Tag Archive urzică

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

foto: istockphoto.com

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

foto: istockphoto.com

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

foto: istockphoto.com
  • salvie
  • trei frați pătați
  • gălbenele
  • lavandă
  • brusture
  • frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

  • tinctură de propolis
  • tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

  • ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
  • ulei de cimbru
  • ulei de oregano
  • ulei de salvie
  • ulei de turmeric
  • ulei de rozmarin
  • ulei de busuioc
  • ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

  • ulei de cătină
  • ulei de avocado
  • ulei de gălbenele
  • ulei de broccoli
  • ulei din sâmburi de struguri
  • unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

  • extract din muguri de nuc
  • tinctură de propolis
  • tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Molluscum contagiosum

foto: istockphoto.com

Molluscum contagiosum reprezintă o infecție a pielii cauzată de virusul cu același nume (din familia poxivirusurilor).

Acest virus pătrunde prin micile fisuri existente în piele și, după o perioadă de incubație medie de aproximativ 14 zile (dar poate fi și mai lungă), poate determina apariția unor proeminențe la nivelul pielii. Apariția excrescențelor nu este însă obligatorie, depinzând de statusul imunitar al persoanei, o bună parte dintre persoanele care au contractat virusul putând rămâne asimptomatică. Aceste leziuni pot apărea în aproape toate zonele corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite în regiuni precum degetele, fața dorsală a mâinii, coate, genunchi, subraț, piept, spate, față, și, mai rar, în regiunea ano-genitală; nu apar în palme, pe tălpi sau pe mucoase.

foto: istockphoto.com

Dimensiunile lor variază de la 1-5 mm până la 10-15 mm în cazul celor de dimensiuni mari. Papulele sunt rotunde, relativ dure, de culoare roz-gălbuie și au un aspect caracteristic, vizibil în special la cele de dimensiuni mai mari, prezentând o mică depresiune în centru; la cele de dimensiuni mici această depresiune poate fi interceptată doar sub forma unui punct. Această zonă centrală este bogată în material viral și, în urma ruperii leziunii, este contagioasă și contribuie la răspândirea sa pe alte zone ale corpului (particulele virale fiind mutate cu ajutorul degetelor). Leziunile nu sunt dureroase și nu produc senzație de mâncărime. Mai rar, în cazul persoanelor cu dermatită atopică, poate fi prezentă senzația de mâncărime, cel mai probabil în corelație cu dermatita preexistentă, fapt care și determină o răspândire mai facilă a molluscum contagiosum în cazul acestor persoane.

foto: istockphoto.com

Transmiterea infecției se produce prin intermediul unei persoane contaminate, prin atingerea unei alte persoane sau a diverselor obiecte de uz personal sau comun: prosoape, haine, jucării, creioane, pixuri etc. Se poate transmite astfel prin utilizarea spațiilor publice din parcuri, piscine, bazine de înot etc.

Persoana infectată poate continua să își transmită virusul în alte zone ale corpului necontaminate încă, prin atingerea papulelor sau scărpinarea acestora și apoi atingerea unor zone de țesut sănătos. Această modalitate de transmitere se numește autoinoculare.

De regulă leziunile de molluscum se vindecă de la sine în decurs de câteva luni și nu lasă în urmă cicatrici. Dacă se rup, lichidul din centrul lor poate fi răspândit în zone ale corpului încă neafectate. Dintre complicațiile posibile amintim suprainfectarea bacteriană a acestora, în special în cazul în care copiii se scarpină și locul respectiv devine poartă de intrare pentru bacterii (acest fapt duce la apariția leziunilor cu puroi, a crustelor și este posibil să lase în urmă cicatrici). Răspândirea infecției la nivelul ochilor poate determina apariția conjunctivitei și a keratitei.

De obicei diagnosticul este ușor de pus și se bazează pe aspectul clinic specific al papulelor. Mai dificil este atunci când persoana infectată prezintă doar leziuni de dimensiuni mici, în cazul cărora depresiunea centrală nu este vizibilă. Rar, se recomandă prelevarea unei probe-biopsie pentru punerea diagnosticului.

O persoană care a fost infectată cu virusul molluscum contagiosum va putea să se reinfecteze ulterior.

Având de regulă un potențial de vindecare fără sechele, infecția cu molluscum contagiosum se vindecă de cele mai multe ori fără tratament în decurs de câteva luni.

Uneori, însă, papulele sunt dispuse în zona feței și, dacă sunt de dimensiuni mari, deranjează mai ales din punct de vedere estetic.

foto: istockphoto.com
Doctor applying Chryotherapy on Patient Skin on Hand

Dintre terapiile clasice recomandate în infecția cu molluscum contagiosum menționăm:

– crioterapia (se folosește azot lichid, procedură ce poate lăsa cicatrici)

– laserterapia (cauterizarea cu laser, procedură care de asemenea poate lăsa cicatrici)

– intervenția chirurgicală (excizia lor pe cale chirurgicală lasă cicatrici)

– soluții pe bază de acid lactic și acid salicilic (trebuie aplicate cu atenție strict pe zona papulelor, putând produce arsuri pe pielea sănătoasă)

– creme cu podofilotoxina, imiquimod, cantaridină, hidroxid de potasiu, peroxid de benzoil sau tretinoin (acid retinoic).

Și în cazul molluscum infectiosum cea mai bună cale de tratament este prevenția. Este importantă educarea copiilor de mici privind utilizarea obiectelor de igienă personală: prosoapele, periuța de dinți, periile de păr, sticla de apă constituie obiecte personale și nu se împrumută. În cazul copiilor mai mari și al adulților: strugurelul/rujul, rimelul, creioanele de buze/ochi, aparatele de ras/epilat, ochelarii, lănțișoarele, brățările, inelele sunt obiecte personale. Aceste reguli previn nu doar răspândirea moluscum infectiosum, dar și a altor virusuri și bacterii.

foto: istockphoto.com

Dacă totuși am contractat infecția, vom evita să punem mâna pe papule, să le scărpinăm sau să le rupem. Dacă totuși s-a întâmplat să le atingem, este indicat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, fără a atinge alte zone ale corpului sau obiecte. Dacă am rupt papulele, zona va fi ștearsă cu un tampon steril și tamponată cu un antiseptic.

Și în cazul infestării cu molluscum contagiosum avem la dispoziție și metode de tratament pe bază de plante.

Local putem aplica comprese cu:

– ceai de salvie, gălbenele, cimbru

– ulei de arbore de ceai, cimbru, oregano, tămâie, cedru, lavandă, scorțișoară, cuișoare, neem (diluate corespunzător în funcție de vârstă în ulei de jojoba, avocado sau cătină) – se poate folosi un bețișor de ureche înmuiat în ulei, care va fi aplicat direct pe leziuni

– argint coloidal (30ppm)

– tinctură de tuia, echinaceea, rostopască, usturoi, cimbru, hrean, salvie, cuișoare, propolis

foto: istockphoto.com
Bottles of thyme and rosemary essential oil or infusion, herbal medicine.

Pentru susținerea sistemului imunitar se recomandă un regim de viață sănătos, cu respectarea programului de odihnă, un consum adecvat de apă, fructe și legume proaspete. Tot în acest sens, putem suplimenta aportul intern cu produse pe bază de echinaceea, măceș, cătină, aloe, turmeric, ghimbir, quercetină, urzică, brusture. Extractul din muguri de nuc este un produs cu efecte benefice asupra pielii și un efect antiviral și antibacterian demonstrat. Acesta poate fi asociat pentru sporirea efectului terapeutic cu consumul sevei de mesteacăn și al extractului din muguri de platan.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Enurezisul sau incontinența urinară

foto: pixabay.com

Ce este enurezisul?

Enurezisul este o problemă relativ des întâlnită la copiii de vârstă preșcolară și, uneori, chiar școlară. El reprezintă lipsa controlului asupra vezicii urinare și urinarea involuntară. Pierderile urinare de care vorbim în mod curent au loc în absența unor malformații ale tractului urinar sau a problemelor neurologice ori endocrine (spina bifida, convulsii, diabet zaharat, diabet insipid ș.a.), care trebuie excluse.

Deoarece este vorba de o emisie involuntară de urină înseamnă că putem vorbi de enurezis abia după vârsta de 3-4 ani, când majoritatea copiilor își desăvârșesc controlul sfincterian prin mielinizarea fibrelor nervoase care controlează sfincterul uretral extern. Deoarece procesul de mielinizare are o variație individuală în funcție de dezvoltarea fiecărui copil în parte, putem vorbi de enurezis abia în jurul vârstei de 5 ani. Vârsta cronologică de 5 ani nu este întotdeauna corelată cu dezvoltarea mentală a copilului, astfel încât pot exista diferențe în cazul copiilor cu o întârziere în dezvoltarea mentală. Emisia involuntară de urină trebuie să aibă loc potrivit DSM-5 de cel puțin două ori pe săptămână timp de cel puțin 3 luni consecutive pentru a putea pune diagnosticul de enurezis.

Există mai multe clasificări ale enurezisului, în funcție de momentul producerii, frecvență, cauză etc.

În funcție de momentul când se produce, avem enurezis

  • diurn (ziua)
  • nocturn (noaptea)
  • formă mixtă (diurn și nocturn).

O altă clasificare ar fi aceea legată de frecvența și ritmul urinărilor, potrivit căreia putem avea enurezis

  • continuu (enurezisul este prezent în fiecare zi/noapte)
  • intermitent (copilul are nopți/zile în care prezintă enurezis și nopți/zile în care nu prezintă)
  • periodic (enurezisul apare într-o anumită perioadă de timp, după care această perioadă poate fi urmată de un interval liber relativ lung în care copilul nu prezintă emisii involuntare de urină)
  • sporadic (enurezisul apare doar uneori, accidental).

Mai putem avea clasificarea enurezisului în

  • primar
  • secundar.

Enurezisul primar este cel în care avem lipsa controlului sfincterian urinar de la naștere, fără o perioadă liberă în care copilul să fi fost continent.

Enurezisul secundar este cel în care copilul ajunge să dețină controlul sfincterian urinar și apoi, după o perioadă de 6 luni-1 an, prezintă enurezis.

Societatea Internațională de Continență a Copiilor (International Children’s Continence Society- ICCS) clasifică enurezisul în

  • organic (cauzat de boli structurale, neurologice ș.a.)
  • non-organic (funcțional).

Enurezisul diurn poate apărea deoarece copilul este foarte preocupat de activitățile sale (joc, teme) sau manifestă o anumită reticență de a merge la toaletă în alte locuri decât acasă (de exemplu, refuză utilizarea toaletei la grădiniță sau la școală) astfel încât amână urinarea până când apare incontinența. Un alt aspect des întâlnit este mersul în grabă la toaletă (pentru a se putea întoarce cât mai repede la activitatea întreruptă) și golirea incompletă a vezicii.

Enurezisul diurn este mai des întâlnit la fetițe, în timp ce cel nocturn este mai frecvent la băieți.

foto: pixabay.com

Micțiunea este un act conștient. Dobândirea controlului voluntar al eliminării urinei este un proces complex, care se desăvârșește în timp și presupune parcurgerea mai multor etape:

  • conștientizarea senzației de vezică urinară plină
  • deprinderea posibilității de a amâna micțiunea
  • capacitatea de a urina la voluntar atunci când vezica este plină
  • capacitatea de a urina voluntar atunci când vezica nu este plină.

Cauze

În apariția enurezisului putem vorbi de existența anumitor cauze:

  • fiziologice (țin de maturizarea individuală a sistemului nervos sau a vezicii urinare)
  • genetice (istoric familial; există o transmitere genetică)
  • anatomice (o vezică urinară constituțional mai mică)
  • psiho-emoționale (diferiți factori stresanți sau traumatizanți pentru copil; violență domestică, diverse conflicte familiale sau în colectivitate; intrarea în colectivitate, tulburarea de rivalitate fraternă – apariția unui frate/soră care, între altele, se poate manifesta cu pierderea temporară a unor achiziții, între care și controlul sfincterian la un copil care deja nu mai făcea pe el etc.)
  • tulburări de comportament, ADHD
  • infecțioase (infecții ale tractului urinar)
  • hormonale (hormonul antidiuretic – ADH/vasopresina determină producerea unui cantități mai scăzute de urină noaptea; deficitul acestui hormon poate determina creșterea producției de urină noaptea)
  • afecțiuni medicale (diabetul zaharat, diabetul insipid, malformații ale tractului urinar, epilepsie)
  • defecte congenitale ale coloanei vertebrale (spina bifida)
  • traumatisme ale măduvei spinării, accidente
  • intervenții chirurgicale (operații pentru fimoză, hipospadias)
  • anumite tratamente medicamentoase (valproatul de sodiu – Depakine)
  • constipația
  • probleme în deprinderea utilizării oliței sau toaletei (încercarea de a folosi olița/toaleta prea devreme, apelarea la metode severe, lăsarea copilului neschimbat)
  • somn profund cu prag de trezire ridicat (copilul se trezește greu).

Cel mai frecvent sunt luate în discuție eliberarea unei cantități insuficiente de hormon antidiuretic pe timpul nopții, hiperreactivitatea mușchiului vezicii urinare/detrusorul (vezică hiperactivă), un prag de trezire ridicat al copilului.

Diagnosticul de enurezis se pune după efectuarea unui consult medical amănunțit, care va avea în vedere excluderea unei cauze organice.

Tratament

Dacă enurezisul are o cauză organică se va trata, atunci când este posibil, acea cauză.

În ceea ce privește tratamentul enurezisului non-organic la copil avem mai multe metode, care se pot utiliza separat, dar sunt mult mai eficiente în asociere:

  • psihoterapie
  • exerciții de educare a vezicii
  • tratament medicamentos
  • tratamente alternative.

Psihoterapia

Psihoterapia vizează nu numai copilul, ci și familia acestuia. Trebuie subliniat însă faptul că incontinența urinară nu este vina copilului sau a familiei. Psihoterapia va ține cont de particularitatea fiecărui caz și de personalitatea copilului. Urmărește diminuarea sentimentului de vinovăție și/sau rușine. Se va pune accent pe zilele în care copilul este continent și nu pe acelea în care are incontinență. Astfel, copilul este încurajat să își alcătuiască un fel de calendar/jurnal. Dacă este mic, îl va face împreună cu un adult. Dacă este mai mare, îl poate face singur. În acest calendar va bifa în moduri diferite zilele și nopțile în care a avut control sfincterian uretral și cele în care a prezentat enurezis. Se pot alege diferite modalități de marcare a acestor zile, în funcție de vârstă și preferințe. Astfel, se poate lipi un abțibild cu un personaj preferat, se poate desena sau doar marca cu x sau cu culori diferite.

Sugestie:

  • zilele în care copilul a fost continent se pot marca cu un soare sau o floare
  • zilele în care copilul a prezentat enurezis se pot marca cu un norișor sau stropitoare

Zilele în care copilul va prezenta enurezis nu vor fi tratate în nici un fel în familie (copilul nu va fi mustrat, certat, pedepsit etc.). Zilele în care copilul a reușit să își mențină controlul sfincterian vor fi recompensate (copilul va fi lăudat, va primi ceva simbolic; este recomandat ca sistemul de recompensă să fie discutat de la început cu copilul și stabilit de comun acord). Sunt total contraindicate metode brutale precum bătaia, pedepsele, cearta, punerea copilului să își spele hainele, lăsarea copilului în hainele ude sau cu patul neschimbat etc.

Se poate apela la metode de terapie precum: terapia prin artă, terapia prin jocul cu nisip etc.

Puteți citi despre Terapia prin jocul cu nisip aici:

Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay therapy

Dacă există situații conflictuale în familie, părinții vor apela la consiliere familială în vederea remedierii acestora și crearea unui mediu armonios și de protecție pentru copil.

Exercițiile de educare a vezicii, gimnastica micțională sau uroterapia comportamentală

Aceste exerciții au drept scop mărirea capacității de contenție a vezicii urinare și creșterea tonusului sfincterului uretral extern (cel care beneficiază de controlul voluntar).

Astfel

  • se pune accent pe poziția corectă la urinat (în special pentru fetițe, în așa fel încât urina să curgă înspre toaletă, nu înspre vagin)
  • se stabilește un program regulat de urinat pe parcursul zilei

Programul regulat de urinat pe parcursul zilei presupune punerea copilului să urineze la anumite intervale fixe de timp. Se poate începe cu un timp mai scurt, în primele zile din jumătate în jumătate de oră și apoi creșterea intervalului la o oră, la 2 ore, la 3 ore.

  • copilul este pus să urineze înainte de a merge la culcare

Copilul se pune să urineze înainte de a merge la culcare. Unii specialiști recomandă trezirea copilului pe parcursul nopții la un interval de 3-4 ore, în timp ce alții nu.

  • copilul este pus să urineze imediat după ce se trezește
  • exerciții care presupun amânarea voluntară a momentului micțiunii
  • exercițiul jetului urinar întrerupt

Copilul începe să urineze și se oprește pentru un timp, după care continuă micționarea. Se repetă de mai multe ori în cadrul aceleiași micționări. Rolul acestui exercițiu este, pe de o parte, întărirea controlului sfincterian, iar pe de altă parte, câștigarea încrederii copilului că este capabil să controleze actul micțiunii.

Nu se restricționează consumul de lichide, dar se repartizează în mod diferit cantitatea de lichide pe care copilul trebuie să o consume: în prima parte a zilei (până la prânz) se recomandă consumul a 40% din necesarul de lichide, apoi până la orele 17-18 încă 40%, ajungând ca după ora 18 să consume restul de 20%.

Necesarul lichidian al unui copil de 4-7 ani este de 1,5 l, care va fi repartizat:

– până în ora 12: 600 ml

– până la ora 17: 600 ml

– după ora 17-18: 300 ml.

foto: pixabay.com

Alarma pentru enurezis

O altă metodă este apelarea la dispozitivele cu alarmă special concepute pentru enurezis. Aceste dispozitive au un senzor care se plasează într-un loc care se apreciază că se va umezi imediat în momentul când copilul urinează (chilot, lenjerie). Când locul unde este plasat senzorul se udă, se declanșează alarma. În funcție de aparat, acesta poate combina melodii, vibrații, luminițe led. Metoda are scopul de a sensibiliza copilul și de a-l ajuta să conștientizeze momentul în care vezica este plină și trebuie să urineze. Copilului trebuie să i se explice cum funcționează alarma și că ea este un mijloc de ajutor și nu o pedeapsă. Acest tratament necesită răbdare, consecvență și ajutor din partea părinților sau a adultului responsabil. La început, din cauza somnului profund, copilul nu va reacționa la alarmă și va trebui ajutat să se trezească și să meargă la toaletă sau sa utilizeze olița. Tratamentul cu alarma pentru enurezis, odată început, nu trebuie întrerupt, se continuă și în week-end, concediu, vizite la bunici.

foto: pixabay.com

Tratamentul medicamentos al enurezisului

Dacă metodele enumerate mai sus nu dau rezultate, se ia în calcul începerea unui tratament medicamentos. Tratamentul medicamentos se inițiază numai la recomandarea și sub supravegherea medicului și numai copiilor peste 5 ani.

Dintre cele mai frecvent utilizate medicamente în tratarea enurezisului, menționăm:

  • Minirin (desmopresin). Cu o oră înainte de administrarea medicamentului copilul nu mai primește lichide, și nici timp de 8 ore după administrare (adică practic până dimineața când se trezește). Nu este un medicament care vindecă enurezisul, dar el ameliorează simptomele prin reducerea producției de urină pe timpul nopții. Este eficient mai ales în formele care asociază deficitul hormonal de vasopresină.
  • Driptane (oxibutinina), care acționează prin reducerea contracțiilor vezicii urinare (a detrusorului) și contribuie astfel la creșterea capacității vezicii urinare.

Tratamentul natural

Deși l-am lăsat la urmă, tratamentul cu plante medicinale reprezintă o alternativă de tratament care poate fi asociată tuturor celor de mai sus.

Dintre remediile naturale recomandate amintim:

  • pătrunjelul (extractul sau decoctul din frunze și rădăcină)
  • stejarul (extract din muguri)
  • coada calului (ceai, tinctură)
  • coada șoricelului (ceai, tinctură)
  • urzică (ceai, tinctură)
  • cârcel (Ephedra vulgaris) – ceai

În enurezisul cu implicații psiho-emoționale pot fi utile

  • teiul (extract din muguri)
  • remediile florale Bach

Puteți citi mai multe despre Remediile florale Bach aici:

Remediile florale Bach sau psihoterapia prin flori

Un aspect important îl constituie momentul în care părinții aleg să dezvețe copilul de scutec și modalitățile alese în acest scop. Copilul nu trebuie forțat să facă la oliță sau la toaletă (cu adaptor/reductor). Și nu trebuie pedepsit dacă nu vrea să facă la oliță, nu se cere sau face pe el. Copilul nu trebuie pedepsit prin punerea să spele pe jos sau să își spele hăinuțele murdărite. Se recomandă utilizarea unei protecții impermeabile pentru saltea. De asemenea, dacă știți că copilul dumneavoastră face pe el, este bine să aveți hăinuțe de schimb întotdeauna la dumneavoastră când mergeți în vizite, în parc etc.

Când este momentul să ne îngrijorăm:

– dacă avem un copil care a împlinit vârsta de 5 ani și continuă să urineze frecvent pe el în timpul zilei și/sau al nopții

– copilul a renunțat la scutec și a început să folosească olița/toaleta timp de mai multe luni și apoi dintr-o dată începe să facă pe el

– copilul prezintă dureri în momentul urinării, urina este tulbure, cu sânge, miroase diferit.

În situațiile enumerate mai sus se recomandă consult medical pentru a depista cauzele enurezisului și a decide tratamentul potrivit pentru copilul dumneavoastră.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. DSM-5. American Psychiatric Association, 2013, p. 355–357.

2. Gontard AV, Kuwertz-Bröking E. The Diagnosis and Treatment of Enuresis and Functional Daytime Urinary Incontinence. Dtsch Arztebl Int. 2019 Apr 19;116(16):279-285. doi: 10.3238/arztebl.2019.0279. PMID: 31159915; PMCID: PMC6549126.

3. Haid B, Tekgül S. Primary and Secondary Enuresis: Pathophysiology, Diagnosis, and Treatment. Eur Urol Focus. 2017 Apr;3(2-3):198-206. doi: 10.1016/j.euf.2017.08.010. Epub 2017 Sep 6. PMID: 28888814.

4. http://i-c-c-s.org/

Bydr. Cristina Munteanu

Psoriazisul între stigmatizare și tratamente alternative

foto: pixabay.com

Psoriazisul este o afecțiune cronică dermatologică, care se caracterizează prin producerea în exces a celulelor de piele în anumite zone ale corpului. O dată cu producerea accelerată a celulelor, la suprafața pielii se vor observa zone roșiatice (leziunile eritematoase), de forme și dimensiuni diferite, acoperite de cruste (scuame) alb-sidefii. Ca să înțelegem cât de accelerat este ritmul de înmulțire al acestor celule, vom menționa faptul că ciclul de viață normal (turnover-ul) al celulelor cutanate este undeva la 30 de zile, în timp ce în psoriazis este de circa 5 zile; ceea ce înseamnă că celulele se multiplică de 5-6 ori mai repede decât în mod normal.

Aceste leziuni specifice psoriazisului apar de obicei în zone precum: coate, genunchi, dar și în zona scalpului, pe spate sau palme. Poate afecta, de asemenea, unghiile, părul sau articulațiile. Leziunile pot determina mâncărime sau pot fi dureroase.

Psoriazisul este o boală autoimună, determinată genetic și nu este contagioasă.

Evoluția bolii depinde și de alți factori și are loc în pusee. Dintre numeroșii factori care pot contribui la apariția psoriazisului menționăm: alimentația, fumatul, consumul de alcool, abuzul de medicamente, bolile infecțioase, îmbrăcămintea, traumatismele, contactul cu substanțe chimice, factorii psiho-emoționali (stresul, oboseala cronică) etc.

Fiind o boală autoimună, persoanele care au psoriazis pot dezvolta și alte boli autoimune precum boala Crohn, diabet zaharat, tiroidite ș.a.

Tratament

Până la momentul de față nu există un tratament curativ, adică un tratament care să vindece psoriazisul și să determine dispariția lui. Toate tratamentele încearcă să țină evoluția bolii sub control, să diminueze leziunile, astfel încât să contribuie la îmbunătățirea calității vieții acestor persoane.

Tratamentul clasic presupune aplicarea unor creme sau unguente (bazate pe analogi de vitamina D, retinoizi, corticosteroizi, uree, acid salicilic), fototerapia cu ultraviolete, fotochimioterapia cu psoralen (medicamentul este activat prin expunerea la radiațiile ultraviolete), anumite tratamente medicamentoase (retinoizi, metotrexat, ciclosporină) și, mai recent, terapiile biologice. Majoritatea acestor tratamente prezintă însă riscuri și reacții adverse semnificative.

Tratamentul alternativ

Fotografie de Geraud pfeiffer pe Pexels.com

Tratamentul alternativ sau, mai bine spus în acest caz, complementar, înseamnă în primul rând modificarea stilului de viață. Ca și în cazul altor boli autoimune, o alimentație sănătoasă și echilibrată poate ajuta la ținerea bolii sub control. Este dovedit că în cazul bolilor autoimune renunțarea la alimentele care întrețin inflamația (lactate, gluten, grăsimi, prăjeli, zahăr, condimente, conserve, afumături) este benefică. Astfel, alimentația pacienților cu psoriazis va trebui să predomine în fructe și legume proaspete, care sunt bogate în vitamine și antioxidanți. Fibrele favorizează detoxifierea organismului, de aceea alimentația bogată în fibre este indicată la pacienții cu psoriazis.

Se recomandă introducerea în alimentația zilnică a alimentelor bogate în grăsimi sănătoase: semințe de in, semințe și ulei de cânepă, semințe de chia, nuci, avocado, ulei de măsline ș.a.

Cosmetice naturale

Evitarea folosirii cosmeticelor (creme, șampoane, deodorante, parfumuri, vopsele de păr etc.) care conțin substanțe chimice nocive și înlocuirea lor pe cât posibil cu produse bazate pe ingrediente naturale este, de asemenea, recomandată.

Îmbrăcăminte din fibre naturale

Se recomandă evitarea hainelor din fibre sintetice și strâmte pe corp și utilizarea unor îmbrăcăminți confecționate din fibre naturale: in, cânepă, bumbac, mătase, bambus.

Evitarea stresului

Optarea pentru un ritm de viață mai liniștit, cu respectarea programului de odihnă și a mișcării fizice ușoare, constante, a meditației sau rugăciunii este recomandată pentru toate persoanele și, cu atât mai mult, pentru cele care suferă de psoriazis. Avem de a face în psoriazis cu un cerc vicios: stresul contribuie la apariția psoriazisului, iar mai apoi leziunile de pe piele întrețin stresul. Persoanele cu psoriazis în zone vizibile suferă de o oarecare stigmatizare din cauza societății, care pune leziunile pe seama unor boli contagioase sau a lipsei de igienă. Am putea spune că psoriazisul este un fel de lepră a societății moderne din acest punct de vedere. Acest fapt determină izolarea socială a pacienților cu psoriazis, apariția depresiei, anxietății, fenomene care contribuie în plus la agravarea bolii. Pacienților cu psoriazis li se recomandă în acest context și psihoterapia, ca ajutor în gestionarea situațiilor stresante de viață.

Remedii din plante

Dintre remediile bazate pe plante natura ne-a pus la dispoziție numeroase plante care pot fi utilizate în tratamentul psoriazisului, unele consumate intern, iar altele sub formă de băi, comprese, creme sau unguente.

Pe piele putem aplica uleiuri vegetale de cătină, morcov, cânepă, gălbenele, luminiță de seară, coada șoricelului, rostopască, măsline, in, cocos, sâmburi de struguri, avocado. La acestea se pot adăuga uleiuri esențiale: tămâie, smirnă, levănțică, copaiba, cedru, mușețel, arbore de ceai, geranium, turmeric, Helichrysum (imortele).

Majoritatea acestor uleiuri sunt bogate în acizi grași esențiali, vitamine și antioxidanți, care au rol în reducerea inflamației de la nivelul pielii, au efect emolient și hidratant. Unele dintre uleiuri au efect antimicrobian (arbore de ceai, salvie, neem).

Fotografie de Vladimir Konoplev pe Pexels.com

Pentru băi și comprese se pot folosi amestecuri din următoarele plante: rădăcină de brusture, coada șoricelului, coada calului, mușețel, levănțică, trifoi roșu, rostopască, trei frați pătați, gălbenele, nalbă, pudră de araroba ș.a.

Intern se recomandă consumul următoarelor ceaiuri: coriandru, brusture, coada șoricelului, năpraznic, urzică, trei frați pătați, măceșe, cătină, flori de soc, gălbenele, rostopască, cimbrișor, ceai verde, nuc, mesteacăn. Pentru confortul emoțional: levănțică, valeriană, conuri de hamei, passiflora, tei.

Primăvara se recomandă o cură cu sevă de mesteacăn. O altă alternativă este cura cu gel de aloe vera.

Extracte din plante care pot fi utilizate în psoriazis sunt: orz verde, cedru, nuc, platan, secară, tei.

Expunerea la soare

Expunerea corpului la lumina naturală a soarelui în orele recomandate este, de asemenea, benefică. Se recomandă folosirea unor creme de protecție solară bazate pe ingrediente naturale.

Acest material nu înlocuiește consultația medicală și nici nu încurajează automedicația. Pentru a trata o afecțiune, chiar și naturist, avem nevoie în primul rând de un diagnostic corect! Tratamentele se individualizează în funcție de simptomele fiecărui pacient.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. Woźniak E, Owczarczyk-Saczonek A, Placek W. Psychological Stress, Mast Cells, and Psoriasis-Is There Any Relationship? Int J Mol Sci. 2021 Dec 9;22(24):13252. doi: 10.3390/ijms222413252. PMID: 34948049; PMCID: PMC8705845.

2. Hoffmann J, Gendrisch F, Schempp CM, Wölfle U. New Herbal Biomedicines for the Topical Treatment of Dermatological Disorders. Biomedicines. 2020 Feb 8;8(2):27. doi: 10.3390/biomedicines8020027. PMID: 32046246; PMCID: PMC7168306.

3. Timoszuk M, Bielawska K, Skrzydlewska E. Evening Primrose (Oenothera biennis) Biological Activity Dependent on Chemical Composition. Antioxidants (Basel). 2018 Aug 14;7(8):108. doi: 10.3390/antiox7080108. PMID: 30110920; PMCID: PMC6116039.

4. Martins AM, Gomes AL, Vilas Boas I, Marto J, Ribeiro HM. Cannabis-Based Products for the Treatment of Skin Inflammatory Diseases: A Timely Review. Pharmaceuticals (Basel). 2022 Feb 9;15(2):210. doi: 10.3390/ph15020210. PMID: 35215320; PMCID: PMC8878527.

Bydr. Cristina Munteanu

Infecțiile urinare

Infecțiile urinare reprezintă inflamații la nivelul tractului urinar cauzate de diverse bacterii, virusuri sau fungi.

Cea mai cunoscută bacterie care dă infecții urinare este E. Coli.

Alte bacterii incriminate în patologia urinară sunt: Klebsiella, Proteus, Pseudomonas, Enterobacter ș.a.

În funcție de partea tractului urinar pe care o afectează, infecția urinară poate fi joasă sau înaltă:

– înaltă – când afectează rinichii (ex. pielonefrita)

– joasă – când afectează vezica urinară (ex. cistita), uretra (ex. uretrita) sau prostata (ex. prostatita).

Cauze

Femeile fac mai des infecții urinare decât bărbații datorită dimensiunii uretrei – mai scurtă la femei și datorită faptului că orificiul anal este situat în apropierea uretrei – bacteriile din jurul anusului putând ajunge astfel cu ușurință la acest nivel.

Un alt factor favorizant la femei poate fi contactul sexual (care poate determina migrarea bacteriilor către tractul urinar).

Se poate înțelege din aceste afirmații de ce cu o igienă corespunzătoare putem evita de multe ori această afecțiune.

Alți factori favorizanți:

  • abuzul de antibiotice
  • folosirea toaletelor publice
  • alimentația necorespunzătoare
  • purtarea lenjeriei intime din materiale sintetice
  • menopauza
  • imunitatea scăzută

Simptome

Simptomele unei infecții urinare sunt:

– senzație de usturime/arsură/durere la urinare

– urinări frecvente

– urinări în cantități mici, cu senzația imediată, iminentă, de a urina din nou, ca și cum vezica ar fi plină

– urină cu culoare modificată, tulbure, maronie, urât mirositoare (la copiii mici se observă pătarea scutecului și un miros particular)

– uneori urinare cu sânge (urina poate fi maroniu-roșiatică – hematurie macroscopică, ce poate fi vizibilă cu ochiul liber sau urina aparent are o culoare normală, dar testele ne indică prezența hematiilor în urină – hematurie microscopică)

– sensibilitate sau durere în abdomenul inferior (zona vezicii urinare) în infecțiile joase sau dureri în zona lombară și febră, frisoane, greață și vărsături (în infecțiile înalte).

În plus, la copilul mic putem avea cel mai adesea semne și simptome nespecifice precum agitație marcată, lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături.

Diagnostic

Pentru a pune diagnosticul de infecție urinară este necesar a se efectua un examen de urină și urocultură (în cazul în care avem infecție bacteriană să beneficiem de antibiogramă).

Foto: Cristina Munteanu

În cazul infecțiilor înalte sau a infecțiilor urinare repetate se recomandă consult nefrologic și efectuarea unei ecografii renale. Aceasta, deoarece pot exista anumite anomalii ale tractului urinar care pot determina, favoriza, aceste infecții.

Putem preveni apariția infecțiilor urinare?

Da, există anumite lucruri pe care le putem face pentru a preveni aceste infecții urinare.

Ce putem face pentru a preveni infecțiile urinare?

  • să consumăm lichide suficiente, acel minimum de 2 litri pe zi (apă, ceaiuri, supe, ciorbe – nu băuturi carbogazoase)
  • să respectăm normele de igienă (a mâinilor și a zonelor intime)
  • să le învățăm pe fetițe (mai ales) că atunci când merg la wc direcția de ștergere este dinspre orificiul uretral spre orificiul anal și nu invers (lucru valabil și la bebeluși când îi ștergem la schimbarea pampers-ului, deoarece am văzut de multe ori că nu se respectă acest lucru)
  • să evităm pe cât posibil folosirea șervețelelor umede (majoritatea conțin numeroase substanțe chimice precum parabeni, conservanți – cu potențial iritativ sau alergen) și să apelăm cu încredere la apă și săpun (pentru situații când nu suntem acasă există varianta de a ne prepara șervețele umede din material textil pulverizat cu apă și săpun natural, pe care le putem depozita într-o cutie sau pungă cu sistem de închidere)
  • să evităm toaletele publice pe cât posibil sau să folosim acele șervețele speciale de pus pe colacul de wc
  • să evităm constipația prin consum de fructe și legume proaspete, fibre
  • să îi învățăm pe copii să meargă la toaletă atunci când simt nevoia și să nu “se țină”: cu cât urina stagnează mai mult în vezică există șansa ca bacteriile să se înmulțească.
  • să purtăm lenjerie de bumbac și îmbrăcăminte lejeră (nu pantaloni foarte strâmți)

Tratament

Tratamentul în infecțiile urinare depinde de cauza ce a determinat apariția infecției și de tipul de germene implicat. Este un tratament care presupune măsurile de igienă recomandate mai sus, la care se asociază un antibiotic (conform antibiogramei!) și/sau tratament fitoterapic.

Există numeroase plante cu efect dovedit antibacterian și dezinfectant al tractului urinar.

Merișor

Fotografie de Seu00f1oreyto Antonio pe Pexels.com

Ca și tratament pe bază de plante, produsele cu merișor (ceai, extract, sirop, capsule) sunt cel mai des recomandate – ele conțin substanțe care inhibă adeziunea bacteriilor la epiteliul tractului urinar și totodată stopează înmulțirea lor.

Afin, codițe de cireșe, ienupăr, urzică

Alte plante cu efect dezinfectant al tractului urinar sau diuretice sunt afinul, codițele de cireșe, mătasea de porumb, tecile de fasole, coada calului, urzică, fructele de ienupăr etc.

Există și amestecuri din aceste plante, pentru potențarea acțiunii.

Uleiuri esențiale

Dintre uleiurile esențiale: uleiul de scorțișoară, arbore de ceai (melaleuca), ienupăr, tămâie, cimbru.

Propolis

Dintre produsele stupului propolisul luat intern este de ajutor.

Albastru de metil(en)

Albastrul de metil este și el un dezinfectant foarte bun al tractului urinar.

D-manoza

D-manoza este un produs ce se găsește sub formă de pudră, capsule, singură sau în asociere cu alte substanțe, cu efect bun în infecția urinară cu E. coli (împiedică aderarea patogenilor la tractul urinar).

!!!Dacă am început să luăm antibiotic nu prea mai are rost să facem urocultura. Urocultura se recoltează înainte de începerea tratamentului antibiotic și la aproximativ o săptămână după încheierea sa.

!!!Există niște reguli de recoltare, în recipiente sterile (nu în borcanele de prin șpais), după toaletarea zonei intime cu apă și săpun (nu șervețele umede), cu eliminarea primului jet de urină și recoltarea în urocultor a jetului de mijloc.

dr. Cristina Munteanu

fitoterapeut & terapeut nutriționist

Bibliografie orientativă:

https://www.mdpi.com/2079-6382/9/6/358

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32633244/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32954992/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28288837/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33365282/