Epistaxisul, cum este numită în termeni medicali sângerarea nazală, reprezintă o situație neplăcută, dar care trebuie să fie tratată cu maximă seriozitate.
Este important să fim pregătiți și să știm exact ce măsuri să luăm pentru a opri rapid și eficient sângerarea, fie că ne confruntăm noi înșine cu această problemă, fie că ajutăm o altă persoană.
Epistaxisul poate fi clasificat în funcție de localizarea sa în: epistaxis anterior și epistaxis posterior.
foto: istockphoto
Epistaxisul anterior este cel mai frecvent întâlnit și se produce de obicei din zona numită pata vasculară Kisselbach, situată pe septul nazal (peretele ce desparte cele două nări) în porțiunea anterioară. Aceasta este o zonă extrem de bine vascularizată, ceea ce o face vulnerabilă la sângerări.
Epistaxisul posterior este mai rar și provine din partea din spate a cavității nazale, din arterele etmoidale cel mai adesea. Acest tip de sângerare poate fi mai greu de controlat și este adesea mai grav, necesitând uneori intervenție medicală de urgență.
Tehnici de oprire a sângerării
În majoritatea cazurilor, epistaxisul anterior poate fi gestionat acasă prin câteva măsuri simple, dacă sunt corect efectuate: poziționarea și presiunea.
foto: istockphoto
Importanța poziționării corecte în gestionarea epistaxisului: pacientul trebuie să fie așezat cu corpul și capul ușor aplecate în față.
De ce această poziție ușor aplecat în față este importantă?
Cea mai importantă rațiune pentru aplecarea în față – și nu poziționarea pe spate – este prevenirea înghițirii, înecării sau aspirării sângelui în plămâni.
Dacă pacientul este poziționat pe spate, crește presiunea în vasele de sânge de la nivelul feței, fapt care va agrava sângerarea. Sângele care curge din cavitatea nazală se va prelinge la nivelul faringelui posterior și, ajungând în gură, cel mai probabil va fi înghițit. Ingerarea sângelui poate provoca iritația stomacului, ceea ce va duce la greață și vărsături. Efortul de vărsătură și vărsăturile în sine pot agrava sângerarea nazală. Din acest motiv, sângele care se acumulează la nivelul gurii este recomandat să fie scuipat, nu înghițit.
În anumite situații, mai ales la copiii mici sau la persoanele semiconștiente, există riscul ca sângele să fie aspirat în căile respiratorii, ceea ce poate duce la pneumonie sau chiar înecare.
În plus, aplecarea ușoară înainte permite un control mai bun al sângerării, deoarece sângele curge în afara nării, facilitând observarea cantității acestuia. Poziția întins pe spate, poate ascunde amploarea sângerării și poate complica evaluarea reală a situației.
Presiunea
Se recomandă să se aplice presiune pe aripa nazală (partea moale a nasului) timp de 5-10 minute, exercitarea acestei presiuni constant, continuu, fiind esențială pentru a opri sângerarea. Din acest motiv, nu vom întrerupe compresiunea după câteva secunde pentru a verifica dacă mai curge sânge. Se recomandă ca timpul de exercitare al presiunii să fie cronometrat, deoarece în astfel de situații se pierde noțiunea timpului.
foto: istockphoto
Dacă sângerarea persistă după 20 de minute sau dacă epistaxisul este posterior, este necesară evaluarea medicală de urgență. O modalitate de a ne da seama că epistaxisul este posterior este și constatarea faptului că, deși exercităm compresiunea corect pe aripile nazale și persoana este poziționată cu corpul și cu capul ușor aplecate în față, sângele continuă să se acumuleze în cavitatea bucală.
O recomandare frecventă este aplicarea compreselor reci pe față pentru a induce vasoconstricție și a reduce astfel sângerarea și prin acest mecanism. Totuși, nu întotdeauna avem la dispoziție comprese reci sau riscăm să pierdem timp prețios, în loc să efectuăm imediat compresiunea corectă, care este esențială pentru a controla sângerarea.
O situație frecvent întâlnită este aceea de a încerca oprirea sângerării nazale prin introducerea în nară a unui șervețel de hârtie sau a unui tampon de vată. Aceste măsuri nu sunt recomandate, deoarece nu pot produce presiune pe locul de sângerare. Aceste materiale doar absorb din sângele care curge, dar nu rezolvă problema: sângele continuă să curgă și se va acumula în nară, începând să se coaguleze; persoana căreia îi curge sânge din nas va simți la un moment dat nevoia să sufle nasul și va elimina acel cheag, vederea acestuia generând de cele mai multe ori panică. Mai mult, resturi de fibre pot rămâne în interiorul nasului și irita mucoasa nazală. Dacă există la îndemână, se pot folosi însă bureți hemostatici, care au o capacitate mare de absorbție și aderă la locul sângerării, activând trombocitele și inițiind astfel procesul de oprire a sângerării.
Așadar, poziția aplecat în față în timpul unui episod de epistaxis nu doar că ajută la gestionarea eficientă a sângerării, dar previne și complicațiile potențial grave, cum ar fi ingerarea sau aspirația sângelui. Această poziționare corectă, combinată cu presiunea constantă aplicată pe aripa nazală, constituie primele măsuri de tratament care trebuie urmate în caz de sângerare nazală.
Cauzele frecvente ale epistaxisului
Majoritatea episoadelor de epistaxis sunt localizate anterior, la nivelul plexului vascular Kisselbach, fiind cauzate de iritația sau lezarea mucoasei nazale.
Printre cauzele cele mai comune se numără:
– infecții virale: majoritatea virusurilor au ca poartă de intrare în corpul uman căile nazale și, odată pătrunse în organism, ele încep rapid multiplicarea la acest nivel, fapt care determină inflamarea mucoasei nazale
– picături de nas: utilizarea excesivă a picăturilor și spray-urilor nazale poate irita mucoasa nazală
– lezarea mucoasei: introducerea degetului sau a altor corpuri străine în nas poate provoca leziuni care duc la sângerare
– afecțiuni de tipul rinitelor (alergice și non-alergice), deviației de sept
– aer uscat: umiditatea redusă din încăperi usucă mucoasa nazală și poate contribui la apariția de fisuri și cruste la acest nivel
– administrare de medicamente antiinflamatoare sau anticoagulante
– carențe vitaminice: de exemplu, lipsa vitaminei C sau K
Alte cauze care pot determina sângerări nazale sunt:
Tensiunea arterială: creșterea tensiunii arteriale poate determina apariția epistaxisului și, în această situație, sângerarea nazală apare frecvent după efort fizic sau este asociată cu dureri de cap severe.
Probleme hematologice:
Anumite afecțiuni hematologice predispun la epistaxis:
– trombocitopenie: un număr scăzut de trombocite poate afecta coagularea sângelui și duce la sângerări
– hemofilie
– boala von Willebrand
Atunci când vorbim de existența unor probleme hematologice, în marea lor majoritate afecțiuni ereditare ce afectează coagularea sângelui, aceste persoane prezintă sângerări nazale frecvente, asociate cu sângerări gingivale sau cu apariția de vânătăi spontane – situații care necesită consult medical de specialitate.
Afecțiuni ale ficatului: acestea pot afecta producția de factori de coagulare, care sunt esențiali pentru controlul sângerării. Când funcția ficatului este compromisă (în boli hepatice precum ciroza sau hepatita cronică), scade și producția acestor factori, ceea ce determină o tendință crescută de sângerare.
Mai rar, putem vorbi și de traumatisme, tumori sau intervenții chirurgicale la nivelul nasului sau feței.
Ce facem după oprirea sângerării?
După oprirea unei sângerări nazale este important să luăm măsuri adecvate pentru a preveni resângerarea. Mucoasa nazală rămâne vulnerabilă și fragilă după un episod de epistaxis, iar anumite activități sau comportamente pot declanșa o nouă sângerare. De aceea, este important să știm ce trebuie evitat pentru a facilita vindecarea completă a mucoasei nazale și a reduce riscul apariției altor episoade de epistaxis.
Iată câteva măsuri esențiale pentru a reduce riscul de resângerare:
– evitarea efortului fizic intens
– evitarea suflării nasului: suflarea nasului poate crea o presiune internă ridicată asupra vaselor de sânge din nas. Aceasta poate afecta crusta formată pentru a opri sângerarea, determinând desprinderea ei și, implicit, resângerarea. Dacă este absolut necesar să se îndepărteze secrețiile nazale, este recomandat să se procedeze într-un mod delicat, preferabil folosind un spray salin sau ser fiziologic pentru a umezi interiorul nasului și a înmuia crustele, facilitând astfel eliminarea lor fără a aplica presiune.
– strănutul puternic poate declanșa o nouă sângerare: dacă se întâmplă să strănutați, este recomandat să nu vă abțineți și să strănutați cu gura deschisă
– evitarea expunerii la medii uscate: puteți încerca utilizarea unui umidificator în camera în care petreceți cel mai mult timp
– hidratare corespunzătoare: consumul adecvat de lichide poate contribui la menținerea hidratării mucoasei nazale
– evitarea mâncărurilor și băuturilor fierbinți: acestea pot provoca vasodilatație (dilatarea vaselor de sânge), inclusiv la nivelul nasului, ceea ce poate crește riscul de resângerare
– evitarea băilor cu apă fierbinte, inhalațiilor cu abur cald sau a saunei: provoacă vasodilatație
– poziționarea capului mai sus în timpul somnului: dormitul cu capul ușor mai ridicat poate contribui la reducerea presiunii asupra vaselor de sânge din nas, diminuând riscul de resângerare pe timpul nopții
foto: istockphoto
– lubrifierea mucoasei nazale: aplicarea unui unguent nazal pe bază de vaselină poate contribui la protejarea mucoasei (sau a unor unguente special concepute pentru aceste situații). Se mai pot folosi spray-uri nazale cu acid hialuronic sau panthenol. Foarte eficient este în aceste situații și uleiul de cătină, care lubrifiază mucoasa nazală, dar (prin conținutul în vitamine A, C, K și E) contribuie și la refacerea mucoasei nazale și la reducerea fragilității vaselor de sânge.
– evitarea expunerii la fum de țigară sau alte substanțe iritante (parfumuri, praf, ciment etc.)
– monitorizarea tensiunii arteriale (în cazul persoanelor hipertensive)
– reducerea pe cât posibil a utilizării medicamentelor care pot favoriza sângerarea, cum ar fi aspirina și ibuprofenul. De asemenea, este important să evaluați dacă ați introdus recent un medicament nou, chiar și un supliment din plante, înainte de apariția sângerării.
În concluzie, gestionarea corectă a epistaxisului și adoptarea măsurilor de prevenție sunt esențiale pentru a reduce riscul reapariției sângerărilor nazale. Prin aplicarea rapidă poziționării corecte și a tehnicilor adecvate de compresiune, prin evitarea factorilor declanșatori și protejarea mucoasei nazale în perioada de vindecare, putem asigura un proces de recuperare eficient și preveni astfel recidivele.
Epistaxisul este un simptom relativ comun, dar el nu trebuie ignorat, mai ales dacă apare frecvent sau este însoțit de alte simptome. În astfel de cazuri, este esențială evaluarea medicală pentru a identifica și trata cauzele subiacente.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
Soluții alternative sau complementare există pentru orice problemă de sănătate, dar atunci când vine vorba despre patologiile oncologice lucrurile sunt puțin diferite. În contextul oncologiei, discuția despre soluțiile alternative și complementare devine mult mai complexă și delicată comparativ cu alte patologii. Acest lucru se datorează naturii grave a cancerului și fragilității pacienților care, în majoritatea cazurilor, se confruntă nu doar cu boala în sine, ci și cu efectele adverse semnificative ale tratamentelor convenționale (chimioterapia, radioterapia, intervențiile chirurgicale) necesare pentru a încetini sau opri progresia bolii.
Obiecția principală adusă terapiilor și soluțiilor alternative este aceea că nu se regăsesc pe același nivel de susținere științifică precum tratamentele convenționale, care au trecut prin procese riguroase de cercetare și validare științifică.
Medicina integrativă încearcă să construiască o punte între medicina convențională și soluțiile alternative, oferind o abordare holistică și personalizată. În cadrul medicinei integrative, soluțiile complementare precum fitoterapia, gemoterapia, micoterapia, homeopatia, aromoterapia, meloterapia, nutriția ortomoleculară, acupunctura, tehnicile de relaxare și masaj sunt integrate în planul de tratament sub strictă supraveghere medicală. Scopul acestei integrări este de a ameliora efectele secundare, de a reduce stresul și de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului, fără a compromite eficacitatea tratamentelor oncologice principale.
În acest sens, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog, pentru a înțelege preocupările și preferințele pacientului, dar și pentru a preveni eventuale decizii care ar putea afecta negativ prognosticul bolii.
Importanța plantelor medicinale în oncologie
În medicina alternativă și complementară, fitoterapia (terapia cu plante) ocupă un loc central. Aceasta include utilizarea extractelor din plante și a suplimentelor pe bază de plante sub orice formă poate fi administrată mai eficient pacientului: infuzie, tinctură, extract, sirop, comprimate, capsule, uleiuri volatile etc.
Plantele medicinale au fost folosite de mii de ani pentru a susține sănătatea generală și pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a cancerului. Nu trebuie să uităm că primele medicamente au fost la origine extracte din plante. Iar plantele reprezintă în continuare o resursă importantă în curs de explorare în cercetările științifice ce urmăresc descoperirea și dezvoltarea a noi preparate anticancerigene eficiente. Astfel, se discută tot mai mult de fitoterapia științifică, ce poate fi inclusă în medicina integrativă alături de preparatele convenționale utilizate în oncologie.
Alcaloizii de vinca – Catharanthus roseus
foto: istockphoto – Catharanthus roseus
În prezent, medicina modernă recunoaște valoarea unor compuși naturali derivați din plante, iar acest lucru este evident prin utilizarea în oncologie a unor medicamente precum alcaloizii de vinca – vincristina și vinblastina. Aceștia sunt obținuți din planta numită Catharanthus roseus cunoscută și sub denumirea populară de brebenoc trandafiriu sau brebenoc de Madagascar. Alcaloizii de vinca sunt utilizați în chimioterapie pentru tratarea unor tipuri de cancer precum leucemia și limfoamele, datorită capacității lor de a împiedica diviziunea celulară.
Taxanii – Taxus brevifolia
foto: istockphoto – Taxus brevifolia
Alcaloizii de vinca nu sunt însă singurul exemplu în acest sens. Astfel, taxanii sunt substanțe extrase din Taxus brevifolia, copac cunoscut sub denumirea de tisa. Din categoria taxanilor fac parte paclitaxelul și docetaxelul, primul utilizat îndeosebi în tratamentul cancerului de sân, ovarian și pulmonar.
Camptotecinele – Camptotheca acuminata
Camptotheca acuminata, cunoscută sub denumirea de arborele de fericire chinezesc, este sursa substanței active numită camptotecină, un alcaloid utilizat pentru a produce medicamente precum irinotecanul și topotecanul, folosite în principal în tratamentul cancerului colorectal, pulmonar și ovarian.
Etopozidul – Podophyllum peltatum
foto: istockphoto – Podophyllum peltatum
Podophyllum peltatum, este o plantă ce conține substanța activă numită podofilină (din care se extrage podofilotoxina). Etopozidul este un derivat semisintetic al podofilinei, fiind utilizat în tratamentul cancerului testicular, leucemiei mieloide acute și al limfoamelor. Etopozidul funcționează prin interferarea cu ADN-ul celulelor canceroase, împiedicându-le să se dividă și să se multiplice.
Alte preparate din plante cu rol anticancerigen
Iscadorul – Viscum album
Pe lângă acești derivați din plante utilizați în chimioterapie în mod curent, există și preparate care se produc și comercializează în scopul susținerii organismului pacienților cu patologii oncologice, dar care nu sunt unanim acceptate de lumea medicală. Unul dintre aceste preparate este Iscadorul, provenit din vâsc, utilizat de mulți ani în medicina alternativă europeană sub formă de preparate injectabile.
Curcumina – Curcuma longa
Turmericul este o plantă cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii și antioxidante. Curcumina, principala sa componentă activă, a fost studiată pentru potențialul său în prevenirea și tratarea diferitelor tipuri de cancer. Deși cercetările sunt în curs, curcumina este apreciată pentru capacitatea sa de a inhiba proliferarea celulelor canceroase și de a induce apoptoza acestora.
Uleiul CBD
foto: istockphoto
Uleiul CBD, extras din planta de cannabis (Cannabis sativa), a câștigat popularitate în ultimii ani datorită proprietăților sale terapeutice, explorate inclusiv în contextul tratamentului cancerului. CBD, sau canabidiolul, substanța activă din acest ulei este diferită de componenta numită tetrahidrocanabinol (THC), compusul responsabil pentru efectele psihoactive ale canabisului. CBD este apreciat pentru efectele sale antiinflamatoare, analgezice și anxiolitice, fiind utilizat pentru a ameliora o serie de simptome asociate cu cancerul și tratamentele oncologice.
Există cercetări în curs care explorează potențialul CBD de a inhiba multiplicarea celulelor canceroase. Studiile preclinice au arătat că CBD poate induce apoptoza și poate încetini proliferarea celulelor canceroase în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de colon și glioblastomul. De asemenea, se sugerează că CBD ar putea interfera cu angiogeneza, procesul prin care tumorile își dezvoltă o rețea de vase de sânge pentru a se alimenta, limitând astfel capacitatea tumorii de a crește.
Totuși, este important de menționat că aceste rezultate sunt în mare parte obținute din studii de laborator în vitro și studii pe animale. În prezent, nu există suficiente dovezi clinice pentru a recomanda CBD ca tratament unic pentru cancer, însă acesta poate fi folosit complementar altor terapii oncologice.
Uleiul de copaiba
Ulei esențial de copaiba este extras din rășina copacilor din genul Copaifera, care cresc în America de Sud. Acest ulei este cunoscut pentru conținutul său bogat în sesquiterpene, în special beta-cariofilen și diterpene, precum acidul copalic. Sesquiterpenele și, în special, beta-cariofilenul au efecte antiinflamatoare puternice prin modularea receptorilor canabinoizi de tip 2 (CB2), ceea ce ajută la reducerea inflamației cronice asociate cu progresia cancerului. În plus, uleiul de copaiba prezintă activitate citotoxică împotriva anumitor linii celulare canceroase. Studiile in vitro și in vivo sugerează că uleiul de copaiba poate induce apoptoza și poate inhiba proliferarea celulelor tumorale prin perturbarea ciclului celular și inhibarea semnalizării inflamatorii, putând reduce metastazele în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de colon și cancerul de piele (melanom).
Substanțele active explorate până acum pentru efectul lor anticancerigen sunt mult mai numeroase și nu le putem prezenta în acest material pe toate, însă nu putem să nu menționăm măcar în treacăt câteva dintre ele: quercetina, sulforafanul, resveratrolul, licopenul, berberina, apigenina, epigalocatechin-3-galat (EGCG) ș.a.
Ciupercile medicinale
foto: istockphoto
Ciupercile medicinale au fost utilizate de mii de ani în diverse sisteme tradiționale de medicină pentru proprietățile lor benefice asupra sănătății. În ultimele decenii, atenția cercetătorilor s-a concentrat pe potențialul anticancerigen al unor ciuperci specifice, care ar putea juca un rol important atât în prevenirea cancerului, cât și în sprijinirea tratamentului pacienților oncologici. Aceste ciuperci conțin o gamă variată de compuși bioactivi care pot contribui la inhibarea creșterii tumorale, stimularea sistemului imunitar și ameliorarea efectelor secundare ale terapiilor convenționale. Dintre principalele ciuperci cu potențial anticancerigen menționăm: reishi, shiitake, maitake, cordyceps, agaricus sau chaga.
Reishi (Ganoderma lucidum)
Reishi este una dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale, apreciată pentru proprietățile sale imunomodulatoare și anticancerigene. Studiile au arătat că extractele de reishi pot inhiba proliferarea celulelor canceroase, pot induce apoptoza și pot reduce metastazele. De asemenea, ciuperca reishi este cunoscută pentru capacitatea sa de a îmbunătăți funcția imunitară, ceea ce este important pentru pacienții care urmează tratamente oncologice.
Shiitake (Lentinula edodes)
Shiitake este o altă ciupercă cu proprietăți terapeutice recunoscute. Aceasta conține lentinan, un compus care s-a dovedit eficient în stimularea sistemului imunitar și în susținerea organismului în lupta împotriva cancerului. Lentinanul este utilizat în unele țări ca adjuvant în terapia cancerului, în special pentru a crește eficiența chimioterapiei și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.
Maitake (Grifola frondosa)
Maitake, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca dansatoare”, este bogată în beta-glucani, substanțe active cunoscute pentru capacitatea lor de a stimula sistemul imunitar. Studiile preclinice sugerează că maitake poate încetini creșterea tumorilor și poate crește eficacitatea tratamentelor oncologice prin activarea celulelor imunitare, cum ar fi celulele NK (natural killer) și macrofagele, care joacă un rol esențial în distrugerea celulelor canceroase.
Cordyceps (Cordyceps sinensis)
Cordyceps este utilizată tradițional în medicina chineză pentru proprietățile sale de întărire a sistemului imunitar și de creștere a vitalității. Cercetările sugerează că cordyceps poate inhiba proliferarea celulelor canceroase și poate induce apoptoza în anumite tipuri de cancer. În plus, cordyceps poate contribui la reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei și radioterapiei, cum ar fi oboseala și scăderea numărului de celule albe din sânge.
Agaricus blazei
Agaricus blazei Murill, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca lui Dumnezeu”, este o ciupercă comestibilă originară din Brazilia, dar care este cultivată și în alte țări, inclusiv în Japonia și China. De-a lungul anilor, această ciupercă a atras atenția cercetătorilor datorită proprietăților sale terapeutice, în special în ceea ce privește potențialul său anticancerigen. Ea conține o gamă largă de compuși bioactivi, printre care polizaharide, proteine, lipide și steroli. Numeroase studii preclinice au demonstrat faptul că extractele de agaricus au capacitatea de a inhiba creșterea tumorilor, atât in vitro cât și in vivo. În modelele de animale, s-a observat că tratamentul cu această ciupercă a dus la o reducere semnificativă a dimensiunii tumorilor și la o rată mai mare de supraviețuire. Studiile clinice pe pacienți umani sunt mai puține, dar rezultatele preliminare sunt promițătoare. De exemplu, un studiu efectuat pe paciente cu cancer ginecologic a arătat că administrarea sa a îmbunătățit calitatea vieții și a redus efectele secundare ale chimioterapiei. Agaricus poate avea un efect sinergic atunci când este utilizat în combinație cu terapiile convenționale, chimio și radioterapia, putând ajuta la diminuarea efectelor secundare asociate cu aceste tratamente și poate îmbunătăți răspunsul general al pacientului la tratament.
Ciuperca de mesteacăn (Chaga – Inonotus obliquus)
Chaga este o ciupercă bogată în antioxidanți, care crește în principal pe mesteacăn și este cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii și anticancerigene. Studiile indică faptul că extractele de chaga pot inhiba creșterea tumorilor și pot reduce stresul oxidativ, un factor cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea cancerului.
Includerea ciupercilor medicinale în regimul de tratament al pacienților cu cancer poate oferi astfel beneficii semnificative, atât în prevenirea bolii, cât și în îmbunătățirea rezultatelor tratamentului și a calității vieții. Cu toate acestea, este esențial ca utilizarea lor să fie discutată cu medicul oncolog și cu un medic fitoterapeut, pentru a evita posibilele interacțiuni cu alte tratamente și pentru a stabili dozele adecvate.
Suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei
Pe lângă explorarea efectului direct antitumoral, medicina alternativă și complementară poate oferi un real suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei: grețuri, vărsături, tulburări digestive, anemie, trombocitopenie sau leucopenie.
Pacienții cu cancer se confruntă adesea cu un sistem imunitar deficitar, probleme de nutriție și alte complicații, realități care necesită o gestionare foarte atentă a patologiei lor.
Gimbirul (Zingiber officinale) este bine cunoscut pentru capacitatea sa de a ameliora grețurile și vărsăturile induse de chimioterapie. Gingerolii și shogaolii, principalele substanțe active din ghimbir, acționează prin blocarea receptorilor serotoninei (5-HT3) din tractul gastrointestinal și din sistemul nervos central, reducând astfel senzația de greață și reflexul de vomă. Această acțiune este deosebit de importantă în gestionarea grețurilor și vărsăturilor induse de chimioterapie, unde ghimbirul poate fi utilizat ca un tratament complementar. Se poate folosi ca atare, sub formă de infuzie sau ulei volatil.
Ceaiul verde (Camellia sinensis) conține antioxidanți puternici care pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de daunele cauzate de radioterapie. Astfel, ceaiul verde este bogat în polifenoli, în special catechine, dintre care epigalocatechina galat (EGCG) este cea mai studiată pentru efectele sale benefice. Alte catechine importante sunt epicatechina (EC), epicatechina galat (ECG) și epigalocatechina (EGC). Acești compuși au puternice proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și anticarcinogene. Catechinele din ceaiul verde neutralizează radicalii liberi, molecule reactive care pot provoca stres oxidativ și daune la nivelul ADN-ului celulelor. Prin reducerea stresului oxidativ, antioxidanții din ceaiul verde pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de deteriorările cauzate de radiațiile utilizate în tratamentul cancerului. Catechinele din ceaiul verde inhibă totodată producția de citokine proinflamatorii, reducând inflamația indusă de radiații.
foto: istockphoto
Tot în ceea ce privește suplimentele naturale cu proprietăți protectoare față de efectele adverse ale radiațiilor, merită să amintim și: turmericul, ginsengul, ginkgo biloba, spirulina, chlorella, astragalus, rhodiola ș.a.
Echinaceea (Echinacea spp.) și astragalus (Astragalus membranaceus) sunt plante folosite frecvent în gestionarea efectelor secundare ale tratamentelor anticancerigene. Chimioterapia și radioterapia, pot avea efecte adverse semnificative asupra sistemului imunitar. Unul dintre efectele secundare critice este leucopenia, o scădere semnificativă a numărului de leucocite (globule albe), care lasă pacienții vulnerabili la infecții. Astfel, echinaceea este cunoscută pentru compușii săi activi, precum alchilamidele, acidul chicoric și polizaharidele, care au efecte imunostimulatoare și antiinflamatoare. Echinaceea stimulează activitatea fagocitară a macrofagelor și crește producția de citokine, care joacă un rol esențial în răspunsul imunitar și poate spori activitatea celulelor natural killer (NK), care sunt cruciale în distrugerea celulelor infectate sau maligne. Prin îmbunătățirea funcției imunitare, echinaceea poate ajuta, așadar, la prevenirea și combaterea infecțiilor oportuniste care apar frecvent la pacienții cu leucopenie indusă de chimioterapie. De asemenea, ea poate reduce severitatea și durata infecțiilor respiratorii și alte infecții comune în rândul pacienților cu sistem imunitar slăbit.
Cealaltă plantă menționată, astragalus, conține compuși activi precum polizaharide, saponine și flavonoide, care sunt cunoscuți pentru proprietățile lor imunostimulatoare și antioxidante. Datorită acestora, astragalus poate stimula producția de celule imune, inclusiv limfocite și macrofage, și poate îmbunătăți activitatea celulelor natural killer (NK). Studiile arată că astragalus poate reduce toxicitatea chimioterapiei și poate îmbunătăți calitatea vieții pacienților, ajutând la menținerea funcțiilor imunitare și la combaterea infecțiilor.
Cătina roșie (Tamarix gallica) reprezintă o resursă importantă pentru pacienții care se confruntă cu anemie, trombocitopenie și leucopenie post chimioterapie. Cătina roșie conține o gamă variată de compuși bioactivi, inclusiv flavonoide, taninuri și acizi organici, care contribuie la regenerarea celulară și la îmbunătățirea profilului hematologic. Flavonoidele, în special, sunt cunoscute pentru efectele lor antioxidante și antiinflamatorii, care pot ajuta la protejarea celulelor sanguine de stresul oxidativ indus de chimioterapie.
foto: istockphoto – Tamarix gallica
În cazul anemiei, care este o scădere a numărului de globule roșii sau a hemoglobinei, cătina roșie poate contribui la stimularea producției de celule roșii și la îmbunătățirea transportului de oxigen în organism.
Trombocitopenia, caracterizată printr-un număr redus de trombocite, este o altă complicație comună post-chimioterapie. Trombocitele joacă un rol esențial în coagularea sângelui, iar un nivel scăzut al acestora poate duce la risc crescut de sângerare. Consumul de cătină roșie poate ajuta la stimularea megacariocitelor din măduva osoasă, ceea ce duce la creșterea producției de trombocite și la îmbunătățirea capacității de coagulare a sângelui.
Leucopenia, o reducere a numărului de leucocite (globule albe), afectează capacitatea sistemului imunitar de a combate infecțiile. În acest sens, cătina roșie poate ajuta la regenerarea celulelor albe și la consolidarea imunității pacienților, ceea ce este crucial pentru a reduce riscul de infecții post-chimioterapie.
Uleiul CBD s-a dovedit a fi eficient pentru pacienții care urmează tratamente în urma cărora pot experimenta stări de greață, vărsături, dureri cronice, anxietate și insomnie. Prin interacțiunea cu receptorii din sistemul endocanabinoid al corpului, CBD poate reduce inflamația și poate diminua percepția durerii, oferind o alternativă sau un adjuvant la analgezicele tradiționale. Uleiul CBD este cunoscut pentru efectele sale anxiolitice și sedative ușoare, ajutând la îmbunătățirea stării generale și la reducerea stresului emoțional.
Pacienții oncologici se confruntă adesea cu un stres psihologic intens, anxietate și tulburări de somn, cauzate de diagnostic, tratamente și incertitudinea legată de prognostic. Aromoterapia, utilizând uleiuri esențiale, este o metodă complementară din ce în ce mai folosită pentru a ameliora aceste simptome și a promova relaxarea. Lavanda (Lavandula angustifolia) și valeriana(Valeriana officinalis) sunt astfel două dintre cele mai utilizate plante în acest context, cunoscute pentru proprietățile lor anxiolitice și sedative.
Meloterapia, sau terapia prin muzică, combinată cu utilizarea suplimentelor pe bază de plante cu proprietăți calmante, poate juca un rol esențial în crearea unei stări de bine și în reducerea simptomelor de depresie și anxietate. Aceste intervenții nu doar că promovează relaxarea, dar pot și ameliora tensiunea emoțională, oferind pacienților un sprijin semnificativ în gestionarea stresului.
De asemenea, tehnicile de relaxare, rugăciunea și meditația aduc beneficii importante prin îmbunătățirea echilibrului psiho-emoțional, contribuind la o mai bună gestionare a emoțiilor și la creșterea rezilienței în fața provocărilor. În acest context, psiho-oncologia, o ramură a psihologiei care s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, se dedică în mod special sprijinirii pacienților oncologici.
Homeopatia reprezintă și ea o resursă valoroasă în tratamentul complementar al afecțiunilor oncologice și în susținerea organismului pentru a face față efectelor adverse ale tratamentelor convenționale. În combaterea stărilor de disconfort digestiv din timpul chimioterapiei sunt recomandate de exemplu remedii precum Nux vomica sau Ipeca. Tratamentul homeopat este unul individualizat, în care remediul este ales pe baza totalității simptomelor fizice, emoționale și mentale ale pacientului, nu doar pe baza diagnosticului specific de cancer. Fiecare persoană este tratată în mod unic, chiar dacă mai mulți pacienți au aceeași boală. De exemplu, două paciente cu cancer de sân ar putea primi remedii homeopate diferite în funcție de simptomele lor individuale (tipul durerii, starea emoțională și alte trăsături distincte).
Medicina integrativă nu urmărește astfel să înlocuiască tratamentele convenționale, ci să le completeze printr-o abordare holistică care ia în considerare toate aspectele vieții pacientului. Prin integrarea terapiilor complementare și a plantelor medicinale în planul de tratament, se urmărește ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și oferirea unui suport fizic și emoțional pacienților. Pentru ca aceste terapii să fie sigure și eficiente, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog. Medicul poate ajuta la identificarea terapiilor complementare care sunt sigure și compatibile cu tratamentele convenționale și poate ghida pacientul către cele mai potrivite soluții pentru nevoile sale.
foto: istockphoto
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă
1. Gariboldi MB, Marras E, Ferrario N, Vivona V, Prini P, Vignati F, Perletti G. Anti-Cancer Potential of Edible/Medicinal Mushrooms in Breast Cancer. International Journal of Molecular Sciences. 2023; 24(12):10120. https://doi.org/10.3390/ijms241210120
2. Lal S, Shekher A, Puneet, Narula AS, Abrahamse H, Gupta SC. Cannabis and its constituents for cancer: History, biogenesis, chemistry and pharmacological activities. Pharmacol Res. 2021 Jan;163:105302. doi: 10.1016/j.phrs.2020.105302. Epub 2020 Nov 24. PMID: 33246167.
3. Marineci CD, Cornel Chiriţă C. Vechi şi nou în terapia antineoplazică. https://medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/vechi-si-nou-in-terapia-antineoplazica-id-1680-cmsid-62
4. Narayanan S, de Mores AR, Cohen L, Anwar MM, Lazar F, Hicklen R, Lopez G, Yang P, Bruera E. Medicinal Mushroom Supplements in Cancer: A Systematic Review of Clinical Studies. Curr Oncol Rep. 2023 Jun;25(6):569-587. doi: 10.1007/s11912-023-01408-2. Epub 2023 Mar 30. PMID: 36995535.
5. Shah Z, Gohar UF, Jamshed I, Mushtaq A, Mukhtar H, Zia-Ui-Haq M, Toma SI, Manea R, Moga M, Popovici B. Podophyllotoxin: History, Recent Advances and Future Prospects. Biomolecules. 2021 Apr 19;11(4):603. doi: 10.3390/biom11040603. PMID: 33921719; PMCID: PMC8073934.
6. Shimizu T, Kawai J, Ouchi K, Kikuchi H, Osima Y, Hidemi R. Agarol, an ergosterol derivative from Agaricus blazei, induces caspase-independent apoptosis in human cancer cells. Int J Oncol. 2016 Apr;48(4):1670-8. doi: 10.3892/ijo.2016.3391. Epub 2016 Feb 15. PMID: 26893131.
7. Wong JH, Ng TB, Chan HHL, Liu Q, Man GCW, Zhang CZ, Guan S, Ng CCW, Fang EF, Wang H, Liu F, Ye X, Rolka K, Naude R, Zhao S, Sha O, Li C, Xia L. Mushroom extracts and compounds with suppressive action on breast cancer: evidence from studies using cultured cancer cells, tumor-bearing animals, and clinical trials. Appl Microbiol Biotechnol. 2020 Jun;104(11):4675-4703. doi: 10.1007/s00253-020-10476-4. Epub 2020 Apr 9. PMID: 32274562.
8. Yu CH, Kan SF, Shu CH, Lu TJ, Sun-Hwang L, Wang PS. Inhibitory mechanisms of Agaricus blazei Murill on the growth of prostate cancer in vitro and in vivo. J Nutr Biochem. 2009 Oct;20(10):753-64. doi: 10.1016/j.jnutbio.2008.07.004. Epub 2008 Oct 16. PMID: 18926679.
9. Zhang Y, Zhang M, Jiang Y, Li X, He Y, Zeng P, Guo Z, Chang Y, Luo H, Liu Y, Hao C, Wang H, Zhang G, Zhang L. Lentinan as an immunotherapeutic for treating lung cancer: a review of 12 years clinical studies in China. J Cancer Res Clin Oncol. 2018 Nov;144(11):2177-2186. doi: 10.1007/s00432-018-2718-1. Epub 2018 Jul 24. PMID: 30043277.
Cătina roșie este un arbust ramificat, a cărui înălțime atinge 1-3 m, preferând solurile nisipoase.
Această specie este mai puțin cunoscută și mai puțin utilizată astăzi în fitoterapie decât cătina albă, dar nu mai puțin valoroasă.
De la această specie de cătină se pot utiliza în scop terapeutic scoarța, frunzele, mlădițele și florile, bogate în principii active precum taninuri, acid galic, vitamine, minerale ș.a.
Extractul din mlădițe de cătină roșie are acțiune în principal pe măduva osoasă, contribuind la stimularea formării de hematii (celule roșii) și trombocite. Îmbunătățește funcția splenică și hepatică; ajută la scăderea nivelului colesterolului; contribuie la protejarea organismului împotriva stresului oxidativ.
foto:pixabay.com
Cătina roșie este indicată în anemie, trombocitopenie, leucopenie, sindroame hemoragice, mononucleoză infecțioasă, hepatite virale, viroze eruptive.
Atenție!
Produsele pe bază de cătină roșie nu se administrează persoanelor cu probleme ale coagulării sau care iau tratament anticoagulant decât la recomandarea unui medic și cu verificarea timpilor de sângerare și coagulare!
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.
Boulaaba M, Tsolmon S, Ksouri R, Han J, Kawada K, Smaoui A, Abdelly C, Isoda H. Anticancer effect of Tamarix gallica extracts on human colon cancer cells involves Erk1/2 and p38 action on G2/M cell cycle arrest. Cytotechnology. 2013 Dec;65(6):927-36. doi: 10.1007/s10616-013-9564-4. Epub 2013 Jun 26. PMID: 23801270; PMCID: PMC3853633.
Riadh Ksouri, Hanen Falleh, Wided Megdiche, Najla Trabelsi, Baya Mhamdi, Kamel Chaieb, Amina Bakrouf, Christian Magné, Chedly Abdelly, Antioxidant and antimicrobial activities of the edible medicinal halophyte Tamarix gallica L. and related polyphenolic constituents. Food and Chemical Toxicology, Volume 47, Issue 8, 2009, Pages 2083-2091, ISSN 0278-6915, https://doi.org/10.1016/j.fct.2009.05.040. (https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0278691509002579)
