În ultima vreme, interesul pentru soluții terapeutice bazate pe remedii naturale a crescut semnificativ. Au devenit astfel tot mai populare expresii precum medicină neconvențională, medicină holistică, medicină alternativă, medicină complementară, medicină personalizată sau medicină integrativă.
Sunt acești termeni sinonimi?
Nu, deși sunt termeni aparent asemănători, aceștia definesc concepte distincte și abordări diferite în ceea ce privește tratamentul și îngrijirea pacienților.
Voi încerca să explic mai detaliat în continuare diferențele dintre acești termeni.
Medicina neconvențională
Medicina neconvențională reprezintă un concept larg, care cuprinde mai multe abordări terapeutice în tratarea și prevenirea bolilor care pot completa sau înlocui tratamentele convenționale. Pentru a fi mai clari, vom defini și conceptul de medicină convențională.
Medicina convențională, clasică sau alopată, se referă la o serie de standarde medicale acceptate la nivel global, bazate pe cercetare și dovezi științifice. Medicina convențională are la bază consultul medical, diagnosticarea și tratamentul bolilor folosind metode și tehnologii medicale moderne: analize, intervenții chirurgicale, medicamente.
În medicina convențională unei boli sau unui simptom îi corespunde de regulă în mod standard un medicament. De exemplu, toate persoanele care fac febră vor primi în mod clasic un preparat pe bază de ibuprofen, paracetamol sau algocalmin.
Medicina neconvențională nu respinge informațiile primite din cadrul explorărilor clinice și paraclinice ale medicinei clasice, ci se poate baza pe ele în stabilirea recomandărilor terapeutice. De asemenea, medicina neconvențională se bazează la rândul ei din ce în ce mai mult pe cercetări științifice, pentru a-și confirma metodele și terapiile și propunând remedii standardizate și sigure.
Din cadrul medicinei neconvenționale fac parte terapii naturale precum acupunctura, homeopatia, fitoterapia, aromaterapia, medicina tradițională chineză, chiropractica, meditația etc.
Medicina holistică
Medicina holistică este un termen folosit pentru a desemna practicile terapeutice care se adresează persoanei privite ca un întreg indivizibil – corp, minte şi suflet.
Medicina alternativă
Acest termen se referă la practicile medicale și terapiile neconvenționale, care nu sunt considerate parte a medicinei clasice, alopate și care sunt folosite ca alternative la tratamentele convenționale. Adică dacă de exemplu pe o persoană o doare capul, în mod clasic va lua un medicament antalgic. Dacă dorește să folosească o alternativă la acest tratament, atunci această persoană nu își va administra medicamentul clasic pentru durere de cap, ci va încerca în locul acestuia să practice tehnici de relaxare, să se hidrateze sau să consume plante cu efect antalgic precum scoarța de salcie sau roinița.
Medicina complementară
Termenul de medicină complementară se referă la terapiile și tratamentele neconvenționale care sunt folosite împreună cu tratamentele recomandate în medicina clasică, pentru a completa și a spori eficacitatea tratamentului. Cu alte cuvinte, medicina complementară combină terapiile clasice cu cele neconvenționale. De exemplu, aceeași persoană prezentată anterior ca având durerea de cap, alege în această situație, să ia medicamentul antalgic clasic, dar, în plus, și să completeze tratamentul cu tehnici de relaxare sau cu un preparat din plante.
Medicina integrativă
Termenul de medicină integrativă descrie acel tip de medicină care îmbină practicile medicale clasice cu terapiile complementare și alternative, punând accent pe abordarea holistică a pacientului. Medicina integrativă presupune astfel o abordare multidisciplinară și alegerea celor mai bune soluții terapeutice pentru pacient, punând accent pe tratamentul recomandat pacientului ca întreg, luând în considerare atât aspectele fizice, cât și cele psiho-emoționale și mintale.
Practicienii medicinei neconvenționale, alternative sau complementare, de cele mai multe ori sunt medici ca formare de bază, care au ales să își completeze studiile obținând o calificare suplimentară în fitoterapie, homeopatie, acupunctură etc. Aceste specializări sunt cursuri acreditate de Ministerul Sănătății, ceea ce ar trebui să elimine etichetele acordate acestor practicieni (de multe ori chiar de către colegii lor) de vraci sau alți termeni depreciativi înrudiți. Da, cu siguranță există și practicieni care nu sunt medici, ci sunt afiliați Ordinului Practicienilor de Medicină Alternativă, aceștia nefiind absolvenți de medicină, dar urmând în cadrul cursurilor efectuate și însușirea noțiunilor de anatomie umană, fiziologie și fiziopatologie. În această situație, nefiind medici, ei nu au capacitatea de a solicita investigații și de a pune un diagnostic, bazându-se doar pe diagnosticele puse în prealabil de un medic specialist.
Dacă medicina clasică abordează în general sănătatea ca fiind absenţa bolii, în medicina neconvențională accentul este pus pe modificări ce pot apărea înainte de a fi evidente simptomele unei afecțiuni și pe prevenție.
Sănătatea este de cele mai multe ori o reflecție a stilului nostru de viață și a alegerilor zilnice, iar boala este astfel mai mult decât un simptom izolat, căci ea începe cu mult înainte ca noi să simțim fizic semnele ei. Boala este rezultatul unui dezechilibru care s-a acumulat în timp (luni sau ani), iar simptomele sunt adesea semnale tardive, un fel de strigăte de ajutor ale unui organism deja afectat și un semnal că ceva nu funcționează cum trebuie.
Abordarea holistică și integrativă este astfel, din punctul meu de vedere, cheia spre o vindecare deplină, spre o experiență în care mintea, corpul și sufletul nu mai funcționează separat, ci ca un tot unitar, în deplină armonie.
foto: istockphoto
În concluzie, pe scurt:
terapiile integrative abordează pacientul în mod holistic, combinând practicile medicale convenționale cu terapiile neconvenționale
tratamentele alternative sunt folosite în locul tratamentelor convenționale
tratamentele complementare sunt utilizate în paralel cu tratamentele convenționale.
Care este motivul pentru care copiii mici manifestă un comportament agresiv? De ce simt nevoia să muște? De ce ciupesc? De ce lovesc sau împing?
Sunt întrebări adresate frecvent de către părinții copiilor care frecventează creșa sau grădinița.
Copiii mici pot avea acest comportament din mai multe motive și voi încerca să detaliez câteva dintre acestea.
Erupția dentară
Unul din primele motive la care ne-am putea gândi în această situație ar fi faptul că acel copil se poate afla în plină erupție dentară. Dacă este așa, mușcătura îi calmează durerea gingivală. Soluția în această situație este să aplicăm un gel calmant pe locul erupției și să oferim copilului acele jucării specifice erupției dentare. La nevoie, la recomandarea medicului, se pot administra medicamente cu efect calmant al durerii.
foto: istockphoto
Nevoia de stimulare orală
Dacă identificăm o nevoie de stimulare orală putem oferi copilului coliere pentru dentiție, alimente sau fructe cu culori și texturi variate, pe care copilul le poate gusta și mesteca, oferindu-i astfel stimularea orală de care are nevoie pentru a explora și a învăța.
Jocurile senzoriale cu gust pot reprezenta o sugestie de activitate potrivită în aceste situații. Putem crea pentru copii o serie de activități precum pictatul cu degetele în iaurt sau în fructe pasate (afinele, de exemplu, care ne oferă și posibilitatea pigmentului) și această activitate poate fi o modalitate distractivă de a implica copilul și de a-i satisface nevoia de stimulare orală.
Imitația
Copiii mici pot imita comportamentele pe care le văd în jurul lor, inclusiv agresivitatea. Dacă un copil observă un comportament agresiv la televizor sau în mediul în care crește, el ar putea să îl reproducă fără însă să înțeleagă consecințele acestui comportament.
Nevoia de atenție
Uneori, copiii recurg la comportamente precum mușcatul, lovitul, ciupitul sau împinsul altor copii pentru a atrage atenția adulților sau pentru a-și exprima nevoia de afecțiune și conexiune. Dacă atunci când a mușcat prima dată copilul a observat că adulții se adună în jurul lui și îi acordă multă importanță, el va putea interpreta atitudinea adulților ca fiind recompensarea unui comportament pozitiv și va recurge la acest tip de comportament în continuare pentru a atrage atenția adulților. În mod paradoxal, în această situație copilul este încurajat de către adulți să facă aceste gesturi mai departe pentru a obține atenție.
Exprimarea unei emoții puternice
Copiii mici, până spre aproximativ 3 ani, nu au un limbaj suficient de dezvoltat pentru a-și putea exprima uneori emoțiile puternice pe care le trăiesc sau anumite nevoi. În această situație, mușcatul, ciupitul sau alte comportamente asemănătoare, pot reprezenta o modalitate prin care copilul reușește să își exprime acea emoție. Această emoție poate fi: furie, frustrare, gelozie și … chiar bucurie. Mușcăturile sau loviturile pot fi o modalitate de a elibera din tensiunea emoțională mare pe care ei o simt. Adesea ei nu pot spune prin cuvinte celuilalt copil “Sunt foarte supărat / supărată pe tine!” sau “Stai prea aproape de mine!” sau “Sunt foarte bucuros / bucuroasă!” și mușcatul sau ciupitul (lovitul, împinsul, zgâriatul etc.) reprezintă pentru ei o formă de a comunica, de a transmite acest mesaj.
Ce putem face pentru a opri acest comportament?
Pentru a gestiona comportamentul agresiv al copiilor mici, este important să le oferiți alternative sănătoase de exprimare a emoțiilor, să le acordați atenție și să le oferiți sprijin în dezvoltarea abilităților de comunicare și gestionare a emoțiilor. De asemenea, este benefic să identificați cauzele acestui comportament și să lucrați împreună cu copilul pentru a găsi soluții constructive.
Observarea contextului
Pentru a corecta acest comportament, în primul rând trebuie să observăm cu atenție contextul în care se întâmplă, să identificăm pattern-urile și să gestionăm situațiile în mod calm și empatic, explicând copilului consecințele comportamentului.
Copilul mușcă întotdeauna la creșă / grădiniță sau doar în parc? Sau mușcă indiferent de locul în care se află?
Mușcă în orice moment al zilei sau doar atunci când e obosit?
Mușcă întotdeauna același copil sau sunt copii diferiți?
Cine se ocupa de copil în acel moment – educatoarea, bunica / bunicul, unul dintre părinți?
Ce s-a întâmplat înainte de a mușca? Poate copiii se certau pentru o jucărie?
Apoi, dacă surprindem momentul de dinainte de a se întâmpla, adică dacă observăm că urmează să muște, putem să îi distragem copilului atenția. Îi puteți oferi copilului o jucărie sau propune o activitate interesantă, de exemplu.
Dacă tocmai a mușcat și nu am putut preveni gestul, trebuie să ne păstrăm calmul, să nu ridicăm tonul și să nu țipăm la copil sau să îl pedepsim ori lovim. Îi vom explica copilului că acest tip de comportament nu este acceptabil, că nu are voie să muște și că mușcătura sa îi provoacă durere celuilalt copil, care plânge din această cauză. Este indicat să punem copilul să își ceară scuze față de celălalt copil și poate să îi ofere o îmbrățișare. Copilul care a fost victimă trebuie consolat și să i se explice faptul că acel copil care l-a mușcat sau lovit nu este rău, ci doar a greșit.
Dacă conflictul a fost generat de o dispută legată de o jucărie, îi vom arăta copilului cum poate să împartă corect jucăriile. Puteți exersa cu el împărțitul jucăriilor atunci când mergeți în parc, de exemplu sau când vine cineva în vizită. Puteți folosi un ceas pentru a stabili timpul în care fiecare copil se joacă cu jucăria, după care aceasta este împrumutată celuilalt. Uneori, copilul poate nu se simte confortabil nu atât din cauza împărțirii jucăriei, ci pentru că celălalt copil este prea aproape de el. În acest caz, îl putem învăța pe copil să exprime deschis acest lucru celuilalt copil.
O abordare preventivă, precum asigurarea mai multor jucării similare în locuri precum creșe sau grădinițe, poate contribui la evitarea conflictelor și a mușcăturilor.
Povești
Puteți să îi citiți copilului povești care au ca personaje copiii care mușcă, lovesc, ciupesc sau împing. În timp ce îi citiți aceste povești, implicați-l pe copil în discuții despre emoții. Puteți întreba cum crede că se simt personajele în diverse situații. Dacă este mai mare, puteți să îl încurajați să ,,citească” singur povestea pe baza ilustrațiilor.
Jocuri de rol
O altă abordare a situației ar putea fi reprezentată de jocurile de rol. Puteți organiza sesiuni de jocuri de rol în care copiii pot învăța să își exprime emoțiile, cerințele și nevoile într-un mod pașnic, non-violent. Aceste activități pot include scenarii comune în care copiii se confruntă cu provocări și să găsească soluții constructive. În timpul acestor jocuri de rol, se pot recrea situații similare, în care cineva interpretează rolul persoanei agresive, iar altcineva pe cel al victimei. Atunci când persoana care care joacă rolul victimei este pe punctul de a fi lovită sau mușcată, aceasta va pune mâna în față și va spune: Stop! Oprește-te! Nu vreau să mă lovești! / Nu vreau să mă muști! / Nu vreau să fiu rănit! / Mă doare!
Prin intermediul unor astfel de scenarii simulate, copiii pot învăța cum să comunice eficient și non-violent. Este, așadar, important să încurajăm copiii să își exprime nevoile și să le oferim instrumente și strategii eficiente pentru a face față situațiilor dificile și pentru a preveni comportamentele agresive.
Exerciții de respirație și relaxare
Putem învăța copiii, chiar de la vârste mici, anumite tehnici simple de respirație și relaxare într-o manieră distractivă și adaptată vârstei lor pentru a-i ajuta să se calmeze în momentele de stres sau frustrare. Aceste exerciții îi pot învăța să își regleze emoțiile și să gestioneze comportamentul agresiv. Practic, ne dorim ca ei să ajungă să își conștientizeze treptat emoțiile și să ia o pauză înainte de a acționa. Evident, aceste tehnici nu vor putea fi aplicate la un copil de 10 luni, dar cu un copil de 3 ani am putea încerca.
Un exercițiu care funcționează la copiii mici este ,,respirația în culori”: copiii pot alege o culoare preferată și să respire în ritmul ei. De exemplu, inspiră în timp ce se gândesc la culoarea albastru și expiră când se gândesc la culoarea roz. Această tehnică poate fi folosită pentru a le oferi copiilor o modalitate distractivă de a-și regla respirația.
Un alt exercițiu potrivit acestor vârste este ,,respirația ca un animal”: jocul presupune în acest caz ca o respirație profundă să fie asociată cu sunetul unui animal. De exemplu, atunci când inspiră, copilul poate să fie un leu care răcnește, iar când expiră, să devină un fluture care zboară ușor.
foto: istockphoto
Pentru copiii puțin mai mari putem folosi un exercițiu de tipul ,,respirația ca un supererou”: Încurajați copiii să-și imagineze că sunt supereroi și că pot controla puterea lor interioară prin intermediul respirației. În momentele de stres sau frustrare, îi puteți îndruma să facă câteva respirații adânci pentru a-și activa superputerile și a-și regăsi echilibrul emoțional.
Terapia prin artă
Puteți folosiți arta ca modalitate terapeutică pentru a-i ajuta pe copii să își exprime emoțiile. Ei pot desena sau picta ceea ce simt în momentele de frustrare sau nevoie, oferindu-le astfel un mijloc creativ de comunicare.
Utilizarea artei ca instrument terapeutic pentru copii poate oferi o modalitate sigură și non-verbală de a-și exprima emoțiile. Prin desene sau picturi, copiii pot transmite sentimente profunde și pot începe un proces de vindecare prin creativitate. Prin artă, copiii pot transpune în culori și forme ceea ce le poate fi dificil de exprimat în cuvinte. Este esențial să le oferim suport și să îi încurajăm să își exprime liber creativitatea într-un mediu sigur, dar trebuie să ținem în acest caz cont și de vârsta copilului.
Pentru copiii mici, între 3 și 5 ani, putem adapta această practică astfel încât să fie una interactivă și distractivă. De exemplu, putem crea un joc în care copiii să aleagă culorile care corespund stării lor emoționale sau să picteze cum arată pentru ei o zi fericită sau o zi tristă. Acest lucru îi va ajuta să învețe să identifice și să exprime emoțiile lor într-un mod pozitiv și creativ.
foto: istockphoto
Un alt joc ce poate fi încercat în asemenea situații este cel al ,,pietrelor cu emoții”: putem alege pietre de diferite forme și mărimi, pe care apoi copilul le pictează cu diferite culori pentru a reprezenta diferite emoții precum fericirea, tristețea, gelozia sau furia. Încurajați apoi copilul să aleagă o piatră care să reprezinte felul în care se simte și să vorbească despre ea.
Terapia prin jocul cu nisip
Jocul ,,tărâmului de nisip” poate oferi copiilor un spațiu special și sigur, unde pot folosi nisipul și diferite obiecte sau figurine pentru a-și construi lumi imaginare, pentru a crea scene sau povestiri în nisip, reflectând astfel stările lor emoționale. Copiii pot explora diferite tipuri de nisip (fin, grosier, colorat) pentru a-și exprima stările emoționale sau pentru a se relaxa.
Modelarea comportamentului
foto: istockphoto
Fiți un model pozitiv pentru copil, arătându-i cum să gestioneze situațiile de conflict sau frustrare fără a recurge la violență sau mușcături. Prin comportamentul dumneavoastră, puteți să îi arătați copilului că există abordări alternative și constructive în fața provocărilor. De exemplu, puteți folosi cuvinte pentru a vă exprima nevoile și sentimentele, puteți arăta cum vă calmați prin respirație profundă sau luați o pauză pentru a vă regăsi liniștea. Prin aceste acțiuni, copilul poate învăța să imite comportamentul dumneavoastră și să își dezvolte abilități de gestionare a emoțiilor într-un mod sănătos și non-violent.
Învațarea empatiei
Ajutați copilul să înțeleagă impactul acțiunilor sale asupra altora și să dezvolte empatie. Puteți discuta despre cum se simt ceilalți când sunt răniți fizic sau emoțional, evident, adaptat vârstei și nivelului de înțelegere al copilului. Este important să subliniați importanța de a fi atent și de a avea grijă de sentimentele celor din jur și să încurajați comportamentele pozitive în acest sens.
foto: istockphoto
Combinația dintre citirea poveștilor, jocurile de rol, activitățile artistice și implicarea în experiențe practice va contribui semnificativ la creșterea lor emoțională și socială. Copiii pot fi implicați astfel, adaptat vârstei, în diverse activități de voluntariat sau de ajutorare a celor din jur, pentru a le oferi o perspectivă practică asupra empatiei. Puteți organiza, de exemplu, împreună cu copiii o campanie de strângere de jucării sau hăinuțe pe care să le doneze la un orfelinat sau un centru de copii defavorizați. Se pot organiza vizite la centre de îngrijire pentru persoane vârstnice sau cu anumite dizabilități, unde copiii pot cânta, citi povești, desena sau pur și simplu socializa cu aceștia.
Mușcatul este, așadar, un comportament obișnuit pentru copiii cu vârste între 10 luni și 3 ani, dar de obicei dispare undeva în jurul vârstei de 3 ani și jumătate. Dacă mușcatul continuă și după această vârstă, sau dacă frecvența cu care apare nu scade, atunci este indicat să apelați la un specialist. Un psiholog sau psihoterapeut vă poate ajuta să identificați cauzele și să găsiți o strategie potrivită pentru a aborda acest comportament cât mai eficient.
Kefirul este o băutură fermentată, bogată în probiotice și alți nutrienți benefici organismului, care poate contribui la menținerea unei flore intestinale sănătoase, îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar. Această băutură poate fi integrată în diverse rețete sau consumată ca atare, pentru a te bucura de gustul său unic și de beneficiile sale pentru sănătate.
Istoria kefirului
Originile kefirului nu sunt foarte clare, însă par să meargă mult înapoi în timp, până în perioada antică. Cei care au descoperit kefirul și, practic, primii producători ai acestuia au fost, din câte se știe, populațiile de păstori din nordul Caucazului. Aceștia au produs această minunată băutură punând lapte în burduful din piele de capră în care transportau apa. Datorită căldurii și a agitării continue din timpul mersului, păstorii au observat că laptele din burduf a început să se adune în grămăjoare asemănătoare unei conopide în miniatură. Păstorii au păstrat aceste grămăjoare și, atunci când se golea burduful, adăugau lapte proaspăt peste ele, continuând astfel procesul de fermentație și multiplicându-le.
Locuitorii din regiunea Caucazului au pus astfel bazele unei tradiții sănătoase consumând această băutură și ,,elixirul vieții, cum a fost numit kefirul, a captat atenția cercetătorilor care au încercat să înțeleagă secretul longevității acestor comunități de păstori.
Profilul nutrițional al kefirului
Kefirul este un aliment fermentat cu un profil nutrițional impresionant. El reprezintă o sursă excelentă de proteine, enzime, calciu, magneziu, fosfor, vitamine din grupul B, vitamina D și K, precum și probiotice și drojdii care susțin sănătatea intestinală.
Dintre lactobacilii prezenți în kefir amintim Lactobacillus kefiranofaciens, Lactobacillus paracasei, Lactobacillus plantarum, Lactobacillus acidophilus și Lactobacillus delbructobacillus sub. bulgaricus. Dintre speciile de drojdie predominante în kefir menționăm: Saccharomyces cerevisiae, S. unisporus, Candida kefyr și Kluyveromyces marxianus ssp. marxianus.
Compoziția microflorei din kefir poate fi însă ușor diferită, depinzând și de substratul utilizat în procesul de fermentație, dar și de metoda de menținere a culturii (timpul de fermentare, temperatura, gradul de agitare sau raportul dintre boabele de kefir și laptele folosit ca substrat).
Consumul regulat de kefir poate aduce astfel numeroase beneficii pentru sănătate, precum îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar, dar nu numai.
Tipuri de kefir
În prezent există mai multe tipuri de kefir disponibile, lactate și non-lactate, în funcție de tipul de substrat utilizat pentru fermentație, precum kefirul de lapte, kefirul de apă sau kefirul de cocos. Mai rar, se folosește ca substrat de fermentație suc de fructe sau legume.
Kefirul non-lactat mai este denumit și orez de mare indian. Speciile bacteriene se hrănesc cu zahăr și produc în schimb acid lactic, alcool și dioxid de carbon, rezultând o băutură fermentată carbonată, de aceea la prepararea kefirului de apă se adaugă zahăr sau miere.
Indiferent însă de tipul de kefir ales, consumul regulat al acestei băuturi poate contribui la îmbunătățirea digestiei și a funcționării optime a întregului organism. Este important să alegem varianta care se potrivește cel mai bine preferințelor noastre și să ne bucurăm de gustul și de beneficiile sale.
Beneficiile kefirului pentru sănătate
1. Îmbunătățește sănătatea aparatului digestiv
foto: istockphoto
Poate cea mai cunoscută proprietate a kefirului este cea de susținere a sistemului digestiv. Bogat în probiotice și drojdie, kefirul este un aliment fermentat care contribuie la menținerea sănătății intestinale și la echilibrarea florei intestinale.
Consumul regulat de kefir poate contribui la modularea microbiotei intestinale, la creșterea toleranței la lactoză și la îmbunătățirea digestiei în general. Acest fapt va duce la o mai bună absorbție a nutrienților, la diminuarea senzației de balonare sau disconfort abdominal și la normalizarea consistenței scaunului.
Kefirul reprezintă astfel o băutură ce poate fi consumată de persoanele cu boli inflamatorii intestinale și chiar de către cei cu intoleranță la lactoză, deoarece el este produsul lactat cu cel mai scăzut conținut de lactoză. Cu toate acestea, persoanele cu forme severe de intoleranță la lactoză sau cele care prezintă disconfort abdominal marcat în urma consumului de kefir, ar trebui să îl evite.
2. Are proprietăți antihipertensive
Kefirul este o alegere excelentă și pentru menținerea sănătății sistemului cardiovascular datorită efectelor sale antihipertensive. Studiile au demonstrat că kefirul inhibă enzima de conversie a angiotensinei, implicată în mecanismul hipertensiunii arteriale, având astfel beneficii semnificative pentru cei cu valori tensionale crescute. De asemenea, pe lângă efectul antihipertensiv, a fost constatat și cel de reducere a hipertrofiei ventriculare.
Consumul regulat de kefir poate contribui astfel la reducerea tensiunii arteriale si la menținerea unei stări optime de sănătate.
3. Scade colesterolul
Kefirul este un aliment minunat care nu doar aduce un plus de savoare dietelor noastre, ci contribuie la menținerea sănătății. Studiile arată că introducerea sa în alimentația zilnică poate avea un impact pozitiv asupra nivelului de colesterol din sânge, contribuind astfel la menținerea unei inimi sănătoase, la reducerea obezității și a altor condiții medicale precum steatoza hepatică.
4. Previne diabetul
Kefirul este considerat nu doar o sursă bogată de nutrienți benefici organismului, ci și un aliat în prevenirea diabetului. Introducerea kefirului în dieta zilnică poate contribui la menținerea unui nivel optim al glucozei în sânge, conform studiilor efectuate.
Este impresionant cum un aliment atât de gustos poate avea un impact atât de benefic asupra sănătății!
5. Previne osteoporoza și riscul de fracturi
foto: istockphoto
Kefirul este un aliment bogat în calciu, vitamina D și proteine, elemente esențiale pentru sănătatea oaselor și articulațiilor.
Consumul regulat de kefir poate contribui la menținerea densității osoase și la prevenirea osteoporozei. Este recomandat astfel să incluzi kefirul în dieta ta pentru a beneficia de menținerea unei structuri osoase sănătoase pe termen lung.
6. Are rol antioxidant
Kefirul este cunoscut și pentru proprietățile sale antioxidante, care ajută la combaterea radicalilor liberi din organism și la menținerea sănătății celulare. Consumul regulat de kefir poate contribui, așadar, la protejarea organismului de afecțiunile asociate stresului oxidativ și poate atenua progresia bolilor neurodegenerative de tipul Alzheimer, Parkinson sau scleroză laterală amiotrofică.
7. Are rol antimicrobian
Probioticele și substanțele antimicrobiene din kefir pot inhiba dezvoltarea unor bacterii și ciuperci nocive, contribuind la prevenirea sau chiar tratarea unor infecții. Activitatea antimicrobiană a kefirului a fost atribuită în principal kefiranului și acidului lactic și ar putea fi explicată prin diferite mecanisme. Unul dintre aceste mecanisme ar putea fi capacitatea microorganismelor din kefir de a adera la epiteliul intestinal unde formează un biofilm, împiedicând astfel aderarea agenților patogeni. Studiile au demonstrat faptul că bacteriile și drojdiiile izolate din kefir prezintă activitate antimicrobiană împotriva bacteriilor enteropatogene și a ciupercilor. Astfel, kefiranul a demonstrat în studiile efectuate un efect antimicrobian pentru: Streptococcus faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella typhi, Bacillus subtilis, Bacillus cereus, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Staphylococcus aureus, Streptococcus graecarum. Alte microorganisme din kefir s-au remarcat prin activitatea antimicrobiană împotriva Clostridium difficile, Pseudomonas aeruginosa, Helicobacter pylori sau Staphylococcus aureus meticilino-rezistent.
8. Susține sistemul imunitar
În ultimii ani, cercetările au subliniat importanța microbiotei intestinale si a conexiunii acesteia cu axa intestin-piele-creier. Această relație complexă influențează nu doar sănătatea digestivă, ci și funcționarea sistemului imunitar.
Kefirul, prin bogata sa compoziție în probiotice, contribuie la echilibrarea microbiotei intestinale și poate crește astfel protecția organismului față de agenții patogeni. Studiile au demonstrat că substanțele active din kefir pot regla nivelul de anticorpi IgA, anticorpi prezenți în mucoasa tubului digestiv și respirator și implicați în menținerea imunității.
Consumând un pahar de kefir pe zi putem reduce astfel riscul de a ne îmbolnăvi!
9. Util în afecțiuni alergice
Dezechilibrele microbiotei intestinale pot afecta în mod negativ sănătatea noastră, putând contribui la apariția unor afecțiuni precum alergiile. Studiile arată că kefirul poate avea beneficii semnificative în contextul afecțiunilor antialergice datorită efectului său antiinflamator și antialergic. De exemplu, într-un studiu efectuat pe astm alergic indus la șoarece, administrarea de kefir a inhibat semnificativ creșterea numărului total de celule inflamatorii și a numărului de eozinofile în lichidul de lavaj bronhoalveolar. Alte studii au investigat modalitatea prin care anumite tulpini de Lactobacillus și specii de drojdii prezente în kefir pot juca un rol benefic în dermatita atopică și au demonstrat o scădere a nivelurilor de IgE, precum și a numărului de eozinofile și mastocite.
Astfel, suplimentarea dietei zilnice cu kefir ar putea fi benefică și ca strategie preventivă a afecțiunilor alergice.
10. Anticancerigen
Diverse cercetări realizate in vitro au demonstrat efectele anticancerigene ale compușilor bioactivi din kefir asupra anumitor tipuri de celule canceroase. De exemplu, kefiranul a fost asociat cu creșterea expresiei genelor apoptotice în celulele tumorale de sân, colon, col uterin și carcinom hepatocelular. Mai mult, un studiu efectuat pe celule tumorale de glioblastom a arătat că supernatantul băuturii de kefir fermentat are efect letal asupra acestora, subliniind potențialul terapeutic al kefirului ca aliment funcțional în tratamentul cancerului.
Cum să faci kefir acasă pas cu pas
Este mai simplu decât credeți și beneficiile sunt pe măsură!
Pentru a face kefir acasă, ai nevoie de lapte (sau substituenți vegetali) și ciupercă de kefir sau starter de kefir și să respecți câteva reguli simple. Starterul de kefir reprezintă acele pliculețe din comerț cu pulbere conținând culturi de bacterii lactice și drojdii, pe care le vom adăuga în lapte pentru a ne produce kefirul.
Pentru a ușura parcurgerea materialului și pentru că ne dorim să folosim metode cât mai naturale, în continuare mă voi referi strict la ciuperca de kefir (dar rămâne posibilitatea pentru cei care nu o dețineți să folosiți acele pliculețe starter). Voi folosi termenul de ciupercă pentru că este mai ușor în exprimare, dar am subșiniat mai sus că de fapt vorbim de un conglomerat de lactobacili și drojdii.
1. Respectarea proporțiilor
Una din primele reguli pentru a obține un kefir de calitate este respectarea proporțiilor folosite. Astfel, se recomandă un raport de 5-10% ciupercă de kefir ceea ce corespunde la o linguriță de ciupercă (sau un buchețel de 1-2 cm) la o cantitate de 200 ml lapte.
2. Vase și ustensile din anumite materiale
Pentru a obține un kefir de calitate se recomandă utilizarea vaselor ceramice sau de sticlă și a lingurițelor de lemn sau ceramice. Se poate folosi și plasticul la nevoie, dar eu prefer să îl evit.
Utilizarea componentelor metalice, chiar și inoxul, pare să ducă la afectarea conglomeratelor de ciuperci de kefir.
3. Ciuperca trebuie îngrijită
Ciuperca de kefir trebuie curățată periodic pentru a avea constant un kefir de calitate. Ciuperca de kefir se spală cu apă (sau cu lapte), având grijă să nu o distrugem. Ar fi indicat să folosim apă microbiologic pură, pentru a nu contamina ciuperca cu alte culturi microbiene. Tot din acest motiv trebuie să fim foarte atenți la regulile de igienă pentru a nu produce impurificarea kefirului cu germeni de fermentare din mediu.
foto: arhiva personală
4. Laptele
Există o întreagă discuție legat de tipul și proveniența laptelui utilizat în prepararea kefirului, unii recomandând laptele pasteurizat, în timp ce alții îl recomandă pe cel crud, nefiert.
Laptele nefiert conține fermenți naturali distincți de cei din kefir, care pot perturba procesul de fermentare specific kefirului. Din acest motiv se recomandă ca laptele utilizat să fie pasteurizat pentru a acționa predominant fermenții din ciuperca de kefir, nu cei din lapte. Cu toate acestea, dacă deții o sursă de încredere de lapte crud, poți prepara cu succes kefirul din acest lapte. Problema este că atunci când folosim lapte crud nu cunoaștem tulpinile bacteriene prezente în acest lapte, tulpini bacteriene ce vor concura cu tulpinile bacteriene de kefir. Fiind o bătălie, contează care bacterii sunt mai puternice și se înmulțesc mai bine, astfel încât dacă ciuperca de kefir este de calitate și conține bacterii puternice nu va fi o problemă în a obține kefir de calitate din lapte crud.
Nu se recomandă însă lapte de tip UHT și nici lapte de la animale care au fost tratate cu antibiotic. Laptele de tip UHT, prin procesarea sa la temperaturi ridicate denaturează proteinele din lapte și va afecta enzimele, iar kefirul nu va fermentacorespunzător.
Legat de proveniență, în funcție de preferințe, putem folosi la prepararea kefirului lapte de vacă, de capră sau de oaie.
În ce privește kefirul din lapte de capră, grăsimile și proteinele conținute de acesta sunt mai ușor de digerat decât cele din laptele de vacă, kefirul din lapte de capră fiind și mai cremos ca și consistență.
5. Procesul de fermentare
Laptele se încălzește la aproximativ 70°C, dar nu este obligatoriu (eu folosesc doar lapte la temperatura camerei) și în el se adaugă ciuperca de kefir în proporțiile menționate mai sus. Se lasă să fermenteze aproximativ 24 de ore, dar acest timp poate fi diferit, cu o variație de 12-36 de ore, în funcție de temperatura mediului ambiant. După ce am obținut băutura, boabele de kefir le vom scoate cu o lingură de lemn și le vom pune într-un vas nou, adăugăm lapte proaspăt și procesul de fermentație va fi reluat. Putem alege și varianta de strecurare, folosind o sită cu găuri de dimensiuni mai mari, important fiind ca această sită să nu fie de metal.
6. Durata de viață a ciupercii de kefir
Aspectul ciupercii de kefir este cel al unei mici conopide, de culoare albă sau crem și de consistență fermă. Uneori, ciuperca moare, și vom recunoaște acest lucru prin faptul că își modifică culoarea spre galben-maroniu, consistența sa devine cleioasă și nu vom mai obține kefirul.
7. Cum păstrăm ciuperca de kefir în timp
Culturile de kefir conțin organisme vii și trebuie îngrijite pentru a le păstra în timp. Bacteriile au nevoie permanentă de zaharuri, astfel încât ca să nu moară trebuie hrănite. Ciupercilor de kefir nu le place căldura excesivă, ele dezvoltându-se optim la temperatura camerei. Temperatura rece le încetinește creșterea, acesta fiind motivul pentru care atunci când avem nevoie să conservăm ciupercile de kefir pentru câteva zile – o săptămână putem plasa amestecul lapte-ciupercă (cu o cantitate puțin mai mare de lapte) la frigider. Dacă însă trebuie să plecăm pentru mai mult de o săptămână, putem congela ciupercile de kefir. Se recomandă ca acest procedeu de congelare al ciupercii de kefir să fie făcut în lapte praf sau lapte simplu. Acest procedeu nu se recomandă a fi repetat foarte des, deoarece procedeele de congelare-decongelare vor diminua durata de viață a ciupercilor de kefir și în final vor grăbi moartea ciupercuțelor. Prin congelare s-a observat că ciuperca de kefir își micșorează puțin dimensiunile, fără a constitui o problemă. Decongelarea se face încet, la temperatura camerei sau în frigider, prin plasarea ciupercii de kefir în lapte pentru 12-24 ore. După acest timp nu vom obține un kefir optim pentru consum: se recomandă spălarea ciupercii și plasarea într-un alt vas, adăugându-se lapte și reîncepând abia acum procedeul normal de fermentare pentru a produce kefirul.
Alternative la lapte în prepararea kefirului
foto: istockphoto
Putem face kefir din lapte fără lapte?
Da, pentru a face kefir acasă, putem folosi băuturi din lapte vegetal în loc de lapte clasic. În acest mod de preparare însă, după trei utilizări consecutive, se recomandă o fermentare a ciupercii de kefir pentru 12 ore în lapte normal și spălarea ciupercilor în lapte înainte de a relua procesul de fermentare cu lapte vegetal.
Se pot folosi băuturi vegetale pe bază de ovăz, orez, soia, migdale, cânepă, fistic, nuci, nucă de cocos, semințe de floarea soarelui sau dovleac etc. Ca și consistență, kefirul obținut din băuturi vegetale este de obicei mai subțire decât cel obținut din lapte, și se separă în zer și caș (necesită doar agitarea înainte de consum), deoarece băuturile vegetale conțin o cantitate mare de apă. Acest fenomen este normal la folosirea băuturilor vegetale pentru fermentație, dar trebuie să nu uităm să adăugăm la prepararea acestui tip de kefir puțin zahăr sau miere. Aceasta deoarece băuturile vegetale au un conținut mai mic de carbohidrați și nu conțin lactoză, care constituie principala sursă de hrană pentru bacteriile din ciuperca de kefir.
foto: istockphoto
Încorporarea kefirului în dieta ta
Există numeroase modalități extrem de creative și gustoase de a încorpora kefirul în dieta ta zilnică și vom explora în continuare câteva dintre acestea.
1. Smoothie cu kefir
Combinați kefirul cu fructe proaspete sau congelate, semințe de chia și miere pentru a crea un smoothie cremos și sănătos.
2. Kefir cu cereale și fructe
foto: istockphoto
Serviți kefirul cu fulgi de cereale, fructe proaspete tăiate, nuci sau alune și puțină scorțișoară pentru un mic dejun hrănitor și delicios.
3. Salată de cartofi cu dressing de kefir
foto: istockphoto
Încercați să înlocuiți maioneza din salata de cartofi cu un dressing preparat din kefir, iaurt, muștar și ierburi aromatice proaspete pentru o variantă mai sănătoasă și gustoasă.
4. Marinată de kefir pentru carne
Folosiți kefirul ca bază pentru o marinată delicioasă pentru carne, adăugând usturoi, lămâie și ierburi aromatice.
foto: istockphoto
5. Pâine de kefir
Încercați să gătiți o pâine pufoasă și sănătoasă folosind kefir în loc de lapte sau iaurt, pentru o aromă și textură unică.
6. Înghețată cu kefir
Transformați kefirul într-o gustare răcoritoare și sănătoasă, adăugând fructe de pădure, miere și nuci măcinate pentru un desert delicios.
foto: istockphoto
7. Supă rece de castraveți cu kefir
Combinați kefirul cu castraveți tăiați mărunt, usturoi și ierburi aromatice proaspete pentru a crea o supă rece revigorantă și plină de vitamine.
Sper că aceste idei v-au inspirat să folosiți kefirul în moduri noi și creative în bucătărie!
Încorporarea kefirului în rutina cosmetică
Kefirul este un ingredient minunat pe care îl putem introduce și în rutina pentru îngrijirea pielii, datorită proprietăților sale vitaminizante, hidratante și calmante. El poate fi astfel folosit în măști faciale sau creme pentru un ten luminos și sănătos. Este o modalitate naturală de a-ți răsfăța pielea în fiecare zi!
foto: istockphoto
Mască hidratantă cu kefir pentru ten normal sau uscat
Se amestecă 2 linguri de kefir cu un gălbenuș de ou sau câteva picături de ulei de cătină și 1 linguriță de pulbere spirulină și se aplică pe față masând ușor, după care se clătește cu apă călduță.
Mască de kefir cu argilă pentru îngrijirea tenului gras
Se amestecă bine 2 linguri de kefir cu 2 linguri de pulbere de argilă și compoziția astfel obținută se aplică pe față, masând ușor. Se lasă să acționeze 10-15 minute, după care se spală fața cu apă călduță și se aplică o cremă hidratantă.
În concluzie, kefirul reprezintă un aliment prețios pentru susținerea sănătății organismului nostru și ar trebui integrat în dieta noastră zilnică și chiar și în rutina cosmetică!
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie orientativă:
1. Azizi NF, Kumar MR, Yeap SK, Abdullah JO, Khalid M, Omar AR, Osman MA, Mortadza SAS, Alitheen NB. Kefir and Its Biological Activities. Foods. 2021 May 27;10(6):1210. doi: 10.3390/foods10061210. PMID: 34071977; PMCID: PMC8226494.
2. Brasil GA, Silva-Cutini MA, Moraes FSA, Pereira TMC, Vasquez EC, Lenz D, Bissoli NS, Endringer DC, de Lima EM, Biancardi VC, Maia JF, de Andrade TU. The benefits of soluble non-bacterial fraction of kefir on blood pressure and cardiac hypertrophy in hypertensive rats are mediated by an increase in baroreflex sensitivity and decrease in angiotensin-converting enzyme activity. Nutrition. 2018 Jul-Aug;51-52:66-72. doi: 10.1016/j.nut.2017.12.007. Epub 2018 Feb 7. PMID: 29605766.
3. Chang GR, Lin WY, Fan HC, Tu MY, Liu YH, Yen CC, Cidem A, Chen W, Chen CM. Kefir peptides ameliorate osteoporosis in AKR1A1 knockout mice with vitamin C deficiency by promoting osteoblastogenesis and inhibiting osteoclastogenesis. Biomed Pharmacother. 2022 Dec;156:113859. doi: 10.1016/j.biopha.2022.113859. Epub 2022 Oct 14. PMID: 36252352.
4. Curciarello R, Canziani KE, Salto I, Barbiera Romero E, Rocca A, Doldan I, Peton E, Brayer S, Sambuelli AM, Goncalves S, Tirado P, Correa GJ, Yantorno M, Garbi L, Docena GH, Serradell MLÁ, Muglia CI. Probiotic Lactobacilli Isolated from Kefir Promote Down-Regulation of Inflammatory Lamina Propria T Cells from Patients with Active IBD. Front Pharmacol. 2021 Apr 15;12:658026. doi: 10.3389/fphar.2021.658026. PMID: 33935778; PMCID: PMC8082687.
5. Fathi Y, Ghodrati N, Zibaeenezhad MJ, Faghih S. Kefir drink causes a significant yet similar improvement in serum lipid profile, compared with low-fat milk, in a dairy-rich diet in overweight or obese premenopausal women: A randomized controlled trial. J Clin Lipidol. 2017 Jan-Feb;11(1):136-146. doi: 10.1016/j.jacl.2016.10.016. Epub 2016 Nov 9. PMID: 28391880.
6. González-Orozco BD, García-Cano I, Jiménez-Flores R, Alvárez VB. Invited review: Milk kefir microbiota-Direct and indirect antimicrobial effects. J Dairy Sci. 2022 May;105(5):3703-3715. doi: 10.3168/jds.2021-21382. Epub 2022 Feb 25. PMID: 35221067.
7. Hatmal MM, Nuirat A, Zihlif MA, Taha MO. Exploring the influence of culture conditions on kefir’s anticancer properties. J Dairy Sci. 2018 May;101(5):3771-3777. doi: 10.3168/jds.2017-13539. Epub 2018 Mar 1. PMID: 29501341.
8. Kim JH, Kim K, Kanjanasuntree R, Kim W. Kazachstania turicensis CAU Y1706 ameliorates atopic dermatitis by regulation of the gut-skin axis. J Dairy Sci. 2019 Apr;102(4):2854-2862. doi: 10.3168/jds.2018-15849. Epub 2019 Feb 7. PMID: 30738679.
9. Nurliyani, Harmayani E, Sunarti. Antidiabetic Potential of Kefir Combination from Goat Milk and Soy Milk in Rats Induced with Streptozotocin-Nicotinamide. Korean J Food Sci Anim Resour. 2015;35(6):847-58. doi: 10.5851/kosfa.2015.35.6.847. Epub 2015 Dec 31. PMID: 26877646; PMCID: PMC4726966.
10. Rodrigues KL, Carvalho JC, Schneedorf JM. Anti-inflammatory properties of kefir and its polysaccharide extract. Inflammopharmacology. 2005;13(5-6):485-92. doi: 10.1163/156856005774649395. PMID: 16280101.
11. Teruya K, Yamashita M, Tominaga R, Nagira T, Shim SY, Katakura Y, Tokumaru S, Tokumaru K, Barnes D, Shirahata S. Fermented milk, Kefram-Kefir enhances glucose uptake into insulin-responsive muscle cells. Cytotechnology. 2002 Nov;40(1-3):107-16. doi: 10.1023/A:1023926407877. PMID: 19003111; PMCID: PMC3449522.
12. Tu MY, Han KY, Chang GR, Lai GD, Chang KY, Chen CF, Lai JC, Lai CY, Chen HL, Chen CM. Kefir Peptides Prevent Estrogen Deficiency-Induced Bone Loss and Modulate the Structure of the Gut Microbiota in Ovariectomized Mice. Nutrients. 2020 Nov 9;12(11):3432. doi: 10.3390/nu12113432. PMID: 33182364; PMCID: PMC7695289.
13. Vieira CP, Rosario AILS, Lelis CA, Rekowsky BSS, Carvalho APA, Rosário DKA, Elias TA, Costa MP, Foguel D, Conte-Junior CA. Bioactive Compounds from Kefir and Their Potential Benefits on Health: A Systematic Review and Meta-Analysis. Oxid Med Cell Longev. 2021 Oct 27;2021:9081738. doi: 10.1155/2021/9081738. PMID: 34745425; PMCID: PMC8566050.
În ultima vreme, tot mai des apar știri îngrijorătoare despre alimente contaminate cu pesticide. Aceste substanțe chimice sunt folosite pentru a proteja culturile agricole de dăunători, dar pot avea efecte negative asupra sănătății noastre. Este important să fim conștienți de riscurile asociate consumului de alimente tratate cu pesticide și să încercăm să alegem produse cât mai naturale și sigure pentru noi și familia noastră.
Din categoria pesticidelor fac parte insecticidele, fungicidele și alte substanțe care pot influența calitatea și siguranța alimentelor. Utilizarea excesivă a pesticidelor poate duce la contaminarea solului, apei și aerului, afectând biodiversitatea și provocând numeroase probleme de sănătate.
foto: istockphoto
Este important să se găsească un echilibru între protejarea culturilor și reducerea impactului negativ al pesticidelor pe termen lung asupra noastră și a mediului. La nivel de agricultură practicată în gospodăriile mici este mai ușor de gestionat această problemă prin utilizare diverselor soluții mai naturale de protejare a plantelor, însă la nivel macro, unde se mizează pe obținerea unor producții de amploare și a unor produse aspectuoase din punct de vedere estetic, este mai greu.
Potrivit studiilor și statisticilor, fructele și legumele cu cantitățile cele mai mari de pesticide ar fi: merele, căpșunile, strugurii, pepenii verzi, caisele, perele, spanacul, salata, nectarinele, fasolea verde, cireșele etc. La polul opus, fructele și legumele cu cele mai scăzute niveluri de pesticide sunt: mazărea, conopida, avocado, porumbul dulce, ananasul, kiwi.
Ce putem face noi pentru a ne proteja?
Pentru a ne proteja, putem opta pentru produse a căror sursă de proveniență o cunoaștem și pentru produse certificate bio. Sau…dacă avem posibilitatea…ne putem cultiva singuri fructele și legumele.
În plus, există câteva trucuri la care putem apela în bucătărie pentru a reduce din contaminarea cu pesticide.
Unul dintre acestea este spălarea fructelor și legumelor sub jet de apă, fiind prima modalitate de a elimina pesticidele. Această simplă acțiune poate îndepărta până la 80% din reziduurile de pesticide ce se regăsesc pe coaja fructelor și legumelor.
foto: istockphoto
O altă soluție pentru a elimina reziduurile de pesticide ar fi să lăsăm fructele și legumele în apă cu bicarbonat de sodiu sau apă cu suc de lămâie sau oțet pentru 15-30 minute înainte de a le folosi. Proporțiile ar fi o treime suc de lămâie sau oțet și 2 treimi apă sau 1 lingură bicarbonat de sodiu la 1 litru apă. Am întâlnit și varianta de a combina ulei esențial de lămâie cu apă. Această soluție contribuie la îndepărtarea pesticidelor într-un procent de până la 98%.
Aceste trucuri nu sunt doar mituri sau leacuri băbești, există studii care au urmărit modificarea nivelului de pesticide prin punerea în contact cu diverse soluții. Un astfel de studiu a fost publicat în ,,Journal of Agricultural and Food Chemistry”, potrivit căruia folosirea bicarbonatului de sodiu este de fapt cea mai bună metodă de a scăpa de pesticidele aflate pe coaja fructelor și legumelor pe care le consumăm. În acest studiu merele care au fost puse într-o soluție de 1% bicarbonat de sodiu și apă pentru 8 minute, au avut după aceea în mod semnificativ mai puține pesticide pe suprafața lor, comparativ cu merele care au fost lăsate în apă simplă sau în apă cu înălbitor. După 12-15 minute de stat în apa cu bicarbonat, aproape toate urmele de pesticide au dispărut de pe fructe.
Un lucru la care trebuie să fim atenți este acela că păstrarea fructelor și legumelor în apa cu bicarbonat poate duce la modificări în conținutul în minerale al acestora, în special în ceea ce privește potasiul. Pacienților care suferă de boli de rinichi și au hiperpotasemie, de exemplu, li se recomandă să țină înainte de consum fructele și legumele (preferabil decojite și tăiate) jumătate de oră în apă sau apă cu bicarbonat.
De asemenea, există fructe care nu pot fi păstrate în apă atât de mult timp, precum căpșunile sau zmeura, în acest caz fiind recomandată doar trecerea sub jet de apă de mai multe ori sau spălarea cu apă în combinație cu bicarbonat de sodiu sau suc de lămâie.
Pentru cantitățile de pesticide rămase în fructe și legume, care vor ajunge prin consum în organismul nostru și ne vor putea afecta pe termen lung sănătatea, este bine să știm că putem apela la o serie de metode naturale de detoxifiere,
Pentru a ne proteja organismul împotriva efectelor nocive ale pesticidelor din fructe și legume, putem integra în dieta noastră zilnică alimente care au proprietăți detoxifiante: ceai de coriandru, fructe bogate în pectină, turmeric sau alge precum chlorella și spirulina. Aceste alimente au capacitatea de a ajuta organismul să elimine metalele grele și alte toxine, inclusiv pesticide, contribuind astfel la menținerea unei stări de sănătate optime.
foto: istockphoto
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Chung RT. Detoxification effects of phytonutrients against environmental toxicants and sharing of clinical experience on practical applications. Environ Sci Pollut Res Int. 2017 Apr;24(10):8946-8956. doi: 10.1007/s11356-015-5263-3. Epub 2015 Aug 28. PMID: 26310706.
2. Tianxi Yang, Jeffery Doherty, Bin Zhao, Amanda J. Kinchla, John M. Clark and Lili He. Effectiveness of Commercial and Homemade Washing Agents in Removing Pesticide Residues on and in Apples. Journal of Agricultural and Food Chemistry 2017 65 (44), 9744-9752. DOI: 10.1021/acs.jafc.7b03118
Stima de sine este un concept psihologic care a apărut la începutul secolului XX, fiind strâns legată de lucrările și teoriile unor psihologi renumiţi precum William James și Charles Cooley. Stima de sine este astfel termenul utilizat pentru a descrie sentimentele unei persoane despre sine însăși și despre propria valoare. Ea reprezintă un aspect fundamental al sănătății noastre mintale și poate influența numeroase domenii ale vieții, de la bunăstarea generală la relațiile personale și profesionale.
Cel mai adesea auzim vorbindu-se despre o stimă de sine scăzută. Dar pentru a vorbi de o stimă de sine scăzută trebuie să știm care este nivelul normal al stimei de sine. Deci, ce înseamnă o stimă de sine normală, sănătoasă?
Pentru a răspunde, trebuie să subliniem că stima de sine este sentimentul valorii personale, respectul pe care ni-l acordăm fiecare în parte. Pe de o parte, aceasta se poate manifesta printr-o încredere sănătoasă în propriile abilități și o acceptare realistă a limitelor personale. Pe de altă parte, nivelul normal al stimei de sine nu înseamnă a te considera superior altora sau fără cusur. Este un echilibru care se reflectă în capacitatea noastră de a face față eșecurilor și criticilor fără a lăsa ca acestea să ne afecteze simțul propriei valori, fără a fi paralizați de frica eșecului sau de judecata celorlalți. Un nivel normal al stimei de sine presupune capacitatea de a ne recunoaște realizările personale și calitățile, dar și conștientizarea și acceptarea minusurilor pe care le avem, fără a ne face o auto-judecată aspră. Un nivel normal al stimei de sine promovează reziliența (capacitatea de adaptare) și flexibilitatea, permițându-ne astfel să ne adaptăm la schimbări cu o atitudine pozitivă.
În concluzie, stima de sine normală este acea stare de echilibru care îți permite să te simți confortabil în pielea ta, fără te subestima și fără a te supraevalua. De obicei pentru stima de sine adecvată, aflată în limite normale, se folosește termenul de stimă de sine crescută sau înaltă.
După ce am clarificat ce este stima de sine normală, cumva se subînțelege ce înseamnă stima de sine scăzută. Dar de ce acordăm acestui subiect atât de multă atenție?
Acordăm atenție acestui subiect deoarece nivelurile reduse de încredere în sine pot influența negativ calitatea vieții persoanei respective, relațiile sociale, succesul profesional și sănătatea mintală. Conștientizarea și abordarea stimei de sine scăzute este importantă pentru dezvoltarea personală și pentru a trăi o viață împlinită. Prin înțelegerea factorilor care contribuie la stima de sine scăzută, putem identifica metode de intervenție și sprijin pentru persoanele afectate.
Fără o stimă de sine adecvată, oamenii pot deveni vulnerabili la diverse forme de presiune, se pot simți triști sau nefolositori. În acest context ei pot să facă alegeri nepotrivite, să dezvolte comportamente autodistructive, să intre în relații toxice sau să nu reușească să-și atingă întregul potențial.
Dacă un nivel sănătos al stimei de sine ne permite să ne confruntăm cu provocările vieții cu încredere și reziliență, o stimă de sine scăzută poate duce la probleme precum anxietatea și depresia.
Factori cheie pentru o stimă de sine adecvată
Stima de sine este puternic modelată de experiențele timpurii pe care le avem în copilărie. Modul în care părinții sau îngrijitorii răspund nevoilor copiilor contribuie semnificativ la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor și dezvoltarea unei stime de sine normale este important modul în care copiii sunt încurajați și validați, fără a fi supra-protejați, dar nici expuși unor așteptări nerealiste.
foto: istockphoto
Un alt factor cheie în dezvoltarea și menținerea stimei de sine este auto-acceptarea. Învățarea de a ne recunoaște și a ne accepta propriile calități și imperfecțiuni poate duce la o mai mare compasiune față de sine și la o rezistență îmbunătățită în fața criticilor sau eșecurilor. Prin auto-acceptare, ne oferim șansa de a ne împăca cu trecutul, de a ne îmbrățișa prezentul și de a privi cu încredere spre viitor. Auto-acceptarea este un proces dinamic, continuu, care necesită practică și răbdare, dar care ne ajută să ne valorizăm unicitatea și să ne gestionăm așteptările, ceea ce ne conduce către o stare de bine și echilibru interior. Procesul de auto-acceptare poate fi unul extrem de provocator, deoarece adesea ne confruntăm nu doar cu o critică interioară mai aspră în cazul unei stime de sine scăzute, ci și cu standarde sociale nerealiste. Succesul în zilele noastre este strâns legat de prezența în social media, unde numărul de like-uri, comentarii și urmăritori poate deveni un aparat de măsurat valoarea de sine.
foto: istockphoto
Este important însă să ne dăm seama că de cele mai multe ori realitatea prezentată în media este intens cosmetizată, prezentând doar crâmpeie nerealiste și exagerat perfecte, departe însă de realitatea zilnică a tuturor, transformând viața noastră într-o adevărată cursă după aprobarea unor persoane pe care de multe ori nici nu le cunoaștem personal. În ciuda like-urilor și aplauzelor virtuale, adevărata auto-acceptare vine din interior și nu este condiționată de standarde externe sau de aprobarea celorlalți. Învățând să ne acceptăm așa cum suntem, vom găsi libertatea de a trăi autentic și de a ne bucura de viață în toată complexitatea și frumusețea ei.
10 pași pentru a ne îmbunătăți stima de sine
Îmbunătățirea stimei de sine este un proces, o călătorie interioară, care se va desfășura cu pași mici. Acești pași trebuie să fie însă unii fermi, hotărâți. Călătoria aceasta nu este una tip sprint, ci mai degrabă un maraton, care necesită antrenamente zilnice, răbdare și perseverență. Obiectivele stabilite trebuie să fie unele realiste, tangibile, pentru a le putea parcurge și a ne motiva să mergem mai departe. Astfel, fiecare mic pas făcut ne va crește încrederea în sine.
1. Conștientizarea
Un prim pas esențial este conștientizarea.În cadrul acestui exercițiu de conștientizare începeți prin a observa gândurile negative pe care le aveți despre propria persoană și momentele când acestea apar. Este posibil să descoperiți faptul că aceste gânduri sunt bazate pe frici nerealiste sau pe experiențe negative din trecut: un eșec, o critică a unui părinte etc. Analizați-le atent, pe rând și întrebați-vă: Este acest gând o realitate absolută? Sau este doar percepția mea subiectivă? Acest fenomen se numește pattern de gândire și, prin exercițiu, poate fi modificat.
2. Înlocuirea gândurilor negative
foto: istockphoto
După ce ați identificat anumite gânduri negative, încercați să le înlocuiți cu unele pozitive. Înlocuirea gândurilor negative cu afirmații pozitive transformă treptat percepția despre sine și consolidează încrederea. De exemplu, în loc să vă spuneți ,,Nu sunt bun la nimic”, puteți înlocui acest gând cu ,,Am abilități/sunt creativ în domeniul cutare” (alegeți un domeniu în care aveți reușite și cu siguranță este ceva în care chiar vă descurcați bine, fie sunteți creativ în bucătărie, fie aveți un talent literar etc.). Sau un alt exemplu: în loc de ,,Dau greș tot timpul”, puteți alege să vă spuneți ,,Învăț din fiecare experiență”.
Acest exercițiu de înlocuire a gândurilor negative cu cele pozitive nu este doar o practică de moment, ci reprezintă o schimbare de perspectivă importantă, menită a vă ajuta să construiți o imagine de sine realistă și sănătoasă care să vă conducă spre creșterea personală. Pe măsură ce perseverați, veți observa că atitudinea față de provocări se schimbă și reziliența (capacitatea de adaptare) se construiește. Aceste schimbări mici, dar semnificative, vă vor ajuta să vă vedeți într-o lumină mai echilibrată și optimistă și vor consolida fundamentul pentru o creștere personală durabilă.
3. Recunoașterea realizărilor noastre
Recunoașterea realizărilor noastre este un alt pas esențial. Este important să ne amintim succesul și progresul, oricât de mic ar părea. Fiecare realizare, fie că este legată de carieră, relații sau dezvoltare personală, trebuie să fie consemnată și apreciată. În acest fel, încurajăm o mentalitate pozitivă și construim un fundament solid pentru succesul de mâine.
4. Sărbătorirea realizărilor noastre
Sărbătorirea realizărilor noastre, indiferent cât de mici, ne motivează să continuăm pe drumul dezvoltării personale, ne ajută să construim o imagine pozitivă despre noi înșine și să consolidăm credința că suntem capabili. Putem astfel să ne oferim un moment pentru a savura succesul, fapt demonstrat a avea un impact semnificativ asupra stimei de sine.
5. Relații sănătoase
Relațiile sănătoase sunt fundamentale pentru o stimă de sine solidă. Acestea sunt o sursă de suport emoțional, încurajare și înțelegere reciprocă, care ne valorizează și ne susțin creșterea personală. Pe de altă parte, relațiile toxice pot avea un impact negativ asupra noastră, subminându-ne încrederea în sine și lăsându-ne epuizați emoțional. Este important astfel să recunoaștem semnele unei relații toxice, care cel mai frecvent includ: lipsa respectului, comunicarea negativă constantă și manipularea emoțională. Renunțarea la legături toxice poate fi dificilă, dar este un pas necesar pentru a proteja și a cultiva propria noastră bunăstare emoțională și mintală. În final, alegerea de a ne înconjura cu persoane care ne împărtășesc valorile și ne susțin în evoluția personală este un act de autorespect și o investiție în propria noastră fericire.
6. Meditația sau rugăciunea
Meditația sau rugăciuneasunt practici carecontribuie la obținerea și păstrarea echilibrului interior și a liniștii sufletești. În funcție de credințele sau convingerile noastre, putem alege o tehnică potrivită, care să ne confere momente de introspecție prin care să ne reconectăm cu sinele nostru, să ne clarificăm gândurile și să ne întărim rezistența emoțională în fața provocărilor cotidiene. Practicate cu regularitate, meditația și rugăciunea sunt resurse de putere interioară și stabilitate. Fiecare persoană este unică și astfel răspunde la stresul și agitația lumii moderne în mod diferit. De aceea este esențial să găsim fiecare acea practică personală care rezonează cu ființa noastră. Această practică poate fi pentru unii o rugăciune, în timp ce pentru alții poate fi o plimbare contemplativă în natură. Oricare ar fi metoda de relaxare aleasă, aceasta ne va oferi o oază de calm în tumultul vieții cotidiene și ne va întări capacitatea de a ne păstra echilibrul interior.
7. Exerciții fizice
Exercițiile fizice nu sunt doar un mod eficient de a ne menține sănătatea fizică, ci și un instrument puternic pentru îmbunătățirea stimei de sine. Prin dedicarea timpului pentru activitatea fizică, ne antrenăm mintea să recunoască și să valorifice fiecare mic progres, fie că este vorba de alergarea a câțiva metri în plus sau de ridicarea unei greutăți mai mari. Aceste realizări, chiar și cele aparent nesemnificative, contribuie la construirea unei imagini de sine pozitive și la creșterea încrederii în propriile forțe. Acest sentiment de autoeficiență se întărește cu fiecare nouă provocare depășită, cu fiecare nouă limită personală atinsă. În plus, endorfinele eliberate în timpul exercițiilor fizice pot îmbunătăți starea de spirit generală, ceea ce, la rândul său, poate influența pozitiv percepția de sine.
8. Dietă
foto: istockphoto
O alimentație sănătoasă și echilibrată poate avea și ea efecte benefice asupra stimei de sine. Pe lângă faptul că ne ajută să ne simțim mai bine în pielea noastră prin îmbunătățirea aspectului fizic, alimentația corectă influențează și nivelurile de energie și starea generală de bine. Pe lângă beneficiile vizibile pentru sănătatea fizică, o dietă echilibrată poate contribui semnificativ la menținerea sănătății mintale, menționând aici nutrienții esențiali, precum acizii grași omega, magneziul și vitaminele din complexul B, recunoscute pentru rolul lor în funcționarea normală a sistemului nervos și astfel în stabilitatea emoțională.
9. Odihnă, somn
Odihna și somnul suficient sunt vitale pentru menținerea clarității mentale și a unei dispoziții pozitive. Insuficiența odihnei poate avea consecințe nefavorabile asupra auto-percepției și ne poate afecta capacitatea de a face față stresului. Asigurându-ne că avem un somn de calitate, ne îmbunătățim starea de spirit și funcționarea cognitivă.
10. Psihoterapie
Psihoterapia poate fi un instrument extrem de valoros în călătoria de îmbunătățire a stimei de sine. Prin lucrul cu un profesionist în acest domeniu, putem descoperi rădăcinile problemelor noastre și învăța strategii eficiente pentru a ne construi o imagine de sine pozitivă și durabilă.
foto: istockphoto
În acest sens, terapia cognitiv-comportamentală și alte forme de psihoterapie pot fi foarte eficiente în cultivarea unei stime de sine pozitive.
În concluzie, putem afirma faptul că stima de sine nu este un concept static, ea putând fluctua pe parcursul vieții unei persoane, fiind influențată de o multitudine de factori, cum ar fi realizările personale, relațiile sociale, starea de sănătate și chiar cultura în care trăim. Dezvoltarea stimei de sine este o călătorie continuă, care presupune introspecție, auto-evaluare și auto-îmbunătățire. Prin aplicarea acestor pași, ne putem transforma percepția despre noi înșine și ne putem îmbogăți viața cu o încredere autentică în propriile forțe. Este important să ne amintim că orice efort, cât de mic, contează și de aceea este util să ne stabilim obiective mici și pe termen scurt, care să ne conducă spre o imagine de sine pozitivă. Recunoașterea valorii personale și acceptarea unicității noastre sunt astfel esențiale în construirea unei stime de sine sănătoase.
Am citit de curând un material despre utilizarea cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai fragede.
Cât de ok este acest lucru?
Într-o lume în care imaginea a devenit un aspect central al societății noastre, este esențial să ne întrebăm care sunt consecințele introducerii timpurii a cosmeticelor în viața copiilor noștri.
Nu vorbim doar de plăcerea copiilor de a se juca cu trusa de machiaj a mamei, să fim sinceri, cu toții am făcut-o…
Mi se pare îngrijorător că se încurajează folosirea parfumurilor și a cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai mici. Cât de necesar este oare un parfum pentru bebeluși? Pielea lor miroase oricum atât de proaspăt și de frumos în mod natural… Adăugarea parfumului în rutina zilnică a unui bebeluș mi se pare nu numai inutilă, dar și cu implicații pe termen lung.
foto: istockphoto
Dar nu vorbim numai de parfum. Există truse de machiaj și cosmetice pentru copii de câțiva anișori.
Deși pot părea inofensive și distractive, ele pot afecta dezvoltarea sănătoasă a pielii și a percepției de sine a copiilor noștri.
Problemele dermatologice sunt doar vârful aisbergului. Pielea copiilor este mult mai subțire și mai sensibilă decât cea a adulților.
Utilizarea produselor cosmetice poate perturba bariera naturală de protecție a pielii, ducând la probleme precum uscăciunea tegumentului, iritații sau chiar eczeme. Este important să ținem cont de faptul că multe produse cosmetice pentru adulți și chiar cele etichetate ca fiind pentru copii conțin substanțe chimice care pot fi nocive pentru pielea delicată a celor mici. Parabenii, ftalații și sulfații sunt doar câteva dintre ingredientele controversate care pot fi găsite frecvent în compoziția lor. Aceste substanțe pot interfera cu echilibrul hormonal, ceea ce ne aduce la riscurile endocrinologice. Prezența xenoestrogenilor în anumite produse poate afecta sistemul endocrin al copiilor, influențând dezvoltarea lor hormonală. Xenoestrogenii sunt compuși chimici străini organismului uman ce pot mima efectele estrogenului. În organismele în creștere ale copiilor, acești compuși pot produce perturbări hormonale cu efecte pe termen lung, cum ar fi maturizarea precoce sau probleme de fertilitate. Este deosebit de important să înțelegem că pielea nu este doar un înveliș protector, ci și un organ extrem de permeabil, capabil să absoarbă substanțe care pot ajunge în circulația sanguină și să afecteze diverse funcții ale organismului.
Privind acum spre dimensiunea psihologică, o suprastimulare senzorială și un mediu care pune un accent exagerat pe aspectul fizic pot avea repercusiuni psihologice profunde. Creșterea într-un astfel de mediu poate crea presiuni nedorite asupra copiilor și poate distorsiona valorile importante în dezvoltarea lor. Într-o lume care valorizează din ce în ce mai mult imaginea exterioară, este important să ne întrebăm: ce le transmitem copiilor noștri despre frumusețe și valoarea de sine?
foto: istockphoto
Utilizarea atât de timpurie a cosmeticelor poate avea implicații profunde asupra modului în care copiii își percep propriul corp și valoarea personală și poate transmite mesajul că aspectul fizic este prioritar, în detrimentul altor calități personale sau realizări. Li se sugerează astfel că trebuie să-și îmbunătățească sau să-și schimbe aspectul pentru a fi acceptați, iar acest lucru poate eroda stima de sine și poate promova o imagine corporală nerealistă. Într-o societate care valorizează în mod excesiv aspectul fizic, copiii pot dezvolta obsesii legate de imaginea lor, ce pot conduce la tulburări alimentare sau la o preocupare constantă pentru aspectul fizic în detrimentul altor calități personale și interese intelectuale. Este important să ne reamintim și să le reamintim copiilor noștri că frumusețea adevărată vine din interior și că fiecare persoană este unică și frumoasă în felul său.
Așadar, cum putem găsi echilibrul între a le permite copiilor să exploreze și totodată a le proteja sănătatea și bunăstarea? Cum putem proteja sănătatea și fericirea copiilor noștri în această eră a frumuseții comercializate?
Când vine vorba de îngrijirea zilnică, mulți părinți preferă produsele fără parfum, coloranți sau conservanți agresivi. Este esențial să citim etichetele și să ne informăm despre ingredientele din produsele pe care le folosim.
În plus, ar trebui să putem decide care este vârsta la care să introducem anumite produse cosmetice în rutina zilnică a copilului, fără a cădea pradă presiunilor societății și marketingului.
Este esențial să ne educăm atât pe noi înșine, cât și pe cei mici despre importanța autoacceptării și a frumuseții interioare. Este important să limităm expunerea copiilor la reclamele care promovează standarde nerealiste de frumusețe. În loc să le oferim cosmetice, să le încurajăm creativitatea și să le arătăm că adevărata frumusețe nu depinde de un fard sau de un parfum, ci de calitățile și caracterul lor unic.
foto: istockphoto
Mai mult, poate ar fi mai important să ne gândim la mesajele pe care le transmitem prin alegerile noastre. Încurajarea curiozității naturale a copiilor este sănătoasă, dar ar trebui să ne asigurăm că le oferim o perspectivă echilibrată.
Nu este vorba doar de a spune “nu” la fiecare nou gadget, jucărie sau produs cosmetic care apare pe piață, ci de a învăța copilul de ce unele lucruri sunt mai puțin necesare decât altele și cum pot acestea să afecteze atât bugetul familiei, cât și mediul.
Discutați cu copilul dumneavoastră despre publicitate și modul în care aceasta este creată pentru a ne face să dorim produsele prezentate. Copiii trebuie să înțeleagă că nu toate produsele sunt esențiale și că fericirea nu este măsurată în lucruri materiale. Că este o diferență între nevoia de a avea ceva și dorința de a avea acel ceva. De asemenea, este important să stabilim un exemplu pozitiv. Dacă noi, ca părinți, ne lăsăm pradă ultimelor trenduri și cumpărăm constant lucruri noi, copiii vor prelua acest model de comportament.
Ieri am primit o Poinsettia / Crăciuniță superbă și mi-am amintit că pentru unele persoane alergiile pot fi o problemă și în perioada sărbătorilor de iarnă și pot umbri bucuria acestor sărbători.
Da … există persoane alergice la brad sau la Crăciuniță. La aceste persoane se remarcă manifestări alergice odată cu prezența acestor plante în locuință sau la împodobirea bradului.
foto: arhiva personală
Alergia la brad
Alergia la brad poate fi cauzată de polen, mucegaiuri, rășină sau praf – aduse în case odată cu pomul de Crăciun.
Polenul se poate lipi de seva bradului primăvara și poate fi adus astfel în casă de sărbători, particulele de polen fiind eliberate după tăierea bradului. Persoanele alergice la polenul de brad vor prezenta astfel manifestări alergice specifice.
Bradul poate conține mai multe tipuri de mucegai, în funcție de condițiile în care s-a dezvoltat și de starea sa de sănătate. Mucegaiurile pot fi aduse în interior prin intermediul crenguțelor sau tulpinii de brad. În mediul extern al bradului, la temperaturile scăzute de afară, mucegaiurile se află în perioadă de latență, însă, odată cu aducerea bradului în interiorul casei, la căldură, sporii se pot activa, determinând simptome de alergie la persoanele alergice.
Un studiu efectuat în anul 2007 (Kurlandsky & colab., 2011) a măsurat cantitatea de spori de mucegaiuri dintr-o cameră în care se afla un brad natural. În primele trei zile numărul de spori de mucegai din aer a rămas relativ constant la aproximativ 800 de spori în aer pe metru cub. Începând din a patra zi, numărul de spori de mucegai a început să crească ajungând în două săptămâni la 5 000 de spori de mucegai pe metru cub. Precizăm faptul că o cantitate mai mare de 700 de spori de mucegai pe metru cub reprezintă un indiciu că în acel mediu are loc o creștere a mucegaiului. Dintre tipurile de mucegai potențial alergene identificate pe conifere, menționăm: Aspergillus, Penicillium, Cladosporium și Alternaria.
Rășina de brad, intens mirositoare, poate provoca dificultăți de respirație și tuse persoanelor astmatice.
Praful este un alt alergen asociat frecvent cu alergia la bradul de Crăciun. Iar pentru persoanele alergice la praf, atât bradul natural, cât și cel artificial pot reprezenta o sursă de alergie.
Dintre simptomele alergice ce pot apărea menționăm: strănut, congestie nazală, rinoree apoasă, senzație de mâncărime la nivelul nasului și al gâtului, lăcrimare a ochilor, conjunctivite, piele uscată, erupții pe piele, respirație dificilă, tuse.
Soluții în cazul alergiilor la brad
Persoanele cu alergie la polenul de brad, pot înlocui bradul natural cu unul artificial sau cu pin.
Celor alergici la praf li se recomandă spălarea bradului sub jet de apă și apoi uscare înainte de împodobire. După despodobire ar fi indicat să se spele bradul din nou, să se usuce și să se depoziteze în cutie ermetică până la Crăciunul următor.
În cazul alergiei la mucegai, bradul se scutură foarte bine înainte de a fi adus în interior. De asemenea, el poate fi stropit cu un dezinfectant ușor care să stopeze activarea sporilor de mucegai. Soluțiile clasice presupun pulverizarea bradului cu o soluție fungicidă pe bază de apă și clor, după care bradul se lasă să se usuce înainte de a fi adus în locuință. Alternative naturale pentru soluția fungicidă sunt:
– infuzie preparată din frunze de soc (Tsioutsiou & colab., 2022)
– apă cu pulbere de neem / ulei de neem (Wylie & Merrell, 2022)
Persoanelor cu alergii cutanate la brad și care nu doresc să renunțe la împodobirea unui pom natural, li se recomandă să folosească mănuși atunci îl când împodobesc, pentru a evita contactul direct și atingerea excesivă a acestuia.
Poinsettia roșie – Crăciunița
Poinsettia roșie este una dintre cele mai răspândite și comercializate plante în perioada sărbătorilor de iarnă, alături de brad.
Puțini dintre noi cunosc faptul că această plantă este producătoare de latex. Latexul se găsește în sistemul de circulație al plantei și este eliberat doar atunci când planta se rupe, fie că vorbim de o simplă frunză sau de tulpină. Substanța albă eliminată poate determina reacții alergice la persoanele cunoscute cu alergie la latex dacă aceste persoane intră în contact direct cu această substanță. Dintre cele mai frecvente simptome apărute la contactul cu planta ruptă menționăm reacțiile apărute pe piele, de la simpla înroșire până la erupțiile severe. Dacă persoana respectivă a dus mâna apoi în alte zone ale corpului, pot apărea simptome alergice în zonele respective: conjunctivite, strănut, rinoree, tuse, criză de astm bronșic. Simptome de tip anafilactic au fost raportate extrem de rar la contactul cu Poinsettia.
Recomandarea pentru persoanele cunoscute ca fiind alergice la latex este să nu atingă această plantă fără a purta mănuși (mănușile, de asemenea, nu vor fi din latex!).
Alte plante cu potențial alergic în perioada sărbătorilor de iarnă – vâscul și tisa
foto: istockphoto (vâsc)
Alte plante cu potențial alergic și toxic, utilizate în această perioadă îndeosebi în realizarea decorațiunilor de masă și a coronițelor, sunt vâscul (Viscum album) și tisa (Taxus baccata).
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
Bautista-Hernández I, Aguilar CN, Martínez-Ávila GCG, Torres-León C, Ilina A, Flores-Gallegos AC, Kumar Verma D, Chávez-González ML (2021). Mexican Oregano (Lippia graveolens Kunth) as Source of Bioactive Compounds: A Review. Molecules. 2021 Aug 25;26(17):5156. doi: 10.3390/molecules26175156. PMID: 34500592; PMCID: PMC8434378.
Guo TR, Zeng Q, Yang G, Ye SS, Chen ZY, Xie SY, Wang H, Mo YW (2023). Isolation, identification, biological characteristics, and antifungal efficacy of sodium bicarbonate combined with natamycin on Aspergillus niger from Shengzhou nane (Prunus salicina var. taoxingli) fruit. Front Microbiol. 2023 Jan 12;13:1075033. doi: 10.3389/fmicb.2022.1075033.
Kurlandsky LE, Przepiora J, Riddell SW & Kiska DL. (2011). Identification of mold on seasonal indoor coniferous trees. Annals of Allergy, Asthma & Immunology, 106(6), 543–544. doi:10.1016/j.anai.2011.03.003
Silva RAD, Antonieti FMPM, Röder DVDB, Pedroso RDS (2021). Essential Oils of Melaleuca, Citrus, Cupressus, and Litsea for the Management of Infections Caused by Candida Species: A Systematic Review. Pharmaceutics. 2021 Oct 15;13(10):1700. doi: 10.3390/pharmaceutics13101700. PMID: 34683994; PMCID: PMC8540016.
Tsioutsiou EE, Amountzias V, Vontzalidou A, Dina E, Stevanović ZD, Cheilari A, Aligiannis N (2022). Medicinal Plants Used Traditionally for Skin Related Problems in the South Balkan and East Mediterranean Region-A Review. Front Pharmacol. 2022 Jul 5;13:936047. doi: 10.3389/fphar.2022.936047. PMID: 35865952; PMCID: PMC9294246.
Wylie MR, Merrell DS (2022). The Antimicrobial Potential of the Neem Tree Azadirachta indica. Front Pharmacol. 2022 May 30;13:891535. doi: 10.3389/fphar.2022.891535. PMID: 35712721; PMCID: PMC9195866.
Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.
Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.
La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.
foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)
Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.
Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.
Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.
Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.
Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.
Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.
Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.
Tratament alternativ
Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.
foto: istockphoto.com
Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.
Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:
foto: istockphoto.com
salvie
trei frați pătați
gălbenele
lavandă
brusture
frunze de nuc.
Direct pe furuncul putem aplica
tinctură de propolis
tinctură de thuja.
Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:
ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
ulei de cimbru
ulei de oregano
ulei de salvie
ulei de turmeric
ulei de rozmarin
ulei de busuioc
ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com
Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).
După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):
ulei de cătină
ulei de avocado
ulei de gălbenele
ulei de broccoli
ulei din sâmburi de struguri
unt de shea.
Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.
Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:
extract din muguri de nuc
tinctură de propolis
tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).
Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.
Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.
Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207
2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252
3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.
4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/
5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.
Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).
Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.
Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).
Cum se transmite și manifestă scarlatina?
Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.
Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.
Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).
Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.
Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.
Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.
În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:
– febră care apare brusc
– frisoane
– stare generală alterată
– dureri de cap (cefalee)
– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)
– lipsa poftei de mâncare (inapetență)
– stări de greață, vărsături
– dureri abdominale
– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)
– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)
– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)
Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (debutul erupției)
– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)
– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează
– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)
– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea
– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor
– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)
– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele
– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă
– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor
Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)
– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur
– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale
– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):
ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)
ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)
ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V
descuamare de la vârf și margini spre baza limbiilimba pe care se vizualizează bine papilele, aspect de zmeură
foto: cazuistica personală
ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)
ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit
ziua 10-14: limba revine la aspectul normal
Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.
Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.
Diagnostic
În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.
Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.
Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.
Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:
– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale
– hidratare corespunzătoare
– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale
– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină
– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).
Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!
Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:
1. Testăm toți contacții?
NU!!!
Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!
Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.
Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).
2. Tratăm toți contacții?
NU!!!
Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!
3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?
NU!!!
Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.
Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:
Criterii clinice:
– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.
Criterii de laborator:
– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.
Criterii epidemiologice:
– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.
Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.
Tratament alternativ
Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.
Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.
foto: istockphoto.com
Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.
Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.
Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).
Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.
foto: istockphoto.com
De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015
2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019
3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021
4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016
5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003
6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011
7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000
Aproape toate remediile indicate în infecțiile urinare sau în afecțiuni ale aparatului reno-urinar conțin merișor (Vaccinium vitis idaea).
Ce face atât de specială această plantă în infecțiile urinare? Cu siguranță nu doar transmiterea din vorbă în vorbă a eficacității sale, ci la bază stau explicații mai profunde.
Din acest motiv am parcurs câteva materiale științifice și voi reda în cele ce urmează câteva din concluziile acestora privind rolul merișorului în afecțiunile urinare.
Merișorul
– are acțiune antiseptică și antiinfecțioasă la nivel urinar datorată compușilor săi (proantocianidine, arbutină, acizi organici)
Arbutina este un derivat al hidrochinonei. Hidrochinona este principalul agent cu acțiune antimicrobiană asupra unei palete largi de agenți patogeni implicați în infecțiile tractului urinar, precum: Escherichia coli, Proteus vulgaris, Klebsiella spp., Acinetobacter baumanii, Enterococcus fecalis ș.a. Hidrochinona se fixează pe proteinele membranare bacteriene, contribuind la distrucția acestora.
Acizii organici din compoziția merișoarelor – de tipul acidului chinic, acidului citric și acidului malic – prezintă, de asemenea, acțiune antibacteriană și contribuie la acidifierea urinii pentru a crea un mediu de dezvoltare neprietenos bacteriilor.
– împiedică aderarea germenilor la uroteliu (datorită polifenolilor, în special a proantocianidinelor tip A, D-manozei)
Escherichia coli este agentul patogen cel mai des întâlnit în infecțiile tractului urinar. Ea are anumite particularități care îi permit atașarea de mucoasa uroteliului, precum motilitatea sa și capacitatea de aderență prin intermediul fimbriilor.
Polifenolii din compoziția merișorului (în special proantocianidinele tip A) acționează ca agenți antiadezivi ai bacteriilor printr-un mecanism de tip competitiv la nivelul receptorilor. Există studii care demonstrează faptul că merișorul stimulează secreția unor proteine la nivelul rinichilor, care au rol în prevenirea aderenței bacteriilor la celulele epiteliului reno-urinar. O astfel de proteină este uromodulina (sau proteina Tamm-Horsfall), care se leagă de E. coli la nivelul domeniului de recunoaștere a manozei. Merișorul conține manoză. Tulpinile uropatogene de E. coli cu fimbrii manozosensibile formează complexe stabile cu D-manoza din urină, fapt care împiedică adeziunea bacteriilor de epiteliul tractului urinar și favorizează eliminarea lor prin urină.
Substanțele active din merișor contribuie și la inhibarea formării biofilmelor bacteriene, o modalitate prin care acestea proliferează și invadează organismul gazdă.
– are acțiune antiinflamatoare
Prin compușii fenolici, terpene și flavonoizii pe care îi conține, merișorul are o puternică acțiune antioxidantă și antiinflamatoare, prin care contribuie la diminuarea simptomelor din infecțiile urinare.
– are acțiune diuretică (prin intermediul flavonoidelor și saponinelor)
Nu în ultimul rând, atunci când avem o infecție urinară este necesar ca rinichiul și tractul urinar să fie ,,spălat”, din acest motiv recomandându-se consumul de lichide și al plantelor cu efect diuretic. Iată că merișorul întrunește și această calitate, favorizând diureza și contribuind la eliminarea bacteriilor prin urină.
– are rol de reglare a motilității intestinale și de normalizare a florei intestinale
Este cunoscut faptul că una din cauzele infecțiilor urinare este constipația. Merișorul acționează și la acest nivel, având efecte benefice asupra motilității intestinale și contribuind astfel la normalizarea tranzitului intestinal. Datorită efectului de normalizare a florei intestinale este util în disbioze intestinale și colibaciloze.
foto: istockphoto.com
Aceste aspecte subliniază rolul deosebit de important al acestei plante și al altora cu compoziție asemănătoare în infecțiile de tract urinar și pot reprezenta o alternativă sau o asociere în tratamentul acestora, în special în contextul multirezistențelor la antibiotice. De asemenea, produsele pe bază de merișor pot contribui la scăderea frecvenței infecțiilor urinare.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Birte Scharf, Thomas J. Schmidt, Said Rabbani et al. Antiadhesive natural products against uropathogenic E. coli: What can we learn from cranberry extract? Journal of Ethnopharmacology, Volume 257. 2020. 112889. ISSN 0378-8741. https://doi.org/10.1016/j.jep.2020.112889.
2. Bojor O. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003.
3. Fernando Pitera. Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000.
4. Gupta K, Chou MY, Howell A, Wobbe C, Grady R, Stapleton AE. Cranberry products inhibit adherence of p-fimbriated Escherichia coli to primary cultured bladder and vaginal epithelial cells. J Urol. 2007 Jun;177(6):2357-60. doi: 10.1016/j.juro.2007.01.114. PMID: 17509358; PMCID: PMC3684265.
5. Jensen HD, Struve C, Christensen SB, Krogfelt KA. Cranberry Juice and Combinations of Its Organic Acids Are Effective against Experimental Urinary Tract Infection. Front Microbiol. 2017 Apr 4;8:542. doi: 10.3389/fmicb.2017.00542. PMID: 28421045; PMCID: PMC5378705.
6. OPINION of the French Agency for Food, Environmental and Occupational Health & Safety on the assessment of the potential effects of cranberry on community-acquired urinary tract infections ANSES – Request no. 2010-SA-0214 https://www.anses.fr/en/system/files/NUT2010sa0214EN.pdf
7. Reid G. The role of cranberry and probiotics in intestinal and urogenital tract health. Crit Rev Food Sci Nutr. 2002;42(3 Suppl):293-300. doi: 10.1080/10408390209351918. PMID: 12058988.
