Tag Archive salvie

Bydr. Cristina Munteanu

Migrenele și durerile de cap – cele mai bune remedii naturale

foto: istockphoto

Ce sunt migrenele și durerile de cap?

Migrenele și durerile de cap sunt afecțiuni destul de comune care afectează calitatea vieții a numeroase persoane. Potrivit statisticilor, aceste probleme sunt întâlnite mai frecvent în rândul femeilor decât al bărbaților. Deși pot părea similare, ele au totuși caracteristici și cauze diferite.

Migrenele

Durerea de tip migrenă este o durere de cap intensă, care afectează adesea doar o jumătate a capului, dar nu este obligatoriu. Poate fi însoțită de simptome precum greață, vărsături, sensibilitate la mirosuri, lumină și sunete și poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Uneori, la debutul sau în timpul atacurilor migrenoase pacientul poate vedea anumite spoturi luminoase (migrena cu aură) sau poate avea senzația de amorțire a unor zone ale corpului.

Mecanismul de producere a migrenelor nu este complet elucidat, fiind unul plurifactorial, care ține de factori genetici, de mediu sau locali. Astfel, anumite dezechilibre ale neurotransmițătorilor pot avea efect proinflamator și vasodilatator, crescând sensibilitatea la durere. Un nivel scăzut de serotonină, de exemplu, poate determina vasodilatație la nivelul vaselor de sânge cerebrale și duce la o modificare a percepției durerii. Anumiți hormoni, precum estrogenul, afectează nivelul de serotonină și al altor neurotransmițători, astfel încât fluctuațiile hormonale pot contribui la apariția migrenelor.

Componenta genetică poate fi obiectivată prin existența mai multor membri în aceeași familie cu episoade migrenoase.

foto: istockphoto

Durerea de cap

Durerea simplă de cap are ca și cauză frecventă ascensiunea tensiunii arteriale, dar poate fi dată și de hipotensiune, sinuzite ori afecțiuni oftalmologice (miopie, glaucom). Există însă și condiții medicale severe care se pot ascunde în spatele unei dureri de cap. Astfel, o durere de cap puternică, brusc apărută și care nu cedează la medicamente antalgice, poate fi cauzată de ruperea unui anevrism cerebral și constituie o urgență medicală. De asemenea, durerile de cap asociate cu febră mare și stări de confuzie necesită și ele evaluare medicală de urgență pentru a exclude afecțiuni de tipul encefalitelor sau meningitelor. Durerile de cap asociate cu tulburări de memorie, schimbări ale dispoziției, tulburări de auz, văz sau limbaj trebuie investigate pentru a exclude o eventuală tumoare cerebrală.

Deși uneori nu poate fi identificată o cauză anume a durerilor de cap, există totuși factori care au fost demonstrați a avea legătură cu o frecvență mai mare a acestora.

Stresul: tensiunea și stresul psihologic pot declanșa adesea dureri de cap tensionale.

Alimentația: anumite alimente și băuturi, cum ar fi alcoolul, cafeaua, ciocolata, energizantele, precum și alimentele procesate, afumate ori conservele pot declanșa și ele migrene periodice.

Modificări hormonale: femeile pot experimenta migrene legate de ciclul menstrual, sarcină sau menopauză.

Lipsa somnului: un somn insuficient sau de proastă calitate poate duce la dureri de cap.

Deshidratarea: consumul insuficient de apă poate provoca și el dureri de cap.

Astfel, în încercarea de a reduce frecvența atacurilor migrenoase sau a durerilor de cap, se impun o serie de măsuri precum o alimentație sănătoasă și echilibrată, sport și odihnă. Consultul medical de specialitate este necesar pentru a exclude anumite condiții medicale ca și cauze ale durerilor de cap și pentru a beneficia de tratament personalizat.

Pe lângă acestea, este bine să nu uităm că natura ne-a pus la dispoziție remedii minunate prin care putem ameliora sau combate aceste dureri.

Remediile naturale – un aliat împotriva durerilor de cap și a migrenelor

Durerile de cap sau migrenele pot fi prevenite sau ameliorate şi cu ajutorul plantelor medicinale, motiv pentru care vom enumera câteva dintre cele mai cunoscute plante cu rol dovedit în acest sens.

Roinița

foto: istockphoto

Roinița, cunoscută și sub numele de melisă (Melissa officinalis), este o plantă perenă din familia Lamiaceae, deosebit de apreciată pentru proprietățile sale medicinale. Originară din regiunea mediteraneană, roinița este acum cultivată pe scară largă în întreaga lume datorită beneficiilor sale terapeutice, în special în tratarea problemelor legate de sistemul nervos și digestiv.

Roinița este recunoscută pentru efectele sale calmante asupra sistemului nervos. Componentele active din melisă, cum ar fi uleiurile esențiale, flavonoidele și acidul rozmarinic, contribuie la reducerea anxietății și a stresului. Consumul regulat de roiniță poate contribui la inducerea unei stări de calm și relaxare. Cercetările demonstrează că extractele de roiniță au efecte neuroprotectoare, ajutând la prevenirea deteriorării neuronale cauzate de stres și la îmbunătățirea funcției cognitive. Roinița s-a dovedit a fi astfel eficientă în reducerea frecvenței și intensității migrenelor datorită proprietăților sale analgezice și antispasmodice.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule sau ulei volatil. Extern, uleiul volatil de roiniță poate fi folosit pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Spilcuța – iarba fetei

Spilcuța (Tanacetum parthenium), cunoscută și sub numele de iarba fetei sau feverfew în engleză, este o plantă perenă din familia Asteraceae, mai puțin cunoscută, dar cu proprietăți medicinale deosebit de eficiente în gestionarea și prevenirea migrenelor.

foto: istockphoto

Principala substanță activă din spilcuță este partenolida, un compus cu efecte dovedite antiinflamatoare, antispastice și analgezice. Partenolida din spilcuță inhibă producția de prostaglandine, care joacă un rol cheie în procesul inflamator și în declanșarea durerii. De asemenea, spilcuța ajută la stabilizarea funcției serotoninei, neurotransmițător implicat în apariția migrenelor. Prin blocarea receptorilor de serotonină, spilcuța reglează tonusul vaselor sanguine cerebrale, având un efect vasoconstrictor. Ea are și un efect relaxant, prin stimularea receptorilor GABA.

Spilcuța poate fi folosită sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule.

Rozmarinul

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o plantă perenă din familia Lamiaceae, cunoscută nu doar pentru utilizările culinare, ci și pentru numeroasele sale proprietăți medicinale. Originar din regiunile mediteraneene, rozmarinul este apreciat pentru aroma sa distinctă și beneficiile sale pentru sănătate, inclusiv pentru tratamentul migrenelor.

foto: istockphoto

Rozmarinul poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor migrenelor datorită mai multor mecanisme. Astfel, compusul principal al rozmarinului, acidul rozmarinic, are puternice proprietăți antioxidante, contribuind la reducerea inflamației. Antioxidanții din rozmarin, precum carnosolul și acidul carnosic, protejează celulele de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele. Uleiul esențial de rozmarin conține cineol și camfor, compuși care au efecte analgezice și pot ajuta la ameliorarea durerii asociate migrenelor. De asemenea, rozmarinul stimulează circulația sângelui, asigurând o mai bună oxigenare a creierului, contribuind și prin acest mecanism la reducerea riscului de apariție a migrenelor.

Rozmarinul poate fi utilizat sub formă de infuzie, tinctură, comprimate, capsule sau ulei volatil.

Salvia

foto: istockphoto

Salvia, cunoscută și sub denumirea științifică de Salvia officinalis, este o plantă aromatică folosită de secole în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru migrene. Salvia conține compuși activi, precum acid rosmarinic și carnosol (regăsite și în rozmarin), care au proprietăți antiinflamatoare și antioxidante și care contribuie la reducerea inflamației implicate în durerea de tip migrenos. Uleiurile esențiale extrase din salvie pot avea un efect calmant asupra sistemului nervos, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele care suferă de migrene legate de stres sau tensiune nervoasă. Unele tipuri de migrene, cum ar fi cele legate de ciclul menstrual, sunt influențate de fluctuațiile hormonale, salvia fiind cunoscută pentru capacitatea sa de a influența echilibrul hormonal, fapt care contribuie la reducerea frecvenței și severității migrenelor hormonale din timpul menstruației sau asociate cu menopauza.

Ea poate fi folosită intern sub formă de infuzie, tincturi, ulei volatil sau comprimate. Extern, uleiul esențial poate fi folosit în aromoterapie sau aplicat topic pe zonele afectate, cum ar fi tâmplele sau ceafa.

Passiflora

foto: istockphoto

Passiflora (Passiflora incarnata), cunoscută și sub denumirea de floarea-pasiunii, este o plantă medicinală utilizată în mod tradițional pentru efectele sale calmante, anxiolitice, antispasmodice și analgezice, care pot fi utile în gestionarea migrenelor. Passiflora conține substanțe active precum flavonoidele și alcaloizii, care au efecte calmante și anxiolitice, care pot contribui la reducerea tensiunii și a anxietății, prevenind astfel apariția migrenelor. Compușii activi precum harmanul și harmalina, au efecte analgezice și pot ajuta la reducerea intensității durerii de cap asociate migrenelor. De asemenea, antioxidanții din passiflora pot proteja celulele cerebrale de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele.

Passiflora poate fi consumată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, se folosește sub formă de ulei pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Coada racului

foto: istockphoto

Coada racului (Potentilla anserina), cunoscută și sub numele de argințică, este o plantă perenă din familia Rosaceae, utilizată în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni. Datorită flavonoidelor din componența sa, care au efect antioxidant și spasmolitic, coada racului poate contribui la reducerea durerii și a inflamației asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie sau tinctură iar extern sub formă de comprese.

Scoarța de salcie

foto: istockphoto

Salcia (Salix alba), în special scoarța de salcie, este cunoscută pentru proprietățile sale analgezice și antiinflamatoare, datorită conținutului de salicină, un compus chimic care este metabolizat în organism în acid salicilic, având efecte similare aspirinei (acid acetilsalicilic). Această substanță conferă salciei proprietăți analgezice, antiinflamatoare și antipiretice, care sunt utile în tratamentul durerilor articulare, durerilor de cap sau migrenelor.

Scoarța de salcie poate fi consumată intern sub formă de infuzie, extract gemoterapic, comprimate sau capsule. Extern, se pot aplica comprese cu infuzie sau unguent pe bază de scoarță de salcie.

Gheara diavolului

foto: istockphoto

Gheara diavolului (Harpagophytum procumbens) este o plantă perenă originară din sudul Africii, cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare și analgezice. Denumirea sa populară provine de la aspectul fructelor sale, care are formă de gheară. Utilizată tradițional pentru tratarea durerilor și a inflamațiilor, gheara diavolului a atras atenția fitoterapeuților pentru potențialul său în tratarea migrenelor. Principalele componente active din gheara diavolului sunt harpagozidele, flavonoidele și fitosterolii. Harpagozidele au puternice proprietăți antiinflamatoare, care pot ajuta la reducerea inflamației în țesuturile cerebrale, contribuind astfel la prevenirea și ameliorarea migrenelor. De asemenea, componentele active inhibă sinteza prostaglandinelor, substanțe care joacă un rol important în inflamație și în percepția durerii.

Gheara diavolului poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, poate fi folosită sub forma gelurilor sau unguentelor.

Menta

foto: istockphoto

Menta (Mentha spp.) este o plantă aromatică și medicinală folosită de secole în diverse culturi pentru proprietățile sale terapeutice. Aceasta este apreciată în special pentru efectele sale analgezice, antiinflamatoare și calmante, care o fac utilă în gestionarea problemelor digestive, susținerea sistemului imunitar, ameliorarea simptomelor răcelilor sau gripelor și nu numai. Menta este bogată în uleiuri volatile ce conțin mentol, compus activ cu efecte analgezice, ce poate contribui la reducerea intensității durerii asociate migrenelor. Mentolul acționează prin desensibilizarea receptorilor de durere și creșterea fluxului sanguin la nivelul pielii. În plus, proprietățile calmante ale mentei pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, factori declanșatori pentru migrene. Cunoscută și pentru efectele sale digestive, menta poate fi de un real folos în ameliorarea senzației de greață și a tulburărilor digestive asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură sau ulei volatil. Extern, inhalarea vaporilor uleiului esențial de mentă adăugat în apă fierbinte sau difuzarea prin intermediul lămpilor de aromoterapie poate oferi un efect calmant și relaxant și diminua durerile de cap. Uleiul esențial de mentă aplicat pe frunte și pe tâmple produce o senzație de răcorire care poate reduce tensiunea și durerea asociate migrenelor.

Ghimbirul

foto: istockphoto

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă perenă care face parte din familia Zingiberaceae, cu o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a migrenelor. Tulpina subterană, rizomul, este partea utilizată în scopuri medicinale și culinare. Rizomul are un gust picant și o aromă distinctă, datorită prezenței compușilor activi gingerol și shogaol. Gingerolul, principalul compus bioactiv din ghimbir, are puternice proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, care poate ajuta la reducerea inflamației asociate migrenelor. Datorită proprietăților sale antiemetice, ghimbirul poate constitui un remediu excelent și în ameliorarea senzației de greață și a vărsăturilor asociate migrenelor.

Ghimbirul poate fi consumat ca atare, ras în limonade sau salate. El mai poate fi consumat și sub formă de infuzie ori comprimate sau capsule.

Magneziul

foto: istockphoto

Magneziul este un mineral a cărui deficiență a fost asociată frecvent cu migrenele. Magneziul este un mineral esențial care joacă un rol important în numeroase procese fiziologice ale organismului, inclusiv în funcționarea sistemului nervos și muscular. El contribuie la reglarea tonusului vaselor de sânge și este implicat în reglarea neurotransmițătorilor: un nivel adecvat de magneziu poate ajuta la menținerea unui echilibru normal între neurotransmițători precum serotonina și glutamatul, care sunt implicați în apariția migrenelor.

Magneziul poate fi administrat sub formă de suplimente orale sau poate fi aplicat topic prin uleiuri sau săruri de magneziu sub formă de spray pentru ameliorarea locală. Magneziul se găsește în mod natural în alimente precum spanac și alte legume cu frunze verzi, nuci și cereale integrale.

Putem observa astfel că utilizarea plantelor medicinale reprezintă o resursă prețioasă în gestionarea migrenelor și a durerilor de cap, plante medicinale precum spilcuța, ghimbirul, menta, passiflora, roinița și multe altele, fiind recunoscute pentru proprietățile lor terapeutice care pot contribui semnificativ la ameliorarea simptomelor prin mecanisme precum reducerea inflamației, ameliorarea durerii, relaxarea mușchilor, reducerea stresului și a anxietății.

Utilizarea plantelor medicinale poate aduce, așadar, un echilibru natural și eficient în gestionarea durerilor de cap și a migrenelor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la promovarea bunăstării generale. Integrând cu înțelepciune aceste remedii naturale în rutina zilnică, putem găsi noi căi de ameliorare și vindecare, în armonie cu natura.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Orjelet vs Șalazion


Deși se aseamănă destul de mult, cele două afecțiuni au cauze, evoluții și tratamente destul de diferite.


Orjeletul

Orjeletul, cunoscut popular și sub numele de ulcior sau medical de furuncul palpebral, este o inflamație dureroasă și neplăcută ce se manifestă la nivelul pleoapelor. Această afecțiune poate crea disconfort semnificativ, afectând atât aspectul fizic, cât și calitatea vieții.

Orjeletul este cauzat de regulă de o infecție bacteriană, cel mai adesea implicând Stafilococul auriu. Este mai frecvent întâlnit la copii și aceasta din mai multe motive, unul fiind sistemul imunitar în formare și celălalt, atingerea frecventă a ochilor fără a spăla mâinile înainte. Microbul prezent la suprafața pielii pătrunde în interiorul foliculului de păr de la baza genelor, la nivelul glandelor sebacee sau al celor sudoripare de la nivelul pleoapei, procesul infecțios debutând cu înroșirea și umflarea zonei afectate și fiind urmat de o durere acută și/sau o senzație de arsură la nivelul pleoapei. În următoarele 2-3 zile, se poate forma o colecție purulentă care, în funcție de localizarea glandei afectate, poate duce la formarea unui orjelet extern (când se exteriorizează spre piele, la baza genelor) sau a unui orjelet intern (când inflamația se dezvoltă spre partea interioară a pleoapei). Această colecție purulentă este adesea vizibilă sub forma unui punct alb-gălbui, ceea ce indică acumularea de puroi.

Persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cele care suferă de dermatită seboreică, diabet zaharat sau care au un nivel crescut de lipide totale în sânge par să aibă un risc crescut de a dezvolta această patologie.

De asemenea, folosirea în comun a produselor cosmetice, cum ar fi rimelul sau creioanele de ochi, poate transfera bacteriile de la o persoană la alta. În plus, o igienă necorespunzătoare a lentilelor de contact în cazul persoanelor care folosesc aceste dispozitive medicale poate duce la acumularea de microorganisme pe suprafața oculară, favorizând dezvoltarea orjeletului. Înotul în piscine care nu sunt dezinfectate corespunzător este o altă sursă potențială de infecție, deoarece apa poate conține o varietate de agenți patogeni, care pot contamina ușor zona sensibilă a ochilor.

Tratamentul orjeletului presupune o abordare atentă pentru a preveni răspândirea infecției și a grăbi vindecarea. Igiena este esențială. Folosirea compreselor sterile îmbibate în ser fiziologic sau a șervețelelor special concepute pentru igiena oculară este primul pas, care ajută la curățarea zonei afectate și la eliminarea secrețiilor dacă este cazul. Mai departe, aplicarea alternativă de comprese reci și calde este recomandată pentru a ajuta la reducerea inflamației și a disconfortului (compresele reci) și la fluidizarea și drenarea secrețiilor (cele calde). În cazuri mai severe sau când simpla igienă nu este suficientă, poate fi necesară administrarea de antibiotice. Acestea trebuie prescrise de medic și utilizate conform indicațiilor pentru a combate eficient infecția. Este important să se evite “stoarcerea” orjeletului, deoarece acest gest poate duce la răspândirea bacteriilor în zonele învecinate și chiar în alte părți ale corpului. Manipularea orjeletului poate agrava infecția și poate întârzia procesul de vindecare. Pentru a menține un mediu curat și a reduce riscul de reinfectare, este recomandat să se schimbe zilnic fețele de pernă și prosoapele utilizate. Această precauție suplimentară ajută la eliminarea bacteriilor care ar putea să persiste pe textile și să reinfecteze zona oculară. În concluzie, tratamentul orjeletului implică o combinație de igienă riguroasă, aplicarea de comorese reci/calde și, dacă este cazul, terapie antibiotică și antiinflamatoare. În rare cazuri, este necesară intervenția chirurgicală pentru drenarea orjeletului. Respectarea acestor pași și a recomandărilor medicului poate asigura o vindecare rapidă și sigură, fără complicații suplimentare sau recidivă.

imagini din cazuistica personală

Șalazionul (scris și Chalazion)

Șalazionul, numit și chist meibomian sau lipogranulom, reprezintă o inflamație ce apare ca urmare a obstrucției glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor, glande numite Meibomius.

Aceste glande, în număr de aproximativ 50 pe pleoapa superioară și 20-25 pe pleoapa inferioară, sunt responsabile pentru secreția unei substanțe uleioase ce contribuie la lubrifierea ochiului. Atunci când aceste glande acumulează o cantitate mai mare de secreție seboreică, secreția respectivă se blochează în canalul de excreţie și apare șalazionul, care, în funcţie de evoluţie, poate avea diverse forme şi dimensiuni. La palpare, șalazionul se simte ca o formațiune dură, asemănătoare unui bob de orez.

Deși șalazionul poate fi confundat adesea cu orjeletul, cele două condiții sunt diferite și am subliniat mai sus faptul că orjeletul este cauzat de o infecție bacteriană.

Șalazionul, este mai puțin dureros la atingere decât orjeletul, uneori chiar spre deloc, dar cu toate acestea poate produce un disconfort local. De asemenea, șalazionul evoluează spre o inflamație cronică, crescând progresiv în dimensiuni, persistând de obicei perioade mai lungi de timp și având frecvent recidive. Dacă șalazionul este de mici dimensiuni, frecvent poate dispărea spontan, fără a necesita tratament. Un șalazion de dimensiuni mai mari poate exercita presiune pe globul ocular şi poate determina vedere înceţoşată.

Ca și în cazul orjeletului, anumite condiții medicale precum dermatita seboreică, blefarita sau rozaceea și conjunctivitele recidivante pot favoriza apariția șalazionului. Un aspect ce pare a fi incriminat în apariția șalazioanelor pare a fi carența vitaminei A la persoanele respective. În afara condițiilor medicale, nerespectarea normelor de igienă, utilizarea cosmeticelor în comun cu alte persoane, aplicarea genelor false pot și ele favoriza șalazioanele.

Tratamentul obișnuit în cazul șalazionului include aplicarea de comprese calde, masajul pleoapei afectate și, în situații mai grave, intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea chistului. Compresele calde au rolul de a fluidifica sebumul din interiorul glandei blocate și astfel să permită drenarea în mod natural. Pentru a fi eficiente, compresele trebuie aplicate de mai multe ori pe zi și asociate cu masajul ușor al pleoapei.

De asemenea, se recomandă a nu folosi produse cosmetice pe pleoapa afectată până la vindecarea completă.

Tratamente alternative

Există și soluții alternative, tradiționale, de tratament ale acestor afecțiuni, nu mai puțin eficiente.

Compreselor calde le sunt recunoscute deja beneficiile terapeutice în aceste situații, iar atunci când acestea sunt îmbibate în soluții naturale, efectele pot fi și mai pronunțate. Trebuie subliniat că recomandările sunt individualizate și trebuie făcute de persoane specializate.

Putem aplica comprese cu ceai de mușețel?

În ultima vreme s-a creat o reticență în ceea ce privește utilizarea mușețelului în afecțiunile oculare, dar, da, el poate fi folosit în compresele pentru toaletarea ochiului. În comprese, nu turnat în ochi. De altfel, extractul de mușețel intră în compoziția a numeroase picături oftalmice sau șervețele pentru toaleta oculară. Trebuie avut însă grijă ca el să fie din surse sigure, preparat termic (infuzie) și întotdeauna ceaiul să fie proaspăt: nu se folosește ceaiul reîncălzit sau de pe o zi pe alta deoarece există riscul contaminării bacteriene (acest fapt e valabil pentru toate plantele).

Astfel, compresele calde aplicate pot fi cu ser fiziologic sau cu ceaiuri care cresc imunitatea locală sau au efect antiinflamator, precum salvie, echinaceea, gălbenele, albăstrele, silur, levănțică, mușețel, crăițe. Pe acest principiu se bazează în practica modernă și șervețelele cosmetice pentru toaleta oculară în aceste situații, care conțin, pe lângă acid hialuronic, extracte de echinaceea, gălbenele, aloe, mușețel etc. și având avantajul că sunt sterile. Uneori însă nu le avem la îndemână și apelarea la tratamentele tradiționale poate fi o soluție la fel de eficientă.

În completarea terapiei locale, se pot integra în tratament și preparate naturiste sau homeopate de uz intern. Acestea sunt personalizate în funcție de nevoile și specificul fiecărui pacient, în concordanță cu istoricul medical și starea de sănătate curentă a persoanei.

În concluzie, spălarea mâinilor în mod frecvent, demachierea și curățarea atentă a pleoapelor sunt pași simpli, dar eficienți în combaterea afecțiunilor oculare. În plus, este recomandat să ne schimbăm periuța de rimel la fiecare trei luni, să nu folosim produse cosmetice expirate și să evităm partajarea cu alte persoane a oricăror produse pentru ochi (și a niciunui produs cosmetic de fapt). Dacă purtăm lentile de contact, este important să respectăm instrucțiunile de îngrijire și să le înlocuim conform recomandărilor specialiștilor. În cazul apariției unor inflamații sau secreții la nivelul ochilor este important să ne adresăm cât mai repede medicului oftalmolog pentru tratament specializat și individualizat.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

foto: istockphoto.com

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

foto: istockphoto.com

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

foto: istockphoto.com
  • salvie
  • trei frați pătați
  • gălbenele
  • lavandă
  • brusture
  • frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

  • tinctură de propolis
  • tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

  • ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
  • ulei de cimbru
  • ulei de oregano
  • ulei de salvie
  • ulei de turmeric
  • ulei de rozmarin
  • ulei de busuioc
  • ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

  • ulei de cătină
  • ulei de avocado
  • ulei de gălbenele
  • ulei de broccoli
  • ulei din sâmburi de struguri
  • unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

  • extract din muguri de nuc
  • tinctură de propolis
  • tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Scarlatina – manifestări, diagnostic, tratament. Suport natural al afecțiunii și convalescenței.

foto: istockphoto.com

Ce este scarlatina?

Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).

Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.

Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).

Cum se transmite și manifestă scarlatina?

Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.

Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.

Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).

Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.

Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.

Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.

În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:

– febră care apare brusc

– frisoane

– stare generală alterată

– dureri de cap (cefalee)

– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)

– lipsa poftei de mâncare (inapetență)

– stări de greață, vărsături

– dureri abdominale

– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)

– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)

– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)

Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (debutul erupției)

– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)

– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează

– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)

– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea

– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor

– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)

– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele

– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă

– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor

Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)

– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur

– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale

– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):

ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)

ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)

ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V

foto: cazuistica personală

ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)

ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit

ziua 10-14: limba revine la aspectul normal

Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.

Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.

Diagnostic

În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.

Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.

Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.

Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:

Complicațiile infecției cu streptococ beta-hemolitic de grup A pot fi imediate sau la distanță:

– toxice: prin acțiunea imediată a toxinelor streptococice: hepatită toxică, miocardită toxică, nefrită toxică, artrită toxică, erupție hemoragică, encefalită toxică

– septice: abces/flegmon amigdalian, otită, sinuzită, pneumonie

– imunologice: glomerulonefrită acută poststreptococică, cardită reumatismală, reumatism articular acut, purpură Henoch-Schönlein

Tratament

Tratamentul în scarlatină presupune

– izolarea persoanei bolnave

– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale

– hidratare corespunzătoare

– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale

– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină

– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).

Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!

Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:

1. Testăm toți contacții?

NU!!!

Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!

Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.

Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).

2. Tratăm toți contacții?

NU!!!

Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!

3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?

NU!!!

Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.

Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:

Criterii clinice:

– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.

Criterii de laborator:

– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.

Criterii epidemiologice:

– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.

Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.

Tratament alternativ

Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.

Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.

foto: istockphoto.com

Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.

Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.

Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).

Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.

foto: istockphoto.com

De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015

2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019

3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021

4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016

5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000

8. https://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/scarlatina/451-metodologie-de-supraveghere-scarlatina-2016-01-08-2016/file

Bydr. Cristina Munteanu

Molluscum contagiosum

foto: istockphoto.com

Molluscum contagiosum reprezintă o infecție a pielii cauzată de virusul cu același nume (din familia poxivirusurilor).

Acest virus pătrunde prin micile fisuri existente în piele și, după o perioadă de incubație medie de aproximativ 14 zile (dar poate fi și mai lungă), poate determina apariția unor proeminențe la nivelul pielii. Apariția excrescențelor nu este însă obligatorie, depinzând de statusul imunitar al persoanei, o bună parte dintre persoanele care au contractat virusul putând rămâne asimptomatică. Aceste leziuni pot apărea în aproape toate zonele corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite în regiuni precum degetele, fața dorsală a mâinii, coate, genunchi, subraț, piept, spate, față, și, mai rar, în regiunea ano-genitală; nu apar în palme, pe tălpi sau pe mucoase.

foto: istockphoto.com

Dimensiunile lor variază de la 1-5 mm până la 10-15 mm în cazul celor de dimensiuni mari. Papulele sunt rotunde, relativ dure, de culoare roz-gălbuie și au un aspect caracteristic, vizibil în special la cele de dimensiuni mai mari, prezentând o mică depresiune în centru; la cele de dimensiuni mici această depresiune poate fi interceptată doar sub forma unui punct. Această zonă centrală este bogată în material viral și, în urma ruperii leziunii, este contagioasă și contribuie la răspândirea sa pe alte zone ale corpului (particulele virale fiind mutate cu ajutorul degetelor). Leziunile nu sunt dureroase și nu produc senzație de mâncărime. Mai rar, în cazul persoanelor cu dermatită atopică, poate fi prezentă senzația de mâncărime, cel mai probabil în corelație cu dermatita preexistentă, fapt care și determină o răspândire mai facilă a molluscum contagiosum în cazul acestor persoane.

foto: istockphoto.com

Transmiterea infecției se produce prin intermediul unei persoane contaminate, prin atingerea unei alte persoane sau a diverselor obiecte de uz personal sau comun: prosoape, haine, jucării, creioane, pixuri etc. Se poate transmite astfel prin utilizarea spațiilor publice din parcuri, piscine, bazine de înot etc.

Persoana infectată poate continua să își transmită virusul în alte zone ale corpului necontaminate încă, prin atingerea papulelor sau scărpinarea acestora și apoi atingerea unor zone de țesut sănătos. Această modalitate de transmitere se numește autoinoculare.

De regulă leziunile de molluscum se vindecă de la sine în decurs de câteva luni și nu lasă în urmă cicatrici. Dacă se rup, lichidul din centrul lor poate fi răspândit în zone ale corpului încă neafectate. Dintre complicațiile posibile amintim suprainfectarea bacteriană a acestora, în special în cazul în care copiii se scarpină și locul respectiv devine poartă de intrare pentru bacterii (acest fapt duce la apariția leziunilor cu puroi, a crustelor și este posibil să lase în urmă cicatrici). Răspândirea infecției la nivelul ochilor poate determina apariția conjunctivitei și a keratitei.

De obicei diagnosticul este ușor de pus și se bazează pe aspectul clinic specific al papulelor. Mai dificil este atunci când persoana infectată prezintă doar leziuni de dimensiuni mici, în cazul cărora depresiunea centrală nu este vizibilă. Rar, se recomandă prelevarea unei probe-biopsie pentru punerea diagnosticului.

O persoană care a fost infectată cu virusul molluscum contagiosum va putea să se reinfecteze ulterior.

Având de regulă un potențial de vindecare fără sechele, infecția cu molluscum contagiosum se vindecă de cele mai multe ori fără tratament în decurs de câteva luni.

Uneori, însă, papulele sunt dispuse în zona feței și, dacă sunt de dimensiuni mari, deranjează mai ales din punct de vedere estetic.

foto: istockphoto.com
Doctor applying Chryotherapy on Patient Skin on Hand

Dintre terapiile clasice recomandate în infecția cu molluscum contagiosum menționăm:

– crioterapia (se folosește azot lichid, procedură ce poate lăsa cicatrici)

– laserterapia (cauterizarea cu laser, procedură care de asemenea poate lăsa cicatrici)

– intervenția chirurgicală (excizia lor pe cale chirurgicală lasă cicatrici)

– soluții pe bază de acid lactic și acid salicilic (trebuie aplicate cu atenție strict pe zona papulelor, putând produce arsuri pe pielea sănătoasă)

– creme cu podofilotoxina, imiquimod, cantaridină, hidroxid de potasiu, peroxid de benzoil sau tretinoin (acid retinoic).

Și în cazul molluscum infectiosum cea mai bună cale de tratament este prevenția. Este importantă educarea copiilor de mici privind utilizarea obiectelor de igienă personală: prosoapele, periuța de dinți, periile de păr, sticla de apă constituie obiecte personale și nu se împrumută. În cazul copiilor mai mari și al adulților: strugurelul/rujul, rimelul, creioanele de buze/ochi, aparatele de ras/epilat, ochelarii, lănțișoarele, brățările, inelele sunt obiecte personale. Aceste reguli previn nu doar răspândirea moluscum infectiosum, dar și a altor virusuri și bacterii.

foto: istockphoto.com

Dacă totuși am contractat infecția, vom evita să punem mâna pe papule, să le scărpinăm sau să le rupem. Dacă totuși s-a întâmplat să le atingem, este indicat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, fără a atinge alte zone ale corpului sau obiecte. Dacă am rupt papulele, zona va fi ștearsă cu un tampon steril și tamponată cu un antiseptic.

Și în cazul infestării cu molluscum contagiosum avem la dispoziție și metode de tratament pe bază de plante.

Local putem aplica comprese cu:

– ceai de salvie, gălbenele, cimbru

– ulei de arbore de ceai, cimbru, oregano, tămâie, cedru, lavandă, scorțișoară, cuișoare, neem (diluate corespunzător în funcție de vârstă în ulei de jojoba, avocado sau cătină) – se poate folosi un bețișor de ureche înmuiat în ulei, care va fi aplicat direct pe leziuni

– argint coloidal (30ppm)

– tinctură de tuia, echinaceea, rostopască, usturoi, cimbru, hrean, salvie, cuișoare, propolis

foto: istockphoto.com
Bottles of thyme and rosemary essential oil or infusion, herbal medicine.

Pentru susținerea sistemului imunitar se recomandă un regim de viață sănătos, cu respectarea programului de odihnă, un consum adecvat de apă, fructe și legume proaspete. Tot în acest sens, putem suplimenta aportul intern cu produse pe bază de echinaceea, măceș, cătină, aloe, turmeric, ghimbir, quercetină, urzică, brusture. Extractul din muguri de nuc este un produs cu efecte benefice asupra pielii și un efect antiviral și antibacterian demonstrat. Acesta poate fi asociat pentru sporirea efectului terapeutic cu consumul sevei de mesteacăn și al extractului din muguri de platan.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Boala zgârieturii de pisică sau limfadenita subacută regională

foto: Cristina Munteanu

Boala zgârieturii de pisică reprezintă o afecțiune cauzată de infecția organismului uman cu o bacterie ce se transmite prin saliva unei pisici infestate. Mai rar, această boală poate fi transmisă și prin înțepătura de purice sau căpușă. Bacteria responsabilă de boală se numește Bartonella henselae. Pisicile purtătoare ale acestei bacterii sunt de obicei asimptomatice, din acest motiv proprietarii lor nu au de unde să știe în mod normal că pisica lor este infestată.

Transmiterea bacteriei de la pisică la om se poate realiza prin mușcătura sau zgârietura realizată de pisică. Mai rar, dacă tegumentul este lezat și animalul de companie ne linge în acea zonă, se poate transmite și astfel. Ea este mult mai frecventă în rândul copiilor deoarece ei nu rezistă tentației de a mângâia și lua în brațe toate animalele întâlnite. Bacteria nu se transmite de la omul infestat la alți oameni.

Simptomele bolii pot apărea într-un interval de 3-14 zile și cuprind manifestări la locul zgârieturii/mușcăturii precum: durere, roșeață, vezicule, secreții purulente, cruste. Persoana care a avut incidentul cu blănosul infestat poate dezvolta febră, frisoane, dureri de cap, stare generală proastă, oboseală, dureri musculare și/sau articulare, lipsa poftei de mâncare. Specifică acestei boli este și inflamația ganglionilor din vecinătatea rănii produse de pisică – de unde și denumirea alternativă a afecțiunii; cel mai frecvent sunt inflamați ganglionii axilari și din zona capului, dar trebuie verificate toate grupele ganglionare. Limfadenopatiile pot apărea și la două luni după inocularea bacteriei în organism.

Persoanele cu un sistem imunitar care funcționează corespunzător vor trece cu ușurință peste afecțiune, de cele mai multe ori fără a fi necesar un tratament. Ea este problematică pentru cei care au un sistem imunitar slăbit, pentru copiii mici care încă nu și-au dezvoltat sistemul imunitar și pentru vârstnici care suferă de obicei de boli cronice precum diabetul. Complicațiile acestei infecții (rare) pot fi: encefalită (dureri de cap, stări de confuzie, comă), neuroretinită (pierderea vederii unilateral pentru un interval de câteva luni, nedureroasă), sindromul oculoglandular Parinaud (conjunctivită granulomatoasă și limfadenopatie preauriculară), endocardită, osteomielită, hepatită granulomatoasă, granulom splenic, eritem nodos, vasculită.

Pentru punerea diagnosticului acestei boli, pe lângă istoricul confirmat de incidentul cu pisica sau înțepături recente de purec/căpușă, semnele și simptomele clinice prezentate de pacient, avem posibilitatea de a efectua analize din sânge care să demonstreze prezența bacteriei (Bartonella henselae ADN- test PCR) și a anticorpilor anti-Bartonella în ser (IgM și IgG).

Unele persoane pot trece peste infecție fiind asimptomatice, astfel încât nici nu vor ști că au contractat-o și nu vor primi tratament pentru aceasta.

Prevenția este cea mai importantă. Să învățăm copiii de mici că este indicat să nu mângâiem pisicile maidaneze, în special cele care observăm că au lipsuri/goluri de blană, secreții (aceasta pentru a evita transmiterea și a altor boli) sau care ne ,,sâsâie”. Dacă totuși o fac, să se spele imediat după aceea pe mâini cu apă și săpun. Dacă iau pisicile în brațe și acestea nu doresc, să nu le țină cu forța deoarece ele vor încerca să fugă, se vor zbate și, inevitabil, vor zgâria. Deparazitarea lor periodică este utilă pentru a evita înmulțirea puricilor și transmiterea bolii de la o felină la alta prin înțepăturile de purice, aceasta fiind cea mai frecventă modalitate de transmitere a bacteriei. De asemenea, nu lăsați pisicile să vă lingă dacă aveți leziuni pe piele.

Dacă totuși ați fost zgâriat sau mușcat de o pisică, spălați imediat zona cu apă și săpun, lăsând apa să curgă câteva minute pe rană și dați cu o soluție antiseptică. Dacă sângerează, mențineți două minute presiune continuă pe locul respectiv, aplicând o compresă sterilă. Ca remediu natural, puteți spăla zona cu ceai de salvie și tampona cu tinctură de propolis sau ulei esențial din arbore de ceai sau lavandă. Discutați cu medicul dumneavoastră despre aspectul, evoluția rănii și a stării generale, precum și despre necesitatea efectuării serului antitetanic sau antirabic ori a altui tratament sau a analizelor de laborator.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Înțepăturile de insecte – cum le prevenim și ce soluții alternative avem?

foto: istockphoto.com

Înțepăturile de insecte reprezintă o provocare pentru copii și adulți deopotrivă, pe tot parcursul anului, dar în special în sezonul primăvară-toamnă.

Dintre cele mai frecvente înțepături menționăm cele de: țânțar, purice, păduche, păianjen, muscă, viespe, albină, căpușă, ploșniță sau furnică.

Sunt periculoase înțepăturile de insectă?

Unele dintre ele pot transmite anumite boli sau pot provoca reacții alergice severe. Însă majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt problematice, nu transmit boli și nu creează reacții alergice puternice persoanelor fără probleme anterioare de sănătate.

Când este cazul să ne îngrijorăm?

Unele înțepături sunt foarte dureroase sau pot provoca o reacție alergică locală puternică: pielea se înroșește și se umflă (apare edemul), pot apărea vezicule. În unele cazuri acul (albină, viespe) poate rămâne în piele și trebuie scos. Alteori, întreaga insectă poate rămâne sub piele, cum este cazul căpușei și, fiind mică la început poate să nu fie observată de către părinți imediat, mai ales dacă se află în zona scalpului, în spatele urechilor etc.

Periculoase sunt înțepăturile din jurul ochilor, nasului, gurii, datorită edemului alergic care poate crea dificultăți în respirație. Acest tip de înțepături necesită de obicei prezentarea la medic de urgență.

Dacă în urma unei înțepături de insectă starea generală a persoanei devine foarte influențată prin apariția febrei, durerilor articulare sau musculare, somnolenței, oboselii excesive, durerilor de cap și apar modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, dificultăți de respirație sau chiar pierderea conștienței, atunci este necesar să ne prezentăm de urgență la medic.

foto: istockphoto.com

Dacă înțepătura a provocat o reacție violentă poate fi util, în cazul în care aveți posibilitatea, să puneți insecta (vie sau moartă) într-un recipient și să o luați cu dumneavoastră. Astfel, poate fi identificată insecta și dacă este vorba de o specie veninoasă sau, în situații speciale, poate fi trimisă la laborator pentru a fi analizată.

Cum recunoaștem o reacție alergică severă?

Recunoașterea unei reacții alergice severe (reacție anafilactică) la înțepăturile de insecte este importantă deoarece poate pune viața persoanei înțepate în pericol. Reacția alergică severă necesită tratament medical de urgență. Chiar dacă procentul persoanelor care dezvoltă reacții alergice severe este relativ mic, este util să putem recunoaște cum se manifestă acestea putând astfel salva viața unei persoane sau chiar pe a noastră.

O reacție alergică severă se poate manifesta prin:

– reacții la nivelul pielii: piele roșie (sau, dimpotrivă, palidă), senzație de mâncărime/usturime/arsură; zonele de piele roșie pot fi unice sau multiple ori se pot generaliza pe întreg corpul (urticarie); aceste zone pot avea diferite forme și mărimi, pot fi în relief sau nu, pot prezenta vezicule

– umflarea feței/buzelor/limbii/gâtului

– dificultăți la înghițire

– dificultăți de respirație/respirație șuierătoare

– modificări ale pulsului (rapid și slab)

– modificări ale tensiunii arteriale (hipotensiune)

– dureri de cap

– stări de greață însoțite sau nu de vărsături

– dureri abdominale severe/ diaree

– stări de amețeală

– leșin/pierderea conștienței.

Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. O persoană care a prezentat o reacție alergică severă la o înțepătură de insectă, este foarte probabil ca la un eveniment similar să prezinte din nou reacție anafilactică. Este recomandat consultul unui medic alergolog și purtarea permanentă cu sine a unui dispozitiv de injectare intramusculară a unei substanțe recomandate în tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe dacă ați avut un prim episod de reacție anafilactică post înțepătură de insectă.

Putem preveni înțepăturile de insectă?

Putem încerca să prevenim înțepăturile de insectă prin montarea plaselor pentru insecte în locuințe. Atunci când mergem în aer liber, putem folosi îmbrăcăminte corespunzătoare: bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șosete, haine în culori deschise (pentru a putea observa cu ușurință eventualele insecte). Dacă avem păr lung, este recomandat să îl prindem într-o coadă sau coc.

Lămpile de aromaterapie constituie și în acest caz o soluție eficientă pentru interior. Putem astfel să ținem insectele la distanță difuzând uleiuri precum: eucalipt, mentă, lavandă, bergamotă, cimbru, salvie, citronella, arbore de ceai, lemongrass ș.a.

De asemenea, putem folosi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, lumânări îmbogățite cu uleiurile esențiale enumerate mai sus. Sau putem să ardem pe o farfurioară crenguțe de rozmarin și/sau salvie.

foto: istockphoto.com

Țânțarii sunt atrași de mirosul pe care îl emană pielea transpirată, de aceea o soluție în plus pentru evitarea înțepăturilor produse de ei o poate constitui efectuarea unui duș înaintea ieșirii în aer liber.

Plasarea în apropierea ferestrelor a unor ghivece cu plante precum lavandă, rozmarin, busuioc, mentă, iarba mâței (cătușnică) poate constitui o soluție în a ține insecte precum țânțarii și muștele la distanță.

foto: istockphoto.com

Nu în ultimul rând, putem apela la aplicarea unor repelente anti-insecte. Fiind fitoterapeut, vă voi recomanda repelentele naturale, care nu prezintă toxicitate pentru pielea noastră și nici pentru mediul înconjurător. Aceste repelente pot fi pulverizate pe îmbrăcăminte sau chiar direct pe piele în zonele de puls și mai expuse la potențialul atac al insectelor precum gleznele, încheieturile mâinilor sau regiunea cefei înainte de ieșirea în aer liber și ulterior la intervale de 1-2 ore (în cazul în care nu îl preparați dumneavoastră în casă vă recomand să citiți cu atenție eticheta produsului; unele repelente conțin uleiuri esențiale care nu se aplică pe pielea nou-născuților și nici a copiilor mici). Dacă ne așezăm pătura pe iarbă, putem pulveriza repelentul în perimetrul în care ne așezăm și pe pătura pe care o folosim. Evitați așezarea directă pe iarbă. Atenție să nu pulverizăm în ochi sau, în special în cazul copiilor, aceștia să nu atingă cu mâinile zonele în care au fost dați cu repelent și apoi să se frece la ochi.

Uleiurile esențiale utilizate cel mai frecvent pentru îndepărtarea insectelor sunt:

  • arbore de ceai (tea tree)
  • bergamotă
  • busuioc
  • cătușnică (rozmarin sălbatic, iarba mâței)
  • cedru
  • cimbru
  • citronella
  • eucalipt
foto: istockphoto.com
  • eucalipt citronat
  • geranium
  • lavandă
  • lămâie
  • lemongrass
  • mentă
  • rozmarin
  • scorțișoară
  • vanilie
  • verbină exotică (litsea)
  • tuia
  • ylang ylang

O rețetă de repelent natural anti-insecte puteți găsi aici:

Există în comerț brățări-repelente, plasturi impregnați cu uleiuri esențiale, lănțișoare, brățări și brelocuri care au un dispozitiv-recipient în care se montează bucăți de fetru colorat ce pot fi impregnate cu uleiuri esențiale – toate fiind utile pentru a ține insectele la distanță.

După o ieșire în aer liber, mai ales dacă a fost în parcuri sau zone bogate în vegetație, este bine să vă examinați cu atenție corpul, să faceți un duș și să puneți hainele purtate la spălat. Examinați cu atenție copiii, insistând în următoarele zone: cap (linia părului, în spatele urechilor, în pavilionul urechilor), axile, zona inghinală, abdomen (buric), în spatele genunchilor. Urmăriți copiii cu atenție și în cazul în care vedeți că duc mâna repetitiv într-o anumită zonă a corpului examinați acea zonă, poate fi sediul unei înțepături de insectă sau poate ascunde o căpușă mică.

Dacă aveți prieteni blănoși este recomandat să folosiți produsele antiparazitare recomandate de medicul veterinar și să le examinați periodic blana pentru a depista eventualii musafiri nepoftiți (pureci, căpușe).

În cazul în care vă aflați la un moment dat într-o zonă cu insecte, încercați să vă mențineți pe cât posibil calmul și să vă retrageți încet din acea zonă: dacă veți începe să alergați și să dați din mâini, nu veți face decât să agitați și să speriați insectele care se vor simți amenințate și vă vor ataca.

Ce putem face în cazul în care ne confruntăm cu mușcăturile de insecte?

Voi detalia în cele ce urmează principalele tipuri de insecte care ne pot înțepa și ce este specific fiecărui caz în parte. Majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt periculoase și pot fi tratate acasă. Citește cu atenție despre fiecare tip de înțepătură și când este cazul să te prezinți de urgență la medic.

Înțepătura de țânțar

foto: istockphoto.com

Majoritatea țânțarilor sunt inofensivi. Femelele de țânțar sunt cele care înțeapă și se hrănesc cu sânge, având nevoie de acesta pentru maturizarea și depunerea ouălor. Atunci când înțeapă, femela țânțar injectează în piele saliva sa, salivă care conține, între altele, substanțe anticoagulante (acestea împiedică coagularea sângelui pentru ca să poată fi aspirat cu ușurință prin trompă), responsabile pentru reacțiile alergice provocate.

La locul înțepăturii de țânțar apare de obicei o pată roșie și zona înțepăturii se umflă puțin (aceste leziuni se numesc medical papule). Deoarece în special copiii au tendința să se scarpine, leziunile tind să se agraveze: pielea este lezată și apar rănile, care se pot infecta.

Dintre bolile ce pot fi transmise de către țânțari, menționăm: malaria, febra galbenă și infecția cu virusul Zika. Dar trebuie să știm că nu toți țânțarii transmit aceste boli. Există anumite specii care transmit și, și în cadrul acelor specii, femelele țânțar trebuie să fie la rândul lor, infestate.

În cazul în care înțepătura de țânțar s-a produs putem aplica local:

– compresă rece sau gheață

– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)

– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)

– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)

– un plic de ceai verde/ ceai de gălbenele umezit și rece

– spray cu aloe vera sau gel de aloe

– o compresă cu oțet aromat

– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile.

De asemenea, putem administra intern un antialergic natural precum extractul din coacăz negru.

În mod normal, la locul înțepăturii ar trebui să rămână vizibil punctul înțepăturii și o mică zonă roșie împrejur, la început ușor în relief, apoi doar la nivelul pielii. Dacă erupția ia amploare, asociază dureri articulare sau musculare, febră, greață și vărsături, dureri de cap, stare generală proastă, amețeli, leșin, atunci ne vom adresa medicului de urgență. De asemenea, dacă am călătorit într-o țară străină și înțepătura s-a produs acolo.

Dacă locul înțepăturii a fost scărpinat și s-au produs leziuni suplimentare ale pielii, este posibil să se formeze cruste și să se infecteze. În această situație zona se menține roșie, caldă, poate prezenta scurgeri purulente – caz în care trebuie examinată de medic și evaluat dacă se impune tratament antibacterian. O alternativă naturală în acest context o constituie preparatele pe bază de arbore de ceai, propolis, salvie.

Înțepătura de purice

foto: istockphoto.com

Puricele este o insectă frecvent întâlnită în gospodăriile unde sunt câini și pisici. Datorită faptului că sar, puricii pot ajunge cu ușurință la distanțe relativ mari. Ei pot supraviețui între 2 și 3 luni fără o gazdă.

Înțepătura de purice este mai intens resimțită decât cea de țânțar, saliva inoculată în timpul înțepăturii putând provoca reacții alergice puternice. Înțepătura de purice poate fi recunoscută după dispunerea mușcăturilor în grupuri de câte 3-5 înțepături și în apropierea zonelor de chilot, pantalon, șosete (deasupra liniei șosetelor), zona subrațului, în spatele genunchilor, plasate la intervale libere (deoarece purecul se deplasează prin sărituri). Locul înțepăturii va prezenta un punct roșu în mijloc și o zonă roșie, în relief, relativ dură, în jurul punctului de înțepătură.

De asemenea, putem să ne dăm seama că este vorba de o înțepătură de purice identificând mici puncte negre sau roșii pe cearșafuri sau haine, care nu sunt altceva decât materii fecale de purice (culoarea se datorează sângelui ingerat).

Puricii pot fi purtătorii anumitor boli, pe care le pot transmite prin înțepătură, precum: tifosul sau boala zgârieturii de pisică. În trecut, prin înțepăturile de purice s-a transmis ciuma.

Persoanele cu teren alergic pot prezenta reacții alergice severe – dermatita alergică la înțepătura de purice. Acestea pot dezvolta vezicule (beșici cu lichid limpede în jurul înțepăturii).

Datorită senzației puternice de mâncărime și/sau durere persoanele sensibile pot prezenta insomnie, stare de agitație.

Este necesar să ne prezentăm la medic în cazul unei dermatite severe, supurării și infectării locului de înțepătură, apariției febrei, durerilor de cap, stărilor de greață, somnolenței, inflamării ganglionilor (limfadenopatie), durerilor articulare și/sau musculare, modificării pulsului și/sau tensiunii arteriale, stărilor de amețeală sau leșin.

În cazul în care înțepătura de purice s-a produs putem aplica local:

– compresă rece sau gheață

– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)

– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)

– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)

– un plic de ceai de trei frați pătați umezit și rece

– spray cu aloe vera sau gel de aloe

– o compresă cu oțet aromat

– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile

– o pastă obținută din amestecul unei linguri de bicarbonat de sodiu (se poate folosi și de amoniu) și 2 linguri de apă; se poate pune o picătură de ulei esențial de mentă în pasta obținută pentru a amplifica efectul

– o felie de lămâie rece.

În plus, se recomandă schimbarea hainelor, efectuarea unor dușuri repetate (inițial cu săpun, apoi doar cu apă călduță), schimbarea lenjeriei de pat, aspirarea și scuturarea covoarelor, preșurilor, cuverturilor (acestea pot adăposti ouă de pureci). Se va acorda o atenție sporită aspirării colțurilor și crăpăturilor din parchet/podea, zonelor de sub mobilă, în care se pot afla ouăle de purice. Coconii de purice pot rezista în astfel de locuri ascunse și câteva luni.

foto: istockphoto.com

În cazul în care avem animale de companie se recomandă igienizarea periodică a canapelelor și a saltelelor folosind dispozitive de curățare profundă tip injecție-extracție. Animalele de companie vor fi deparazitate periodic; putem folosi zgărzi anti-purici.

Se recomandă și tunderea periodică a ierbii în apropierea locuinței.

Înțepătura de păduche

foto: istockphoto.com

Înțepătura de păduche constituie o problemă în special în cazul copiilor mici aflați în colectivitate, dar nu numai. Ei se atașează de părul persoanelor (indiferent dacă este curat sau nu) și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei cu părul lung (dacă mai este și creț…).

Păduchele se agață de firele de păr și se hrănește cu mici cantități de sânge. În momentul înțepăturii, păduchele injectează în piele împreună cu saliva sa anumite substanțe care împiedică coagularea sângelui și irită terminațiile nervoase de la nivelul pielii. Din acest motiv înțepătura lor provoacă mâncărimi puternice și ar trebui să ne ajute să o recunoaștem (în cazul în care nu am identificat insecta sau ouăle) semnele lăsate la limita părului pe care persoana înțepată și le face prin scărpinare (leziuni de grataj). Aceste răni pot fi observate la nivelul scalpului sau la linia părului în zona cefei și în spatele urechilor. Senzația de mâncărime este una destul de puternică, astfel încât persoana infestată cu păduchi se va scărpina într-una în cap. Copiii pot prezenta stări de nervozitate, insomnie, scăderea performanțelor școlare.

Păduchii își depun ouăle (lindini) pe lungimea firelor de păr, în apropierea scalpului. Ouăle sunt de formă ovală, de culoare alb-gălbuie.

foto: istockphoto.com

Pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora există șampoane speciale și piepteni special concepuți, cu perii foarte apropiați pentru a favoriza desprinderea ouălor (unii piepteni sunt prevăzuți și cu lupă). Mai nou, au apărut și piepteni electrici pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora, care pot ușura chinul acestei activități, având pe lângă dispozitivul clasic tip pieptene și capacitatea de aspirare și colectare a insectelor.

Lenjeria de pat și îmbrăcămintea vor fi schimbate des până la scăparea de paraziți și spălate la temperaturi înalte.

De obicei înțepătura de păduche nu pune alte probleme decât reacția alergică locală și foarte rar păduchii pot transmite boli. Îndepărtarea lor trebuie să fie cât mai rapidă pentru a preveni răspândirea în cadrul colectivității și la ceilalți membri ai familiei.

Pentru calmarea leziunilor de la nivelul scalpului și prevenirea infectării lor se poate clăti părul cu un amestec din ceai de gălbenele, levănțică, mentă și salvie.

Puteți pulveriza părul cu un dispozitiv tip spray în care preparați un amestec din apă și uleiuri esențiale cu efect insecticid: arbore de ceai, cedru, lavandă, mentă, cuișoare, eucalipt, geraniu.

Înțepătura de muscă

foto: istockphoto.com

Înțepătura de muscă nu este atât de frecventă ca și precedentele, în primul rând datorită faptului că este o insectă de dimensiuni mai mari, care poate fi observată mai ușor și care pătrunde mai greu în locuințe dacă am amplasat plase de protecție. Cu toate acestea trebuie să fim vigilenți, în special în zilele de caniculă, când, din cauza temperaturilor ridicate, muștele devin mai agresive. Înțepăturile de muscă pot provoca durere la locul înțepăturii și apariția unei zone roșii, care se estompează în decurs de câteva ore în mod normal.

De asemenea, prin înțepătura de muscă pot fi transmise anumite virusuri, precum virusul Zika. Dacă în urma unei înțepături de muscă prezentați simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, somnolență, modificări ale pulsului și/sau tensiunii, stări de amețeală sau leșin, este necesar să vă prezentați la medic.

O insectă care seamănă cu musca și poate ocazional înțepa și omul este tăunul. Înțepătura de tăun este foarte dureroasă și poate transmite numeroase boli. Dacă în urma unei înțepături de tăun locul înțepăturii se umflă foarte tare și apar secreții purulente este necesar să vă prezentați la medic.

În cazul în care înțepătura de muscă s-a produs putem aplica local remediile indicate în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.

Înțepătura de furnică

foto: istockphoto.com

Este inevitabil atunci când ieșim în aer liber să nu întâlnim furnici. Trebuie să știm că furnicile atacă doar dacă se simt amenințate. Și cum s-ar simți când copiii le strică mușuroiul cu piciorul sau lopățica? Majoritatea înțepăturilor de furnici nu sunt problematice; ele vor determina o senzație de durere și arsură la locul înțepăturii, roșeață, urmată de apariția unei mici vezicule cu lichid transparent, care în mod normal se remit în câteva zile.

Dintre speciile care pun probleme trebuie să menționăm furnicile roșii. Acestea sunt o specie de furnici mai agresive și veninoase. Înțepăturile lor provoacă local dureri intense, arsuri și vezicule, care pot persista mai multe zile, dar pot determina reacții alergice severe locale sau generale. Dacă ați fost înțepat de o furnică roșie ar fi indicat să vă prezentați într-un serviciu medical de urgență datorită potențialului alergenic puternic al înțepăturilor acestor insecte.

Dacă atunci când ieșiți în aer liber vedeți un furnicar, este indicat să vă așezați cu pătura la distanță de acesta. Dacă furnicile s-au urcat pe dumneavoastră, încercați să le dați jos de pe corp și haine și să vă îndepărtați de furnicar.

În cazul în care înțepătura de furnică s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.

Înțepătura de căpușă

foto: istockphoto.com

Căpușele sunt insecte întâlnite în zone cu multă vegetație. Înțepătura de căpușă poate trece neobservată la început deoarece, spre deosebire de înțepăturile despre care am vorbit până acum, aceasta nu este dureroasă: saliva căpușei conține substanțe anestezice, pe care le introduce în piele în timpul înțepăturii. Dar, căpușa se atașează de pielea persoanei pe care o înțeapă și continuă să se hrănească cu sângele acesteia. Dacă la început este mică și nu o observăm, pe măsură ce aspiră tot mai mult sânge, se umflă și devine vizibilă. Dacă ajunge la dimensiuni mari, poate fi îndepărtată cu ușurință sau cade singură. Cu cât căpușa rămâne mai mult timp atașată pe pielea unei persoane, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor. Boala cea mai de temut în cazul înțepăturii de căpușă este boala Lyme sau borelioza, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Nu toate căpușele transmit această bacterie, doar căpușele care sunt infectate, iar o căpușă contaminată ar trebui să stea atașată de pielea persoanei un interval de 36-48 ore pentru a o transmite.

În cazul înțepăturii de căpușă trebuie să urmărim astfel două aspecte importante. Primul este îndepărtarea cât mai rapidă și corectă a căpușei, fără a rămâne resturi din insectă sub piele. Apoi, va trebui să urmărim un semn specific al infectării cu bacteria Borrelia burgdorferi, și anume, apariția eritemului; acestuia i se adaugă semne și simptome generale precum febră, dureri de cap, dureri articulare și/sau musculare, oboseală, somnolență. Eritemul (roșeața) care apare în boala Lyme are anumite caracteristici. Astfel, există o zonă roșie de formă rotundă sau ovală, înconjurată de o zonă de piele normal colorată, care la rândul ei este înconjurată de o altă zonă roşie ce se extinde progresiv. Eritemul are astfel un aspect asemănător unei ținte.

foto: istockphoto.com

Eritemul crește cu câțiva centimetri pe zi, din acest motiv fiind numit eritem migrator, nu este dureros și nici nu dă senzație de mâncărime. De obicei eritemul apare la locul înțepăturii într-un interval cuprins între 1 zi și o lună de la momentul înțepăturii căpușei, dar poate apărea și la distanță de locul înțepăturii și dispare după câteva săptămâni. Eritemul migrator reprezintă primul stadiu al bolii Lyme. Etapele următoare ale bolii cuprind manifestări cardiace, neurologice și dureri articulare, putând dura de la câteva săptămâni până la câteva luni; ultimul stadiu poate apărea la distanță de câțiva ani. Tratamentul clasic constă în administrare orală de antibiotic. Când avem afectare neurologică, antibioticul va fi administrat intravenos.

Va trebui astfel să ne adresăm medicului dacă

– am fost înțepați de o căpușă și aceasta a stat atașată de piele mai mult de 24-36 ore (de cele mai multe ori nu putem identifica cu exactitate momentul în care s-a atașat căpușa)

– în urma înțepăturii de căpușă apare eritemul migrator

– apar simptome asemănătoare unei gripe în interval de până la o lună de la înțepătură.

Dacă am fost înțepați de o căpușă, aceasta va trebui îndepărtată. Cel mai sigur este să ne deplasăm într-un serviciu medical de chirurgie sau urgențe, care va acționa corespunzător în acest sens. Dacă din anumite motive nu ne putem prezenta la medic, putem îndepărta căpușa urmând pașii de mai jos:

foto: istockphoto.com

– avem nevoie de o pensetă cu vârf bont (există în farmacii pensete și clești speciali pentru îndepărtarea căpușelor)

– cu ajutorul pensetei, prindem căpușa cât mai aproape de piele și tragem (ușor și ferm) drept în sus, fără a roti pentru a nu rupe insecta și a rămâne segmentul cefalic al acesteia în piele și fără a strânge foarte tare, caz în care putem să o zdrobim sau să exercităm o presiune prea mare pe stomac și să forțăm eliminarea conținutului stomacului sub piele.

În mod normal, dacă, în încercarea de a scoate căpușa, parte din segmentul cefalic (căpușa nu are un cap propriu-zis) al acesteia rămâne sub piele, se va elimina în zilele următoare; există totuși un risc de infectare.

Deși controversate, există unele metode care pot determina căpușa să se desprindă singură. Acestea sunt aplicarea cu un bețișor de urechi de jur împrejurul căpușei a acetonei sau a uleiului esențial de mentă, lavandă, cimbru, oregano sau arbore de ceai. Utilizând această metodă, căpușa va părăsi singură locul în care s-a atașat, neexistând riscul rămânerii de resturi sub piele, dar este posibil ca ea să elimine o cantitate mai mare de salivă sau să regurgiteze conținutul stomacal, crescând riscul de infecție.

Nu vom încerca să presăm și să ,,stoarcem” zona în care se află căpușa deoarece insecta nu se va elimina în acest mod datorită cleștilor cu care se atașează.

După îndepărtarea căpușei, zona înțepăturii trebuie dezinfectată; dintre substanțele antiseptice naturale pot fi utile: salvia, propolisul, arborele de ceai. Zona înțepăturii va fi examinată periodic în următoarele zile și, de asemenea, întreg corpul, în cazul apariției eritemului la distanță de locul înțepăturii. Vom fi atenți și la simptomele asemănătoare gripei.

Înțepătura de ploșniță

foto: istockphoto.com

Înțepăturile de ploșniță sunt relativ greu de diagnosticat, ele semănând cu cele de purice sau țânțar. Un indiciu care ar trebui să ne conducă spre identificarea ploșnițelor este acela că ne punem la somn fără nici o leziune și dimineața ne trezim cu puncte roșii pe piele. Aceasta deoarece ploșnițele ies din ascunzători noaptea, atrase fiind de dioxidul de carbon expirat de noi și de căldura corpului uman.

Atunci când ne înțeapă, ele injectează în piele substanțe cu efect anestezic, ceea ce face ca să nu ne trezim din somn în timpul înțepăturii și să nu le putem vedea. După câteva ore apare însă și senzația de durere și/sau mâncărime, destul de intensă.

Înțepăturile de ploșnițe sunt grupate câte 3-5, plasate la o oarecare distanță, mult asemănătoare celor de purice.

foto: istockphoto.com

În cazul în care înțepătura de ploșniță s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.

Ploșnițele se ascund în locuri întunecoase, unde există umezeală și își pot face cuiburi și depune ouăle în saltele, sub parchet, sub mobilă, pe perdele/draperii, între haine, în spatele tablourilor, veiozelor/altor obiecte decorative sau în spatele tapetului sau plăcilor de rigips. Ele pot rezista și câteva luni fără a se hrăni.

Este însă important să facem curățenie generală în locuință pentru a identifica toate cuiburile de ploșnițe și a le elimina.

Ploșnițele nu rezistă la temperaturi care depășesc 32 C. Spălarea hainelor și a lenjeriei de pat, a perdelelor și draperiilor la temperaturi cât mai ridicate va determina eliminarea insectelor. Saltelele și alte obiecte de mobilier pot fi scoase afară la soare. Recomand însă, dacă ați descoperit cuibul în saltea, să înlocuiți acea saltea. Pentru a preveni repetarea contaminării locuinței cu ploșnițe putem apela la dispozitive cu ultrasunete special concepute în acest sens și la uleiurile esențiale eficiente în îndepărtarea insectelor (menționate la începutul acestui articol).

foto: istockphoto.com

Plasați în dulapuri și în colțurile camerelor săculeți cu plante medicinale uscate precum lavandă, mentă, salvie, rozmarin, cimbru. De asemenea, puteți amesteca uleiurile esențiale menționate cu apă într-un dispozitiv tip spray și pulveriza zilnic locuința (cu mare atenție la colțuri și locurile retrase) până la dispariția ploșnițelor, apoi periodic. Dintre uleiurile menționate, uleiul de cedru este un bun insecticid.

Înțepătura de viespe

foto: istockphoto.com

Viespile sunt insecte care sunt atrase în special de mâncărurile dulci (prăjituri, siropuri, marmeladă, limonadă etc.), parfumuri florale puternice sau de apa stătătoare din bălți sau piscine. O viespe ne poate înțepa de mai multe ori, fără a-și pierde acul (spre deosebire de albină). Înțepăturile de viespe sunt periculoase pentru persoanele care sunt alergice.

Viespile înțeapă dacă sunt sau se simt atacate. Din acest motiv, atunci când vedem o viespe, este recomandat să nu începem să ne agităm și să dăm necontrolat din mâini.

Dacă în urma înțepăturii unei viespi acul acesteia a rămas în piele, este necesară eliminarea acestuia. Se va evita extragerea acului prin utilizarea pensetei, deoarece prin presiunea exercitată de strângerea pensetei putem favoriza eliberarea veninului. Acul de viespe va fi scos printr-o mișcare de rașchetare cu un cuțit cu lama boantă (de uns), un card sau chiar cu unghia, direcția fiind înspre locul în care e înfipt.

În cazul în care înțepătura de viespe s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.

Dacă locul înțepăturii se umflă foarte mult și pune probleme de respirație sau vedere în cazul în care este în zona feței, ne vom prezenta de urgență la medic. De asemenea, dacă apar dureri de cap, modificări ale pulsului, respirației, tensiunii, dacă ne simțim obosiți, amețiți sau avem stări de leșin.

Înțepătura de albină

foto: istockphoto.com

Ca și viespile, albinele pot fi atrase de mâncărurile dulci, parfumuri sau ape stătătoare. În plus, ele sunt atrase de flori prin natura ,,meseriei”, astfel încât este imposibil să nu ne intersectăm cu ele în ieșirile noastre în aer liber. Albinele înțeapă rar atunci când se află la distanță de stup și dacă o fac e pentru că se simt amenințate. Din acest motiv, ca și în cazul celorlalte insecte zburătoare, este recomandat să ne păstrăm calmul și să nu începem să fluturăm din mâini ori cu reviste sau haine atunci când vedem o albină.

foto: istockphoto.com

O diferență între înțepăturile de viespe și albină este aceea că, spre deosebire de viespe, albina va lăsa întotdeauna acul înfipt în piele și va muri după aceea. Acul va trebui îndepărtat cât mai repede după metoda explicată la înțepătura de viespe sau, dacă nu reușim, ne vom prezenta la un centru medical. Înțepătura de albină este periculoasă datorită potențialului alergen.

Persoanele care sunt alergice la veninul de albine pot face șoc anafilactic. O persoană care este alergică la veninul de albine nu este obligatoriu să fie alergică și la cel de viespe sau invers, între cele două tipuri neexistând alergie încrucișată.

Înțepătura de albină este destul de dureroasă, iar după injectarea veninului locul înțepăturii se înroșește și se umflă. În funcție de reacția fiecărei persoane, locul se va umfla mai mult sau mai puțin. Dacă o persoană este alergică la înțepătura de albină, aceasta va prezenta extinderea erupției, stări de amețeală, greață/vomă, umflarea buzelor/limbii/feței (edem Quincke/angioedem), dificultăți în respirație, modificări ale pulsului și tensiunii – în aceste situații se va prezenta de urgență la medic.

foto: istockphoto.com
Treating the kid severe allergic reaction with the epinephrine

O persoană care a făcut șoc anafilactic la înțepătura de albină este indicat să poarte întotdeauna cu ea o seringă preumplută cu epinefrină pentru injectarea de urgență în mușchi (intramuscular) în cazul unei alte reacții alergice severe – aceasta va fi recomandată de medicul alergolog, doza fiind diferită în funcție de vârstă.

În cazul în care înțepătura de albină s-a produs putem aplica local, după extragerea acului, gheață și remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.

Nu trebuie să uităm însă, că înțepăturile de albine sunt folosite cu succes în diferite afecțiuni osteo-articulare și nu numai. Terapia prin înțepături de albine poate fi utilizată însă numai în cazul persoanelor care nu sunt alergice și sub stricta supraveghere a unui personal medical instruit în acest sens.

Înțepătura de păianjen

foto: istockphoto.com

Înțepăturile de păianjen sunt relativ mai rare decât precedentele. Majoritatea păianjenilor sunt specii inofensive și nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor, atacând doar dacă se simt în pericol. Dintre păianjenii periculoși menționăm văduva neagră și păianjenul pustnic maro.

Înțepătura de păianjen poate fi identificată de obicei datorită particularității sale: se pot vizualiza două semne de înțepătură alăturate, nu unul singur ca în cazul celorlalte insecte. Locul se poate înroși sau umfla, poate fi mai mult sau mai puțin dureros sau poate genera senzație de mâncărime. Uneori pot apărea și vezicule.

În cazul înțepăturii unui păianjen, ne vom prezenta de urgență la medic dacă apar în următoarele ore dureri musculare, spasme/contracturi musculare, febră, frisoane, transpirație, dureri de cap, stări de greață sau vărsături, dureri abdominale, amețeală, oboseală, modificări ale pulsului și tensiunii, stări de leșin.

În cazul în care înțepătura de păianjen s-a produs, spălăm rana și putem aplica local

– gheață (toxina poate fi inactivată de aplicarea gheții)

– tinctură de arnica sau echinaceea

– oricare dintre remediile menționate în cazul celorlalte înțepături de insecte.

De asemenea, putem administra intern un antialergic natural și antiinflamator precum extractul din coacăz negru.

De reținut în cazul în care am fost înțepați de o insectă!

foto: istockphoto.com
Insect bites flat vector illustrations set. Mosquito drinking blood, tick getting under skin, bee sting. Bed bug, ant and spider bites. Skin lesion, wound and inflammation, allergic reaction

Dacă prezentăm semnele unei reacții alergice severe, ne adresăm imediat unui serviciu medical de urgență!

Locul înțepăturii se spală și se examinează cu atenție pentru a verifica să nu fi rămas acul insectei sau insecta întreagă.

Dacă la locul înțepăturii a rămas acul insectei, acesta va fi îndepărtat!

Dacă la locul înțepăturii a rămas insecta (căpușa), aceasta trebuie scoasă cât mai repede!

Urmărim reacțiile apărute pe piele în zilele următoare înțepăturii – locul înțepăturii și zonele învecinate, în special ganglionii.

Urmărim semnele generale și în zilele următoare înțepăturii: febră, frisoane, inapetență, greață, dificultăți de înghițire și/sau respirație, dureri de cap, modificări ale pulsului sau tensiunii, dureri musculare, amețeli, somnolență, oboseală, confuzie, pierderea stării de conștiență, umflarea anumitor segmente ale corpului (în special regiunea feței).

Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. Uneori nu știm ce insecte ne-au înțepat în trecut și considerăm înțepătura actuală ca fiind prima.

Ne adresăm medicului dacă apar semnele generale menționate mai sus sau locul înțepăturii se infectează.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Materialul se axează în principal pe remediile alternative care pot fi folosite în cazul înțepăturilor de insecte și pentru ținerea lor la distanță. Uneori este necesară asocierea medicației clasice. Din acest motiv, este recomandat să vă consultați cu medicul dumneavoastră în cazul în care ați fost înțepat de o insectă.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Psoriazisul între stigmatizare și tratamente alternative

foto: pixabay.com

Psoriazisul este o afecțiune cronică dermatologică, care se caracterizează prin producerea în exces a celulelor de piele în anumite zone ale corpului. O dată cu producerea accelerată a celulelor, la suprafața pielii se vor observa zone roșiatice (leziunile eritematoase), de forme și dimensiuni diferite, acoperite de cruste (scuame) alb-sidefii. Ca să înțelegem cât de accelerat este ritmul de înmulțire al acestor celule, vom menționa faptul că ciclul de viață normal (turnover-ul) al celulelor cutanate este undeva la 30 de zile, în timp ce în psoriazis este de circa 5 zile; ceea ce înseamnă că celulele se multiplică de 5-6 ori mai repede decât în mod normal.

Aceste leziuni specifice psoriazisului apar de obicei în zone precum: coate, genunchi, dar și în zona scalpului, pe spate sau palme. Poate afecta, de asemenea, unghiile, părul sau articulațiile. Leziunile pot determina mâncărime sau pot fi dureroase.

Psoriazisul este o boală autoimună, determinată genetic și nu este contagioasă.

Evoluția bolii depinde și de alți factori și are loc în pusee. Dintre numeroșii factori care pot contribui la apariția psoriazisului menționăm: alimentația, fumatul, consumul de alcool, abuzul de medicamente, bolile infecțioase, îmbrăcămintea, traumatismele, contactul cu substanțe chimice, factorii psiho-emoționali (stresul, oboseala cronică) etc.

Fiind o boală autoimună, persoanele care au psoriazis pot dezvolta și alte boli autoimune precum boala Crohn, diabet zaharat, tiroidite ș.a.

Tratament

Până la momentul de față nu există un tratament curativ, adică un tratament care să vindece psoriazisul și să determine dispariția lui. Toate tratamentele încearcă să țină evoluția bolii sub control, să diminueze leziunile, astfel încât să contribuie la îmbunătățirea calității vieții acestor persoane.

Tratamentul clasic presupune aplicarea unor creme sau unguente (bazate pe analogi de vitamina D, retinoizi, corticosteroizi, uree, acid salicilic), fototerapia cu ultraviolete, fotochimioterapia cu psoralen (medicamentul este activat prin expunerea la radiațiile ultraviolete), anumite tratamente medicamentoase (retinoizi, metotrexat, ciclosporină) și, mai recent, terapiile biologice. Majoritatea acestor tratamente prezintă însă riscuri și reacții adverse semnificative.

Tratamentul alternativ

Fotografie de Geraud pfeiffer pe Pexels.com

Tratamentul alternativ sau, mai bine spus în acest caz, complementar, înseamnă în primul rând modificarea stilului de viață. Ca și în cazul altor boli autoimune, o alimentație sănătoasă și echilibrată poate ajuta la ținerea bolii sub control. Este dovedit că în cazul bolilor autoimune renunțarea la alimentele care întrețin inflamația (lactate, gluten, grăsimi, prăjeli, zahăr, condimente, conserve, afumături) este benefică. Astfel, alimentația pacienților cu psoriazis va trebui să predomine în fructe și legume proaspete, care sunt bogate în vitamine și antioxidanți. Fibrele favorizează detoxifierea organismului, de aceea alimentația bogată în fibre este indicată la pacienții cu psoriazis.

Se recomandă introducerea în alimentația zilnică a alimentelor bogate în grăsimi sănătoase: semințe de in, semințe și ulei de cânepă, semințe de chia, nuci, avocado, ulei de măsline ș.a.

Cosmetice naturale

Evitarea folosirii cosmeticelor (creme, șampoane, deodorante, parfumuri, vopsele de păr etc.) care conțin substanțe chimice nocive și înlocuirea lor pe cât posibil cu produse bazate pe ingrediente naturale este, de asemenea, recomandată.

Îmbrăcăminte din fibre naturale

Se recomandă evitarea hainelor din fibre sintetice și strâmte pe corp și utilizarea unor îmbrăcăminți confecționate din fibre naturale: in, cânepă, bumbac, mătase, bambus.

Evitarea stresului

Optarea pentru un ritm de viață mai liniștit, cu respectarea programului de odihnă și a mișcării fizice ușoare, constante, a meditației sau rugăciunii este recomandată pentru toate persoanele și, cu atât mai mult, pentru cele care suferă de psoriazis. Avem de a face în psoriazis cu un cerc vicios: stresul contribuie la apariția psoriazisului, iar mai apoi leziunile de pe piele întrețin stresul. Persoanele cu psoriazis în zone vizibile suferă de o oarecare stigmatizare din cauza societății, care pune leziunile pe seama unor boli contagioase sau a lipsei de igienă. Am putea spune că psoriazisul este un fel de lepră a societății moderne din acest punct de vedere. Acest fapt determină izolarea socială a pacienților cu psoriazis, apariția depresiei, anxietății, fenomene care contribuie în plus la agravarea bolii. Pacienților cu psoriazis li se recomandă în acest context și psihoterapia, ca ajutor în gestionarea situațiilor stresante de viață.

Remedii din plante

Dintre remediile bazate pe plante natura ne-a pus la dispoziție numeroase plante care pot fi utilizate în tratamentul psoriazisului, unele consumate intern, iar altele sub formă de băi, comprese, creme sau unguente.

Pe piele putem aplica uleiuri vegetale de cătină, morcov, cânepă, gălbenele, luminiță de seară, coada șoricelului, rostopască, măsline, in, cocos, sâmburi de struguri, avocado. La acestea se pot adăuga uleiuri esențiale: tămâie, smirnă, levănțică, copaiba, cedru, mușețel, arbore de ceai, geranium, turmeric, Helichrysum (imortele).

Majoritatea acestor uleiuri sunt bogate în acizi grași esențiali, vitamine și antioxidanți, care au rol în reducerea inflamației de la nivelul pielii, au efect emolient și hidratant. Unele dintre uleiuri au efect antimicrobian (arbore de ceai, salvie, neem).

Fotografie de Vladimir Konoplev pe Pexels.com

Pentru băi și comprese se pot folosi amestecuri din următoarele plante: rădăcină de brusture, coada șoricelului, coada calului, mușețel, levănțică, trifoi roșu, rostopască, trei frați pătați, gălbenele, nalbă, pudră de araroba ș.a.

Intern se recomandă consumul următoarelor ceaiuri: coriandru, brusture, coada șoricelului, năpraznic, urzică, trei frați pătați, măceșe, cătină, flori de soc, gălbenele, rostopască, cimbrișor, ceai verde, nuc, mesteacăn. Pentru confortul emoțional: levănțică, valeriană, conuri de hamei, passiflora, tei.

Primăvara se recomandă o cură cu sevă de mesteacăn. O altă alternativă este cura cu gel de aloe vera.

Extracte din plante care pot fi utilizate în psoriazis sunt: orz verde, cedru, nuc, platan, secară, tei.

Expunerea la soare

Expunerea corpului la lumina naturală a soarelui în orele recomandate este, de asemenea, benefică. Se recomandă folosirea unor creme de protecție solară bazate pe ingrediente naturale.

Acest material nu înlocuiește consultația medicală și nici nu încurajează automedicația. Pentru a trata o afecțiune, chiar și naturist, avem nevoie în primul rând de un diagnostic corect! Tratamentele se individualizează în funcție de simptomele fiecărui pacient.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. Woźniak E, Owczarczyk-Saczonek A, Placek W. Psychological Stress, Mast Cells, and Psoriasis-Is There Any Relationship? Int J Mol Sci. 2021 Dec 9;22(24):13252. doi: 10.3390/ijms222413252. PMID: 34948049; PMCID: PMC8705845.

2. Hoffmann J, Gendrisch F, Schempp CM, Wölfle U. New Herbal Biomedicines for the Topical Treatment of Dermatological Disorders. Biomedicines. 2020 Feb 8;8(2):27. doi: 10.3390/biomedicines8020027. PMID: 32046246; PMCID: PMC7168306.

3. Timoszuk M, Bielawska K, Skrzydlewska E. Evening Primrose (Oenothera biennis) Biological Activity Dependent on Chemical Composition. Antioxidants (Basel). 2018 Aug 14;7(8):108. doi: 10.3390/antiox7080108. PMID: 30110920; PMCID: PMC6116039.

4. Martins AM, Gomes AL, Vilas Boas I, Marto J, Ribeiro HM. Cannabis-Based Products for the Treatment of Skin Inflammatory Diseases: A Timely Review. Pharmaceuticals (Basel). 2022 Feb 9;15(2):210. doi: 10.3390/ph15020210. PMID: 35215320; PMCID: PMC8878527.

Bydr. Cristina Munteanu

Sinuzita – cauze, simptome, tratament naturist

Sinuzita reprezintă inflamația sinusurilor paranazale. Sinusurile paranazale sunt niște cavități osoase care în mod normal sunt pline cu aer. Ele sunt căptușite de o mucoasă la nivelul căreia se găsesc mai multe tipuri de celule; dintre aceste celule unele produc mucus, iar altele drenează, ajută la eliminarea mucusului.

Există mai multe tipuri de sinusuri, pereche, grupate după localizarea lor în:

Foto: internet

– frontale (deasupra ochilor)

– etmoidale (între ochi)

– maxilare (sub ochi)

– sfenoidale (în spatele ochilor).

Rolul sinusurilor paranazale este multiplu. Exemplificăm prin rolul de a proteja căile aeriene, de a umidifica și încălzi aerul inspirat, de a regla presiunea intranazală sau de a amplifica rezonanța vocii. De asemenea, ele au un rol în apărarea imunitară, la nivelul mucoasei existând limfocite și mastocite.

În sinuzite, mucoasa care căptușește aceste sinusuri este inflamată, iar în interiorul cavităților se acumulează secreții (exces de mucus), care pot bloca astfel sinusurile și se pot suprainfecta. Datorită inflamației mucoasei, secreția normală de mucus și drenarea acestuia este afectată. Inflamația poate fi de natură alergică, virală, bacteriană sau fungică. De asemenea, ea poate fi acută sau cronică.

Semne și simptome ale sinuzitei

Fotografie de Polina Tankilevitch pe Pexels.com

– secreții nazale vâscoase, galben-verzui sau transparente

– nas înfundat (datorită inflamației mucoasei)

– respirație dificilă (datorită nasului înfundat)

– diminuarea mirosului

– senzația de presiune la nivelul sinusurilor paranazale

– durere la nivelul frunții, la baza nasului, în jurul ochilor

– durere la nivelul maxilarului, dinților sau urechilor

– respirație urât mirositoare (halenă)

– tuse (datorită secrețiilor care drenează postnazal, ajungând în orofaringe)

– febră

Factori favorizanți

Există o serie de factori care pot favoriza apariția sinuzitelor:

– deviația de sept

– polipii nazali

– alergiile

– infecțiile respiratorii (virale, bacteriene sau fungice)

– boli care presupun alterarea statusului imunitar (imunodeficiențe, boli autoimune).

Netratată, sinuzita poate duce la complicații grave precum abcesul orbitar, meningita, osteomielita, afectarea vederii, de aceea este importantă diagnosticarea corectă și tratarea corespunzătoare a acesteia.

Tratament naturist

Ca în cazul majorității afecțiunilor, avem și posibilități naturiste de a ameliora simptomele sau de a trata sinuzitele. Tratamentul trebuie individualizat, depinzând de tipul sinuzitei (acută sau cronică) și de factorul etiologic (alergic, infecțios etc.) și poate fi asociat medicației clasice.

Dintre soluțiile pe care natura ni le oferă, voi prezenta în cele ce urmează câteva alternative.

În sinuzitele de natură alergică se pot folosi plante care au efect antialergic:

– coacăz negru

– trei frați pătați

– lemn dulce.

În sinuzitele de natură infecțioasă sunt utile:

– salvia

– echinaceea

– cimbrul

– propolisul.

Pentru inhalații se pot folosi infuzii din următoarele plante (sau uleiuri esențiale adăugate în apa pentru inhalații):

Fotografie Pexels.com

– cimbru

– busuioc

– mentă

– muguri de pin

– eucalipt

– mușețel

– salvie

– ghimbir

– lavandă

– tămâie.

Pentru uz intern, eficiente sunt extractele din coacăz negru, carpen, mesteacăn pufos, arin negru sau cel din semințe de grapefruit.

Acest material nu înlocuiește consultația medicală și nici nu încurajează automedicația. Pentru a trata o afecțiune, chiar și naturist, avem nevoie în primul rând de un diagnostic corect! Tratamentele se individualizează în funcție de simptomele fiecărui pacient și de cauza sinuzitei sale.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Fasceita plantară – abordare alternativă

Ce este fasceita plantară?

Fotografie de ROCKETMANN TEAM pe Pexels.com

Fasceita plantară reprezintă o afecțiune inflamatorie și dureroasă a fasciei plantare și, implicit, a călcâiului.

Care este cauza fasceitei plantare?

Fascia plantară este ligamentul care unește călcâiul cu degetele piciorului. Dacă această fascie, din diferite motive, este menținută în tensiune, la nivelul ei pot apărea mici rupturi. Aceste mici fisuri vor duce la inflamație locală, urmată de apariția durerii. Deoarece fascia se inseră pe zona medială a calcaneului, inflamația și durerile sunt localizate predominant la nivelul călcâiului.

Cum se manifestă fasceita plantară?

Principala manifestare a acestei afecțiuni este durerea, resimțită în talpă sau la nivelul călcâiului. Această durere este mai puternică dimineața la trezire sau după perioade mai lungi de repaus. Mișcarea va atenua ușor durerea, dar vorbim de un cerc vicios, deoarece efortul fizic va accentua tensiunea la nivelul fasciei și va întreține inflamația, durerea persistând.

Cine poate suferi de fasceită plantară?

Fotografie de Javon Swaby pe Pexels.com

De fasceită plantară poate suferi un număr relativ mare de persoane, în continuare încercând să redăm cele mai frecvente cazuri:

– persoanele care au anumite afecțiuni preexistente ale membrului inferior: cei care au picior plat (platfus) sau, invers, un picior cu boltă accentuată; persoanele cu rotații interne sau externe ale piciorului sau cu un tendon al lui Ahile mai rigid

– persoanele care desfășoară anumite profesii ce necesită statul îndelungat în picioare și suprasolicitarea piciorului (lucrători comerciali, profesori etc.)

– persoanele care desfășoară în mod constant activități pe suprafețe dure sau neregulate (sportivi, alpiniști, militari, dansatori)

– persoanele care, o dată cu înaintarea în vârstă, înregistrează o pierdere a elasticității fasciei plantare sau care au afecțiuni preexistente de tipul poliartritei reumatoide

– persoanele care poartă încălțăminte necorespunzătoare (talpă foarte moale sau foarte rigidă, tocuri înalte, încălțăminte uzată)

– persoanele supraponderale sau cele obeze

– femeile însărcinate, datorită creșterii rapide în greutate.

Cum tratăm fasceita plantară?

Tratamentul clasic al fasceitei plantare urmărește reducerea inflamației și calmarea durerilor prin administrarea medicamentelor antiinflamatoare.

Fotografie de Elina Fairytale pe Pexels.com

Dacă dorim o abordare alternativă, putem apela în cazul fasceitei plantare la antiinflamatoare naturale de tipul coacăzului negru, scoarței de salcie, turmericului. Local, la nivelul tălpii piciorului și al călcâiului, se pot aplica comprese sau dușuri reci. De asemenea, se pot face băi de picioare cu clorură de magneziu (sare Nigari) sau sare de Bazna.

Spray-urile pe bază de magneziu au și ele efect benefic local, diminuând inflamația și durerea.

Se recomandă aplicarea locală de geluri sau creme pe bază de spânz, arnică, tătăneasă, scoarță de salcie, aloe, castan, venin de albine.

Tot pentru aplicare locală se pot utiliza uleiuri esențiale de tămâie, copaiba, lavandă, ienupăr, turmeric, rozmarin, scorțișoară, salvie, mentă, diluate într-un ulei vegetal.

Însă, alături de tratamentul antiinflamator, trebuie prevenită suprasolicitarea picioarelor, acest fapt putând fi realizat prin repaus, evitarea statului îndelungat în picioare, scăderea în greutate (unde se impune), evitarea exercițiilor fizice care pun presiune pe picior (alergat, sărituri), alegerea unui tip de încălțăminte adecvat, cu suprafață de absorbție a șocurilor, cu talonete personalizate unde există defecte anatomice sau talonete de silicon pentru amortizarea șocurilor din timpul mersului.

Există, de asemenea, șosete cu suport plantar, recomandate în fasceită.

La aceste măsuri se pot asocia terapia prin împământare (mersul desculț), psaterapia (mersul pe nisip), masajul, fizioterapia, kinetoterapia, aplicarea unor orteze speciale sau a benzilor kinesiologice.

Fotografie de solod_sha pe Pexels.com

Deși poate părea o afecțiune banală, dacă nu este tratată corespunzător, fasceita plantară poate evolua cu agravarea simptomelor. Durerea intensă persistentă va duce la adoptarea de către aceste persoane a unor poziții antalgice, care vor modifica centrul de greutate al organismului și mersul respectivei persoane, cu extinderea durerilor spre șold și spate. În plus, inflamația netratată la nivelul fasciei plantare se poate croniciza și poate duce la apariția unor zone calcificate și a pintenilor calcaneeni. Rar, o fascie cu multiple fisuri se poate rupe, ceea ce constituie o complicație gravă și de nedorit.

dr. Cristina Munteanu