stres – FITO CLINIC DR M

Gastroenterocolita și enterovirozele la copii: cauze, prevenție și tratamente alternative

Ce sunt gastroenterocolita și enterovirozele?

Aș dori în primul rând să definesc acești termeni, care nu sunt sinonimi.

Gastroenterocolita reprezintă inflamația tractului digestiv, manifestată prin simptome precum diaree, vărsături, febră și dureri abdominale. Ea poate fi cauzată de infecții virale, bacteriene, parazitare sau de consumul de alimente contaminate.

Enterovirozele, pe de altă parte,sunt infecții virale cauzate de enterovirusuri, care afectează în principal intestinul, dar pot produce și simptome sistemice.

Cauze frecvente ale acestor afecțiuni

Infecții virale: Rotavirus, Norovirus, Adenovirus, Enterovirusuri ș.a.
Infecții bacteriene: Escherichia coli, Salmonella, Campylobacter ș.a.
Infecții parazitare: Giardia lamblia, Ascaris lumbricoides ș.a.
Factori alimentari: alimente și apa contaminate

Factori predispozanți

Imunitatea scăzută (în special în convalescența unor boli precum gripa, varicela etc.)
Frecventarea grădinițelor, școlilor, locurilor aglomerate, unde riscul de contaminare este crescut

Prevenție: Cum ne putem proteja de gastroenterocolite și enteroviroze?

Igiena

Spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de mese și după folosirea toaletei
Igiena riguroasă a suprafețelor și a obiectelor utilizate frecvent

Alimentație sigură

Evitarea consumului alimentelor crude, din surse nesigure sau insuficient preparate
Evitarea consumului apei care nu provine din surse verificate

Educație

Învățarea copiilor să nu-și pună mâinile murdare în gură și să nu mănânce fără să se spele înainte pe mâini, să nu bea/mănânce după alte persoane, să respecte ideea obiectelor personale de îngrijire

Simptomele gastroenterocolitelor și enterovirozelor

Aceste afecțiuni au un impact semnificativ asupra tractului digestiv și, uneori, asupra stării generale a copilului. Gastroenterocolita și enterovirozele debutează, de obicei, brusc, în plină stare de sănătate, iar simptomele pot varia de la forme ușoare, care se rezolvă cu regim igieno-dietetic, până la manifestări severe, care necesită intervenție medicală.

Simptome frecvente:

Diaree:
- De obicei apoasă, frecvent asociată cu prezența mucusului în scaun
- În cazul infecțiilor bacteriene, poate apărea sânge în scaun
Vărsături:
- Sunt un simptom comun, mai ales la debutul bolii
- Pot fi frecvente și pot contribui la deshidratarea organismului
Dureri abdominale:
- Crampele abdominale pot fi moderate sau severe și pot însoți episoadele de vărsături sau diaree
Febră:
- Apare de obicei în infecțiile virale sau bacteriene și poate fi însoțită de frisoane
Lipsa poftei de mâncare:
- Copilul poate refuza alimentele și chiar lichidele, ceea ce crește riscul de deshidratare
Stare generală alterată:
- iritabilitatea, oboseala excesivă sau letargia sunt frecvent întâlnite, mai ales la copiii mici
- dureri de cap, dureri musculare
Semne de deshidratare ușoară:
- Sete crescută, buze ușor uscate, urină mai puțină decât de obicei (copilul udă mai puține scutece sau merge mai rar la toaletă pentru a urina)

Semnele de gravitate sau când să ne îngrijorăm

Există câteva semne clare care indică faptul că boala nu poate trece de la sine și necesită consult medical imediat:

Deshidratare severă:
- Gura și buzele foarte uscate, absența lacrimilor la plâns, piele rece sau lipsită de elasticitate, urinare extrem de redusă sau absentă (mai puțin de o dată la 8 ore) și urină închisă la culoare
- la sugari: deprimarea fontanelei
Febră mare și persistentă:
- Temperatură mai mare de 39°C, care nu cedează sau cedează foarte greu la antitermice
Scaune cu sânge sau puroi:
- Sugerează o posibilă infecție bacteriană cu Salmonella sau Shigella, de exemplu
Letargie extremă:
- Copilul este somnolent, greu de trezit sau refuză complet să bea lichide
Episoade de vărsături constante:
- Mai mult de 10 episoade de vărsături într-o zi, care împiedică administrarea oricărui lichid
Convulsii:
- Pot apărea în caz de febră foarte mare sau deshidratare severă
Durere abdominală intensă:
- Dacă este localizată și persistentă, ar putea indica complicații, precum apendicita sau ocluziile intestinale

Aceste semne indică necesitatea unei evaluări medicale rapide, mai ales la copiii mici, unde deshidratarea poate surveni rapid și poate deveni periculoasă.

Tratamente și remedii

Tratamentul clasic include administrarea sărurilor de rehidratare, a medicamentelor simptomatice (antivomitive, antidiareice, antitermice), probioticelor și, uneori, administrarea de antibiotice pentru infecțiile bacteriene dovedite. Însă, tot mai mulți părinți optează pentru soluții naturale, mai blânde pentru organism.

Repausul digestiv

Prima și cea mai importantă măsură în cazul apariției vărsăturilor este repausul digestiv.

Dacă copilul a vomitat, nu îi dăm nimic să bea sau să mănânce în următoarea oră. Este cea mai importantă măsură! Se creează altfel un reflex de vomă care va fi oprit foarte greu.

Administrarea raționalizată a sărurilor de rehidratare sau a apei

După repausul de 1 oră vom începe să administrăm copilului apă sau săruri de rehidratare, în cantitate mică, la interval de 5-10 minute.

Putem administra lichidele, în funcție de vârstă, cu lingurița, seringa, biberonul, cană cu pai, cană normală. Este important să dăm cu guri mici și să nu lăsăm copilul să bea o cantitate mare de lichid o dată.

Dacă am avut un singur episod de vărsătură putem administra apă sau ceai. Dacă însă vorbim de mai multe episoade de vărsătură și de pericolul deshidratării, vom începe cu sărurile de rehidratare.

Reluarea alimentației solide

Dacă se tolerează lichidele și după 2-3 ore de administrare raționalizată a acestora copilul nu a mai vărsat, putem începe cu administrarea de mâncare. De principiu vom administra întâi lucruri uscate, să absoarbă acidul gastric din stomac: pâine prăjită, grisine, biscuiți (simpli, fără cremă). Dacă le tolerează și copilul dorește, cere, putem da mâncare de regim, adică alimente ușor de digerat, fierte, coapte sau preparate la abur. De regulă se preferă așa-numita dietă BRAT: banane, orez, mere și pâine prăjită, pentru a stabiliza tractul digestiv.

Nu vom administra legume și fructe proaspete, alimente grase, condimentate, prăjeli, creme, fast-food.

Dacă nu există vărsături, ci doar scaune diareice, vom administra aceleași alimente, doar că nu mai este necesar repausul digestiv, raționalizarea lichidelor și reluarea treptată a alimentației.

Copiii alimentați la sân vor fi alăptați în continuare. În cazul celor alimentați cu formule de lapte praf se recomandă continuarea alimentării cu formula respectivă, ținând cont de regulile de mai sus. Schimbarea formulei de lapte cu o formulă fără lactoză nu este indicată de rutină, ci doar în cazurile severe.

Tratamentul clasic presupune:

Rehidratare orală: Săruri de rehidratare (ORS)
Medicamente simptomatice: Antiemetice, antidiareice, antitermice (la recomandarea medicului), antispastice
Antibiotice: Doar pentru infecțiile bacteriene confirmate

La acestea putem adăuga administrarea de probiotice pentru refacerea florei intestinale.

Tratamente alternative

Pe lângă tratamentul clasic este bine de știut că avem la îndemână o serie de tratamente alternative sau complementare.

Fitoterapia, gemoterapia și aromoterapia în tulburările gastro-intestinale

Mușețel

Mușețelul are proprietăți antiinflamatoare, calmante și antispasmodice, fiind eficient în reducerea durerilor abdominale și a inflamației tractului digestiv.

Poate fi folosit sub formă de infuzie, care este ușor acceptată de către copii și adulți și poate fi îndulcită cu puțină miere pentru cei mai mari de 1 an.

Pentru calmarea crampelor abdominale puteți amesteca câteva picături de ulei volatil de mușețel cu ulei de măsline sau cocos și masa ușor abdomenul.

Mentă

Menta este recunoscută din vechime pentru faptul că intervine în calmarea spasmelor intestinale, și reducerea senzației de greață.

La fel ca și mușețelul, poate fi folosită intern sub formă de infuzie sau extern, sub formă de masaj cu ulei volatil diluat într-un alt ulei vegetal.

Ghimbir

Ghimbirul este renumit pentru proprietățile sale antiemetice și antiinflamatoare. Ajută la reducerea balonării, grețurilor, vărsăturilor și stimulează digestia.

Ghimbirul poate fi consumat intern sub formă de infuzie, limonadă, ras și amestecat cu miere sau, extern, se poate apela la masajul abdominal cu ulei volatil.

Proprietățile sale au început să fie explorate de industria farmaceutică, astfel încât există numeroase picături, siropuri, acadele sau plasturi pe bază de ghimbir care pot fi utilizate cu succes în astfel de situații.

Afin

Afinele proaspete sau uscate, compotul și ceaiul de afine au proprietăți astringente și ajută la reducerea episoadelor de diaree. De asemenea, conțin antioxidanți care susțin recuperarea.

În episoadele de diaree, afinele consumate împreună cu iaurt sau kefir pot fi o gustare vindecătoare, combinând proprietățile dezinfectante și astringente ale afinelor cu conținutul în probiotice al iaurtului sau kefirului.

De asemenea, se găsesc în drogherii și farmacii siropuri, tincturi, gemoderivate, comprimate sau capsule cu extract de afine, extrem de benefice în afecțiunile ce presupun alterarea tranzitului intestinal.

Ananas

Ananasul conține bromelaină, o enzimă care susține digestia proteinelor și reduce inflamația tractului digestiv. De asemenea, ajută la hidratare datorită conținutului ridicat de apă. Poate fi consumat sub formă de suc proaspăt (diluat), compot sau bucățele mici. Există și comprimate digestive pe bază de extract de ananas și papaya, un alt fruct bogat în enzime digestive (papaină), contribuind la calmarea mucoasei intestinale inflamate și favorizând recuperarea organismului.

Ghindă

Ghinda este un remediu tradițional cu proprietăți astringente, eficientă pentru reducerea diareei și calmarea mucoasei intestinale. Se regăsește în numeroase preparate destinate enterocolitelor, de regulă în combinație cu cărbune medicinal, mentă, afin etc.

Băuturile tip Cola

Deși consumul de băuturi tip cola în gastroenterocolite este controversat, unele studii sugerează că acestea pot avea efecte benefice datorită conținutului de acid fosforic, care poate acționa ca antibacterian și antivomitiv. În cantități mici, băuturile tip cola pot reduce senzația de greață și pot contribui la rehidratare. Totuși, nivelul ridicat de zahăr poate agrava diareea, iar conținutul de cofeină nu este potrivit pentru copii mici. Utilizarea lor trebuie să fie o măsură de urgență, în cazurile în care alte soluții de rehidratare sau tratamente nu sunt disponibile.

Homeopatia în gastroenterocolite

Homeopatia oferă o abordare blândă și personalizată, adaptată fiecărui copil. Câteva din remediile frecvent utilizate în tulburările digestive includ:

Arsenicum album: recomandat în diaree apoasă asociată cu greață și/sau vărsături, scaune cu senzație de arsură, stare de slăbiciune
Nux vomica: indicat în cazul durerilor abdominale și senzației de greață și/sau vărsături după excese alimentare, diaree cu scaune apoase, nu foarte abundente
Podophyllum: eficient pentru diareea apoasă, explozivă, în jet, însoțită de crampe abdominale și gaze
Veratrum album: diaree apoasă, abundentă și explozivă cu crampe abdominale puternice; vărsături frecvente, cu deshidratare rapidă și senzație intensă de slăbiciune, paloare, transpirație rece
China: diaree cu scaune lichide ce nu miros neplăcut, care pot conține resturi nedigerate; gazele emise sunt în schimb urât mirositoare; balonare severă; stare de slăbiciune marcată
Ipeca: util în vărsături persistente, fără ameliorare după vărsătură
Phosphorus: vărsături incoercibile, sete de apă rece, care este însă vomitată imediat ce se încălzește în stomac

Este important ca administrarea remediilor homeopate să fie făcută personalizat și la recomandarea unui medic.

Sprijinul emoțional

Un aspect adesea neglijat în gestionarea bolilor la copii este sprijinul emoțional. Părinții pot contribui semnificativ la recuperarea celor mici prin menținerea unui mediu calm și plin de înțelegere. Stresul și anxietatea părinților pot fi resimțite de copii, accentuând disconfortul acestora. Este important ca părinții să rămână răbdători, să ofere afecțiune și să fie alături de copil în timpul bolii. Activități liniștitoare, precum cititul unei povești sau simpla ținere în brațe, pot crea o atmosferă de siguranță, ajutând copilul să depășească mai ușor momentul dificil al unei gastroenterocolite.

Gastroenterocolita și enterovirozele sunt, așadar, afecțiuni frecvente în cazul tuturor categoriilor de vârstă, dar cu un tablou mai zgomotos atunci când este vorba de copii, și care pot fi gestionate eficient prin metode clasice de tratament, prin abordarea unor soluții naturale sau prin combinarea acestora.

Cu o igienă corespunzătoare și o atenție sporită la simptome, părinții pot reduce considerabil riscul complicațiilor și pot sprijini recuperarea rapidă a celor mici.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

abuz, acupunctură, anxietate, axa hipotalamo-hipofizo-adrenală, bergamotă, blocaj emoțional, concepere, consiliere psihologică, cortizol, depresie, dereglări hormonale, dereglări menstruale, dezechilibru hormonal, emoții, emoții negative, estrogen, factori psihologici, fertilitate, fitoterapie, frica, gemoterapie, geranium, homeopatie, hormoni de stres, iasomie, infertilitate, inflamație cronică, lavandă, levănțică, libidou, măr pădureț, maternitate, medicină alternativă, mielărea, mușețel, ovul, ovulație, părinți buni, passiflora, plante medicinale, portocală, progesteron, psihoterapie, sequoia, sistem imunitar, spermatozoizi, stări depresive, stres, stres cronic, stress, sunătoare, tehnici de relaxare, terapie prin artă, test de ovulație, test de sarcină, trandafir, traume, valeriană, vitex, ylang-ylang, zmeur

Pot stresul, blocajele emoționale sau depresia influența fertilitatea în cuplurile sănătoase?

Infertilitatea poate fi o experiență extrem de dificilă pentru un cuplu care își dorește un copil, mai ales atunci când toate testele medicale indică faptul că ambii parteneri sunt sănătoși din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, multe cupluri se confruntă cu dificultăți în a concepe, chiar dacă nu există o cauză medicală evidentă.

Cercetările sugerează că infertilitatea nu este doar o problemă fizică, ci poate fi influențată și întreținută de factori psihologici precum stresul, blocajele emoționale sau depresia.

Blocajele emoționale – cauze ascunse ale infertilității

Blocajele emoționale sunt reacții psihologice care pot avea un impact profund asupra corpului și care apar în urma unor evenimente stresante, traume sau chiar a unor experiențe de viață neîncheiate. Acestea pot fi rezultatul unor emoții negative sau dificile pe care nu am reușit să le procesăm corespunzător sau pe care le-am reprimat, precum frica, vinovăția, anxietatea etc. În cazul fertilității, blocajele emoționale pot influența capacitatea de concepție în moduri subtile și ele pot fi legate de:

Frica de eșec – teama de a nu fi părinți buni sau de a nu reuși să facă față responsabilităților.

Dorința puternică de a deveni părinți poate fi însoțită de frica subconștientă de a nu reuși sau de a nu fi părinți „perfecți”. Această presiune poate duce la un auto-sabotaj inconștient, influențând corpul să „blocheze” procesul natural de concepție.

Presiunea socială – așteptările venite din partea familiei sau societății.

Așteptările venite din partea familiei, prietenilor sau societății, care fac din maternitate sau paternitate un „obiectiv obligatoriu”, pot adăuga stres suplimentar și pot genera sentimente de frustrare, insuficiență sau rușine. Întrebări de tipul „Când faci și tu un copil?“, ,,Voi când aveți de gând să faceți un copil?”, „Ce mai așteptați? Ar trebui să faceți un copil cât sunteți încă tineri”, „Cum de nu aveți încă un copil?” sau remarci precum ,,Alții la vârsta voastră au deja copii” nu fac decât să accentueze presiunea și stresul.

Traume trecute – experiențe traumatizante din copilărie sau adolescență pot genera stres inconștient în timpul încercărilor de a concepe.

Evenimente traumatizante din trecut, cum ar fi abuzul, pierderi importante sau evenimente stresante majore, pot crea un stres cronic care afectează organismul pe termen lung, putând afecta inclusiv fertilitatea.

Stresul cronic – un inamic ascuns al fertilității

Stresul este unul dintre factorii psihologici cel mai frecvent implicat în probleme de infertilitate. Răspunsul la stres afectează întregul organism și poate perturba funcțiile reproductive. Când suntem stresați pe termen lung, stresul devine cronic, organismul eliberează hormoni precum cortizolul și adrenalina, care afectează diferite funcții fiziologice și influențează în mod direct și sistemul reproducător.

Stresul poate afecta fertilitatea prin mai multe mecanisme:

Influența asupra hormonilor: stresul cronic poate perturba echilibrul hormonal necesar pentru ovulație la femei și producția de spermă la bărbați. Hormonii de stres, precum cortizolul, pot inhiba hormonii reproductivi, perturbând ovulația și ciclurile menstruale. Cortizolul inhibă producția de GnRH (hormonul de eliberare a gonadotropinelor), care este responsabil pentru declanșarea ovulației la femei și producerea spermei la bărbați. Acest dezechilibru poate afecta astfel ciclul menstrual, ovulația și calitatea spermatozoizilor.

Întârzierea ovulației și cicluri neregulate: în cazul femeilor, stresul poate provoca dereglări menstruale, asociate deseori cu dificultăți în a determina perioadele fertile, fapt care face mai dificilă concepția.

Impactul asupra libidoului: stresul poate reduce dorința sexuală, influențând negativ frecvența și calitatea actului sexual, ceea ce scade șansele de a concepe.

Tensiunea din cuplu: stresul legat de încercările nereușite de a concepe poate afecta dinamica relației de cuplu, creând un cerc vicios de tensiune emoțională care face concepția și mai dificilă.

Blocajele emoționale și impactul lor asupra fertilității

Pe lângă stresul direct, blocajele emoționale pot crea bariere psihologice care împiedică concepția. Deși aceste bariere nu sunt vizibile la nivel fizic, ele pot avea un impact profund asupra corpului.

Tensiunea psihologică se poate manifesta prin rigiditate fizică sau oboseală, perturbând echilibrul general al corpului.

Frustrarea și sentimentele de vinovăție pot duce la un autocontrol excesiv sau o „luptă” constantă pentru a face totul „perfect”, ceea ce poate amplifica stresul.

Depresia și infertilitatea – o legătură bidirecțională

Depresia este o afecțiune psihică serioasă care afectează milioane de oameni și poate avea un impact semnificativ inclusiv asupra fertilității. Deși stresul și depresia sunt adesea interconectate, depresia aduce cu sine un set de provocări suplimentare, deoarece afectează profund starea generală de bine a persoanei, inclusiv capacitatea acesteia de a concepe.

Cum contribuie depresia la infertilitate

Dezechilibre hormonale: Similar stresului, depresia afectează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală, care joacă un rol important în reglarea hormonilor reproductivi. Persoanele cu depresie pot avea niveluri ridicate de cortizol și prolactină, care interferează cu ovulația și calitatea spermei.

Afectarea sistemului imunitar: Depresia cronică poate slăbi sistemul imunitar și poate crește nivelul inflamației în corp. Inflamația cronică poate afecta funcția reproductivă și calitatea celulelor reproductive.

Comportamente negative asociate cu depresia: Depresia aduce deseori obiceiuri care afectează sănătatea, cum ar fi alimentația nesănătoasă, lipsa exercițiilor fizice sau chiar evitarea actului sexual, toate acestea reducând șansele de a concepe.

Impactul psihologic al depresiei: Pe termen lung, persoanele care suferă de stări depresive pot pierde motivația de a încerca să conceapă și pot simți o neputință profundă, ceea ce contribuie la întârzierea concepției. De asemenea, depresia generează intrarea într-un cerc vicios, în care dificultatea de a concepe poate agrava simptomele depresiei, făcându-le mai greu de gestionat.

Alte aspecte importante demne de luat în considerare în problemele de infertilitate sunt: suprasolicitarea fizică sau un regim de viață dezechilibrat (alimente procesate, nerespectarea orelor de somn). Acestea pot afecta funcționarea normală a organismului și pot duce la perturbări ale ciclului menstrual, de exemplu.

Cum pot fi abordate blocajele emoționale, stresul și depresia pentru a sprijini fertilitatea?

Există mai multe modalități prin care cuplurile pot aborda stresul, blocajele emoționale sau stările depresive pentru a îmbunătăți șansele de a concepe:

Terapie psihologică și consiliere: discutarea problemelor emoționale cu un specialist poate ajuta cuplul să descopere și să proceseze blocajele ascunse. Terapia de cuplu sau consilierea individuală pot fi extrem de benefice pentru a rezolva conflictele interne și pentru a reduce tensiunea emoțională.

Tehnici de relaxare: respirația profundă, plimbările în natură și alte tehnici de relaxare pot reprezenta activități care contribuie la reducerea nivelului de cortizol.

Terapie prin artă sau exprimare creativă: arta poate oferi o modalitate de a elibera emoțiile reprimate și de a înțelege mai bine blocajele interioare.

Susținere socială: este important ca ambii parteneri să aibă un cerc de sprijin format din prieteni și familie.

Adoptarea unui stil de viață sănătos: Un stil de viață echilibrat, care include o alimentație sănătoasă, activitate fizică regulată și somn adecvat, poate susține sănătatea mintală și funcționarea optimă a organismului, inclusiv fertilitatea.

Schimbarea perspectivelor: uneori, presiunea de a concepe devine atât de mare încât afectează procesul în sine. Învățarea de a lăsa lucrurile să vină natural, fără a fi fixat pe rezultat, poate reduce semnificativ stresul.

Suportul medicinei alternative în echilibrarea emoțională și sprijinirea fertilității

Pe lângă terapiile convenționale și abordările psihologice, medicina alternativă poate oferi un sprijin valoros în echilibrarea emoțională și susținerea funcției reproductive.

Fitoterapia poate ajuta prin diverse combinații de plante medicinale la reglarea sistemului hormonal și la reducerea stresului. De exemplu, plante precum sunătoarea, passiflora, levănțica sau valeriana sunt cunoscute pentru proprietățile lor calmante și echilibrante. Vitex agnus-castus (mielărea), cunoscută și sub numele de fructul castității, contribuie la reglarea ciclului menstrual și stimulează producerea de progesteron, fiind utilă în cazurile în care există dezechilibru hormonal și sindrom premenstrual.

Gemoterapia, care folosește extracte din muguri și lăstari tineri, este utilă pentru detoxifierea organismului și stimularea regenerării celulare, fiind considerată un adjuvant în echilibrarea sistemului nervos. Gemoderivatele din mlădițe de zmeur și cele din muguri de măr pădureț reprezintă în acest sens două dintre cele mai valoroase preparate gemoterapice utilizate pentru susținerea aparatului reproducător feminin. Gemoderivatul din mlădițe de sequoia este recomandat pentru îmbunătățirea funcției sexuale și reproductive la bărbați.

Aromaterapia, prin utilizarea uleiurilor esențiale de trandafir, iasomie, mușețel, lavandă, bergamotă, portocală, geranium sau ylang-ylang, poate induce stări de relaxare profundă și reduce anxietatea, facilitând astfel un mediu psihologic mai propice concepției.

De asemenea, homeopatia poate aborda aspectele emoționale profunde care stau la baza infertilității, prin remedii specifice care susțin reechilibrarea întregului organism.

Acupunctura reprezintă și ea o terapie complementară cunoscută, care poate sprijini fertilitatea prin echilibrarea fluxului energetic în corp și reducerea stresului. Aplicarea acelor în puncte specifice stimulează circulația sângelui în zona pelvină, îmbunătățind funcția organelor reproducătoare și favorizând ovulația la femei sau spermatogeneza la bărbați. De asemenea, acupunctura poate contribui la reducerea anxietății și depresiei.

Integrarea acestor terapii complementare în rutina zilnică a cuplurilor care se confruntă cu infertilitate poate contribui la reducerea stresului, la crearea unui echilibru interior și la susținerea procesului natural de concepție.

Infertilitatea cauzată de factori emoționali, stres sau depresie nu este așadar o simplă problemă fizică, ci una mult mai complexă, în care mintea și corpul se influențează reciproc. Cuplurile care se confruntă cu această problemă, deși aparent sănătoase din punct de vedere fizic, ar putea beneficia enorm de pe urma abordării implicării aspectelor emoționale și a reducerii stresului. Înțelegerea și abordarea acestor factori psihologici poate face diferența în călătoria spre conceperea unui copil. Prin conștientizare, terapie adecvată, schimbarea stilului de viață și susținere reciprocă, cuplurile pot reduce impactul stresului și depresiei asupra fertilității, crescând astfel șansele pentru conceperea unui copil.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Beneficiile și contraindicațiile tratamentului în salină

Salinele, fie că vorbim de cele naturale, fie de cele artificiale, au devenit din ce în ce mai populare datorită beneficiilor lor pentru sănătate. În acest articol, vom explora beneficiile și contraindicațiile expunerii la salină, precum și diferențele dintre anumite tipuri de saline, umede sau uscate, dar și diferențele existente între aerosolii din salină și cei de la mare.

Ce este o salină?

Salina este un spațiu în care aerul este saturat cu particule de sare. Aceasta poate fi naturală sau artificială. Salinele naturale sunt practic mine de sare din munți, care au fost ulterior amenajate ca destinație terapeutică sau turistică. Salinele artificiale sunt cele amenajate în centre de tratament și concepute astfel încât să imite microclimatul specific al unei saline naturale.

Aerul sărat din salină are proprietăți terapeutice, fiind folosit pentru ameliorarea diverselor afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului imunitar. Aerosolii salini sunt de fapt micro-particule care, inhalate prin nas și gură, pătrund apoi în căile respiratorii inferioare (laringe, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare) unde reduc inflamația, refac elasticitatea membranelor celulare, dezinfectează mucoasele și reduc prezența microorganismelor. Aceste particule au proprietăți higrofile, adică absorb apa, ceea ce duce la diminuarea cantității de mucus din căile respiratorii. În plus, sarea stimulează mișcarea cililor de la nivelul celulelor epiteliale respiratorii, facilitând mobilizarea și eliminarea secrețiilor.

Copiii cu astm sau infecții respiratorii recurente pot experimenta ameliorări semnificative ale stării de sănătate după expuneri regulate la aerul din salină.

Beneficiile tratamentului în salină

Îmbunătățirea sănătății respiratorii: Sarea are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene, purificând aerul și ajutând la desfundarea căilor respiratorii și la ameliorarea simptomelor din astm, bronșită, sinuzită, rinită, hipertrofie amigdaliană, vegetații adenoide (polipi), alergie. De asemenea, salina este recomandată pentru cei cu fibroză chistică și bronșite cronice alergice sau obstructive.
Susținerea sistemului imunitar: Inhalarea aerului salin poate ajuta la fortificarea sistemului imunitar, făcând organismul mai rezistent la infecții.
Relaxează și reduce stresul: Multe persoane folosesc salinele pentru relaxare sau în stările de oboseală cronică, datorită efectului calmant pe care îl are mediul sărat asupra sistemului nervos.
Îmbunătățirea calității somnului: Aerul din salină poate contribui la o respirație mai ușoară și la reducerea sforăitului, ceea ce poate favoriza un somn mai odihnitor.
Piele sănătoasă: Sarea poate avea efecte benefice și asupra pielii, prin echilibrarea florei bacteriene de la acest nivel, ajutând la tratarea unor afecțiuni precum eczema, dermatita, psoriazisul sau acneea.

Contraindicații ale tratamentului în salină

Deși tratamentele în salină sunt, în general, sigure, există câteva contraindicații de care trebuie să ținem cont:

Afecțiuni severe ale rinichilor (insuficiență renală, transplant renal): Persoanele cu insuficiență renală ar trebui să evite salinele, deoarece acestea pot avea dificultăți în eliminarea excesului de sare din organism. Deși inhalarea particulelor de sare nu este același lucru cu ingerarea lor, totuși absorbția sării se realizează și de la nivelul căilor respiratorii; în anumite situații medicale la risc, datorită faptului că nu se poate cuantifica exact cantitatea de sare care ajunge în organism este mai prudent să evităm această expunere la mediul salin.
Afecțiuni cardiace severe (hipertensiune arterială, infarct miocardic recent, insuficiență cardiacă): Expunerea prelungită la aer sărat poate crește tensiunea arterială, ceea ce poate fi periculos pentru persoanele care suferă de hipertensiune stadiul II-III, necontrolată medicamentos sau oscilantă.
Probleme respiratorii severe: Persoanele cu afecțiuni respiratorii grave, cum ar fi tuberculoza sau cancerul pulmonar, ar trebui să evite salina, deoarece aerul sărat poate agrava simptomele.
Infecții respiratorii acute (febră, frisoane, tuse productivă) și boli infecto-contagioase
Claustrofobie, anxietate: persoanele care suferă de claustrofobie sau cele care suferă de anxietate s-ar putea să nu poată intra sau rămâne prea mult timp în saline.
Femeile însărcinate în ultimul trimestru: datorită presiunii atmosferice ușor crescute și datorită posibilității intrării în travaliu în această perioadă a sarcinii.
Alte afecțiuni: hipertiroidism, afecțiuni oncologice, epilepsie (și alte afecțiuni ce pot evolua cu pierderea stării de conștiență), criză de astm bronșic recent
Vârsta: nu se recomandă acest tip de tratament copiilor sub 3 ani sau adulților peste 65 ani, decât în situații speciale, la recomandarea medicului. Excepție fac salinele artificiale, unde haloterapia se recomandă și în afara acestor intervale (la recomandarea medicului).

Persoanele care se regăsesc la rubrica de contraindicații pot vizita totuși salinele în scop turistic, atât timp cât expunerea este limitată la o perioadă scurtă și rămâne unică. În aceste cazuri, vizita poate fi considerată sigură, având în vedere că durata redusă de expunere nu este suficientă pentru a declanșa efecte adverse semnificative. Totuși, este important ca aceste persoane să fie atente la orice semn de disconfort nou apărut.

Se recomandă, de asemenea tuturor, să acorde o atenție deosebită hidratării corespunzătoare în perioada terapiei în salină.

Criteriul vârstei și expunerea treptată

Criteriul vârstei:
- Copii: Tratamentele în salină sunt cel mai adesea recomandate pentru copii, mai ales pentru cei care suferă de afecțiuni respiratorii. Tratamentul în salină se recomandă de regulă începând cu vârsta de 3 ani, și doar în cazuri particulare, cu recomandarea medicului pediatru, înainte de această vârstă (de regulă nu sub 1 an). Durata expunerii în cazul copiilor trebuie să fie mai scurtă decât în cazul adulților, de obicei între 20 și 30 de minute per ședință. Expunerile sunt însă întotdeauna individualizate în funcție de vârstă și afecțiuni. De asemenea, este important ca părinții să fie atenți și să monitorizeze orice reacție nou apărută.
- Adulți: Adulții pot beneficia de ședințe mai lungi, de până la 45-60 de minute, în funcție de afecțiune, toleranță și de recomandările medicului.
- Persoane vârstnice: Persoanele în vârstă ar trebui să înceapă cu sesiuni mai scurte, de aproximativ 30 de minute, și să crească treptat durata, în funcție de starea lor generală de sănătate.
Expunerea treptată:
- Începerea tratamentului: Este recomandat ca persoanele care nu au mai fost expuse la aerul salin să înceapă cu ședințe scurte, de 15-20 de minute, pentru a permite organismului să se acomodeze. Acest lucru este valabil în special pentru copii și pentru persoanele cu afecțiuni cronice.
- Creșterea graduală a timpului: După câteva ședințe inițiale, durata poate fi crescută treptat cu 5-10 minute, până la atingerea unei durate maxime recomandate de medic, care poate varia între 45 și 60 de minute pentru adulți.
- Monitorizarea reacțiilor: Pe măsură ce durata ședințelor crește, este esențial să se monitorizeze reacțiile organismului. Dacă apar simptome precum amețeli, dureri de cap, disconfort respirator, accese de tuse, ședința trebuie întreruptă și timpul de expunere redus la următoarea vizită.

3. Durata tratamentului: aceasta se personalizează în funcție de vârstă și afecțiuni, variind de la 7-10 zile în rândul copiilor mici și crescând la 14-21 zile pentru copiii mari și adulți. Ședințele de terapie în salină vor fi efectuate de două ori pe zi, iar curele se pot repeta odată la câteva luni dacă este necesar pentru ameliorarea simptomatologiei. Cel mai frecvent se recomandă repetarea după 6 luni, dar salinoterapia poate fi individualizată de către medicul curant în funcție de problemele de sănătate ale fiecărui pacient.

Salina umedă vs. Salina uscată

Nu toate salinele sunt la fel, există așa-numitele saline umede și saline uscate, fiecare cu indicațiile ei, pe care este bine să le cunoaștem atunci când alegem această metodă terapeutică.

Salina umedă: Aceasta implică o umiditate mai mare a aerului. Umiditatea ridicată ajută la dizolvarea și absorbția particulelor de sare în căile respiratorii. Este adesea recomandată pentru tratarea afecțiunilor respiratorii severe și pentru persoanele care nu tolerează aerul foarte uscat.
Salina uscată: În acest tip de salină, aerul este mult mai uscat, iar concentrația de particule de sare este mai mare. Salina uscată este preferată pentru tratamente scurte, fiind eficientă pentru curățarea căilor respiratorii și pentru stimularea sistemului imunitar. Este mai des întâlnită în centrele de wellness urbane.

Pe teritoriul României se regăsesc și saline umede, dintre care cea mai renumită este cea de la Turda (județul Cluj), dar și saline uscate precum cea de la Praid (județul Harghita).

foto: internet

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre o salină umedă și una uscată, vom oferi câteva exemple concrete.

În salinele considerate umede, cum este Salina Turda, temperatura aerului se situează în jurul valorilor de 12-14 °C, iar umiditatea relativă variază între 78-82% la intrare și 73-80% în diferitele săli ale salinei.

Pe de altă parte, salinele uscate, cum este Salina Praid, au o temperatură de aproximativ 14-16 °C și o umiditate mai scăzută, cuprinsă între 66-70%.

În cazul salinelor amenajate de suprafață (salinele artificiale urbane), microclimatul este controlat pentru a menține o temperatură între 20-24 °C și o umiditate relativă de 40-60%, creând astfel condițiile ideale pentru tratamentele cu aerosoli uscați.

Alte saline naturale se găsesc la:

Slănic Prahova (județul Prahova) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 50-60 %

Târgu Ocna (județul Bacău) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 74-82 %

Ocnele Mari (județul Vâlcea) – temperatură 13-15 °C, umiditate relativă a aerului 50 %

Cacica (județul Suceava) – temperatură 14 °C, umiditate relativă a aerului 70-80%

Ocna Mureș (județul Albă) – temperatură 10-12°C, umiditate relativă a aerului 75-85 %

foto: internet

Există, de asemenea, în țară stațiuni balneo-climaterice pe teritoriul sau în apropierea unor foste mine de sare, unde, prin surparea galeriilor ocnei de sare au apărut lacuri de apă sărată, precum cele de la Ocna Şugatag (județul Maramureș) sau Ocna Sibiului ș.a. – unde se trateaza cu rezultate deosebite preponderent boli ale aparatului locomotor, reumatisme degenerative cronice, artroze etc.

Pentru a putea petrece timpul cât mai plăcut, în majoritatea acestor saline au fost amenajate locuri de joacă, terenuri de sport, restaurante, muzee, biserici.

Este important să alegem salinele în funcție de afecțiunile pe care urmărim să le tratăm sau ameliorăm. Salina umedă, este recomandată pentru aerosoli îndeosebi în cazul copiilor cu infecții respiratorii frecvente (acei copii care răcesc des), au vegetații adenoide (polipi), amigdale hipertrofice, astm, dar nu este atât de recomandată celor cu fond alergic. Salina uscată este recomandată în toate afecțiunile menționate, dar și celor cu teren alergic.

Cu toate acestea, efectele pot varia de la o persoană la alta, fiind întotdeauna recomandat să se consulte un medic înainte de a începe terapia într-o salină, fie ea umedă sau uscată.

Se recomandă ca ședințele de terapie în salinele naturale să fie efectuate primăvara sau toamna, datorită faptului că în salină temperaturile sunt mai scăzute și umiditatea crescută, pentru a nu fi discrepanțe foarte mari de temperatură între interior și exterior și organismul să se adapteze ușor la aceste diferențe. Există persoane, în special cele cu astm bronșic care pot face bronhospasm (contracție bruscă și involuntară a mușchilor bronhiilor care duce la îngustarea căilor respiratorii și dificultăți de respirație) în timpul terapiei în salină. Diferența mare de temperatură între înauntru și afară, în condițiile în care în salină sunt în medie 12-14°C și afară aproape 40°C poate fi un factor declanșator al bronhospasmului, care se manifestă cu dificultăți de respirație, durere în piept, tuse, respirație șuierătoare (wheezing).

Pe de altă parte, inhalarea aerosolilor de sare poate fi benefică pentru mulți, dar pentru unele persoane, particulele mici de sare pot irita căile respiratorii, în special atunci când nu se respectă timpul de expunere. Acest lucru poate provoca bronhospasm, mai ales la cei cu sensibilitate crescută a căilor respiratorii, cum ar fi persoanele cu astm, bronșită cronică sau alergii.

Pentru unele persoane, stresul sau anxietatea legate de starea lor de sănătate sau de mediul înconjurător pot provoca un bronhospasm. Deși acest lucru nu este specific salinei, poate fi o reacție la frica de a fi într-un spațiu închis sau necunoscut, mai ales dacă cineva are un istoric de atacuri de panică sau anxietate.

Aerosolii din salină vs aerosolii marini

Aerosolii salini din saline și cei de la mare au compoziții și caracteristici diferite datorită mediului în care se formează, iar aceste diferențe influențează efectele terapeutice și utilizările lor.

Aerosolii din saline se formează în interiorul minelor de sare, unde aerul este saturat cu particule fine de sare provenite din evaporarea sau desprinderea naturală a cristalelor de sare din pereții salinei. Acești aerosoli sunt compuși aproape exclusiv din clorură de sodiu (sare) și alte minerale precum calciu, magneziu și potasiu. Aceștia au, așadar, o concentrație foarte mare de particule de sare; particulele sunt de dimensiuni foarte mici, permițându-le să pătrundă adânc în căile respiratorii. Acest lucru este esențial pentru tratarea afecțiunilor respiratorii cronice, cum ar fi astmul, bronșita sau alergiile. Aerosolii din saline sunt utilizați în principal pentru tratamente respiratorii specifice, având capacitatea de a curăța și dezinfecta căile respiratorii, reducând inflamația și ameliorând simptomele bolilor cronice amintite deja. Nu în ultimul rând, aerosolii din saline sunt concentrați într-un spațiu închis și controlat, ceea ce permite o expunere consistentă și intensivă în timpul terapiei.

Aerosolii de la mare se formează prin evaporarea apei de mare. Aerosolii marini conțin nu doar clorură de sodiu, ci și alte substanțe organice și anorganice, inclusiv iod, magneziu, și particule microscopice de alge și microorganisme. Particulele sunt mai mari și mai puțin concentrate decât cele din saline, ceea ce le face mai ușor de inhalat, dar cu o penetrare mai superficială în căile respiratorii. Aerosolii de la mare sunt considerați benefici pentru sănătate în general, având un efect tonic asupra sistemului imunitar și oferind beneficii pentru sănătatea pielii. Ei contribuie și la relaxarea și reducerea stresului, datorită atmosferei marine. În plus, sub acțiunea radiațiilor solare se stimulează sintetizarea de către organism a vitaminei D, implicată în modularea răspunsului imun, menținerea sănătății osoase și nu numai. Aerosolii marini sunt dispersați într-un mediu deschis, cu factori variabili precum vântul și umiditatea, ceea ce face ca efectele să fie mai puțin concentrate, dar mai accesibile și recreative.

Tratamentele în salină oferă, așadar, numeroase beneficii pentru sănătate, în special pentru sistemul respirator și cel imunitar. Totuși, este important să se ia în considerare contraindicațiile și să se consulte un specialist înainte de a începe un astfel de tratament, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale preexistente.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

acnee, alcoolism, Alzheimer, amigdalită, aminoacizi, anemie, anticorpi, antiinflamator, antioxidanți, antirid, anxietate, astenie, astm bronșic, ateroscleroză, betacaroten, bronșită, burnout, cancer, candidoză, cataractă, cătină, ciroză, colesterol, constipație, cuperoză, depresie, dermatite, diabet zaharat, eczeme, enterocolită, fertilitate, fitosteroli, fitoterapie, fragilitate vasculară, gastrită, gingivită, hepatită, hipertensiune, Hippophaë rhamnoides, hormoni, infecție urinară, infecții bacteriene, infecții fungice, infecții virale, insomnie, isorhamnetină, kaempferol, licopen, luteină, melatonină, memorie, menopauză, minerale, miopie, obezitate, ochi uscat, omega, Omega 3, Omega 6, Omega 7, Omega 9, onicomicoză, osteoporoză, otită, Parkinson, parodontoză, plante medicinale, pneumonie, proteine, psoriazis, quercetină, rahitism, reumatism, rutin, scleroză multiplă, serotonină, sinuzită, sistem imunitar, steatoză hepatică, stres, suprasolicitare, tabagism, triptofan, ulcer, unghii, vedere, vitamina C, vitamina E, vitamina K, vitamine, zeaxantină

30 de motive pentru a consuma cătină

Cătina albă (Hippophaë rhamnoides) este o plantă cu numeroase proprietăți medicale, cosmetice sau alimentare.

O cunoaștem cu toții sub forma acelor fructe rotund-ovale galben-portocalii cu gust acrișor care se comercializează toamna, despre care bătrânii ne spun că sunt foarte bune pentru sănătate. De fapt, cătina este un adevărat panaceu, motiv pentru care a fost supranumită planta de aur, iar uleiul de cătină aur lichid.

Care sunt motivele pentru care cătina este atât de benefică pentru sănătate, vă invit să le descoperiți în continuare.

1. Conținutul în vitamine

Cătina conține aproximativ 200 de substanțe active cunoscute, între care vitamine lipo și hidrosolubile, minerale, proteine, acizi grași esențiali.

Vitamina C

Fructele de cătină conțin de două ori mai multă vitamina C decât măceșele și aproximativ de 10 ori mai multă decât citricele.

Mai mult, cercetările arată faptul că vitamina C din fructele de cătină este mai stabilă decât în alte fructe, păstrându-și proprietățile în caz de uscare sau fierbere.

Pe lângă vitamina C, cătina este bogată în vitaminele A și E, complexul de vitamine B (B1, B2, B6, B9), vitamina D, K și P (rutin).

2. Conținutul în minerale

Cătina este o sursă importantă de substanțe minerale precum: calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc.

3. Conținutul în acizi grași Omega

Cătina este probabil singura plantă care asigură toți acizii de tip Omega: Omega 3, Omega 6, Omega 7 și Omega 9.

foto: istockphoto.com. Sea buckthorn oil capsules, omega 7

Acizii grași de tip Omega 3 și 6 sunt grăsimi polinesaturate pe care organismul nostru nu le poate produce singur (din acest motiv sunt numite grăsimi esențiale) și pe care trebuie astfel să le obțină prin aport extern: alimente sau suplimente.

Acizii grași de tip Omega 7 și 9 sunt grăsimi mononesaturate, neesențiale, adică pe care organismul le poate produce.

Acizii grași de tip Omega au rol imunomodulator, neuroprotector și antiinflamator, contribuind la ameliorarea bolilor cronice, la buna funcționare a aparatului cardio-vascular, la susținerea funcției neuro-cognitive etc.

4. Conținutul în antioxidanți

Alături de vitaminele A, C, E cu rol antioxidant, cătina este bogată și în alte substanțe care reduc radicalii liberi din organism: flavonoide (quercetină, isorhamnetină), carotenoizi (licopen, luteină, zeaxantină, betacaroten), compuși fenolici (acid galic, acid cafeic), acizii grași Omega ș.a.

Antioxidanții, așa cum le spune și numele, împiedică oxidarea și degradarea celulară, ceea ce contribuie la încetinirea proceselor de îmbătrânire a organismului.

5. Conținutul în proteine și aminoacizi

Pe lângă toate substanțele enumerate anterior, trebuie să subliniem conținutul în proteine și aminoacizi al cătinei, fapt care o face benefică în susținerea sănătății organismului.

Cătina conține 18 aminoacizi, inclusiv toți aminoacizii esențiali (izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonină, triptofan, valină şi histidină).

Aminoacizii au un rol esențial în funcționarea organismului, fiind implicați în producerea hormonilor, buna funcționare a sistemului nervos, realizarea structurii musculare, producerea de anticorpi etc.

6. Conținutul în hormoni și precursori hormonali

Cătina, în special scoarța, are un conținut ridicat de serotonină și triptofan, care reprezintă un precursor pentru serotonină și melatonină. Iată de ce cătina este o resursă valoroasă în combaterea stresului, a stărilor depresive și a insomniei.

De asemenea, cătina se remarcă prin conținutul său în fitosteroli, mai ridicat decât în produsele pe bază de soia, cu rol în inhibarea absorbției colesterolului, efect cardioprotector și reglator al proceselor inflamatorii.

*******

Datorită acestor asocieri de substanțe active, cătina este recomandată în diferite afecțiuni ale organismului.

7. Afecțiuni hepatice

Conținutul în acizi grași esențiali (care sunt grăsimi sănătoase), dar și în carotenoizi și vitamina E protejează celulele hepatice și susțin regenerarea ficatului.

Cătina este recomandată astfel în:

hepatite acute și cronice

steatoză hepatică

ciroză hepatică.

Se recomandă consumul de cătină persoanelor care sunt nevoite să lucreze în medii toxice sau cărora li se administrează medicamente cu toxicitate hepatică.

8. Afecțiuni gastro-intestinale

Cătina, și în special uleiul de cătină, are rol protector și regenerator al mucoasei stomacului și intestinelor.

Conținutul în fibre al fructelor de cătină contribuie la reglarea florei intestinale și susține o digestie sănătoasă.

Astfel, cătina e recomandată în:

gastrită

ulcer gastro-duodenal (de stres sau cu Helicobacter pylori)

constipație

gastro-enterocolite.

9. Anemie

Datorită faptului că fructele de cătină sunt bogate în fier și vitamina C, consumul de cătină este recomandat persoanelor care suferă de anemie carențială.

10. Rahitism

Conținutul în vitamina D și calciu recomandă cătina ca adjuvant în rahitism, nivel insuficient de vitamina D și hipocalcemie.

11. Alte carențe minerale și vitaminice, stări de astenie, convalescență

Asocierea de minerale și polivitamine fac din cătină un aliment ce susține refacerea organismului în diferite carențe, în stări de astenie sau convalescență. De asemenea, consumul de cătină este recomandat sportivilor de performanță și persoanelor care depun efort fizic intens.

12. Infecții bacteriene, virale și fungice

Cătina posedă o activitate antivirală, antibacteriană și antifungică cu spectru larg. Studiile au demonstrat o activitate de inhibare a unor germeni precum: E. coli, Shigella dysenteriae, Yersinia enterocolitica, Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori, Streptococcus pneumoniae, Candida albicans ș.a.

Consumul de cătină poate susține astfel organismul în afecțiuni precum:

pneumonie

bronșită

sinuzită

otită

amigdalită

enterocolită

infecție urinară

ulcer cu Helicobacter pylori

candidoză.

13. Susținerea sistemului imunitar

Cătina este un bun imunomodulator datorită conținutului bogat de vitamina C, flavonoide și alți antioxidanți. Conținutul în aminoacizi susține sistemul imunitar în producerea de anticorpi.

Se poate administra pentru susținerea sistemului imunitar în prevenirea și tratarea gripei, precum și a altor afecțiuni infecțioase.

14. Afecțiuni oculare

Datorită conținutului ridicat de carotenoizi, proantocianidine, antioxidanți și acizi Omega, cătina

îmbunătățește vederea

ameliorează sindromul ochiului uscat

reduce riscul de cataractă

previne bolile oculare

încetinește progresia miopiei.

15. Afecțiuni cardio-vasculare

Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați echilibrează sinteza de prostaglandine cu rol reglator al tensiunii arteriale. Un alt component activ cu rol protectiv cardiovascular identificat în cătină este isorhamnetina.

16. Protector al vaselor sanguine. Coagulare

Consumul de cătină reduce fragilitatea vasculară datorită, între altele, conținutului în vitamina C și rutin.

De asemenea, fructele de cătină conțin vitamina K, care are un rol deosebit de important în coagularea sângelui și previne calcifierea vaselor de sânge (și, implicit, hipertensiunea arterială).

17. Reduce nivelul colesterolului

Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați contribuie, de asemenea, la scăderea nivelului de colesterol și trigliceride din sânge și previne ateroscleroza.

Studii realizate pe șoareci obezi au demonstrat că un consum de infuzie din frunze de cătină reduce nivelul seric al colesterolului total și trigliceridelor, precum și grăsimea viscerală.

18. Acțiune antitumorală

Numeroși compuși regăsiți și în cătină sunt studiați ca având efecte antiproliferative tumorale sau de radioprotecție. Substanțe active precum kaempferol, quercetină și izorhamnetină, regăsite în cătină, protejează celulele de deteriorarea oxidativă care poate duce la mutații genetice și, în final, la cancer.

Consumul de cătină reduce riscul bolilor oncologice și susține organismul după chimio și radioterapie.

19. Ameliorează simptomele menopauzei

Consumul de cătină poate ameliora simptomele menopauzei. Fitohormonii conținuți în cătină susțin organismul femeilor postmenopauză și contribuie la scăderea riscului de osteoporoză și la reducerea atrofiei vaginale.

20. Susține fertilitatea

Prin conținutul său în vitamina E, cătina susține sistemul reproducător feminin și masculin, fiind recomandată în infertilitate.

21. Efect antiinflamator

Cătina este un bun antiinflamator, fapt care o recomandă în

parodontoză

gingivită

afecțiuni dermatologice

alergii

astm bronșic

reumatism.

22. Afecțiuni ale pielii

Consumul de cătină are un efect protector asupra pielii împotriva efectelor nocive ale radiațiilor UVA și UVB și contribuie la regenerarea celulelor pielii prin refacerea barierei lipidice de la suprafața epidermei.

Uleiul de cătină aplicat extern

calmează iritațiile pielii

contribuie la vindecarea arsurilor solare sau postradioterapie

ajută la vindecarea rănilor și escarelor

previne și tratează acneea

are efect antirid

ameliorează psoriazisul

contribuie la vindecarea eczemelor

este benefic în dermatite.

23. Efect calmant

Conținutul în serotonină al cătinei, cunoscută drept ,,hormonul fericirii”, contribuie la îmbunătățirea stării psihice. În plus, cătina conține și aminoacidul esențial triptofan, folosit de organism pentru a produce serotonina și melatonina, consumul de alimente care conțin triptofan susținând acest proces. Complexul de vitamine B are, de asemenea, un rol important în buna funcționare a sistemului nervos.

Cătina este recomandată astfel în:

stres

sindrom de burnout

anxietate

stări depresive

insomnie

stări de suprasolicitare intelectuală.

24. Neuroprotecție, îmbunătățirea memoriei și a cogniției

Unul din compușii flavonoizi conținuți în cătină – isorhamnetina – are efecte protectoare cerebrovasculare. Alături de isorhamnetină, vitaminele din grupul B care se regăsesc în cătină contribuie și ele la susținerea bunei funcționări a sistemului nervos.

Consumul de cătină este recomandat în

prevenirea bolilor neurodegenerative

Alzheimer

Parkinson

scleroză multiplă

îmbunătățirea memoriei.

25. Reumatism

Efectul antiinflamator al cătinei contribuie la diminuarea simptomelor din afecțiunile reumatice: reduce tumefierile articulare, diminuează durerile osteo-articulare și încetinește progresia bolii.

26. Obezitate

Conținutul în fibre și acizi grași polinesaturați contribuie la reglarea nivelului de grăsimi din sânge și la o bună funcționare a tractului digestiv, cu rol în menținerea unei greutăți corporale normale.

27. Diabet zaharat

Cătina conține substanțe cu efect hipoglicemiant, care o recomandă persoanelor ce suferă de diabet zaharat. Studiile efectuate au demonstrat că un consum regulat de cătină poate stabiliza hiperglicemia postprandială, combate hipoglicemia ulterioară și îmbunătăți profilul glicemic.

28. Alcoolism, tabagism

Cătina este recomandată persoanelor care consumă tutun și alcool, contribuind la diminuarea consecințelor negative ale intoxicării organismului cu aceste substanțe (prin conținutul său bogat în antioxidanți). Cătina diminuează toxicitatea hepatică a alcoolului și reprezintă o sursă de vitamine, minerale și aminoacizi, necesare organismelor care duc un mod de viață nesănătos.

29. Păr frumos

Bogăția de substanțe active prezente în cătină, în special mineralele, contribuie la aspectul sănătos al scalpului și al firului de păr.

Uleiul de cătină poate fi folosit și ca mască pentru păr, singur sau alături de alte ingrediente cosmetice.

30. Unghii sănătoase

Cătina este benefică și pentru unghii. Uleiul de cătină poate reprezenta un tratament pentru reducerea exfolierii unghiilor. Datorită proprietăților antifungice, contribuie la menținerea unui aspect sănătos al unghiilor și la prevenirea sau tratarea onicomicozelor.

***

Cum consumăm cătina?

foto: istockphoto.com
Sea buckthorn frozen in pieces of ice, macro. Healthy organic food.

De la cătină se pot utiliza fructele, frunzele, mlădițele, semințele și scoarța.

Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate sub formă de ceai, suc, sirop, gem, vin, tinctură. Uscate, se pot măcina și consuma sub formă de pulbere. O altă modalitate de consum este prin adăugarea fructelor în fursecuri, prăjituri, smoothie, shake-uri, înghețată.

Uleiul de cătină poate fi preparat din fructe sau semințe.

Uleiul din semințe de cătină se folosește pentru uz extern, diluat cu alte uleiuri vegetale, ca hidratant și calmant în iritații ale pielii, acnee, cuperoză, răni, arsuri, ten ridat sau ca protector solar.

Uleiul din fructe de cătină se folosește atât pentru uz intern, cât și extern în afecțiunile enumerate.

Infuzia din frunze de cătină reprezintă o sursă de vitamine, antioxidanți, aminoacizi, acizi grași și minerale. Se consumă ca tonic general, pentru reglarea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului, susținerea sistemului imunitar, în afecțiuni hepatice, anemie, stări alergice, afecțiuni ale pielii.

Tinctura de cătină se prepară prin macerarea alcoolică a fructelor, crenguțelor sau scoarței.

Extractul din muguri de cătină este recomandat în susținerea sistemului imunitar, anemie, anorexie, ca tonic al sistemului nervos, în situații de suprasolicitare fizică și psihică.

De asemenea, cătina se comercializează sub formă de capsule cu ulei sau pulbere din fructe, consumul fiind indicat în perioade de convalescență, astenie fizică și psihică, precum și în toate afecțiunile menționate mai sus.

Unguentul pe bază de cătină are acțiune emolientă, cicatrizantă, antiseptică și este recomandat în eczeme, acnee, arsuri, degerături, hemoroizi, psoriazis.

Administrarea produselor din cătină va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de afecțiunile existente.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. De Seta F, Caruso S, Di Lorenzo G, Romano F, Mirandola M, Nappi RE. Efficacy and safety of a new vaginal gel for the treatment of symptoms associated with vulvovaginal atrophy in postmenopausal women: A double-blind randomized placebo-controlled study. Maturitas. 2021 May;147:34-40. doi: 10.1016/j.maturitas.2021.03.002. Epub 2021 Mar 4. PMID: 33832645.

4. Dupak R, Hrnkova J, Simonova N, Kovac J, Ivanisova E, Kalafova A, Schneidgenova M, Prnova MS, Brindza J, Tokarova K, Capcarova M. The consumption of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) effectively alleviates type 2 diabetes symptoms in spontaneous diabetic rats. Res Vet Sci. 2022 Aug 31;152:261-269. doi: 10.1016/j.rvsc.2022.08.022. Epub ahead of print. PMID: 36063603.

5. Galitsyn, G. U., KreymeGalitsyn, G. U., Kreymer, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.r, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.

6. Gong G, Guan YY, Zhang ZL, Rahman K, Wang SJ, Zhou S, Luan X, Zhang H. Isorhamnetin: A review of pharmacological effects. Biomed Pharmacother. 2020 Aug;128:110301. doi: 10.1016/j.biopha.2020.110301. Epub 2020 Jun 2. PMID: 32502837.

7. Guo C, Han L, Li M, Yu L. Seabuckthorn (Hippophaë rhamnoides) Freeze-Dried Powder Protects against High-Fat Diet-Induced Obesity, Lipid Metabolism Disorders by Modulating the Gut Microbiota of Mice. Nutrients. 2020 Jan 20;12(1):265. doi: 10.3390/nu12010265. PMID: 31968607; PMCID: PMC7020008.

8. Janceva S, Andersone A, Lauberte L, Bikovens O, Nikolajeva V, Jashina L, … & Krasilnikova J (2022). Sea buckthorn (Hippophae rhamnoides) waste biomass after harvesting as a source of valuable biologically active compounds with nutraceutical and antibacterial potential. Plants, 11(5), 642.

9. Jaśniewska A, Diowksz A. Wide Spectrum of Active Compounds in Sea Buckthorn (Hippophae rhamnoides) for Disease Prevention and Food Production. Antioxidants (Basel). 2021 Aug 12;10(8):1279. doi: 10.3390/antiox10081279. PMID: 34439527; PMCID: PMC8389226.

10. Lee HI, Kim MS, Lee KM, Park SK, Seo KI, Kim HJ, Kim MJ, Choi MS, Lee MK. Anti-visceral obesity and antioxidant effects of powdered sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) leaf tea in diet-induced obese mice. Food Chem Toxicol. 2011 Sep;49(9):2370-6. doi: 10.1016/j.fct.2011.06.049. Epub 2011 Jun 23. PMID: 21723364.

11. Olas B, Skalski B, Ulanowska K. The Anticancer Activity of Sea Buckthorn [Elaeagnus rhamnoides (L.) A. Nelson]. Front Pharmacol. 2018 Mar 15;9:232. doi: 10.3389/fphar.2018.00232. PMID: 29593547; PMCID: PMC5861756.

12. Ren R, Li N, Su C, Wang Y, Zhao X, Yang L, Li Y, Zhang B, Chen J, Ma X. The bioactive components as well as the nutritional and health effects of sea buckthorn. RSC Adv. 2020 Dec 17;10(73):44654-44671. doi: 10.1039/d0ra06488b. PMID: 35516250; PMCID: PMC9058667.

13. Zielińska A, Nowak I. Abundance of active ingredients in sea-buckthorn oil. Lipids Health Dis. 2017 May 19;16(1):95. doi: 10.1186/s12944-017-0469-7. PMID: 28526097; PMCID: PMC5438513.

Bydr. Cristina Munteanu

afecțiuni respiratorii, anxietate, convalescență, depresie, digestie, infertilitate, oboseală, reglator menstrual, sirop trandafiri, stres

Sirop de trandafiri

Ingrediente:

petalele de la 15-20 flori de trandafir

500 g zahăr

1 l apă

sucul de la 1 lămâie

Mod de preparare:

Petalele de trandafir se pun într-o strecurătoare și se spală, apoi se lasă să se scurgă. Se așază într-o oală și se presară zahărul peste. Mie îmi place să frec puțin petalele cu zahărul pentru a elibera din aromă. Turnăm peste apa și punem la fiert la foc mic, amestecând să nu se prindă. După ce începe să fiarbă, lăsăm să fiarbă aproximativ 10 minute și tragem oala de pe foc. Adăugăm sucul proaspăt stors de la o lămâie. Acoperim oala și lăsăm așa până a doua zi. A doua zi încălzim amestecul și mai dăm un clocot, după care strecurăm și punem siropul în sticle.

Recomandări:

Se poate consuma ca băutură răcoritoare sau pentru efectele sale terapeutice.

Siropul din petale de trandafiri este benefic în stări de anxietate, stări depresive, stres, oboseală, convalescență, afecțiuni respiratorii, probleme digestive, reglator menstrual, infertilitate.

Bydr. Cristina Munteanu

afecțiuni respiratorii, anxietate, depresie, digestie, infertilitate, stres, suc de trandafir, trandafirată

Trandafirată

Rețetă:

Ingrediente:

15-20 trandafiri (petalele)

2 lămâi

250 g zahăr

3 l apă

Mod de preparare:

Din cele 2 lămâi, una se stoarce, cealaltă se taie felii.

Sucul de la lămâie se amestecă cu zahărul și o cană cu apă.

Petalele de trandafir se pun într-o strecurătoare și se spală, apoi se lasă să se scurgă și se așază în borcan. Peste petale se pun feliile de lămâie și se adaugă mixul din apă, suc de lămâie și zahăr. Se completează cu restul cantității de apă, se acoperă borcanul cu o farfurioară și se lasă la soare 2-3 zile.

Se strecoară și se savurează rece!

Trandafirul este o plantă cu numeroase beneficii terapeutice.

Pe lângă efectul răcoritor într-o zi de vară, ne putem bucura și de efectele antistres ale sucului de trandafir. În plus, are acțiune benefică în stări de oboseală, convalescență, stări de anxietate, depresie, tulburări digestive și afecțiuni respiratorii. Pentru femei trandafirul are efect în reglarea ciclului menstrual și infertilitate.

Bydr. Cristina Munteanu

abces dentar, afte, amigdalită, angină pectorală, antiinflamatoare, antimicrobian, antioxidantă, antirid, antiviral, anxietate, apă florală, aritmii, arsuri, bronșită, bufeuri, candidoză vaginală, cefalee, cistită, codeină, colesterol, comprese, cuperoză, depresie, dulceață, dureri de cap, eczemă, faringită, febră, flori de mai, gălbenele, gastrită, gemoderivat, geranium, gingivită, gripă, gută, halena, hemoroizi, hepatită, hipertensiune, iasomie, infuzie, insomnii, lăcrămioare, lămâie, lămâiță, lavandă, levănțică, liliac, mac, menopauză, miere, migrene, morfină, mușețel, oțet, palpitații, papaverină, piele, pneumonie, portocală, rețetă, reumatism, salcâm, sindromul picioarelor neliniștite, sinuzită, sirop, soc, stări depresive, stres, tahicardie, tei, tinctură, traheită, trandafir, tuse, ulcer gastro-duodenal, ulei, ulei de cătină, vanilie, vin medicinal, viroză, vitamina E

Flori de mai – afecțiuni pe care acestea le tratează

Fotografie de Mina-Marie Michell pe Pexels.com

Luna mai este numită popular și Florar, deoarece este luna florilor. Pe lângă efectul lor estetic și mirosul îmbietor, majoritatea florilor din luna mai au însă și numeroase indicații terapeutice. Vom face, așadar, o scurtă incursiune florală și vom enumera calitățile tămăduitoare ale celor mai importante flori ce își deschid bobocii în luna mai.

1. Salcâmul

Florile de salcâm au o acțiune antiacidă, emolientă, relaxantă. Ele sunt indicate intern în funcționarea normală a stomacului și plămânilor: gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, tuse. Se mai recomandă în stări depresive, migrene, insomnii, anxietate, stres. Extern: în iritații ale pielii, arsuri.

Se recomandă folosirea florilor de salcâm intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop. Un preparat deosebit de apreciat și care păstrează proprietățile plantei este mierea de salcâm. Florile de salcâm se mai pot folosi proaspete, presărate în salate.

Extern, se pot face băi cu flori de salcâm și se pot aplica pe piele comprese cu infuzie sau ulei din flori de salcâm.

Rețetă dulceață din flori de salcâm aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-salcam/

2. Teiul

Florile de tei au acțiune antiinflamatoare, emolientă, expectorantă, sedativă, hipotensivă.

Ele sunt indicate intern în afecțiuni respiratorii însoțite de tuse (bronșite, pneumonii), în afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, laringite, sinuzite), în stări de anxietate, agitație psiho-motorie, insomnii, dureri de cap (cefalee), nevroză cardiacă, sindromul picioarelor neliniștite, crampe abdominale. Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii.

Se recomandă folosirea florilor de tei intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, miere.

Extern, se pot aplica comprese cu infuzie din flori de tei sau extract uleios din flori de tei: calmarea iritațiilor pielii.

Rețetă apă florală de tei aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-tei/

3. Socul

Florile de soc au acțiune detoxifiantă, sudorifică, mucolitică (fluidifică secrețiile și favorizează eliminarea lor), antalgică, antibacteriană, antivirală, ușor diuretică, ușor laxativă.

Ele sunt indicate intern în: gripe, viroze, bronșite, traheite, stări febrile, tuse, reumatism, gută, stimularea lactației (la mamele care alăptează).

Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii, hemoroizi.

Se recomandă folosirea florilor de soc intern sub formă de suc, infuzie, tinctură, sirop, capsule cu pulbere.

Extern, se folosesc comprese cu infuzie din flori de soc în înțepături de insecte, arsuri, eczeme, nevralgii; infuzia din flori de soc mai poate fi utilizată sub formă de băi de șezut (hemoroizi, cistite).

Rețetă sirop din flori de soc aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/sirop-din-flori-de-soc/

4. Păducelul

Fotografie de Inthemomentprints pe Pexels.com

Florile de păducel au acțiune reglatoare a tensiunii arteriale, antiaritmică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, ușor sedativă, calmantă.

Ele sunt indicate intern în: buna funcționare a aparatului cardiovascular, hipertensiune, tahicardie (palpitații), angină pectorală, hipercolesterolemie, tulburări induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri), insomnie, anxietate, stres.

Se recomandă folosirea florilor de păducel intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, vin tonic, capsule cu pulbere, comprimate, miere.

Rețetă tinctură din flori de păducel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/tinctura-din-flori-de-paducel/

5. Iasomia (lămâiţa)

Florile de iasomie au acțiune tonică generală, relaxantă, antioxidantă, antitumorală, analgezică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie sau sirop în: insomnie, stres, anxietate, stări depresive.

Extern, în aromaterapie uleiul esențial de iasomie este deosebit de apreciat pentru inducerea unei stări de relaxare și optimism. Tot extern, se folosește uleiul de iasomie în masaj. Apa florală de iasomie se folosește ca loțiune tonică.

Apă florală de iasomie – rețetă aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-iasomie/

6. Liliacul

Florile de liliac au acțiune antiinflamatoare, hipoglicemiantă, antifungică, antibacteriană.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, vin medicinal, sirop în: reumatism, diabet zaharat, stări gripale, anxietate. Gemoderivatul din muguri de liliac este indicat în afecțiuni ale sistemului arterial coronarian (sindroame coronariene), angină pectorală.

Un preparat deosebit de apreciat pentru consumul intern este dulceața din flori de liliac.

Rețetă dulceață din flori de liliac aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-liliac/

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, dureri articulare, nevralgii sub formă de comprese sau băi cu infuzie sau oțet din flori de liliac, masaj cu ulei de liliac. Pentru durerile dentare sau în afecțiuni ale cavității bucale (laringite, faringite, halenă) se recomandă sub formă de gargară. Un alt remediu preparat din flori de liliac este unguentul, util în durerile reumatismale.

Despre halenă poți găsi informații și aici:

HALENA sau HALITOZA

Uleiul esențial de liliac se recomandă în aromaterapie în stări de stres, ca și decongestionant nazal etc. De asemenea, se poate combina cu alte ingrediente în realizarea unor creme, loțiuni, parfumuri.

7. Gălbenelele

Florile de gălbenele au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, antispastică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, epitelizantă, antiseptică, antibacteriană, antimicotică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din flori: gastrite, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară (fiere leneșă), hepatite, dismenoree.

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, răni, degerături, afte, gingivite, acnee, cuperoză, hemoroizi, candidoză vaginală, sub formă de infuzie, gargară, comprese, băi de șezut, unguent, ulei vegetal.

Rețetă unguent din flori de gălbenele aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/unguent-din-flori-de-galbenele/

8. Macul

Florile de mac au acțiune analgezică, sedativă, emolientă, antitusivă, hemostatică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop din petale în stări de anxietate, stres, insomnie, gripă, bronșită, laringită, tuse.

Extern, infuzia din petale de mac se folosește sub formă de gargară în afecțiuni ale cavității bucale (gingivite, faringite, abcese dentare). Sub formă de comprese faciale infuzia este utilizată pentru diminuarea ridurilor.

Atenție!

Macul de grădină (Papaver somniferum – în special semințele) conține morfină, codeină și papaverină. Acești compuși activi sunt responsabili pentru efectele terapeutice ale macului, însă pot provoca dependență și intoxicații.

Dulceață din petale de mac – rețeta aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-petale-de-mac/

9. Mușețelul

Fotografie de ROMAN ODINTSOV pe Pexels.com

Florile de mușețel au acțiune antispastică, antiinflamatoare, antioxidantă, antimicrobiană, sedativă.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule în: colici abdominale, sinuzite, insomnii.

Extern, florile de mușețel (infuzie, ulei) au indicație în cosmetică, afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, gingivite, sinuzite) și stomatologice (dureri dentare – în special cele date de erupție, abcese dentare). Unguentul, uleiul și infuzia din flori de mușețel se folosesc extern în afecțiuni ale pielii sau în dureri musculare. În lămpile de aromaterapie este utilizat pentru reducerea anxietății, stres, insomnii.

Rețetă ulei de mușețel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/ulei-de-musetel/

10. Lăcrămioarele

Florile de lăcrămioare au acțiune cardiotonică și diuretică.

Ele sunt indicate pentru uz intern numai sub îndrumare și supraveghere medicală sub formă de tinctură sau extract apos și în doze bine stabilite (planta are potențial toxic).

Extern, se folosesc infuzia, uleiul, oțetul sau unguentul pe bază de flori de lăcrămioare.

În aromaterapie uleiul de lăcrămioare este folosit ca parfumant și relaxant.

Extern, infuzia de lăcrămioare se poate folosi sub formă de comprese pentru diminuarea cearcănelor și a ochilor umflați dimineața (edem al pleoapelor) sau ca loțiune tonică pentru față. Unguentul și oțetul pe bază de flori de lăcrămioare sunt utile în durerile de cap.

Rețetă oțet de lăcrămioare aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/otet-de-lacramioare/

Atenție!

Acest material este unul informativ și nu înlocuiește vizita la medic!

Nu folosiți produse din plante din surse nesigure și fără a avea recomandarea unui medic fitoterapeut!

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Psoriazisul între stigmatizare și tratamente alternative

Psoriazisul este o afecțiune cronică dermatologică, care se caracterizează prin producerea în exces a celulelor de piele în anumite zone ale corpului. O dată cu producerea accelerată a celulelor, la suprafața pielii se vor observa zone roșiatice (leziunile eritematoase), de forme și dimensiuni diferite, acoperite de cruste (scuame) alb-sidefii. Ca să înțelegem cât de accelerat este ritmul de înmulțire al acestor celule, vom menționa faptul că ciclul de viață normal (turnover-ul) al celulelor cutanate este undeva la 30 de zile, în timp ce în psoriazis este de circa 5 zile; ceea ce înseamnă că celulele se multiplică de 5-6 ori mai repede decât în mod normal.

Aceste leziuni specifice psoriazisului apar de obicei în zone precum: coate, genunchi, dar și în zona scalpului, pe spate sau palme. Poate afecta, de asemenea, unghiile, părul sau articulațiile. Leziunile pot determina mâncărime sau pot fi dureroase.

Psoriazisul este o boală autoimună, determinată genetic și nu este contagioasă.

Evoluția bolii depinde și de alți factori și are loc în pusee. Dintre numeroșii factori care pot contribui la apariția psoriazisului menționăm: alimentația, fumatul, consumul de alcool, abuzul de medicamente, bolile infecțioase, îmbrăcămintea, traumatismele, contactul cu substanțe chimice, factorii psiho-emoționali (stresul, oboseala cronică) etc.

Fiind o boală autoimună, persoanele care au psoriazis pot dezvolta și alte boli autoimune precum boala Crohn, diabet zaharat, tiroidite ș.a.

Tratament

Până la momentul de față nu există un tratament curativ, adică un tratament care să vindece psoriazisul și să determine dispariția lui. Toate tratamentele încearcă să țină evoluția bolii sub control, să diminueze leziunile, astfel încât să contribuie la îmbunătățirea calității vieții acestor persoane.

Tratamentul clasic presupune aplicarea unor creme sau unguente (bazate pe analogi de vitamina D, retinoizi, corticosteroizi, uree, acid salicilic), fototerapia cu ultraviolete, fotochimioterapia cu psoralen (medicamentul este activat prin expunerea la radiațiile ultraviolete), anumite tratamente medicamentoase (retinoizi, metotrexat, ciclosporină) și, mai recent, terapiile biologice. Majoritatea acestor tratamente prezintă însă riscuri și reacții adverse semnificative.

Tratamentul alternativ

Fotografie de Geraud pfeiffer pe Pexels.com

Tratamentul alternativ sau, mai bine spus în acest caz, complementar, înseamnă în primul rând modificarea stilului de viață. Ca și în cazul altor boli autoimune, o alimentație sănătoasă și echilibrată poate ajuta la ținerea bolii sub control. Este dovedit că în cazul bolilor autoimune renunțarea la alimentele care întrețin inflamația (lactate, gluten, grăsimi, prăjeli, zahăr, condimente, conserve, afumături) este benefică. Astfel, alimentația pacienților cu psoriazis va trebui să predomine în fructe și legume proaspete, care sunt bogate în vitamine și antioxidanți. Fibrele favorizează detoxifierea organismului, de aceea alimentația bogată în fibre este indicată la pacienții cu psoriazis.

Se recomandă introducerea în alimentația zilnică a alimentelor bogate în grăsimi sănătoase: semințe de in, semințe și ulei de cânepă, semințe de chia, nuci, avocado, ulei de măsline ș.a.

Cosmetice naturale

Evitarea folosirii cosmeticelor (creme, șampoane, deodorante, parfumuri, vopsele de păr etc.) care conțin substanțe chimice nocive și înlocuirea lor pe cât posibil cu produse bazate pe ingrediente naturale este, de asemenea, recomandată.

Îmbrăcăminte din fibre naturale

Se recomandă evitarea hainelor din fibre sintetice și strâmte pe corp și utilizarea unor îmbrăcăminți confecționate din fibre naturale: in, cânepă, bumbac, mătase, bambus.

Evitarea stresului

Optarea pentru un ritm de viață mai liniștit, cu respectarea programului de odihnă și a mișcării fizice ușoare, constante, a meditației sau rugăciunii este recomandată pentru toate persoanele și, cu atât mai mult, pentru cele care suferă de psoriazis. Avem de a face în psoriazis cu un cerc vicios: stresul contribuie la apariția psoriazisului, iar mai apoi leziunile de pe piele întrețin stresul. Persoanele cu psoriazis în zone vizibile suferă de o oarecare stigmatizare din cauza societății, care pune leziunile pe seama unor boli contagioase sau a lipsei de igienă. Am putea spune că psoriazisul este un fel de lepră a societății moderne din acest punct de vedere. Acest fapt determină izolarea socială a pacienților cu psoriazis, apariția depresiei, anxietății, fenomene care contribuie în plus la agravarea bolii. Pacienților cu psoriazis li se recomandă în acest context și psihoterapia, ca ajutor în gestionarea situațiilor stresante de viață.

Remedii din plante

Dintre remediile bazate pe plante natura ne-a pus la dispoziție numeroase plante care pot fi utilizate în tratamentul psoriazisului, unele consumate intern, iar altele sub formă de băi, comprese, creme sau unguente.

Pe piele putem aplica uleiuri vegetale de cătină, morcov, cânepă, gălbenele, luminiță de seară, coada șoricelului, rostopască, măsline, in, cocos, sâmburi de struguri, avocado. La acestea se pot adăuga uleiuri esențiale: tămâie, smirnă, levănțică, copaiba, cedru, mușețel, arbore de ceai, geranium, turmeric, Helichrysum (imortele).

Majoritatea acestor uleiuri sunt bogate în acizi grași esențiali, vitamine și antioxidanți, care au rol în reducerea inflamației de la nivelul pielii, au efect emolient și hidratant. Unele dintre uleiuri au efect antimicrobian (arbore de ceai, salvie, neem).

Fotografie de Vladimir Konoplev pe Pexels.com

Pentru băi și comprese se pot folosi amestecuri din următoarele plante: rădăcină de brusture, coada șoricelului, coada calului, mușețel, levănțică, trifoi roșu, rostopască, trei frați pătați, gălbenele, nalbă, pudră de araroba ș.a.

Intern se recomandă consumul următoarelor ceaiuri: coriandru, brusture, coada șoricelului, năpraznic, urzică, trei frați pătați, măceșe, cătină, flori de soc, gălbenele, rostopască, cimbrișor, ceai verde, nuc, mesteacăn. Pentru confortul emoțional: levănțică, valeriană, conuri de hamei, passiflora, tei.

Primăvara se recomandă o cură cu sevă de mesteacăn. O altă alternativă este cura cu gel de aloe vera.

Extracte din plante care pot fi utilizate în psoriazis sunt: orz verde, cedru, nuc, platan, secară, tei.

Expunerea la soare

Expunerea corpului la lumina naturală a soarelui în orele recomandate este, de asemenea, benefică. Se recomandă folosirea unor creme de protecție solară bazate pe ingrediente naturale.

Acest material nu înlocuiește consultația medicală și nici nu încurajează automedicația. Pentru a trata o afecțiune, chiar și naturist, avem nevoie în primul rând de un diagnostic corect! Tratamentele se individualizează în funcție de simptomele fiecărui pacient.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. Woźniak E, Owczarczyk-Saczonek A, Placek W. Psychological Stress, Mast Cells, and Psoriasis-Is There Any Relationship? Int J Mol Sci. 2021 Dec 9;22(24):13252. doi: 10.3390/ijms222413252. PMID: 34948049; PMCID: PMC8705845.

2. Hoffmann J, Gendrisch F, Schempp CM, Wölfle U. New Herbal Biomedicines for the Topical Treatment of Dermatological Disorders. Biomedicines. 2020 Feb 8;8(2):27. doi: 10.3390/biomedicines8020027. PMID: 32046246; PMCID: PMC7168306.

3. Timoszuk M, Bielawska K, Skrzydlewska E. Evening Primrose (Oenothera biennis) Biological Activity Dependent on Chemical Composition. Antioxidants (Basel). 2018 Aug 14;7(8):108. doi: 10.3390/antiox7080108. PMID: 30110920; PMCID: PMC6116039.

4. Martins AM, Gomes AL, Vilas Boas I, Marto J, Ribeiro HM. Cannabis-Based Products for the Treatment of Skin Inflammatory Diseases: A Timely Review. Pharmaceuticals (Basel). 2022 Feb 9;15(2):210. doi: 10.3390/ph15020210. PMID: 35215320; PMCID: PMC8878527.

Bydr. Cristina Munteanu

antiaritmic, antioxidant, anxietate, Crataegus, fitoterapie, hipertensiune, hipocolesterolemiant, infarct miocardic, inimă, insomnie, miocard, normotensor, păducel, palpitații, planta inimii, plante medicinale, ritm cardiac, stres, tensiune arterială

Păducel (Crataegus monogyna, Crataegus oxyacantha)

Păducelul este un arbust spinos din familia Rosaceae. Florile sale sunt albe iar fructele coapte au formă sferic-ovală, culoare roșie și gust amărui.

Păducelul este o plantă cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos, fiind pe bună dreptate supranumit planta inimii.

Se folosesc de la arbustul de păducel florile, frunzele și fructele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract, sirop, vin tonic, comprimate, capsule.

Păducelul intră în compoziția a numeroase preparate fitoterapice simple sau combinate, indicate în probleme cardiace, asupra cărora vom insista în continuare. Fructele proaspete se pot consuma sub formă de compot sau dulceață.

Prin substanțele chimice care intră în componența sa, păducelul are numeroase proprietăți, acționând asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului. De asemenea, este recomandat și ca neurotrofic.

Păducelul

– contribuie la creșterea forței de contracție a inimii (acțiune inotrop pozitivă)

– acționează pe reglarea ritmului cardiac (efect cronotrop negativ)

– acționează asupra vaselor de sânge, reducând rezistența vasculară periferică

– tonifică pereții capilarelor

– are acțiune coronarodilatatoare și antispastică

– are acțiune antiaritmică

– previne apariția trombozelor

– este hipocolesterolemiant

– este antioxidant

– are efect ușor sedativ

– are efect diuretic.

Păducelul este mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.

Este indicat în:

❤tahicardie (palpitații)

❤aritmii

❤hipertensiune

❤angină pectorală, precordialgii

❤insuficiență cardiacă la debut

❤sechele post infarct miocardic

❤hipercolesterolemii

❤ateroscleroză

❤tulburările induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri)

❤insomnie

❤anxietate

❤stress

❗❗❗

Înainte de începerea unui tratament pe bază de păducel este recomandat să consultați un medic specialist în fitoterapie, mai ales când există deja medicație cardiacă instituită.

Păducelul nu se recomandă bolnavilor care se află în stadii avansate de boală, prezintă edeme cardiace și nici femeilor însărcinate. Cu prudență și monitorizare, poate fi administrat copiilor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

fitoterapeut&nutriționist

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de câmp (Thymus vulgaris)

Thymus Flowers in the Sunset. foto: istockphoto.com

Cimbrul de câmp este un subarbust (20-50 cm) care crește în locuri însorite și cu temperaturi ridicate, preferabil în zone de câmpie, după cum îi spune și numele.

A nu se confunda cu cimbrișorul, care este o plantă spontană, sălbatică (din aceeași familie) ce crește în zone de deal și munte și despre care puteți citi mai multe aici:

Cimbrișor (Thymus serpyllum)

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: taninuri, flavonoide, uleiuri esențiale, săruri minerale (calciu, cupru, fier, magneziu, zinc), vitamine (A, B, C) ș.a.

Cimbrul are proprietăți antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, hipocolesterolemiante, hipotensive, antidiareice, antireumatice, antitumorale.

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, extract, vin medicinal, sirop, ulei esențial, capsule – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbru. Uleiul esențial se poate folosi, combinat cu ulei de mentă, la prepararea apelor de gură.

Thyme essential oil bottle with bunch of thyme herb. foto: istockphoto.com

Uleiul esențial de cimbru, diluat în funcție de vârstă cu un ulei vegetal (ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de avocado, ulei din sâmburi de struguri ș.a.) se folosește sub formă de masaj în afecțiuni respiratorii și reumatice. De asemenea, se aplică topic pentru îndepărtarea negilor, papiloamelor sau herpesului bucal (diluat, cu ajutorul unui bețișor de ureche, strict pe zona leziunii).

O altă modalitate eficientă de utilizare a uleiului esențial de cimbru este adăugarea sa în lămpile de aromaterapie (combinat cu uleiuri de citrice, lavandă sau tămâie) în afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului nervos.

Uleiul esențial de cimbru mai intră în compoziția repelentelor anti-insecte datorită efectului său insecticid.

Se recomandă în:

susținerea sistemului imunitar

afecțiuni ale aparatului respirator (bronșită, pneumonie, astm)

tuse spastică

gastro-enterocolită

disbioză intestinală

meteorism abdominal

parazitoze intestinale

hipertensiune arterială

dureri menstruale

infecții urinare

candidoze

reumatism

convalescență

stres

depresie

anxietate

veruci.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1.Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

2. Borugă O, Jianu C, Mişcă C, Goleţ I, Gruia AT, Horhat FG. Thymus vulgaris essential oil: chemical composition and antimicrobial activity. J Med Life. 2014;7 Spec No. 3(Spec Iss 3):56-60. PMID: 25870697; PMCID: PMC4391421.

3. Micucci M, Protti M, Aldini R, Frosini M, Corazza I, Marzetti C, Mattioli LB, Tocci G, Chiarini A, Mercolini L, Budriesi R. Thymus vulgaris L. Essential Oil Solid Formulation: Chemical Profile and Spasmolytic and Antimicrobial Effects. Biomolecules. 2020 Jun 4;10(6):860. doi: 10.3390/biom10060860. PMID: 32512899; PMCID: PMC7356897.

4. Patil SM, Ramu R, Shirahatti PS, Shivamallu C, Amachawadi RG. A systematic review on ethnopharmacology, phytochemistry and pharmacological aspects of Thymus vulgaris Linn. Heliyon. 2021 May 18;7(5):e07054. doi: 10.1016/j.heliyon.2021.e07054. PMID: 34041399; PMCID: PMC8141878.

Tag Archive stres

Ce sunt gastroenterocolita și enterovirozele?

Cauze frecvente ale acestor afecțiuni

Factori predispozanți

Prevenție: Cum ne putem proteja de gastroenterocolite și enteroviroze?

Igiena

Alimentație sigură

Educație

Simptomele gastroenterocolitelor și enterovirozelor

Simptome frecvente:

Tratamente și remedii

Tratamente alternative

Fitoterapia, gemoterapia și aromoterapia în tulburările gastro-intestinale

Homeopatia în gastroenterocolite

Sprijinul emoțional

Depresia și infertilitatea – o legătură bidirecțională

Cum contribuie depresia la infertilitate

Suportul medicinei alternative în echilibrarea emoțională și sprijinirea fertilității

Ce este o salină?

Beneficiile tratamentului în salină

Contraindicații ale tratamentului în salină

Criteriul vârstei și expunerea treptată

Salina umedă vs. Salina uscată

Pe teritoriul României se regăsesc și saline umede, dintre care cea mai renumită este cea de la Turda (județul Cluj), dar și saline uscate precum cea de la Praid (județul Harghita).

Alte saline naturale se găsesc la:

1. Conținutul în vitamine

2. Conținutul în minerale

3. Conținutul în acizi grași Omega

4. Conținutul în antioxidanți

5. Conținutul în proteine și aminoacizi

6. Conținutul în hormoni și precursori hormonali

***

7. Afecțiuni hepatice

8. Afecțiuni gastro-intestinale

9. Anemie

10. Rahitism

11. Alte carențe minerale și vitaminice, stări de astenie, convalescență

12. Infecții bacteriene, virale și fungice

13. Susținerea sistemului imunitar

14. Afecțiuni oculare

15. Afecțiuni cardio-vasculare

16. Protector al vaselor sanguine. Coagulare

17. Reduce nivelul colesterolului

18. Acțiune antitumorală

19. Ameliorează simptomele menopauzei

20. Susține fertilitatea

21. Efect antiinflamator

22. Afecțiuni ale pielii

23. Efect calmant

Cătina este recomandată astfel în:

24. Neuroprotecție, îmbunătățirea memoriei și a cogniției

25. Reumatism

26. Obezitate

27. Diabet zaharat

28. Alcoolism, tabagism

29. Păr frumos

30. Unghii sănătoase

***

Cum consumăm cătina?

Ingrediente:

Mod de preparare:

Recomandări:

Rețetă:

Ingrediente:

Mod de preparare:

1. Salcâmul

Rețetă dulceață din flori de salcâm aici:

2. Teiul

Rețetă apă florală de tei aici:

3. Socul

Rețetă sirop din flori de soc aici:

4. Păducelul

Rețetă tinctură din flori de păducel aici:

5. Iasomia (lămâiţa)

Apă florală de iasomie – rețetă aici:

6. Liliacul

Rețetă dulceață din flori de liliac aici:

Despre halenă poți găsi informații și aici:

7. Gălbenelele

Rețetă unguent din flori de gălbenele aici:

*******