Tag Archive homeopatie

Bydr. Cristina Munteanu

Gastroenterocolita și enterovirozele la copii: cauze, prevenție și tratamente alternative

Ce sunt gastroenterocolita și enterovirozele?

Aș dori în primul rând să definesc acești termeni, care nu sunt sinonimi.

Gastroenterocolita reprezintă inflamația tractului digestiv, manifestată prin simptome precum diaree, vărsături, febră și dureri abdominale. Ea poate fi cauzată de infecții virale, bacteriene, parazitare sau de consumul de alimente contaminate.

Enterovirozele, pe de altă parte,sunt infecții virale cauzate de enterovirusuri, care afectează în principal intestinul, dar pot produce și simptome sistemice.

Cauze frecvente ale acestor afecțiuni

  1. Infecții virale: Rotavirus, Norovirus, Adenovirus, Enterovirusuri ș.a.
  2. Infecții bacteriene: Escherichia coli, Salmonella, Campylobacter ș.a.
  3. Infecții parazitare: Giardia lamblia, Ascaris lumbricoides ș.a.
  4. Factori alimentari: alimente și apa contaminate

Factori predispozanți

  • Imunitatea scăzută (în special în convalescența unor boli precum gripa, varicela etc.)
  • Frecventarea grădinițelor, școlilor, locurilor aglomerate, unde riscul de contaminare este crescut

Prevenție: Cum ne putem proteja de gastroenterocolite și enteroviroze?

foto: istockphoto

Igiena

  • Spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de mese și după folosirea toaletei
  • Igiena riguroasă a suprafețelor și a obiectelor utilizate frecvent

Alimentație sigură

  • Evitarea consumului alimentelor crude, din surse nesigure sau insuficient preparate
  • Evitarea consumului apei care nu provine din surse verificate

Educație

  • Învățarea copiilor să nu-și pună mâinile murdare în gură și să nu mănânce fără să se spele înainte pe mâini, să nu bea/mănânce după alte persoane, să respecte ideea obiectelor personale de îngrijire

Simptomele gastroenterocolitelor și enterovirozelor

Aceste afecțiuni au un impact semnificativ asupra tractului digestiv și, uneori, asupra stării generale a copilului. Gastroenterocolita și enterovirozele debutează, de obicei, brusc, în plină stare de sănătate, iar simptomele pot varia de la forme ușoare, care se rezolvă cu regim igieno-dietetic, până la manifestări severe, care necesită intervenție medicală.

Simptome frecvente:

foto: istockphoto
  1. Diaree:
    • De obicei apoasă, frecvent asociată cu prezența mucusului în scaun
    • În cazul infecțiilor bacteriene, poate apărea sânge în scaun
  2. Vărsături:
    • Sunt un simptom comun, mai ales la debutul bolii
    • Pot fi frecvente și pot contribui la deshidratarea organismului
  3. Dureri abdominale:
    • Crampele abdominale pot fi moderate sau severe și pot însoți episoadele de vărsături sau diaree
  4. Febră:
    • Apare de obicei în infecțiile virale sau bacteriene și poate fi însoțită de frisoane
  5. Lipsa poftei de mâncare:
    • Copilul poate refuza alimentele și chiar lichidele, ceea ce crește riscul de deshidratare
  6. Stare generală alterată:
    • iritabilitatea, oboseala excesivă sau letargia sunt frecvent întâlnite, mai ales la copiii mici
    • dureri de cap, dureri musculare
  7. Semne de deshidratare ușoară:
    • Sete crescută, buze ușor uscate, urină mai puțină decât de obicei (copilul udă mai puține scutece sau merge mai rar la toaletă pentru a urina)

Semnele de gravitate sau când să ne îngrijorăm

Există câteva semne clare care indică faptul că boala nu poate trece de la sine și necesită consult medical imediat:

  1. Deshidratare severă:
    • Gura și buzele foarte uscate, absența lacrimilor la plâns, piele rece sau lipsită de elasticitate, urinare extrem de redusă sau absentă (mai puțin de o dată la 8 ore) și urină închisă la culoare
    • la sugari: deprimarea fontanelei
  2. Febră mare și persistentă:
    • Temperatură mai mare de 39°C, care nu cedează sau cedează foarte greu la antitermice
  3. Scaune cu sânge sau puroi:
    • Sugerează o posibilă infecție bacteriană cu Salmonella sau Shigella, de exemplu
  4. Letargie extremă:
    • Copilul este somnolent, greu de trezit sau refuză complet să bea lichide
  5. Episoade de vărsături constante:
    • Mai mult de 10 episoade de vărsături într-o zi, care împiedică administrarea oricărui lichid
  6. Convulsii:
    • Pot apărea în caz de febră foarte mare sau deshidratare severă
  7. Durere abdominală intensă:
    • Dacă este localizată și persistentă, ar putea indica complicații, precum apendicita sau ocluziile intestinale

Aceste semne indică necesitatea unei evaluări medicale rapide, mai ales la copiii mici, unde deshidratarea poate surveni rapid și poate deveni periculoasă.

Tratamente și remedii

Tratamentul clasic include administrarea sărurilor de rehidratare, a medicamentelor simptomatice (antivomitive, antidiareice, antitermice), probioticelor și, uneori, administrarea de antibiotice pentru infecțiile bacteriene dovedite. Însă, tot mai mulți părinți optează pentru soluții naturale, mai blânde pentru organism.

Repausul digestiv

Prima și cea mai importantă măsură în cazul apariției vărsăturilor este repausul digestiv.

Dacă copilul a vomitat, nu îi dăm nimic să bea sau să mănânce în următoarea oră. Este cea mai importantă măsură! Se creează altfel un reflex de vomă care va fi oprit foarte greu.

Administrarea raționalizată a sărurilor de rehidratare sau a apei

După repausul de 1 oră vom începe să administrăm copilului apă sau săruri de rehidratare, în cantitate mică, la interval de 5-10 minute.

Putem administra lichidele, în funcție de vârstă, cu lingurița, seringa, biberonul, cană cu pai, cană normală. Este important să dăm cu guri mici și să nu lăsăm copilul să bea o cantitate mare de lichid o dată.

Dacă am avut un singur episod de vărsătură putem administra apă sau ceai. Dacă însă vorbim de mai multe episoade de vărsătură și de pericolul deshidratării, vom începe cu sărurile de rehidratare.

Reluarea alimentației solide

foto: istockphoto

Dacă se tolerează lichidele și după 2-3 ore de administrare raționalizată a acestora copilul nu a mai vărsat, putem începe cu administrarea de mâncare. De principiu vom administra întâi lucruri uscate, să absoarbă acidul gastric din stomac: pâine prăjită, grisine, biscuiți (simpli, fără cremă). Dacă le tolerează și copilul dorește, cere, putem da mâncare de regim, adică alimente ușor de digerat, fierte, coapte sau preparate la abur. De regulă se preferă așa-numita dietă BRAT: banane, orez, mere și pâine prăjită, pentru a stabiliza tractul digestiv.

Nu vom administra legume și fructe proaspete, alimente grase, condimentate, prăjeli, creme, fast-food.

Dacă nu există vărsături, ci doar scaune diareice, vom administra aceleași alimente, doar că nu mai este necesar repausul digestiv, raționalizarea lichidelor și reluarea treptată a alimentației.

Copiii alimentați la sân vor fi alăptați în continuare. În cazul celor alimentați cu formule de lapte praf se recomandă continuarea alimentării cu formula respectivă, ținând cont de regulile de mai sus. Schimbarea formulei de lapte cu o formulă fără lactoză nu este indicată de rutină, ci doar în cazurile severe.

Tratamentul clasic presupune:

  • Rehidratare orală: Săruri de rehidratare (ORS)
  • Medicamente simptomatice: Antiemetice, antidiareice, antitermice (la recomandarea medicului), antispastice
  • Antibiotice: Doar pentru infecțiile bacteriene confirmate

La acestea putem adăuga administrarea de probiotice pentru refacerea florei intestinale.

Tratamente alternative


Pe lângă tratamentul clasic este bine de știut că avem la îndemână o serie de tratamente alternative sau complementare.

Fitoterapia, gemoterapia și aromoterapia în tulburările gastro-intestinale

foto: istockphoto

Mușețel

Mușețelul are proprietăți antiinflamatoare, calmante și antispasmodice, fiind eficient în reducerea durerilor abdominale și a inflamației tractului digestiv.

Poate fi folosit sub formă de infuzie, care este ușor acceptată de către copii și adulți și poate fi îndulcită cu puțină miere pentru cei mai mari de 1 an.

Pentru calmarea crampelor abdominale puteți amesteca câteva picături de ulei volatil de mușețel cu ulei de măsline sau cocos și masa ușor abdomenul.

Mentă

Menta este recunoscută din vechime pentru faptul că intervine în calmarea spasmelor intestinale, și reducerea senzației de greață.

La fel ca și mușețelul, poate fi folosită intern sub formă de infuzie sau extern, sub formă de masaj cu ulei volatil diluat într-un alt ulei vegetal.

Ghimbir

Ghimbirul este renumit pentru proprietățile sale antiemetice și antiinflamatoare. Ajută la reducerea balonării, grețurilor, vărsăturilor și stimulează digestia.

foto: istockphoto

Ghimbirul poate fi consumat intern sub formă de infuzie, limonadă, ras și amestecat cu miere sau, extern, se poate apela la masajul abdominal cu ulei volatil.

Proprietățile sale au început să fie explorate de industria farmaceutică, astfel încât există numeroase picături, siropuri, acadele sau plasturi pe bază de ghimbir care pot fi utilizate cu succes în astfel de situații.

Afin

Afinele proaspete sau uscate, compotul și ceaiul de afine au proprietăți astringente și ajută la reducerea episoadelor de diaree. De asemenea, conțin antioxidanți care susțin recuperarea.

foto: istockphoto

În episoadele de diaree, afinele consumate împreună cu iaurt sau kefir pot fi o gustare vindecătoare, combinând proprietățile dezinfectante și astringente ale afinelor cu conținutul în probiotice al iaurtului sau kefirului.

De asemenea, se găsesc în drogherii și farmacii siropuri, tincturi, gemoderivate, comprimate sau capsule cu extract de afine, extrem de benefice în afecțiunile ce presupun alterarea tranzitului intestinal.

Ananas

Ananasul conține bromelaină, o enzimă care susține digestia proteinelor și reduce inflamația tractului digestiv. De asemenea, ajută la hidratare datorită conținutului ridicat de apă. Poate fi consumat sub formă de suc proaspăt (diluat), compot sau bucățele mici. Există și comprimate digestive pe bază de extract de ananas și papaya, un alt fruct bogat în enzime digestive (papaină), contribuind la calmarea mucoasei intestinale inflamate și favorizând recuperarea organismului.

Ghindă

Ghinda este un remediu tradițional cu proprietăți astringente, eficientă pentru reducerea diareei și calmarea mucoasei intestinale. Se regăsește în numeroase preparate destinate enterocolitelor, de regulă în combinație cu cărbune medicinal, mentă, afin etc.

Băuturile tip Cola

Deși consumul de băuturi tip cola în gastroenterocolite este controversat, unele studii sugerează că acestea pot avea efecte benefice datorită conținutului de acid fosforic, care poate acționa ca antibacterian și antivomitiv. În cantități mici, băuturile tip cola pot reduce senzația de greață și pot contribui la rehidratare. Totuși, nivelul ridicat de zahăr poate agrava diareea, iar conținutul de cofeină nu este potrivit pentru copii mici. Utilizarea lor trebuie să fie o măsură de urgență, în cazurile în care alte soluții de rehidratare sau tratamente nu sunt disponibile.

Homeopatia în gastroenterocolite

Homeopatia oferă o abordare blândă și personalizată, adaptată fiecărui copil. Câteva din remediile frecvent utilizate în tulburările digestive includ:

foto: istockphoto
  • Arsenicum album: recomandat în diaree apoasă asociată cu greață și/sau vărsături, scaune cu senzație de arsură, stare de slăbiciune
  • Nux vomica: indicat în cazul durerilor abdominale și senzației de greață și/sau vărsături după excese alimentare, diaree cu scaune apoase, nu foarte abundente
  • Podophyllum: eficient pentru diareea apoasă, explozivă, în jet, însoțită de crampe abdominale și gaze
  • Veratrum album: diaree apoasă, abundentă și explozivă cu crampe abdominale puternice; vărsături frecvente, cu deshidratare rapidă și senzație intensă de slăbiciune, paloare, transpirație rece
  • China: diaree cu scaune lichide ce nu miros neplăcut, care pot conține resturi nedigerate; gazele emise sunt în schimb urât mirositoare; balonare severă; stare de slăbiciune marcată
  • Ipeca: util în vărsături persistente, fără ameliorare după vărsătură
  • Phosphorus: vărsături incoercibile, sete de apă rece, care este însă vomitată imediat ce se încălzește în stomac

Este important ca administrarea remediilor homeopate să fie făcută personalizat și la recomandarea unui medic.

Sprijinul emoțional

foto: istockphoto

Un aspect adesea neglijat în gestionarea bolilor la copii este sprijinul emoțional. Părinții pot contribui semnificativ la recuperarea celor mici prin menținerea unui mediu calm și plin de înțelegere. Stresul și anxietatea părinților pot fi resimțite de copii, accentuând disconfortul acestora. Este important ca părinții să rămână răbdători, să ofere afecțiune și să fie alături de copil în timpul bolii. Activități liniștitoare, precum cititul unei povești sau simpla ținere în brațe, pot crea o atmosferă de siguranță, ajutând copilul să depășească mai ușor momentul dificil al unei gastroenterocolite.

Gastroenterocolita și enterovirozele sunt, așadar, afecțiuni frecvente în cazul tuturor categoriilor de vârstă, dar cu un tablou mai zgomotos atunci când este vorba de copii, și care pot fi gestionate eficient prin metode clasice de tratament, prin abordarea unor soluții naturale sau prin combinarea acestora.

Cu o igienă corespunzătoare și o atenție sporită la simptome, părinții pot reduce considerabil riscul complicațiilor și pot sprijini recuperarea rapidă a celor mici.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Pot stresul, blocajele emoționale sau depresia influența fertilitatea în cuplurile sănătoase?

foto: istockphoto

Infertilitatea poate fi o experiență extrem de dificilă pentru un cuplu care își dorește un copil, mai ales atunci când toate testele medicale indică faptul că ambii parteneri sunt sănătoși din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, multe cupluri se confruntă cu dificultăți în a concepe, chiar dacă nu există o cauză medicală evidentă.

Cercetările sugerează că infertilitatea nu este doar o problemă fizică, ci poate fi influențată și întreținută de factori psihologici precum stresul, blocajele emoționale sau depresia.

Blocajele emoționale – cauze ascunse ale infertilității

Blocajele emoționale sunt reacții psihologice care pot avea un impact profund asupra corpului și care apar în urma unor evenimente stresante, traume sau chiar a unor experiențe de viață neîncheiate. Acestea pot fi rezultatul unor emoții negative sau dificile pe care nu am reușit să le procesăm corespunzător sau pe care le-am reprimat, precum frica, vinovăția, anxietatea etc. În cazul fertilității, blocajele emoționale pot influența capacitatea de concepție în moduri subtile și ele pot fi legate de:

Frica de eșec – teama de a nu fi părinți buni sau de a nu reuși să facă față responsabilităților.

Dorința puternică de a deveni părinți poate fi însoțită de frica subconștientă de a nu reuși sau de a nu fi părinți „perfecți”. Această presiune poate duce la un auto-sabotaj inconștient, influențând corpul să „blocheze” procesul natural de concepție.

Presiunea socială – așteptările venite din partea familiei sau societății.

Așteptările venite din partea familiei, prietenilor sau societății, care fac din maternitate sau paternitate un „obiectiv obligatoriu”, pot adăuga stres suplimentar și pot genera sentimente de frustrare, insuficiență sau rușine. Întrebări de tipul „Când faci și tu un copil?“, ,,Voi când aveți de gând să faceți un copil?”, „Ce mai așteptați? Ar trebui să faceți un copil cât sunteți încă tineri”, „Cum de nu aveți încă un copil?” sau remarci precum ,,Alții la vârsta voastră au deja copii” nu fac decât să accentueze presiunea și stresul.

Traume trecute – experiențe traumatizante din copilărie sau adolescență pot genera stres inconștient în timpul încercărilor de a concepe.

Evenimente traumatizante din trecut, cum ar fi abuzul, pierderi importante sau evenimente stresante majore, pot crea un stres cronic care afectează organismul pe termen lung, putând afecta inclusiv fertilitatea.

Stresul cronic – un inamic ascuns al fertilității

foto: istockphoto

Stresul este unul dintre factorii psihologici cel mai frecvent implicat în probleme de infertilitate. Răspunsul la stres afectează întregul organism și poate perturba funcțiile reproductive. Când suntem stresați pe termen lung, stresul devine cronic, organismul eliberează hormoni precum cortizolul și adrenalina, care afectează diferite funcții fiziologice și influențează în mod direct și sistemul reproducător.

Stresul poate afecta fertilitatea prin mai multe mecanisme:

Influența asupra hormonilor: stresul cronic poate perturba echilibrul hormonal necesar pentru ovulație la femei și producția de spermă la bărbați. Hormonii de stres, precum cortizolul, pot inhiba hormonii reproductivi, perturbând ovulația și ciclurile menstruale. Cortizolul inhibă producția de GnRH (hormonul de eliberare a gonadotropinelor), care este responsabil pentru declanșarea ovulației la femei și producerea spermei la bărbați. Acest dezechilibru poate afecta astfel ciclul menstrual, ovulația și calitatea spermatozoizilor.

Întârzierea ovulației și cicluri neregulate: în cazul femeilor, stresul poate provoca dereglări menstruale, asociate deseori cu dificultăți în a determina perioadele fertile, fapt care face mai dificilă concepția.

Impactul asupra libidoului: stresul poate reduce dorința sexuală, influențând negativ frecvența și calitatea actului sexual, ceea ce scade șansele de a concepe.

Tensiunea din cuplu: stresul legat de încercările nereușite de a concepe poate afecta dinamica relației de cuplu, creând un cerc vicios de tensiune emoțională care face concepția și mai dificilă.

Blocajele emoționale și impactul lor asupra fertilității

foto: istockphoto

Pe lângă stresul direct, blocajele emoționale pot crea bariere psihologice care împiedică concepția. Deși aceste bariere nu sunt vizibile la nivel fizic, ele pot avea un impact profund asupra corpului.

Tensiunea psihologică se poate manifesta prin rigiditate fizică sau oboseală, perturbând echilibrul general al corpului.

Frustrarea și sentimentele de vinovăție pot duce la un autocontrol excesiv sau o „luptă” constantă pentru a face totul „perfect”, ceea ce poate amplifica stresul.

Depresia și infertilitatea – o legătură bidirecțională

Depresia este o afecțiune psihică serioasă care afectează milioane de oameni și poate avea un impact semnificativ inclusiv asupra fertilității. Deși stresul și depresia sunt adesea interconectate, depresia aduce cu sine un set de provocări suplimentare, deoarece afectează profund starea generală de bine a persoanei, inclusiv capacitatea acesteia de a concepe.

Cum contribuie depresia la infertilitate

Dezechilibre hormonale: Similar stresului, depresia afectează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală, care joacă un rol important în reglarea hormonilor reproductivi. Persoanele cu depresie pot avea niveluri ridicate de cortizol și prolactină, care interferează cu ovulația și calitatea spermei.

Afectarea sistemului imunitar: Depresia cronică poate slăbi sistemul imunitar și poate crește nivelul inflamației în corp. Inflamația cronică poate afecta funcția reproductivă și calitatea celulelor reproductive.

Comportamente negative asociate cu depresia: Depresia aduce deseori obiceiuri care afectează sănătatea, cum ar fi alimentația nesănătoasă, lipsa exercițiilor fizice sau chiar evitarea actului sexual, toate acestea reducând șansele de a concepe.

Impactul psihologic al depresiei: Pe termen lung, persoanele care suferă de stări depresive pot pierde motivația de a încerca să conceapă și pot simți o neputință profundă, ceea ce contribuie la întârzierea concepției. De asemenea, depresia generează intrarea într-un cerc vicios, în care dificultatea de a concepe poate agrava simptomele depresiei, făcându-le mai greu de gestionat.

Alte aspecte importante demne de luat în considerare în problemele de infertilitate sunt: suprasolicitarea fizică sau un regim de viață dezechilibrat (alimente procesate, nerespectarea orelor de somn). Acestea pot afecta funcționarea normală a organismului și pot duce la perturbări ale ciclului menstrual, de exemplu.

Cum pot fi abordate blocajele emoționale, stresul și depresia pentru a sprijini fertilitatea?

foto: istockphoto

Există mai multe modalități prin care cuplurile pot aborda stresul, blocajele emoționale sau stările depresive pentru a îmbunătăți șansele de a concepe:

Terapie psihologică și consiliere: discutarea problemelor emoționale cu un specialist poate ajuta cuplul să descopere și să proceseze blocajele ascunse. Terapia de cuplu sau consilierea individuală pot fi extrem de benefice pentru a rezolva conflictele interne și pentru a reduce tensiunea emoțională.

Tehnici de relaxare: respirația profundă, plimbările în natură și alte tehnici de relaxare pot reprezenta activități care contribuie la reducerea nivelului de cortizol.

Terapie prin artă sau exprimare creativă: arta poate oferi o modalitate de a elibera emoțiile reprimate și de a înțelege mai bine blocajele interioare.

Susținere socială: este important ca ambii parteneri să aibă un cerc de sprijin format din prieteni și familie.

Adoptarea unui stil de viață sănătos: Un stil de viață echilibrat, care include o alimentație sănătoasă, activitate fizică regulată și somn adecvat, poate susține sănătatea mintală și funcționarea optimă a organismului, inclusiv fertilitatea.

Schimbarea perspectivelor: uneori, presiunea de a concepe devine atât de mare încât afectează procesul în sine. Învățarea de a lăsa lucrurile să vină natural, fără a fi fixat pe rezultat, poate reduce semnificativ stresul.

Suportul medicinei alternative în echilibrarea emoțională și sprijinirea fertilității

foto: istockphoto

Pe lângă terapiile convenționale și abordările psihologice, medicina alternativă poate oferi un sprijin valoros în echilibrarea emoțională și susținerea funcției reproductive.

Fitoterapia poate ajuta prin diverse combinații de plante medicinale la reglarea sistemului hormonal și la reducerea stresului. De exemplu, plante precum sunătoarea, passiflora, levănțica sau valeriana sunt cunoscute pentru proprietățile lor calmante și echilibrante. Vitex agnus-castus (mielărea), cunoscută și sub numele de fructul castității, contribuie la reglarea ciclului menstrual și stimulează producerea de progesteron, fiind utilă în cazurile în care există dezechilibru hormonal și sindrom premenstrual.

Gemoterapia, care folosește extracte din muguri și lăstari tineri, este utilă pentru detoxifierea organismului și stimularea regenerării celulare, fiind considerată un adjuvant în echilibrarea sistemului nervos. Gemoderivatele din mlădițe de zmeur și cele din muguri de măr pădureț reprezintă în acest sens două dintre cele mai valoroase preparate gemoterapice utilizate pentru susținerea aparatului reproducător feminin. Gemoderivatul din mlădițe de sequoia este recomandat pentru îmbunătățirea funcției sexuale și reproductive la bărbați.

Aromaterapia, prin utilizarea uleiurilor esențiale de trandafir, iasomie, mușețel, lavandă, bergamotă, portocală, geranium sau ylang-ylang, poate induce stări de relaxare profundă și reduce anxietatea, facilitând astfel un mediu psihologic mai propice concepției.

De asemenea, homeopatia poate aborda aspectele emoționale profunde care stau la baza infertilității, prin remedii specifice care susțin reechilibrarea întregului organism.

foto: istockphoto

Acupunctura reprezintă și ea o terapie complementară cunoscută, care poate sprijini fertilitatea prin echilibrarea fluxului energetic în corp și reducerea stresului. Aplicarea acelor în puncte specifice stimulează circulația sângelui în zona pelvină, îmbunătățind funcția organelor reproducătoare și favorizând ovulația la femei sau spermatogeneza la bărbați. De asemenea, acupunctura poate contribui la reducerea anxietății și depresiei.

Integrarea acestor terapii complementare în rutina zilnică a cuplurilor care se confruntă cu infertilitate poate contribui la reducerea stresului, la crearea unui echilibru interior și la susținerea procesului natural de concepție.

foto: istockphoto

Infertilitatea cauzată de factori emoționali, stres sau depresie nu este așadar o simplă problemă fizică, ci una mult mai complexă, în care mintea și corpul se influențează reciproc. Cuplurile care se confruntă cu această problemă, deși aparent sănătoase din punct de vedere fizic, ar putea beneficia enorm de pe urma abordării implicării aspectelor emoționale și a reducerii stresului. Înțelegerea și abordarea acestor factori psihologici poate face diferența în călătoria spre conceperea unui copil. Prin conștientizare, terapie adecvată, schimbarea stilului de viață și susținere reciprocă, cuplurile pot reduce impactul stresului și depresiei asupra fertilității, crescând astfel șansele pentru conceperea unui copil.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Medicina alternativă, complementară sau integrativă în oncologie

foto: istockphoto

Soluții alternative sau complementare există pentru orice problemă de sănătate, dar atunci când vine vorba despre patologiile oncologice lucrurile sunt puțin diferite. În contextul oncologiei, discuția despre soluțiile alternative și complementare devine mult mai complexă și delicată comparativ cu alte patologii. Acest lucru se datorează naturii grave a cancerului și fragilității pacienților care, în majoritatea cazurilor, se confruntă nu doar cu boala în sine, ci și cu efectele adverse semnificative ale tratamentelor convenționale (chimioterapia, radioterapia, intervențiile chirurgicale) necesare pentru a încetini sau opri progresia bolii.

Obiecția principală adusă terapiilor și soluțiilor alternative este aceea că nu se regăsesc pe același nivel de susținere științifică precum tratamentele convenționale, care au trecut prin procese riguroase de cercetare și validare științifică.

Medicina integrativă încearcă să construiască o punte între medicina convențională și soluțiile alternative, oferind o abordare holistică și personalizată. În cadrul medicinei integrative, soluțiile complementare precum fitoterapia, gemoterapia, micoterapia, homeopatia, aromoterapia, meloterapia, nutriția ortomoleculară, acupunctura, tehnicile de relaxare și masaj sunt integrate în planul de tratament sub strictă supraveghere medicală. Scopul acestei integrări este de a ameliora efectele secundare, de a reduce stresul și de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului, fără a compromite eficacitatea tratamentelor oncologice principale.

În acest sens, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog, pentru a înțelege preocupările și preferințele pacientului, dar și pentru a preveni eventuale decizii care ar putea afecta negativ prognosticul bolii.

Importanța plantelor medicinale în oncologie

În medicina alternativă și complementară, fitoterapia (terapia cu plante) ocupă un loc central. Aceasta include utilizarea extractelor din plante și a suplimentelor pe bază de plante sub orice formă poate fi administrată mai eficient pacientului: infuzie, tinctură, extract, sirop, comprimate, capsule, uleiuri volatile etc.

Plantele medicinale au fost folosite de mii de ani pentru a susține sănătatea generală și pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a cancerului. Nu trebuie să uităm că primele medicamente au fost la origine extracte din plante. Iar plantele reprezintă în continuare o resursă importantă în curs de explorare în cercetările științifice ce urmăresc descoperirea și dezvoltarea a noi preparate anticancerigene eficiente. Astfel, se discută tot mai mult de fitoterapia științifică, ce poate fi inclusă în medicina integrativă alături de preparatele convenționale utilizate în oncologie.

Alcaloizii de vinca – Catharanthus roseus

foto: istockphoto – Catharanthus roseus

În prezent, medicina modernă recunoaște valoarea unor compuși naturali derivați din plante, iar acest lucru este evident prin utilizarea în oncologie a unor medicamente precum alcaloizii de vinca – vincristina și vinblastina. Aceștia sunt obținuți din planta numită Catharanthus roseus cunoscută și sub denumirea populară de brebenoc trandafiriu sau brebenoc de Madagascar. Alcaloizii de vinca sunt utilizați în chimioterapie pentru tratarea unor tipuri de cancer precum leucemia și limfoamele, datorită capacității lor de a împiedica diviziunea celulară.

Taxanii – Taxus brevifolia

foto: istockphoto – Taxus brevifolia

Alcaloizii de vinca nu sunt însă singurul exemplu în acest sens. Astfel, taxanii sunt substanțe extrase din Taxus brevifolia, copac cunoscut sub denumirea de tisa. Din categoria taxanilor fac parte paclitaxelul și docetaxelul, primul utilizat îndeosebi în tratamentul cancerului de sân, ovarian și pulmonar.

Camptotecinele – Camptotheca acuminata

Camptotheca acuminata, cunoscută sub denumirea de arborele de fericire chinezesc, este sursa substanței active numită camptotecină, un alcaloid utilizat pentru a produce medicamente precum irinotecanul și topotecanul, folosite în principal în tratamentul cancerului colorectal, pulmonar și ovarian.

Etopozidul – Podophyllum peltatum

foto: istockphoto – Podophyllum peltatum

Podophyllum peltatum, este o plantă ce conține substanța activă numită podofilină (din care se extrage podofilotoxina). Etopozidul este un derivat semisintetic al podofilinei, fiind utilizat în tratamentul cancerului testicular, leucemiei mieloide acute și al limfoamelor. Etopozidul funcționează prin interferarea cu ADN-ul celulelor canceroase, împiedicându-le să se dividă și să se multiplice.

Alte preparate din plante cu rol anticancerigen

Iscadorul – Viscum album

Pe lângă acești derivați din plante utilizați în chimioterapie în mod curent, există și preparate care se produc și comercializează în scopul susținerii organismului pacienților cu patologii oncologice, dar care nu sunt unanim acceptate de lumea medicală. Unul dintre aceste preparate este Iscadorul, provenit din vâsc, utilizat de mulți ani în medicina alternativă europeană sub formă de preparate injectabile.

Curcumina – Curcuma longa

Turmericul este o plantă cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii și antioxidante. Curcumina, principala sa componentă activă, a fost studiată pentru potențialul său în prevenirea și tratarea diferitelor tipuri de cancer. Deși cercetările sunt în curs, curcumina este apreciată pentru capacitatea sa de a inhiba proliferarea celulelor canceroase și de a induce apoptoza acestora.

Uleiul CBD

foto: istockphoto

Uleiul CBD, extras din planta de cannabis (Cannabis sativa), a câștigat popularitate în ultimii ani datorită proprietăților sale terapeutice, explorate inclusiv în contextul tratamentului cancerului. CBD, sau canabidiolul, substanța activă din acest ulei este diferită de componenta numită tetrahidrocanabinol (THC), compusul responsabil pentru efectele psihoactive ale canabisului. CBD este apreciat pentru efectele sale antiinflamatoare, analgezice și anxiolitice, fiind utilizat pentru a ameliora o serie de simptome asociate cu cancerul și tratamentele oncologice.

Există cercetări în curs care explorează potențialul CBD de a inhiba multiplicarea celulelor canceroase. Studiile preclinice au arătat că CBD poate induce apoptoza și poate încetini proliferarea celulelor canceroase în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de colon și glioblastomul. De asemenea, se sugerează că CBD ar putea interfera cu angiogeneza, procesul prin care tumorile își dezvoltă o rețea de vase de sânge pentru a se alimenta, limitând astfel capacitatea tumorii de a crește.

Totuși, este important de menționat că aceste rezultate sunt în mare parte obținute din studii de laborator în vitro și studii pe animale. În prezent, nu există suficiente dovezi clinice pentru a recomanda CBD ca tratament unic pentru cancer, însă acesta poate fi folosit complementar altor terapii oncologice.

Uleiul de copaiba

Ulei esențial de copaiba este extras din rășina copacilor din genul Copaifera, care cresc în America de Sud. Acest ulei este cunoscut pentru conținutul său bogat în sesquiterpene, în special beta-cariofilen și diterpene, precum acidul copalic. Sesquiterpenele și, în special, beta-cariofilenul au efecte antiinflamatoare puternice prin modularea receptorilor canabinoizi de tip 2 (CB2), ceea ce ajută la reducerea inflamației cronice asociate cu progresia cancerului. În plus, uleiul de copaiba prezintă activitate citotoxică împotriva anumitor linii celulare canceroase. Studiile in vitro și in vivo sugerează că uleiul de copaiba poate induce apoptoza și poate inhiba proliferarea celulelor tumorale prin perturbarea ciclului celular și inhibarea semnalizării inflamatorii, putând reduce metastazele în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de colon și cancerul de piele (melanom).

Substanțele active explorate până acum pentru efectul lor anticancerigen sunt mult mai numeroase și nu le putem prezenta în acest material pe toate, însă nu putem să nu menționăm măcar în treacăt câteva dintre ele: quercetina, sulforafanul, resveratrolul, licopenul, berberina, apigenina, epigalocatechin-3-galat (EGCG) ș.a.

Ciupercile medicinale

foto: istockphoto

Ciupercile medicinale au fost utilizate de mii de ani în diverse sisteme tradiționale de medicină pentru proprietățile lor benefice asupra sănătății. În ultimele decenii, atenția cercetătorilor s-a concentrat pe potențialul anticancerigen al unor ciuperci specifice, care ar putea juca un rol important atât în prevenirea cancerului, cât și în sprijinirea tratamentului pacienților oncologici. Aceste ciuperci conțin o gamă variată de compuși bioactivi care pot contribui la inhibarea creșterii tumorale, stimularea sistemului imunitar și ameliorarea efectelor secundare ale terapiilor convenționale. Dintre principalele ciuperci cu potențial anticancerigen menționăm: reishi, shiitake, maitake, cordyceps, agaricus sau chaga.

Reishi (Ganoderma lucidum)

Reishi este una dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale, apreciată pentru proprietățile sale imunomodulatoare și anticancerigene. Studiile au arătat că extractele de reishi pot inhiba proliferarea celulelor canceroase, pot induce apoptoza și pot reduce metastazele. De asemenea, ciuperca reishi este cunoscută pentru capacitatea sa de a îmbunătăți funcția imunitară, ceea ce este important pentru pacienții care urmează tratamente oncologice.

Shiitake (Lentinula edodes)

Shiitake este o altă ciupercă cu proprietăți terapeutice recunoscute. Aceasta conține lentinan, un compus care s-a dovedit eficient în stimularea sistemului imunitar și în susținerea organismului în lupta împotriva cancerului. Lentinanul este utilizat în unele țări ca adjuvant în terapia cancerului, în special pentru a crește eficiența chimioterapiei și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.

Maitake (Grifola frondosa)

Maitake, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca dansatoare”, este bogată în beta-glucani, substanțe active cunoscute pentru capacitatea lor de a stimula sistemul imunitar. Studiile preclinice sugerează că maitake poate încetini creșterea tumorilor și poate crește eficacitatea tratamentelor oncologice prin activarea celulelor imunitare, cum ar fi celulele NK (natural killer) și macrofagele, care joacă un rol esențial în distrugerea celulelor canceroase.

Cordyceps (Cordyceps sinensis)

Cordyceps este utilizată tradițional în medicina chineză pentru proprietățile sale de întărire a sistemului imunitar și de creștere a vitalității. Cercetările sugerează că cordyceps poate inhiba proliferarea celulelor canceroase și poate induce apoptoza în anumite tipuri de cancer. În plus, cordyceps poate contribui la reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei și radioterapiei, cum ar fi oboseala și scăderea numărului de celule albe din sânge.

Agaricus blazei

Agaricus blazei Murill, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca lui Dumnezeu”, este o ciupercă comestibilă originară din Brazilia, dar care este cultivată și în alte țări, inclusiv în Japonia și China. De-a lungul anilor, această ciupercă a atras atenția cercetătorilor datorită proprietăților sale terapeutice, în special în ceea ce privește potențialul său anticancerigen. Ea conține o gamă largă de compuși bioactivi, printre care polizaharide, proteine, lipide și steroli. Numeroase studii preclinice au demonstrat faptul că extractele de agaricus au capacitatea de a inhiba creșterea tumorilor, atât in vitro cât și in vivo. În modelele de animale, s-a observat că tratamentul cu această ciupercă a dus la o reducere semnificativă a dimensiunii tumorilor și la o rată mai mare de supraviețuire. Studiile clinice pe pacienți umani sunt mai puține, dar rezultatele preliminare sunt promițătoare. De exemplu, un studiu efectuat pe paciente cu cancer ginecologic a arătat că administrarea sa a îmbunătățit calitatea vieții și a redus efectele secundare ale chimioterapiei. Agaricus poate avea un efect sinergic atunci când este utilizat în combinație cu terapiile convenționale, chimio și radioterapia, putând ajuta la diminuarea efectelor secundare asociate cu aceste tratamente și poate îmbunătăți răspunsul general al pacientului la tratament.

Ciuperca de mesteacăn (Chaga – Inonotus obliquus)

Chaga este o ciupercă bogată în antioxidanți, care crește în principal pe mesteacăn și este cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii și anticancerigene. Studiile indică faptul că extractele de chaga pot inhiba creșterea tumorilor și pot reduce stresul oxidativ, un factor cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea cancerului.

Includerea ciupercilor medicinale în regimul de tratament al pacienților cu cancer poate oferi astfel beneficii semnificative, atât în prevenirea bolii, cât și în îmbunătățirea rezultatelor tratamentului și a calității vieții. Cu toate acestea, este esențial ca utilizarea lor să fie discutată cu medicul oncolog și cu un medic fitoterapeut, pentru a evita posibilele interacțiuni cu alte tratamente și pentru a stabili dozele adecvate.

Suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei

Pe lângă explorarea efectului direct antitumoral, medicina alternativă și complementară poate oferi un real suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei: grețuri, vărsături, tulburări digestive, anemie, trombocitopenie sau leucopenie.

Pacienții cu cancer se confruntă adesea cu un sistem imunitar deficitar, probleme de nutriție și alte complicații, realități care necesită o gestionare foarte atentă a patologiei lor.

Gimbirul (Zingiber officinale) este bine cunoscut pentru capacitatea sa de a ameliora grețurile și vărsăturile induse de chimioterapie. Gingerolii și shogaolii, principalele substanțe active din ghimbir, acționează prin blocarea receptorilor serotoninei (5-HT3) din tractul gastrointestinal și din sistemul nervos central, reducând astfel senzația de greață și reflexul de vomă. Această acțiune este deosebit de importantă în gestionarea grețurilor și vărsăturilor induse de chimioterapie, unde ghimbirul poate fi utilizat ca un tratament complementar. Se poate folosi ca atare, sub formă de infuzie sau ulei volatil.

Ceaiul verde (Camellia sinensis) conține antioxidanți puternici care pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de daunele cauzate de radioterapie. Astfel, ceaiul verde este bogat în polifenoli, în special catechine, dintre care epigalocatechina galat (EGCG) este cea mai studiată pentru efectele sale benefice. Alte catechine importante sunt epicatechina (EC), epicatechina galat (ECG) și epigalocatechina (EGC). Acești compuși au puternice proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și anticarcinogene. Catechinele din ceaiul verde neutralizează radicalii liberi, molecule reactive care pot provoca stres oxidativ și daune la nivelul ADN-ului celulelor. Prin reducerea stresului oxidativ, antioxidanții din ceaiul verde pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de deteriorările cauzate de radiațiile utilizate în tratamentul cancerului. Catechinele din ceaiul verde inhibă totodată producția de citokine proinflamatorii, reducând inflamația indusă de radiații.

foto: istockphoto

Tot în ceea ce privește suplimentele naturale cu proprietăți protectoare față de efectele adverse ale radiațiilor, merită să amintim și: turmericul, ginsengul, ginkgo biloba, spirulina, chlorella, astragalus, rhodiola ș.a.

Echinaceea (Echinacea spp.) și astragalus (Astragalus membranaceus) sunt plante folosite frecvent în gestionarea efectelor secundare ale tratamentelor anticancerigene. Chimioterapia și radioterapia, pot avea efecte adverse semnificative asupra sistemului imunitar. Unul dintre efectele secundare critice este leucopenia, o scădere semnificativă a numărului de leucocite (globule albe), care lasă pacienții vulnerabili la infecții. Astfel, echinaceea este cunoscută pentru compușii săi activi, precum alchilamidele, acidul chicoric și polizaharidele, care au efecte imunostimulatoare și antiinflamatoare. Echinaceea stimulează activitatea fagocitară a macrofagelor și crește producția de citokine, care joacă un rol esențial în răspunsul imunitar și poate spori activitatea celulelor natural killer (NK), care sunt cruciale în distrugerea celulelor infectate sau maligne. Prin îmbunătățirea funcției imunitare, echinaceea poate ajuta, așadar, la prevenirea și combaterea infecțiilor oportuniste care apar frecvent la pacienții cu leucopenie indusă de chimioterapie. De asemenea, ea poate reduce severitatea și durata infecțiilor respiratorii și alte infecții comune în rândul pacienților cu sistem imunitar slăbit.

Cealaltă plantă menționată, astragalus, conține compuși activi precum polizaharide, saponine și flavonoide, care sunt cunoscuți pentru proprietățile lor imunostimulatoare și antioxidante. Datorită acestora, astragalus poate stimula producția de celule imune, inclusiv limfocite și macrofage, și poate îmbunătăți activitatea celulelor natural killer (NK). Studiile arată că astragalus poate reduce toxicitatea chimioterapiei și poate îmbunătăți calitatea vieții pacienților, ajutând la menținerea funcțiilor imunitare și la combaterea infecțiilor.

Cătina roșie (Tamarix gallica) reprezintă o resursă importantă pentru pacienții care se confruntă cu anemie, trombocitopenie și leucopenie post chimioterapie. Cătina roșie conține o gamă variată de compuși bioactivi, inclusiv flavonoide, taninuri și acizi organici, care contribuie la regenerarea celulară și la îmbunătățirea profilului hematologic. Flavonoidele, în special, sunt cunoscute pentru efectele lor antioxidante și antiinflamatorii, care pot ajuta la protejarea celulelor sanguine de stresul oxidativ indus de chimioterapie.

foto: istockphoto – Tamarix gallica

În cazul anemiei, care este o scădere a numărului de globule roșii sau a hemoglobinei, cătina roșie poate contribui la stimularea producției de celule roșii și la îmbunătățirea transportului de oxigen în organism.

Trombocitopenia, caracterizată printr-un număr redus de trombocite, este o altă complicație comună post-chimioterapie. Trombocitele joacă un rol esențial în coagularea sângelui, iar un nivel scăzut al acestora poate duce la risc crescut de sângerare. Consumul de cătină roșie poate ajuta la stimularea megacariocitelor din măduva osoasă, ceea ce duce la creșterea producției de trombocite și la îmbunătățirea capacității de coagulare a sângelui.

Leucopenia, o reducere a numărului de leucocite (globule albe), afectează capacitatea sistemului imunitar de a combate infecțiile. În acest sens, cătina roșie poate ajuta la regenerarea celulelor albe și la consolidarea imunității pacienților, ceea ce este crucial pentru a reduce riscul de infecții post-chimioterapie.

Uleiul CBD s-a dovedit a fi eficient pentru pacienții care urmează tratamente în urma cărora pot experimenta stări de greață, vărsături, dureri cronice, anxietate și insomnie. Prin interacțiunea cu receptorii din sistemul endocanabinoid al corpului, CBD poate reduce inflamația și poate diminua percepția durerii, oferind o alternativă sau un adjuvant la analgezicele tradiționale. Uleiul CBD este cunoscut pentru efectele sale anxiolitice și sedative ușoare, ajutând la îmbunătățirea stării generale și la reducerea stresului emoțional.

Pacienții oncologici se confruntă adesea cu un stres psihologic intens, anxietate și tulburări de somn, cauzate de diagnostic, tratamente și incertitudinea legată de prognostic. Aromoterapia, utilizând uleiuri esențiale, este o metodă complementară din ce în ce mai folosită pentru a ameliora aceste simptome și a promova relaxarea. Lavanda (Lavandula angustifolia) și valeriana (Valeriana officinalis) sunt astfel două dintre cele mai utilizate plante în acest context, cunoscute pentru proprietățile lor anxiolitice și sedative.

Meloterapia, sau terapia prin muzică, combinată cu utilizarea suplimentelor pe bază de plante cu proprietăți calmante, poate juca un rol esențial în crearea unei stări de bine și în reducerea simptomelor de depresie și anxietate. Aceste intervenții nu doar că promovează relaxarea, dar pot și ameliora tensiunea emoțională, oferind pacienților un sprijin semnificativ în gestionarea stresului.

De asemenea, tehnicile de relaxare, rugăciunea și meditația aduc beneficii importante prin îmbunătățirea echilibrului psiho-emoțional, contribuind la o mai bună gestionare a emoțiilor și la creșterea rezilienței în fața provocărilor. În acest context, psiho-oncologia, o ramură a psihologiei care s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, se dedică în mod special sprijinirii pacienților oncologici.

Homeopatia reprezintă și ea o resursă valoroasă în tratamentul complementar al afecțiunilor oncologice și în susținerea organismului pentru a face față efectelor adverse ale tratamentelor convenționale. În combaterea stărilor de disconfort digestiv din timpul chimioterapiei sunt recomandate de exemplu remedii precum Nux vomica sau Ipeca. Tratamentul homeopat este unul individualizat, în care remediul este ales pe baza totalității simptomelor fizice, emoționale și mentale ale pacientului, nu doar pe baza diagnosticului specific de cancer. Fiecare persoană este tratată în mod unic, chiar dacă mai mulți pacienți au aceeași boală. De exemplu, două paciente cu cancer de sân ar putea primi remedii homeopate diferite în funcție de simptomele lor individuale (tipul durerii, starea emoțională și alte trăsături distincte).

Medicina integrativă nu urmărește astfel să înlocuiască tratamentele convenționale, ci să le completeze printr-o abordare holistică care ia în considerare toate aspectele vieții pacientului. Prin integrarea terapiilor complementare și a plantelor medicinale în planul de tratament, se urmărește ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și oferirea unui suport fizic și emoțional pacienților. Pentru ca aceste terapii să fie sigure și eficiente, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog. Medicul poate ajuta la identificarea terapiilor complementare care sunt sigure și compatibile cu tratamentele convenționale și poate ghida pacientul către cele mai potrivite soluții pentru nevoile sale.

foto: istockphoto

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă

1. Gariboldi MB, Marras E, Ferrario N, Vivona V, Prini P, Vignati F, Perletti G. Anti-Cancer Potential of Edible/Medicinal Mushrooms in Breast Cancer. International Journal of Molecular Sciences. 2023; 24(12):10120. https://doi.org/10.3390/ijms241210120

2. Lal S, Shekher A, Puneet, Narula AS, Abrahamse H, Gupta SC. Cannabis and its constituents for cancer: History, biogenesis, chemistry and pharmacological activities. Pharmacol Res. 2021 Jan;163:105302. doi: 10.1016/j.phrs.2020.105302. Epub 2020 Nov 24. PMID: 33246167.

3. Marineci CD, Cornel Chiriţă C. Vechi şi nou în terapia antineoplazică. https://medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/vechi-si-nou-in-terapia-antineoplazica-id-1680-cmsid-62

4. Narayanan S, de Mores AR, Cohen L, Anwar MM, Lazar F, Hicklen R, Lopez G, Yang P, Bruera E. Medicinal Mushroom Supplements in Cancer: A Systematic Review of Clinical Studies. Curr Oncol Rep. 2023 Jun;25(6):569-587. doi: 10.1007/s11912-023-01408-2. Epub 2023 Mar 30. PMID: 36995535.

5. Shah Z, Gohar UF, Jamshed I, Mushtaq A, Mukhtar H, Zia-Ui-Haq M, Toma SI, Manea R, Moga M, Popovici B. Podophyllotoxin: History, Recent Advances and Future Prospects. Biomolecules. 2021 Apr 19;11(4):603. doi: 10.3390/biom11040603. PMID: 33921719; PMCID: PMC8073934.

6. Shimizu T, Kawai J, Ouchi K, Kikuchi H, Osima Y, Hidemi R. Agarol, an ergosterol derivative from Agaricus blazei, induces caspase-independent apoptosis in human cancer cells. Int J Oncol. 2016 Apr;48(4):1670-8. doi: 10.3892/ijo.2016.3391. Epub 2016 Feb 15. PMID: 26893131.

7. Wong JH, Ng TB, Chan HHL, Liu Q, Man GCW, Zhang CZ, Guan S, Ng CCW, Fang EF, Wang H, Liu F, Ye X, Rolka K, Naude R, Zhao S, Sha O, Li C, Xia L. Mushroom extracts and compounds with suppressive action on breast cancer: evidence from studies using cultured cancer cells, tumor-bearing animals, and clinical trials. Appl Microbiol Biotechnol. 2020 Jun;104(11):4675-4703. doi: 10.1007/s00253-020-10476-4. Epub 2020 Apr 9. PMID: 32274562.

8. Yu CH, Kan SF, Shu CH, Lu TJ, Sun-Hwang L, Wang PS. Inhibitory mechanisms of Agaricus blazei Murill on the growth of prostate cancer in vitro and in vivo. J Nutr Biochem. 2009 Oct;20(10):753-64. doi: 10.1016/j.jnutbio.2008.07.004. Epub 2008 Oct 16. PMID: 18926679.

9. Zhang Y, Zhang M, Jiang Y, Li X, He Y, Zeng P, Guo Z, Chang Y, Luo H, Liu Y, Hao C, Wang H, Zhang G, Zhang L. Lentinan as an immunotherapeutic for treating lung cancer: a review of 12 years clinical studies in China. J Cancer Res Clin Oncol. 2018 Nov;144(11):2177-2186. doi: 10.1007/s00432-018-2718-1. Epub 2018 Jul 24. PMID: 30043277.

Bydr. Cristina Munteanu

Medicină alternativă, complementară sau integrativă? Care, când și de ce?

În ultima vreme, interesul pentru soluții terapeutice bazate pe remedii naturale a crescut semnificativ. Au devenit astfel tot mai populare expresii precum medicină neconvențională, medicină holistică, medicină alternativă, medicină complementară, medicină personalizată sau medicină integrativă.

Sunt acești termeni sinonimi?

Nu, deși sunt termeni aparent asemănători, aceștia definesc concepte distincte și abordări diferite în ceea ce privește tratamentul și îngrijirea pacienților.

Voi încerca să explic mai detaliat în continuare diferențele dintre acești termeni.

Medicina neconvențională

Medicina neconvențională reprezintă un concept larg, care cuprinde mai multe abordări terapeutice în tratarea și prevenirea bolilor care pot completa sau înlocui tratamentele convenționale. Pentru a fi mai clari, vom defini și conceptul de medicină convențională.

Medicina convențională, clasică sau alopată, se referă la o serie de standarde medicale acceptate la nivel global, bazate pe cercetare și dovezi științifice. Medicina convențională are la bază consultul medical, diagnosticarea și tratamentul bolilor folosind metode și tehnologii medicale moderne: analize, intervenții chirurgicale, medicamente.

În medicina convențională unei boli sau unui simptom îi corespunde de regulă în mod standard un medicament. De exemplu, toate persoanele care fac febră vor primi în mod clasic un preparat pe bază de ibuprofen, paracetamol sau algocalmin.

Medicina neconvențională nu respinge informațiile primite din cadrul explorărilor clinice și paraclinice ale medicinei clasice, ci se poate baza pe ele în stabilirea recomandărilor terapeutice. De asemenea, medicina neconvențională se bazează la rândul ei din ce în ce mai mult pe cercetări științifice, pentru a-și confirma metodele și terapiile și propunând remedii standardizate și sigure.

Din cadrul medicinei neconvenționale fac parte terapii naturale precum acupunctura, homeopatia, fitoterapia, aromaterapia, medicina tradițională chineză, chiropractica, meditația etc.

Medicina holistică

Medicina holistică este un termen folosit pentru a desemna practicile terapeutice care se adresează persoanei privite ca un întreg indivizibil – corp, minte şi suflet.

Medicina alternativă

Acest termen se referă la practicile medicale și terapiile neconvenționale, care nu sunt considerate parte a medicinei clasice, alopate și care sunt folosite ca alternative la tratamentele convenționale. Adică dacă de exemplu pe o persoană o doare capul, în mod clasic va lua un medicament antalgic. Dacă dorește să folosească o alternativă la acest tratament, atunci această persoană nu își va administra medicamentul clasic pentru durere de cap, ci va încerca în locul acestuia să practice tehnici de relaxare, să se hidrateze sau să consume plante cu efect antalgic precum scoarța de salcie sau roinița.

Medicina complementară

Termenul de medicină complementară se referă la terapiile și tratamentele neconvenționale care sunt folosite împreună cu tratamentele recomandate în medicina clasică, pentru a completa și a spori eficacitatea tratamentului. Cu alte cuvinte, medicina complementară combină terapiile clasice cu cele neconvenționale. De exemplu, aceeași persoană prezentată anterior ca având durerea de cap, alege în această situație, să ia medicamentul antalgic clasic, dar, în plus, și să completeze tratamentul cu tehnici de relaxare sau cu un preparat din plante.

Medicina integrativă

Termenul de medicină integrativă descrie acel tip de medicină care îmbină practicile medicale clasice cu terapiile complementare și alternative, punând accent pe abordarea holistică a pacientului. Medicina integrativă presupune astfel o abordare multidisciplinară și alegerea celor mai bune soluții terapeutice pentru pacient, punând accent pe tratamentul recomandat pacientului ca întreg, luând în considerare atât aspectele fizice, cât și cele psiho-emoționale și mintale.

Practicienii medicinei neconvenționale, alternative sau complementare, de cele mai multe ori sunt medici ca formare de bază, care au ales să își completeze studiile obținând o calificare suplimentară în fitoterapie, homeopatie, acupunctură etc. Aceste specializări sunt cursuri acreditate de Ministerul Sănătății, ceea ce ar trebui să elimine etichetele acordate acestor practicieni (de multe ori chiar de către colegii lor) de vraci sau alți termeni depreciativi înrudiți. Da, cu siguranță există și practicieni care nu sunt medici, ci sunt afiliați Ordinului Practicienilor de Medicină Alternativă, aceștia nefiind absolvenți de medicină, dar urmând în cadrul cursurilor efectuate și însușirea noțiunilor de anatomie umană, fiziologie și fiziopatologie. În această situație, nefiind medici, ei nu au capacitatea de a solicita investigații și de a pune un diagnostic, bazându-se doar pe diagnosticele puse în prealabil de un medic specialist.

Dacă medicina clasică abordează în general sănătatea ca fiind absenţa bolii, în medicina neconvențională accentul este pus pe modificări ce pot apărea înainte de a fi evidente simptomele unei afecțiuni și pe prevenție.

Sănătatea este de cele mai multe ori o reflecție a stilului nostru de viață și a alegerilor zilnice, iar boala este astfel mai mult decât un simptom izolat, căci ea începe cu mult înainte ca noi să simțim fizic semnele ei. Boala este rezultatul unui dezechilibru care s-a acumulat în timp (luni sau ani), iar simptomele sunt adesea semnale tardive, un fel de strigăte de ajutor ale unui organism deja afectat și un semnal că ceva nu funcționează cum trebuie.

Abordarea holistică și integrativă este astfel, din punctul meu de vedere, cheia spre o vindecare deplină, spre o experiență în care mintea, corpul și sufletul nu mai funcționează separat, ci ca un tot unitar, în deplină armonie.

foto: istockphoto

În concluzie, pe scurt:

  • terapiile integrative abordează pacientul în mod holistic, combinând practicile medicale convenționale cu terapiile neconvenționale
  • tratamentele alternative sunt folosite în locul tratamentelor convenționale
  • tratamentele complementare sunt utilizate în paralel cu tratamentele convenționale.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

foto: istockphoto.com

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

foto: istockphoto.com

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

foto: istockphoto.com
  • salvie
  • trei frați pătați
  • gălbenele
  • lavandă
  • brusture
  • frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

  • tinctură de propolis
  • tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

  • ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
  • ulei de cimbru
  • ulei de oregano
  • ulei de salvie
  • ulei de turmeric
  • ulei de rozmarin
  • ulei de busuioc
  • ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

  • ulei de cătină
  • ulei de avocado
  • ulei de gălbenele
  • ulei de broccoli
  • ulei din sâmburi de struguri
  • unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

  • extract din muguri de nuc
  • tinctură de propolis
  • tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Convulsiile. Cauze. Manifestare. Prim ajutor. Convulsiile febrile la copil

foto: istockphoto.com

În primul rând, ce sunt convulsiile?

Convulsiile sunt contracții musculare generalizate, involuntare, care sunt cauzate de o descărcare electrică anormală ce are loc la nivelul neuronilor sistemului nervos central. Ele sunt asociate cu pierderea stării de conștiență și a capacității persoanei de a-și menține tonusul postural. Există însă și convulsii în care tonusul postural nu este pierdut, cum este cazul convulsiilor de tip absență; în această situație, persoana respectivă nu cade, dar nu răspunde la stimuli externi și rămâne cu privirea într-un punct fix (privește ,,în gol”).

De ce apar convulsiile?

Cauze de apariție a convulsiilor pot fi:

  • hipoglicemia (glicemie < 40mg%)
  • hipocalcemia
  • hipomagneziemia
  • hiponatremia
  • deficiența de piridoxină / piridoxindependenţa (deficienţă în sinteza neurotransmiţătorului inhibitor GABA care necesită ca și cofactor piridoxina)
  • febra
  • infecțiile respiratorii sau de altă natură care evoluează cu febră mare (rujeola, roseola infantum, amigdalita etc.)
  • infecții sau inflamații ale sistemului nervos central (meningite, encefalite)
  • hemoragii intracraniene (îndeosebi la prematuri)
  • afecțiuni precum: scleroza multiplă, fenilcetonuria ș.a.
  • traumatisme craniene
  • tumori intracraniene
  • malformații cerebrale
  • intoxicații medicamentoase

Convulsiile pot fi de mai multe feluri:

– clonice (mișcări ritmice, clonii; pot fi localizate pe o parte a corpului sau pot migra de la un membru la altul)

– tonice (extensia, încordarea membrelor)

– tonico-clonice (combinație între cele două de mai sus)

– mioclonice (flexia membrelor)

– atone (pierderea tonusului muscular)

– tip absență (privire ,,în gol”)

– apnee-cianoză și bradicardie (la nou-născuți)

– mişcări atipice precum: protruzia limbii, sucţiune, masticaţie, hipersalivaţie, privire fixă, clipit, devierea privirii, pedalat etc. (la nou-născuți)

De obicei convulsiile se opresc de la sine, dar este important ca aceste persoane să nu se lovească prin cădere sau prin contracturile violente ale musculaturii. Dacă ne aflăm în fața unei persoane care convulsionează, indiferent că este copil sau adult, trebuie să îndepărtăm obiectele din jur de care se poate lovi, să o așezăm pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca. Nu introducem nimic în gura unei persoane care convulsionează și renunțăm la orice manipulare.

De asemenea, dacă putem, este important să cronometrăm pe ceas durata convulsiei (uneori, deși trec doar câteva secunde aparținătorii au impresia că a trecut o veșnicie) și să sunăm la ambulanță dacă ea depășește 5 minute.

Convulsiile febrile

Cel mai frecvent întâlnite în viața de zi cu zi sunt poate convulsiile febrile, care constituie subiectul materialului de față.

Acestea, așa cum le spune și numele, apar în asociere cu febra la copiii cu vârste cuprinse de regulă între 3 luni și 5 ani și nu sunt asociate cu infecții acute ale sistemului nervos central sau alte cauze demonstrabile metabolice ce pot provoca convulsii (vezi mai sus).

foto: istockphoto.com

Este important de menționat faptul că aceste convulsii febrile nu sunt și nu ar trebui diagnosticate ca epilepsie: epilepsia presupune existența unor convulsii recurente în stare de afebrilitate. Ele apar de obicei în prima zi a unei infecții acute virale cel mai frecvent și uneori reprezintă primul semn de manifestare al bolii. De cele mai multe ori asociază o predispoziție genetică, acești copii având în familie părinți sau frați care au avut în mica copilărie convulsii febrile.

Primul lucru care trebuie făcut în această situație este administrarea unui antitermic. Nu vom ține copilul în brațe pentru a nu favoriza creșterea temperaturii, ci îl vom așeza pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca cu salivă în cursul episodului convulsiv sau a nu aspira secrețiile (mai ales dacă prezintă și o vărsătură concomitent).

Dacă există posibilitatea și sunt și alte persoane în apropiere, se poate înregistra video convulsia și cronometra.

Majoritatea convulsiilor febrile apar la o valoare a temperaturii peste 38°C și sunt datorate unei vulnerabilități ridicate la febră a creierului care se află în dezvoltare și scăderii pragului convulsivant. La vârste mici, creierul este imatur, iar mecanismele excitatorii cerebrale (neurotransmițătorul excitator glutamat) predomină în detrimentul celor inhibitorii (neurotransmițătorul inhibitor GABA). În timpul febrei apare o alcaloză secundară hipervențilației care accentuează excitabilitatea neuronală. La aceasta se poate adăuga și acțiunea factorilor pirogeni.

Puteți citi mai multe despre mecanismul de producere al febrei aici:

Convulsiile febrile pot fi simple sau complexe.

Convulsiile febrile simple au o durată mai scurtă, sub 10-15 minute (de obicei sub 1-2 minute) și nu se repetă pe parcursul următoarelor 24 de ore. De regulă au caracter bilateral, generalizat, adică se manifestă pe ambele părți ale corpului. Din punct de vedere medical, convulsiile febrile simple sunt considerate benigne și nu necesită tratament anticonvulsivant. Dar ele reprezintă o întâmplare cu un mare impact psiho-emoțional, care sperie părinții sau aparținătorii.

Convulsiile febrile complexe apar mai rar, durează mai mult (peste 15 minute) și de obicei sunt specifice copiilor care sunt diagnosticați cu afecțiuni neurologice sau prematurilor. De regulă au caracter unilateral. Copiii care prezintă acest tip de convulsii prezintă un risc mai mare de a dezvolta ulterior epilepsie.

Cum se manifestă convulsia febrilă?

foto: istockphoto.com

Convulsia febrilă poate să apară când sugarul/copilul este treaz sau poate apărea în timpul somnului (putând fi mai greu de identificat dacă copilul este lăsat nesupravegheat). Acesta devine inconștient, nu răspunde dacă este strigat, în timp ce mâinile și/sau picioarele încep să zvâcnească într-un mod ritmic, necontrolat. Uneori este prezent doar un tremor la nivelul capului sau zvâcnituri, spasme ale ochilor. Copiii pot prezenta gemete și emisii spontane de urină sau materii fecale (greu de cuantificat la copiii mici, care nu au dobândit încă un control sfincterian și poartă scutec).

În timpul unei convulsii putem observa modificări ale respirației persoanei respective, care poate fi mai accelerată sau mai zgomotoasă. După încetarea crizei convulsive respirația revine la normal și în general copiii sunt obosiți și somnolenți. Acei copii care după o criză convulsivă prezintă un deficit motor sau neurologic trebuie investigați.

Convulsiile febrile pot fi confundate cu frisoanele. Însă atunci când un copil mic prezintă un frison, el își păstrează starea de conștiență. Mai mult, de obicei după un frison urmează o creștere a temperaturii.

O altă entitate ce poate fi confundată cu convulsia la copilul mic este spasmul hohotului de plâns. Acesta apare însă în afebrilitate, se asociază cu paloare sau cianoză, plâns în hohote și o scurtă perioadă de pierdere a stării de conștiență după episodul de plâns.

Când mergem la medic?

Orice convulsie trebuie adusă la cunoștința medicului. Copilul trebuie consultat de către medicul curant sau specialist pentru a vedea dacă sunt semne și simptome ale unei infecții și a primi tratament corespunzător.

Se merge de urgență la spital:

  • în cazul unei convulsii care durează mai mult de 3-5 minute, cu caracter de convulsie febrilă complexă (vezi mai sus)
  • în cazul unor convulsii care se repetă în decurs de 24 de ore
  • dacă sugarul / copilul prezintă deficit motor sau neurologic după criza convulsivă
  • dacă sugarul / copilul prezintă o fontanelă care bombează, vomită în jet sau este letargic.
foto: istockphoto.com

În cazul unui copil care a prezentat o convulsie febrilă complexă se recomandă efectuarea unei electroencefalograme (EEG).

Se recomandă, de asemenea, efectuarea unor analize de laborator care pot elucida etiologia infecțioasă sau metabolică.

Puncția lombară se recomandă doar în cazuri selecționate, când se suspectează o meningită sau encefalită.

Tomografia computerizată a craniului se recomandă atunci când se suspectează hemoragii, procese tumorale sau malformații cerebrale.

Convulsiile febrile simple nu sunt asociate cu riscul de a dezvolta modificări ale structurii cerebrale, deficite cognitive sau comportamentale ulterioare.

Convulsiile febrile simple nu necesită tratament anticonvulsivant!

Părinții trebuie să fie informați și pregătiți asupra posibilității repetării convulsiei în cadrul unui alt episod febril.

De aceea, ei vor trebui să intervină prompt pentru scăderea febrei în cazul afecțiunilor acute viitoare, pentru a evita o posibilă convulsie febrilă.

Există o reticență destul de răspândită în ultimii ani de a nu administra antitermice copiilor de teama toxicității hepatice a paracetamolului sau a tulburărilor gastrice ce pot fi determinate de ibuprofen. Într-adevăr, recomandarea generală este de a nu administra antitermic la un copil cu stare generală bună la primele semne de creștere a temperaturii. Febra are efecte benefice prin stimularea sistemului imunitar și a producției de anticorpi și, de asemenea, prin împiedicarea multiplicării microbilor. Putem apela la metode de scădere a temperaturii prin scăderea temperaturii mediului ambiant, prin termoliză fizică, creșterea consumului de lichide etc. Dar uneori aceste măsuri acționează mult prea lent în comparație cu ascensiunea temperaturii. Ele pot fi de mare ajutor în cazul copiilor care nu prezintă un prag convulsivant scăzut, dar întârzierea scăderii febrei poate reprezenta un pericol pentru apariția unei convulsii febrile la un copil cu antecedente de convulsii febrile sau cu o sensibilitate în acest sens.

Este bine de știut, că, pe lângă tratamentele clasice, ne putem ajuta în scăderea temperaturii de metode complementare precum fitoterapia sau homeopatia. Aceste tratamente sunt individualizate și recomandate de medicul specialist în funcție de particularitățile fiecărui copil în parte.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. American Academy of Pediatrics – Subcommittee on Febrile Seizures. Neurodiagnostic evaluation of the child with a simple febrile seizure. Pediatrics 2011; 127:389-94.

2. Febrile seizures: clinical practice guideline for the long-term management of the child with simple febrile seizures. Pediatrics 2008; 121:1281-6.Natsume J., Hamano S.-I., Iyoda K., et al.

3. New guidelines for management of febrile seizures in Japan. Brain Dev 2017; 39:2-9.

4. Offringa M., Newton R., Cozijnsen M.A., Nevitt S.J. Prophylactic drug management for febrile seizures in children. Cochrane Database Syst Rev 2017; 2:CD003031.

5. Wilmshurst J.M., Gaillard W.D., Vinayan K.P., et al. Summary of recommendations for the management of infantile seizures: Task Force Report for the ILAE Commission of Pediatrics. Epilepsia 2015; 56:1185-97.