Tag Archive oboseală

Bydr. Cristina Munteanu

Parazitozele intestinale – remedii și soluții naturale

foto: istockphoto

Parazitozele intestinale reprezintă o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor preșcolari, având cauze variate precum igiena precară, contactul cu animalele infectate sau consumul de alimente și apă contaminate.

Dar de ce sunt copiii atât de vulnerabili la aceste infestări?

Răspunsul se află în natura lor jucăușă și curioasă: adesea, în entuziasmul jocurilor, uită de regulile de igienă, facilitând astfel contactul cu germenii prin simpla introducere a mâinilor murdare în gură. Mai mult, această etapă a vieții coincide și cu debutul intrării în colectivitate, unde riscurile de expunere la paraziți cresc considerabil. Iar toate acestea se desfășoară pe un sistem imunitar în formare, care nu are încă instrumente eficiente de luptă.

Printre cele mai comune parazitoze intestinale se numără giardiaza, ascaridioza și oxiuraza.

Giardiaza

Giardiaza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Giardia lamblia, motiv pentru care afecțiunea se mai numește și lambliază. Aceasta se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate sau prin contactul cu persoane infectate. Ce este foarte important de știut, este faptul că în ciclul său de dezvoltare Giardia poate persista sub forma chistică chiar și în apa clorinată. Simptomele infestării cu acest parazit includ: diaree, crampe abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și stări de oboseală. Diareea poate fi intermitentă, explozivă și poate avea un miros neplăcut. Copiii sunt cei mai expuși datorită modalității de transmitere fecal-orală a parazitului, fiind situații de adevărate epidemii în colectivități.

Ascaridioza

Ascaridioza este o infecție provocată de Ascaris lumbricoides sau, cum mai este cunoscut de toată lumea – limbric. Ouăle parazitului se găsesc în solul contaminat și pot fi ingerate prin alimente sau apă contaminate. Infecția poate cauza simptome precum: dureri abdominale, obstrucție intestinală, pierdere în greutate și în unele cazuri, reacții alergice. La adult infecția poate fi asimptomatică. Infecția cu Ascaris poate avea și consecințe asupra sistemului respirator, conducând la apariția așa-numitului sindrom Löffler. După ingestia accidentală a ouălor de Ascaris, acestea eclozează la nivelul intestinului subțire, de unde migrează sub formă de larve prin circulația sanguină sau limfatică la nivel pulmonar, determinând apariția simptomelor respiratorii: tuse, dificultăți de respirație și febră. După o perioadă de aproximativ 10-14 zile, larvele sunt expectorate prin tuse, o parte din ele fiind reînghițite și ajungând astfel din nou în intestin. Ascaridioza nu se transmite interuman, ci doar prin intermediul solului sau apei contaminate cu materii fecale umane sau de porc.

foto: istockphoto

Oxiuraza

Oxiuraza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Enterobius vermicularis, cunoscut și sub numele de oxiur. Oxiurii se transmit prin ingestia ouălor contaminate, care pot fi întâlnite pe suprafețe sau haine. Odată ajunse în tractul digestiv, ouăle eclozează la nivelul intestinului și ating stadiul de maturitate în câteva săptămâni. Simptomele includ: dureri abdominale, senzație de greață, mâncărime anală (în special noaptea), iritabilitate, tulburări de somn, bruxism.

Metode de prevenție ale infestărilor cu paraziți intestinali

foto: istockphoto

Prevenirea infecțiilor cu paraziți intestinali la copii este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Iată câteva metode eficiente de prevenire:

Spălarea pe mâini: învață copiii să-și spele mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce s-au jucat afară, după ce au pus mâna pe animale, înainte de a mânca, după utilizarea toaletei. Dar nu numai copiii trebuie să se spele corect pe mâini, ci și persoanele care îngrijesc copiii trebuie să se spele cu apă și săpun când vin de afară, înainte și după schimbarea scutecului, înainte de a se apuca de prepararea și administrarea meselor etc.

Educarea copiilor cu privire la folosirea corectă a toaletei: nu deschidem robinetul cu aceeași mână cu care ne-am șters după ce am folosit toaleta; în cazul fetițelor ștergerea trebuie efectuată din față spre spate (dinspre uretră spre anus).

Tăierea unghiilor: menținerea unghiilor scurte și curate pentru a preveni acumularea de murdărie sau ouă de paraziți.

Consumul de apă din surse sigure și evitarea înghițirii de apă atunci când se frecventează piscine, bazine, râuri, lacuri etc.

Spălarea fructelor și legumelor înainte de consumul în stare proaspătă.

Gătirea corespunzătoare a alimentelor (în special cele din carne) la temperaturi adecvate pentru a distruge eventualii paraziți.

Deparazitarea regulată a animalelor de companie și igiena acestora sunt și ele esențiale. Spălați-vă pe mâini după ce ați interacționat cu animalele.

Atunci când avem o infecție confirmată sunt necesare măsuri suplimentare:

Toaleta riguroasă în regiunea perianală cu apă și săpun imediat după trezire pentru limitarea riscului de autoinfestare și de contaminare cu mâinile murdare a suprafețelor.

Toaleta riguroasă a oliței și a vasului de toaletă, precum și a robinetelor și clanțelor ușilor de la baie.

Schimbarea zilnică a lenjeriei de corp a copilului și a așternuturilor de pat.

Spălarea articolelor vestimentare și a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate pentru distrugerea ouălor.

Evitarea scărpinării în zona anală sau purtarea de mănuși pe timpul nopții pentru a evita contaminarea cu ouă a mâinilor.

Diagnosticul parazitozelor intestinale

Uneori, în rare cazuri, paraziții pot fi vizualizați direct în materiile fecale eliminate. Pentru diagnosticarea lor, cel mai frecvent se utilizează examenul coproparazitologic, care însă de multe ori iese cu rezultat fals negativ, chiar dacă organismul este infestat. Acesta este motivul pentru care acest examen coproparazitologic se recomandă să se efectueze de trei ori consecutiv la distanță de 3-5 zile.

De multe ori, la un copil infestat și cu simptome specifice ne poate atrage atenția asupra unei parazitoze intestinale creșterea eozinofilelor pe hemoleucogramă.

foto: istockphoto

În cazul oxiurilor se mai utilizează analiza numită amprentă anală, fiind poate cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Atenție însă, un examen inițial negativ, nu exclude parazitoza. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare astfel 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

Efectuarea analizei amprentei anale se face dimineața, înainte de toaleta perineală sau de defecare, această metodă putând astfel evidenția ouăle prezente în pliurile anale, depuse acolo în timpul nopții de femela parazit.

Giardiaza poate fi diagnosticată cu ajutorul examenului coproparazitologic, însă trebuie menționat faptul că eliminarea chisturilor în scaun este intermitentă, ceea ce poate oferi uneori rezultate fals negative. Mai eficientă este astfel detectarea antigenului Giardia în materiile fecale, care poate detecta și chisturile de parazit distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte.

În cazul infestării cu Ascaris examenul coproparazitologic poate fi negativ până la 40 de zile de la infecție.

Mult mai eficientă este testarea prezenței viermilor intestinali prin analize de tip PCR, analiză care este ceva mai costisitoare însă.

Am menționat cele mai frecvente parazitoze intestinale, dar infecții cu paraziți care determină simptomatologii digestive asemănătoare și care trebuie luate în considerare la copiii cu dureri abdominale persistente, stări de greață, lipsa poftei de mâncare ori scădere ponderală sunt și cele determinate de: Toxocara canis și cati, Tenia etc. De asemenea, în cazul unei simptomatologii digestive trebuie luată în considerare și infecția cu bacteria Helicobacter pylori sau bolile inflamatorii intestinale.

Tratament

Tratamentul clasic al parazitozelor intestinale depinde de tipul de parazit și este în general reprezentat de medicamente antiparazitare specifice precum furazolidon, metronidazol, albendazol sau mebendazol dar nu numai.

Datorită efectelor adverse ale acestor medicamente tot mai multe persoane aleg să exploreze metode alternative de tratament. În special pentru copii, tratamentul alternativ este ideal, ajutând la eliminarea paraziților și la diminuarea blândă a simptomelor digestive.

Astfel, există numeroase alimente și plante medicinale care pot fi incluse în alimentația persoanelor cu parazitoze intestinale, care și-au dovedit eficiența în viața de zi cu zi, dar și în studii științifice. Acestea pot fi introduse în alimentația zilnică sau administrate sub diferite forme, de la ceaiuri, tincturi sau siropuri la capsule ori comprimate.

Dacă un membru al familiei are paraziți intestinali, toți ceilalți membri trebuie să urmeze schema de tratament. Această măsură ar fi ideal să se respecte și în cazul colectivităților de preșcolari (creșe, grădinițe).

Dintre alimentele cu rol dovedit antiparazitar amintim:

Usturoiul

Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare. Conține alicină, un compus activ ce ajută la eliminarea paraziților din intestin. Poate fi consumat crud sau sub formă de tincturi sau capsule.

Semințele de dovleac

foto: istockphoto

Acestea conțin cucurbitacină, o substanță care inhibă activitatea unor paraziți prin afectarea metabolismului acestora (paralizează viermii intestinali) și poate astfel ajuta la eliminarea paraziților. În plus, conține zinc, un mineral esențial care sprijină sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a infecțiilor parazitare.

Se recomandă folosirea semințelor de dovleac neprăjite, ca atare sau măcinate ori administrarea de ulei din semințe de dovleac presat la rece. Semințele măcinate pot fi amestecate cu lapte, miere de albine și propolis și administrate astfel câte o linguriță de trei ori pe zi. Uleiul de dovleac poate fi administrat ca atare sau în salate, piureuri etc.

Papaya

Papaya este o resursă importantă în lupta împotriva viermilor intestinali, îndeosebi datorită enzimei numite papaină, care perturbă ciclul de viață al paraziților și duce la omorârea și eliminarea acestora.

Se recomandă consumul fructelor și integrarea pudrei din semințe de papaya în alimentație. Adulții pot folosi și capsulele cu pudră din semințe.

Alte preparate antiparazitare eficiente sunt: nuca neagră, quercetina, chitosanul etc.

Condimente și plante medicinale

Cimbrul

Cimbrul este una dintre plantele medicinale cele mai utilizate în afecțiuni infecțioase, datorită efectului său antiviral, antibacterian, antifungic și antiparazitar. Substanța activă responsabilă în principal de proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare este timolul.

Oregano

Oregano sau șovârvul este una din plantele cunoscute din vechime pentru proprietățile sale antimicrobiene. Poate fi consumat sub formă de infuzie, tinctură sau capsule cu plantă mărunțită sau ulei, în doze adaptate în funcție de vârstă și toleranță. Uleiul de oregano este foarte puternic și de aceea se recomandă întotdeauna diluat, atât pentru consumul intern, cât și pentru uzul extern.

Pelinul

Pelinul este una din plantele folosite în medicina tradițională încă din cele mai vechi timpuri pentru a combate paraziții intestinali sub formă de pulbere, ceai sau tinctură. Ceaiul de pelin conține compuși activi precum artemisinina, substanță care combate direct paraziții intestinali. În comerț se găsesc acum și comprimate sau capsule cu artemisină extrasă și din alte surse, nu doar din pelin.

Menta

Menta este una din plantele cu recunoscute beneficii asupra sistemului digestiv, fiind mai puțin cunoscut efectul său antibacterian și antiparazitar. Datorită compușilor săi activi, menta (și în special uleiul de mentă) ajută la eliminarea paraziților intestinali.

O rețetă ușor de preparat ce poate fi folosită în acest scop este cea de lapte cu mentă: 100 ml lapte se fierb 2 minute împreună cu 5 fire de mentă (tulpina cu tot cu frunze). Se lasă să se răcească și apoi se adaugă o linguriță de miere. Acest lapte se prepară și se consumă dimineața pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Se recomandă repetarea procedurii după o săptămână.

Această rețetă poate fi adaptată și îmbogățită în funcție de vârstă prin adăugarea a trei căței de usturoi, 2-3 cuișoare și a unei lingurițe de pudră de turmeric.

Produse ale stupului

foto: istockphoto

Dintre produsele stupului, propolisul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiparazitare recunoscute, intrând în compoziția multor preparate antiparazitare. Se recomandă așadar, fie tinctura de propolis simplă, fie alte preparate complexe. Tinctura de propolis se va administra de 3 ori pe zi timp de 20 zile pe lună, după care se va face o pauză de 10 zile și se va relua schema pentru încă alte două ture de 20 zile, având în total trei luni de tratament. Pentru copii se poate folosi extractul apos sau hidrogliceric de propolis.

Uleiuri esențiale

În cazul parazitozelor intestinale se recomandă masajul abdomenului în sensul acelor de ceas cu amestecuri de uleiuri esențiale diluate în funcție de vârsta persoanei. Dintre cele mai folosite uleiuri esențiale în deparazitare amintim cele de: cimbru, oregano, arbore de ceai, fenicul, anason, mentă, cuișoare, tămâie, lămâie etc.

Tratament homeopat

foto: istockphoto

Tratamentul homeopat este mai individualizat decât celelalte remedii alternative și cuprinde remedii precum: Cina, Silicea, Spigelia, Cuprum mettalicum, Colocynthis ș.a. sau formule complexe realizate din combinarea acestor remedii în diluții specifice, urmărind susținerea organismului în eliminarea paraziților intestinali și diminuarea simptomelor digestive. Dacă parazitul a fost identificat, homeopatia deține remedii specifice precum: Lamblia, Oxiuri sau Ascaris.

Remediile naturiste și homeopate se administrează în funcție de fazele lunii, ținând cont de un aspect important, și anume faptul că în apropierea zilei de lună plină paraziţii au un maxim de dezvoltare şi multiplicare. Din acest motiv se recomandă ca și recoltarea probelor pentru identificarea paraziților să fie efectuate în aceste perioade, crescând șansa identificării lor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Boala zgârieturii de pisică sau limfadenita subacută regională

foto: Cristina Munteanu

Boala zgârieturii de pisică reprezintă o afecțiune cauzată de infecția organismului uman cu o bacterie ce se transmite prin saliva unei pisici infestate. Mai rar, această boală poate fi transmisă și prin înțepătura de purice sau căpușă. Bacteria responsabilă de boală se numește Bartonella henselae. Pisicile purtătoare ale acestei bacterii sunt de obicei asimptomatice, din acest motiv proprietarii lor nu au de unde să știe în mod normal că pisica lor este infestată.

Transmiterea bacteriei de la pisică la om se poate realiza prin mușcătura sau zgârietura realizată de pisică. Mai rar, dacă tegumentul este lezat și animalul de companie ne linge în acea zonă, se poate transmite și astfel. Ea este mult mai frecventă în rândul copiilor deoarece ei nu rezistă tentației de a mângâia și lua în brațe toate animalele întâlnite. Bacteria nu se transmite de la omul infestat la alți oameni.

Simptomele bolii pot apărea într-un interval de 3-14 zile și cuprind manifestări la locul zgârieturii/mușcăturii precum: durere, roșeață, vezicule, secreții purulente, cruste. Persoana care a avut incidentul cu blănosul infestat poate dezvolta febră, frisoane, dureri de cap, stare generală proastă, oboseală, dureri musculare și/sau articulare, lipsa poftei de mâncare. Specifică acestei boli este și inflamația ganglionilor din vecinătatea rănii produse de pisică – de unde și denumirea alternativă a afecțiunii; cel mai frecvent sunt inflamați ganglionii axilari și din zona capului, dar trebuie verificate toate grupele ganglionare. Limfadenopatiile pot apărea și la două luni după inocularea bacteriei în organism.

Persoanele cu un sistem imunitar care funcționează corespunzător vor trece cu ușurință peste afecțiune, de cele mai multe ori fără a fi necesar un tratament. Ea este problematică pentru cei care au un sistem imunitar slăbit, pentru copiii mici care încă nu și-au dezvoltat sistemul imunitar și pentru vârstnici care suferă de obicei de boli cronice precum diabetul. Complicațiile acestei infecții (rare) pot fi: encefalită (dureri de cap, stări de confuzie, comă), neuroretinită (pierderea vederii unilateral pentru un interval de câteva luni, nedureroasă), sindromul oculoglandular Parinaud (conjunctivită granulomatoasă și limfadenopatie preauriculară), endocardită, osteomielită, hepatită granulomatoasă, granulom splenic, eritem nodos, vasculită.

Pentru punerea diagnosticului acestei boli, pe lângă istoricul confirmat de incidentul cu pisica sau înțepături recente de purec/căpușă, semnele și simptomele clinice prezentate de pacient, avem posibilitatea de a efectua analize din sânge care să demonstreze prezența bacteriei (Bartonella henselae ADN- test PCR) și a anticorpilor anti-Bartonella în ser (IgM și IgG).

Unele persoane pot trece peste infecție fiind asimptomatice, astfel încât nici nu vor ști că au contractat-o și nu vor primi tratament pentru aceasta.

Prevenția este cea mai importantă. Să învățăm copiii de mici că este indicat să nu mângâiem pisicile maidaneze, în special cele care observăm că au lipsuri/goluri de blană, secreții (aceasta pentru a evita transmiterea și a altor boli) sau care ne ,,sâsâie”. Dacă totuși o fac, să se spele imediat după aceea pe mâini cu apă și săpun. Dacă iau pisicile în brațe și acestea nu doresc, să nu le țină cu forța deoarece ele vor încerca să fugă, se vor zbate și, inevitabil, vor zgâria. Deparazitarea lor periodică este utilă pentru a evita înmulțirea puricilor și transmiterea bolii de la o felină la alta prin înțepăturile de purice, aceasta fiind cea mai frecventă modalitate de transmitere a bacteriei. De asemenea, nu lăsați pisicile să vă lingă dacă aveți leziuni pe piele.

Dacă totuși ați fost zgâriat sau mușcat de o pisică, spălați imediat zona cu apă și săpun, lăsând apa să curgă câteva minute pe rană și dați cu o soluție antiseptică. Dacă sângerează, mențineți două minute presiune continuă pe locul respectiv, aplicând o compresă sterilă. Ca remediu natural, puteți spăla zona cu ceai de salvie și tampona cu tinctură de propolis sau ulei esențial din arbore de ceai sau lavandă. Discutați cu medicul dumneavoastră despre aspectul, evoluția rănii și a stării generale, precum și despre necesitatea efectuării serului antitetanic sau antirabic ori a altui tratament sau a analizelor de laborator.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Înțepăturile de insecte – cum le prevenim și ce soluții alternative avem?

foto: istockphoto.com

Înțepăturile de insecte reprezintă o provocare pentru copii și adulți deopotrivă, pe tot parcursul anului, dar în special în sezonul primăvară-toamnă.

Dintre cele mai frecvente înțepături menționăm cele de: țânțar, purice, păduche, păianjen, muscă, viespe, albină, căpușă, ploșniță sau furnică.

Sunt periculoase înțepăturile de insectă?

Unele dintre ele pot transmite anumite boli sau pot provoca reacții alergice severe. Însă majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt problematice, nu transmit boli și nu creează reacții alergice puternice persoanelor fără probleme anterioare de sănătate.

Când este cazul să ne îngrijorăm?

Unele înțepături sunt foarte dureroase sau pot provoca o reacție alergică locală puternică: pielea se înroșește și se umflă (apare edemul), pot apărea vezicule. În unele cazuri acul (albină, viespe) poate rămâne în piele și trebuie scos. Alteori, întreaga insectă poate rămâne sub piele, cum este cazul căpușei și, fiind mică la început poate să nu fie observată de către părinți imediat, mai ales dacă se află în zona scalpului, în spatele urechilor etc.

Periculoase sunt înțepăturile din jurul ochilor, nasului, gurii, datorită edemului alergic care poate crea dificultăți în respirație. Acest tip de înțepături necesită de obicei prezentarea la medic de urgență.

Dacă în urma unei înțepături de insectă starea generală a persoanei devine foarte influențată prin apariția febrei, durerilor articulare sau musculare, somnolenței, oboselii excesive, durerilor de cap și apar modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, dificultăți de respirație sau chiar pierderea conștienței, atunci este necesar să ne prezentăm de urgență la medic.

foto: istockphoto.com

Dacă înțepătura a provocat o reacție violentă poate fi util, în cazul în care aveți posibilitatea, să puneți insecta (vie sau moartă) într-un recipient și să o luați cu dumneavoastră. Astfel, poate fi identificată insecta și dacă este vorba de o specie veninoasă sau, în situații speciale, poate fi trimisă la laborator pentru a fi analizată.

Cum recunoaștem o reacție alergică severă?

Recunoașterea unei reacții alergice severe (reacție anafilactică) la înțepăturile de insecte este importantă deoarece poate pune viața persoanei înțepate în pericol. Reacția alergică severă necesită tratament medical de urgență. Chiar dacă procentul persoanelor care dezvoltă reacții alergice severe este relativ mic, este util să putem recunoaște cum se manifestă acestea putând astfel salva viața unei persoane sau chiar pe a noastră.

O reacție alergică severă se poate manifesta prin:

– reacții la nivelul pielii: piele roșie (sau, dimpotrivă, palidă), senzație de mâncărime/usturime/arsură; zonele de piele roșie pot fi unice sau multiple ori se pot generaliza pe întreg corpul (urticarie); aceste zone pot avea diferite forme și mărimi, pot fi în relief sau nu, pot prezenta vezicule

– umflarea feței/buzelor/limbii/gâtului

– dificultăți la înghițire

– dificultăți de respirație/respirație șuierătoare

– modificări ale pulsului (rapid și slab)

– modificări ale tensiunii arteriale (hipotensiune)

– dureri de cap

– stări de greață însoțite sau nu de vărsături

– dureri abdominale severe/ diaree

– stări de amețeală

– leșin/pierderea conștienței.

Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. O persoană care a prezentat o reacție alergică severă la o înțepătură de insectă, este foarte probabil ca la un eveniment similar să prezinte din nou reacție anafilactică. Este recomandat consultul unui medic alergolog și purtarea permanentă cu sine a unui dispozitiv de injectare intramusculară a unei substanțe recomandate în tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe dacă ați avut un prim episod de reacție anafilactică post înțepătură de insectă.

Putem preveni înțepăturile de insectă?

Putem încerca să prevenim înțepăturile de insectă prin montarea plaselor pentru insecte în locuințe. Atunci când mergem în aer liber, putem folosi îmbrăcăminte corespunzătoare: bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șosete, haine în culori deschise (pentru a putea observa cu ușurință eventualele insecte). Dacă avem păr lung, este recomandat să îl prindem într-o coadă sau coc.

Lămpile de aromaterapie constituie și în acest caz o soluție eficientă pentru interior. Putem astfel să ținem insectele la distanță difuzând uleiuri precum: eucalipt, mentă, lavandă, bergamotă, cimbru, salvie, citronella, arbore de ceai, lemongrass ș.a.

De asemenea, putem folosi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, lumânări îmbogățite cu uleiurile esențiale enumerate mai sus. Sau putem să ardem pe o farfurioară crenguțe de rozmarin și/sau salvie.

foto: istockphoto.com

Țânțarii sunt atrași de mirosul pe care îl emană pielea transpirată, de aceea o soluție în plus pentru evitarea înțepăturilor produse de ei o poate constitui efectuarea unui duș înaintea ieșirii în aer liber.

Plasarea în apropierea ferestrelor a unor ghivece cu plante precum lavandă, rozmarin, busuioc, mentă, iarba mâței (cătușnică) poate constitui o soluție în a ține insecte precum țânțarii și muștele la distanță.

foto: istockphoto.com

Nu în ultimul rând, putem apela la aplicarea unor repelente anti-insecte. Fiind fitoterapeut, vă voi recomanda repelentele naturale, care nu prezintă toxicitate pentru pielea noastră și nici pentru mediul înconjurător. Aceste repelente pot fi pulverizate pe îmbrăcăminte sau chiar direct pe piele în zonele de puls și mai expuse la potențialul atac al insectelor precum gleznele, încheieturile mâinilor sau regiunea cefei înainte de ieșirea în aer liber și ulterior la intervale de 1-2 ore (în cazul în care nu îl preparați dumneavoastră în casă vă recomand să citiți cu atenție eticheta produsului; unele repelente conțin uleiuri esențiale care nu se aplică pe pielea nou-născuților și nici a copiilor mici). Dacă ne așezăm pătura pe iarbă, putem pulveriza repelentul în perimetrul în care ne așezăm și pe pătura pe care o folosim. Evitați așezarea directă pe iarbă. Atenție să nu pulverizăm în ochi sau, în special în cazul copiilor, aceștia să nu atingă cu mâinile zonele în care au fost dați cu repelent și apoi să se frece la ochi.

Uleiurile esențiale utilizate cel mai frecvent pentru îndepărtarea insectelor sunt:

  • arbore de ceai (tea tree)
  • bergamotă
  • busuioc
  • cătușnică (rozmarin sălbatic, iarba mâței)
  • cedru
  • cimbru
  • citronella
  • eucalipt
foto: istockphoto.com
  • eucalipt citronat
  • geranium
  • lavandă
  • lămâie
  • lemongrass
  • mentă
  • rozmarin
  • scorțișoară
  • vanilie
  • verbină exotică (litsea)
  • tuia
  • ylang ylang

O rețetă de repelent natural anti-insecte puteți găsi aici:

Există în comerț brățări-repelente, plasturi impregnați cu uleiuri esențiale, lănțișoare, brățări și brelocuri care au un dispozitiv-recipient în care se montează bucăți de fetru colorat ce pot fi impregnate cu uleiuri esențiale – toate fiind utile pentru a ține insectele la distanță.

După o ieșire în aer liber, mai ales dacă a fost în parcuri sau zone bogate în vegetație, este bine să vă examinați cu atenție corpul, să faceți un duș și să puneți hainele purtate la spălat. Examinați cu atenție copiii, insistând în următoarele zone: cap (linia părului, în spatele urechilor, în pavilionul urechilor), axile, zona inghinală, abdomen (buric), în spatele genunchilor. Urmăriți copiii cu atenție și în cazul în care vedeți că duc mâna repetitiv într-o anumită zonă a corpului examinați acea zonă, poate fi sediul unei înțepături de insectă sau poate ascunde o căpușă mică.

Dacă aveți prieteni blănoși este recomandat să folosiți produsele antiparazitare recomandate de medicul veterinar și să le examinați periodic blana pentru a depista eventualii musafiri nepoftiți (pureci, căpușe).

În cazul în care vă aflați la un moment dat într-o zonă cu insecte, încercați să vă mențineți pe cât posibil calmul și să vă retrageți încet din acea zonă: dacă veți începe să alergați și să dați din mâini, nu veți face decât să agitați și să speriați insectele care se vor simți amenințate și vă vor ataca.

Ce putem face în cazul în care ne confruntăm cu mușcăturile de insecte?

Voi detalia în cele ce urmează principalele tipuri de insecte care ne pot înțepa și ce este specific fiecărui caz în parte. Majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt periculoase și pot fi tratate acasă. Citește cu atenție despre fiecare tip de înțepătură și când este cazul să te prezinți de urgență la medic.

Înțepătura de țânțar

foto: istockphoto.com

Majoritatea țânțarilor sunt inofensivi. Femelele de țânțar sunt cele care înțeapă și se hrănesc cu sânge, având nevoie de acesta pentru maturizarea și depunerea ouălor. Atunci când înțeapă, femela țânțar injectează în piele saliva sa, salivă care conține, între altele, substanțe anticoagulante (acestea împiedică coagularea sângelui pentru ca să poată fi aspirat cu ușurință prin trompă), responsabile pentru reacțiile alergice provocate.

La locul înțepăturii de țânțar apare de obicei o pată roșie și zona înțepăturii se umflă puțin (aceste leziuni se numesc medical papule). Deoarece în special copiii au tendința să se scarpine, leziunile tind să se agraveze: pielea este lezată și apar rănile, care se pot infecta.

Dintre bolile ce pot fi transmise de către țânțari, menționăm: malaria, febra galbenă și infecția cu virusul Zika. Dar trebuie să știm că nu toți țânțarii transmit aceste boli. Există anumite specii care transmit și, și în cadrul acelor specii, femelele țânțar trebuie să fie la rândul lor, infestate.

În cazul în care înțepătura de țânțar s-a produs putem aplica local:

– compresă rece sau gheață

– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)

– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)

– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)

– un plic de ceai verde/ ceai de gălbenele umezit și rece

– spray cu aloe vera sau gel de aloe

– o compresă cu oțet aromat

– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile.

De asemenea, putem administra intern un antialergic natural precum extractul din coacăz negru.

În mod normal, la locul înțepăturii ar trebui să rămână vizibil punctul înțepăturii și o mică zonă roșie împrejur, la început ușor în relief, apoi doar la nivelul pielii. Dacă erupția ia amploare, asociază dureri articulare sau musculare, febră, greață și vărsături, dureri de cap, stare generală proastă, amețeli, leșin, atunci ne vom adresa medicului de urgență. De asemenea, dacă am călătorit într-o țară străină și înțepătura s-a produs acolo.

Dacă locul înțepăturii a fost scărpinat și s-au produs leziuni suplimentare ale pielii, este posibil să se formeze cruste și să se infecteze. În această situație zona se menține roșie, caldă, poate prezenta scurgeri purulente – caz în care trebuie examinată de medic și evaluat dacă se impune tratament antibacterian. O alternativă naturală în acest context o constituie preparatele pe bază de arbore de ceai, propolis, salvie.

Înțepătura de purice

foto: istockphoto.com

Puricele este o insectă frecvent întâlnită în gospodăriile unde sunt câini și pisici. Datorită faptului că sar, puricii pot ajunge cu ușurință la distanțe relativ mari. Ei pot supraviețui între 2 și 3 luni fără o gazdă.

Înțepătura de purice este mai intens resimțită decât cea de țânțar, saliva inoculată în timpul înțepăturii putând provoca reacții alergice puternice. Înțepătura de purice poate fi recunoscută după dispunerea mușcăturilor în grupuri de câte 3-5 înțepături și în apropierea zonelor de chilot, pantalon, șosete (deasupra liniei șosetelor), zona subrațului, în spatele genunchilor, plasate la intervale libere (deoarece purecul se deplasează prin sărituri). Locul înțepăturii va prezenta un punct roșu în mijloc și o zonă roșie, în relief, relativ dură, în jurul punctului de înțepătură.

De asemenea, putem să ne dăm seama că este vorba de o înțepătură de purice identificând mici puncte negre sau roșii pe cearșafuri sau haine, care nu sunt altceva decât materii fecale de purice (culoarea se datorează sângelui ingerat).

Puricii pot fi purtătorii anumitor boli, pe care le pot transmite prin înțepătură, precum: tifosul sau boala zgârieturii de pisică. În trecut, prin înțepăturile de purice s-a transmis ciuma.

Persoanele cu teren alergic pot prezenta reacții alergice severe – dermatita alergică la înțepătura de purice. Acestea pot dezvolta vezicule (beșici cu lichid limpede în jurul înțepăturii).

Datorită senzației puternice de mâncărime și/sau durere persoanele sensibile pot prezenta insomnie, stare de agitație.

Este necesar să ne prezentăm la medic în cazul unei dermatite severe, supurării și infectării locului de înțepătură, apariției febrei, durerilor de cap, stărilor de greață, somnolenței, inflamării ganglionilor (limfadenopatie), durerilor articulare și/sau musculare, modificării pulsului și/sau tensiunii arteriale, stărilor de amețeală sau leșin.

În cazul în care înțepătura de purice s-a produs putem aplica local:

– compresă rece sau gheață

– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)

– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)

– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)

– un plic de ceai de trei frați pătați umezit și rece

– spray cu aloe vera sau gel de aloe

– o compresă cu oțet aromat

– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile

– o pastă obținută din amestecul unei linguri de bicarbonat de sodiu (se poate folosi și de amoniu) și 2 linguri de apă; se poate pune o picătură de ulei esențial de mentă în pasta obținută pentru a amplifica efectul

– o felie de lămâie rece.

În plus, se recomandă schimbarea hainelor, efectuarea unor dușuri repetate (inițial cu săpun, apoi doar cu apă călduță), schimbarea lenjeriei de pat, aspirarea și scuturarea covoarelor, preșurilor, cuverturilor (acestea pot adăposti ouă de pureci). Se va acorda o atenție sporită aspirării colțurilor și crăpăturilor din parchet/podea, zonelor de sub mobilă, în care se pot afla ouăle de purice. Coconii de purice pot rezista în astfel de locuri ascunse și câteva luni.

foto: istockphoto.com

În cazul în care avem animale de companie se recomandă igienizarea periodică a canapelelor și a saltelelor folosind dispozitive de curățare profundă tip injecție-extracție. Animalele de companie vor fi deparazitate periodic; putem folosi zgărzi anti-purici.

Se recomandă și tunderea periodică a ierbii în apropierea locuinței.

Înțepătura de păduche

foto: istockphoto.com

Înțepătura de păduche constituie o problemă în special în cazul copiilor mici aflați în colectivitate, dar nu numai. Ei se atașează de părul persoanelor (indiferent dacă este curat sau nu) și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei cu părul lung (dacă mai este și creț…).

Păduchele se agață de firele de păr și se hrănește cu mici cantități de sânge. În momentul înțepăturii, păduchele injectează în piele împreună cu saliva sa anumite substanțe care împiedică coagularea sângelui și irită terminațiile nervoase de la nivelul pielii. Din acest motiv înțepătura lor provoacă mâncărimi puternice și ar trebui să ne ajute să o recunoaștem (în cazul în care nu am identificat insecta sau ouăle) semnele lăsate la limita părului pe care persoana înțepată și le face prin scărpinare (leziuni de grataj). Aceste răni pot fi observate la nivelul scalpului sau la linia părului în zona cefei și în spatele urechilor. Senzația de mâncărime este una destul de puternică, astfel încât persoana infestată cu păduchi se va scărpina într-una în cap. Copiii pot prezenta stări de nervozitate, insomnie, scăderea performanțelor școlare.

Păduchii își depun ouăle (lindini) pe lungimea firelor de păr, în apropierea scalpului. Ouăle sunt de formă ovală, de culoare alb-gălbuie.

foto: istockphoto.com

Pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora există șampoane speciale și piepteni special concepuți, cu perii foarte apropiați pentru a favoriza desprinderea ouălor (unii piepteni sunt prevăzuți și cu lupă). Mai nou, au apărut și piepteni electrici pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora, care pot ușura chinul acestei activități, având pe lângă dispozitivul clasic tip pieptene și capacitatea de aspirare și colectare a insectelor.

Lenjeria de pat și îmbrăcămintea vor fi schimbate des până la scăparea de paraziți și spălate la temperaturi înalte.

De obicei înțepătura de păduche nu pune alte probleme decât reacția alergică locală și foarte rar păduchii pot transmite boli. Îndepărtarea lor trebuie să fie cât mai rapidă pentru a preveni răspândirea în cadrul colectivității și la ceilalți membri ai familiei.

Pentru calmarea leziunilor de la nivelul scalpului și prevenirea infectării lor se poate clăti părul cu un amestec din ceai de gălbenele, levănțică, mentă și salvie.

Puteți pulveriza părul cu un dispozitiv tip spray în care preparați un amestec din apă și uleiuri esențiale cu efect insecticid: arbore de ceai, cedru, lavandă, mentă, cuișoare, eucalipt, geraniu.

Înțepătura de muscă

foto: istockphoto.com

Înțepătura de muscă nu este atât de frecventă ca și precedentele, în primul rând datorită faptului că este o insectă de dimensiuni mai mari, care poate fi observată mai ușor și care pătrunde mai greu în locuințe dacă am amplasat plase de protecție. Cu toate acestea trebuie să fim vigilenți, în special în zilele de caniculă, când, din cauza temperaturilor ridicate, muștele devin mai agresive. Înțepăturile de muscă pot provoca durere la locul înțepăturii și apariția unei zone roșii, care se estompează în decurs de câteva ore în mod normal.

De asemenea, prin înțepătura de muscă pot fi transmise anumite virusuri, precum virusul Zika. Dacă în urma unei înțepături de muscă prezentați simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, somnolență, modificări ale pulsului și/sau tensiunii, stări de amețeală sau leșin, este necesar să vă prezentați la medic.

O insectă care seamănă cu musca și poate ocazional înțepa și omul este tăunul. Înțepătura de tăun este foarte dureroasă și poate transmite numeroase boli. Dacă în urma unei înțepături de tăun locul înțepăturii se umflă foarte tare și apar secreții purulente este necesar să vă prezentați la medic.

În cazul în care înțepătura de muscă s-a produs putem aplica local remediile indicate în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.

Înțepătura de furnică

foto: istockphoto.com

Este inevitabil atunci când ieșim în aer liber să nu întâlnim furnici. Trebuie să știm că furnicile atacă doar dacă se simt amenințate. Și cum s-ar simți când copiii le strică mușuroiul cu piciorul sau lopățica? Majoritatea înțepăturilor de furnici nu sunt problematice; ele vor determina o senzație de durere și arsură la locul înțepăturii, roșeață, urmată de apariția unei mici vezicule cu lichid transparent, care în mod normal se remit în câteva zile.

Dintre speciile care pun probleme trebuie să menționăm furnicile roșii. Acestea sunt o specie de furnici mai agresive și veninoase. Înțepăturile lor provoacă local dureri intense, arsuri și vezicule, care pot persista mai multe zile, dar pot determina reacții alergice severe locale sau generale. Dacă ați fost înțepat de o furnică roșie ar fi indicat să vă prezentați într-un serviciu medical de urgență datorită potențialului alergenic puternic al înțepăturilor acestor insecte.

Dacă atunci când ieșiți în aer liber vedeți un furnicar, este indicat să vă așezați cu pătura la distanță de acesta. Dacă furnicile s-au urcat pe dumneavoastră, încercați să le dați jos de pe corp și haine și să vă îndepărtați de furnicar.

În cazul în care înțepătura de furnică s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.

Înțepătura de căpușă

foto: istockphoto.com

Căpușele sunt insecte întâlnite în zone cu multă vegetație. Înțepătura de căpușă poate trece neobservată la început deoarece, spre deosebire de înțepăturile despre care am vorbit până acum, aceasta nu este dureroasă: saliva căpușei conține substanțe anestezice, pe care le introduce în piele în timpul înțepăturii. Dar, căpușa se atașează de pielea persoanei pe care o înțeapă și continuă să se hrănească cu sângele acesteia. Dacă la început este mică și nu o observăm, pe măsură ce aspiră tot mai mult sânge, se umflă și devine vizibilă. Dacă ajunge la dimensiuni mari, poate fi îndepărtată cu ușurință sau cade singură. Cu cât căpușa rămâne mai mult timp atașată pe pielea unei persoane, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor. Boala cea mai de temut în cazul înțepăturii de căpușă este boala Lyme sau borelioza, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Nu toate căpușele transmit această bacterie, doar căpușele care sunt infectate, iar o căpușă contaminată ar trebui să stea atașată de pielea persoanei un interval de 36-48 ore pentru a o transmite.

În cazul înțepăturii de căpușă trebuie să urmărim astfel două aspecte importante. Primul este îndepărtarea cât mai rapidă și corectă a căpușei, fără a rămâne resturi din insectă sub piele. Apoi, va trebui să urmărim un semn specific al infectării cu bacteria Borrelia burgdorferi, și anume, apariția eritemului; acestuia i se adaugă semne și simptome generale precum febră, dureri de cap, dureri articulare și/sau musculare, oboseală, somnolență. Eritemul (roșeața) care apare în boala Lyme are anumite caracteristici. Astfel, există o zonă roșie de formă rotundă sau ovală, înconjurată de o zonă de piele normal colorată, care la rândul ei este înconjurată de o altă zonă roşie ce se extinde progresiv. Eritemul are astfel un aspect asemănător unei ținte.

foto: istockphoto.com

Eritemul crește cu câțiva centimetri pe zi, din acest motiv fiind numit eritem migrator, nu este dureros și nici nu dă senzație de mâncărime. De obicei eritemul apare la locul înțepăturii într-un interval cuprins între 1 zi și o lună de la momentul înțepăturii căpușei, dar poate apărea și la distanță de locul înțepăturii și dispare după câteva săptămâni. Eritemul migrator reprezintă primul stadiu al bolii Lyme. Etapele următoare ale bolii cuprind manifestări cardiace, neurologice și dureri articulare, putând dura de la câteva săptămâni până la câteva luni; ultimul stadiu poate apărea la distanță de câțiva ani. Tratamentul clasic constă în administrare orală de antibiotic. Când avem afectare neurologică, antibioticul va fi administrat intravenos.

Va trebui astfel să ne adresăm medicului dacă

– am fost înțepați de o căpușă și aceasta a stat atașată de piele mai mult de 24-36 ore (de cele mai multe ori nu putem identifica cu exactitate momentul în care s-a atașat căpușa)

– în urma înțepăturii de căpușă apare eritemul migrator

– apar simptome asemănătoare unei gripe în interval de până la o lună de la înțepătură.

Dacă am fost înțepați de o căpușă, aceasta va trebui îndepărtată. Cel mai sigur este să ne deplasăm într-un serviciu medical de chirurgie sau urgențe, care va acționa corespunzător în acest sens. Dacă din anumite motive nu ne putem prezenta la medic, putem îndepărta căpușa urmând pașii de mai jos:

foto: istockphoto.com

– avem nevoie de o pensetă cu vârf bont (există în farmacii pensete și clești speciali pentru îndepărtarea căpușelor)

– cu ajutorul pensetei, prindem căpușa cât mai aproape de piele și tragem (ușor și ferm) drept în sus, fără a roti pentru a nu rupe insecta și a rămâne segmentul cefalic al acesteia în piele și fără a strânge foarte tare, caz în care putem să o zdrobim sau să exercităm o presiune prea mare pe stomac și să forțăm eliminarea conținutului stomacului sub piele.

În mod normal, dacă, în încercarea de a scoate căpușa, parte din segmentul cefalic (căpușa nu are un cap propriu-zis) al acesteia rămâne sub piele, se va elimina în zilele următoare; există totuși un risc de infectare.

Deși controversate, există unele metode care pot determina căpușa să se desprindă singură. Acestea sunt aplicarea cu un bețișor de urechi de jur împrejurul căpușei a acetonei sau a uleiului esențial de mentă, lavandă, cimbru, oregano sau arbore de ceai. Utilizând această metodă, căpușa va părăsi singură locul în care s-a atașat, neexistând riscul rămânerii de resturi sub piele, dar este posibil ca ea să elimine o cantitate mai mare de salivă sau să regurgiteze conținutul stomacal, crescând riscul de infecție.

Nu vom încerca să presăm și să ,,stoarcem” zona în care se află căpușa deoarece insecta nu se va elimina în acest mod datorită cleștilor cu care se atașează.

După îndepărtarea căpușei, zona înțepăturii trebuie dezinfectată; dintre substanțele antiseptice naturale pot fi utile: salvia, propolisul, arborele de ceai. Zona înțepăturii va fi examinată periodic în următoarele zile și, de asemenea, întreg corpul, în cazul apariției eritemului la distanță de locul înțepăturii. Vom fi atenți și la simptomele asemănătoare gripei.

Înțepătura de ploșniță

foto: istockphoto.com

Înțepăturile de ploșniță sunt relativ greu de diagnosticat, ele semănând cu cele de purice sau țânțar. Un indiciu care ar trebui să ne conducă spre identificarea ploșnițelor este acela că ne punem la somn fără nici o leziune și dimineața ne trezim cu puncte roșii pe piele. Aceasta deoarece ploșnițele ies din ascunzători noaptea, atrase fiind de dioxidul de carbon expirat de noi și de căldura corpului uman.

Atunci când ne înțeapă, ele injectează în piele substanțe cu efect anestezic, ceea ce face ca să nu ne trezim din somn în timpul înțepăturii și să nu le putem vedea. După câteva ore apare însă și senzația de durere și/sau mâncărime, destul de intensă.

Înțepăturile de ploșnițe sunt grupate câte 3-5, plasate la o oarecare distanță, mult asemănătoare celor de purice.

foto: istockphoto.com

În cazul în care înțepătura de ploșniță s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.

Ploșnițele se ascund în locuri întunecoase, unde există umezeală și își pot face cuiburi și depune ouăle în saltele, sub parchet, sub mobilă, pe perdele/draperii, între haine, în spatele tablourilor, veiozelor/altor obiecte decorative sau în spatele tapetului sau plăcilor de rigips. Ele pot rezista și câteva luni fără a se hrăni.

Este însă important să facem curățenie generală în locuință pentru a identifica toate cuiburile de ploșnițe și a le elimina.

Ploșnițele nu rezistă la temperaturi care depășesc 32 C. Spălarea hainelor și a lenjeriei de pat, a perdelelor și draperiilor la temperaturi cât mai ridicate va determina eliminarea insectelor. Saltelele și alte obiecte de mobilier pot fi scoase afară la soare. Recomand însă, dacă ați descoperit cuibul în saltea, să înlocuiți acea saltea. Pentru a preveni repetarea contaminării locuinței cu ploșnițe putem apela la dispozitive cu ultrasunete special concepute în acest sens și la uleiurile esențiale eficiente în îndepărtarea insectelor (menționate la începutul acestui articol).

foto: istockphoto.com

Plasați în dulapuri și în colțurile camerelor săculeți cu plante medicinale uscate precum lavandă, mentă, salvie, rozmarin, cimbru. De asemenea, puteți amesteca uleiurile esențiale menționate cu apă într-un dispozitiv tip spray și pulveriza zilnic locuința (cu mare atenție la colțuri și locurile retrase) până la dispariția ploșnițelor, apoi periodic. Dintre uleiurile menționate, uleiul de cedru este un bun insecticid.

Înțepătura de viespe

foto: istockphoto.com

Viespile sunt insecte care sunt atrase în special de mâncărurile dulci (prăjituri, siropuri, marmeladă, limonadă etc.), parfumuri florale puternice sau de apa stătătoare din bălți sau piscine. O viespe ne poate înțepa de mai multe ori, fără a-și pierde acul (spre deosebire de albină). Înțepăturile de viespe sunt periculoase pentru persoanele care sunt alergice.

Viespile înțeapă dacă sunt sau se simt atacate. Din acest motiv, atunci când vedem o viespe, este recomandat să nu începem să ne agităm și să dăm necontrolat din mâini.

Dacă în urma înțepăturii unei viespi acul acesteia a rămas în piele, este necesară eliminarea acestuia. Se va evita extragerea acului prin utilizarea pensetei, deoarece prin presiunea exercitată de strângerea pensetei putem favoriza eliberarea veninului. Acul de viespe va fi scos printr-o mișcare de rașchetare cu un cuțit cu lama boantă (de uns), un card sau chiar cu unghia, direcția fiind înspre locul în care e înfipt.

În cazul în care înțepătura de viespe s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.

Dacă locul înțepăturii se umflă foarte mult și pune probleme de respirație sau vedere în cazul în care este în zona feței, ne vom prezenta de urgență la medic. De asemenea, dacă apar dureri de cap, modificări ale pulsului, respirației, tensiunii, dacă ne simțim obosiți, amețiți sau avem stări de leșin.

Înțepătura de albină

foto: istockphoto.com

Ca și viespile, albinele pot fi atrase de mâncărurile dulci, parfumuri sau ape stătătoare. În plus, ele sunt atrase de flori prin natura ,,meseriei”, astfel încât este imposibil să nu ne intersectăm cu ele în ieșirile noastre în aer liber. Albinele înțeapă rar atunci când se află la distanță de stup și dacă o fac e pentru că se simt amenințate. Din acest motiv, ca și în cazul celorlalte insecte zburătoare, este recomandat să ne păstrăm calmul și să nu începem să fluturăm din mâini ori cu reviste sau haine atunci când vedem o albină.

foto: istockphoto.com

O diferență între înțepăturile de viespe și albină este aceea că, spre deosebire de viespe, albina va lăsa întotdeauna acul înfipt în piele și va muri după aceea. Acul va trebui îndepărtat cât mai repede după metoda explicată la înțepătura de viespe sau, dacă nu reușim, ne vom prezenta la un centru medical. Înțepătura de albină este periculoasă datorită potențialului alergen.

Persoanele care sunt alergice la veninul de albine pot face șoc anafilactic. O persoană care este alergică la veninul de albine nu este obligatoriu să fie alergică și la cel de viespe sau invers, între cele două tipuri neexistând alergie încrucișată.

Înțepătura de albină este destul de dureroasă, iar după injectarea veninului locul înțepăturii se înroșește și se umflă. În funcție de reacția fiecărei persoane, locul se va umfla mai mult sau mai puțin. Dacă o persoană este alergică la înțepătura de albină, aceasta va prezenta extinderea erupției, stări de amețeală, greață/vomă, umflarea buzelor/limbii/feței (edem Quincke/angioedem), dificultăți în respirație, modificări ale pulsului și tensiunii – în aceste situații se va prezenta de urgență la medic.

foto: istockphoto.com
Treating the kid severe allergic reaction with the epinephrine

O persoană care a făcut șoc anafilactic la înțepătura de albină este indicat să poarte întotdeauna cu ea o seringă preumplută cu epinefrină pentru injectarea de urgență în mușchi (intramuscular) în cazul unei alte reacții alergice severe – aceasta va fi recomandată de medicul alergolog, doza fiind diferită în funcție de vârstă.

În cazul în care înțepătura de albină s-a produs putem aplica local, după extragerea acului, gheață și remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.

Nu trebuie să uităm însă, că înțepăturile de albine sunt folosite cu succes în diferite afecțiuni osteo-articulare și nu numai. Terapia prin înțepături de albine poate fi utilizată însă numai în cazul persoanelor care nu sunt alergice și sub stricta supraveghere a unui personal medical instruit în acest sens.

Înțepătura de păianjen

foto: istockphoto.com

Înțepăturile de păianjen sunt relativ mai rare decât precedentele. Majoritatea păianjenilor sunt specii inofensive și nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor, atacând doar dacă se simt în pericol. Dintre păianjenii periculoși menționăm văduva neagră și păianjenul pustnic maro.

Înțepătura de păianjen poate fi identificată de obicei datorită particularității sale: se pot vizualiza două semne de înțepătură alăturate, nu unul singur ca în cazul celorlalte insecte. Locul se poate înroși sau umfla, poate fi mai mult sau mai puțin dureros sau poate genera senzație de mâncărime. Uneori pot apărea și vezicule.

În cazul înțepăturii unui păianjen, ne vom prezenta de urgență la medic dacă apar în următoarele ore dureri musculare, spasme/contracturi musculare, febră, frisoane, transpirație, dureri de cap, stări de greață sau vărsături, dureri abdominale, amețeală, oboseală, modificări ale pulsului și tensiunii, stări de leșin.

În cazul în care înțepătura de păianjen s-a produs, spălăm rana și putem aplica local

– gheață (toxina poate fi inactivată de aplicarea gheții)

– tinctură de arnica sau echinaceea

– oricare dintre remediile menționate în cazul celorlalte înțepături de insecte.

De asemenea, putem administra intern un antialergic natural și antiinflamator precum extractul din coacăz negru.

De reținut în cazul în care am fost înțepați de o insectă!

foto: istockphoto.com
Insect bites flat vector illustrations set. Mosquito drinking blood, tick getting under skin, bee sting. Bed bug, ant and spider bites. Skin lesion, wound and inflammation, allergic reaction

Dacă prezentăm semnele unei reacții alergice severe, ne adresăm imediat unui serviciu medical de urgență!

Locul înțepăturii se spală și se examinează cu atenție pentru a verifica să nu fi rămas acul insectei sau insecta întreagă.

Dacă la locul înțepăturii a rămas acul insectei, acesta va fi îndepărtat!

Dacă la locul înțepăturii a rămas insecta (căpușa), aceasta trebuie scoasă cât mai repede!

Urmărim reacțiile apărute pe piele în zilele următoare înțepăturii – locul înțepăturii și zonele învecinate, în special ganglionii.

Urmărim semnele generale și în zilele următoare înțepăturii: febră, frisoane, inapetență, greață, dificultăți de înghițire și/sau respirație, dureri de cap, modificări ale pulsului sau tensiunii, dureri musculare, amețeli, somnolență, oboseală, confuzie, pierderea stării de conștiență, umflarea anumitor segmente ale corpului (în special regiunea feței).

Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. Uneori nu știm ce insecte ne-au înțepat în trecut și considerăm înțepătura actuală ca fiind prima.

Ne adresăm medicului dacă apar semnele generale menționate mai sus sau locul înțepăturii se infectează.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Materialul se axează în principal pe remediile alternative care pot fi folosite în cazul înțepăturilor de insecte și pentru ținerea lor la distanță. Uneori este necesară asocierea medicației clasice. Din acest motiv, este recomandat să vă consultați cu medicul dumneavoastră în cazul în care ați fost înțepat de o insectă.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Apa enzimatică – un adevărat elixir

foto: pixabay.com

Deoarece este vară și temperaturile sunt ridicate punem un accent important pe hidratare.

O modalitate plăcută și energizantă de a ne hidrata pe vreme caniculară o reprezintă apa enzimatică.

Ce este apa enzimatică?

Apa enzimatică reprezintă apa în care se adaugă fructe, legume, plante aromatice sau plante medicinale proaspete, fără a o prepara termic. Fructele, legumele și plantele adăugate în apă vor îmbogăți apa cu enzime, vitamine și minerale, fapt care îi va conferi proprietăți terapeutice.

Enzimele au un rol important și complex în buna funcționare a organismului. Ele fac parte din clasa proteinelor și au rolul de accelerator al reacțiilor biochimice ce se desfășoară în organism.

Beneficiile apei enzimatice:

  • hidratare
  • detoxifiere
  • vitaminizare
  • stimularea digestiei
  • refacerea florei intestinale
  • reglarea tensiunii arteriale
  • combaterea migrenelor
  • diminuarea senzației de oboseală
  • piele cu aspect sănătos
  • reglarea greutății corporale

Cum se prepară apa enzimatică?

Se aleg fructele, legumele și plantele pe care dorim să le folosim, se spală, se feliază sau se taie în bucăți potrivite și se pun într-un recipient de sticlă peste care se toarnă apă plată și se lasă în repaus la temperatura camerei pentru 8 ore, după care apa poate fi consumată (se poate consuma ca atare, cu tot cu fructe ori legume sau strecurată). Dacă recipientul se depozitează la rece, timpul necesar obținerii apei enzimatice va crește (12 ore). Se poate lăsa să stea și mai mult, spre 20-24 de ore, caz în care ingredientele încep să fermenteze și apa va fi ușor acidulată.

Apa enzimatică se poate servi la temperatura mediului ambiant, rece sau cu gheață. De asemenea, poate fi îmbunătățită prin adăugarea câtorva picături de ulei esențial pentru a-i spori beneficiile.

foto: pixabay.com

Este important ca ingredientele folosite să fie proaspete și organice, fără a fi stropite cu pesticide sau alte substanțe nocive.

Apa enzimatică este un înlocuitor mult mai sănătos pentru sucurile din comerț și poate fi oferită tuturor membrilor familiei, de la mic la mare. Pentru cei care nu pot renunța imediat la sucurile dulci, se poate adăuga în apă puțină miere de albine, și ea un produs bogat în enzime.

Sugestii pentru ingredientele apei enzimatice:

FRUCTE – lămâie, grapefruit, portocală, măr, pară, pepene, struguri, cireşe, vişine, căpșuni, zmeură, afine, caise, piersici, măceşe, cătină, gutui, mango, ananas

LEGUME: morcov, castravete, sfeclă roşie, dovlecel, varză, gulie, broccoli, roşii, ardei gras

VERDEȚURI / PLANTE AROMATICE / PLANTE MEDICINALE: ghimbir, mentă, busuioc, mușețel, frunze de pătrunjel, cimbru, flori de soc, flori de tei, flori de salcâm, salvie, rozmarin, levănțică, frunze de zmeur, frunze de mur, coada șoricelului, pătlagină, petale de trandafir

foto: pixabay.com

O oarecare atenție ar trebui acordată combinațiilor folosite. Astfel, vom evita alimentele/plantele la care ne cunoaștem cu anumite sensibilități. De asemenea, este recomandat a nu combina prea multe citrice într-o singură apă enzimatică și a nu asocia de preferat fructele cu legumele. Legumele se pot combina cu lămâia și cu plante aromatice/medicinale.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Crizele de tantrum (I)

foto: pixabay.com

Ce sunt așa-numitele crize de tantrum ale copiilor?

Crizele de tantrum sunt de fapt crize de furie ale copilului mai mare de 18 luni, de obicei apărute în jurul vârstei de 2-4 ani. O asemenea criză poate dura de la câteva minute până la jumătate de oră. După vârsta de 4 ani crizele se răresc semnificativ, dar sunt situații în care pot persista și la copiii de vârstă școlară.

Cum se manifestă aceste crize?

foto: pixabay.com

Copilul începe să țipe, plânge, este extrem de agitat, se trântește și tăvălește pe jos, se poate lovi pe sine sau îi poate lovi pe cei de lângă el, își trage/rupe hainele, zgârâie, mușcă, aruncă cu obiectele pe care le are în mână sau în apropiere. Uneori copilul își poate ține respirația sau poate asocia vărsături.

De ce apar crizele de tantrum?

Aceste crize se suprapun peste perioada în care copilul își dezvoltă autonomia, dar în același timp limbajul lui nu s-a dezvoltat suficient încât să îi poată asigura o comunicare eficientă cu cei din jur. Copilul experimentează astfel emoții puternice, pe care nu știe cum altfel să le gestioneze. Pe scurt, crizele de tantrum reprezintă o manifestare a supărării, furiei, frustrării, oboselii, stări pe care copilul nu le poate exprima prin cuvinte. Aceste crize au loc de obicei în prezența aceluiași membru al familiei și deseori în public.

Există anumite situații ce pot declanșa crizele de tantrum?

Aceste crize apar aparent din senin, dar, la o analiză mai profundă, de cele mai multe ori putem identifica anumiți factori sau situații declanșatoare.

foto: pixabay.com

Dintre factorii / situațiile ce pot declanșa o criză de tantrum menționăm:

  • schimbarea mediului copilului (acasă, grădiniță, locuri de joacă, vizite)
  • dificultăți de comunicare (adulții nu înțeleg ce spune/dorește copilul)
  • competiția cu alte persoane pe un obiect (jucărie) sau atenție – frate, copii din parc, copii de la grădiniță
  • o experiență neplăcută (asistarea la conflicte, un consult medical)
  • o dorință neîmplinită (a sta mai mult la locul de joacă, o jucărie nouă, a purta o anumită haină etc.)
  • impunerea de prea multe limite
  • neimpunerea unor limite
  • oboseala
  • suprastimularea
  • foamea
  • setea

Unele crize de furie pot apărea deoarece copilul dorește să evite ceva. De exemplu nu dorește să meargă la culcare atunci când i se spune. Sau nu dorește să plece din parc.

De asemenea, dacă un copil a sesizat că printr-o criză de furie anterioară a obținut ce a dorit, va relua aceste crize pentru a obține în continuare beneficii. Aceste crize mai sunt numite tantrum-uri cu intenție, de manipulare.

Pot fi prevenite aceste crize?

foto: pixabay.com

Nu există o formulă sau soluție magică prin care să facem tantrum-urile să dispară și să nu mai apară. Dar există câteva recomandări care pot ajuta la prevenirea lor, scurtarea perioadei de furie și rărirea crizelor. Rolul părintelui sau adultului responsabil este deosebit de important în acest proces, el trebuind să își păstreze calmul, să identifice triggerii și să ofere alternative copilului.

Se recomandă astfel ignorarea crizei, dar rămânerea alături de copil. Majoritatea copiilor nu doresc să te apropii de ei în momentul crizei. Părintele va trebui să îi ofere copilului spațiu, să se îndepărteze puțin, dar să îl asigure cu calm că va fi acolo pentru momentul în care se liniștește. De asemenea, în tot acest timp părintele trebuie să fie atent la siguranța fizică a copilului și a celor de lângă el.

Dacă am identificat situația care a stat la cauza crizei, atunci este bine să scoatem copilul din acel mediu.

Este recomandat să îi facem copilului un program zilnic pe care să îl respectăm: mese la ore fixe, ore de somn în același interval orar etc. Copilul poate fi destul de afectat de o modificare în rutina zilnică sau de un program dezordonat. De aceea, dacă intervine ceva în rutina zilnică este bine să îl anunțăm și pe copil. Contrar a ceea ce cred de multe ori adulții, copilul are capacitatea de a înțelege mult mai multe lucruri decât ne închipuim chiar și la vârste mici.

Dacă știm că criza de tantrum are loc deoarece copilul nu dorește să meargă la culcare este recomandat să stabilim împreună cu el ora de mers la somn și ar fi util să îi atragem atenția cu un timp înainte că se apropie această oră, pentru a putea să își încheie jocul, să strângă jucăriile etc.

Când copilul are un comportament bun, încurajăm acest comportament și felicităm copilul pentru el.

Tantrum-urile nu trebuie răsplătite!

Dacă părintele cedează și îi oferă copilului ce își dorește (de exemplu jucăria din magazin) pentru a pune capăt crizei și jenei publice, problema va fi departe de a fi rezolvată. Copilul este suficient de inteligent pentru a proceda la fel data viitoare și a manipula adultul. Părintele trebuie să fie consecvent. Dacă uneori cedează și alteori nu, crizele pot deveni mai severe și se pot prelungi spre vârste mai mari.

Cerințele față de copil trebuie să nu fie exagerate, să corespundă cu vârsta lui. Părintele trebuie să îi ofere alternative precise copilului, nu sugestii vagi. Se vor evita astfel întrebările prea generale, de tipul: cu ce haine vrei să te îmbraci sau ce vrei să mănânci? Și se vor pune întrebări precise, dar care să îi lase copilului posibilitatea de a alege: vrei să te îmbraci cu tricoul alb sau cu cel roșu? Vrei un măr sau o pară la gustare? Vrei să speli pe dinți înainte sau după ce te îmbraci în pijama?

De asemenea, este recomandat să implicăm copilul în activitățile zilnice, dându-i sarcini potrivite cu vârsta și achizițiile sale: să adune jucăriile, să se îmbrace, să își pună hainele murdare în coșul de rufe etc.

Dacă părintele observă că cel mic se concentrează prea mult pe o activitate și este evident că nu va reuși să o finalizeze, poate dirija atenția copilului spre o altă activitate pentru a evita frustrarea celui mic și a preveni o criză de furie.

Atunci când mergem cu copilul la diverse locuri de joacă sau în parc, trebuie să îi explicăm copilului că există anumite reguli ce trebuie respectate.

foto : pixabay.com

Dacă știm că se apropie ora de somn sau copilul este obosit, este indicat a evita situații care îl pot obosi mai tare și favoriza o criză de furie. Astfel, e recomandat să nu mergeți la cumpărături sau în vizite în asemenea situații.

Copiii trebuie încurajați să se joace cât mai mult cu alți copii de vârstă apropiată și se recomandă evitarea stimulării lor prin expunerea la dispozitive precum telefon, laptop, tabletă sau televizor.

La sfârșitul crizei de furie copilului nu trebuie să i se reproșeze comportamentul sau să se insiste asupra disconfortului simțit de părinte. O îmbrățișare este mult mai potrivită. Și orientarea spre o activitate plăcută sau spre odihnă.

Este necesar un echilibru în impunerea limitelor. Acestea trebuie puse cu blândețe și adaptate vârstei copilului. Impunerea de prea multe limite va diminua autonomia copilului și va sta la originea declanșării crizelor de furie, în loc să le stopeze.

Toate aceste lucruri sunt mai greu de pus în practică dacă părinții nu se pun de acord în ceea ce privește atitudinea față de copil și limitele pe care trebuie să i le impună. Copilul va alege să facă crize de furie și în prezența părintelui mai restrictiv, încercând să obțină avantajele pe care le are cu celălalt părinte. La fel stau lucrurile și cu bunicii sau bona. De aceea este bine ca adulții care se ocupă de creșterea și educația copilului să discute înainte și să se pună de acord asupra metodelor de educație și a recompenselor oferite copilului.

foto: pixabay.com

De asemenea, ar putea fi utilă întocmirea unui fel de jurnal în care să notăm data în care copilul a făcut o criză de tantrum și evenimentele care au avut loc înainte și după criza de furie, locul sau persoanele în preajma căruia s-a întâmplat etc. Astfel ar putea identifica anumiți factori declanșatori și ar putea să îi evite pe viitor. De exemplu, dacă observăm că crizele copilului sunt mai frecvente înainte de orele de somn sau de masă, vom putea să modificăm programul de odihnă al acestuia, sau îl putem scoate mai devreme la locul de joacă, putem să îi oferim o gustare sau oferi masa înainte de a merge afară etc. Dacă crizele au loc de obicei la cumpărături atunci trebuie să urmărim dacă nu este prea obosit pentru a îl lua cu noi sau dacă nu cumva l-am răsplătit vreodată după o asemenea criză sau nu suntem consecvenți.

Când este momentul să ne îngrijorăm?

De cele mai multe ori crizele de tantrum reprezintă o manifestare normală a unui copil care nu poate altfel să își exprime frustrarea, furia sau oboseala. Există însă și situații care ar trebui să ne determine să cerem sfatul unui medic pediatru sau specialist în neuro-psihiatrie infantilă. Uneori crizele de tantrum pot fi asociate cu anumite patologii precum afectări ale auzului, limbajului sau văzului, tulburări de spectru autist etc. Consultul medical și investigațiile suplimentare vor stabili dacă există anumite probleme de sănătate sau nu.

Situațiile în care este momentul să ne ridicăm semne de întrebare și să solicităm sfatul unui specialist sunt

  • crizele se repetă foarte des, de mai multe ori pe zi și în mai mult de 2 zile pe săptămână
  • crizele au frecvent durată peste 15 minute
  • crizele se prelungesc după vârsta de 4-5 ani
  • copilul se lovește frecvent în timpul acestor crize și se rănește sau îi lovește pe cei de lângă el
  • copilul are tulburări de somn
  • copilul nu privește în ochi persoana care îi vorbește
  • copilul prezintă ticuri
  • copilul prezintă enurezis / encoprezis (când vorbim de vârste mai mari)

De asemenea, atunci când părintele sau adultul responsabil simte că nu poate gestiona situația și nu își poate menține calmul și consecvența poate beneficia de consiliere psihologică sau psihoterapie.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

Daniels E, Mandleco B, Luthy KE. Assessment, management, and prevention of childhood temper tantrums. J Am Acad Nurse Pract. 2012 Oct;24(10):569-73. doi: 10.1111/j.1745-7599.2012.00755.x. Epub 2012 Jul 2. PMID: 23006014.

Bydr. Cristina Munteanu

Sirop de trandafiri

Ingrediente:

  • petalele de la 15-20 flori de trandafir
  • 500 g zahăr
  • 1 l apă
  • sucul de la 1 lămâie
Foto: Cristina Munteanu

Mod de preparare:

Petalele de trandafir se pun într-o strecurătoare și se spală, apoi se lasă să se scurgă. Se așază într-o oală și se presară zahărul peste. Mie îmi place să frec puțin petalele cu zahărul pentru a elibera din aromă. Turnăm peste apa și punem la fiert la foc mic, amestecând să nu se prindă. După ce începe să fiarbă, lăsăm să fiarbă aproximativ 10 minute și tragem oala de pe foc. Adăugăm sucul proaspăt stors de la o lămâie. Acoperim oala și lăsăm așa până a doua zi. A doua zi încălzim amestecul și mai dăm un clocot, după care strecurăm și punem siropul în sticle.

Recomandări:

Foto: Cristina Munteanu

Se poate consuma ca băutură răcoritoare sau pentru efectele sale terapeutice.

Siropul din petale de trandafiri este benefic în stări de anxietate, stări depresive, stres, oboseală, convalescență, afecțiuni respiratorii, probleme digestive, reglator menstrual, infertilitate.

Bydr. Cristina Munteanu

Cimbru de grădină (Satureja hortensis)

blossoming savory in the garden. foto: istockphoto.com

Cimbrul de cultură sau cimbrul de grădină este o plantă anuală, care crește pe orice tip de sol, fiind cultivată de gospodine în special ca plantă-condiment, fiind intens aromată, cu un gust specific, picant-piperat.

De la cimbru se folosesc în scop medicinal părțile aeriene, adică tulpina cu frunze și flori.

Cimbrul de grădină a mai fost supranumit ,,antibioticul săracului” datorită proprietăților sale antibacteriene și disponibilității sale crescute, fiind o plantă nepretențioasă, la îndemâna oricui.

În linii mari, proprietățile sale sunt similare cu cele ale cimbrișorului și ale cimbrului de câmp (toate cele trei plante aparținând aceleiași familii): antiseptice (respiratorii, urinare, digestive, topice), antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatorii, analgezice, antispastice, expectorante, antihelmintice, antireumatice, antitumorale.

Puteți citi mai multe despre

cimbrișor aici:

cimbru de câmp aici:

Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere din plantă mărunțită, tinctură, vin medicinal, sirop, ulei esențial, singur sau în combinații.

Extern, se poate utiliza sub formă de infuzie, tinctură diluată: inhalații, băi, gargară, comprese. Uleiul esențial se poate folosi topic (diluat într-un ulei vegetal) în eczeme, furunculoze, veruci.

Freshly picked savory, drying in the shade.
foto: istockphoto.com

Ca și condiment este utilizat sub formă de plantă proaspătă sau uscată presărată în diverse preparate culinare și la obținerea uleiurilor și oțeturilor aromatice.

Se recomandă în:

  • afecțiuni respiratorii
  • tuse spastică
  • tulburări digestive
  • parazitoze intestinale
  • infecții urinare
  • convalescență
  • stări de oboseală
  • infecții ale pielii (eczeme, furunculoze, veruci)
  • anemie
  • gută
  • reumatism

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Asadipour M, Amirghofran Z. Satureja hortensis induces cell death and inhibited cell cycle progression in K562 myelogenous and Jurkat T cell leukemia cell lines. J Immunoassay Immunochem. 2019;40(5):459-472. doi: 10.1080/15321819.2019.1629592. Epub 2019 Jun 17. PMID: 31204615.

3. Fierascu I, Dinu-Pirvu CE, Fierascu RC, Velescu BS, Anuta V, Ortan A, Jinga V. Phytochemical Profile and Biological Activities of Satureja hortensis L.: A Review of the Last Decade. Molecules. 2018 Sep 25;23(10):2458. doi: 10.3390/molecules23102458. PMID: 30257512; PMCID: PMC6222901.

4. Hagh LG, Arefian A, Farajzade A, Dibazar S, Samiea N. The antibacterial activity of “Satureja hortensis” extract and essential oil against oral bacteria. Dent Res J (Isfahan). 2019 May-Jun;16(3):153-159. PMID: 31040870; PMCID: PMC6474179.

Bydr. Cristina Munteanu

Vinul medicinal – un medicament desuet?

Foto: internet

Vinurile medicinale reprezintă un medicament și nu trebuie să le confundăm cu vinul de masă.

Ele sunt produse care se prepară având la bază un vin de masă (alb sau roșu, cât mai natural), dar în care se adaugă diferite plante medicinale, fructe sau legume – în funcție de efectul terapeutic urmărit. Se consumă în cantități moderate, de câțiva ml pe zi, conform indicației medicului fitoterapeut.

Vinurile medicinale versus infuzii din plante medicinale

De ce am apela la un proces mai laborios de obținere a unui vin terapeutic când ne putem prepara pur și simplu un ceai? Răspunsul constă în faptul că, datorită conținutului în alcool, vinul are o putere mai mare de extragere a principiilor active din plantele medicinale decât cea a apei folosite pentru a prepara o infuzie sau un decoct.

Afecțiuni tratate prin vinuri medicinale

Pentru ce afecțiuni se pot folosi vinurile medicinale?

Vinurile medicinale sunt recomandate în diverse afecțiuni. Cel mai adesea sunt utilizate ca tonice generale sau elixiruri în stări astenice, oboseală sau în convalescență. Ele pot fi utilizate în anemie, hipertensiune, hipercolesterolemie, afecțiuni pulmonare, afecțiuni renale, afecțiuni hepatice, reumatism, parazitoze intestinale, stări depresive, insomnii etc.

Pentru stările anemice, astenice sau în convalescență se recomandă de obicei vinurile medicinale din fructe, îndeosebi cele de coacăze, afine, mure, mere, portocale, măceșe, cătină, dar și din alte fructe.

Rețeta vinului de afine o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-afine/

Pentru afecțiunile hepatice și biliare se utilizează plante medicinale cu rol terapeutic, îndeobște plante amare: rostopască, anghinare, cicoare ș.a.

În afecțiunile pulmonare rezultate bune are vinul de hrean sau vinul preparat cu amestec din plante medicinale (cimbrișor, podbal, scai vânăt, tei, echinaceea ș.a.).

Rețeta vinului de hrean o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-hrean/

foto: internet

Pentru hipertensiune sunt cunoscute rețetele vinului de mărar, ceapă, păducel, saschiu ș.a.

Rețeta vinului de păducel o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-paducel/

Ca tonic nervos sunt recomandate vinurile de busuioc, iasomie, mentă, ginkgo biloba etc.

În cefalee și migrene pot fi de ajutor vinurile preparate din măceșe, levănțică, iasomie, saschiu ș.a.

Afecțiunile reumatismale constituie o serie de afecțiuni ce pot beneficia de ameliorare prin utilizarea vinurilor medicinale. Dintre vinurile recomandate în aceste situații amintim: vinul de tarhon, vinul de ridiche neagră, vinul de ghimbir sau turmeric ș.a.

Rețeta vinului de tarhon o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-tarhon/

În cazul parazitozelor intestinale se poate utiliza cu succes vinul din pelin, cel de cuișoare, oregano, cimbru ș.a.

Un caz aparte este cel al pacienților oncologici. Pacienții care urmează cure de radioterapie pot consuma (în acord cu medicul oncolog, căruia trebuie să i se aducă la cunoștință orice tratament alternativ urmează pacientul) după ședințele de radioterapie 50 ml vin din pelin. Vinul din pelin este bogat în principii active precum azulenele, cu rol dovedit antiinflamator și antitumoral.

Pentru prepararea vinurilor medicinale se recomandă a urma cu strictețe prescripțiile medicului fitoterapeut. De asemenea, se recomandă utilizarea unor recipiente curate, din sticlă (nu vase din aluminiu sau cupru). Recipientele din sticlă se recomandă a fi de culoare închisă sau a se păstra la întuneric, închise ermetic. Plantele folosite vor fi achiziționate din surse sigure, pentru a evita utilizarea unor plante contaminate sau a altor plante decât cele indicate.

Un dezavantaj al acestor vinuri medicinale este faptul că ele necesită un timp mai îndelungat pentru preparare, care diferă în funcție de ingredientele folosite, de la câteva zile până la două-trei săptămâni. Dar vinurile astfel obținute și depozitate corespunzător au o perioadă de valabilitate mare (6 luni-1 an).

Aceste preparate nu se recomandă celor cu ulcer gastro-duodenal și celor cu afecțiuni hepatice sau renale severe. De asemenea, pentru afecțiuni ale copiilor este recomandată alegerea unei forme de administrare specifice vârstei (siropuri), care să coreleze raportul risc-beneficiu.

Pacientul trebuie să aducă la cunoștința medicului fitoterapeut toate afecțiunile de care suferă și medicamentele de sinteză pe care le consumă în mod constant, pentru a evita eventualele interacțiuni între principiile active din medicamente și cele din plantele medicinale.

                                                               dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Astenia de primăvară

Bine ai venit primăvară!

Sunt periculoase schimbările de anotimpuri?

Schimbările de anotimpuri presupun de obicei modificarea mai mult sau mai puțin bruscă a condițiilor de mediu: temperatură, umiditate, presiune atmosferică, lumină etc.

Cu alte cuvinte bioritmul naturii influențează bioritmul ființei umane.

Acest fapt poate avea o influență asupra stării psihice și fizice a anumitor persoane.

Sunt afectate în special persoanele mai sensibile, vârstele extreme (copiii mici și vârstnicii) și bolnavii cronici.

Pentru că suntem în prag de primăvară, ne vom opri atenția la schimbările din această perioadă a anului.

Serotonina

Conform anumitor studii, în lunile de toamnă şi iarnă organismul produce mai puţină serotonină – hormonul care contribuie la reglarea stărilor noastre de bine și fericire.

Melatonina

Melatonina, supranumită și hormonul somnului, pregătește organismul pentru noapte prin inducerea stării de somn. Secreția de melatonină este stimulată de întuneric și inhibată de lumină. Astfel, nivelul de melatonină este mai mare noaptea și începe să crească de la apusul soarelui și scade spre dimineață. Toamna și iarna nivelul secreţiei de melatonină este mai ridicat. Primăvara, ziua începe să crească și noaptea să scadă, ceea ce duce și la scăderea nivelului de melatonină.

Un alt aspect este faptul că melatonina în procesul de secreție are ca precursor serotonina. Un nivel mic de serotonină va afecta secreția de melatonină.

Cortizolul

Numit și hormonul stresului, cortizolul are un efect de inhibare a secreției de melatonină. Fiziologic, cortizolul produs în mod normal de organism spre dimineață are rolul de a inhiba secreția de melatonină. Dar stresul eliberează nivele mari de cortizol, astfel încât un nivel de cortizol crescut va perturba secreția de melatonină.

Alimentația

Foto: pixabay.com

Din iarnă se intră în primăvară cu anumite carențe vitaminice și minerale și deseori cu surplus ponderal. Neexistând fructe și legume de sezon, cele existente sunt de import și deseori prea scumpe pentru anumite persoane care aleg să se alimenteze preponderent cu alimente precum orez, cartofi, fasole, varză, pâine, carne, conserve, asigurându-și un aport caloric suficient, dar o hrană săracă în vitamine și minerale.

Vitamina D

În timpul iernii expunerea la soare este mult redusă, ceea ce poate determina un deficit de vitamina D. Vitamina D este implicată nu numai în metabolismul osos, ci are legătură și cu sistemul imunitar, endocrin și psihic.

Diferențele de temperatură

Primăvara este un anotimp destul de capricios, cu alternanța unor zile cu diferențe mari de temperatură de la o zi la alta sau de la zi la noapte. Acest fapt poate crea probleme adaptării organismului uman. Organismul are nevoie de o perioadă de aproximativ 7-14 zile pentru a se acomoda la diferențe de temperatură mai mari.

Astenie de primăvară?

foto: istockphoto.com

Multe persoane pot avea în această perioadă simptome precum:

  • oboseală
  • amețeli
  • cefalee
  • somnolență
  • stări de tristețe
  • insomnie
  • iritabilitate
  • anxietate
  • tulburări de atenție
  • tulburări de memorie

Persoanele care suferă de afecțiuni precum astm sau reumatism pot resimți în această perioadă exacerbări ale problemelor lor de sănătate. De asemenea, persoanele cu afecțiuni cardiace pot înregistra fluctuații tensionale și palpitații.  

Persoanele mai sensibile pot să se confrunte cu dureri de cap, stări de iritabilitate, anxietate, melancolie sau chiar depresie.

O atenție deosebită trebuie acordată astfel în această perioadă bolnavilor cunoscuți cu afecțiuni psihice, cardiace, pulmonare sau oncologice.

Putem preveni astenia de primăvară?

Da!

Putem să ne facem ordine în alimentație și să introducem încă de la finele toamnei alimente bogate în vitamine și minerale: fructe, legume, diferite nuci și semințe.

În prag de primăvară să profităm de oferta ce ne-o face natura prin bogăția de alimente precum: urzici, spanac, leurdă, lobodă, ștevie, ridichi, salată, ceapă și usturoi verde ș.a.

Să ne hidratăm corespunzător.

Să acordăm atenție odihnei din timpul nopții. Și timpului pe care îl rezervăm pentru somn. Un somn de calitate înseamnă un somn de aproximativ 8 ore, începând de la ora 22, pentru copii chiar și mai repede.  

Să reducem timpul petrecut în ecrane și la lumină artificială.

Să profităm de apariția zilelor mai călduroase, a soarelui, a copacilor înfloriți și să petrecem mai mult timp în natură: plimbări, grădinărit.

Astenia de primăvară nu este o boală! Este efortul de adaptare al organismului nostru. De noi depinde dacă această adaptare se realizează armonios sau zgomotos și cu efecte asupra sănătății.                          

Plantele, regăsite sub diverse forme (gemoterapice, ceaiuri, uleiuri esențiale), precum și produsele apicole ne pot fi de ajutor în depășirea efortului de adaptare la schimbările dintre anotimpuri.                   

Gemoterapia

Foto: internet

Gemoterapia poate fi utilă în sprijinirea unei treceri armonioase a organismului de la iarnă la primăvară.

  • Extract din sevă de mesteacăn (Betula linfa)
  • Extract din muguri de porumbar (Prunus spinosa)
  • Extract din muguri de coacăz negru (Ribes nigrum)
  • Extract din muguri de stejar (Quercus pedunculata)

Aromaterapia

Foto: internet
  • Uleiul esențial de mentă
  • Uleiul esențial de pin
  • Uleiul esențial de ylang-ylang
  • Uleiurile esențiale de citrice (lămâie, portocală, bergamot, grapefruit etc.)

Fitoterapia

Fotografie de Tranmautritam pe Pexels.com
  • Urzica
  • Brusturele              
  • Ceaiul verde
  • Rozmarinul

Apiterapia

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com
  • Mierea
  • Polenul
  • Lăptișorul de matcă             

  

dr. Cristina Munteanu

 

Acest material are scop informativ, nu înlocuiește vizita la medic și nu încurajează automedicația.

Bibliografie selectivă

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32163389/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/9370207/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8987173/