Yearly Archive December 16, 2023

Bydr. Cristina Munteanu

Sindromul bradului de Crăciun sau alergiile în perioada sărbătorilor de iarnă

Ieri am primit o Poinsettia / Crăciuniță superbă și mi-am amintit că pentru unele persoane alergiile pot fi o problemă și în perioada sărbătorilor de iarnă și pot umbri bucuria acestor sărbători.

Da … există persoane alergice la brad sau la Crăciuniță. La aceste persoane se remarcă manifestări alergice odată cu prezența acestor plante în locuință sau la împodobirea bradului.

foto: arhiva personală

Alergia la brad

Alergia la brad poate fi cauzată de polen, mucegaiuri, rășină sau praf – aduse în case odată cu pomul de Crăciun.

Polenul se poate lipi de seva bradului primăvara și poate fi adus astfel în casă de sărbători, particulele de polen fiind eliberate după tăierea bradului. Persoanele alergice la polenul de brad vor prezenta astfel manifestări alergice specifice.

Bradul poate conține mai multe tipuri de mucegai, în funcție de condițiile în care s-a dezvoltat și de starea sa de sănătate. Mucegaiurile pot fi aduse în interior prin intermediul crenguțelor sau tulpinii de brad. În mediul extern al bradului, la temperaturile scăzute de afară, mucegaiurile se află în perioadă de latență, însă, odată cu aducerea bradului în interiorul casei, la căldură, sporii se pot activa, determinând simptome de alergie la persoanele alergice.

Un studiu efectuat în anul 2007 (Kurlandsky & colab., 2011) a măsurat cantitatea de spori de mucegaiuri dintr-o cameră în care se afla un brad natural. În primele trei zile numărul de spori de mucegai din aer a rămas relativ constant la aproximativ 800 de spori în aer pe metru cub. Începând din a patra zi, numărul de spori de mucegai a început să crească ajungând în două săptămâni la 5 000 de spori de mucegai pe metru cub. Precizăm faptul că o cantitate mai mare de 700 de spori de mucegai pe metru cub reprezintă un indiciu că în acel mediu are loc o creștere a mucegaiului. Dintre tipurile de mucegai potențial alergene identificate pe conifere, menționăm: Aspergillus, Penicillium, Cladosporium și Alternaria.

Rășina de brad, intens mirositoare, poate provoca dificultăți de respirație și tuse persoanelor astmatice.

Praful este un alt alergen asociat frecvent cu alergia la bradul de Crăciun. Iar pentru persoanele alergice la praf, atât bradul natural, cât și cel artificial pot reprezenta o sursă de alergie.

Dintre simptomele alergice ce pot apărea menționăm: strănut, congestie nazală, rinoree apoasă, senzație de mâncărime la nivelul nasului și al gâtului, lăcrimare a ochilor, conjunctivite, piele uscată, erupții pe piele, respirație dificilă, tuse.

Soluții în cazul alergiilor la brad

Persoanele cu alergie la polenul de brad, pot înlocui bradul natural cu unul artificial sau cu pin.

Celor alergici la praf li se recomandă spălarea bradului sub jet de apă și apoi uscare înainte de împodobire. După despodobire ar fi indicat să se spele bradul din nou, să se usuce și să se depoziteze în cutie ermetică până la Crăciunul următor.

În cazul alergiei la mucegai, bradul se scutură foarte bine înainte de a fi adus în interior. De asemenea, el poate fi stropit cu un dezinfectant ușor care să stopeze activarea sporilor de mucegai. Soluțiile clasice presupun pulverizarea bradului cu o soluție fungicidă pe bază de apă și clor, după care bradul se lasă să se usuce înainte de a fi adus în locuință. Alternative naturale pentru soluția fungicidă sunt:

– infuzie preparată din frunze de soc (Tsioutsiou & colab., 2022)

– apă cu pulbere de neem / ulei de neem (Wylie & Merrell, 2022)

– apă cu bicarbonat de sodiu (Guo & colab., 2023)

– amestecuri de uleiuri volatile: oregano, melaleuca, cimbru, cuișoare, usturoi (Bautista-Hernández & colab., 2021; Silva & colab., 2021).

Persoanelor cu alergii cutanate la brad și care nu doresc să renunțe la împodobirea unui pom natural, li se recomandă să folosească mănuși atunci îl când împodobesc, pentru a evita contactul direct și atingerea excesivă a acestuia.

Poinsettia roșie – Crăciunița

Poinsettia roșie este una dintre cele mai răspândite și comercializate plante în perioada sărbătorilor de iarnă, alături de brad.

Puțini dintre noi cunosc faptul că această plantă este producătoare de latex. Latexul se găsește în sistemul de circulație al plantei și este eliberat doar atunci când planta se rupe, fie că vorbim de o simplă frunză sau de tulpină. Substanța albă eliminată poate determina reacții alergice la persoanele cunoscute cu alergie la latex dacă aceste persoane intră în contact direct cu această substanță. Dintre cele mai frecvente simptome apărute la contactul cu planta ruptă menționăm reacțiile apărute pe piele, de la simpla înroșire până la erupțiile severe. Dacă persoana respectivă a dus mâna apoi în alte zone ale corpului, pot apărea simptome alergice în zonele respective: conjunctivite, strănut, rinoree, tuse, criză de astm bronșic. Simptome de tip anafilactic au fost raportate extrem de rar la contactul cu Poinsettia.

Recomandarea pentru persoanele cunoscute ca fiind alergice la latex este să nu atingă această plantă fără a purta mănuși (mănușile, de asemenea, nu vor fi din latex!).

Alte plante cu potențial alergic în perioada sărbătorilor de iarnă – vâscul și tisa

foto: istockphoto (vâsc)

Alte plante cu potențial alergic și toxic, utilizate în această perioadă îndeosebi în realizarea decorațiunilor de masă și a coronițelor, sunt vâscul (Viscum album) și tisa (Taxus baccata).

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

Bautista-Hernández I, Aguilar CN, Martínez-Ávila GCG, Torres-León C, Ilina A, Flores-Gallegos AC, Kumar Verma D, Chávez-González ML (2021). Mexican Oregano (Lippia graveolens Kunth) as Source of Bioactive Compounds: A Review. Molecules. 2021 Aug 25;26(17):5156. doi: 10.3390/molecules26175156. PMID: 34500592; PMCID: PMC8434378.

Guo TR, Zeng Q, Yang G, Ye SS, Chen ZY, Xie SY, Wang H, Mo YW (2023). Isolation, identification, biological characteristics, and antifungal efficacy of sodium bicarbonate combined with natamycin on Aspergillus niger from Shengzhou nane (Prunus salicina var. taoxingli) fruit. Front Microbiol. 2023 Jan 12;13:1075033. doi: 10.3389/fmicb.2022.1075033.

Kurlandsky LE, Przepiora J, Riddell SW & Kiska DL. (2011). Identification of mold on seasonal indoor coniferous trees. Annals of Allergy, Asthma & Immunology, 106(6), 543–544. doi:10.1016/j.anai.2011.03.003

Silva RAD, Antonieti FMPM, Röder DVDB, Pedroso RDS (2021). Essential Oils of Melaleuca, Citrus, Cupressus, and Litsea for the Management of Infections Caused by Candida Species: A Systematic Review. Pharmaceutics. 2021 Oct 15;13(10):1700. doi: 10.3390/pharmaceutics13101700. PMID: 34683994; PMCID: PMC8540016.

Tsioutsiou EE, Amountzias V, Vontzalidou A, Dina E, Stevanović ZD, Cheilari A, Aligiannis N (2022). Medicinal Plants Used Traditionally for Skin Related Problems in the South Balkan and East Mediterranean Region-A Review. Front Pharmacol. 2022 Jul 5;13:936047. doi: 10.3389/fphar.2022.936047. PMID: 35865952; PMCID: PMC9294246.

Wylie MR, Merrell DS (2022). The Antimicrobial Potential of the Neem Tree Azadirachta indica. Front Pharmacol. 2022 May 30;13:891535. doi: 10.3389/fphar.2022.891535. PMID: 35712721; PMCID: PMC9195866.

Bydr. Cristina Munteanu

Apicafea – băutură energizantă pe bază de polen crud

O rețetă înlocuitoare pentru cafeaua cea de toate zilele, cu toate beneficiile care pot veni împreună cu produsele apicole.

🐝

Rețeta pentru o cană:

  • 2 linguri de polen crud
  • 2 lingurițe de miere de albine sau după gust
  • sucul de la o jumătate de lămâie
  • apă călduță (nu fierbinte pentru a nu distruge enzimele și celelalte substanțe active din miere și polen)

Amestecați în cană polenul cu lămâia și mierea, apoi adăugați apa călduță, amestecând în continuare. Apicafeaua se poate consuma călduță sau rece, după preferințe. Personal, vara prefer să adaug câteva cuburi de gheață.

În această băutură putem adăuga, după gust sau după efectele terapeutice dorite, pulbere de curcuma, scorțișoară, ghimbir, spirulină, chlorella, orz verde, germeni de grâu, cânepă, aronia, roșcove, fulgi de drojdie inactivă, tinctură de propolis, ulei esențial de lămâie/portocală, ulei esențial de tămâie etc.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Furunculoza – cauze, manifestări, tratament. Tratament alternativ

foto: istockphoto.com

Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.

Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.

La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.

foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)

Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.

Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.

Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.

Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.

Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.

Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.

Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.

Tratament alternativ

Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.

foto: istockphoto.com

Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.

Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:

foto: istockphoto.com
  • salvie
  • trei frați pătați
  • gălbenele
  • lavandă
  • brusture
  • frunze de nuc.

Direct pe furuncul putem aplica

  • tinctură de propolis
  • tinctură de thuja.

Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:

  • ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
  • ulei de cimbru
  • ulei de oregano
  • ulei de salvie
  • ulei de turmeric
  • ulei de rozmarin
  • ulei de busuioc
  • ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com

Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).

După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):

  • ulei de cătină
  • ulei de avocado
  • ulei de gălbenele
  • ulei de broccoli
  • ulei din sâmburi de struguri
  • unt de shea.

Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.

Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:

  • extract din muguri de nuc
  • tinctură de propolis
  • tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).

Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.

Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207

2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252

3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.

4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/

5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.

Bydr. Cristina Munteanu

Scarlatina – manifestări, diagnostic, tratament. Suport natural al afecțiunii și convalescenței.

foto: istockphoto.com

Ce este scarlatina?

Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).

Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.

Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).

Cum se transmite și manifestă scarlatina?

Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.

Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.

Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).

Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.

Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.

Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.

În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:

– febră care apare brusc

– frisoane

– stare generală alterată

– dureri de cap (cefalee)

– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)

– lipsa poftei de mâncare (inapetență)

– stări de greață, vărsături

– dureri abdominale

– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)

– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)

– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)

Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (debutul erupției)

– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)

– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează

– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)

– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea

– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor

– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)

– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele

– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă

– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor

Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:

foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)

– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur

– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale

– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):

ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)

ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)

ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V

foto: cazuistica personală

ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)

ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit

ziua 10-14: limba revine la aspectul normal

Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.

Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.

Diagnostic

În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.

Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.

Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.

Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:

Complicațiile infecției cu streptococ beta-hemolitic de grup A pot fi imediate sau la distanță:

– toxice: prin acțiunea imediată a toxinelor streptococice: hepatită toxică, miocardită toxică, nefrită toxică, artrită toxică, erupție hemoragică, encefalită toxică

– septice: abces/flegmon amigdalian, otită, sinuzită, pneumonie

– imunologice: glomerulonefrită acută poststreptococică, cardită reumatismală, reumatism articular acut, purpură Henoch-Schönlein

Tratament

Tratamentul în scarlatină presupune

– izolarea persoanei bolnave

– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale

– hidratare corespunzătoare

– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale

– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină

– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).

Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!

Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:

1. Testăm toți contacții?

NU!!!

Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!

Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.

Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).

2. Tratăm toți contacții?

NU!!!

Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!

3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?

NU!!!

Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.

Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:

Criterii clinice:

– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.

Criterii de laborator:

– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.

Criterii epidemiologice:

– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.

Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.

Tratament alternativ

Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.

Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.

foto: istockphoto.com

Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.

Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.

Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).

Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.

foto: istockphoto.com

De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015

2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019

3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021

4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016

5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000

8. https://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/scarlatina/451-metodologie-de-supraveghere-scarlatina-2016-01-08-2016/file

Bydr. Cristina Munteanu

Merișorul – aliatul natural în infecțiile urinare

foto: istockphoto.com

Aproape toate remediile indicate în infecțiile urinare sau în afecțiuni ale aparatului reno-urinar conțin merișor (Vaccinium vitis idaea).

Ce face atât de specială această plantă în infecțiile urinare? Cu siguranță nu doar transmiterea din vorbă în vorbă a eficacității sale, ci la bază stau explicații mai profunde.

Din acest motiv am parcurs câteva materiale științifice și voi reda în cele ce urmează câteva din concluziile acestora privind rolul merișorului în afecțiunile urinare.

Merișorul

are acțiune antiseptică și antiinfecțioasă la nivel urinar datorată compușilor săi (proantocianidine, arbutină, acizi organici)

Arbutina este un derivat al hidrochinonei. Hidrochinona este principalul agent cu acțiune antimicrobiană asupra unei palete largi de agenți patogeni implicați în infecțiile tractului urinar, precum: Escherichia coli, Proteus vulgaris, Klebsiella spp., Acinetobacter baumanii, Enterococcus fecalis ș.a. Hidrochinona se fixează pe proteinele membranare bacteriene, contribuind la distrucția acestora.

Acizii organici din compoziția merișoarelor – de tipul acidului chinic, acidului citric și acidului malic – prezintă, de asemenea, acțiune antibacteriană și contribuie la acidifierea urinii pentru a crea un mediu de dezvoltare neprietenos bacteriilor.

împiedică aderarea germenilor la uroteliu (datorită polifenolilor, în special a proantocianidinelor tip A, D-manozei)

Escherichia coli este agentul patogen cel mai des întâlnit în infecțiile tractului urinar. Ea are anumite particularități care îi permit atașarea de mucoasa uroteliului, precum motilitatea sa și capacitatea de aderență prin intermediul fimbriilor.

Polifenolii din compoziția merișorului (în special proantocianidinele tip A) acționează ca agenți antiadezivi ai bacteriilor printr-un mecanism de tip competitiv la nivelul receptorilor. Există studii care demonstrează faptul că merișorul stimulează secreția unor proteine la nivelul rinichilor, care au rol în prevenirea aderenței bacteriilor la celulele epiteliului reno-urinar. O astfel de proteină este uromodulina (sau proteina Tamm-Horsfall), care se leagă de E. coli la nivelul domeniului de recunoaștere a manozei. Merișorul conține manoză. Tulpinile uropatogene de E. coli cu fimbrii manozosensibile formează complexe stabile cu D-manoza din urină, fapt care împiedică adeziunea bacteriilor de epiteliul tractului urinar și favorizează eliminarea lor prin urină.

Substanțele active din merișor contribuie și la inhibarea formării biofilmelor bacteriene, o modalitate prin care acestea proliferează și invadează organismul gazdă.

are acțiune antiinflamatoare

Prin compușii fenolici, terpene și flavonoizii pe care îi conține, merișorul are o puternică acțiune antioxidantă și antiinflamatoare, prin care contribuie la diminuarea simptomelor din infecțiile urinare.

are acțiune diuretică (prin intermediul flavonoidelor și saponinelor)

Nu în ultimul rând, atunci când avem o infecție urinară este necesar ca rinichiul și tractul urinar să fie ,,spălat”, din acest motiv recomandându-se consumul de lichide și al plantelor cu efect diuretic. Iată că merișorul întrunește și această calitate, favorizând diureza și contribuind la eliminarea bacteriilor prin urină.

are rol de reglare a motilității intestinale și de normalizare a florei intestinale

Este cunoscut faptul că una din cauzele infecțiilor urinare este constipația. Merișorul acționează și la acest nivel, având efecte benefice asupra motilității intestinale și contribuind astfel la normalizarea tranzitului intestinal. Datorită efectului de normalizare a florei intestinale este util în disbioze intestinale și colibaciloze.

foto: istockphoto.com

Aceste aspecte subliniază rolul deosebit de important al acestei plante și al altora cu compoziție asemănătoare în infecțiile de tract urinar și pot reprezenta o alternativă sau o asociere în tratamentul acestora, în special în contextul multirezistențelor la antibiotice. De asemenea, produsele pe bază de merișor pot contribui la scăderea frecvenței infecțiilor urinare.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Birte Scharf, Thomas J. Schmidt, Said Rabbani et al. Antiadhesive natural products against uropathogenic E. coli: What can we learn from cranberry extract? Journal of Ethnopharmacology, Volume 257. 2020. 112889. ISSN 0378-8741. https://doi.org/10.1016/j.jep.2020.112889.

2. Bojor O. Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003.

3. Fernando Pitera. Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000.

4. Gupta K, Chou MY, Howell A, Wobbe C, Grady R, Stapleton AE. Cranberry products inhibit adherence of p-fimbriated Escherichia coli to primary cultured bladder and vaginal epithelial cells. J Urol. 2007 Jun;177(6):2357-60. doi: 10.1016/j.juro.2007.01.114. PMID: 17509358; PMCID: PMC3684265.

5. Jensen HD, Struve C, Christensen SB, Krogfelt KA. Cranberry Juice and Combinations of Its Organic Acids Are Effective against Experimental Urinary Tract Infection. Front Microbiol. 2017 Apr 4;8:542. doi: 10.3389/fmicb.2017.00542. PMID: 28421045; PMCID: PMC5378705.

6. OPINION of the French Agency for Food, Environmental and Occupational Health & Safety on the assessment of the potential effects of cranberry on community-acquired urinary tract infections ANSES – Request no. 2010-SA-0214 https://www.anses.fr/en/system/files/NUT2010sa0214EN.pdf

7. Reid G. The role of cranberry and probiotics in intestinal and urogenital tract health. Crit Rev Food Sci Nutr. 2002;42(3 Suppl):293-300. doi: 10.1080/10408390209351918. PMID: 12058988.

Bydr. Cristina Munteanu

Hipertensiunea arterială – remedii naturale

foto: istockphoto.com

Tensiunea arterială reprezintă presiunea care există în interiorul arterelor organismului. Hipertensiunea arterială reprezintă o creștere a acestei presiuni peste valorile acceptate ca fiind normale. Astfel, pentru a defini corect o valoare tensională, trebuie să ținem cont de doi parametri: tensiunea sistolică și cea diastolică. Tensiunea arterială sistolică reprezintă valoarea măsurată în timpul contracției inimii. Tensiunea arterială diastolică reprezintă valoarea măsurată în timpul timpul relaxării inimii. Acesta este motivul pentru care atunci când ne măsurăm tensiunea avem două valori. Dintre cele două valori, tensiunea sistolică este prima valoare indicată și cea mai mare.

Există, în funcție de vârstă, anumite valori considerate normale, la copii aceste valori depinzând de vârstă, sex și greutate; din acest motiv, s-au realizat normograme care țin cont de acești parametri și valorile tensionale se interpretează în funcție de acestea.

Ceea ce trebuie să reținem este că la vârsta adultă o tensiune arterială normală ar trebui să aibă valori cuprinse între 120/70 mmHg-130/85 mmHg. O depășire a acestor cifre necesită investigații suplimentare, creșterea valorilor tensionale peste 140/90 mmHg fiind considerată hipertensiune.

Hipertensiunea poate fi clasificată ca fiind primară/esențială (fără a identifica o cauză a ei) sau secundară (când există anumite afecțiuni care au declanșat-o).

În primul rând, de ce ne preocupăm să scădem o tensiune crescută? Pentru că valorile tensionale mari presupun niște riscuri – pe termen scurt și lung – pentru sănătatea persoanei care suferă de hipertensiune. Printre acestea menționăm:

  • infarct
  • accident vascular cerebral
  • anevrism arterial
  • insuficiență cardiacă
  • insuficiență renală cronică.

Ce semne și simptome pot prezenta persoanele cu hipertensiune?

  • dureri de cap (cefalee)
  • palpitații
  • dureri precordiale
  • respirație greoaie, dificilă
  • amețeală (vertij)
  • tulburări de vedere
  • sângerare nazală (epistaxis)

Nu voi insista în acest material asupra medicației clasice indicate în tratamentul hipertensiunii. Voi încerca să mă rezum la partea de prevenție și, mai ales, la alternativele naturale pe care le avem în controlul valorilor tensionale.

foto: istockphoto.com

Preventiv, ceea ce putem face este să ducem un mod de viață echilibrat, cu evitarea sedentarismului și să alegem o alimentație variată, bogată în fructe și legume proaspete.

O persoană hipertensivă va trebui să ajungă la o greutate corporală normală dacă prezintă un exces ponderal și va trebui să reducă la minimum consumul grăsimilor, al alimentelor procesate, afumate și sărate.

Omega 3

foto: istockphoto.com

Acizii grași tip omega 3 sunt suplimente nutritive care pot ajuta la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, reducând nivelul trigliceridelor și riscul dezvoltării plăcilor de aterom.

Nu doar peștii (hering, somon) conțin omega 3, ci și nucile, avocado ori plante precum inul sau cânepa. Din acest motiv se recomandă introducerea lor în alimentația tuturor persoanelor și cu atât mai mult în dieta celor care au hipertensiune, trigliceride sau colesterol crescut.

Spirulina este o algă marină, care, pe lângă complexul de vitamine și minerale, conține și o cantitate însemnată de omega 3.

Usturoi

Usturoiul este unul dintre cele mai cunoscute remedii tradiționale indicate în tratarea hipertensiunii și a hipercolesterolemiei. Acest fapt se explică mai ales prin acțiunea ingredientului numit alicină, care are acțiune vasodilatatoare și de inhibare a angiotensinei II (substanță implicată în organism în mecanismul creșterii tensiunii arteriale).

Leurda, supranumită și usturoi sălbatic, conține și ea alicină.

Păducel

foto: istockphoto.com

Păducelul mai este numit și planta inimii. Din motive bine meritate, deoarece este o plantă medicinală cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos. Acțiunea păducelului este asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului, el fiind mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.

Talpa gâștei

foto: istockphoto.com

Talpa gâștei este o altă plantă medicinală utilă în hipertensiunea cauzată de stres și anxietate. Datorită rolului său protector la nivelul miocardului, talpa gâștei este un remediu util în aritmii. De asemenea, este folosită cu succes în palpitațiile asociate menopauzei.

Vâsc

foto: istockphoto.com

Vâscul, dincolo de obiceiurile și tradițiile cunoscute, este o plantă medicinală recomandată în hipertensiune arterială, tahicardie și aritmii. Vâscul este însă o plantă cu potențial toxic, de aceea este recomandat a se administra doar la indicațiile medicului și în doze bine stabilite. Trebuie avută o grijă deosebită și la modul de preparare al acestei plante: vâscul se macerează obligatoriu la rece.

De asemenea, în ultimul timp proprietățile sale terapeutice sunt explorate tot mai mult în afecțiunile maligne, vâscul având un efect pe reducerea efectului nociv al radicalilor liberi și în oprirea multiplicării celulare de natură tumorală.

Ginkgo biloba

foto: istockphoto.com

Ginkgo biloba este un arbore utilizat în medicina tradițională chineză din vechime, care a pătruns în ultimii ani tot mai mult și în practica fitoterapeutică românească. Pe lângă efectul său antioxidant remarcabil, Ginkgo biloba are proprietăți benefice la nivelul circulației sanguine, în special al celei cerebrale, dar și la nivel cardiovascular.

În hipertensiunea indusă de stres, deosebit de utile sunt levănțica, roinița și valeriana.

Alte plante medicinale care pot fi utilizate în scăderea tensiunii arteriale sunt:

– busuioc

– gheara mâței

– ghimbir

– hibiscus

– scorțișoară

– turmeric

– semințele de țelină.

Măslin

Deoarece persoanele care suferă de obicei de valori tensionale mari înregistrează și valori crescute ale colesterolului, pe lângă omega 3 și usturoi, o plantă de mare ajutor în acest sens este măslinul și în special extractul din mlădițe de măslin, care contribuie la scăderea nivelului colesterolului și al trigliceridelor și la creșterea elasticității arterelor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

2. Ovidiu Bojor, Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București, 2003

3. Fernando Pitera, Compendiu de Gemoterapie clinică, Ed. a treia revăzută și corectată, 2000

4. Jean Valnet, Fitoterapia. Tratamentul bolilor cu plante, Ed. Garamond, București, 2003

5. Halver J, Wenzel K, Sendker J et al, Crataegus Extract WS®1442 Stimulates Cardiomyogenesis and Angiogenesis From Stem Cells: A Possible New Pharmacology for Hawthorn?, Front Pharmacol. 2019 Nov 27;10:1357 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31849643)

6. Matsutomo T. Potential benefits of garlic and other dietary supplements for the management of hypertension. Exp Ther Med. 2020 Feb;19(2):1479-1484. doi: 10.3892/etm.2019.8375. Epub 2019 Dec 27. PMID: 32010326; PMCID: PMC6966105.

7. Schandry R, Lindauer D, Mauz M, Blood Pressure and Cognitive Performance After a Single Administration of a Camphor-Crataegus Combination in Adolescents with Low Blood Pressure, Planta Med. 2018 Nov;84(17):1249-1254 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29913528)

8. Shaito A, Thuan DTB, Phu HT, Nguyen THD, Hasan H, Halabi S, Abdelhady S, Nasrallah GK, Eid AH, Pintus G. Herbal Medicine for Cardiovascular Diseases: Efficacy, Mechanisms, and Safety. Front Pharmacol. 2020 Apr 7;11:422. doi: 10.3389/fphar.2020.00422. PMID: 32317975; PMCID: PMC7155419.

9. Yoo JH, Liu Y, Kim HS, Hawthorn Fruit Extract Elevates Expression of Nrf2/HO-1 and Improves Lipid Profiles in Ovariectomized Rats, Nutrients. 2016;13;8(5)

(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27187458)

10. Younis W, Alamgeer, Schini-Kerth VB et al, Role of the NO/cGMP pathway and renin-angiotensin system in the hypotensive and diuretic effects of aqueous soluble fraction from Crataegus songarica K. Koch, J Ethnopharmacol. 2020 Mar 1; 249:112400 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31739101)

11. Xu H, Xu HE, Ryan D, A study of the comparative effects of hawthorn fruit compound and simvastatin on lowering blood lipid levels, The Amercian Journal of Chinese Medicine. 2009;37(5):903-8. Phttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19885950)

Bydr. Cristina Munteanu

Darurile primăverii – leurda

foto: istockphoto.com

Leurda este o plantă ce crește în flora spontană în zonele de deal și munte, în păduri, pe solurile umede, fertile. Dar ea poate fi cultivată și în grădină, nefiind o plantă pretențioasă, alegând totuși zone mai umbroase.

De la leurdă se folosesc îndeosebi frunzele, culese începând cu lunile martie-aprilie, preferabil înainte de înflorire, aceasta fiind perioada în care ele sunt mai bogate în principii active.

Leurda mai este numită și usturoi sălbatic sau usturoiul urșilor (Allium ursinum), deoarece tradiția ne relatează că frunzele de leurdă erau printre primele consumate de urși la ieșirea din hibernare.

foto: istockphoto.com

Apelativul de usturoi sălbatic se datorează mirosului și gustului leurdei care este foarte apropiat de cel al usturoiului. Această proprietate se datorează unei substanțe din compoziția sa, numită aliină, care se transformă în bisulfură de alil.

Frunzele de leurdă se consumă cel mai frecvent crude, adăugate în salate, sosuri, ciorbe. Dar, se pot folosi și sub formă de infuzie, tinctură sau cataplasme. O variantă foarte apreciată în gastronomie este sosul pesto de leurdă.

Rețetă Pesto de leurdă vezi aici:

Leurda este foarte apreciată în special pentru proprietățile sale vitaminizante (vitamine A, B, C) și mineralizante (calciu, cupru, fier, magneziu), fiind un bun depurativ și detoxifiant, dar și pentru proprietățile antivirale, antibacteriene și antifungice.

Se recomandă pentru proprietățile sale medicinale consumul intern de frunze proaspete, infuzie sau tinctură

  • în curele de detoxifiere
  • ca remineralizant și vitaminizant
  • în stări de convalescență
  • în hipertensiune
  • în hipercolesterolemie
  • în insomnie
  • în stări depresive
  • în parazitoze intestinale
  • în stări infecțioase

Extern, frunzele de leurdă se utilizează sub formă de infuzie sau cataplasme în

  • reumatism
  • eczeme
  • furunculoze

Atenție!

Persoanele care efectuează drumeții și doresc să culeagă singuri leurdă trebuie să fie atenți să nu confunde leurda cu alte plante care seamănă destul de bine, dar au un potențial toxic. Principalul aspect care le diferențiază este mirosul tipic de usturoi al leurdei, dar este recomandat ca prima dată să culegeți leurdă împreună cu un cunoscător.

foto: istockphoto.com

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Pesto de leurdă

foto: istockphoto.com

Ingrediente:

  • 200 de grame de frunze de leurdă (1 legătură bogată)
  • 100 de grame nuci de caju (se pot folosi și semințe de floarea soarelui, migdale, pin – prăjite etc.)
  • sare și piper după gust
  • 100-120 de ml ulei de măsline extravirgin

Opțional:

  • 1-2 roșii uscate
  • 50-75 de grame de parmezan fin răzuit (sau 1-2 linguri fulgi de drojdie inactivă pentru persoanele vegane sau care țin post)

Mod de preparare:

Frunzele de leurdă se aleg și se spală frunză cu frunză în apă rece, lăsându-le să se scurgă într-o strecurătoare. Apoi se pun pe un prosop curat de bumbac și se lasă să se zvânte.

Într-un mărunțitor (chopper/blender) se pun nucile, sarea, piperul și leurda, aceasta adăugându-se progresiv (opțional se adaugă parmezanul/fulgii de drojdie, roșiile uscate). După ce toate ingredientele s-au mărunțit și omogenizat, adăugăm progresiv și amestecând continuu (ca la maioneză) uleiul.

foto: istockphoto.com

Putem alege să consumăm sosul pesto imediat, caz în care putem adăuga și puțină zeamă de lămâie sau îl putem păstra la frigider. Dacă alegem să îl păstrăm, va trebui să îl punem în borcane mici de sticlă, deasupra sosului turnându-se puțin ulei astfel încât să se creeze un fel de peliculă protectoare. Depozitat astfel, pesto-ul poate fi păstrat la frigider pentru aproximativ 6 săptămâni. O altă modalitate de păstrare este prin congelare.

foto: istockphoto.com

Acest sos pesto de leurdă poate fi folosit la paste, bruschete, omletă, lângă friptură sau garnituri. În servirea imediată poate fi combinat și cu smântână sau iaurt.

Bydr. Cristina Munteanu

Medic bun vs medic rău

foto: ishtockphoto.com

Astăzi vreau să vorbim despre un subiect pe care doresc să îl abordez de mult timp: importanța evaluării în evoluție a unui pacient de către același medic.

Este acest lucru cu adevărat important?

Este doar un moft al medicului? Sau poate chiar un orgoliu al medicului?

Eu consider că este un lucru deosebit de important, mai ales în cazul copiilor mici unde semnele și simptomele unei boli se modifică uneori de la o oră la alta și cu siguranță de la o zi la alta. Este important și în cazul adultului, dar nu atât de pregnant ca la vârstele mici.

Pentru a înțelege mai bine ce vreau să vă transmit, voi exemplifica.

Tabloul I

foto: ishtockphoto.com

Avem un copil care vine medic în consult. Mama observă că este mai plângăcios, parcă nu mai mănâncă așa bine de o zi-două, îi curge puțin apos nasul. Medicul îl consultă și totul este în parametri normali, cu excepția unui gât puțin roșu. Diagnosticul medicului va fi de Rinofaringită acută și va recomanda cel mai probabil un antiinflamator și ceva spray local.

O zi parcă copilul este ceva mai bine, cu excepția secrețiilor din nas care devin mai vâscoase și mai gălbui. Apoi începe să facă febră… mama se adresează de data aceasta unui alt medic. Medicul consultă copilul și îi spune mamei că gâtul copilului este extrem de roșu, amigdalele mari și cu puncte de puroi și are și timpanele inflamate. Diagnostic: Amigdalită acută pultacee și Otită congestivă bilaterală. La tratament medicul va adăuga și antibiotic.

Mama va spune tuturor prietenilor și pe grupurile din care face parte că primul medic nu este bun, nu a consultat bine copilul, nu a văzut amigdalele mari și puroiul…

Tabloul II

foto: ishtockphoto.com

Copil care tușește când sec când productiv de câteva zile este adus de mamă la medic. Mama îi spune medicului că de o săptămână copilul e mai agitat noaptea și sforăie mai urât decât de obicei. Medicul îl consultă și observă copilul că respiră pe gură și că prezintă secreții purulente care se preling din nas în spatele gâtului (medical: pe peretele posterior al faringelui). Ascultă copilul cu stetoscopul, plămânii sunt în regulă. Diagnosticul va fi unul de Rinoadenoidită cronică acutizată și tratamentul, pe lângă antibiotic, va urmări toaletarea corespunzătoare a nasului, picături nazale care să reducă inflamația locală, vasoconstrictoare și dezinfectante nazale. Mama nu reușește să îi administreze copilului antibioticul deoarece copilul refuză să îl ia și, în plus, vecina i-a zis că nu are nevoie copilul de antibiotic dacă nu face febră, mai bine să îi facă niște aerosoli (copiilor ei mereu le fac bine aerosolii). În evoluție copilul însă începe să tușească tot mai rău, cu secreții multe… bunica îi recomandă mamei să îi dea și niște sirop care să oprească tusea… Copilul însă se simte tot mai rău, nu mai poate respira cum trebuie și a început să facă și febră. Mama merge din nou la medic (altul, pentru că tratamentul recomandat de primul nu a avut nici un efect) și diagnosticul este de pneumonie (confirmat pe radiografie).

Aceste două tablouri sunt poate cele mai frecvente întâlnite în practică. Sunt doar niște exemple aleatorii și succinte și din ele se pot face multe combinații. Dar nu acesta este scopul meu. De altfel, nu am dat nici nume de medicamente pentru a nu da nimănui idei de automedicație.

A greșit primul medic? A greșit al doilea? Trebuia să meargă la un al treilea?

foto: ishtockphoto.com

Nu am nimic împotriva a ceea ce se numește second opinion, chiar și ,,n” opinion. Eu însămi am cerut mai multe păreri la mai mulți medici diferiți atunci când am întâmpinat probleme într-o anumită situație de sănătate cu anumiți membri ai familiei. Trăim într-o lume presupus liberă și democratică și avem acest drept. Și, da, putem recunoaște că unii medici sunt mai bine pregătiți sau au mai multă experiență clinică decât alții.

Deci, care medic a greșit sau care a avut dreptate?

foto: ishtockphoto.com

Nu a greșit niciunul, și cel mai probabil dacă părintele păstra legătura cu primul medic și administra corespunzător tratamentul indicat nu s-ar fi ajuns la evoluția spre agravare. Medicul pune diagnosticul pe semnele și simptomele pe care le prezintă copilul în momentul când vine la consult, dar acestea se pot schimba în câteva ore sau în câteva zile…

Nu sunt rare situațiile în care părinții administrează copilului un tratament primit de la medicul anterior și nu spun medicului la care se prezintă după aceea că îi dau copilului acel tratament. Și medicul care consultă a doua oară copilul înmânează părintelui rețeta lui. Medicamentul recomandat de al doilea medic este, de exemplu, unul cu efect expectorant. Primul medic indicase un medicament antitusiv, care să oprească tusea. Mama se gândește că nu are ce să îi facă rău copilului dacă le dă pe amândouă, fără să știe că cele două medicamente se bat cap în cap, ca să mă exprim așa …

Apoi mai sunt o mulțime de mici detalii importante pe care părinții adesea uită mai mult sau mai puțin intenționat să le spună medicului…

foto: ishtockphoto.com

Și cum afinitățile mele sunt spre medicina alternativă, nu pot să nu amintesc de tratamentele naturiste și cele homeopate…

Există părinți care fac efectiv o salată de tratamente și combină de la ei putere medicamente clasice, cu ceaiuri, cu homeopate. Fără a cunoaște anumite reguli, anumite compatibilități sau incompatibilități între acestea. Și copilul continuă să prezinte noi și noi simptome de boală. Dar părintele nu spune medicului despre ele…

Din experiența mea, copiii care primesc foarte multe medicamente, fie ele și naturiste sau homeopate, merg cel mai prost. Copiii ai căror părinți nu reușesc să rămână pe recomandările unui medic și combină tot felul de tratamente de la medici cu principii diferite, de pe grupuri sau de la prieteni, vecini, bunici etc., evoluează cel mai nefavorabil. Și nu, nu putem da nici produsele din plante sau homeopate oricui și oricum!!! Pe principiul că nu are ce să îi facă rău. Ba da! Pentru că produsele din plante conțin și ele niște principii active și au un mod de acțiune. Iar cele homeopate funcționează puțin diferit de medicamentele clasice.

Știu că orice părinte vrea binele copilului său și tocmai de aceea am îndrăznit să scriu până la urmă aceste rânduri. Doar că uneori din dorința de a face bine, putem face și rău…Și aici mă adresez atât părinților care au copiii bolnăviori și cer sfaturi pe la prieteni sau pe grupuri, cât și celor care cu atâta ușurință oferă recomandări de tratamente care i-au ajutat pe ei. Gândiți-vă de două ori înainte de a recomanda cuiva un tratament!!! …și la nevoie și de trei… Nu putem da copilului nostru ce i-a dat vecina copilului ei la aparent aceleași simptome. Pentru că uneori pare că seamănă, dar boala poate fi alta. Și ce l-a ajutat pe copilul vecinei îi poate face rău copilului meu…

foto: ishtockphoto.com

Ca să concluzionez, puteți cere câte opinii medicale doriți. Este dreptul vostru. Dar întotdeauna fiți sinceri și spuneți-i medicului la care vă prezentați tot tratamentul primit de copil. Căutați însă acel medic în care să aveți încredere și cu care să rezonați. Nu uitați că medicul este și el om, are zile mai bune și zile mai proaste, are și el familie, are nevoie de timp pentru a învăța și a putea fi la curent cu noutățile din medicină și are nevoie și de odihnă, tocmai pentru a putea decide corect în ceea ce privește sănătatea pacienților săi.

Și nu în ultimul rând, relația medic-pacient trebuie clădită pe încredere reciprocă.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Convulsiile. Cauze. Manifestare. Prim ajutor. Convulsiile febrile la copil

foto: istockphoto.com

În primul rând, ce sunt convulsiile?

Convulsiile sunt contracții musculare generalizate, involuntare, care sunt cauzate de o descărcare electrică anormală ce are loc la nivelul neuronilor sistemului nervos central. Ele sunt asociate cu pierderea stării de conștiență și a capacității persoanei de a-și menține tonusul postural. Există însă și convulsii în care tonusul postural nu este pierdut, cum este cazul convulsiilor de tip absență; în această situație, persoana respectivă nu cade, dar nu răspunde la stimuli externi și rămâne cu privirea într-un punct fix (privește ,,în gol”).

De ce apar convulsiile?

Cauze de apariție a convulsiilor pot fi:

  • hipoglicemia (glicemie < 40mg%)
  • hipocalcemia
  • hipomagneziemia
  • hiponatremia
  • deficiența de piridoxină / piridoxindependenţa (deficienţă în sinteza neurotransmiţătorului inhibitor GABA care necesită ca și cofactor piridoxina)
  • febra
  • infecțiile respiratorii sau de altă natură care evoluează cu febră mare (rujeola, roseola infantum, amigdalita etc.)
  • infecții sau inflamații ale sistemului nervos central (meningite, encefalite)
  • hemoragii intracraniene (îndeosebi la prematuri)
  • afecțiuni precum: scleroza multiplă, fenilcetonuria ș.a.
  • traumatisme craniene
  • tumori intracraniene
  • malformații cerebrale
  • intoxicații medicamentoase

Convulsiile pot fi de mai multe feluri:

– clonice (mișcări ritmice, clonii; pot fi localizate pe o parte a corpului sau pot migra de la un membru la altul)

– tonice (extensia, încordarea membrelor)

– tonico-clonice (combinație între cele două de mai sus)

– mioclonice (flexia membrelor)

– atone (pierderea tonusului muscular)

– tip absență (privire ,,în gol”)

– apnee-cianoză și bradicardie (la nou-născuți)

– mişcări atipice precum: protruzia limbii, sucţiune, masticaţie, hipersalivaţie, privire fixă, clipit, devierea privirii, pedalat etc. (la nou-născuți)

De obicei convulsiile se opresc de la sine, dar este important ca aceste persoane să nu se lovească prin cădere sau prin contracturile violente ale musculaturii. Dacă ne aflăm în fața unei persoane care convulsionează, indiferent că este copil sau adult, trebuie să îndepărtăm obiectele din jur de care se poate lovi, să o așezăm pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca. Nu introducem nimic în gura unei persoane care convulsionează și renunțăm la orice manipulare.

De asemenea, dacă putem, este important să cronometrăm pe ceas durata convulsiei (uneori, deși trec doar câteva secunde aparținătorii au impresia că a trecut o veșnicie) și să sunăm la ambulanță dacă ea depășește 5 minute.

Convulsiile febrile

Cel mai frecvent întâlnite în viața de zi cu zi sunt poate convulsiile febrile, care constituie subiectul materialului de față.

Acestea, așa cum le spune și numele, apar în asociere cu febra la copiii cu vârste cuprinse de regulă între 3 luni și 5 ani și nu sunt asociate cu infecții acute ale sistemului nervos central sau alte cauze demonstrabile metabolice ce pot provoca convulsii (vezi mai sus).

foto: istockphoto.com

Este important de menționat faptul că aceste convulsii febrile nu sunt și nu ar trebui diagnosticate ca epilepsie: epilepsia presupune existența unor convulsii recurente în stare de afebrilitate. Ele apar de obicei în prima zi a unei infecții acute virale cel mai frecvent și uneori reprezintă primul semn de manifestare al bolii. De cele mai multe ori asociază o predispoziție genetică, acești copii având în familie părinți sau frați care au avut în mica copilărie convulsii febrile.

Primul lucru care trebuie făcut în această situație este administrarea unui antitermic. Nu vom ține copilul în brațe pentru a nu favoriza creșterea temperaturii, ci îl vom așeza pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca cu salivă în cursul episodului convulsiv sau a nu aspira secrețiile (mai ales dacă prezintă și o vărsătură concomitent).

Dacă există posibilitatea și sunt și alte persoane în apropiere, se poate înregistra video convulsia și cronometra.

Majoritatea convulsiilor febrile apar la o valoare a temperaturii peste 38°C și sunt datorate unei vulnerabilități ridicate la febră a creierului care se află în dezvoltare și scăderii pragului convulsivant. La vârste mici, creierul este imatur, iar mecanismele excitatorii cerebrale (neurotransmițătorul excitator glutamat) predomină în detrimentul celor inhibitorii (neurotransmițătorul inhibitor GABA). În timpul febrei apare o alcaloză secundară hipervențilației care accentuează excitabilitatea neuronală. La aceasta se poate adăuga și acțiunea factorilor pirogeni.

Puteți citi mai multe despre mecanismul de producere al febrei aici:

Convulsiile febrile pot fi simple sau complexe.

Convulsiile febrile simple au o durată mai scurtă, sub 10-15 minute (de obicei sub 1-2 minute) și nu se repetă pe parcursul următoarelor 24 de ore. De regulă au caracter bilateral, generalizat, adică se manifestă pe ambele părți ale corpului. Din punct de vedere medical, convulsiile febrile simple sunt considerate benigne și nu necesită tratament anticonvulsivant. Dar ele reprezintă o întâmplare cu un mare impact psiho-emoțional, care sperie părinții sau aparținătorii.

Convulsiile febrile complexe apar mai rar, durează mai mult (peste 15 minute) și de obicei sunt specifice copiilor care sunt diagnosticați cu afecțiuni neurologice sau prematurilor. De regulă au caracter unilateral. Copiii care prezintă acest tip de convulsii prezintă un risc mai mare de a dezvolta ulterior epilepsie.

Cum se manifestă convulsia febrilă?

foto: istockphoto.com

Convulsia febrilă poate să apară când sugarul/copilul este treaz sau poate apărea în timpul somnului (putând fi mai greu de identificat dacă copilul este lăsat nesupravegheat). Acesta devine inconștient, nu răspunde dacă este strigat, în timp ce mâinile și/sau picioarele încep să zvâcnească într-un mod ritmic, necontrolat. Uneori este prezent doar un tremor la nivelul capului sau zvâcnituri, spasme ale ochilor. Copiii pot prezenta gemete și emisii spontane de urină sau materii fecale (greu de cuantificat la copiii mici, care nu au dobândit încă un control sfincterian și poartă scutec).

În timpul unei convulsii putem observa modificări ale respirației persoanei respective, care poate fi mai accelerată sau mai zgomotoasă. După încetarea crizei convulsive respirația revine la normal și în general copiii sunt obosiți și somnolenți. Acei copii care după o criză convulsivă prezintă un deficit motor sau neurologic trebuie investigați.

Convulsiile febrile pot fi confundate cu frisoanele. Însă atunci când un copil mic prezintă un frison, el își păstrează starea de conștiență. Mai mult, de obicei după un frison urmează o creștere a temperaturii.

O altă entitate ce poate fi confundată cu convulsia la copilul mic este spasmul hohotului de plâns. Acesta apare însă în afebrilitate, se asociază cu paloare sau cianoză, plâns în hohote și o scurtă perioadă de pierdere a stării de conștiență după episodul de plâns.

Când mergem la medic?

Orice convulsie trebuie adusă la cunoștința medicului. Copilul trebuie consultat de către medicul curant sau specialist pentru a vedea dacă sunt semne și simptome ale unei infecții și a primi tratament corespunzător.

Se merge de urgență la spital:

  • în cazul unei convulsii care durează mai mult de 3-5 minute, cu caracter de convulsie febrilă complexă (vezi mai sus)
  • în cazul unor convulsii care se repetă în decurs de 24 de ore
  • dacă sugarul / copilul prezintă deficit motor sau neurologic după criza convulsivă
  • dacă sugarul / copilul prezintă o fontanelă care bombează, vomită în jet sau este letargic.
foto: istockphoto.com

În cazul unui copil care a prezentat o convulsie febrilă complexă se recomandă efectuarea unei electroencefalograme (EEG).

Se recomandă, de asemenea, efectuarea unor analize de laborator care pot elucida etiologia infecțioasă sau metabolică.

Puncția lombară se recomandă doar în cazuri selecționate, când se suspectează o meningită sau encefalită.

Tomografia computerizată a craniului se recomandă atunci când se suspectează hemoragii, procese tumorale sau malformații cerebrale.

Convulsiile febrile simple nu sunt asociate cu riscul de a dezvolta modificări ale structurii cerebrale, deficite cognitive sau comportamentale ulterioare.

Convulsiile febrile simple nu necesită tratament anticonvulsivant!

Părinții trebuie să fie informați și pregătiți asupra posibilității repetării convulsiei în cadrul unui alt episod febril.

De aceea, ei vor trebui să intervină prompt pentru scăderea febrei în cazul afecțiunilor acute viitoare, pentru a evita o posibilă convulsie febrilă.

Există o reticență destul de răspândită în ultimii ani de a nu administra antitermice copiilor de teama toxicității hepatice a paracetamolului sau a tulburărilor gastrice ce pot fi determinate de ibuprofen. Într-adevăr, recomandarea generală este de a nu administra antitermic la un copil cu stare generală bună la primele semne de creștere a temperaturii. Febra are efecte benefice prin stimularea sistemului imunitar și a producției de anticorpi și, de asemenea, prin împiedicarea multiplicării microbilor. Putem apela la metode de scădere a temperaturii prin scăderea temperaturii mediului ambiant, prin termoliză fizică, creșterea consumului de lichide etc. Dar uneori aceste măsuri acționează mult prea lent în comparație cu ascensiunea temperaturii. Ele pot fi de mare ajutor în cazul copiilor care nu prezintă un prag convulsivant scăzut, dar întârzierea scăderii febrei poate reprezenta un pericol pentru apariția unei convulsii febrile la un copil cu antecedente de convulsii febrile sau cu o sensibilitate în acest sens.

Este bine de știut, că, pe lângă tratamentele clasice, ne putem ajuta în scăderea temperaturii de metode complementare precum fitoterapia sau homeopatia. Aceste tratamente sunt individualizate și recomandate de medicul specialist în funcție de particularitățile fiecărui copil în parte.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. American Academy of Pediatrics – Subcommittee on Febrile Seizures. Neurodiagnostic evaluation of the child with a simple febrile seizure. Pediatrics 2011; 127:389-94.

2. Febrile seizures: clinical practice guideline for the long-term management of the child with simple febrile seizures. Pediatrics 2008; 121:1281-6.Natsume J., Hamano S.-I., Iyoda K., et al.

3. New guidelines for management of febrile seizures in Japan. Brain Dev 2017; 39:2-9.

4. Offringa M., Newton R., Cozijnsen M.A., Nevitt S.J. Prophylactic drug management for febrile seizures in children. Cochrane Database Syst Rev 2017; 2:CD003031.

5. Wilmshurst J.M., Gaillard W.D., Vinayan K.P., et al. Summary of recommendations for the management of infantile seizures: Task Force Report for the ILAE Commission of Pediatrics. Epilepsia 2015; 56:1185-97.