Tag Archive remedii florale Bach

Bydr. Cristina Munteanu

Enurezisul sau incontinența urinară

foto: pixabay.com

Ce este enurezisul?

Enurezisul este o problemă relativ des întâlnită la copiii de vârstă preșcolară și, uneori, chiar școlară. El reprezintă lipsa controlului asupra vezicii urinare și urinarea involuntară. Pierderile urinare de care vorbim în mod curent au loc în absența unor malformații ale tractului urinar sau a problemelor neurologice ori endocrine (spina bifida, convulsii, diabet zaharat, diabet insipid ș.a.), care trebuie excluse.

Deoarece este vorba de o emisie involuntară de urină înseamnă că putem vorbi de enurezis abia după vârsta de 3-4 ani, când majoritatea copiilor își desăvârșesc controlul sfincterian prin mielinizarea fibrelor nervoase care controlează sfincterul uretral extern. Deoarece procesul de mielinizare are o variație individuală în funcție de dezvoltarea fiecărui copil în parte, putem vorbi de enurezis abia în jurul vârstei de 5 ani. Vârsta cronologică de 5 ani nu este întotdeauna corelată cu dezvoltarea mentală a copilului, astfel încât pot exista diferențe în cazul copiilor cu o întârziere în dezvoltarea mentală. Emisia involuntară de urină trebuie să aibă loc potrivit DSM-5 de cel puțin două ori pe săptămână timp de cel puțin 3 luni consecutive pentru a putea pune diagnosticul de enurezis.

Există mai multe clasificări ale enurezisului, în funcție de momentul producerii, frecvență, cauză etc.

În funcție de momentul când se produce, avem enurezis

  • diurn (ziua)
  • nocturn (noaptea)
  • formă mixtă (diurn și nocturn).

O altă clasificare ar fi aceea legată de frecvența și ritmul urinărilor, potrivit căreia putem avea enurezis

  • continuu (enurezisul este prezent în fiecare zi/noapte)
  • intermitent (copilul are nopți/zile în care prezintă enurezis și nopți/zile în care nu prezintă)
  • periodic (enurezisul apare într-o anumită perioadă de timp, după care această perioadă poate fi urmată de un interval liber relativ lung în care copilul nu prezintă emisii involuntare de urină)
  • sporadic (enurezisul apare doar uneori, accidental).

Mai putem avea clasificarea enurezisului în

  • primar
  • secundar.

Enurezisul primar este cel în care avem lipsa controlului sfincterian urinar de la naștere, fără o perioadă liberă în care copilul să fi fost continent.

Enurezisul secundar este cel în care copilul ajunge să dețină controlul sfincterian urinar și apoi, după o perioadă de 6 luni-1 an, prezintă enurezis.

Societatea Internațională de Continență a Copiilor (International Children’s Continence Society- ICCS) clasifică enurezisul în

  • organic (cauzat de boli structurale, neurologice ș.a.)
  • non-organic (funcțional).

Enurezisul diurn poate apărea deoarece copilul este foarte preocupat de activitățile sale (joc, teme) sau manifestă o anumită reticență de a merge la toaletă în alte locuri decât acasă (de exemplu, refuză utilizarea toaletei la grădiniță sau la școală) astfel încât amână urinarea până când apare incontinența. Un alt aspect des întâlnit este mersul în grabă la toaletă (pentru a se putea întoarce cât mai repede la activitatea întreruptă) și golirea incompletă a vezicii.

Enurezisul diurn este mai des întâlnit la fetițe, în timp ce cel nocturn este mai frecvent la băieți.

foto: pixabay.com

Micțiunea este un act conștient. Dobândirea controlului voluntar al eliminării urinei este un proces complex, care se desăvârșește în timp și presupune parcurgerea mai multor etape:

  • conștientizarea senzației de vezică urinară plină
  • deprinderea posibilității de a amâna micțiunea
  • capacitatea de a urina la voluntar atunci când vezica este plină
  • capacitatea de a urina voluntar atunci când vezica nu este plină.

Cauze

În apariția enurezisului putem vorbi de existența anumitor cauze:

  • fiziologice (țin de maturizarea individuală a sistemului nervos sau a vezicii urinare)
  • genetice (istoric familial; există o transmitere genetică)
  • anatomice (o vezică urinară constituțional mai mică)
  • psiho-emoționale (diferiți factori stresanți sau traumatizanți pentru copil; violență domestică, diverse conflicte familiale sau în colectivitate; intrarea în colectivitate, tulburarea de rivalitate fraternă – apariția unui frate/soră care, între altele, se poate manifesta cu pierderea temporară a unor achiziții, între care și controlul sfincterian la un copil care deja nu mai făcea pe el etc.)
  • tulburări de comportament, ADHD
  • infecțioase (infecții ale tractului urinar)
  • hormonale (hormonul antidiuretic – ADH/vasopresina determină producerea unui cantități mai scăzute de urină noaptea; deficitul acestui hormon poate determina creșterea producției de urină noaptea)
  • afecțiuni medicale (diabetul zaharat, diabetul insipid, malformații ale tractului urinar, epilepsie)
  • defecte congenitale ale coloanei vertebrale (spina bifida)
  • traumatisme ale măduvei spinării, accidente
  • intervenții chirurgicale (operații pentru fimoză, hipospadias)
  • anumite tratamente medicamentoase (valproatul de sodiu – Depakine)
  • constipația
  • probleme în deprinderea utilizării oliței sau toaletei (încercarea de a folosi olița/toaleta prea devreme, apelarea la metode severe, lăsarea copilului neschimbat)
  • somn profund cu prag de trezire ridicat (copilul se trezește greu).

Cel mai frecvent sunt luate în discuție eliberarea unei cantități insuficiente de hormon antidiuretic pe timpul nopții, hiperreactivitatea mușchiului vezicii urinare/detrusorul (vezică hiperactivă), un prag de trezire ridicat al copilului.

Diagnosticul de enurezis se pune după efectuarea unui consult medical amănunțit, care va avea în vedere excluderea unei cauze organice.

Tratament

Dacă enurezisul are o cauză organică se va trata, atunci când este posibil, acea cauză.

În ceea ce privește tratamentul enurezisului non-organic la copil avem mai multe metode, care se pot utiliza separat, dar sunt mult mai eficiente în asociere:

  • psihoterapie
  • exerciții de educare a vezicii
  • tratament medicamentos
  • tratamente alternative.

Psihoterapia

Psihoterapia vizează nu numai copilul, ci și familia acestuia. Trebuie subliniat însă faptul că incontinența urinară nu este vina copilului sau a familiei. Psihoterapia va ține cont de particularitatea fiecărui caz și de personalitatea copilului. Urmărește diminuarea sentimentului de vinovăție și/sau rușine. Se va pune accent pe zilele în care copilul este continent și nu pe acelea în care are incontinență. Astfel, copilul este încurajat să își alcătuiască un fel de calendar/jurnal. Dacă este mic, îl va face împreună cu un adult. Dacă este mai mare, îl poate face singur. În acest calendar va bifa în moduri diferite zilele și nopțile în care a avut control sfincterian uretral și cele în care a prezentat enurezis. Se pot alege diferite modalități de marcare a acestor zile, în funcție de vârstă și preferințe. Astfel, se poate lipi un abțibild cu un personaj preferat, se poate desena sau doar marca cu x sau cu culori diferite.

Sugestie:

  • zilele în care copilul a fost continent se pot marca cu un soare sau o floare
  • zilele în care copilul a prezentat enurezis se pot marca cu un norișor sau stropitoare

Zilele în care copilul va prezenta enurezis nu vor fi tratate în nici un fel în familie (copilul nu va fi mustrat, certat, pedepsit etc.). Zilele în care copilul a reușit să își mențină controlul sfincterian vor fi recompensate (copilul va fi lăudat, va primi ceva simbolic; este recomandat ca sistemul de recompensă să fie discutat de la început cu copilul și stabilit de comun acord). Sunt total contraindicate metode brutale precum bătaia, pedepsele, cearta, punerea copilului să își spele hainele, lăsarea copilului în hainele ude sau cu patul neschimbat etc.

Se poate apela la metode de terapie precum: terapia prin artă, terapia prin jocul cu nisip etc.

Puteți citi despre Terapia prin jocul cu nisip aici:

Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay therapy

Dacă există situații conflictuale în familie, părinții vor apela la consiliere familială în vederea remedierii acestora și crearea unui mediu armonios și de protecție pentru copil.

Exercițiile de educare a vezicii, gimnastica micțională sau uroterapia comportamentală

Aceste exerciții au drept scop mărirea capacității de contenție a vezicii urinare și creșterea tonusului sfincterului uretral extern (cel care beneficiază de controlul voluntar).

Astfel

  • se pune accent pe poziția corectă la urinat (în special pentru fetițe, în așa fel încât urina să curgă înspre toaletă, nu înspre vagin)
  • se stabilește un program regulat de urinat pe parcursul zilei

Programul regulat de urinat pe parcursul zilei presupune punerea copilului să urineze la anumite intervale fixe de timp. Se poate începe cu un timp mai scurt, în primele zile din jumătate în jumătate de oră și apoi creșterea intervalului la o oră, la 2 ore, la 3 ore.

  • copilul este pus să urineze înainte de a merge la culcare

Copilul se pune să urineze înainte de a merge la culcare. Unii specialiști recomandă trezirea copilului pe parcursul nopții la un interval de 3-4 ore, în timp ce alții nu.

  • copilul este pus să urineze imediat după ce se trezește
  • exerciții care presupun amânarea voluntară a momentului micțiunii
  • exercițiul jetului urinar întrerupt

Copilul începe să urineze și se oprește pentru un timp, după care continuă micționarea. Se repetă de mai multe ori în cadrul aceleiași micționări. Rolul acestui exercițiu este, pe de o parte, întărirea controlului sfincterian, iar pe de altă parte, câștigarea încrederii copilului că este capabil să controleze actul micțiunii.

Nu se restricționează consumul de lichide, dar se repartizează în mod diferit cantitatea de lichide pe care copilul trebuie să o consume: în prima parte a zilei (până la prânz) se recomandă consumul a 40% din necesarul de lichide, apoi până la orele 17-18 încă 40%, ajungând ca după ora 18 să consume restul de 20%.

Necesarul lichidian al unui copil de 4-7 ani este de 1,5 l, care va fi repartizat:

– până în ora 12: 600 ml

– până la ora 17: 600 ml

– după ora 17-18: 300 ml.

foto: pixabay.com

Alarma pentru enurezis

O altă metodă este apelarea la dispozitivele cu alarmă special concepute pentru enurezis. Aceste dispozitive au un senzor care se plasează într-un loc care se apreciază că se va umezi imediat în momentul când copilul urinează (chilot, lenjerie). Când locul unde este plasat senzorul se udă, se declanșează alarma. În funcție de aparat, acesta poate combina melodii, vibrații, luminițe led. Metoda are scopul de a sensibiliza copilul și de a-l ajuta să conștientizeze momentul în care vezica este plină și trebuie să urineze. Copilului trebuie să i se explice cum funcționează alarma și că ea este un mijloc de ajutor și nu o pedeapsă. Acest tratament necesită răbdare, consecvență și ajutor din partea părinților sau a adultului responsabil. La început, din cauza somnului profund, copilul nu va reacționa la alarmă și va trebui ajutat să se trezească și să meargă la toaletă sau sa utilizeze olița. Tratamentul cu alarma pentru enurezis, odată început, nu trebuie întrerupt, se continuă și în week-end, concediu, vizite la bunici.

foto: pixabay.com

Tratamentul medicamentos al enurezisului

Dacă metodele enumerate mai sus nu dau rezultate, se ia în calcul începerea unui tratament medicamentos. Tratamentul medicamentos se inițiază numai la recomandarea și sub supravegherea medicului și numai copiilor peste 5 ani.

Dintre cele mai frecvent utilizate medicamente în tratarea enurezisului, menționăm:

  • Minirin (desmopresin). Cu o oră înainte de administrarea medicamentului copilul nu mai primește lichide, și nici timp de 8 ore după administrare (adică practic până dimineața când se trezește). Nu este un medicament care vindecă enurezisul, dar el ameliorează simptomele prin reducerea producției de urină pe timpul nopții. Este eficient mai ales în formele care asociază deficitul hormonal de vasopresină.
  • Driptane (oxibutinina), care acționează prin reducerea contracțiilor vezicii urinare (a detrusorului) și contribuie astfel la creșterea capacității vezicii urinare.

Tratamentul natural

Deși l-am lăsat la urmă, tratamentul cu plante medicinale reprezintă o alternativă de tratament care poate fi asociată tuturor celor de mai sus.

Dintre remediile naturale recomandate amintim:

  • pătrunjelul (extractul sau decoctul din frunze și rădăcină)
  • stejarul (extract din muguri)
  • coada calului (ceai, tinctură)
  • coada șoricelului (ceai, tinctură)
  • urzică (ceai, tinctură)
  • cârcel (Ephedra vulgaris) – ceai

În enurezisul cu implicații psiho-emoționale pot fi utile

  • teiul (extract din muguri)
  • remediile florale Bach

Puteți citi mai multe despre Remediile florale Bach aici:

Remediile florale Bach sau psihoterapia prin flori

Un aspect important îl constituie momentul în care părinții aleg să dezvețe copilul de scutec și modalitățile alese în acest scop. Copilul nu trebuie forțat să facă la oliță sau la toaletă (cu adaptor/reductor). Și nu trebuie pedepsit dacă nu vrea să facă la oliță, nu se cere sau face pe el. Copilul nu trebuie pedepsit prin punerea să spele pe jos sau să își spele hăinuțele murdărite. Se recomandă utilizarea unei protecții impermeabile pentru saltea. De asemenea, dacă știți că copilul dumneavoastră face pe el, este bine să aveți hăinuțe de schimb întotdeauna la dumneavoastră când mergeți în vizite, în parc etc.

Când este momentul să ne îngrijorăm:

– dacă avem un copil care a împlinit vârsta de 5 ani și continuă să urineze frecvent pe el în timpul zilei și/sau al nopții

– copilul a renunțat la scutec și a început să folosească olița/toaleta timp de mai multe luni și apoi dintr-o dată începe să facă pe el

– copilul prezintă dureri în momentul urinării, urina este tulbure, cu sânge, miroase diferit.

În situațiile enumerate mai sus se recomandă consult medical pentru a depista cauzele enurezisului și a decide tratamentul potrivit pentru copilul dumneavoastră.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. DSM-5. American Psychiatric Association, 2013, p. 355–357.

2. Gontard AV, Kuwertz-Bröking E. The Diagnosis and Treatment of Enuresis and Functional Daytime Urinary Incontinence. Dtsch Arztebl Int. 2019 Apr 19;116(16):279-285. doi: 10.3238/arztebl.2019.0279. PMID: 31159915; PMCID: PMC6549126.

3. Haid B, Tekgül S. Primary and Secondary Enuresis: Pathophysiology, Diagnosis, and Treatment. Eur Urol Focus. 2017 Apr;3(2-3):198-206. doi: 10.1016/j.euf.2017.08.010. Epub 2017 Sep 6. PMID: 28888814.

4. http://i-c-c-s.org/

Bydr. Cristina Munteanu

Crizele de tantrum (II)

foto: pixabay.com

Dacă în materialul anterior am vorbit pe larg despre ce sunt crizele de tantrum și v-am oferit câteva recomandări care pot ajuta la prevenirea lor, scurtarea perioadei de furie și rărirea crizelor, în acest material aș dori să vă prezint câteva soluții alternative în gestionarea emoțiilor, a stărilor de furie și a regăsirii echilibrului interior.

Materialul detaliat despre crizele de tantrum îl regăsiți aici:

Fitoterapia

Fitoterapia reprezintă o soluție blândă și la îndemână în stările de dezechilibre psihoemoționale, atât ale copilului, cât și ale părintelui implicat.

Ca și ramuri ale fitoterapiei putem apela la aromaterapie, gemoterapie, remedii florale Bach.

Aromaterapia

Aromaterapia utilizează uleiurile esențiale pentru a contribui la atingerea și menținerea unei stări de echilibru în organism, vizând atât partea fizică, cât și pe cea psihică. Poate fi utilizată astfel cu succes în reducerea stresului, anxietății, durerii, în găsirea motivației, stimulării procesului de învățare etc.

Care este mecanismul prin care acest lucru este posibil?

foto: pixabay.com

În momentul în care inhalăm uleiurile esențiale se realizează o conexiune cu sistemul nervos central, mai precis cu sistemul limbic. Sistemul limbic este zona creierului care coordonează emoțiile și este implicată în memoria de scurtă sau lungă durată (prin hipocamp). Aceasta poate fi o explicație a faptului că anumite mirosuri ne trezesc amintiri sau emoții.

Utilizarea aromaterapiei în tulburările emoționale se bazează tocmai pe această legătură directă care există între receptorii nervului olfactiv (nervul I cranian) situați în mucoasa nazală și creier. De altfel, sistemul limbic mai este denumit creierul emoțiilor.

Uleiurile esențiale se pot folosi în mai multe moduri:

  • inspirare direct din sticluță / palmă
  • difuzate prin lampă de aromoterapie / difuzor
  • medalioane / brățări speciale pentru aromaterapie
  • masaj în tălpi sau în zonele de puls
  • puse în apa de baie (amestecate cu sare Epsom)
  • uz intern

Unul dintre avantajele aromaterapiei în cazul unui copil este acela că nu trebuie să îl implicăm direct pe copil în acest proces, dacă nu dorește. Difuzorul este pus într-un colț al camerei și difuzează uleiurile pe care le dorim. Obținem pe lângă beneficiile terapeutice și o parfumare a camerei, fără a folosi odorizante cu substanțe nocive. Deși, din experiența personală, copiii apreciază utilizarea difuzorului, doresc să pună ei picăturile de ulei sau să pornească aparatul. Există și difuzoare concepute special pentru copii, cu luminițe și chiar sunete.

foto: pixabay.com

Medalioanele, brelocurile și brățările pentru aromaterapie reprezintă un mod elegant de a beneficia de efectele terapeutice ale uleiurilor esențiale oriunde ne-am afla și pe parcursul întregii zile. Există două tipuri de asemenea bijuterii pentru aromaterapie: unele se bazează pe utilizarea bucăților de fetru divers colorate, în timp ce altele pe piese din piatră vulcanică – ambele materiale ce absorb uleiul esențial și îl difuzează în timp. Acest tip de utilizare a aromaterapiei poate fi, de asemenea, considerat atractiv de către copii.

Masajul cu uleiuri esențiale trebuie să țină cont de mai multe aspecte. Cu câteva excepții (tămâia și lavanda, de exemplu), majoritatea uleiurilor se aplică pe piele prin diluare într-un ulei vegetal (ulei purtător). Diluarea se face diferit, în funcție de vârstă. Uleiurile vegetale pe care le putem folosi sunt: cocos (fracționat), măsline, avocado, migdale, susan, sâmburi de struguri, gălbenele, cătină, sâmburi de caise etc. O variantă practică este utilizarea roll-on-urilor. Copiilor le place să știe că au un roll-on special preparat pentru ei, pe care îl pot folosi atunci când nu se simt bine.

În ceea ce privește utilizarea internă a uleiurilor esențiale, aceasta se poate face doar la recomandarea unui medic specialist. Un alt lucru de care trebuie să ținem cont este acela că nu toate uleiurile esențiale sunt proprii pentru consumul intern și au recomandări diferite în funcție de vârstă.

Dintre uleiurile esențiale utile în regăsirea calmului și echilibrului enumerăm:

  • lavandă
  • melisă
  • trandafir
  • mușețel
  • ylang-ylang
  • bergamotă
  • tămâie

Gemoterapia

foto: pixabay.com

O altă ramură a fitoterapiei care poate fi de ajutor în reglarea stărilor emoționale este gemoterapia.

Extractul din muguri de tei poate fi utilizat în ameliorarea stărilor de nervozitate, nelinişte şi stres, atât în cazul copiilor, cât și al adulților.

Dacă adulții se confruntă cu creșteri ale valorilor tensionale pe fondul stresului, pot utiliza extract din mlădițe de păducel.

Terapia florală Bach

Terapia florală Bach a fost concepută pentru a ajuta organismul să depășească anumite dificultăți emoționale. Dr. Bach a împărțit remediile florale în șapte mari grupe, în funcție de stările psihice cărora se adresează: teama/frica, nesiguranța/incertitudinea, interesul insuficient față de circumstanțele prezente, singurătatea, hipersensibilitatea, deznădejdea/disperarea, preocuparea excesivă pentru binele celor din jur.

Aceste remedii pot fi administrate tuturor grupelor de vârstă, la recomandarea unui medic specialist.

Puteți citi mai multe despre terapia florală Bach aici:

Alte plante medicinale care pot ajuta în regăsirea echilibrului emoțional și pot fi consumate sub formă de infuzie, tincturi, siropuri sau comprimate/capsule sunt:

foto: pixabay.com
  • valeriana
  • passiflora
  • hameiul
  • teiul
  • roinița (melisa)

Exerciții de relaxare

Fiecare persoană are modul ei de a se relaxa. Pe unii îi ajută să asculte muzică, pe alții să se plimbe, alți spun o rugăciune, alții meditează. Alegeți ce vi se potrivește pentru a reuși să vă regăsiți calmul și echilibrul și a reuși să vă păstrați calmul în situațiile de criză. Copiii pot fi încurajați să asculte muzică liniștitoare, să facă plimbări în natură, să picteze, să modeleze plastilină/lut, să se joace cu nisip, ca modalități de a se elibera de emoțiile negative.

Alimentație sănătoasă

O alimentație sănătoasă și bogată în alimente proaspete, cât mai puțin procesate, poate contribui și ea la regăsirea echilibrului organismului. Un corp sănătos poate susține mai ușor trecerea peste stările emoționale puternice. Încercați să oferiți un exemplu copilului dumneavoastră! Dacă părinții nu mănâncă sănătos, nici copilul nu o va face! De exemplu, alimentele intens procesate conțin glutamat de sodiu, o substanță care a fost demonstrat că suprastimulează celulele nervoase și are un efect nociv asupra creierului. Produsele care conțin această substanță ar trebui evitate în alimentația tuturor, cu atât mai mult a copiilor care fac crize de tantrum.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Alexandra Hlade, Larisa Bangs. Beneficiile uleiurilor esențiale, Libris Editorial, 2019

2. Fowler NA. Aromatherapy, used as an integrative tool for crisis management by adolescents in a residential treatment center. J Child Adolesc Psychiatr Nurs. 2006 May;19(2):69-76. doi: 10.1111/j.1744-6171.2006.00048.x. PMID: 16671921.

3. Lin PH, Lin YP, Chen KL, Yang SY, Shih YH, Wang PY. Effect of aromatherapy on autonomic nervous system regulation with treadmill exercise-induced stress among adolescents. PLoS One. 2021 Apr 13;16(4):e0249795. doi: 10.1371/journal.pone.0249795. PMID: 33848307; PMCID: PMC8043395.

4. Xiao S, Wang Y, Duan S, Li B. Effects of aromatherapy on agitation and aggression in cognitive impairment: A meta-analysis. J Clin Nurs. 2021 Aug 5. doi: 10.1111/jocn.15984. Epub ahead of print. PMID: 34355444.

Bydr. Cristina Munteanu

Remediile florale Bach sau psihoterapia prin flori

Ce sunt Remediile florale Bach?
Healing power of herbs and flowers. CONCEPT an copy space for text. Daisy flowers in a dish.

Remediile florale Bach au fost concepute de dr. Edward Bach, medic şi bacteriolog britanic la începutul anilor 1930, din ingrediente naturale, prelevate din flora spontană. Terapia florala Bach este o terapie informațională aparținând medicinei complementare. Remediile florale se prepară în apă, prin impregnarea acesteia cu informația inflorescenței plantei respective.

În viziunea dr Bach, boala este o consecință a lipsei armoniei între trup, minte și suflet.

Boala trupului în sine nu este nimic altceva decât rezultatul lipsei armoniei dintre suflet și minte…adevărata cauză din spatele bolii este cea care are importanța cea mai mare – starea mentală a bolnavului, nu starea trupului său” – Dr. Edward Bach   

Dr. Bach a identificat și dezvoltat 38 de remedii florale, pe care le-a împărțit în șapte grupe principale, corespunzătoare unor dispoziții sau dificultăți emoționale. Aceste șapte grupe sunt: teama/frica, nesiguranța/incertitudinea, interesul insuficient față de circumstanțele prezente, singurătatea, hipersensibilitatea, deznădejdea/disperarea, preocuparea excesivă pentru binele celor din jur.

Beautiful flowers in bottles, natural medicine – BACH aromatherpy cocept.

Pe lângă cele 38 de remedii florale simple, Bach a dezvoltat și un remediu de urgență, cunoscut și ca al 39-lea remediu, compus din cinci plante – Rescue remedy (Rock Rose, Cherry Plum, Clematis, Impatiens şi Star of Bethlehem).

Grupa 1: Remedii florale pentru frică

– Aspen

– Cherry Plum

– Mimulus

– Red Chestnut

– Rock Rose

Grupa 2: Remedii florale pentru incertitudine

– Cerato

– Gentian

– Gorse

– Hornbeam

– Scleranthus

– Wild Oat

Grupa 3: Remedii florale pentru interes insuficient față de circumstanțele prezente

– Chestnut Bud

– Clematis

– Honeysuckle

– Mustard

– Olive

– White Chestnut

– Wild Rose

Grupa 4: Remedii florale pentru singurătate

– Heather

 – Impatiens

– Water Violet

Grupa 5: Remedii florale pentru hipersensibilitate la influente și idei

– Agrimony

– Centaury

– Holly

– Walnut

Grupa 6: Remedii florale pentru deznădejde / disperare

– Crab Apple

– Elm

– Larch

– Oak

– Pine

– Star of Bethlehem

– Sweet Chestnut

– Willow

Grupa 7: Remedii florale pentru preocupare excesivă pentru bunăstarea celorlalți

– Beech

– Chicory

– Rock Water

– Vervain

– Vine

Remediile florale Bach acționează prin stimularea capacității organismului de a se vindeca, bazându-se pe propriile resurse în dobândirea echilibrului mental și emoţional.

Alternative medicine herb – Copyspace for text.

În ce afecțiuni pot fi utilizate remediile florale Bach sau spune-mi ce problemă ai ca să știu ce floare îți ofer:

-anxietate

-atacuri de panică

– stări de epuizare, sindrom de burnout, stress

– stări depresive

– fobii

– insomnie

– stări obsesiv-compulsive

-imaturitate psiho-afectivă

– tulburări psiho-emoționale în perioada adolescenței, în timpul sarcinii, sindrom premenstrual sau menopauză ș.a.

Terapia florală Bach reprezintă astfel un tratament blând, ce poate fi administrat tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, la recomandarea unui medic specialist. Pot fi administrate  în combinație cu orice alt tip de tratamente, fie ele alopate, homeopate sau fitoterapice.

dr. Cristina Munteanu