Viața emoțională a copiilor și adolescenților este complexă, anxietatea și depresia putând lua uneori forma unor umbre care le fură zâmbetul și bucuria.
Ca părinți sau specialiști, avem responsabilitatea de a identifica semnele timpurii ale acestor tulburări și de a interveni pentru a le oferi suportul de care au nevoie.
Diferențe între copii și adolescenți
La adolescenți, manifestările anxietății și depresiei sunt mai apropiate de cele ale adulților, ceea ce le face uneori mai ușor de recunoscut și diagnosticat. Pe de altă parte, la copii, simptomele sunt adesea mascate în spatele unor comportamente sau manifestări fizice, ceea ce face diagnosticul mai dificil.
foto: istockphoto
Un adolescent care petrece ore întregi în camera sa, refuză să vorbească sau pare să fi pierdut bucuria din ochi poate trăi o furtună emoțională de fapt.
La copii, semnele pot include schimbări inexplicabile în comportament, refuzul de a se despărți de părinți sau manifestări somatice precum durerile de burtă sau de cap fără cauze medicale.
Cum recunoaștem anxietatea și depresia?
Copiii nu exprimă întotdeauna ce simt prin cuvinte. În schimb, comportamentele lor sunt adesea indicii puternice ale stării lor emoționale.
Semne frecvente la copii:
foto: istockphoto
Tulburări somatice:
dureri de burtă sau de cap repetate, greață, vărsături – fără o cauză medicală evidentă
oboseală persistentă
Probleme de somn:
dificultăți în a adormi, treziri frecvente sau coșmaruri
Schimbări de comportament:
pierderea interesului pentru activități preferate
copilul refuză să încerce lucruri noi
accese de furie inexplicabile, tantrumuri sau schimbări bruște de dispoziție
sensibilitate crescută la interacțiunile sociale
conflicte frecvente cu frații sau la școală
Atașament excesiv:
refuzul de a rămâne singur
teama de a se despărți de părinți
teama constantă de abandon, cereri constante de reasigurare („Mă iubești?”, „Fac bine?”, „Ți-e dor de mine?”)
Comportamente repetitive:
rosul unghiilor, rosul părului, mușcatul buzelor/obrajilor, zgâriatul pielii sau alte ticuri
Schimbări în apetit:
lipsa poftei de mâncare sau, dimpotrivă, mâncat excesiv
Semne frecvente la adolescenți:
Izolare socială:
refuzul de a petrece timp cu prietenii sau familia
Probleme școlare:
scăderea performanțelor școlare, dificultăți de concentrare, absențe frecvente
Gânduri de inutilitate sau devalorizare:
sentimente persistente de vinovăție, inutilitate sau lipsă de speranță
Comportamente auto-vătămătoare:
tăieturi, zgârieturi sau alte gesturi care indică un strigăt de ajutor
Lipsa bucuriei:
absența entuziasmului față de activități care în trecut le aduceau plăcere
Atacuri de panică
foto: istockphoto
Toate aceste semne pot varia în intensitate și frecvență, dar sunt un semnal de alarmă atunci când persistă o perioadă mai lungă de timp.
Cum abordăm aceste tulburări?
Abordarea anxietății și depresiei la copii și adolescenți necesită empatie, răbdare și colaborare între părinți, medici și psihoterapeuți.
Rolul părinților:
Ascultarea activă:
ascultați nu doar cu urechile, ci și cu inima: copiii vorbesc adesea prin gesturi, diferite comportamente și ne ,,vorbesc” chiar prin tăcere
Acordarea de timp:
cele mai mari conversații pot porni din momentele mici: o plimbare, o îmbrățișare, un „Sunt aici pentru tine.”
Crearea unei rutine:
un program regulat de somn, o alimentație sănătoasă și activități în aer liber pot face minuni pentru echilibrul emoțional
Cererea de ajutor:
a cere sprijinul unui specialist nu este un semn de slăbiciune, ci un act de iubire
Rolul specialiștilor:
Medicul pediatru ascultă cu atenție părintele și copilul și exclude eventualele cauze fizice ale acestor stări.
În continuare, psihoterapia este o cale esențială pentru a ajuta copiii să înceapă să-și înțeleagă emoțiile.
Printre metodele utilizate frecvent în psihoterapie se numără:
foto: istockphoto
Terapia prin desen: copiii își pot exprima emoțiile prin culori și imagini, creând un spațiu de siguranță pentru a discuta teme dificile
Modelajul cu lut: această metodă le permite celor mici să dea o formă concretă sentimentelor lor, reducând tensiunea emoțională și stimulând creativitatea
Jocuri de rol și teatru terapeutic: aceste activități îi ajută să exerseze soluții pentru situațiile care îi neliniștesc, într-un mod interactiv și non-invaziv
Tehnici de relaxare: exercițiile de respirație și meditația ghidată pot contribui la reducerea anxietății și la îmbunătățirea concentrării
Aceste tehnici creative și expresive le oferă copiilor un mediu sigur în care să își exprime emoțiile și să exploreze soluții pentru provocările cu care se confruntă. Ele sunt adaptabile și pot fi integrate în planuri terapeutice personalizate, în funcție de nevoile fiecărui copil.
Anxietatea și depresia nu sunt doar cuvinte mari, ci realități care pot fi depășite. Cu dragoste, răbdare și ajutorul potrivit, copiii și adolescenții pot reveni la un echilibru emoțional și se pot bucura de copilărie și adolescență. Ei au nevoie de noi – nu doar de lucruri materiale, ci de prezența noastră autentică, de căldura și sprijinul nostru necondiționat.
Semnalele nu trebuie ignorate. Fiecare gest, fiecare tăcere sau schimbare de comportament poate fi un strigăt de ajutor.
Ascultați-i, fiți alături de ei în momentele dificile și, atunci când este necesar, apelați cu încredere la specialiști.
Vindecarea este posibilă, iar împreună putem transforma umbrele în zâmbete și lacrimile în râsete.
Salinele, fie că vorbim de cele naturale, fie de cele artificiale, au devenit din ce în ce mai populare datorită beneficiilor lor pentru sănătate. În acest articol, vom explora beneficiile și contraindicațiile expunerii la salină, precum și diferențele dintre anumite tipuri de saline, umede sau uscate, dar și diferențele existente între aerosolii din salină și cei de la mare.
Ce este o salină?
Salina este un spațiu în care aerul este saturat cu particule de sare. Aceasta poate fi naturală sau artificială. Salinele naturale sunt practic mine de sare din munți, care au fost ulterior amenajate ca destinație terapeutică sau turistică. Salinele artificiale sunt cele amenajate în centre de tratament și concepute astfel încât să imite microclimatul specific al unei saline naturale.
Aerul sărat din salină are proprietăți terapeutice, fiind folosit pentru ameliorarea diverselor afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului imunitar. Aerosolii salini sunt de fapt micro-particule care, inhalate prin nas și gură, pătrund apoi în căile respiratorii inferioare (laringe, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare) unde reduc inflamația, refac elasticitatea membranelor celulare, dezinfectează mucoasele și reduc prezența microorganismelor. Aceste particule au proprietăți higrofile, adică absorb apa, ceea ce duce la diminuarea cantității de mucus din căile respiratorii. În plus, sarea stimulează mișcarea cililor de la nivelul celulelor epiteliale respiratorii, facilitând mobilizarea și eliminarea secrețiilor.
Copiii cu astm sau infecții respiratorii recurente pot experimenta ameliorări semnificative ale stării de sănătate după expuneri regulate la aerul din salină.
Beneficiile tratamentului în salină
Îmbunătățirea sănătății respiratorii: Sarea are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene, purificând aerul și ajutând la desfundarea căilor respiratorii și la ameliorarea simptomelor din astm, bronșită, sinuzită, rinită, hipertrofie amigdaliană, vegetații adenoide (polipi), alergie. De asemenea, salina este recomandată pentru cei cu fibroză chistică și bronșite cronice alergice sau obstructive.
Susținerea sistemului imunitar: Inhalarea aerului salin poate ajuta la fortificarea sistemului imunitar, făcând organismul mai rezistent la infecții.
Relaxează și reduce stresul: Multe persoane folosesc salinele pentru relaxare sau în stările de oboseală cronică, datorită efectului calmant pe care îl are mediul sărat asupra sistemului nervos.
Îmbunătățirea calității somnului: Aerul din salină poate contribui la o respirație mai ușoară și la reducerea sforăitului, ceea ce poate favoriza un somn mai odihnitor.
Piele sănătoasă: Sarea poate avea efecte benefice și asupra pielii, prin echilibrarea florei bacteriene de la acest nivel, ajutând la tratarea unor afecțiuni precum eczema, dermatita, psoriazisul sau acneea.
Contraindicații ale tratamentului în salină
Deși tratamentele în salină sunt, în general, sigure, există câteva contraindicații de care trebuie să ținem cont:
Afecțiuni severe ale rinichilor (insuficiență renală, transplant renal): Persoanele cu insuficiență renală ar trebui să evite salinele, deoarece acestea pot avea dificultăți în eliminarea excesului de sare din organism. Deși inhalarea particulelor de sare nu este același lucru cu ingerarea lor, totuși absorbția sării se realizează și de la nivelul căilor respiratorii; în anumite situații medicale la risc, datorită faptului că nu se poate cuantifica exact cantitatea de sare care ajunge în organism este mai prudent să evităm această expunere la mediul salin.
Afecțiuni cardiace severe (hipertensiune arterială, infarct miocardic recent, insuficiență cardiacă): Expunerea prelungită la aer sărat poate crește tensiunea arterială, ceea ce poate fi periculos pentru persoanele care suferă de hipertensiune stadiul II-III, necontrolată medicamentos sau oscilantă.
Probleme respiratorii severe: Persoanele cu afecțiuni respiratorii grave, cum ar fi tuberculoza sau cancerul pulmonar, ar trebui să evite salina, deoarece aerul sărat poate agrava simptomele.
Infecții respiratorii acute (febră, frisoane, tuse productivă) și boli infecto-contagioase
Claustrofobie, anxietate: persoanele care suferă de claustrofobie sau cele care suferă de anxietate s-ar putea să nu poată intra sau rămâne prea mult timp în saline.
Femeile însărcinate în ultimul trimestru: datorită presiunii atmosferice ușor crescute și datorită posibilității intrării în travaliu în această perioadă a sarcinii.
Alte afecțiuni: hipertiroidism, afecțiuni oncologice, epilepsie (și alte afecțiuni ce pot evolua cu pierderea stării de conștiență), criză de astm bronșic recent
Vârsta: nu se recomandă acest tip de tratament copiilor sub 3 ani sau adulților peste 65 ani, decât în situații speciale, la recomandarea medicului. Excepție fac salinele artificiale, unde haloterapia se recomandă și în afara acestor intervale (la recomandarea medicului).
Persoanele care se regăsesc la rubrica de contraindicații pot vizita totuși salinele în scop turistic, atât timp cât expunerea este limitată la o perioadă scurtă și rămâne unică. În aceste cazuri, vizita poate fi considerată sigură, având în vedere că durata redusă de expunere nu este suficientă pentru a declanșa efecte adverse semnificative. Totuși, este important ca aceste persoane să fie atente la orice semn de disconfort nou apărut.
Se recomandă, de asemenea tuturor, să acorde o atenție deosebită hidratării corespunzătoare în perioada terapiei în salină.
Criteriul vârstei și expunerea treptată
foto: istockphoto
Criteriul vârstei:
Copii: Tratamentele în salină sunt cel mai adesea recomandate pentru copii, mai ales pentru cei care suferă de afecțiuni respiratorii. Tratamentul în salină se recomandă de regulă începând cu vârsta de 3 ani, și doar în cazuri particulare, cu recomandarea medicului pediatru, înainte de această vârstă (de regulă nu sub 1 an). Durata expunerii în cazul copiilor trebuie să fie mai scurtă decât în cazul adulților, de obicei între 20 și 30 de minute per ședință. Expunerile sunt însă întotdeauna individualizate în funcție de vârstă și afecțiuni. De asemenea, este important ca părinții să fie atenți și să monitorizeze orice reacție nou apărută.
Adulți: Adulții pot beneficia de ședințe mai lungi, de până la 45-60 de minute, în funcție de afecțiune, toleranță și de recomandările medicului.
Persoane vârstnice: Persoanele în vârstă ar trebui să înceapă cu sesiuni mai scurte, de aproximativ 30 de minute, și să crească treptat durata, în funcție de starea lor generală de sănătate.
Expunerea treptată:
Începerea tratamentului: Este recomandat ca persoanele care nu au mai fost expuse la aerul salin să înceapă cu ședințe scurte, de 15-20 de minute, pentru a permite organismului să se acomodeze. Acest lucru este valabil în special pentru copii și pentru persoanele cu afecțiuni cronice.
Creșterea graduală a timpului: După câteva ședințe inițiale, durata poate fi crescută treptat cu 5-10 minute, până la atingerea unei durate maxime recomandate de medic, care poate varia între 45 și 60 de minute pentru adulți.
Monitorizarea reacțiilor: Pe măsură ce durata ședințelor crește, este esențial să se monitorizeze reacțiile organismului. Dacă apar simptome precum amețeli, dureri de cap, disconfort respirator, accese de tuse, ședința trebuie întreruptă și timpul de expunere redus la următoarea vizită.
3. Durata tratamentului: aceasta se personalizează în funcție de vârstă și afecțiuni, variind de la 7-10 zile în rândul copiilor mici și crescând la 14-21 zile pentru copiii mari și adulți. Ședințele de terapie în salină vor fi efectuate de două ori pe zi, iar curele se pot repeta odată la câteva luni dacă este necesar pentru ameliorarea simptomatologiei. Cel mai frecvent se recomandă repetarea după 6 luni, dar salinoterapia poate fi individualizată de către medicul curant în funcție de problemele de sănătate ale fiecărui pacient.
Salina umedă vs. Salina uscată
Nu toate salinele sunt la fel, există așa-numitele saline umede și saline uscate, fiecare cu indicațiile ei, pe care este bine să le cunoaștem atunci când alegem această metodă terapeutică.
Salina umedă: Aceasta implică o umiditate mai mare a aerului. Umiditatea ridicată ajută la dizolvarea și absorbția particulelor de sare în căile respiratorii. Este adesea recomandată pentru tratarea afecțiunilor respiratorii severe și pentru persoanele care nu tolerează aerul foarte uscat.
Salina uscată: În acest tip de salină, aerul este mult mai uscat, iar concentrația de particule de sare este mai mare. Salina uscată este preferată pentru tratamente scurte, fiind eficientă pentru curățarea căilor respiratorii și pentru stimularea sistemului imunitar. Este mai des întâlnită în centrele de wellness urbane.
Pe teritoriul României se regăsesc și saline umede, dintre care cea mai renumită este cea de la Turda (județul Cluj), dar și saline uscate precum cea de la Praid (județul Harghita).
foto: internet
Pentru a înțelege mai bine diferența dintre o salină umedă și una uscată, vom oferi câteva exemple concrete.
În salinele considerate umede, cum este Salina Turda, temperatura aerului se situează în jurul valorilor de 12-14 °C, iar umiditatea relativă variază între 78-82% la intrare și 73-80% în diferitele săli ale salinei.
Pe de altă parte, salinele uscate, cum este Salina Praid, au o temperatură de aproximativ 14-16 °C și o umiditate mai scăzută, cuprinsă între 66-70%.
În cazul salinelor amenajate de suprafață (salinele artificiale urbane), microclimatul este controlat pentru a menține o temperatură între 20-24 °C și o umiditate relativă de 40-60%, creând astfel condițiile ideale pentru tratamentele cu aerosoli uscați.
Există, de asemenea, în țară stațiuni balneo-climaterice pe teritoriul sau în apropierea unor foste mine de sare, unde, prin surparea galeriilor ocnei de sare au apărut lacuri de apă sărată, precum cele de la Ocna Şugatag (județul Maramureș) sau Ocna Sibiului ș.a. – unde se trateaza cu rezultate deosebite preponderent boli ale aparatului locomotor, reumatisme degenerative cronice, artroze etc.
Pentru a putea petrece timpul cât mai plăcut, în majoritatea acestor saline au fost amenajate locuri de joacă, terenuri de sport, restaurante, muzee, biserici.
Este important să alegem salinele în funcție de afecțiunile pe care urmărim să le tratăm sau ameliorăm. Salina umedă, este recomandată pentru aerosoli îndeosebi în cazul copiilor cu infecții respiratorii frecvente (acei copii care răcesc des), au vegetații adenoide (polipi), amigdale hipertrofice, astm, dar nu este atât de recomandată celor cu fond alergic. Salina uscată este recomandată în toate afecțiunile menționate, dar și celor cu teren alergic.
Cu toate acestea, efectele pot varia de la o persoană la alta, fiind întotdeauna recomandat să se consulte un medic înainte de a începe terapia într-o salină, fie ea umedă sau uscată.
Se recomandă ca ședințele de terapie în salinele naturale să fie efectuate primăvara sau toamna, datorită faptului că în salină temperaturile sunt mai scăzute și umiditatea crescută, pentru a nu fi discrepanțe foarte mari de temperatură între interior și exterior și organismul să se adapteze ușor la aceste diferențe. Există persoane, în special cele cu astm bronșic care pot face bronhospasm (contracție bruscă și involuntară a mușchilor bronhiilor care duce la îngustarea căilor respiratorii și dificultăți de respirație) în timpul terapiei în salină. Diferența mare de temperatură între înauntru și afară, în condițiile în care în salină sunt în medie 12-14°C și afară aproape 40°C poate fi un factor declanșator al bronhospasmului, care se manifestă cu dificultăți de respirație, durere în piept, tuse, respirație șuierătoare (wheezing).
Pe de altă parte, inhalarea aerosolilor de sare poate fi benefică pentru mulți, dar pentru unele persoane, particulele mici de sare pot irita căile respiratorii, în special atunci când nu se respectă timpul de expunere. Acest lucru poate provoca bronhospasm, mai ales la cei cu sensibilitate crescută a căilor respiratorii, cum ar fi persoanele cu astm, bronșită cronică sau alergii.
Pentru unele persoane, stresul sau anxietatea legate de starea lor de sănătate sau de mediul înconjurător pot provoca un bronhospasm. Deși acest lucru nu este specific salinei, poate fi o reacție la frica de a fi într-un spațiu închis sau necunoscut, mai ales dacă cineva are un istoric de atacuri de panică sau anxietate.
Aerosolii din salină vs aerosolii marini
Aerosolii salini din saline și cei de la mare au compoziții și caracteristici diferite datorită mediului în care se formează, iar aceste diferențe influențează efectele terapeutice și utilizările lor.
Aerosolii din saline se formează în interiorul minelor de sare, unde aerul este saturat cu particule fine de sare provenite din evaporarea sau desprinderea naturală a cristalelor de sare din pereții salinei. Acești aerosoli sunt compuși aproape exclusiv din clorură de sodiu (sare) și alte minerale precum calciu, magneziu și potasiu. Aceștia au, așadar, o concentrație foarte mare de particule de sare; particulele sunt de dimensiuni foarte mici, permițându-le să pătrundă adânc în căile respiratorii. Acest lucru este esențial pentru tratarea afecțiunilor respiratorii cronice, cum ar fi astmul, bronșita sau alergiile. Aerosolii din saline sunt utilizați în principal pentru tratamente respiratorii specifice, având capacitatea de a curăța și dezinfecta căile respiratorii, reducând inflamația și ameliorând simptomele bolilor cronice amintite deja. Nu în ultimul rând, aerosolii din saline sunt concentrați într-un spațiu închis și controlat, ceea ce permite o expunere consistentă și intensivă în timpul terapiei.
foto: istockphoto
Aerosolii de la mare se formează prin evaporarea apei de mare. Aerosolii marini conțin nu doar clorură de sodiu, ci și alte substanțe organice și anorganice, inclusiv iod, magneziu, și particule microscopice de alge și microorganisme. Particulele sunt mai mari și mai puțin concentrate decât cele din saline, ceea ce le face mai ușor de inhalat, dar cu o penetrare mai superficială în căile respiratorii. Aerosolii de la mare sunt considerați benefici pentru sănătate în general, având un efect tonic asupra sistemului imunitar și oferind beneficii pentru sănătatea pielii. Ei contribuie și la relaxarea și reducerea stresului, datorită atmosferei marine. În plus, sub acțiunea radiațiilor solare se stimulează sintetizarea de către organism a vitaminei D, implicată în modularea răspunsului imun, menținerea sănătății osoase și nu numai. Aerosolii marini sunt dispersați într-un mediu deschis, cu factori variabili precum vântul și umiditatea, ceea ce face ca efectele să fie mai puțin concentrate, dar mai accesibile și recreative.
Tratamentele în salină oferă, așadar, numeroase beneficii pentru sănătate, în special pentru sistemul respirator și cel imunitar. Totuși, este important să se ia în considerare contraindicațiile și să se consulte un specialist înainte de a începe un astfel de tratament, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale preexistente.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
Soluții alternative sau complementare există pentru orice problemă de sănătate, dar atunci când vine vorba despre patologiile oncologice lucrurile sunt puțin diferite. În contextul oncologiei, discuția despre soluțiile alternative și complementare devine mult mai complexă și delicată comparativ cu alte patologii. Acest lucru se datorează naturii grave a cancerului și fragilității pacienților care, în majoritatea cazurilor, se confruntă nu doar cu boala în sine, ci și cu efectele adverse semnificative ale tratamentelor convenționale (chimioterapia, radioterapia, intervențiile chirurgicale) necesare pentru a încetini sau opri progresia bolii.
Obiecția principală adusă terapiilor și soluțiilor alternative este aceea că nu se regăsesc pe același nivel de susținere științifică precum tratamentele convenționale, care au trecut prin procese riguroase de cercetare și validare științifică.
Medicina integrativă încearcă să construiască o punte între medicina convențională și soluțiile alternative, oferind o abordare holistică și personalizată. În cadrul medicinei integrative, soluțiile complementare precum fitoterapia, gemoterapia, micoterapia, homeopatia, aromoterapia, meloterapia, nutriția ortomoleculară, acupunctura, tehnicile de relaxare și masaj sunt integrate în planul de tratament sub strictă supraveghere medicală. Scopul acestei integrări este de a ameliora efectele secundare, de a reduce stresul și de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului, fără a compromite eficacitatea tratamentelor oncologice principale.
În acest sens, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog, pentru a înțelege preocupările și preferințele pacientului, dar și pentru a preveni eventuale decizii care ar putea afecta negativ prognosticul bolii.
Importanța plantelor medicinale în oncologie
În medicina alternativă și complementară, fitoterapia (terapia cu plante) ocupă un loc central. Aceasta include utilizarea extractelor din plante și a suplimentelor pe bază de plante sub orice formă poate fi administrată mai eficient pacientului: infuzie, tinctură, extract, sirop, comprimate, capsule, uleiuri volatile etc.
Plantele medicinale au fost folosite de mii de ani pentru a susține sănătatea generală și pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a cancerului. Nu trebuie să uităm că primele medicamente au fost la origine extracte din plante. Iar plantele reprezintă în continuare o resursă importantă în curs de explorare în cercetările științifice ce urmăresc descoperirea și dezvoltarea a noi preparate anticancerigene eficiente. Astfel, se discută tot mai mult de fitoterapia științifică, ce poate fi inclusă în medicina integrativă alături de preparatele convenționale utilizate în oncologie.
Alcaloizii de vinca – Catharanthus roseus
foto: istockphoto – Catharanthus roseus
În prezent, medicina modernă recunoaște valoarea unor compuși naturali derivați din plante, iar acest lucru este evident prin utilizarea în oncologie a unor medicamente precum alcaloizii de vinca – vincristina și vinblastina. Aceștia sunt obținuți din planta numită Catharanthus roseus cunoscută și sub denumirea populară de brebenoc trandafiriu sau brebenoc de Madagascar. Alcaloizii de vinca sunt utilizați în chimioterapie pentru tratarea unor tipuri de cancer precum leucemia și limfoamele, datorită capacității lor de a împiedica diviziunea celulară.
Taxanii – Taxus brevifolia
foto: istockphoto – Taxus brevifolia
Alcaloizii de vinca nu sunt însă singurul exemplu în acest sens. Astfel, taxanii sunt substanțe extrase din Taxus brevifolia, copac cunoscut sub denumirea de tisa. Din categoria taxanilor fac parte paclitaxelul și docetaxelul, primul utilizat îndeosebi în tratamentul cancerului de sân, ovarian și pulmonar.
Camptotecinele – Camptotheca acuminata
Camptotheca acuminata, cunoscută sub denumirea de arborele de fericire chinezesc, este sursa substanței active numită camptotecină, un alcaloid utilizat pentru a produce medicamente precum irinotecanul și topotecanul, folosite în principal în tratamentul cancerului colorectal, pulmonar și ovarian.
Etopozidul – Podophyllum peltatum
foto: istockphoto – Podophyllum peltatum
Podophyllum peltatum, este o plantă ce conține substanța activă numită podofilină (din care se extrage podofilotoxina). Etopozidul este un derivat semisintetic al podofilinei, fiind utilizat în tratamentul cancerului testicular, leucemiei mieloide acute și al limfoamelor. Etopozidul funcționează prin interferarea cu ADN-ul celulelor canceroase, împiedicându-le să se dividă și să se multiplice.
Alte preparate din plante cu rol anticancerigen
Iscadorul – Viscum album
Pe lângă acești derivați din plante utilizați în chimioterapie în mod curent, există și preparate care se produc și comercializează în scopul susținerii organismului pacienților cu patologii oncologice, dar care nu sunt unanim acceptate de lumea medicală. Unul dintre aceste preparate este Iscadorul, provenit din vâsc, utilizat de mulți ani în medicina alternativă europeană sub formă de preparate injectabile.
Curcumina – Curcuma longa
Turmericul este o plantă cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii și antioxidante. Curcumina, principala sa componentă activă, a fost studiată pentru potențialul său în prevenirea și tratarea diferitelor tipuri de cancer. Deși cercetările sunt în curs, curcumina este apreciată pentru capacitatea sa de a inhiba proliferarea celulelor canceroase și de a induce apoptoza acestora.
Uleiul CBD
foto: istockphoto
Uleiul CBD, extras din planta de cannabis (Cannabis sativa), a câștigat popularitate în ultimii ani datorită proprietăților sale terapeutice, explorate inclusiv în contextul tratamentului cancerului. CBD, sau canabidiolul, substanța activă din acest ulei este diferită de componenta numită tetrahidrocanabinol (THC), compusul responsabil pentru efectele psihoactive ale canabisului. CBD este apreciat pentru efectele sale antiinflamatoare, analgezice și anxiolitice, fiind utilizat pentru a ameliora o serie de simptome asociate cu cancerul și tratamentele oncologice.
Există cercetări în curs care explorează potențialul CBD de a inhiba multiplicarea celulelor canceroase. Studiile preclinice au arătat că CBD poate induce apoptoza și poate încetini proliferarea celulelor canceroase în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de colon și glioblastomul. De asemenea, se sugerează că CBD ar putea interfera cu angiogeneza, procesul prin care tumorile își dezvoltă o rețea de vase de sânge pentru a se alimenta, limitând astfel capacitatea tumorii de a crește.
Totuși, este important de menționat că aceste rezultate sunt în mare parte obținute din studii de laborator în vitro și studii pe animale. În prezent, nu există suficiente dovezi clinice pentru a recomanda CBD ca tratament unic pentru cancer, însă acesta poate fi folosit complementar altor terapii oncologice.
Uleiul de copaiba
Ulei esențial de copaiba este extras din rășina copacilor din genul Copaifera, care cresc în America de Sud. Acest ulei este cunoscut pentru conținutul său bogat în sesquiterpene, în special beta-cariofilen și diterpene, precum acidul copalic. Sesquiterpenele și, în special, beta-cariofilenul au efecte antiinflamatoare puternice prin modularea receptorilor canabinoizi de tip 2 (CB2), ceea ce ajută la reducerea inflamației cronice asociate cu progresia cancerului. În plus, uleiul de copaiba prezintă activitate citotoxică împotriva anumitor linii celulare canceroase. Studiile in vitro și in vivo sugerează că uleiul de copaiba poate induce apoptoza și poate inhiba proliferarea celulelor tumorale prin perturbarea ciclului celular și inhibarea semnalizării inflamatorii, putând reduce metastazele în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de colon și cancerul de piele (melanom).
Substanțele active explorate până acum pentru efectul lor anticancerigen sunt mult mai numeroase și nu le putem prezenta în acest material pe toate, însă nu putem să nu menționăm măcar în treacăt câteva dintre ele: quercetina, sulforafanul, resveratrolul, licopenul, berberina, apigenina, epigalocatechin-3-galat (EGCG) ș.a.
Ciupercile medicinale
foto: istockphoto
Ciupercile medicinale au fost utilizate de mii de ani în diverse sisteme tradiționale de medicină pentru proprietățile lor benefice asupra sănătății. În ultimele decenii, atenția cercetătorilor s-a concentrat pe potențialul anticancerigen al unor ciuperci specifice, care ar putea juca un rol important atât în prevenirea cancerului, cât și în sprijinirea tratamentului pacienților oncologici. Aceste ciuperci conțin o gamă variată de compuși bioactivi care pot contribui la inhibarea creșterii tumorale, stimularea sistemului imunitar și ameliorarea efectelor secundare ale terapiilor convenționale. Dintre principalele ciuperci cu potențial anticancerigen menționăm: reishi, shiitake, maitake, cordyceps, agaricus sau chaga.
Reishi (Ganoderma lucidum)
Reishi este una dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale, apreciată pentru proprietățile sale imunomodulatoare și anticancerigene. Studiile au arătat că extractele de reishi pot inhiba proliferarea celulelor canceroase, pot induce apoptoza și pot reduce metastazele. De asemenea, ciuperca reishi este cunoscută pentru capacitatea sa de a îmbunătăți funcția imunitară, ceea ce este important pentru pacienții care urmează tratamente oncologice.
Shiitake (Lentinula edodes)
Shiitake este o altă ciupercă cu proprietăți terapeutice recunoscute. Aceasta conține lentinan, un compus care s-a dovedit eficient în stimularea sistemului imunitar și în susținerea organismului în lupta împotriva cancerului. Lentinanul este utilizat în unele țări ca adjuvant în terapia cancerului, în special pentru a crește eficiența chimioterapiei și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.
Maitake (Grifola frondosa)
Maitake, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca dansatoare”, este bogată în beta-glucani, substanțe active cunoscute pentru capacitatea lor de a stimula sistemul imunitar. Studiile preclinice sugerează că maitake poate încetini creșterea tumorilor și poate crește eficacitatea tratamentelor oncologice prin activarea celulelor imunitare, cum ar fi celulele NK (natural killer) și macrofagele, care joacă un rol esențial în distrugerea celulelor canceroase.
Cordyceps (Cordyceps sinensis)
Cordyceps este utilizată tradițional în medicina chineză pentru proprietățile sale de întărire a sistemului imunitar și de creștere a vitalității. Cercetările sugerează că cordyceps poate inhiba proliferarea celulelor canceroase și poate induce apoptoza în anumite tipuri de cancer. În plus, cordyceps poate contribui la reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei și radioterapiei, cum ar fi oboseala și scăderea numărului de celule albe din sânge.
Agaricus blazei
Agaricus blazei Murill, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca lui Dumnezeu”, este o ciupercă comestibilă originară din Brazilia, dar care este cultivată și în alte țări, inclusiv în Japonia și China. De-a lungul anilor, această ciupercă a atras atenția cercetătorilor datorită proprietăților sale terapeutice, în special în ceea ce privește potențialul său anticancerigen. Ea conține o gamă largă de compuși bioactivi, printre care polizaharide, proteine, lipide și steroli. Numeroase studii preclinice au demonstrat faptul că extractele de agaricus au capacitatea de a inhiba creșterea tumorilor, atât in vitro cât și in vivo. În modelele de animale, s-a observat că tratamentul cu această ciupercă a dus la o reducere semnificativă a dimensiunii tumorilor și la o rată mai mare de supraviețuire. Studiile clinice pe pacienți umani sunt mai puține, dar rezultatele preliminare sunt promițătoare. De exemplu, un studiu efectuat pe paciente cu cancer ginecologic a arătat că administrarea sa a îmbunătățit calitatea vieții și a redus efectele secundare ale chimioterapiei. Agaricus poate avea un efect sinergic atunci când este utilizat în combinație cu terapiile convenționale, chimio și radioterapia, putând ajuta la diminuarea efectelor secundare asociate cu aceste tratamente și poate îmbunătăți răspunsul general al pacientului la tratament.
Ciuperca de mesteacăn (Chaga – Inonotus obliquus)
Chaga este o ciupercă bogată în antioxidanți, care crește în principal pe mesteacăn și este cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii și anticancerigene. Studiile indică faptul că extractele de chaga pot inhiba creșterea tumorilor și pot reduce stresul oxidativ, un factor cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea cancerului.
Includerea ciupercilor medicinale în regimul de tratament al pacienților cu cancer poate oferi astfel beneficii semnificative, atât în prevenirea bolii, cât și în îmbunătățirea rezultatelor tratamentului și a calității vieții. Cu toate acestea, este esențial ca utilizarea lor să fie discutată cu medicul oncolog și cu un medic fitoterapeut, pentru a evita posibilele interacțiuni cu alte tratamente și pentru a stabili dozele adecvate.
Suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei
Pe lângă explorarea efectului direct antitumoral, medicina alternativă și complementară poate oferi un real suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei: grețuri, vărsături, tulburări digestive, anemie, trombocitopenie sau leucopenie.
Pacienții cu cancer se confruntă adesea cu un sistem imunitar deficitar, probleme de nutriție și alte complicații, realități care necesită o gestionare foarte atentă a patologiei lor.
Gimbirul (Zingiber officinale) este bine cunoscut pentru capacitatea sa de a ameliora grețurile și vărsăturile induse de chimioterapie. Gingerolii și shogaolii, principalele substanțe active din ghimbir, acționează prin blocarea receptorilor serotoninei (5-HT3) din tractul gastrointestinal și din sistemul nervos central, reducând astfel senzația de greață și reflexul de vomă. Această acțiune este deosebit de importantă în gestionarea grețurilor și vărsăturilor induse de chimioterapie, unde ghimbirul poate fi utilizat ca un tratament complementar. Se poate folosi ca atare, sub formă de infuzie sau ulei volatil.
Ceaiul verde (Camellia sinensis) conține antioxidanți puternici care pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de daunele cauzate de radioterapie. Astfel, ceaiul verde este bogat în polifenoli, în special catechine, dintre care epigalocatechina galat (EGCG) este cea mai studiată pentru efectele sale benefice. Alte catechine importante sunt epicatechina (EC), epicatechina galat (ECG) și epigalocatechina (EGC). Acești compuși au puternice proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și anticarcinogene. Catechinele din ceaiul verde neutralizează radicalii liberi, molecule reactive care pot provoca stres oxidativ și daune la nivelul ADN-ului celulelor. Prin reducerea stresului oxidativ, antioxidanții din ceaiul verde pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de deteriorările cauzate de radiațiile utilizate în tratamentul cancerului. Catechinele din ceaiul verde inhibă totodată producția de citokine proinflamatorii, reducând inflamația indusă de radiații.
foto: istockphoto
Tot în ceea ce privește suplimentele naturale cu proprietăți protectoare față de efectele adverse ale radiațiilor, merită să amintim și: turmericul, ginsengul, ginkgo biloba, spirulina, chlorella, astragalus, rhodiola ș.a.
Echinaceea (Echinacea spp.) și astragalus (Astragalus membranaceus) sunt plante folosite frecvent în gestionarea efectelor secundare ale tratamentelor anticancerigene. Chimioterapia și radioterapia, pot avea efecte adverse semnificative asupra sistemului imunitar. Unul dintre efectele secundare critice este leucopenia, o scădere semnificativă a numărului de leucocite (globule albe), care lasă pacienții vulnerabili la infecții. Astfel, echinaceea este cunoscută pentru compușii săi activi, precum alchilamidele, acidul chicoric și polizaharidele, care au efecte imunostimulatoare și antiinflamatoare. Echinaceea stimulează activitatea fagocitară a macrofagelor și crește producția de citokine, care joacă un rol esențial în răspunsul imunitar și poate spori activitatea celulelor natural killer (NK), care sunt cruciale în distrugerea celulelor infectate sau maligne. Prin îmbunătățirea funcției imunitare, echinaceea poate ajuta, așadar, la prevenirea și combaterea infecțiilor oportuniste care apar frecvent la pacienții cu leucopenie indusă de chimioterapie. De asemenea, ea poate reduce severitatea și durata infecțiilor respiratorii și alte infecții comune în rândul pacienților cu sistem imunitar slăbit.
Cealaltă plantă menționată, astragalus, conține compuși activi precum polizaharide, saponine și flavonoide, care sunt cunoscuți pentru proprietățile lor imunostimulatoare și antioxidante. Datorită acestora, astragalus poate stimula producția de celule imune, inclusiv limfocite și macrofage, și poate îmbunătăți activitatea celulelor natural killer (NK). Studiile arată că astragalus poate reduce toxicitatea chimioterapiei și poate îmbunătăți calitatea vieții pacienților, ajutând la menținerea funcțiilor imunitare și la combaterea infecțiilor.
Cătina roșie (Tamarix gallica) reprezintă o resursă importantă pentru pacienții care se confruntă cu anemie, trombocitopenie și leucopenie post chimioterapie. Cătina roșie conține o gamă variată de compuși bioactivi, inclusiv flavonoide, taninuri și acizi organici, care contribuie la regenerarea celulară și la îmbunătățirea profilului hematologic. Flavonoidele, în special, sunt cunoscute pentru efectele lor antioxidante și antiinflamatorii, care pot ajuta la protejarea celulelor sanguine de stresul oxidativ indus de chimioterapie.
foto: istockphoto – Tamarix gallica
În cazul anemiei, care este o scădere a numărului de globule roșii sau a hemoglobinei, cătina roșie poate contribui la stimularea producției de celule roșii și la îmbunătățirea transportului de oxigen în organism.
Trombocitopenia, caracterizată printr-un număr redus de trombocite, este o altă complicație comună post-chimioterapie. Trombocitele joacă un rol esențial în coagularea sângelui, iar un nivel scăzut al acestora poate duce la risc crescut de sângerare. Consumul de cătină roșie poate ajuta la stimularea megacariocitelor din măduva osoasă, ceea ce duce la creșterea producției de trombocite și la îmbunătățirea capacității de coagulare a sângelui.
Leucopenia, o reducere a numărului de leucocite (globule albe), afectează capacitatea sistemului imunitar de a combate infecțiile. În acest sens, cătina roșie poate ajuta la regenerarea celulelor albe și la consolidarea imunității pacienților, ceea ce este crucial pentru a reduce riscul de infecții post-chimioterapie.
Uleiul CBD s-a dovedit a fi eficient pentru pacienții care urmează tratamente în urma cărora pot experimenta stări de greață, vărsături, dureri cronice, anxietate și insomnie. Prin interacțiunea cu receptorii din sistemul endocanabinoid al corpului, CBD poate reduce inflamația și poate diminua percepția durerii, oferind o alternativă sau un adjuvant la analgezicele tradiționale. Uleiul CBD este cunoscut pentru efectele sale anxiolitice și sedative ușoare, ajutând la îmbunătățirea stării generale și la reducerea stresului emoțional.
Pacienții oncologici se confruntă adesea cu un stres psihologic intens, anxietate și tulburări de somn, cauzate de diagnostic, tratamente și incertitudinea legată de prognostic. Aromoterapia, utilizând uleiuri esențiale, este o metodă complementară din ce în ce mai folosită pentru a ameliora aceste simptome și a promova relaxarea. Lavanda (Lavandula angustifolia) și valeriana(Valeriana officinalis) sunt astfel două dintre cele mai utilizate plante în acest context, cunoscute pentru proprietățile lor anxiolitice și sedative.
Meloterapia, sau terapia prin muzică, combinată cu utilizarea suplimentelor pe bază de plante cu proprietăți calmante, poate juca un rol esențial în crearea unei stări de bine și în reducerea simptomelor de depresie și anxietate. Aceste intervenții nu doar că promovează relaxarea, dar pot și ameliora tensiunea emoțională, oferind pacienților un sprijin semnificativ în gestionarea stresului.
De asemenea, tehnicile de relaxare, rugăciunea și meditația aduc beneficii importante prin îmbunătățirea echilibrului psiho-emoțional, contribuind la o mai bună gestionare a emoțiilor și la creșterea rezilienței în fața provocărilor. În acest context, psiho-oncologia, o ramură a psihologiei care s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, se dedică în mod special sprijinirii pacienților oncologici.
Homeopatia reprezintă și ea o resursă valoroasă în tratamentul complementar al afecțiunilor oncologice și în susținerea organismului pentru a face față efectelor adverse ale tratamentelor convenționale. În combaterea stărilor de disconfort digestiv din timpul chimioterapiei sunt recomandate de exemplu remedii precum Nux vomica sau Ipeca. Tratamentul homeopat este unul individualizat, în care remediul este ales pe baza totalității simptomelor fizice, emoționale și mentale ale pacientului, nu doar pe baza diagnosticului specific de cancer. Fiecare persoană este tratată în mod unic, chiar dacă mai mulți pacienți au aceeași boală. De exemplu, două paciente cu cancer de sân ar putea primi remedii homeopate diferite în funcție de simptomele lor individuale (tipul durerii, starea emoțională și alte trăsături distincte).
Medicina integrativă nu urmărește astfel să înlocuiască tratamentele convenționale, ci să le completeze printr-o abordare holistică care ia în considerare toate aspectele vieții pacientului. Prin integrarea terapiilor complementare și a plantelor medicinale în planul de tratament, se urmărește ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și oferirea unui suport fizic și emoțional pacienților. Pentru ca aceste terapii să fie sigure și eficiente, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog. Medicul poate ajuta la identificarea terapiilor complementare care sunt sigure și compatibile cu tratamentele convenționale și poate ghida pacientul către cele mai potrivite soluții pentru nevoile sale.
foto: istockphoto
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă
1. Gariboldi MB, Marras E, Ferrario N, Vivona V, Prini P, Vignati F, Perletti G. Anti-Cancer Potential of Edible/Medicinal Mushrooms in Breast Cancer. International Journal of Molecular Sciences. 2023; 24(12):10120. https://doi.org/10.3390/ijms241210120
2. Lal S, Shekher A, Puneet, Narula AS, Abrahamse H, Gupta SC. Cannabis and its constituents for cancer: History, biogenesis, chemistry and pharmacological activities. Pharmacol Res. 2021 Jan;163:105302. doi: 10.1016/j.phrs.2020.105302. Epub 2020 Nov 24. PMID: 33246167.
3. Marineci CD, Cornel Chiriţă C. Vechi şi nou în terapia antineoplazică. https://medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/vechi-si-nou-in-terapia-antineoplazica-id-1680-cmsid-62
4. Narayanan S, de Mores AR, Cohen L, Anwar MM, Lazar F, Hicklen R, Lopez G, Yang P, Bruera E. Medicinal Mushroom Supplements in Cancer: A Systematic Review of Clinical Studies. Curr Oncol Rep. 2023 Jun;25(6):569-587. doi: 10.1007/s11912-023-01408-2. Epub 2023 Mar 30. PMID: 36995535.
5. Shah Z, Gohar UF, Jamshed I, Mushtaq A, Mukhtar H, Zia-Ui-Haq M, Toma SI, Manea R, Moga M, Popovici B. Podophyllotoxin: History, Recent Advances and Future Prospects. Biomolecules. 2021 Apr 19;11(4):603. doi: 10.3390/biom11040603. PMID: 33921719; PMCID: PMC8073934.
6. Shimizu T, Kawai J, Ouchi K, Kikuchi H, Osima Y, Hidemi R. Agarol, an ergosterol derivative from Agaricus blazei, induces caspase-independent apoptosis in human cancer cells. Int J Oncol. 2016 Apr;48(4):1670-8. doi: 10.3892/ijo.2016.3391. Epub 2016 Feb 15. PMID: 26893131.
7. Wong JH, Ng TB, Chan HHL, Liu Q, Man GCW, Zhang CZ, Guan S, Ng CCW, Fang EF, Wang H, Liu F, Ye X, Rolka K, Naude R, Zhao S, Sha O, Li C, Xia L. Mushroom extracts and compounds with suppressive action on breast cancer: evidence from studies using cultured cancer cells, tumor-bearing animals, and clinical trials. Appl Microbiol Biotechnol. 2020 Jun;104(11):4675-4703. doi: 10.1007/s00253-020-10476-4. Epub 2020 Apr 9. PMID: 32274562.
8. Yu CH, Kan SF, Shu CH, Lu TJ, Sun-Hwang L, Wang PS. Inhibitory mechanisms of Agaricus blazei Murill on the growth of prostate cancer in vitro and in vivo. J Nutr Biochem. 2009 Oct;20(10):753-64. doi: 10.1016/j.jnutbio.2008.07.004. Epub 2008 Oct 16. PMID: 18926679.
9. Zhang Y, Zhang M, Jiang Y, Li X, He Y, Zeng P, Guo Z, Chang Y, Luo H, Liu Y, Hao C, Wang H, Zhang G, Zhang L. Lentinan as an immunotherapeutic for treating lung cancer: a review of 12 years clinical studies in China. J Cancer Res Clin Oncol. 2018 Nov;144(11):2177-2186. doi: 10.1007/s00432-018-2718-1. Epub 2018 Jul 24. PMID: 30043277.
Ciuboțica cucului este o plantă erbacee care poate crește până la înălțimi de 20-30 cm în zone însorite, cu sol mai umed, îndeosebi la câmpie și deal, dar nu numai. Astfel, ciuboțica cucului este o plantă frecvent întâlnită în Europa centrală și de vest sau Asia.
foto: istockphoto
De la ciuboțica cucului se pot utiliza în scop terapeutic toate părțile plantei: rizomii, rădăcinile, florile, frunzele și semințele.
Planta este bogată în principii active precum taninuri, flavonoide, saponozide, primulină, acid primulinic A, uleiuri volatile, betacaroten, vitamina C, săruri minerale.
Semințele de ciuboțica cucului sunt bogate în acizi gama-linoleici.
Preparatele pe bază de ciuboțica cucului au următoarele proprietăți: antispastice (îndeosebi pe căile respiratorii), emoliente, fluidifiante ale secreţiilor bronşice, secretolitice, calmante, sedative, cicatrizante, sudorifice.
Ciuboțica cucului este astfel recomandată în afecțiuni precum: bronşită, pneumonie, astm bronşic, tuse, gripă, cefalee, migrene, nevralgii, tulburări nervoase, insomnie, afecțiuni cardiace etc. Ciuboțica cucului stimulează secreția salivară și poate fi administrată în senzația de gură uscată. Extern, ea este indicată în cazul echimozelor, contuziilor, plăgilor și ulcerațiilor cutanate.
foto: istockphoto
Se poate utiliza sub formă de infuzie (florile și frunzele), decoct (rizomii și rădăcinile), tinctură, extract gemoterapic, vin medicinal, capsule cu pulbere din plantă, sirop, comprese/cataplasme, ulei (din semințe), cremă / unguent – singură sau în diverse combinații.
Părțile aeriene ale plantei intră în compoziția a numeroase preparate indicate pentru suținerea imunității și a aparatului respirator în afecțiuni precum: bronșite, pneumonii, astm bronșic etc. Astfel, ciuboțica cucului este un ingredient de bază în numeroase ceaiuri sau siropuri indicate în afecțiunile respiratorii cu tuse.
foto: istockphoto
Uleiul din semințe de ciubotica-cucului contribuie la reducerea colesterolului, protejează arterele, prevenind riscul apariției afecțiunilor cardiovasculare.
De asemenea, florile și frunzele proaspete se pot utiliza în salate, fiind bogate în vitamina C și betacaroten. Florile de ciuboțica cucului pot fi adăugate în diverse băuturi și preparate culinare, având o aromă specifică.
Contraindicații
În cazul respectării dozelor, ciuboțica cucului nu prezintă contraindicații absolute. Cu toate acestea, se recomandă prudență în administrarea sa femeilor însărcinate sau celor care alăptează, precum și persoanelor aflate sub tratament anticoagulant. În cazul nerespectării dozelor, pot apărea tulburări gastro-intestinale precum greața sau scaunele diareice.
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.
2. Veldman LBM, Belt-Van Zoen E, Baars EW. Mechanistic Evidence of Andrographis paniculata (Burm. f.) Wall. ex Nees, Pelargonium sidoides DC., Echinacea Species and a Combination of Hedera helix L., Primula veris L./Primula elatior L. and Thymus vulgaris L./Thymus zygis L. in the Treatment of Acute, Uncomplicated Respiratory Tract Infections: A Systematic Literature Review and Expert Interviews. Pharmaceuticals (Basel). 2023 Aug 24;16(9):1206. doi: 10.3390/ph16091206. PMID: 37765014; PMCID: PMC10537612.
Leurda este o plantă ce crește în flora spontană în zonele de deal și munte, în păduri, pe solurile umede, fertile. Dar ea poate fi cultivată și în grădină, nefiind o plantă pretențioasă, alegând totuși zone mai umbroase.
De la leurdă se folosesc îndeosebi frunzele, culese începând cu lunile martie-aprilie, preferabil înainte de înflorire, aceasta fiind perioada în care ele sunt mai bogate în principii active.
Leurda mai este numită și usturoi sălbatic sau usturoiul urșilor (Allium ursinum), deoarece tradiția ne relatează că frunzele de leurdă erau printre primele consumate de urși la ieșirea din hibernare.
foto: istockphoto.com
Apelativul de usturoi sălbatic se datorează mirosului și gustului leurdei care este foarte apropiat de cel al usturoiului. Această proprietate se datorează unei substanțe din compoziția sa, numită aliină, care se transformă în bisulfură de alil.
Frunzele de leurdă se consumă cel mai frecvent crude, adăugate în salate, sosuri, ciorbe. Dar, se pot folosi și sub formă de infuzie, tinctură sau cataplasme. O variantă foarte apreciată în gastronomie este sosul pesto de leurdă.
Leurda este foarte apreciată în special pentru proprietățile sale vitaminizante (vitamine A, B, C) și mineralizante (calciu, cupru, fier, magneziu), fiind un bun depurativ și detoxifiant, dar și pentru proprietățile antivirale, antibacteriene și antifungice.
Se recomandă pentru proprietățile sale medicinale consumul intern de frunze proaspete, infuzie sau tinctură
în curele de detoxifiere
ca remineralizant și vitaminizant
în stări de convalescență
în hipertensiune
în hipercolesterolemie
în insomnie
în stări depresive
în parazitoze intestinale
în stări infecțioase
Extern, frunzele de leurdă se utilizează sub formă de infuzie sau cataplasme în
reumatism
eczeme
furunculoze
Atenție!
Persoanele care efectuează drumeții și doresc să culeagă singuri leurdă trebuie să fie atenți să nu confunde leurda cu alte plante care seamănă destul de bine, dar au un potențial toxic. Principalul aspect care le diferențiază este mirosul tipic de usturoi al leurdei, dar este recomandat ca prima dată să culegeți leurdă împreună cu un cunoscător.
foto: istockphoto.com
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Cătina albă (Hippophaë rhamnoides) este o plantă cu numeroase proprietăți medicale, cosmetice sau alimentare.
O cunoaștem cu toții sub forma acelor fructe rotund-ovale galben-portocalii cu gust acrișor care se comercializează toamna, despre care bătrânii ne spun că sunt foarte bune pentru sănătate. De fapt, cătina este un adevărat panaceu, motiv pentru care a fost supranumită planta de aur, iar uleiul de cătină aur lichid.
Care sunt motivele pentru care cătina este atât de benefică pentru sănătate, vă invit să le descoperiți în continuare.
1. Conținutul în vitamine
Cătina conține aproximativ 200 de substanțe active cunoscute, între care vitamine lipo și hidrosolubile, minerale, proteine, acizi grași esențiali.
Vitamina C
Fructele de cătină conțin de două ori mai multă vitamina C decât măceșele și aproximativ de 10 ori mai multă decât citricele.
Mai mult, cercetările arată faptul că vitamina C din fructele de cătină este mai stabilă decât în alte fructe, păstrându-și proprietățile în caz de uscare sau fierbere.
Pe lângă vitamina C, cătina este bogată în vitaminele A și E, complexul de vitamine B (B1, B2, B6, B9), vitamina D, K și P (rutin).
2. Conținutul în minerale
Cătina este o sursă importantă de substanțe minerale precum: calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc.
3. Conținutul în acizi grași Omega
Cătina este probabil singura plantă care asigură toți acizii de tip Omega: Omega 3, Omega 6, Omega 7 și Omega 9.
Acizii grași de tip Omega 3 și 6 sunt grăsimi polinesaturate pe care organismul nostru nu le poate produce singur (din acest motiv sunt numite grăsimi esențiale) și pe care trebuie astfel să le obțină prin aport extern: alimente sau suplimente.
Acizii grași de tip Omega 7 și 9 sunt grăsimi mononesaturate, neesențiale, adică pe care organismul le poate produce.
Acizii grași de tip Omega au rol imunomodulator, neuroprotector și antiinflamator, contribuind la ameliorarea bolilor cronice, la buna funcționare a aparatului cardio-vascular, la susținerea funcției neuro-cognitive etc.
4. Conținutul în antioxidanți
Alături de vitaminele A, C, E cu rol antioxidant, cătina este bogată și în alte substanțe care reduc radicalii liberi din organism: flavonoide (quercetină, isorhamnetină), carotenoizi (licopen, luteină, zeaxantină, betacaroten), compuși fenolici (acid galic, acid cafeic), acizii grași Omega ș.a.
Antioxidanții, așa cum le spune și numele, împiedică oxidarea și degradarea celulară, ceea ce contribuie la încetinirea proceselor de îmbătrânire a organismului.
5. Conținutul în proteine și aminoacizi
Pe lângă toate substanțele enumerate anterior, trebuie să subliniem conținutul în proteine și aminoacizi al cătinei, fapt care o face benefică în susținerea sănătății organismului.
Cătina conține 18 aminoacizi, inclusiv toți aminoacizii esențiali (izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonină, triptofan, valină şi histidină).
Aminoacizii au un rol esențial în funcționarea organismului, fiind implicați în producerea hormonilor, buna funcționare a sistemului nervos, realizarea structurii musculare, producerea de anticorpi etc.
6. Conținutul în hormoni și precursori hormonali
Cătina, în special scoarța, are un conținut ridicat de serotonină și triptofan, care reprezintă un precursor pentru serotonină și melatonină. Iată de ce cătina este o resursă valoroasă în combaterea stresului, a stărilor depresive și a insomniei.
De asemenea, cătina se remarcă prin conținutul său în fitosteroli, mai ridicat decât în produsele pe bază de soia, cu rol în inhibarea absorbției colesterolului, efect cardioprotector și reglator al proceselor inflamatorii.
***
Datorită acestor asocieri de substanțe active, cătina este recomandată în diferite afecțiuni ale organismului.
foto: istockphoto.com
7. Afecțiuni hepatice
Conținutul în acizi grași esențiali (care sunt grăsimi sănătoase), dar și în carotenoizi și vitamina E protejează celulele hepatice și susțin regenerarea ficatului.
Cătina este recomandată astfel în:
hepatite acute și cronice
steatoză hepatică
ciroză hepatică.
Se recomandă consumul de cătină persoanelor care sunt nevoite să lucreze în medii toxice sau cărora li se administrează medicamente cu toxicitate hepatică.
8. Afecțiuni gastro-intestinale
Cătina, și în special uleiul de cătină, are rol protector și regenerator al mucoasei stomacului și intestinelor.
Conținutul în fibre al fructelor de cătină contribuie la reglarea florei intestinale și susține o digestie sănătoasă.
Astfel, cătina e recomandată în:
gastrită
ulcer gastro-duodenal (de stres sau cu Helicobacter pylori)
constipație
gastro-enterocolite.
9. Anemie
Datorită faptului că fructele de cătină sunt bogate în fier și vitamina C, consumul de cătină este recomandat persoanelor care suferă de anemie carențială.
10. Rahitism
Conținutul în vitamina D și calciu recomandă cătina ca adjuvant în rahitism, nivel insuficient de vitamina D și hipocalcemie.
11. Alte carențe minerale și vitaminice, stări de astenie, convalescență
Asocierea de minerale și polivitamine fac din cătină un aliment ce susține refacerea organismului în diferite carențe, în stări de astenie sau convalescență. De asemenea, consumul de cătină este recomandat sportivilor de performanță și persoanelor care depun efort fizic intens.
12. Infecții bacteriene, virale și fungice
Cătina posedă o activitate antivirală, antibacteriană și antifungică cu spectru larg. Studiile au demonstrat o activitate de inhibare a unor germeni precum: E. coli, Shigella dysenteriae, Yersinia enterocolitica, Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori, Streptococcus pneumoniae, Candida albicans ș.a.
Consumul de cătină poate susține astfel organismul în afecțiuni precum:
pneumonie
bronșită
sinuzită
otită
amigdalită
enterocolită
infecție urinară
ulcer cu Helicobacter pylori
candidoză.
13. Susținerea sistemului imunitar
foto: istockphoto.com
Cătina este un bun imunomodulator datorită conținutului bogat de vitamina C, flavonoide și alți antioxidanți. Conținutul în aminoacizi susține sistemul imunitar în producerea de anticorpi.
Se poate administra pentru susținerea sistemului imunitar în prevenirea și tratarea gripei, precum și a altor afecțiuni infecțioase.
14. Afecțiuni oculare
Datorită conținutului ridicat de carotenoizi, proantocianidine, antioxidanți și acizi Omega, cătina
îmbunătățește vederea
ameliorează sindromul ochiului uscat
reduce riscul de cataractă
previne bolile oculare
încetinește progresia miopiei.
15. Afecțiuni cardio-vasculare
foto: istockphoto.com
Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați echilibrează sinteza de prostaglandine cu rol reglator al tensiunii arteriale. Un alt component activ cu rol protectiv cardiovascular identificat în cătină este isorhamnetina.
16. Protector al vaselor sanguine. Coagulare
Consumul de cătină reduce fragilitatea vasculară datorită, între altele, conținutului în vitamina C și rutin.
De asemenea, fructele de cătină conțin vitamina K, care are un rol deosebit de important în coagularea sângelui și previne calcifierea vaselor de sânge (și, implicit, hipertensiunea arterială).
17. Reduce nivelul colesterolului
Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați contribuie, de asemenea, la scăderea nivelului de colesterol și trigliceride din sânge și previne ateroscleroza.
Studii realizate pe șoareci obezi au demonstrat că un consum de infuzie din frunze de cătină reduce nivelul seric al colesterolului total și trigliceridelor, precum și grăsimea viscerală.
18. Acțiune antitumorală
Numeroși compuși regăsiți și în cătină sunt studiați ca având efecte antiproliferative tumorale sau de radioprotecție. Substanțe active precum kaempferol, quercetină și izorhamnetină, regăsite în cătină, protejează celulele de deteriorarea oxidativă care poate duce la mutații genetice și, în final, la cancer.
Consumul de cătină reduce riscul bolilor oncologice și susține organismul după chimio și radioterapie.
19. Ameliorează simptomele menopauzei
Consumul de cătină poate ameliora simptomele menopauzei. Fitohormonii conținuți în cătină susțin organismul femeilor postmenopauză și contribuie la scăderea riscului de osteoporoză și la reducerea atrofiei vaginale.
20. Susține fertilitatea
Prin conținutul său în vitamina E, cătina susține sistemul reproducător feminin și masculin, fiind recomandată în infertilitate.
21. Efect antiinflamator
Cătina este un bun antiinflamator, fapt care o recomandă în
parodontoză
gingivită
afecțiuni dermatologice
alergii
astm bronșic
reumatism.
foto: istockphoto.com
22. Afecțiuni ale pielii
Consumul de cătină are un efect protector asupra pielii împotriva efectelor nocive ale radiațiilor UVA și UVB și contribuie la regenerarea celulelor pielii prin refacerea barierei lipidice de la suprafața epidermei.
Uleiul de cătină aplicat extern
calmează iritațiile pielii
contribuie la vindecarea arsurilor solare sau postradioterapie
ajută la vindecarea rănilor și escarelor
previne și tratează acneea
are efect antirid
ameliorează psoriazisul
contribuie la vindecarea eczemelor
este benefic în dermatite.
23. Efect calmant
Conținutul în serotonină al cătinei, cunoscută drept ,,hormonul fericirii”, contribuie la îmbunătățirea stării psihice. În plus, cătina conține și aminoacidul esențial triptofan, folosit de organism pentru a produce serotonina și melatonina, consumul de alimente care conțin triptofan susținând acest proces. Complexul de vitamine B are, de asemenea, un rol important în buna funcționare a sistemului nervos.
foto: istockphoto.com
Cătina este recomandată astfel în:
stres
sindrom de burnout
anxietate
stări depresive
insomnie
stări de suprasolicitare intelectuală.
24. Neuroprotecție, îmbunătățirea memoriei și a cogniției
Unul din compușii flavonoizi conținuți în cătină – isorhamnetina – are efecte protectoare cerebrovasculare. Alături de isorhamnetină, vitaminele din grupul B care se regăsesc în cătină contribuie și ele la susținerea bunei funcționări a sistemului nervos.
Consumul de cătină este recomandat în
prevenirea bolilor neurodegenerative
Alzheimer
Parkinson
scleroză multiplă
îmbunătățirea memoriei.
25. Reumatism
Efectul antiinflamator al cătinei contribuie la diminuarea simptomelor din afecțiunile reumatice: reduce tumefierile articulare, diminuează durerile osteo-articulare și încetinește progresia bolii.
26. Obezitate
Conținutul în fibre și acizi grași polinesaturați contribuie la reglarea nivelului de grăsimi din sânge și la o bună funcționare a tractului digestiv, cu rol în menținerea unei greutăți corporale normale.
27. Diabet zaharat
Cătina conține substanțe cu efect hipoglicemiant, care o recomandă persoanelor ce suferă de diabet zaharat. Studiile efectuate au demonstrat că un consum regulat de cătină poate stabiliza hiperglicemia postprandială, combate hipoglicemia ulterioară și îmbunătăți profilul glicemic.
28. Alcoolism, tabagism
Cătina este recomandată persoanelor care consumă tutun și alcool, contribuind la diminuarea consecințelor negative ale intoxicării organismului cu aceste substanțe (prin conținutul său bogat în antioxidanți). Cătina diminuează toxicitatea hepatică a alcoolului și reprezintă o sursă de vitamine, minerale și aminoacizi, necesare organismelor care duc un mod de viață nesănătos.
29. Păr frumos
Bogăția de substanțe active prezente în cătină, în special mineralele, contribuie la aspectul sănătos al scalpului și al firului de păr.
Uleiul de cătină poate fi folosit și ca mască pentru păr, singur sau alături de alte ingrediente cosmetice.
30. Unghii sănătoase
Cătina este benefică și pentru unghii. Uleiul de cătină poate reprezenta un tratament pentru reducerea exfolierii unghiilor. Datorită proprietăților antifungice, contribuie la menținerea unui aspect sănătos al unghiilor și la prevenirea sau tratarea onicomicozelor.
***
Cum consumăm cătina?
foto: istockphoto.com Sea buckthorn frozen in pieces of ice, macro. Healthy organic food.
De la cătină se pot utiliza fructele, frunzele, mlădițele, semințele și scoarța.
Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate sub formă de ceai, suc, sirop, gem, vin, tinctură. Uscate, se pot măcina și consuma sub formă de pulbere. O altă modalitate de consum este prin adăugarea fructelor în fursecuri, prăjituri, smoothie, shake-uri, înghețată.
Uleiul de cătină poate fi preparat din fructe sau semințe.
Uleiul din semințe de cătină se folosește pentru uz extern, diluat cu alte uleiuri vegetale, ca hidratant și calmant în iritații ale pielii, acnee, cuperoză, răni, arsuri, ten ridat sau ca protector solar.
Uleiul din fructe de cătină se folosește atât pentru uz intern, cât și extern în afecțiunile enumerate.
Infuzia din frunze de cătină reprezintă o sursă de vitamine, antioxidanți, aminoacizi, acizi grași și minerale. Se consumă ca tonic general, pentru reglarea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului, susținerea sistemului imunitar, în afecțiuni hepatice, anemie, stări alergice, afecțiuni ale pielii.
Tinctura de cătină se prepară prin macerarea alcoolică a fructelor, crenguțelor sau scoarței.
Extractul din muguri de cătină este recomandat în susținerea sistemului imunitar, anemie, anorexie, ca tonic al sistemului nervos, în situații de suprasolicitare fizică și psihică.
De asemenea, cătina se comercializează sub formă de capsule cu ulei sau pulbere din fructe, consumul fiind indicat în perioade de convalescență, astenie fizică și psihică, precum și în toate afecțiunile menționate mai sus.
Unguentul pe bază de cătină are acțiune emolientă, cicatrizantă, antiseptică și este recomandat în eczeme, acnee, arsuri, degerături, hemoroizi, psoriazis.
Administrarea produselor din cătină va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de afecțiunile existente.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.
2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.
3. De Seta F, Caruso S, Di Lorenzo G, Romano F, Mirandola M, Nappi RE. Efficacy and safety of a new vaginal gel for the treatment of symptoms associated with vulvovaginal atrophy in postmenopausal women: A double-blind randomized placebo-controlled study. Maturitas. 2021 May;147:34-40. doi: 10.1016/j.maturitas.2021.03.002. Epub 2021 Mar 4. PMID: 33832645.
4. Dupak R, Hrnkova J, Simonova N, Kovac J, Ivanisova E, Kalafova A, Schneidgenova M, Prnova MS, Brindza J, Tokarova K, Capcarova M. The consumption of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) effectively alleviates type 2 diabetes symptoms in spontaneous diabetic rats. Res Vet Sci. 2022 Aug 31;152:261-269. doi: 10.1016/j.rvsc.2022.08.022. Epub ahead of print. PMID: 36063603.
5. Galitsyn, G. U., KreymeGalitsyn, G. U., Kreymer, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.r, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.
6. Gong G, Guan YY, Zhang ZL, Rahman K, Wang SJ, Zhou S, Luan X, Zhang H. Isorhamnetin: A review of pharmacological effects. Biomed Pharmacother. 2020 Aug;128:110301. doi: 10.1016/j.biopha.2020.110301. Epub 2020 Jun 2. PMID: 32502837.
7. Guo C, Han L, Li M, Yu L. Seabuckthorn (Hippophaë rhamnoides) Freeze-Dried Powder Protects against High-Fat Diet-Induced Obesity, Lipid Metabolism Disorders by Modulating the Gut Microbiota of Mice. Nutrients. 2020 Jan 20;12(1):265. doi: 10.3390/nu12010265. PMID: 31968607; PMCID: PMC7020008.
8. Janceva S, Andersone A, Lauberte L, Bikovens O, Nikolajeva V, Jashina L, … & Krasilnikova J (2022). Sea buckthorn (Hippophae rhamnoides) waste biomass after harvesting as a source of valuable biologically active compounds with nutraceutical and antibacterial potential. Plants, 11(5), 642.
9. Jaśniewska A, Diowksz A. Wide Spectrum of Active Compounds in Sea Buckthorn (Hippophae rhamnoides) for Disease Prevention and Food Production. Antioxidants (Basel). 2021 Aug 12;10(8):1279. doi: 10.3390/antiox10081279. PMID: 34439527; PMCID: PMC8389226.
10. Lee HI, Kim MS, Lee KM, Park SK, Seo KI, Kim HJ, Kim MJ, Choi MS, Lee MK. Anti-visceral obesity and antioxidant effects of powdered sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) leaf tea in diet-induced obese mice. Food Chem Toxicol. 2011 Sep;49(9):2370-6. doi: 10.1016/j.fct.2011.06.049. Epub 2011 Jun 23. PMID: 21723364.
11. Olas B, Skalski B, Ulanowska K. The Anticancer Activity of Sea Buckthorn [Elaeagnus rhamnoides (L.) A. Nelson]. Front Pharmacol. 2018 Mar 15;9:232. doi: 10.3389/fphar.2018.00232. PMID: 29593547; PMCID: PMC5861756.
12. Ren R, Li N, Su C, Wang Y, Zhao X, Yang L, Li Y, Zhang B, Chen J, Ma X. The bioactive components as well as the nutritional and health effects of sea buckthorn. RSC Adv. 2020 Dec 17;10(73):44654-44671. doi: 10.1039/d0ra06488b. PMID: 35516250; PMCID: PMC9058667.
13. Zielińska A, Nowak I. Abundance of active ingredients in sea-buckthorn oil. Lipids Health Dis. 2017 May 19;16(1):95. doi: 10.1186/s12944-017-0469-7. PMID: 28526097; PMCID: PMC5438513.
Înțepăturile de insecte reprezintă o provocare pentru copii și adulți deopotrivă, pe tot parcursul anului, dar în special în sezonul primăvară-toamnă.
Dintre cele mai frecvente înțepături menționăm cele de: țânțar, purice, păduche, păianjen, muscă, viespe, albină, căpușă, ploșniță sau furnică.
Sunt periculoase înțepăturile de insectă?
Unele dintre ele pot transmite anumite boli sau pot provoca reacții alergice severe. Însă majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt problematice, nu transmit boli și nu creează reacții alergice puternice persoanelor fără probleme anterioare de sănătate.
Când este cazul să ne îngrijorăm?
Unele înțepături sunt foarte dureroase sau pot provoca o reacție alergică locală puternică: pielea se înroșește și se umflă (apare edemul), pot apărea vezicule. În unele cazuri acul (albină, viespe) poate rămâne în piele și trebuie scos. Alteori, întreaga insectă poate rămâne sub piele, cum este cazul căpușei și, fiind mică la început poate să nu fie observată de către părinți imediat, mai ales dacă se află în zona scalpului, în spatele urechilor etc.
Periculoase sunt înțepăturile din jurul ochilor, nasului, gurii, datorită edemului alergic care poate crea dificultăți în respirație. Acest tip de înțepături necesită de obicei prezentarea la medic de urgență.
Dacă în urma unei înțepături de insectă starea generală a persoanei devine foarte influențată prin apariția febrei, durerilor articulare sau musculare, somnolenței, oboselii excesive, durerilor de cap și apar modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, dificultăți de respirație sau chiar pierderea conștienței, atunci este necesar să ne prezentăm de urgență la medic.
foto: istockphoto.com
Dacă înțepătura a provocat o reacție violentă poate fi util, în cazul în care aveți posibilitatea, să puneți insecta (vie sau moartă) într-un recipient și să o luați cu dumneavoastră. Astfel, poate fi identificată insecta și dacă este vorba de o specie veninoasă sau, în situații speciale, poate fi trimisă la laborator pentru a fi analizată.
Cum recunoaștem o reacție alergică severă?
Recunoașterea unei reacții alergice severe (reacție anafilactică) la înțepăturile de insecte este importantă deoarece poate pune viața persoanei înțepate în pericol. Reacția alergică severă necesită tratament medical de urgență. Chiar dacă procentul persoanelor care dezvoltă reacții alergice severe este relativ mic, este util să putem recunoaște cum se manifestă acestea putând astfel salva viața unei persoane sau chiar pe a noastră.
O reacție alergică severă se poate manifesta prin:
– reacții la nivelul pielii: piele roșie (sau, dimpotrivă, palidă), senzație de mâncărime/usturime/arsură; zonele de piele roșie pot fi unice sau multiple ori se pot generaliza pe întreg corpul (urticarie); aceste zone pot avea diferite forme și mărimi, pot fi în relief sau nu, pot prezenta vezicule
– umflarea feței/buzelor/limbii/gâtului
– dificultăți la înghițire
– dificultăți de respirație/respirație șuierătoare
– modificări ale pulsului (rapid și slab)
– modificări ale tensiunii arteriale (hipotensiune)
– dureri de cap
– stări de greață însoțite sau nu de vărsături
– dureri abdominale severe/ diaree
– stări de amețeală
– leșin/pierderea conștienței.
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. O persoană care a prezentat o reacție alergică severă la o înțepătură de insectă, este foarte probabil ca la un eveniment similar să prezinte din nou reacție anafilactică. Este recomandat consultul unui medic alergolog și purtarea permanentă cu sine a unui dispozitiv de injectare intramusculară a unei substanțe recomandate în tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe dacă ați avut un prim episod de reacție anafilactică post înțepătură de insectă.
Putem preveni înțepăturile de insectă?
Putem încerca să prevenim înțepăturile de insectă prin montarea plaselor pentru insecte în locuințe. Atunci când mergem în aer liber, putem folosi îmbrăcăminte corespunzătoare: bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șosete, haine în culori deschise (pentru a putea observa cu ușurință eventualele insecte). Dacă avem păr lung, este recomandat să îl prindem într-o coadă sau coc.
Lămpile de aromaterapie constituie și în acest caz o soluție eficientă pentru interior. Putem astfel să ținem insectele la distanță difuzând uleiuri precum: eucalipt, mentă, lavandă, bergamotă, cimbru, salvie, citronella, arbore de ceai, lemongrass ș.a.
De asemenea, putem folosi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, lumânări îmbogățite cu uleiurile esențiale enumerate mai sus. Sau putem să ardem pe o farfurioară crenguțe de rozmarin și/sau salvie.
foto: istockphoto.com
Țânțarii sunt atrași de mirosul pe care îl emană pielea transpirată, de aceea o soluție în plus pentru evitarea înțepăturilor produse de ei o poate constitui efectuarea unui duș înaintea ieșirii în aer liber.
Plasarea în apropierea ferestrelor a unor ghivece cu plante precum lavandă, rozmarin, busuioc, mentă, iarba mâței (cătușnică) poate constitui o soluție în a ține insecte precum țânțarii și muștele la distanță.
foto: istockphoto.com
Nu în ultimul rând, putem apela la aplicarea unor repelente anti-insecte. Fiind fitoterapeut, vă voi recomanda repelentele naturale, care nu prezintă toxicitate pentru pielea noastră și nici pentru mediul înconjurător. Aceste repelente pot fi pulverizate pe îmbrăcăminte sau chiar direct pe piele în zonele de puls și mai expuse la potențialul atac al insectelor precum gleznele, încheieturile mâinilor sau regiunea cefei înainte de ieșirea în aer liber și ulterior la intervale de 1-2 ore (în cazul în care nu îl preparați dumneavoastră în casă vă recomand să citiți cu atenție eticheta produsului; unele repelente conțin uleiuri esențiale care nu se aplică pe pielea nou-născuților și nici a copiilor mici). Dacă ne așezăm pătura pe iarbă, putem pulveriza repelentul în perimetrul în care ne așezăm și pe pătura pe care o folosim. Evitați așezarea directă pe iarbă. Atenție să nu pulverizăm în ochi sau, în special în cazul copiilor, aceștia să nu atingă cu mâinile zonele în care au fost dați cu repelent și apoi să se frece la ochi.
Uleiurile esențiale utilizate cel mai frecvent pentru îndepărtarea insectelor sunt:
arbore de ceai (tea tree)
bergamotă
busuioc
cătușnică (rozmarin sălbatic, iarba mâței)
cedru
cimbru
citronella
eucalipt
foto: istockphoto.com
eucalipt citronat
geranium
lavandă
lămâie
lemongrass
mentă
rozmarin
scorțișoară
vanilie
verbină exotică (litsea)
tuia
ylang ylang
O rețetă de repelent natural anti-insecte puteți găsi aici:
Există în comerț brățări-repelente, plasturi impregnați cu uleiuri esențiale, lănțișoare, brățări și brelocuri care au un dispozitiv-recipient în care se montează bucăți de fetru colorat ce pot fi impregnate cu uleiuri esențiale – toate fiind utile pentru a ține insectele la distanță.
După o ieșire în aer liber, mai ales dacă a fost în parcuri sau zone bogate în vegetație, este bine să vă examinați cu atenție corpul, să faceți un duș și să puneți hainele purtate la spălat. Examinați cu atenție copiii, insistând în următoarele zone: cap (linia părului, în spatele urechilor, în pavilionul urechilor), axile, zona inghinală, abdomen (buric), în spatele genunchilor. Urmăriți copiii cu atenție și în cazul în care vedeți că duc mâna repetitiv într-o anumită zonă a corpului examinați acea zonă, poate fi sediul unei înțepături de insectă sau poate ascunde o căpușă mică.
Dacă aveți prieteni blănoși este recomandat să folosiți produsele antiparazitare recomandate de medicul veterinar și să le examinați periodic blana pentru a depista eventualii musafiri nepoftiți (pureci, căpușe).
În cazul în care vă aflați la un moment dat într-o zonă cu insecte, încercați să vă mențineți pe cât posibil calmul și să vă retrageți încet din acea zonă: dacă veți începe să alergați și să dați din mâini, nu veți face decât să agitați și să speriați insectele care se vor simți amenințate și vă vor ataca.
Ce putem face în cazul în care ne confruntăm cu mușcăturile de insecte?
Voi detalia în cele ce urmează principalele tipuri de insecte care ne pot înțepa și ce este specific fiecărui caz în parte. Majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt periculoase și pot fi tratate acasă. Citește cu atenție despre fiecare tip de înțepătură și când este cazul să te prezinți de urgență la medic.
Înțepătura de țânțar
foto: istockphoto.com
Majoritatea țânțarilor sunt inofensivi. Femelele de țânțar sunt cele care înțeapă și se hrănesc cu sânge, având nevoie de acesta pentru maturizarea și depunerea ouălor. Atunci când înțeapă, femela țânțar injectează în piele saliva sa, salivă care conține, între altele, substanțe anticoagulante (acestea împiedică coagularea sângelui pentru ca să poată fi aspirat cu ușurință prin trompă), responsabile pentru reacțiile alergice provocate.
La locul înțepăturii de țânțar apare de obicei o pată roșie și zona înțepăturii se umflă puțin (aceste leziuni se numesc medical papule). Deoarece în special copiii au tendința să se scarpine, leziunile tind să se agraveze: pielea este lezată și apar rănile, care se pot infecta.
Dintre bolile ce pot fi transmise de către țânțari, menționăm: malaria, febra galbenă și infecția cu virusul Zika. Dar trebuie să știm că nu toți țânțarii transmit aceste boli. Există anumite specii care transmit și, și în cadrul acelor specii, femelele țânțar trebuie să fie la rândul lor, infestate.
În cazul în care înțepătura de țânțar s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai verde/ ceai de gălbenele umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural precum extractul din coacăz negru.
În mod normal, la locul înțepăturii ar trebui să rămână vizibil punctul înțepăturii și o mică zonă roșie împrejur, la început ușor în relief, apoi doar la nivelul pielii. Dacă erupția ia amploare, asociază dureri articulare sau musculare, febră, greață și vărsături, dureri de cap, stare generală proastă, amețeli, leșin, atunci ne vom adresa medicului de urgență. De asemenea, dacă am călătorit într-o țară străină și înțepătura s-a produs acolo.
Dacă locul înțepăturii a fost scărpinat și s-au produs leziuni suplimentare ale pielii, este posibil să se formeze cruste și să se infecteze. În această situație zona se menține roșie, caldă, poate prezenta scurgeri purulente – caz în care trebuie examinată de medic și evaluat dacă se impune tratament antibacterian. O alternativă naturală în acest context o constituie preparatele pe bază de arbore de ceai, propolis, salvie.
Înțepătura de purice
foto: istockphoto.com
Puricele este o insectă frecvent întâlnită în gospodăriile unde sunt câini și pisici. Datorită faptului că sar, puricii pot ajunge cu ușurință la distanțe relativ mari. Ei pot supraviețui între 2 și 3 luni fără o gazdă.
Înțepătura de purice este mai intens resimțită decât cea de țânțar, saliva inoculată în timpul înțepăturii putând provoca reacții alergice puternice. Înțepătura de purice poate fi recunoscută după dispunerea mușcăturilor în grupuri de câte 3-5 înțepături și în apropierea zonelor de chilot, pantalon, șosete (deasupra liniei șosetelor), zona subrațului, în spatele genunchilor, plasate la intervale libere (deoarece purecul se deplasează prin sărituri). Locul înțepăturii va prezenta un punct roșu în mijloc și o zonă roșie, în relief, relativ dură, în jurul punctului de înțepătură.
De asemenea, putem să ne dăm seama că este vorba de o înțepătură de purice identificând mici puncte negre sau roșii pe cearșafuri sau haine, care nu sunt altceva decât materii fecale de purice (culoarea se datorează sângelui ingerat).
Puricii pot fi purtătorii anumitor boli, pe care le pot transmite prin înțepătură, precum: tifosul sau boala zgârieturii de pisică. În trecut, prin înțepăturile de purice s-a transmis ciuma.
Persoanele cu teren alergic pot prezenta reacții alergice severe – dermatita alergică la înțepătura de purice. Acestea pot dezvolta vezicule (beșici cu lichid limpede în jurul înțepăturii).
Datorită senzației puternice de mâncărime și/sau durere persoanele sensibile pot prezenta insomnie, stare de agitație.
Este necesar să ne prezentăm la medic în cazul unei dermatite severe, supurării și infectării locului de înțepătură, apariției febrei, durerilor de cap, stărilor de greață, somnolenței, inflamării ganglionilor (limfadenopatie), durerilor articulare și/sau musculare, modificării pulsului și/sau tensiunii arteriale, stărilor de amețeală sau leșin.
În cazul în care înțepătura de purice s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai de trei frați pătați umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile
– o pastă obținută din amestecul unei linguri de bicarbonat de sodiu (se poate folosi și de amoniu) și 2 linguri de apă; se poate pune o picătură de ulei esențial de mentă în pasta obținută pentru a amplifica efectul
– o felie de lămâie rece.
În plus, se recomandă schimbarea hainelor, efectuarea unor dușuri repetate (inițial cu săpun, apoi doar cu apă călduță), schimbarea lenjeriei de pat, aspirarea și scuturarea covoarelor, preșurilor, cuverturilor (acestea pot adăposti ouă de pureci). Se va acorda o atenție sporită aspirării colțurilor și crăpăturilor din parchet/podea, zonelor de sub mobilă, în care se pot afla ouăle de purice. Coconii de purice pot rezista în astfel de locuri ascunse și câteva luni.
foto: istockphoto.com
În cazul în care avem animale de companie se recomandă igienizarea periodică a canapelelor și a saltelelor folosind dispozitive de curățare profundă tip injecție-extracție. Animalele de companie vor fi deparazitate periodic; putem folosi zgărzi anti-purici.
Se recomandă și tunderea periodică a ierbii în apropierea locuinței.
Înțepătura de păduche
foto: istockphoto.com
Înțepătura de păduche constituie o problemă în special în cazul copiilor mici aflați în colectivitate, dar nu numai. Ei se atașează de părul persoanelor (indiferent dacă este curat sau nu) și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei cu părul lung (dacă mai este și creț…).
Păduchele se agață de firele de păr și se hrănește cu mici cantități de sânge. În momentul înțepăturii, păduchele injectează în piele împreună cu saliva sa anumite substanțe care împiedică coagularea sângelui și irită terminațiile nervoase de la nivelul pielii. Din acest motiv înțepătura lor provoacă mâncărimi puternice și ar trebui să ne ajute să o recunoaștem (în cazul în care nu am identificat insecta sau ouăle) semnele lăsate la limita părului pe care persoana înțepată și le face prin scărpinare (leziuni de grataj). Aceste răni pot fi observate la nivelul scalpului sau la linia părului în zona cefei și în spatele urechilor. Senzația de mâncărime este una destul de puternică, astfel încât persoana infestată cu păduchi se va scărpina într-una în cap. Copiii pot prezenta stări de nervozitate, insomnie, scăderea performanțelor școlare.
Păduchii își depun ouăle (lindini) pe lungimea firelor de păr, în apropierea scalpului. Ouăle sunt de formă ovală, de culoare alb-gălbuie.
foto: istockphoto.com
Pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora există șampoane speciale și piepteni special concepuți, cu perii foarte apropiați pentru a favoriza desprinderea ouălor (unii piepteni sunt prevăzuți și cu lupă). Mai nou, au apărut și piepteni electrici pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora, care pot ușura chinul acestei activități, având pe lângă dispozitivul clasic tip pieptene și capacitatea de aspirare și colectare a insectelor.
Lenjeria de pat și îmbrăcămintea vor fi schimbate des până la scăparea de paraziți și spălate la temperaturi înalte.
De obicei înțepătura de păduche nu pune alte probleme decât reacția alergică locală și foarte rar păduchii pot transmite boli. Îndepărtarea lor trebuie să fie cât mai rapidă pentru a preveni răspândirea în cadrul colectivității și la ceilalți membri ai familiei.
Pentru calmarea leziunilor de la nivelul scalpului și prevenirea infectării lor se poate clăti părul cu un amestec din ceai de gălbenele, levănțică, mentă și salvie.
Puteți pulveriza părul cu un dispozitiv tip spray în care preparați un amestec din apă și uleiuri esențiale cu efect insecticid: arbore de ceai, cedru, lavandă, mentă, cuișoare, eucalipt, geraniu.
Înțepătura de muscă
foto: istockphoto.com
Înțepătura de muscă nu este atât de frecventă ca și precedentele, în primul rând datorită faptului că este o insectă de dimensiuni mai mari, care poate fi observată mai ușor și care pătrunde mai greu în locuințe dacă am amplasat plase de protecție. Cu toate acestea trebuie să fim vigilenți, în special în zilele de caniculă, când, din cauza temperaturilor ridicate, muștele devin mai agresive. Înțepăturile de muscă pot provoca durere la locul înțepăturii și apariția unei zone roșii, care se estompează în decurs de câteva ore în mod normal.
De asemenea, prin înțepătura de muscă pot fi transmise anumite virusuri, precum virusul Zika. Dacă în urma unei înțepături de muscă prezentați simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, somnolență, modificări ale pulsului și/sau tensiunii, stări de amețeală sau leșin, este necesar să vă prezentați la medic.
O insectă care seamănă cu musca și poate ocazional înțepa și omul este tăunul. Înțepătura de tăun este foarte dureroasă și poate transmite numeroase boli. Dacă în urma unei înțepături de tăun locul înțepăturii se umflă foarte tare și apar secreții purulente este necesar să vă prezentați la medic.
În cazul în care înțepătura de muscă s-a produs putem aplica local remediile indicate în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de furnică
foto: istockphoto.com
Este inevitabil atunci când ieșim în aer liber să nu întâlnim furnici. Trebuie să știm că furnicile atacă doar dacă se simt amenințate. Și cum s-ar simți când copiii le strică mușuroiul cu piciorul sau lopățica? Majoritatea înțepăturilor de furnici nu sunt problematice; ele vor determina o senzație de durere și arsură la locul înțepăturii, roșeață, urmată de apariția unei mici vezicule cu lichid transparent, care în mod normal se remit în câteva zile.
Dintre speciile care pun probleme trebuie să menționăm furnicile roșii. Acestea sunt o specie de furnici mai agresive și veninoase. Înțepăturile lor provoacă local dureri intense, arsuri și vezicule, care pot persista mai multe zile, dar pot determina reacții alergice severe locale sau generale. Dacă ați fost înțepat de o furnică roșie ar fi indicat să vă prezentați într-un serviciu medical de urgență datorită potențialului alergenic puternic al înțepăturilor acestor insecte.
Dacă atunci când ieșiți în aer liber vedeți un furnicar, este indicat să vă așezați cu pătura la distanță de acesta. Dacă furnicile s-au urcat pe dumneavoastră, încercați să le dați jos de pe corp și haine și să vă îndepărtați de furnicar.
În cazul în care înțepătura de furnică s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de căpușă
A tick crawls on a man’s arm.Pair of “seed” ticks, attached to human skin with a pin near one to give an indication of their miniscule size. Seed ticks are baby ticks, freshly hatched and the are tiny. They look like specks of dust when attached to people or animals but can cause irritating bites equal to those from larger ticks. Photo taken in Gainesville, Florida, ticks were picked up while hiking in Jennings state forest in Northeast Florida. Nikon D7200 with Nikon 105mm macro lens with extension tubesTick sucking blood from human skin
Small Ixodes ricinus bug on human skin sucking blood. Tick insect parasite biting, macro photoA female dog tick (Rhipicephalus sanguineus) stuck in the arm skin of a man in SummerThe castor bean tick in human skin
foto: istockphoto.com
Căpușele sunt insecte întâlnite în zone cu multă vegetație. Înțepătura de căpușă poate trece neobservată la început deoarece, spre deosebire de înțepăturile despre care am vorbit până acum, aceasta nu este dureroasă: saliva căpușei conține substanțe anestezice, pe care le introduce în piele în timpul înțepăturii. Dar, căpușa se atașează de pielea persoanei pe care o înțeapă și continuă să se hrănească cu sângele acesteia. Dacă la început este mică și nu o observăm, pe măsură ce aspiră tot mai mult sânge, se umflă și devine vizibilă. Dacă ajunge la dimensiuni mari, poate fi îndepărtată cu ușurință sau cade singură. Cu cât căpușa rămâne mai mult timp atașată pe pielea unei persoane, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor. Boala cea mai de temut în cazul înțepăturii de căpușă este boala Lyme sau borelioza, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Nu toate căpușele transmit această bacterie, doar căpușele care sunt infectate, iar o căpușă contaminată ar trebui să stea atașată de pielea persoanei un interval de 36-48 ore pentru a o transmite.
În cazul înțepăturii de căpușă trebuie să urmărim astfel două aspecte importante. Primul este îndepărtarea cât mai rapidă și corectă a căpușei, fără a rămâne resturi din insectă sub piele. Apoi, va trebui să urmărim un semn specific al infectării cu bacteria Borrelia burgdorferi, și anume, apariția eritemului; acestuia i se adaugă semne și simptome generale precum febră, dureri de cap, dureri articulare și/sau musculare, oboseală, somnolență. Eritemul (roșeața) care apare în boala Lyme are anumite caracteristici. Astfel, există o zonă roșie de formă rotundă sau ovală, înconjurată de o zonă de piele normal colorată, care la rândul ei este înconjurată de o altă zonă roşie ce se extinde progresiv. Eritemul are astfel un aspect asemănător unei ținte.
foto: istockphoto.com
Eritemul crește cu câțiva centimetri pe zi, din acest motiv fiind numit eritem migrator, nu este dureros și nici nu dă senzație de mâncărime. De obicei eritemul apare la locul înțepăturii într-un interval cuprins între 1 zi și o lună de la momentul înțepăturii căpușei, dar poate apărea și la distanță de locul înțepăturii și dispare după câteva săptămâni. Eritemul migrator reprezintă primul stadiu al bolii Lyme. Etapele următoare ale bolii cuprind manifestări cardiace, neurologice și dureri articulare, putând dura de la câteva săptămâni până la câteva luni; ultimul stadiu poate apărea la distanță de câțiva ani. Tratamentul clasic constă în administrare orală de antibiotic. Când avem afectare neurologică, antibioticul va fi administrat intravenos.
Va trebui astfel să ne adresăm medicului dacă
– am fost înțepați de o căpușă și aceasta a stat atașată de piele mai mult de 24-36 ore (de cele mai multe ori nu putem identifica cu exactitate momentul în care s-a atașat căpușa)
– în urma înțepăturii de căpușă apare eritemul migrator
– apar simptome asemănătoare unei gripe în interval de până la o lună de la înțepătură.
Dacă am fost înțepați de o căpușă, aceasta va trebui îndepărtată. Cel mai sigur este să ne deplasăm într-un serviciu medical de chirurgie sau urgențe, care va acționa corespunzător în acest sens. Dacă din anumite motive nu ne putem prezenta la medic, putem îndepărta căpușa urmând pașii de mai jos:
foto: istockphoto.com
– avem nevoie de o pensetă cu vârf bont (există în farmacii pensete și clești speciali pentru îndepărtarea căpușelor)
– cu ajutorul pensetei, prindem căpușa cât mai aproape de piele și tragem (ușor și ferm) drept în sus, fără a roti pentru a nu rupe insecta și a rămâne segmentul cefalic al acesteia în piele și fără a strânge foarte tare, caz în care putem să o zdrobim sau să exercităm o presiune prea mare pe stomac și să forțăm eliminarea conținutului stomacului sub piele.
În mod normal, dacă, în încercarea de a scoate căpușa, parte din segmentul cefalic (căpușa nu are un cap propriu-zis) al acesteia rămâne sub piele, se va elimina în zilele următoare; există totuși un risc de infectare.
Deși controversate, există unele metode care pot determina căpușa să se desprindă singură. Acestea sunt aplicarea cu un bețișor de urechi de jur împrejurul căpușei a acetonei sau a uleiului esențial de mentă, lavandă, cimbru, oregano sau arbore de ceai. Utilizând această metodă, căpușa va părăsi singură locul în care s-a atașat, neexistând riscul rămânerii de resturi sub piele, dar este posibil ca ea să elimine o cantitate mai mare de salivă sau să regurgiteze conținutul stomacal, crescând riscul de infecție.
Nu vom încerca să presăm și să ,,stoarcem” zona în care se află căpușa deoarece insecta nu se va elimina în acest mod datorită cleștilor cu care se atașează.
După îndepărtarea căpușei, zona înțepăturii trebuie dezinfectată; dintre substanțele antiseptice naturale pot fi utile: salvia, propolisul, arborele de ceai. Zona înțepăturii va fi examinată periodic în următoarele zile și, de asemenea, întreg corpul, în cazul apariției eritemului la distanță de locul înțepăturii. Vom fi atenți și la simptomele asemănătoare gripei.
Înțepătura de ploșniță
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de ploșniță sunt relativ greu de diagnosticat, ele semănând cu cele de purice sau țânțar. Un indiciu care ar trebui să ne conducă spre identificarea ploșnițelor este acela că ne punem la somn fără nici o leziune și dimineața ne trezim cu puncte roșii pe piele. Aceasta deoarece ploșnițele ies din ascunzători noaptea, atrase fiind de dioxidul de carbon expirat de noi și de căldura corpului uman.
Atunci când ne înțeapă, ele injectează în piele substanțe cu efect anestezic, ceea ce face ca să nu ne trezim din somn în timpul înțepăturii și să nu le putem vedea. După câteva ore apare însă și senzația de durere și/sau mâncărime, destul de intensă.
Înțepăturile de ploșnițe sunt grupate câte 3-5, plasate la o oarecare distanță, mult asemănătoare celor de purice.
foto: istockphoto.com
În cazul în care înțepătura de ploșniță s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Ploșnițele se ascund în locuri întunecoase, unde există umezeală și își pot face cuiburi și depune ouăle în saltele, sub parchet, sub mobilă, pe perdele/draperii, între haine, în spatele tablourilor, veiozelor/altor obiecte decorative sau în spatele tapetului sau plăcilor de rigips. Ele pot rezista și câteva luni fără a se hrăni.
Este însă important să facem curățenie generală în locuință pentru a identifica toate cuiburile de ploșnițe și a le elimina.
Diagram showing life cycle of bed bug illustrationBed bugBed bugs
Ploșnițele nu rezistă la temperaturi care depășesc 32 ৹C. Spălarea hainelor și a lenjeriei de pat, a perdelelor și draperiilor la temperaturi cât mai ridicate va determina eliminarea insectelor. Saltelele și alte obiecte de mobilier pot fi scoase afară la soare. Recomand însă, dacă ați descoperit cuibul în saltea, să înlocuiți acea saltea. Pentru a preveni repetarea contaminării locuinței cu ploșnițe putem apela la dispozitive cu ultrasunete special concepute în acest sens și la uleiurile esențiale eficiente în îndepărtarea insectelor (menționate la începutul acestui articol).
foto: istockphoto.com
Plasați în dulapuri și în colțurile camerelor săculeți cu plante medicinale uscate precum lavandă, mentă, salvie, rozmarin, cimbru. De asemenea, puteți amesteca uleiurile esențiale menționate cu apă într-un dispozitiv tip spray și pulveriza zilnic locuința (cu mare atenție la colțuri și locurile retrase) până la dispariția ploșnițelor, apoi periodic. Dintre uleiurile menționate, uleiul de cedru este un bun insecticid.
Înțepătura de viespe
foto: istockphoto.com
Viespile sunt insecte care sunt atrase în special de mâncărurile dulci (prăjituri, siropuri, marmeladă, limonadă etc.), parfumuri florale puternice sau de apa stătătoare din bălți sau piscine. O viespe ne poate înțepa de mai multe ori, fără a-și pierde acul (spre deosebire de albină). Înțepăturile de viespe sunt periculoase pentru persoanele care sunt alergice.
Viespile înțeapă dacă sunt sau se simt atacate. Din acest motiv, atunci când vedem o viespe, este recomandat să nu începem să ne agităm și să dăm necontrolat din mâini.
Dacă în urma înțepăturii unei viespi acul acesteia a rămas în piele, este necesară eliminarea acestuia. Se va evita extragerea acului prin utilizarea pensetei, deoarece prin presiunea exercitată de strângerea pensetei putem favoriza eliberarea veninului. Acul de viespe va fi scos printr-o mișcare de rașchetare cu un cuțit cu lama boantă (de uns), un card sau chiar cu unghia, direcția fiind înspre locul în care e înfipt.
În cazul în care înțepătura de viespe s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Dacă locul înțepăturii se umflă foarte mult și pune probleme de respirație sau vedere în cazul în care este în zona feței, ne vom prezenta de urgență la medic. De asemenea, dacă apar dureri de cap, modificări ale pulsului, respirației, tensiunii, dacă ne simțim obosiți, amețiți sau avem stări de leșin.
Înțepătura de albină
foto: istockphoto.com
Ca și viespile, albinele pot fi atrase de mâncărurile dulci, parfumuri sau ape stătătoare. În plus, ele sunt atrase de flori prin natura ,,meseriei”, astfel încât este imposibil să nu ne intersectăm cu ele în ieșirile noastre în aer liber. Albinele înțeapă rar atunci când se află la distanță de stup și dacă o fac e pentru că se simt amenințate. Din acest motiv, ca și în cazul celorlalte insecte zburătoare, este recomandat să ne păstrăm calmul și să nu începem să fluturăm din mâini ori cu reviste sau haine atunci când vedem o albină.
foto: istockphoto.com
O diferență între înțepăturile de viespe și albină este aceea că, spre deosebire de viespe, albina va lăsa întotdeauna acul înfipt în piele și va muri după aceea. Acul va trebui îndepărtat cât mai repede după metoda explicată la înțepătura de viespe sau, dacă nu reușim, ne vom prezenta la un centru medical. Înțepătura de albină este periculoasă datorită potențialului alergen.
Persoanele care sunt alergice la veninul de albine pot face șoc anafilactic. O persoană care este alergică la veninul de albine nu este obligatoriu să fie alergică și la cel de viespe sau invers, între cele două tipuri neexistând alergie încrucișată.
Înțepătura de albină este destul de dureroasă, iar după injectarea veninului locul înțepăturii se înroșește și se umflă. În funcție de reacția fiecărei persoane, locul se va umfla mai mult sau mai puțin. Dacă o persoană este alergică la înțepătura de albină, aceasta va prezenta extinderea erupției, stări de amețeală, greață/vomă, umflarea buzelor/limbii/feței (edem Quincke/angioedem), dificultăți în respirație, modificări ale pulsului și tensiunii – în aceste situații se va prezenta de urgență la medic.
foto: istockphoto.com Treating the kid severe allergic reaction with the epinephrine
O persoană care a făcut șoc anafilactic la înțepătura de albină este indicat să poarte întotdeauna cu ea o seringă preumplută cu epinefrină pentru injectarea de urgență în mușchi (intramuscular) în cazul unei alte reacții alergice severe – aceasta va fi recomandată de medicul alergolog, doza fiind diferită în funcție de vârstă.
În cazul în care înțepătura de albină s-a produs putem aplica local, după extragerea acului, gheață și remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Nu trebuie să uităm însă, că înțepăturile de albine sunt folosite cu succes în diferite afecțiuni osteo-articulare și nu numai. Terapia prin înțepături de albine poate fi utilizată însă numai în cazul persoanelor care nu sunt alergice și sub stricta supraveghere a unui personal medical instruit în acest sens.
Înțepătura de păianjen
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de păianjen sunt relativ mai rare decât precedentele. Majoritatea păianjenilor sunt specii inofensive și nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor, atacând doar dacă se simt în pericol. Dintre păianjenii periculoși menționăm văduva neagră și păianjenul pustnic maro.
Înțepătura de păianjen poate fi identificată de obicei datorită particularității sale: se pot vizualiza două semne de înțepătură alăturate, nu unul singur ca în cazul celorlalte insecte. Locul se poate înroși sau umfla, poate fi mai mult sau mai puțin dureros sau poate genera senzație de mâncărime. Uneori pot apărea și vezicule.
În cazul înțepăturii unui păianjen, ne vom prezenta de urgență la medic dacă apar în următoarele ore dureri musculare, spasme/contracturi musculare, febră, frisoane, transpirație, dureri de cap, stări de greață sau vărsături, dureri abdominale, amețeală, oboseală, modificări ale pulsului și tensiunii, stări de leșin.
În cazul în care înțepătura de păianjen s-a produs, spălăm rana și putem aplica local
– gheață (toxina poate fi inactivată de aplicarea gheții)
– tinctură de arnica sau echinaceea
– oricare dintre remediile menționate în cazul celorlalte înțepături de insecte.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural și antiinflamator precum extractul din coacăz negru.
De reținut în cazul în care am fost înțepați de o insectă!
foto: istockphoto.com Insect bites flat vector illustrations set. Mosquito drinking blood, tick getting under skin, bee sting. Bed bug, ant and spider bites. Skin lesion, wound and inflammation, allergic reaction
Dacă prezentăm semnele unei reacții alergice severe, ne adresăm imediat unui serviciu medical de urgență!
Locul înțepăturii se spală și se examinează cu atenție pentru a verifica să nu fi rămas acul insectei sau insecta întreagă.
Dacă la locul înțepăturii a rămas acul insectei, acesta va fi îndepărtat!
Dacă la locul înțepăturii a rămas insecta (căpușa), aceasta trebuie scoasă cât mai repede!
Urmărim reacțiile apărute pe piele în zilele următoare înțepăturii – locul înțepăturii și zonele învecinate, în special ganglionii.
Urmărim semnele generale și în zilele următoare înțepăturii: febră, frisoane, inapetență, greață, dificultăți de înghițire și/sau respirație, dureri de cap, modificări ale pulsului sau tensiunii, dureri musculare, amețeli, somnolență, oboseală, confuzie, pierderea stării de conștiență, umflarea anumitor segmente ale corpului (în special regiunea feței).
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. Uneori nu știm ce insecte ne-au înțepat în trecut și considerăm înțepătura actuală ca fiind prima.
Ne adresăm medicului dacă apar semnele generale menționate mai sus sau locul înțepăturii se infectează.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Materialul se axează în principal pe remediile alternative care pot fi folosite în cazul înțepăturilor de insecte și pentru ținerea lor la distanță. Uneori este necesară asocierea medicației clasice. Din acest motiv, este recomandat să vă consultați cu medicul dumneavoastră în cazul în care ați fost înțepat de o insectă.
Păducelul este un arbust spinos din familia Rosaceae. Florile sale sunt albe iar fructele coapte au formă sferic-ovală, culoare roșie și gust amărui.
Păducelul este o plantă cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos, fiind pe bună dreptate supranumit planta inimii.
Se folosesc de la arbustul de păducel florile, frunzele și fructele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract, sirop, vin tonic, comprimate, capsule.
Păducelul intră în compoziția a numeroase preparate fitoterapice simple sau combinate, indicate în probleme cardiace, asupra cărora vom insista în continuare. Fructele proaspete se pot consuma sub formă de compot sau dulceață.
Prin substanțele chimice care intră în componența sa, păducelul are numeroase proprietăți, acționând asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului. De asemenea, este recomandat și ca neurotrofic.
foto: istockphoto.com
Păducelul
– contribuie la creșterea forței de contracție a inimii (acțiune inotrop pozitivă)
– acționează pe reglarea ritmului cardiac (efect cronotrop negativ)
– acționează asupra vaselor de sânge, reducând rezistența vasculară periferică
– tonifică pereții capilarelor
– are acțiune coronarodilatatoare și antispastică
– are acțiune antiaritmică
– previne apariția trombozelor
– este hipocolesterolemiant
– este antioxidant
– are efect ușor sedativ
– are efect diuretic.
Păducelul este mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.
Este indicat în:
❤tahicardie (palpitații)
❤aritmii
❤hipertensiune
❤angină pectorală, precordialgii
❤insuficiență cardiacă la debut
❤sechele post infarct miocardic
❤hipercolesterolemii
❤ateroscleroză
❤tulburările induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri)
❤insomnie
❤anxietate
❤stress
❗❗❗
Înainte de începerea unui tratament pe bază de păducel este recomandat să consultați un medic specialist în fitoterapie, mai ales când există deja medicație cardiacă instituită.
Păducelul nu se recomandă bolnavilor care se află în stadii avansate de boală, prezintă edeme cardiace și nici femeilor însărcinate. Cu prudență și monitorizare, poate fi administrat copiilor.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
De la cimbrișor se folosește în scop medicinal tulpina cu frunze și flori. Aceste părți componente sunt bogate în substanțe active precum: uleiuri esențiale, taninuri, flavonoide, substanțe minerale ș.a.
Tea with wild thyme outdoors. foto: istockphoto.com
Se folosește intern sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, sirop, ulei macerat la rece, ulei esențial, capsule sau comprimate – singur sau în combinații.
Extern se pot face inhalații, gargară sau băi cu ceai de cimbrișor. Săculeții și pernele umplute cu plante uscate se folosesc în dureri abdominale și menstruale (încălzite) sau insomnii.
Crema de cimbrișor îmbunătățește circulația sanguină și are un efect favorabil asupra căilor respiratorii: poate fi aplicată pe zona pieptului în stări gripale sau local în dureri musculare și menstruale.
În gastronomie cimbrișorul se adaugă pentru aroma sa unică în creme/sosuri de brânză, ulei aromat, oțet aromat, supe, ciorbe, salate.
Se recomandă în:
tuse spastică
gripă
astm
bronșită
pneumonii
sinuzită
laringită
amigdalită
gingivită
parazitoze intestinale
colici abdominale
enterocolită
anorexie
reumatism
insomnie
depresie.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.
2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.
3. Brezoiu AM, Prundeanu M, Berger D, Deaconu M, Matei C, Oprea O, Vasile E, Negreanu-Pîrjol T, Muntean D, Danciu C. Properties of Salvia officinalis L. and Thymus serpyllum L. Extracts Free and Embedded into Mesopores of Silica and Titania Nanomaterials. Nanomaterials (Basel). 2020 Apr 25;10(5):820. doi: 10.3390/nano10050820. PMID: 32344938; PMCID: PMC7712395.
4. Bozkurt E, Atmaca H, Kisim A, Uzunoglu S, Uslu R, Karaca B. Effects of Thymus serpyllum extract on cell proliferation, apoptosis and epigenetic events in human breast cancer cells. Nutr Cancer. 2012;64(8):1245-50. doi: 10.1080/01635581.2012.719658. PMID: 23163852.
5. Jarić S, Mitrović M, Pavlović P. Review of Ethnobotanical, Phytochemical, and Pharmacological Study of Thymus serpyllum L. Evid Based Complement Alternat Med. 2015;2015:101978. doi: 10.1155/2015/101978. Epub 2015 Jul 22. PMID: 26265920; PMCID: PMC4525464.
6. Rasooli I, Mirmostafa SA. Antibacterial properties of Thymus pubescens and Thymus serpyllum essential oils. Fitoterapia. 2002 Jun;73(3):244-50. doi: 10.1016/s0367-326x(02)00064-3. PMID: 12048019.
Frunzele, florile, tulpinile și semințele plantelor de cânepă conțin mai multe tipuri de substanțe active, numite canabinoizi, dintre care cele mai cunoscute sunt THC (tetra-hidro-cannabinol) şi canabidiolul (CBD). THC este un compus psihoactiv, în timp ce CBD este un compus anti-psihoactiv. Ceea ce face deosebirea între speciile sativa și indica este procentul de THC conținut. Cannabis sativa conține un procent sub 0,3-0,5% THC, în timp ce Cannabis indica (marihuana) poate depăși 20%. Canabidiolul nu alterează starea de conștiență și nu afectează sistemul nervos central.
Specia sativa se cultivă și în țara noastră fiind folosită în special pentru fabricarea hainelor, hârtiei sau funiilor. Tot Cannabis sativa se folosește în alimentație sau cosmetică.
În alimentație se folosesc preponderent semințele de cânepă și uleiul de cânepă.
Semințele de cânepă se încadrează în categoria nucilor sau oleaginoaselor. Ele pot fi consumate ca atare, presărate în salate, supe cremă, iaurturi, shake-uri sau smoothie-uri. Miezul semințelor de cânepă este cremos și fin, iar gustul este asemănător cu cel al semințelor de floarea soarelui sau de pin.
Semințele de cânepă se recomandă a fi folosite decorticate, pentru o mai bună asimilare a principiilor nutritive. Ele sunt bogate în vitamine (A, C, D, E, B6, K), minerale (calciu, cupru, fier, fosfor, mangan, magneziu, potasiu, zinc), acizi grași nesaturați Omega 3 (acid linoleic) și Omega 6 (acid alfa-linolenic), aminoacizi. Semințele de cânepă conțin toți cei 21 de aminoacizi cunoscuți, inclusiv aminoacizii esențiali care nu pot fi sintetizați în mod natural de organismul uman. Din ele se poate prepara lapte vegetal sau se pot folosi sub formă de făină și pudră proteică.
Uleiul de cânepă
Uleiul de cânepă alimentar se obține prin presarea la rece a seminţelor plantei de cânepă (Cannabis sativa). El poate fi combinat cu alte uleiuri vegetale utilizate în bucătărie și poate fi folosit pentru asezonarea salatelor și a altor preparate culinare.
Uleiul din semințe de cânepă este folosit și în cosmetică, inclus în diverse produse cosmetice precum balsam de buze, loțiuni sau săpunuri. Aplicat pe piele, uleiul de cânepă se absoarbe ușor și ajută la menținerea unei pieli sănătoase și catifelate. Se recomandă, de asemenea, în afecțiuni ale pielii: eczeme, psoriazis, acnee.
Din punct de vedere medical sunt explorate efectele terapeutice ale uleiului CBD ca antiinflamator, în durere (migrene, dureri reumatismale), afecțiuni cardio-vasculare, cancer, Parkinson, Alzheimer, scleroză multiplă, lupus, epilepsie, depresie, insomnie, stări de anxietate, afecțiuni dermatologice ș.a.
Deoarece nu conțin THC, produsele pe bază de ulei de canabis CBD pot fi comercializate legal.
