Sindromul ovarelor polichistice – cauze, simptome, abordare alternativă

Sindromul ovarelor polichistice reprezintă o afecțiune ce cuprinde o serie de modificări care au loc la nivelul ovarelor, modificări care se reflectă negativ în primul rând asupra funcției reproductive a femeii, dar și asupra întregului organism.

În cazul existenței sindromului de ovare polichistice, structura ovarelor femeii respective este modificată, la suprafața ovarelor găsindu-se mai multe chisturi, care pot avea dimensiuni diferite. Ovarul deține două mari funcții în cadrul organismului, un rol endocrin (secretă estrogen și progesteron) și un rol exocrin (în inducerea ovulației).

Cauze

O cauză exactă nu a putut fi identificată, sindromul ovarelor polichistice fiind o afecțiune multifactorială, în care pot fi implicați factori genetici, factori hormonali, dar și factori care țin de modul de viață al persoanei și inflamația cronică a organismului.

Simptome

Cum se manifestă sindromul ovarelor polichistice?

Cele mai frecvente și supărătoare modificări ce pot apărea în cadrul acestui sindrom sunt:

dereglări ale ciclului menstrual

tulburări de fertilitate

ten gras, acnee, dermatită seboreică

creștere în greutate

hirsutism (creșterea părului în zone tipice masculine: mustață, barbă) și alte semne de virilizare (îngroșarea vocii)

acantozis nigricans (o colorare brună a pielii din zona gâtului și a subrațului)

stări depresive.

Sindromul ovarelor polichistice interferează cu ovulația, putând afecta capacitatea femeilor de a rămâne însărcinate. Unul din factorii incriminați în acest sens este excesul de hormoni androgeni. De unde și prezența simptomelor de virilizare (apariția caracteristicilor de sex masculin): hirsutismul, îngroșarea vocii etc.

Ce se întâmplă mai exact în organism? În mod normal, în fiecare lună în interiorul unui ovar (de obicei alternativ) se dezvoltă un ovocit (gamet feminin). Ovocitul este, de fapt, un ovul imatur.

Ovocitele se formează în timpul vieții intrauterine, astfel încât ele sunt prezente în ovarul fetiței încă de la naștere.

Până atinge stadiul maturității, ovocitul se dezvoltă în interiorul unui folicul. În cadrul fiecărui ciclu menstrual, un ovocit se va transforma într-un ovul matur, moment în care peretele foliculului se rupe și ovulul este eliberat – fenomen numit ovulație.

După momentul ovulației, foliculul se va transforma în așa-numitul corp galben care secretă hormonul progesteron, cu rol în pregătirea endometrului în eventualitatea unei sarcini. Această secreție de progesteron durează aproximativ 14 zile. Dacă în timpul acestor zile ovulul eliberat este fecundat și rezultă o sarcină, sarcina nou formată va determina corpul galben să secrete în continuare progesteron pentru ca sarcina să își urmeze cursul normal. Dacă fecundarea nu are loc, secreția de progesteron scade, corpul galben involuează în așa-numitul corp alb și endometrul se elimină, moment în care apare menstruația. Apoi urmează în mod normal un alt ciclu ovarian.

Toate acestea se întâmplă sub un control mai amplu hormonal, dar nu este subiectul materialului de față a detalia rolul celorlalte glande endocrine și al celorlalți hormoni implicați.

Astfel, în cazul femeilor cu sindrom de ovare polichistice, ovulația este perturbată, neregulată sau absentă, deoarece ovocitul nu ajunge să fie eliberat, persistând însă foliculii în care ovocitul s-a dezvoltat. Datorită anovulației, organismul nu va secreta progesteronul necesar apariției menstruației sau va secreta o cantitate insuficientă, de unde menstruații neregulate, rare sau absente.

Tratament

În cazul în care ați fost diagnosticată cu sindromul ovarelor polichistice, este important de știut că unul din primele lucruri pe care trebuie să le faceți este să acordați o atenție deosebită modului dumneavoastră de viață. O dietă adecvată, mișcarea și scăderea ponderală (atunci când e cazul) pot contribui la un mai bun control al simptomelor și al afecțiunii.

Uneori medicul ginecolog poate decide că este necesar tratamentul hormonal, cu preparate care conțin progesteron sau combinații de estrogen și progesteron.

Tratament alternativ

În perturbările ciclului ovarian, vorbim cel mai adesea de un nivel scăzut de progesteron. Acest nivel scăzut de progesteron poate fi cauzat de un nivel ridicat al hormonilor estrogeni, de o insuficiență ovariană cu lipsa ovulației ș.a. Uneori nivelurile de hormoni sunt normale, dar receptorii celulari sunt afectați. Este important în acest sens să cunoaștem nivelurile principalilor hormoni implicați în aceste procese și momentul ciclului menstrual când se secretă, deoarece și tratamentele, inclusiv cele din plante, vor ținti echilibrarea acestora.

Dintre cele mai frecvente manifestări asociate cu nivelul scăzut de progesteron menționăm: sindromul premenstrual, menstruații neregulate, chisturi ovariene, fibroame, infertilitate, atrofie vaginală, mastopatie fibrochistică, avorturi spontane etc.

Există însă o multitudine de plante cu efect deosebit pe aparatul reproducător feminin la care putem apela în această situație, plante care pot contribui la ameliorarea simptomelor din cadrul sindromului ovarelor polichistice și la o funcționare normală a ovarelor.

Majoritatea acestor plante conțin fitosteroli, substanțe active care acționează în organism pe echilibrarea balanței estrogen/progesteron, creșterea nivelului de progesteron sau utilizarea corespunzătoare a acestuia la nivel ovarian.

Măr pădureț

Există numeroase plante care conțin progesteron, așa-numitul fitoprogesteron. Dintre acestea amintim mărul și preparatele gemoterapice din muguri de măr pădureț (Malus sylvestris) care sunt recomandate ca reglator hormonal feminin în faza progesteronică (începând cu ziua 14 a ciclului menstrual pentru un ciclu menstrual de 28 de zile sau în funcție de ziua identificată a ovulației pentru ciclurile menstruale cu altă durată).

Crețișoara

Cretișoara (Alchemilla vulgaris) este o altă plantă cunoscută, bogată în numeroase principii active, printre care și fitosteroli, de unde acțiunea sa specifică pe aparatul reproducător feminin. Deoarece contribuie la stimularea producției proprii de progesteron în organism, ei i s-a alăturat denumirea de progesteron natural.

Indicațiile sale clinice sunt în special antihemoragice și uterotonice, fiind astfel recomandată în cazul menstruațiilor abundente și a metroragiilor.

Coada șoricelului

Coada șoricelului (Achillea millefolium) reprezintă o plantă autohtonă cu o compoziție chimică complexă, renumită pentru utilitatea sa în afecțiunile ginecologice și nu numai.

Consumul acestei plante reglează fluxul menstrual și periodicitatea menstruațiilor, fiind deosebit de utilă și în perioada perimenopauzei.

Zmeur

Zmeurul (Rubus idaeus) reprezintă un aliat important în problemele feminine, acest fapt datorându-se compoziției sale bogate în minerale, antioxidanți, fitosterină și fragarină. Îndeosebi părțile tinere de plantă conțin cantități importante de principii active, ceea ce face ca extractul din mlădițe de zmeur să fie un preparat atât de utilizat de către femei. Acesta acționează astfel pe reglarea secreției hormonale ovariene, fiind util în: sindromul ovarelor polichistice, fibrom uterin, mastopatie fibrochistică, sindrom premenstrual, infertilitate etc.

Vitex agnus-castus

O plantă renumită ca echilibrator hormonal feminin, asupra căreia s-au efectuat numeroase studii și care are o eficiență dovedită pe creșterea perioadei progesteronice și diminuarea sindomului premenstrual sau în simptome legate de perimenopauză este Vitex agnus-castus (mielăreaua).

Vitex echilibrează raportul estrogeni/progesteron din organism; prin acțiunea sa asupra hipofizei conduce la stimularea eliberării hormonului luteinizant (LH), inhibă secreția de hormon foliculostimulant (FSH) și scade nivelul de prolactină, ducând la creșterea nivelului de progesteron.

Dioscorea villosa – Yam sălbatic

Dioscoreea sau ignama sălbatică este o plantă bogată în principii active fitosterolice precum diosgenina, un precursor vegetal al hormonilor steroizi. Diosgenina reprezintă astfel o materie primă importantă în industria farmaceutică în prepararea unor medicamente steroidiene. Conversia acestor fitosteroli în organism în progesteron reprezintă încă un subiect de cercetare. Cu toate acestea, practica clinică dovedește eficiența acestei substanțe în numeroase afecțiuni inflamatorii, neurologice sau endocrine. Este luat în discuție faptul că principiile active din plante acționează în sinergie, iar atunci când sunt izolate doar anumite principii pentru studiile de laborator, eficiența nu mai este aceeași.

Yam-ul este astfel, datorită diosgeninei, una din plantele utilizate cu succes în patologia aparatului reproducător feminin. În calitatea sa de fitomodulator hormonal reduce simptomele neplăcute ale dezechilibrelor hormonale premenstruale (spasme uterine, dureri) sau postmenopauză (uscăciune vaginală, bufeuri, osteoporoză).

Uleiuri esențiale

Uleiurile volatile utile în dezechilibrele hormonale feminine sunt:

trandafir
grapefruit
tămâie
scorțișoară
geraniu
salvie.

Xenoestrogenii

Un aspect tot mai discutat în ultimul timp este cel al xenoestrogenilor. Ce sunt de fapt xenoestrogenii? Sunt niște substanțe cu efect similar estrogenului, care se găsesc în pesticide, materiale plastice, cosmetice și în alte produse de îngrijire și care au efect perturbator endocrin. Odată pătrunse în corp, cresc nivelul de estrogen și pot induce dezechilibrul glandei tiroide, modificări ale funcției suprarenale, perturbarea echilibrului dintre estrogen și progesteron, tulburări neurologice ș.a.

Este așadar important să acordăm o atenție deosebită și produselor pe care le punem pe piele și le utilizăm în gospodărie, nu doar alimentelor pe care le consumăm.

Arsenalul plantelor utilizate în afecțiunile aparatului reproducător feminin este mult mai complex, unele plante fiind mai cunoscute în medicina tradițională orientală. Dintre acestea, menționăm: Maca (Lepidium meyenii), Lotus (Nelumbo nucifera), Leuștean chinezesc (Ligusticum wallichii), Degetar chinezesc (Rehmannia glutinosa), Bujor alb (Paeonia lactiflora), Angelica chinezeacă (Dong Quai) ș.a. Majoritatea sunt întâlnite în preparate destinate sănătății aparatului genital feminin.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă

1. Arentz S, Abbott JA, Smith CA, Bensoussan A. Herbal medicine for the management of polycystic ovary syndrome (PCOS) and associated oligo/amenorrhoea and hyperandrogenism; a review of the laboratory evidence for effects with corroborative clinical findings. BMC Complement Altern Med. 2014 Dec 18;14:511. doi: 10.1186/1472-6882-14-511. PMID: 25524718; PMCID: PMC4528347.

2. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003.

3. Grandi G, Facchinetti F, Melotti C, Sgandurra A. Phyto-progestins for the treatment of abnormal uterine bleeding without organic cause in women at high risk for breast cancer and breast cancer survivors: a prospective, pilot study. Gynecol Endocrinol. 2023 Jul 21;39(1):2239936. doi: 10.1080/09513590.2023.2239936. PMID: 37494965.

4. Iino, Mayumi, et al. “Progesterone: its occurrence in plants and involvement in plant growth.” Phytochemistry 68.12 (2007): 1664-1673.

5. Manouchehri A, Abbaszadeh S, Ahmadi M, Nejad FK, Bahmani M, Dastyar N. Polycystic ovaries and herbal remedies: A systematic review. JBRA Assist Reprod. 2023 Mar 30;27(1):85-91. doi: 10.5935/1518-0557.20220024. PMID: 35916457; PMCID: PMC10065776.

6. Niroumand, Mina Cheraghi, Fatemeh Heydarpour și Mohammad Hosein Farzaei. „Efectele farmacologice și terapeutice ale Vitex agnus-castus L.: O revizuire”. Recenzii de farmacognozie 12.23 (2018).

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000.

8. Reddy V, McCarthy M, Raval AP. Xenoestrogens impact brain estrogen receptor signaling during the female lifespan: A precursor to neurological disease? Neurobiol Dis. 2022 Feb;163:105596. doi: 10.1016/j.nbd.2021.105596. Epub 2021 Dec 20. PMID: 34942334.

9. Tikhonova MA, Ting CH, Kolosova NG, Hsu CY, Chen JH, Huang CW, Tseng GT, Hung CS, Kao PF, Amstislavskaya TG, Ho YJ. Improving Bone Microarchitecture in Aging with Diosgenin Treatment: A Study in Senescence-Accelerated OXYS Rats. Chin J Physiol. 2015 Oct 31;58(5):322-31. doi: 10.4077/CJP.2015.BAD325. PMID: 26387656.

Bydr. Cristina Munteanu

afecțiuni respiratorii, anticoagulant, astm bronșic, bronșită, cefalee, ciuboțica cucului, fitoterapie, gripă, imunitate, insomnie, medicină alternativă, medicină integrativă, migrene, plante medicinale, pneumonie, Primula officinalis, Primula veris, tuse, vitamina C

Ciuboțica cucului (Primula officinalis / Primula veris)

Ciuboțica cucului este o plantă erbacee care poate crește până la înălțimi de 20-30 cm în zone însorite, cu sol mai umed, îndeosebi la câmpie și deal, dar nu numai. Astfel, ciuboțica cucului este o plantă frecvent întâlnită în Europa centrală și de vest sau Asia.

De la ciuboțica cucului se pot utiliza în scop terapeutic toate părțile plantei: rizomii, rădăcinile, florile, frunzele și semințele.

Planta este bogată în principii active precum taninuri, flavonoide, saponozide, primulină, acid primulinic A, uleiuri volatile, betacaroten, vitamina C, săruri minerale.

Semințele de ciuboțica cucului sunt bogate în acizi gama-linoleici.

Preparatele pe bază de ciuboțica cucului au următoarele proprietăți: antispastice (îndeosebi pe căile respiratorii), emoliente, fluidifiante ale secreţiilor bronşice, secretolitice, calmante, sedative, cicatrizante, sudorifice.

Ciuboțica cucului este astfel recomandată în afecțiuni precum: bronşită, pneumonie, astm bronşic, tuse, gripă, cefalee, migrene, nevralgii, tulburări nervoase, insomnie, afecțiuni cardiace etc. Ciuboțica cucului stimulează secreția salivară și poate fi administrată în senzația de gură uscată. Extern, ea este indicată în cazul echimozelor, contuziilor, plăgilor și ulcerațiilor cutanate.

Se poate utiliza sub formă de infuzie (florile și frunzele), decoct (rizomii și rădăcinile), tinctură, extract gemoterapic, vin medicinal, capsule cu pulbere din plantă, sirop, comprese/cataplasme, ulei (din semințe), cremă / unguent – singură sau în diverse combinații.

Părțile aeriene ale plantei intră în compoziția a numeroase preparate indicate pentru suținerea imunității și a aparatului respirator în afecțiuni precum: bronșite, pneumonii, astm bronșic etc. Astfel, ciuboțica cucului este un ingredient de bază în numeroase ceaiuri sau siropuri indicate în afecțiunile respiratorii cu tuse.

Uleiul din semințe de ciubotica-cucului contribuie la reducerea colesterolului, protejează arterele, prevenind riscul apariției afecțiunilor cardiovasculare.

De asemenea, florile și frunzele proaspete se pot utiliza în salate, fiind bogate în vitamina C și betacaroten. Florile de ciuboțica cucului pot fi adăugate în diverse băuturi și preparate culinare, având o aromă specifică.

Contraindicații

În cazul respectării dozelor, ciuboțica cucului nu prezintă contraindicații absolute. Cu toate acestea, se recomandă prudență în administrarea sa femeilor însărcinate sau celor care alăptează, precum și persoanelor aflate sub tratament anticoagulant. În cazul nerespectării dozelor, pot apărea tulburări gastro-intestinale precum greața sau scaunele diareice.

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Veldman LBM, Belt-Van Zoen E, Baars EW. Mechanistic Evidence of Andrographis paniculata (Burm. f.) Wall. ex Nees, Pelargonium sidoides DC., Echinacea Species and a Combination of Hedera helix L., Primula veris L./Primula elatior L. and Thymus vulgaris L./Thymus zygis L. in the Treatment of Acute, Uncomplicated Respiratory Tract Infections: A Systematic Literature Review and Expert Interviews. Pharmaceuticals (Basel). 2023 Aug 24;16(9):1206. doi: 10.3390/ph16091206. PMID: 37765014; PMCID: PMC10537612.

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

salvie

trei frați pătați

gălbenele

lavandă

brusture

frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

tinctură de propolis

tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)

ulei de cimbru

ulei de oregano

ulei de salvie

ulei de turmeric

ulei de rozmarin

ulei de busuioc

ulei de tămâie.

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

ulei de cătină

ulei de avocado

ulei de gălbenele

ulei de broccoli

ulei din sâmburi de struguri

unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

extract din muguri de nuc

tinctură de propolis

tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Apis mellifica, artrită toxică, ASLO, azitromicină, Belladona, cardită reumatismală, cătină, cefalee, cefalosporină, claritromicină, coacăz negru, disfagie, dureri abdominale, dureri în gât, enantem, encefalită toxică, erupție, erupție hemoragică, exantem, exsudat faringian, febră, fitoterapie, flegmon amigdalian, glomerulonefrită acută poststreptococică, greață, Hepar sulfur, hepatită toxică, homeopat, Lachesis mutus, lavandă, limbă saburală, limbă zmeurie, masca lui Filatov, melaleuca, Mercurius solubilis, miocardită toxică, nefrită toxică, odinofagie, otită, penicilină, Phytolacca decandra, plante medicinale, pneumonie, porumbar, purpură Henoch-Schönlein, reumatism articular acut, salcie, salvie, scarlatina, scarlet fever, semnul Grozovici-Pastia, sinuzită, streptococ, streptococ beta-hemolitic de grup A, Streptococcinum, Streptococcus pyogenes, tămâie, turmeric, ulei esențial, ulei volatil, vărsături

Scarlatina – manifestări, diagnostic, tratament. Suport natural al afecțiunii și convalescenței.

Ce este scarlatina?

Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).

Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.

Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).

Cum se transmite și manifestă scarlatina?

Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.

Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.

Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).

Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.

Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.

Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.

În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:

– febră care apare brusc

– frisoane

– stare generală alterată

– dureri de cap (cefalee)

– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)

– lipsa poftei de mâncare (inapetență)

– stări de greață, vărsături

– dureri abdominale

– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)

– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)

– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)

Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (debutul erupției)

– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)

– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează

– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)

– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea

– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor

– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)

– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele

– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă

– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor

Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)

– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur

– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale

– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):

ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)

ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)

ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V

descuamare de la vârf și margini spre baza limbii

foto: cazuistica personală

ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)

ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit

ziua 10-14: limba revine la aspectul normal

Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.

Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.

Diagnostic

În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.

Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.

Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.

Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:

ASLO nu se tratează!

Complicațiile infecției cu streptococ beta-hemolitic de grup A pot fi imediate sau la distanță:

– toxice: prin acțiunea imediată a toxinelor streptococice: hepatită toxică, miocardită toxică, nefrită toxică, artrită toxică, erupție hemoragică, encefalită toxică

– septice: abces/flegmon amigdalian, otită, sinuzită, pneumonie

– imunologice: glomerulonefrită acută poststreptococică, cardită reumatismală, reumatism articular acut, purpură Henoch-Schönlein

Tratament

Tratamentul în scarlatină presupune

– izolarea persoanei bolnave

– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale

– hidratare corespunzătoare

– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale

– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină

– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).

Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!

Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:

1. Testăm toți contacții?

NU!!!

Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!

Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.

Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).

2. Tratăm toți contacții?

NU!!!

Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!

3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?

NU!!!

Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.

Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:

Criterii clinice:

– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.

Criterii de laborator:

– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.

Criterii epidemiologice:

– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.

Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.

Tratament alternativ

Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.

Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.

Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.

Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.

Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).

Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.

De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015

2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019

3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021

4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016

5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000

8. https://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/scarlatina/451-metodologie-de-supraveghere-scarlatina-2016-01-08-2016/file

Bydr. Cristina Munteanu

afecțiuni urinare, antiinflamator, antioxidant, arbutina, colibaciloze, D-manoză, disbioze intestinale, diuretic, E. Coli, Escherichia coli, fitoterapie, hidrochinona, infecții urinare, merișor, plante medicinale, polifenoli, proantocianidine, uroteliu, Vaccinium vitis idaea

Merișorul – aliatul natural în infecțiile urinare

Aproape toate remediile indicate în infecțiile urinare sau în afecțiuni ale aparatului reno-urinar conțin merișor (Vaccinium vitis idaea).

Ce face atât de specială această plantă în infecțiile urinare? Cu siguranță nu doar transmiterea din vorbă în vorbă a eficacității sale, ci la bază stau explicații mai profunde.

Din acest motiv am parcurs câteva materiale științifice și voi reda în cele ce urmează câteva din concluziile acestora privind rolul merișorului în afecțiunile urinare.

Merișorul

– are acțiune antiseptică și antiinfecțioasă la nivel urinar datorată compușilor săi (proantocianidine, arbutină, acizi organici)

Arbutina este un derivat al hidrochinonei. Hidrochinona este principalul agent cu acțiune antimicrobiană asupra unei palete largi de agenți patogeni implicați în infecțiile tractului urinar, precum: Escherichia coli, Proteus vulgaris, Klebsiella spp., Acinetobacter baumanii, Enterococcus fecalis ș.a. Hidrochinona se fixează pe proteinele membranare bacteriene, contribuind la distrucția acestora.

Acizii organici din compoziția merișoarelor – de tipul acidului chinic, acidului citric și acidului malic – prezintă, de asemenea, acțiune antibacteriană și contribuie la acidifierea urinii pentru a crea un mediu de dezvoltare neprietenos bacteriilor.

– împiedică aderarea germenilor la uroteliu (datorită polifenolilor, în special a proantocianidinelor tip A, D-manozei)

Escherichia coli este agentul patogen cel mai des întâlnit în infecțiile tractului urinar. Ea are anumite particularități care îi permit atașarea de mucoasa uroteliului, precum motilitatea sa și capacitatea de aderență prin intermediul fimbriilor.

Polifenolii din compoziția merișorului (în special proantocianidinele tip A) acționează ca agenți antiadezivi ai bacteriilor printr-un mecanism de tip competitiv la nivelul receptorilor. Există studii care demonstrează faptul că merișorul stimulează secreția unor proteine la nivelul rinichilor, care au rol în prevenirea aderenței bacteriilor la celulele epiteliului reno-urinar. O astfel de proteină este uromodulina (sau proteina Tamm-Horsfall), care se leagă de E. coli la nivelul domeniului de recunoaștere a manozei. Merișorul conține manoză. Tulpinile uropatogene de E. coli cu fimbrii manozosensibile formează complexe stabile cu D-manoza din urină, fapt care împiedică adeziunea bacteriilor de epiteliul tractului urinar și favorizează eliminarea lor prin urină.

Substanțele active din merișor contribuie și la inhibarea formării biofilmelor bacteriene, o modalitate prin care acestea proliferează și invadează organismul gazdă.

– are acțiune antiinflamatoare

Prin compușii fenolici, terpene și flavonoizii pe care îi conține, merișorul are o puternică acțiune antioxidantă și antiinflamatoare, prin care contribuie la diminuarea simptomelor din infecțiile urinare.

– are acțiune diuretică (prin intermediul flavonoidelor și saponinelor)

Nu în ultimul rând, atunci când avem o infecție urinară este necesar ca rinichiul și tractul urinar să fie ,,spălat”, din acest motiv recomandându-se consumul de lichide și al plantelor cu efect diuretic. Iată că merișorul întrunește și această calitate, favorizând diureza și contribuind la eliminarea bacteriilor prin urină.

– are rol de reglare a motilității intestinale și de normalizare a florei intestinale

Este cunoscut faptul că una din cauzele infecțiilor urinare este constipația. Merișorul acționează și la acest nivel, având efecte benefice asupra motilității intestinale și contribuind astfel la normalizarea tranzitului intestinal. Datorită efectului de normalizare a florei intestinale este util în disbioze intestinale și colibaciloze.

foto: istockphoto.com

Aceste aspecte subliniază rolul deosebit de important al acestei plante și al altora cu compoziție asemănătoare în infecțiile de tract urinar și pot reprezenta o alternativă sau o asociere în tratamentul acestora, în special în contextul multirezistențelor la antibiotice. De asemenea, produsele pe bază de merișor pot contribui la scăderea frecvenței infecțiilor urinare.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Birte Scharf, Thomas J. Schmidt, Said Rabbani et al. Antiadhesive natural products against uropathogenic E. coli: What can we learn from cranberry extract? Journal of Ethnopharmacology, Volume 257. 2020. 112889. ISSN 0378-8741. https://doi.org/10.1016/j.jep.2020.112889.

2. Bojor O. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003.

3. Fernando Pitera. Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000.

4. Gupta K, Chou MY, Howell A, Wobbe C, Grady R, Stapleton AE. Cranberry products inhibit adherence of p-fimbriated Escherichia coli to primary cultured bladder and vaginal epithelial cells. J Urol. 2007 Jun;177(6):2357-60. doi: 10.1016/j.juro.2007.01.114. PMID: 17509358; PMCID: PMC3684265.

5. Jensen HD, Struve C, Christensen SB, Krogfelt KA. Cranberry Juice and Combinations of Its Organic Acids Are Effective against Experimental Urinary Tract Infection. Front Microbiol. 2017 Apr 4;8:542. doi: 10.3389/fmicb.2017.00542. PMID: 28421045; PMCID: PMC5378705.

6. OPINION of the French Agency for Food, Environmental and Occupational Health & Safety on the assessment of the potential effects of cranberry on community-acquired urinary tract infections ANSES – Request no. 2010-SA-0214 https://www.anses.fr/en/system/files/NUT2010sa0214EN.pdf

7. Reid G. The role of cranberry and probiotics in intestinal and urogenital tract health. Crit Rev Food Sci Nutr. 2002;42(3 Suppl):293-300. doi: 10.1080/10408390209351918. PMID: 12058988.

Bydr. Cristina Munteanu

Hipertensiunea arterială – remedii naturale

Tensiunea arterială reprezintă presiunea care există în interiorul arterelor organismului. Hipertensiunea arterială reprezintă o creștere a acestei presiuni peste valorile acceptate ca fiind normale. Astfel, pentru a defini corect o valoare tensională, trebuie să ținem cont de doi parametri: tensiunea sistolică și cea diastolică. Tensiunea arterială sistolică reprezintă valoarea măsurată în timpul contracției inimii. Tensiunea arterială diastolică reprezintă valoarea măsurată în timpul timpul relaxării inimii. Acesta este motivul pentru care atunci când ne măsurăm tensiunea avem două valori. Dintre cele două valori, tensiunea sistolică este prima valoare indicată și cea mai mare.

Există, în funcție de vârstă, anumite valori considerate normale, la copii aceste valori depinzând de vârstă, sex și greutate; din acest motiv, s-au realizat normograme care țin cont de acești parametri și valorile tensionale se interpretează în funcție de acestea.

Ceea ce trebuie să reținem este că la vârsta adultă o tensiune arterială normală ar trebui să aibă valori cuprinse între 120/70 mmHg-130/85 mmHg. O depășire a acestor cifre necesită investigații suplimentare, creșterea valorilor tensionale peste 140/90 mmHg fiind considerată hipertensiune.

Hipertensiunea poate fi clasificată ca fiind primară/esențială (fără a identifica o cauză a ei) sau secundară (când există anumite afecțiuni care au declanșat-o).

În primul rând, de ce ne preocupăm să scădem o tensiune crescută? Pentru că valorile tensionale mari presupun niște riscuri – pe termen scurt și lung – pentru sănătatea persoanei care suferă de hipertensiune. Printre acestea menționăm:

infarct

accident vascular cerebral

anevrism arterial

insuficiență cardiacă

insuficiență renală cronică.

Ce semne și simptome pot prezenta persoanele cu hipertensiune?

dureri de cap (cefalee)

palpitații

dureri precordiale

respirație greoaie, dificilă

amețeală (vertij)

tulburări de vedere

sângerare nazală (epistaxis)

Nu voi insista în acest material asupra medicației clasice indicate în tratamentul hipertensiunii. Voi încerca să mă rezum la partea de prevenție și, mai ales, la alternativele naturale pe care le avem în controlul valorilor tensionale.

Preventiv, ceea ce putem face este să ducem un mod de viață echilibrat, cu evitarea sedentarismului și să alegem o alimentație variată, bogată în fructe și legume proaspete.

O persoană hipertensivă va trebui să ajungă la o greutate corporală normală dacă prezintă un exces ponderal și va trebui să reducă la minimum consumul grăsimilor, al alimentelor procesate, afumate și sărate.

Omega 3

Acizii grași tip omega 3 sunt suplimente nutritive care pot ajuta la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, reducând nivelul trigliceridelor și riscul dezvoltării plăcilor de aterom.

Nu doar peștii (hering, somon) conțin omega 3, ci și nucile, avocado ori plante precum inul sau cânepa. Din acest motiv se recomandă introducerea lor în alimentația tuturor persoanelor și cu atât mai mult în dieta celor care au hipertensiune, trigliceride sau colesterol crescut.

Spirulina este o algă marină, care, pe lângă complexul de vitamine și minerale, conține și o cantitate însemnată de omega 3.

Usturoi

Usturoiul este unul dintre cele mai cunoscute remedii tradiționale indicate în tratarea hipertensiunii și a hipercolesterolemiei. Acest fapt se explică mai ales prin acțiunea ingredientului numit alicină, care are acțiune vasodilatatoare și de inhibare a angiotensinei II (substanță implicată în organism în mecanismul creșterii tensiunii arteriale).

Leurda, supranumită și usturoi sălbatic, conține și ea alicină.

Păducel

Păducelul mai este numit și planta inimii. Din motive bine meritate, deoarece este o plantă medicinală cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos. Acțiunea păducelului este asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului, el fiind mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.

Talpa gâștei

Talpa gâștei este o altă plantă medicinală utilă în hipertensiunea cauzată de stres și anxietate. Datorită rolului său protector la nivelul miocardului, talpa gâștei este un remediu util în aritmii. De asemenea, este folosită cu succes în palpitațiile asociate menopauzei.

Vâsc

Vâscul, dincolo de obiceiurile și tradițiile cunoscute, este o plantă medicinală recomandată în hipertensiune arterială, tahicardie și aritmii. Vâscul este însă o plantă cu potențial toxic, de aceea este recomandat a se administra doar la indicațiile medicului și în doze bine stabilite. Trebuie avută o grijă deosebită și la modul de preparare al acestei plante: vâscul se macerează obligatoriu la rece.

De asemenea, în ultimul timp proprietățile sale terapeutice sunt explorate tot mai mult în afecțiunile maligne, vâscul având un efect pe reducerea efectului nociv al radicalilor liberi și în oprirea multiplicării celulare de natură tumorală.

Ginkgo biloba

Ginkgo biloba este un arbore utilizat în medicina tradițională chineză din vechime, care a pătruns în ultimii ani tot mai mult și în practica fitoterapeutică românească. Pe lângă efectul său antioxidant remarcabil, Ginkgo biloba are proprietăți benefice la nivelul circulației sanguine, în special al celei cerebrale, dar și la nivel cardiovascular.

În hipertensiunea indusă de stres, deosebit de utile sunt levănțica, roinița și valeriana.

Alte plante medicinale care pot fi utilizate în scăderea tensiunii arteriale sunt:

– busuioc

– gheara mâței

– ghimbir

– hibiscus

– scorțișoară

– turmeric

– semințele de țelină.

Măslin

Deoarece persoanele care suferă de obicei de valori tensionale mari înregistrează și valori crescute ale colesterolului, pe lângă omega 3 și usturoi, o plantă de mare ajutor în acest sens este măslinul și în special extractul din mlădițe de măslin, care contribuie la scăderea nivelului colesterolului și al trigliceridelor și la creșterea elasticității arterelor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

2. Ovidiu Bojor, Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București, 2003

3. Fernando Pitera, Compendiu de Gemoterapie clinică, Ed. a treia revăzută și corectată, 2000

4. Jean Valnet, Fitoterapia. Tratamentul bolilor cu plante, Ed. Garamond, București, 2003

5. Halver J, Wenzel K, Sendker J et al, Crataegus Extract WS®1442 Stimulates Cardiomyogenesis and Angiogenesis From Stem Cells: A Possible New Pharmacology for Hawthorn?, Front Pharmacol. 2019 Nov 27;10:1357 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31849643)

6. Matsutomo T. Potential benefits of garlic and other dietary supplements for the management of hypertension. Exp Ther Med. 2020 Feb;19(2):1479-1484. doi: 10.3892/etm.2019.8375. Epub 2019 Dec 27. PMID: 32010326; PMCID: PMC6966105.

7. Schandry R, Lindauer D, Mauz M, Blood Pressure and Cognitive Performance After a Single Administration of a Camphor-Crataegus Combination in Adolescents with Low Blood Pressure, Planta Med. 2018 Nov;84(17):1249-1254 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29913528)

8. Shaito A, Thuan DTB, Phu HT, Nguyen THD, Hasan H, Halabi S, Abdelhady S, Nasrallah GK, Eid AH, Pintus G. Herbal Medicine for Cardiovascular Diseases: Efficacy, Mechanisms, and Safety. Front Pharmacol. 2020 Apr 7;11:422. doi: 10.3389/fphar.2020.00422. PMID: 32317975; PMCID: PMC7155419.

9. Yoo JH, Liu Y, Kim HS, Hawthorn Fruit Extract Elevates Expression of Nrf2/HO-1 and Improves Lipid Profiles in Ovariectomized Rats, Nutrients. 2016;13;8(5)

(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27187458)

10. Younis W, Alamgeer, Schini-Kerth VB et al, Role of the NO/cGMP pathway and renin-angiotensin system in the hypotensive and diuretic effects of aqueous soluble fraction from Crataegus songarica K. Koch, J Ethnopharmacol. 2020 Mar 1; 249:112400 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31739101)

11. Xu H, Xu HE, Ryan D, A study of the comparative effects of hawthorn fruit compound and simvastatin on lowering blood lipid levels, The Amercian Journal of Chinese Medicine. 2009;37(5):903-8. Phttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19885950)

Bydr. Cristina Munteanu

Allium ursinum, colesterol, depresie, fitoterapie, hipertensiune, insomnie, leurdă, minerale, parazitoze intestinale, plante medicinale, reumatism, usturoi sălbatic, vitamine

Darurile primăverii – leurda

Leurda este o plantă ce crește în flora spontană în zonele de deal și munte, în păduri, pe solurile umede, fertile. Dar ea poate fi cultivată și în grădină, nefiind o plantă pretențioasă, alegând totuși zone mai umbroase.

De la leurdă se folosesc îndeosebi frunzele, culese începând cu lunile martie-aprilie, preferabil înainte de înflorire, aceasta fiind perioada în care ele sunt mai bogate în principii active.

Leurda mai este numită și usturoi sălbatic sau usturoiul urșilor (Allium ursinum), deoarece tradiția ne relatează că frunzele de leurdă erau printre primele consumate de urși la ieșirea din hibernare.

Apelativul de usturoi sălbatic se datorează mirosului și gustului leurdei care este foarte apropiat de cel al usturoiului. Această proprietate se datorează unei substanțe din compoziția sa, numită aliină, care se transformă în bisulfură de alil.

Frunzele de leurdă se consumă cel mai frecvent crude, adăugate în salate, sosuri, ciorbe. Dar, se pot folosi și sub formă de infuzie, tinctură sau cataplasme. O variantă foarte apreciată în gastronomie este sosul pesto de leurdă.

Rețetă Pesto de leurdă vezi aici:

Pesto de leurdă

Leurda este foarte apreciată în special pentru proprietățile sale vitaminizante (vitamine A, B, C) și mineralizante (calciu, cupru, fier, magneziu), fiind un bun depurativ și detoxifiant, dar și pentru proprietățile antivirale, antibacteriene și antifungice.

Se recomandă pentru proprietățile sale medicinale consumul intern de frunze proaspete, infuzie sau tinctură

în curele de detoxifiere

ca remineralizant și vitaminizant

în stări de convalescență

în hipertensiune

în hipercolesterolemie

în insomnie

în stări depresive

în parazitoze intestinale

în stări infecțioase

Extern, frunzele de leurdă se utilizează sub formă de infuzie sau cataplasme în

reumatism

eczeme

furunculoze

Atenție!

Persoanele care efectuează drumeții și doresc să culeagă singuri leurdă trebuie să fie atenți să nu confunde leurda cu alte plante care seamănă destul de bine, dar au un potențial toxic. Principalul aspect care le diferențiază este mirosul tipic de usturoi al leurdei, dar este recomandat ca prima dată să culegeți leurdă împreună cu un cunoscător.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Convulsiile. Cauze. Manifestare. Prim ajutor. Convulsiile febrile la copil

În primul rând, ce sunt convulsiile?

Convulsiile sunt contracții musculare generalizate, involuntare, care sunt cauzate de o descărcare electrică anormală ce are loc la nivelul neuronilor sistemului nervos central. Ele sunt asociate cu pierderea stării de conștiență și a capacității persoanei de a-și menține tonusul postural. Există însă și convulsii în care tonusul postural nu este pierdut, cum este cazul convulsiilor de tip absență; în această situație, persoana respectivă nu cade, dar nu răspunde la stimuli externi și rămâne cu privirea într-un punct fix (privește ,,în gol”).

De ce apar convulsiile?

Cauze de apariție a convulsiilor pot fi:

hipoglicemia (glicemie < 40mg%)

hipocalcemia

hipomagneziemia

hiponatremia

deficiența de piridoxină / piridoxindependenţa (deficienţă în sinteza neurotransmiţătorului inhibitor GABA care necesită ca și cofactor piridoxina)

febra

infecțiile respiratorii sau de altă natură care evoluează cu febră mare (rujeola, roseola infantum, amigdalita etc.)

infecții sau inflamații ale sistemului nervos central (meningite, encefalite)

hemoragii intracraniene (îndeosebi la prematuri)

afecțiuni precum: scleroza multiplă, fenilcetonuria ș.a.

traumatisme craniene

tumori intracraniene

malformații cerebrale

intoxicații medicamentoase

Convulsiile pot fi de mai multe feluri:

– clonice (mișcări ritmice, clonii; pot fi localizate pe o parte a corpului sau pot migra de la un membru la altul)

– tonice (extensia, încordarea membrelor)

– tonico-clonice (combinație între cele două de mai sus)

– mioclonice (flexia membrelor)

– atone (pierderea tonusului muscular)

– tip absență (privire ,,în gol”)

– apnee-cianoză și bradicardie (la nou-născuți)

– mişcări atipice precum: protruzia limbii, sucţiune, masticaţie, hipersalivaţie, privire fixă, clipit, devierea privirii, pedalat etc. (la nou-născuți)

De obicei convulsiile se opresc de la sine, dar este important ca aceste persoane să nu se lovească prin cădere sau prin contracturile violente ale musculaturii. Dacă ne aflăm în fața unei persoane care convulsionează, indiferent că este copil sau adult, trebuie să îndepărtăm obiectele din jur de care se poate lovi, să o așezăm pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca. Nu introducem nimic în gura unei persoane care convulsionează și renunțăm la orice manipulare.

De asemenea, dacă putem, este important să cronometrăm pe ceas durata convulsiei (uneori, deși trec doar câteva secunde aparținătorii au impresia că a trecut o veșnicie) și să sunăm la ambulanță dacă ea depășește 5 minute.

Convulsiile febrile

Cel mai frecvent întâlnite în viața de zi cu zi sunt poate convulsiile febrile, care constituie subiectul materialului de față.

Acestea, așa cum le spune și numele, apar în asociere cu febra la copiii cu vârste cuprinse de regulă între 3 luni și 5 ani și nu sunt asociate cu infecții acute ale sistemului nervos central sau alte cauze demonstrabile metabolice ce pot provoca convulsii (vezi mai sus).

Este important de menționat faptul că aceste convulsii febrile nu sunt și nu ar trebui diagnosticate ca epilepsie: epilepsia presupune existența unor convulsii recurente în stare de afebrilitate. Ele apar de obicei în prima zi a unei infecții acute virale cel mai frecvent și uneori reprezintă primul semn de manifestare al bolii. De cele mai multe ori asociază o predispoziție genetică, acești copii având în familie părinți sau frați care au avut în mica copilărie convulsii febrile.

Primul lucru care trebuie făcut în această situație este administrarea unui antitermic. Nu vom ține copilul în brațe pentru a nu favoriza creșterea temperaturii, ci îl vom așeza pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca cu salivă în cursul episodului convulsiv sau a nu aspira secrețiile (mai ales dacă prezintă și o vărsătură concomitent).

Dacă există posibilitatea și sunt și alte persoane în apropiere, se poate înregistra video convulsia și cronometra.

Majoritatea convulsiilor febrile apar la o valoare a temperaturii peste 38°C și sunt datorate unei vulnerabilități ridicate la febră a creierului care se află în dezvoltare și scăderii pragului convulsivant. La vârste mici, creierul este imatur, iar mecanismele excitatorii cerebrale (neurotransmițătorul excitator glutamat) predomină în detrimentul celor inhibitorii (neurotransmițătorul inhibitor GABA). În timpul febrei apare o alcaloză secundară hipervențilației care accentuează excitabilitatea neuronală. La aceasta se poate adăuga și acțiunea factorilor pirogeni.

Puteți citi mai multe despre mecanismul de producere al febrei aici:

Febra la copii: Bau-bau sau zână bună?

Convulsiile febrile pot fi simple sau complexe.

Convulsiile febrile simple au o durată mai scurtă, sub 10-15 minute (de obicei sub 1-2 minute) și nu se repetă pe parcursul următoarelor 24 de ore. De regulă au caracter bilateral, generalizat, adică se manifestă pe ambele părți ale corpului. Din punct de vedere medical, convulsiile febrile simple sunt considerate benigne și nu necesită tratament anticonvulsivant. Dar ele reprezintă o întâmplare cu un mare impact psiho-emoțional, care sperie părinții sau aparținătorii.

Convulsiile febrile complexe apar mai rar, durează mai mult (peste 15 minute) și de obicei sunt specifice copiilor care sunt diagnosticați cu afecțiuni neurologice sau prematurilor. De regulă au caracter unilateral. Copiii care prezintă acest tip de convulsii prezintă un risc mai mare de a dezvolta ulterior epilepsie.

Cum se manifestă convulsia febrilă?

Convulsia febrilă poate să apară când sugarul/copilul este treaz sau poate apărea în timpul somnului (putând fi mai greu de identificat dacă copilul este lăsat nesupravegheat). Acesta devine inconștient, nu răspunde dacă este strigat, în timp ce mâinile și/sau picioarele încep să zvâcnească într-un mod ritmic, necontrolat. Uneori este prezent doar un tremor la nivelul capului sau zvâcnituri, spasme ale ochilor. Copiii pot prezenta gemete și emisii spontane de urină sau materii fecale (greu de cuantificat la copiii mici, care nu au dobândit încă un control sfincterian și poartă scutec).

În timpul unei convulsii putem observa modificări ale respirației persoanei respective, care poate fi mai accelerată sau mai zgomotoasă. După încetarea crizei convulsive respirația revine la normal și în general copiii sunt obosiți și somnolenți. Acei copii care după o criză convulsivă prezintă un deficit motor sau neurologic trebuie investigați.

Convulsiile febrile pot fi confundate cu frisoanele. Însă atunci când un copil mic prezintă un frison, el își păstrează starea de conștiență. Mai mult, de obicei după un frison urmează o creștere a temperaturii.

O altă entitate ce poate fi confundată cu convulsia la copilul mic este spasmul hohotului de plâns. Acesta apare însă în afebrilitate, se asociază cu paloare sau cianoză, plâns în hohote și o scurtă perioadă de pierdere a stării de conștiență după episodul de plâns.

Când mergem la medic?

Orice convulsie trebuie adusă la cunoștința medicului. Copilul trebuie consultat de către medicul curant sau specialist pentru a vedea dacă sunt semne și simptome ale unei infecții și a primi tratament corespunzător.

Se merge de urgență la spital:

în cazul unei convulsii care durează mai mult de 3-5 minute, cu caracter de convulsie febrilă complexă (vezi mai sus)
în cazul unor convulsii care se repetă în decurs de 24 de ore
dacă sugarul / copilul prezintă deficit motor sau neurologic după criza convulsivă
dacă sugarul / copilul prezintă o fontanelă care bombează, vomită în jet sau este letargic.

În cazul unui copil care a prezentat o convulsie febrilă complexă se recomandă efectuarea unei electroencefalograme (EEG).

Se recomandă, de asemenea, efectuarea unor analize de laborator care pot elucida etiologia infecțioasă sau metabolică.

Puncția lombară se recomandă doar în cazuri selecționate, când se suspectează o meningită sau encefalită.

Tomografia computerizată a craniului se recomandă atunci când se suspectează hemoragii, procese tumorale sau malformații cerebrale.

Convulsiile febrile simple nu sunt asociate cu riscul de a dezvolta modificări ale structurii cerebrale, deficite cognitive sau comportamentale ulterioare.

Convulsiile febrile simple nu necesită tratament anticonvulsivant!

Părinții trebuie să fie informați și pregătiți asupra posibilității repetării convulsiei în cadrul unui alt episod febril.

De aceea, ei vor trebui să intervină prompt pentru scăderea febrei în cazul afecțiunilor acute viitoare, pentru a evita o posibilă convulsie febrilă.

Există o reticență destul de răspândită în ultimii ani de a nu administra antitermice copiilor de teama toxicității hepatice a paracetamolului sau a tulburărilor gastrice ce pot fi determinate de ibuprofen. Într-adevăr, recomandarea generală este de a nu administra antitermic la un copil cu stare generală bună la primele semne de creștere a temperaturii. Febra are efecte benefice prin stimularea sistemului imunitar și a producției de anticorpi și, de asemenea, prin împiedicarea multiplicării microbilor. Putem apela la metode de scădere a temperaturii prin scăderea temperaturii mediului ambiant, prin termoliză fizică, creșterea consumului de lichide etc. Dar uneori aceste măsuri acționează mult prea lent în comparație cu ascensiunea temperaturii. Ele pot fi de mare ajutor în cazul copiilor care nu prezintă un prag convulsivant scăzut, dar întârzierea scăderii febrei poate reprezenta un pericol pentru apariția unei convulsii febrile la un copil cu antecedente de convulsii febrile sau cu o sensibilitate în acest sens.

Este bine de știut, că, pe lângă tratamentele clasice, ne putem ajuta în scăderea temperaturii de metode complementare precum fitoterapia sau homeopatia. Aceste tratamente sunt individualizate și recomandate de medicul specialist în funcție de particularitățile fiecărui copil în parte.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. American Academy of Pediatrics – Subcommittee on Febrile Seizures. Neurodiagnostic evaluation of the child with a simple febrile seizure. Pediatrics 2011; 127:389-94.

2. Febrile seizures: clinical practice guideline for the long-term management of the child with simple febrile seizures. Pediatrics 2008; 121:1281-6.Natsume J., Hamano S.-I., Iyoda K., et al.

3. New guidelines for management of febrile seizures in Japan. Brain Dev 2017; 39:2-9.

4. Offringa M., Newton R., Cozijnsen M.A., Nevitt S.J. Prophylactic drug management for febrile seizures in children. Cochrane Database Syst Rev 2017; 2:CD003031.

5. Wilmshurst J.M., Gaillard W.D., Vinayan K.P., et al. Summary of recommendations for the management of infantile seizures: Task Force Report for the ILAE Commission of Pediatrics. Epilepsia 2015; 56:1185-97.

Bydr. Cristina Munteanu

bicarbonat de sodiu, chickenpox, coacăz negru, extract de lemn câinesc, fitoterapie, plante medicinale, varicela, vărsat de vânt, virus varicelo-zosterian

Varicela sau vărsatul de vânt

Varicela este una dintre cele mai cunoscute boli infecto-contagioase ale copilăriei. Ea este cauzată de virusul varicelo-zosterian, același virus care determină zona zoster la pacienții adulți. De obicei boala apare în mici epidemii, în colectivitățile de preșcolari și școlari, în perioada toamnă-primăvară. Sugarii sunt de obicei protejați în primele luni de viață (4-6) prin anticorpii transmiși transplacentar de la mamă sau prin alăptare.

Virusul varicelo-zosterian (care este un virus herpetic) pătrunde în organism pe cale aerogenă, respiratorie, prin inspirarea particulelor virale răspândite de o persoană contagioasă sau prin atingerea obiectelor contaminate cu secreții de la o persoană contagioasă (salivă, lichid din vezicule).

Odată pătruns în organism, virusul începe să se multiplice la nivelul mucoasei respiratorii, generând mai multe valuri de viremie (eliberarea virusului în sânge) care se manifestă prin pusee de febră, urmate de erupții la nivelul pielii și mucoaselor. Există și forme care evoluează fără febră sau doar cu subfebrilități.

Varicela este manifestarea unei prime infecții cu virusul varicelo-zosterian, virusul rămânând însă cantonat în ganglionii radiculari ai nervilor senzitivi pe toată durata vieții. În anumite condiții de scădere a rezistenței organismului, infecția latentă se poate reactiva, cu apariția unei erupții pe jumătate de corp (mai exact, pe dermatoamele nervului afectat), caracteristică pentru zona zoster.

Varicela cuprinde mai multe etape: incubația, perioada preeruptivă și perioada de erupție propriu-zisă.

Incubația

Incubația în cazul varicelei durează între 10-21 zile. Contagiozitatea începe aproximativ din ultimele 5 zile ale incubației și se menține până când toate veziculele au ajuns la stadiul de cruste. Astfel, copiii răspândesc cu foarte mare ușurință virusul în ultimele zile ale incubației, când părinții nu știu că al lor copil urmează să facă varicelă.

Perioada preeruptivă

Debutul varicelei are loc cu simptome nespecifice precum: febră, lipsa poftei de mâncare, apatie, secreții nazale, dureri de gât, cap sau dureri musculare. În funcție de vârstă și de statusul imunitar al copilului, această perioadă poate lipsi sau poate dura între 1 și 7 zile.

Perioada eruptivă

Erupția apare în valuri, de obicei precedată de pusee febrile (generate de viremie), mai întâi pe trunchi, apoi pe membre și pe zona feței. De asemenea, erupția apare și pe pielea păroasă a capului, pe mucoase (buco-faringiană, conjunctivală, ano-genitală) și, în formele severe, pe organele interne.

Children hands with chicken pox, rash and blisters. foto: istockphoto.com

La momentul eruperii, pe piele apar mici pete roșii (macule) rotunde sau ovale, inegale, cu o dimensiune aproximativă de 2-5 mm. Ulterior, în următoarele câteva ore (6-12) petele roșii devin mai ieșite în relief (papule) și în alte câteva ore se transformă în mici beșicuțe cu lichid clar (vezicule), înconjurate de o zonă roșiatică. În următoarele zile, lichidul din vezicule începe să se resoarbă și are un aspect mai tulbure. Vezicula se deprimă treptat și se formează în 3-5 zile crusta. Crustele se detașează în aproximativ 7-10 zile, pielea din zona crustelor rămânând ușor depigmentată.

Erupția în valuri succesive determină astfel un caracter foarte variat al erupției, fapt care face ca pe corp să se găsească în același timp ,,bubițe” în diverse stadii de evoluție (de la macule, la papule, vezicule sau cruste).

Starea generală a copiilor este în general bună. În primele zile predomină disconfortul dat de tabloul febril, iar mai apoi caracterul pruriginos al erupției. În cazul erupției la nivelul mucoasei buco-faringiene, veziculele se sparg cu ușurință și ulcerează, fiind foarte dureroase și determinând copilul să refuze alimentația. În plus, acestea se pot suprainfecta cu ușurință.

Evoluția varicelei este în general bună, cu vindecare și dobândirea unei imunități durabile, uneori pentru toată viața. Un număr mic de pacienți pot face totuși complicații grave precum encefalită sau pneumonie. Din acest motiv este recomandat să păstrați legătura cu medicul copilului și să vă prezentați la consult dacă febra înaltă persistă mai mult de 3 zile, copilul are dureri puternice de cap, redoare de ceafă, îl deranjează lumina, varsă, are tulburări de limbaj sau de mers. Un alt motiv pentru consultul medical îl reprezintă răspândirea erupției în zona ochilor, modificarea aspectului veziculelor, lichidul din interior devenind purulent, veziculele crescând în volum sau unindu-se.

Tratament

Pacienții cu varicelă se izolează la domiciliu pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni. În general, la copiii fără alte probleme de sănătate, nu este necesară spitalizarea.

Alimentația va fi una ușoară, constând din alimente moi, pasate, pireuri, iaurturi, pentru a putea fi consumate în cazul ulcerațiilor bucale. Aport lichidian corespunzător: supe, ciorbe, supe cremă, ceaiuri, limonadă, sucuri din fructe și legume proaspete.

În caz de febră cu stare generală proastă se pot administra antitermice. Se vor evita aspirina la copii (risc de sindrom Reye) și, de asemenea, ibuprofenul. Ibuprofenul poate duce la complicații supurative sau necrotice severe ale pielii și ale țesutului celular subcutanat (să nu uităm de erupțiile de pe mucoase!).

Calmarea mâncărimilor provocate de erupții se face prin administrare de antihistaminice și aplicarea locală a unor creme sau loțiuni calmante. Unghiile vor fi tăiate scurt pentru a evita leziunile produse prin scărpinare (leziuni de grataj) și infectarea lor.

Tratamentul antiviral este indicat doar pacienților cu imunodeficiențe sau forme severe.

Profilaxia se poate realiza prin intermediul vaccinului antivirus varicelo-zosterian.

Remedii naturale

O serie de remedii naturale pot fi folosite pentru a trece cu ușurință peste infecția cu virusul varicelo-zosterian:

– extractul din muguri de coacăz negru are efect antiinflamator și calmează erupția și mâncărimile provocate de aceasta

– extractul din mlădițe de lemn câinesc are un efect antiinflamator pe mucoase și contribuie la regenerarea acestora

Pentru erupțiile de pe piele:

– băi scurte în apă în care se adaugă infuzie de gălbenele, infuzie de salvie, bicarbonat de sodiu sau făină din fulgi de ovăz: bicarbonatul și fulgii contribuie la calmarea mâncărimilor, iar infuziile au efect reepitelizant, antiviral și antibacterian

– spray cu gel de aloe vera, apă termală sau extract hidrogliceric de propolis (fără alcool)

– putem aplica pe zonele de erupție un unguent preparat din ulei de cocos, bicarbonat de sodiu și o picătură de ulei esențial de mentă

– un alt unguent se poate prepara din ulei de cocos, pudră de argilă și o picătură de ulei din arbore de ceai

Pentru erupțiile de pe mucoase:

– gargară cu apă cu bicarbonat de sodiu

– gargară cu un amestec din ceai de gălbenele, salvie, levănțică și nalbă

– infuzia din plantele amintite poate fi turnată într-un recipient tip spray cu care se pulverizează periodic mucoasa bucală

– spray cu extract hidrogliceric de propolis (fără alcool)

– în cazul leziunilor apărute pe mucoasa ano-genitală se pot face băi de șezut cu infuzie călduță din plantele amintite, în care putem adăuga și bicarbonat de sodiu

Mituri sau de la pacienți adunate….

Spălarea copilului este contraindicată!

Dimpotrivă, igiena previne suprainfectarea veziculelor. Trebuie doar evitate băile prelungite și frecarea corpului cu prosopul după spălare, pentru a nu rupe veziculele. De aceea, sunt mai recomandate dușurile scurte și uscarea corpului prin tamponare ușoară cu prosopul.

Purtarea de haine roșii grăbește vindecarea!

Potrivit cromoterapiei, culoarea roșie contribuie la îmbunătățirea stării generale, dar este contraindicată în febră și erupții deoarece stimulează creșterea temperaturii corpului.

Deci nu contează în ce culoare îi îmbrăcați pe copii, este important ca hainele să fie comode, din fibre naturale, pentru a lăsa pielea să respire și să nu se supraîncălzească.

Copilul nu are voie să iasă deloc afară

Izolarea la domiciliu se recomandă pentru limitarea răspândirii bolii și în principal pentru evitarea contactului cu femeile însărcinate (care nu au avut varicelă și nu sunt vaccinate), cu sugarii mici neimunizați sau cu persoane ce suferă de imunodeficiențe. Copilul poate fi scos însă afară în curte să se joace dacă nu intră în contact cu alți copii/persoane. Reținem: restricția ieșirii se face pentru a nu răspândi infecția și a nu infecta alte persoane, în special grupele cu risc. Virusul este puțin rezistent în mediul înconjurător.

Varicela se face o singură dată în viață

Există situații când imunitatea lăsată de varicelă nu este pe viață și adulții (sau copiii mai mari) pot face din nou varicelă, deși au avut în copilărie. Cel mai frecvent însă, adulții care au avut varicelă fac zona zoster.

Vaccinul te scapă de varicelă

Vaccinarea nu oferă protecție 100%. Ajută organismul să facă o formă mai ușoară de varicelă, fără complicații.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă

1. Alexandru Crișan (coord.), Curs de boli infecțioase, Ed. de Vest, Timișoara, 2015, p. 51-55.

2. Doina Anca Pleşca (coord.), Tratat de pediatrie, Ed. MEDICHUB MEDIA, București, 2021, p.788-789.

3. Nelson, Textbook of Pediatrics,18th edition, p. 1366-1372.

4. Mikaeloff Y, Kezouh A, Suissa S. Nonsteroidal anti-inflammatory drug use and the risk of severe skin and soft tissue complications in patients with varicella or zoster disease. Br J Clin Pharmacol. 2008 Feb;65(2):203-9. doi: 10.1111/j.1365-2125.2007.02997.x. Erratum in: Br J Clin Pharmacol. 2010 Jun;69(6):722. PMID: 18251759; PMCID: PMC2291221.

Bydr. Cristina Munteanu

acnee, alcoolism, Alzheimer, amigdalită, aminoacizi, anemie, anticorpi, antiinflamator, antioxidanți, antirid, anxietate, astenie, astm bronșic, ateroscleroză, betacaroten, bronșită, burnout, cancer, candidoză, cataractă, cătină, ciroză, colesterol, constipație, cuperoză, depresie, dermatite, diabet zaharat, eczeme, enterocolită, fertilitate, fitosteroli, fitoterapie, fragilitate vasculară, gastrită, gingivită, hepatită, hipertensiune, Hippophaë rhamnoides, hormoni, infecție urinară, infecții bacteriene, infecții fungice, infecții virale, insomnie, isorhamnetină, kaempferol, licopen, luteină, melatonină, memorie, menopauză, minerale, miopie, obezitate, ochi uscat, omega, Omega 3, Omega 6, Omega 7, Omega 9, onicomicoză, osteoporoză, otită, Parkinson, parodontoză, plante medicinale, pneumonie, proteine, psoriazis, quercetină, rahitism, reumatism, rutin, scleroză multiplă, serotonină, sinuzită, sistem imunitar, steatoză hepatică, stres, suprasolicitare, tabagism, triptofan, ulcer, unghii, vedere, vitamina C, vitamina E, vitamina K, vitamine, zeaxantină

30 de motive pentru a consuma cătină

Cătina albă (Hippophaë rhamnoides) este o plantă cu numeroase proprietăți medicale, cosmetice sau alimentare.

O cunoaștem cu toții sub forma acelor fructe rotund-ovale galben-portocalii cu gust acrișor care se comercializează toamna, despre care bătrânii ne spun că sunt foarte bune pentru sănătate. De fapt, cătina este un adevărat panaceu, motiv pentru care a fost supranumită planta de aur, iar uleiul de cătină aur lichid.

Care sunt motivele pentru care cătina este atât de benefică pentru sănătate, vă invit să le descoperiți în continuare.

1. Conținutul în vitamine

Cătina conține aproximativ 200 de substanțe active cunoscute, între care vitamine lipo și hidrosolubile, minerale, proteine, acizi grași esențiali.

Vitamina C

Fructele de cătină conțin de două ori mai multă vitamina C decât măceșele și aproximativ de 10 ori mai multă decât citricele.

Mai mult, cercetările arată faptul că vitamina C din fructele de cătină este mai stabilă decât în alte fructe, păstrându-și proprietățile în caz de uscare sau fierbere.

Pe lângă vitamina C, cătina este bogată în vitaminele A și E, complexul de vitamine B (B1, B2, B6, B9), vitamina D, K și P (rutin).

2. Conținutul în minerale

Cătina este o sursă importantă de substanțe minerale precum: calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc.

3. Conținutul în acizi grași Omega

Cătina este probabil singura plantă care asigură toți acizii de tip Omega: Omega 3, Omega 6, Omega 7 și Omega 9.

foto: istockphoto.com. Sea buckthorn oil capsules, omega 7

Acizii grași de tip Omega 3 și 6 sunt grăsimi polinesaturate pe care organismul nostru nu le poate produce singur (din acest motiv sunt numite grăsimi esențiale) și pe care trebuie astfel să le obțină prin aport extern: alimente sau suplimente.

Acizii grași de tip Omega 7 și 9 sunt grăsimi mononesaturate, neesențiale, adică pe care organismul le poate produce.

Acizii grași de tip Omega au rol imunomodulator, neuroprotector și antiinflamator, contribuind la ameliorarea bolilor cronice, la buna funcționare a aparatului cardio-vascular, la susținerea funcției neuro-cognitive etc.

4. Conținutul în antioxidanți

Alături de vitaminele A, C, E cu rol antioxidant, cătina este bogată și în alte substanțe care reduc radicalii liberi din organism: flavonoide (quercetină, isorhamnetină), carotenoizi (licopen, luteină, zeaxantină, betacaroten), compuși fenolici (acid galic, acid cafeic), acizii grași Omega ș.a.

Antioxidanții, așa cum le spune și numele, împiedică oxidarea și degradarea celulară, ceea ce contribuie la încetinirea proceselor de îmbătrânire a organismului.

5. Conținutul în proteine și aminoacizi

Pe lângă toate substanțele enumerate anterior, trebuie să subliniem conținutul în proteine și aminoacizi al cătinei, fapt care o face benefică în susținerea sănătății organismului.

Cătina conține 18 aminoacizi, inclusiv toți aminoacizii esențiali (izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonină, triptofan, valină şi histidină).

Aminoacizii au un rol esențial în funcționarea organismului, fiind implicați în producerea hormonilor, buna funcționare a sistemului nervos, realizarea structurii musculare, producerea de anticorpi etc.

6. Conținutul în hormoni și precursori hormonali

Cătina, în special scoarța, are un conținut ridicat de serotonină și triptofan, care reprezintă un precursor pentru serotonină și melatonină. Iată de ce cătina este o resursă valoroasă în combaterea stresului, a stărilor depresive și a insomniei.

De asemenea, cătina se remarcă prin conținutul său în fitosteroli, mai ridicat decât în produsele pe bază de soia, cu rol în inhibarea absorbției colesterolului, efect cardioprotector și reglator al proceselor inflamatorii.

*******

Datorită acestor asocieri de substanțe active, cătina este recomandată în diferite afecțiuni ale organismului.

7. Afecțiuni hepatice

Conținutul în acizi grași esențiali (care sunt grăsimi sănătoase), dar și în carotenoizi și vitamina E protejează celulele hepatice și susțin regenerarea ficatului.

Cătina este recomandată astfel în:

hepatite acute și cronice

steatoză hepatică

ciroză hepatică.

Se recomandă consumul de cătină persoanelor care sunt nevoite să lucreze în medii toxice sau cărora li se administrează medicamente cu toxicitate hepatică.

8. Afecțiuni gastro-intestinale

Cătina, și în special uleiul de cătină, are rol protector și regenerator al mucoasei stomacului și intestinelor.

Conținutul în fibre al fructelor de cătină contribuie la reglarea florei intestinale și susține o digestie sănătoasă.

Astfel, cătina e recomandată în:

gastrită

ulcer gastro-duodenal (de stres sau cu Helicobacter pylori)

constipație

gastro-enterocolite.

9. Anemie

Datorită faptului că fructele de cătină sunt bogate în fier și vitamina C, consumul de cătină este recomandat persoanelor care suferă de anemie carențială.

10. Rahitism

Conținutul în vitamina D și calciu recomandă cătina ca adjuvant în rahitism, nivel insuficient de vitamina D și hipocalcemie.

11. Alte carențe minerale și vitaminice, stări de astenie, convalescență

Asocierea de minerale și polivitamine fac din cătină un aliment ce susține refacerea organismului în diferite carențe, în stări de astenie sau convalescență. De asemenea, consumul de cătină este recomandat sportivilor de performanță și persoanelor care depun efort fizic intens.

12. Infecții bacteriene, virale și fungice

Cătina posedă o activitate antivirală, antibacteriană și antifungică cu spectru larg. Studiile au demonstrat o activitate de inhibare a unor germeni precum: E. coli, Shigella dysenteriae, Yersinia enterocolitica, Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori, Streptococcus pneumoniae, Candida albicans ș.a.

Consumul de cătină poate susține astfel organismul în afecțiuni precum:

pneumonie

bronșită

sinuzită

otită

amigdalită

enterocolită

infecție urinară

ulcer cu Helicobacter pylori

candidoză.

13. Susținerea sistemului imunitar

Cătina este un bun imunomodulator datorită conținutului bogat de vitamina C, flavonoide și alți antioxidanți. Conținutul în aminoacizi susține sistemul imunitar în producerea de anticorpi.

Se poate administra pentru susținerea sistemului imunitar în prevenirea și tratarea gripei, precum și a altor afecțiuni infecțioase.

14. Afecțiuni oculare

Datorită conținutului ridicat de carotenoizi, proantocianidine, antioxidanți și acizi Omega, cătina

îmbunătățește vederea

ameliorează sindromul ochiului uscat

reduce riscul de cataractă

previne bolile oculare

încetinește progresia miopiei.

15. Afecțiuni cardio-vasculare

Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați echilibrează sinteza de prostaglandine cu rol reglator al tensiunii arteriale. Un alt component activ cu rol protectiv cardiovascular identificat în cătină este isorhamnetina.

16. Protector al vaselor sanguine. Coagulare

Consumul de cătină reduce fragilitatea vasculară datorită, între altele, conținutului în vitamina C și rutin.

De asemenea, fructele de cătină conțin vitamina K, care are un rol deosebit de important în coagularea sângelui și previne calcifierea vaselor de sânge (și, implicit, hipertensiunea arterială).

17. Reduce nivelul colesterolului

Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați contribuie, de asemenea, la scăderea nivelului de colesterol și trigliceride din sânge și previne ateroscleroza.

Studii realizate pe șoareci obezi au demonstrat că un consum de infuzie din frunze de cătină reduce nivelul seric al colesterolului total și trigliceridelor, precum și grăsimea viscerală.

18. Acțiune antitumorală

Numeroși compuși regăsiți și în cătină sunt studiați ca având efecte antiproliferative tumorale sau de radioprotecție. Substanțe active precum kaempferol, quercetină și izorhamnetină, regăsite în cătină, protejează celulele de deteriorarea oxidativă care poate duce la mutații genetice și, în final, la cancer.

Consumul de cătină reduce riscul bolilor oncologice și susține organismul după chimio și radioterapie.

19. Ameliorează simptomele menopauzei

Consumul de cătină poate ameliora simptomele menopauzei. Fitohormonii conținuți în cătină susțin organismul femeilor postmenopauză și contribuie la scăderea riscului de osteoporoză și la reducerea atrofiei vaginale.

20. Susține fertilitatea

Prin conținutul său în vitamina E, cătina susține sistemul reproducător feminin și masculin, fiind recomandată în infertilitate.

21. Efect antiinflamator

Cătina este un bun antiinflamator, fapt care o recomandă în

parodontoză

gingivită

afecțiuni dermatologice

alergii

astm bronșic

reumatism.

22. Afecțiuni ale pielii

Consumul de cătină are un efect protector asupra pielii împotriva efectelor nocive ale radiațiilor UVA și UVB și contribuie la regenerarea celulelor pielii prin refacerea barierei lipidice de la suprafața epidermei.

Uleiul de cătină aplicat extern

calmează iritațiile pielii

contribuie la vindecarea arsurilor solare sau postradioterapie

ajută la vindecarea rănilor și escarelor

previne și tratează acneea

are efect antirid

ameliorează psoriazisul

contribuie la vindecarea eczemelor

este benefic în dermatite.

23. Efect calmant

Conținutul în serotonină al cătinei, cunoscută drept ,,hormonul fericirii”, contribuie la îmbunătățirea stării psihice. În plus, cătina conține și aminoacidul esențial triptofan, folosit de organism pentru a produce serotonina și melatonina, consumul de alimente care conțin triptofan susținând acest proces. Complexul de vitamine B are, de asemenea, un rol important în buna funcționare a sistemului nervos.

Cătina este recomandată astfel în:

stres

sindrom de burnout

anxietate

stări depresive

insomnie

stări de suprasolicitare intelectuală.

24. Neuroprotecție, îmbunătățirea memoriei și a cogniției

Unul din compușii flavonoizi conținuți în cătină – isorhamnetina – are efecte protectoare cerebrovasculare. Alături de isorhamnetină, vitaminele din grupul B care se regăsesc în cătină contribuie și ele la susținerea bunei funcționări a sistemului nervos.

Consumul de cătină este recomandat în

prevenirea bolilor neurodegenerative

Alzheimer

Parkinson

scleroză multiplă

îmbunătățirea memoriei.

25. Reumatism

Efectul antiinflamator al cătinei contribuie la diminuarea simptomelor din afecțiunile reumatice: reduce tumefierile articulare, diminuează durerile osteo-articulare și încetinește progresia bolii.

26. Obezitate

Conținutul în fibre și acizi grași polinesaturați contribuie la reglarea nivelului de grăsimi din sânge și la o bună funcționare a tractului digestiv, cu rol în menținerea unei greutăți corporale normale.

27. Diabet zaharat

Cătina conține substanțe cu efect hipoglicemiant, care o recomandă persoanelor ce suferă de diabet zaharat. Studiile efectuate au demonstrat că un consum regulat de cătină poate stabiliza hiperglicemia postprandială, combate hipoglicemia ulterioară și îmbunătăți profilul glicemic.

28. Alcoolism, tabagism

Cătina este recomandată persoanelor care consumă tutun și alcool, contribuind la diminuarea consecințelor negative ale intoxicării organismului cu aceste substanțe (prin conținutul său bogat în antioxidanți). Cătina diminuează toxicitatea hepatică a alcoolului și reprezintă o sursă de vitamine, minerale și aminoacizi, necesare organismelor care duc un mod de viață nesănătos.

29. Păr frumos

Bogăția de substanțe active prezente în cătină, în special mineralele, contribuie la aspectul sănătos al scalpului și al firului de păr.

Uleiul de cătină poate fi folosit și ca mască pentru păr, singur sau alături de alte ingrediente cosmetice.

30. Unghii sănătoase

Cătina este benefică și pentru unghii. Uleiul de cătină poate reprezenta un tratament pentru reducerea exfolierii unghiilor. Datorită proprietăților antifungice, contribuie la menținerea unui aspect sănătos al unghiilor și la prevenirea sau tratarea onicomicozelor.

***

Cum consumăm cătina?

foto: istockphoto.com
Sea buckthorn frozen in pieces of ice, macro. Healthy organic food.

De la cătină se pot utiliza fructele, frunzele, mlădițele, semințele și scoarța.

Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate sub formă de ceai, suc, sirop, gem, vin, tinctură. Uscate, se pot măcina și consuma sub formă de pulbere. O altă modalitate de consum este prin adăugarea fructelor în fursecuri, prăjituri, smoothie, shake-uri, înghețată.

Uleiul de cătină poate fi preparat din fructe sau semințe.

Uleiul din semințe de cătină se folosește pentru uz extern, diluat cu alte uleiuri vegetale, ca hidratant și calmant în iritații ale pielii, acnee, cuperoză, răni, arsuri, ten ridat sau ca protector solar.

Uleiul din fructe de cătină se folosește atât pentru uz intern, cât și extern în afecțiunile enumerate.

Infuzia din frunze de cătină reprezintă o sursă de vitamine, antioxidanți, aminoacizi, acizi grași și minerale. Se consumă ca tonic general, pentru reglarea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului, susținerea sistemului imunitar, în afecțiuni hepatice, anemie, stări alergice, afecțiuni ale pielii.

Tinctura de cătină se prepară prin macerarea alcoolică a fructelor, crenguțelor sau scoarței.

Extractul din muguri de cătină este recomandat în susținerea sistemului imunitar, anemie, anorexie, ca tonic al sistemului nervos, în situații de suprasolicitare fizică și psihică.

De asemenea, cătina se comercializează sub formă de capsule cu ulei sau pulbere din fructe, consumul fiind indicat în perioade de convalescență, astenie fizică și psihică, precum și în toate afecțiunile menționate mai sus.

Unguentul pe bază de cătină are acțiune emolientă, cicatrizantă, antiseptică și este recomandat în eczeme, acnee, arsuri, degerături, hemoroizi, psoriazis.

Administrarea produselor din cătină va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de afecțiunile existente.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. De Seta F, Caruso S, Di Lorenzo G, Romano F, Mirandola M, Nappi RE. Efficacy and safety of a new vaginal gel for the treatment of symptoms associated with vulvovaginal atrophy in postmenopausal women: A double-blind randomized placebo-controlled study. Maturitas. 2021 May;147:34-40. doi: 10.1016/j.maturitas.2021.03.002. Epub 2021 Mar 4. PMID: 33832645.

4. Dupak R, Hrnkova J, Simonova N, Kovac J, Ivanisova E, Kalafova A, Schneidgenova M, Prnova MS, Brindza J, Tokarova K, Capcarova M. The consumption of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) effectively alleviates type 2 diabetes symptoms in spontaneous diabetic rats. Res Vet Sci. 2022 Aug 31;152:261-269. doi: 10.1016/j.rvsc.2022.08.022. Epub ahead of print. PMID: 36063603.

5. Galitsyn, G. U., KreymeGalitsyn, G. U., Kreymer, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.r, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.

6. Gong G, Guan YY, Zhang ZL, Rahman K, Wang SJ, Zhou S, Luan X, Zhang H. Isorhamnetin: A review of pharmacological effects. Biomed Pharmacother. 2020 Aug;128:110301. doi: 10.1016/j.biopha.2020.110301. Epub 2020 Jun 2. PMID: 32502837.

7. Guo C, Han L, Li M, Yu L. Seabuckthorn (Hippophaë rhamnoides) Freeze-Dried Powder Protects against High-Fat Diet-Induced Obesity, Lipid Metabolism Disorders by Modulating the Gut Microbiota of Mice. Nutrients. 2020 Jan 20;12(1):265. doi: 10.3390/nu12010265. PMID: 31968607; PMCID: PMC7020008.

8. Janceva S, Andersone A, Lauberte L, Bikovens O, Nikolajeva V, Jashina L, … & Krasilnikova J (2022). Sea buckthorn (Hippophae rhamnoides) waste biomass after harvesting as a source of valuable biologically active compounds with nutraceutical and antibacterial potential. Plants, 11(5), 642.

9. Jaśniewska A, Diowksz A. Wide Spectrum of Active Compounds in Sea Buckthorn (Hippophae rhamnoides) for Disease Prevention and Food Production. Antioxidants (Basel). 2021 Aug 12;10(8):1279. doi: 10.3390/antiox10081279. PMID: 34439527; PMCID: PMC8389226.

10. Lee HI, Kim MS, Lee KM, Park SK, Seo KI, Kim HJ, Kim MJ, Choi MS, Lee MK. Anti-visceral obesity and antioxidant effects of powdered sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) leaf tea in diet-induced obese mice. Food Chem Toxicol. 2011 Sep;49(9):2370-6. doi: 10.1016/j.fct.2011.06.049. Epub 2011 Jun 23. PMID: 21723364.

11. Olas B, Skalski B, Ulanowska K. The Anticancer Activity of Sea Buckthorn [Elaeagnus rhamnoides (L.) A. Nelson]. Front Pharmacol. 2018 Mar 15;9:232. doi: 10.3389/fphar.2018.00232. PMID: 29593547; PMCID: PMC5861756.

12. Ren R, Li N, Su C, Wang Y, Zhao X, Yang L, Li Y, Zhang B, Chen J, Ma X. The bioactive components as well as the nutritional and health effects of sea buckthorn. RSC Adv. 2020 Dec 17;10(73):44654-44671. doi: 10.1039/d0ra06488b. PMID: 35516250; PMCID: PMC9058667.

13. Zielińska A, Nowak I. Abundance of active ingredients in sea-buckthorn oil. Lipids Health Dis. 2017 May 19;16(1):95. doi: 10.1186/s12944-017-0469-7. PMID: 28526097; PMCID: PMC5438513.

Tag Archive fitoterapie

Cauze

Simptome

Tratament

Tratament alternativ

Măr pădureț

Crețișoara

Coada șoricelului

Zmeur

Vitex agnus-castus

Dioscorea villosa – Yam sălbatic

Uleiuri esențiale

Xenoestrogenii

Tratament alternativ

Merișorul

Omega 3

Usturoi

Păducel

Talpa gâștei

Vâsc

Ginkgo biloba

Măslin

În primul rând, ce sunt convulsiile?

De ce apar convulsiile?

Convulsiile febrile

Cum se manifestă convulsia febrilă?

Când mergem la medic?

Convulsiile febrile simple nu necesită tratament anticonvulsivant!

Tratament

Remedii naturale

Mituri sau de la pacienți adunate….

1. Conținutul în vitamine

2. Conținutul în minerale

3. Conținutul în acizi grași Omega

4. Conținutul în antioxidanți

5. Conținutul în proteine și aminoacizi

6. Conținutul în hormoni și precursori hormonali

***

7. Afecțiuni hepatice

8. Afecțiuni gastro-intestinale

9. Anemie

10. Rahitism

11. Alte carențe minerale și vitaminice, stări de astenie, convalescență

12. Infecții bacteriene, virale și fungice

13. Susținerea sistemului imunitar

14. Afecțiuni oculare

15. Afecțiuni cardio-vasculare

16. Protector al vaselor sanguine. Coagulare

17. Reduce nivelul colesterolului

18. Acțiune antitumorală

19. Ameliorează simptomele menopauzei

20. Susține fertilitatea

21. Efect antiinflamator

22. Afecțiuni ale pielii

23. Efect calmant

Cătina este recomandată astfel în:

24. Neuroprotecție, îmbunătățirea memoriei și a cogniției

25. Reumatism

26. Obezitate

27. Diabet zaharat

28. Alcoolism, tabagism

29. Păr frumos

30. Unghii sănătoase

***

Cum consumăm cătina?

Căutare

Categorii

Etichete

Arhivă

Menu

Categorii

Informații legale

*******