Tag Archive păducel

Bydr. Cristina Munteanu

Hipertensiunea arterială – remedii naturale

foto: istockphoto.com

Tensiunea arterială reprezintă presiunea care există în interiorul arterelor organismului. Hipertensiunea arterială reprezintă o creștere a acestei presiuni peste valorile acceptate ca fiind normale. Astfel, pentru a defini corect o valoare tensională, trebuie să ținem cont de doi parametri: tensiunea sistolică și cea diastolică. Tensiunea arterială sistolică reprezintă valoarea măsurată în timpul contracției inimii. Tensiunea arterială diastolică reprezintă valoarea măsurată în timpul timpul relaxării inimii. Acesta este motivul pentru care atunci când ne măsurăm tensiunea avem două valori. Dintre cele două valori, tensiunea sistolică este prima valoare indicată și cea mai mare.

Există, în funcție de vârstă, anumite valori considerate normale, la copii aceste valori depinzând de vârstă, sex și greutate; din acest motiv, s-au realizat normograme care țin cont de acești parametri și valorile tensionale se interpretează în funcție de acestea.

Ceea ce trebuie să reținem este că la vârsta adultă o tensiune arterială normală ar trebui să aibă valori cuprinse între 120/70 mmHg-130/85 mmHg. O depășire a acestor cifre necesită investigații suplimentare, creșterea valorilor tensionale peste 140/90 mmHg fiind considerată hipertensiune.

Hipertensiunea poate fi clasificată ca fiind primară/esențială (fără a identifica o cauză a ei) sau secundară (când există anumite afecțiuni care au declanșat-o).

În primul rând, de ce ne preocupăm să scădem o tensiune crescută? Pentru că valorile tensionale mari presupun niște riscuri – pe termen scurt și lung – pentru sănătatea persoanei care suferă de hipertensiune. Printre acestea menționăm:

  • infarct
  • accident vascular cerebral
  • anevrism arterial
  • insuficiență cardiacă
  • insuficiență renală cronică.

Ce semne și simptome pot prezenta persoanele cu hipertensiune?

  • dureri de cap (cefalee)
  • palpitații
  • dureri precordiale
  • respirație greoaie, dificilă
  • amețeală (vertij)
  • tulburări de vedere
  • sângerare nazală (epistaxis)

Nu voi insista în acest material asupra medicației clasice indicate în tratamentul hipertensiunii. Voi încerca să mă rezum la partea de prevenție și, mai ales, la alternativele naturale pe care le avem în controlul valorilor tensionale.

foto: istockphoto.com

Preventiv, ceea ce putem face este să ducem un mod de viață echilibrat, cu evitarea sedentarismului și să alegem o alimentație variată, bogată în fructe și legume proaspete.

O persoană hipertensivă va trebui să ajungă la o greutate corporală normală dacă prezintă un exces ponderal și va trebui să reducă la minimum consumul grăsimilor, al alimentelor procesate, afumate și sărate.

Omega 3

foto: istockphoto.com

Acizii grași tip omega 3 sunt suplimente nutritive care pot ajuta la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, reducând nivelul trigliceridelor și riscul dezvoltării plăcilor de aterom.

Nu doar peștii (hering, somon) conțin omega 3, ci și nucile, avocado ori plante precum inul sau cânepa. Din acest motiv se recomandă introducerea lor în alimentația tuturor persoanelor și cu atât mai mult în dieta celor care au hipertensiune, trigliceride sau colesterol crescut.

Spirulina este o algă marină, care, pe lângă complexul de vitamine și minerale, conține și o cantitate însemnată de omega 3.

Usturoi

Usturoiul este unul dintre cele mai cunoscute remedii tradiționale indicate în tratarea hipertensiunii și a hipercolesterolemiei. Acest fapt se explică mai ales prin acțiunea ingredientului numit alicină, care are acțiune vasodilatatoare și de inhibare a angiotensinei II (substanță implicată în organism în mecanismul creșterii tensiunii arteriale).

Leurda, supranumită și usturoi sălbatic, conține și ea alicină.

Păducel

foto: istockphoto.com

Păducelul mai este numit și planta inimii. Din motive bine meritate, deoarece este o plantă medicinală cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos. Acțiunea păducelului este asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului, el fiind mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.

Talpa gâștei

foto: istockphoto.com

Talpa gâștei este o altă plantă medicinală utilă în hipertensiunea cauzată de stres și anxietate. Datorită rolului său protector la nivelul miocardului, talpa gâștei este un remediu util în aritmii. De asemenea, este folosită cu succes în palpitațiile asociate menopauzei.

Vâsc

foto: istockphoto.com

Vâscul, dincolo de obiceiurile și tradițiile cunoscute, este o plantă medicinală recomandată în hipertensiune arterială, tahicardie și aritmii. Vâscul este însă o plantă cu potențial toxic, de aceea este recomandat a se administra doar la indicațiile medicului și în doze bine stabilite. Trebuie avută o grijă deosebită și la modul de preparare al acestei plante: vâscul se macerează obligatoriu la rece.

De asemenea, în ultimul timp proprietățile sale terapeutice sunt explorate tot mai mult în afecțiunile maligne, vâscul având un efect pe reducerea efectului nociv al radicalilor liberi și în oprirea multiplicării celulare de natură tumorală.

Ginkgo biloba

foto: istockphoto.com

Ginkgo biloba este un arbore utilizat în medicina tradițională chineză din vechime, care a pătruns în ultimii ani tot mai mult și în practica fitoterapeutică românească. Pe lângă efectul său antioxidant remarcabil, Ginkgo biloba are proprietăți benefice la nivelul circulației sanguine, în special al celei cerebrale, dar și la nivel cardiovascular.

În hipertensiunea indusă de stres, deosebit de utile sunt levănțica, roinița și valeriana.

Alte plante medicinale care pot fi utilizate în scăderea tensiunii arteriale sunt:

– busuioc

– gheara mâței

– ghimbir

– hibiscus

– scorțișoară

– turmeric

– semințele de țelină.

Măslin

Deoarece persoanele care suferă de obicei de valori tensionale mari înregistrează și valori crescute ale colesterolului, pe lângă omega 3 și usturoi, o plantă de mare ajutor în acest sens este măslinul și în special extractul din mlădițe de măslin, care contribuie la scăderea nivelului colesterolului și al trigliceridelor și la creșterea elasticității arterelor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003

2. Ovidiu Bojor, Fitoterapie tradițională și modernă, Ed. Fiat Lux, București, 2003

3. Fernando Pitera, Compendiu de Gemoterapie clinică, Ed. a treia revăzută și corectată, 2000

4. Jean Valnet, Fitoterapia. Tratamentul bolilor cu plante, Ed. Garamond, București, 2003

5. Halver J, Wenzel K, Sendker J et al, Crataegus Extract WS®1442 Stimulates Cardiomyogenesis and Angiogenesis From Stem Cells: A Possible New Pharmacology for Hawthorn?, Front Pharmacol. 2019 Nov 27;10:1357 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31849643)

6. Matsutomo T. Potential benefits of garlic and other dietary supplements for the management of hypertension. Exp Ther Med. 2020 Feb;19(2):1479-1484. doi: 10.3892/etm.2019.8375. Epub 2019 Dec 27. PMID: 32010326; PMCID: PMC6966105.

7. Schandry R, Lindauer D, Mauz M, Blood Pressure and Cognitive Performance After a Single Administration of a Camphor-Crataegus Combination in Adolescents with Low Blood Pressure, Planta Med. 2018 Nov;84(17):1249-1254 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29913528)

8. Shaito A, Thuan DTB, Phu HT, Nguyen THD, Hasan H, Halabi S, Abdelhady S, Nasrallah GK, Eid AH, Pintus G. Herbal Medicine for Cardiovascular Diseases: Efficacy, Mechanisms, and Safety. Front Pharmacol. 2020 Apr 7;11:422. doi: 10.3389/fphar.2020.00422. PMID: 32317975; PMCID: PMC7155419.

9. Yoo JH, Liu Y, Kim HS, Hawthorn Fruit Extract Elevates Expression of Nrf2/HO-1 and Improves Lipid Profiles in Ovariectomized Rats, Nutrients. 2016;13;8(5)

(https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27187458)

10. Younis W, Alamgeer, Schini-Kerth VB et al, Role of the NO/cGMP pathway and renin-angiotensin system in the hypotensive and diuretic effects of aqueous soluble fraction from Crataegus songarica K. Koch, J Ethnopharmacol. 2020 Mar 1; 249:112400 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/31739101)

11. Xu H, Xu HE, Ryan D, A study of the comparative effects of hawthorn fruit compound and simvastatin on lowering blood lipid levels, The Amercian Journal of Chinese Medicine. 2009;37(5):903-8. Phttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19885950)

Bydr. Cristina Munteanu

Crizele de tantrum (II)

foto: pixabay.com

Dacă în materialul anterior am vorbit pe larg despre ce sunt crizele de tantrum și v-am oferit câteva recomandări care pot ajuta la prevenirea lor, scurtarea perioadei de furie și rărirea crizelor, în acest material aș dori să vă prezint câteva soluții alternative în gestionarea emoțiilor, a stărilor de furie și a regăsirii echilibrului interior.

Materialul detaliat despre crizele de tantrum îl regăsiți aici:

Fitoterapia

Fitoterapia reprezintă o soluție blândă și la îndemână în stările de dezechilibre psihoemoționale, atât ale copilului, cât și ale părintelui implicat.

Ca și ramuri ale fitoterapiei putem apela la aromaterapie, gemoterapie, remedii florale Bach.

Aromaterapia

Aromaterapia utilizează uleiurile esențiale pentru a contribui la atingerea și menținerea unei stări de echilibru în organism, vizând atât partea fizică, cât și pe cea psihică. Poate fi utilizată astfel cu succes în reducerea stresului, anxietății, durerii, în găsirea motivației, stimulării procesului de învățare etc.

Care este mecanismul prin care acest lucru este posibil?

foto: pixabay.com

În momentul în care inhalăm uleiurile esențiale se realizează o conexiune cu sistemul nervos central, mai precis cu sistemul limbic. Sistemul limbic este zona creierului care coordonează emoțiile și este implicată în memoria de scurtă sau lungă durată (prin hipocamp). Aceasta poate fi o explicație a faptului că anumite mirosuri ne trezesc amintiri sau emoții.

Utilizarea aromaterapiei în tulburările emoționale se bazează tocmai pe această legătură directă care există între receptorii nervului olfactiv (nervul I cranian) situați în mucoasa nazală și creier. De altfel, sistemul limbic mai este denumit creierul emoțiilor.

Uleiurile esențiale se pot folosi în mai multe moduri:

  • inspirare direct din sticluță / palmă
  • difuzate prin lampă de aromoterapie / difuzor
  • medalioane / brățări speciale pentru aromaterapie
  • masaj în tălpi sau în zonele de puls
  • puse în apa de baie (amestecate cu sare Epsom)
  • uz intern

Unul dintre avantajele aromaterapiei în cazul unui copil este acela că nu trebuie să îl implicăm direct pe copil în acest proces, dacă nu dorește. Difuzorul este pus într-un colț al camerei și difuzează uleiurile pe care le dorim. Obținem pe lângă beneficiile terapeutice și o parfumare a camerei, fără a folosi odorizante cu substanțe nocive. Deși, din experiența personală, copiii apreciază utilizarea difuzorului, doresc să pună ei picăturile de ulei sau să pornească aparatul. Există și difuzoare concepute special pentru copii, cu luminițe și chiar sunete.

foto: pixabay.com

Medalioanele, brelocurile și brățările pentru aromaterapie reprezintă un mod elegant de a beneficia de efectele terapeutice ale uleiurilor esențiale oriunde ne-am afla și pe parcursul întregii zile. Există două tipuri de asemenea bijuterii pentru aromaterapie: unele se bazează pe utilizarea bucăților de fetru divers colorate, în timp ce altele pe piese din piatră vulcanică – ambele materiale ce absorb uleiul esențial și îl difuzează în timp. Acest tip de utilizare a aromaterapiei poate fi, de asemenea, considerat atractiv de către copii.

Masajul cu uleiuri esențiale trebuie să țină cont de mai multe aspecte. Cu câteva excepții (tămâia și lavanda, de exemplu), majoritatea uleiurilor se aplică pe piele prin diluare într-un ulei vegetal (ulei purtător). Diluarea se face diferit, în funcție de vârstă. Uleiurile vegetale pe care le putem folosi sunt: cocos (fracționat), măsline, avocado, migdale, susan, sâmburi de struguri, gălbenele, cătină, sâmburi de caise etc. O variantă practică este utilizarea roll-on-urilor. Copiilor le place să știe că au un roll-on special preparat pentru ei, pe care îl pot folosi atunci când nu se simt bine.

În ceea ce privește utilizarea internă a uleiurilor esențiale, aceasta se poate face doar la recomandarea unui medic specialist. Un alt lucru de care trebuie să ținem cont este acela că nu toate uleiurile esențiale sunt proprii pentru consumul intern și au recomandări diferite în funcție de vârstă.

Dintre uleiurile esențiale utile în regăsirea calmului și echilibrului enumerăm:

  • lavandă
  • melisă
  • trandafir
  • mușețel
  • ylang-ylang
  • bergamotă
  • tămâie

Gemoterapia

foto: pixabay.com

O altă ramură a fitoterapiei care poate fi de ajutor în reglarea stărilor emoționale este gemoterapia.

Extractul din muguri de tei poate fi utilizat în ameliorarea stărilor de nervozitate, nelinişte şi stres, atât în cazul copiilor, cât și al adulților.

Dacă adulții se confruntă cu creșteri ale valorilor tensionale pe fondul stresului, pot utiliza extract din mlădițe de păducel.

Terapia florală Bach

Terapia florală Bach a fost concepută pentru a ajuta organismul să depășească anumite dificultăți emoționale. Dr. Bach a împărțit remediile florale în șapte mari grupe, în funcție de stările psihice cărora se adresează: teama/frica, nesiguranța/incertitudinea, interesul insuficient față de circumstanțele prezente, singurătatea, hipersensibilitatea, deznădejdea/disperarea, preocuparea excesivă pentru binele celor din jur.

Aceste remedii pot fi administrate tuturor grupelor de vârstă, la recomandarea unui medic specialist.

Puteți citi mai multe despre terapia florală Bach aici:

Alte plante medicinale care pot ajuta în regăsirea echilibrului emoțional și pot fi consumate sub formă de infuzie, tincturi, siropuri sau comprimate/capsule sunt:

foto: pixabay.com
  • valeriana
  • passiflora
  • hameiul
  • teiul
  • roinița (melisa)

Exerciții de relaxare

Fiecare persoană are modul ei de a se relaxa. Pe unii îi ajută să asculte muzică, pe alții să se plimbe, alți spun o rugăciune, alții meditează. Alegeți ce vi se potrivește pentru a reuși să vă regăsiți calmul și echilibrul și a reuși să vă păstrați calmul în situațiile de criză. Copiii pot fi încurajați să asculte muzică liniștitoare, să facă plimbări în natură, să picteze, să modeleze plastilină/lut, să se joace cu nisip, ca modalități de a se elibera de emoțiile negative.

Alimentație sănătoasă

O alimentație sănătoasă și bogată în alimente proaspete, cât mai puțin procesate, poate contribui și ea la regăsirea echilibrului organismului. Un corp sănătos poate susține mai ușor trecerea peste stările emoționale puternice. Încercați să oferiți un exemplu copilului dumneavoastră! Dacă părinții nu mănâncă sănătos, nici copilul nu o va face! De exemplu, alimentele intens procesate conțin glutamat de sodiu, o substanță care a fost demonstrat că suprastimulează celulele nervoase și are un efect nociv asupra creierului. Produsele care conțin această substanță ar trebui evitate în alimentația tuturor, cu atât mai mult a copiilor care fac crize de tantrum.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Alexandra Hlade, Larisa Bangs. Beneficiile uleiurilor esențiale, Libris Editorial, 2019

2. Fowler NA. Aromatherapy, used as an integrative tool for crisis management by adolescents in a residential treatment center. J Child Adolesc Psychiatr Nurs. 2006 May;19(2):69-76. doi: 10.1111/j.1744-6171.2006.00048.x. PMID: 16671921.

3. Lin PH, Lin YP, Chen KL, Yang SY, Shih YH, Wang PY. Effect of aromatherapy on autonomic nervous system regulation with treadmill exercise-induced stress among adolescents. PLoS One. 2021 Apr 13;16(4):e0249795. doi: 10.1371/journal.pone.0249795. PMID: 33848307; PMCID: PMC8043395.

4. Xiao S, Wang Y, Duan S, Li B. Effects of aromatherapy on agitation and aggression in cognitive impairment: A meta-analysis. J Clin Nurs. 2021 Aug 5. doi: 10.1111/jocn.15984. Epub ahead of print. PMID: 34355444.

Bydr. Cristina Munteanu

Păducel (Crataegus monogyna, Crataegus oxyacantha)

foto: istockphoto.com
foto: istockphoto.com

Păducelul este un arbust spinos din familia Rosaceae. Florile sale sunt albe iar fructele coapte au formă sferic-ovală, culoare roșie și gust amărui.

Păducelul este o plantă cu proprietăți dovedite în problemele cardio-vasculare, mai ales cele care au la bază un substrat nervos, fiind pe bună dreptate supranumit planta inimii.

Se folosesc de la arbustul de păducel florile, frunzele și fructele, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract, sirop, vin tonic, comprimate, capsule.

Păducelul intră în compoziția a numeroase preparate fitoterapice simple sau combinate, indicate în probleme cardiace, asupra cărora vom insista în continuare. Fructele proaspete se pot consuma sub formă de compot sau dulceață.

Prin substanțele chimice care intră în componența sa, păducelul are numeroase proprietăți, acționând asupra centrilor nervoși vasculari, a vaselor de sânge și asupra miocardului. De asemenea, este recomandat și ca neurotrofic.

foto: istockphoto.com

Păducelul

– contribuie la creșterea forței de contracție a inimii (acțiune inotrop pozitivă)

– acționează pe reglarea ritmului cardiac (efect cronotrop negativ)

– acționează asupra vaselor de sânge, reducând rezistența vasculară periferică

– tonifică pereții capilarelor

– are acțiune coronarodilatatoare și antispastică

– are acțiune antiaritmică

– previne apariția trombozelor

– este hipocolesterolemiant

– este antioxidant

– are efect ușor sedativ

– are efect diuretic.

Păducelul este mai degrabă un normotensor, un reglator de tensiune.

Este indicat în:

❤tahicardie (palpitații)

❤aritmii

❤hipertensiune

❤angină pectorală, precordialgii

❤insuficiență cardiacă la debut

❤sechele post infarct miocardic

❤hipercolesterolemii

❤ateroscleroză

❤tulburările induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri)

❤insomnie

❤anxietate

❤stress

❗❗❗

Înainte de începerea unui tratament pe bază de păducel este recomandat să consultați un medic specialist în fitoterapie, mai ales când există deja medicație cardiacă instituită.

Păducelul nu se recomandă bolnavilor care se află în stadii avansate de boală, prezintă edeme cardiace și nici femeilor însărcinate. Cu prudență și monitorizare, poate fi administrat copiilor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

fitoterapeut&nutriționist

Bydr. Cristina Munteanu

Vinul medicinal – un medicament desuet?

Foto: internet

Vinurile medicinale reprezintă un medicament și nu trebuie să le confundăm cu vinul de masă.

Ele sunt produse care se prepară având la bază un vin de masă (alb sau roșu, cât mai natural), dar în care se adaugă diferite plante medicinale, fructe sau legume – în funcție de efectul terapeutic urmărit. Se consumă în cantități moderate, de câțiva ml pe zi, conform indicației medicului fitoterapeut.

Vinurile medicinale versus infuzii din plante medicinale

De ce am apela la un proces mai laborios de obținere a unui vin terapeutic când ne putem prepara pur și simplu un ceai? Răspunsul constă în faptul că, datorită conținutului în alcool, vinul are o putere mai mare de extragere a principiilor active din plantele medicinale decât cea a apei folosite pentru a prepara o infuzie sau un decoct.

Afecțiuni tratate prin vinuri medicinale

Pentru ce afecțiuni se pot folosi vinurile medicinale?

Vinurile medicinale sunt recomandate în diverse afecțiuni. Cel mai adesea sunt utilizate ca tonice generale sau elixiruri în stări astenice, oboseală sau în convalescență. Ele pot fi utilizate în anemie, hipertensiune, hipercolesterolemie, afecțiuni pulmonare, afecțiuni renale, afecțiuni hepatice, reumatism, parazitoze intestinale, stări depresive, insomnii etc.

Pentru stările anemice, astenice sau în convalescență se recomandă de obicei vinurile medicinale din fructe, îndeosebi cele de coacăze, afine, mure, mere, portocale, măceșe, cătină, dar și din alte fructe.

Rețeta vinului de afine o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-afine/

Pentru afecțiunile hepatice și biliare se utilizează plante medicinale cu rol terapeutic, îndeobște plante amare: rostopască, anghinare, cicoare ș.a.

În afecțiunile pulmonare rezultate bune are vinul de hrean sau vinul preparat cu amestec din plante medicinale (cimbrișor, podbal, scai vânăt, tei, echinaceea ș.a.).

Rețeta vinului de hrean o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-hrean/

foto: internet

Pentru hipertensiune sunt cunoscute rețetele vinului de mărar, ceapă, păducel, saschiu ș.a.

Rețeta vinului de păducel o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-paducel/

Ca tonic nervos sunt recomandate vinurile de busuioc, iasomie, mentă, ginkgo biloba etc.

În cefalee și migrene pot fi de ajutor vinurile preparate din măceșe, levănțică, iasomie, saschiu ș.a.

Afecțiunile reumatismale constituie o serie de afecțiuni ce pot beneficia de ameliorare prin utilizarea vinurilor medicinale. Dintre vinurile recomandate în aceste situații amintim: vinul de tarhon, vinul de ridiche neagră, vinul de ghimbir sau turmeric ș.a.

Rețeta vinului de tarhon o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-tarhon/

În cazul parazitozelor intestinale se poate utiliza cu succes vinul din pelin, cel de cuișoare, oregano, cimbru ș.a.

Un caz aparte este cel al pacienților oncologici. Pacienții care urmează cure de radioterapie pot consuma (în acord cu medicul oncolog, căruia trebuie să i se aducă la cunoștință orice tratament alternativ urmează pacientul) după ședințele de radioterapie 50 ml vin din pelin. Vinul din pelin este bogat în principii active precum azulenele, cu rol dovedit antiinflamator și antitumoral.

Pentru prepararea vinurilor medicinale se recomandă a urma cu strictețe prescripțiile medicului fitoterapeut. De asemenea, se recomandă utilizarea unor recipiente curate, din sticlă (nu vase din aluminiu sau cupru). Recipientele din sticlă se recomandă a fi de culoare închisă sau a se păstra la întuneric, închise ermetic. Plantele folosite vor fi achiziționate din surse sigure, pentru a evita utilizarea unor plante contaminate sau a altor plante decât cele indicate.

Un dezavantaj al acestor vinuri medicinale este faptul că ele necesită un timp mai îndelungat pentru preparare, care diferă în funcție de ingredientele folosite, de la câteva zile până la două-trei săptămâni. Dar vinurile astfel obținute și depozitate corespunzător au o perioadă de valabilitate mare (6 luni-1 an).

Aceste preparate nu se recomandă celor cu ulcer gastro-duodenal și celor cu afecțiuni hepatice sau renale severe. De asemenea, pentru afecțiuni ale copiilor este recomandată alegerea unei forme de administrare specifice vârstei (siropuri), care să coreleze raportul risc-beneficiu.

Pacientul trebuie să aducă la cunoștința medicului fitoterapeut toate afecțiunile de care suferă și medicamentele de sinteză pe care le consumă în mod constant, pentru a evita eventualele interacțiuni între principiile active din medicamente și cele din plantele medicinale.

                                                               dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Vin de păducel

Foto: pixabay.com

Ingrediente:

50 g fructe de păducel

50 g frunze păducel

coaja de la 1 lămâie

+/- 1 linguriță de scorțișoară

100 g miere

1 l vin roșu

Preparare:

Fructele și frunzele de păducel, coaja de la o lămâie (bio, spălată prealabil), +/- 1 linguriță de scorțișoară și mierea se pun într-un recipient din sticlă închisă la culoare, apoi se adaugă vinul. Se închide borcanul și se lasă la macerat 14-21 zile, timp în care periodic se agită. Se strecoară și se pune în sticle. Se consumă câte 25 ml vin de păducel de 3 ori pe zi, înainte de mese.