Parazitozele intestinale – remedii și soluții naturale

Parazitozele intestinale reprezintă o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor preșcolari, având cauze variate precum igiena precară, contactul cu animalele infectate sau consumul de alimente și apă contaminate.

Dar de ce sunt copiii atât de vulnerabili la aceste infestări?

Răspunsul se află în natura lor jucăușă și curioasă: adesea, în entuziasmul jocurilor, uită de regulile de igienă, facilitând astfel contactul cu germenii prin simpla introducere a mâinilor murdare în gură. Mai mult, această etapă a vieții coincide și cu debutul intrării în colectivitate, unde riscurile de expunere la paraziți cresc considerabil. Iar toate acestea se desfășoară pe un sistem imunitar în formare, care nu are încă instrumente eficiente de luptă.

Printre cele mai comune parazitoze intestinale se numără giardiaza, ascaridioza și oxiuraza.

Giardiaza

Giardiaza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Giardia lamblia, motiv pentru care afecțiunea se mai numește și lambliază. Aceasta se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate sau prin contactul cu persoane infectate. Ce este foarte important de știut, este faptul că în ciclul său de dezvoltare Giardia poate persista sub forma chistică chiar și în apa clorinată. Simptomele infestării cu acest parazit includ: diaree, crampe abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și stări de oboseală. Diareea poate fi intermitentă, explozivă și poate avea un miros neplăcut. Copiii sunt cei mai expuși datorită modalității de transmitere fecal-orală a parazitului, fiind situații de adevărate epidemii în colectivități.

Ascaridioza

Ascaridioza este o infecție provocată de Ascaris lumbricoides sau, cum mai este cunoscut de toată lumea – limbric. Ouăle parazitului se găsesc în solul contaminat și pot fi ingerate prin alimente sau apă contaminate. Infecția poate cauza simptome precum: dureri abdominale, obstrucție intestinală, pierdere în greutate și în unele cazuri, reacții alergice. La adult infecția poate fi asimptomatică. Infecția cu Ascaris poate avea și consecințe asupra sistemului respirator, conducând la apariția așa-numitului sindrom Löffler. După ingestia accidentală a ouălor de Ascaris, acestea eclozează la nivelul intestinului subțire, de unde migrează sub formă de larve prin circulația sanguină sau limfatică la nivel pulmonar, determinând apariția simptomelor respiratorii: tuse, dificultăți de respirație și febră. După o perioadă de aproximativ 10-14 zile, larvele sunt expectorate prin tuse, o parte din ele fiind reînghițite și ajungând astfel din nou în intestin. Ascaridioza nu se transmite interuman, ci doar prin intermediul solului sau apei contaminate cu materii fecale umane sau de porc.

Oxiuraza

Oxiuraza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Enterobius vermicularis, cunoscut și sub numele de oxiur. Oxiurii se transmit prin ingestia ouălor contaminate, care pot fi întâlnite pe suprafețe sau haine. Odată ajunse în tractul digestiv, ouăle eclozează la nivelul intestinului și ating stadiul de maturitate în câteva săptămâni. Simptomele includ: dureri abdominale, senzație de greață, mâncărime anală (în special noaptea), iritabilitate, tulburări de somn, bruxism.

Metode de prevenție ale infestărilor cu paraziți intestinali

Prevenirea infecțiilor cu paraziți intestinali la copii este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Iată câteva metode eficiente de prevenire:

Spălarea pe mâini: învață copiii să-și spele mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce s-au jucat afară, după ce au pus mâna pe animale, înainte de a mânca, după utilizarea toaletei. Dar nu numai copiii trebuie să se spele corect pe mâini, ci și persoanele care îngrijesc copiii trebuie să se spele cu apă și săpun când vin de afară, înainte și după schimbarea scutecului, înainte de a se apuca de prepararea și administrarea meselor etc.

Educarea copiilor cu privire la folosirea corectă a toaletei: nu deschidem robinetul cu aceeași mână cu care ne-am șters după ce am folosit toaleta; în cazul fetițelor ștergerea trebuie efectuată din față spre spate (dinspre uretră spre anus).

Tăierea unghiilor: menținerea unghiilor scurte și curate pentru a preveni acumularea de murdărie sau ouă de paraziți.

Consumul de apă din surse sigure și evitarea înghițirii de apă atunci când se frecventează piscine, bazine, râuri, lacuri etc.

Spălarea fructelor și legumelor înainte de consumul în stare proaspătă.

Gătirea corespunzătoare a alimentelor (în special cele din carne) la temperaturi adecvate pentru a distruge eventualii paraziți.

Deparazitarea regulată a animalelor de companie și igiena acestora sunt și ele esențiale. Spălați-vă pe mâini după ce ați interacționat cu animalele.

Atunci când avem o infecție confirmată sunt necesare măsuri suplimentare:

Toaleta riguroasă în regiunea perianală cu apă și săpun imediat după trezire pentru limitarea riscului de autoinfestare și de contaminare cu mâinile murdare a suprafețelor.

Toaleta riguroasă a oliței și a vasului de toaletă, precum și a robinetelor și clanțelor ușilor de la baie.

Schimbarea zilnică a lenjeriei de corp a copilului și a așternuturilor de pat.

Spălarea articolelor vestimentare și a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate pentru distrugerea ouălor.

Evitarea scărpinării în zona anală sau purtarea de mănuși pe timpul nopții pentru a evita contaminarea cu ouă a mâinilor.

Diagnosticul parazitozelor intestinale

Uneori, în rare cazuri, paraziții pot fi vizualizați direct în materiile fecale eliminate. Pentru diagnosticarea lor, cel mai frecvent se utilizează examenul coproparazitologic, care însă de multe ori iese cu rezultat fals negativ, chiar dacă organismul este infestat. Acesta este motivul pentru care acest examen coproparazitologic se recomandă să se efectueze de trei ori consecutiv la distanță de 3-5 zile.

De multe ori, la un copil infestat și cu simptome specifice ne poate atrage atenția asupra unei parazitoze intestinale creșterea eozinofilelor pe hemoleucogramă.

În cazul oxiurilor se mai utilizează analiza numită amprentă anală, fiind poate cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Atenție însă, un examen inițial negativ, nu exclude parazitoza. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare astfel 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

Efectuarea analizei amprentei anale se face dimineața, înainte de toaleta perineală sau de defecare, această metodă putând astfel evidenția ouăle prezente în pliurile anale, depuse acolo în timpul nopții de femela parazit.

Giardiaza poate fi diagnosticată cu ajutorul examenului coproparazitologic, însă trebuie menționat faptul că eliminarea chisturilor în scaun este intermitentă, ceea ce poate oferi uneori rezultate fals negative. Mai eficientă este astfel detectarea antigenului Giardia în materiile fecale, care poate detecta și chisturile de parazit distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte.

În cazul infestării cu Ascaris examenul coproparazitologic poate fi negativ până la 40 de zile de la infecție.

Mult mai eficientă este testarea prezenței viermilor intestinali prin analize de tip PCR, analiză care este ceva mai costisitoare însă.

Am menționat cele mai frecvente parazitoze intestinale, dar infecții cu paraziți care determină simptomatologii digestive asemănătoare și care trebuie luate în considerare la copiii cu dureri abdominale persistente, stări de greață, lipsa poftei de mâncare ori scădere ponderală sunt și cele determinate de: Toxocara canis și cati, Tenia etc. De asemenea, în cazul unei simptomatologii digestive trebuie luată în considerare și infecția cu bacteria Helicobacter pylori sau bolile inflamatorii intestinale.

Tratament

Tratamentul clasic al parazitozelor intestinale depinde de tipul de parazit și este în general reprezentat de medicamente antiparazitare specifice precum furazolidon, metronidazol, albendazol sau mebendazol dar nu numai.

Datorită efectelor adverse ale acestor medicamente tot mai multe persoane aleg să exploreze metode alternative de tratament. În special pentru copii, tratamentul alternativ este ideal, ajutând la eliminarea paraziților și la diminuarea blândă a simptomelor digestive.

Astfel, există numeroase alimente și plante medicinale care pot fi incluse în alimentația persoanelor cu parazitoze intestinale, care și-au dovedit eficiența în viața de zi cu zi, dar și în studii științifice. Acestea pot fi introduse în alimentația zilnică sau administrate sub diferite forme, de la ceaiuri, tincturi sau siropuri la capsule ori comprimate.

Dacă un membru al familiei are paraziți intestinali, toți ceilalți membri trebuie să urmeze schema de tratament. Această măsură ar fi ideal să se respecte și în cazul colectivităților de preșcolari (creșe, grădinițe).

Dintre alimentele cu rol dovedit antiparazitar amintim:

Usturoiul

Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare. Conține alicină, un compus activ ce ajută la eliminarea paraziților din intestin. Poate fi consumat crud sau sub formă de tincturi sau capsule.

Semințele de dovleac

Acestea conțin cucurbitacină, o substanță care inhibă activitatea unor paraziți prin afectarea metabolismului acestora (paralizează viermii intestinali) și poate astfel ajuta la eliminarea paraziților. În plus, conține zinc, un mineral esențial care sprijină sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a infecțiilor parazitare.

Se recomandă folosirea semințelor de dovleac neprăjite, ca atare sau măcinate ori administrarea de ulei din semințe de dovleac presat la rece. Semințele măcinate pot fi amestecate cu lapte, miere de albine și propolis și administrate astfel câte o linguriță de trei ori pe zi. Uleiul de dovleac poate fi administrat ca atare sau în salate, piureuri etc.

Papaya

Papaya este o resursă importantă în lupta împotriva viermilor intestinali, îndeosebi datorită enzimei numite papaină, care perturbă ciclul de viață al paraziților și duce la omorârea și eliminarea acestora.

Se recomandă consumul fructelor și integrarea pudrei din semințe de papaya în alimentație. Adulții pot folosi și capsulele cu pudră din semințe.

Alte preparate antiparazitare eficiente sunt: nuca neagră, quercetina, chitosanul etc.

Condimente și plante medicinale

Cimbrul

Cimbrul este una dintre plantele medicinale cele mai utilizate în afecțiuni infecțioase, datorită efectului său antiviral, antibacterian, antifungic și antiparazitar. Substanța activă responsabilă în principal de proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare este timolul.

Oregano

Oregano sau șovârvul este una din plantele cunoscute din vechime pentru proprietățile sale antimicrobiene. Poate fi consumat sub formă de infuzie, tinctură sau capsule cu plantă mărunțită sau ulei, în doze adaptate în funcție de vârstă și toleranță. Uleiul de oregano este foarte puternic și de aceea se recomandă întotdeauna diluat, atât pentru consumul intern, cât și pentru uzul extern.

Pelinul

Pelinul este una din plantele folosite în medicina tradițională încă din cele mai vechi timpuri pentru a combate paraziții intestinali sub formă de pulbere, ceai sau tinctură. Ceaiul de pelin conține compuși activi precum artemisinina, substanță care combate direct paraziții intestinali. În comerț se găsesc acum și comprimate sau capsule cu artemisină extrasă și din alte surse, nu doar din pelin.

Menta

Menta este una din plantele cu recunoscute beneficii asupra sistemului digestiv, fiind mai puțin cunoscut efectul său antibacterian și antiparazitar. Datorită compușilor săi activi, menta (și în special uleiul de mentă) ajută la eliminarea paraziților intestinali.

O rețetă ușor de preparat ce poate fi folosită în acest scop este cea de lapte cu mentă: 100 ml lapte se fierb 2 minute împreună cu 5 fire de mentă (tulpina cu tot cu frunze). Se lasă să se răcească și apoi se adaugă o linguriță de miere. Acest lapte se prepară și se consumă dimineața pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Se recomandă repetarea procedurii după o săptămână.

Această rețetă poate fi adaptată și îmbogățită în funcție de vârstă prin adăugarea a trei căței de usturoi, 2-3 cuișoare și a unei lingurițe de pudră de turmeric.

Produse ale stupului

Dintre produsele stupului, propolisul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiparazitare recunoscute, intrând în compoziția multor preparate antiparazitare. Se recomandă așadar, fie tinctura de propolis simplă, fie alte preparate complexe. Tinctura de propolis se va administra de 3 ori pe zi timp de 20 zile pe lună, după care se va face o pauză de 10 zile și se va relua schema pentru încă alte două ture de 20 zile, având în total trei luni de tratament. Pentru copii se poate folosi extractul apos sau hidrogliceric de propolis.

Uleiuri esențiale

În cazul parazitozelor intestinale se recomandă masajul abdomenului în sensul acelor de ceas cu amestecuri de uleiuri esențiale diluate în funcție de vârsta persoanei. Dintre cele mai folosite uleiuri esențiale în deparazitare amintim cele de: cimbru, oregano, arbore de ceai, fenicul, anason, mentă, cuișoare, tămâie, lămâie etc.

Tratament homeopat

Tratamentul homeopat este mai individualizat decât celelalte remedii alternative și cuprinde remedii precum: Cina, Silicea, Spigelia, Cuprum mettalicum, Colocynthis ș.a. sau formule complexe realizate din combinarea acestor remedii în diluții specifice, urmărind susținerea organismului în eliminarea paraziților intestinali și diminuarea simptomelor digestive. Dacă parazitul a fost identificat, homeopatia deține remedii specifice precum: Lamblia, Oxiuri sau Ascaris.

Remediile naturiste și homeopate se administrează în funcție de fazele lunii, ținând cont de un aspect important, și anume faptul că în apropierea zilei de lună plină paraziţii au un maxim de dezvoltare şi multiplicare. Din acest motiv se recomandă ca și recoltarea probelor pentru identificarea paraziților să fie efectuate în aceste perioade, crescând șansa identificării lor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Sindromul ovarelor polichistice – cauze, simptome, abordare alternativă

Sindromul ovarelor polichistice reprezintă o afecțiune ce cuprinde o serie de modificări care au loc la nivelul ovarelor, modificări care se reflectă negativ în primul rând asupra funcției reproductive a femeii, dar și asupra întregului organism.

În cazul existenței sindromului de ovare polichistice, structura ovarelor femeii respective este modificată, la suprafața ovarelor găsindu-se mai multe chisturi, care pot avea dimensiuni diferite. Ovarul deține două mari funcții în cadrul organismului, un rol endocrin (secretă estrogen și progesteron) și un rol exocrin (în inducerea ovulației).

Cauze

O cauză exactă nu a putut fi identificată, sindromul ovarelor polichistice fiind o afecțiune multifactorială, în care pot fi implicați factori genetici, factori hormonali, dar și factori care țin de modul de viață al persoanei și inflamația cronică a organismului.

Simptome

Cum se manifestă sindromul ovarelor polichistice?

Cele mai frecvente și supărătoare modificări ce pot apărea în cadrul acestui sindrom sunt:

dereglări ale ciclului menstrual

tulburări de fertilitate

ten gras, acnee, dermatită seboreică

creștere în greutate

hirsutism (creșterea părului în zone tipice masculine: mustață, barbă) și alte semne de virilizare (îngroșarea vocii)

acantozis nigricans (o colorare brună a pielii din zona gâtului și a subrațului)

stări depresive.

Sindromul ovarelor polichistice interferează cu ovulația, putând afecta capacitatea femeilor de a rămâne însărcinate. Unul din factorii incriminați în acest sens este excesul de hormoni androgeni. De unde și prezența simptomelor de virilizare (apariția caracteristicilor de sex masculin): hirsutismul, îngroșarea vocii etc.

Ce se întâmplă mai exact în organism? În mod normal, în fiecare lună în interiorul unui ovar (de obicei alternativ) se dezvoltă un ovocit (gamet feminin). Ovocitul este, de fapt, un ovul imatur.

Ovocitele se formează în timpul vieții intrauterine, astfel încât ele sunt prezente în ovarul fetiței încă de la naștere.

Până atinge stadiul maturității, ovocitul se dezvoltă în interiorul unui folicul. În cadrul fiecărui ciclu menstrual, un ovocit se va transforma într-un ovul matur, moment în care peretele foliculului se rupe și ovulul este eliberat – fenomen numit ovulație.

După momentul ovulației, foliculul se va transforma în așa-numitul corp galben care secretă hormonul progesteron, cu rol în pregătirea endometrului în eventualitatea unei sarcini. Această secreție de progesteron durează aproximativ 14 zile. Dacă în timpul acestor zile ovulul eliberat este fecundat și rezultă o sarcină, sarcina nou formată va determina corpul galben să secrete în continuare progesteron pentru ca sarcina să își urmeze cursul normal. Dacă fecundarea nu are loc, secreția de progesteron scade, corpul galben involuează în așa-numitul corp alb și endometrul se elimină, moment în care apare menstruația. Apoi urmează în mod normal un alt ciclu ovarian.

Toate acestea se întâmplă sub un control mai amplu hormonal, dar nu este subiectul materialului de față a detalia rolul celorlalte glande endocrine și al celorlalți hormoni implicați.

Astfel, în cazul femeilor cu sindrom de ovare polichistice, ovulația este perturbată, neregulată sau absentă, deoarece ovocitul nu ajunge să fie eliberat, persistând însă foliculii în care ovocitul s-a dezvoltat. Datorită anovulației, organismul nu va secreta progesteronul necesar apariției menstruației sau va secreta o cantitate insuficientă, de unde menstruații neregulate, rare sau absente.

Tratament

În cazul în care ați fost diagnosticată cu sindromul ovarelor polichistice, este important de știut că unul din primele lucruri pe care trebuie să le faceți este să acordați o atenție deosebită modului dumneavoastră de viață. O dietă adecvată, mișcarea și scăderea ponderală (atunci când e cazul) pot contribui la un mai bun control al simptomelor și al afecțiunii.

Uneori medicul ginecolog poate decide că este necesar tratamentul hormonal, cu preparate care conțin progesteron sau combinații de estrogen și progesteron.

Tratament alternativ

În perturbările ciclului ovarian, vorbim cel mai adesea de un nivel scăzut de progesteron. Acest nivel scăzut de progesteron poate fi cauzat de un nivel ridicat al hormonilor estrogeni, de o insuficiență ovariană cu lipsa ovulației ș.a. Uneori nivelurile de hormoni sunt normale, dar receptorii celulari sunt afectați. Este important în acest sens să cunoaștem nivelurile principalilor hormoni implicați în aceste procese și momentul ciclului menstrual când se secretă, deoarece și tratamentele, inclusiv cele din plante, vor ținti echilibrarea acestora.

Dintre cele mai frecvente manifestări asociate cu nivelul scăzut de progesteron menționăm: sindromul premenstrual, menstruații neregulate, chisturi ovariene, fibroame, infertilitate, atrofie vaginală, mastopatie fibrochistică, avorturi spontane etc.

Există însă o multitudine de plante cu efect deosebit pe aparatul reproducător feminin la care putem apela în această situație, plante care pot contribui la ameliorarea simptomelor din cadrul sindromului ovarelor polichistice și la o funcționare normală a ovarelor.

Majoritatea acestor plante conțin fitosteroli, substanțe active care acționează în organism pe echilibrarea balanței estrogen/progesteron, creșterea nivelului de progesteron sau utilizarea corespunzătoare a acestuia la nivel ovarian.

Măr pădureț

Există numeroase plante care conțin progesteron, așa-numitul fitoprogesteron. Dintre acestea amintim mărul și preparatele gemoterapice din muguri de măr pădureț (Malus sylvestris) care sunt recomandate ca reglator hormonal feminin în faza progesteronică (începând cu ziua 14 a ciclului menstrual pentru un ciclu menstrual de 28 de zile sau în funcție de ziua identificată a ovulației pentru ciclurile menstruale cu altă durată).

Crețișoara

Cretișoara (Alchemilla vulgaris) este o altă plantă cunoscută, bogată în numeroase principii active, printre care și fitosteroli, de unde acțiunea sa specifică pe aparatul reproducător feminin. Deoarece contribuie la stimularea producției proprii de progesteron în organism, ei i s-a alăturat denumirea de progesteron natural.

Indicațiile sale clinice sunt în special antihemoragice și uterotonice, fiind astfel recomandată în cazul menstruațiilor abundente și a metroragiilor.

Coada șoricelului

Coada șoricelului (Achillea millefolium) reprezintă o plantă autohtonă cu o compoziție chimică complexă, renumită pentru utilitatea sa în afecțiunile ginecologice și nu numai.

Consumul acestei plante reglează fluxul menstrual și periodicitatea menstruațiilor, fiind deosebit de utilă și în perioada perimenopauzei.

Zmeur

Zmeurul (Rubus idaeus) reprezintă un aliat important în problemele feminine, acest fapt datorându-se compoziției sale bogate în minerale, antioxidanți, fitosterină și fragarină. Îndeosebi părțile tinere de plantă conțin cantități importante de principii active, ceea ce face ca extractul din mlădițe de zmeur să fie un preparat atât de utilizat de către femei. Acesta acționează astfel pe reglarea secreției hormonale ovariene, fiind util în: sindromul ovarelor polichistice, fibrom uterin, mastopatie fibrochistică, sindrom premenstrual, infertilitate etc.

Vitex agnus-castus

O plantă renumită ca echilibrator hormonal feminin, asupra căreia s-au efectuat numeroase studii și care are o eficiență dovedită pe creșterea perioadei progesteronice și diminuarea sindomului premenstrual sau în simptome legate de perimenopauză este Vitex agnus-castus (mielăreaua).

Vitex echilibrează raportul estrogeni/progesteron din organism; prin acțiunea sa asupra hipofizei conduce la stimularea eliberării hormonului luteinizant (LH), inhibă secreția de hormon foliculostimulant (FSH) și scade nivelul de prolactină, ducând la creșterea nivelului de progesteron.

Dioscorea villosa – Yam sălbatic

Dioscoreea sau ignama sălbatică este o plantă bogată în principii active fitosterolice precum diosgenina, un precursor vegetal al hormonilor steroizi. Diosgenina reprezintă astfel o materie primă importantă în industria farmaceutică în prepararea unor medicamente steroidiene. Conversia acestor fitosteroli în organism în progesteron reprezintă încă un subiect de cercetare. Cu toate acestea, practica clinică dovedește eficiența acestei substanțe în numeroase afecțiuni inflamatorii, neurologice sau endocrine. Este luat în discuție faptul că principiile active din plante acționează în sinergie, iar atunci când sunt izolate doar anumite principii pentru studiile de laborator, eficiența nu mai este aceeași.

Yam-ul este astfel, datorită diosgeninei, una din plantele utilizate cu succes în patologia aparatului reproducător feminin. În calitatea sa de fitomodulator hormonal reduce simptomele neplăcute ale dezechilibrelor hormonale premenstruale (spasme uterine, dureri) sau postmenopauză (uscăciune vaginală, bufeuri, osteoporoză).

Uleiuri esențiale

Uleiurile volatile utile în dezechilibrele hormonale feminine sunt:

trandafir
grapefruit
tămâie
scorțișoară
geraniu
salvie.

Xenoestrogenii

Un aspect tot mai discutat în ultimul timp este cel al xenoestrogenilor. Ce sunt de fapt xenoestrogenii? Sunt niște substanțe cu efect similar estrogenului, care se găsesc în pesticide, materiale plastice, cosmetice și în alte produse de îngrijire și care au efect perturbator endocrin. Odată pătrunse în corp, cresc nivelul de estrogen și pot induce dezechilibrul glandei tiroide, modificări ale funcției suprarenale, perturbarea echilibrului dintre estrogen și progesteron, tulburări neurologice ș.a.

Este așadar important să acordăm o atenție deosebită și produselor pe care le punem pe piele și le utilizăm în gospodărie, nu doar alimentelor pe care le consumăm.

Arsenalul plantelor utilizate în afecțiunile aparatului reproducător feminin este mult mai complex, unele plante fiind mai cunoscute în medicina tradițională orientală. Dintre acestea, menționăm: Maca (Lepidium meyenii), Lotus (Nelumbo nucifera), Leuștean chinezesc (Ligusticum wallichii), Degetar chinezesc (Rehmannia glutinosa), Bujor alb (Paeonia lactiflora), Angelica chinezeacă (Dong Quai) ș.a. Majoritatea sunt întâlnite în preparate destinate sănătății aparatului genital feminin.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă

1. Arentz S, Abbott JA, Smith CA, Bensoussan A. Herbal medicine for the management of polycystic ovary syndrome (PCOS) and associated oligo/amenorrhoea and hyperandrogenism; a review of the laboratory evidence for effects with corroborative clinical findings. BMC Complement Altern Med. 2014 Dec 18;14:511. doi: 10.1186/1472-6882-14-511. PMID: 25524718; PMCID: PMC4528347.

2. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003.

3. Grandi G, Facchinetti F, Melotti C, Sgandurra A. Phyto-progestins for the treatment of abnormal uterine bleeding without organic cause in women at high risk for breast cancer and breast cancer survivors: a prospective, pilot study. Gynecol Endocrinol. 2023 Jul 21;39(1):2239936. doi: 10.1080/09513590.2023.2239936. PMID: 37494965.

4. Iino, Mayumi, et al. “Progesterone: its occurrence in plants and involvement in plant growth.” Phytochemistry 68.12 (2007): 1664-1673.

5. Manouchehri A, Abbaszadeh S, Ahmadi M, Nejad FK, Bahmani M, Dastyar N. Polycystic ovaries and herbal remedies: A systematic review. JBRA Assist Reprod. 2023 Mar 30;27(1):85-91. doi: 10.5935/1518-0557.20220024. PMID: 35916457; PMCID: PMC10065776.

6. Niroumand, Mina Cheraghi, Fatemeh Heydarpour și Mohammad Hosein Farzaei. „Efectele farmacologice și terapeutice ale Vitex agnus-castus L.: O revizuire”. Recenzii de farmacognozie 12.23 (2018).

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000.

8. Reddy V, McCarthy M, Raval AP. Xenoestrogens impact brain estrogen receptor signaling during the female lifespan: A precursor to neurological disease? Neurobiol Dis. 2022 Feb;163:105596. doi: 10.1016/j.nbd.2021.105596. Epub 2021 Dec 20. PMID: 34942334.

9. Tikhonova MA, Ting CH, Kolosova NG, Hsu CY, Chen JH, Huang CW, Tseng GT, Hung CS, Kao PF, Amstislavskaya TG, Ho YJ. Improving Bone Microarchitecture in Aging with Diosgenin Treatment: A Study in Senescence-Accelerated OXYS Rats. Chin J Physiol. 2015 Oct 31;58(5):322-31. doi: 10.4077/CJP.2015.BAD325. PMID: 26387656.

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

salvie

trei frați pătați

gălbenele

lavandă

brusture

frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

tinctură de propolis

tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)

ulei de cimbru

ulei de oregano

ulei de salvie

ulei de turmeric

ulei de rozmarin

ulei de busuioc

ulei de tămâie.

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

ulei de cătină

ulei de avocado

ulei de gălbenele

ulei de broccoli

ulei din sâmburi de struguri

unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

extract din muguri de nuc

tinctură de propolis

tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Apis mellifica, artrită toxică, ASLO, azitromicină, Belladona, cardită reumatismală, cătină, cefalee, cefalosporină, claritromicină, coacăz negru, disfagie, dureri abdominale, dureri în gât, enantem, encefalită toxică, erupție, erupție hemoragică, exantem, exsudat faringian, febră, fitoterapie, flegmon amigdalian, glomerulonefrită acută poststreptococică, greață, Hepar sulfur, hepatită toxică, homeopat, Lachesis mutus, lavandă, limbă saburală, limbă zmeurie, masca lui Filatov, melaleuca, Mercurius solubilis, miocardită toxică, nefrită toxică, odinofagie, otită, penicilină, Phytolacca decandra, plante medicinale, pneumonie, porumbar, purpură Henoch-Schönlein, reumatism articular acut, salcie, salvie, scarlatina, scarlet fever, semnul Grozovici-Pastia, sinuzită, streptococ, streptococ beta-hemolitic de grup A, Streptococcinum, Streptococcus pyogenes, tămâie, turmeric, ulei esențial, ulei volatil, vărsături

Scarlatina – manifestări, diagnostic, tratament. Suport natural al afecțiunii și convalescenței.

Ce este scarlatina?

Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).

Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.

Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).

Cum se transmite și manifestă scarlatina?

Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.

Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.

Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).

Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.

Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.

Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.

În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:

– febră care apare brusc

– frisoane

– stare generală alterată

– dureri de cap (cefalee)

– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)

– lipsa poftei de mâncare (inapetență)

– stări de greață, vărsături

– dureri abdominale

– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)

– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)

– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)

Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (debutul erupției)

– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)

– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează

– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)

– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea

– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor

– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)

– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele

– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă

– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor

Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)

– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur

– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale

– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):

ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)

ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)

ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V

descuamare de la vârf și margini spre baza limbii

foto: cazuistica personală

ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)

ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit

ziua 10-14: limba revine la aspectul normal

Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.

Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.

Diagnostic

În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.

Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.

Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.

Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:

ASLO nu se tratează!

Complicațiile infecției cu streptococ beta-hemolitic de grup A pot fi imediate sau la distanță:

– toxice: prin acțiunea imediată a toxinelor streptococice: hepatită toxică, miocardită toxică, nefrită toxică, artrită toxică, erupție hemoragică, encefalită toxică

– septice: abces/flegmon amigdalian, otită, sinuzită, pneumonie

– imunologice: glomerulonefrită acută poststreptococică, cardită reumatismală, reumatism articular acut, purpură Henoch-Schönlein

Tratament

Tratamentul în scarlatină presupune

– izolarea persoanei bolnave

– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale

– hidratare corespunzătoare

– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale

– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină

– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).

Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!

Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:

1. Testăm toți contacții?

NU!!!

Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!

Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.

Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).

2. Tratăm toți contacții?

NU!!!

Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!

3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?

NU!!!

Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.

Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:

Criterii clinice:

– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.

Criterii de laborator:

– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.

Criterii epidemiologice:

– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.

Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.

Tratament alternativ

Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.

Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.

Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.

Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.

Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).

Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.

De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015

2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019

3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021

4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016

5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000

8. https://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/scarlatina/451-metodologie-de-supraveghere-scarlatina-2016-01-08-2016/file

Bydr. Cristina Munteanu

Molluscum contagiosum

Molluscum contagiosum reprezintă o infecție a pielii cauzată de virusul cu același nume (din familia poxivirusurilor).

Acest virus pătrunde prin micile fisuri existente în piele și, după o perioadă de incubație medie de aproximativ 14 zile (dar poate fi și mai lungă), poate determina apariția unor proeminențe la nivelul pielii. Apariția excrescențelor nu este însă obligatorie, depinzând de statusul imunitar al persoanei, o bună parte dintre persoanele care au contractat virusul putând rămâne asimptomatică. Aceste leziuni pot apărea în aproape toate zonele corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite în regiuni precum degetele, fața dorsală a mâinii, coate, genunchi, subraț, piept, spate, față, și, mai rar, în regiunea ano-genitală; nu apar în palme, pe tălpi sau pe mucoase.

Close-up of Molluscum Contagiosum also called water wart. Viral formations in the chin on the skin of the child. Maternal plaque is in the center and small later rash around. Health care.

foto: istockphoto.com

Dimensiunile lor variază de la 1-5 mm până la 10-15 mm în cazul celor de dimensiuni mari. Papulele sunt rotunde, relativ dure, de culoare roz-gălbuie și au un aspect caracteristic, vizibil în special la cele de dimensiuni mai mari, prezentând o mică depresiune în centru; la cele de dimensiuni mici această depresiune poate fi interceptată doar sub forma unui punct. Această zonă centrală este bogată în material viral și, în urma ruperii leziunii, este contagioasă și contribuie la răspândirea sa pe alte zone ale corpului (particulele virale fiind mutate cu ajutorul degetelor). Leziunile nu sunt dureroase și nu produc senzație de mâncărime. Mai rar, în cazul persoanelor cu dermatită atopică, poate fi prezentă senzația de mâncărime, cel mai probabil în corelație cu dermatita preexistentă, fapt care și determină o răspândire mai facilă a molluscum contagiosum în cazul acestor persoane.

Transmiterea infecției se produce prin intermediul unei persoane contaminate, prin atingerea unei alte persoane sau a diverselor obiecte de uz personal sau comun: prosoape, haine, jucării, creioane, pixuri etc. Se poate transmite astfel prin utilizarea spațiilor publice din parcuri, piscine, bazine de înot etc.

Persoana infectată poate continua să își transmită virusul în alte zone ale corpului necontaminate încă, prin atingerea papulelor sau scărpinarea acestora și apoi atingerea unor zone de țesut sănătos. Această modalitate de transmitere se numește autoinoculare.

De regulă leziunile de molluscum se vindecă de la sine în decurs de câteva luni și nu lasă în urmă cicatrici. Dacă se rup, lichidul din centrul lor poate fi răspândit în zone ale corpului încă neafectate. Dintre complicațiile posibile amintim suprainfectarea bacteriană a acestora, în special în cazul în care copiii se scarpină și locul respectiv devine poartă de intrare pentru bacterii (acest fapt duce la apariția leziunilor cu puroi, a crustelor și este posibil să lase în urmă cicatrici). Răspândirea infecției la nivelul ochilor poate determina apariția conjunctivitei și a keratitei.

De obicei diagnosticul este ușor de pus și se bazează pe aspectul clinic specific al papulelor. Mai dificil este atunci când persoana infectată prezintă doar leziuni de dimensiuni mici, în cazul cărora depresiunea centrală nu este vizibilă. Rar, se recomandă prelevarea unei probe-biopsie pentru punerea diagnosticului.

O persoană care a fost infectată cu virusul molluscum contagiosum va putea să se reinfecteze ulterior.

Având de regulă un potențial de vindecare fără sechele, infecția cu molluscum contagiosum se vindecă de cele mai multe ori fără tratament în decurs de câteva luni.

Uneori, însă, papulele sunt dispuse în zona feței și, dacă sunt de dimensiuni mari, deranjează mai ales din punct de vedere estetic.

foto: istockphoto.com
Doctor applying Chryotherapy on Patient Skin on Hand

Dintre terapiile clasice recomandate în infecția cu molluscum contagiosum menționăm:

– crioterapia (se folosește azot lichid, procedură ce poate lăsa cicatrici)

– laserterapia (cauterizarea cu laser, procedură care de asemenea poate lăsa cicatrici)

– intervenția chirurgicală (excizia lor pe cale chirurgicală lasă cicatrici)

– soluții pe bază de acid lactic și acid salicilic (trebuie aplicate cu atenție strict pe zona papulelor, putând produce arsuri pe pielea sănătoasă)

– creme cu podofilotoxina, imiquimod, cantaridină, hidroxid de potasiu, peroxid de benzoil sau tretinoin (acid retinoic).

Și în cazul molluscum infectiosum cea mai bună cale de tratament este prevenția. Este importantă educarea copiilor de mici privind utilizarea obiectelor de igienă personală: prosoapele, periuța de dinți, periile de păr, sticla de apă constituie obiecte personale și nu se împrumută. În cazul copiilor mai mari și al adulților: strugurelul/rujul, rimelul, creioanele de buze/ochi, aparatele de ras/epilat, ochelarii, lănțișoarele, brățările, inelele sunt obiecte personale. Aceste reguli previn nu doar răspândirea moluscum infectiosum, dar și a altor virusuri și bacterii.

Dacă totuși am contractat infecția, vom evita să punem mâna pe papule, să le scărpinăm sau să le rupem. Dacă totuși s-a întâmplat să le atingem, este indicat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, fără a atinge alte zone ale corpului sau obiecte. Dacă am rupt papulele, zona va fi ștearsă cu un tampon steril și tamponată cu un antiseptic.

Și în cazul infestării cu molluscum contagiosum avem la dispoziție și metode de tratament pe bază de plante.

Local putem aplica comprese cu:

– ceai de salvie, gălbenele, cimbru

– ulei de arbore de ceai, cimbru, oregano, tămâie, cedru, lavandă, scorțișoară, cuișoare, neem (diluate corespunzător în funcție de vârstă în ulei de jojoba, avocado sau cătină) – se poate folosi un bețișor de ureche înmuiat în ulei, care va fi aplicat direct pe leziuni

– argint coloidal (30ppm)

– tinctură de tuia, echinaceea, rostopască, usturoi, cimbru, hrean, salvie, cuișoare, propolis

foto: istockphoto.com
Bottles of thyme and rosemary essential oil or infusion, herbal medicine.

Pentru susținerea sistemului imunitar se recomandă un regim de viață sănătos, cu respectarea programului de odihnă, un consum adecvat de apă, fructe și legume proaspete. Tot în acest sens, putem suplimenta aportul intern cu produse pe bază de echinaceea, măceș, cătină, aloe, turmeric, ghimbir, quercetină, urzică, brusture. Extractul din muguri de nuc este un produs cu efecte benefice asupra pielii și un efect antiviral și antibacterian demonstrat. Acesta poate fi asociat pentru sporirea efectului terapeutic cu consumul sevei de mesteacăn și al extractului din muguri de platan.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Crizele de tantrum (II)

Dacă în materialul anterior am vorbit pe larg despre ce sunt crizele de tantrum și v-am oferit câteva recomandări care pot ajuta la prevenirea lor, scurtarea perioadei de furie și rărirea crizelor, în acest material aș dori să vă prezint câteva soluții alternative în gestionarea emoțiilor, a stărilor de furie și a regăsirii echilibrului interior.

Materialul detaliat despre crizele de tantrum îl regăsiți aici:

Crizele de tantrum (I)

Fitoterapia

Fitoterapia reprezintă o soluție blândă și la îndemână în stările de dezechilibre psihoemoționale, atât ale copilului, cât și ale părintelui implicat.

Ca și ramuri ale fitoterapiei putem apela la aromaterapie, gemoterapie, remedii florale Bach.

Aromaterapia

Aromaterapia utilizează uleiurile esențiale pentru a contribui la atingerea și menținerea unei stări de echilibru în organism, vizând atât partea fizică, cât și pe cea psihică. Poate fi utilizată astfel cu succes în reducerea stresului, anxietății, durerii, în găsirea motivației, stimulării procesului de învățare etc.

Care este mecanismul prin care acest lucru este posibil?

În momentul în care inhalăm uleiurile esențiale se realizează o conexiune cu sistemul nervos central, mai precis cu sistemul limbic. Sistemul limbic este zona creierului care coordonează emoțiile și este implicată în memoria de scurtă sau lungă durată (prin hipocamp). Aceasta poate fi o explicație a faptului că anumite mirosuri ne trezesc amintiri sau emoții.

Utilizarea aromaterapiei în tulburările emoționale se bazează tocmai pe această legătură directă care există între receptorii nervului olfactiv (nervul I cranian) situați în mucoasa nazală și creier. De altfel, sistemul limbic mai este denumit creierul emoțiilor.

Uleiurile esențiale se pot folosi în mai multe moduri:

inspirare direct din sticluță / palmă

difuzate prin lampă de aromoterapie / difuzor

medalioane / brățări speciale pentru aromaterapie

masaj în tălpi sau în zonele de puls

puse în apa de baie (amestecate cu sare Epsom)

uz intern

Unul dintre avantajele aromaterapiei în cazul unui copil este acela că nu trebuie să îl implicăm direct pe copil în acest proces, dacă nu dorește. Difuzorul este pus într-un colț al camerei și difuzează uleiurile pe care le dorim. Obținem pe lângă beneficiile terapeutice și o parfumare a camerei, fără a folosi odorizante cu substanțe nocive. Deși, din experiența personală, copiii apreciază utilizarea difuzorului, doresc să pună ei picăturile de ulei sau să pornească aparatul. Există și difuzoare concepute special pentru copii, cu luminițe și chiar sunete.

Medalioanele, brelocurile și brățările pentru aromaterapie reprezintă un mod elegant de a beneficia de efectele terapeutice ale uleiurilor esențiale oriunde ne-am afla și pe parcursul întregii zile. Există două tipuri de asemenea bijuterii pentru aromaterapie: unele se bazează pe utilizarea bucăților de fetru divers colorate, în timp ce altele pe piese din piatră vulcanică – ambele materiale ce absorb uleiul esențial și îl difuzează în timp. Acest tip de utilizare a aromaterapiei poate fi, de asemenea, considerat atractiv de către copii.

Masajul cu uleiuri esențiale trebuie să țină cont de mai multe aspecte. Cu câteva excepții (tămâia și lavanda, de exemplu), majoritatea uleiurilor se aplică pe piele prin diluare într-un ulei vegetal (ulei purtător). Diluarea se face diferit, în funcție de vârstă. Uleiurile vegetale pe care le putem folosi sunt: cocos (fracționat), măsline, avocado, migdale, susan, sâmburi de struguri, gălbenele, cătină, sâmburi de caise etc. O variantă practică este utilizarea roll-on-urilor. Copiilor le place să știe că au un roll-on special preparat pentru ei, pe care îl pot folosi atunci când nu se simt bine.

În ceea ce privește utilizarea internă a uleiurilor esențiale, aceasta se poate face doar la recomandarea unui medic specialist. Un alt lucru de care trebuie să ținem cont este acela că nu toate uleiurile esențiale sunt proprii pentru consumul intern și au recomandări diferite în funcție de vârstă.

Dintre uleiurile esențiale utile în regăsirea calmului și echilibrului enumerăm:

lavandă

melisă

trandafir

mușețel

ylang-ylang

bergamotă

tămâie

Gemoterapia

O altă ramură a fitoterapiei care poate fi de ajutor în reglarea stărilor emoționale este gemoterapia.

Extractul din muguri de tei poate fi utilizat în ameliorarea stărilor de nervozitate, nelinişte şi stres, atât în cazul copiilor, cât și al adulților.

Dacă adulții se confruntă cu creșteri ale valorilor tensionale pe fondul stresului, pot utiliza extract din mlădițe de păducel.

Terapia florală Bach

Terapia florală Bach a fost concepută pentru a ajuta organismul să depășească anumite dificultăți emoționale. Dr. Bach a împărțit remediile florale în șapte mari grupe, în funcție de stările psihice cărora se adresează: teama/frica, nesiguranța/incertitudinea, interesul insuficient față de circumstanțele prezente, singurătatea, hipersensibilitatea, deznădejdea/disperarea, preocuparea excesivă pentru binele celor din jur.

Aceste remedii pot fi administrate tuturor grupelor de vârstă, la recomandarea unui medic specialist.

Puteți citi mai multe despre terapia florală Bach aici:

Remediile florale Bach sau psihoterapia prin flori

Alte plante medicinale care pot ajuta în regăsirea echilibrului emoțional și pot fi consumate sub formă de infuzie, tincturi, siropuri sau comprimate/capsule sunt:

valeriana

passiflora

hameiul

teiul

roinița (melisa)

Exerciții de relaxare

Fiecare persoană are modul ei de a se relaxa. Pe unii îi ajută să asculte muzică, pe alții să se plimbe, alți spun o rugăciune, alții meditează. Alegeți ce vi se potrivește pentru a reuși să vă regăsiți calmul și echilibrul și a reuși să vă păstrați calmul în situațiile de criză. Copiii pot fi încurajați să asculte muzică liniștitoare, să facă plimbări în natură, să picteze, să modeleze plastilină/lut, să se joace cu nisip, ca modalități de a se elibera de emoțiile negative.

Alimentație sănătoasă

O alimentație sănătoasă și bogată în alimente proaspete, cât mai puțin procesate, poate contribui și ea la regăsirea echilibrului organismului. Un corp sănătos poate susține mai ușor trecerea peste stările emoționale puternice. Încercați să oferiți un exemplu copilului dumneavoastră! Dacă părinții nu mănâncă sănătos, nici copilul nu o va face! De exemplu, alimentele intens procesate conțin glutamat de sodiu, o substanță care a fost demonstrat că suprastimulează celulele nervoase și are un efect nociv asupra creierului. Produsele care conțin această substanță ar trebui evitate în alimentația tuturor, cu atât mai mult a copiilor care fac crize de tantrum.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Alexandra Hlade, Larisa Bangs. Beneficiile uleiurilor esențiale, Libris Editorial, 2019

2. Fowler NA. Aromatherapy, used as an integrative tool for crisis management by adolescents in a residential treatment center. J Child Adolesc Psychiatr Nurs. 2006 May;19(2):69-76. doi: 10.1111/j.1744-6171.2006.00048.x. PMID: 16671921.

3. Lin PH, Lin YP, Chen KL, Yang SY, Shih YH, Wang PY. Effect of aromatherapy on autonomic nervous system regulation with treadmill exercise-induced stress among adolescents. PLoS One. 2021 Apr 13;16(4):e0249795. doi: 10.1371/journal.pone.0249795. PMID: 33848307; PMCID: PMC8043395.

4. Xiao S, Wang Y, Duan S, Li B. Effects of aromatherapy on agitation and aggression in cognitive impairment: A meta-analysis. J Clin Nurs. 2021 Aug 5. doi: 10.1111/jocn.15984. Epub ahead of print. PMID: 34355444.

Bydr. Cristina Munteanu

arsuri solare, castravete, cedru, concediu, flictene, glicerină, lavandă, tămâie, trandafir, vezicule

Loțiune home-made pentru arsuri solare din suc de castravete și glicerină

Deoarece soarele a început să strălucească tot mai tare și se apropie concediile, vă voi prezenta o loțiune home-made în cazul în care vă confruntați cu arsuri solare.

Castravetele reprezintă o legumă bogată în apă, dar care conține enzime și vitamine (A, C, E). În plus, are un pH asemănător pielii. De aceea, atunci când v-ați expus pielea la soare fără a vă proteja și v-ați ales cu arsuri solare, puteți apela la o rețetă rapidă pe bază de castravete. Un alt ingredient al loțiunii este reprezentat de glicerină, care este solubilă în apă, deci se va dizolva ușor în sucul de castravete. Glicerina are rolul de a reține apa în piele și a o proteja de deshidratare, fapt care se întâmplă în cazul arsurilor solare. Opțional, putem adăuga și apă de lavandă sau trandafir, pentru a beneficia de efectul calmant al acesteia asupra pielii.

Ingrediente:

* 1 castravete mare (sau 2 castraveți medii)

* 50 ml apă florală de lavandă/trandafir

* 50 ml glicerină vegetală.

Astfel, se ia un castravete mare, se spală bine și se mixează într-un blender sau se stoarce în storcător. Se strecoară și sucul obținut se amestecă cu apa florală de lavandă și cu glicerina. Soluția obținută se depozitează într-un recipient de sticlă la frigider. Ideale sunt recipientele tip spray pentru a putea aplica soluția prin pulverizare. Dacă nu dispunem de un asemenea tip de recipient, soluția obținută se aplică prin tamponare ușoară cu o dischetă demachiantă (sau un prosop moale de bumbac) de câte ori este nevoie pentru calmarea arsurilor solare.

Dacă nu avem la dispoziție un blender și nici restul ingredientelor putem pur și simplu tampona pielea cu felii de castravete rece.

Soluția poate fi îmbunătățită, dacă dispunem de aceste produse, cu câteva picături de ulei esențial de tămâie și cedru.

Atenție!

Această rețetă este utilă în cazul arsurilor solare ușoare. În cazul arsurilor grave, care evoluează cu apariția unor vezicule (flictene) pe piele și spargerea acestora, este important să vă prezentați la medic, existând un risc mare de infectare a acestora.

Bydr. Cristina Munteanu

Psoriazisul între stigmatizare și tratamente alternative

Psoriazisul este o afecțiune cronică dermatologică, care se caracterizează prin producerea în exces a celulelor de piele în anumite zone ale corpului. O dată cu producerea accelerată a celulelor, la suprafața pielii se vor observa zone roșiatice (leziunile eritematoase), de forme și dimensiuni diferite, acoperite de cruste (scuame) alb-sidefii. Ca să înțelegem cât de accelerat este ritmul de înmulțire al acestor celule, vom menționa faptul că ciclul de viață normal (turnover-ul) al celulelor cutanate este undeva la 30 de zile, în timp ce în psoriazis este de circa 5 zile; ceea ce înseamnă că celulele se multiplică de 5-6 ori mai repede decât în mod normal.

Aceste leziuni specifice psoriazisului apar de obicei în zone precum: coate, genunchi, dar și în zona scalpului, pe spate sau palme. Poate afecta, de asemenea, unghiile, părul sau articulațiile. Leziunile pot determina mâncărime sau pot fi dureroase.

Psoriazisul este o boală autoimună, determinată genetic și nu este contagioasă.

Evoluția bolii depinde și de alți factori și are loc în pusee. Dintre numeroșii factori care pot contribui la apariția psoriazisului menționăm: alimentația, fumatul, consumul de alcool, abuzul de medicamente, bolile infecțioase, îmbrăcămintea, traumatismele, contactul cu substanțe chimice, factorii psiho-emoționali (stresul, oboseala cronică) etc.

Fiind o boală autoimună, persoanele care au psoriazis pot dezvolta și alte boli autoimune precum boala Crohn, diabet zaharat, tiroidite ș.a.

Tratament

Până la momentul de față nu există un tratament curativ, adică un tratament care să vindece psoriazisul și să determine dispariția lui. Toate tratamentele încearcă să țină evoluția bolii sub control, să diminueze leziunile, astfel încât să contribuie la îmbunătățirea calității vieții acestor persoane.

Tratamentul clasic presupune aplicarea unor creme sau unguente (bazate pe analogi de vitamina D, retinoizi, corticosteroizi, uree, acid salicilic), fototerapia cu ultraviolete, fotochimioterapia cu psoralen (medicamentul este activat prin expunerea la radiațiile ultraviolete), anumite tratamente medicamentoase (retinoizi, metotrexat, ciclosporină) și, mai recent, terapiile biologice. Majoritatea acestor tratamente prezintă însă riscuri și reacții adverse semnificative.

Tratamentul alternativ

Fotografie de Geraud pfeiffer pe Pexels.com

Tratamentul alternativ sau, mai bine spus în acest caz, complementar, înseamnă în primul rând modificarea stilului de viață. Ca și în cazul altor boli autoimune, o alimentație sănătoasă și echilibrată poate ajuta la ținerea bolii sub control. Este dovedit că în cazul bolilor autoimune renunțarea la alimentele care întrețin inflamația (lactate, gluten, grăsimi, prăjeli, zahăr, condimente, conserve, afumături) este benefică. Astfel, alimentația pacienților cu psoriazis va trebui să predomine în fructe și legume proaspete, care sunt bogate în vitamine și antioxidanți. Fibrele favorizează detoxifierea organismului, de aceea alimentația bogată în fibre este indicată la pacienții cu psoriazis.

Se recomandă introducerea în alimentația zilnică a alimentelor bogate în grăsimi sănătoase: semințe de in, semințe și ulei de cânepă, semințe de chia, nuci, avocado, ulei de măsline ș.a.

Cosmetice naturale

Evitarea folosirii cosmeticelor (creme, șampoane, deodorante, parfumuri, vopsele de păr etc.) care conțin substanțe chimice nocive și înlocuirea lor pe cât posibil cu produse bazate pe ingrediente naturale este, de asemenea, recomandată.

Îmbrăcăminte din fibre naturale

Se recomandă evitarea hainelor din fibre sintetice și strâmte pe corp și utilizarea unor îmbrăcăminți confecționate din fibre naturale: in, cânepă, bumbac, mătase, bambus.

Evitarea stresului

Optarea pentru un ritm de viață mai liniștit, cu respectarea programului de odihnă și a mișcării fizice ușoare, constante, a meditației sau rugăciunii este recomandată pentru toate persoanele și, cu atât mai mult, pentru cele care suferă de psoriazis. Avem de a face în psoriazis cu un cerc vicios: stresul contribuie la apariția psoriazisului, iar mai apoi leziunile de pe piele întrețin stresul. Persoanele cu psoriazis în zone vizibile suferă de o oarecare stigmatizare din cauza societății, care pune leziunile pe seama unor boli contagioase sau a lipsei de igienă. Am putea spune că psoriazisul este un fel de lepră a societății moderne din acest punct de vedere. Acest fapt determină izolarea socială a pacienților cu psoriazis, apariția depresiei, anxietății, fenomene care contribuie în plus la agravarea bolii. Pacienților cu psoriazis li se recomandă în acest context și psihoterapia, ca ajutor în gestionarea situațiilor stresante de viață.

Remedii din plante

Dintre remediile bazate pe plante natura ne-a pus la dispoziție numeroase plante care pot fi utilizate în tratamentul psoriazisului, unele consumate intern, iar altele sub formă de băi, comprese, creme sau unguente.

Pe piele putem aplica uleiuri vegetale de cătină, morcov, cânepă, gălbenele, luminiță de seară, coada șoricelului, rostopască, măsline, in, cocos, sâmburi de struguri, avocado. La acestea se pot adăuga uleiuri esențiale: tămâie, smirnă, levănțică, copaiba, cedru, mușețel, arbore de ceai, geranium, turmeric, Helichrysum (imortele).

Majoritatea acestor uleiuri sunt bogate în acizi grași esențiali, vitamine și antioxidanți, care au rol în reducerea inflamației de la nivelul pielii, au efect emolient și hidratant. Unele dintre uleiuri au efect antimicrobian (arbore de ceai, salvie, neem).

Fotografie de Vladimir Konoplev pe Pexels.com

Pentru băi și comprese se pot folosi amestecuri din următoarele plante: rădăcină de brusture, coada șoricelului, coada calului, mușețel, levănțică, trifoi roșu, rostopască, trei frați pătați, gălbenele, nalbă, pudră de araroba ș.a.

Intern se recomandă consumul următoarelor ceaiuri: coriandru, brusture, coada șoricelului, năpraznic, urzică, trei frați pătați, măceșe, cătină, flori de soc, gălbenele, rostopască, cimbrișor, ceai verde, nuc, mesteacăn. Pentru confortul emoțional: levănțică, valeriană, conuri de hamei, passiflora, tei.

Primăvara se recomandă o cură cu sevă de mesteacăn. O altă alternativă este cura cu gel de aloe vera.

Extracte din plante care pot fi utilizate în psoriazis sunt: orz verde, cedru, nuc, platan, secară, tei.

Expunerea la soare

Expunerea corpului la lumina naturală a soarelui în orele recomandate este, de asemenea, benefică. Se recomandă folosirea unor creme de protecție solară bazate pe ingrediente naturale.

Acest material nu înlocuiește consultația medicală și nici nu încurajează automedicația. Pentru a trata o afecțiune, chiar și naturist, avem nevoie în primul rând de un diagnostic corect! Tratamentele se individualizează în funcție de simptomele fiecărui pacient.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. Woźniak E, Owczarczyk-Saczonek A, Placek W. Psychological Stress, Mast Cells, and Psoriasis-Is There Any Relationship? Int J Mol Sci. 2021 Dec 9;22(24):13252. doi: 10.3390/ijms222413252. PMID: 34948049; PMCID: PMC8705845.

2. Hoffmann J, Gendrisch F, Schempp CM, Wölfle U. New Herbal Biomedicines for the Topical Treatment of Dermatological Disorders. Biomedicines. 2020 Feb 8;8(2):27. doi: 10.3390/biomedicines8020027. PMID: 32046246; PMCID: PMC7168306.

3. Timoszuk M, Bielawska K, Skrzydlewska E. Evening Primrose (Oenothera biennis) Biological Activity Dependent on Chemical Composition. Antioxidants (Basel). 2018 Aug 14;7(8):108. doi: 10.3390/antiox7080108. PMID: 30110920; PMCID: PMC6116039.

4. Martins AM, Gomes AL, Vilas Boas I, Marto J, Ribeiro HM. Cannabis-Based Products for the Treatment of Skin Inflammatory Diseases: A Timely Review. Pharmaceuticals (Basel). 2022 Feb 9;15(2):210. doi: 10.3390/ph15020210. PMID: 35215320; PMCID: PMC8878527.

Bydr. Cristina Munteanu

Sinuzita – cauze, simptome, tratament naturist

Sinuzita reprezintă inflamația sinusurilor paranazale. Sinusurile paranazale sunt niște cavități osoase care în mod normal sunt pline cu aer. Ele sunt căptușite de o mucoasă la nivelul căreia se găsesc mai multe tipuri de celule; dintre aceste celule unele produc mucus, iar altele drenează, ajută la eliminarea mucusului.

Există mai multe tipuri de sinusuri, pereche, grupate după localizarea lor în:

– frontale (deasupra ochilor)

– etmoidale (între ochi)

– maxilare (sub ochi)

– sfenoidale (în spatele ochilor).

Rolul sinusurilor paranazale este multiplu. Exemplificăm prin rolul de a proteja căile aeriene, de a umidifica și încălzi aerul inspirat, de a regla presiunea intranazală sau de a amplifica rezonanța vocii. De asemenea, ele au un rol în apărarea imunitară, la nivelul mucoasei existând limfocite și mastocite.

În sinuzite, mucoasa care căptușește aceste sinusuri este inflamată, iar în interiorul cavităților se acumulează secreții (exces de mucus), care pot bloca astfel sinusurile și se pot suprainfecta. Datorită inflamației mucoasei, secreția normală de mucus și drenarea acestuia este afectată. Inflamația poate fi de natură alergică, virală, bacteriană sau fungică. De asemenea, ea poate fi acută sau cronică.

Semne și simptome ale sinuzitei

Fotografie de Polina Tankilevitch pe Pexels.com

– secreții nazale vâscoase, galben-verzui sau transparente

– nas înfundat (datorită inflamației mucoasei)

– respirație dificilă (datorită nasului înfundat)

– diminuarea mirosului

– senzația de presiune la nivelul sinusurilor paranazale

– durere la nivelul frunții, la baza nasului, în jurul ochilor

– durere la nivelul maxilarului, dinților sau urechilor

– respirație urât mirositoare (halenă)

– tuse (datorită secrețiilor care drenează postnazal, ajungând în orofaringe)

– febră

Factori favorizanți

Există o serie de factori care pot favoriza apariția sinuzitelor:

– deviația de sept

– polipii nazali

– alergiile

– infecțiile respiratorii (virale, bacteriene sau fungice)

– boli care presupun alterarea statusului imunitar (imunodeficiențe, boli autoimune).

Netratată, sinuzita poate duce la complicații grave precum abcesul orbitar, meningita, osteomielita, afectarea vederii, de aceea este importantă diagnosticarea corectă și tratarea corespunzătoare a acesteia.

Tratament naturist

Ca în cazul majorității afecțiunilor, avem și posibilități naturiste de a ameliora simptomele sau de a trata sinuzitele. Tratamentul trebuie individualizat, depinzând de tipul sinuzitei (acută sau cronică) și de factorul etiologic (alergic, infecțios etc.) și poate fi asociat medicației clasice.

Dintre soluțiile pe care natura ni le oferă, voi prezenta în cele ce urmează câteva alternative.

În sinuzitele de natură alergică se pot folosi plante care au efect antialergic:

– coacăz negru

– trei frați pătați

– lemn dulce.

În sinuzitele de natură infecțioasă sunt utile:

– salvia

– echinaceea

– cimbrul

– propolisul.

Pentru inhalații se pot folosi infuzii din următoarele plante (sau uleiuri esențiale adăugate în apa pentru inhalații):

– cimbru

– busuioc

– mentă

– muguri de pin

– eucalipt

– mușețel

– salvie

– ghimbir

– lavandă

– tămâie.

Pentru uz intern, eficiente sunt extractele din coacăz negru, carpen, mesteacăn pufos, arin negru sau cel din semințe de grapefruit.

Acest material nu înlocuiește consultația medicală și nici nu încurajează automedicația. Pentru a trata o afecțiune, chiar și naturist, avem nevoie în primul rând de un diagnostic corect! Tratamentele se individualizează în funcție de simptomele fiecărui pacient și de cauza sinuzitei sale.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de câmp (Thymus vulgaris)

Thymus Flowers in the Sunset. foto: istockphoto.com

Cimbrul de câmp este un subarbust (20-50 cm) care crește în locuri însorite și cu temperaturi ridicate, preferabil în zone de câmpie, după cum îi spune și numele.

A nu se confunda cu cimbrișorul, care este o plantă spontană, sălbatică (din aceeași familie) ce crește în zone de deal și munte și despre care puteți citi mai multe aici:

Cimbrișor (Thymus serpyllum)

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: taninuri, flavonoide, uleiuri esențiale, săruri minerale (calciu, cupru, fier, magneziu, zinc), vitamine (A, B, C) ș.a.

Cimbrul are proprietăți antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, antispastice, expectorante, antihelmintice, hipocolesterolemiante, hipotensive, antidiareice, antireumatice, antitumorale.

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, extract, vin medicinal, sirop, ulei esențial, capsule – singur sau în combinații.

Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbru. Uleiul esențial se poate folosi, combinat cu ulei de mentă, la prepararea apelor de gură.

Thyme essential oil bottle with bunch of thyme herb. foto: istockphoto.com

Uleiul esențial de cimbru, diluat în funcție de vârstă cu un ulei vegetal (ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de avocado, ulei din sâmburi de struguri ș.a.) se folosește sub formă de masaj în afecțiuni respiratorii și reumatice. De asemenea, se aplică topic pentru îndepărtarea negilor, papiloamelor sau herpesului bucal (diluat, cu ajutorul unui bețișor de ureche, strict pe zona leziunii).

O altă modalitate eficientă de utilizare a uleiului esențial de cimbru este adăugarea sa în lămpile de aromaterapie (combinat cu uleiuri de citrice, lavandă sau tămâie) în afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului nervos.

Uleiul esențial de cimbru mai intră în compoziția repelentelor anti-insecte datorită efectului său insecticid.

Se recomandă în:

susținerea sistemului imunitar

afecțiuni ale aparatului respirator (bronșită, pneumonie, astm)

tuse spastică

gastro-enterocolită

disbioză intestinală

meteorism abdominal

parazitoze intestinale

hipertensiune arterială

dureri menstruale

infecții urinare

candidoze

reumatism

convalescență

stres

depresie

anxietate

veruci.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1.Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

2. Borugă O, Jianu C, Mişcă C, Goleţ I, Gruia AT, Horhat FG. Thymus vulgaris essential oil: chemical composition and antimicrobial activity. J Med Life. 2014;7 Spec No. 3(Spec Iss 3):56-60. PMID: 25870697; PMCID: PMC4391421.

3. Micucci M, Protti M, Aldini R, Frosini M, Corazza I, Marzetti C, Mattioli LB, Tocci G, Chiarini A, Mercolini L, Budriesi R. Thymus vulgaris L. Essential Oil Solid Formulation: Chemical Profile and Spasmolytic and Antimicrobial Effects. Biomolecules. 2020 Jun 4;10(6):860. doi: 10.3390/biom10060860. PMID: 32512899; PMCID: PMC7356897.

4. Patil SM, Ramu R, Shirahatti PS, Shivamallu C, Amachawadi RG. A systematic review on ethnopharmacology, phytochemistry and pharmacological aspects of Thymus vulgaris Linn. Heliyon. 2021 May 18;7(5):e07054. doi: 10.1016/j.heliyon.2021.e07054. PMID: 34041399; PMCID: PMC8141878.

Tag Archive tămâie

Cauze

Simptome

Tratament

Tratament alternativ

Măr pădureț

Crețișoara

Coada șoricelului

Zmeur

Vitex agnus-castus

Dioscorea villosa – Yam sălbatic

Uleiuri esențiale

Xenoestrogenii

Tratament alternativ

Fitoterapia

Aromaterapia

Care este mecanismul prin care acest lucru este posibil?

Gemoterapia

Terapia florală Bach

Exerciții de relaxare

Alimentație sănătoasă

Tratament

Tratamentul alternativ

Cosmetice naturale

Îmbrăcăminte din fibre naturale

Evitarea stresului

Remedii din plante

Expunerea la soare

Semne și simptome ale sinuzitei

Factori favorizanți

Tratament naturist

Se recomandă în:

Căutare

Categorii

Etichete

Arhivă

Menu

Categorii

Informații legale