Tag Archive parazitoze intestinale

Bydr. Cristina Munteanu

Parazitozele intestinale – remedii și soluții naturale

foto: istockphoto

Parazitozele intestinale reprezintă o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor preșcolari, având cauze variate precum igiena precară, contactul cu animalele infectate sau consumul de alimente și apă contaminate.

Dar de ce sunt copiii atât de vulnerabili la aceste infestări?

Răspunsul se află în natura lor jucăușă și curioasă: adesea, în entuziasmul jocurilor, uită de regulile de igienă, facilitând astfel contactul cu germenii prin simpla introducere a mâinilor murdare în gură. Mai mult, această etapă a vieții coincide și cu debutul intrării în colectivitate, unde riscurile de expunere la paraziți cresc considerabil. Iar toate acestea se desfășoară pe un sistem imunitar în formare, care nu are încă instrumente eficiente de luptă.

Printre cele mai comune parazitoze intestinale se numără giardiaza, ascaridioza și oxiuraza.

Giardiaza

Giardiaza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Giardia lamblia, motiv pentru care afecțiunea se mai numește și lambliază. Aceasta se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate sau prin contactul cu persoane infectate. Ce este foarte important de știut, este faptul că în ciclul său de dezvoltare Giardia poate persista sub forma chistică chiar și în apa clorinată. Simptomele infestării cu acest parazit includ: diaree, crampe abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și stări de oboseală. Diareea poate fi intermitentă, explozivă și poate avea un miros neplăcut. Copiii sunt cei mai expuși datorită modalității de transmitere fecal-orală a parazitului, fiind situații de adevărate epidemii în colectivități.

Ascaridioza

Ascaridioza este o infecție provocată de Ascaris lumbricoides sau, cum mai este cunoscut de toată lumea – limbric. Ouăle parazitului se găsesc în solul contaminat și pot fi ingerate prin alimente sau apă contaminate. Infecția poate cauza simptome precum: dureri abdominale, obstrucție intestinală, pierdere în greutate și în unele cazuri, reacții alergice. La adult infecția poate fi asimptomatică. Infecția cu Ascaris poate avea și consecințe asupra sistemului respirator, conducând la apariția așa-numitului sindrom Löffler. După ingestia accidentală a ouălor de Ascaris, acestea eclozează la nivelul intestinului subțire, de unde migrează sub formă de larve prin circulația sanguină sau limfatică la nivel pulmonar, determinând apariția simptomelor respiratorii: tuse, dificultăți de respirație și febră. După o perioadă de aproximativ 10-14 zile, larvele sunt expectorate prin tuse, o parte din ele fiind reînghițite și ajungând astfel din nou în intestin. Ascaridioza nu se transmite interuman, ci doar prin intermediul solului sau apei contaminate cu materii fecale umane sau de porc.

foto: istockphoto

Oxiuraza

Oxiuraza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Enterobius vermicularis, cunoscut și sub numele de oxiur. Oxiurii se transmit prin ingestia ouălor contaminate, care pot fi întâlnite pe suprafețe sau haine. Odată ajunse în tractul digestiv, ouăle eclozează la nivelul intestinului și ating stadiul de maturitate în câteva săptămâni. Simptomele includ: dureri abdominale, senzație de greață, mâncărime anală (în special noaptea), iritabilitate, tulburări de somn, bruxism.

Metode de prevenție ale infestărilor cu paraziți intestinali

foto: istockphoto

Prevenirea infecțiilor cu paraziți intestinali la copii este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Iată câteva metode eficiente de prevenire:

Spălarea pe mâini: învață copiii să-și spele mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce s-au jucat afară, după ce au pus mâna pe animale, înainte de a mânca, după utilizarea toaletei. Dar nu numai copiii trebuie să se spele corect pe mâini, ci și persoanele care îngrijesc copiii trebuie să se spele cu apă și săpun când vin de afară, înainte și după schimbarea scutecului, înainte de a se apuca de prepararea și administrarea meselor etc.

Educarea copiilor cu privire la folosirea corectă a toaletei: nu deschidem robinetul cu aceeași mână cu care ne-am șters după ce am folosit toaleta; în cazul fetițelor ștergerea trebuie efectuată din față spre spate (dinspre uretră spre anus).

Tăierea unghiilor: menținerea unghiilor scurte și curate pentru a preveni acumularea de murdărie sau ouă de paraziți.

Consumul de apă din surse sigure și evitarea înghițirii de apă atunci când se frecventează piscine, bazine, râuri, lacuri etc.

Spălarea fructelor și legumelor înainte de consumul în stare proaspătă.

Gătirea corespunzătoare a alimentelor (în special cele din carne) la temperaturi adecvate pentru a distruge eventualii paraziți.

Deparazitarea regulată a animalelor de companie și igiena acestora sunt și ele esențiale. Spălați-vă pe mâini după ce ați interacționat cu animalele.

Atunci când avem o infecție confirmată sunt necesare măsuri suplimentare:

Toaleta riguroasă în regiunea perianală cu apă și săpun imediat după trezire pentru limitarea riscului de autoinfestare și de contaminare cu mâinile murdare a suprafețelor.

Toaleta riguroasă a oliței și a vasului de toaletă, precum și a robinetelor și clanțelor ușilor de la baie.

Schimbarea zilnică a lenjeriei de corp a copilului și a așternuturilor de pat.

Spălarea articolelor vestimentare și a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate pentru distrugerea ouălor.

Evitarea scărpinării în zona anală sau purtarea de mănuși pe timpul nopții pentru a evita contaminarea cu ouă a mâinilor.

Diagnosticul parazitozelor intestinale

Uneori, în rare cazuri, paraziții pot fi vizualizați direct în materiile fecale eliminate. Pentru diagnosticarea lor, cel mai frecvent se utilizează examenul coproparazitologic, care însă de multe ori iese cu rezultat fals negativ, chiar dacă organismul este infestat. Acesta este motivul pentru care acest examen coproparazitologic se recomandă să se efectueze de trei ori consecutiv la distanță de 3-5 zile.

De multe ori, la un copil infestat și cu simptome specifice ne poate atrage atenția asupra unei parazitoze intestinale creșterea eozinofilelor pe hemoleucogramă.

foto: istockphoto

În cazul oxiurilor se mai utilizează analiza numită amprentă anală, fiind poate cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Atenție însă, un examen inițial negativ, nu exclude parazitoza. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare astfel 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

Efectuarea analizei amprentei anale se face dimineața, înainte de toaleta perineală sau de defecare, această metodă putând astfel evidenția ouăle prezente în pliurile anale, depuse acolo în timpul nopții de femela parazit.

Giardiaza poate fi diagnosticată cu ajutorul examenului coproparazitologic, însă trebuie menționat faptul că eliminarea chisturilor în scaun este intermitentă, ceea ce poate oferi uneori rezultate fals negative. Mai eficientă este astfel detectarea antigenului Giardia în materiile fecale, care poate detecta și chisturile de parazit distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte.

În cazul infestării cu Ascaris examenul coproparazitologic poate fi negativ până la 40 de zile de la infecție.

Mult mai eficientă este testarea prezenței viermilor intestinali prin analize de tip PCR, analiză care este ceva mai costisitoare însă.

Am menționat cele mai frecvente parazitoze intestinale, dar infecții cu paraziți care determină simptomatologii digestive asemănătoare și care trebuie luate în considerare la copiii cu dureri abdominale persistente, stări de greață, lipsa poftei de mâncare ori scădere ponderală sunt și cele determinate de: Toxocara canis și cati, Tenia etc. De asemenea, în cazul unei simptomatologii digestive trebuie luată în considerare și infecția cu bacteria Helicobacter pylori sau bolile inflamatorii intestinale.

Tratament

Tratamentul clasic al parazitozelor intestinale depinde de tipul de parazit și este în general reprezentat de medicamente antiparazitare specifice precum furazolidon, metronidazol, albendazol sau mebendazol dar nu numai.

Datorită efectelor adverse ale acestor medicamente tot mai multe persoane aleg să exploreze metode alternative de tratament. În special pentru copii, tratamentul alternativ este ideal, ajutând la eliminarea paraziților și la diminuarea blândă a simptomelor digestive.

Astfel, există numeroase alimente și plante medicinale care pot fi incluse în alimentația persoanelor cu parazitoze intestinale, care și-au dovedit eficiența în viața de zi cu zi, dar și în studii științifice. Acestea pot fi introduse în alimentația zilnică sau administrate sub diferite forme, de la ceaiuri, tincturi sau siropuri la capsule ori comprimate.

Dacă un membru al familiei are paraziți intestinali, toți ceilalți membri trebuie să urmeze schema de tratament. Această măsură ar fi ideal să se respecte și în cazul colectivităților de preșcolari (creșe, grădinițe).

Dintre alimentele cu rol dovedit antiparazitar amintim:

Usturoiul

Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare. Conține alicină, un compus activ ce ajută la eliminarea paraziților din intestin. Poate fi consumat crud sau sub formă de tincturi sau capsule.

Semințele de dovleac

foto: istockphoto

Acestea conțin cucurbitacină, o substanță care inhibă activitatea unor paraziți prin afectarea metabolismului acestora (paralizează viermii intestinali) și poate astfel ajuta la eliminarea paraziților. În plus, conține zinc, un mineral esențial care sprijină sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a infecțiilor parazitare.

Se recomandă folosirea semințelor de dovleac neprăjite, ca atare sau măcinate ori administrarea de ulei din semințe de dovleac presat la rece. Semințele măcinate pot fi amestecate cu lapte, miere de albine și propolis și administrate astfel câte o linguriță de trei ori pe zi. Uleiul de dovleac poate fi administrat ca atare sau în salate, piureuri etc.

Papaya

Papaya este o resursă importantă în lupta împotriva viermilor intestinali, îndeosebi datorită enzimei numite papaină, care perturbă ciclul de viață al paraziților și duce la omorârea și eliminarea acestora.

Se recomandă consumul fructelor și integrarea pudrei din semințe de papaya în alimentație. Adulții pot folosi și capsulele cu pudră din semințe.

Alte preparate antiparazitare eficiente sunt: nuca neagră, quercetina, chitosanul etc.

Condimente și plante medicinale

Cimbrul

Cimbrul este una dintre plantele medicinale cele mai utilizate în afecțiuni infecțioase, datorită efectului său antiviral, antibacterian, antifungic și antiparazitar. Substanța activă responsabilă în principal de proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare este timolul.

Oregano

Oregano sau șovârvul este una din plantele cunoscute din vechime pentru proprietățile sale antimicrobiene. Poate fi consumat sub formă de infuzie, tinctură sau capsule cu plantă mărunțită sau ulei, în doze adaptate în funcție de vârstă și toleranță. Uleiul de oregano este foarte puternic și de aceea se recomandă întotdeauna diluat, atât pentru consumul intern, cât și pentru uzul extern.

Pelinul

Pelinul este una din plantele folosite în medicina tradițională încă din cele mai vechi timpuri pentru a combate paraziții intestinali sub formă de pulbere, ceai sau tinctură. Ceaiul de pelin conține compuși activi precum artemisinina, substanță care combate direct paraziții intestinali. În comerț se găsesc acum și comprimate sau capsule cu artemisină extrasă și din alte surse, nu doar din pelin.

Menta

Menta este una din plantele cu recunoscute beneficii asupra sistemului digestiv, fiind mai puțin cunoscut efectul său antibacterian și antiparazitar. Datorită compușilor săi activi, menta (și în special uleiul de mentă) ajută la eliminarea paraziților intestinali.

O rețetă ușor de preparat ce poate fi folosită în acest scop este cea de lapte cu mentă: 100 ml lapte se fierb 2 minute împreună cu 5 fire de mentă (tulpina cu tot cu frunze). Se lasă să se răcească și apoi se adaugă o linguriță de miere. Acest lapte se prepară și se consumă dimineața pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Se recomandă repetarea procedurii după o săptămână.

Această rețetă poate fi adaptată și îmbogățită în funcție de vârstă prin adăugarea a trei căței de usturoi, 2-3 cuișoare și a unei lingurițe de pudră de turmeric.

Produse ale stupului

foto: istockphoto

Dintre produsele stupului, propolisul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiparazitare recunoscute, intrând în compoziția multor preparate antiparazitare. Se recomandă așadar, fie tinctura de propolis simplă, fie alte preparate complexe. Tinctura de propolis se va administra de 3 ori pe zi timp de 20 zile pe lună, după care se va face o pauză de 10 zile și se va relua schema pentru încă alte două ture de 20 zile, având în total trei luni de tratament. Pentru copii se poate folosi extractul apos sau hidrogliceric de propolis.

Uleiuri esențiale

În cazul parazitozelor intestinale se recomandă masajul abdomenului în sensul acelor de ceas cu amestecuri de uleiuri esențiale diluate în funcție de vârsta persoanei. Dintre cele mai folosite uleiuri esențiale în deparazitare amintim cele de: cimbru, oregano, arbore de ceai, fenicul, anason, mentă, cuișoare, tămâie, lămâie etc.

Tratament homeopat

foto: istockphoto

Tratamentul homeopat este mai individualizat decât celelalte remedii alternative și cuprinde remedii precum: Cina, Silicea, Spigelia, Cuprum mettalicum, Colocynthis ș.a. sau formule complexe realizate din combinarea acestor remedii în diluții specifice, urmărind susținerea organismului în eliminarea paraziților intestinali și diminuarea simptomelor digestive. Dacă parazitul a fost identificat, homeopatia deține remedii specifice precum: Lamblia, Oxiuri sau Ascaris.

Remediile naturiste și homeopate se administrează în funcție de fazele lunii, ținând cont de un aspect important, și anume faptul că în apropierea zilei de lună plină paraziţii au un maxim de dezvoltare şi multiplicare. Din acest motiv se recomandă ca și recoltarea probelor pentru identificarea paraziților să fie efectuate în aceste perioade, crescând șansa identificării lor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Darurile primăverii – leurda

foto: istockphoto.com

Leurda este o plantă ce crește în flora spontană în zonele de deal și munte, în păduri, pe solurile umede, fertile. Dar ea poate fi cultivată și în grădină, nefiind o plantă pretențioasă, alegând totuși zone mai umbroase.

De la leurdă se folosesc îndeosebi frunzele, culese începând cu lunile martie-aprilie, preferabil înainte de înflorire, aceasta fiind perioada în care ele sunt mai bogate în principii active.

Leurda mai este numită și usturoi sălbatic sau usturoiul urșilor (Allium ursinum), deoarece tradiția ne relatează că frunzele de leurdă erau printre primele consumate de urși la ieșirea din hibernare.

foto: istockphoto.com

Apelativul de usturoi sălbatic se datorează mirosului și gustului leurdei care este foarte apropiat de cel al usturoiului. Această proprietate se datorează unei substanțe din compoziția sa, numită aliină, care se transformă în bisulfură de alil.

Frunzele de leurdă se consumă cel mai frecvent crude, adăugate în salate, sosuri, ciorbe. Dar, se pot folosi și sub formă de infuzie, tinctură sau cataplasme. O variantă foarte apreciată în gastronomie este sosul pesto de leurdă.

Rețetă Pesto de leurdă vezi aici:

Leurda este foarte apreciată în special pentru proprietățile sale vitaminizante (vitamine A, B, C) și mineralizante (calciu, cupru, fier, magneziu), fiind un bun depurativ și detoxifiant, dar și pentru proprietățile antivirale, antibacteriene și antifungice.

Se recomandă pentru proprietățile sale medicinale consumul intern de frunze proaspete, infuzie sau tinctură

  • în curele de detoxifiere
  • ca remineralizant și vitaminizant
  • în stări de convalescență
  • în hipertensiune
  • în hipercolesterolemie
  • în insomnie
  • în stări depresive
  • în parazitoze intestinale
  • în stări infecțioase

Extern, frunzele de leurdă se utilizează sub formă de infuzie sau cataplasme în

  • reumatism
  • eczeme
  • furunculoze

Atenție!

Persoanele care efectuează drumeții și doresc să culeagă singuri leurdă trebuie să fie atenți să nu confunde leurda cu alte plante care seamănă destul de bine, dar au un potențial toxic. Principalul aspect care le diferențiază este mirosul tipic de usturoi al leurdei, dar este recomandat ca prima dată să culegeți leurdă împreună cu un cunoscător.

foto: istockphoto.com

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de grădină (Satureja hortensis)

blossoming savory in the garden. foto: istockphoto.com

Cimbrul de cultură sau cimbrul de grădină este o plantă anuală, care crește pe orice tip de sol, fiind cultivată de gospodine în special ca plantă-condiment, fiind intens aromată, cu un gust specific, picant-piperat.

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori.

Cimbrul de grădină a mai fost supranumit ,,antibioticul săracului” datorită proprietăților sale antibacteriene și disponibilității sale crescute, fiind o plantă nepretențioasă, la îndemâna oricui.

În linii mari, proprietățile sale sunt similare cu cele ale cimbrișorului și ale cimbrului de câmp (toate cele trei plante aparținând aceleiași familii): antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, analgezice, antispastice, expectorante, antihelmintice, antireumatice, antitumorale.

Puteți citi mai multe despre

cimbrișor aici:

cimbru de câmp aici:

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere din plantă mărunțită, tinctură, vin medicinal, sirop, ulei esențial, singur sau în combinații.

Extern, se poate utiliza sub formă de infuzie, tinctură diluată: inhalații, băi, gargară, comprese. Uleiul esențial se poate folosi topic (diluat într-un ulei vegetal) în eczeme, furunculoze, veruci.

Freshly picked savory, drying in the shade.
foto: istockphoto.com

Ca și condiment este utilizat sub formă de plantă proaspătă sau uscată presărată în diverse preparate culinare și la obținerea uleiurilor și oțeturilor aromatice.

Se recomandă în:

  • afecțiuni respiratorii
  • tuse spastică
  • tulburări digestive
  • parazitoze intestinale
  • infecții urinare
  • convalescență
  • stări de oboseală
  • infecții ale pielii (eczeme, furunculoze, veruci)
  • anemie
  • gută
  • reumatism

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Asadipour M, Amirghofran Z. Satureja hortensis induces cell death and inhibited cell cycle progression in K562 myelogenous and Jurkat T cell leukemia cell lines. J Immunoassay Immunochem. 2019;40(5):459-472. doi: 10.1080/15321819.2019.1629592. Epub 2019 Jun 17. PMID: 31204615.

3. Fierascu I, Dinu-Pirvu CE, Fierascu RC, Velescu BS, Anuta V, Ortan A, Jinga V. Phytochemical Profile and Biological Activities of Satureja hortensis L.: A Review of the Last Decade. Molecules. 2018 Sep 25;23(10):2458. doi: 10.3390/molecules23102458. PMID: 30257512; PMCID: PMC6222901.

4. Hagh LG, Arefian A, Farajzade A, Dibazar S, Samiea N. The antibacterial activity of “Satureja hortensis” extract and essential oil against oral bacteria. Dent Res J (Isfahan). 2019 May-Jun;16(3):153-159. PMID: 31040870; PMCID: PMC6474179.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de câmp (Thymus vulgaris)

Thymus Flowers in the Sunset. foto: istockphoto.com

Cimbrul de câmp este un subarbust (20-50 cm) care crește în locuri însorite și cu temperaturi ridicate, preferabil în zone de câmpie, după cum îi spune și numele.

A nu se confunda cu cimbrișorul, care este o plantă spontană, sălbatică (din aceeași familie) ce crește în zone de deal și munte și despre care puteți citi mai multe aici:

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: taninuri, flavonoide, uleiuri esențiale, săruri minerale (calciu, cupru, fier, magneziu, zinc), vitamine (A, B, C) ș.a.

Cimbrul are proprietăți antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, hipocolesterolemiante, hipotensive, antidiareice, antireumatice, antitumorale.

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, extract, vin medicinal, sirop, ulei esențial, capsule – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbru. Uleiul esențial se poate folosi, combinat cu ulei de mentă, la prepararea apelor de gură.

Thyme essential oil bottle with bunch of thyme herb. foto: istockphoto.com

Uleiul esențial de cimbru, diluat în funcție de vârstă cu un ulei vegetal (ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de avocado, ulei din sâmburi de struguri ș.a.) se folosește sub formă de masaj în afecțiuni respiratorii și reumatice. De asemenea, se aplică topic pentru îndepărtarea negilor, papiloamelor sau herpesului bucal (diluat, cu ajutorul unui bețișor de ureche, strict pe zona leziunii).

O altă modalitate eficientă de utilizare a uleiului esențial de cimbru este adăugarea sa în lămpile de aromaterapie (combinat cu uleiuri de citrice, lavandă sau tămâie) în afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului nervos.

Uleiul esențial de cimbru mai intră în compoziția repelentelor anti-insecte datorită efectului său insecticid.

dry thyme
foto: istockphoto.com

Se recomandă în:

  • susținerea sistemului imunitar
  • afecțiuni ale aparatului respirator (bronșită, pneumonie, astm)
  • tuse spastică
  • gastro-enterocolită
  • disbioză intestinală
  • meteorism abdominal
  • parazitoze intestinale
  • hipertensiune arterială
  • dureri menstruale
  • infecții urinare
  • candidoze
  • reumatism
  • convalescență
  • stres
  • depresie
  • anxietate
  • veruci.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1.Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

2. Borugă O, Jianu C, Mişcă C, Goleţ I, Gruia AT, Horhat FG. Thymus vulgaris essential oil: chemical composition and antimicrobial activity. J Med Life. 2014;7 Spec No. 3(Spec Iss 3):56-60. PMID: 25870697; PMCID: PMC4391421.

3. Micucci M, Protti M, Aldini R, Frosini M, Corazza I, Marzetti C, Mattioli LB, Tocci G, Chiarini A, Mercolini L, Budriesi R. Thymus vulgaris L. Essential Oil Solid Formulation: Chemical Profile and Spasmolytic and Antimicrobial Effects. Biomolecules. 2020 Jun 4;10(6):860. doi: 10.3390/biom10060860. PMID: 32512899; PMCID: PMC7356897.

4. Patil SM, Ramu R, Shirahatti PS, Shivamallu C, Amachawadi RG. A systematic review on ethnopharmacology, phytochemistry and pharmacological aspects of Thymus vulgaris Linn. Heliyon. 2021 May 18;7(5):e07054. doi: 10.1016/j.heliyon.2021.e07054. PMID: 34041399; PMCID: PMC8141878.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbrișor (Thymus serpyllum)

Wild Thyme or Creeping Thyme. typical alpine plant. Spice. thymus serpyllum. foto: istockphoto.com

Cimbrișorul sau cimbrișorul de câmp/sălbatic este un subarbust de talie mică (10-30 cm), care crește spontan în zone nisipoase de deal și de munte.

A nu se confunda cu cimbrul de câmp (din aceeași familie), care crește în zone de câmpie și despre care puteți citi mai multe aici:

De la cimbrișor se folosește în scop medicinal tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: uleiuri esențiale, taninuri, flavonoide, substanțe minerale ș.a.

Cimbrișorul are proprietăți antiseptice, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, tonic-aperitive, hipocolesterolemiante, coleretice (stimulează secreţia biliară), carminative (ajută eliminarea gazelor intestinale), diuretice, antireumatice, antitumorale.

Tea with wild thyme outdoors.
foto: istockphoto.com

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, sirop, ulei macerat la rece, ulei esențial, capsule sau comprimate – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbrișor. Săculeții și pernele umplute cu plante uscate se folosesc în dureri abdominale și menstruale (încălzite) sau insomnii.

Crema de cimbrișor îmbunătățește circulația sanguină și are un efect favorabil asupra căilor respiratorii: poate fi aplicată pe zona pieptului în stări gripale sau local în dureri musculare și menstruale.

În gastronomie cimbrișorul se adaugă pentru aroma sa unică în creme/sosuri de brânză, ulei aromat, oțet aromat, supe, ciorbe, salate.

Se recomandă în:

  • tuse spastică
  • gripă
  • astm
  • bronșită
  • pneumonii
  • sinuzită
  • laringită
  • amigdalită
  • gingivită
  • parazitoze intestinale
  • colici abdominale
  • enterocolită
  • anorexie
  • reumatism
  • insomnie
  • depresie.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Brezoiu AM, Prundeanu M, Berger D, Deaconu M, Matei C, Oprea O, Vasile E, Negreanu-Pîrjol T, Muntean D, Danciu C. Properties of Salvia officinalis L. and Thymus serpyllum L. Extracts Free and Embedded into Mesopores of Silica and Titania Nanomaterials. Nanomaterials (Basel). 2020 Apr 25;10(5):820. doi: 10.3390/nano10050820. PMID: 32344938; PMCID: PMC7712395.

4. Bozkurt E, Atmaca H, Kisim A, Uzunoglu S, Uslu R, Karaca B. Effects of Thymus serpyllum extract on cell proliferation, apoptosis and epigenetic events in human breast cancer cells. Nutr Cancer. 2012;64(8):1245-50. doi: 10.1080/01635581.2012.719658. PMID: 23163852.

5. Jarić S, Mitrović M, Pavlović P. Review of Ethnobotanical, Phytochemical, and Pharmacological Study of Thymus serpyllum L. Evid Based Complement Alternat Med. 2015;2015:101978. doi: 10.1155/2015/101978. Epub 2015 Jul 22. PMID: 26265920; PMCID: PMC4525464.

6. Rasooli I, Mirmostafa SA. Antibacterial properties of Thymus pubescens and Thymus serpyllum essential oils. Fitoterapia. 2002 Jun;73(3):244-50. doi: 10.1016/s0367-326x(02)00064-3. PMID: 12048019.

Bydr. Cristina Munteanu

Cicoare (Cichorium intybus)

foto: istockphoto.com

Cicoarea este o plantă pe care cu siguranță o cunoaștem cu toții după florile sale albastre, fiind o plantă nepretențioasă, răspândită pe marginile drumurilor, de la zona de câmpie până la cea de munte.

De la cicoare se folosesc în scop medicinal rădăcina și tulpina cu flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: cicorină, arginină, inulină, colină, taninuri, substanțe minerale (calciu, fier, fosfor ș.a.), vitamine (A, B, C), uleiuri esențiale etc.

Cicoarea are astfel proprietăți stomahice, colagoge, hipoglicemiante, hipocolesterolemiante, diuretice, depurative, sedative, remineralizante, antiinflamatoare și antibacteriene.

Se folosește sub formă de infuzie (tulpina cu flori), decoct (rădăcină), pulbere măcinată, capsule, tinctură. De asemenea, datorită proprietăților sale eupeptic-amare intră în compoziția bitterului și a amestecurilor de ceaiuri digestive.

Florile de cicoare intră în compoziția remediului floral Bach 8 – Chicory, fiind recomandat pentru echilibrarea organismului și depășirea blocajelor emoționale în cazul persoanelor exagerat de protective, care manifestă o grijă excesivă față de cei apropiați, așteptând ca generozitatea lor să fie răsplătită.

Despre remediile florale Bach puteți citi mai multe aici:

Extern, se recomandă sub formă de băi sau comprese în afecțiuni ale pielii: acnee, furunculoză ș.a.

foto: istockphoto.com

Un alt mod de utilizare al rădăcinii de cicoare este ca înlocuitor de cafea sau cacao sub formă de granule solubile de cicoare prăjită.

Se recomandă în:

  • afecțiuni hepatice
  • diskinezie biliară (bilă/fiere leneșă)
  • litiază biliară
  • hipercolesterolemie
  • diabet zaharat
  • anorexie
  • constipație
  • parazitoze intestinale
  • acnee
  • furunculoză

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Janda K, Gutowska I, Geszke-Moritz M, Jakubczyk K. The Common Cichory (Cichorium intybus L.) as a Source of Extracts with Health-Promoting Properties-A Review. Molecules. 2021 Mar 23;26(6):1814. doi: 10.3390/molecules26061814. PMID: 33807029; PMCID: PMC8005178.

4. Valente AH, de Roode M, Ernst M, Peña-Espinoza M, Bornancin L, Bonde CS, Martínez-Valladares M, Ramünke S, Krücken J, Simonsen HT, Thamsborg SM, Williams AR. Identification of compounds responsible for the anthelmintic effects of chicory (Cichorium intybus) by molecular networking and bio-guided fractionation. Int J Parasitol Drugs Drug Resist. 2021 Apr;15:105-114. doi: 10.1016/j.ijpddr.2021.02.002. Epub 2021 Feb 11. PMID: 33618233; PMCID: PMC7907819.

5. Ziamajidi N, Khaghani S, Hassanzadeh G, Vardasbi S, Ahmadian S, Nowrouzi A, Ghaffari SM, Abdirad A. Amelioration by chicory seed extract of diabetes- and oleic acid-induced non-alcoholic fatty liver disease (NAFLD)/non-alcoholic steatohepatitis (NASH) via modulation of PPARα and SREBP-1. Food Chem Toxicol. 2013 Aug;58:198-209. doi: 10.1016/j.fct.2013.04.018. Epub 2013 Apr 18. PMID: 23603006.

Bydr. Cristina Munteanu

Chimion negru (Nigella sativa)

foto: pixabay.com

Chimenul negru sau negrilica, cum i se mai spune, este o plantă diferită de chimionul pe care îl cunoaștem cu toții, originară din Orientul Mijlociu.

Cele două plante fac parte din familii diferite, chimionul din familia Apiaceae, în timp ce negrilica din familia Ranunculaceae.

Despre chimion puteți citi mai multe aici:

De la chimenul negru se utilizează fructele (semințele). Acestea sunt bogate în proteine, fitosteroli (β-sitosterol, campesterol, stigmasterol), săruri minerale (calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc), vitamine, polifenoli, aminoacizi, acizi grași nesaturați (lauric, miristic, palmitic, stearic) și acizii grași polinesaturaţi (oleic, omega-3, omega-6), uleiuri volatile (timoquinona, nigellona) ş.a.

Chimenul negru are proprietăți antialergice, antiinflamatoare, imunomodulatoare, antivirale (inclusiv în COVID 19), antibacteriene (Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori), antifungice (Candida albicans), antioxidante, bronhodilatatoare, antitusive, tonic-aperitive, antihelmintice (antiparazitare), antitumorale ș.a.

foto: pixabay.com

Se folosește sub formă de ulei extras din semințe, capsule cu ulei, infuzie din semințe.

Semințele de negrilică se mai folosesc ca și aromatizant în anumite preparate de brânză sau presărate pe anumite produse de patiserie (pâine, covrigei) ori pe mâncăruri cu legume și carne.

Se recomandă în

  • astm bronșic

Legat de recomandarea sa în astmul bronșic, studiile au demonstrat că substanțele active din chimenul negru (nigellona) acționează ca un antagonist al leucotrienelor, are o acțiune bronhodilatatoare, antispastică, cresc clearance-ul mucociliar și contribuie astfel la ameliorarea crizelor de astm, la îmbunătățirea funcției pulmonare și a parametrilor biologici (normalizarea eozinofiliei, scăderea IgE serice).

Acțiunea antiinflamatoare a fost obiectivată prin studii care au demonstrat că Nigella sativa (îndeosebi substanța activă numită timoquinonă) inhibă citokinele inflamatorii (interleukina-1, interleukina-6).

  • bronșite
  • tuse
  • alergii
  • migrene
  • afecţiuni renale
  • afecțiuni hepatice (hepatită C)
  • infecții virale și bacteriene
  • indigestie
  • meteorism
  • colici intestinale
  • parazitoze intestinale
  • diabet zaharat
  • hipertensiune arterială
  • scleroză multiplă
  • Alzheimer

Administrarea pe termen lung a chimenului negru a determinat creșterea nivelurilor de 5-HT în creier și îmbunătățirea memoriei la animalele de laborator, fapt care îl recomandă a fi un produs de inclus în schemele de tratament ale bolii Alzheimer și ale altor afecțiuni neurodegenerative.

  • reumatism
  • afecțiuni oncologice

dr. Cristina Munteanu

foto: pixabay.com

Bibliografie selectivă:

1. Ahmad A, Husain A, Mujeeb M, Khan SA, Najmi AK, Siddique NA, Damanhouri ZA, Anwar F. A review on therapeutic potential of Nigella sativa: A miracle herb. Asian Pac J Trop Biomed. 2013 May;3(5):337-52. doi: 10.1016/S2221-1691(13)60075-1. PMID: 23646296; PMCID: PMC3642442.

2. Almatroodi SA, Almatroudi A, Alsahli MA, Khan AA, Rahmani AH. Thymoquinone, an Active Compound of Nigella sativa: Role in Prevention and Treatment of Cancer. Curr Pharm Biotechnol. 2020;21(11):1028-1041. doi: 10.2174/1389201021666200416092743. PMID: 32297580.

3. Cascella M, Bimonte S, Barbieri A, Del Vecchio V, Muzio MR, Vitale A, Benincasa G, Ferriello AB, Azzariti A, Arra C, Cuomo A. Dissecting the Potential Roles of Nigella sativa and Its Constituent Thymoquinone on the Prevention and on the Progression of Alzheimer’s Disease. Front Aging Neurosci. 2018 Feb 9;10:16. doi: 10.3389/fnagi.2018.00016. PMID: 29479315; PMCID: PMC5811465.

4. Koshak AE, Koshak EA, Mobeireek AF, Badawi MA, Wali SO, Malibary HM, Atwah AF, Alhamdan MM, Almalki RA, Madani TA. Nigella sativa for the treatment of COVID-19: An open-label randomized controlled clinical trial. Complement Ther Med. 2021 Sep;61:102769. doi: 10.1016/j.ctim.2021.102769. Epub 2021 Aug 15. PMID: 34407441; PMCID: PMC8364675.

5. Koshak A, Wei L, Koshak E, Wali S, Alamoudi O, Demerdash A, Qutub M, Pushparaj PN, Heinrich M. Nigella sativa Supplementation Improves Asthma Control and Biomarkers: A Randomized, Double-Blind, Placebo-Controlled Trial. Phytother Res. 2017 Mar;31(3):403-409. doi: 10.1002/ptr.5761. Epub 2017 Jan 17. PMID: 28093815.

6. Koshak A, Koshak E, Heinrich M. Medicinal benefits of Nigella sativa in bronchial asthma: A literature review. Saudi Pharm J. 2017 Dec;25(8):1130-1136. doi: 10.1016/j.jsps.2017.07.002. Epub 2017 Jul 11. PMID: 30166900; PMCID: PMC6111118.

7. Salem AM, Bamosa AO, Qutub HO, Gupta RK, Badar A, Elnour A, Afzal MN. Effect of Nigella sativa supplementation on lung function and inflammatory mediatorsin partly controlled asthma: a randomized controlled trial. Ann Saudi Med. 2017 Jan-Feb;37(1):64-71. doi: 10.5144/0256-4947.2017.64. PMID: 28151459; PMCID: PMC6148976.

Bydr. Cristina Munteanu

Vinul medicinal – un medicament desuet?

Foto: internet

Vinurile medicinale reprezintă un medicament și nu trebuie să le confundăm cu vinul de masă.

Ele sunt produse care se prepară având la bază un vin de masă (alb sau roșu, cât mai natural), dar în care se adaugă diferite plante medicinale, fructe sau legume – în funcție de efectul terapeutic urmărit. Se consumă în cantități moderate, de câțiva ml pe zi, conform indicației medicului fitoterapeut.

Vinurile medicinale versus infuzii din plante medicinale

De ce am apela la un proces mai laborios de obținere a unui vin terapeutic când ne putem prepara pur și simplu un ceai? Răspunsul constă în faptul că, datorită conținutului în alcool, vinul are o putere mai mare de extragere a principiilor active din plantele medicinale decât cea a apei folosite pentru a prepara o infuzie sau un decoct.

Afecțiuni tratate prin vinuri medicinale

Pentru ce afecțiuni se pot folosi vinurile medicinale?

Vinurile medicinale sunt recomandate în diverse afecțiuni. Cel mai adesea sunt utilizate ca tonice generale sau elixiruri în stări astenice, oboseală sau în convalescență. Ele pot fi utilizate în anemie, hipertensiune, hipercolesterolemie, afecțiuni pulmonare, afecțiuni renale, afecțiuni hepatice, reumatism, parazitoze intestinale, stări depresive, insomnii etc.

Pentru stările anemice, astenice sau în convalescență se recomandă de obicei vinurile medicinale din fructe, îndeosebi cele de coacăze, afine, mure, mere, portocale, măceșe, cătină, dar și din alte fructe.

Rețeta vinului de afine o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-afine/

Pentru afecțiunile hepatice și biliare se utilizează plante medicinale cu rol terapeutic, îndeobște plante amare: rostopască, anghinare, cicoare ș.a.

În afecțiunile pulmonare rezultate bune are vinul de hrean sau vinul preparat cu amestec din plante medicinale (cimbrișor, podbal, scai vânăt, tei, echinaceea ș.a.).

Rețeta vinului de hrean o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-hrean/

foto: internet

Pentru hipertensiune sunt cunoscute rețetele vinului de mărar, ceapă, păducel, saschiu ș.a.

Rețeta vinului de păducel o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-paducel/

Ca tonic nervos sunt recomandate vinurile de busuioc, iasomie, mentă, ginkgo biloba etc.

În cefalee și migrene pot fi de ajutor vinurile preparate din măceșe, levănțică, iasomie, saschiu ș.a.

Afecțiunile reumatismale constituie o serie de afecțiuni ce pot beneficia de ameliorare prin utilizarea vinurilor medicinale. Dintre vinurile recomandate în aceste situații amintim: vinul de tarhon, vinul de ridiche neagră, vinul de ghimbir sau turmeric ș.a.

Rețeta vinului de tarhon o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-tarhon/

În cazul parazitozelor intestinale se poate utiliza cu succes vinul din pelin, cel de cuișoare, oregano, cimbru ș.a.

Un caz aparte este cel al pacienților oncologici. Pacienții care urmează cure de radioterapie pot consuma (în acord cu medicul oncolog, căruia trebuie să i se aducă la cunoștință orice tratament alternativ urmează pacientul) după ședințele de radioterapie 50 ml vin din pelin. Vinul din pelin este bogat în principii active precum azulenele, cu rol dovedit antiinflamator și antitumoral.

Pentru prepararea vinurilor medicinale se recomandă a urma cu strictețe prescripțiile medicului fitoterapeut. De asemenea, se recomandă utilizarea unor recipiente curate, din sticlă (nu vase din aluminiu sau cupru). Recipientele din sticlă se recomandă a fi de culoare închisă sau a se păstra la întuneric, închise ermetic. Plantele folosite vor fi achiziționate din surse sigure, pentru a evita utilizarea unor plante contaminate sau a altor plante decât cele indicate.

Un dezavantaj al acestor vinuri medicinale este faptul că ele necesită un timp mai îndelungat pentru preparare, care diferă în funcție de ingredientele folosite, de la câteva zile până la două-trei săptămâni. Dar vinurile astfel obținute și depozitate corespunzător au o perioadă de valabilitate mare (6 luni-1 an).

Aceste preparate nu se recomandă celor cu ulcer gastro-duodenal și celor cu afecțiuni hepatice sau renale severe. De asemenea, pentru afecțiuni ale copiilor este recomandată alegerea unei forme de administrare specifice vârstei (siropuri), care să coreleze raportul risc-beneficiu.

Pacientul trebuie să aducă la cunoștința medicului fitoterapeut toate afecțiunile de care suferă și medicamentele de sinteză pe care le consumă în mod constant, pentru a evita eventualele interacțiuni între principiile active din medicamente și cele din plantele medicinale.

                                                               dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Busuioc (Ocimum basilicum)

foto: pixabay.com

Busuiocul este o plantă utilizată atât pentru proprietățile sale terapeutice, cât și pentru cele aromatice, ca și condiment.

În fitoterapie se utilizează frunzele, florile și uleiul esențial de busuioc.

Uleiul de busuioc conține linalol, eucaliptol, eugenol, camfor, anetol, taninuri, saponozide triterpenice ș.a.

Dintre acțiunile sale terapeutice menționăm activitatea antispastică, carminativă, digestivă, antiinflamatoare, febrifugă, expectorantă, antivirală, antibacteriană, antifungică, antioxidantă, antidepresivă, antireumatică, galactogogă.

Se poate utiliza atât intern, cât și extern.

foto: pixabay.com

Se folosește sub formă de infuzie, pulbere măcinată, tinctură, ulei esențial, diverse loțiuni și unguente pentru uz extern.

Se recomandă intern pentru

  • stimularea digestiei
  • meteorism abdominal
  • anorexie
  • gastroenterocolite (Salmonella, Campylobacter jejunii, Clostridium perferingens, Yersinia enterocolitica)
  • parazitoze intestinale
  • bronșite
  • pneumonii
  • sinuzită
  • infecții urinare (E. Coli)
  • depresie
  • insomnie
  • migrene.

Extern se utilizează ca și calmant în înțepături de insecte și ca repelent; în afecțiuni dermatologice:

  • acnee
  • eczeme
  • micoze
  • întreținerea părului.

Sub formă de inhalații se recomandă în afecțiuni respiratorii (bronșită, astm).

Nu se recomandă folosirea uleiului esențial de busuioc în timpul sarcinii.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Araújo Silva V, Pereira da Sousa J, de Luna Freire Pessôa H, Fernanda Ramos de Freitas A, Douglas Melo Coutinho H, Beuttenmuller Nogueira Alves L, Oliveira Lima E. Ocimum basilicum: Antibacterial activity and association study with antibiotics against bacteria of clinical importance. Pharm Biol. 2016;54(5):863-7. doi: 10.3109/13880209.2015.1088551. Epub 2015 Oct 10. PMID: 26455352.

3. Hirai M, Ito M. Sedative effects of the essential oil and headspace air of Ocimum basilicum by inhalation in mice. J Nat Med. 2019 Jan;73(1):283-288. doi: 10.1007/s11418-018-1253-3. Epub 2018 Oct 20. PMID: 30343352.

4. Pejčić M, Stojanović-Radić Z, Genčić M, Dimitrijević M, Radulović N. Anti-virulence potential of basil and sage essential oils: Inhibition of biofilm formation, motility and pyocyanin production of Pseudomonas aeruginosa isolates. Food Chem Toxicol. 2020 Jul;141:111431. doi: 10.1016/j.fct.2020.111431. Epub 2020 May 14. PMID: 32417365.