Tag Archive sindrom premenstrual

Bydr. Cristina Munteanu

Remediile florale Bach sau psihoterapia prin flori

Ce sunt Remediile florale Bach?
Healing power of herbs and flowers. CONCEPT an copy space for text. Daisy flowers in a dish.

Remediile florale Bach au fost concepute de dr. Edward Bach, medic şi bacteriolog britanic la începutul anilor 1930, din ingrediente naturale, prelevate din flora spontană. Terapia florala Bach este o terapie informațională aparținând medicinei complementare. Remediile florale se prepară în apă, prin impregnarea acesteia cu informația inflorescenței plantei respective.

În viziunea dr Bach, boala este o consecință a lipsei armoniei între trup, minte și suflet.

Boala trupului în sine nu este nimic altceva decât rezultatul lipsei armoniei dintre suflet și minte…adevărata cauză din spatele bolii este cea care are importanța cea mai mare – starea mentală a bolnavului, nu starea trupului său” – Dr. Edward Bach   

Dr. Bach a identificat și dezvoltat 38 de remedii florale, pe care le-a împărțit în șapte grupe principale, corespunzătoare unor dispoziții sau dificultăți emoționale. Aceste șapte grupe sunt: teama/frica, nesiguranța/incertitudinea, interesul insuficient față de circumstanțele prezente, singurătatea, hipersensibilitatea, deznădejdea/disperarea, preocuparea excesivă pentru binele celor din jur.

Beautiful flowers in bottles, natural medicine – BACH aromatherpy cocept.

Pe lângă cele 38 de remedii florale simple, Bach a dezvoltat și un remediu de urgență, cunoscut și ca al 39-lea remediu, compus din cinci plante – Rescue remedy (Rock Rose, Cherry Plum, Clematis, Impatiens şi Star of Bethlehem).

Grupa 1: Remedii florale pentru frică

– Aspen

– Cherry Plum

– Mimulus

– Red Chestnut

– Rock Rose

Grupa 2: Remedii florale pentru incertitudine

– Cerato

– Gentian

– Gorse

– Hornbeam

– Scleranthus

– Wild Oat

Grupa 3: Remedii florale pentru interes insuficient față de circumstanțele prezente

– Chestnut Bud

– Clematis

– Honeysuckle

– Mustard

– Olive

– White Chestnut

– Wild Rose

Grupa 4: Remedii florale pentru singurătate

– Heather

 – Impatiens

– Water Violet

Grupa 5: Remedii florale pentru hipersensibilitate la influente și idei

– Agrimony

– Centaury

– Holly

– Walnut

Grupa 6: Remedii florale pentru deznădejde / disperare

– Crab Apple

– Elm

– Larch

– Oak

– Pine

– Star of Bethlehem

– Sweet Chestnut

– Willow

Grupa 7: Remedii florale pentru preocupare excesivă pentru bunăstarea celorlalți

– Beech

– Chicory

– Rock Water

– Vervain

– Vine

Remediile florale Bach acționează prin stimularea capacității organismului de a se vindeca, bazându-se pe propriile resurse în dobândirea echilibrului mental și emoţional.

Alternative medicine herb – Copyspace for text.

În ce afecțiuni pot fi utilizate remediile florale Bach sau spune-mi ce problemă ai ca să știu ce floare îți ofer:

-anxietate

-atacuri de panică

– stări de epuizare, sindrom de burnout, stress

– stări depresive

– fobii

– insomnie

– stări obsesiv-compulsive

-imaturitate psiho-afectivă

– tulburări psiho-emoționale în perioada adolescenței, în timpul sarcinii, sindrom premenstrual sau menopauză ș.a.

Terapia florală Bach reprezintă astfel un tratament blând, ce poate fi administrat tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, la recomandarea unui medic specialist. Pot fi administrate  în combinație cu orice alt tip de tratamente, fie ele alopate, homeopate sau fitoterapice.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Călin (Viburnum opulus, Viburnum lantanum)

foto: pixabay.com

Călinul (Bulgărele de zăpadă) este un arbust înalt de 1 până la 4 m, care crește spontan în zone din apropierea apelor, fiind răspândit din zone de câmpie până în regiunile muntoase.

În fitoterapie se utilizează scoarța, frunzele, florile, fructele și mugurii de călin.

Scoarța, frunzele și florile de călin conțin în principal taninuri.

Scoarța este bogată în acid valerianic, acid formic, conține acid salicilic, proteine ș.a.

Dintre acțiunile terapeutice ale călinului menționăm efectele sale antispastice, calmante, sedative, astringente, cardiotonice și hipotensive.

Se folosește sub formă de infuzie, decoct, tinctură, macerat glicerinic, capsule.

Extractul gemoterapic din muguri de călin se recomandă intern în caz de astm bronșic alergic și non-alergic, bronșită cronică astmatiformă, tuse convulsivă, dispnee astmatiformă, hipoacuzie (prin timpanoscleroză, spasm vascular sau catar tubar), acufene.

Alături de extractele gemoterapice din muguri de carpen şi mlădiţe de caprifoi negru, extractul din muguri de călin intră în compoziția unui produs recomandat în afecțiuni ale aparatului respirator însoțite de tuse – Polygemma nr.3 Tuse (PlantExtrakt).

Rezultatele studiilor in vitro arată potențialul antimicrobian al călinului, în special împotriva bacteriilor Gram-pozitive.

foto: pixabay.com

Infuzia din flori, decoctul sau tinctura din scoarță se recomandă pentru acțiunea lor calmantă, antispastică și cardiotonică, în cure de 7 zile pe lună.

Atât produsele din scoarță de călin, cât și extractul gemoterapic sunt indicate în sindrom premenstrual, dismenoree (efect antispastic uterin). Intră, alături de alte plante, în compoziția unor capsule precum Female hormone blend (Solaray), formulă fito-homeopată recomandată pentru îmbunătățirea echilibrului hormonal feminin.

Frunzele și fructele au acțiune predominant laxativă.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.

2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

3. Dietz BM, Hajirahimkhan A, Dunlap TL, Bolton JL. Botanicals and Their Bioactive Phytochemicals for Women’s Health. Pharmacol Rev. 2016 Oct;68(4):1026-1073. doi: 10.1124/pr.115.010843. PMID: 27677719; PMCID: PMC5050441.

4. Kajszczak D, Zakłos-Szyda M, Podsędek A. Viburnum opulus L.-A Review of Phytochemistry and Biological Effects. Nutrients. 2020 Nov 5;12(11):3398. doi: 10.3390/nu12113398. PMID: 33167421; PMCID: PMC7694363.

Bydr. Cristina Munteanu

Angelica chinezească (Angelica sinensis – Dong quai sau ginsengul feminin)

foto: internet

Angelica sinensis este o plantă care crește în regiunile muntoase din China, Japonia și Coreea.

Supranumită “ginseng feminin”, ea este o plantă cu indicații în afecțiuni specifice sexului feminin.

Rădăcina de Dong quai susține sănătatea sistemului uro-genital feminin; are o puternică acțiune antioxidantă, protejând organismul de acțiunea radiațiilor UV și a radicalilor liberi. Este un bun tonic feminin, antispasmodic, antiinflamator, analgezic, sedativ, stimulent al circulației sanguine și imunostimulator. Este, de asemenea, un laxativ ușor.

Se consumă rădăcina plantei, sub formă de pulbere, capsule, tinctură – singură sau în asociere cu alte plante cu efect sinergic.

Angelica chinezească este indicată în

  • amenoree
  • dismenoree
  • sindrom premenstrual
  • infertilitate
  • disfuncții sexuale
  • menopauză
  • osteoporoză
  • convalescență
  • constipație cronică

ATENȚIE!

Deoarece Angelica sinensis are un efect stimulativ asupra uterului, nu se recomandă consumul în timpul sarcinii, femeilor care au hipermenoree sau probleme de coagulare și nici femeilor cu endometrioză sau cancere în sfera genitală (uterin, ovare, sân).

Se recomandă evitarea expunerii directe la soare în timpul tratamentului cu angelică chinezească (fotosensibilitate).

Nu se recomandă în cazul diareilor acute (este o plantă cu efect laxativ, deci poate agrava diareea).

Persoanele care utilizează terapie hormonală (anticoncepționale, terapie de substituție) sau anticoagulante nu ar trebui să consume această plantă fără avizul și monitorizarea unui medic specialist.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.

2. Lim DW, Kim YT. Anti-osteoporotic effects of Angelica sinensis (Oliv.) Diels extract on ovariectomized rats and its oral toxicity in rats. Nutrients. 2014 Oct 16;6(10):4362-72. doi: 10.3390/nu6104362. PMID: 25325255; PMCID: PMC4210922.

3. Lin YL, Lai WL, Harn HJ, Hung PH, Hsieh MC, Chang KF, Huang XF, Liao KW, Lee MS, Tsai NM. The Methanol Extract of Angelica sinensis Induces Cell Apoptosis and Suppresses Tumor Growth in Human Malignant Brain Tumors. Evid Based Complement Alternat Med. 2013;2013:394636. doi: 10.1155/2013/394636. Epub 2013 Nov 10. PMID: 24319475; PMCID: PMC3844186.

4. Wu YC, Hsieh CL. Pharmacological effects of Radix Angelica Sinensis (Danggui) on cerebral infarction. Chin Med. 2011 Aug 25;6:32. doi: 10.1186/1749-8546-6-32. PMID: 21867503; PMCID: PMC3174116.