



Epistaxisul, cum este numită în termeni medicali sângerarea nazală, reprezintă o situație neplăcută, dar care trebuie să fie tratată cu maximă seriozitate.
Este important să fim pregătiți și să știm exact ce măsuri să luăm pentru a opri rapid și eficient sângerarea, fie că ne confruntăm noi înșine cu această problemă, fie că ajutăm o altă persoană.
Epistaxisul poate fi clasificat în funcție de localizarea sa în: epistaxis anterior și epistaxis posterior.
Epistaxisul anterior este cel mai frecvent întâlnit și se produce de obicei din zona numită pata vasculară Kisselbach, situată pe septul nazal (peretele ce desparte cele două nări) în porțiunea anterioară. Aceasta este o zonă extrem de bine vascularizată, ceea ce o face vulnerabilă la sângerări.
Epistaxisul posterior este mai rar și provine din partea din spate a cavității nazale, din arterele etmoidale cel mai adesea. Acest tip de sângerare poate fi mai greu de controlat și este adesea mai grav, necesitând uneori intervenție medicală de urgență.
Tehnici de oprire a sângerării
În majoritatea cazurilor, epistaxisul anterior poate fi gestionat acasă prin câteva măsuri simple, dacă sunt corect efectuate: poziționarea și presiunea.
Importanța poziționării corecte în gestionarea epistaxisului: pacientul trebuie să fie așezat cu corpul și capul ușor aplecate în față.
De ce această poziție ușor aplecat în față este importantă?
Cea mai importantă rațiune pentru aplecarea în față – și nu poziționarea pe spate – este prevenirea înghițirii, înecării sau aspirării sângelui în plămâni.
Dacă pacientul este poziționat pe spate, crește presiunea în vasele de sânge de la nivelul feței, fapt care va agrava sângerarea. Sângele care curge din cavitatea nazală se va prelinge la nivelul faringelui posterior și, ajungând în gură, cel mai probabil va fi înghițit. Ingerarea sângelui poate provoca iritația stomacului, ceea ce va duce la greață și vărsături. Efortul de vărsătură și vărsăturile în sine pot agrava sângerarea nazală. Din acest motiv, sângele care se acumulează la nivelul gurii este recomandat să fie scuipat, nu înghițit.
În anumite situații, mai ales la copiii mici sau la persoanele semiconștiente, există riscul ca sângele să fie aspirat în căile respiratorii, ceea ce poate duce la pneumonie sau chiar înecare.
În plus, aplecarea ușoară înainte permite un control mai bun al sângerării, deoarece sângele curge în afara nării, facilitând observarea cantității acestuia. Poziția întins pe spate, poate ascunde amploarea sângerării și poate complica evaluarea reală a situației.
Presiunea
Se recomandă să se aplice presiune pe aripa nazală (partea moale a nasului) timp de 5-10 minute, exercitarea acestei presiuni constant, continuu, fiind esențială pentru a opri sângerarea. Din acest motiv, nu vom întrerupe compresiunea după câteva secunde pentru a verifica dacă mai curge sânge. Se recomandă ca timpul de exercitare al presiunii să fie cronometrat, deoarece în astfel de situații se pierde noțiunea timpului.
Dacă sângerarea persistă după 20 de minute sau dacă epistaxisul este posterior, este necesară evaluarea medicală de urgență. O modalitate de a ne da seama că epistaxisul este posterior este și constatarea faptului că, deși exercităm compresiunea corect pe aripile nazale și persoana este poziționată cu corpul și cu capul ușor aplecate în față, sângele continuă să se acumuleze în cavitatea bucală.
O recomandare frecventă este aplicarea compreselor reci pe față pentru a induce vasoconstricție și a reduce astfel sângerarea și prin acest mecanism. Totuși, nu întotdeauna avem la dispoziție comprese reci sau riscăm să pierdem timp prețios, în loc să efectuăm imediat compresiunea corectă, care este esențială pentru a controla sângerarea.
O situație frecvent întâlnită este aceea de a încerca oprirea sângerării nazale prin introducerea în nară a unui șervețel de hârtie sau a unui tampon de vată. Aceste măsuri nu sunt recomandate, deoarece nu pot produce presiune pe locul de sângerare. Aceste materiale doar absorb din sângele care curge, dar nu rezolvă problema: sângele continuă să curgă și se va acumula în nară, începând să se coaguleze; persoana căreia îi curge sânge din nas va simți la un moment dat nevoia să sufle nasul și va elimina acel cheag, vederea acestuia generând de cele mai multe ori panică. Mai mult, resturi de fibre pot rămâne în interiorul nasului și irita mucoasa nazală. Dacă există la îndemână, se pot folosi însă bureți hemostatici, care au o capacitate mare de absorbție și aderă la locul sângerării, activând trombocitele și inițiind astfel procesul de oprire a sângerării.
Așadar, poziția aplecat în față în timpul unui episod de epistaxis nu doar că ajută la gestionarea eficientă a sângerării, dar previne și complicațiile potențial grave, cum ar fi ingerarea sau aspirația sângelui. Această poziționare corectă, combinată cu presiunea constantă aplicată pe aripa nazală, constituie primele măsuri de tratament care trebuie urmate în caz de sângerare nazală.
Cauzele frecvente ale epistaxisului
Majoritatea episoadelor de epistaxis sunt localizate anterior, la nivelul plexului vascular Kisselbach, fiind cauzate de iritația sau lezarea mucoasei nazale.
Printre cauzele cele mai comune se numără:
– infecții virale: majoritatea virusurilor au ca poartă de intrare în corpul uman căile nazale și, odată pătrunse în organism, ele încep rapid multiplicarea la acest nivel, fapt care determină inflamarea mucoasei nazale
– picături de nas: utilizarea excesivă a picăturilor și spray-urilor nazale poate irita mucoasa nazală
– lezarea mucoasei: introducerea degetului sau a altor corpuri străine în nas poate provoca leziuni care duc la sângerare
– afecțiuni de tipul rinitelor (alergice și non-alergice), deviației de sept
– aer uscat: umiditatea redusă din încăperi usucă mucoasa nazală și poate contribui la apariția de fisuri și cruste la acest nivel
– administrare de medicamente antiinflamatoare sau anticoagulante
– carențe vitaminice: de exemplu, lipsa vitaminei C sau K
Alte cauze care pot determina sângerări nazale sunt:
Tensiunea arterială: creșterea tensiunii arteriale poate determina apariția epistaxisului și, în această situație, sângerarea nazală apare frecvent după efort fizic sau este asociată cu dureri de cap severe.
Probleme hematologice:
Anumite afecțiuni hematologice predispun la epistaxis:
– trombocitopenie: un număr scăzut de trombocite poate afecta coagularea sângelui și duce la sângerări
– hemofilie
– boala von Willebrand
Atunci când vorbim de existența unor probleme hematologice, în marea lor majoritate afecțiuni ereditare ce afectează coagularea sângelui, aceste persoane prezintă sângerări nazale frecvente, asociate cu sângerări gingivale sau cu apariția de vânătăi spontane – situații care necesită consult medical de specialitate.
Afecțiuni ale ficatului: acestea pot afecta producția de factori de coagulare, care sunt esențiali pentru controlul sângerării. Când funcția ficatului este compromisă (în boli hepatice precum ciroza sau hepatita cronică), scade și producția acestor factori, ceea ce determină o tendință crescută de sângerare.
Mai rar, putem vorbi și de traumatisme, tumori sau intervenții chirurgicale la nivelul nasului sau feței.
Ce facem după oprirea sângerării?
După oprirea unei sângerări nazale este important să luăm măsuri adecvate pentru a preveni resângerarea. Mucoasa nazală rămâne vulnerabilă și fragilă după un episod de epistaxis, iar anumite activități sau comportamente pot declanșa o nouă sângerare. De aceea, este important să știm ce trebuie evitat pentru a facilita vindecarea completă a mucoasei nazale și a reduce riscul apariției altor episoade de epistaxis.
Iată câteva măsuri esențiale pentru a reduce riscul de resângerare:
– evitarea efortului fizic intens
– evitarea suflării nasului: suflarea nasului poate crea o presiune internă ridicată asupra vaselor de sânge din nas. Aceasta poate afecta crusta formată pentru a opri sângerarea, determinând desprinderea ei și, implicit, resângerarea. Dacă este absolut necesar să se îndepărteze secrețiile nazale, este recomandat să se procedeze într-un mod delicat, preferabil folosind un spray salin sau ser fiziologic pentru a umezi interiorul nasului și a înmuia crustele, facilitând astfel eliminarea lor fără a aplica presiune.
– strănutul puternic poate declanșa o nouă sângerare: dacă se întâmplă să strănutați, este recomandat să nu vă abțineți și să strănutați cu gura deschisă
– evitarea expunerii la medii uscate: puteți încerca utilizarea unui umidificator în camera în care petreceți cel mai mult timp
– hidratare corespunzătoare: consumul adecvat de lichide poate contribui la menținerea hidratării mucoasei nazale
– evitarea mâncărurilor și băuturilor fierbinți: acestea pot provoca vasodilatație (dilatarea vaselor de sânge), inclusiv la nivelul nasului, ceea ce poate crește riscul de resângerare
– evitarea băilor cu apă fierbinte, inhalațiilor cu abur cald sau a saunei: provoacă vasodilatație
– poziționarea capului mai sus în timpul somnului: dormitul cu capul ușor mai ridicat poate contribui la reducerea presiunii asupra vaselor de sânge din nas, diminuând riscul de resângerare pe timpul nopții
– lubrifierea mucoasei nazale: aplicarea unui unguent nazal pe bază de vaselină poate contribui la protejarea mucoasei (sau a unor unguente special concepute pentru aceste situații). Se mai pot folosi spray-uri nazale cu acid hialuronic sau panthenol. Foarte eficient este în aceste situații și uleiul de cătină, care lubrifiază mucoasa nazală, dar (prin conținutul în vitamine A, C, K și E) contribuie și la refacerea mucoasei nazale și la reducerea fragilității vaselor de sânge.
– evitarea expunerii la fum de țigară sau alte substanțe iritante (parfumuri, praf, ciment etc.)
– monitorizarea tensiunii arteriale (în cazul persoanelor hipertensive)
– reducerea pe cât posibil a utilizării medicamentelor care pot favoriza sângerarea, cum ar fi aspirina și ibuprofenul. De asemenea, este important să evaluați dacă ați introdus recent un medicament nou, chiar și un supliment din plante, înainte de apariția sângerării.
În concluzie, gestionarea corectă a epistaxisului și adoptarea măsurilor de prevenție sunt esențiale pentru a reduce riscul reapariției sângerărilor nazale. Prin aplicarea rapidă poziționării corecte și a tehnicilor adecvate de compresiune, prin evitarea factorilor declanșatori și protejarea mucoasei nazale în perioada de vindecare, putem asigura un proces de recuperare eficient și preveni astfel recidivele.
Epistaxisul este un simptom relativ comun, dar el nu trebuie ignorat, mai ales dacă apare frecvent sau este însoțit de alte simptome. În astfel de cazuri, este esențială evaluarea medicală pentru a identifica și trata cauzele subiacente.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Ce sunt migrenele și durerile de cap?
Migrenele și durerile de cap sunt afecțiuni destul de comune care afectează calitatea vieții a numeroase persoane. Potrivit statisticilor, aceste probleme sunt întâlnite mai frecvent în rândul femeilor decât al bărbaților. Deși pot părea similare, ele au totuși caracteristici și cauze diferite.
Durerea de tip migrenă este o durere de cap intensă, care afectează adesea doar o jumătate a capului, dar nu este obligatoriu. Poate fi însoțită de simptome precum greață, vărsături, sensibilitate la mirosuri, lumină și sunete și poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Uneori, la debutul sau în timpul atacurilor migrenoase pacientul poate vedea anumite spoturi luminoase (migrena cu aură) sau poate avea senzația de amorțire a unor zone ale corpului.
Mecanismul de producere a migrenelor nu este complet elucidat, fiind unul plurifactorial, care ține de factori genetici, de mediu sau locali. Astfel, anumite dezechilibre ale neurotransmițătorilor pot avea efect proinflamator și vasodilatator, crescând sensibilitatea la durere. Un nivel scăzut de serotonină, de exemplu, poate determina vasodilatație la nivelul vaselor de sânge cerebrale și duce la o modificare a percepției durerii. Anumiți hormoni, precum estrogenul, afectează nivelul de serotonină și al altor neurotransmițători, astfel încât fluctuațiile hormonale pot contribui la apariția migrenelor.
Componenta genetică poate fi obiectivată prin existența mai multor membri în aceeași familie cu episoade migrenoase.
Durerea simplă de cap are ca și cauză frecventă ascensiunea tensiunii arteriale, dar poate fi dată și de hipotensiune, sinuzite ori afecțiuni oftalmologice (miopie, glaucom). Există însă și condiții medicale severe care se pot ascunde în spatele unei dureri de cap. Astfel, o durere de cap puternică, brusc apărută și care nu cedează la medicamente antalgice, poate fi cauzată de ruperea unui anevrism cerebral și constituie o urgență medicală. De asemenea, durerile de cap asociate cu febră mare și stări de confuzie necesită și ele evaluare medicală de urgență pentru a exclude afecțiuni de tipul encefalitelor sau meningitelor. Durerile de cap asociate cu tulburări de memorie, schimbări ale dispoziției, tulburări de auz, văz sau limbaj trebuie investigate pentru a exclude o eventuală tumoare cerebrală.
Deși uneori nu poate fi identificată o cauză anume a durerilor de cap, există totuși factori care au fost demonstrați a avea legătură cu o frecvență mai mare a acestora.
Stresul: tensiunea și stresul psihologic pot declanșa adesea dureri de cap tensionale.
Alimentația: anumite alimente și băuturi, cum ar fi alcoolul, cafeaua, ciocolata, energizantele, precum și alimentele procesate, afumate ori conservele pot declanșa și ele migrene periodice.
Modificări hormonale: femeile pot experimenta migrene legate de ciclul menstrual, sarcină sau menopauză.
Lipsa somnului: un somn insuficient sau de proastă calitate poate duce la dureri de cap.
Deshidratarea: consumul insuficient de apă poate provoca și el dureri de cap.
Astfel, în încercarea de a reduce frecvența atacurilor migrenoase sau a durerilor de cap, se impun o serie de măsuri precum o alimentație sănătoasă și echilibrată, sport și odihnă. Consultul medical de specialitate este necesar pentru a exclude anumite condiții medicale ca și cauze ale durerilor de cap și pentru a beneficia de tratament personalizat.
Pe lângă acestea, este bine să nu uităm că natura ne-a pus la dispoziție remedii minunate prin care putem ameliora sau combate aceste dureri.
Durerile de cap sau migrenele pot fi prevenite sau ameliorate şi cu ajutorul plantelor medicinale, motiv pentru care vom enumera câteva dintre cele mai cunoscute plante cu rol dovedit în acest sens.
Roinița, cunoscută și sub numele de melisă (Melissa officinalis), este o plantă perenă din familia Lamiaceae, deosebit de apreciată pentru proprietățile sale medicinale. Originară din regiunea mediteraneană, roinița este acum cultivată pe scară largă în întreaga lume datorită beneficiilor sale terapeutice, în special în tratarea problemelor legate de sistemul nervos și digestiv.
Roinița este recunoscută pentru efectele sale calmante asupra sistemului nervos. Componentele active din melisă, cum ar fi uleiurile esențiale, flavonoidele și acidul rozmarinic, contribuie la reducerea anxietății și a stresului. Consumul regulat de roiniță poate contribui la inducerea unei stări de calm și relaxare. Cercetările demonstrează că extractele de roiniță au efecte neuroprotectoare, ajutând la prevenirea deteriorării neuronale cauzate de stres și la îmbunătățirea funcției cognitive. Roinița s-a dovedit a fi astfel eficientă în reducerea frecvenței și intensității migrenelor datorită proprietăților sale analgezice și antispasmodice.
Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule sau ulei volatil. Extern, uleiul volatil de roiniță poate fi folosit pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.
Spilcuța (Tanacetum parthenium), cunoscută și sub numele de iarba fetei sau feverfew în engleză, este o plantă perenă din familia Asteraceae, mai puțin cunoscută, dar cu proprietăți medicinale deosebit de eficiente în gestionarea și prevenirea migrenelor.
Principala substanță activă din spilcuță este partenolida, un compus cu efecte dovedite antiinflamatoare, antispastice și analgezice. Partenolida din spilcuță inhibă producția de prostaglandine, care joacă un rol cheie în procesul inflamator și în declanșarea durerii. De asemenea, spilcuța ajută la stabilizarea funcției serotoninei, neurotransmițător implicat în apariția migrenelor. Prin blocarea receptorilor de serotonină, spilcuța reglează tonusul vaselor sanguine cerebrale, având un efect vasoconstrictor. Ea are și un efect relaxant, prin stimularea receptorilor GABA.
Spilcuța poate fi folosită sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule.
Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o plantă perenă din familia Lamiaceae, cunoscută nu doar pentru utilizările culinare, ci și pentru numeroasele sale proprietăți medicinale. Originar din regiunile mediteraneene, rozmarinul este apreciat pentru aroma sa distinctă și beneficiile sale pentru sănătate, inclusiv pentru tratamentul migrenelor.
Rozmarinul poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor migrenelor datorită mai multor mecanisme. Astfel, compusul principal al rozmarinului, acidul rozmarinic, are puternice proprietăți antioxidante, contribuind la reducerea inflamației. Antioxidanții din rozmarin, precum carnosolul și acidul carnosic, protejează celulele de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele. Uleiul esențial de rozmarin conține cineol și camfor, compuși care au efecte analgezice și pot ajuta la ameliorarea durerii asociate migrenelor. De asemenea, rozmarinul stimulează circulația sângelui, asigurând o mai bună oxigenare a creierului, contribuind și prin acest mecanism la reducerea riscului de apariție a migrenelor.
Rozmarinul poate fi utilizat sub formă de infuzie, tinctură, comprimate, capsule sau ulei volatil.
Salvia, cunoscută și sub denumirea științifică de Salvia officinalis, este o plantă aromatică folosită de secole în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru migrene. Salvia conține compuși activi, precum acid rosmarinic și carnosol (regăsite și în rozmarin), care au proprietăți antiinflamatoare și antioxidante și care contribuie la reducerea inflamației implicate în durerea de tip migrenos. Uleiurile esențiale extrase din salvie pot avea un efect calmant asupra sistemului nervos, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele care suferă de migrene legate de stres sau tensiune nervoasă. Unele tipuri de migrene, cum ar fi cele legate de ciclul menstrual, sunt influențate de fluctuațiile hormonale, salvia fiind cunoscută pentru capacitatea sa de a influența echilibrul hormonal, fapt care contribuie la reducerea frecvenței și severității migrenelor hormonale din timpul menstruației sau asociate cu menopauza.
Ea poate fi folosită intern sub formă de infuzie, tincturi, ulei volatil sau comprimate. Extern, uleiul esențial poate fi folosit în aromoterapie sau aplicat topic pe zonele afectate, cum ar fi tâmplele sau ceafa.
Passiflora (Passiflora incarnata), cunoscută și sub denumirea de floarea-pasiunii, este o plantă medicinală utilizată în mod tradițional pentru efectele sale calmante, anxiolitice, antispasmodice și analgezice, care pot fi utile în gestionarea migrenelor. Passiflora conține substanțe active precum flavonoidele și alcaloizii, care au efecte calmante și anxiolitice, care pot contribui la reducerea tensiunii și a anxietății, prevenind astfel apariția migrenelor. Compușii activi precum harmanul și harmalina, au efecte analgezice și pot ajuta la reducerea intensității durerii de cap asociate migrenelor. De asemenea, antioxidanții din passiflora pot proteja celulele cerebrale de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele.
Passiflora poate fi consumată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, se folosește sub formă de ulei pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.
Coada racului (Potentilla anserina), cunoscută și sub numele de argințică, este o plantă perenă din familia Rosaceae, utilizată în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni. Datorită flavonoidelor din componența sa, care au efect antioxidant și spasmolitic, coada racului poate contribui la reducerea durerii și a inflamației asociate migrenelor.
Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie sau tinctură iar extern sub formă de comprese.
Salcia (Salix alba), în special scoarța de salcie, este cunoscută pentru proprietățile sale analgezice și antiinflamatoare, datorită conținutului de salicină, un compus chimic care este metabolizat în organism în acid salicilic, având efecte similare aspirinei (acid acetilsalicilic). Această substanță conferă salciei proprietăți analgezice, antiinflamatoare și antipiretice, care sunt utile în tratamentul durerilor articulare, durerilor de cap sau migrenelor.
Scoarța de salcie poate fi consumată intern sub formă de infuzie, extract gemoterapic, comprimate sau capsule. Extern, se pot aplica comprese cu infuzie sau unguent pe bază de scoarță de salcie.
Gheara diavolului
Gheara diavolului (Harpagophytum procumbens) este o plantă perenă originară din sudul Africii, cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare și analgezice. Denumirea sa populară provine de la aspectul fructelor sale, care are formă de gheară. Utilizată tradițional pentru tratarea durerilor și a inflamațiilor, gheara diavolului a atras atenția fitoterapeuților pentru potențialul său în tratarea migrenelor. Principalele componente active din gheara diavolului sunt harpagozidele, flavonoidele și fitosterolii. Harpagozidele au puternice proprietăți antiinflamatoare, care pot ajuta la reducerea inflamației în țesuturile cerebrale, contribuind astfel la prevenirea și ameliorarea migrenelor. De asemenea, componentele active inhibă sinteza prostaglandinelor, substanțe care joacă un rol important în inflamație și în percepția durerii.
Gheara diavolului poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, poate fi folosită sub forma gelurilor sau unguentelor.
Menta
Menta (Mentha spp.) este o plantă aromatică și medicinală folosită de secole în diverse culturi pentru proprietățile sale terapeutice. Aceasta este apreciată în special pentru efectele sale analgezice, antiinflamatoare și calmante, care o fac utilă în gestionarea problemelor digestive, susținerea sistemului imunitar, ameliorarea simptomelor răcelilor sau gripelor și nu numai. Menta este bogată în uleiuri volatile ce conțin mentol, compus activ cu efecte analgezice, ce poate contribui la reducerea intensității durerii asociate migrenelor. Mentolul acționează prin desensibilizarea receptorilor de durere și creșterea fluxului sanguin la nivelul pielii. În plus, proprietățile calmante ale mentei pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, factori declanșatori pentru migrene. Cunoscută și pentru efectele sale digestive, menta poate fi de un real folos în ameliorarea senzației de greață și a tulburărilor digestive asociate migrenelor.
Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură sau ulei volatil. Extern, inhalarea vaporilor uleiului esențial de mentă adăugat în apă fierbinte sau difuzarea prin intermediul lămpilor de aromoterapie poate oferi un efect calmant și relaxant și diminua durerile de cap. Uleiul esențial de mentă aplicat pe frunte și pe tâmple produce o senzație de răcorire care poate reduce tensiunea și durerea asociate migrenelor.
Ghimbirul
Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă perenă care face parte din familia Zingiberaceae, cu o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a migrenelor. Tulpina subterană, rizomul, este partea utilizată în scopuri medicinale și culinare. Rizomul are un gust picant și o aromă distinctă, datorită prezenței compușilor activi gingerol și shogaol. Gingerolul, principalul compus bioactiv din ghimbir, are puternice proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, care poate ajuta la reducerea inflamației asociate migrenelor. Datorită proprietăților sale antiemetice, ghimbirul poate constitui un remediu excelent și în ameliorarea senzației de greață și a vărsăturilor asociate migrenelor.
Ghimbirul poate fi consumat ca atare, ras în limonade sau salate. El mai poate fi consumat și sub formă de infuzie ori comprimate sau capsule.
Magneziul
Magneziul este un mineral a cărui deficiență a fost asociată frecvent cu migrenele. Magneziul este un mineral esențial care joacă un rol important în numeroase procese fiziologice ale organismului, inclusiv în funcționarea sistemului nervos și muscular. El contribuie la reglarea tonusului vaselor de sânge și este implicat în reglarea neurotransmițătorilor: un nivel adecvat de magneziu poate ajuta la menținerea unui echilibru normal între neurotransmițători precum serotonina și glutamatul, care sunt implicați în apariția migrenelor.
Magneziul poate fi administrat sub formă de suplimente orale sau poate fi aplicat topic prin uleiuri sau săruri de magneziu sub formă de spray pentru ameliorarea locală. Magneziul se găsește în mod natural în alimente precum spanac și alte legume cu frunze verzi, nuci și cereale integrale.
Putem observa astfel că utilizarea plantelor medicinale reprezintă o resursă prețioasă în gestionarea migrenelor și a durerilor de cap, plante medicinale precum spilcuța, ghimbirul, menta, passiflora, roinița și multe altele, fiind recunoscute pentru proprietățile lor terapeutice care pot contribui semnificativ la ameliorarea simptomelor prin mecanisme precum reducerea inflamației, ameliorarea durerii, relaxarea mușchilor, reducerea stresului și a anxietății.
Utilizarea plantelor medicinale poate aduce, așadar, un echilibru natural și eficient în gestionarea durerilor de cap și a migrenelor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la promovarea bunăstării generale. Integrând cu înțelepciune aceste remedii naturale în rutina zilnică, putem găsi noi căi de ameliorare și vindecare, în armonie cu natura.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Kefirul este o băutură fermentată, bogată în probiotice și alți nutrienți benefici organismului, care poate contribui la menținerea unei flore intestinale sănătoase, îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar. Această băutură poate fi integrată în diverse rețete sau consumată ca atare, pentru a te bucura de gustul său unic și de beneficiile sale pentru sănătate.
Originile kefirului nu sunt foarte clare, însă par să meargă mult înapoi în timp, până în perioada antică. Cei care au descoperit kefirul și, practic, primii producători ai acestuia au fost, din câte se știe, populațiile de păstori din nordul Caucazului. Aceștia au produs această minunată băutură punând lapte în burduful din piele de capră în care transportau apa. Datorită căldurii și a agitării continue din timpul mersului, păstorii au observat că laptele din burduf a început să se adune în grămăjoare asemănătoare unei conopide în miniatură. Păstorii au păstrat aceste grămăjoare și, atunci când se golea burduful, adăugau lapte proaspăt peste ele, continuând astfel procesul de fermentație și multiplicându-le.
Locuitorii din regiunea Caucazului au pus astfel bazele unei tradiții sănătoase consumând această băutură și ,,elixirul vieții, cum a fost numit kefirul, a captat atenția cercetătorilor care au încercat să înțeleagă secretul longevității acestor comunități de păstori.
Kefirul este un aliment fermentat cu un profil nutrițional impresionant. El reprezintă o sursă excelentă de proteine, enzime, calciu, magneziu, fosfor, vitamine din grupul B, vitamina D și K, precum și probiotice și drojdii care susțin sănătatea intestinală.
Dintre lactobacilii prezenți în kefir amintim Lactobacillus kefiranofaciens, Lactobacillus paracasei, Lactobacillus plantarum, Lactobacillus acidophilus și Lactobacillus delbructobacillus sub. bulgaricus. Dintre speciile de drojdie predominante în kefir menționăm: Saccharomyces cerevisiae, S. unisporus, Candida kefyr și Kluyveromyces marxianus ssp. marxianus.
Compoziția microflorei din kefir poate fi însă ușor diferită, depinzând și de substratul utilizat în procesul de fermentație, dar și de metoda de menținere a culturii (timpul de fermentare, temperatura, gradul de agitare sau raportul dintre boabele de kefir și laptele folosit ca substrat).
Consumul regulat de kefir poate aduce astfel numeroase beneficii pentru sănătate, precum îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar, dar nu numai.
În prezent există mai multe tipuri de kefir disponibile, lactate și non-lactate, în funcție de tipul de substrat utilizat pentru fermentație, precum kefirul de lapte, kefirul de apă sau kefirul de cocos. Mai rar, se folosește ca substrat de fermentație suc de fructe sau legume.
Kefirul non-lactat mai este denumit și orez de mare indian. Speciile bacteriene se hrănesc cu zahăr și produc în schimb acid lactic, alcool și dioxid de carbon, rezultând o băutură fermentată carbonată, de aceea la prepararea kefirului de apă se adaugă zahăr sau miere.
Indiferent însă de tipul de kefir ales, consumul regulat al acestei băuturi poate contribui la îmbunătățirea digestiei și a funcționării optime a întregului organism. Este important să alegem varianta care se potrivește cel mai bine preferințelor noastre și să ne bucurăm de gustul și de beneficiile sale.
Poate cea mai cunoscută proprietate a kefirului este cea de susținere a sistemului digestiv. Bogat în probiotice și drojdie, kefirul este un aliment fermentat care contribuie la menținerea sănătății intestinale și la echilibrarea florei intestinale.
Consumul regulat de kefir poate contribui la modularea microbiotei intestinale, la creșterea toleranței la lactoză și la îmbunătățirea digestiei în general. Acest fapt va duce la o mai bună absorbție a nutrienților, la diminuarea senzației de balonare sau disconfort abdominal și la normalizarea consistenței scaunului.
Kefirul reprezintă astfel o băutură ce poate fi consumată de persoanele cu boli inflamatorii intestinale și chiar de către cei cu intoleranță la lactoză, deoarece el este produsul lactat cu cel mai scăzut conținut de lactoză. Cu toate acestea, persoanele cu forme severe de intoleranță la lactoză sau cele care prezintă disconfort abdominal marcat în urma consumului de kefir, ar trebui să îl evite.
Kefirul este o alegere excelentă și pentru menținerea sănătății sistemului cardiovascular datorită efectelor sale antihipertensive. Studiile au demonstrat că kefirul inhibă enzima de conversie a angiotensinei, implicată în mecanismul hipertensiunii arteriale, având astfel beneficii semnificative pentru cei cu valori tensionale crescute. De asemenea, pe lângă efectul antihipertensiv, a fost constatat și cel de reducere a hipertrofiei ventriculare.
Consumul regulat de kefir poate contribui astfel la reducerea tensiunii arteriale si la menținerea unei stări optime de sănătate.
Kefirul este un aliment minunat care nu doar aduce un plus de savoare dietelor noastre, ci contribuie la menținerea sănătății. Studiile arată că introducerea sa în alimentația zilnică poate avea un impact pozitiv asupra nivelului de colesterol din sânge, contribuind astfel la menținerea unei inimi sănătoase, la reducerea obezității și a altor condiții medicale precum steatoza hepatică.
Kefirul este considerat nu doar o sursă bogată de nutrienți benefici organismului, ci și un aliat în prevenirea diabetului. Introducerea kefirului în dieta zilnică poate contribui la menținerea unui nivel optim al glucozei în sânge, conform studiilor efectuate.
Este impresionant cum un aliment atât de gustos poate avea un impact atât de benefic asupra sănătății!
Kefirul este un aliment bogat în calciu, vitamina D și proteine, elemente esențiale pentru sănătatea oaselor și articulațiilor.
Consumul regulat de kefir poate contribui la menținerea densității osoase și la prevenirea osteoporozei. Este recomandat astfel să incluzi kefirul în dieta ta pentru a beneficia de menținerea unei structuri osoase sănătoase pe termen lung.
Kefirul este cunoscut și pentru proprietățile sale antioxidante, care ajută la combaterea radicalilor liberi din organism și la menținerea sănătății celulare. Consumul regulat de kefir poate contribui, așadar, la protejarea organismului de afecțiunile asociate stresului oxidativ și poate atenua progresia bolilor neurodegenerative de tipul Alzheimer, Parkinson sau scleroză laterală amiotrofică.
Probioticele și substanțele antimicrobiene din kefir pot inhiba dezvoltarea unor bacterii și ciuperci nocive, contribuind la prevenirea sau chiar tratarea unor infecții. Activitatea antimicrobiană a kefirului a fost atribuită în principal kefiranului și acidului lactic și ar putea fi explicată prin diferite mecanisme. Unul dintre aceste mecanisme ar putea fi capacitatea microorganismelor din kefir de a adera la epiteliul intestinal unde formează un biofilm, împiedicând astfel aderarea agenților patogeni. Studiile au demonstrat faptul că bacteriile și drojdiiile izolate din kefir prezintă activitate antimicrobiană împotriva bacteriilor enteropatogene și a ciupercilor. Astfel, kefiranul a demonstrat în studiile efectuate un efect antimicrobian pentru: Streptococcus faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella typhi, Bacillus subtilis, Bacillus cereus, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Staphylococcus aureus, Streptococcus graecarum. Alte microorganisme din kefir s-au remarcat prin activitatea antimicrobiană împotriva Clostridium difficile, Pseudomonas aeruginosa, Helicobacter pylori sau Staphylococcus aureus meticilino-rezistent.
În ultimii ani, cercetările au subliniat importanța microbiotei intestinale si a conexiunii acesteia cu axa intestin-piele-creier. Această relație complexă influențează nu doar sănătatea digestivă, ci și funcționarea sistemului imunitar.
Kefirul, prin bogata sa compoziție în probiotice, contribuie la echilibrarea microbiotei intestinale și poate crește astfel protecția organismului față de agenții patogeni. Studiile au demonstrat că substanțele active din kefir pot regla nivelul de anticorpi IgA, anticorpi prezenți în mucoasa tubului digestiv și respirator și implicați în menținerea imunității.
Consumând un pahar de kefir pe zi putem reduce astfel riscul de a ne îmbolnăvi!
Dezechilibrele microbiotei intestinale pot afecta în mod negativ sănătatea noastră, putând contribui la apariția unor afecțiuni precum alergiile. Studiile arată că kefirul poate avea beneficii semnificative în contextul afecțiunilor antialergice datorită efectului său antiinflamator și antialergic. De exemplu, într-un studiu efectuat pe astm alergic indus la șoarece, administrarea de kefir a inhibat semnificativ creșterea numărului total de celule inflamatorii și a numărului de eozinofile în lichidul de lavaj bronhoalveolar. Alte studii au investigat modalitatea prin care anumite tulpini de Lactobacillus și specii de drojdii prezente în kefir pot juca un rol benefic în dermatita atopică și au demonstrat o scădere a nivelurilor de IgE, precum și a numărului de eozinofile și mastocite.
Astfel, suplimentarea dietei zilnice cu kefir ar putea fi benefică și ca strategie preventivă a afecțiunilor alergice.
Diverse cercetări realizate in vitro au demonstrat efectele anticancerigene ale compușilor bioactivi din kefir asupra anumitor tipuri de celule canceroase. De exemplu, kefiranul a fost asociat cu creșterea expresiei genelor apoptotice în celulele tumorale de sân, colon, col uterin și carcinom hepatocelular. Mai mult, un studiu efectuat pe celule tumorale de glioblastom a arătat că supernatantul băuturii de kefir fermentat are efect letal asupra acestora, subliniind potențialul terapeutic al kefirului ca aliment funcțional în tratamentul cancerului.
Este mai simplu decât credeți și beneficiile sunt pe măsură!
Pentru a face kefir acasă, ai nevoie de lapte (sau substituenți vegetali) și ciupercă de kefir sau starter de kefir și să respecți câteva reguli simple. Starterul de kefir reprezintă acele pliculețe din comerț cu pulbere conținând culturi de bacterii lactice și drojdii, pe care le vom adăuga în lapte pentru a ne produce kefirul.
Pentru a ușura parcurgerea materialului și pentru că ne dorim să folosim metode cât mai naturale, în continuare mă voi referi strict la ciuperca de kefir (dar rămâne posibilitatea pentru cei care nu o dețineți să folosiți acele pliculețe starter). Voi folosi termenul de ciupercă pentru că este mai ușor în exprimare, dar am subșiniat mai sus că de fapt vorbim de un conglomerat de lactobacili și drojdii.
Una din primele reguli pentru a obține un kefir de calitate este respectarea proporțiilor folosite. Astfel, se recomandă un raport de 5-10% ciupercă de kefir ceea ce corespunde la o linguriță de ciupercă (sau un buchețel de 1-2 cm) la o cantitate de 200 ml lapte.
Pentru a obține un kefir de calitate se recomandă utilizarea vaselor ceramice sau de sticlă și a lingurițelor de lemn sau ceramice. Se poate folosi și plasticul la nevoie, dar eu prefer să îl evit.
Utilizarea componentelor metalice, chiar și inoxul, pare să ducă la afectarea conglomeratelor de ciuperci de kefir.
Ciuperca de kefir trebuie curățată periodic pentru a avea constant un kefir de calitate. Ciuperca de kefir se spală cu apă (sau cu lapte), având grijă să nu o distrugem. Ar fi indicat să folosim apă microbiologic pură, pentru a nu contamina ciuperca cu alte culturi microbiene. Tot din acest motiv trebuie să fim foarte atenți la regulile de igienă pentru a nu produce impurificarea kefirului cu germeni de fermentare din mediu.
foto: arhiva personală
Există o întreagă discuție legat de tipul și proveniența laptelui utilizat în prepararea kefirului, unii recomandând laptele pasteurizat, în timp ce alții îl recomandă pe cel crud, nefiert.
Laptele nefiert conține fermenți naturali distincți de cei din kefir, care pot perturba procesul de fermentare specific kefirului. Din acest motiv se recomandă ca laptele utilizat să fie pasteurizat pentru a acționa predominant fermenții din ciuperca de kefir, nu cei din lapte. Cu toate acestea, dacă deții o sursă de încredere de lapte crud, poți prepara cu succes kefirul din acest lapte. Problema este că atunci când folosim lapte crud nu cunoaștem tulpinile bacteriene prezente în acest lapte, tulpini bacteriene ce vor concura cu tulpinile bacteriene de kefir. Fiind o bătălie, contează care bacterii sunt mai puternice și se înmulțesc mai bine, astfel încât dacă ciuperca de kefir este de calitate și conține bacterii puternice nu va fi o problemă în a obține kefir de calitate din lapte crud.
Nu se recomandă însă lapte de tip UHT și nici lapte de la animale care au fost tratate cu antibiotic. Laptele de tip UHT, prin procesarea sa la temperaturi ridicate denaturează proteinele din lapte și va afecta enzimele, iar kefirul nu va fermenta corespunzător.
Legat de proveniență, în funcție de preferințe, putem folosi la prepararea kefirului lapte de vacă, de capră sau de oaie.
În ce privește kefirul din lapte de capră, grăsimile și proteinele conținute de acesta sunt mai ușor de digerat decât cele din laptele de vacă, kefirul din lapte de capră fiind și mai cremos ca și consistență.
Laptele se încălzește la aproximativ 70°C, dar nu este obligatoriu (eu folosesc doar lapte la temperatura camerei) și în el se adaugă ciuperca de kefir în proporțiile menționate mai sus. Se lasă să fermenteze aproximativ 24 de ore, dar acest timp poate fi diferit, cu o variație de 12-36 de ore, în funcție de temperatura mediului ambiant. După ce am obținut băutura, boabele de kefir le vom scoate cu o lingură de lemn și le vom pune într-un vas nou, adăugăm lapte proaspăt și procesul de fermentație va fi reluat. Putem alege și varianta de strecurare, folosind o sită cu găuri de dimensiuni mai mari, important fiind ca această sită să nu fie de metal.
Aspectul ciupercii de kefir este cel al unei mici conopide, de culoare albă sau crem și de consistență fermă. Uneori, ciuperca moare, și vom recunoaște acest lucru prin faptul că își modifică culoarea spre galben-maroniu, consistența sa devine cleioasă și nu vom mai obține kefirul.
Culturile de kefir conțin organisme vii și trebuie îngrijite pentru a le păstra în timp. Bacteriile au nevoie permanentă de zaharuri, astfel încât ca să nu moară trebuie hrănite. Ciupercilor de kefir nu le place căldura excesivă, ele dezvoltându-se optim la temperatura camerei. Temperatura rece le încetinește creșterea, acesta fiind motivul pentru care atunci când avem nevoie să conservăm ciupercile de kefir pentru câteva zile – o săptămână putem plasa amestecul lapte-ciupercă (cu o cantitate puțin mai mare de lapte) la frigider. Dacă însă trebuie să plecăm pentru mai mult de o săptămână, putem congela ciupercile de kefir. Se recomandă ca acest procedeu de congelare al ciupercii de kefir să fie făcut în lapte praf sau lapte simplu. Acest procedeu nu se recomandă a fi repetat foarte des, deoarece procedeele de congelare-decongelare vor diminua durata de viață a ciupercilor de kefir și în final vor grăbi moartea ciupercuțelor. Prin congelare s-a observat că ciuperca de kefir își micșorează puțin dimensiunile, fără a constitui o problemă. Decongelarea se face încet, la temperatura camerei sau în frigider, prin plasarea ciupercii de kefir în lapte pentru 12-24 ore. După acest timp nu vom obține un kefir optim pentru consum: se recomandă spălarea ciupercii și plasarea într-un alt vas, adăugându-se lapte și reîncepând abia acum procedeul normal de fermentare pentru a produce kefirul.
Putem face kefir din lapte fără lapte?
Da, pentru a face kefir acasă, putem folosi băuturi din lapte vegetal în loc de lapte clasic. În acest mod de preparare însă, după trei utilizări consecutive, se recomandă o fermentare a ciupercii de kefir pentru 12 ore în lapte normal și spălarea ciupercilor în lapte înainte de a relua procesul de fermentare cu lapte vegetal.
Se pot folosi băuturi vegetale pe bază de ovăz, orez, soia, migdale, cânepă, fistic, nuci, nucă de cocos, semințe de floarea soarelui sau dovleac etc. Ca și consistență, kefirul obținut din băuturi vegetale este de obicei mai subțire decât cel obținut din lapte, și se separă în zer și caș (necesită doar agitarea înainte de consum), deoarece băuturile vegetale conțin o cantitate mare de apă. Acest fenomen este normal la folosirea băuturilor vegetale pentru fermentație, dar trebuie să nu uităm să adăugăm la prepararea acestui tip de kefir puțin zahăr sau miere. Aceasta deoarece băuturile vegetale au un conținut mai mic de carbohidrați și nu conțin lactoză, care constituie principala sursă de hrană pentru bacteriile din ciuperca de kefir.
Există numeroase modalități extrem de creative și gustoase de a încorpora kefirul în dieta ta zilnică și vom explora în continuare câteva dintre acestea.
Combinați kefirul cu fructe proaspete sau congelate, semințe de chia și miere pentru a crea un smoothie cremos și sănătos.
Serviți kefirul cu fulgi de cereale, fructe proaspete tăiate, nuci sau alune și puțină scorțișoară pentru un mic dejun hrănitor și delicios.
Încercați să înlocuiți maioneza din salata de cartofi cu un dressing preparat din kefir, iaurt, muștar și ierburi aromatice proaspete pentru o variantă mai sănătoasă și gustoasă.
Folosiți kefirul ca bază pentru o marinată delicioasă pentru carne, adăugând usturoi, lămâie și ierburi aromatice.
Încercați să gătiți o pâine pufoasă și sănătoasă folosind kefir în loc de lapte sau iaurt, pentru o aromă și textură unică.
Transformați kefirul într-o gustare răcoritoare și sănătoasă, adăugând fructe de pădure, miere și nuci măcinate pentru un desert delicios.
Combinați kefirul cu castraveți tăiați mărunt, usturoi și ierburi aromatice proaspete pentru a crea o supă rece revigorantă și plină de vitamine.
Sper că aceste idei v-au inspirat să folosiți kefirul în moduri noi și creative în bucătărie!
Kefirul este un ingredient minunat pe care îl putem introduce și în rutina pentru îngrijirea pielii, datorită proprietăților sale vitaminizante, hidratante și calmante. El poate fi astfel folosit în măști faciale sau creme pentru un ten luminos și sănătos. Este o modalitate naturală de a-ți răsfăța pielea în fiecare zi!
Se amestecă 2 linguri de kefir cu un gălbenuș de ou sau câteva picături de ulei de cătină și 1 linguriță de pulbere spirulină și se aplică pe față masând ușor, după care se clătește cu apă călduță.
Se amestecă bine 2 linguri de kefir cu 2 linguri de pulbere de argilă și compoziția astfel obținută se aplică pe față, masând ușor. Se lasă să acționeze 10-15 minute, după care se spală fața cu apă călduță și se aplică o cremă hidratantă.
În concluzie, kefirul reprezintă un aliment prețios pentru susținerea sănătății organismului nostru și ar trebui integrat în dieta noastră zilnică și chiar și în rutina cosmetică!
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie orientativă:
1. Azizi NF, Kumar MR, Yeap SK, Abdullah JO, Khalid M, Omar AR, Osman MA, Mortadza SAS, Alitheen NB. Kefir and Its Biological Activities. Foods. 2021 May 27;10(6):1210. doi: 10.3390/foods10061210. PMID: 34071977; PMCID: PMC8226494.
2. Brasil GA, Silva-Cutini MA, Moraes FSA, Pereira TMC, Vasquez EC, Lenz D, Bissoli NS, Endringer DC, de Lima EM, Biancardi VC, Maia JF, de Andrade TU. The benefits of soluble non-bacterial fraction of kefir on blood pressure and cardiac hypertrophy in hypertensive rats are mediated by an increase in baroreflex sensitivity and decrease in angiotensin-converting enzyme activity. Nutrition. 2018 Jul-Aug;51-52:66-72. doi: 10.1016/j.nut.2017.12.007. Epub 2018 Feb 7. PMID: 29605766.
3. Chang GR, Lin WY, Fan HC, Tu MY, Liu YH, Yen CC, Cidem A, Chen W, Chen CM. Kefir peptides ameliorate osteoporosis in AKR1A1 knockout mice with vitamin C deficiency by promoting osteoblastogenesis and inhibiting osteoclastogenesis. Biomed Pharmacother. 2022 Dec;156:113859. doi: 10.1016/j.biopha.2022.113859. Epub 2022 Oct 14. PMID: 36252352.
4. Curciarello R, Canziani KE, Salto I, Barbiera Romero E, Rocca A, Doldan I, Peton E, Brayer S, Sambuelli AM, Goncalves S, Tirado P, Correa GJ, Yantorno M, Garbi L, Docena GH, Serradell MLÁ, Muglia CI. Probiotic Lactobacilli Isolated from Kefir Promote Down-Regulation of Inflammatory Lamina Propria T Cells from Patients with Active IBD. Front Pharmacol. 2021 Apr 15;12:658026. doi: 10.3389/fphar.2021.658026. PMID: 33935778; PMCID: PMC8082687.
5. Fathi Y, Ghodrati N, Zibaeenezhad MJ, Faghih S. Kefir drink causes a significant yet similar improvement in serum lipid profile, compared with low-fat milk, in a dairy-rich diet in overweight or obese premenopausal women: A randomized controlled trial. J Clin Lipidol. 2017 Jan-Feb;11(1):136-146. doi: 10.1016/j.jacl.2016.10.016. Epub 2016 Nov 9. PMID: 28391880.
6. González-Orozco BD, García-Cano I, Jiménez-Flores R, Alvárez VB. Invited review: Milk kefir microbiota-Direct and indirect antimicrobial effects. J Dairy Sci. 2022 May;105(5):3703-3715. doi: 10.3168/jds.2021-21382. Epub 2022 Feb 25. PMID: 35221067.
7. Hatmal MM, Nuirat A, Zihlif MA, Taha MO. Exploring the influence of culture conditions on kefir’s anticancer properties. J Dairy Sci. 2018 May;101(5):3771-3777. doi: 10.3168/jds.2017-13539. Epub 2018 Mar 1. PMID: 29501341.
8. Kim JH, Kim K, Kanjanasuntree R, Kim W. Kazachstania turicensis CAU Y1706 ameliorates atopic dermatitis by regulation of the gut-skin axis. J Dairy Sci. 2019 Apr;102(4):2854-2862. doi: 10.3168/jds.2018-15849. Epub 2019 Feb 7. PMID: 30738679.
9. Nurliyani, Harmayani E, Sunarti. Antidiabetic Potential of Kefir Combination from Goat Milk and Soy Milk in Rats Induced with Streptozotocin-Nicotinamide. Korean J Food Sci Anim Resour. 2015;35(6):847-58. doi: 10.5851/kosfa.2015.35.6.847. Epub 2015 Dec 31. PMID: 26877646; PMCID: PMC4726966.
10. Rodrigues KL, Carvalho JC, Schneedorf JM. Anti-inflammatory properties of kefir and its polysaccharide extract. Inflammopharmacology. 2005;13(5-6):485-92. doi: 10.1163/156856005774649395. PMID: 16280101.
11. Teruya K, Yamashita M, Tominaga R, Nagira T, Shim SY, Katakura Y, Tokumaru S, Tokumaru K, Barnes D, Shirahata S. Fermented milk, Kefram-Kefir enhances glucose uptake into insulin-responsive muscle cells. Cytotechnology. 2002 Nov;40(1-3):107-16. doi: 10.1023/A:1023926407877. PMID: 19003111; PMCID: PMC3449522.
12. Tu MY, Han KY, Chang GR, Lai GD, Chang KY, Chen CF, Lai JC, Lai CY, Chen HL, Chen CM. Kefir Peptides Prevent Estrogen Deficiency-Induced Bone Loss and Modulate the Structure of the Gut Microbiota in Ovariectomized Mice. Nutrients. 2020 Nov 9;12(11):3432. doi: 10.3390/nu12113432. PMID: 33182364; PMCID: PMC7695289.
13. Vieira CP, Rosario AILS, Lelis CA, Rekowsky BSS, Carvalho APA, Rosário DKA, Elias TA, Costa MP, Foguel D, Conte-Junior CA. Bioactive Compounds from Kefir and Their Potential Benefits on Health: A Systematic Review and Meta-Analysis. Oxid Med Cell Longev. 2021 Oct 27;2021:9081738. doi: 10.1155/2021/9081738. PMID: 34745425; PMCID: PMC8566050.
Tensiunea arterială reprezintă presiunea care există în interiorul arterelor organismului. Hipertensiunea arterială reprezintă o creștere a acestei presiuni peste valorile acceptate ca fiind normale. Astfel, pentru a defini corect o valoare tensională, trebuie să ținem cont de doi parametri: tensiunea sistolică și cea diastolică. Tensiunea arterială sistolică reprezintă valoarea măsurată în timpul contracției inimii. Tensiunea arterială diastolică reprezintă valoarea măsurată în timpul timpul relaxării inimii. Acesta este motivul pentru care atunci când ne măsurăm tensiunea avem două valori. Dintre cele două valori, tensiunea sistolică este prima valoare indicată și cea mai mare.
Există, în funcție de vârstă, anumite valori considerate normale, la copii aceste valori depinzând de vârstă, sex și greutate; din acest motiv, s-au realizat normograme care țin cont de acești parametri și valorile tensionale se interpretează în funcție de acestea.
Ceea ce trebuie să reținem este că la vârsta adultă o tensiune arterială normală ar trebui să aibă valori cuprinse între 120/70 mmHg-130/85 mmHg. O depășire a acestor cifre necesită investigații suplimentare, creșterea valorilor tensionale peste 140/90 mmHg fiind considerată hipertensiune.
Hipertensiunea poate fi clasificată ca fiind primară/esențială (fără a identifica o cauză a ei) sau secundară (când există anumite afecțiuni care au declanșat-o).
În primul rând, de ce ne preocupăm să scădem o tensiune crescută? Pentru că valorile tensionale mari presupun niște riscuri – pe termen scurt și lung – pentru sănătatea persoanei care suferă de hipertensiune. Printre acestea menționăm:
Ce semne și simptome pot prezenta persoanele cu hipertensiune?
Nu voi insista în acest material asupra medicației clasice indicate în tratamentul hipertensiunii. Voi încerca să mă rezum la partea de prevenție și, mai ales, la alternativele naturale pe care le avem în controlul valorilor tensionale.
Preventiv, ceea ce putem face este să ducem un mod de viață echilibrat, cu evitarea sedentarismului și să alegem o alimentație variată, bogată în fructe și legume proaspete.
O persoană hipertensivă va trebui să ajungă la o greutate corporală normală dacă prezintă un exces ponderal și va trebui să reducă la minimum consumul grăsimilor, al alimentelor procesate, afumate și sărate.
Acizii grași tip omega 3 sunt suplimente nutritive care pot ajuta la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, reducând nivelul trigliceridelor și riscul dezvoltării plăcilor de aterom.
Nu doar peștii (hering, somon) conțin omega 3, ci și nucile, avocado ori plante precum inul sau cânepa. Din acest motiv se recomandă introducerea lor în alimentația tuturor persoanelor și cu atât mai mult în dieta celor care au hipertensiune, trigliceride sau colesterol crescut.
Spirulina este o algă marină, care, pe lângă complexul de vitamine și minerale, conține și o cantitate însemnată de omega 3.
Usturoiul este unul dintre cele mai cunoscute remedii tradiționale indicate în tratarea hipertensiunii și a hipercolesterolemiei. Acest fapt se explică mai ales prin acțiunea ingredientului numit alicină, care are acțiune vasodilatatoare și de inhibare a angiotensinei II (substanță implicată în organism în mecanismul creșterii tensiunii arteriale).
Leurda, supranumită și usturoi sălbatic, conține și ea alicină.
Păducelul mai este numit și planta inimii. Din motive bine meritate, deoarece este o plantă medicinală cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos. Acțiunea păducelului este asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului, el fiind mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.
Talpa gâștei este o altă plantă medicinală utilă în hipertensiunea cauzată de stres și anxietate. Datorită rolului său protector la nivelul miocardului, talpa gâștei este un remediu util în aritmii. De asemenea, este folosită cu succes în palpitațiile asociate menopauzei.
Vâscul, dincolo de obiceiurile și tradițiile cunoscute, este o plantă medicinală recomandată în hipertensiune arterială, tahicardie și aritmii. Vâscul este însă o plantă cu potențial toxic, de aceea este recomandat a se administra doar la indicațiile medicului și în doze bine stabilite. Trebuie avută o grijă deosebită și la modul de preparare al acestei plante: vâscul se macerează obligatoriu la rece.
De asemenea, în ultimul timp proprietățile sale terapeutice sunt explorate tot mai mult în afecțiunile maligne, vâscul având un efect pe reducerea efectului nociv al radicalilor liberi și în oprirea multiplicării celulare de natură tumorală.
Ginkgo biloba este un arbore utilizat în medicina tradițională chineză din vechime, care a pătruns în ultimii ani tot mai mult și în practica fitoterapeutică românească. Pe lângă efectul său antioxidant remarcabil, Ginkgo biloba are proprietăți benefice la nivelul circulației sanguine, în special al celei cerebrale, dar și la nivel cardiovascular.
În hipertensiunea indusă de stres, deosebit de utile sunt levănțica, roinița și valeriana.
Alte plante medicinale care pot fi utilizate în scăderea tensiunii arteriale sunt:
– busuioc
– gheara mâței
– ghimbir
– hibiscus
– scorțișoară
– turmeric
– semințele de țelină.
Deoarece persoanele care suferă de obicei de valori tensionale mari înregistrează și valori crescute ale colesterolului, pe lângă omega 3 și usturoi, o plantă de mare ajutor în acest sens este măslinul și în special extractul din mlădițe de măslin, care contribuie la scăderea nivelului colesterolului și al trigliceridelor și la creșterea elasticității arterelor.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003
2. Ovidiu Bojor, Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București, 2003
3. Fernando Pitera, Compendiu de Gemoterapie clinică, Ed. a treia revăzută și corectată, 2000
4. Jean Valnet, Fitoterapia. Tratamentul bolilor cu plante, Ed. Garamond, București, 2003
5. Halver J, Wenzel K, Sendker J et al, Crataegus Extract WS®1442 Stimulates Cardiomyogenesis and Angiogenesis From Stem Cells: A Possible New Pharmacology for Hawthorn?, Front Pharmacol. 2019 Nov 27;10:1357 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31849643)
6. Matsutomo T. Potential benefits of garlic and other dietary supplements for the management of hypertension. Exp Ther Med. 2020 Feb;19(2):1479-1484. doi: 10.3892/etm.2019.8375. Epub 2019 Dec 27. PMID: 32010326; PMCID: PMC6966105.
7. Schandry R, Lindauer D, Mauz M, Blood Pressure and Cognitive Performance After a Single Administration of a Camphor-Crataegus Combination in Adolescents with Low Blood Pressure, Planta Med. 2018 Nov;84(17):1249-1254 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29913528)
8. Shaito A, Thuan DTB, Phu HT, Nguyen THD, Hasan H, Halabi S, Abdelhady S, Nasrallah GK, Eid AH, Pintus G. Herbal Medicine for Cardiovascular Diseases: Efficacy, Mechanisms, and Safety. Front Pharmacol. 2020 Apr 7;11:422. doi: 10.3389/fphar.2020.00422. PMID: 32317975; PMCID: PMC7155419.
9. Yoo JH, Liu Y, Kim HS, Hawthorn Fruit Extract Elevates Expression of Nrf2/HO-1 and Improves Lipid Profiles in Ovariectomized Rats, Nutrients. 2016;13;8(5)
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27187458)
10. Younis W, Alamgeer, Schini-Kerth VB et al, Role of the NO/cGMP pathway and renin-angiotensin system in the hypotensive and diuretic effects of aqueous soluble fraction from Crataegus songarica K. Koch, J Ethnopharmacol. 2020 Mar 1; 249:112400 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31739101)
11. Xu H, Xu HE, Ryan D, A study of the comparative effects of hawthorn fruit compound and simvastatin on lowering blood lipid levels, The Amercian Journal of Chinese Medicine. 2009;37(5):903-8. Phttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19885950)
Leurda este o plantă ce crește în flora spontană în zonele de deal și munte, în păduri, pe solurile umede, fertile. Dar ea poate fi cultivată și în grădină, nefiind o plantă pretențioasă, alegând totuși zone mai umbroase.
De la leurdă se folosesc îndeosebi frunzele, culese începând cu lunile martie-aprilie, preferabil înainte de înflorire, aceasta fiind perioada în care ele sunt mai bogate în principii active.
Leurda mai este numită și usturoi sălbatic sau usturoiul urșilor (Allium ursinum), deoarece tradiția ne relatează că frunzele de leurdă erau printre primele consumate de urși la ieșirea din hibernare.
Apelativul de usturoi sălbatic se datorează mirosului și gustului leurdei care este foarte apropiat de cel al usturoiului. Această proprietate se datorează unei substanțe din compoziția sa, numită aliină, care se transformă în bisulfură de alil.
Frunzele de leurdă se consumă cel mai frecvent crude, adăugate în salate, sosuri, ciorbe. Dar, se pot folosi și sub formă de infuzie, tinctură sau cataplasme. O variantă foarte apreciată în gastronomie este sosul pesto de leurdă.
Rețetă Pesto de leurdă vezi aici:
Leurda este foarte apreciată în special pentru proprietățile sale vitaminizante (vitamine A, B, C) și mineralizante (calciu, cupru, fier, magneziu), fiind un bun depurativ și detoxifiant, dar și pentru proprietățile antivirale, antibacteriene și antifungice.
Se recomandă pentru proprietățile sale medicinale consumul intern de frunze proaspete, infuzie sau tinctură
Extern, frunzele de leurdă se utilizează sub formă de infuzie sau cataplasme în
Atenție!
Persoanele care efectuează drumeții și doresc să culeagă singuri leurdă trebuie să fie atenți să nu confunde leurda cu alte plante care seamănă destul de bine, dar au un potențial toxic. Principalul aspect care le diferențiază este mirosul tipic de usturoi al leurdei, dar este recomandat ca prima dată să culegeți leurdă împreună cu un cunoscător.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Cătina albă (Hippophaë rhamnoides) este o plantă cu numeroase proprietăți medicale, cosmetice sau alimentare.
O cunoaștem cu toții sub forma acelor fructe rotund-ovale galben-portocalii cu gust acrișor care se comercializează toamna, despre care bătrânii ne spun că sunt foarte bune pentru sănătate. De fapt, cătina este un adevărat panaceu, motiv pentru care a fost supranumită planta de aur, iar uleiul de cătină aur lichid.
Care sunt motivele pentru care cătina este atât de benefică pentru sănătate, vă invit să le descoperiți în continuare.
Cătina conține aproximativ 200 de substanțe active cunoscute, între care vitamine lipo și hidrosolubile, minerale, proteine, acizi grași esențiali.
Vitamina C
Fructele de cătină conțin de două ori mai multă vitamina C decât măceșele și aproximativ de 10 ori mai multă decât citricele.
Mai mult, cercetările arată faptul că vitamina C din fructele de cătină este mai stabilă decât în alte fructe, păstrându-și proprietățile în caz de uscare sau fierbere.
Pe lângă vitamina C, cătina este bogată în vitaminele A și E, complexul de vitamine B (B1, B2, B6, B9), vitamina D, K și P (rutin).
Cătina este o sursă importantă de substanțe minerale precum: calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc.
Cătina este probabil singura plantă care asigură toți acizii de tip Omega: Omega 3, Omega 6, Omega 7 și Omega 9.
Acizii grași de tip Omega 3 și 6 sunt grăsimi polinesaturate pe care organismul nostru nu le poate produce singur (din acest motiv sunt numite grăsimi esențiale) și pe care trebuie astfel să le obțină prin aport extern: alimente sau suplimente.
Acizii grași de tip Omega 7 și 9 sunt grăsimi mononesaturate, neesențiale, adică pe care organismul le poate produce.
Acizii grași de tip Omega au rol imunomodulator, neuroprotector și antiinflamator, contribuind la ameliorarea bolilor cronice, la buna funcționare a aparatului cardio-vascular, la susținerea funcției neuro-cognitive etc.
Alături de vitaminele A, C, E cu rol antioxidant, cătina este bogată și în alte substanțe care reduc radicalii liberi din organism: flavonoide (quercetină, isorhamnetină), carotenoizi (licopen, luteină, zeaxantină, betacaroten), compuși fenolici (acid galic, acid cafeic), acizii grași Omega ș.a.
Antioxidanții, așa cum le spune și numele, împiedică oxidarea și degradarea celulară, ceea ce contribuie la încetinirea proceselor de îmbătrânire a organismului.
Pe lângă toate substanțele enumerate anterior, trebuie să subliniem conținutul în proteine și aminoacizi al cătinei, fapt care o face benefică în susținerea sănătății organismului.
Cătina conține 18 aminoacizi, inclusiv toți aminoacizii esențiali (izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonină, triptofan, valină şi histidină).
Aminoacizii au un rol esențial în funcționarea organismului, fiind implicați în producerea hormonilor, buna funcționare a sistemului nervos, realizarea structurii musculare, producerea de anticorpi etc.
Cătina, în special scoarța, are un conținut ridicat de serotonină și triptofan, care reprezintă un precursor pentru serotonină și melatonină. Iată de ce cătina este o resursă valoroasă în combaterea stresului, a stărilor depresive și a insomniei.
De asemenea, cătina se remarcă prin conținutul său în fitosteroli, mai ridicat decât în produsele pe bază de soia, cu rol în inhibarea absorbției colesterolului, efect cardioprotector și reglator al proceselor inflamatorii.
Datorită acestor asocieri de substanțe active, cătina este recomandată în diferite afecțiuni ale organismului.
Conținutul în acizi grași esențiali (care sunt grăsimi sănătoase), dar și în carotenoizi și vitamina E protejează celulele hepatice și susțin regenerarea ficatului.
Cătina este recomandată astfel în:
Se recomandă consumul de cătină persoanelor care sunt nevoite să lucreze în medii toxice sau cărora li se administrează medicamente cu toxicitate hepatică.
Cătina, și în special uleiul de cătină, are rol protector și regenerator al mucoasei stomacului și intestinelor.
Conținutul în fibre al fructelor de cătină contribuie la reglarea florei intestinale și susține o digestie sănătoasă.
Astfel, cătina e recomandată în:
Datorită faptului că fructele de cătină sunt bogate în fier și vitamina C, consumul de cătină este recomandat persoanelor care suferă de anemie carențială.
Conținutul în vitamina D și calciu recomandă cătina ca adjuvant în rahitism, nivel insuficient de vitamina D și hipocalcemie.
Asocierea de minerale și polivitamine fac din cătină un aliment ce susține refacerea organismului în diferite carențe, în stări de astenie sau convalescență. De asemenea, consumul de cătină este recomandat sportivilor de performanță și persoanelor care depun efort fizic intens.
Cătina posedă o activitate antivirală, antibacteriană și antifungică cu spectru larg. Studiile au demonstrat o activitate de inhibare a unor germeni precum: E. coli, Shigella dysenteriae, Yersinia enterocolitica, Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori, Streptococcus pneumoniae, Candida albicans ș.a.
Consumul de cătină poate susține astfel organismul în afecțiuni precum:
Cătina este un bun imunomodulator datorită conținutului bogat de vitamina C, flavonoide și alți antioxidanți. Conținutul în aminoacizi susține sistemul imunitar în producerea de anticorpi.
Se poate administra pentru susținerea sistemului imunitar în prevenirea și tratarea gripei, precum și a altor afecțiuni infecțioase.
Datorită conținutului ridicat de carotenoizi, proantocianidine, antioxidanți și acizi Omega, cătina
Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați echilibrează sinteza de prostaglandine cu rol reglator al tensiunii arteriale. Un alt component activ cu rol protectiv cardiovascular identificat în cătină este isorhamnetina.
Consumul de cătină reduce fragilitatea vasculară datorită, între altele, conținutului în vitamina C și rutin.
De asemenea, fructele de cătină conțin vitamina K, care are un rol deosebit de important în coagularea sângelui și previne calcifierea vaselor de sânge (și, implicit, hipertensiunea arterială).
Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați contribuie, de asemenea, la scăderea nivelului de colesterol și trigliceride din sânge și previne ateroscleroza.
Studii realizate pe șoareci obezi au demonstrat că un consum de infuzie din frunze de cătină reduce nivelul seric al colesterolului total și trigliceridelor, precum și grăsimea viscerală.
Numeroși compuși regăsiți și în cătină sunt studiați ca având efecte antiproliferative tumorale sau de radioprotecție. Substanțe active precum kaempferol, quercetină și izorhamnetină, regăsite în cătină, protejează celulele de deteriorarea oxidativă care poate duce la mutații genetice și, în final, la cancer.
Consumul de cătină reduce riscul bolilor oncologice și susține organismul după chimio și radioterapie.
Consumul de cătină poate ameliora simptomele menopauzei. Fitohormonii conținuți în cătină susțin organismul femeilor postmenopauză și contribuie la scăderea riscului de osteoporoză și la reducerea atrofiei vaginale.
Prin conținutul său în vitamina E, cătina susține sistemul reproducător feminin și masculin, fiind recomandată în infertilitate.
Cătina este un bun antiinflamator, fapt care o recomandă în
Consumul de cătină are un efect protector asupra pielii împotriva efectelor nocive ale radiațiilor UVA și UVB și contribuie la regenerarea celulelor pielii prin refacerea barierei lipidice de la suprafața epidermei.
Uleiul de cătină aplicat extern
Conținutul în serotonină al cătinei, cunoscută drept ,,hormonul fericirii”, contribuie la îmbunătățirea stării psihice. În plus, cătina conține și aminoacidul esențial triptofan, folosit de organism pentru a produce serotonina și melatonina, consumul de alimente care conțin triptofan susținând acest proces. Complexul de vitamine B are, de asemenea, un rol important în buna funcționare a sistemului nervos.
Unul din compușii flavonoizi conținuți în cătină – isorhamnetina – are efecte protectoare cerebrovasculare. Alături de isorhamnetină, vitaminele din grupul B care se regăsesc în cătină contribuie și ele la susținerea bunei funcționări a sistemului nervos.
Consumul de cătină este recomandat în
Efectul antiinflamator al cătinei contribuie la diminuarea simptomelor din afecțiunile reumatice: reduce tumefierile articulare, diminuează durerile osteo-articulare și încetinește progresia bolii.
Conținutul în fibre și acizi grași polinesaturați contribuie la reglarea nivelului de grăsimi din sânge și la o bună funcționare a tractului digestiv, cu rol în menținerea unei greutăți corporale normale.
Cătina conține substanțe cu efect hipoglicemiant, care o recomandă persoanelor ce suferă de diabet zaharat. Studiile efectuate au demonstrat că un consum regulat de cătină poate stabiliza hiperglicemia postprandială, combate hipoglicemia ulterioară și îmbunătăți profilul glicemic.
Cătina este recomandată persoanelor care consumă tutun și alcool, contribuind la diminuarea consecințelor negative ale intoxicării organismului cu aceste substanțe (prin conținutul său bogat în antioxidanți). Cătina diminuează toxicitatea hepatică a alcoolului și reprezintă o sursă de vitamine, minerale și aminoacizi, necesare organismelor care duc un mod de viață nesănătos.
Bogăția de substanțe active prezente în cătină, în special mineralele, contribuie la aspectul sănătos al scalpului și al firului de păr.
Uleiul de cătină poate fi folosit și ca mască pentru păr, singur sau alături de alte ingrediente cosmetice.
Cătina este benefică și pentru unghii. Uleiul de cătină poate reprezenta un tratament pentru reducerea exfolierii unghiilor. Datorită proprietăților antifungice, contribuie la menținerea unui aspect sănătos al unghiilor și la prevenirea sau tratarea onicomicozelor.
De la cătină se pot utiliza fructele, frunzele, mlădițele, semințele și scoarța.
Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate sub formă de ceai, suc, sirop, gem, vin, tinctură. Uscate, se pot măcina și consuma sub formă de pulbere. O altă modalitate de consum este prin adăugarea fructelor în fursecuri, prăjituri, smoothie, shake-uri, înghețată.
Uleiul de cătină poate fi preparat din fructe sau semințe.
Uleiul din semințe de cătină se folosește pentru uz extern, diluat cu alte uleiuri vegetale, ca hidratant și calmant în iritații ale pielii, acnee, cuperoză, răni, arsuri, ten ridat sau ca protector solar.
Uleiul din fructe de cătină se folosește atât pentru uz intern, cât și extern în afecțiunile enumerate.
Infuzia din frunze de cătină reprezintă o sursă de vitamine, antioxidanți, aminoacizi, acizi grași și minerale. Se consumă ca tonic general, pentru reglarea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului, susținerea sistemului imunitar, în afecțiuni hepatice, anemie, stări alergice, afecțiuni ale pielii.
Tinctura de cătină se prepară prin macerarea alcoolică a fructelor, crenguțelor sau scoarței.
Extractul din muguri de cătină este recomandat în susținerea sistemului imunitar, anemie, anorexie, ca tonic al sistemului nervos, în situații de suprasolicitare fizică și psihică.
De asemenea, cătina se comercializează sub formă de capsule cu ulei sau pulbere din fructe, consumul fiind indicat în perioade de convalescență, astenie fizică și psihică, precum și în toate afecțiunile menționate mai sus.
Unguentul pe bază de cătină are acțiune emolientă, cicatrizantă, antiseptică și este recomandat în eczeme, acnee, arsuri, degerături, hemoroizi, psoriazis.
Administrarea produselor din cătină va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de afecțiunile existente.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.
2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.
3. De Seta F, Caruso S, Di Lorenzo G, Romano F, Mirandola M, Nappi RE. Efficacy and safety of a new vaginal gel for the treatment of symptoms associated with vulvovaginal atrophy in postmenopausal women: A double-blind randomized placebo-controlled study. Maturitas. 2021 May;147:34-40. doi: 10.1016/j.maturitas.2021.03.002. Epub 2021 Mar 4. PMID: 33832645.
4. Dupak R, Hrnkova J, Simonova N, Kovac J, Ivanisova E, Kalafova A, Schneidgenova M, Prnova MS, Brindza J, Tokarova K, Capcarova M. The consumption of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) effectively alleviates type 2 diabetes symptoms in spontaneous diabetic rats. Res Vet Sci. 2022 Aug 31;152:261-269. doi: 10.1016/j.rvsc.2022.08.022. Epub ahead of print. PMID: 36063603.
5. Galitsyn, G. U., KreymeGalitsyn, G. U., Kreymer, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.r, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.
6. Gong G, Guan YY, Zhang ZL, Rahman K, Wang SJ, Zhou S, Luan X, Zhang H. Isorhamnetin: A review of pharmacological effects. Biomed Pharmacother. 2020 Aug;128:110301. doi: 10.1016/j.biopha.2020.110301. Epub 2020 Jun 2. PMID: 32502837.
7. Guo C, Han L, Li M, Yu L. Seabuckthorn (Hippophaë rhamnoides) Freeze-Dried Powder Protects against High-Fat Diet-Induced Obesity, Lipid Metabolism Disorders by Modulating the Gut Microbiota of Mice. Nutrients. 2020 Jan 20;12(1):265. doi: 10.3390/nu12010265. PMID: 31968607; PMCID: PMC7020008.
8. Janceva S, Andersone A, Lauberte L, Bikovens O, Nikolajeva V, Jashina L, … & Krasilnikova J (2022). Sea buckthorn (Hippophae rhamnoides) waste biomass after harvesting as a source of valuable biologically active compounds with nutraceutical and antibacterial potential. Plants, 11(5), 642.
9. Jaśniewska A, Diowksz A. Wide Spectrum of Active Compounds in Sea Buckthorn (Hippophae rhamnoides) for Disease Prevention and Food Production. Antioxidants (Basel). 2021 Aug 12;10(8):1279. doi: 10.3390/antiox10081279. PMID: 34439527; PMCID: PMC8389226.
10. Lee HI, Kim MS, Lee KM, Park SK, Seo KI, Kim HJ, Kim MJ, Choi MS, Lee MK. Anti-visceral obesity and antioxidant effects of powdered sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) leaf tea in diet-induced obese mice. Food Chem Toxicol. 2011 Sep;49(9):2370-6. doi: 10.1016/j.fct.2011.06.049. Epub 2011 Jun 23. PMID: 21723364.
11. Olas B, Skalski B, Ulanowska K. The Anticancer Activity of Sea Buckthorn [Elaeagnus rhamnoides (L.) A. Nelson]. Front Pharmacol. 2018 Mar 15;9:232. doi: 10.3389/fphar.2018.00232. PMID: 29593547; PMCID: PMC5861756.
12. Ren R, Li N, Su C, Wang Y, Zhao X, Yang L, Li Y, Zhang B, Chen J, Ma X. The bioactive components as well as the nutritional and health effects of sea buckthorn. RSC Adv. 2020 Dec 17;10(73):44654-44671. doi: 10.1039/d0ra06488b. PMID: 35516250; PMCID: PMC9058667.
13. Zielińska A, Nowak I. Abundance of active ingredients in sea-buckthorn oil. Lipids Health Dis. 2017 May 19;16(1):95. doi: 10.1186/s12944-017-0469-7. PMID: 28526097; PMCID: PMC5438513.
Luna mai este numită popular și Florar, deoarece este luna florilor. Pe lângă efectul lor estetic și mirosul îmbietor, majoritatea florilor din luna mai au însă și numeroase indicații terapeutice. Vom face, așadar, o scurtă incursiune florală și vom enumera calitățile tămăduitoare ale celor mai importante flori ce își deschid bobocii în luna mai.
Florile de salcâm au o acțiune antiacidă, emolientă, relaxantă. Ele sunt indicate intern în funcționarea normală a stomacului și plămânilor: gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, tuse. Se mai recomandă în stări depresive, migrene, insomnii, anxietate, stres. Extern: în iritații ale pielii, arsuri.
Se recomandă folosirea florilor de salcâm intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop. Un preparat deosebit de apreciat și care păstrează proprietățile plantei este mierea de salcâm. Florile de salcâm se mai pot folosi proaspete, presărate în salate.
Extern, se pot face băi cu flori de salcâm și se pot aplica pe piele comprese cu infuzie sau ulei din flori de salcâm.
Florile de tei au acțiune antiinflamatoare, emolientă, expectorantă, sedativă, hipotensivă.
Ele sunt indicate intern în afecțiuni respiratorii însoțite de tuse (bronșite, pneumonii), în afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, laringite, sinuzite), în stări de anxietate, agitație psiho-motorie, insomnii, dureri de cap (cefalee), nevroză cardiacă, sindromul picioarelor neliniștite, crampe abdominale. Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii.
Se recomandă folosirea florilor de tei intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, miere.
Extern, se pot aplica comprese cu infuzie din flori de tei sau extract uleios din flori de tei: calmarea iritațiilor pielii.
Florile de soc au acțiune detoxifiantă, sudorifică, mucolitică (fluidifică secrețiile și favorizează eliminarea lor), antalgică, antibacteriană, antivirală, ușor diuretică, ușor laxativă.
Ele sunt indicate intern în: gripe, viroze, bronșite, traheite, stări febrile, tuse, reumatism, gută, stimularea lactației (la mamele care alăptează).
Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii, hemoroizi.
Se recomandă folosirea florilor de soc intern sub formă de suc, infuzie, tinctură, sirop, capsule cu pulbere.
Extern, se folosesc comprese cu infuzie din flori de soc în înțepături de insecte, arsuri, eczeme, nevralgii; infuzia din flori de soc mai poate fi utilizată sub formă de băi de șezut (hemoroizi, cistite).
Florile de păducel au acțiune reglatoare a tensiunii arteriale, antiaritmică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, ușor sedativă, calmantă.
Ele sunt indicate intern în: buna funcționare a aparatului cardiovascular, hipertensiune, tahicardie (palpitații), angină pectorală, hipercolesterolemie, tulburări induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri), insomnie, anxietate, stres.
Se recomandă folosirea florilor de păducel intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, vin tonic, capsule cu pulbere, comprimate, miere.
Florile de iasomie au acțiune tonică generală, relaxantă, antioxidantă, antitumorală, analgezică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie sau sirop în: insomnie, stres, anxietate, stări depresive.
Extern, în aromaterapie uleiul esențial de iasomie este deosebit de apreciat pentru inducerea unei stări de relaxare și optimism. Tot extern, se folosește uleiul de iasomie în masaj. Apa florală de iasomie se folosește ca loțiune tonică.
Florile de liliac au acțiune antiinflamatoare, hipoglicemiantă, antifungică, antibacteriană.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, vin medicinal, sirop în: reumatism, diabet zaharat, stări gripale, anxietate. Gemoderivatul din muguri de liliac este indicat în afecțiuni ale sistemului arterial coronarian (sindroame coronariene), angină pectorală.
Un preparat deosebit de apreciat pentru consumul intern este dulceața din flori de liliac.
Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, dureri articulare, nevralgii sub formă de comprese sau băi cu infuzie sau oțet din flori de liliac, masaj cu ulei de liliac. Pentru durerile dentare sau în afecțiuni ale cavității bucale (laringite, faringite, halenă) se recomandă sub formă de gargară. Un alt remediu preparat din flori de liliac este unguentul, util în durerile reumatismale.
Uleiul esențial de liliac se recomandă în aromaterapie în stări de stres, ca și decongestionant nazal etc. De asemenea, se poate combina cu alte ingrediente în realizarea unor creme, loțiuni, parfumuri.
Florile de gălbenele au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, antispastică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, epitelizantă, antiseptică, antibacteriană, antimicotică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din flori: gastrite, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară (fiere leneșă), hepatite, dismenoree.
Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, răni, degerături, afte, gingivite, acnee, cuperoză, hemoroizi, candidoză vaginală, sub formă de infuzie, gargară, comprese, băi de șezut, unguent, ulei vegetal.
Florile de mac au acțiune analgezică, sedativă, emolientă, antitusivă, hemostatică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop din petale în stări de anxietate, stres, insomnie, gripă, bronșită, laringită, tuse.
Extern, infuzia din petale de mac se folosește sub formă de gargară în afecțiuni ale cavității bucale (gingivite, faringite, abcese dentare). Sub formă de comprese faciale infuzia este utilizată pentru diminuarea ridurilor.
Atenție!
Macul de grădină (Papaver somniferum – în special semințele) conține morfină, codeină și papaverină. Acești compuși activi sunt responsabili pentru efectele terapeutice ale macului, însă pot provoca dependență și intoxicații.
Florile de mușețel au acțiune antispastică, antiinflamatoare, antioxidantă, antimicrobiană, sedativă.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule în: colici abdominale, sinuzite, insomnii.
Extern, florile de mușețel (infuzie, ulei) au indicație în cosmetică, afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, gingivite, sinuzite) și stomatologice (dureri dentare – în special cele date de erupție, abcese dentare). Unguentul, uleiul și infuzia din flori de mușețel se folosesc extern în afecțiuni ale pielii sau în dureri musculare. În lămpile de aromaterapie este utilizat pentru reducerea anxietății, stres, insomnii.
Florile de lăcrămioare au acțiune cardiotonică și diuretică.
Ele sunt indicate pentru uz intern numai sub îndrumare și supraveghere medicală sub formă de tinctură sau extract apos și în doze bine stabilite (planta are potențial toxic).
Extern, se folosesc infuzia, uleiul, oțetul sau unguentul pe bază de flori de lăcrămioare.
În aromaterapie uleiul de lăcrămioare este folosit ca parfumant și relaxant.
Extern, infuzia de lăcrămioare se poate folosi sub formă de comprese pentru diminuarea cearcănelor și a ochilor umflați dimineața (edem al pleoapelor) sau ca loțiune tonică pentru față. Unguentul și oțetul pe bază de flori de lăcrămioare sunt utile în durerile de cap.
Atenție!
Acest material este unul informativ și nu înlocuiește vizita la medic!
Nu folosiți produse din plante din surse nesigure și fără a avea recomandarea unui medic fitoterapeut!
dr. Cristina Munteanu
Rostopasca este o plantă ierboasă care crește în zone nisipoase, umbroase, pe lângă case sau garduri, în zone necultivate.
De la rostopască se pot utiliza în scop terapeutic toate părțile plantei: rădăcina, tulpina, frunzele, florile sau sucul proaspăt (seva/latexul). Planta este bogată în principii active precum alcaloizi (chelidonină, chelidoxantină, sanguinarină etc.), vitamina C, uleiuri volatile, săruri minerale, saponozide ș.a.
Preparatele pe bază de rostopască au proprietăți antispastice, sedative, analgezice, hepatoprotectoare, coleretic-colagoge (stimulează secreția și eliminarea bilei), vasodilatatoare, hipotensive, hipocolesterelomiante, hemostatice, antivirale, bacteriostatice, antifungice, antitumorale.
Rostopasca este astfel recomandată în afecțiuni hepato-biliare (post hepatită acută, hepatite cronice, litiază biliară, migrene de cauză biliară, ciroză), hipertensiune, hipercolesterolemii, ateroscleroză, tumori.
Se poate utiliza sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din plantă, cataplasme, ulei, unguent, suc proaspăt – singură sau în diverse combinații.
Sucul proaspăt de rostopască se folosește în tratamentul verucilor, din acest motiv planta mai fiind numită și ,,iarbă de negi” sau ,,negelariță”. Seva se aplică pe negi 7 zile consecutiv. În perioadele în care planta proaspătă nu este disponibilă sau din motive inestetice (colorația maronie ulterioară) pe negi se poate aplica tinctură, ulei sau unguent pe bază de rostopască. Uleiul sau unguentul mai sunt recomandate în răni (nesângerânde), psoriazis, impetigo, eczeme.
Atenție!
Rostopasca nu se administrează în faza acută a icterelor.
Nu se consumă mai mult de 7 zile consecutiv. După o cură de 7 zile se recomandă o pauză de 2 săptămâni.
Contraindicații:
Nu se recomandă folosirea în timpul sarcinii și al alăptării. De asemenea, nu se recomandă utilizarea în cazul copiilor sub 14 ani (doar în cazuri excepționale, cu recomandarea medicului).
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.
2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.