Infertilitatea poate fi o experiență extrem de dificilă pentru un cuplu care își dorește un copil, mai ales atunci când toate testele medicale indică faptul că ambii parteneri sunt sănătoși din punct de vedere fizic. Cu toate acestea, multe cupluri se confruntă cu dificultăți în a concepe, chiar dacă nu există o cauză medicală evidentă.
Cercetările sugerează că infertilitatea nu este doar o problemă fizică, ci poate fi influențată și întreținută de factori psihologici precum stresul, blocajele emoționale sau depresia.
Blocajele emoționale – cauze ascunse ale infertilității
Blocajele emoționale sunt reacții psihologice care pot avea un impact profund asupra corpului și care apar în urma unor evenimente stresante, traume sau chiar a unor experiențe de viață neîncheiate. Acestea pot fi rezultatul unor emoții negative sau dificile pe care nu am reușit să le procesăm corespunzător sau pe care le-am reprimat, precum frica, vinovăția, anxietatea etc. În cazul fertilității, blocajele emoționale pot influența capacitatea de concepție în moduri subtile și ele pot fi legate de:
Frica de eșec – teama de a nu fi părinți buni sau de a nu reuși să facă față responsabilităților.
Dorința puternică de a deveni părinți poate fi însoțită de frica subconștientă de a nu reuși sau de a nu fi părinți „perfecți”. Această presiune poate duce la un auto-sabotaj inconștient, influențând corpul să „blocheze” procesul natural de concepție.
Presiunea socială – așteptările venite din partea familiei sau societății.
Așteptările venite din partea familiei, prietenilor sau societății, care fac din maternitate sau paternitate un „obiectiv obligatoriu”, pot adăuga stres suplimentar și pot genera sentimente de frustrare, insuficiență sau rușine. Întrebări de tipul „Când faci și tu un copil?“, ,,Voi când aveți de gând să faceți un copil?”, „Ce mai așteptați? Ar trebui să faceți un copil cât sunteți încă tineri”, „Cum de nu aveți încă un copil?” sau remarci precum ,,Alții la vârsta voastră au deja copii” nu fac decât să accentueze presiunea și stresul.
Traume trecute – experiențe traumatizante din copilărie sau adolescență pot genera stres inconștient în timpul încercărilor de a concepe.
Evenimente traumatizante din trecut, cum ar fi abuzul, pierderi importante sau evenimente stresante majore, pot crea un stres cronic care afectează organismul pe termen lung, putând afecta inclusiv fertilitatea.
Stresul cronic – un inamic ascuns al fertilității
foto: istockphoto
Stresul este unul dintre factorii psihologici cel mai frecvent implicat în probleme de infertilitate. Răspunsul la stres afectează întregul organism și poate perturba funcțiile reproductive. Când suntem stresați pe termen lung, stresul devine cronic, organismul eliberează hormoni precum cortizolul și adrenalina, care afectează diferite funcții fiziologice și influențează în mod direct și sistemul reproducător.
Stresul poate afecta fertilitatea prin mai multe mecanisme:
Influența asupra hormonilor: stresul cronic poate perturba echilibrul hormonal necesar pentru ovulație la femei și producția de spermă la bărbați. Hormonii de stres, precum cortizolul, pot inhiba hormonii reproductivi, perturbând ovulația și ciclurile menstruale. Cortizolul inhibă producția de GnRH (hormonul de eliberare a gonadotropinelor), care este responsabil pentru declanșarea ovulației la femei și producerea spermei la bărbați. Acest dezechilibru poate afecta astfel ciclul menstrual, ovulația și calitatea spermatozoizilor.
Întârzierea ovulației și cicluri neregulate: în cazul femeilor, stresul poate provoca dereglări menstruale, asociate deseori cu dificultăți în a determina perioadele fertile, fapt care face mai dificilă concepția.
Impactul asupra libidoului: stresul poate reduce dorința sexuală, influențând negativ frecvența și calitatea actului sexual, ceea ce scade șansele de a concepe.
Tensiunea din cuplu: stresul legat de încercările nereușite de a concepe poate afecta dinamica relației de cuplu, creând un cerc vicios de tensiune emoțională care face concepția și mai dificilă.
Blocajele emoționale și impactul lor asupra fertilității
foto: istockphoto
Pe lângă stresul direct, blocajele emoționale pot crea bariere psihologice care împiedică concepția. Deși aceste bariere nu sunt vizibile la nivel fizic, ele pot avea un impact profund asupra corpului.
Tensiunea psihologică se poate manifesta prin rigiditate fizică sau oboseală, perturbând echilibrul general al corpului.
Frustrarea și sentimentele de vinovăție pot duce la un autocontrol excesiv sau o „luptă” constantă pentru a face totul „perfect”, ceea ce poate amplifica stresul.
Depresia și infertilitatea – o legătură bidirecțională
Depresia este o afecțiune psihică serioasă care afectează milioane de oameni și poate avea un impact semnificativ inclusiv asupra fertilității. Deși stresul și depresia sunt adesea interconectate, depresia aduce cu sine un set de provocări suplimentare, deoarece afectează profund starea generală de bine a persoanei, inclusiv capacitatea acesteia de a concepe.
Cum contribuie depresia la infertilitate
Dezechilibre hormonale: Similar stresului, depresia afectează axa hipotalamo-hipofizo-adrenală, care joacă un rol important în reglarea hormonilor reproductivi. Persoanele cu depresie pot avea niveluri ridicate de cortizol și prolactină, care interferează cu ovulația și calitatea spermei.
Afectarea sistemului imunitar: Depresia cronică poate slăbi sistemul imunitar și poate crește nivelul inflamației în corp. Inflamația cronică poate afecta funcția reproductivă și calitatea celulelor reproductive.
Comportamente negative asociate cu depresia: Depresia aduce deseori obiceiuri care afectează sănătatea, cum ar fi alimentația nesănătoasă, lipsa exercițiilor fizice sau chiar evitarea actului sexual, toate acestea reducând șansele de a concepe.
Impactul psihologic al depresiei: Pe termen lung, persoanele care suferă de stări depresive pot pierde motivația de a încerca să conceapă și pot simți o neputință profundă, ceea ce contribuie la întârzierea concepției. De asemenea, depresia generează intrarea într-un cerc vicios, în care dificultatea de a concepe poate agrava simptomele depresiei, făcându-le mai greu de gestionat.
Alte aspecte importante demne de luat în considerare în problemele de infertilitate sunt: suprasolicitarea fizică sau un regim de viață dezechilibrat (alimente procesate, nerespectarea orelor de somn). Acestea pot afecta funcționarea normală a organismului și pot duce la perturbări ale ciclului menstrual, de exemplu.
Cum pot fi abordate blocajele emoționale, stresul și depresia pentru a sprijini fertilitatea?
foto: istockphoto
Există mai multe modalități prin care cuplurile pot aborda stresul, blocajele emoționale sau stările depresive pentru a îmbunătăți șansele de a concepe:
Terapie psihologică și consiliere: discutarea problemelor emoționale cu un specialist poate ajuta cuplul să descopere și să proceseze blocajele ascunse. Terapia de cuplu sau consilierea individuală pot fi extrem de benefice pentru a rezolva conflictele interne și pentru a reduce tensiunea emoțională.
Tehnici de relaxare: respirația profundă, plimbările în natură și alte tehnici de relaxare pot reprezenta activități care contribuie la reducerea nivelului de cortizol.
Terapie prin artă sau exprimare creativă: arta poate oferi o modalitate de a elibera emoțiile reprimate și de a înțelege mai bine blocajele interioare.
Susținere socială: este important ca ambii parteneri să aibă un cerc de sprijin format din prieteni și familie.
Adoptarea unui stil de viață sănătos: Un stil de viață echilibrat, care include o alimentație sănătoasă, activitate fizică regulată și somn adecvat, poate susține sănătatea mintală și funcționarea optimă a organismului, inclusiv fertilitatea.
Schimbarea perspectivelor: uneori, presiunea de a concepe devine atât de mare încât afectează procesul în sine. Învățarea de a lăsa lucrurile să vină natural, fără a fi fixat pe rezultat, poate reduce semnificativ stresul.
Suportul medicinei alternative în echilibrarea emoțională și sprijinirea fertilității
foto: istockphoto
Pe lângă terapiile convenționale și abordările psihologice, medicina alternativă poate oferi un sprijin valoros în echilibrarea emoțională și susținerea funcției reproductive.
Fitoterapia poate ajuta prin diverse combinații de plante medicinale la reglarea sistemului hormonal și la reducerea stresului. De exemplu, plante precum sunătoarea, passiflora, levănțica sau valeriana sunt cunoscute pentru proprietățile lor calmante și echilibrante. Vitex agnus-castus (mielărea), cunoscută și sub numele de fructul castității, contribuie la reglarea ciclului menstrual și stimulează producerea de progesteron, fiind utilă în cazurile în care există dezechilibru hormonal și sindrom premenstrual.
Gemoterapia, care folosește extracte din muguri și lăstari tineri, este utilă pentru detoxifierea organismului și stimularea regenerării celulare, fiind considerată un adjuvant în echilibrarea sistemului nervos. Gemoderivatele din mlădițe de zmeur și cele din muguri de măr pădureț reprezintă în acest sens două dintre cele mai valoroase preparate gemoterapice utilizate pentru susținerea aparatului reproducător feminin. Gemoderivatul din mlădițe de sequoia este recomandat pentru îmbunătățirea funcției sexuale și reproductive la bărbați.
Aromaterapia, prin utilizarea uleiurilor esențiale de trandafir, iasomie, mușețel, lavandă, bergamotă, portocală, geranium sau ylang-ylang, poate induce stări de relaxare profundă și reduce anxietatea, facilitând astfel un mediu psihologic mai propice concepției.
De asemenea, homeopatia poate aborda aspectele emoționale profunde care stau la baza infertilității, prin remedii specifice care susțin reechilibrarea întregului organism.
foto: istockphoto
Acupunctura reprezintă și ea o terapie complementară cunoscută, care poate sprijini fertilitatea prin echilibrarea fluxului energetic în corp și reducerea stresului. Aplicarea acelor în puncte specifice stimulează circulația sângelui în zona pelvină, îmbunătățind funcția organelor reproducătoare și favorizând ovulația la femei sau spermatogeneza la bărbați. De asemenea, acupunctura poate contribui la reducerea anxietății și depresiei.
Integrarea acestor terapii complementare în rutina zilnică a cuplurilor care se confruntă cu infertilitate poate contribui la reducerea stresului, la crearea unui echilibru interior și la susținerea procesului natural de concepție.
foto: istockphoto
Infertilitatea cauzată de factori emoționali, stres sau depresie nu este așadar o simplă problemă fizică, ci una mult mai complexă, în care mintea și corpul se influențează reciproc. Cuplurile care se confruntă cu această problemă, deși aparent sănătoase din punct de vedere fizic, ar putea beneficia enorm de pe urma abordării implicării aspectelor emoționale și a reducerii stresului. Înțelegerea și abordarea acestor factori psihologici poate face diferența în călătoria spre conceperea unui copil. Prin conștientizare, terapie adecvată, schimbarea stilului de viață și susținere reciprocă, cuplurile pot reduce impactul stresului și depresiei asupra fertilității, crescând astfel șansele pentru conceperea unui copil.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
Soluții alternative sau complementare există pentru orice problemă de sănătate, dar atunci când vine vorba despre patologiile oncologice lucrurile sunt puțin diferite. În contextul oncologiei, discuția despre soluțiile alternative și complementare devine mult mai complexă și delicată comparativ cu alte patologii. Acest lucru se datorează naturii grave a cancerului și fragilității pacienților care, în majoritatea cazurilor, se confruntă nu doar cu boala în sine, ci și cu efectele adverse semnificative ale tratamentelor convenționale (chimioterapia, radioterapia, intervențiile chirurgicale) necesare pentru a încetini sau opri progresia bolii.
Obiecția principală adusă terapiilor și soluțiilor alternative este aceea că nu se regăsesc pe același nivel de susținere științifică precum tratamentele convenționale, care au trecut prin procese riguroase de cercetare și validare științifică.
Medicina integrativă încearcă să construiască o punte între medicina convențională și soluțiile alternative, oferind o abordare holistică și personalizată. În cadrul medicinei integrative, soluțiile complementare precum fitoterapia, gemoterapia, micoterapia, homeopatia, aromoterapia, meloterapia, nutriția ortomoleculară, acupunctura, tehnicile de relaxare și masaj sunt integrate în planul de tratament sub strictă supraveghere medicală. Scopul acestei integrări este de a ameliora efectele secundare, de a reduce stresul și de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului, fără a compromite eficacitatea tratamentelor oncologice principale.
În acest sens, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog, pentru a înțelege preocupările și preferințele pacientului, dar și pentru a preveni eventuale decizii care ar putea afecta negativ prognosticul bolii.
Importanța plantelor medicinale în oncologie
În medicina alternativă și complementară, fitoterapia (terapia cu plante) ocupă un loc central. Aceasta include utilizarea extractelor din plante și a suplimentelor pe bază de plante sub orice formă poate fi administrată mai eficient pacientului: infuzie, tinctură, extract, sirop, comprimate, capsule, uleiuri volatile etc.
Plantele medicinale au fost folosite de mii de ani pentru a susține sănătatea generală și pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a cancerului. Nu trebuie să uităm că primele medicamente au fost la origine extracte din plante. Iar plantele reprezintă în continuare o resursă importantă în curs de explorare în cercetările științifice ce urmăresc descoperirea și dezvoltarea a noi preparate anticancerigene eficiente. Astfel, se discută tot mai mult de fitoterapia științifică, ce poate fi inclusă în medicina integrativă alături de preparatele convenționale utilizate în oncologie.
Alcaloizii de vinca – Catharanthus roseus
foto: istockphoto – Catharanthus roseus
În prezent, medicina modernă recunoaște valoarea unor compuși naturali derivați din plante, iar acest lucru este evident prin utilizarea în oncologie a unor medicamente precum alcaloizii de vinca – vincristina și vinblastina. Aceștia sunt obținuți din planta numită Catharanthus roseus cunoscută și sub denumirea populară de brebenoc trandafiriu sau brebenoc de Madagascar. Alcaloizii de vinca sunt utilizați în chimioterapie pentru tratarea unor tipuri de cancer precum leucemia și limfoamele, datorită capacității lor de a împiedica diviziunea celulară.
Taxanii – Taxus brevifolia
foto: istockphoto – Taxus brevifolia
Alcaloizii de vinca nu sunt însă singurul exemplu în acest sens. Astfel, taxanii sunt substanțe extrase din Taxus brevifolia, copac cunoscut sub denumirea de tisa. Din categoria taxanilor fac parte paclitaxelul și docetaxelul, primul utilizat îndeosebi în tratamentul cancerului de sân, ovarian și pulmonar.
Camptotecinele – Camptotheca acuminata
Camptotheca acuminata, cunoscută sub denumirea de arborele de fericire chinezesc, este sursa substanței active numită camptotecină, un alcaloid utilizat pentru a produce medicamente precum irinotecanul și topotecanul, folosite în principal în tratamentul cancerului colorectal, pulmonar și ovarian.
Etopozidul – Podophyllum peltatum
foto: istockphoto – Podophyllum peltatum
Podophyllum peltatum, este o plantă ce conține substanța activă numită podofilină (din care se extrage podofilotoxina). Etopozidul este un derivat semisintetic al podofilinei, fiind utilizat în tratamentul cancerului testicular, leucemiei mieloide acute și al limfoamelor. Etopozidul funcționează prin interferarea cu ADN-ul celulelor canceroase, împiedicându-le să se dividă și să se multiplice.
Alte preparate din plante cu rol anticancerigen
Iscadorul – Viscum album
Pe lângă acești derivați din plante utilizați în chimioterapie în mod curent, există și preparate care se produc și comercializează în scopul susținerii organismului pacienților cu patologii oncologice, dar care nu sunt unanim acceptate de lumea medicală. Unul dintre aceste preparate este Iscadorul, provenit din vâsc, utilizat de mulți ani în medicina alternativă europeană sub formă de preparate injectabile.
Curcumina – Curcuma longa
Turmericul este o plantă cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii și antioxidante. Curcumina, principala sa componentă activă, a fost studiată pentru potențialul său în prevenirea și tratarea diferitelor tipuri de cancer. Deși cercetările sunt în curs, curcumina este apreciată pentru capacitatea sa de a inhiba proliferarea celulelor canceroase și de a induce apoptoza acestora.
Uleiul CBD
foto: istockphoto
Uleiul CBD, extras din planta de cannabis (Cannabis sativa), a câștigat popularitate în ultimii ani datorită proprietăților sale terapeutice, explorate inclusiv în contextul tratamentului cancerului. CBD, sau canabidiolul, substanța activă din acest ulei este diferită de componenta numită tetrahidrocanabinol (THC), compusul responsabil pentru efectele psihoactive ale canabisului. CBD este apreciat pentru efectele sale antiinflamatoare, analgezice și anxiolitice, fiind utilizat pentru a ameliora o serie de simptome asociate cu cancerul și tratamentele oncologice.
Există cercetări în curs care explorează potențialul CBD de a inhiba multiplicarea celulelor canceroase. Studiile preclinice au arătat că CBD poate induce apoptoza și poate încetini proliferarea celulelor canceroase în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de colon și glioblastomul. De asemenea, se sugerează că CBD ar putea interfera cu angiogeneza, procesul prin care tumorile își dezvoltă o rețea de vase de sânge pentru a se alimenta, limitând astfel capacitatea tumorii de a crește.
Totuși, este important de menționat că aceste rezultate sunt în mare parte obținute din studii de laborator în vitro și studii pe animale. În prezent, nu există suficiente dovezi clinice pentru a recomanda CBD ca tratament unic pentru cancer, însă acesta poate fi folosit complementar altor terapii oncologice.
Uleiul de copaiba
Ulei esențial de copaiba este extras din rășina copacilor din genul Copaifera, care cresc în America de Sud. Acest ulei este cunoscut pentru conținutul său bogat în sesquiterpene, în special beta-cariofilen și diterpene, precum acidul copalic. Sesquiterpenele și, în special, beta-cariofilenul au efecte antiinflamatoare puternice prin modularea receptorilor canabinoizi de tip 2 (CB2), ceea ce ajută la reducerea inflamației cronice asociate cu progresia cancerului. În plus, uleiul de copaiba prezintă activitate citotoxică împotriva anumitor linii celulare canceroase. Studiile in vitro și in vivo sugerează că uleiul de copaiba poate induce apoptoza și poate inhiba proliferarea celulelor tumorale prin perturbarea ciclului celular și inhibarea semnalizării inflamatorii, putând reduce metastazele în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de colon și cancerul de piele (melanom).
Substanțele active explorate până acum pentru efectul lor anticancerigen sunt mult mai numeroase și nu le putem prezenta în acest material pe toate, însă nu putem să nu menționăm măcar în treacăt câteva dintre ele: quercetina, sulforafanul, resveratrolul, licopenul, berberina, apigenina, epigalocatechin-3-galat (EGCG) ș.a.
Ciupercile medicinale
foto: istockphoto
Ciupercile medicinale au fost utilizate de mii de ani în diverse sisteme tradiționale de medicină pentru proprietățile lor benefice asupra sănătății. În ultimele decenii, atenția cercetătorilor s-a concentrat pe potențialul anticancerigen al unor ciuperci specifice, care ar putea juca un rol important atât în prevenirea cancerului, cât și în sprijinirea tratamentului pacienților oncologici. Aceste ciuperci conțin o gamă variată de compuși bioactivi care pot contribui la inhibarea creșterii tumorale, stimularea sistemului imunitar și ameliorarea efectelor secundare ale terapiilor convenționale. Dintre principalele ciuperci cu potențial anticancerigen menționăm: reishi, shiitake, maitake, cordyceps, agaricus sau chaga.
Reishi (Ganoderma lucidum)
Reishi este una dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale, apreciată pentru proprietățile sale imunomodulatoare și anticancerigene. Studiile au arătat că extractele de reishi pot inhiba proliferarea celulelor canceroase, pot induce apoptoza și pot reduce metastazele. De asemenea, ciuperca reishi este cunoscută pentru capacitatea sa de a îmbunătăți funcția imunitară, ceea ce este important pentru pacienții care urmează tratamente oncologice.
Shiitake (Lentinula edodes)
Shiitake este o altă ciupercă cu proprietăți terapeutice recunoscute. Aceasta conține lentinan, un compus care s-a dovedit eficient în stimularea sistemului imunitar și în susținerea organismului în lupta împotriva cancerului. Lentinanul este utilizat în unele țări ca adjuvant în terapia cancerului, în special pentru a crește eficiența chimioterapiei și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.
Maitake (Grifola frondosa)
Maitake, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca dansatoare”, este bogată în beta-glucani, substanțe active cunoscute pentru capacitatea lor de a stimula sistemul imunitar. Studiile preclinice sugerează că maitake poate încetini creșterea tumorilor și poate crește eficacitatea tratamentelor oncologice prin activarea celulelor imunitare, cum ar fi celulele NK (natural killer) și macrofagele, care joacă un rol esențial în distrugerea celulelor canceroase.
Cordyceps (Cordyceps sinensis)
Cordyceps este utilizată tradițional în medicina chineză pentru proprietățile sale de întărire a sistemului imunitar și de creștere a vitalității. Cercetările sugerează că cordyceps poate inhiba proliferarea celulelor canceroase și poate induce apoptoza în anumite tipuri de cancer. În plus, cordyceps poate contribui la reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei și radioterapiei, cum ar fi oboseala și scăderea numărului de celule albe din sânge.
Agaricus blazei
Agaricus blazei Murill, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca lui Dumnezeu”, este o ciupercă comestibilă originară din Brazilia, dar care este cultivată și în alte țări, inclusiv în Japonia și China. De-a lungul anilor, această ciupercă a atras atenția cercetătorilor datorită proprietăților sale terapeutice, în special în ceea ce privește potențialul său anticancerigen. Ea conține o gamă largă de compuși bioactivi, printre care polizaharide, proteine, lipide și steroli. Numeroase studii preclinice au demonstrat faptul că extractele de agaricus au capacitatea de a inhiba creșterea tumorilor, atât in vitro cât și in vivo. În modelele de animale, s-a observat că tratamentul cu această ciupercă a dus la o reducere semnificativă a dimensiunii tumorilor și la o rată mai mare de supraviețuire. Studiile clinice pe pacienți umani sunt mai puține, dar rezultatele preliminare sunt promițătoare. De exemplu, un studiu efectuat pe paciente cu cancer ginecologic a arătat că administrarea sa a îmbunătățit calitatea vieții și a redus efectele secundare ale chimioterapiei. Agaricus poate avea un efect sinergic atunci când este utilizat în combinație cu terapiile convenționale, chimio și radioterapia, putând ajuta la diminuarea efectelor secundare asociate cu aceste tratamente și poate îmbunătăți răspunsul general al pacientului la tratament.
Ciuperca de mesteacăn (Chaga – Inonotus obliquus)
Chaga este o ciupercă bogată în antioxidanți, care crește în principal pe mesteacăn și este cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii și anticancerigene. Studiile indică faptul că extractele de chaga pot inhiba creșterea tumorilor și pot reduce stresul oxidativ, un factor cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea cancerului.
Includerea ciupercilor medicinale în regimul de tratament al pacienților cu cancer poate oferi astfel beneficii semnificative, atât în prevenirea bolii, cât și în îmbunătățirea rezultatelor tratamentului și a calității vieții. Cu toate acestea, este esențial ca utilizarea lor să fie discutată cu medicul oncolog și cu un medic fitoterapeut, pentru a evita posibilele interacțiuni cu alte tratamente și pentru a stabili dozele adecvate.
Suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei
Pe lângă explorarea efectului direct antitumoral, medicina alternativă și complementară poate oferi un real suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei: grețuri, vărsături, tulburări digestive, anemie, trombocitopenie sau leucopenie.
Pacienții cu cancer se confruntă adesea cu un sistem imunitar deficitar, probleme de nutriție și alte complicații, realități care necesită o gestionare foarte atentă a patologiei lor.
Gimbirul (Zingiber officinale) este bine cunoscut pentru capacitatea sa de a ameliora grețurile și vărsăturile induse de chimioterapie. Gingerolii și shogaolii, principalele substanțe active din ghimbir, acționează prin blocarea receptorilor serotoninei (5-HT3) din tractul gastrointestinal și din sistemul nervos central, reducând astfel senzația de greață și reflexul de vomă. Această acțiune este deosebit de importantă în gestionarea grețurilor și vărsăturilor induse de chimioterapie, unde ghimbirul poate fi utilizat ca un tratament complementar. Se poate folosi ca atare, sub formă de infuzie sau ulei volatil.
Ceaiul verde (Camellia sinensis) conține antioxidanți puternici care pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de daunele cauzate de radioterapie. Astfel, ceaiul verde este bogat în polifenoli, în special catechine, dintre care epigalocatechina galat (EGCG) este cea mai studiată pentru efectele sale benefice. Alte catechine importante sunt epicatechina (EC), epicatechina galat (ECG) și epigalocatechina (EGC). Acești compuși au puternice proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și anticarcinogene. Catechinele din ceaiul verde neutralizează radicalii liberi, molecule reactive care pot provoca stres oxidativ și daune la nivelul ADN-ului celulelor. Prin reducerea stresului oxidativ, antioxidanții din ceaiul verde pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de deteriorările cauzate de radiațiile utilizate în tratamentul cancerului. Catechinele din ceaiul verde inhibă totodată producția de citokine proinflamatorii, reducând inflamația indusă de radiații.
foto: istockphoto
Tot în ceea ce privește suplimentele naturale cu proprietăți protectoare față de efectele adverse ale radiațiilor, merită să amintim și: turmericul, ginsengul, ginkgo biloba, spirulina, chlorella, astragalus, rhodiola ș.a.
Echinaceea (Echinacea spp.) și astragalus (Astragalus membranaceus) sunt plante folosite frecvent în gestionarea efectelor secundare ale tratamentelor anticancerigene. Chimioterapia și radioterapia, pot avea efecte adverse semnificative asupra sistemului imunitar. Unul dintre efectele secundare critice este leucopenia, o scădere semnificativă a numărului de leucocite (globule albe), care lasă pacienții vulnerabili la infecții. Astfel, echinaceea este cunoscută pentru compușii săi activi, precum alchilamidele, acidul chicoric și polizaharidele, care au efecte imunostimulatoare și antiinflamatoare. Echinaceea stimulează activitatea fagocitară a macrofagelor și crește producția de citokine, care joacă un rol esențial în răspunsul imunitar și poate spori activitatea celulelor natural killer (NK), care sunt cruciale în distrugerea celulelor infectate sau maligne. Prin îmbunătățirea funcției imunitare, echinaceea poate ajuta, așadar, la prevenirea și combaterea infecțiilor oportuniste care apar frecvent la pacienții cu leucopenie indusă de chimioterapie. De asemenea, ea poate reduce severitatea și durata infecțiilor respiratorii și alte infecții comune în rândul pacienților cu sistem imunitar slăbit.
Cealaltă plantă menționată, astragalus, conține compuși activi precum polizaharide, saponine și flavonoide, care sunt cunoscuți pentru proprietățile lor imunostimulatoare și antioxidante. Datorită acestora, astragalus poate stimula producția de celule imune, inclusiv limfocite și macrofage, și poate îmbunătăți activitatea celulelor natural killer (NK). Studiile arată că astragalus poate reduce toxicitatea chimioterapiei și poate îmbunătăți calitatea vieții pacienților, ajutând la menținerea funcțiilor imunitare și la combaterea infecțiilor.
Cătina roșie (Tamarix gallica) reprezintă o resursă importantă pentru pacienții care se confruntă cu anemie, trombocitopenie și leucopenie post chimioterapie. Cătina roșie conține o gamă variată de compuși bioactivi, inclusiv flavonoide, taninuri și acizi organici, care contribuie la regenerarea celulară și la îmbunătățirea profilului hematologic. Flavonoidele, în special, sunt cunoscute pentru efectele lor antioxidante și antiinflamatorii, care pot ajuta la protejarea celulelor sanguine de stresul oxidativ indus de chimioterapie.
foto: istockphoto – Tamarix gallica
În cazul anemiei, care este o scădere a numărului de globule roșii sau a hemoglobinei, cătina roșie poate contribui la stimularea producției de celule roșii și la îmbunătățirea transportului de oxigen în organism.
Trombocitopenia, caracterizată printr-un număr redus de trombocite, este o altă complicație comună post-chimioterapie. Trombocitele joacă un rol esențial în coagularea sângelui, iar un nivel scăzut al acestora poate duce la risc crescut de sângerare. Consumul de cătină roșie poate ajuta la stimularea megacariocitelor din măduva osoasă, ceea ce duce la creșterea producției de trombocite și la îmbunătățirea capacității de coagulare a sângelui.
Leucopenia, o reducere a numărului de leucocite (globule albe), afectează capacitatea sistemului imunitar de a combate infecțiile. În acest sens, cătina roșie poate ajuta la regenerarea celulelor albe și la consolidarea imunității pacienților, ceea ce este crucial pentru a reduce riscul de infecții post-chimioterapie.
Uleiul CBD s-a dovedit a fi eficient pentru pacienții care urmează tratamente în urma cărora pot experimenta stări de greață, vărsături, dureri cronice, anxietate și insomnie. Prin interacțiunea cu receptorii din sistemul endocanabinoid al corpului, CBD poate reduce inflamația și poate diminua percepția durerii, oferind o alternativă sau un adjuvant la analgezicele tradiționale. Uleiul CBD este cunoscut pentru efectele sale anxiolitice și sedative ușoare, ajutând la îmbunătățirea stării generale și la reducerea stresului emoțional.
Pacienții oncologici se confruntă adesea cu un stres psihologic intens, anxietate și tulburări de somn, cauzate de diagnostic, tratamente și incertitudinea legată de prognostic. Aromoterapia, utilizând uleiuri esențiale, este o metodă complementară din ce în ce mai folosită pentru a ameliora aceste simptome și a promova relaxarea. Lavanda (Lavandula angustifolia) și valeriana(Valeriana officinalis) sunt astfel două dintre cele mai utilizate plante în acest context, cunoscute pentru proprietățile lor anxiolitice și sedative.
Meloterapia, sau terapia prin muzică, combinată cu utilizarea suplimentelor pe bază de plante cu proprietăți calmante, poate juca un rol esențial în crearea unei stări de bine și în reducerea simptomelor de depresie și anxietate. Aceste intervenții nu doar că promovează relaxarea, dar pot și ameliora tensiunea emoțională, oferind pacienților un sprijin semnificativ în gestionarea stresului.
De asemenea, tehnicile de relaxare, rugăciunea și meditația aduc beneficii importante prin îmbunătățirea echilibrului psiho-emoțional, contribuind la o mai bună gestionare a emoțiilor și la creșterea rezilienței în fața provocărilor. În acest context, psiho-oncologia, o ramură a psihologiei care s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, se dedică în mod special sprijinirii pacienților oncologici.
Homeopatia reprezintă și ea o resursă valoroasă în tratamentul complementar al afecțiunilor oncologice și în susținerea organismului pentru a face față efectelor adverse ale tratamentelor convenționale. În combaterea stărilor de disconfort digestiv din timpul chimioterapiei sunt recomandate de exemplu remedii precum Nux vomica sau Ipeca. Tratamentul homeopat este unul individualizat, în care remediul este ales pe baza totalității simptomelor fizice, emoționale și mentale ale pacientului, nu doar pe baza diagnosticului specific de cancer. Fiecare persoană este tratată în mod unic, chiar dacă mai mulți pacienți au aceeași boală. De exemplu, două paciente cu cancer de sân ar putea primi remedii homeopate diferite în funcție de simptomele lor individuale (tipul durerii, starea emoțională și alte trăsături distincte).
Medicina integrativă nu urmărește astfel să înlocuiască tratamentele convenționale, ci să le completeze printr-o abordare holistică care ia în considerare toate aspectele vieții pacientului. Prin integrarea terapiilor complementare și a plantelor medicinale în planul de tratament, se urmărește ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și oferirea unui suport fizic și emoțional pacienților. Pentru ca aceste terapii să fie sigure și eficiente, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog. Medicul poate ajuta la identificarea terapiilor complementare care sunt sigure și compatibile cu tratamentele convenționale și poate ghida pacientul către cele mai potrivite soluții pentru nevoile sale.
foto: istockphoto
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă
1. Gariboldi MB, Marras E, Ferrario N, Vivona V, Prini P, Vignati F, Perletti G. Anti-Cancer Potential of Edible/Medicinal Mushrooms in Breast Cancer. International Journal of Molecular Sciences. 2023; 24(12):10120. https://doi.org/10.3390/ijms241210120
2. Lal S, Shekher A, Puneet, Narula AS, Abrahamse H, Gupta SC. Cannabis and its constituents for cancer: History, biogenesis, chemistry and pharmacological activities. Pharmacol Res. 2021 Jan;163:105302. doi: 10.1016/j.phrs.2020.105302. Epub 2020 Nov 24. PMID: 33246167.
3. Marineci CD, Cornel Chiriţă C. Vechi şi nou în terapia antineoplazică. https://medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/vechi-si-nou-in-terapia-antineoplazica-id-1680-cmsid-62
4. Narayanan S, de Mores AR, Cohen L, Anwar MM, Lazar F, Hicklen R, Lopez G, Yang P, Bruera E. Medicinal Mushroom Supplements in Cancer: A Systematic Review of Clinical Studies. Curr Oncol Rep. 2023 Jun;25(6):569-587. doi: 10.1007/s11912-023-01408-2. Epub 2023 Mar 30. PMID: 36995535.
5. Shah Z, Gohar UF, Jamshed I, Mushtaq A, Mukhtar H, Zia-Ui-Haq M, Toma SI, Manea R, Moga M, Popovici B. Podophyllotoxin: History, Recent Advances and Future Prospects. Biomolecules. 2021 Apr 19;11(4):603. doi: 10.3390/biom11040603. PMID: 33921719; PMCID: PMC8073934.
6. Shimizu T, Kawai J, Ouchi K, Kikuchi H, Osima Y, Hidemi R. Agarol, an ergosterol derivative from Agaricus blazei, induces caspase-independent apoptosis in human cancer cells. Int J Oncol. 2016 Apr;48(4):1670-8. doi: 10.3892/ijo.2016.3391. Epub 2016 Feb 15. PMID: 26893131.
7. Wong JH, Ng TB, Chan HHL, Liu Q, Man GCW, Zhang CZ, Guan S, Ng CCW, Fang EF, Wang H, Liu F, Ye X, Rolka K, Naude R, Zhao S, Sha O, Li C, Xia L. Mushroom extracts and compounds with suppressive action on breast cancer: evidence from studies using cultured cancer cells, tumor-bearing animals, and clinical trials. Appl Microbiol Biotechnol. 2020 Jun;104(11):4675-4703. doi: 10.1007/s00253-020-10476-4. Epub 2020 Apr 9. PMID: 32274562.
8. Yu CH, Kan SF, Shu CH, Lu TJ, Sun-Hwang L, Wang PS. Inhibitory mechanisms of Agaricus blazei Murill on the growth of prostate cancer in vitro and in vivo. J Nutr Biochem. 2009 Oct;20(10):753-64. doi: 10.1016/j.jnutbio.2008.07.004. Epub 2008 Oct 16. PMID: 18926679.
9. Zhang Y, Zhang M, Jiang Y, Li X, He Y, Zeng P, Guo Z, Chang Y, Luo H, Liu Y, Hao C, Wang H, Zhang G, Zhang L. Lentinan as an immunotherapeutic for treating lung cancer: a review of 12 years clinical studies in China. J Cancer Res Clin Oncol. 2018 Nov;144(11):2177-2186. doi: 10.1007/s00432-018-2718-1. Epub 2018 Jul 24. PMID: 30043277.
Furunculoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin apariția pe piele a unor abcese, numite furuncule. Acestea se formează prin inflamarea și infectarea unui folicul de păr și a glandei sebacee aferente. Agentul infecțios cel mai frecvent incriminat în apariția furunculelor este Stafilococul auriu.
Furunculul poate apărea în orice zonă a corpului unde există fire de păr, dar este mai frecvent în zona subrațului, inghinală sau pe torace și la persoanele cu exces ponderal sau cu leziuni pe piele. Este important să știm că anumite localizări ale furunculelor pot fi mai periculoase decât altele. Îndeosebi cele de la nivelul feței.
La început tegumentul este roșu și furunculul seamănă cu un coș, dar în următoarele zile crește în dimensiuni, devine mai profund, îndurat și dureros. În mijloc prezintă o zonă gălbuie, pe măsură ce se acumulează puroi, care poate drena singur. Zona respectivă se poate vindeca prin persistența unei cicatrici. De regulă, vindecarea unui furuncul poate să dureze până la câteva săptămâni.
foto: cazuistica personală (furuncule în diverse stadii evolutive)
Pe lângă aspectul inestetic și dureros, persoanele care prezintă furuncule pot asocia și alte semne și simptome: creșterea în dimensiuni a ganglionilor limfatici din apropierea furunculului, asocierea mai multor furuncule în imediata vecinătate (carbuncul) sau stări febrile.
Astfel, persoanele care fac frecvent furuncule sau care asociază inflamarea ganglionilor, stare generală alterată ori febră, ar trebui să efectueze câteva analize, între care hemoleucogramă, analize care să evalueze funcția imunitară și culturi precum hemocultură sau exsudat nazal pentru a depista dacă nu sunt purtători ai unui stafilococ. Este recomandat ca exsudatul nazal în această situație să fie recoltat tuturor membrilor familiei. Persoanele vârstnice, cele care suferă de anumite afecțiuni cronice (între care și diabetul) ori cele care urmează tratament cu medicamente imunosupresoare pot prezenta o evoluție mai îndelungată sau nefavorabilă a furunculelor.
Este recomandat în situația în care vă apar frecvent furuncule în diverse zone ale corpului să luați legătura cu medicul dumneavoastră pentru a vă recomanda personalizat analizele și tratamentul de care aveți nevoie. Dacă prezentați un furuncul de mult timp care nu drenează, zona devine tot mai roșie sau chiar violacee, caldă și se extinde sau vă apar furuncule noi în vecinătatea celui deja existent ori multiple furuncule în diverse alte regiuni ale corpului, toate aceste sunt motive de a vă prezenta la medic.
Înainte de a discuta despre tratament, de orice natură ar fi el, este important să înțelegem că trebuie respectate o igienă corporală riguroasă și adoptată o alimentație echilibrată. Astfel, se recomandă dușuri frecvente, în special în sezonul cald. Băile pot favoriza răspândirea bacteriei și în alte regiuni ale corpului, de aceea dușurile sunt mai indicate. Pentru persoanele care se epilează se recomandă utilizarea cerii de unică folosință. Aparatele de ras, de asemenea se recomandă a fi de unică folosință sau dacă nu sunt, dezinfectate după fiecare utilizare și neapărat, utilizate individual.
Alimentația trebuie să conțină fructe și legume proaspete, bogate în fibre, produse fără aditivi și cât mai puțin procesate. De asemenea, este esențială hidratarea corespunzătoare. În concluzie, este recomandat să consumați cât mai puține alimente de tip fast-food și băuturi carbogazoase sau sucuri și dulciuri din comerț.
Tratamentul clasic presupune incizia și drenajul furunculului de către un medic dermatolog sau chirurg, antibiotic local și antibiotic administrat pe cale orală. În cazul furunculelor recidivante se recomandă prelevarea de culturi din puroiul drenat, pentru a se determina exact agentul patogen și a se efectua antibiogramă care să ne arate la ce antibiotic este sensibil sau rezistent.
Furunculul care drenează singur trebuie manevrat în condiții de maximă igienă. Astfel, mâinile trebuie spălate cu grijă și dezinfectate înainte și după atingerea lui. Se recomandă ca furunculul să fie pansat cu o compresă sterilă în perioada de drenare, pentru a limita răspândirea microbului și suprainfectarea leziunii. Compresa se schimbă de mai multe ori pe zi, după caz. Se recomandă efectuarea drenajului furunculului la medic pentru a preveni pătrunderea microbului în țesuturile învecinate și extinderea infecției pe cale hematogenă (prin sânge) sau limfatică.
Tratament alternativ
Pentru un furuncul aflat la debut putem apela cu încredere la remedii alternative.
foto: istockphoto.com
Astfel, de ajutor sunt compresele sau cataplasmele calde care să favorizeze ,,adunarea” puroiului. În plus, majoritatea bacteriilor supraviețuiesc la temperaturi normale ale corpului de aproximativ 37°C: o compresă caldă poate contribui la scurtarea duratei de viață a bacteriilor. Stafilococul auriu de pe suprafețe, de exemplu, rezistă la o temperatură de aproximativ 60°C timp de o oră și este distrus de un dezinfectant pe bază de alcool de 70° în câteva minute.
Zona afectată poate fi spălată cu infuzie din plante precum:
foto: istockphoto.com
salvie
trei frați pătați
gălbenele
lavandă
brusture
frunze de nuc.
Direct pe furuncul putem aplica
tinctură de propolis
tinctură de thuja.
Uleiurile volatile (esențiale) au fost studiate pentru efectul lor antistafilococic și antiinflamator, fiind recomandate de mult timp pentru furunculoze și alte infecții ale pielii:
ulei de melaleuca (tea tree / arbore de ceai)
ulei de cimbru
ulei de oregano
ulei de salvie
ulei de turmeric
ulei de rozmarin
ulei de busuioc
ulei de tămâie.
foto: istockphoto.com
Alături de acestea, uleiul de neem este un antibacterian foarte eficient, confirmat științific și recomandat în multiple afecțiuni ale pielii (eczeme, micoze, herpes, veruci).
După drenarea furunculului, în faza de cicatrizare putem aplica local uleiuri și unturi vegetale cu efect reepitelizant (alternativ cu cele antiinfecțioase):
ulei de cătină
ulei de avocado
ulei de gălbenele
ulei de broccoli
ulei din sâmburi de struguri
unt de shea.
Produsele recomandate până acum au fost de uz extern.
Intern, putem administra produse cu rol antimicrobian și imunomodulator:
extract din muguri de nuc
tinctură de propolis
tinctură de echinaceea (persoanele care suferă de afecțiuni autoimune nu vor folosi produse pe bază de echinaceea decât strict la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist).
Există și remedii homeopate indicate în infecțiile stafilococice (dacă avem dovedit prin cultură că este vorba de o infecție stafilococică) precum Staphylococcinum, dar și alte remedii, tratamentul homeopat fiind însă unul individualizat.
Dacă dorim să intervenim pe susținerea organismului în eliminarea toxinelor putem consuma infuzie dintr-un amestec de urzică, brusture, păpădie, anghinare, frunze de mesteacăn, trei frați pătați, măceș.
Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Brożyna M, Paleczny J, Kozłowska W, Chodaczek G, Dudek-Wicher R, Felińczak A, Gołębiewska J, Górniak A, Junka A. The Antimicrobial and Antibiofilm In Vitro Activity of Liquid and Vapour Phases of Selected Essential Oils against Staphylococcus aureus. Pathogens. 2021; 10(9):1207. https://doi.org/10.3390/pathogens10091207
2. Ebani VV, Bertelloni F, Najar B, Nardoni S, Pistelli L, Mancianti F. Antimicrobial Activity of Essential Oils against Staphylococcus and Malassezia Strains Isolated from Canine Dermatitis. Microorganisms. 2020; 8(2):252. https://doi.org/10.3390/microorganisms8020252
3. FEINBLATT HM. Cajeput-type oil for the treatment of furunculosis. J Natl Med Assoc. 1960 Jan;52(1):32-4. PMID: 13821941; PMCID: PMC2641589.
4. InformedHealth.org [Internet]. Cologne, Germany: Institute for Quality and Efficiency in Health Care (IQWiG); 2006-. Boils and carbuncles: Overview. 2018 Jun 14. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513141/
5. Nowicka D, Grywalska E. Staphylococcus aureus and Host Immunity in Recurrent Furunculosis. Dermatology. 2019;235(4):295-305. doi: 10.1159/000499184. Epub 2019 Apr 17. PMID: 30995649.
Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).
Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.
Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).
Cum se transmite și manifestă scarlatina?
Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.
Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.
Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).
Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.
Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.
Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.
În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:
– febră care apare brusc
– frisoane
– stare generală alterată
– dureri de cap (cefalee)
– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)
– lipsa poftei de mâncare (inapetență)
– stări de greață, vărsături
– dureri abdominale
– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)
– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)
– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)
Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (debutul erupției)
– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)
– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează
– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)
– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea
– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor
– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)
– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele
– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă
– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor
Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)
– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur
– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale
– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):
ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)
ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)
ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V
descuamare de la vârf și margini spre baza limbiilimba pe care se vizualizează bine papilele, aspect de zmeură
foto: cazuistica personală
ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)
ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit
ziua 10-14: limba revine la aspectul normal
Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.
Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.
Diagnostic
În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.
Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.
Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.
Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:
– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale
– hidratare corespunzătoare
– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale
– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină
– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).
Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!
Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:
1. Testăm toți contacții?
NU!!!
Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!
Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.
Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).
2. Tratăm toți contacții?
NU!!!
Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!
3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?
NU!!!
Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.
Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:
Criterii clinice:
– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.
Criterii de laborator:
– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.
Criterii epidemiologice:
– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.
Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.
Tratament alternativ
Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.
Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.
foto: istockphoto.com
Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.
Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.
Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).
Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.
foto: istockphoto.com
De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015
2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019
3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021
4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016
5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003
6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011
7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000
Tensiunea arterială reprezintă presiunea care există în interiorul arterelor organismului. Hipertensiunea arterială reprezintă o creștere a acestei presiuni peste valorile acceptate ca fiind normale. Astfel, pentru a defini corect o valoare tensională, trebuie să ținem cont de doi parametri: tensiunea sistolică și cea diastolică. Tensiunea arterială sistolică reprezintă valoarea măsurată în timpul contracției inimii. Tensiunea arterială diastolică reprezintă valoarea măsurată în timpul timpul relaxării inimii. Acesta este motivul pentru care atunci când ne măsurăm tensiunea avem două valori. Dintre cele două valori, tensiunea sistolică este prima valoare indicată și cea mai mare.
Există, în funcție de vârstă, anumite valori considerate normale, la copii aceste valori depinzând de vârstă, sex și greutate; din acest motiv, s-au realizat normograme care țin cont de acești parametri și valorile tensionale se interpretează în funcție de acestea.
Ceea ce trebuie să reținem este că la vârsta adultă o tensiune arterială normală ar trebui să aibă valori cuprinse între 120/70 mmHg-130/85 mmHg. O depășire a acestor cifre necesită investigații suplimentare, creșterea valorilor tensionale peste 140/90 mmHg fiind considerată hipertensiune.
Hipertensiunea poate fi clasificată ca fiind primară/esențială (fără a identifica o cauză a ei) sau secundară (când există anumite afecțiuni care au declanșat-o).
În primul rând, de ce ne preocupăm să scădem o tensiune crescută? Pentru că valorile tensionale mari presupun niște riscuri – pe termen scurt și lung – pentru sănătatea persoanei care suferă de hipertensiune. Printre acestea menționăm:
infarct
accident vascular cerebral
anevrism arterial
insuficiență cardiacă
insuficiență renală cronică.
Ce semne și simptome pot prezenta persoanele cu hipertensiune?
dureri de cap (cefalee)
palpitații
dureri precordiale
respirație greoaie, dificilă
amețeală (vertij)
tulburări de vedere
sângerare nazală (epistaxis)
Nu voi insista în acest material asupra medicației clasice indicate în tratamentul hipertensiunii. Voi încerca să mă rezum la partea de prevenție și, mai ales, la alternativele naturale pe care le avem în controlul valorilor tensionale.
foto: istockphoto.com
Preventiv, ceea ce putem face este să ducem un mod de viață echilibrat, cu evitarea sedentarismului și să alegem o alimentație variată, bogată în fructe și legume proaspete.
O persoană hipertensivă va trebui să ajungă la o greutate corporală normală dacă prezintă un exces ponderal și va trebui să reducă la minimum consumul grăsimilor, al alimentelor procesate, afumate și sărate.
Omega 3
foto: istockphoto.com
Acizii grași tip omega 3 sunt suplimente nutritive care pot ajuta la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, reducând nivelul trigliceridelor și riscul dezvoltării plăcilor de aterom.
Nu doar peștii (hering, somon) conțin omega 3, ci și nucile, avocado ori plante precum inul sau cânepa. Din acest motiv se recomandă introducerea lor în alimentația tuturor persoanelor și cu atât mai mult în dieta celor care au hipertensiune, trigliceride sau colesterol crescut.
Spirulina este o algă marină, care, pe lângă complexul de vitamine și minerale, conține și o cantitate însemnată de omega 3.
Usturoi
Usturoiul este unul dintre cele mai cunoscute remedii tradiționale indicate în tratarea hipertensiunii și a hipercolesterolemiei. Acest fapt se explică mai ales prin acțiunea ingredientului numit alicină, care are acțiune vasodilatatoare și de inhibare a angiotensinei II (substanță implicată în organism în mecanismul creșterii tensiunii arteriale).
Leurda, supranumită și usturoi sălbatic, conține și ea alicină.
Păducel
foto: istockphoto.com
Păducelul mai este numit și planta inimii. Din motive bine meritate, deoarece este o plantă medicinală cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos. Acțiunea păducelului este asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului, el fiind mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.
Talpa gâștei
foto: istockphoto.com
Talpa gâștei este o altă plantă medicinală utilă în hipertensiunea cauzată de stres și anxietate. Datorită rolului său protector la nivelul miocardului, talpa gâștei este un remediu util în aritmii. De asemenea, este folosită cu succes în palpitațiile asociate menopauzei.
Vâsc
foto: istockphoto.com
Vâscul, dincolo de obiceiurile și tradițiile cunoscute, este o plantă medicinală recomandată în hipertensiune arterială, tahicardie și aritmii. Vâscul este însă o plantă cu potențial toxic, de aceea este recomandat a se administra doar la indicațiile medicului și în doze bine stabilite. Trebuie avută o grijă deosebită și la modul de preparare al acestei plante: vâscul se macerează obligatoriu la rece.
De asemenea, în ultimul timp proprietățile sale terapeutice sunt explorate tot mai mult în afecțiunile maligne, vâscul având un efect pe reducerea efectului nociv al radicalilor liberi și în oprirea multiplicării celulare de natură tumorală.
Ginkgo biloba
foto: istockphoto.com
Ginkgo biloba este un arbore utilizat în medicina tradițională chineză din vechime, care a pătruns în ultimii ani tot mai mult și în practica fitoterapeutică românească. Pe lângă efectul său antioxidant remarcabil, Ginkgo biloba are proprietăți benefice la nivelul circulației sanguine, în special al celei cerebrale, dar și la nivel cardiovascular.
În hipertensiunea indusă de stres, deosebit de utile sunt levănțica, roinița și valeriana.
Alte plante medicinale care pot fi utilizate în scăderea tensiunii arteriale sunt:
– busuioc
– gheara mâței
– ghimbir
– hibiscus
– scorțișoară
– turmeric
– semințele de țelină.
Măslin
Deoarece persoanele care suferă de obicei de valori tensionale mari înregistrează și valori crescute ale colesterolului, pe lângă omega 3 și usturoi, o plantă de mare ajutor în acest sens este măslinul și în special extractul din mlădițe de măslin, care contribuie la scăderea nivelului colesterolului și al trigliceridelor și la creșterea elasticității arterelor.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003
2. Ovidiu Bojor, Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București, 2003
3. Fernando Pitera, Compendiu de Gemoterapie clinică, Ed. a treia revăzută și corectată, 2000
4. Jean Valnet, Fitoterapia. Tratamentul bolilor cu plante, Ed. Garamond, București, 2003
5. Halver J, Wenzel K, Sendker J et al, Crataegus Extract WS®1442 Stimulates Cardiomyogenesis and Angiogenesis From Stem Cells: A Possible New Pharmacology for Hawthorn?, Front Pharmacol. 2019 Nov 27;10:1357 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31849643)
6. Matsutomo T. Potential benefits of garlic and other dietary supplements for the management of hypertension. Exp Ther Med. 2020 Feb;19(2):1479-1484. doi: 10.3892/etm.2019.8375. Epub 2019 Dec 27. PMID: 32010326; PMCID: PMC6966105.
7. Schandry R, Lindauer D, Mauz M, Blood Pressure and Cognitive Performance After a Single Administration of a Camphor-Crataegus Combination in Adolescents with Low Blood Pressure, Planta Med. 2018 Nov;84(17):1249-1254 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29913528)
8. Shaito A, Thuan DTB, Phu HT, Nguyen THD, Hasan H, Halabi S, Abdelhady S, Nasrallah GK, Eid AH, Pintus G. Herbal Medicine for Cardiovascular Diseases: Efficacy, Mechanisms, and Safety. Front Pharmacol. 2020 Apr 7;11:422. doi: 10.3389/fphar.2020.00422. PMID: 32317975; PMCID: PMC7155419.
9. Yoo JH, Liu Y, Kim HS, Hawthorn Fruit Extract Elevates Expression of Nrf2/HO-1 and Improves Lipid Profiles in Ovariectomized Rats, Nutrients. 2016;13;8(5)
(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27187458)
10. Younis W, Alamgeer, Schini-Kerth VB et al, Role of the NO/cGMP pathway and renin-angiotensin system in the hypotensive and diuretic effects of aqueous soluble fraction from Crataegus songarica K. Koch, J Ethnopharmacol. 2020 Mar 1; 249:112400 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31739101)
11. Xu H, Xu HE, Ryan D, A study of the comparative effects of hawthorn fruit compound and simvastatin on lowering blood lipid levels, The Amercian Journal of Chinese Medicine. 2009;37(5):903-8. Phttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19885950)
foto: istockphoto.com Made from coconut oil, sodium bicarbonate, starch and essential oil
Ingrediente:
3 linguri ulei de cocos (aproximativ 70 g)
2 linguri bicarbonat de sodiu (aproximativ 20 g)
2 linguri amidon din porumb (aproximativ 20 g)
10 picături ulei esențial de arbore de ceai (sau salvie)
10 picături ulei esențial de bergamotă (sau un alt ulei la alegere)
Mod de preparare:
Bicarbonatul de sodiu și amidonul de porumb se pun într-un vas de sticlă și se amestecă bine, apoi se toarnă peste amestec uleiul de cocos topit în prealabil pe bain-marie și amestecăm până obținem o pastă de consistență groasă. La sfârșit adăugați uleiurile esențiale și mai amestecați puțin, apoi turnați amestecul într-un recipient de sticlă cu capac. Deodorantul obținut este de fapt o cremă-deodorant. Dacă amestecul obținut este prea sfărâmicios, mai adăugați puțin ulei de cocos. Dacă amestecul este prea lichid, mai adăugați puțin amidon.
Deodorantul se aplică pe pielea subrațului prin masaj ușor. Unele persoane la început poate se vor simți ciudat să aplice astfel deodorantul. Se pot prepara și deodorante mai solide (acestea conțin ceară de albine și unt de shea) sau lichide, dar rețetele sunt puțin mai elaborate.
Avantajul acestui deodorant este în primul rând cel al obținerii unui produs fără aluminiu. Un alt avantaj este cel al preparării unui deodorant economic, din ingrediente simple, care nu pătează hainele și care are în plus un efect antimicrobian.
Efectul antimicrobian este dat de uleiul de cocos și cel de arbore de ceai (tea tree) sau salvie, dar și de bicarbonatul de sodiu. Amidonul de porumb din compoziție are rolul de a absorbi din umezeala transpirației. Bicarbonatul de sodiu, pe lângă efectul predominant antifungic, neutralizează mirosurile neplăcute.
Ca și parfumant se poate alege un ulei esențial în funcție de mirosul preferat de fiecare: lavandă (are în plus și efect antiinflamator), bergamotă, lămâie, portocală, trandafir, iasomie, ylang-ylang, vanilie etc.
Molluscum contagiosum reprezintă o infecție a pielii cauzată de virusul cu același nume (din familia poxivirusurilor).
Acest virus pătrunde prin micile fisuri existente în piele și, după o perioadă de incubație medie de aproximativ 14 zile (dar poate fi și mai lungă), poate determina apariția unor proeminențe la nivelul pielii. Apariția excrescențelor nu este însă obligatorie, depinzând de statusul imunitar al persoanei, o bună parte dintre persoanele care au contractat virusul putând rămâne asimptomatică. Aceste leziuni pot apărea în aproape toate zonele corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite în regiuni precum degetele, fața dorsală a mâinii, coate, genunchi, subraț, piept, spate, față, și, mai rar, în regiunea ano-genitală; nu apar în palme, pe tălpi sau pe mucoase.
Close-up of Molluscum Contagiosum also called water wart. Viral formations in the chin on the skin of the child. Maternal plaque is in the center and small later rash around. Health care.Detail of a molluscum contagiosum nodule produced by the Molluscipoxvirus virus on the skin of the abdomen of a child.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin. The infection is most common in children aged one to ten years old.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin or occasionally of the mucous membranes. It is caused by a DNA poxvirus called the molluscum contagiosum virus(MCV) infecting only humans.
foto: istockphoto.com
Dimensiunile lor variază de la 1-5 mm până la 10-15 mm în cazul celor de dimensiuni mari. Papulele sunt rotunde, relativ dure, de culoare roz-gălbuie și au un aspect caracteristic, vizibil în special la cele de dimensiuni mai mari, prezentând o mică depresiune în centru; la cele de dimensiuni mici această depresiune poate fi interceptată doar sub forma unui punct. Această zonă centrală este bogată în material viral și, în urma ruperii leziunii, este contagioasă și contribuie la răspândirea sa pe alte zone ale corpului (particulele virale fiind mutate cu ajutorul degetelor). Leziunile nu sunt dureroase și nu produc senzație de mâncărime. Mai rar, în cazul persoanelor cu dermatită atopică, poate fi prezentă senzația de mâncărime, cel mai probabil în corelație cu dermatita preexistentă, fapt care și determină o răspândire mai facilă a molluscum contagiosum în cazul acestor persoane.
foto: istockphoto.com
Transmiterea infecției se produce prin intermediul unei persoane contaminate, prin atingerea unei alte persoane sau a diverselor obiecte de uz personal sau comun: prosoape, haine, jucării, creioane, pixuri etc. Se poate transmite astfel prin utilizarea spațiilor publice din parcuri, piscine, bazine de înot etc.
Persoana infectată poate continua să își transmită virusul în alte zone ale corpului necontaminate încă, prin atingerea papulelor sau scărpinarea acestora și apoi atingerea unor zone de țesut sănătos. Această modalitate de transmitere se numește autoinoculare.
De regulă leziunile de molluscum se vindecă de la sine în decurs de câteva luni și nu lasă în urmă cicatrici. Dacă se rup, lichidul din centrul lor poate fi răspândit în zone ale corpului încă neafectate. Dintre complicațiile posibile amintim suprainfectarea bacteriană a acestora, în special în cazul în care copiii se scarpină și locul respectiv devine poartă de intrare pentru bacterii (acest fapt duce la apariția leziunilor cu puroi, a crustelor și este posibil să lase în urmă cicatrici). Răspândirea infecției la nivelul ochilor poate determina apariția conjunctivitei și a keratitei.
De obicei diagnosticul este ușor de pus și se bazează pe aspectul clinic specific al papulelor. Mai dificil este atunci când persoana infectată prezintă doar leziuni de dimensiuni mici, în cazul cărora depresiunea centrală nu este vizibilă. Rar, se recomandă prelevarea unei probe-biopsie pentru punerea diagnosticului.
O persoană care a fost infectată cu virusul molluscum contagiosum va putea să se reinfecteze ulterior.
Având de regulă un potențial de vindecare fără sechele, infecția cu molluscum contagiosum se vindecă de cele mai multe ori fără tratament în decurs de câteva luni.
Uneori, însă, papulele sunt dispuse în zona feței și, dacă sunt de dimensiuni mari, deranjează mai ales din punct de vedere estetic.
foto: istockphoto.com Doctor applying Chryotherapy on Patient Skin on Hand
Dintre terapiile clasice recomandate în infecția cu molluscum contagiosum menționăm:
– crioterapia (se folosește azot lichid, procedură ce poate lăsa cicatrici)
– laserterapia (cauterizarea cu laser, procedură care de asemenea poate lăsa cicatrici)
– intervenția chirurgicală (excizia lor pe cale chirurgicală lasă cicatrici)
– soluții pe bază de acid lactic și acid salicilic (trebuie aplicate cu atenție strict pe zona papulelor, putând produce arsuri pe pielea sănătoasă)
– creme cu podofilotoxina, imiquimod, cantaridină, hidroxid de potasiu, peroxid de benzoil sau tretinoin (acid retinoic).
Și în cazul molluscum infectiosum cea mai bună cale de tratament este prevenția. Este importantă educarea copiilor de mici privind utilizarea obiectelor de igienă personală: prosoapele, periuța de dinți, periile de păr, sticla de apă constituie obiecte personale și nu se împrumută. În cazul copiilor mai mari și al adulților: strugurelul/rujul, rimelul, creioanele de buze/ochi, aparatele de ras/epilat, ochelarii, lănțișoarele, brățările, inelele sunt obiecte personale. Aceste reguli previn nu doar răspândirea moluscum infectiosum, dar și a altor virusuri și bacterii.
foto: istockphoto.com
Dacă totuși am contractat infecția, vom evita să punem mâna pe papule, să le scărpinăm sau să le rupem. Dacă totuși s-a întâmplat să le atingem, este indicat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, fără a atinge alte zone ale corpului sau obiecte. Dacă am rupt papulele, zona va fi ștearsă cu un tampon steril și tamponată cu un antiseptic.
Și în cazul infestării cu molluscum contagiosum avem la dispoziție și metode de tratament pe bază de plante.
Local putem aplica comprese cu:
– ceai de salvie, gălbenele, cimbru
– ulei de arbore de ceai, cimbru, oregano, tămâie, cedru, lavandă, scorțișoară, cuișoare, neem (diluate corespunzător în funcție de vârstă în ulei de jojoba, avocado sau cătină) – se poate folosi un bețișor de ureche înmuiat în ulei, care va fi aplicat direct pe leziuni
foto: istockphoto.com Bottles of thyme and rosemary essential oil or infusion, herbal medicine.
Pentru susținerea sistemului imunitar se recomandă un regim de viață sănătos, cu respectarea programului de odihnă, un consum adecvat de apă, fructe și legume proaspete. Tot în acest sens, putem suplimenta aportul intern cu produse pe bază de echinaceea, măceș, cătină, aloe, turmeric, ghimbir, quercetină, urzică, brusture. Extractul din muguri de nuc este un produs cu efecte benefice asupra pielii și un efect antiviral și antibacterian demonstrat. Acesta poate fi asociat pentru sporirea efectului terapeutic cu consumul sevei de mesteacăn și al extractului din muguri de platan.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.
Boala zgârieturii de pisică reprezintă o afecțiune cauzată de infecția organismului uman cu o bacterie ce se transmite prin saliva unei pisici infestate. Mai rar, această boală poate fi transmisă și prin înțepătura de purice sau căpușă. Bacteria responsabilă de boală se numește Bartonella henselae. Pisicile purtătoare ale acestei bacterii sunt de obicei asimptomatice, din acest motiv proprietarii lor nu au de unde să știe în mod normal că pisica lor este infestată.
Transmiterea bacteriei de la pisică la om se poate realiza prin mușcătura sau zgârietura realizată de pisică. Mai rar, dacă tegumentul este lezat și animalul de companie ne linge în acea zonă, se poate transmite și astfel. Ea este mult mai frecventă în rândul copiilor deoarece ei nu rezistă tentației de a mângâia și lua în brațe toate animalele întâlnite. Bacteria nu se transmite de la omul infestat la alți oameni.
Simptomele bolii pot apărea într-un interval de 3-14 zile și cuprind manifestări la locul zgârieturii/mușcăturii precum: durere, roșeață, vezicule, secreții purulente, cruste. Persoana care a avut incidentul cu blănosul infestat poate dezvolta febră, frisoane, dureri de cap, stare generală proastă, oboseală, dureri musculare și/sau articulare, lipsa poftei de mâncare. Specifică acestei boli este și inflamația ganglionilor din vecinătatea rănii produse de pisică – de unde și denumirea alternativă a afecțiunii; cel mai frecvent sunt inflamați ganglionii axilari și din zona capului, dar trebuie verificate toate grupele ganglionare. Limfadenopatiile pot apărea și la două luni după inocularea bacteriei în organism.
Persoanele cu un sistem imunitar care funcționează corespunzător vor trece cu ușurință peste afecțiune, de cele mai multe ori fără a fi necesar un tratament. Ea este problematică pentru cei care au un sistem imunitar slăbit, pentru copiii mici care încă nu și-au dezvoltat sistemul imunitar și pentru vârstnici care suferă de obicei de boli cronice precum diabetul. Complicațiile acestei infecții (rare) pot fi: encefalită (dureri de cap, stări de confuzie, comă), neuroretinită (pierderea vederii unilateral pentru un interval de câteva luni, nedureroasă), sindromul oculoglandular Parinaud (conjunctivită granulomatoasă și limfadenopatie preauriculară), endocardită, osteomielită, hepatită granulomatoasă, granulom splenic, eritem nodos, vasculită.
Pentru punerea diagnosticului acestei boli, pe lângă istoricul confirmat de incidentul cu pisica sau înțepături recente de purec/căpușă, semnele și simptomele clinice prezentate de pacient, avem posibilitatea de a efectua analize din sânge care să demonstreze prezența bacteriei (Bartonella henselae ADN- test PCR) și a anticorpilor anti-Bartonella în ser (IgM și IgG).
Unele persoane pot trece peste infecție fiind asimptomatice, astfel încât nici nu vor ști că au contractat-o și nu vor primi tratament pentru aceasta.
Prevenția este cea mai importantă. Să învățăm copiii de mici că este indicat să nu mângâiem pisicile maidaneze, în special cele care observăm că au lipsuri/goluri de blană, secreții (aceasta pentru a evita transmiterea și a altor boli) sau care ne ,,sâsâie”. Dacă totuși o fac, să se spele imediat după aceea pe mâini cu apă și săpun. Dacă iau pisicile în brațe și acestea nu doresc, să nu le țină cu forța deoarece ele vor încerca să fugă, se vor zbate și, inevitabil, vor zgâria. Deparazitarea lor periodică este utilă pentru a evita înmulțirea puricilor și transmiterea bolii de la o felină la alta prin înțepăturile de purice, aceasta fiind cea mai frecventă modalitate de transmitere a bacteriei. De asemenea, nu lăsați pisicile să vă lingă dacă aveți leziuni pe piele.
Dacă totuși ați fost zgâriat sau mușcat de o pisică, spălați imediat zona cu apă și săpun, lăsând apa să curgă câteva minute pe rană și dați cu o soluție antiseptică. Dacă sângerează, mențineți două minute presiune continuă pe locul respectiv, aplicând o compresă sterilă. Ca remediu natural, puteți spăla zona cu ceai de salvie și tampona cu tinctură de propolis sau ulei esențial din arbore de ceai sau lavandă. Discutați cu medicul dumneavoastră despre aspectul, evoluția rănii și a stării generale, precum și despre necesitatea efectuării serului antitetanic sau antirabic ori a altui tratament sau a analizelor de laborator.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.
Completăm apoi până la 100 ml cu apă fiartă și răcită, apă de hamamelis sau apă de lavandă.
Pentru o mai bună stabilitate a uleiurilor esențiale se poate folosi un solubilizant care permite încorporarea uleiurilor esențiale, dar modul de preparare este puțin mai elaborat. Dacă folosim solubilizant, atunci vom amesteca întâi solubilizantul cu uleiurile esențiale și vom adăuga treptat apa, amestecând. Solubilizantul se amestecă în proporții bine stabilite cu celelalte substanțe și se găsește la magazinele de profil naturist. Nu vom mai folosi glicerina dacă folosim solubilizant.
Acest repelent poate fi folosit în siguranță atât pentru copii, cât și pentru animalele de companie. Recomand însă, în cazul copiilor mici aplicarea doar pe hăinuțe (aplicarea pe piele se va face doar după o testare prealabilă). Alegeți uleiuri esențiale de calitate. Agitați flaconul înainte de fiecare pulverizare.
Recomand recipientele mai mici, pentru a prepara de câte ori este nevoie un repelent proaspăt, având astfel garanția unei mai bune eficiențe. Mărimea dispozitivului poate fi apreciată în funcție de timpul petrecut în aer liber și de numărul de persoane care îl folosesc: dacă avem o familie cu 2-3 copii care petrece o după-amiază în aer liber, un recipient de 100 ml este posibil să nu fie suficient. Rețeta este pentru un recipient de 100 ml, iar în cazul recipientelor mai mari se va multiplica numărul picăturilor de ulei esențial.
Înțepăturile de insecte reprezintă o provocare pentru copii și adulți deopotrivă, pe tot parcursul anului, dar în special în sezonul primăvară-toamnă.
Dintre cele mai frecvente înțepături menționăm cele de: țânțar, purice, păduche, păianjen, muscă, viespe, albină, căpușă, ploșniță sau furnică.
Sunt periculoase înțepăturile de insectă?
Unele dintre ele pot transmite anumite boli sau pot provoca reacții alergice severe. Însă majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt problematice, nu transmit boli și nu creează reacții alergice puternice persoanelor fără probleme anterioare de sănătate.
Când este cazul să ne îngrijorăm?
Unele înțepături sunt foarte dureroase sau pot provoca o reacție alergică locală puternică: pielea se înroșește și se umflă (apare edemul), pot apărea vezicule. În unele cazuri acul (albină, viespe) poate rămâne în piele și trebuie scos. Alteori, întreaga insectă poate rămâne sub piele, cum este cazul căpușei și, fiind mică la început poate să nu fie observată de către părinți imediat, mai ales dacă se află în zona scalpului, în spatele urechilor etc.
Periculoase sunt înțepăturile din jurul ochilor, nasului, gurii, datorită edemului alergic care poate crea dificultăți în respirație. Acest tip de înțepături necesită de obicei prezentarea la medic de urgență.
Dacă în urma unei înțepături de insectă starea generală a persoanei devine foarte influențată prin apariția febrei, durerilor articulare sau musculare, somnolenței, oboselii excesive, durerilor de cap și apar modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, dificultăți de respirație sau chiar pierderea conștienței, atunci este necesar să ne prezentăm de urgență la medic.
foto: istockphoto.com
Dacă înțepătura a provocat o reacție violentă poate fi util, în cazul în care aveți posibilitatea, să puneți insecta (vie sau moartă) într-un recipient și să o luați cu dumneavoastră. Astfel, poate fi identificată insecta și dacă este vorba de o specie veninoasă sau, în situații speciale, poate fi trimisă la laborator pentru a fi analizată.
Cum recunoaștem o reacție alergică severă?
Recunoașterea unei reacții alergice severe (reacție anafilactică) la înțepăturile de insecte este importantă deoarece poate pune viața persoanei înțepate în pericol. Reacția alergică severă necesită tratament medical de urgență. Chiar dacă procentul persoanelor care dezvoltă reacții alergice severe este relativ mic, este util să putem recunoaște cum se manifestă acestea putând astfel salva viața unei persoane sau chiar pe a noastră.
O reacție alergică severă se poate manifesta prin:
– reacții la nivelul pielii: piele roșie (sau, dimpotrivă, palidă), senzație de mâncărime/usturime/arsură; zonele de piele roșie pot fi unice sau multiple ori se pot generaliza pe întreg corpul (urticarie); aceste zone pot avea diferite forme și mărimi, pot fi în relief sau nu, pot prezenta vezicule
– umflarea feței/buzelor/limbii/gâtului
– dificultăți la înghițire
– dificultăți de respirație/respirație șuierătoare
– modificări ale pulsului (rapid și slab)
– modificări ale tensiunii arteriale (hipotensiune)
– dureri de cap
– stări de greață însoțite sau nu de vărsături
– dureri abdominale severe/ diaree
– stări de amețeală
– leșin/pierderea conștienței.
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. O persoană care a prezentat o reacție alergică severă la o înțepătură de insectă, este foarte probabil ca la un eveniment similar să prezinte din nou reacție anafilactică. Este recomandat consultul unui medic alergolog și purtarea permanentă cu sine a unui dispozitiv de injectare intramusculară a unei substanțe recomandate în tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe dacă ați avut un prim episod de reacție anafilactică post înțepătură de insectă.
Putem preveni înțepăturile de insectă?
Putem încerca să prevenim înțepăturile de insectă prin montarea plaselor pentru insecte în locuințe. Atunci când mergem în aer liber, putem folosi îmbrăcăminte corespunzătoare: bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șosete, haine în culori deschise (pentru a putea observa cu ușurință eventualele insecte). Dacă avem păr lung, este recomandat să îl prindem într-o coadă sau coc.
Lămpile de aromaterapie constituie și în acest caz o soluție eficientă pentru interior. Putem astfel să ținem insectele la distanță difuzând uleiuri precum: eucalipt, mentă, lavandă, bergamotă, cimbru, salvie, citronella, arbore de ceai, lemongrass ș.a.
De asemenea, putem folosi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, lumânări îmbogățite cu uleiurile esențiale enumerate mai sus. Sau putem să ardem pe o farfurioară crenguțe de rozmarin și/sau salvie.
foto: istockphoto.com
Țânțarii sunt atrași de mirosul pe care îl emană pielea transpirată, de aceea o soluție în plus pentru evitarea înțepăturilor produse de ei o poate constitui efectuarea unui duș înaintea ieșirii în aer liber.
Plasarea în apropierea ferestrelor a unor ghivece cu plante precum lavandă, rozmarin, busuioc, mentă, iarba mâței (cătușnică) poate constitui o soluție în a ține insecte precum țânțarii și muștele la distanță.
foto: istockphoto.com
Nu în ultimul rând, putem apela la aplicarea unor repelente anti-insecte. Fiind fitoterapeut, vă voi recomanda repelentele naturale, care nu prezintă toxicitate pentru pielea noastră și nici pentru mediul înconjurător. Aceste repelente pot fi pulverizate pe îmbrăcăminte sau chiar direct pe piele în zonele de puls și mai expuse la potențialul atac al insectelor precum gleznele, încheieturile mâinilor sau regiunea cefei înainte de ieșirea în aer liber și ulterior la intervale de 1-2 ore (în cazul în care nu îl preparați dumneavoastră în casă vă recomand să citiți cu atenție eticheta produsului; unele repelente conțin uleiuri esențiale care nu se aplică pe pielea nou-născuților și nici a copiilor mici). Dacă ne așezăm pătura pe iarbă, putem pulveriza repelentul în perimetrul în care ne așezăm și pe pătura pe care o folosim. Evitați așezarea directă pe iarbă. Atenție să nu pulverizăm în ochi sau, în special în cazul copiilor, aceștia să nu atingă cu mâinile zonele în care au fost dați cu repelent și apoi să se frece la ochi.
Uleiurile esențiale utilizate cel mai frecvent pentru îndepărtarea insectelor sunt:
arbore de ceai (tea tree)
bergamotă
busuioc
cătușnică (rozmarin sălbatic, iarba mâței)
cedru
cimbru
citronella
eucalipt
foto: istockphoto.com
eucalipt citronat
geranium
lavandă
lămâie
lemongrass
mentă
rozmarin
scorțișoară
vanilie
verbină exotică (litsea)
tuia
ylang ylang
O rețetă de repelent natural anti-insecte puteți găsi aici:
Există în comerț brățări-repelente, plasturi impregnați cu uleiuri esențiale, lănțișoare, brățări și brelocuri care au un dispozitiv-recipient în care se montează bucăți de fetru colorat ce pot fi impregnate cu uleiuri esențiale – toate fiind utile pentru a ține insectele la distanță.
După o ieșire în aer liber, mai ales dacă a fost în parcuri sau zone bogate în vegetație, este bine să vă examinați cu atenție corpul, să faceți un duș și să puneți hainele purtate la spălat. Examinați cu atenție copiii, insistând în următoarele zone: cap (linia părului, în spatele urechilor, în pavilionul urechilor), axile, zona inghinală, abdomen (buric), în spatele genunchilor. Urmăriți copiii cu atenție și în cazul în care vedeți că duc mâna repetitiv într-o anumită zonă a corpului examinați acea zonă, poate fi sediul unei înțepături de insectă sau poate ascunde o căpușă mică.
Dacă aveți prieteni blănoși este recomandat să folosiți produsele antiparazitare recomandate de medicul veterinar și să le examinați periodic blana pentru a depista eventualii musafiri nepoftiți (pureci, căpușe).
În cazul în care vă aflați la un moment dat într-o zonă cu insecte, încercați să vă mențineți pe cât posibil calmul și să vă retrageți încet din acea zonă: dacă veți începe să alergați și să dați din mâini, nu veți face decât să agitați și să speriați insectele care se vor simți amenințate și vă vor ataca.
Ce putem face în cazul în care ne confruntăm cu mușcăturile de insecte?
Voi detalia în cele ce urmează principalele tipuri de insecte care ne pot înțepa și ce este specific fiecărui caz în parte. Majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt periculoase și pot fi tratate acasă. Citește cu atenție despre fiecare tip de înțepătură și când este cazul să te prezinți de urgență la medic.
Înțepătura de țânțar
foto: istockphoto.com
Majoritatea țânțarilor sunt inofensivi. Femelele de țânțar sunt cele care înțeapă și se hrănesc cu sânge, având nevoie de acesta pentru maturizarea și depunerea ouălor. Atunci când înțeapă, femela țânțar injectează în piele saliva sa, salivă care conține, între altele, substanțe anticoagulante (acestea împiedică coagularea sângelui pentru ca să poată fi aspirat cu ușurință prin trompă), responsabile pentru reacțiile alergice provocate.
La locul înțepăturii de țânțar apare de obicei o pată roșie și zona înțepăturii se umflă puțin (aceste leziuni se numesc medical papule). Deoarece în special copiii au tendința să se scarpine, leziunile tind să se agraveze: pielea este lezată și apar rănile, care se pot infecta.
Dintre bolile ce pot fi transmise de către țânțari, menționăm: malaria, febra galbenă și infecția cu virusul Zika. Dar trebuie să știm că nu toți țânțarii transmit aceste boli. Există anumite specii care transmit și, și în cadrul acelor specii, femelele țânțar trebuie să fie la rândul lor, infestate.
În cazul în care înțepătura de țânțar s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai verde/ ceai de gălbenele umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural precum extractul din coacăz negru.
În mod normal, la locul înțepăturii ar trebui să rămână vizibil punctul înțepăturii și o mică zonă roșie împrejur, la început ușor în relief, apoi doar la nivelul pielii. Dacă erupția ia amploare, asociază dureri articulare sau musculare, febră, greață și vărsături, dureri de cap, stare generală proastă, amețeli, leșin, atunci ne vom adresa medicului de urgență. De asemenea, dacă am călătorit într-o țară străină și înțepătura s-a produs acolo.
Dacă locul înțepăturii a fost scărpinat și s-au produs leziuni suplimentare ale pielii, este posibil să se formeze cruste și să se infecteze. În această situație zona se menține roșie, caldă, poate prezenta scurgeri purulente – caz în care trebuie examinată de medic și evaluat dacă se impune tratament antibacterian. O alternativă naturală în acest context o constituie preparatele pe bază de arbore de ceai, propolis, salvie.
Înțepătura de purice
foto: istockphoto.com
Puricele este o insectă frecvent întâlnită în gospodăriile unde sunt câini și pisici. Datorită faptului că sar, puricii pot ajunge cu ușurință la distanțe relativ mari. Ei pot supraviețui între 2 și 3 luni fără o gazdă.
Înțepătura de purice este mai intens resimțită decât cea de țânțar, saliva inoculată în timpul înțepăturii putând provoca reacții alergice puternice. Înțepătura de purice poate fi recunoscută după dispunerea mușcăturilor în grupuri de câte 3-5 înțepături și în apropierea zonelor de chilot, pantalon, șosete (deasupra liniei șosetelor), zona subrațului, în spatele genunchilor, plasate la intervale libere (deoarece purecul se deplasează prin sărituri). Locul înțepăturii va prezenta un punct roșu în mijloc și o zonă roșie, în relief, relativ dură, în jurul punctului de înțepătură.
De asemenea, putem să ne dăm seama că este vorba de o înțepătură de purice identificând mici puncte negre sau roșii pe cearșafuri sau haine, care nu sunt altceva decât materii fecale de purice (culoarea se datorează sângelui ingerat).
Puricii pot fi purtătorii anumitor boli, pe care le pot transmite prin înțepătură, precum: tifosul sau boala zgârieturii de pisică. În trecut, prin înțepăturile de purice s-a transmis ciuma.
Persoanele cu teren alergic pot prezenta reacții alergice severe – dermatita alergică la înțepătura de purice. Acestea pot dezvolta vezicule (beșici cu lichid limpede în jurul înțepăturii).
Datorită senzației puternice de mâncărime și/sau durere persoanele sensibile pot prezenta insomnie, stare de agitație.
Este necesar să ne prezentăm la medic în cazul unei dermatite severe, supurării și infectării locului de înțepătură, apariției febrei, durerilor de cap, stărilor de greață, somnolenței, inflamării ganglionilor (limfadenopatie), durerilor articulare și/sau musculare, modificării pulsului și/sau tensiunii arteriale, stărilor de amețeală sau leșin.
În cazul în care înțepătura de purice s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai de trei frați pătați umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile
– o pastă obținută din amestecul unei linguri de bicarbonat de sodiu (se poate folosi și de amoniu) și 2 linguri de apă; se poate pune o picătură de ulei esențial de mentă în pasta obținută pentru a amplifica efectul
– o felie de lămâie rece.
În plus, se recomandă schimbarea hainelor, efectuarea unor dușuri repetate (inițial cu săpun, apoi doar cu apă călduță), schimbarea lenjeriei de pat, aspirarea și scuturarea covoarelor, preșurilor, cuverturilor (acestea pot adăposti ouă de pureci). Se va acorda o atenție sporită aspirării colțurilor și crăpăturilor din parchet/podea, zonelor de sub mobilă, în care se pot afla ouăle de purice. Coconii de purice pot rezista în astfel de locuri ascunse și câteva luni.
foto: istockphoto.com
În cazul în care avem animale de companie se recomandă igienizarea periodică a canapelelor și a saltelelor folosind dispozitive de curățare profundă tip injecție-extracție. Animalele de companie vor fi deparazitate periodic; putem folosi zgărzi anti-purici.
Se recomandă și tunderea periodică a ierbii în apropierea locuinței.
Înțepătura de păduche
foto: istockphoto.com
Înțepătura de păduche constituie o problemă în special în cazul copiilor mici aflați în colectivitate, dar nu numai. Ei se atașează de părul persoanelor (indiferent dacă este curat sau nu) și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei cu părul lung (dacă mai este și creț…).
Păduchele se agață de firele de păr și se hrănește cu mici cantități de sânge. În momentul înțepăturii, păduchele injectează în piele împreună cu saliva sa anumite substanțe care împiedică coagularea sângelui și irită terminațiile nervoase de la nivelul pielii. Din acest motiv înțepătura lor provoacă mâncărimi puternice și ar trebui să ne ajute să o recunoaștem (în cazul în care nu am identificat insecta sau ouăle) semnele lăsate la limita părului pe care persoana înțepată și le face prin scărpinare (leziuni de grataj). Aceste răni pot fi observate la nivelul scalpului sau la linia părului în zona cefei și în spatele urechilor. Senzația de mâncărime este una destul de puternică, astfel încât persoana infestată cu păduchi se va scărpina într-una în cap. Copiii pot prezenta stări de nervozitate, insomnie, scăderea performanțelor școlare.
Păduchii își depun ouăle (lindini) pe lungimea firelor de păr, în apropierea scalpului. Ouăle sunt de formă ovală, de culoare alb-gălbuie.
foto: istockphoto.com
Pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora există șampoane speciale și piepteni special concepuți, cu perii foarte apropiați pentru a favoriza desprinderea ouălor (unii piepteni sunt prevăzuți și cu lupă). Mai nou, au apărut și piepteni electrici pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora, care pot ușura chinul acestei activități, având pe lângă dispozitivul clasic tip pieptene și capacitatea de aspirare și colectare a insectelor.
Lenjeria de pat și îmbrăcămintea vor fi schimbate des până la scăparea de paraziți și spălate la temperaturi înalte.
De obicei înțepătura de păduche nu pune alte probleme decât reacția alergică locală și foarte rar păduchii pot transmite boli. Îndepărtarea lor trebuie să fie cât mai rapidă pentru a preveni răspândirea în cadrul colectivității și la ceilalți membri ai familiei.
Pentru calmarea leziunilor de la nivelul scalpului și prevenirea infectării lor se poate clăti părul cu un amestec din ceai de gălbenele, levănțică, mentă și salvie.
Puteți pulveriza părul cu un dispozitiv tip spray în care preparați un amestec din apă și uleiuri esențiale cu efect insecticid: arbore de ceai, cedru, lavandă, mentă, cuișoare, eucalipt, geraniu.
Înțepătura de muscă
foto: istockphoto.com
Înțepătura de muscă nu este atât de frecventă ca și precedentele, în primul rând datorită faptului că este o insectă de dimensiuni mai mari, care poate fi observată mai ușor și care pătrunde mai greu în locuințe dacă am amplasat plase de protecție. Cu toate acestea trebuie să fim vigilenți, în special în zilele de caniculă, când, din cauza temperaturilor ridicate, muștele devin mai agresive. Înțepăturile de muscă pot provoca durere la locul înțepăturii și apariția unei zone roșii, care se estompează în decurs de câteva ore în mod normal.
De asemenea, prin înțepătura de muscă pot fi transmise anumite virusuri, precum virusul Zika. Dacă în urma unei înțepături de muscă prezentați simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, somnolență, modificări ale pulsului și/sau tensiunii, stări de amețeală sau leșin, este necesar să vă prezentați la medic.
O insectă care seamănă cu musca și poate ocazional înțepa și omul este tăunul. Înțepătura de tăun este foarte dureroasă și poate transmite numeroase boli. Dacă în urma unei înțepături de tăun locul înțepăturii se umflă foarte tare și apar secreții purulente este necesar să vă prezentați la medic.
În cazul în care înțepătura de muscă s-a produs putem aplica local remediile indicate în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de furnică
foto: istockphoto.com
Este inevitabil atunci când ieșim în aer liber să nu întâlnim furnici. Trebuie să știm că furnicile atacă doar dacă se simt amenințate. Și cum s-ar simți când copiii le strică mușuroiul cu piciorul sau lopățica? Majoritatea înțepăturilor de furnici nu sunt problematice; ele vor determina o senzație de durere și arsură la locul înțepăturii, roșeață, urmată de apariția unei mici vezicule cu lichid transparent, care în mod normal se remit în câteva zile.
Dintre speciile care pun probleme trebuie să menționăm furnicile roșii. Acestea sunt o specie de furnici mai agresive și veninoase. Înțepăturile lor provoacă local dureri intense, arsuri și vezicule, care pot persista mai multe zile, dar pot determina reacții alergice severe locale sau generale. Dacă ați fost înțepat de o furnică roșie ar fi indicat să vă prezentați într-un serviciu medical de urgență datorită potențialului alergenic puternic al înțepăturilor acestor insecte.
Dacă atunci când ieșiți în aer liber vedeți un furnicar, este indicat să vă așezați cu pătura la distanță de acesta. Dacă furnicile s-au urcat pe dumneavoastră, încercați să le dați jos de pe corp și haine și să vă îndepărtați de furnicar.
În cazul în care înțepătura de furnică s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de căpușă
A tick crawls on a man’s arm.Pair of “seed” ticks, attached to human skin with a pin near one to give an indication of their miniscule size. Seed ticks are baby ticks, freshly hatched and the are tiny. They look like specks of dust when attached to people or animals but can cause irritating bites equal to those from larger ticks. Photo taken in Gainesville, Florida, ticks were picked up while hiking in Jennings state forest in Northeast Florida. Nikon D7200 with Nikon 105mm macro lens with extension tubesTick sucking blood from human skin
Small Ixodes ricinus bug on human skin sucking blood. Tick insect parasite biting, macro photoA female dog tick (Rhipicephalus sanguineus) stuck in the arm skin of a man in SummerThe castor bean tick in human skin
foto: istockphoto.com
Căpușele sunt insecte întâlnite în zone cu multă vegetație. Înțepătura de căpușă poate trece neobservată la început deoarece, spre deosebire de înțepăturile despre care am vorbit până acum, aceasta nu este dureroasă: saliva căpușei conține substanțe anestezice, pe care le introduce în piele în timpul înțepăturii. Dar, căpușa se atașează de pielea persoanei pe care o înțeapă și continuă să se hrănească cu sângele acesteia. Dacă la început este mică și nu o observăm, pe măsură ce aspiră tot mai mult sânge, se umflă și devine vizibilă. Dacă ajunge la dimensiuni mari, poate fi îndepărtată cu ușurință sau cade singură. Cu cât căpușa rămâne mai mult timp atașată pe pielea unei persoane, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor. Boala cea mai de temut în cazul înțepăturii de căpușă este boala Lyme sau borelioza, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Nu toate căpușele transmit această bacterie, doar căpușele care sunt infectate, iar o căpușă contaminată ar trebui să stea atașată de pielea persoanei un interval de 36-48 ore pentru a o transmite.
În cazul înțepăturii de căpușă trebuie să urmărim astfel două aspecte importante. Primul este îndepărtarea cât mai rapidă și corectă a căpușei, fără a rămâne resturi din insectă sub piele. Apoi, va trebui să urmărim un semn specific al infectării cu bacteria Borrelia burgdorferi, și anume, apariția eritemului; acestuia i se adaugă semne și simptome generale precum febră, dureri de cap, dureri articulare și/sau musculare, oboseală, somnolență. Eritemul (roșeața) care apare în boala Lyme are anumite caracteristici. Astfel, există o zonă roșie de formă rotundă sau ovală, înconjurată de o zonă de piele normal colorată, care la rândul ei este înconjurată de o altă zonă roşie ce se extinde progresiv. Eritemul are astfel un aspect asemănător unei ținte.
foto: istockphoto.com
Eritemul crește cu câțiva centimetri pe zi, din acest motiv fiind numit eritem migrator, nu este dureros și nici nu dă senzație de mâncărime. De obicei eritemul apare la locul înțepăturii într-un interval cuprins între 1 zi și o lună de la momentul înțepăturii căpușei, dar poate apărea și la distanță de locul înțepăturii și dispare după câteva săptămâni. Eritemul migrator reprezintă primul stadiu al bolii Lyme. Etapele următoare ale bolii cuprind manifestări cardiace, neurologice și dureri articulare, putând dura de la câteva săptămâni până la câteva luni; ultimul stadiu poate apărea la distanță de câțiva ani. Tratamentul clasic constă în administrare orală de antibiotic. Când avem afectare neurologică, antibioticul va fi administrat intravenos.
Va trebui astfel să ne adresăm medicului dacă
– am fost înțepați de o căpușă și aceasta a stat atașată de piele mai mult de 24-36 ore (de cele mai multe ori nu putem identifica cu exactitate momentul în care s-a atașat căpușa)
– în urma înțepăturii de căpușă apare eritemul migrator
– apar simptome asemănătoare unei gripe în interval de până la o lună de la înțepătură.
Dacă am fost înțepați de o căpușă, aceasta va trebui îndepărtată. Cel mai sigur este să ne deplasăm într-un serviciu medical de chirurgie sau urgențe, care va acționa corespunzător în acest sens. Dacă din anumite motive nu ne putem prezenta la medic, putem îndepărta căpușa urmând pașii de mai jos:
foto: istockphoto.com
– avem nevoie de o pensetă cu vârf bont (există în farmacii pensete și clești speciali pentru îndepărtarea căpușelor)
– cu ajutorul pensetei, prindem căpușa cât mai aproape de piele și tragem (ușor și ferm) drept în sus, fără a roti pentru a nu rupe insecta și a rămâne segmentul cefalic al acesteia în piele și fără a strânge foarte tare, caz în care putem să o zdrobim sau să exercităm o presiune prea mare pe stomac și să forțăm eliminarea conținutului stomacului sub piele.
În mod normal, dacă, în încercarea de a scoate căpușa, parte din segmentul cefalic (căpușa nu are un cap propriu-zis) al acesteia rămâne sub piele, se va elimina în zilele următoare; există totuși un risc de infectare.
Deși controversate, există unele metode care pot determina căpușa să se desprindă singură. Acestea sunt aplicarea cu un bețișor de urechi de jur împrejurul căpușei a acetonei sau a uleiului esențial de mentă, lavandă, cimbru, oregano sau arbore de ceai. Utilizând această metodă, căpușa va părăsi singură locul în care s-a atașat, neexistând riscul rămânerii de resturi sub piele, dar este posibil ca ea să elimine o cantitate mai mare de salivă sau să regurgiteze conținutul stomacal, crescând riscul de infecție.
Nu vom încerca să presăm și să ,,stoarcem” zona în care se află căpușa deoarece insecta nu se va elimina în acest mod datorită cleștilor cu care se atașează.
După îndepărtarea căpușei, zona înțepăturii trebuie dezinfectată; dintre substanțele antiseptice naturale pot fi utile: salvia, propolisul, arborele de ceai. Zona înțepăturii va fi examinată periodic în următoarele zile și, de asemenea, întreg corpul, în cazul apariției eritemului la distanță de locul înțepăturii. Vom fi atenți și la simptomele asemănătoare gripei.
Înțepătura de ploșniță
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de ploșniță sunt relativ greu de diagnosticat, ele semănând cu cele de purice sau țânțar. Un indiciu care ar trebui să ne conducă spre identificarea ploșnițelor este acela că ne punem la somn fără nici o leziune și dimineața ne trezim cu puncte roșii pe piele. Aceasta deoarece ploșnițele ies din ascunzători noaptea, atrase fiind de dioxidul de carbon expirat de noi și de căldura corpului uman.
Atunci când ne înțeapă, ele injectează în piele substanțe cu efect anestezic, ceea ce face ca să nu ne trezim din somn în timpul înțepăturii și să nu le putem vedea. După câteva ore apare însă și senzația de durere și/sau mâncărime, destul de intensă.
Înțepăturile de ploșnițe sunt grupate câte 3-5, plasate la o oarecare distanță, mult asemănătoare celor de purice.
foto: istockphoto.com
În cazul în care înțepătura de ploșniță s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Ploșnițele se ascund în locuri întunecoase, unde există umezeală și își pot face cuiburi și depune ouăle în saltele, sub parchet, sub mobilă, pe perdele/draperii, între haine, în spatele tablourilor, veiozelor/altor obiecte decorative sau în spatele tapetului sau plăcilor de rigips. Ele pot rezista și câteva luni fără a se hrăni.
Este însă important să facem curățenie generală în locuință pentru a identifica toate cuiburile de ploșnițe și a le elimina.
Diagram showing life cycle of bed bug illustrationBed bugBed bugs
Ploșnițele nu rezistă la temperaturi care depășesc 32 ৹C. Spălarea hainelor și a lenjeriei de pat, a perdelelor și draperiilor la temperaturi cât mai ridicate va determina eliminarea insectelor. Saltelele și alte obiecte de mobilier pot fi scoase afară la soare. Recomand însă, dacă ați descoperit cuibul în saltea, să înlocuiți acea saltea. Pentru a preveni repetarea contaminării locuinței cu ploșnițe putem apela la dispozitive cu ultrasunete special concepute în acest sens și la uleiurile esențiale eficiente în îndepărtarea insectelor (menționate la începutul acestui articol).
foto: istockphoto.com
Plasați în dulapuri și în colțurile camerelor săculeți cu plante medicinale uscate precum lavandă, mentă, salvie, rozmarin, cimbru. De asemenea, puteți amesteca uleiurile esențiale menționate cu apă într-un dispozitiv tip spray și pulveriza zilnic locuința (cu mare atenție la colțuri și locurile retrase) până la dispariția ploșnițelor, apoi periodic. Dintre uleiurile menționate, uleiul de cedru este un bun insecticid.
Înțepătura de viespe
foto: istockphoto.com
Viespile sunt insecte care sunt atrase în special de mâncărurile dulci (prăjituri, siropuri, marmeladă, limonadă etc.), parfumuri florale puternice sau de apa stătătoare din bălți sau piscine. O viespe ne poate înțepa de mai multe ori, fără a-și pierde acul (spre deosebire de albină). Înțepăturile de viespe sunt periculoase pentru persoanele care sunt alergice.
Viespile înțeapă dacă sunt sau se simt atacate. Din acest motiv, atunci când vedem o viespe, este recomandat să nu începem să ne agităm și să dăm necontrolat din mâini.
Dacă în urma înțepăturii unei viespi acul acesteia a rămas în piele, este necesară eliminarea acestuia. Se va evita extragerea acului prin utilizarea pensetei, deoarece prin presiunea exercitată de strângerea pensetei putem favoriza eliberarea veninului. Acul de viespe va fi scos printr-o mișcare de rașchetare cu un cuțit cu lama boantă (de uns), un card sau chiar cu unghia, direcția fiind înspre locul în care e înfipt.
În cazul în care înțepătura de viespe s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Dacă locul înțepăturii se umflă foarte mult și pune probleme de respirație sau vedere în cazul în care este în zona feței, ne vom prezenta de urgență la medic. De asemenea, dacă apar dureri de cap, modificări ale pulsului, respirației, tensiunii, dacă ne simțim obosiți, amețiți sau avem stări de leșin.
Înțepătura de albină
foto: istockphoto.com
Ca și viespile, albinele pot fi atrase de mâncărurile dulci, parfumuri sau ape stătătoare. În plus, ele sunt atrase de flori prin natura ,,meseriei”, astfel încât este imposibil să nu ne intersectăm cu ele în ieșirile noastre în aer liber. Albinele înțeapă rar atunci când se află la distanță de stup și dacă o fac e pentru că se simt amenințate. Din acest motiv, ca și în cazul celorlalte insecte zburătoare, este recomandat să ne păstrăm calmul și să nu începem să fluturăm din mâini ori cu reviste sau haine atunci când vedem o albină.
foto: istockphoto.com
O diferență între înțepăturile de viespe și albină este aceea că, spre deosebire de viespe, albina va lăsa întotdeauna acul înfipt în piele și va muri după aceea. Acul va trebui îndepărtat cât mai repede după metoda explicată la înțepătura de viespe sau, dacă nu reușim, ne vom prezenta la un centru medical. Înțepătura de albină este periculoasă datorită potențialului alergen.
Persoanele care sunt alergice la veninul de albine pot face șoc anafilactic. O persoană care este alergică la veninul de albine nu este obligatoriu să fie alergică și la cel de viespe sau invers, între cele două tipuri neexistând alergie încrucișată.
Înțepătura de albină este destul de dureroasă, iar după injectarea veninului locul înțepăturii se înroșește și se umflă. În funcție de reacția fiecărei persoane, locul se va umfla mai mult sau mai puțin. Dacă o persoană este alergică la înțepătura de albină, aceasta va prezenta extinderea erupției, stări de amețeală, greață/vomă, umflarea buzelor/limbii/feței (edem Quincke/angioedem), dificultăți în respirație, modificări ale pulsului și tensiunii – în aceste situații se va prezenta de urgență la medic.
foto: istockphoto.com Treating the kid severe allergic reaction with the epinephrine
O persoană care a făcut șoc anafilactic la înțepătura de albină este indicat să poarte întotdeauna cu ea o seringă preumplută cu epinefrină pentru injectarea de urgență în mușchi (intramuscular) în cazul unei alte reacții alergice severe – aceasta va fi recomandată de medicul alergolog, doza fiind diferită în funcție de vârstă.
În cazul în care înțepătura de albină s-a produs putem aplica local, după extragerea acului, gheață și remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Nu trebuie să uităm însă, că înțepăturile de albine sunt folosite cu succes în diferite afecțiuni osteo-articulare și nu numai. Terapia prin înțepături de albine poate fi utilizată însă numai în cazul persoanelor care nu sunt alergice și sub stricta supraveghere a unui personal medical instruit în acest sens.
Înțepătura de păianjen
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de păianjen sunt relativ mai rare decât precedentele. Majoritatea păianjenilor sunt specii inofensive și nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor, atacând doar dacă se simt în pericol. Dintre păianjenii periculoși menționăm văduva neagră și păianjenul pustnic maro.
Înțepătura de păianjen poate fi identificată de obicei datorită particularității sale: se pot vizualiza două semne de înțepătură alăturate, nu unul singur ca în cazul celorlalte insecte. Locul se poate înroși sau umfla, poate fi mai mult sau mai puțin dureros sau poate genera senzație de mâncărime. Uneori pot apărea și vezicule.
În cazul înțepăturii unui păianjen, ne vom prezenta de urgență la medic dacă apar în următoarele ore dureri musculare, spasme/contracturi musculare, febră, frisoane, transpirație, dureri de cap, stări de greață sau vărsături, dureri abdominale, amețeală, oboseală, modificări ale pulsului și tensiunii, stări de leșin.
În cazul în care înțepătura de păianjen s-a produs, spălăm rana și putem aplica local
– gheață (toxina poate fi inactivată de aplicarea gheții)
– tinctură de arnica sau echinaceea
– oricare dintre remediile menționate în cazul celorlalte înțepături de insecte.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural și antiinflamator precum extractul din coacăz negru.
De reținut în cazul în care am fost înțepați de o insectă!
foto: istockphoto.com Insect bites flat vector illustrations set. Mosquito drinking blood, tick getting under skin, bee sting. Bed bug, ant and spider bites. Skin lesion, wound and inflammation, allergic reaction
Dacă prezentăm semnele unei reacții alergice severe, ne adresăm imediat unui serviciu medical de urgență!
Locul înțepăturii se spală și se examinează cu atenție pentru a verifica să nu fi rămas acul insectei sau insecta întreagă.
Dacă la locul înțepăturii a rămas acul insectei, acesta va fi îndepărtat!
Dacă la locul înțepăturii a rămas insecta (căpușa), aceasta trebuie scoasă cât mai repede!
Urmărim reacțiile apărute pe piele în zilele următoare înțepăturii – locul înțepăturii și zonele învecinate, în special ganglionii.
Urmărim semnele generale și în zilele următoare înțepăturii: febră, frisoane, inapetență, greață, dificultăți de înghițire și/sau respirație, dureri de cap, modificări ale pulsului sau tensiunii, dureri musculare, amețeli, somnolență, oboseală, confuzie, pierderea stării de conștiență, umflarea anumitor segmente ale corpului (în special regiunea feței).
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. Uneori nu știm ce insecte ne-au înțepat în trecut și considerăm înțepătura actuală ca fiind prima.
Ne adresăm medicului dacă apar semnele generale menționate mai sus sau locul înțepăturii se infectează.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Materialul se axează în principal pe remediile alternative care pot fi folosite în cazul înțepăturilor de insecte și pentru ținerea lor la distanță. Uneori este necesară asocierea medicației clasice. Din acest motiv, este recomandat să vă consultați cu medicul dumneavoastră în cazul în care ați fost înțepat de o insectă.
