Tag Archive păpădie

Bydr. Cristina Munteanu

Prezența oxalaților de calciu în urină. Când ar trebui să ne îngrijorăm?

foto: istockphoto

Oxalații de calciu sunt cristale formate prin combinarea ionilor de calciu cu acidul oxalic, o substanță produsă atât de metabolismul intern (produsul final de metabolism al glioxalatului si gliceratului), cât și adusă prin aport din surse alimentare.

Acidul oxalic este prezent în multe alimente, iar în cazul unei absorbții crescute, acesta se acumulează în organism, fiind eliminat prin rinichi, dar atunci când concentrația sa este ridicată, poate apărea riscul de formare a calculilor renali.

Acest proces se întâmplă mai ales în condiții de deshidratare sau când există un dezechilibru în compoziția urinei.

Pe lângă alimentație, unele vitamine sau medicamente, predispoziția genetică și anumite afecțiuni renale pot favoriza acumularea oxalaților, transformându-i într-un factor de risc important în special pentru persoanele cunoscute cu afecțiuni cronice ale rinichilor.

În acest articol, vom discuta despre ce înseamnă prezența oxalaților de calciu în urină, de ce apar aceștia, cum pot fi preveniți sau tratați, inclusiv prin abordări alternative.

Ce înseamnă prezența oxalaților de calciu în urină?

Prezența oxalaților de calciu în urină este o descoperire comună în cazul analizelor de laborator, însă un nivel ridicat al acestora poate indica riscul de formare a nefrolitiazei (pietre la rinichi). Cristalele de oxalat de calciu depistate frecvent în urină indică faptul că organismul nu poate elimina corect oxalații.

Organismul uman nu poate descompune oxalații, ei sunt eliminați cu ajutorul rinichilor, dar, în condiții de suprasolicitare metabolică, oxalații se pot acumula în urină.

foto: istockphoto

Oxalații în concentrații mari pot fi toxici pentru celulele renale, iar expunerea constantă la aceștia poate contribui la apariția unei inflamații locale și duce, în timp, la deteriorarea funcției renale.

Cauze ale apariției oxalaților de calciu în urină

Există câțiva factori principali care pot duce la creșterea concentrației oxalaților de calciu:

Dieta bogată în oxalați: Consumul frecvent al unor alimente precum spanac, fasole, ciocolată, cacao, ceai, roșii sau sfeclă poate aduce un aport mare de oxalat în organism, crescând riscul de formare a pietrelor.

Consumul ridicat de proteine animale: Dieta bogată în proteine animale poate modifica echilibrul acido-bazic din corp, crescând riscul de formare a oxalaților de calciu.

Deshidratarea: Când nu consumăm suficientă apă, urina devine mai concentrată, favorizând formarea și precipitarea cristalelor de oxalat de calciu.

Malabsorbția: Anumite afecțiuni intestinale precum boala Crohn afectează absorbția nutrienților și duc la o absorbție excesivă a oxalaților.

Hiperoxaluria: O tulburare metabolică genetică care cauzează o producție ridicată de oxalat în organism, crescând riscul formării calculilor.

Aportul scăzut de calciu. Aportul alimentar scăzut de calciu poate părea la prima vedere un mod de a reduce riscul de pietre la rinichi, dar are în final un efect paradoxal: poate duce de fapt la creșterea acestui risc. În mod normal, calciul din alimente se leagă de oxalați în intestin și formează un complex care nu este absorbit în corp (insolubil) și este eliminat prin scaun. Când însă consumăm puțin calciu, rămâne mai mult oxalat liber în intestin, iar acesta ajunge să fie absorbit în cantități mai mari în sânge. De aici, oxalatul este eliminat prin rinichi, crescând nivelul de oxalat în urină.

Excesul sau lipsa unor vitamine, anumite medicamente: vitamina C, vitamina D, anumite antibiotice etc.

Vitamina C

Atunci când este consumată în cantități moderate, vitamina C este metabolizată în siguranță și folosită eficient de către organism. Totuși, atunci când aportul depășește cu mult nivelul necesar și nu se urmează nici o hidratare corespunzătoare, metabolizarea vitaminei C duce la creşterea excreţiei de oxalat şi poate reprezenta un factor de risc pentru nefrolitiaza cu oxalat de calciu.

Vitamina D

Suplimentarea excesivă cu vitamina D poate duce la creșterea absorbției calciului din intestin, crescând astfel nivelul de calciu din sânge și urină. În acest context, dacă urina este saturată cu calciu, există un risc mai mare de cristalizare și formare a cristalelor de oxalat de calciu. Dozele de vitamina D ar trebui ajustate în funcție de nevoile individuale și monitorizate prin analize periodice, mai ales la persoanele care iau doze mari sau care au risc de litiază renală.

Calciul (sub formă de suplimente)

Deși calciul preluat din alimente are un rol protector, suplimentele de calciu însă pot crește nivelul de calciu din urină, sporind riscul de formare a pietrelor. Suplimentele de calciu pot favoriza cristalizarea oxalaților în special la persoanele care consumă deja o cantitate semnificativă de oxalați prin dietă. Administrarea suplimentelor de calciu ar trebui făcută cu precauție, la recomandarea medicului și cu monitorizare periodică, în special la persoanele cunoscute cu risc de litiază renală.

Vitamina B6 (Piridoxina)

foto: istockphoto

Deficitul de vitamină B6 este asociat cu o creștere a nivelului de oxalat în urină, deoarece B6 este implicată în metabolismul oxalatului. În schimb, suplimentarea adecvată cu B6 poate reduce riscul formării pietrelor la rinichi la persoanele cu hiperoxalurie.

Medicamente diuretice

Diureticele tiazidice sunt adesea prescrise pentru hipertensiune și reduc excreția de calciu în urină, ceea ce poate reduce riscul de pietre de oxalat de calciu. Cu toate acestea, diureticele în general pot contribui la deshidratare, ceea ce poate concentra urina și, astfel, poate crește riscul de formare a pietrelor.

Aspirina și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS)

Utilizarea pe termen lung a unor AINS poate afecta funcția renală și crește riscul de formare a pietrelor. Acest lucru este mai frecvent la cei cu afecțiuni renale preexistente sau la cei care iau doze mari de astfel de medicamente.

Antiacidele pe bază de calciu

Antiacidele care conțin calciu cresc cantitatea de calciu excretată în urină, ceea ce favorizează formarea pietrelor, mai ales dacă sunt utilizate perioade lungi de timp.

Antibioticele (în special cefalosporinele)

Anumite antibiotice pot modifica flora intestinală și reduce numărul bacteriilor care descompun oxalatul, contribuind astfel la creșterea nivelului de oxalat în organism. În cazul acesta flora intestinală poate fi susținută prin administrarea de probiotice pentru a ajuta la restabilirea bacteriilor benefice.

Cum putem preveni și trata oxalații de calciu în urină?

foto: istockphoto

Pentru a preveni formarea cristalelor de oxalat de calciu și a pietrelor la rinichi, este important să adoptăm măsuri care să reducă riscul apariției acestora:

Hidratarea corespunzătoare: Un consum adecvat de apă este esențial pentru a dilua urina și a preveni formarea cristalelor. Se recomandă consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi, dar acesta se adaptează în funcție de vârstă, greutate și dacă există alte probleme de sănătate.

Limitarea alimentelor bogate în oxalați: Deși nu trebuie eliminate complet, alimentele bogate în oxalați ar trebui consumate cu moderație.

Consumul de alimente bogate în calciu: Calciul din dietă se leagă de oxalați în intestin, reducând astfel absorbția acestora. Este important în acest sens să avem o alimentație echilibrată și cât mai diversificată și să consumăm suficiente surse de calciu.

Evitarea consumului excesiv de sare și proteine animale: Sarea și proteinele animale pot crește excreția de calciu în urină, ceea ce poate favoriza formarea cristalelor.

Suplimentele de magneziu și citrat: Magneziul și citratul pot ajuta la prevenirea formării pietrelor de oxalat de calciu. Citratul de potasiu, de exemplu, este adesea prescris pentru a alcaliniza urina și a împiedica cristalizarea oxalaților de calciu.

Abordări alternative

În plus față de tratamentele convenționale, există și câteva abordări alternative și remedii naturale care pot ajuta la prevenirea formării oxalaților de calciu în urină.

Fitoterapia reprezintă o resursă deosebit de importantă în acest sens. Plante medicinale precum coada calului, brusturele, urzica sau păpădia pot constitui remedii importante pentru o persoană care se confruntă cu prezența oxalaților de calciu în urină.

foto: istockphoto

Coada-calului este o plantă este cunoscută pentru efectele sale diuretice, bogată în săruri minerale și care contribuie la eliminarea mai eficientă a sărurilor și a toxinelor din rinichi.

Păpădia: Rădăcina de păpădie poate stimula funcția renală și ajuta la prevenirea formării pietrelor.

Anumite suplimente pe bază de enzime și probiotice pot contribui la metabolizarea oxalaților din intestin. Unele cercetări sugerează că suplimentarea cu probiotice care conțin bacteria Oxalobacter formigenes ar putea reduce nivelul oxalaților în urină.

Aromaterapia: Uleiurile esențiale de lămâie sau mirt sunt utilizate pentru susținerea sănătății rinichilor, datorită proprietăților lor detoxifiante.

De asemenea, ca în toate problemele de sănătate, modificarea stilului de viață, reducerea stresului și activitatea fizică regulată moderată pot susține sănătatea generală a organismului și a rinichilor, ajutând la îmbunătățirea circulației și a funcției renale.

Prezența oxalaților de calciu în urină nu este întotdeauna un motiv de îngrijorare, dar poate fi un semn de alarmă pentru posibile probleme la rinichi, cum ar fi pietrele.

Prin adoptarea unei diete echilibrate, hidratare adecvată și evitarea alimentelor bogate în oxalați, putem reduce semnificativ riscul formării cristalelor de oxalat de calciu. De asemenea, tratamentele convenționale pot fi completate cu abordări alternative, cum ar fi fitoterapia sau suplimentele de magneziu, pentru a susține sănătatea renală pe termen lung.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

foto: istockphoto.com

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

foto: istockphoto.com

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

foto: istockphoto.com
  • salvie
  • trei frați pătați
  • gălbenele
  • lavandă
  • brusture
  • frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

  • tinctură de propolis
  • tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

  • ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
  • ulei de cimbru
  • ulei de oregano
  • ulei de salvie
  • ulei de turmeric
  • ulei de rozmarin
  • ulei de busuioc
  • ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

  • ulei de cătină
  • ulei de avocado
  • ulei de gălbenele
  • ulei de broccoli
  • ulei din sâmburi de struguri
  • unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

  • extract din muguri de nuc
  • tinctură de propolis
  • tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.