deshidratare - FITO CLINIC DR M

Gastroenterocolita și enterovirozele la copii: cauze, prevenție și tratamente alternative

Ce sunt gastroenterocolita și enterovirozele?

Aș dori în primul rând să definesc acești termeni, care nu sunt sinonimi.

Gastroenterocolita reprezintă inflamația tractului digestiv, manifestată prin simptome precum diaree, vărsături, febră și dureri abdominale. Ea poate fi cauzată de infecții virale, bacteriene, parazitare sau de consumul de alimente contaminate.

Enterovirozele, pe de altă parte,sunt infecții virale cauzate de enterovirusuri, care afectează în principal intestinul, dar pot produce și simptome sistemice.

Cauze frecvente ale acestor afecțiuni

Infecții virale: Rotavirus, Norovirus, Adenovirus, Enterovirusuri ș.a.
Infecții bacteriene: Escherichia coli, Salmonella, Campylobacter ș.a.
Infecții parazitare: Giardia lamblia, Ascaris lumbricoides ș.a.
Factori alimentari: alimente și apa contaminate

Factori predispozanți

Imunitatea scăzută (în special în convalescența unor boli precum gripa, varicela etc.)
Frecventarea grădinițelor, școlilor, locurilor aglomerate, unde riscul de contaminare este crescut

Prevenție: Cum ne putem proteja de gastroenterocolite și enteroviroze?

Igiena

Spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de mese și după folosirea toaletei
Igiena riguroasă a suprafețelor și a obiectelor utilizate frecvent

Alimentație sigură

Evitarea consumului alimentelor crude, din surse nesigure sau insuficient preparate
Evitarea consumului apei care nu provine din surse verificate

Educație

Învățarea copiilor să nu-și pună mâinile murdare în gură și să nu mănânce fără să se spele înainte pe mâini, să nu bea/mănânce după alte persoane, să respecte ideea obiectelor personale de îngrijire

Simptomele gastroenterocolitelor și enterovirozelor

Aceste afecțiuni au un impact semnificativ asupra tractului digestiv și, uneori, asupra stării generale a copilului. Gastroenterocolita și enterovirozele debutează, de obicei, brusc, în plină stare de sănătate, iar simptomele pot varia de la forme ușoare, care se rezolvă cu regim igieno-dietetic, până la manifestări severe, care necesită intervenție medicală.

Simptome frecvente:

Diaree:
- De obicei apoasă, frecvent asociată cu prezența mucusului în scaun
- În cazul infecțiilor bacteriene, poate apărea sânge în scaun
Vărsături:
- Sunt un simptom comun, mai ales la debutul bolii
- Pot fi frecvente și pot contribui la deshidratarea organismului
Dureri abdominale:
- Crampele abdominale pot fi moderate sau severe și pot însoți episoadele de vărsături sau diaree
Febră:
- Apare de obicei în infecțiile virale sau bacteriene și poate fi însoțită de frisoane
Lipsa poftei de mâncare:
- Copilul poate refuza alimentele și chiar lichidele, ceea ce crește riscul de deshidratare
Stare generală alterată:
- iritabilitatea, oboseala excesivă sau letargia sunt frecvent întâlnite, mai ales la copiii mici
- dureri de cap, dureri musculare
Semne de deshidratare ușoară:
- Sete crescută, buze ușor uscate, urină mai puțină decât de obicei (copilul udă mai puține scutece sau merge mai rar la toaletă pentru a urina)

Semnele de gravitate sau când să ne îngrijorăm

Există câteva semne clare care indică faptul că boala nu poate trece de la sine și necesită consult medical imediat:

Deshidratare severă:
- Gura și buzele foarte uscate, absența lacrimilor la plâns, piele rece sau lipsită de elasticitate, urinare extrem de redusă sau absentă (mai puțin de o dată la 8 ore) și urină închisă la culoare
- la sugari: deprimarea fontanelei
Febră mare și persistentă:
- Temperatură mai mare de 39°C, care nu cedează sau cedează foarte greu la antitermice
Scaune cu sânge sau puroi:
- Sugerează o posibilă infecție bacteriană cu Salmonella sau Shigella, de exemplu
Letargie extremă:
- Copilul este somnolent, greu de trezit sau refuză complet să bea lichide
Episoade de vărsături constante:
- Mai mult de 10 episoade de vărsături într-o zi, care împiedică administrarea oricărui lichid
Convulsii:
- Pot apărea în caz de febră foarte mare sau deshidratare severă
Durere abdominală intensă:
- Dacă este localizată și persistentă, ar putea indica complicații, precum apendicita sau ocluziile intestinale

Aceste semne indică necesitatea unei evaluări medicale rapide, mai ales la copiii mici, unde deshidratarea poate surveni rapid și poate deveni periculoasă.

Tratamente și remedii

Tratamentul clasic include administrarea sărurilor de rehidratare, a medicamentelor simptomatice (antivomitive, antidiareice, antitermice), probioticelor și, uneori, administrarea de antibiotice pentru infecțiile bacteriene dovedite. Însă, tot mai mulți părinți optează pentru soluții naturale, mai blânde pentru organism.

Repausul digestiv

Prima și cea mai importantă măsură în cazul apariției vărsăturilor este repausul digestiv.

Dacă copilul a vomitat, nu îi dăm nimic să bea sau să mănânce în următoarea oră. Este cea mai importantă măsură! Se creează altfel un reflex de vomă care va fi oprit foarte greu.

Administrarea raționalizată a sărurilor de rehidratare sau a apei

După repausul de 1 oră vom începe să administrăm copilului apă sau săruri de rehidratare, în cantitate mică, la interval de 5-10 minute.

Putem administra lichidele, în funcție de vârstă, cu lingurița, seringa, biberonul, cană cu pai, cană normală. Este important să dăm cu guri mici și să nu lăsăm copilul să bea o cantitate mare de lichid o dată.

Dacă am avut un singur episod de vărsătură putem administra apă sau ceai. Dacă însă vorbim de mai multe episoade de vărsătură și de pericolul deshidratării, vom începe cu sărurile de rehidratare.

Reluarea alimentației solide

Dacă se tolerează lichidele și după 2-3 ore de administrare raționalizată a acestora copilul nu a mai vărsat, putem începe cu administrarea de mâncare. De principiu vom administra întâi lucruri uscate, să absoarbă acidul gastric din stomac: pâine prăjită, grisine, biscuiți (simpli, fără cremă). Dacă le tolerează și copilul dorește, cere, putem da mâncare de regim, adică alimente ușor de digerat, fierte, coapte sau preparate la abur. De regulă se preferă așa-numita dietă BRAT: banane, orez, mere și pâine prăjită, pentru a stabiliza tractul digestiv.

Nu vom administra legume și fructe proaspete, alimente grase, condimentate, prăjeli, creme, fast-food.

Dacă nu există vărsături, ci doar scaune diareice, vom administra aceleași alimente, doar că nu mai este necesar repausul digestiv, raționalizarea lichidelor și reluarea treptată a alimentației.

Copiii alimentați la sân vor fi alăptați în continuare. În cazul celor alimentați cu formule de lapte praf se recomandă continuarea alimentării cu formula respectivă, ținând cont de regulile de mai sus. Schimbarea formulei de lapte cu o formulă fără lactoză nu este indicată de rutină, ci doar în cazurile severe.

Tratamentul clasic presupune:

Rehidratare orală: Săruri de rehidratare (ORS)
Medicamente simptomatice: Antiemetice, antidiareice, antitermice (la recomandarea medicului), antispastice
Antibiotice: Doar pentru infecțiile bacteriene confirmate

La acestea putem adăuga administrarea de probiotice pentru refacerea florei intestinale.

Tratamente alternative

Pe lângă tratamentul clasic este bine de știut că avem la îndemână o serie de tratamente alternative sau complementare.

Fitoterapia, gemoterapia și aromoterapia în tulburările gastro-intestinale

Mușețel

Mușețelul are proprietăți antiinflamatoare, calmante și antispasmodice, fiind eficient în reducerea durerilor abdominale și a inflamației tractului digestiv.

Poate fi folosit sub formă de infuzie, care este ușor acceptată de către copii și adulți și poate fi îndulcită cu puțină miere pentru cei mai mari de 1 an.

Pentru calmarea crampelor abdominale puteți amesteca câteva picături de ulei volatil de mușețel cu ulei de măsline sau cocos și masa ușor abdomenul.

Mentă

Menta este recunoscută din vechime pentru faptul că intervine în calmarea spasmelor intestinale, și reducerea senzației de greață.

La fel ca și mușețelul, poate fi folosită intern sub formă de infuzie sau extern, sub formă de masaj cu ulei volatil diluat într-un alt ulei vegetal.

Ghimbir

Ghimbirul este renumit pentru proprietățile sale antiemetice și antiinflamatoare. Ajută la reducerea balonării, grețurilor, vărsăturilor și stimulează digestia.

Ghimbirul poate fi consumat intern sub formă de infuzie, limonadă, ras și amestecat cu miere sau, extern, se poate apela la masajul abdominal cu ulei volatil.

Proprietățile sale au început să fie explorate de industria farmaceutică, astfel încât există numeroase picături, siropuri, acadele sau plasturi pe bază de ghimbir care pot fi utilizate cu succes în astfel de situații.

Afin

Afinele proaspete sau uscate, compotul și ceaiul de afine au proprietăți astringente și ajută la reducerea episoadelor de diaree. De asemenea, conțin antioxidanți care susțin recuperarea.

În episoadele de diaree, afinele consumate împreună cu iaurt sau kefir pot fi o gustare vindecătoare, combinând proprietățile dezinfectante și astringente ale afinelor cu conținutul în probiotice al iaurtului sau kefirului.

De asemenea, se găsesc în drogherii și farmacii siropuri, tincturi, gemoderivate, comprimate sau capsule cu extract de afine, extrem de benefice în afecțiunile ce presupun alterarea tranzitului intestinal.

Ananas

Ananasul conține bromelaină, o enzimă care susține digestia proteinelor și reduce inflamația tractului digestiv. De asemenea, ajută la hidratare datorită conținutului ridicat de apă. Poate fi consumat sub formă de suc proaspăt (diluat), compot sau bucățele mici. Există și comprimate digestive pe bază de extract de ananas și papaya, un alt fruct bogat în enzime digestive (papaină), contribuind la calmarea mucoasei intestinale inflamate și favorizând recuperarea organismului.

Ghindă

Ghinda este un remediu tradițional cu proprietăți astringente, eficientă pentru reducerea diareei și calmarea mucoasei intestinale. Se regăsește în numeroase preparate destinate enterocolitelor, de regulă în combinație cu cărbune medicinal, mentă, afin etc.

Băuturile tip Cola

Deși consumul de băuturi tip cola în gastroenterocolite este controversat, unele studii sugerează că acestea pot avea efecte benefice datorită conținutului de acid fosforic, care poate acționa ca antibacterian și antivomitiv. În cantități mici, băuturile tip cola pot reduce senzația de greață și pot contribui la rehidratare. Totuși, nivelul ridicat de zahăr poate agrava diareea, iar conținutul de cofeină nu este potrivit pentru copii mici. Utilizarea lor trebuie să fie o măsură de urgență, în cazurile în care alte soluții de rehidratare sau tratamente nu sunt disponibile.

Homeopatia în gastroenterocolite

Homeopatia oferă o abordare blândă și personalizată, adaptată fiecărui copil. Câteva din remediile frecvent utilizate în tulburările digestive includ:

Arsenicum album: recomandat în diaree apoasă asociată cu greață și/sau vărsături, scaune cu senzație de arsură, stare de slăbiciune
Nux vomica: indicat în cazul durerilor abdominale și senzației de greață și/sau vărsături după excese alimentare, diaree cu scaune apoase, nu foarte abundente
Podophyllum: eficient pentru diareea apoasă, explozivă, în jet, însoțită de crampe abdominale și gaze
Veratrum album: diaree apoasă, abundentă și explozivă cu crampe abdominale puternice; vărsături frecvente, cu deshidratare rapidă și senzație intensă de slăbiciune, paloare, transpirație rece
China: diaree cu scaune lichide ce nu miros neplăcut, care pot conține resturi nedigerate; gazele emise sunt în schimb urât mirositoare; balonare severă; stare de slăbiciune marcată
Ipeca: util în vărsături persistente, fără ameliorare după vărsătură
Phosphorus: vărsături incoercibile, sete de apă rece, care este însă vomitată imediat ce se încălzește în stomac

Este important ca administrarea remediilor homeopate să fie făcută personalizat și la recomandarea unui medic.

Sprijinul emoțional

Un aspect adesea neglijat în gestionarea bolilor la copii este sprijinul emoțional. Părinții pot contribui semnificativ la recuperarea celor mici prin menținerea unui mediu calm și plin de înțelegere. Stresul și anxietatea părinților pot fi resimțite de copii, accentuând disconfortul acestora. Este important ca părinții să rămână răbdători, să ofere afecțiune și să fie alături de copil în timpul bolii. Activități liniștitoare, precum cititul unei povești sau simpla ținere în brațe, pot crea o atmosferă de siguranță, ajutând copilul să depășească mai ușor momentul dificil al unei gastroenterocolite.

Gastroenterocolita și enterovirozele sunt, așadar, afecțiuni frecvente în cazul tuturor categoriilor de vârstă, dar cu un tablou mai zgomotos atunci când este vorba de copii, și care pot fi gestionate eficient prin metode clasice de tratament, prin abordarea unor soluții naturale sau prin combinarea acestora.

Cu o igienă corespunzătoare și o atenție sporită la simptome, părinții pot reduce considerabil riscul complicațiilor și pot sprijini recuperarea rapidă a celor mici.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Prezența oxalaților de calciu în urină. Când ar trebui să ne îngrijorăm?

Oxalații de calciu sunt cristale formate prin combinarea ionilor de calciu cu acidul oxalic, o substanță produsă atât de metabolismul intern (produsul final de metabolism al glioxalatului si gliceratului), cât și adusă prin aport din surse alimentare.

Acidul oxalic este prezent în multe alimente, iar în cazul unei absorbții crescute, acesta se acumulează în organism, fiind eliminat prin rinichi, dar atunci când concentrația sa este ridicată, poate apărea riscul de formare a calculilor renali.

Acest proces se întâmplă mai ales în condiții de deshidratare sau când există un dezechilibru în compoziția urinei.

Pe lângă alimentație, unele vitamine sau medicamente, predispoziția genetică și anumite afecțiuni renale pot favoriza acumularea oxalaților, transformându-i într-un factor de risc important în special pentru persoanele cunoscute cu afecțiuni cronice ale rinichilor.

În acest articol, vom discuta despre ce înseamnă prezența oxalaților de calciu în urină, de ce apar aceștia, cum pot fi preveniți sau tratați, inclusiv prin abordări alternative.

Ce înseamnă prezența oxalaților de calciu în urină?

Prezența oxalaților de calciu în urină este o descoperire comună în cazul analizelor de laborator, însă un nivel ridicat al acestora poate indica riscul de formare a nefrolitiazei (pietre la rinichi). Cristalele de oxalat de calciu depistate frecvent în urină indică faptul că organismul nu poate elimina corect oxalații.

Organismul uman nu poate descompune oxalații, ei sunt eliminați cu ajutorul rinichilor, dar, în condiții de suprasolicitare metabolică, oxalații se pot acumula în urină.

Oxalații în concentrații mari pot fi toxici pentru celulele renale, iar expunerea constantă la aceștia poate contribui la apariția unei inflamații locale și duce, în timp, la deteriorarea funcției renale.

Cauze ale apariției oxalaților de calciu în urină

Există câțiva factori principali care pot duce la creșterea concentrației oxalaților de calciu:

Dieta bogată în oxalați: Consumul frecvent al unor alimente precum spanac, fasole, ciocolată, cacao, ceai, roșii sau sfeclă poate aduce un aport mare de oxalat în organism, crescând riscul de formare a pietrelor.

Consumul ridicat de proteine animale: Dieta bogată în proteine animale poate modifica echilibrul acido-bazic din corp, crescând riscul de formare a oxalaților de calciu.

Deshidratarea: Când nu consumăm suficientă apă, urina devine mai concentrată, favorizând formarea și precipitarea cristalelor de oxalat de calciu.

Malabsorbția: Anumite afecțiuni intestinale precum boala Crohn afectează absorbția nutrienților și duc la o absorbție excesivă a oxalaților.

Hiperoxaluria: O tulburare metabolică genetică care cauzează o producție ridicată de oxalat în organism, crescând riscul formării calculilor.

Aportul scăzut de calciu. Aportul alimentar scăzut de calciu poate părea la prima vedere un mod de a reduce riscul de pietre la rinichi, dar are în final un efect paradoxal: poate duce de fapt la creșterea acestui risc. În mod normal, calciul din alimente se leagă de oxalați în intestin și formează un complex care nu este absorbit în corp (insolubil) și este eliminat prin scaun. Când însă consumăm puțin calciu, rămâne mai mult oxalat liber în intestin, iar acesta ajunge să fie absorbit în cantități mai mari în sânge. De aici, oxalatul este eliminat prin rinichi, crescând nivelul de oxalat în urină.

Excesul sau lipsa unor vitamine, anumite medicamente: vitamina C, vitamina D, anumite antibiotice etc.

Vitamina C

Atunci când este consumată în cantități moderate, vitamina C este metabolizată în siguranță și folosită eficient de către organism. Totuși, atunci când aportul depășește cu mult nivelul necesar și nu se urmează nici o hidratare corespunzătoare, metabolizarea vitaminei C duce la creşterea excreţiei de oxalat şi poate reprezenta un factor de risc pentru nefrolitiaza cu oxalat de calciu.

Vitamina D

Suplimentarea excesivă cu vitamina D poate duce la creșterea absorbției calciului din intestin, crescând astfel nivelul de calciu din sânge și urină. În acest context, dacă urina este saturată cu calciu, există un risc mai mare de cristalizare și formare a cristalelor de oxalat de calciu. Dozele de vitamina D ar trebui ajustate în funcție de nevoile individuale și monitorizate prin analize periodice, mai ales la persoanele care iau doze mari sau care au risc de litiază renală.

Calciul (sub formă de suplimente)

Deși calciul preluat din alimente are un rol protector, suplimentele de calciu însă pot crește nivelul de calciu din urină, sporind riscul de formare a pietrelor. Suplimentele de calciu pot favoriza cristalizarea oxalaților în special la persoanele care consumă deja o cantitate semnificativă de oxalați prin dietă. Administrarea suplimentelor de calciu ar trebui făcută cu precauție, la recomandarea medicului și cu monitorizare periodică, în special la persoanele cunoscute cu risc de litiază renală.

Vitamina B6 (Piridoxina)

Deficitul de vitamină B6 este asociat cu o creștere a nivelului de oxalat în urină, deoarece B6 este implicată în metabolismul oxalatului. În schimb, suplimentarea adecvată cu B6 poate reduce riscul formării pietrelor la rinichi la persoanele cu hiperoxalurie.

Medicamente diuretice

Diureticele tiazidice sunt adesea prescrise pentru hipertensiune și reduc excreția de calciu în urină, ceea ce poate reduce riscul de pietre de oxalat de calciu. Cu toate acestea, diureticele în general pot contribui la deshidratare, ceea ce poate concentra urina și, astfel, poate crește riscul de formare a pietrelor.

Aspirina și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS)

Utilizarea pe termen lung a unor AINS poate afecta funcția renală și crește riscul de formare a pietrelor. Acest lucru este mai frecvent la cei cu afecțiuni renale preexistente sau la cei care iau doze mari de astfel de medicamente.

Antiacidele pe bază de calciu

Antiacidele care conțin calciu cresc cantitatea de calciu excretată în urină, ceea ce favorizează formarea pietrelor, mai ales dacă sunt utilizate perioade lungi de timp.

Antibioticele (în special cefalosporinele)

Anumite antibiotice pot modifica flora intestinală și reduce numărul bacteriilor care descompun oxalatul, contribuind astfel la creșterea nivelului de oxalat în organism. În cazul acesta flora intestinală poate fi susținută prin administrarea de probiotice pentru a ajuta la restabilirea bacteriilor benefice.

Cum putem preveni și trata oxalații de calciu în urină?

Pentru a preveni formarea cristalelor de oxalat de calciu și a pietrelor la rinichi, este important să adoptăm măsuri care să reducă riscul apariției acestora:

Hidratarea corespunzătoare: Un consum adecvat de apă este esențial pentru a dilua urina și a preveni formarea cristalelor. Se recomandă consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi, dar acesta se adaptează în funcție de vârstă, greutate și dacă există alte probleme de sănătate.

Limitarea alimentelor bogate în oxalați: Deși nu trebuie eliminate complet, alimentele bogate în oxalați ar trebui consumate cu moderație.

Consumul de alimente bogate în calciu: Calciul din dietă se leagă de oxalați în intestin, reducând astfel absorbția acestora. Este important în acest sens să avem o alimentație echilibrată și cât mai diversificată și să consumăm suficiente surse de calciu.

Evitarea consumului excesiv de sare și proteine animale: Sarea și proteinele animale pot crește excreția de calciu în urină, ceea ce poate favoriza formarea cristalelor.

Suplimentele de magneziu și citrat: Magneziul și citratul pot ajuta la prevenirea formării pietrelor de oxalat de calciu. Citratul de potasiu, de exemplu, este adesea prescris pentru a alcaliniza urina și a împiedica cristalizarea oxalaților de calciu.

Abordări alternative

În plus față de tratamentele convenționale, există și câteva abordări alternative și remedii naturale care pot ajuta la prevenirea formării oxalaților de calciu în urină.

Fitoterapia reprezintă o resursă deosebit de importantă în acest sens. Plante medicinale precum coada calului, brusturele, urzica sau păpădia pot constitui remedii importante pentru o persoană care se confruntă cu prezența oxalaților de calciu în urină.

Coada-calului este o plantă este cunoscută pentru efectele sale diuretice, bogată în săruri minerale și care contribuie la eliminarea mai eficientă a sărurilor și a toxinelor din rinichi.

Păpădia: Rădăcina de păpădie poate stimula funcția renală și ajuta la prevenirea formării pietrelor.

Anumite suplimente pe bază de enzime și probiotice pot contribui la metabolizarea oxalaților din intestin. Unele cercetări sugerează că suplimentarea cu probiotice care conțin bacteria Oxalobacter formigenes ar putea reduce nivelul oxalaților în urină.

Aromaterapia: Uleiurile esențiale de lămâie sau mirt sunt utilizate pentru susținerea sănătății rinichilor, datorită proprietăților lor detoxifiante.

De asemenea, ca în toate problemele de sănătate, modificarea stilului de viață, reducerea stresului și activitatea fizică regulată moderată pot susține sănătatea generală a organismului și a rinichilor, ajutând la îmbunătățirea circulației și a funcției renale.

Prezența oxalaților de calciu în urină nu este întotdeauna un motiv de îngrijorare, dar poate fi un semn de alarmă pentru posibile probleme la rinichi, cum ar fi pietrele.

Prin adoptarea unei diete echilibrate, hidratare adecvată și evitarea alimentelor bogate în oxalați, putem reduce semnificativ riscul formării cristalelor de oxalat de calciu. De asemenea, tratamentele convenționale pot fi completate cu abordări alternative, cum ar fi fitoterapia sau suplimentele de magneziu, pentru a susține sănătatea renală pe termen lung.