Tag Archive furunculoză

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

foto: istockphoto.com

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

foto: istockphoto.com

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

foto: istockphoto.com
  • salvie
  • trei frați pătați
  • gălbenele
  • lavandă
  • brusture
  • frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

  • tinctură de propolis
  • tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

  • ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
  • ulei de cimbru
  • ulei de oregano
  • ulei de salvie
  • ulei de turmeric
  • ulei de rozmarin
  • ulei de busuioc
  • ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

  • ulei de cătină
  • ulei de avocado
  • ulei de gălbenele
  • ulei de broccoli
  • ulei din sâmburi de struguri
  • unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

  • extract din muguri de nuc
  • tinctură de propolis
  • tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de grădină (Satureja hortensis)

blossoming savory in the garden. foto: istockphoto.com

Cimbrul de cultură sau cimbrul de grădină este o plantă anuală, care crește pe orice tip de sol, fiind cultivată de gospodine în special ca plantă-condiment, fiind intens aromată, cu un gust specific, picant-piperat.

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori.

Cimbrul de grădină a mai fost supranumit ,,antibioticul săracului” datorită proprietăților sale antibacteriene și disponibilității sale crescute, fiind o plantă nepretențioasă, la îndemâna oricui.

În linii mari, proprietățile sale sunt similare cu cele ale cimbrișorului și ale cimbrului de câmp (toate cele trei plante aparținând aceleiași familii): antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, analgezice, antispastice, expectorante, antihelmintice, antireumatice, antitumorale.

Puteți citi mai multe despre

cimbrișor aici:

cimbru de câmp aici:

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere din plantă mărunțită, tinctură, vin medicinal, sirop, ulei esențial, singur sau în combinații.

Extern, se poate utiliza sub formă de infuzie, tinctură diluată: inhalații, băi, gargară, comprese. Uleiul esențial se poate folosi topic (diluat într-un ulei vegetal) în eczeme, furunculoze, veruci.

Freshly picked savory, drying in the shade.
foto: istockphoto.com

Ca și condiment este utilizat sub formă de plantă proaspătă sau uscată presărată în diverse preparate culinare și la obținerea uleiurilor și oțeturilor aromatice.

Se recomandă în:

  • afecțiuni respiratorii
  • tuse spastică
  • tulburări digestive
  • parazitoze intestinale
  • infecții urinare
  • convalescență
  • stări de oboseală
  • infecții ale pielii (eczeme, furunculoze, veruci)
  • anemie
  • gută
  • reumatism

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Asadipour M, Amirghofran Z. Satureja hortensis induces cell death and inhibited cell cycle progression in K562 myelogenous and Jurkat T cell leukemia cell lines. J Immunoassay Immunochem. 2019;40(5):459-472. doi: 10.1080/15321819.2019.1629592. Epub 2019 Jun 17. PMID: 31204615.

3. Fierascu I, Dinu-Pirvu CE, Fierascu RC, Velescu BS, Anuta V, Ortan A, Jinga V. Phytochemical Profile and Biological Activities of Satureja hortensis L.: A Review of the Last Decade. Molecules. 2018 Sep 25;23(10):2458. doi: 10.3390/molecules23102458. PMID: 30257512; PMCID: PMC6222901.

4. Hagh LG, Arefian A, Farajzade A, Dibazar S, Samiea N. The antibacterial activity of “Satureja hortensis” extract and essential oil against oral bacteria. Dent Res J (Isfahan). 2019 May-Jun;16(3):153-159. PMID: 31040870; PMCID: PMC6474179.

Bydr. Cristina Munteanu

Cicoare (Cichorium intybus)

foto: istockphoto.com

Cicoarea este o plantă pe care cu siguranță o cunoaștem cu toții după florile sale albastre, fiind o plantă nepretențioasă, răspândită pe marginile drumurilor, de la zona de câmpie până la cea de munte.

De la cicoare se folosesc în scop medicinal rădăcina și tulpina cu flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: cicorină, arginină, inulină, colină, taninuri, substanțe minerale (calciu, fier, fosfor ș.a.), vitamine (A, B, C), uleiuri esențiale etc.

Cicoarea are astfel proprietăți stomahice, colagoge, hipoglicemiante, hipocolesterolemiante, diuretice, depurative, sedative, remineralizante, antiinflamatoare și antibacteriene.

Se folosește sub formă de infuzie (tulpina cu flori), decoct (rădăcină), pulbere măcinată, capsule, tinctură. De asemenea, datorită proprietăților sale eupeptic-amare intră în compoziția bitterului și a amestecurilor de ceaiuri digestive.

Florile de cicoare intră în compoziția remediului floral Bach 8 – Chicory, fiind recomandat pentru echilibrarea organismului și depășirea blocajelor emoționale în cazul persoanelor exagerat de protective, care manifestă o grijă excesivă față de cei apropiați, așteptând ca generozitatea lor să fie răsplătită.

Despre remediile florale Bach puteți citi mai multe aici:

Extern, se recomandă sub formă de băi sau comprese în afecțiuni ale pielii: acnee, furunculoză ș.a.

foto: istockphoto.com

Un alt mod de utilizare al rădăcinii de cicoare este ca înlocuitor de cafea sau cacao sub formă de granule solubile de cicoare prăjită.

Se recomandă în:

  • afecțiuni hepatice
  • diskinezie biliară (bilă/fiere leneșă)
  • litiază biliară
  • hipercolesterolemie
  • diabet zaharat
  • anorexie
  • constipație
  • parazitoze intestinale
  • acnee
  • furunculoză

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Janda K, Gutowska I, Geszke-Moritz M, Jakubczyk K. The Common Cichory (Cichorium intybus L.) as a Source of Extracts with Health-Promoting Properties-A Review. Molecules. 2021 Mar 23;26(6):1814. doi: 10.3390/molecules26061814. PMID: 33807029; PMCID: PMC8005178.

4. Valente AH, de Roode M, Ernst M, Peña-Espinoza M, Bornancin L, Bonde CS, Martínez-Valladares M, Ramünke S, Krücken J, Simonsen HT, Thamsborg SM, Williams AR. Identification of compounds responsible for the anthelmintic effects of chicory (Cichorium intybus) by molecular networking and bio-guided fractionation. Int J Parasitol Drugs Drug Resist. 2021 Apr;15:105-114. doi: 10.1016/j.ijpddr.2021.02.002. Epub 2021 Feb 11. PMID: 33618233; PMCID: PMC7907819.

5. Ziamajidi N, Khaghani S, Hassanzadeh G, Vardasbi S, Ahmadian S, Nowrouzi A, Ghaffari SM, Abdirad A. Amelioration by chicory seed extract of diabetes- and oleic acid-induced non-alcoholic fatty liver disease (NAFLD)/non-alcoholic steatohepatitis (NASH) via modulation of PPARα and SREBP-1. Food Chem Toxicol. 2013 Aug;58:198-209. doi: 10.1016/j.fct.2013.04.018. Epub 2013 Apr 18. PMID: 23603006.

Bydr. Cristina Munteanu

Brusture (Arctium lappa)

Brusture (Arctium lappa)

foto: pixabay.com

Brusturele este o plantă care crește pe marginile drumurilor și în zone de teren necultivate de la câmpie, deal și până în zonele montane.

În fitoterapie se utilizează rădăcina de brusture.

Rădăcina de brusture este bogată în principii active precum: acid cafeic, inulină, mucilagii, hormoni vegetali (sitosterol, stigmasterol), săruri minerale ș.a.

Dintre acțiunile sale terapeutice menționăm activitatea sa antibacteriană și antifungică, acțiunea antiinflamatoare, antioxidantă, hipoglicemiantă, diuretică, depurativă, detoxifiantă, antitumorală.

Se poate utiliza atât intern, cât și extern.

Se folosește sub formă de decoct, pulbere măcinată, tinctură, diverse loțiuni de uz extern (tonice faciale și capilare).

Fibrele rădăcinii de brusture au proprietatea de a încorpora anumiți compuși toxici și de a facilita eliminarea acestora din organism. Astfel, consumată intern, rădăcina de brusture are un efect hepatoprotector și detoxifiant.

foto: pixabay.com

Se recomandă în tratamentul diferitelor afecțiuni dermatologice precum: acnee, furunculoză, eczeme, dermatita seboreică a scalpului. De asemenea, se recomandă persoanelor cu diabet tip II în menținerea unui nivel normal al glucozei sanguine.

Extern, rădăcina de brusture este utilizată îndeosebi pentru întărirea rădăcinii firului de păr și stimularea creșterii acestuia.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Alhusaini A, Fadda L, Hasan IH, Ali HM, El Orabi NF, Badr AM, Zakaria E, Alenazi AM, Mahmoud AM. Arctium lappa Root Extract Prevents Lead-Induced Liver Injury by Attenuating Oxidative Stress and Inflammation, and Activating Akt/GSK-3β Signaling. Antioxidants (Basel). 2019 Nov 24;8(12):582. doi: 10.3390/antiox8120582. PMID: 31771282; PMCID: PMC6943639.

4. Annunziata G, Barrea L, Ciampaglia R, Cicala C, Arnone A, Savastano S, Nabavi SM, Tenore GC, Novellino E. Arctium lappa contributes to the management of type 2 diabetes mellitus by regulating glucose homeostasis and improving oxidative stress: A critical review of in vitro and in vivo animal-based studies. Phytother Res. 2019 Sep;33(9):2213-2220. doi: 10.1002/ptr.6416. Epub 2019 Jun 24. PMID: 31232489.

5. Chen M, Xu J, Wang Y, Wang Z, Guo L, Li X, Huang L. Arctium lappa L. polysaccharide can regulate lipid metabolism in type 2 diabetic rats through the SREBP-1/SCD-1 axis. Carbohydr Res. 2020 Aug;494:108055. doi: 10.1016/j.carres.2020.108055. Epub 2020 Jun 7. PMID: 32535406.

6. Gao Q, Yang M, Zuo Z. Overview of the anti-inflammatory effects, pharmacokinetic properties and clinical efficacies of arctigenin and arctiin from Arctium lappa L. Acta Pharmacol Sin. 2018 May;39(5):787-801. doi: 10.1038/aps.2018.32. Epub 2018 Apr 26. PMID: 29698388; PMCID: PMC5943914.

7. Li X, Lin YY, Tan JY, Liu KL, Shen XL, Hu YJ, Yang RY. Lappaol F, an anticancer agent, inhibits YAP via transcriptional and post-translational regulation. Pharm Biol. 2021 Dec;59(1):619-628. doi: 10.1080/13880209.2021.1923759. PMID: 34010589; PMCID: PMC8143639.

8. Miazga-Karska M, Michalak K, Ginalska G. Anti-Acne Action of Peptides Isolated from Burdock Root-Preliminary Studies and Pilot Testing. Molecules. 2020 Apr 27;25(9):2027. doi: 10.3390/molecules25092027. PMID: 32349230; PMCID: PMC7248785.

9. Nascimento BAC, Gardinassi LG, Silveira IMG, Gallucci MG, Tomé MA, Oliveira JFD, Moreira MRA, Meirelles AFG, Faccioli LH, Tefé-Silva C, Zoccal KF. Arctium lappa Extract Suppresses Inflammation and Inhibits Melanoma Progression. Medicines (Basel). 2019 Jul 29;6(3):81. doi: 10.3390/medicines6030081. PMID: 31362372; PMCID: PMC6789568.