Aproape toate remediile indicate în infecțiile urinare sau în afecțiuni ale aparatului reno-urinar conțin merișor (Vaccinium vitis idaea).
Ce face atât de specială această plantă în infecțiile urinare? Cu siguranță nu doar transmiterea din vorbă în vorbă a eficacității sale, ci la bază stau explicații mai profunde.
Din acest motiv am parcurs câteva materiale științifice și voi reda în cele ce urmează câteva din concluziile acestora privind rolul merișorului în afecțiunile urinare.
Merișorul
– are acțiune antiseptică și antiinfecțioasă la nivel urinar datorată compușilor săi (proantocianidine, arbutină, acizi organici)
Arbutina este un derivat al hidrochinonei. Hidrochinona este principalul agent cu acțiune antimicrobiană asupra unei palete largi de agenți patogeni implicați în infecțiile tractului urinar, precum: Escherichia coli, Proteus vulgaris, Klebsiella spp., Acinetobacter baumanii, Enterococcus fecalis ș.a. Hidrochinona se fixează pe proteinele membranare bacteriene, contribuind la distrucția acestora.
Acizii organici din compoziția merișoarelor – de tipul acidului chinic, acidului citric și acidului malic – prezintă, de asemenea, acțiune antibacteriană și contribuie la acidifierea urinii pentru a crea un mediu de dezvoltare neprietenos bacteriilor.
– împiedică aderarea germenilor la uroteliu (datorită polifenolilor, în special a proantocianidinelor tip A, D-manozei)
Escherichia coli este agentul patogen cel mai des întâlnit în infecțiile tractului urinar. Ea are anumite particularități care îi permit atașarea de mucoasa uroteliului, precum motilitatea sa și capacitatea de aderență prin intermediul fimbriilor.
Polifenolii din compoziția merișorului (în special proantocianidinele tip A) acționează ca agenți antiadezivi ai bacteriilor printr-un mecanism de tip competitiv la nivelul receptorilor. Există studii care demonstrează faptul că merișorul stimulează secreția unor proteine la nivelul rinichilor, care au rol în prevenirea aderenței bacteriilor la celulele epiteliului reno-urinar. O astfel de proteină este uromodulina (sau proteina Tamm-Horsfall), care se leagă de E. coli la nivelul domeniului de recunoaștere a manozei. Merișorul conține manoză. Tulpinile uropatogene de E. coli cu fimbrii manozosensibile formează complexe stabile cu D-manoza din urină, fapt care împiedică adeziunea bacteriilor de epiteliul tractului urinar și favorizează eliminarea lor prin urină.
Substanțele active din merișor contribuie și la inhibarea formării biofilmelor bacteriene, o modalitate prin care acestea proliferează și invadează organismul gazdă.
– are acțiune antiinflamatoare
Prin compușii fenolici, terpene și flavonoizii pe care îi conține, merișorul are o puternică acțiune antioxidantă și antiinflamatoare, prin care contribuie la diminuarea simptomelor din infecțiile urinare.
– are acțiune diuretică (prin intermediul flavonoidelor și saponinelor)
Nu în ultimul rând, atunci când avem o infecție urinară este necesar ca rinichiul și tractul urinar să fie ,,spălat”, din acest motiv recomandându-se consumul de lichide și al plantelor cu efect diuretic. Iată că merișorul întrunește și această calitate, favorizând diureza și contribuind la eliminarea bacteriilor prin urină.
– are rol de reglare a motilității intestinale și de normalizare a florei intestinale
Este cunoscut faptul că una din cauzele infecțiilor urinare este constipația. Merișorul acționează și la acest nivel, având efecte benefice asupra motilității intestinale și contribuind astfel la normalizarea tranzitului intestinal. Datorită efectului de normalizare a florei intestinale este util în disbioze intestinale și colibaciloze.
foto: istockphoto.com
Aceste aspecte subliniază rolul deosebit de important al acestei plante și al altora cu compoziție asemănătoare în infecțiile de tract urinar și pot reprezenta o alternativă sau o asociere în tratamentul acestora, în special în contextul multirezistențelor la antibiotice. De asemenea, produsele pe bază de merișor pot contribui la scăderea frecvenței infecțiilor urinare.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Birte Scharf, Thomas J. Schmidt, Said Rabbani et al. Antiadhesive natural products against uropathogenic E. coli: What can we learn from cranberry extract? Journal of Ethnopharmacology, Volume 257. 2020. 112889. ISSN 0378-8741. https://doi.org/10.1016/j.jep.2020.112889.
2. Bojor O. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003.
3. Fernando Pitera. Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000.
4. Gupta K, Chou MY, Howell A, Wobbe C, Grady R, Stapleton AE. Cranberry products inhibit adherence of p-fimbriated Escherichia coli to primary cultured bladder and vaginal epithelial cells. J Urol. 2007 Jun;177(6):2357-60. doi: 10.1016/j.juro.2007.01.114. PMID: 17509358; PMCID: PMC3684265.
5. Jensen HD, Struve C, Christensen SB, Krogfelt KA. Cranberry Juice and Combinations of Its Organic Acids Are Effective against Experimental Urinary Tract Infection. Front Microbiol. 2017 Apr 4;8:542. doi: 10.3389/fmicb.2017.00542. PMID: 28421045; PMCID: PMC5378705.
6. OPINION of the French Agency for Food, Environmental and Occupational Health & Safety on the assessment of the potential effects of cranberry on community-acquired urinary tract infections ANSES – Request no. 2010-SA-0214 https://www.anses.fr/en/system/files/NUT2010sa0214EN.pdf
7. Reid G. The role of cranberry and probiotics in intestinal and urogenital tract health. Crit Rev Food Sci Nutr. 2002;42(3 Suppl):293-300. doi: 10.1080/10408390209351918. PMID: 12058988.
Enurezisul este o problemă relativ des întâlnită la copiii de vârstă preșcolară și, uneori, chiar școlară. El reprezintă lipsa controlului asupra vezicii urinare și urinarea involuntară. Pierderile urinare de care vorbim în mod curent au loc în absența unor malformații ale tractului urinar sau a problemelor neurologice ori endocrine (spina bifida, convulsii, diabet zaharat, diabet insipid ș.a.), care trebuie excluse.
Deoarece este vorba de o emisie involuntară de urină înseamnă că putem vorbi de enurezis abia după vârsta de 3-4 ani, când majoritatea copiilor își desăvârșesc controlul sfincterian prin mielinizarea fibrelor nervoase care controlează sfincterul uretral extern. Deoarece procesul de mielinizare are o variație individuală în funcție de dezvoltarea fiecărui copil în parte, putem vorbi de enurezis abia în jurul vârstei de 5 ani. Vârsta cronologică de 5 ani nu este întotdeauna corelată cu dezvoltarea mentală a copilului, astfel încât pot exista diferențe în cazul copiilor cu o întârziere în dezvoltarea mentală. Emisia involuntară de urină trebuie să aibă loc potrivit DSM-5 de cel puțin două ori pe săptămână timp de cel puțin 3 luni consecutive pentru a putea pune diagnosticul de enurezis.
Există mai multe clasificări ale enurezisului, în funcție de momentul producerii, frecvență, cauză etc.
În funcție de momentul când se produce, avem enurezis
diurn (ziua)
nocturn (noaptea)
formă mixtă (diurn și nocturn).
O altă clasificare ar fi aceea legată de frecvența și ritmul urinărilor, potrivit căreia putem avea enurezis
continuu (enurezisul este prezent în fiecare zi/noapte)
intermitent (copilul are nopți/zile în care prezintă enurezis și nopți/zile în care nu prezintă)
periodic (enurezisul apare într-o anumită perioadă de timp, după care această perioadă poate fi urmată de un interval liber relativ lung în care copilul nu prezintă emisii involuntare de urină)
sporadic (enurezisul apare doar uneori, accidental).
Mai putem avea clasificarea enurezisului în
primar
secundar.
Enurezisul primar este cel în care avem lipsa controlului sfincterian urinar de la naștere, fără o perioadă liberă în care copilul să fi fost continent.
Enurezisul secundar este cel în care copilul ajunge să dețină controlul sfincterian urinar și apoi, după o perioadă de 6 luni-1 an, prezintă enurezis.
Societatea Internațională de Continență a Copiilor (International Children’s Continence Society- ICCS) clasifică enurezisul în
organic (cauzat de boli structurale, neurologice ș.a.)
non-organic (funcțional).
Enurezisul diurn poate apărea deoarece copilul este foarte preocupat de activitățile sale (joc, teme) sau manifestă o anumită reticență de a merge la toaletă în alte locuri decât acasă (de exemplu, refuză utilizarea toaletei la grădiniță sau la școală) astfel încât amână urinarea până când apare incontinența. Un alt aspect des întâlnit este mersul în grabă la toaletă (pentru a se putea întoarce cât mai repede la activitatea întreruptă) și golirea incompletă a vezicii.
Enurezisul diurn este mai des întâlnit la fetițe, în timp ce cel nocturn este mai frecvent la băieți.
foto: pixabay.com
Micțiunea este un act conștient. Dobândirea controlului voluntar al eliminării urinei este un proces complex, care se desăvârșește în timp și presupune parcurgerea mai multor etape:
conștientizarea senzației de vezică urinară plină
deprinderea posibilității de a amâna micțiunea
capacitatea de a urina la voluntar atunci când vezica este plină
capacitatea de a urina voluntar atunci când vezica nu este plină.
Cauze
În apariția enurezisului putem vorbi de existența anumitor cauze:
fiziologice (țin de maturizarea individuală a sistemului nervos sau a vezicii urinare)
genetice (istoric familial; există o transmitere genetică)
anatomice (o vezică urinară constituțional mai mică)
psiho-emoționale (diferiți factori stresanți sau traumatizanți pentru copil; violență domestică, diverse conflicte familiale sau în colectivitate; intrarea în colectivitate, tulburarea de rivalitate fraternă – apariția unui frate/soră care, între altele, se poate manifesta cu pierderea temporară a unor achiziții, între care și controlul sfincterian la un copil care deja nu mai făcea pe el etc.)
tulburări de comportament, ADHD
infecțioase (infecții ale tractului urinar)
hormonale (hormonul antidiuretic – ADH/vasopresina determină producerea unui cantități mai scăzute de urină noaptea; deficitul acestui hormon poate determina creșterea producției de urină noaptea)
defecte congenitale ale coloanei vertebrale (spina bifida)
traumatisme ale măduvei spinării, accidente
intervenții chirurgicale (operații pentru fimoză, hipospadias)
anumite tratamente medicamentoase (valproatul de sodiu – Depakine)
constipația
probleme în deprinderea utilizării oliței sau toaletei (încercarea de a folosi olița/toaleta prea devreme, apelarea la metode severe, lăsarea copilului neschimbat)
somn profund cu prag de trezire ridicat (copilul se trezește greu).
Cel mai frecvent sunt luate în discuție eliberarea unei cantități insuficiente de hormon antidiuretic pe timpul nopții, hiperreactivitatea mușchiului vezicii urinare/detrusorul (vezică hiperactivă), un prag de trezire ridicat al copilului.
Diagnosticul de enurezis se pune după efectuarea unui consult medical amănunțit, care va avea în vedere excluderea unei cauze organice.
Tratament
Dacă enurezisul are o cauză organică se va trata, atunci când este posibil, acea cauză.
În ceea ce privește tratamentul enurezisului non-organic la copil avem mai multe metode, care se pot utiliza separat, dar sunt mult mai eficiente în asociere:
psihoterapie
exerciții de educare a vezicii
tratament medicamentos
tratamente alternative.
Psihoterapia
Psihoterapia vizează nu numai copilul, ci și familia acestuia. Trebuie subliniat însă faptul că incontinența urinară nu este vina copilului sau a familiei. Psihoterapia va ține cont de particularitatea fiecărui caz și de personalitatea copilului. Urmărește diminuarea sentimentului de vinovăție și/sau rușine. Se va pune accent pe zilele în care copilul este continent și nu pe acelea în care are incontinență. Astfel, copilul este încurajat să își alcătuiască un fel de calendar/jurnal. Dacă este mic, îl va face împreună cu un adult. Dacă este mai mare, îl poate face singur. În acest calendar va bifa în moduri diferite zilele și nopțile în care a avut control sfincterian uretral și cele în care a prezentat enurezis. Se pot alege diferite modalități de marcare a acestor zile, în funcție de vârstă și preferințe. Astfel, se poate lipi un abțibild cu un personaj preferat, se poate desena sau doar marca cu x sau cu culori diferite.
Sugestie:
zilele în care copilul a fost continent se pot marca cu un soare sau o floare
zilele în care copilul a prezentat enurezis se pot marca cu un norișor sau stropitoare
Zilele în care copilul va prezenta enurezis nu vor fi tratate în nici un fel în familie (copilul nu va fi mustrat, certat, pedepsit etc.). Zilele în care copilul a reușit să își mențină controlul sfincterian vor fi recompensate (copilul va fi lăudat, va primi ceva simbolic; este recomandat ca sistemul de recompensă să fie discutat de la început cu copilul și stabilit de comun acord). Sunt total contraindicate metode brutale precum bătaia, pedepsele, cearta, punerea copilului să își spele hainele, lăsarea copilului în hainele ude sau cu patul neschimbat etc.
Se poate apela la metode de terapie precum: terapia prin artă, terapia prin jocul cu nisip etc.
Puteți citi despre Terapia prin jocul cu nisip aici:
Dacă există situații conflictuale în familie, părinții vor apela la consiliere familială în vederea remedierii acestora și crearea unui mediu armonios și de protecție pentru copil.
Exercițiile de educare a vezicii, gimnastica micțională sau uroterapia comportamentală
Aceste exerciții au drept scop mărirea capacității de contenție a vezicii urinare și creșterea tonusului sfincterului uretral extern (cel care beneficiază de controlul voluntar).
Astfel
se pune accent pe poziția corectă la urinat (în special pentru fetițe, în așa fel încât urina să curgă înspre toaletă, nu înspre vagin)
se stabilește un program regulat de urinat pe parcursul zilei
Programul regulat de urinat pe parcursul zilei presupune punerea copilului să urineze la anumite intervale fixe de timp. Se poate începe cu un timp mai scurt, în primele zile din jumătate în jumătate de oră și apoi creșterea intervalului la o oră, la 2 ore, la 3 ore.
copilul este pus să urineze înainte de a merge la culcare
Copilul se pune să urineze înainte de a merge la culcare. Unii specialiști recomandă trezirea copilului pe parcursul nopții la un interval de 3-4 ore, în timp ce alții nu.
copilul este pus să urineze imediat după ce se trezește
exerciții care presupun amânarea voluntară a momentului micțiunii
exercițiul jetului urinar întrerupt
Copilul începe să urineze și se oprește pentru un timp, după care continuă micționarea. Se repetă de mai multe ori în cadrul aceleiași micționări. Rolul acestui exercițiu este, pe de o parte, întărirea controlului sfincterian, iar pe de altă parte, câștigarea încrederii copilului că este capabil să controleze actul micțiunii.
Nu se restricționează consumul de lichide, dar se repartizează în mod diferit cantitatea de lichide pe care copilul trebuie să o consume: în prima parte a zilei (până la prânz) se recomandă consumul a 40% din necesarul de lichide, apoi până la orele 17-18 încă 40%, ajungând ca după ora 18 să consume restul de 20%.
Necesarul lichidian al unui copil de 4-7 ani este de 1,5 l, care va fi repartizat:
– până în ora 12: 600 ml
– până la ora 17: 600 ml
– după ora 17-18: 300 ml.
foto: pixabay.com
Alarma pentru enurezis
O altă metodă este apelarea la dispozitivele cu alarmă special concepute pentru enurezis. Aceste dispozitive au un senzor care se plasează într-un loc care se apreciază că se va umezi imediat în momentul când copilul urinează (chilot, lenjerie). Când locul unde este plasat senzorul se udă, se declanșează alarma. În funcție de aparat, acesta poate combina melodii, vibrații, luminițe led. Metoda are scopul de a sensibiliza copilul și de a-l ajuta să conștientizeze momentul în care vezica este plină și trebuie să urineze. Copilului trebuie să i se explice cum funcționează alarma și că ea este un mijloc de ajutor și nu o pedeapsă. Acest tratament necesită răbdare, consecvență și ajutor din partea părinților sau a adultului responsabil. La început, din cauza somnului profund, copilul nu va reacționa la alarmă și va trebui ajutat să se trezească și să meargă la toaletă sau sa utilizeze olița. Tratamentul cu alarma pentru enurezis, odată început, nu trebuie întrerupt, se continuă și în week-end, concediu, vizite la bunici.
foto: pixabay.com
Tratamentul medicamentos al enurezisului
Dacă metodele enumerate mai sus nu dau rezultate, se ia în calcul începerea unui tratament medicamentos. Tratamentul medicamentos se inițiază numai la recomandarea și sub supravegherea medicului și numai copiilor peste 5 ani.
Dintre cele mai frecvent utilizate medicamente în tratarea enurezisului, menționăm:
Minirin (desmopresin). Cu o oră înainte de administrarea medicamentului copilul nu mai primește lichide, și nici timp de 8 ore după administrare (adică practic până dimineața când se trezește). Nu este un medicament care vindecă enurezisul, dar el ameliorează simptomele prin reducerea producției de urină pe timpul nopții. Este eficient mai ales în formele care asociază deficitul hormonal de vasopresină.
Driptane (oxibutinina), care acționează prin reducerea contracțiilor vezicii urinare (a detrusorului) și contribuie astfel la creșterea capacității vezicii urinare.
Tratamentul natural
Deși l-am lăsat la urmă, tratamentul cu plante medicinale reprezintă o alternativă de tratament care poate fi asociată tuturor celor de mai sus.
Dintre remediile naturale recomandate amintim:
pătrunjelul (extractul sau decoctul din frunze și rădăcină)
stejarul (extract din muguri)
coada calului (ceai, tinctură)
coada șoricelului (ceai, tinctură)
urzică (ceai, tinctură)
cârcel (Ephedra vulgaris) – ceai
În enurezisul cu implicații psiho-emoționale pot fi utile
teiul (extract din muguri)
remediile florale Bach
Puteți citi mai multe despre Remediile florale Bach aici:
Un aspect important îl constituie momentul în care părinții aleg să dezvețe copilul de scutec și modalitățile alese în acest scop. Copilul nu trebuie forțat să facă la oliță sau la toaletă (cu adaptor/reductor). Și nu trebuie pedepsit dacă nu vrea să facă la oliță, nu se cere sau face pe el. Copilul nu trebuie pedepsit prin punerea să spele pe jos sau să își spele hăinuțele murdărite. Se recomandă utilizarea unei protecții impermeabile pentru saltea. De asemenea, dacă știți că copilul dumneavoastră face pe el, este bine să aveți hăinuțe de schimb întotdeauna la dumneavoastră când mergeți în vizite, în parc etc.
Când este momentul să ne îngrijorăm:
– dacă avem un copil care a împlinit vârsta de 5 ani și continuă să urineze frecvent pe el în timpul zilei și/sau al nopții
– copilul a renunțat la scutec și a început să folosească olița/toaleta timp de mai multe luni și apoi dintr-o dată începe să facă pe el
– copilul prezintă dureri în momentul urinării, urina este tulbure, cu sânge, miroase diferit.
În situațiile enumerate mai sus se recomandă consult medical pentru a depista cauzele enurezisului și a decide tratamentul potrivit pentru copilul dumneavoastră.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. DSM-5. American Psychiatric Association, 2013, p. 355–357.
2. Gontard AV, Kuwertz-Bröking E. The Diagnosis and Treatment of Enuresis and Functional Daytime Urinary Incontinence. Dtsch Arztebl Int. 2019 Apr 19;116(16):279-285. doi: 10.3238/arztebl.2019.0279. PMID: 31159915; PMCID: PMC6549126.
3. Haid B, Tekgül S. Primary and Secondary Enuresis: Pathophysiology, Diagnosis, and Treatment. Eur Urol Focus. 2017 Apr;3(2-3):198-206. doi: 10.1016/j.euf.2017.08.010. Epub 2017 Sep 6. PMID: 28888814.
Cireșul este un pom fructifer care crește în țara noastră în zonele de câmpie, deal și munte. Primăvara îi admirăm splendoarea și mirosul delicat al florilor, în timp ce vara ne delectăm cu fructele dulci-acrișoare.
De la cireș se folosesc în scop medicinal florile, frunzele, fructele, cozile fructelor și sâmburii – cu compoziții și proprietăți diferite.
Florile și frunzele de cireș sunt bogate în acid citric, acid cafeic, acid malic, taninuri, flavonoide, genisteină, uleiuri esențiale. Au proprietăți diuretice, antiinflamatoare, hipotensive.
Fructele conțin vitamine (A, B, C, E, K), minerale (calciu, cupru, fier, mangan, magneziu, potasiu, zinc), polifenoli, betacaroten, quercetină, fibre, melatonină etc. Cele mai închise la culoare au un conținut mai ridicat în antioxidanți. Cireșele sunt consumate de cele mai multe ori ca atare, fără a le cunoaște multiplele beneficii: vitaminizante, remineralizante, antioxidante, antiinflamatorii, tonice generale și nervoase, reglatoare ale tranzitului intestinal.
Codițele de cireșe conțin taninuri, saponine, flavonoide, proantocianidoli, săruri de potasiu și au proprietăți diuretice, depurative, antiinflamatoare, antiedematoase, hipotensive, astringente.
Sâmburii de cireșe conțin acizi grași Omega 3, Omega 6 și Omega 9, vitamina E, vitamina A, fitosteroli și au proprietăți antiinflamatorii, regenerante, emoliente, echilibrează secreția de sebum și conferă protecție împotriva radiațiilor UV.
Florile de cireș se recomandă intern în:
foto: istockphoto.com
edeme
celulită
artrită
reumatism articular
Codițele de cireșe recomandă în:
infecții urinare joase (cistite, prostatite)
infecții urinare înalte (pielonefrite)
microlitiaza urinară
valori ridicate ale ureei și creatininei
hipertensiune arterială
artrită reumatoidă
enterocolite
celulită
Sâmburii de cireșe au proprietatea de a reține mult timp căldura sau frigul și se folosesc sub formă de pernițe
foto: istockphoto.com
încălzite – aplicate pe burtica bebelușilor pentru a diminua colicile, în lombalgii, bronșite, dureri menstruale, dureri reumatice
răcite – în contuzii, entorse, înțepături de insecte, migrene
Uleiul din sâmburi de cireșe este recomandat
intern
-în afecțiuni cardiovasculare
-ca tonic nervos
-tulburări psiho-emoționale
-carențe vitaminice
extern pentru efectul
foto: istockphoto.com
– protector împotriva radiațiilor UV
-antiaging
-regenerator cutanat.
Florile de cireș se folosesc intern sub formă de infuzie sau vin medicinal. Uleiul din flori de cireș este un parfumant deosebit utilizat în cosmetică și aromaterapie.
Codițele de cireșe se folosesc intern sub formă de infuzie, decoct, pulbere, tinctură, vin medicinal, capsule cu pulbere – singure sau în combinații de ceaiuri diuretice și depurative.
Uleiul din sâmburi de cireșe presat la rece se folosește intern ca atare sau în preparate culinare (salate, supe, ciorbe) iar extern în diferite amestecuri pentru efectele benefice cutanate.
Pudra de cireșe este bogată în vitamine, minerale și antioxidanți și se folosește în patiserie/cofetărie ca aromatizant și colorant în prăjituri, înghețată, iaurturi, shake-uri, smoothie-uri etc.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
foto: istockphoto.com
1. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.
2. Ferretti G, Bacchetti T, Belleggia A, Neri D. Cherry antioxidants: from farm to table. Molecules. 2010 Oct 12;15(10):6993-7005. doi: 10.3390/molecules15106993. PMID: 20944519; PMCID: PMC6259571.
3. Kelley DS, Adkins Y, Laugero KD. A Review of the Health Benefits of Cherries. Nutrients. 2018 Mar 17;10(3):368. doi: 10.3390/nu10030368. PMID: 29562604; PMCID: PMC5872786.
Thymus Flowers in the Sunset. foto: istockphoto.com
Cimbrul de câmp este un subarbust (20-50 cm) care crește în locuri însorite și cu temperaturi ridicate, preferabil în zone de câmpie, după cum îi spune și numele.
A nu se confunda cu cimbrișorul, care este o plantă spontană, sălbatică (din aceeași familie) ce crește în zone de deal și munte și despre care puteți citi mai multe aici:
De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: taninuri, flavonoide, uleiuri esențiale, săruri minerale (calciu, cupru, fier, magneziu, zinc), vitamine (A, B, C) ș.a.
Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, extract, vin medicinal, sirop, ulei esențial, capsule – singur sau în combinații.
Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbru. Uleiul esențial se poate folosi, combinat cu ulei de mentă, la prepararea apelor de gură.
Thyme essential oil bottle with bunch of thyme herb. foto: istockphoto.com
Uleiul esențial de cimbru, diluat în funcție de vârstă cu un ulei vegetal (ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de avocado, ulei din sâmburi de struguri ș.a.) se folosește sub formă de masaj în afecțiuni respiratorii și reumatice. De asemenea, se aplică topic pentru îndepărtarea negilor, papiloamelor sau herpesului bucal (diluat, cu ajutorul unui bețișor de ureche, strict pe zona leziunii).
O altă modalitate eficientă de utilizare a uleiului esențial de cimbru este adăugarea sa în lămpile de aromaterapie (combinat cu uleiuri de citrice, lavandă sau tămâie) în afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului nervos.
Uleiul esențial de cimbru mai intră în compoziția repelentelor anti-insecte datorită efectului său insecticid.
dry thyme foto: istockphoto.com
Se recomandă în:
susținerea sistemului imunitar
afecțiuni ale aparatului respirator (bronșită, pneumonie, astm)
tuse spastică
gastro-enterocolită
disbioză intestinală
meteorism abdominal
parazitoze intestinale
hipertensiune arterială
dureri menstruale
infecții urinare
candidoze
reumatism
convalescență
stres
depresie
anxietate
veruci.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1.Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.
2. Borugă O, Jianu C, Mişcă C, Goleţ I, Gruia AT, Horhat FG. Thymus vulgaris essential oil: chemical composition and antimicrobial activity. J Med Life. 2014;7 Spec No. 3(Spec Iss 3):56-60. PMID: 25870697; PMCID: PMC4391421.
3. Micucci M, Protti M, Aldini R, Frosini M, Corazza I, Marzetti C, Mattioli LB, Tocci G, Chiarini A, Mercolini L, Budriesi R. Thymus vulgaris L. Essential Oil Solid Formulation: Chemical Profile and Spasmolytic and Antimicrobial Effects. Biomolecules. 2020 Jun 4;10(6):860. doi: 10.3390/biom10060860. PMID: 32512899; PMCID: PMC7356897.
4. Patil SM, Ramu R, Shirahatti PS, Shivamallu C, Amachawadi RG. A systematic review on ethnopharmacology, phytochemistry and pharmacological aspects of Thymus vulgaris Linn. Heliyon. 2021 May 18;7(5):e07054. doi: 10.1016/j.heliyon.2021.e07054. PMID: 34041399; PMCID: PMC8141878.
Infecțiile urinare reprezintă inflamații la nivelul tractului urinar cauzate de diverse bacterii, virusuri sau fungi.
Cea mai cunoscută bacterie care dă infecții urinare este E. Coli.
Alte bacterii incriminate în patologia urinară sunt: Klebsiella, Proteus, Pseudomonas, Enterobacter ș.a.
În funcție de partea tractului urinar pe care o afectează, infecția urinară poate fi joasă sau înaltă:
– înaltă – când afectează rinichii (ex. pielonefrita)
– joasă – când afectează vezica urinară (ex. cistita), uretra (ex. uretrita) sau prostata (ex. prostatita).
Cauze
Femeile fac mai des infecții urinare decât bărbații datorită dimensiunii uretrei – mai scurtă la femei și datorită faptului că orificiul anal este situat în apropierea uretrei – bacteriile din jurul anusului putând ajunge astfel cu ușurință la acest nivel.
Un alt factor favorizant la femei poate fi contactul sexual (care poate determina migrarea bacteriilor către tractul urinar).
Se poate înțelege din aceste afirmații de ce cu o igienă corespunzătoare putem evita de multe ori această afecțiune.
Alți factori favorizanți:
abuzul de antibiotice
folosirea toaletelor publice
alimentația necorespunzătoare
purtarea lenjeriei intime din materiale sintetice
menopauza
imunitatea scăzută
Simptome
Simptomele unei infecții urinare sunt:
– senzație de usturime/arsură/durere la urinare
– urinări frecvente
– urinări în cantități mici, cu senzația imediată, iminentă, de a urina din nou, ca și cum vezica ar fi plină
– urină cu culoare modificată, tulbure, maronie, urât mirositoare (la copiii mici se observă pătarea scutecului și un miros particular)
– uneori urinare cu sânge (urina poate fi maroniu-roșiatică – hematurie macroscopică, ce poate fi vizibilă cu ochiul liber sau urina aparent are o culoare normală, dar testele ne indică prezența hematiilor în urină – hematurie microscopică)
– sensibilitate sau durere în abdomenul inferior (zona vezicii urinare) în infecțiile joase sau dureri în zona lombară și febră, frisoane, greață și vărsături (în infecțiile înalte).
În plus, la copilul mic putem avea cel mai adesea semne și simptome nespecifice precum agitație marcată, lipsa poftei de mâncare, greață, vărsături.
Diagnostic
Pentru a pune diagnosticul de infecție urinară este necesar a se efectua un examen de urină și urocultură (în cazul în care avem infecție bacteriană să beneficiem de antibiogramă).
Foto: Cristina Munteanu
În cazul infecțiilor înalte sau a infecțiilor urinare repetate se recomandă consult nefrologic și efectuarea unei ecografii renale. Aceasta, deoarece pot exista anumite anomalii ale tractului urinar care pot determina, favoriza, aceste infecții.
Putem preveni apariția infecțiilor urinare?
Da, există anumite lucruri pe care le putem face pentru a preveni aceste infecții urinare.
Ce putem face pentru a preveni infecțiile urinare?
să consumăm lichide suficiente, acel minimum de 2 litri pe zi (apă, ceaiuri, supe, ciorbe – nu băuturi carbogazoase)
să respectăm normele de igienă (a mâinilor și a zonelor intime)
să le învățăm pe fetițe (mai ales) că atunci când merg la wc direcția de ștergere este dinspre orificiul uretral spre orificiul anal și nu invers (lucru valabil și la bebeluși când îi ștergem la schimbarea pampers-ului, deoarece am văzut de multe ori că nu se respectă acest lucru)
să evităm pe cât posibil folosirea șervețelelor umede (majoritatea conțin numeroase substanțe chimice precum parabeni, conservanți – cu potențial iritativ sau alergen) și să apelăm cu încredere la apă și săpun (pentru situații când nu suntem acasă există varianta de a ne prepara șervețele umede din material textil pulverizat cu apă și săpun natural, pe care le putem depozita într-o cutie sau pungă cu sistem de închidere)
să evităm toaletele publice pe cât posibil sau să folosim acele șervețele speciale de pus pe colacul de wc
să evităm constipația prin consum de fructe și legume proaspete, fibre
să îi învățăm pe copii să meargă la toaletă atunci când simt nevoia și să nu “se țină”: cu cât urina stagnează mai mult în vezică există șansa ca bacteriile să se înmulțească.
să purtăm lenjerie de bumbac și îmbrăcăminte lejeră (nu pantaloni foarte strâmți)
Tratament
Tratamentul în infecțiile urinare depinde de cauza ce a determinat apariția infecției și de tipul de germene implicat. Este un tratament care presupune măsurile de igienă recomandate mai sus, la care se asociază un antibiotic (conform antibiogramei!) și/sau tratament fitoterapic.
Există numeroase plante cu efect dovedit antibacterian și dezinfectant al tractului urinar.
Ca și tratament pe bază de plante, produsele cu merișor (ceai, extract, sirop, capsule) sunt cel mai des recomandate – ele conțin substanțe care inhibă adeziunea bacteriilor la epiteliul tractului urinar și totodată stopează înmulțirea lor.
Afin, codițe de cireșe, ienupăr, urzică
Alte plante cu efect dezinfectant al tractului urinar sau diuretice sunt afinul, codițele de cireșe, mătasea de porumb, tecile de fasole, coada calului, urzică, fructele de ienupăr etc.
Există și amestecuri din aceste plante, pentru potențarea acțiunii.
Uleiuri esențiale
Dintre uleiurile esențiale: uleiul de scorțișoară, arbore de ceai (melaleuca), ienupăr, tămâie, cimbru.
Propolis
Dintre produsele stupului propolisul luat intern este de ajutor.
Albastru de metil(en)
Albastrul de metil este și el un dezinfectant foarte bun al tractului urinar.
D-manoza
D-manoza este un produs ce se găsește sub formă de pudră, capsule, singură sau în asociere cu alte substanțe, cu efect bun în infecția urinară cu E. coli (împiedică aderarea patogenilor la tractul urinar).
!!!Dacă am început să luăm antibiotic nu prea mai are rost să facem urocultura. Urocultura se recoltează înainte de începerea tratamentului antibiotic și la aproximativ o săptămână după încheierea sa.
!!!Există niște reguli de recoltare, în recipiente sterile (nu în borcanele de prin șpais), după toaletarea zonei intime cu apă și săpun (nu șervețele umede), cu eliminarea primului jet de urină și recoltarea în urocultor a jetului de mijloc.
