Aș dori în primul rând să definesc acești termeni, care nu sunt sinonimi.
Gastroenterocolita reprezintă inflamația tractului digestiv, manifestată prin simptome precum diaree, vărsături, febră și dureri abdominale. Ea poate fi cauzată de infecții virale, bacteriene, parazitare sau de consumul de alimente contaminate.
Enterovirozele, pe de altă parte,sunt infecții virale cauzate de enterovirusuri, care afectează în principal intestinul, dar pot produce și simptome sistemice.
Imunitatea scăzută (în special în convalescența unor boli precum gripa, varicela etc.)
Frecventarea grădinițelor, școlilor, locurilor aglomerate, unde riscul de contaminare este crescut
Prevenție: Cum ne putem proteja de gastroenterocolite și enteroviroze?
foto: istockphoto
Igiena
Spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de mese și după folosirea toaletei
Igiena riguroasă a suprafețelor și a obiectelor utilizate frecvent
Alimentație sigură
Evitarea consumului alimentelor crude, din surse nesigure sau insuficient preparate
Evitarea consumului apei care nu provine din surse verificate
Educație
Învățarea copiilor să nu-și pună mâinile murdare în gură și să nu mănânce fără să se spele înainte pe mâini, să nu bea/mănânce după alte persoane, să respecte ideea obiectelor personale de îngrijire
Simptomele gastroenterocolitelor și enterovirozelor
Aceste afecțiuni au un impact semnificativ asupra tractului digestiv și, uneori, asupra stării generale a copilului. Gastroenterocolita și enterovirozele debutează, de obicei, brusc, în plină stare de sănătate, iar simptomele pot varia de la forme ușoare, care se rezolvă cu regim igieno-dietetic, până la manifestări severe, care necesită intervenție medicală.
Simptome frecvente:
foto: istockphoto
Diaree:
De obicei apoasă, frecvent asociată cu prezența mucusului în scaun
În cazul infecțiilor bacteriene, poate apărea sânge în scaun
Vărsături:
Sunt un simptom comun, mai ales la debutul bolii
Pot fi frecvente și pot contribui la deshidratarea organismului
Dureri abdominale:
Crampele abdominale pot fi moderate sau severe și pot însoți episoadele de vărsături sau diaree
Febră:
Apare de obicei în infecțiile virale sau bacteriene și poate fi însoțită de frisoane
Lipsa poftei de mâncare:
Copilul poate refuza alimentele și chiar lichidele, ceea ce crește riscul de deshidratare
Stare generală alterată:
iritabilitatea, oboseala excesivă sau letargia sunt frecvent întâlnite, mai ales la copiii mici
dureri de cap, dureri musculare
Semne de deshidratare ușoară:
Sete crescută, buze ușor uscate, urină mai puțină decât de obicei (copilul udă mai puține scutece sau merge mai rar la toaletă pentru a urina)
Semnele de gravitate sau când să ne îngrijorăm
Există câteva semne clare care indică faptul că boala nu poate trece de la sine și necesită consult medical imediat:
Deshidratare severă:
Gura și buzele foarte uscate, absența lacrimilor la plâns, piele rece sau lipsită de elasticitate, urinare extrem de redusă sau absentă (mai puțin de o dată la 8 ore) și urină închisă la culoare
la sugari: deprimarea fontanelei
Febră mare și persistentă:
Temperatură mai mare de 39°C, care nu cedează sau cedează foarte greu la antitermice
Scaune cu sânge sau puroi:
Sugerează o posibilă infecție bacteriană cu Salmonella sau Shigella, de exemplu
Letargie extremă:
Copilul este somnolent, greu de trezit sau refuză complet să bea lichide
Episoade de vărsături constante:
Mai mult de 10 episoade de vărsături într-o zi, care împiedică administrarea oricărui lichid
Convulsii:
Pot apărea în caz de febră foarte mare sau deshidratare severă
Durere abdominală intensă:
Dacă este localizată și persistentă, ar putea indica complicații, precum apendicita sau ocluziile intestinale
Aceste semne indică necesitatea unei evaluări medicale rapide, mai ales la copiii mici, unde deshidratarea poate surveni rapid și poate deveni periculoasă.
Tratamente și remedii
Tratamentul clasic include administrarea sărurilor de rehidratare, a medicamentelor simptomatice (antivomitive, antidiareice, antitermice), probioticelor și, uneori, administrarea de antibiotice pentru infecțiile bacteriene dovedite. Însă, tot mai mulți părinți optează pentru soluții naturale, mai blânde pentru organism.
Repausul digestiv
Prima și cea mai importantă măsură în cazul apariției vărsăturilor este repausul digestiv.
Dacă copilul a vomitat, nu îi dăm nimic să bea sau să mănânce în următoarea oră. Este cea mai importantă măsură! Se creează altfel un reflex de vomă care va fi oprit foarte greu.
Administrarea raționalizată a sărurilor de rehidratare sau a apei
După repausul de 1 oră vom începe să administrăm copilului apă sau săruri de rehidratare, în cantitate mică, la interval de 5-10 minute.
Putem administra lichidele, în funcție de vârstă, cu lingurița, seringa, biberonul, cană cu pai, cană normală. Este important să dăm cu guri mici și să nu lăsăm copilul să bea o cantitate mare de lichid o dată.
Dacă am avut un singur episod de vărsătură putem administra apă sau ceai. Dacă însă vorbim de mai multe episoade de vărsătură și de pericolul deshidratării, vom începe cu sărurile de rehidratare.
Reluarea alimentației solide
foto: istockphoto
Dacă se tolerează lichidele și după 2-3 ore de administrare raționalizată a acestora copilul nu a mai vărsat, putem începe cu administrarea de mâncare. De principiu vom administra întâi lucruri uscate, să absoarbă acidul gastric din stomac: pâine prăjită, grisine, biscuiți (simpli, fără cremă). Dacă le tolerează și copilul dorește, cere, putem da mâncare de regim, adică alimente ușor de digerat, fierte, coapte sau preparate la abur. De regulă se preferă așa-numita dietă BRAT: banane, orez, mere și pâine prăjită, pentru a stabiliza tractul digestiv.
Nu vom administra legume și fructe proaspete, alimente grase, condimentate, prăjeli, creme, fast-food.
Dacă nu există vărsături, ci doar scaune diareice, vom administra aceleași alimente, doar că nu mai este necesar repausul digestiv, raționalizarea lichidelor și reluarea treptată a alimentației.
Copiii alimentați la sân vor fi alăptați în continuare. În cazul celor alimentați cu formule de lapte praf se recomandă continuarea alimentării cu formula respectivă, ținând cont de regulile de mai sus. Schimbarea formulei de lapte cu o formulă fără lactoză nu este indicată de rutină, ci doar în cazurile severe.
Tratamentul clasic presupune:
Rehidratare orală: Săruri de rehidratare (ORS)
Medicamente simptomatice: Antiemetice, antidiareice, antitermice (la recomandarea medicului), antispastice
Antibiotice: Doar pentru infecțiile bacteriene confirmate
La acestea putem adăuga administrarea de probiotice pentru refacerea florei intestinale.
Fitoterapia, gemoterapia și aromoterapia în tulburările gastro-intestinale
foto: istockphoto
Mușețel
Mușețelul are proprietăți antiinflamatoare, calmante și antispasmodice, fiind eficient în reducerea durerilor abdominale și a inflamației tractului digestiv.
Poate fi folosit sub formă de infuzie, care este ușor acceptată de către copii și adulți și poate fi îndulcită cu puțină miere pentru cei mai mari de 1 an.
Pentru calmarea crampelor abdominale puteți amesteca câteva picături de ulei volatil de mușețel cu ulei de măsline sau cocos și masa ușor abdomenul.
Mentă
Menta este recunoscută din vechime pentru faptul că intervine în calmarea spasmelor intestinale, și reducerea senzației de greață.
La fel ca și mușețelul, poate fi folosită intern sub formă de infuzie sau extern, sub formă de masaj cu ulei volatil diluat într-un alt ulei vegetal.
Ghimbir
Ghimbirul este renumit pentru proprietățile sale antiemetice și antiinflamatoare. Ajută la reducerea balonării, grețurilor, vărsăturilor și stimulează digestia.
foto: istockphoto
Ghimbirul poate fi consumat intern sub formă de infuzie, limonadă, ras și amestecat cu miere sau, extern, se poate apela la masajul abdominal cu ulei volatil.
Proprietățile sale au început să fie explorate de industria farmaceutică, astfel încât există numeroase picături, siropuri, acadele sau plasturi pe bază de ghimbir care pot fi utilizate cu succes în astfel de situații.
Afin
Afinele proaspete sau uscate, compotul și ceaiul de afine au proprietăți astringente și ajută la reducerea episoadelor de diaree. De asemenea, conțin antioxidanți care susțin recuperarea.
foto: istockphoto
În episoadele de diaree, afinele consumate împreună cu iaurt sau kefir pot fi o gustare vindecătoare, combinând proprietățile dezinfectante și astringente ale afinelor cu conținutul în probiotice al iaurtului sau kefirului.
De asemenea, se găsesc în drogherii și farmacii siropuri, tincturi, gemoderivate, comprimate sau capsule cu extract de afine, extrem de benefice în afecțiunile ce presupun alterarea tranzitului intestinal.
Ananas
Ananasul conține bromelaină, o enzimă care susține digestia proteinelor și reduce inflamația tractului digestiv. De asemenea, ajută la hidratare datorită conținutului ridicat de apă. Poate fi consumat sub formă de suc proaspăt (diluat), compot sau bucățele mici. Există și comprimate digestive pe bază de extract de ananas și papaya, un alt fruct bogat în enzime digestive (papaină), contribuind la calmarea mucoasei intestinale inflamate și favorizând recuperarea organismului.
Ghindă
Ghinda este un remediu tradițional cu proprietăți astringente, eficientă pentru reducerea diareei și calmarea mucoasei intestinale. Se regăsește în numeroase preparate destinate enterocolitelor, de regulă în combinație cu cărbune medicinal, mentă, afin etc.
Băuturile tip Cola
Deși consumul de băuturi tip cola în gastroenterocolite este controversat, unele studii sugerează că acestea pot avea efecte benefice datorită conținutului de acid fosforic, care poate acționa ca antibacterian și antivomitiv. În cantități mici, băuturile tip cola pot reduce senzația de greață și pot contribui la rehidratare. Totuși, nivelul ridicat de zahăr poate agrava diareea, iar conținutul de cofeină nu este potrivit pentru copii mici. Utilizarea lor trebuie să fie o măsură de urgență, în cazurile în care alte soluții de rehidratare sau tratamente nu sunt disponibile.
Homeopatia în gastroenterocolite
Homeopatia oferă o abordare blândă și personalizată, adaptată fiecărui copil. Câteva din remediile frecvent utilizate în tulburările digestive includ:
foto: istockphoto
Arsenicum album: recomandat în diaree apoasă asociată cu greață și/sau vărsături, scaune cu senzație de arsură, stare de slăbiciune
Nux vomica: indicat în cazul durerilor abdominale și senzației de greață și/sau vărsături după excese alimentare, diaree cu scaune apoase, nu foarte abundente
Podophyllum: eficient pentru diareea apoasă, explozivă, în jet, însoțită de crampe abdominale și gaze
Veratrum album: diaree apoasă, abundentă și explozivă cu crampe abdominale puternice; vărsături frecvente, cu deshidratare rapidă și senzație intensă de slăbiciune, paloare, transpirație rece
China: diaree cu scaune lichide ce nu miros neplăcut, care pot conține resturi nedigerate; gazele emise sunt în schimb urât mirositoare; balonare severă; stare de slăbiciune marcată
Ipeca: util în vărsături persistente, fără ameliorare după vărsătură
Phosphorus: vărsături incoercibile, sete de apă rece, care este însă vomitată imediat ce se încălzește în stomac
Este important ca administrarea remediilor homeopate să fie făcută personalizat și la recomandarea unui medic.
Sprijinul emoțional
foto: istockphoto
Un aspect adesea neglijat în gestionarea bolilor la copii este sprijinul emoțional. Părinții pot contribui semnificativ la recuperarea celor mici prin menținerea unui mediu calm și plin de înțelegere. Stresul și anxietatea părinților pot fi resimțite de copii, accentuând disconfortul acestora. Este important ca părinții să rămână răbdători, să ofere afecțiune și să fie alături de copil în timpul bolii. Activități liniștitoare, precum cititul unei povești sau simpla ținere în brațe, pot crea o atmosferă de siguranță, ajutând copilul să depășească mai ușor momentul dificil al unei gastroenterocolite.
Gastroenterocolita și enterovirozele sunt, așadar, afecțiuni frecvente în cazul tuturor categoriilor de vârstă, dar cu un tablou mai zgomotos atunci când este vorba de copii, și care pot fi gestionate eficient prin metode clasice de tratament, prin abordarea unor soluții naturale sau prin combinarea acestora.
Cu o igienă corespunzătoare și o atenție sporită la simptome, părinții pot reduce considerabil riscul complicațiilor și pot sprijini recuperarea rapidă a celor mici.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).
Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.
Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).
Cum se transmite și manifestă scarlatina?
Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.
Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.
Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).
Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.
Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.
Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.
În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:
– febră care apare brusc
– frisoane
– stare generală alterată
– dureri de cap (cefalee)
– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)
– lipsa poftei de mâncare (inapetență)
– stări de greață, vărsături
– dureri abdominale
– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)
– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)
– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)
Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (debutul erupției)
– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)
– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează
– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)
– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea
– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor
– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)
– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele
– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă
– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor
Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)
– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur
– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale
– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):
ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)
ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)
ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V
descuamare de la vârf și margini spre baza limbiilimba pe care se vizualizează bine papilele, aspect de zmeură
foto: cazuistica personală
ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)
ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit
ziua 10-14: limba revine la aspectul normal
Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.
Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.
Diagnostic
În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.
Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.
Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.
Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:
– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale
– hidratare corespunzătoare
– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale
– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină
– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).
Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!
Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:
1. Testăm toți contacții?
NU!!!
Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!
Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.
Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).
2. Tratăm toți contacții?
NU!!!
Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!
3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?
NU!!!
Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.
Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:
Criterii clinice:
– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.
Criterii de laborator:
– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.
Criterii epidemiologice:
– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.
Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.
Tratament alternativ
Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.
Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.
foto: istockphoto.com
Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.
Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.
Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).
Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.
foto: istockphoto.com
De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015
2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019
3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021
4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016
5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003
6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011
7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000
Convulsiile sunt contracții musculare generalizate, involuntare, care sunt cauzate de o descărcare electrică anormală ce are loc la nivelul neuronilor sistemului nervos central. Ele sunt asociate cu pierderea stării de conștiență și a capacității persoanei de a-și menține tonusul postural. Există însă și convulsii în care tonusul postural nu este pierdut, cum este cazul convulsiilor de tip absență; în această situație, persoana respectivă nu cade, dar nu răspunde la stimuli externi și rămâne cu privirea într-un punct fix (privește ,,în gol”).
De ce apar convulsiile?
Cauze de apariție a convulsiilor pot fi:
hipoglicemia (glicemie < 40mg%)
hipocalcemia
hipomagneziemia
hiponatremia
deficiența de piridoxină / piridoxindependenţa (deficienţă în sinteza neurotransmiţătorului inhibitor GABA care necesită ca și cofactor piridoxina)
febra
infecțiile respiratorii sau de altă natură care evoluează cu febră mare (rujeola, roseola infantum, amigdalita etc.)
infecții sau inflamații ale sistemului nervos central (meningite, encefalite)
– clonice (mișcări ritmice, clonii; pot fi localizate pe o parte a corpului sau pot migra de la un membru la altul)
– tonice (extensia, încordarea membrelor)
– tonico-clonice (combinație între cele două de mai sus)
– mioclonice (flexia membrelor)
– atone (pierderea tonusului muscular)
– tip absență (privire ,,în gol”)
– apnee-cianoză și bradicardie (la nou-născuți)
– mişcări atipice precum: protruzia limbii, sucţiune, masticaţie, hipersalivaţie, privire fixă, clipit, devierea privirii, pedalat etc. (la nou-născuți)
De obicei convulsiile se opresc de la sine, dar este important ca aceste persoane să nu se lovească prin cădere sau prin contracturile violente ale musculaturii. Dacă ne aflăm în fața unei persoane care convulsionează, indiferent că este copil sau adult, trebuie să îndepărtăm obiectele din jur de care se poate lovi, să o așezăm pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca. Nu introducem nimic în gura unei persoane care convulsionează și renunțăm la orice manipulare.
De asemenea, dacă putem, este important să cronometrăm pe ceas durata convulsiei (uneori, deși trec doar câteva secunde aparținătorii au impresia că a trecut o veșnicie) și să sunăm la ambulanță dacă ea depășește 5 minute.
Convulsiile febrile
Cel mai frecvent întâlnite în viața de zi cu zi sunt poate convulsiile febrile, care constituie subiectul materialului de față.
Acestea, așa cum le spune și numele, apar în asociere cu febra la copiii cu vârste cuprinse de regulă între 3 luni și 5 ani și nu sunt asociate cu infecții acute ale sistemului nervos central sau alte cauze demonstrabile metabolice ce pot provoca convulsii (vezi mai sus).
foto: istockphoto.com
Este important de menționat faptul că aceste convulsii febrile nu sunt și nu ar trebui diagnosticate ca epilepsie: epilepsia presupune existența unor convulsii recurente în stare de afebrilitate. Ele apar de obicei în prima zi a unei infecții acute virale cel mai frecvent și uneori reprezintă primul semn de manifestare al bolii. De cele mai multe ori asociază o predispoziție genetică, acești copii având în familie părinți sau frați care au avut în mica copilărie convulsii febrile.
Primul lucru care trebuie făcut în această situație este administrarea unui antitermic. Nu vom ține copilul în brațe pentru a nu favoriza creșterea temperaturii, ci îl vom așeza pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca cu salivă în cursul episodului convulsiv sau a nu aspira secrețiile (mai ales dacă prezintă și o vărsătură concomitent).
Dacă există posibilitatea și sunt și alte persoane în apropiere, se poate înregistra video convulsia și cronometra.
Majoritatea convulsiilor febrile apar la o valoare a temperaturii peste 38°C și sunt datorate unei vulnerabilități ridicate la febră a creierului care se află în dezvoltare și scăderii pragului convulsivant. La vârste mici, creierul este imatur, iar mecanismele excitatorii cerebrale (neurotransmițătorul excitator glutamat) predomină în detrimentul celor inhibitorii (neurotransmițătorul inhibitor GABA). În timpul febrei apare o alcaloză secundară hipervențilației care accentuează excitabilitatea neuronală. La aceasta se poate adăuga și acțiunea factorilor pirogeni.
Puteți citi mai multe despre mecanismul de producere al febrei aici:
Convulsiile febrile simple au o durată mai scurtă, sub 10-15 minute (de obicei sub 1-2 minute) și nu se repetă pe parcursul următoarelor 24 de ore. De regulă au caracter bilateral, generalizat, adică se manifestă pe ambele părți ale corpului. Din punct de vedere medical, convulsiile febrile simple sunt considerate benigne și nu necesită tratament anticonvulsivant. Dar ele reprezintă o întâmplare cu un mare impact psiho-emoțional, care sperie părinții sau aparținătorii.
Convulsiile febrile complexe apar mai rar, durează mai mult (peste 15 minute) și de obicei sunt specifice copiilor care sunt diagnosticați cu afecțiuni neurologice sau prematurilor. De regulă au caracter unilateral. Copiii care prezintă acest tip de convulsii prezintă un risc mai mare de a dezvolta ulterior epilepsie.
Cum se manifestă convulsia febrilă?
foto: istockphoto.com
Convulsia febrilă poate să apară când sugarul/copilul este treaz sau poate apărea în timpul somnului (putând fi mai greu de identificat dacă copilul este lăsat nesupravegheat). Acesta devine inconștient, nu răspunde dacă este strigat, în timp ce mâinile și/sau picioarele încep să zvâcnească într-un mod ritmic, necontrolat. Uneori este prezent doar un tremor la nivelul capului sau zvâcnituri, spasme ale ochilor. Copiii pot prezenta gemete și emisii spontane de urină sau materii fecale (greu de cuantificat la copiii mici, care nu au dobândit încă un control sfincterian și poartă scutec).
În timpul unei convulsii putem observa modificări ale respirației persoanei respective, care poate fi mai accelerată sau mai zgomotoasă. După încetarea crizei convulsive respirația revine la normal și în general copiii sunt obosiți și somnolenți. Acei copii care după o criză convulsivă prezintă un deficit motor sau neurologic trebuie investigați.
Convulsiile febrile pot fi confundate cu frisoanele. Însă atunci când un copil mic prezintă un frison, el își păstrează starea de conștiență. Mai mult, de obicei după un frison urmează o creștere a temperaturii.
O altă entitate ce poate fi confundată cu convulsia la copilul mic este spasmul hohotului de plâns. Acesta apare însă în afebrilitate, se asociază cu paloare sau cianoză, plâns în hohote și o scurtă perioadă de pierdere a stării de conștiență după episodul de plâns.
Când mergem la medic?
Orice convulsie trebuie adusă la cunoștința medicului. Copilul trebuie consultat de către medicul curant sau specialist pentru a vedea dacă sunt semne și simptome ale unei infecții și a primi tratament corespunzător.
Se merge de urgență la spital:
în cazul unei convulsii care durează mai mult de 3-5 minute, cu caracter de convulsie febrilă complexă (vezi mai sus)
în cazul unor convulsii care se repetă în decurs de 24 de ore
dacă sugarul / copilul prezintă deficit motor sau neurologic după criza convulsivă
dacă sugarul / copilul prezintă o fontanelă care bombează, vomită în jet sau este letargic.
foto: istockphoto.com
În cazul unui copil care a prezentat o convulsie febrilă complexă se recomandă efectuarea unei electroencefalograme (EEG).
Se recomandă, de asemenea, efectuarea unor analize de laborator care pot elucida etiologia infecțioasă sau metabolică.
Puncția lombară se recomandă doar în cazuri selecționate, când se suspectează o meningită sau encefalită.
Tomografia computerizată a craniului se recomandă atunci când se suspectează hemoragii, procese tumorale sau malformații cerebrale.
Convulsiile febrile simple nu sunt asociate cu riscul de a dezvolta modificări ale structurii cerebrale, deficite cognitive sau comportamentale ulterioare.
Convulsiile febrile simple nu necesită tratament anticonvulsivant!
Părinții trebuie să fie informați și pregătiți asupra posibilității repetării convulsiei în cadrul unui alt episod febril.
De aceea, ei vor trebui să intervină prompt pentru scăderea febrei în cazul afecțiunilor acute viitoare, pentru a evita o posibilă convulsie febrilă.
Există o reticență destul de răspândită în ultimii ani de a nu administra antitermice copiilor de teama toxicității hepatice a paracetamolului sau a tulburărilor gastrice ce pot fi determinate de ibuprofen. Într-adevăr, recomandarea generală este de a nu administra antitermic la un copil cu stare generală bună la primele semne de creștere a temperaturii. Febra are efecte benefice prin stimularea sistemului imunitar și a producției de anticorpi și, de asemenea, prin împiedicarea multiplicării microbilor. Putem apela la metode de scădere a temperaturii prin scăderea temperaturii mediului ambiant, prin termoliză fizică, creșterea consumului de lichide etc. Dar uneori aceste măsuri acționează mult prea lent în comparație cu ascensiunea temperaturii. Ele pot fi de mare ajutor în cazul copiilor care nu prezintă un prag convulsivant scăzut, dar întârzierea scăderii febrei poate reprezenta un pericol pentru apariția unei convulsii febrile la un copil cu antecedente de convulsii febrile sau cu o sensibilitate în acest sens.
Este bine de știut, că, pe lângă tratamentele clasice, ne putem ajuta în scăderea temperaturii de metode complementare precum fitoterapia sau homeopatia. Aceste tratamente sunt individualizate și recomandate de medicul specialist în funcție de particularitățile fiecărui copil în parte.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie orientativă:
1. American Academy of Pediatrics – Subcommittee on Febrile Seizures. Neurodiagnostic evaluation of the child with a simple febrile seizure. Pediatrics 2011; 127:389-94.
2. Febrile seizures: clinical practice guideline for the long-term management of the child with simple febrile seizures. Pediatrics 2008; 121:1281-6.Natsume J., Hamano S.-I., Iyoda K., et al.
3. New guidelines for management of febrile seizures in Japan. Brain Dev 2017; 39:2-9.
4. Offringa M., Newton R., Cozijnsen M.A., Nevitt S.J. Prophylactic drug management for febrile seizures in children. Cochrane Database Syst Rev 2017; 2:CD003031.
5. Wilmshurst J.M., Gaillard W.D., Vinayan K.P., et al. Summary of recommendations for the management of infantile seizures: Task Force Report for the ILAE Commission of Pediatrics. Epilepsia 2015; 56:1185-97.
Febra reprezintă poate cel mai frecvent motiv pentru care părinții se prezintă cu copiii la medic. Ea nu este o boală, ci reprezintă un simptom, cel mai adesea al unei infecții.
Ea poate fi definită potrivit OMS ca fiind creșterea temperaturii corpului peste 38৹C măsurat intrarectal sau 37,5৹C axilar.
Temperatura normală a corpului uman este situată în jurul valorii de 37৹C (36,4-37৹C), înregistrând anumite variații în cursul zilei și în funcție de vârstă; de obicei aceste variații sunt în jur de 0,5৹C, cu o valoare a temperaturii mai mare spre seară.
Există mai multe modalități de măsurare a temperaturii și mai multe tipuri de termometre.
Termometrul poate fi:
Close-up hand holding on thermometer for checking patient.Woman hands holding a medicine digital thermometer with high body temperature measurement on light background. Fever, flu illness and coronovirus desease symptoms concept.Healthcare worker checking body temperature of a young sick man with contactless digital infrared thermometer.asian female doctor wearing gloves and isolation mask is using infrared forehead thermometer gun to check little boy temperature for virus covid-19 symptomsA happy young child gets a check up from the doctorfoto: istockphoto.com
clasic, cu alcool sau galinstan (similar celui cu mercur, care a fost retras de pe piață datorită potențialului toxic în cazul spargerii)
digital, cu baterii, asemănător termometrului clasic
digital non-contact, cu senzor infraroșu (tip pistol)
digital, tip suzetă
tip benzi/plasture (conțin cristale lichide care își modifică culoarea în funcție de temperatură; sunt de multe ori concepute într-un design atractiv pentru copii).
Temperatura poate fi înregistrată:
foto: istockphoto.com
intrarectal
Termometrul digital (spălat și dezinfectat înainte și după fiecare utilizare) se introduce ușor la nivelul rectului (până când vârful argintiu al termometrului nu este vizibil) și se menține 1-2 minute. La temperatura înregistrată intrarectal scădem 0,5৹C. De exemplu, dacă termometrul ne afișează 38,5৹C intrarectal, înseamnă că temperatura corpului este 38৹C. Această metodă este considerată cea mai exactă (temperatura variază în diferite regiuni ale corpului) și este folosită cu predilecție în cazul sugarilor și copiilor mici. Poate fi utilizat și termometrul clasic, dar acesta necesită un timp mai lung (aproximativ 5 minute) pentru înregistrarea temperaturii și uneori copiii nu stau liniștiți iar părintele este stresat. În plus, acesta trebuie scuturat viguros, uneori de mai multe ori consecutiv, pentru revenirea la temperatura sub 36৹C ca să putem avea o măsurătoare corectă.
Există unele opinii care nu sunt de acord cu formularea de a ,,scădea” 0,5৹C consecutiv măsurării temperaturii rectal, pe motivul că induce părinților confuzie. Dacă nu folosim această ,,corecție”, atunci trebuie doar să reținem faptul că se consideră febră creșterea temperaturii corpului peste 38৹C măsurat intrarectal sau 37,5৹C axilar (ceea ce este de fapt același lucru, formulat altfel – ideea principală este de a determina corect temperatura și de a iniția măsurile ce se impun la momentul oportun, nu de a ne măsura orgoliile medico-științifice). Sau, considerăm febră temperatura de 38৹C în orice zonă a corpului o măsurăm.
axilar (subraț)
Termometrul se plasează la nivelul subrațului și va fi susținut cu ajutorul brațului care va fi menținut lipit de corp (copiii mici vor fi supravegheați atent pentru a avea garanția că termometrul a fost menținut corect și temperatura înregistrată este reală). Dacă avem un termometru clasic, acesta va fi menținut aproximativ 5 minute, iar dacă utilizăm un termometru digital, vom aștepta semnalul sonor al acestuia.
la nivelul urechii (intraauricular)
Termometrele pentru ureche permit o măsurătoare rapidă, funcționând cu un sistem pe bază de infraroșii. Ele sunt special concepute în acest sens, având vârful cu dimensiuni adaptate pentru a nu leza timpanul, astfel încât NU încercați să folosiți un termometru clasic pentru a lua temperatura la nivelul urechii!
la nivelul frunții
Temperatura la nivelul frunții poate fi luată cu termometre tip pistol sau cu termometre sub formă de benzi.
la nivelul gurii
Termometrul folosit poate fi unul clasic sau digital. Spălat și dezinfectat înainte, el va fi plasat sub limbă, menținând gura închisă pe parcursul măsurării temperaturii. Metoda nu este recomandată copiilor mici (sub 5-6 ani) care nu pot înțelege procedura și care pot plimba termometrul prin gură sau, mai grav, îl pot mușca și sparge. Tot la nivelul gurii sunt utilizate la sugari termometrele tip suzetă.
tactil
Un alt mod de măsurare a temperaturii copilului, frecvent întâlnit, este cel tactil – prin punerea mâinii examinatorului pe corpul copilului. Această metodă nu este recomandată, fiind subiectivă și influențată de temperatura corpului persoanei care dorește să ia astfel temperatura copilului. Oricum, această modalitate nu ne poate oferi o valoare precisă a temperaturii. Poate fi utilă în situații în care nu avem la dispoziție un termometru și în acest caz se recomandă verificarea temperaturii pielii pe abdomen sau spate.
Astfel, în funcție de modalitatea de măsurare a temperaturii, se consideră general acceptat febră temperatura ce depășește
– 37,5৹C axilar și auricular
– 37,8৹C pe cale orală
– 38৹C intrarectal.
Deoarece există diferențe între societățile de pediatrie din lume și ghidurile diferă de la o țară la alta, putem rămâne la valoarea de 38৹C considerată febră. Recomandările sunt aceleași și depind nu atât de valoarea temperaturii, cât de starea copilului.
Există câteva reguli pentru a avea o temperatură înregistrată cât mai corectă:
– nu se ia temperatura după efort fizic (este mai crescută fiziologic)
– nu se ia temperatura după ce copilul a făcut baie
– rectal, nu se măsoară imediat după ce copilul a avut o emisie de scaun
– oral, nu se măsoară după ce copilul tocmai a mâncat sau a băut un lichid cald sau rece (ar trebui să așteptăm aproximativ 30 minute după masă pentru a avea o măsurătoare corectă)
– auricular, nu se măsoară temperatura imediat după ce copilul a venit de afară (așteptăm 15-20 minute)
– cu termometrul non-contact, nu se măsoară în zone cu lumină directă a soarelui sau unde există surse de căldură în apropiere (fiind un termometru care se bazează pe tehnologia cu infraroșii, lumina directă poate da valori eronate ale măsurătorii).
În funcție de valoarea temperaturii, avem noțiunile de:
subfebrilitate (între 37 și 37,9৹C)
Noțiunea de subfebrilitate este folosită mai mult la noi în țară, în străinătate discutându-se de obicei de febră ușoară, moderată sau înaltă.
febră ușoară (între 38 și 38,4৹C)
febră moderată (între 38,5 și 38,9৹C)
febră mare/înaltă (depășește 39-40৹C)
hiperpirexie (depășește 41,5°C)
Ce este febra?
Febra, cum am spus deja, reprezintă creșterea temperaturii corpului peste anumite valori. Organismul uman este dotat cu un așa-numit termostat la nivelul sistemului nervos central, hipotalamusul (regiunea preoptică a hipotalamusului anterior), prin intermediul căruia menține temperatura corpului relativ constantă indiferent de temperaturile din mediul înconjurător. Există anumiți factori, numiți pirogeni, care pot reseta acest termostat, unii dintre ei fiind interni, iar alții externi. Dintre factorii interni menționăm anumite substanțe cu efect inflamator (citokine: interleukina-1, interleukina-6, TNF-α). Factorii externi sunt reprezentați de virusuri, bacterii, toxine etc.
foto: istockphoto.com
Procesul este complex, dar voi încerca să îl explic pe scurt. Atunci când intervine febra are loc o resetare a acestui termostat la o valoare mai ridicată: de exemplu de la 37৹C la 39৹C. Modificarea valorii de referință a temperaturii va determina activarea neuronilor din centrul vasomotor. Urmarea imediată este un proces de vasoconstricție la nivelul extremităților: sângele de la nivelul mâinilor și picioarelor este direcționat către organele interne; această redirecționare a fluxului sanguin face ca pierderile de căldură de la nivelul pielii să scadă. Persoana simte că îi este frig și apare tremurul/frisonul care crește producția de căldură. Aceste două procese – cel de vasoconstricție (prin care corpul încearcă să își conserve căldura) și frisonul (prin care corpul produce căldură) – continuă până când neuronii din hipotalamus primesc prin temperatura sângelui informația că temperatura organismului este potrivită cu resetarea. Termostatul hipotalamic poate fi resetat înapoi la valorile normale prin utilizarea substanțelor medicamentoase care scad temperatura sau prin scăderea numărului factorilor pirogeni. La resetarea în jos a termostatului apar vasodilatație și transpirație, care au rolul de a pierde căldura.
Trebuie să fim atenți îndeosebi la copiii mici, aceștia având o capacitate scăzută de autoreglare termică, de aceea și valorile temperaturii cresc brusc în cazul lor.
Cauzele cel mai frecvent întâlnite de febră și subfebrilitate la copii sunt:
infecțiile (virale sau bacteriene): rino-faringită, amigdalită, otită, sinuzită, pneumonie, gastroenterocolită, infecție urinară, rujeolă, varicelă, mononucleoză, boala gură-mână-picior, meningită, encefalită etc.
statusul post vaccinare
insolația
Cazul insolației ridică o discuție separată. Corect, în cazul insolației ar trebui să vorbim de hipertermie, nu de febră. Hipertermia reprezintă o creștere necontrolată a temperaturii organismului, această creștere depășind capacitatea corpului de a pierde căldură. Setarea centrului de termoreglare din hipotalamus este nemodificată în insolație pentru că nu avem factori pirogeni. Pacienții cu insolație au temperatură mare, piele fierbinte, dar uscată și nu răspund sau răspund greu la medicația antipiretică.
erupțiile dentare
Nu exista dovezi științifice care să susțină creșterea temperaturii în timpul erupției dentare. Cu toate acestea, practica a demonstrat că uneori copiii pot înregistra anumite creșteri moderate ale temperaturii corpului în această perioadă, îndeosebi în ziua erupției, care nu sunt asociate cu niciun alt simptom al unei posibile infecții.
supraîncălzirea
Putem verifica dacă sugarul sau copilul este supraîncălzit prin compararea temperaturii în diverse regiuni ale corpului: dacă extremitățile (palmele și tălpile) sunt la fel de calde ca abdomenul, cel mai probabil vorbim de supraîncălzire și tot ce trebuie să facem este să dezbrăcăm copilul și să scădem temperatura mediului ambiant. În cazul febrei, de regulă extremitățile sunt mai reci decât zona abdomenului.
Cauze mai rare rare:
inflamatorii, boli autoimune (reumatism, lupus)
neoplazii.
Deși majoritatea părinților se sperie de febră și vor să o combată imediat, trebuie să ne gândim la aspectele pozitive ale acestui proces, care este un răspuns sănătos al organismului în special dacă vorbim de infecții:
stimularea sistemului imunitar prin declanșarea proceselor de apărare (migrarea leucocitelor la locul infecției, fagocitoză, producere de anticorpi etc.)
S-a demonstrat faptul că temperatura ridicată îmbunătățește potențialul fagocitar al macrofagelor și al celulelor dendritice (un tip special de leucocite care, între altele, au capacitate de a stimula limfocitele T native și de a iniția un răspuns imun primar). Un rol important în acest proces îl au așa-numitele proteine de șoc termic Hsp90 din celule. Această proteină este stimulată când temperatura corporală depăşeşte 38,5৹C. Ea va accelera accesul celulelor imunitare la locul infecţiei în vederea eliminării agentului infecțios. Graba de a scădea febra poate astfel încetini răspunsul imunitar.
majoritatea microbilor nu rezistă la temperaturi înalte, ceea ce înseamnă că prin creșterea temperaturii corpul contribuie la împiedicarea multiplicării și la distrugerea acestora.
Copiii cu febră reacționează diferit, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia, de anumite caracteristici individuale, de cauza febrei. Astfel, putem avea copii care la febră 39৹C aleargă și se joacă, în timp ce alții la temperatură 38৹C plâng, sunt somnolenți, nu au poftă de mâncare, au dureri de cap sau dureri musculare, prezintă frisoane, palpitații etc.
Febra nu se scade brusc! Nu este în folosul organismului ca febra să fie scăzută în mod brutal. Această scădere trebuie să aibă loc treptat, prin mijloace blânde.
Ce facem atunci când avem un copil cu febră ?
foto: istockphoto.com
dezbrăcăm copilul și îl lăsăm doar în scutec/chiloței
scădem temperatura din încăpere (deschidem geamul, pornim un ventilator sau aerul condiționat – dar să nu bată direct pe copil și setăm temperatura progresiv în scădere: adică dacă avem febră 40৹C nu vom seta aparatul de aer condiționat la 18৹C)
facem dușuri repetate copilului cu apă călduță (călâie, ușor mai rece decât temperatura sa cu 1-2৹C)
foto: istockphoto.com
aplicăm comprese (împachetări) doar cu apă (nu folosim oțet sau alcool, nici chiar diluate – alcoolul poate fi absorbit prin piele sau inhalat, putând duce în cazul copiilor mici la intoxicații cu alcool sau comă)
Compresele nu le vom aplica sub formă de șosete, ci vor fi aplicate de la umăr până la încheietura mâinii și de la șold până la gleznă; se schimbă frecvent. O alternativă la comprese, mai ales în cazul copilului mic, care cu siguranță nu va sta, este tamponarea repetată a corpului cu un prosop de bumbac umezit în apă.
dăm copilului să bea apă sau ceai (nu reci!) pentru a preveni deshidratarea
nu ținem copilul strâns în brațe pentru a nu se supraîncălzi de la temperatura corpului nostru. Dacă copilul este agitat și plânge când îl lăsăm jos, îl vom lua în brațe dar vom încerca să îl ținem cât mai lejer
dacă are frisoane sau acuză senzație de frig îl vom acoperi cu un cearșaf subțire din bumbac (vom evita materialele din fibre sintetice care favorizează supraîncălzirea)
lăsăm copilul să se joace dacă este într-o stare bună, dar vom încerca să îi oferim alternative de joc care să nu îl determine să depună efort sau să alerge (pentru a nu-i crește suplimentar temperatura)
Copilul va fi supravegheat peste noapte. Dacă doarme și nu se trezește nu înseamnă că nu se simte rău sau nu mai are temperatură.
Copilul va fi ținut câteva zile sub observație, nu va primi o doză de antitermic dimineața și va fi trimis în colectivitate!
foto: istockphoto.com Two Digital Thermometers isolated on white – normal and high fever temperatures (Celcius degrees) – clipping path included (excluding the shadow)
Trebuie să știm că nu există o valoare minimă sau maximă la care se indică administrarea tratamentului medicamentos. Totul depinde de felul în care organismul copilului reacționează la febră. Cum am mai spus, unii copii la febră 39৹C sunt veseli și se joacă/aleargă, în timp ce alții la 38৹C sunt pleoștiți, apatici. Astfel, antitermicele se administrează de obicei la temperaturi ce depășesc 38,5৹C (dar, repet, decizia se ia în funcție de starea generală a copilului și de alte simptome care sunt prezente). Nu vom administra în principiu niciun medicament copilului febril fără a ne consulta în prealabil cu medicul, mai ales dacă nu a mai primit acel medicament niciodată.
Antitermicele uzuale sunt ibuprofenul și acetaminofenul (paracetamolul). Acestea se administrează la indicația medicului după o schemă bine stabilită și în doze corespunzătoare greutății copilului. Foarte des părinții se plâng că nu le scade febra copiilor după administrarea antitermicului, dar au administrat jumătate din doza care trebuia, de exemplu. De multe ori părinții au administrat la o anumită vârstă o anumită cantitate în ml de siropel și peste câteva luni vor dori să administreze aceeași cantitate, ceea ce nu este corect deoarece copilul a crescut în greutate și are nevoie de mai multă substanță activă pentru a atinge efectul scontat.
De obicei se recomandă administrarea fie a ibuprofenului (la 6-8 ore), fie a paracetamolului (la 4-6 ore) la temperaturi mai mari de 38-38,5৹C, dacă febra este asociată cu o stare generală influențată a copilului. Dacă febra nu poate fi controlată cu un singur antitermic și revine la intervale mai mici, iar copilul prezintă disconfort, ibuprofenul și paracetamolul se pot alterna, la recomandarea medicului. Părerile sunt împărțite legat de administrarea unui singur antipiretic sau de combinarea și alternarea medicamentelor, fiind indicat să vă sfătuiți cu medicul pediatru legat de acest aspect. După administrarea siropelului antitermic, efectul de scădere a temperaturii nu va fi în 5 minute. Durează 30-40 minute, uneori chiar o oră până începe să își facă efectul. Timp în care noi trebuie să aplicăm metodele de scădere a temperaturii prin răcirea mediului ambiant, duș sau comprese. Un efect ceva mai rapid (20-30 minute) obținem prin administrarea antitermicului sub formă de supozitor (aceleași substanțe medicamentoase).
Fiecare pediatru explică părinților schema de tratament în cazul febrei și majoritatea o cunosc în teorie, dar, atunci când copilul face febră, de cele mai multe ori părinții se pierd cu firea. Este bine să vă notați ora la care luați temperatura și valoarea acesteia și, de asemenea, ora la care ați administrat antitermicul, care a fost acesta și doza. Această procedură vă poate fi utilă și dumneavoastră atunci când aveți impresia că a trecut o veșnicie și febra parcă nu mai scade, dar și în cazul în care vă veți prezenta la medic.
Atenție la denumirile comerciale! De multe ori părinții, mai ales la început, încurcă produsele și în loc să administreze două substanțe diferite, administrează aceeași substanță în doze greșite.
Nu vom administra ibuprofen copiilor cu vârste mai mici de 3 luni, celor cunoscuți cu astm bronșic sau celor cu varicelă (decât la recomandarea medicului).
Nu vom da copiilor sub vârsta de 12 ani NICIODATĂ aspirină (acid acetilsalicilic) !
Aspirina administrată copiilor poate cauza sindromul Reye. Acesta reprezintă o afecțiune rară, dar severă, care poate produce leziuni ale ficatului și ale creierului.
Chiar dacă febra este benefică trebuie să avem în vedere faptul că poate fi periculoasă dacă:
– depășește anumite valori (peste 39-40৹C la sugar și copilul mic)
– persistă mai multe zile
– copilul este cu stare generală proastă
– apar convulsiile febrile
– copilul suferă de boli cronice cardiace, respiratorii, neurologice, oncologice ș.a.
Motive de îngrijorare și de prezentare la medic sunt:
febra apărută la un copil mai mic de 3 luni
febră la un sugar cu fontanelă anterioară care bombează
febra înaltă care nu cedează la administrare de antitermice și la metodele de scădere a temperaturii corpului
febra înaltă care persistă mai multe zile (peste 3 zile)
febra sau subfebrilitățile care persistă mai mult de o săptămână
febra în timpul căruia copilul asociază o stare generală proastă, este apatic, somnolent, nu interacționează cu cei din jur
febra care asociază dureri severe de cap, imposibilitatea de a mișca gâtul, sensibilitate la lumină, vărsături fără greață, ,,în jet”
febra care asociază convulsii
febra care asociază dureri puternice ale urechilor, cu sau fără scurgeri purulente din conductul auditiv
febra asociată cu greață, vărsături și diaree (copilul nu poate primi antitermicele nici pe cale orală, nici pe cale rectală și există pericolul deshidratării)
febra asociată cu semne de respirație dificilă
febra asociată cu dureri de spate, urinare cu sânge
febră asociată cu erupții cutanate
foto: internet Testul paharului
În cazul erupțiilor cutanate asociate cu febră util este recomandat așa-numitul ,,test al paharului”. Ce presupune el? Când avem un copil pe pielea căruia au ieșit niște ,,bubițe” sau ,,pete” mici, roșii-violacee (peteșii), luăm un pahar transparent de sticlă și aplicăm, apăsând ușor, lateralul paharului pe o zonă cu erupții. Ne uităm prin pahar și urmărim dacă la presiunea exercitată acele ,,bubițe” dispar sau nu.
Dacă nu dispar, acest lucru poate fi un semn de gravitate și este necesar să ne prezentăm de urgență la medic, putând avea în față un copil cu septicemie sau meningită.
febra în cazul unor copii care suferă de probleme cronice de sănătate (cardiovasculare, pulmonare, autoimune ș.a.).
Remedii naturale
Există și remedii naturale care pot contribui la scăderea febrei, dintre care menționăm:
foto: istockphoto.com herbal tea from willow
extractul din muguri de coacăz negru
extractul din scoarță de salcie
ceaiul din scoarță de salcie
ceaiul din flori de soc
ceaiul de tei
ceaiul de mușețel
ceaiul de mentă
ceaiul de roiniță.
De asemenea, difuzarea prin intermediul lămpilor de aromaterapie a uleiurilor esențiale cu efect calmant, antiinfecțios și de scădere a febrei sau aplicarea lor topică prin masaj în tălpi (diluat corespunzător) poate fi benefică.
Putem alege pentru difuzare:
ulei esențial de tămâie
ulei esențial de lavandă
ulei esențial de arbore de ceai
ulei esențial de mentă
ulei esențial de ghimbir
ulei esențial de scorțișoară.
Administrarea produselor din plante va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de alte simptome sau probleme de sănătate ale copilului.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Georgescu, Adrian; Anca, Ioana-Alina (coord.). Compendiu de pediatrie, Editura: ALL, 2017, p. 839-847.
2. Iordachescu, Florea (coord.). Tratat de pediatrie, Editura: ALL, 2019, p.1428-1439.
3. Evans SS, Repasky EA, Fisher DT. Fever and the thermal regulation of immunity: the immune system feels the heat. Nat Rev Immunol. 2015 Jun;15(6):335-49. doi: 10.1038/nri3843. Epub 2015 May 15. PMID: 25976513; PMCID: PMC4786079.
4. Niven DJ, Gaudet JE, Laupland KB, Mrklas KJ, Roberts DJ, Stelfox HT. Accuracy of peripheral thermometers for estimating temperature: a systematic review and meta-analysis. Ann Intern Med. 2015 Nov 17;163(10):768-77. doi: 10.7326/M15-1150. PMID: 26571241.
5. Ogoina D. Fever, fever patterns and diseases called ‘fever’–a review. J Infect Public Health. 2011 Aug;4(3):108-24. doi: 10.1016/j.jiph.2011.05.002. Epub 2011 Jun 14. PMID: 21843857.
6. Wake M, Hesketh K, Lucas J. Teething and tooth eruption in infants: A cohort study. Pediatrics. 2000 Dec;106(6):1374-9. doi: 10.1542/peds.106.6.1374. PMID: 11099591.
7. Wise J. Rectal thermometer should be used for accurate temperature reading, analysis finds. BMJ. 2015 Nov 16;351:h6125. doi: 10.1136/bmj.h6125. PMID: 26577054.
8. Wong T, Stang AS, Ganshorn H, Hartling L, Maconochie IK, Thomsen AM, Johnson DW. Cochrane in context: Combined and alternating paracetamol and ibuprofen therapy for febrile children. Evid Based Child Health. 2014 Sep;9(3):730-2. doi: 10.1002/ebch.1979. PMID: 25236310
9. Protocoale de diagnostic și tratament în pediatrie 2019, Ed. Amalteea, 2019, p.408-414.
Boala zgârieturii de pisică reprezintă o afecțiune cauzată de infecția organismului uman cu o bacterie ce se transmite prin saliva unei pisici infestate. Mai rar, această boală poate fi transmisă și prin înțepătura de purice sau căpușă. Bacteria responsabilă de boală se numește Bartonella henselae. Pisicile purtătoare ale acestei bacterii sunt de obicei asimptomatice, din acest motiv proprietarii lor nu au de unde să știe în mod normal că pisica lor este infestată.
Transmiterea bacteriei de la pisică la om se poate realiza prin mușcătura sau zgârietura realizată de pisică. Mai rar, dacă tegumentul este lezat și animalul de companie ne linge în acea zonă, se poate transmite și astfel. Ea este mult mai frecventă în rândul copiilor deoarece ei nu rezistă tentației de a mângâia și lua în brațe toate animalele întâlnite. Bacteria nu se transmite de la omul infestat la alți oameni.
Simptomele bolii pot apărea într-un interval de 3-14 zile și cuprind manifestări la locul zgârieturii/mușcăturii precum: durere, roșeață, vezicule, secreții purulente, cruste. Persoana care a avut incidentul cu blănosul infestat poate dezvolta febră, frisoane, dureri de cap, stare generală proastă, oboseală, dureri musculare și/sau articulare, lipsa poftei de mâncare. Specifică acestei boli este și inflamația ganglionilor din vecinătatea rănii produse de pisică – de unde și denumirea alternativă a afecțiunii; cel mai frecvent sunt inflamați ganglionii axilari și din zona capului, dar trebuie verificate toate grupele ganglionare. Limfadenopatiile pot apărea și la două luni după inocularea bacteriei în organism.
Persoanele cu un sistem imunitar care funcționează corespunzător vor trece cu ușurință peste afecțiune, de cele mai multe ori fără a fi necesar un tratament. Ea este problematică pentru cei care au un sistem imunitar slăbit, pentru copiii mici care încă nu și-au dezvoltat sistemul imunitar și pentru vârstnici care suferă de obicei de boli cronice precum diabetul. Complicațiile acestei infecții (rare) pot fi: encefalită (dureri de cap, stări de confuzie, comă), neuroretinită (pierderea vederii unilateral pentru un interval de câteva luni, nedureroasă), sindromul oculoglandular Parinaud (conjunctivită granulomatoasă și limfadenopatie preauriculară), endocardită, osteomielită, hepatită granulomatoasă, granulom splenic, eritem nodos, vasculită.
Pentru punerea diagnosticului acestei boli, pe lângă istoricul confirmat de incidentul cu pisica sau înțepături recente de purec/căpușă, semnele și simptomele clinice prezentate de pacient, avem posibilitatea de a efectua analize din sânge care să demonstreze prezența bacteriei (Bartonella henselae ADN- test PCR) și a anticorpilor anti-Bartonella în ser (IgM și IgG).
Unele persoane pot trece peste infecție fiind asimptomatice, astfel încât nici nu vor ști că au contractat-o și nu vor primi tratament pentru aceasta.
Prevenția este cea mai importantă. Să învățăm copiii de mici că este indicat să nu mângâiem pisicile maidaneze, în special cele care observăm că au lipsuri/goluri de blană, secreții (aceasta pentru a evita transmiterea și a altor boli) sau care ne ,,sâsâie”. Dacă totuși o fac, să se spele imediat după aceea pe mâini cu apă și săpun. Dacă iau pisicile în brațe și acestea nu doresc, să nu le țină cu forța deoarece ele vor încerca să fugă, se vor zbate și, inevitabil, vor zgâria. Deparazitarea lor periodică este utilă pentru a evita înmulțirea puricilor și transmiterea bolii de la o felină la alta prin înțepăturile de purice, aceasta fiind cea mai frecventă modalitate de transmitere a bacteriei. De asemenea, nu lăsați pisicile să vă lingă dacă aveți leziuni pe piele.
Dacă totuși ați fost zgâriat sau mușcat de o pisică, spălați imediat zona cu apă și săpun, lăsând apa să curgă câteva minute pe rană și dați cu o soluție antiseptică. Dacă sângerează, mențineți două minute presiune continuă pe locul respectiv, aplicând o compresă sterilă. Ca remediu natural, puteți spăla zona cu ceai de salvie și tampona cu tinctură de propolis sau ulei esențial din arbore de ceai sau lavandă. Discutați cu medicul dumneavoastră despre aspectul, evoluția rănii și a stării generale, precum și despre necesitatea efectuării serului antitetanic sau antirabic ori a altui tratament sau a analizelor de laborator.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.
Înțepăturile de insecte reprezintă o provocare pentru copii și adulți deopotrivă, pe tot parcursul anului, dar în special în sezonul primăvară-toamnă.
Dintre cele mai frecvente înțepături menționăm cele de: țânțar, purice, păduche, păianjen, muscă, viespe, albină, căpușă, ploșniță sau furnică.
Sunt periculoase înțepăturile de insectă?
Unele dintre ele pot transmite anumite boli sau pot provoca reacții alergice severe. Însă majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt problematice, nu transmit boli și nu creează reacții alergice puternice persoanelor fără probleme anterioare de sănătate.
Când este cazul să ne îngrijorăm?
Unele înțepături sunt foarte dureroase sau pot provoca o reacție alergică locală puternică: pielea se înroșește și se umflă (apare edemul), pot apărea vezicule. În unele cazuri acul (albină, viespe) poate rămâne în piele și trebuie scos. Alteori, întreaga insectă poate rămâne sub piele, cum este cazul căpușei și, fiind mică la început poate să nu fie observată de către părinți imediat, mai ales dacă se află în zona scalpului, în spatele urechilor etc.
Periculoase sunt înțepăturile din jurul ochilor, nasului, gurii, datorită edemului alergic care poate crea dificultăți în respirație. Acest tip de înțepături necesită de obicei prezentarea la medic de urgență.
Dacă în urma unei înțepături de insectă starea generală a persoanei devine foarte influențată prin apariția febrei, durerilor articulare sau musculare, somnolenței, oboselii excesive, durerilor de cap și apar modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, dificultăți de respirație sau chiar pierderea conștienței, atunci este necesar să ne prezentăm de urgență la medic.
foto: istockphoto.com
Dacă înțepătura a provocat o reacție violentă poate fi util, în cazul în care aveți posibilitatea, să puneți insecta (vie sau moartă) într-un recipient și să o luați cu dumneavoastră. Astfel, poate fi identificată insecta și dacă este vorba de o specie veninoasă sau, în situații speciale, poate fi trimisă la laborator pentru a fi analizată.
Cum recunoaștem o reacție alergică severă?
Recunoașterea unei reacții alergice severe (reacție anafilactică) la înțepăturile de insecte este importantă deoarece poate pune viața persoanei înțepate în pericol. Reacția alergică severă necesită tratament medical de urgență. Chiar dacă procentul persoanelor care dezvoltă reacții alergice severe este relativ mic, este util să putem recunoaște cum se manifestă acestea putând astfel salva viața unei persoane sau chiar pe a noastră.
O reacție alergică severă se poate manifesta prin:
– reacții la nivelul pielii: piele roșie (sau, dimpotrivă, palidă), senzație de mâncărime/usturime/arsură; zonele de piele roșie pot fi unice sau multiple ori se pot generaliza pe întreg corpul (urticarie); aceste zone pot avea diferite forme și mărimi, pot fi în relief sau nu, pot prezenta vezicule
– umflarea feței/buzelor/limbii/gâtului
– dificultăți la înghițire
– dificultăți de respirație/respirație șuierătoare
– modificări ale pulsului (rapid și slab)
– modificări ale tensiunii arteriale (hipotensiune)
– dureri de cap
– stări de greață însoțite sau nu de vărsături
– dureri abdominale severe/ diaree
– stări de amețeală
– leșin/pierderea conștienței.
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. O persoană care a prezentat o reacție alergică severă la o înțepătură de insectă, este foarte probabil ca la un eveniment similar să prezinte din nou reacție anafilactică. Este recomandat consultul unui medic alergolog și purtarea permanentă cu sine a unui dispozitiv de injectare intramusculară a unei substanțe recomandate în tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe dacă ați avut un prim episod de reacție anafilactică post înțepătură de insectă.
Putem preveni înțepăturile de insectă?
Putem încerca să prevenim înțepăturile de insectă prin montarea plaselor pentru insecte în locuințe. Atunci când mergem în aer liber, putem folosi îmbrăcăminte corespunzătoare: bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șosete, haine în culori deschise (pentru a putea observa cu ușurință eventualele insecte). Dacă avem păr lung, este recomandat să îl prindem într-o coadă sau coc.
Lămpile de aromaterapie constituie și în acest caz o soluție eficientă pentru interior. Putem astfel să ținem insectele la distanță difuzând uleiuri precum: eucalipt, mentă, lavandă, bergamotă, cimbru, salvie, citronella, arbore de ceai, lemongrass ș.a.
De asemenea, putem folosi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, lumânări îmbogățite cu uleiurile esențiale enumerate mai sus. Sau putem să ardem pe o farfurioară crenguțe de rozmarin și/sau salvie.
foto: istockphoto.com
Țânțarii sunt atrași de mirosul pe care îl emană pielea transpirată, de aceea o soluție în plus pentru evitarea înțepăturilor produse de ei o poate constitui efectuarea unui duș înaintea ieșirii în aer liber.
Plasarea în apropierea ferestrelor a unor ghivece cu plante precum lavandă, rozmarin, busuioc, mentă, iarba mâței (cătușnică) poate constitui o soluție în a ține insecte precum țânțarii și muștele la distanță.
foto: istockphoto.com
Nu în ultimul rând, putem apela la aplicarea unor repelente anti-insecte. Fiind fitoterapeut, vă voi recomanda repelentele naturale, care nu prezintă toxicitate pentru pielea noastră și nici pentru mediul înconjurător. Aceste repelente pot fi pulverizate pe îmbrăcăminte sau chiar direct pe piele în zonele de puls și mai expuse la potențialul atac al insectelor precum gleznele, încheieturile mâinilor sau regiunea cefei înainte de ieșirea în aer liber și ulterior la intervale de 1-2 ore (în cazul în care nu îl preparați dumneavoastră în casă vă recomand să citiți cu atenție eticheta produsului; unele repelente conțin uleiuri esențiale care nu se aplică pe pielea nou-născuților și nici a copiilor mici). Dacă ne așezăm pătura pe iarbă, putem pulveriza repelentul în perimetrul în care ne așezăm și pe pătura pe care o folosim. Evitați așezarea directă pe iarbă. Atenție să nu pulverizăm în ochi sau, în special în cazul copiilor, aceștia să nu atingă cu mâinile zonele în care au fost dați cu repelent și apoi să se frece la ochi.
Uleiurile esențiale utilizate cel mai frecvent pentru îndepărtarea insectelor sunt:
arbore de ceai (tea tree)
bergamotă
busuioc
cătușnică (rozmarin sălbatic, iarba mâței)
cedru
cimbru
citronella
eucalipt
foto: istockphoto.com
eucalipt citronat
geranium
lavandă
lămâie
lemongrass
mentă
rozmarin
scorțișoară
vanilie
verbină exotică (litsea)
tuia
ylang ylang
O rețetă de repelent natural anti-insecte puteți găsi aici:
Există în comerț brățări-repelente, plasturi impregnați cu uleiuri esențiale, lănțișoare, brățări și brelocuri care au un dispozitiv-recipient în care se montează bucăți de fetru colorat ce pot fi impregnate cu uleiuri esențiale – toate fiind utile pentru a ține insectele la distanță.
După o ieșire în aer liber, mai ales dacă a fost în parcuri sau zone bogate în vegetație, este bine să vă examinați cu atenție corpul, să faceți un duș și să puneți hainele purtate la spălat. Examinați cu atenție copiii, insistând în următoarele zone: cap (linia părului, în spatele urechilor, în pavilionul urechilor), axile, zona inghinală, abdomen (buric), în spatele genunchilor. Urmăriți copiii cu atenție și în cazul în care vedeți că duc mâna repetitiv într-o anumită zonă a corpului examinați acea zonă, poate fi sediul unei înțepături de insectă sau poate ascunde o căpușă mică.
Dacă aveți prieteni blănoși este recomandat să folosiți produsele antiparazitare recomandate de medicul veterinar și să le examinați periodic blana pentru a depista eventualii musafiri nepoftiți (pureci, căpușe).
În cazul în care vă aflați la un moment dat într-o zonă cu insecte, încercați să vă mențineți pe cât posibil calmul și să vă retrageți încet din acea zonă: dacă veți începe să alergați și să dați din mâini, nu veți face decât să agitați și să speriați insectele care se vor simți amenințate și vă vor ataca.
Ce putem face în cazul în care ne confruntăm cu mușcăturile de insecte?
Voi detalia în cele ce urmează principalele tipuri de insecte care ne pot înțepa și ce este specific fiecărui caz în parte. Majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt periculoase și pot fi tratate acasă. Citește cu atenție despre fiecare tip de înțepătură și când este cazul să te prezinți de urgență la medic.
Înțepătura de țânțar
foto: istockphoto.com
Majoritatea țânțarilor sunt inofensivi. Femelele de țânțar sunt cele care înțeapă și se hrănesc cu sânge, având nevoie de acesta pentru maturizarea și depunerea ouălor. Atunci când înțeapă, femela țânțar injectează în piele saliva sa, salivă care conține, între altele, substanțe anticoagulante (acestea împiedică coagularea sângelui pentru ca să poată fi aspirat cu ușurință prin trompă), responsabile pentru reacțiile alergice provocate.
La locul înțepăturii de țânțar apare de obicei o pată roșie și zona înțepăturii se umflă puțin (aceste leziuni se numesc medical papule). Deoarece în special copiii au tendința să se scarpine, leziunile tind să se agraveze: pielea este lezată și apar rănile, care se pot infecta.
Dintre bolile ce pot fi transmise de către țânțari, menționăm: malaria, febra galbenă și infecția cu virusul Zika. Dar trebuie să știm că nu toți țânțarii transmit aceste boli. Există anumite specii care transmit și, și în cadrul acelor specii, femelele țânțar trebuie să fie la rândul lor, infestate.
În cazul în care înțepătura de țânțar s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai verde/ ceai de gălbenele umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural precum extractul din coacăz negru.
În mod normal, la locul înțepăturii ar trebui să rămână vizibil punctul înțepăturii și o mică zonă roșie împrejur, la început ușor în relief, apoi doar la nivelul pielii. Dacă erupția ia amploare, asociază dureri articulare sau musculare, febră, greață și vărsături, dureri de cap, stare generală proastă, amețeli, leșin, atunci ne vom adresa medicului de urgență. De asemenea, dacă am călătorit într-o țară străină și înțepătura s-a produs acolo.
Dacă locul înțepăturii a fost scărpinat și s-au produs leziuni suplimentare ale pielii, este posibil să se formeze cruste și să se infecteze. În această situație zona se menține roșie, caldă, poate prezenta scurgeri purulente – caz în care trebuie examinată de medic și evaluat dacă se impune tratament antibacterian. O alternativă naturală în acest context o constituie preparatele pe bază de arbore de ceai, propolis, salvie.
Înțepătura de purice
foto: istockphoto.com
Puricele este o insectă frecvent întâlnită în gospodăriile unde sunt câini și pisici. Datorită faptului că sar, puricii pot ajunge cu ușurință la distanțe relativ mari. Ei pot supraviețui între 2 și 3 luni fără o gazdă.
Înțepătura de purice este mai intens resimțită decât cea de țânțar, saliva inoculată în timpul înțepăturii putând provoca reacții alergice puternice. Înțepătura de purice poate fi recunoscută după dispunerea mușcăturilor în grupuri de câte 3-5 înțepături și în apropierea zonelor de chilot, pantalon, șosete (deasupra liniei șosetelor), zona subrațului, în spatele genunchilor, plasate la intervale libere (deoarece purecul se deplasează prin sărituri). Locul înțepăturii va prezenta un punct roșu în mijloc și o zonă roșie, în relief, relativ dură, în jurul punctului de înțepătură.
De asemenea, putem să ne dăm seama că este vorba de o înțepătură de purice identificând mici puncte negre sau roșii pe cearșafuri sau haine, care nu sunt altceva decât materii fecale de purice (culoarea se datorează sângelui ingerat).
Puricii pot fi purtătorii anumitor boli, pe care le pot transmite prin înțepătură, precum: tifosul sau boala zgârieturii de pisică. În trecut, prin înțepăturile de purice s-a transmis ciuma.
Persoanele cu teren alergic pot prezenta reacții alergice severe – dermatita alergică la înțepătura de purice. Acestea pot dezvolta vezicule (beșici cu lichid limpede în jurul înțepăturii).
Datorită senzației puternice de mâncărime și/sau durere persoanele sensibile pot prezenta insomnie, stare de agitație.
Este necesar să ne prezentăm la medic în cazul unei dermatite severe, supurării și infectării locului de înțepătură, apariției febrei, durerilor de cap, stărilor de greață, somnolenței, inflamării ganglionilor (limfadenopatie), durerilor articulare și/sau musculare, modificării pulsului și/sau tensiunii arteriale, stărilor de amețeală sau leșin.
În cazul în care înțepătura de purice s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai de trei frați pătați umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile
– o pastă obținută din amestecul unei linguri de bicarbonat de sodiu (se poate folosi și de amoniu) și 2 linguri de apă; se poate pune o picătură de ulei esențial de mentă în pasta obținută pentru a amplifica efectul
– o felie de lămâie rece.
În plus, se recomandă schimbarea hainelor, efectuarea unor dușuri repetate (inițial cu săpun, apoi doar cu apă călduță), schimbarea lenjeriei de pat, aspirarea și scuturarea covoarelor, preșurilor, cuverturilor (acestea pot adăposti ouă de pureci). Se va acorda o atenție sporită aspirării colțurilor și crăpăturilor din parchet/podea, zonelor de sub mobilă, în care se pot afla ouăle de purice. Coconii de purice pot rezista în astfel de locuri ascunse și câteva luni.
foto: istockphoto.com
În cazul în care avem animale de companie se recomandă igienizarea periodică a canapelelor și a saltelelor folosind dispozitive de curățare profundă tip injecție-extracție. Animalele de companie vor fi deparazitate periodic; putem folosi zgărzi anti-purici.
Se recomandă și tunderea periodică a ierbii în apropierea locuinței.
Înțepătura de păduche
foto: istockphoto.com
Înțepătura de păduche constituie o problemă în special în cazul copiilor mici aflați în colectivitate, dar nu numai. Ei se atașează de părul persoanelor (indiferent dacă este curat sau nu) și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei cu părul lung (dacă mai este și creț…).
Păduchele se agață de firele de păr și se hrănește cu mici cantități de sânge. În momentul înțepăturii, păduchele injectează în piele împreună cu saliva sa anumite substanțe care împiedică coagularea sângelui și irită terminațiile nervoase de la nivelul pielii. Din acest motiv înțepătura lor provoacă mâncărimi puternice și ar trebui să ne ajute să o recunoaștem (în cazul în care nu am identificat insecta sau ouăle) semnele lăsate la limita părului pe care persoana înțepată și le face prin scărpinare (leziuni de grataj). Aceste răni pot fi observate la nivelul scalpului sau la linia părului în zona cefei și în spatele urechilor. Senzația de mâncărime este una destul de puternică, astfel încât persoana infestată cu păduchi se va scărpina într-una în cap. Copiii pot prezenta stări de nervozitate, insomnie, scăderea performanțelor școlare.
Păduchii își depun ouăle (lindini) pe lungimea firelor de păr, în apropierea scalpului. Ouăle sunt de formă ovală, de culoare alb-gălbuie.
foto: istockphoto.com
Pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora există șampoane speciale și piepteni special concepuți, cu perii foarte apropiați pentru a favoriza desprinderea ouălor (unii piepteni sunt prevăzuți și cu lupă). Mai nou, au apărut și piepteni electrici pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora, care pot ușura chinul acestei activități, având pe lângă dispozitivul clasic tip pieptene și capacitatea de aspirare și colectare a insectelor.
Lenjeria de pat și îmbrăcămintea vor fi schimbate des până la scăparea de paraziți și spălate la temperaturi înalte.
De obicei înțepătura de păduche nu pune alte probleme decât reacția alergică locală și foarte rar păduchii pot transmite boli. Îndepărtarea lor trebuie să fie cât mai rapidă pentru a preveni răspândirea în cadrul colectivității și la ceilalți membri ai familiei.
Pentru calmarea leziunilor de la nivelul scalpului și prevenirea infectării lor se poate clăti părul cu un amestec din ceai de gălbenele, levănțică, mentă și salvie.
Puteți pulveriza părul cu un dispozitiv tip spray în care preparați un amestec din apă și uleiuri esențiale cu efect insecticid: arbore de ceai, cedru, lavandă, mentă, cuișoare, eucalipt, geraniu.
Înțepătura de muscă
foto: istockphoto.com
Înțepătura de muscă nu este atât de frecventă ca și precedentele, în primul rând datorită faptului că este o insectă de dimensiuni mai mari, care poate fi observată mai ușor și care pătrunde mai greu în locuințe dacă am amplasat plase de protecție. Cu toate acestea trebuie să fim vigilenți, în special în zilele de caniculă, când, din cauza temperaturilor ridicate, muștele devin mai agresive. Înțepăturile de muscă pot provoca durere la locul înțepăturii și apariția unei zone roșii, care se estompează în decurs de câteva ore în mod normal.
De asemenea, prin înțepătura de muscă pot fi transmise anumite virusuri, precum virusul Zika. Dacă în urma unei înțepături de muscă prezentați simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, somnolență, modificări ale pulsului și/sau tensiunii, stări de amețeală sau leșin, este necesar să vă prezentați la medic.
O insectă care seamănă cu musca și poate ocazional înțepa și omul este tăunul. Înțepătura de tăun este foarte dureroasă și poate transmite numeroase boli. Dacă în urma unei înțepături de tăun locul înțepăturii se umflă foarte tare și apar secreții purulente este necesar să vă prezentați la medic.
În cazul în care înțepătura de muscă s-a produs putem aplica local remediile indicate în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de furnică
foto: istockphoto.com
Este inevitabil atunci când ieșim în aer liber să nu întâlnim furnici. Trebuie să știm că furnicile atacă doar dacă se simt amenințate. Și cum s-ar simți când copiii le strică mușuroiul cu piciorul sau lopățica? Majoritatea înțepăturilor de furnici nu sunt problematice; ele vor determina o senzație de durere și arsură la locul înțepăturii, roșeață, urmată de apariția unei mici vezicule cu lichid transparent, care în mod normal se remit în câteva zile.
Dintre speciile care pun probleme trebuie să menționăm furnicile roșii. Acestea sunt o specie de furnici mai agresive și veninoase. Înțepăturile lor provoacă local dureri intense, arsuri și vezicule, care pot persista mai multe zile, dar pot determina reacții alergice severe locale sau generale. Dacă ați fost înțepat de o furnică roșie ar fi indicat să vă prezentați într-un serviciu medical de urgență datorită potențialului alergenic puternic al înțepăturilor acestor insecte.
Dacă atunci când ieșiți în aer liber vedeți un furnicar, este indicat să vă așezați cu pătura la distanță de acesta. Dacă furnicile s-au urcat pe dumneavoastră, încercați să le dați jos de pe corp și haine și să vă îndepărtați de furnicar.
În cazul în care înțepătura de furnică s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de căpușă
A tick crawls on a man’s arm.Pair of “seed” ticks, attached to human skin with a pin near one to give an indication of their miniscule size. Seed ticks are baby ticks, freshly hatched and the are tiny. They look like specks of dust when attached to people or animals but can cause irritating bites equal to those from larger ticks. Photo taken in Gainesville, Florida, ticks were picked up while hiking in Jennings state forest in Northeast Florida. Nikon D7200 with Nikon 105mm macro lens with extension tubesTick sucking blood from human skin
Small Ixodes ricinus bug on human skin sucking blood. Tick insect parasite biting, macro photoA female dog tick (Rhipicephalus sanguineus) stuck in the arm skin of a man in SummerThe castor bean tick in human skin
foto: istockphoto.com
Căpușele sunt insecte întâlnite în zone cu multă vegetație. Înțepătura de căpușă poate trece neobservată la început deoarece, spre deosebire de înțepăturile despre care am vorbit până acum, aceasta nu este dureroasă: saliva căpușei conține substanțe anestezice, pe care le introduce în piele în timpul înțepăturii. Dar, căpușa se atașează de pielea persoanei pe care o înțeapă și continuă să se hrănească cu sângele acesteia. Dacă la început este mică și nu o observăm, pe măsură ce aspiră tot mai mult sânge, se umflă și devine vizibilă. Dacă ajunge la dimensiuni mari, poate fi îndepărtată cu ușurință sau cade singură. Cu cât căpușa rămâne mai mult timp atașată pe pielea unei persoane, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor. Boala cea mai de temut în cazul înțepăturii de căpușă este boala Lyme sau borelioza, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Nu toate căpușele transmit această bacterie, doar căpușele care sunt infectate, iar o căpușă contaminată ar trebui să stea atașată de pielea persoanei un interval de 36-48 ore pentru a o transmite.
În cazul înțepăturii de căpușă trebuie să urmărim astfel două aspecte importante. Primul este îndepărtarea cât mai rapidă și corectă a căpușei, fără a rămâne resturi din insectă sub piele. Apoi, va trebui să urmărim un semn specific al infectării cu bacteria Borrelia burgdorferi, și anume, apariția eritemului; acestuia i se adaugă semne și simptome generale precum febră, dureri de cap, dureri articulare și/sau musculare, oboseală, somnolență. Eritemul (roșeața) care apare în boala Lyme are anumite caracteristici. Astfel, există o zonă roșie de formă rotundă sau ovală, înconjurată de o zonă de piele normal colorată, care la rândul ei este înconjurată de o altă zonă roşie ce se extinde progresiv. Eritemul are astfel un aspect asemănător unei ținte.
foto: istockphoto.com
Eritemul crește cu câțiva centimetri pe zi, din acest motiv fiind numit eritem migrator, nu este dureros și nici nu dă senzație de mâncărime. De obicei eritemul apare la locul înțepăturii într-un interval cuprins între 1 zi și o lună de la momentul înțepăturii căpușei, dar poate apărea și la distanță de locul înțepăturii și dispare după câteva săptămâni. Eritemul migrator reprezintă primul stadiu al bolii Lyme. Etapele următoare ale bolii cuprind manifestări cardiace, neurologice și dureri articulare, putând dura de la câteva săptămâni până la câteva luni; ultimul stadiu poate apărea la distanță de câțiva ani. Tratamentul clasic constă în administrare orală de antibiotic. Când avem afectare neurologică, antibioticul va fi administrat intravenos.
Va trebui astfel să ne adresăm medicului dacă
– am fost înțepați de o căpușă și aceasta a stat atașată de piele mai mult de 24-36 ore (de cele mai multe ori nu putem identifica cu exactitate momentul în care s-a atașat căpușa)
– în urma înțepăturii de căpușă apare eritemul migrator
– apar simptome asemănătoare unei gripe în interval de până la o lună de la înțepătură.
Dacă am fost înțepați de o căpușă, aceasta va trebui îndepărtată. Cel mai sigur este să ne deplasăm într-un serviciu medical de chirurgie sau urgențe, care va acționa corespunzător în acest sens. Dacă din anumite motive nu ne putem prezenta la medic, putem îndepărta căpușa urmând pașii de mai jos:
foto: istockphoto.com
– avem nevoie de o pensetă cu vârf bont (există în farmacii pensete și clești speciali pentru îndepărtarea căpușelor)
– cu ajutorul pensetei, prindem căpușa cât mai aproape de piele și tragem (ușor și ferm) drept în sus, fără a roti pentru a nu rupe insecta și a rămâne segmentul cefalic al acesteia în piele și fără a strânge foarte tare, caz în care putem să o zdrobim sau să exercităm o presiune prea mare pe stomac și să forțăm eliminarea conținutului stomacului sub piele.
În mod normal, dacă, în încercarea de a scoate căpușa, parte din segmentul cefalic (căpușa nu are un cap propriu-zis) al acesteia rămâne sub piele, se va elimina în zilele următoare; există totuși un risc de infectare.
Deși controversate, există unele metode care pot determina căpușa să se desprindă singură. Acestea sunt aplicarea cu un bețișor de urechi de jur împrejurul căpușei a acetonei sau a uleiului esențial de mentă, lavandă, cimbru, oregano sau arbore de ceai. Utilizând această metodă, căpușa va părăsi singură locul în care s-a atașat, neexistând riscul rămânerii de resturi sub piele, dar este posibil ca ea să elimine o cantitate mai mare de salivă sau să regurgiteze conținutul stomacal, crescând riscul de infecție.
Nu vom încerca să presăm și să ,,stoarcem” zona în care se află căpușa deoarece insecta nu se va elimina în acest mod datorită cleștilor cu care se atașează.
După îndepărtarea căpușei, zona înțepăturii trebuie dezinfectată; dintre substanțele antiseptice naturale pot fi utile: salvia, propolisul, arborele de ceai. Zona înțepăturii va fi examinată periodic în următoarele zile și, de asemenea, întreg corpul, în cazul apariției eritemului la distanță de locul înțepăturii. Vom fi atenți și la simptomele asemănătoare gripei.
Înțepătura de ploșniță
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de ploșniță sunt relativ greu de diagnosticat, ele semănând cu cele de purice sau țânțar. Un indiciu care ar trebui să ne conducă spre identificarea ploșnițelor este acela că ne punem la somn fără nici o leziune și dimineața ne trezim cu puncte roșii pe piele. Aceasta deoarece ploșnițele ies din ascunzători noaptea, atrase fiind de dioxidul de carbon expirat de noi și de căldura corpului uman.
Atunci când ne înțeapă, ele injectează în piele substanțe cu efect anestezic, ceea ce face ca să nu ne trezim din somn în timpul înțepăturii și să nu le putem vedea. După câteva ore apare însă și senzația de durere și/sau mâncărime, destul de intensă.
Înțepăturile de ploșnițe sunt grupate câte 3-5, plasate la o oarecare distanță, mult asemănătoare celor de purice.
foto: istockphoto.com
În cazul în care înțepătura de ploșniță s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Ploșnițele se ascund în locuri întunecoase, unde există umezeală și își pot face cuiburi și depune ouăle în saltele, sub parchet, sub mobilă, pe perdele/draperii, între haine, în spatele tablourilor, veiozelor/altor obiecte decorative sau în spatele tapetului sau plăcilor de rigips. Ele pot rezista și câteva luni fără a se hrăni.
Este însă important să facem curățenie generală în locuință pentru a identifica toate cuiburile de ploșnițe și a le elimina.
Diagram showing life cycle of bed bug illustrationBed bugBed bugs
Ploșnițele nu rezistă la temperaturi care depășesc 32 ৹C. Spălarea hainelor și a lenjeriei de pat, a perdelelor și draperiilor la temperaturi cât mai ridicate va determina eliminarea insectelor. Saltelele și alte obiecte de mobilier pot fi scoase afară la soare. Recomand însă, dacă ați descoperit cuibul în saltea, să înlocuiți acea saltea. Pentru a preveni repetarea contaminării locuinței cu ploșnițe putem apela la dispozitive cu ultrasunete special concepute în acest sens și la uleiurile esențiale eficiente în îndepărtarea insectelor (menționate la începutul acestui articol).
foto: istockphoto.com
Plasați în dulapuri și în colțurile camerelor săculeți cu plante medicinale uscate precum lavandă, mentă, salvie, rozmarin, cimbru. De asemenea, puteți amesteca uleiurile esențiale menționate cu apă într-un dispozitiv tip spray și pulveriza zilnic locuința (cu mare atenție la colțuri și locurile retrase) până la dispariția ploșnițelor, apoi periodic. Dintre uleiurile menționate, uleiul de cedru este un bun insecticid.
Înțepătura de viespe
foto: istockphoto.com
Viespile sunt insecte care sunt atrase în special de mâncărurile dulci (prăjituri, siropuri, marmeladă, limonadă etc.), parfumuri florale puternice sau de apa stătătoare din bălți sau piscine. O viespe ne poate înțepa de mai multe ori, fără a-și pierde acul (spre deosebire de albină). Înțepăturile de viespe sunt periculoase pentru persoanele care sunt alergice.
Viespile înțeapă dacă sunt sau se simt atacate. Din acest motiv, atunci când vedem o viespe, este recomandat să nu începem să ne agităm și să dăm necontrolat din mâini.
Dacă în urma înțepăturii unei viespi acul acesteia a rămas în piele, este necesară eliminarea acestuia. Se va evita extragerea acului prin utilizarea pensetei, deoarece prin presiunea exercitată de strângerea pensetei putem favoriza eliberarea veninului. Acul de viespe va fi scos printr-o mișcare de rașchetare cu un cuțit cu lama boantă (de uns), un card sau chiar cu unghia, direcția fiind înspre locul în care e înfipt.
În cazul în care înțepătura de viespe s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Dacă locul înțepăturii se umflă foarte mult și pune probleme de respirație sau vedere în cazul în care este în zona feței, ne vom prezenta de urgență la medic. De asemenea, dacă apar dureri de cap, modificări ale pulsului, respirației, tensiunii, dacă ne simțim obosiți, amețiți sau avem stări de leșin.
Înțepătura de albină
foto: istockphoto.com
Ca și viespile, albinele pot fi atrase de mâncărurile dulci, parfumuri sau ape stătătoare. În plus, ele sunt atrase de flori prin natura ,,meseriei”, astfel încât este imposibil să nu ne intersectăm cu ele în ieșirile noastre în aer liber. Albinele înțeapă rar atunci când se află la distanță de stup și dacă o fac e pentru că se simt amenințate. Din acest motiv, ca și în cazul celorlalte insecte zburătoare, este recomandat să ne păstrăm calmul și să nu începem să fluturăm din mâini ori cu reviste sau haine atunci când vedem o albină.
foto: istockphoto.com
O diferență între înțepăturile de viespe și albină este aceea că, spre deosebire de viespe, albina va lăsa întotdeauna acul înfipt în piele și va muri după aceea. Acul va trebui îndepărtat cât mai repede după metoda explicată la înțepătura de viespe sau, dacă nu reușim, ne vom prezenta la un centru medical. Înțepătura de albină este periculoasă datorită potențialului alergen.
Persoanele care sunt alergice la veninul de albine pot face șoc anafilactic. O persoană care este alergică la veninul de albine nu este obligatoriu să fie alergică și la cel de viespe sau invers, între cele două tipuri neexistând alergie încrucișată.
Înțepătura de albină este destul de dureroasă, iar după injectarea veninului locul înțepăturii se înroșește și se umflă. În funcție de reacția fiecărei persoane, locul se va umfla mai mult sau mai puțin. Dacă o persoană este alergică la înțepătura de albină, aceasta va prezenta extinderea erupției, stări de amețeală, greață/vomă, umflarea buzelor/limbii/feței (edem Quincke/angioedem), dificultăți în respirație, modificări ale pulsului și tensiunii – în aceste situații se va prezenta de urgență la medic.
foto: istockphoto.com Treating the kid severe allergic reaction with the epinephrine
O persoană care a făcut șoc anafilactic la înțepătura de albină este indicat să poarte întotdeauna cu ea o seringă preumplută cu epinefrină pentru injectarea de urgență în mușchi (intramuscular) în cazul unei alte reacții alergice severe – aceasta va fi recomandată de medicul alergolog, doza fiind diferită în funcție de vârstă.
În cazul în care înțepătura de albină s-a produs putem aplica local, după extragerea acului, gheață și remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Nu trebuie să uităm însă, că înțepăturile de albine sunt folosite cu succes în diferite afecțiuni osteo-articulare și nu numai. Terapia prin înțepături de albine poate fi utilizată însă numai în cazul persoanelor care nu sunt alergice și sub stricta supraveghere a unui personal medical instruit în acest sens.
Înțepătura de păianjen
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de păianjen sunt relativ mai rare decât precedentele. Majoritatea păianjenilor sunt specii inofensive și nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor, atacând doar dacă se simt în pericol. Dintre păianjenii periculoși menționăm văduva neagră și păianjenul pustnic maro.
Înțepătura de păianjen poate fi identificată de obicei datorită particularității sale: se pot vizualiza două semne de înțepătură alăturate, nu unul singur ca în cazul celorlalte insecte. Locul se poate înroși sau umfla, poate fi mai mult sau mai puțin dureros sau poate genera senzație de mâncărime. Uneori pot apărea și vezicule.
În cazul înțepăturii unui păianjen, ne vom prezenta de urgență la medic dacă apar în următoarele ore dureri musculare, spasme/contracturi musculare, febră, frisoane, transpirație, dureri de cap, stări de greață sau vărsături, dureri abdominale, amețeală, oboseală, modificări ale pulsului și tensiunii, stări de leșin.
În cazul în care înțepătura de păianjen s-a produs, spălăm rana și putem aplica local
– gheață (toxina poate fi inactivată de aplicarea gheții)
– tinctură de arnica sau echinaceea
– oricare dintre remediile menționate în cazul celorlalte înțepături de insecte.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural și antiinflamator precum extractul din coacăz negru.
De reținut în cazul în care am fost înțepați de o insectă!
foto: istockphoto.com Insect bites flat vector illustrations set. Mosquito drinking blood, tick getting under skin, bee sting. Bed bug, ant and spider bites. Skin lesion, wound and inflammation, allergic reaction
Dacă prezentăm semnele unei reacții alergice severe, ne adresăm imediat unui serviciu medical de urgență!
Locul înțepăturii se spală și se examinează cu atenție pentru a verifica să nu fi rămas acul insectei sau insecta întreagă.
Dacă la locul înțepăturii a rămas acul insectei, acesta va fi îndepărtat!
Dacă la locul înțepăturii a rămas insecta (căpușa), aceasta trebuie scoasă cât mai repede!
Urmărim reacțiile apărute pe piele în zilele următoare înțepăturii – locul înțepăturii și zonele învecinate, în special ganglionii.
Urmărim semnele generale și în zilele următoare înțepăturii: febră, frisoane, inapetență, greață, dificultăți de înghițire și/sau respirație, dureri de cap, modificări ale pulsului sau tensiunii, dureri musculare, amețeli, somnolență, oboseală, confuzie, pierderea stării de conștiență, umflarea anumitor segmente ale corpului (în special regiunea feței).
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. Uneori nu știm ce insecte ne-au înțepat în trecut și considerăm înțepătura actuală ca fiind prima.
Ne adresăm medicului dacă apar semnele generale menționate mai sus sau locul înțepăturii se infectează.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Materialul se axează în principal pe remediile alternative care pot fi folosite în cazul înțepăturilor de insecte și pentru ținerea lor la distanță. Uneori este necesară asocierea medicației clasice. Din acest motiv, este recomandat să vă consultați cu medicul dumneavoastră în cazul în care ați fost înțepat de o insectă.
Luna mai este numită popular și Florar, deoarece este luna florilor. Pe lângă efectul lor estetic și mirosul îmbietor, majoritatea florilor din luna mai au însă și numeroase indicații terapeutice. Vom face, așadar, o scurtă incursiune florală și vom enumera calitățile tămăduitoare ale celor mai importante flori ce își deschid bobocii în luna mai.
1. Salcâmul
Foto: Cristina Munteanu
Florile de salcâm au o acțiune antiacidă, emolientă, relaxantă. Ele sunt indicate intern în funcționarea normală a stomacului și plămânilor: gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, tuse. Se mai recomandă în stări depresive, migrene, insomnii, anxietate, stres. Extern: în iritații ale pielii, arsuri.
Se recomandă folosirea florilor de salcâm intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop. Un preparat deosebit de apreciat și care păstrează proprietățile plantei este mierea de salcâm. Florile de salcâm se mai pot folosi proaspete, presărate în salate.
Extern, se pot face băi cu flori de salcâm și se pot aplica pe piele comprese cu infuzie sau ulei din flori de salcâm.
Florile de tei au acțiune antiinflamatoare, emolientă, expectorantă, sedativă, hipotensivă.
Ele sunt indicate intern în afecțiuni respiratorii însoțite de tuse (bronșite, pneumonii), în afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, laringite, sinuzite), în stări de anxietate, agitație psiho-motorie, insomnii, dureri de cap (cefalee), nevroză cardiacă, sindromul picioarelor neliniștite, crampe abdominale. Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii.
Se recomandă folosirea florilor de tei intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, miere.
Extern, se pot aplica comprese cu infuzie din flori de tei sau extract uleios din flori de tei: calmarea iritațiilor pielii.
Florile de soc au acțiune detoxifiantă, sudorifică, mucolitică (fluidifică secrețiile și favorizează eliminarea lor), antalgică, antibacteriană, antivirală, ușor diuretică, ușor laxativă.
Foto: pixabay.com
Ele sunt indicate intern în: gripe, viroze, bronșite, traheite, stări febrile, tuse, reumatism, gută, stimularea lactației (la mamele care alăptează).
Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii, hemoroizi.
Se recomandă folosirea florilor de soc intern sub formă de suc, infuzie, tinctură, sirop, capsule cu pulbere.
Extern, se folosesc comprese cu infuzie din flori de soc în înțepături de insecte, arsuri, eczeme, nevralgii; infuzia din flori de soc mai poate fi utilizată sub formă de băi de șezut (hemoroizi, cistite).
Florile de păducel au acțiune reglatoare a tensiunii arteriale, antiaritmică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, ușor sedativă, calmantă.
Ele sunt indicate intern în: buna funcționare a aparatului cardiovascular, hipertensiune, tahicardie (palpitații), angină pectorală, hipercolesterolemie, tulburări induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri), insomnie, anxietate, stres.
Se recomandă folosirea florilor de păducel intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, vin tonic, capsule cu pulbere, comprimate, miere.
Florile de iasomie au acțiune tonică generală, relaxantă, antioxidantă, antitumorală, analgezică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie sau sirop în: insomnie, stres, anxietate, stări depresive.
Extern, în aromaterapie uleiul esențial de iasomie este deosebit de apreciat pentru inducerea unei stări de relaxare și optimism. Tot extern, se folosește uleiul de iasomie în masaj. Apa florală de iasomie se folosește ca loțiune tonică.
Florile de liliac au acțiune antiinflamatoare, hipoglicemiantă, antifungică, antibacteriană.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, vin medicinal, sirop în: reumatism, diabet zaharat, stări gripale, anxietate. Gemoderivatul din muguri de liliac este indicat în afecțiuni ale sistemului arterial coronarian (sindroame coronariene), angină pectorală.
Un preparat deosebit de apreciat pentru consumul intern este dulceața din flori de liliac.
Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, dureri articulare, nevralgii sub formă de comprese sau băi cu infuzie sau oțet din flori de liliac, masaj cu ulei de liliac. Pentru durerile dentare sau în afecțiuni ale cavității bucale (laringite, faringite, halenă) se recomandă sub formă de gargară. Un alt remediu preparat din flori de liliac este unguentul, util în durerile reumatismale.
Uleiul esențial de liliac se recomandă în aromaterapie în stări de stres, ca și decongestionant nazal etc. De asemenea, se poate combina cu alte ingrediente în realizarea unor creme, loțiuni, parfumuri.
Florile de gălbenele au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, antispastică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, epitelizantă, antiseptică, antibacteriană, antimicotică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din flori: gastrite, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară (fiere leneșă), hepatite, dismenoree.
Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, răni, degerături, afte, gingivite, acnee, cuperoză, hemoroizi, candidoză vaginală, sub formă de infuzie, gargară, comprese, băi de șezut, unguent, ulei vegetal.
Florile de mac au acțiune analgezică, sedativă, emolientă, antitusivă, hemostatică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop din petale în stări de anxietate, stres, insomnie, gripă, bronșită, laringită, tuse.
Extern, infuzia din petale de mac se folosește sub formă de gargară în afecțiuni ale cavității bucale (gingivite, faringite, abcese dentare). Sub formă de comprese faciale infuzia este utilizată pentru diminuarea ridurilor.
Atenție!
Macul de grădină (Papaver somniferum – în special semințele) conține morfină, codeină și papaverină. Acești compuși activi sunt responsabili pentru efectele terapeutice ale macului, însă pot provoca dependență și intoxicații.
Florile de mușețel au acțiune antispastică, antiinflamatoare, antioxidantă, antimicrobiană, sedativă.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule în: colici abdominale, sinuzite, insomnii.
Extern, florile de mușețel (infuzie, ulei) au indicație în cosmetică, afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, gingivite, sinuzite) și stomatologice (dureri dentare – în special cele date de erupție, abcese dentare). Unguentul, uleiul și infuzia din flori de mușețel se folosesc extern în afecțiuni ale pielii sau în dureri musculare. În lămpile de aromaterapie este utilizat pentru reducerea anxietății, stres, insomnii.
Florile de lăcrămioare au acțiune cardiotonică și diuretică.
Ele sunt indicate pentru uz intern numai sub îndrumare și supraveghere medicală sub formă de tinctură sau extract apos și în doze bine stabilite (planta are potențial toxic).
Extern, se folosesc infuzia, uleiul, oțetul sau unguentul pe bază de flori de lăcrămioare.
În aromaterapie uleiul de lăcrămioare este folosit ca parfumant și relaxant.
Extern, infuzia de lăcrămioare se poate folosi sub formă de comprese pentru diminuarea cearcănelor și a ochilor umflați dimineața (edem al pleoapelor) sau ca loțiune tonică pentru față. Unguentul și oțetul pe bază de flori de lăcrămioare sunt utile în durerile de cap.
Deși sună puțin ciudat, da, există o boală care poartă acest nume!
Boala gură-mână-picior este o afecțiune infecto-contagioasă, provocată de virusuri care aparțin familiei enterovirusurilor; aceasta include virusurile Coxsackie, poliovirusurile, ecovirusurile ș.a. Ea se transmite prin intermediul secrețiilor nazale, salivei, materiilor fecale, prin tuse sau strănut, prin intermediul jucăriilor contaminate cu secreții etc.
În general această afecțiune este mai frecventă la copiii cu vârste de până la 5-6 ani, dar poate fi întâlnită și la adulți. Ea se manifestă prin apariția unor erupții în jurul gurii, pe mâini și pe picioare, de unde și denumirea bolii. Cel mai adesea întâlnim și leziuni în interiorul cavității bucale, care sunt cele mai problematice, fiind foarte dureroase și împiedicând alimentarea copiilor.
Boala are o perioadă de incubație, de 3 până la 7 zile, după care debutează cu febră, stare generală alterată, iritabilitate, refuzul alimentației.
După 1-2 zile de febră apare erupția pe palmele și pe tălpile copilului și apar și leziunile bucale. O dată cu erupția, febra se domolește.
Aspectul leziunilor bucale diferă în evoluție. Ele apar inițial sub forma unor mici pete roșii, pe gingie, planșeul bucal, pe interiorul obrajilor și pe limbă; ulterior, aceste pete se transformă în vezicule, care apoi ulcerează și au aspectul unor mici răni. Acestea sunt foarte dureroase, motiv pentru care copilul de obicei refuză alimentația, uneori chiar și consumul lichidelor. Aceste leziuni se pot suprainfecta.
Erupția de la nivelul mâinilor și picioarelor debutează tot sub forma unor pete roșii, care se transformă în mici vezicule. Uneori erupția se extinde și pe alte zone ale corpului, dispărând în 7-10 zile, fără a lăsa cicatrici.
Există persoane, în special adulții și copiii mai mari, care fac forme ușoare sau asimptomatice, dar pot transmite virusul altor persoane.
Două probleme sunt cele care sperie de obicei părinții. În primul rând, faptul că cei mici nu se pot alimenta și se deshidratează. O altă problemă o reprezintă căderea unghiilor de la degetele de la mâini și de la picioare, fenomen care se produce aproximativ la câteva săptămâni după boală. Trebuie menționat că unghiile cresc la loc fără a fi nevoie de vreun tratament medicamentos.
Fiind o boală foarte contagioasă, se recomandă izolarea pacienților pentru 7-10 zile. Se insistă pe consumul lichidian, lichidele fiind administrate cu lingurița, cu paiul sau în orice variantă acceptată de copil, pentru a preveni deshidratarea.
Tratamentul bolii gură-mână-picior nu este unul specific, ci este unul care se adresează simptomelor. În acest material voi încerca să ofer câteva soluții naturale la care putem apela.
Pentru febră și inflamație putem apela la extractul din scoarță de salcie și extractul din coacăze negre. Ceaiul de zmeură este, de asemenea, modulator al temperaturii.
În cazul leziunilor din cavitatea bucală, de un real folos este extractul de lemn câinesc, care are un efect cicatrizant și regenerator asupra mucoasei bucale. Acesta se poate consuma intern și, de asemenea, poate fi inclus în preparatele pentru badijonajul cavității bucale. Extractul de nuc are un efect antiseptic, antiinflamator și cicatrizant și se poate asocia mai ales atunci când există riscul suprainfectării leziunilor din cavitatea bucală.
Copiii mai mari și adulții pot face gargară cu ceai de salvie, gălbenele, nalbă sau tătăneasă.
Preparatele pe bază de glicerină sunt utile, doar că nu putem ajunge prin badijonaj în toată cavitatea bucală și de cele mai multe ori, fiind atât de dureroase, copiii nu ne vor permite să efectuăm manevrele de badijonare. De aceea, sunt mult mai practice soluțiile tip spray.
Foto: internet
Într-un dispozitiv tip spray se poate prepara o soluție care se pulverizează pe leziuni. Putem pune în acest dispozitiv extract de lemn câinesc, extract de nuc, tinctură de salvie, tinctură de gălbenele și completăm cu apă și bicarbonat de sodiu. Dacă soluția se folosește în ziua respectivă, în special pentru copii, tincturile se înlocuiesc cu ceai concentrat și nu se mai adaugă apă. Opțional se poate adăuga ulei de melaleuca și tămâie. Cantitățile diferă în funcție de vârstă și aspectul leziunilor și vor fi recomandate de către medic.
Pentru a preveni căderea unghiilor se recomandă aplicarea pe buricul degetelor și pe unghii, prin masaj ușor, a unui amestec din uleiuri de avocado, neem, sâmburi de struguri, morcov, gălbenele și migdale.
Sfaturile prezentate în acest material nu înlocuiesc vizita la medicul specialist și nici nu sunt un îndemn la automedicație.
La o scurtă căutare pe internet apar o mulțime de recomandări de a întări imunitatea copilului înainte de începerea școlii cu produsul x sau cu produsul y.
E de bine sau nu?
Este bine că ne preocupăm de imunitatea noastră și a copiilor noștri, dar ce nu înțelegem noi este că această imunitate nu este un hocus-pocus, ea se clădește pas cu pas și zi de zi din primele zile de viață prin obiceiuri sănătoase. Pot să îi dau copilului n suplimente vitaminice și pentru imunitate dacă nu insist pe un mod de viață sănătos. Atât timp cât el mănâncă predominant fast-food și junk-food, atât timp cât bea mai mult suc decât apă, atât timp cât nu face mișcare și nu vede lumina soarelui zilnic, atât timp cât nu se odihnește suficient și stă foarte mult în fața diferitelor ecrane, orice supliment îi voi da, nu va fi de prea mare ajutor.
Ce este imunitatea?
Imunitatea este capacitatea organismului de a se apăra de agenții patogeni pe care îi întâlnește, adică bacteriile, virusurile, paraziții sau diverse toxine.
Există două componente ale acesteia:
– imunitatea înnăscută (naturală) – adică cea cu care ne naștem
-imunitatea dobândită – aceasta este realizată pe tot parcursul vieții prin contactul cu agenții patogeni și mai poate fi ajutată prin vaccinare.
Sistemul imunitar este un sistem inteligent care are capacitatea de a detecta agenții patogeni pătrunși în organism, de a-i distruge și de a memora „dușmanul”, pentru ca la un alt contact cu el să îl recunoască și să îl anihileze mult mai rapid.
Așadar, venim pe lume cu o „zestre” imunologică, dar imunitatea de la naștere nu este completă față de toate microorganismele, ea se îmbunătățește de-a lungul vieții pe măsură ce organismul intră în contact cu diverși microbi. E ca un șirag pe care mai adăugăm câte o mărgea…
Creștem sau nu imunitatea?
De ce nu e corect spus că putem crește imunitatea? Pentru că ea crește singură cu fiecare contact al organismului cu un microb. Nu avem nevoie de soluții magice precum fertilizantul de flori. Copiii noștri nu au deficiențe imunitare, sunt foarte puțini acei copii care au probleme de imunodeficiență și aceia au nevoie de tratamente speciale. Copiii noștri sunt copii sănătoși, vioi, care explorează mediul înconjurător și au o imunitate în formare. Cu fiecare tăvălire în noroi, mână băgată în gură, cu fiecare răceală și enteroviroză ei își formează anticorpi care îi vor ajuta să aibă un sistem imunitar pregătit data viitoare când organismul uman și acel microb se vor reîntâlni.
Cu rare excepții, problema nu sunt copiii care se îmbolnăvesc, ci mamele speriate că nu doarme puiul, că nu mănâncă, că nu îl pot duce la creșă/grădiniță și nu au cu cine îl lăsa etc. Un anumit număr de îmbolnăviri pe an este firesc, ca să mă exprim așa – la contacte cu virusuri, bacterii mai puternice. Pentru altele, corpul gestionează situația inteligent fără a ne raporta și nouă (doar pe memoria sa dacă am putea scana, am găsi anticorpii deja formați).
Unul dintre primele acte pe care o mamă le poate realiza pentru o imunitate bună a copilului său este alăptarea. În primele luni de viață nou-născuții sunt protejați de anticorpii materni, transmiși în timpul sarcinii și apoi după naștere prin alăptare. Anticorpii materni dispar încet în primele 6-8 luni de viață, în timp ce sugarii încep să își „fabrice” proprii anticorpi. Odată începută această producție, nivelul de anticorpi va atinge nivelul adultului abia peste câțiva ani.
Lăsăm copiii să exploreze, DAR
– îi învățăm să se spele pe mâini înainte și după ce mănâncă, înainte și după ce merg la toaletă
– după ce se spală pe mâini să închidă robinetul cu un șervețel sau cu antebrațul (acolo unde este posibil) – studiile arată că foarte mulți microbi își au sediul acolo, pe mânerele robinetelor și pe dispozitivele de săpun lichid (mai puțin pe cele cu eliberare dozată, dar chiar și pe acelea)
– le explicăm să nu bage jucăriile și mâinile în gură
– le explicăm că nu este ok să își roadă unghiile
– le explicăm că fiecare copil are tacâmurile lui, paharul lui, sticla lui
– le explicăm noțiuni minime de igienă, precum toaleta organelor genitale
-le spunem că atunci când tușesc sau strănută să o facă în șervețel sau, dacă îi ia prin surprindere, să tușească/strănute în plica cotului/antebraț/braț
– îi învățăm de mici să își sufle năsucul, alternativ câte o nară, apoi îi învățăm să arunce la gunoi șervețelul folosit
– nu îi învățăm să stea în casă cu hainele cu care merg la școală sau în oraș
– nu băgăm suzeta lor în gura noastră pentru a o umezi înainte de a le-o da lor (sunt o mulțime de microbi cu care corpul nostru a luat contact și nouă nu ne fac aparent nimic, dar lor le pot provoca faringite, amigdalite, afte, candidoze etc.)
– nu îi pupăm pe guriță și nu încurajăm copiii între ei să facă asta, oricât de drăguți ar fi
– când un copil are amigdalită sau candidoză înlocuim periuța dentară și schimbăm dacă se poate zilnic prosopelul de față
– când un copil are conjunctivită sau herpes, schimbăm dacă este posibil zilnic fața de perină/cearșaful
– când un copil începe să facă subfebrilități nu sărim imediat cu nurofenul la 37,4 ̊C (excepție pentru copiii care se știu cu convulsii febrile), lăsăm organismul să lupte și el puțintel
– când are febră îl dezbrăcăm, iar dacă are frisoane îl acoperim cu un cearșaf ușor de bumbac nu cu duna sau cu pături din fibre sintetice
– nu îmbrăcăm copilul gros pentru că nouă ne este frig și încercăm să evităm să îi îmbrăcăm cu șapte rânduri de haine (maieu, tricou, cămasă de corp, sfeter, fâș)
– nu îl expunem la fumul de țigară
– nu ducem copiii bolnavi la grădiniță sau școală (și nici nu îi plimbăm prin mall dacă tot nu i-am dus); și nu numai pentru a nu îmbolnăvi alți copii, ci și pentru a ne proteja propriul copil: un organism convalescent va ,,culege” cu ușurință alți microbi
– nu facem aerosoli pentru orice muc. Aerosolii se fac în laringite, bronșiolite, crize de astm. De ce? Pentru că, în primul rând, nu ajută și în al doilea rând, putem ,,împinge” prin aerosoli microbii în plămâni, și provocăm noi o pneumonie de toată frumusețea puiului… iată de ce uneori o simplă rinoree și un simplu roșu în gât care ar trece foarte ușor se pot complica și boala se lungește (nu pentru că medicii nu au știut ce să dea…de multe ori părinții nici nu consideră necesar să spună medicului că au făcut aerosoli copilului).
Oricât de absurde vi se par unele sfaturi, vă asigur că sunt lucruri pe care le-am sesizat în practică. Procedând astfel evităm îmbolnăvire după îmbolnăvire, scurtăm durata bolii.
Există trenduri și trenduri…mămici care își lasă copiii să se bălăcească în bălți și noroaie… mămici care i-ar ține sub un clopot de sticlă dacă ar putea…și? surpriză, primii sunt mai sănătoși… tocmai pentru că au intrat în contact cu diverși microbi și și-au format imunitatea. Evident nu vă spun să începeți să vă folosiți copilul pe post de mop, vă rog să filtrați aceste informații.
Și acum, după toate aceste poliloghii…ce facem cu puii noștri? E normal să ia contact cu microbii, nu îi putem izola într-un glob de sticlă. Putem să îi ajutăm să treacă mai ușor peste acest contact. În acest demers sunt importante multe lucruri mărunte cărora poate nu le dăm întotdeauna sau chiar deloc importanță. Și nu pentru că nu dorim binele puiuților noștri, ci pentru că așa sunt vremurile, trebuie să ne zbatem să supraviețuim. Însă de multe ori, în această goană a noastră inversăm valorile și prioritățile.
Astfel, un rol important îl are absența stresului și a conflictelor (copiii noștri sunt ca niște sugative emoționale care absorb și care simt mai multe decât bănuim noi), alimentația cât mai fără fast-food, dulciuri, produse rafinate și cât mai bogată în fructe și legume proaspete, cu un consum adecvat de lichide (apă, ceai, supe, ciorbe și mai puțin spre deloc sucuri carbogazoase). Aici intervine și modul adulților de alimentație. Dacă noi nu consumăm fructe și legume să nu ne așteptăm ca ei să o facă doar pentru că așa vrem sau spunem noi. Cel puțin până la o anumită vârstă copiii sunt tentați să ne copieze. Dacă eu beau numai Pepsi sau energizante nu o să aștept ca el să fie tentat să bea suc de morcovi sau de sfeclă, nu? Copilul mic sesizează imediat culoarea diferită și bineînțeles gustul.
Odihna: lipsa orelor necesare de somn afectează funcționarea corespunzătoare a organismului. Gageturile…Lipsa exercițiilor fizice și sedentarismul…Trebuie să îi învățăm să se joace mai mult afară în aer liber și la soare, decât pe computer/tabletă/telefon.
Organe cu rol în imunitate
Organe cu rol în imunitatea copiilor sunt timusul, amigdalele, splina, ganglionii limfatici. De aceea în perioada copilăriei copilașii noștri sunt mai mereu cu amigdalele mari, cu ganglioni și de aceea nu se recomandă scoaterea amigdalelor (mai nou doar parțială) decât în anumite cazuri, în care copilul face amigdalite pultacee frecvente.
La polul opus unei imunodeficiențe avem o hiper-reactivitate a sistemului imunitar, care se finalizează prin apariția bolilor autoimune (sistemul imunitar lucrează atât de intens încât percepe ca „dușman” propriile sale celule și ia inițiativa distrugerii lor).
Putem face analize pentru a verifica statusul imunitar?
Da, putem. Două dintre analize sunt destul de bine cunoscute și la îndemână ca și costuri: hemoleucograma și imunograma. Imunograma este cea care ne arată valorile imunoglobulinelor – anticorpii.
Legat de folosirea anumitor produse pentru imunitate… Cel mai înțelept este să ne preocupăm constant, după cum am exemplificat mai sus, de stilul de viață și de modul de alimentație. În situația în care corpul are totuși nevoie de suplimente, le vom administra la recomandarea medicului. Ele în general nu stimulează imunitatea, ele ajută organismul să își regăsească echilibrul, îi furnizează anumite resurse atunci când are nevoie.
Vitamina C – preferabil lăsat corpul să o asimileze din alimentație. Bogate în vitamina C sunt coacăzele, măceșele, cătina, kiwi, citricele, căpșunele, rodia, ananasul… Organismul nu poate realiza depozite de vitamina C. Deci nu are sens să ne îndopăm cu pastile. Surplusul pe care organismul nu îl utilizează este eliminat prin urină.
Minerale precum Zinc, Seleniu, Magneziu, Calciu – le găsim în diferitele feluri de nuci existente pe piață (atenție la copiii mici, cărora nu le putem administra decât măcinate fin, în amestec cu alte alimente, existând risc de aspirație în căile aeriene).
Vitamina D – prin zâmbetul nostru către soare, fie el cu dinți iarna, în plimbările zilnice pe care ar trebui să le avem cu copilașii noștri în aer liber.
Plante precum Echinaceea, produsele apicole precum propolisul și mierea de albine, mierea de manuka – sunt foarte folositoare, dar trebuie ținut cont de existența anumitor contraindicații sau precauții. Mierea nu o administrăm înainte de vârsta de un an datorită riscului de transmitere a toxinei botulinice (organismele mai mari reușesc să gestioneze contactul cu bacteria Clostridium botulinum, în schimb cei mici, datorită imaturității sistemului digestiv și a florei intestinale încă insuficiente nu pot). Propolisul, polenul, echinaceea pot declanșa reacții alergice la un copil cu teren atopic.
Gemoterapicele sunt extracte din germeni, mlădițe, muguri sau sevă de plante care pot fi folosite cu succes în demersurile noastre: brad, cătină, măceș, porumbar etc.
Uleiurile esențiale – cel de tămâie, melaleuca, oregano, lavandă și altele – ne pot ajuta în situația în care copilul a ,,colectat” un microb. Dar avem nevoie să știm cum să le administrăm corect pentru a nu mai avea surprize de genul am dat copilul cu un ulei pe mâna stângă și cu altul pe dreapta și am așteptat să se vindece cu un tratament total neadecvat…
Produsele bazate pe uleiuri tip omega (cele din cânepă sau uleiurile de pește), cele bazate pe colostru și pe aloe sunt, de asemenea, de ajutor.
În concluzie, nu putem opri corpul nostru să cunoască noi și noi microbi. În fond, aceasta îi e menirea, și, prin această perpetuă cunoaștere, ne protejează. Să ne bucurăm de sfârșitul verii și de roadele toamnei, să încercăm să ne adaptăm modul de viață pentru a ne asigura o alimentație care să ne furnizeze toate resursele de care avem nevoie pentru un organism sănătos, cu un sistem imunitar eficient.
Extern se utilizează ca și calmant în înțepături de insecte și ca repelent; în afecțiuni dermatologice:
acnee
eczeme
micoze
întreținerea părului.
Sub formă de inhalații se recomandă în afecțiuni respiratorii (bronșită, astm).
Nu se recomandă folosirea uleiului esențial de busuioc în timpul sarcinii.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.
2. Araújo Silva V, Pereira da Sousa J, de Luna Freire Pessôa H, Fernanda Ramos de Freitas A, Douglas Melo Coutinho H, Beuttenmuller Nogueira Alves L, Oliveira Lima E. Ocimum basilicum: Antibacterial activity and association study with antibiotics against bacteria of clinical importance. Pharm Biol. 2016;54(5):863-7. doi: 10.3109/13880209.2015.1088551. Epub 2015 Oct 10. PMID: 26455352.
3. Hirai M, Ito M. Sedative effects of the essential oil and headspace air of Ocimum basilicum by inhalation in mice. J Nat Med. 2019 Jan;73(1):283-288. doi: 10.1007/s11418-018-1253-3. Epub 2018 Oct 20. PMID: 30343352.
4. Pejčić M, Stojanović-Radić Z, Genčić M, Dimitrijević M, Radulović N. Anti-virulence potential of basil and sage essential oils: Inhibition of biofilm formation, motility and pyocyanin production of Pseudomonas aeruginosa isolates. Food Chem Toxicol. 2020 Jul;141:111431. doi: 10.1016/j.fct.2020.111431. Epub 2020 May 14. PMID: 32417365.
