Tag Archive tuse

Bydr. Cristina Munteanu

Beneficiile și contraindicațiile tratamentului în salină

foto: istockphoto

Salinele, fie că vorbim de cele naturale, fie de cele artificiale, au devenit din ce în ce mai populare datorită beneficiilor lor pentru sănătate. În acest articol, vom explora beneficiile și contraindicațiile expunerii la salină, precum și diferențele dintre anumite tipuri de saline, umede sau uscate, dar și diferențele existente între aerosolii din salină și cei de la mare.

Ce este o salină?

Salina este un spațiu în care aerul este saturat cu particule de sare. Aceasta poate fi naturală sau artificială. Salinele naturale sunt practic mine de sare din munți, care au fost ulterior amenajate ca destinație terapeutică sau turistică. Salinele artificiale sunt cele amenajate în centre de tratament și concepute astfel încât să imite microclimatul specific al unei saline naturale.

Aerul sărat din salină are proprietăți terapeutice, fiind folosit pentru ameliorarea diverselor afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului imunitar. Aerosolii salini sunt de fapt micro-particule care, inhalate prin nas și gură, pătrund apoi în căile respiratorii inferioare (laringe, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare) unde reduc inflamația, refac elasticitatea membranelor celulare, dezinfectează mucoasele și reduc prezența microorganismelor. Aceste particule au proprietăți higrofile, adică absorb apa, ceea ce duce la diminuarea cantității de mucus din căile respiratorii. În plus, sarea stimulează mișcarea cililor de la nivelul celulelor epiteliale respiratorii, facilitând mobilizarea și eliminarea secrețiilor.

Copiii cu astm sau infecții respiratorii recurente pot experimenta ameliorări semnificative ale stării de sănătate după expuneri regulate la aerul din salină.

Beneficiile tratamentului în salină

  1. Îmbunătățirea sănătății respiratorii: Sarea are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene, purificând aerul și ajutând la desfundarea căilor respiratorii și la ameliorarea simptomelor din astm, bronșită, sinuzită, rinită, hipertrofie amigdaliană, vegetații adenoide (polipi), alergie. De asemenea, salina este recomandată pentru cei cu fibroză chistică și bronșite cronice alergice sau obstructive.
  2. Susținerea sistemului imunitar: Inhalarea aerului salin poate ajuta la fortificarea sistemului imunitar, făcând organismul mai rezistent la infecții.
  3. Relaxează și reduce stresul: Multe persoane folosesc salinele pentru relaxare sau în stările de oboseală cronică, datorită efectului calmant pe care îl are mediul sărat asupra sistemului nervos.
  4. Îmbunătățirea calității somnului: Aerul din salină poate contribui la o respirație mai ușoară și la reducerea sforăitului, ceea ce poate favoriza un somn mai odihnitor.
  5. Piele sănătoasă: Sarea poate avea efecte benefice și asupra pielii, prin echilibrarea florei bacteriene de la acest nivel, ajutând la tratarea unor afecțiuni precum eczema, dermatita, psoriazisul sau acneea.

Contraindicații ale tratamentului în salină

Deși tratamentele în salină sunt, în general, sigure, există câteva contraindicații de care trebuie să ținem cont:

  1. Afecțiuni severe ale rinichilor (insuficiență renală, transplant renal): Persoanele cu insuficiență renală ar trebui să evite salinele, deoarece acestea pot avea dificultăți în eliminarea excesului de sare din organism. Deși inhalarea particulelor de sare nu este același lucru cu ingerarea lor, totuși absorbția sării se realizează și de la nivelul căilor respiratorii; în anumite situații medicale la risc, datorită faptului că nu se poate cuantifica exact cantitatea de sare care ajunge în organism este mai prudent să evităm această expunere la mediul salin.
  2. Afecțiuni cardiace severe (hipertensiune arterială, infarct miocardic recent, insuficiență cardiacă): Expunerea prelungită la aer sărat poate crește tensiunea arterială, ceea ce poate fi periculos pentru persoanele care suferă de hipertensiune stadiul II-III, necontrolată medicamentos sau oscilantă.
  3. Probleme respiratorii severe: Persoanele cu afecțiuni respiratorii grave, cum ar fi tuberculoza sau cancerul pulmonar, ar trebui să evite salina, deoarece aerul sărat poate agrava simptomele.
  4. Infecții respiratorii acute (febră, frisoane, tuse productivă) și boli infecto-contagioase
  5. Claustrofobie, anxietate: persoanele care suferă de claustrofobie sau cele care suferă de anxietate s-ar putea să nu poată intra sau rămâne prea mult timp în saline.
  6. Femeile însărcinate în ultimul trimestru: datorită presiunii atmosferice ușor crescute și datorită posibilității intrării în travaliu în această perioadă a sarcinii.
  7. Alte afecțiuni: hipertiroidism, afecțiuni oncologice, epilepsie (și alte afecțiuni ce pot evolua cu pierderea stării de conștiență), criză de astm bronșic recent
  8. Vârsta: nu se recomandă acest tip de tratament copiilor sub 3 ani sau adulților peste 65 ani, decât în situații speciale, la recomandarea medicului. Excepție fac salinele artificiale, unde haloterapia se recomandă și în afara acestor intervale (la recomandarea medicului).

Persoanele care se regăsesc la rubrica de contraindicații pot vizita totuși salinele în scop turistic, atât timp cât expunerea este limitată la o perioadă scurtă și rămâne unică. În aceste cazuri, vizita poate fi considerată sigură, având în vedere că durata redusă de expunere nu este suficientă pentru a declanșa efecte adverse semnificative. Totuși, este important ca aceste persoane să fie atente la orice semn de disconfort nou apărut.

Se recomandă, de asemenea tuturor, să acorde o atenție deosebită hidratării corespunzătoare în perioada terapiei în salină.

Criteriul vârstei și expunerea treptată

foto: istockphoto
  1. Criteriul vârstei:
    • Copii: Tratamentele în salină sunt cel mai adesea recomandate pentru copii, mai ales pentru cei care suferă de afecțiuni respiratorii. Tratamentul în salină se recomandă de regulă începând cu vârsta de 3 ani, și doar în cazuri particulare, cu recomandarea medicului pediatru, înainte de această vârstă (de regulă nu sub 1 an). Durata expunerii în cazul copiilor trebuie să fie mai scurtă decât în cazul adulților, de obicei între 20 și 30 de minute per ședință. Expunerile sunt însă întotdeauna individualizate în funcție de vârstă și afecțiuni. De asemenea, este important ca părinții să fie atenți și să monitorizeze orice reacție nou apărută.
    • Adulți: Adulții pot beneficia de ședințe mai lungi, de până la 45-60 de minute, în funcție de afecțiune, toleranță și de recomandările medicului.
    • Persoane vârstnice: Persoanele în vârstă ar trebui să înceapă cu sesiuni mai scurte, de aproximativ 30 de minute, și să crească treptat durata, în funcție de starea lor generală de sănătate.
  2. Expunerea treptată:
    • Începerea tratamentului: Este recomandat ca persoanele care nu au mai fost expuse la aerul salin să înceapă cu ședințe scurte, de 15-20 de minute, pentru a permite organismului să se acomodeze. Acest lucru este valabil în special pentru copii și pentru persoanele cu afecțiuni cronice.
    • Creșterea graduală a timpului: După câteva ședințe inițiale, durata poate fi crescută treptat cu 5-10 minute, până la atingerea unei durate maxime recomandate de medic, care poate varia între 45 și 60 de minute pentru adulți.
    • Monitorizarea reacțiilor: Pe măsură ce durata ședințelor crește, este esențial să se monitorizeze reacțiile organismului. Dacă apar simptome precum amețeli, dureri de cap, disconfort respirator, accese de tuse, ședința trebuie întreruptă și timpul de expunere redus la următoarea vizită.

3. Durata tratamentului: aceasta se personalizează în funcție de vârstă și afecțiuni, variind de la 7-10 zile în rândul copiilor mici și crescând la 14-21 zile pentru copiii mari și adulți. Ședințele de terapie în salină vor fi efectuate de două ori pe zi, iar curele se pot repeta odată la câteva luni dacă este necesar pentru ameliorarea simptomatologiei. Cel mai frecvent se recomandă repetarea după 6 luni, dar salinoterapia poate fi individualizată de către medicul curant în funcție de problemele de sănătate ale fiecărui pacient.

Salina umedă vs. Salina uscată

Nu toate salinele sunt la fel, există așa-numitele saline umede și saline uscate, fiecare cu indicațiile ei, pe care este bine să le cunoaștem atunci când alegem această metodă terapeutică.

  1. Salina umedă: Aceasta implică o umiditate mai mare a aerului. Umiditatea ridicată ajută la dizolvarea și absorbția particulelor de sare în căile respiratorii. Este adesea recomandată pentru tratarea afecțiunilor respiratorii severe și pentru persoanele care nu tolerează aerul foarte uscat.
  2. Salina uscată: În acest tip de salină, aerul este mult mai uscat, iar concentrația de particule de sare este mai mare. Salina uscată este preferată pentru tratamente scurte, fiind eficientă pentru curățarea căilor respiratorii și pentru stimularea sistemului imunitar. Este mai des întâlnită în centrele de wellness urbane.

Pe teritoriul României se regăsesc și saline umede, dintre care cea mai renumită este cea de la Turda (județul Cluj), dar și saline uscate precum cea de la Praid (județul Harghita).

foto: internet

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre o salină umedă și una uscată, vom oferi câteva exemple concrete.

În salinele considerate umede, cum este Salina Turda, temperatura aerului se situează în jurul valorilor de 12-14 °C, iar umiditatea relativă variază între 78-82% la intrare și 73-80% în diferitele săli ale salinei.

Pe de altă parte, salinele uscate, cum este Salina Praid, au o temperatură de aproximativ 14-16 °C și o umiditate mai scăzută, cuprinsă între 66-70%.

În cazul salinelor amenajate de suprafață (salinele artificiale urbane), microclimatul este controlat pentru a menține o temperatură între 20-24 °C și o umiditate relativă de 40-60%, creând astfel condițiile ideale pentru tratamentele cu aerosoli uscați.

Alte saline naturale se găsesc la:

Slănic Prahova (județul Prahova) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 50-60 %

Târgu Ocna (județul Bacău) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 74-82 %

Ocnele Mari (județul Vâlcea) – temperatură 13-15 °C, umiditate relativă a aerului 50 %

Cacica (județul Suceava) – temperatură 14 °C, umiditate relativă a aerului 70-80%

Ocna Mureș (județul Albă) – temperatură 10-12°C, umiditate relativă a aerului 75-85 %

foto: internet

Există, de asemenea, în țară stațiuni balneo-climaterice pe teritoriul sau în apropierea unor foste mine de sare, unde, prin  surparea galeriilor ocnei de sare au apărut lacuri de apă sărată, precum cele de la Ocna Şugatag (județul Maramureș) sau Ocna Sibiului ș.a. – unde se trateaza cu rezultate deosebite preponderent boli ale aparatului locomotor, reumatisme degenerative cronice, artroze etc.

Pentru a putea petrece timpul cât mai plăcut, în majoritatea acestor saline au fost amenajate locuri de joacă, terenuri de sport, restaurante, muzee, biserici.

Este important să alegem salinele în funcție de afecțiunile pe care urmărim să le tratăm sau ameliorăm. Salina umedă, este recomandată pentru aerosoli îndeosebi în cazul copiilor cu infecții respiratorii frecvente (acei copii care răcesc des), au vegetații adenoide (polipi), amigdale hipertrofice, astm, dar nu este atât de recomandată celor cu fond alergic. Salina uscată este recomandată în toate afecțiunile menționate, dar și celor cu teren alergic.

Cu toate acestea, efectele pot varia de la o persoană la alta, fiind întotdeauna recomandat să se consulte un medic înainte de a începe terapia într-o salină, fie ea umedă sau uscată.

Se recomandă ca ședințele de terapie în salinele naturale să fie efectuate primăvara sau toamna, datorită faptului că în salină temperaturile sunt mai scăzute și umiditatea crescută, pentru a nu fi discrepanțe foarte mari de temperatură între interior și exterior și organismul să se adapteze ușor la aceste diferențe. Există persoane, în special cele cu astm bronșic care pot face bronhospasm (contracție bruscă și involuntară a mușchilor bronhiilor care duce la îngustarea căilor respiratorii și dificultăți de respirație) în timpul terapiei în salină. Diferența mare de temperatură între înauntru și afară, în condițiile în care în salină sunt în medie 12-14°C și afară aproape 40°C poate fi un factor declanșator al bronhospasmului, care se manifestă cu dificultăți de respirație, durere în piept, tuse, respirație șuierătoare (wheezing).

Pe de altă parte, inhalarea aerosolilor de sare poate fi benefică pentru mulți, dar pentru unele persoane, particulele mici de sare pot irita căile respiratorii, în special atunci când nu se respectă timpul de expunere. Acest lucru poate provoca bronhospasm, mai ales la cei cu sensibilitate crescută a căilor respiratorii, cum ar fi persoanele cu astm, bronșită cronică sau alergii.

Pentru unele persoane, stresul sau anxietatea legate de starea lor de sănătate sau de mediul înconjurător pot provoca un bronhospasm. Deși acest lucru nu este specific salinei, poate fi o reacție la frica de a fi într-un spațiu închis sau necunoscut, mai ales dacă cineva are un istoric de atacuri de panică sau anxietate.

Aerosolii din salină vs aerosolii marini

Aerosolii salini din saline și cei de la mare au compoziții și caracteristici diferite datorită mediului în care se formează, iar aceste diferențe influențează efectele terapeutice și utilizările lor.

Aerosolii din saline se formează în interiorul minelor de sare, unde aerul este saturat cu particule fine de sare provenite din evaporarea sau desprinderea naturală a cristalelor de sare din pereții salinei. Acești aerosoli sunt compuși aproape exclusiv din clorură de sodiu (sare) și alte minerale precum calciu, magneziu și potasiu. Aceștia au, așadar, o concentrație foarte mare de particule de sare; particulele sunt de dimensiuni foarte mici, permițându-le să pătrundă adânc în căile respiratorii. Acest lucru este esențial pentru tratarea afecțiunilor respiratorii cronice, cum ar fi astmul, bronșita sau alergiile. Aerosolii din saline sunt utilizați în principal pentru tratamente respiratorii specifice, având capacitatea de a curăța și dezinfecta căile respiratorii, reducând inflamația și ameliorând simptomele bolilor cronice amintite deja. Nu în ultimul rând, aerosolii din saline sunt concentrați într-un spațiu închis și controlat, ceea ce permite o expunere consistentă și intensivă în timpul terapiei.

foto: istockphoto

Aerosolii de la mare se formează prin evaporarea apei de mare. Aerosolii marini conțin nu doar clorură de sodiu, ci și alte substanțe organice și anorganice, inclusiv iod, magneziu, și particule microscopice de alge și microorganisme. Particulele sunt mai mari și mai puțin concentrate decât cele din saline, ceea ce le face mai ușor de inhalat, dar cu o penetrare mai superficială în căile respiratorii. Aerosolii de la mare sunt considerați benefici pentru sănătate în general, având un efect tonic asupra sistemului imunitar și oferind beneficii pentru sănătatea pielii. Ei contribuie și la relaxarea și reducerea stresului, datorită atmosferei marine. În plus, sub acțiunea radiațiilor solare se stimulează sintetizarea de către organism a vitaminei D, implicată în modularea răspunsului imun, menținerea sănătății osoase și nu numai. Aerosolii marini sunt dispersați într-un mediu deschis, cu factori variabili precum vântul și umiditatea, ceea ce face ca efectele să fie mai puțin concentrate, dar mai accesibile și recreative.

Tratamentele în salină oferă, așadar, numeroase beneficii pentru sănătate, în special pentru sistemul respirator și cel imunitar. Totuși, este important să se ia în considerare contraindicațiile și să se consulte un specialist înainte de a începe un astfel de tratament, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale preexistente.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Ciuboțica cucului (Primula officinalis / Primula veris)

Ciuboțica cucului este o plantă erbacee care poate crește până la înălțimi de 20-30 cm în zone însorite, cu sol mai umed, îndeosebi la câmpie și deal, dar nu numai. Astfel, ciuboțica cucului este o plantă frecvent întâlnită în Europa centrală și de vest sau Asia.

foto: istockphoto

De la ciuboțica cucului se pot utiliza în scop terapeutic toate părțile plantei: rizomii, rădăcinile, florile, frunzele și semințele.

Planta este bogată în principii active precum taninuri, flavonoide, saponozide, primulină, acid primulinic A, uleiuri volatile, betacaroten, vitamina C, săruri minerale.

Semințele de ciuboțica cucului sunt bogate în acizi gama-linoleici.

Preparatele pe bază de ciuboțica cucului au următoarele proprietăți: antispastice (îndeosebi pe căile respiratorii), emoliente, fluidifiante ale secreţiilor bronşice, secretolitice, calmante, sedative, cicatrizante, sudorifice.

Ciuboțica cucului este astfel recomandată în afecțiuni precum: bronşită, pneumonie, astm bronşic, tuse, gripă, cefalee, migrene, nevralgii, tulburări nervoase, insomnie, afecțiuni cardiace etc. Ciuboțica cucului stimulează secreția salivară și poate fi administrată în senzația de gură uscată. Extern, ea este indicată în cazul echimozelor, contuziilor, plăgilor și ulcerațiilor cutanate.

foto: istockphoto

Se poate utiliza sub formă de infuzie (florile și frunzele), decoct (rizomii și rădăcinile), tinctură, extract gemoterapic, vin medicinal, capsule cu pulbere din plantă, sirop, comprese/cataplasme, ulei (din semințe), cremă / unguent – singură sau în diverse combinații.

Părțile aeriene ale plantei intră în compoziția a numeroase preparate indicate pentru suținerea imunității și a aparatului respirator în afecțiuni precum: bronșite, pneumonii, astm bronșic etc. Astfel, ciuboțica cucului este un ingredient de bază în numeroase ceaiuri sau siropuri indicate în afecțiunile respiratorii cu tuse.

foto: istockphoto

Uleiul din semințe de ciubotica-cucului contribuie la reducerea colesterolului, protejează arterele, prevenind riscul apariției afecțiunilor cardiovasculare.

De asemenea, florile și frunzele proaspete se pot utiliza în salate, fiind bogate în vitamina C și betacaroten. Florile de ciuboțica cucului pot fi adăugate în diverse băuturi și preparate culinare, având o aromă specifică.

Contraindicații

În cazul respectării dozelor, ciuboțica cucului nu prezintă contraindicații absolute. Cu toate acestea, se recomandă prudență în administrarea sa femeilor însărcinate sau celor care alăptează, precum și persoanelor aflate sub tratament anticoagulant. În cazul nerespectării dozelor, pot apărea tulburări gastro-intestinale precum greața sau scaunele diareice.

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Veldman LBM, Belt-Van Zoen E, Baars EW. Mechanistic Evidence of Andrographis paniculata (Burm. f.) Wall. ex Nees, Pelargonium sidoides DC., Echinacea Species and a Combination of Hedera helix L., Primula veris L./Primula elatior L. and Thymus vulgaris L./Thymus zygis L. in the Treatment of Acute, Uncomplicated Respiratory Tract Infections: A Systematic Literature Review and Expert Interviews. Pharmaceuticals (Basel). 2023 Aug 24;16(9):1206. doi: 10.3390/ph16091206. PMID: 37765014; PMCID: PMC10537612.

Bydr. Cristina Munteanu

Flori de mai – afecțiuni pe care acestea le tratează

Fotografie de Mina-Marie Michell pe Pexels.com

Luna mai este numită popular și Florar, deoarece este luna florilor. Pe lângă efectul lor estetic și mirosul îmbietor, majoritatea florilor din luna mai au însă și numeroase indicații terapeutice. Vom face, așadar, o scurtă incursiune florală și vom enumera calitățile tămăduitoare ale celor mai importante flori ce își deschid bobocii în luna mai.

1. Salcâmul

Foto: Cristina Munteanu

Florile de salcâm au o acțiune antiacidă, emolientă, relaxantă. Ele sunt indicate intern în funcționarea normală a stomacului și plămânilor: gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, tuse. Se mai recomandă în stări depresive, migrene, insomnii, anxietate, stres. Extern: în iritații ale pielii, arsuri.

Se recomandă folosirea florilor de salcâm intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop. Un preparat deosebit de apreciat și care păstrează proprietățile plantei este mierea de salcâm. Florile de salcâm se mai pot folosi proaspete, presărate în salate.

Extern, se pot face băi cu flori de salcâm și se pot aplica pe piele comprese cu infuzie sau ulei din flori de salcâm.

Rețetă dulceață din flori de salcâm aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-salcam/

2. Teiul

Florile de tei au acțiune antiinflamatoare, emolientă, expectorantă, sedativă, hipotensivă.

Ele sunt indicate intern în afecțiuni respiratorii însoțite de tuse (bronșite, pneumonii), în afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, laringite, sinuzite), în stări de anxietate, agitație psiho-motorie, insomnii, dureri de cap (cefalee), nevroză cardiacă, sindromul picioarelor neliniștite, crampe abdominale. Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii.

Se recomandă folosirea florilor de tei intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, miere.

Extern, se pot aplica comprese cu infuzie din flori de tei sau extract uleios din flori de tei: calmarea iritațiilor pielii.

Rețetă apă florală de tei aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-tei/

3. Socul

Florile de soc au acțiune detoxifiantă, sudorifică, mucolitică (fluidifică secrețiile și favorizează eliminarea lor), antalgică, antibacteriană, antivirală, ușor diuretică, ușor laxativă.

Ele sunt indicate intern în: gripe, viroze, bronșite, traheite, stări febrile, tuse, reumatism, gută, stimularea lactației (la mamele care alăptează).

Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii, hemoroizi.

Se recomandă folosirea florilor de soc intern sub formă de suc, infuzie, tinctură, sirop, capsule cu pulbere.

Extern, se folosesc comprese cu infuzie din flori de soc în înțepături de insecte, arsuri, eczeme, nevralgii; infuzia din flori de soc mai poate fi utilizată sub formă de băi de șezut (hemoroizi, cistite).

Rețetă sirop din flori de soc aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/sirop-din-flori-de-soc/

4. Păducelul

Fotografie de Inthemomentprints pe Pexels.com

Florile de păducel au acțiune reglatoare a tensiunii arteriale, antiaritmică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, ușor sedativă, calmantă.

Ele sunt indicate intern în: buna funcționare a aparatului cardiovascular, hipertensiune, tahicardie (palpitații), angină pectorală, hipercolesterolemie, tulburări induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri), insomnie, anxietate, stres.

Se recomandă folosirea florilor de păducel intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, vin tonic, capsule cu pulbere, comprimate, miere.

Rețetă tinctură din flori de păducel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/tinctura-din-flori-de-paducel/

5. Iasomia (lămâiţa)

Fotografie: Pexels.com

Florile de iasomie au acțiune tonică generală, relaxantă, antioxidantă, antitumorală, analgezică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie sau sirop în: insomnie, stres, anxietate, stări depresive.

Extern, în aromaterapie uleiul esențial de iasomie este deosebit de apreciat pentru inducerea unei stări de relaxare și optimism. Tot extern, se folosește uleiul de iasomie în masaj. Apa florală de iasomie se folosește ca loțiune tonică.

Apă florală de iasomie – rețetă aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-iasomie/

6. Liliacul

Fotografie de Pille Kirsi pe Pexels.com

Florile de liliac au acțiune antiinflamatoare, hipoglicemiantă, antifungică, antibacteriană.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, vin medicinal, sirop în: reumatism, diabet zaharat, stări gripale, anxietate. Gemoderivatul din muguri de liliac este indicat în afecțiuni ale sistemului arterial coronarian (sindroame coronariene), angină pectorală.

Un preparat deosebit de apreciat pentru consumul intern este dulceața din flori de liliac.

Rețetă dulceață din flori de liliac aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-liliac/

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, dureri articulare, nevralgii sub formă de comprese sau băi cu infuzie sau oțet din flori de liliac, masaj cu ulei de liliac. Pentru durerile dentare sau în afecțiuni ale cavității bucale (laringite, faringite, halenă) se recomandă sub formă de gargară. Un alt remediu preparat din flori de liliac este unguentul, util în durerile reumatismale.

Despre halenă poți găsi informații și aici:

Uleiul esențial de liliac se recomandă în aromaterapie în stări de stres, ca și decongestionant nazal etc. De asemenea, se poate combina cu alte ingrediente în realizarea unor creme, loțiuni, parfumuri.

7. Gălbenelele

Fotografie de Eva Elijas pe Pexels.com

Florile de gălbenele au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, antispastică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, epitelizantă, antiseptică, antibacteriană, antimicotică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din flori: gastrite, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară (fiere leneșă), hepatite, dismenoree.

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, răni, degerături, afte, gingivite, acnee, cuperoză, hemoroizi, candidoză vaginală, sub formă de infuzie, gargară, comprese, băi de șezut, unguent, ulei vegetal.

Rețetă unguent din flori de gălbenele aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/unguent-din-flori-de-galbenele/

8. Macul

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Florile de mac au acțiune analgezică, sedativă, emolientă, antitusivă, hemostatică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop din petale în stări de anxietate, stres, insomnie, gripă, bronșită, laringită, tuse.

Extern, infuzia din petale de mac se folosește sub formă de gargară în afecțiuni ale cavității bucale (gingivite, faringite, abcese dentare). Sub formă de comprese faciale infuzia este utilizată pentru diminuarea ridurilor.

Atenție!

Macul de grădină (Papaver somniferum – în special semințele) conține morfină, codeină și papaverină. Acești compuși activi sunt responsabili pentru efectele terapeutice ale macului, însă pot provoca dependență și intoxicații.

Dulceață din petale de mac – rețeta aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-petale-de-mac/

9. Mușețelul

Fotografie de ROMAN ODINTSOV pe Pexels.com

Florile de mușețel au acțiune antispastică, antiinflamatoare, antioxidantă, antimicrobiană, sedativă.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule în: colici abdominale, sinuzite, insomnii.

Extern, florile de mușețel (infuzie, ulei) au indicație în cosmetică, afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, gingivite, sinuzite) și stomatologice (dureri dentare – în special cele date de erupție, abcese dentare). Unguentul, uleiul și infuzia din flori de mușețel se folosesc extern în afecțiuni ale pielii sau în dureri musculare. În lămpile de aromaterapie este utilizat pentru reducerea anxietății, stres, insomnii.

Rețetă ulei de mușețel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/ulei-de-musetel/

10. Lăcrămioarele

Fotografie de Eugenia pe Pexels.com

Florile de lăcrămioare au acțiune cardiotonică și diuretică.

Ele sunt indicate pentru uz intern numai sub îndrumare și supraveghere medicală sub formă de tinctură sau extract apos și în doze bine stabilite (planta are potențial toxic).

Extern, se folosesc infuzia, uleiul, oțetul sau unguentul pe bază de flori de lăcrămioare.

În aromaterapie uleiul de lăcrămioare este folosit ca parfumant și relaxant.

Extern, infuzia de lăcrămioare se poate folosi sub formă de comprese pentru diminuarea cearcănelor și a ochilor umflați dimineața (edem al pleoapelor) sau ca loțiune tonică pentru față. Unguentul și oțetul pe bază de flori de lăcrămioare sunt utile în durerile de cap.

Rețetă oțet de lăcrămioare aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/otet-de-lacramioare/

Atenție!

Acest material este unul informativ și nu înlocuiește vizita la medic!

Nu folosiți produse din plante din surse nesigure și fără a avea recomandarea unui medic fitoterapeut!

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de grădină (Satureja hortensis)

blossoming savory in the garden. foto: istockphoto.com

Cimbrul de cultură sau cimbrul de grădină este o plantă anuală, care crește pe orice tip de sol, fiind cultivată de gospodine în special ca plantă-condiment, fiind intens aromată, cu un gust specific, picant-piperat.

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori.

Cimbrul de grădină a mai fost supranumit ,,antibioticul săracului” datorită proprietăților sale antibacteriene și disponibilității sale crescute, fiind o plantă nepretențioasă, la îndemâna oricui.

În linii mari, proprietățile sale sunt similare cu cele ale cimbrișorului și ale cimbrului de câmp (toate cele trei plante aparținând aceleiași familii): antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, analgezice, antispastice, expectorante, antihelmintice, antireumatice, antitumorale.

Puteți citi mai multe despre

cimbrișor aici:

cimbru de câmp aici:

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere din plantă mărunțită, tinctură, vin medicinal, sirop, ulei esențial, singur sau în combinații.

Extern, se poate utiliza sub formă de infuzie, tinctură diluată: inhalații, băi, gargară, comprese. Uleiul esențial se poate folosi topic (diluat într-un ulei vegetal) în eczeme, furunculoze, veruci.

Freshly picked savory, drying in the shade.
foto: istockphoto.com

Ca și condiment este utilizat sub formă de plantă proaspătă sau uscată presărată în diverse preparate culinare și la obținerea uleiurilor și oțeturilor aromatice.

Se recomandă în:

  • afecțiuni respiratorii
  • tuse spastică
  • tulburări digestive
  • parazitoze intestinale
  • infecții urinare
  • convalescență
  • stări de oboseală
  • infecții ale pielii (eczeme, furunculoze, veruci)
  • anemie
  • gută
  • reumatism

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Asadipour M, Amirghofran Z. Satureja hortensis induces cell death and inhibited cell cycle progression in K562 myelogenous and Jurkat T cell leukemia cell lines. J Immunoassay Immunochem. 2019;40(5):459-472. doi: 10.1080/15321819.2019.1629592. Epub 2019 Jun 17. PMID: 31204615.

3. Fierascu I, Dinu-Pirvu CE, Fierascu RC, Velescu BS, Anuta V, Ortan A, Jinga V. Phytochemical Profile and Biological Activities of Satureja hortensis L.: A Review of the Last Decade. Molecules. 2018 Sep 25;23(10):2458. doi: 10.3390/molecules23102458. PMID: 30257512; PMCID: PMC6222901.

4. Hagh LG, Arefian A, Farajzade A, Dibazar S, Samiea N. The antibacterial activity of “Satureja hortensis” extract and essential oil against oral bacteria. Dent Res J (Isfahan). 2019 May-Jun;16(3):153-159. PMID: 31040870; PMCID: PMC6474179.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de câmp (Thymus vulgaris)

Thymus Flowers in the Sunset. foto: istockphoto.com

Cimbrul de câmp este un subarbust (20-50 cm) care crește în locuri însorite și cu temperaturi ridicate, preferabil în zone de câmpie, după cum îi spune și numele.

A nu se confunda cu cimbrișorul, care este o plantă spontană, sălbatică (din aceeași familie) ce crește în zone de deal și munte și despre care puteți citi mai multe aici:

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: taninuri, flavonoide, uleiuri esențiale, săruri minerale (calciu, cupru, fier, magneziu, zinc), vitamine (A, B, C) ș.a.

Cimbrul are proprietăți antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, hipocolesterolemiante, hipotensive, antidiareice, antireumatice, antitumorale.

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, extract, vin medicinal, sirop, ulei esențial, capsule – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbru. Uleiul esențial se poate folosi, combinat cu ulei de mentă, la prepararea apelor de gură.

Thyme essential oil bottle with bunch of thyme herb. foto: istockphoto.com

Uleiul esențial de cimbru, diluat în funcție de vârstă cu un ulei vegetal (ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de avocado, ulei din sâmburi de struguri ș.a.) se folosește sub formă de masaj în afecțiuni respiratorii și reumatice. De asemenea, se aplică topic pentru îndepărtarea negilor, papiloamelor sau herpesului bucal (diluat, cu ajutorul unui bețișor de ureche, strict pe zona leziunii).

O altă modalitate eficientă de utilizare a uleiului esențial de cimbru este adăugarea sa în lămpile de aromaterapie (combinat cu uleiuri de citrice, lavandă sau tămâie) în afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului nervos.

Uleiul esențial de cimbru mai intră în compoziția repelentelor anti-insecte datorită efectului său insecticid.

dry thyme
foto: istockphoto.com

Se recomandă în:

  • susținerea sistemului imunitar
  • afecțiuni ale aparatului respirator (bronșită, pneumonie, astm)
  • tuse spastică
  • gastro-enterocolită
  • disbioză intestinală
  • meteorism abdominal
  • parazitoze intestinale
  • hipertensiune arterială
  • dureri menstruale
  • infecții urinare
  • candidoze
  • reumatism
  • convalescență
  • stres
  • depresie
  • anxietate
  • veruci.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1.Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

2. Borugă O, Jianu C, Mişcă C, Goleţ I, Gruia AT, Horhat FG. Thymus vulgaris essential oil: chemical composition and antimicrobial activity. J Med Life. 2014;7 Spec No. 3(Spec Iss 3):56-60. PMID: 25870697; PMCID: PMC4391421.

3. Micucci M, Protti M, Aldini R, Frosini M, Corazza I, Marzetti C, Mattioli LB, Tocci G, Chiarini A, Mercolini L, Budriesi R. Thymus vulgaris L. Essential Oil Solid Formulation: Chemical Profile and Spasmolytic and Antimicrobial Effects. Biomolecules. 2020 Jun 4;10(6):860. doi: 10.3390/biom10060860. PMID: 32512899; PMCID: PMC7356897.

4. Patil SM, Ramu R, Shirahatti PS, Shivamallu C, Amachawadi RG. A systematic review on ethnopharmacology, phytochemistry and pharmacological aspects of Thymus vulgaris Linn. Heliyon. 2021 May 18;7(5):e07054. doi: 10.1016/j.heliyon.2021.e07054. PMID: 34041399; PMCID: PMC8141878.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbrișor (Thymus serpyllum)

Wild Thyme or Creeping Thyme. typical alpine plant. Spice. thymus serpyllum. foto: istockphoto.com

Cimbrișorul sau cimbrișorul de câmp/sălbatic este un subarbust de talie mică (10-30 cm), care crește spontan în zone nisipoase de deal și de munte.

A nu se confunda cu cimbrul de câmp (din aceeași familie), care crește în zone de câmpie și despre care puteți citi mai multe aici:

De la cimbrișor se folosește în scop medicinal tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: uleiuri esențiale, taninuri, flavonoide, substanțe minerale ș.a.

Cimbrișorul are proprietăți antiseptice, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, tonic-aperitive, hipocolesterolemiante, coleretice (stimulează secreţia biliară), carminative (ajută eliminarea gazelor intestinale), diuretice, antireumatice, antitumorale.

Tea with wild thyme outdoors.
foto: istockphoto.com

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, sirop, ulei macerat la rece, ulei esențial, capsule sau comprimate – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbrișor. Săculeții și pernele umplute cu plante uscate se folosesc în dureri abdominale și menstruale (încălzite) sau insomnii.

Crema de cimbrișor îmbunătățește circulația sanguină și are un efect favorabil asupra căilor respiratorii: poate fi aplicată pe zona pieptului în stări gripale sau local în dureri musculare și menstruale.

În gastronomie cimbrișorul se adaugă pentru aroma sa unică în creme/sosuri de brânză, ulei aromat, oțet aromat, supe, ciorbe, salate.

Se recomandă în:

  • tuse spastică
  • gripă
  • astm
  • bronșită
  • pneumonii
  • sinuzită
  • laringită
  • amigdalită
  • gingivită
  • parazitoze intestinale
  • colici abdominale
  • enterocolită
  • anorexie
  • reumatism
  • insomnie
  • depresie.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Brezoiu AM, Prundeanu M, Berger D, Deaconu M, Matei C, Oprea O, Vasile E, Negreanu-Pîrjol T, Muntean D, Danciu C. Properties of Salvia officinalis L. and Thymus serpyllum L. Extracts Free and Embedded into Mesopores of Silica and Titania Nanomaterials. Nanomaterials (Basel). 2020 Apr 25;10(5):820. doi: 10.3390/nano10050820. PMID: 32344938; PMCID: PMC7712395.

4. Bozkurt E, Atmaca H, Kisim A, Uzunoglu S, Uslu R, Karaca B. Effects of Thymus serpyllum extract on cell proliferation, apoptosis and epigenetic events in human breast cancer cells. Nutr Cancer. 2012;64(8):1245-50. doi: 10.1080/01635581.2012.719658. PMID: 23163852.

5. Jarić S, Mitrović M, Pavlović P. Review of Ethnobotanical, Phytochemical, and Pharmacological Study of Thymus serpyllum L. Evid Based Complement Alternat Med. 2015;2015:101978. doi: 10.1155/2015/101978. Epub 2015 Jul 22. PMID: 26265920; PMCID: PMC4525464.

6. Rasooli I, Mirmostafa SA. Antibacterial properties of Thymus pubescens and Thymus serpyllum essential oils. Fitoterapia. 2002 Jun;73(3):244-50. doi: 10.1016/s0367-326x(02)00064-3. PMID: 12048019.

Bydr. Cristina Munteanu

Chimion negru (Nigella sativa)

foto: pixabay.com

Chimenul negru sau negrilica, cum i se mai spune, este o plantă diferită de chimionul pe care îl cunoaștem cu toții, originară din Orientul Mijlociu.

Cele două plante fac parte din familii diferite, chimionul din familia Apiaceae, în timp ce negrilica din familia Ranunculaceae.

Despre chimion puteți citi mai multe aici:

De la chimenul negru se utilizează fructele (semințele). Acestea sunt bogate în proteine, fitosteroli (β-sitosterol, campesterol, stigmasterol), săruri minerale (calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc), vitamine, polifenoli, aminoacizi, acizi grași nesaturați (lauric, miristic, palmitic, stearic) și acizii grași polinesaturaţi (oleic, omega-3, omega-6), uleiuri volatile (timoquinona, nigellona) ş.a.

Chimenul negru are proprietăți antialergice, antiinflamatoare, imunomodulatoare, antivirale (inclusiv în COVID 19), antibacteriene (Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori), antifungice (Candida albicans), antioxidante, bronhodilatatoare, antitusive, tonic-aperitive, antihelmintice (antiparazitare), antitumorale ș.a.

foto: pixabay.com

Se folosește sub formă de ulei extras din semințe, capsule cu ulei, infuzie din semințe.

Semințele de negrilică se mai folosesc ca și aromatizant în anumite preparate de brânză sau presărate pe anumite produse de patiserie (pâine, covrigei) ori pe mâncăruri cu legume și carne.

Se recomandă în

  • astm bronșic

Legat de recomandarea sa în astmul bronșic, studiile au demonstrat că substanțele active din chimenul negru (nigellona) acționează ca un antagonist al leucotrienelor, are o acțiune bronhodilatatoare, antispastică, cresc clearance-ul mucociliar și contribuie astfel la ameliorarea crizelor de astm, la îmbunătățirea funcției pulmonare și a parametrilor biologici (normalizarea eozinofiliei, scăderea IgE serice).

Acțiunea antiinflamatoare a fost obiectivată prin studii care au demonstrat că Nigella sativa (îndeosebi substanța activă numită timoquinonă) inhibă citokinele inflamatorii (interleukina-1, interleukina-6).

  • bronșite
  • tuse
  • alergii
  • migrene
  • afecţiuni renale
  • afecțiuni hepatice (hepatită C)
  • infecții virale și bacteriene
  • indigestie
  • meteorism
  • colici intestinale
  • parazitoze intestinale
  • diabet zaharat
  • hipertensiune arterială
  • scleroză multiplă
  • Alzheimer

Administrarea pe termen lung a chimenului negru a determinat creșterea nivelurilor de 5-HT în creier și îmbunătățirea memoriei la animalele de laborator, fapt care îl recomandă a fi un produs de inclus în schemele de tratament ale bolii Alzheimer și ale altor afecțiuni neurodegenerative.

  • reumatism
  • afecțiuni oncologice

dr. Cristina Munteanu

foto: pixabay.com

Bibliografie selectivă:

1. Ahmad A, Husain A, Mujeeb M, Khan SA, Najmi AK, Siddique NA, Damanhouri ZA, Anwar F. A review on therapeutic potential of Nigella sativa: A miracle herb. Asian Pac J Trop Biomed. 2013 May;3(5):337-52. doi: 10.1016/S2221-1691(13)60075-1. PMID: 23646296; PMCID: PMC3642442.

2. Almatroodi SA, Almatroudi A, Alsahli MA, Khan AA, Rahmani AH. Thymoquinone, an Active Compound of Nigella sativa: Role in Prevention and Treatment of Cancer. Curr Pharm Biotechnol. 2020;21(11):1028-1041. doi: 10.2174/1389201021666200416092743. PMID: 32297580.

3. Cascella M, Bimonte S, Barbieri A, Del Vecchio V, Muzio MR, Vitale A, Benincasa G, Ferriello AB, Azzariti A, Arra C, Cuomo A. Dissecting the Potential Roles of Nigella sativa and Its Constituent Thymoquinone on the Prevention and on the Progression of Alzheimer’s Disease. Front Aging Neurosci. 2018 Feb 9;10:16. doi: 10.3389/fnagi.2018.00016. PMID: 29479315; PMCID: PMC5811465.

4. Koshak AE, Koshak EA, Mobeireek AF, Badawi MA, Wali SO, Malibary HM, Atwah AF, Alhamdan MM, Almalki RA, Madani TA. Nigella sativa for the treatment of COVID-19: An open-label randomized controlled clinical trial. Complement Ther Med. 2021 Sep;61:102769. doi: 10.1016/j.ctim.2021.102769. Epub 2021 Aug 15. PMID: 34407441; PMCID: PMC8364675.

5. Koshak A, Wei L, Koshak E, Wali S, Alamoudi O, Demerdash A, Qutub M, Pushparaj PN, Heinrich M. Nigella sativa Supplementation Improves Asthma Control and Biomarkers: A Randomized, Double-Blind, Placebo-Controlled Trial. Phytother Res. 2017 Mar;31(3):403-409. doi: 10.1002/ptr.5761. Epub 2017 Jan 17. PMID: 28093815.

6. Koshak A, Koshak E, Heinrich M. Medicinal benefits of Nigella sativa in bronchial asthma: A literature review. Saudi Pharm J. 2017 Dec;25(8):1130-1136. doi: 10.1016/j.jsps.2017.07.002. Epub 2017 Jul 11. PMID: 30166900; PMCID: PMC6111118.

7. Salem AM, Bamosa AO, Qutub HO, Gupta RK, Badar A, Elnour A, Afzal MN. Effect of Nigella sativa supplementation on lung function and inflammatory mediatorsin partly controlled asthma: a randomized controlled trial. Ann Saudi Med. 2017 Jan-Feb;37(1):64-71. doi: 10.5144/0256-4947.2017.64. PMID: 28151459; PMCID: PMC6148976.

Bydr. Cristina Munteanu

Chimion (Carum carvi, Cuminum cyminum)

foto: pixabay.com

Chimionul sau chimenul este o plantă medicinală care crește atât spontan, cât și cultivată, utilizată pentru multiplele sale proprietăți terapeutice. De asemenea, este folosită în bucătărie ca și condiment pentru aroma sa specifică dulceagă și deopotrivă puțin iute.

A nu se confunda cu chimenul negru sau negrilica (Nigella sativa), despre care vom vorbi într-un material următor.

Despre chimenul negru puteți citi mai multe aici:

De la chimion se utilizează în scop terapeutic fructele. Acestea sunt bogate în uleiuri esențiale, acizi grași, flavonoide, taninuri, săruri minerale ș.a. Uleiul esențial al fructelor de chimion este bogat în substanțe precum carvacrolul, carvona, α-pinenul, limonenul, γ-terpinenul, linalolul, carvenona și p- cimenul.

foto: pixabay.com

Preparatele pe bază de chimion au proprietăți antispastice, carminative, protectoare gastrice, antioxidante, antibacteriene (Klebsiella pneumoniae, Streptococcus mutans, Streptococcus pyogenes, Helicobacter pylori, Campylobacter jejuni), antifungice (Candida albicans), anticarcinogene/antimutagenice, antidiabetice, imunomodulatoare, estrogenice, antiosteoporotice, galactagoge (stimulează lactația), fluidifiante ale secrețiilor bronșice, antidepresive, anxiolitice.

Anumite studii efectuate pe animale de laborator au demonstrat faptul că suplimentarea alimentară cu chimion previne apariția cancerului de colon. De asemenea, la animalele care primesc constant chimen, nu au fost observate tumori de colon.

Se poate utiliza sub formă de infuzie, pulbere măcinată din fructe (sublingual), capsule cu ulei de chimen, ulei esențial de chimen. De asemenea, chimionul intră în compoziția unor amestecuri de ceaiuri sau comprimate/capsule digestive, antibalonare, pentru colicile bebelușilor sau pentru stimularea lactației.

Chimionul este astfel recomandat în

foto: pixabay.com
  • meteorism abdominal
  • colici intestinale
  • gastroenterocolite
  • ulcer gastro-duodenal
  • anorexie
  • parazitoze intestinale
  • bronșite
  • tuse
  • infecții bacteriene
  • infecții fungice (candidoze)
  • stimularea lactației
  • osteoporoză
  • depresie
  • anxietate

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Es-Safi I, Mechchate H, Amaghnouje A, Jawhari FZ, Al Kamaly OM, Imtara H, Grafov A, Bari A, Bousta D. An Insight into the Anxiolytic and Antidepressant-Like Proprieties of Carum carvi L. and Their Association with Its Antioxidant Activity. Life (Basel). 2021 Mar 5;11(3):207. doi: 10.3390/life11030207. PMID: 33807960; PMCID: PMC8000502.

4. Johri RK. Cuminum cyminum and Carum carvi: An update. Pharmacogn Rev. 2011 Jan;5(9):63-72. doi: 10.4103/0973-7847.79101. PMID: 22096320; PMCID: PMC3210012.

5. Mousavi S, Weschka D, Bereswill S, Heimesaat MM. Immune-Modulatory Effects upon Oral Application of Cumin-Essential-Oil to Mice Suffering from Acute Campylobacteriosis. Pathogens. 2021 Jun 29;10(7):818. doi: 10.3390/pathogens10070818. PMID: 34209990; PMCID: PMC8308722.

6. Nasiri S, Shams Ghahfarokhi M, Razzaghi Abyaneh M. Effect of Carum carvi essential oil on ERG6 gene expression and virulence factors in Candida albicans. Curr Med Mycol. 2020 Jun;6(2):30-36. doi: 10.18502/CMM.6.2.3628. PMID: 33628979; PMCID: PMC7888518.

Bydr. Cristina Munteanu

Boala gură-mână-picior – o abordare naturistă

Foto: internet

Deși sună puțin ciudat, da, există o boală care poartă acest nume!

Boala gură-mână-picior este o afecțiune infecto-contagioasă, provocată de virusuri care aparțin familiei enterovirusurilor; aceasta include virusurile Coxsackie, poliovirusurile, ecovirusurile  ș.a. Ea se transmite prin intermediul secrețiilor nazale, salivei, materiilor fecale, prin tuse sau strănut, prin intermediul jucăriilor contaminate cu secreții etc.

În general această afecțiune este mai frecventă la copiii cu vârste de până la 5-6 ani, dar poate fi întâlnită și la adulți. Ea se manifestă prin apariția unor erupții în jurul gurii, pe mâini și pe picioare, de unde și denumirea bolii. Cel mai adesea întâlnim și leziuni în interiorul cavității bucale, care sunt cele mai problematice, fiind foarte dureroase și împiedicând alimentarea copiilor.

Boala are o perioadă de incubație, de 3 până la 7 zile, după care debutează cu febră, stare generală alterată, iritabilitate, refuzul alimentației.

După 1-2 zile de febră apare erupția pe palmele și pe tălpile copilului și apar și leziunile bucale. O dată cu erupția, febra se domolește.

Aspectul leziunilor bucale diferă în evoluție. Ele apar inițial sub forma unor mici pete roșii, pe gingie, planșeul bucal, pe interiorul obrajilor și pe limbă; ulterior, aceste pete se transformă în vezicule, care apoi ulcerează și au aspectul unor mici răni. Acestea sunt foarte dureroase, motiv pentru care copilul de obicei refuză alimentația, uneori chiar și consumul lichidelor. Aceste leziuni se pot suprainfecta.

Erupția de la nivelul mâinilor și picioarelor debutează tot sub forma unor pete roșii, care se transformă în mici vezicule. Uneori erupția se extinde și pe alte zone ale corpului, dispărând în 7-10 zile, fără a lăsa cicatrici.

Există persoane, în special adulții și copiii mai mari, care fac forme ușoare sau asimptomatice, dar pot transmite virusul altor persoane.

Fotografie de Anna Tarazevich pe Pexels.com

Două probleme sunt cele care sperie de obicei părinții. În primul rând, faptul că cei mici nu se pot alimenta și se deshidratează. O altă problemă o reprezintă căderea unghiilor de la degetele de la mâini și de la picioare, fenomen care se produce aproximativ la câteva săptămâni după boală.  Trebuie menționat că unghiile cresc la loc fără a fi nevoie de vreun tratament medicamentos.

Fiind o boală foarte contagioasă, se recomandă izolarea pacienților pentru 7-10 zile. Se insistă pe consumul lichidian, lichidele fiind administrate cu lingurița, cu paiul sau în orice variantă acceptată de copil, pentru a preveni deshidratarea.

Fotografie de Pavel Danilyuk pe Pexels.com

Tratamentul bolii gură-mână-picior nu este unul specific, ci este unul care se adresează simptomelor. În acest material voi încerca să ofer câteva soluții naturale la care putem apela.

Pentru febră și inflamație putem apela la extractul din scoarță de salcie și extractul din coacăze negre. Ceaiul de zmeură este, de asemenea, modulator al temperaturii.

În cazul leziunilor din cavitatea bucală, de un real folos este extractul de lemn câinesc, care are un efect cicatrizant și regenerator asupra mucoasei bucale. Acesta se poate consuma intern și, de asemenea, poate fi inclus în preparatele pentru badijonajul cavității bucale. Extractul de nuc are un efect antiseptic, antiinflamator și cicatrizant și se poate asocia mai ales atunci când există riscul suprainfectării leziunilor din cavitatea bucală.

Copiii mai mari și adulții pot face gargară cu ceai de salvie, gălbenele, nalbă sau tătăneasă.

Preparatele pe bază de glicerină sunt utile, doar că nu putem ajunge prin badijonaj în toată cavitatea bucală și de cele mai multe ori, fiind atât de dureroase, copiii nu ne vor permite să efectuăm manevrele de badijonare. De aceea, sunt mult mai practice soluțiile tip spray.

Foto: internet

Într-un dispozitiv tip spray se poate prepara o soluție care se pulverizează pe leziuni. Putem pune în acest dispozitiv extract de lemn câinesc, extract de nuc, tinctură de salvie, tinctură de gălbenele și completăm cu apă și bicarbonat de sodiu. Dacă soluția se folosește în ziua respectivă, în special pentru copii, tincturile se înlocuiesc cu ceai concentrat și nu se mai adaugă apă. Opțional se poate adăuga ulei de melaleuca și tămâie. Cantitățile diferă în funcție de vârstă și aspectul leziunilor și vor fi recomandate de către medic.

Pentru a preveni căderea unghiilor se recomandă aplicarea pe buricul degetelor și pe unghii, prin masaj ușor, a unui amestec din uleiuri de avocado, neem, sâmburi de struguri, morcov, gălbenele și migdale.

Sfaturile prezentate în acest material nu înlocuiesc vizita la medicul specialist și nici nu sunt un îndemn la automedicație.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Călin (Viburnum opulus, Viburnum lantanum)

foto: pixabay.com

Călinul (Bulgărele de zăpadă) este un arbust înalt de 1 până la 4 m, care crește spontan în zone din apropierea apelor, fiind răspândit din zone de câmpie până în regiunile muntoase.

În fitoterapie se utilizează scoarța, frunzele, florile, fructele și mugurii de călin.

Scoarța, frunzele și florile de călin conțin în principal taninuri.

Scoarța este bogată în acid valerianic, acid formic, conține acid salicilic, proteine ș.a.

Dintre acțiunile terapeutice ale călinului menționăm efectele sale antispastice, calmante, sedative, astringente, cardiotonice și hipotensive.

Se folosește sub formă de infuzie, decoct, tinctură, macerat glicerinic, capsule.

Extractul gemoterapic din muguri de călin se recomandă intern în caz de astm bronșic alergic și non-alergic, bronșită cronică astmatiformă, tuse convulsivă, dispnee astmatiformă, hipoacuzie (prin timpanoscleroză, spasm vascular sau catar tubar), acufene.

Alături de extractele gemoterapice din muguri de carpen şi mlădiţe de caprifoi negru, extractul din muguri de călin intră în compoziția unui produs recomandat în afecțiuni ale aparatului respirator însoțite de tuse – Polygemma nr.3 Tuse (PlantExtrakt).

Rezultatele studiilor in vitro arată potențialul antimicrobian al călinului, în special împotriva bacteriilor Gram-pozitive.

foto: pixabay.com

Infuzia din flori, decoctul sau tinctura din scoarță se recomandă pentru acțiunea lor calmantă, antispastică și cardiotonică, în cure de 7 zile pe lună.

Atât produsele din scoarță de călin, cât și extractul gemoterapic sunt indicate în sindrom premenstrual, dismenoree (efect antispastic uterin). Intră, alături de alte plante, în compoziția unor capsule precum Female hormone blend (Solaray), formulă fito-homeopată recomandată pentru îmbunătățirea echilibrului hormonal feminin.

Frunzele și fructele au acțiune predominant laxativă.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Dietz BM, Hajirahimkhan A, Dunlap TL, Bolton JL. Botanicals and Their Bioactive Phytochemicals for Women’s Health. Pharmacol Rev. 2016 Oct;68(4):1026-1073. doi: 10.1124/pr.115.010843. PMID: 27677719; PMCID: PMC5050441.

4. Kajszczak D, Zakłos-Szyda M, Podsędek A. Viburnum opulus L.-A Review of Phytochemistry and Biological Effects. Nutrients. 2020 Nov 5;12(11):3398. doi: 10.3390/nu12113398. PMID: 33167421; PMCID: PMC7694363.