Tag Archive tahicardie

Bydr. Cristina Munteanu

ASLO nu se tratează!

foto: pixabay.com

ASLO nu este o boală, nu se tratează!

Analiza numită ASLO reprezintă de fapt niște anticorpi. În mod normal, mai ales după experiența COVID, cam toți știm cum e cu anticorpii, că ne arată faptul că organismul s-a întâlnit cu un virus sau bacterie. Atunci, de ce ne-am dori să „tratăm”, să anihilăm anticorpii?

Cu toate acestea, determinarea titrului ASLO a constituit și constituie încă un subiect controversat, care sperie numeroase mămici și, din nefericire, și unii medici.

Ce reprezintă ASLO?

Prescurtarea ASLO vine de la antistreptolizina O.

Streptolizina O este o proteină (hemolizină) produsă de Streptococcus pyogenes (streptococ betahemolitic de grup A). Streptolizina O prezintă proprietăți antigenice și, recunoscută de către sistemul imunitar, determină ca răspuns specific din partea sistemului imunitar sintetizarea de anticorpi specifici antistreptolizină O: prescurtat ASLO.

ASLO nu reprezintă un criteriu de diagnostic pentru faringo-amigdalita streptococică!

Anticorpii specifici ASLO apar abia după aproximativ două săptămâni de la infecția cu streptococ (de aceea nu are rost această analiză la debutul bolii – nu are nicio relevanță, iar dacă e crescută, ne indică o infecție anterioară cu streptococ) și continuă să crească, atingând un maxim în aproximativ 6-8 săptămâni, după care încep să scadă. Cu toate acestea, practica a dovedit că anticorpii ASLO scad lent în timp, pe parcursul a luni de zile. La unii pacienți scăderea se înregistrează după 6-12 luni.

foto: pixabay.com

O creștere a nivelului ASLO după momentul în care am detectat valoarea maximă poate însemna o reinfecție cu streptococ.

Creșterea titrului ASLO ține pe de o parte de virulența streptococului și pe de altă parte de reacția sistemului imunitar al pacientului.

De ce totuși această fobie de ASLO și această tendință de a da antibiotic când se observă o valoare crescută a titrului la un pacient asimptomatic?

Deoarece infecția cu streptococ betahemolitic de grup A poate da anumite complicații.

Complicațiile postinfecție cu streptococ cele mai cunoscute și aduse în discuție sunt reumatismul articular acut, glomerulonefrita acută poststreptococică și cardita reumatismală.

Streptolizina O și anticorpii specifici pot forma complexe imune circulante, care se pot depune în țesuturi sau la nivelul membranei de filtrare glomerulară de la nivelul rinichiului.

foto: pixabay.com

Complexele imune care se depun pe membrana glomerulară a nefronului, produc leziuni ale membranei bazale glomerulare. Aceste leziuni apar într-un interval de 1-2 săptămâni de la faringo-amigdalita streptococică și la 2-6 săptămâni după infecțiile tegumentare cu streptococ betahemolitic de grup A. Tratamentul antibiotic al faringitei streptococice nu previne glomerulonefrita! El poate doar reduce titrul anticorpilor antistreptolizină O. Pacienții cu glomerulonefrită poststreptococică prezintă edeme, hematurie macroscopică (sânge vizibil în urină), proteine în urină, oligurie (emisia unei cantități mai mici de urină decât în mod normal, deși consumul de lichide este păstrat), dureri lombare, dureri abdominale, hipertensiune arterială.

foto: pixabay.com

Reumatismul articular acut post infecție streptococică debutează la 1-2 săptămâni după infecția streptococică, cu simptome precum: febră, stare de oboseală, dureri la nivelul genunchilor, gleznelor, pumnilor sau coatelor. Articulațiile sunt umflate, calde, roșii. Simptomele articulare pot migra de la o articulație la alta.

Atunci când vorbim de cardita reumatismală, principalele simptome sunt: durere în piept, tahicardie (palpitații), dispnee (respirație dificilă). Este indicată o ecografie cardiacă și electrocardiogramă.

Concluzii:

Nu tratăm ASLO!

Tratăm un pacient care are anumite simptome și anumite analize (între care uneori poate fi și ASLO). ASLO scos din context, recoltat doar pentru a-l recolta, nu are absolut nici o valoare.

Un copil fără simptome la care ocazional se depistează un streptococ în urma unui exudat nazal sau faringian NU se tratează cu antibiotic! El este considerat purtător sănătos.

Un copil fără simptome la care ocazional se depistează un titru ASLO mare, nu se tratează cu antibiotic.

Unui copil care are acum roșu în gât (faringită, amigdalită) nu îi va fi recoltat ASLO. Am spus mai sus, anticorpii încep să crească după aproximativ 2 săptămâni. Și acest fapt reprezintă un răspuns normal al organismului într-o infecție. Producerea anticorpilor ajută organismul să depășească boala.

Un copil cu exudat faringian negativ și ASLO crescut nu va fi tratat cu antibiotic. ASLO sunt anticorpi, iar antibioticul nu omoară anticorpi, ci bacterii.

ASLO reprezintă o analiză care ar trebui făcută atunci când suspectăm reumatism articular acut, glomerulonefrită sau endocardită. Și, de asemenea, este o analiză care se efectuează pentru a monitoriza dinamica anticorpilor la pacienții cu reumatism, glomerulonefrită sau endocardită streptococică.

Sunt foarte puțini pacienții care fac complicațiile amintite, iar acest fapt ține de predispoziția genetică, de reacția sistemului imunitar, de formarea acelor complexe imune circulante (complexe anticorp-antigen) și fixarea lor în organism la nivel articular, glomerular sau cardiac. Tratate corect, aceste boli se vindecă de obicei fără sechele.

Tratamentul antibiotic al faringitei streptococice nu constituie o garanție a faptului că pacientul nu va face aceste complicații!

foto: pixabay.com

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Bălgrădean Mihaela (coord.), Patologie actuală în nefrologia pediatrică, Ed. MedBook, 2016.

2. Sonozaki H, Takizawa S, Torisu M. Immunoglobulin analysis of anti-streptolysin-O antibody. Clin Exp Immunol. 1970 Oct;7(4):519-31. PMID: 5477266; PMCID: PMC1712852.

3. Stanford T. Shulman, Alan L. Bisno, Herbert W. Clegg, Michael A. Gerber, Edward L. Kaplan, Grace Lee, Judith M. Martin, Chris Van Beneden, Clinical Practice Guideline for the Diagnosis and Management of Group A Streptococcal Pharyngitis: 2012 Update by the Infectious Diseases Society of America, Clinical Infectious Diseases, Volume 55, Issue 10, 15 November 2012, Pages e86–e102, https://doi.org/10.1093/cid/cis629

Bydr. Cristina Munteanu

Flori de mai – afecțiuni pe care acestea le tratează

Fotografie de Mina-Marie Michell pe Pexels.com

Luna mai este numită popular și Florar, deoarece este luna florilor. Pe lângă efectul lor estetic și mirosul îmbietor, majoritatea florilor din luna mai au însă și numeroase indicații terapeutice. Vom face, așadar, o scurtă incursiune florală și vom enumera calitățile tămăduitoare ale celor mai importante flori ce își deschid bobocii în luna mai.

1. Salcâmul

Foto: Cristina Munteanu

Florile de salcâm au o acțiune antiacidă, emolientă, relaxantă. Ele sunt indicate intern în funcționarea normală a stomacului și plămânilor: gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, tuse. Se mai recomandă în stări depresive, migrene, insomnii, anxietate, stres. Extern: în iritații ale pielii, arsuri.

Se recomandă folosirea florilor de salcâm intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop. Un preparat deosebit de apreciat și care păstrează proprietățile plantei este mierea de salcâm. Florile de salcâm se mai pot folosi proaspete, presărate în salate.

Extern, se pot face băi cu flori de salcâm și se pot aplica pe piele comprese cu infuzie sau ulei din flori de salcâm.

Rețetă dulceață din flori de salcâm aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-salcam/

2. Teiul

Florile de tei au acțiune antiinflamatoare, emolientă, expectorantă, sedativă, hipotensivă.

Ele sunt indicate intern în afecțiuni respiratorii însoțite de tuse (bronșite, pneumonii), în afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, laringite, sinuzite), în stări de anxietate, agitație psiho-motorie, insomnii, dureri de cap (cefalee), nevroză cardiacă, sindromul picioarelor neliniștite, crampe abdominale. Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii.

Se recomandă folosirea florilor de tei intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, miere.

Extern, se pot aplica comprese cu infuzie din flori de tei sau extract uleios din flori de tei: calmarea iritațiilor pielii.

Rețetă apă florală de tei aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-tei/

3. Socul

Florile de soc au acțiune detoxifiantă, sudorifică, mucolitică (fluidifică secrețiile și favorizează eliminarea lor), antalgică, antibacteriană, antivirală, ușor diuretică, ușor laxativă.

Ele sunt indicate intern în: gripe, viroze, bronșite, traheite, stări febrile, tuse, reumatism, gută, stimularea lactației (la mamele care alăptează).

Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii, hemoroizi.

Se recomandă folosirea florilor de soc intern sub formă de suc, infuzie, tinctură, sirop, capsule cu pulbere.

Extern, se folosesc comprese cu infuzie din flori de soc în înțepături de insecte, arsuri, eczeme, nevralgii; infuzia din flori de soc mai poate fi utilizată sub formă de băi de șezut (hemoroizi, cistite).

Rețetă sirop din flori de soc aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/sirop-din-flori-de-soc/

4. Păducelul

Fotografie de Inthemomentprints pe Pexels.com

Florile de păducel au acțiune reglatoare a tensiunii arteriale, antiaritmică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, ușor sedativă, calmantă.

Ele sunt indicate intern în: buna funcționare a aparatului cardiovascular, hipertensiune, tahicardie (palpitații), angină pectorală, hipercolesterolemie, tulburări induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri), insomnie, anxietate, stres.

Se recomandă folosirea florilor de păducel intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, vin tonic, capsule cu pulbere, comprimate, miere.

Rețetă tinctură din flori de păducel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/tinctura-din-flori-de-paducel/

5. Iasomia (lămâiţa)

Fotografie: Pexels.com

Florile de iasomie au acțiune tonică generală, relaxantă, antioxidantă, antitumorală, analgezică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie sau sirop în: insomnie, stres, anxietate, stări depresive.

Extern, în aromaterapie uleiul esențial de iasomie este deosebit de apreciat pentru inducerea unei stări de relaxare și optimism. Tot extern, se folosește uleiul de iasomie în masaj. Apa florală de iasomie se folosește ca loțiune tonică.

Apă florală de iasomie – rețetă aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-iasomie/

6. Liliacul

Fotografie de Pille Kirsi pe Pexels.com

Florile de liliac au acțiune antiinflamatoare, hipoglicemiantă, antifungică, antibacteriană.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, vin medicinal, sirop în: reumatism, diabet zaharat, stări gripale, anxietate. Gemoderivatul din muguri de liliac este indicat în afecțiuni ale sistemului arterial coronarian (sindroame coronariene), angină pectorală.

Un preparat deosebit de apreciat pentru consumul intern este dulceața din flori de liliac.

Rețetă dulceață din flori de liliac aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-liliac/

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, dureri articulare, nevralgii sub formă de comprese sau băi cu infuzie sau oțet din flori de liliac, masaj cu ulei de liliac. Pentru durerile dentare sau în afecțiuni ale cavității bucale (laringite, faringite, halenă) se recomandă sub formă de gargară. Un alt remediu preparat din flori de liliac este unguentul, util în durerile reumatismale.

Despre halenă poți găsi informații și aici:

Uleiul esențial de liliac se recomandă în aromaterapie în stări de stres, ca și decongestionant nazal etc. De asemenea, se poate combina cu alte ingrediente în realizarea unor creme, loțiuni, parfumuri.

7. Gălbenelele

Fotografie de Eva Elijas pe Pexels.com

Florile de gălbenele au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, antispastică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, epitelizantă, antiseptică, antibacteriană, antimicotică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din flori: gastrite, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară (fiere leneșă), hepatite, dismenoree.

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, răni, degerături, afte, gingivite, acnee, cuperoză, hemoroizi, candidoză vaginală, sub formă de infuzie, gargară, comprese, băi de șezut, unguent, ulei vegetal.

Rețetă unguent din flori de gălbenele aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/unguent-din-flori-de-galbenele/

8. Macul

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Florile de mac au acțiune analgezică, sedativă, emolientă, antitusivă, hemostatică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop din petale în stări de anxietate, stres, insomnie, gripă, bronșită, laringită, tuse.

Extern, infuzia din petale de mac se folosește sub formă de gargară în afecțiuni ale cavității bucale (gingivite, faringite, abcese dentare). Sub formă de comprese faciale infuzia este utilizată pentru diminuarea ridurilor.

Atenție!

Macul de grădină (Papaver somniferum – în special semințele) conține morfină, codeină și papaverină. Acești compuși activi sunt responsabili pentru efectele terapeutice ale macului, însă pot provoca dependență și intoxicații.

Dulceață din petale de mac – rețeta aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-petale-de-mac/

9. Mușețelul

Fotografie de ROMAN ODINTSOV pe Pexels.com

Florile de mușețel au acțiune antispastică, antiinflamatoare, antioxidantă, antimicrobiană, sedativă.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule în: colici abdominale, sinuzite, insomnii.

Extern, florile de mușețel (infuzie, ulei) au indicație în cosmetică, afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, gingivite, sinuzite) și stomatologice (dureri dentare – în special cele date de erupție, abcese dentare). Unguentul, uleiul și infuzia din flori de mușețel se folosesc extern în afecțiuni ale pielii sau în dureri musculare. În lămpile de aromaterapie este utilizat pentru reducerea anxietății, stres, insomnii.

Rețetă ulei de mușețel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/ulei-de-musetel/

10. Lăcrămioarele

Fotografie de Eugenia pe Pexels.com

Florile de lăcrămioare au acțiune cardiotonică și diuretică.

Ele sunt indicate pentru uz intern numai sub îndrumare și supraveghere medicală sub formă de tinctură sau extract apos și în doze bine stabilite (planta are potențial toxic).

Extern, se folosesc infuzia, uleiul, oțetul sau unguentul pe bază de flori de lăcrămioare.

În aromaterapie uleiul de lăcrămioare este folosit ca parfumant și relaxant.

Extern, infuzia de lăcrămioare se poate folosi sub formă de comprese pentru diminuarea cearcănelor și a ochilor umflați dimineața (edem al pleoapelor) sau ca loțiune tonică pentru față. Unguentul și oțetul pe bază de flori de lăcrămioare sunt utile în durerile de cap.

Rețetă oțet de lăcrămioare aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/otet-de-lacramioare/

Atenție!

Acest material este unul informativ și nu înlocuiește vizita la medic!

Nu folosiți produse din plante din surse nesigure și fără a avea recomandarea unui medic fitoterapeut!

dr. Cristina Munteanu