Yearly Archive April 1, 2022

Bydr. Cristina Munteanu

Cireș (Cerasus/Prunus avium)

foto: istockphoto.com

Cireșul este un pom fructifer care crește în țara noastră în zonele de câmpie, deal și munte. Primăvara îi admirăm splendoarea și mirosul delicat al florilor, în timp ce vara ne delectăm cu fructele dulci-acrișoare.

De la cireș se folosesc în scop medicinal florile, frunzele, fructele, cozile fructelor și sâmburii – cu compoziții și proprietăți diferite.

Florile și frunzele de cireș sunt bogate în acid citric, acid cafeic, acid malic, taninuri, flavonoide, genisteină, uleiuri esențiale. Au proprietăți diuretice, antiinflamatoare, hipotensive.

Fructele conțin vitamine (A, B, C, E, K), minerale (calciu, cupru, fier, mangan, magneziu, potasiu, zinc), polifenoli, betacaroten, quercetină, fibre, melatonină etc. Cele mai închise la culoare au un conținut mai ridicat în antioxidanți. Cireșele sunt consumate de cele mai multe ori ca atare, fără a le cunoaște multiplele beneficii: vitaminizante, remineralizante, antioxidante, antiinflamatorii, tonice generale și nervoase, reglatoare ale tranzitului intestinal.

Codițele de cireșe conțin taninuri, saponine, flavonoide, proantocianidoli, săruri de potasiu și au proprietăți diuretice, depurative, antiinflamatoare, antiedematoase, hipotensive, astringente.

Sâmburii de cireșe conțin acizi grași Omega 3, Omega 6 și Omega 9, vitamina E, vitamina A, fitosteroli și au proprietăți antiinflamatorii, regenerante, emoliente, echilibrează secreția de sebum și conferă protecție împotriva radiațiilor UV.

Florile de cireș se recomandă intern în:

foto: istockphoto.com
  • edeme
  • celulită
  • artrită
  • reumatism articular

Codițele de cireșe recomandă în:

  • infecții urinare joase (cistite, prostatite)
  • infecții urinare înalte (pielonefrite)
  • microlitiaza urinară
  • valori ridicate ale ureei și creatininei
  • hipertensiune arterială
  • artrită reumatoidă
  • enterocolite
  • celulită

Sâmburii de cireșe au proprietatea de a reține mult timp căldura sau frigul și se folosesc sub formă de pernițe

foto: istockphoto.com
  • încălzite – aplicate pe burtica bebelușilor pentru a diminua colicile, în lombalgii, bronșite, dureri menstruale, dureri reumatice
  • răcite – în contuzii, entorse, înțepături de insecte, migrene

Uleiul din sâmburi de cireșe este recomandat

  • intern

-în afecțiuni cardiovasculare

-ca tonic nervos

-tulburări psiho-emoționale

-carențe vitaminice

  • extern pentru efectul
foto: istockphoto.com

– protector împotriva radiațiilor UV

-antiaging

-regenerator cutanat.

Florile de cireș se folosesc intern sub formă de infuzie sau vin medicinal. Uleiul din flori de cireș este un parfumant deosebit utilizat în cosmetică și aromaterapie.

Codițele de cireșe se folosesc intern sub formă de infuzie, decoct, pulbere, tinctură, vin medicinal, capsule cu pulbere – singure sau în combinații de ceaiuri diuretice și depurative.

Uleiul din sâmburi de cireșe presat la rece se folosește intern ca atare sau în preparate culinare (salate, supe, ciorbe) iar extern în diferite amestecuri pentru efectele benefice cutanate.

Pudra de cireșe este bogată în vitamine, minerale și antioxidanți și se folosește în patiserie/cofetărie ca aromatizant și colorant în prăjituri, înghețată, iaurturi, shake-uri, smoothie-uri etc.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

foto: istockphoto.com

1. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

2. Ferretti G, Bacchetti T, Belleggia A, Neri D. Cherry antioxidants: from farm to table. Molecules. 2010 Oct 12;15(10):6993-7005. doi: 10.3390/molecules15106993. PMID: 20944519; PMCID: PMC6259571.

3. Kelley DS, Adkins Y, Laugero KD. A Review of the Health Benefits of Cherries. Nutrients. 2018 Mar 17;10(3):368. doi: 10.3390/nu10030368. PMID: 29562604; PMCID: PMC5872786.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de grădină (Satureja hortensis)

blossoming savory in the garden. foto: istockphoto.com

Cimbrul de cultură sau cimbrul de grădină este o plantă anuală, care crește pe orice tip de sol, fiind cultivată de gospodine în special ca plantă-condiment, fiind intens aromată, cu un gust specific, picant-piperat.

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori.

Cimbrul de grădină a mai fost supranumit ,,antibioticul săracului” datorită proprietăților sale antibacteriene și disponibilității sale crescute, fiind o plantă nepretențioasă, la îndemâna oricui.

În linii mari, proprietățile sale sunt similare cu cele ale cimbrișorului și ale cimbrului de câmp (toate cele trei plante aparținând aceleiași familii): antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, analgezice, antispastice, expectorante, antihelmintice, antireumatice, antitumorale.

Puteți citi mai multe despre

cimbrișor aici:

cimbru de câmp aici:

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere din plantă mărunțită, tinctură, vin medicinal, sirop, ulei esențial, singur sau în combinații.

Extern, se poate utiliza sub formă de infuzie, tinctură diluată: inhalații, băi, gargară, comprese. Uleiul esențial se poate folosi topic (diluat într-un ulei vegetal) în eczeme, furunculoze, veruci.

Freshly picked savory, drying in the shade.
foto: istockphoto.com

Ca și condiment este utilizat sub formă de plantă proaspătă sau uscată presărată în diverse preparate culinare și la obținerea uleiurilor și oțeturilor aromatice.

Se recomandă în:

  • afecțiuni respiratorii
  • tuse spastică
  • tulburări digestive
  • parazitoze intestinale
  • infecții urinare
  • convalescență
  • stări de oboseală
  • infecții ale pielii (eczeme, furunculoze, veruci)
  • anemie
  • gută
  • reumatism

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Asadipour M, Amirghofran Z. Satureja hortensis induces cell death and inhibited cell cycle progression in K562 myelogenous and Jurkat T cell leukemia cell lines. J Immunoassay Immunochem. 2019;40(5):459-472. doi: 10.1080/15321819.2019.1629592. Epub 2019 Jun 17. PMID: 31204615.

3. Fierascu I, Dinu-Pirvu CE, Fierascu RC, Velescu BS, Anuta V, Ortan A, Jinga V. Phytochemical Profile and Biological Activities of Satureja hortensis L.: A Review of the Last Decade. Molecules. 2018 Sep 25;23(10):2458. doi: 10.3390/molecules23102458. PMID: 30257512; PMCID: PMC6222901.

4. Hagh LG, Arefian A, Farajzade A, Dibazar S, Samiea N. The antibacterial activity of “Satureja hortensis” extract and essential oil against oral bacteria. Dent Res J (Isfahan). 2019 May-Jun;16(3):153-159. PMID: 31040870; PMCID: PMC6474179.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de câmp (Thymus vulgaris)

Thymus Flowers in the Sunset. foto: istockphoto.com

Cimbrul de câmp este un subarbust (20-50 cm) care crește în locuri însorite și cu temperaturi ridicate, preferabil în zone de câmpie, după cum îi spune și numele.

A nu se confunda cu cimbrișorul, care este o plantă spontană, sălbatică (din aceeași familie) ce crește în zone de deal și munte și despre care puteți citi mai multe aici:

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: taninuri, flavonoide, uleiuri esențiale, săruri minerale (calciu, cupru, fier, magneziu, zinc), vitamine (A, B, C) ș.a.

Cimbrul are proprietăți antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, hipocolesterolemiante, hipotensive, antidiareice, antireumatice, antitumorale.

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, extract, vin medicinal, sirop, ulei esențial, capsule – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbru. Uleiul esențial se poate folosi, combinat cu ulei de mentă, la prepararea apelor de gură.

Thyme essential oil bottle with bunch of thyme herb. foto: istockphoto.com

Uleiul esențial de cimbru, diluat în funcție de vârstă cu un ulei vegetal (ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de avocado, ulei din sâmburi de struguri ș.a.) se folosește sub formă de masaj în afecțiuni respiratorii și reumatice. De asemenea, se aplică topic pentru îndepărtarea negilor, papiloamelor sau herpesului bucal (diluat, cu ajutorul unui bețișor de ureche, strict pe zona leziunii).

O altă modalitate eficientă de utilizare a uleiului esențial de cimbru este adăugarea sa în lămpile de aromaterapie (combinat cu uleiuri de citrice, lavandă sau tămâie) în afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului nervos.

Uleiul esențial de cimbru mai intră în compoziția repelentelor anti-insecte datorită efectului său insecticid.

dry thyme
foto: istockphoto.com

Se recomandă în:

  • susținerea sistemului imunitar
  • afecțiuni ale aparatului respirator (bronșită, pneumonie, astm)
  • tuse spastică
  • gastro-enterocolită
  • disbioză intestinală
  • meteorism abdominal
  • parazitoze intestinale
  • hipertensiune arterială
  • dureri menstruale
  • infecții urinare
  • candidoze
  • reumatism
  • convalescență
  • stres
  • depresie
  • anxietate
  • veruci.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1.Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

2. Borugă O, Jianu C, Mişcă C, Goleţ I, Gruia AT, Horhat FG. Thymus vulgaris essential oil: chemical composition and antimicrobial activity. J Med Life. 2014;7 Spec No. 3(Spec Iss 3):56-60. PMID: 25870697; PMCID: PMC4391421.

3. Micucci M, Protti M, Aldini R, Frosini M, Corazza I, Marzetti C, Mattioli LB, Tocci G, Chiarini A, Mercolini L, Budriesi R. Thymus vulgaris L. Essential Oil Solid Formulation: Chemical Profile and Spasmolytic and Antimicrobial Effects. Biomolecules. 2020 Jun 4;10(6):860. doi: 10.3390/biom10060860. PMID: 32512899; PMCID: PMC7356897.

4. Patil SM, Ramu R, Shirahatti PS, Shivamallu C, Amachawadi RG. A systematic review on ethnopharmacology, phytochemistry and pharmacological aspects of Thymus vulgaris Linn. Heliyon. 2021 May 18;7(5):e07054. doi: 10.1016/j.heliyon.2021.e07054. PMID: 34041399; PMCID: PMC8141878.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbrișor (Thymus serpyllum)

Wild Thyme or Creeping Thyme. typical alpine plant. Spice. thymus serpyllum. foto: istockphoto.com

Cimbrișorul sau cimbrișorul de câmp/sălbatic este un subarbust de talie mică (10-30 cm), care crește spontan în zone nisipoase de deal și de munte.

A nu se confunda cu cimbrul de câmp (din aceeași familie), care crește în zone de câmpie și despre care puteți citi mai multe aici:

De la cimbrișor se folosește în scop medicinal tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: uleiuri esențiale, taninuri, flavonoide, substanțe minerale ș.a.

Cimbrișorul are proprietăți antiseptice, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, tonic-aperitive, hipocolesterolemiante, coleretice (stimulează secreţia biliară), carminative (ajută eliminarea gazelor intestinale), diuretice, antireumatice, antitumorale.

Tea with wild thyme outdoors.
foto: istockphoto.com

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, sirop, ulei macerat la rece, ulei esențial, capsule sau comprimate – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbrișor. Săculeții și pernele umplute cu plante uscate se folosesc în dureri abdominale și menstruale (încălzite) sau insomnii.

Crema de cimbrișor îmbunătățește circulația sanguină și are un efect favorabil asupra căilor respiratorii: poate fi aplicată pe zona pieptului în stări gripale sau local în dureri musculare și menstruale.

În gastronomie cimbrișorul se adaugă pentru aroma sa unică în creme/sosuri de brânză, ulei aromat, oțet aromat, supe, ciorbe, salate.

Se recomandă în:

  • tuse spastică
  • gripă
  • astm
  • bronșită
  • pneumonii
  • sinuzită
  • laringită
  • amigdalită
  • gingivită
  • parazitoze intestinale
  • colici abdominale
  • enterocolită
  • anorexie
  • reumatism
  • insomnie
  • depresie.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Brezoiu AM, Prundeanu M, Berger D, Deaconu M, Matei C, Oprea O, Vasile E, Negreanu-Pîrjol T, Muntean D, Danciu C. Properties of Salvia officinalis L. and Thymus serpyllum L. Extracts Free and Embedded into Mesopores of Silica and Titania Nanomaterials. Nanomaterials (Basel). 2020 Apr 25;10(5):820. doi: 10.3390/nano10050820. PMID: 32344938; PMCID: PMC7712395.

4. Bozkurt E, Atmaca H, Kisim A, Uzunoglu S, Uslu R, Karaca B. Effects of Thymus serpyllum extract on cell proliferation, apoptosis and epigenetic events in human breast cancer cells. Nutr Cancer. 2012;64(8):1245-50. doi: 10.1080/01635581.2012.719658. PMID: 23163852.

5. Jarić S, Mitrović M, Pavlović P. Review of Ethnobotanical, Phytochemical, and Pharmacological Study of Thymus serpyllum L. Evid Based Complement Alternat Med. 2015;2015:101978. doi: 10.1155/2015/101978. Epub 2015 Jul 22. PMID: 26265920; PMCID: PMC4525464.

6. Rasooli I, Mirmostafa SA. Antibacterial properties of Thymus pubescens and Thymus serpyllum essential oils. Fitoterapia. 2002 Jun;73(3):244-50. doi: 10.1016/s0367-326x(02)00064-3. PMID: 12048019.

Bydr. Cristina Munteanu

Cicoare (Cichorium intybus)

foto: istockphoto.com

Cicoarea este o plantă pe care cu siguranță o cunoaștem cu toții după florile sale albastre, fiind o plantă nepretențioasă, răspândită pe marginile drumurilor, de la zona de câmpie până la cea de munte.

De la cicoare se folosesc în scop medicinal rădăcina și tulpina cu flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: cicorină, arginină, inulină, colină, taninuri, substanțe minerale (calciu, fier, fosfor ș.a.), vitamine (A, B, C), uleiuri esențiale etc.

Cicoarea are astfel proprietăți stomahice, colagoge, hipoglicemiante, hipocolesterolemiante, diuretice, depurative, sedative, remineralizante, antiinflamatoare și antibacteriene.

Se folosește sub formă de infuzie (tulpina cu flori), decoct (rădăcină), pulbere măcinată, capsule, tinctură. De asemenea, datorită proprietăților sale eupeptic-amare intră în compoziția bitterului și a amestecurilor de ceaiuri digestive.

Florile de cicoare intră în compoziția remediului floral Bach 8 – Chicory, fiind recomandat pentru echilibrarea organismului și depășirea blocajelor emoționale în cazul persoanelor exagerat de protective, care manifestă o grijă excesivă față de cei apropiați, așteptând ca generozitatea lor să fie răsplătită.

Despre remediile florale Bach puteți citi mai multe aici:

Extern, se recomandă sub formă de băi sau comprese în afecțiuni ale pielii: acnee, furunculoză ș.a.

foto: istockphoto.com

Un alt mod de utilizare al rădăcinii de cicoare este ca înlocuitor de cafea sau cacao sub formă de granule solubile de cicoare prăjită.

Se recomandă în:

  • afecțiuni hepatice
  • diskinezie biliară (bilă/fiere leneșă)
  • litiază biliară
  • hipercolesterolemie
  • diabet zaharat
  • anorexie
  • constipație
  • parazitoze intestinale
  • acnee
  • furunculoză

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Janda K, Gutowska I, Geszke-Moritz M, Jakubczyk K. The Common Cichory (Cichorium intybus L.) as a Source of Extracts with Health-Promoting Properties-A Review. Molecules. 2021 Mar 23;26(6):1814. doi: 10.3390/molecules26061814. PMID: 33807029; PMCID: PMC8005178.

4. Valente AH, de Roode M, Ernst M, Peña-Espinoza M, Bornancin L, Bonde CS, Martínez-Valladares M, Ramünke S, Krücken J, Simonsen HT, Thamsborg SM, Williams AR. Identification of compounds responsible for the anthelmintic effects of chicory (Cichorium intybus) by molecular networking and bio-guided fractionation. Int J Parasitol Drugs Drug Resist. 2021 Apr;15:105-114. doi: 10.1016/j.ijpddr.2021.02.002. Epub 2021 Feb 11. PMID: 33618233; PMCID: PMC7907819.

5. Ziamajidi N, Khaghani S, Hassanzadeh G, Vardasbi S, Ahmadian S, Nowrouzi A, Ghaffari SM, Abdirad A. Amelioration by chicory seed extract of diabetes- and oleic acid-induced non-alcoholic fatty liver disease (NAFLD)/non-alcoholic steatohepatitis (NASH) via modulation of PPARα and SREBP-1. Food Chem Toxicol. 2013 Aug;58:198-209. doi: 10.1016/j.fct.2013.04.018. Epub 2013 Apr 18. PMID: 23603006.

Bydr. Cristina Munteanu

Chimion negru (Nigella sativa)

foto: pixabay.com

Chimenul negru sau negrilica, cum i se mai spune, este o plantă diferită de chimionul pe care îl cunoaștem cu toții, originară din Orientul Mijlociu.

Cele două plante fac parte din familii diferite, chimionul din familia Apiaceae, în timp ce negrilica din familia Ranunculaceae.

Despre chimion puteți citi mai multe aici:

De la chimenul negru se utilizează fructele (semințele). Acestea sunt bogate în proteine, fitosteroli (β-sitosterol, campesterol, stigmasterol), săruri minerale (calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc), vitamine, polifenoli, aminoacizi, acizi grași nesaturați (lauric, miristic, palmitic, stearic) și acizii grași polinesaturaţi (oleic, omega-3, omega-6), uleiuri volatile (timoquinona, nigellona) ş.a.

Chimenul negru are proprietăți antialergice, antiinflamatoare, imunomodulatoare, antivirale (inclusiv în COVID 19), antibacteriene (Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori), antifungice (Candida albicans), antioxidante, bronhodilatatoare, antitusive, tonic-aperitive, antihelmintice (antiparazitare), antitumorale ș.a.

foto: pixabay.com

Se folosește sub formă de ulei extras din semințe, capsule cu ulei, infuzie din semințe.

Semințele de negrilică se mai folosesc ca și aromatizant în anumite preparate de brânză sau presărate pe anumite produse de patiserie (pâine, covrigei) ori pe mâncăruri cu legume și carne.

Se recomandă în

  • astm bronșic

Legat de recomandarea sa în astmul bronșic, studiile au demonstrat că substanțele active din chimenul negru (nigellona) acționează ca un antagonist al leucotrienelor, are o acțiune bronhodilatatoare, antispastică, cresc clearance-ul mucociliar și contribuie astfel la ameliorarea crizelor de astm, la îmbunătățirea funcției pulmonare și a parametrilor biologici (normalizarea eozinofiliei, scăderea IgE serice).

Acțiunea antiinflamatoare a fost obiectivată prin studii care au demonstrat că Nigella sativa (îndeosebi substanța activă numită timoquinonă) inhibă citokinele inflamatorii (interleukina-1, interleukina-6).

  • bronșite
  • tuse
  • alergii
  • migrene
  • afecţiuni renale
  • afecțiuni hepatice (hepatită C)
  • infecții virale și bacteriene
  • indigestie
  • meteorism
  • colici intestinale
  • parazitoze intestinale
  • diabet zaharat
  • hipertensiune arterială
  • scleroză multiplă
  • Alzheimer

Administrarea pe termen lung a chimenului negru a determinat creșterea nivelurilor de 5-HT în creier și îmbunătățirea memoriei la animalele de laborator, fapt care îl recomandă a fi un produs de inclus în schemele de tratament ale bolii Alzheimer și ale altor afecțiuni neurodegenerative.

  • reumatism
  • afecțiuni oncologice

dr. Cristina Munteanu

foto: pixabay.com

Bibliografie selectivă:

1. Ahmad A, Husain A, Mujeeb M, Khan SA, Najmi AK, Siddique NA, Damanhouri ZA, Anwar F. A review on therapeutic potential of Nigella sativa: A miracle herb. Asian Pac J Trop Biomed. 2013 May;3(5):337-52. doi: 10.1016/S2221-1691(13)60075-1. PMID: 23646296; PMCID: PMC3642442.

2. Almatroodi SA, Almatroudi A, Alsahli MA, Khan AA, Rahmani AH. Thymoquinone, an Active Compound of Nigella sativa: Role in Prevention and Treatment of Cancer. Curr Pharm Biotechnol. 2020;21(11):1028-1041. doi: 10.2174/1389201021666200416092743. PMID: 32297580.

3. Cascella M, Bimonte S, Barbieri A, Del Vecchio V, Muzio MR, Vitale A, Benincasa G, Ferriello AB, Azzariti A, Arra C, Cuomo A. Dissecting the Potential Roles of Nigella sativa and Its Constituent Thymoquinone on the Prevention and on the Progression of Alzheimer’s Disease. Front Aging Neurosci. 2018 Feb 9;10:16. doi: 10.3389/fnagi.2018.00016. PMID: 29479315; PMCID: PMC5811465.

4. Koshak AE, Koshak EA, Mobeireek AF, Badawi MA, Wali SO, Malibary HM, Atwah AF, Alhamdan MM, Almalki RA, Madani TA. Nigella sativa for the treatment of COVID-19: An open-label randomized controlled clinical trial. Complement Ther Med. 2021 Sep;61:102769. doi: 10.1016/j.ctim.2021.102769. Epub 2021 Aug 15. PMID: 34407441; PMCID: PMC8364675.

5. Koshak A, Wei L, Koshak E, Wali S, Alamoudi O, Demerdash A, Qutub M, Pushparaj PN, Heinrich M. Nigella sativa Supplementation Improves Asthma Control and Biomarkers: A Randomized, Double-Blind, Placebo-Controlled Trial. Phytother Res. 2017 Mar;31(3):403-409. doi: 10.1002/ptr.5761. Epub 2017 Jan 17. PMID: 28093815.

6. Koshak A, Koshak E, Heinrich M. Medicinal benefits of Nigella sativa in bronchial asthma: A literature review. Saudi Pharm J. 2017 Dec;25(8):1130-1136. doi: 10.1016/j.jsps.2017.07.002. Epub 2017 Jul 11. PMID: 30166900; PMCID: PMC6111118.

7. Salem AM, Bamosa AO, Qutub HO, Gupta RK, Badar A, Elnour A, Afzal MN. Effect of Nigella sativa supplementation on lung function and inflammatory mediatorsin partly controlled asthma: a randomized controlled trial. Ann Saudi Med. 2017 Jan-Feb;37(1):64-71. doi: 10.5144/0256-4947.2017.64. PMID: 28151459; PMCID: PMC6148976.

Bydr. Cristina Munteanu

Chimion (Carum carvi, Cuminum cyminum)

foto: pixabay.com

Chimionul sau chimenul este o plantă medicinală care crește atât spontan, cât și cultivată, utilizată pentru multiplele sale proprietăți terapeutice. De asemenea, este folosită în bucătărie ca și condiment pentru aroma sa specifică dulceagă și deopotrivă puțin iute.

A nu se confunda cu chimenul negru sau negrilica (Nigella sativa), despre care vom vorbi într-un material următor.

Despre chimenul negru puteți citi mai multe aici:

De la chimion se utilizează în scop terapeutic fructele. Acestea sunt bogate în uleiuri esențiale, acizi grași, flavonoide, taninuri, săruri minerale ș.a. Uleiul esențial al fructelor de chimion este bogat în substanțe precum carvacrolul, carvona, α-pinenul, limonenul, γ-terpinenul, linalolul, carvenona și p- cimenul.

foto: pixabay.com

Preparatele pe bază de chimion au proprietăți antispastice, carminative, protectoare gastrice, antioxidante, antibacteriene (Klebsiella pneumoniae, Streptococcus mutans, Streptococcus pyogenes, Helicobacter pylori, Campylobacter jejuni), antifungice (Candida albicans), anticarcinogene/antimutagenice, antidiabetice, imunomodulatoare, estrogenice, antiosteoporotice, galactagoge (stimulează lactația), fluidifiante ale secrețiilor bronșice, antidepresive, anxiolitice.

Anumite studii efectuate pe animale de laborator au demonstrat faptul că suplimentarea alimentară cu chimion previne apariția cancerului de colon. De asemenea, la animalele care primesc constant chimen, nu au fost observate tumori de colon.

Se poate utiliza sub formă de infuzie, pulbere măcinată din fructe (sublingual), capsule cu ulei de chimen, ulei esențial de chimen. De asemenea, chimionul intră în compoziția unor amestecuri de ceaiuri sau comprimate/capsule digestive, antibalonare, pentru colicile bebelușilor sau pentru stimularea lactației.

Chimionul este astfel recomandat în

foto: pixabay.com
  • meteorism abdominal
  • colici intestinale
  • gastroenterocolite
  • ulcer gastro-duodenal
  • anorexie
  • parazitoze intestinale
  • bronșite
  • tuse
  • infecții bacteriene
  • infecții fungice (candidoze)
  • stimularea lactației
  • osteoporoză
  • depresie
  • anxietate

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Es-Safi I, Mechchate H, Amaghnouje A, Jawhari FZ, Al Kamaly OM, Imtara H, Grafov A, Bari A, Bousta D. An Insight into the Anxiolytic and Antidepressant-Like Proprieties of Carum carvi L. and Their Association with Its Antioxidant Activity. Life (Basel). 2021 Mar 5;11(3):207. doi: 10.3390/life11030207. PMID: 33807960; PMCID: PMC8000502.

4. Johri RK. Cuminum cyminum and Carum carvi: An update. Pharmacogn Rev. 2011 Jan;5(9):63-72. doi: 10.4103/0973-7847.79101. PMID: 22096320; PMCID: PMC3210012.

5. Mousavi S, Weschka D, Bereswill S, Heimesaat MM. Immune-Modulatory Effects upon Oral Application of Cumin-Essential-Oil to Mice Suffering from Acute Campylobacteriosis. Pathogens. 2021 Jun 29;10(7):818. doi: 10.3390/pathogens10070818. PMID: 34209990; PMCID: PMC8308722.

6. Nasiri S, Shams Ghahfarokhi M, Razzaghi Abyaneh M. Effect of Carum carvi essential oil on ERG6 gene expression and virulence factors in Candida albicans. Curr Med Mycol. 2020 Jun;6(2):30-36. doi: 10.18502/CMM.6.2.3628. PMID: 33628979; PMCID: PMC7888518.

Bydr. Cristina Munteanu

Cerențel (Geum urbanum)

foto: pixabay.com

Cerențelul este o plantă ierboasă care crește în zone de câmpie și deal, la marginea apelor, drumurilor sau în păduri.

De la cerențel se pot utiliza în scop terapeutic rizomii și rădăcinile, bogate în principii active precum taninuri, uleiuri esențiale, geină, eugenol, săruri minerale ș.a.

Preparatele pe bază de cerențel au proprietăți astringente, antihemoragice, antiseptice, antidiareice și calmant-sedative, fiind recomandate

– pentru uz intern: în enterocolite, dizenterie, hemoragii, dismenoree (dureri menstruale), metroragie (sângerare uterină anormală), hemoroizi, astenie, depresie, convalescență

– pentru uz extern: în gingivite, faringite, amigdalite, stomatite, afte, răni.

Cerențelul se poate consuma sub formă de decoct, tinctură, pulbere sau sirop. Intră în compoziția a numeroase preparate din plante recomandate în enterocolite.

foto: pixabay.com

Atenție!

În caz de supradozare, pot apărea simptome precum greața și vărsăturile.

Se consumă cu precauție de către femeile însărcinate sau cele care alăptează și numai la recomandarea medicului!

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

Bydr. Cristina Munteanu

Fasceita plantară – abordare alternativă

Ce este fasceita plantară?

Fotografie de ROCKETMANN TEAM pe Pexels.com

Fasceita plantară reprezintă o afecțiune inflamatorie și dureroasă a fasciei plantare și, implicit, a călcâiului.

Care este cauza fasceitei plantare?

Fascia plantară este ligamentul care unește călcâiul cu degetele piciorului. Dacă această fascie, din diferite motive, este menținută în tensiune, la nivelul ei pot apărea mici rupturi. Aceste mici fisuri vor duce la inflamație locală, urmată de apariția durerii. Deoarece fascia se inseră pe zona medială a calcaneului, inflamația și durerile sunt localizate predominant la nivelul călcâiului.

Cum se manifestă fasceita plantară?

Principala manifestare a acestei afecțiuni este durerea, resimțită în talpă sau la nivelul călcâiului. Această durere este mai puternică dimineața la trezire sau după perioade mai lungi de repaus. Mișcarea va atenua ușor durerea, dar vorbim de un cerc vicios, deoarece efortul fizic va accentua tensiunea la nivelul fasciei și va întreține inflamația, durerea persistând.

Cine poate suferi de fasceită plantară?

Fotografie de Javon Swaby pe Pexels.com

De fasceită plantară poate suferi un număr relativ mare de persoane, în continuare încercând să redăm cele mai frecvente cazuri:

– persoanele care au anumite afecțiuni preexistente ale membrului inferior: cei care au picior plat (platfus) sau, invers, un picior cu boltă accentuată; persoanele cu rotații interne sau externe ale piciorului sau cu un tendon al lui Ahile mai rigid

– persoanele care desfășoară anumite profesii ce necesită statul îndelungat în picioare și suprasolicitarea piciorului (lucrători comerciali, profesori etc.)

– persoanele care desfășoară în mod constant activități pe suprafețe dure sau neregulate (sportivi, alpiniști, militari, dansatori)

– persoanele care, o dată cu înaintarea în vârstă, înregistrează o pierdere a elasticității fasciei plantare sau care au afecțiuni preexistente de tipul poliartritei reumatoide

– persoanele care poartă încălțăminte necorespunzătoare (talpă foarte moale sau foarte rigidă, tocuri înalte, încălțăminte uzată)

– persoanele supraponderale sau cele obeze

– femeile însărcinate, datorită creșterii rapide în greutate.

Cum tratăm fasceita plantară?

Tratamentul clasic al fasceitei plantare urmărește reducerea inflamației și calmarea durerilor prin administrarea medicamentelor antiinflamatoare.

Fotografie de Elina Fairytale pe Pexels.com

Dacă dorim o abordare alternativă, putem apela în cazul fasceitei plantare la antiinflamatoare naturale de tipul coacăzului negru, scoarței de salcie, turmericului. Local, la nivelul tălpii piciorului și al călcâiului, se pot aplica comprese sau dușuri reci. De asemenea, se pot face băi de picioare cu clorură de magneziu (sare Nigari) sau sare de Bazna.

Spray-urile pe bază de magneziu au și ele efect benefic local, diminuând inflamația și durerea.

Se recomandă aplicarea locală de geluri sau creme pe bază de spânz, arnică, tătăneasă, scoarță de salcie, aloe, castan, venin de albine.

Tot pentru aplicare locală se pot utiliza uleiuri esențiale de tămâie, copaiba, lavandă, ienupăr, turmeric, rozmarin, scorțișoară, salvie, mentă, diluate într-un ulei vegetal.

Însă, alături de tratamentul antiinflamator, trebuie prevenită suprasolicitarea picioarelor, acest fapt putând fi realizat prin repaus, evitarea statului îndelungat în picioare, scăderea în greutate (unde se impune), evitarea exercițiilor fizice care pun presiune pe picior (alergat, sărituri), alegerea unui tip de încălțăminte adecvat, cu suprafață de absorbție a șocurilor, cu talonete personalizate unde există defecte anatomice sau talonete de silicon pentru amortizarea șocurilor din timpul mersului.

Există, de asemenea, șosete cu suport plantar, recomandate în fasceită.

La aceste măsuri se pot asocia terapia prin împământare (mersul desculț), psaterapia (mersul pe nisip), masajul, fizioterapia, kinetoterapia, aplicarea unor orteze speciale sau a benzilor kinesiologice.

Fotografie de solod_sha pe Pexels.com

Deși poate părea o afecțiune banală, dacă nu este tratată corespunzător, fasceita plantară poate evolua cu agravarea simptomelor. Durerea intensă persistentă va duce la adoptarea de către aceste persoane a unor poziții antalgice, care vor modifica centrul de greutate al organismului și mersul respectivei persoane, cu extinderea durerilor spre șold și spate. În plus, inflamația netratată la nivelul fasciei plantare se poate croniciza și poate duce la apariția unor zone calcificate și a pintenilor calcaneeni. Rar, o fascie cu multiple fisuri se poate rupe, ceea ce constituie o complicație gravă și de nedorit.

dr. Cristina Munteanu