Tag Archive ulei esențial

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

foto: istockphoto.com

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

foto: istockphoto.com

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

foto: istockphoto.com
  • salvie
  • trei frați pătați
  • gălbenele
  • lavandă
  • brusture
  • frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

  • tinctură de propolis
  • tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

  • ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
  • ulei de cimbru
  • ulei de oregano
  • ulei de salvie
  • ulei de turmeric
  • ulei de rozmarin
  • ulei de busuioc
  • ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

  • ulei de cătină
  • ulei de avocado
  • ulei de gălbenele
  • ulei de broccoli
  • ulei din sâmburi de struguri
  • unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

  • extract din muguri de nuc
  • tinctură de propolis
  • tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Scarlatina – manifestări, diagnostic, tratament. Suport natural al afecțiunii și convalescenței.

foto: istockphoto.com

Ce este scarlatina?

Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).

Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.

Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).

Cum se transmite și manifestă scarlatina?

Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.

Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.

Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).

Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.

Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.

Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.

În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:

– febră care apare brusc

– frisoane

– stare generală alterată

– dureri de cap (cefalee)

– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)

– lipsa poftei de mâncare (inapetență)

– stări de greață, vărsături

– dureri abdominale

– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)

– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)

– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)

Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (debutul erupției)

– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)

– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează

– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)

– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea

– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor

– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)

– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele

– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă

– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor

Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)

– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur

– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale

– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):

ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)

ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)

ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V

foto: cazuistica personală

ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)

ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit

ziua 10-14: limba revine la aspectul normal

Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.

Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.

Diagnostic

În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.

Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.

Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.

Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:

Complicațiile infecției cu streptococ beta-hemolitic de grup A pot fi imediate sau la distanță:

– toxice: prin acțiunea imediată a toxinelor streptococice: hepatită toxică, miocardită toxică, nefrită toxică, artrită toxică, erupție hemoragică, encefalită toxică

– septice: abces/flegmon amigdalian, otită, sinuzită, pneumonie

– imunologice: glomerulonefrită acută poststreptococică, cardită reumatismală, reumatism articular acut, purpură Henoch-Schönlein

Tratament

Tratamentul în scarlatină presupune

– izolarea persoanei bolnave

– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale

– hidratare corespunzătoare

– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale

– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină

– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).

Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!

Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:

1. Testăm toți contacții?

NU!!!

Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!

Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.

Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).

2. Tratăm toți contacții?

NU!!!

Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!

3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?

NU!!!

Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.

Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:

Criterii clinice:

– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.

Criterii de laborator:

– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.

Criterii epidemiologice:

– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.

Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.

Tratament alternativ

Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.

Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.

foto: istockphoto.com

Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.

Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.

Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).

Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.

foto: istockphoto.com

De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015

2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019

3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021

4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016

5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000

8. https://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/scarlatina/451-metodologie-de-supraveghere-scarlatina-2016-01-08-2016/file

Bydr. Cristina Munteanu

Lumânări din ulei reciclat

foto: Cristina Munteanu

Cu siguranță în fiecare gospodărie rămâne ulei după gătit. Chiar dacă mâncăm sănătos, măcar din când în când ne răsfățăm cu o porție de cartofi prăjiți. Majoritatea aruncăm uleiul după prăjit, dar acest gest este extrem de nociv pentru mediul înconjurător. 1 litru de ulei uzat aruncat poluează un milion de litri de apă!

În acest articol vă ofer o soluție practică de a recicla uleiul uzat, de a proteja mediul înconjurător, dar și de a confecționa ceva util și plăcut.

Ingrediente și materiale necesare:

Ingredients for homemade candle
foto: istockphoto.com

  • 400 ml ulei uzat
  • 100 g fulgi de ceară de soia
  • 25 g fulgi de ceară de albine (opțional)
  • 5 fitiluri ceruite
  • 30-50 picături ulei esențial (opțional)
  • 1g pigment colorant (opțional)
  • 5 borcănașe/pahare de sticlă cu capacitatea de aproximativ 100 ml

Mod de preparare:

Într-un recipient cu capacitate de 1-2 l turnăm uleiul folosit, strecurat în prealabil, pentru a nu avea impurități.

Woman working on Home Made Candle. foto: istockphoto.com

Fulgii de ceară se topesc pe bain-marie, amestecând încet.

Atenție! Dacă nu avem fitiluri ceruite, acesta este momentul în care trebuie să le ceruim. Găsiți informațiile necesare despre fitiluri mai jos.

După ce fulgii de ceară s-au topit, se așteaptă să se răcească puțin, amestecând din când în când, apoi se toarnă încet peste ulei, amestecând continuu câteva minute.

Timpul de așteptare pentru răcire nu va fi prea mare, deoarece compoziția va începe să se solidifice. Dacă avem posibilitatea să măsurăm temperatura pentru turnare, atunci aceasta trebuie să fie în jurul valorii de 60-70°C.

După omogenizare putem adăuga opțional uleiul/uleiurile esențiale alese. Adăugarea uleiului esențial pentru un miros plăcut al lumânărilor reprezintă însă și ea o mică provocare. Dacă se adaugă prea mult ulei esențial, va apărea ulterior după întărirea amestecului așa-numitul fenomen de „transpirație”. Deci, este important să nu punem prea mult ulei esențial. Raportul ar trebui să fie cam de 5-10 % ulei esențial la cantitatea totală de ceară topită. De exemplu, la amestecul nostru care are aproximativ 500 g, numărul maxim de picături de ulei esențial va fi 50.

Putem folosi ulei esențial de: lavandă, portocală, arbore de ceai, tămâie, mentă, ylang-ylang, geraniu, trandafir sau orice alt ulei esențial dorim. Pentru sănătatea noastră, este important să alegem uleiuri esențiale de calitate, chiar dacă nu miros la fel de puternic ca parfumurile sau uleiurile parfumate sintetice.

Se poate adăuga și pigment mineral pentru colorarea cerii, dacă se dorește. În activitățile cu copiii putem adăuga și puțin sclipici. Pigmentul și sclipiciul se vor adăuga tot acum, înainte de turnarea în recipiente. Pentru o cantitate de aproximativ 500 g ceară avem nevoie de aproximativ 1 g pigment. Depinde însă și de intensitatea culorii pe care o dorim.

După omogenizarea amestecului ne ocupăm de punerea fitilurilor în borcan.

Creative occupation of candle making showing the pouring of liquid wax into jars.
foto: istockphoto.com

Apoi amestecul obținut se toarnă încet, de la o distanță mică, în borcănașele pregătite în prealabil (pentru a preveni apariția bulelor de aer și un aspect grunjos, nu tocmai plăcut al lumânării).

Putem alege borcane de diferite dimensiuni și modele sau culori, după preferințe. Important este ca recipientele să fie curate și uscate atunci când turnăm amestecul în ele.

Fitilurile

În ce privește fitilurile, există mai multe modalități de a le atașa lumânării, în funcție de timp, preferințe și aparatura disponibilă.

Fitilurile se pot cumpăra gata cerate sau le ceruim noi.

Dacă fitilul este neceruit, va trebui să ne ocupăm de acest aspect imediat după topirea fulgilor de ceară. Ceruirea unui fitil se face în modul următor: se înmoaie sfoara fitilului în fulgii de ceară topiți (înainte de a turna fulgii topiți în uleiul uzat!) pe o dimensiune măsurată mai lungă decât înălțimea borcanului. Apoi fitilul se taie și se depune pe o suprafață plană (farfurie, tocător, hârtie de copt). Ceara se întărește imediat și fitilurile vor căpăta un aspect ferm, fără a se îndoi când sunt ținute la verticală. Vom repeta procedura pentru câte fitiluri sunt necesare. Atunci când tăiem fitilul, luăm în calcul faptul că acesta va fi cu jumătate de cm – 1 cm mai lung față de marginea superioară a cerii.

Există fitiluri de grosime diferită. Alegerea tipului de fitil se face în funcție de tipul de ceară folosit. Astfel, pentru lumânările din ceară naturală fitilul necesită o grosime mai mare decât pentru lumânările confecționate din parafină. Pentru a ne da seama de tipul de fitil necesar, după 24 de ore de la confecționarea lumânării, se realizează așa-numitul test de ardere. Un fitil prea gros va determina o ardere accelerată și va genera funingine, în timp ce un fitil prea subțire va genera o flacără slabă și, pe măsură ce lumânarea arde, se va afunda și se va stinge. Capsele-suport pentru fitil au orificiul cu diametre diferite, pentru fitilurile de diferite grosimi.

Bineînțeles, că nu veți ști de la început toate aceste lucruri și nu veți nimeri uneori din prima proporțiile. Dacă însă vă pasionează confecționarea lumânărilor, cu timpul vă veți familiariza cu procedura și veți ști când un fitil nu e potrivit.

A close up image of pouring melted candle wax into glass molds. foto: istockphoto.com

Achiziționarea fitilurilor se face din magazinele de profil concomitent cu niște capse-suport de metal. Fitilul se poziționează în capsă, iar capsa se atașează de fundul borcanului de sticlă. Pentru a fi siguri că rămâne centrată, putem lipi capsa cu un pistol cu silicon sau o putem fixa cu benzi dublu-adezive tip buline. O altă modalitate, puțin mai migăloasă, este picurarea de puțină ceară în interiorul borcanului și fixarea capsei prin întărirea cerii.

Fitilul se menține, până la întărirea cerii, centrat în borcan cu ajutorul unei cleme de rufe sau agrafe.

Există și fitiluri din lemn, cu lățimi diferite, adaptate diametrului recipientului folosit. Acestea se achiziționează cu suport special. Pentru o ardere mai bună, fitilurile din lemn pot fi înmuiate (înainte de plasarea în recipient) în ulei de măsline.

Lumânările vor fi lăsate să se răcească lent. Nu le vom pune, de exemplu la frigider. De ce? Pentru că o răcire rapidă va determina desprinderea lumânării de peretele borcanelor și apariția grunjilor.

Lumânările pot fi folosite de obicei după 24 ore. Totuși, pentru o mai bună încorporare a ingredientelor (maturare) și pentru un parfum mai pregnant, se recomandă aprinderea lor după aproximativ două săptămâni de la preparare. Borcanele pot fi închise cu capac, pentru a nu se pierde din parfum.

Lumânările obținute din ulei uzat și fulgi de ceară vegetală conferă produsului finit o textură ușor cremoasă, spre deosebire de lumânările din parafină, care au o textură mai fermă.

Reciclează!

Se poate utiliza și ulei nefolosit, dar scopul acestui demers este de a recicla și de a proteja mediul: 1 litru de ulei uzat aruncat poluează un milion de litri de apă.

Dacă ai ulei uzat și nu dorești să confecționezi lumânări sau săpun de casă, îl poți preda în centrele care se ocupă cu colectarea lui sau în supermarketurile care oferă la schimb ulei proaspăt, detergent de vase sau apă îmbuteliată.

De asemenea, putem recicla borcănașele de la iaurturi sau piure de fructe pentru bebeluși ori pahare de la alte lumânări folosite. O altă sugestie este folosirea fie a cănilor de cafea descompletate, fie a unor castronașe sau bomboniere ori a cojilor de nuci de cocos. După arderea lumânărilor, toate recipientele pot fi refolosite.

Dacă avem prin casă lumânări vechi, după topirea lor, putem extrage fitilurile pe care le putem refolosi dacă au dimensiuni corespunzătoare.

foto: istockphoto.com

Ateliere copii

Această activitate se poate realiza cu succes în diverse întruniri cu copii cu vârste de la aproximativ 5 ani în sus. Borcănașele pot fi decorate cu abțibilduri, flori sau frunze uscate, markere permanente, panglici de diverse culori, pentru a face activitatea cât mai atractivă.

Feedback

Dacă îți place să faci lumânări sau alte lucruri home-made, te aștept în comentarii cu pozele reușitelor tale.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbrișor (Thymus serpyllum)

Wild Thyme or Creeping Thyme. typical alpine plant. Spice. thymus serpyllum. foto: istockphoto.com

Cimbrișorul sau cimbrișorul de câmp/sălbatic este un subarbust de talie mică (10-30 cm), care crește spontan în zone nisipoase de deal și de munte.

A nu se confunda cu cimbrul de câmp (din aceeași familie), care crește în zone de câmpie și despre care puteți citi mai multe aici:

De la cimbrișor se folosește în scop medicinal tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: uleiuri esențiale, taninuri, flavonoide, substanțe minerale ș.a.

Cimbrișorul are proprietăți antiseptice, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, tonic-aperitive, hipocolesterolemiante, coleretice (stimulează secreţia biliară), carminative (ajută eliminarea gazelor intestinale), diuretice, antireumatice, antitumorale.

Tea with wild thyme outdoors.
foto: istockphoto.com

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, sirop, ulei macerat la rece, ulei esențial, capsule sau comprimate – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbrișor. Săculeții și pernele umplute cu plante uscate se folosesc în dureri abdominale și menstruale (încălzite) sau insomnii.

Crema de cimbrișor îmbunătățește circulația sanguină și are un efect favorabil asupra căilor respiratorii: poate fi aplicată pe zona pieptului în stări gripale sau local în dureri musculare și menstruale.

În gastronomie cimbrișorul se adaugă pentru aroma sa unică în creme/sosuri de brânză, ulei aromat, oțet aromat, supe, ciorbe, salate.

Se recomandă în:

  • tuse spastică
  • gripă
  • astm
  • bronșită
  • pneumonii
  • sinuzită
  • laringită
  • amigdalită
  • gingivită
  • parazitoze intestinale
  • colici abdominale
  • enterocolită
  • anorexie
  • reumatism
  • insomnie
  • depresie.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Brezoiu AM, Prundeanu M, Berger D, Deaconu M, Matei C, Oprea O, Vasile E, Negreanu-Pîrjol T, Muntean D, Danciu C. Properties of Salvia officinalis L. and Thymus serpyllum L. Extracts Free and Embedded into Mesopores of Silica and Titania Nanomaterials. Nanomaterials (Basel). 2020 Apr 25;10(5):820. doi: 10.3390/nano10050820. PMID: 32344938; PMCID: PMC7712395.

4. Bozkurt E, Atmaca H, Kisim A, Uzunoglu S, Uslu R, Karaca B. Effects of Thymus serpyllum extract on cell proliferation, apoptosis and epigenetic events in human breast cancer cells. Nutr Cancer. 2012;64(8):1245-50. doi: 10.1080/01635581.2012.719658. PMID: 23163852.

5. Jarić S, Mitrović M, Pavlović P. Review of Ethnobotanical, Phytochemical, and Pharmacological Study of Thymus serpyllum L. Evid Based Complement Alternat Med. 2015;2015:101978. doi: 10.1155/2015/101978. Epub 2015 Jul 22. PMID: 26265920; PMCID: PMC4525464.

6. Rasooli I, Mirmostafa SA. Antibacterial properties of Thymus pubescens and Thymus serpyllum essential oils. Fitoterapia. 2002 Jun;73(3):244-50. doi: 10.1016/s0367-326x(02)00064-3. PMID: 12048019.