magneziu – FITO CLINIC DR M

Prezența oxalaților de calciu în urină. Când ar trebui să ne îngrijorăm?

Oxalații de calciu sunt cristale formate prin combinarea ionilor de calciu cu acidul oxalic, o substanță produsă atât de metabolismul intern (produsul final de metabolism al glioxalatului si gliceratului), cât și adusă prin aport din surse alimentare.

Acidul oxalic este prezent în multe alimente, iar în cazul unei absorbții crescute, acesta se acumulează în organism, fiind eliminat prin rinichi, dar atunci când concentrația sa este ridicată, poate apărea riscul de formare a calculilor renali.

Acest proces se întâmplă mai ales în condiții de deshidratare sau când există un dezechilibru în compoziția urinei.

Pe lângă alimentație, unele vitamine sau medicamente, predispoziția genetică și anumite afecțiuni renale pot favoriza acumularea oxalaților, transformându-i într-un factor de risc important în special pentru persoanele cunoscute cu afecțiuni cronice ale rinichilor.

În acest articol, vom discuta despre ce înseamnă prezența oxalaților de calciu în urină, de ce apar aceștia, cum pot fi preveniți sau tratați, inclusiv prin abordări alternative.

Ce înseamnă prezența oxalaților de calciu în urină?

Prezența oxalaților de calciu în urină este o descoperire comună în cazul analizelor de laborator, însă un nivel ridicat al acestora poate indica riscul de formare a nefrolitiazei (pietre la rinichi). Cristalele de oxalat de calciu depistate frecvent în urină indică faptul că organismul nu poate elimina corect oxalații.

Organismul uman nu poate descompune oxalații, ei sunt eliminați cu ajutorul rinichilor, dar, în condiții de suprasolicitare metabolică, oxalații se pot acumula în urină.

Oxalații în concentrații mari pot fi toxici pentru celulele renale, iar expunerea constantă la aceștia poate contribui la apariția unei inflamații locale și duce, în timp, la deteriorarea funcției renale.

Cauze ale apariției oxalaților de calciu în urină

Există câțiva factori principali care pot duce la creșterea concentrației oxalaților de calciu:

Dieta bogată în oxalați: Consumul frecvent al unor alimente precum spanac, fasole, ciocolată, cacao, ceai, roșii sau sfeclă poate aduce un aport mare de oxalat în organism, crescând riscul de formare a pietrelor.

Consumul ridicat de proteine animale: Dieta bogată în proteine animale poate modifica echilibrul acido-bazic din corp, crescând riscul de formare a oxalaților de calciu.

Deshidratarea: Când nu consumăm suficientă apă, urina devine mai concentrată, favorizând formarea și precipitarea cristalelor de oxalat de calciu.

Malabsorbția: Anumite afecțiuni intestinale precum boala Crohn afectează absorbția nutrienților și duc la o absorbție excesivă a oxalaților.

Hiperoxaluria: O tulburare metabolică genetică care cauzează o producție ridicată de oxalat în organism, crescând riscul formării calculilor.

Aportul scăzut de calciu. Aportul alimentar scăzut de calciu poate părea la prima vedere un mod de a reduce riscul de pietre la rinichi, dar are în final un efect paradoxal: poate duce de fapt la creșterea acestui risc. În mod normal, calciul din alimente se leagă de oxalați în intestin și formează un complex care nu este absorbit în corp (insolubil) și este eliminat prin scaun. Când însă consumăm puțin calciu, rămâne mai mult oxalat liber în intestin, iar acesta ajunge să fie absorbit în cantități mai mari în sânge. De aici, oxalatul este eliminat prin rinichi, crescând nivelul de oxalat în urină.

Excesul sau lipsa unor vitamine, anumite medicamente: vitamina C, vitamina D, anumite antibiotice etc.

Vitamina C

Atunci când este consumată în cantități moderate, vitamina C este metabolizată în siguranță și folosită eficient de către organism. Totuși, atunci când aportul depășește cu mult nivelul necesar și nu se urmează nici o hidratare corespunzătoare, metabolizarea vitaminei C duce la creşterea excreţiei de oxalat şi poate reprezenta un factor de risc pentru nefrolitiaza cu oxalat de calciu.

Vitamina D

Suplimentarea excesivă cu vitamina D poate duce la creșterea absorbției calciului din intestin, crescând astfel nivelul de calciu din sânge și urină. În acest context, dacă urina este saturată cu calciu, există un risc mai mare de cristalizare și formare a cristalelor de oxalat de calciu. Dozele de vitamina D ar trebui ajustate în funcție de nevoile individuale și monitorizate prin analize periodice, mai ales la persoanele care iau doze mari sau care au risc de litiază renală.

Calciul (sub formă de suplimente)

Deși calciul preluat din alimente are un rol protector, suplimentele de calciu însă pot crește nivelul de calciu din urină, sporind riscul de formare a pietrelor. Suplimentele de calciu pot favoriza cristalizarea oxalaților în special la persoanele care consumă deja o cantitate semnificativă de oxalați prin dietă. Administrarea suplimentelor de calciu ar trebui făcută cu precauție, la recomandarea medicului și cu monitorizare periodică, în special la persoanele cunoscute cu risc de litiază renală.

Vitamina B6 (Piridoxina)

Deficitul de vitamină B6 este asociat cu o creștere a nivelului de oxalat în urină, deoarece B6 este implicată în metabolismul oxalatului. În schimb, suplimentarea adecvată cu B6 poate reduce riscul formării pietrelor la rinichi la persoanele cu hiperoxalurie.

Medicamente diuretice

Diureticele tiazidice sunt adesea prescrise pentru hipertensiune și reduc excreția de calciu în urină, ceea ce poate reduce riscul de pietre de oxalat de calciu. Cu toate acestea, diureticele în general pot contribui la deshidratare, ceea ce poate concentra urina și, astfel, poate crește riscul de formare a pietrelor.

Aspirina și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS)

Utilizarea pe termen lung a unor AINS poate afecta funcția renală și crește riscul de formare a pietrelor. Acest lucru este mai frecvent la cei cu afecțiuni renale preexistente sau la cei care iau doze mari de astfel de medicamente.

Antiacidele pe bază de calciu

Antiacidele care conțin calciu cresc cantitatea de calciu excretată în urină, ceea ce favorizează formarea pietrelor, mai ales dacă sunt utilizate perioade lungi de timp.

Antibioticele (în special cefalosporinele)

Anumite antibiotice pot modifica flora intestinală și reduce numărul bacteriilor care descompun oxalatul, contribuind astfel la creșterea nivelului de oxalat în organism. În cazul acesta flora intestinală poate fi susținută prin administrarea de probiotice pentru a ajuta la restabilirea bacteriilor benefice.

Cum putem preveni și trata oxalații de calciu în urină?

Pentru a preveni formarea cristalelor de oxalat de calciu și a pietrelor la rinichi, este important să adoptăm măsuri care să reducă riscul apariției acestora:

Hidratarea corespunzătoare: Un consum adecvat de apă este esențial pentru a dilua urina și a preveni formarea cristalelor. Se recomandă consumul a cel puțin 2 litri de apă pe zi, dar acesta se adaptează în funcție de vârstă, greutate și dacă există alte probleme de sănătate.

Limitarea alimentelor bogate în oxalați: Deși nu trebuie eliminate complet, alimentele bogate în oxalați ar trebui consumate cu moderație.

Consumul de alimente bogate în calciu: Calciul din dietă se leagă de oxalați în intestin, reducând astfel absorbția acestora. Este important în acest sens să avem o alimentație echilibrată și cât mai diversificată și să consumăm suficiente surse de calciu.

Evitarea consumului excesiv de sare și proteine animale: Sarea și proteinele animale pot crește excreția de calciu în urină, ceea ce poate favoriza formarea cristalelor.

Suplimentele de magneziu și citrat: Magneziul și citratul pot ajuta la prevenirea formării pietrelor de oxalat de calciu. Citratul de potasiu, de exemplu, este adesea prescris pentru a alcaliniza urina și a împiedica cristalizarea oxalaților de calciu.

Abordări alternative

În plus față de tratamentele convenționale, există și câteva abordări alternative și remedii naturale care pot ajuta la prevenirea formării oxalaților de calciu în urină.

Fitoterapia reprezintă o resursă deosebit de importantă în acest sens. Plante medicinale precum coada calului, brusturele, urzica sau păpădia pot constitui remedii importante pentru o persoană care se confruntă cu prezența oxalaților de calciu în urină.

Coada-calului este o plantă este cunoscută pentru efectele sale diuretice, bogată în săruri minerale și care contribuie la eliminarea mai eficientă a sărurilor și a toxinelor din rinichi.

Păpădia: Rădăcina de păpădie poate stimula funcția renală și ajuta la prevenirea formării pietrelor.

Anumite suplimente pe bază de enzime și probiotice pot contribui la metabolizarea oxalaților din intestin. Unele cercetări sugerează că suplimentarea cu probiotice care conțin bacteria Oxalobacter formigenes ar putea reduce nivelul oxalaților în urină.

Aromaterapia: Uleiurile esențiale de lămâie sau mirt sunt utilizate pentru susținerea sănătății rinichilor, datorită proprietăților lor detoxifiante.

De asemenea, ca în toate problemele de sănătate, modificarea stilului de viață, reducerea stresului și activitatea fizică regulată moderată pot susține sănătatea generală a organismului și a rinichilor, ajutând la îmbunătățirea circulației și a funcției renale.

Prezența oxalaților de calciu în urină nu este întotdeauna un motiv de îngrijorare, dar poate fi un semn de alarmă pentru posibile probleme la rinichi, cum ar fi pietrele.

Prin adoptarea unei diete echilibrate, hidratare adecvată și evitarea alimentelor bogate în oxalați, putem reduce semnificativ riscul formării cristalelor de oxalat de calciu. De asemenea, tratamentele convenționale pot fi completate cu abordări alternative, cum ar fi fitoterapia sau suplimentele de magneziu, pentru a susține sănătatea renală pe termen lung.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Migrenele și durerile de cap – cele mai bune remedii naturale

Ce sunt migrenele și durerile de cap?

Migrenele și durerile de cap sunt afecțiuni destul de comune care afectează calitatea vieții a numeroase persoane. Potrivit statisticilor, aceste probleme sunt întâlnite mai frecvent în rândul femeilor decât al bărbaților. Deși pot părea similare, ele au totuși caracteristici și cauze diferite.

Migrenele

Durerea de tip migrenă este o durere de cap intensă, care afectează adesea doar o jumătate a capului, dar nu este obligatoriu. Poate fi însoțită de simptome precum greață, vărsături, sensibilitate la mirosuri, lumină și sunete și poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Uneori, la debutul sau în timpul atacurilor migrenoase pacientul poate vedea anumite spoturi luminoase (migrena cu aură) sau poate avea senzația de amorțire a unor zone ale corpului.

Mecanismul de producere a migrenelor nu este complet elucidat, fiind unul plurifactorial, care ține de factori genetici, de mediu sau locali. Astfel, anumite dezechilibre ale neurotransmițătorilor pot avea efect proinflamator și vasodilatator, crescând sensibilitatea la durere. Un nivel scăzut de serotonină, de exemplu, poate determina vasodilatație la nivelul vaselor de sânge cerebrale și duce la o modificare a percepției durerii. Anumiți hormoni, precum estrogenul, afectează nivelul de serotonină și al altor neurotransmițători, astfel încât fluctuațiile hormonale pot contribui la apariția migrenelor.

Componenta genetică poate fi obiectivată prin existența mai multor membri în aceeași familie cu episoade migrenoase.

Durerea de cap

Durerea simplă de cap are ca și cauză frecventă ascensiunea tensiunii arteriale, dar poate fi dată și de hipotensiune, sinuzite ori afecțiuni oftalmologice (miopie, glaucom). Există însă și condiții medicale severe care se pot ascunde în spatele unei dureri de cap. Astfel, o durere de cap puternică, brusc apărută și care nu cedează la medicamente antalgice, poate fi cauzată de ruperea unui anevrism cerebral și constituie o urgență medicală. De asemenea, durerile de cap asociate cu febră mare și stări de confuzie necesită și ele evaluare medicală de urgență pentru a exclude afecțiuni de tipul encefalitelor sau meningitelor. Durerile de cap asociate cu tulburări de memorie, schimbări ale dispoziției, tulburări de auz, văz sau limbaj trebuie investigate pentru a exclude o eventuală tumoare cerebrală.

Deși uneori nu poate fi identificată o cauză anume a durerilor de cap, există totuși factori care au fost demonstrați a avea legătură cu o frecvență mai mare a acestora.

Stresul: tensiunea și stresul psihologic pot declanșa adesea dureri de cap tensionale.

Alimentația: anumite alimente și băuturi, cum ar fi alcoolul, cafeaua, ciocolata, energizantele, precum și alimentele procesate, afumate ori conservele pot declanșa și ele migrene periodice.

Modificări hormonale: femeile pot experimenta migrene legate de ciclul menstrual, sarcină sau menopauză.

Lipsa somnului: un somn insuficient sau de proastă calitate poate duce la dureri de cap.

Deshidratarea: consumul insuficient de apă poate provoca și el dureri de cap.

Astfel, în încercarea de a reduce frecvența atacurilor migrenoase sau a durerilor de cap, se impun o serie de măsuri precum o alimentație sănătoasă și echilibrată, sport și odihnă. Consultul medical de specialitate este necesar pentru a exclude anumite condiții medicale ca și cauze ale durerilor de cap și pentru a beneficia de tratament personalizat.

Pe lângă acestea, este bine să nu uităm că natura ne-a pus la dispoziție remedii minunate prin care putem ameliora sau combate aceste dureri.

Remediile naturale – un aliat împotriva durerilor de cap și a migrenelor

Durerile de cap sau migrenele pot fi prevenite sau ameliorate şi cu ajutorul plantelor medicinale, motiv pentru care vom enumera câteva dintre cele mai cunoscute plante cu rol dovedit în acest sens.

Roinița

Roinița, cunoscută și sub numele de melisă (Melissa officinalis), este o plantă perenă din familia Lamiaceae, deosebit de apreciată pentru proprietățile sale medicinale. Originară din regiunea mediteraneană, roinița este acum cultivată pe scară largă în întreaga lume datorită beneficiilor sale terapeutice, în special în tratarea problemelor legate de sistemul nervos și digestiv.

Roinița este recunoscută pentru efectele sale calmante asupra sistemului nervos. Componentele active din melisă, cum ar fi uleiurile esențiale, flavonoidele și acidul rozmarinic, contribuie la reducerea anxietății și a stresului. Consumul regulat de roiniță poate contribui la inducerea unei stări de calm și relaxare. Cercetările demonstrează că extractele de roiniță au efecte neuroprotectoare, ajutând la prevenirea deteriorării neuronale cauzate de stres și la îmbunătățirea funcției cognitive. Roinița s-a dovedit a fi astfel eficientă în reducerea frecvenței și intensității migrenelor datorită proprietăților sale analgezice și antispasmodice.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule sau ulei volatil. Extern, uleiul volatil de roiniță poate fi folosit pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Spilcuța – iarba fetei

Spilcuța (Tanacetum parthenium), cunoscută și sub numele de iarba fetei sau feverfew în engleză, este o plantă perenă din familia Asteraceae, mai puțin cunoscută, dar cu proprietăți medicinale deosebit de eficiente în gestionarea și prevenirea migrenelor.

Principala substanță activă din spilcuță este partenolida, un compus cu efecte dovedite antiinflamatoare, antispastice și analgezice. Partenolida din spilcuță inhibă producția de prostaglandine, care joacă un rol cheie în procesul inflamator și în declanșarea durerii. De asemenea, spilcuța ajută la stabilizarea funcției serotoninei, neurotransmițător implicat în apariția migrenelor. Prin blocarea receptorilor de serotonină, spilcuța reglează tonusul vaselor sanguine cerebrale, având un efect vasoconstrictor. Ea are și un efect relaxant, prin stimularea receptorilor GABA.

Spilcuța poate fi folosită sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule.

Rozmarinul

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o plantă perenă din familia Lamiaceae, cunoscută nu doar pentru utilizările culinare, ci și pentru numeroasele sale proprietăți medicinale. Originar din regiunile mediteraneene, rozmarinul este apreciat pentru aroma sa distinctă și beneficiile sale pentru sănătate, inclusiv pentru tratamentul migrenelor.

Rozmarinul poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor migrenelor datorită mai multor mecanisme. Astfel, compusul principal al rozmarinului, acidul rozmarinic, are puternice proprietăți antioxidante, contribuind la reducerea inflamației. Antioxidanții din rozmarin, precum carnosolul și acidul carnosic, protejează celulele de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele. Uleiul esențial de rozmarin conține cineol și camfor, compuși care au efecte analgezice și pot ajuta la ameliorarea durerii asociate migrenelor. De asemenea, rozmarinul stimulează circulația sângelui, asigurând o mai bună oxigenare a creierului, contribuind și prin acest mecanism la reducerea riscului de apariție a migrenelor.

Rozmarinul poate fi utilizat sub formă de infuzie, tinctură, comprimate, capsule sau ulei volatil.

Salvia

Salvia, cunoscută și sub denumirea științifică de Salvia officinalis, este o plantă aromatică folosită de secole în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru migrene. Salvia conține compuși activi, precum acid rosmarinic și carnosol (regăsite și în rozmarin), care au proprietăți antiinflamatoare și antioxidante și care contribuie la reducerea inflamației implicate în durerea de tip migrenos. Uleiurile esențiale extrase din salvie pot avea un efect calmant asupra sistemului nervos, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele care suferă de migrene legate de stres sau tensiune nervoasă. Unele tipuri de migrene, cum ar fi cele legate de ciclul menstrual, sunt influențate de fluctuațiile hormonale, salvia fiind cunoscută pentru capacitatea sa de a influența echilibrul hormonal, fapt care contribuie la reducerea frecvenței și severității migrenelor hormonale din timpul menstruației sau asociate cu menopauza.

Ea poate fi folosită intern sub formă de infuzie, tincturi, ulei volatil sau comprimate. Extern, uleiul esențial poate fi folosit în aromoterapie sau aplicat topic pe zonele afectate, cum ar fi tâmplele sau ceafa.

Passiflora

Passiflora (Passiflora incarnata), cunoscută și sub denumirea de floarea-pasiunii, este o plantă medicinală utilizată în mod tradițional pentru efectele sale calmante, anxiolitice, antispasmodice și analgezice, care pot fi utile în gestionarea migrenelor. Passiflora conține substanțe active precum flavonoidele și alcaloizii, care au efecte calmante și anxiolitice, care pot contribui la reducerea tensiunii și a anxietății, prevenind astfel apariția migrenelor. Compușii activi precum harmanul și harmalina, au efecte analgezice și pot ajuta la reducerea intensității durerii de cap asociate migrenelor. De asemenea, antioxidanții din passiflora pot proteja celulele cerebrale de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele.

Passiflora poate fi consumată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, se folosește sub formă de ulei pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Coada racului

Coada racului (Potentilla anserina), cunoscută și sub numele de argințică, este o plantă perenă din familia Rosaceae, utilizată în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni. Datorită flavonoidelor din componența sa, care au efect antioxidant și spasmolitic, coada racului poate contribui la reducerea durerii și a inflamației asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie sau tinctură iar extern sub formă de comprese.

Scoarța de salcie

Salcia (Salix alba), în special scoarța de salcie, este cunoscută pentru proprietățile sale analgezice și antiinflamatoare, datorită conținutului de salicină, un compus chimic care este metabolizat în organism în acid salicilic, având efecte similare aspirinei (acid acetilsalicilic). Această substanță conferă salciei proprietăți analgezice, antiinflamatoare și antipiretice, care sunt utile în tratamentul durerilor articulare, durerilor de cap sau migrenelor.

Scoarța de salcie poate fi consumată intern sub formă de infuzie, extract gemoterapic, comprimate sau capsule. Extern, se pot aplica comprese cu infuzie sau unguent pe bază de scoarță de salcie.

Gheara diavolului

Gheara diavolului (Harpagophytum procumbens) este o plantă perenă originară din sudul Africii, cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare și analgezice. Denumirea sa populară provine de la aspectul fructelor sale, care are formă de gheară. Utilizată tradițional pentru tratarea durerilor și a inflamațiilor, gheara diavolului a atras atenția fitoterapeuților pentru potențialul său în tratarea migrenelor. Principalele componente active din gheara diavolului sunt harpagozidele, flavonoidele și fitosterolii. Harpagozidele au puternice proprietăți antiinflamatoare, care pot ajuta la reducerea inflamației în țesuturile cerebrale, contribuind astfel la prevenirea și ameliorarea migrenelor. De asemenea, componentele active inhibă sinteza prostaglandinelor, substanțe care joacă un rol important în inflamație și în percepția durerii.

Gheara diavolului poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, poate fi folosită sub forma gelurilor sau unguentelor.

Menta

Menta (Mentha spp.) este o plantă aromatică și medicinală folosită de secole în diverse culturi pentru proprietățile sale terapeutice. Aceasta este apreciată în special pentru efectele sale analgezice, antiinflamatoare și calmante, care o fac utilă în gestionarea problemelor digestive, susținerea sistemului imunitar, ameliorarea simptomelor răcelilor sau gripelor și nu numai. Menta este bogată în uleiuri volatile ce conțin mentol, compus activ cu efecte analgezice, ce poate contribui la reducerea intensității durerii asociate migrenelor. Mentolul acționează prin desensibilizarea receptorilor de durere și creșterea fluxului sanguin la nivelul pielii. În plus, proprietățile calmante ale mentei pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, factori declanșatori pentru migrene. Cunoscută și pentru efectele sale digestive, menta poate fi de un real folos în ameliorarea senzației de greață și a tulburărilor digestive asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură sau ulei volatil. Extern, inhalarea vaporilor uleiului esențial de mentă adăugat în apă fierbinte sau difuzarea prin intermediul lămpilor de aromoterapie poate oferi un efect calmant și relaxant și diminua durerile de cap. Uleiul esențial de mentă aplicat pe frunte și pe tâmple produce o senzație de răcorire care poate reduce tensiunea și durerea asociate migrenelor.

Ghimbirul

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă perenă care face parte din familia Zingiberaceae, cu o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a migrenelor. Tulpina subterană, rizomul, este partea utilizată în scopuri medicinale și culinare. Rizomul are un gust picant și o aromă distinctă, datorită prezenței compușilor activi gingerol și shogaol. Gingerolul, principalul compus bioactiv din ghimbir, are puternice proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, care poate ajuta la reducerea inflamației asociate migrenelor. Datorită proprietăților sale antiemetice, ghimbirul poate constitui un remediu excelent și în ameliorarea senzației de greață și a vărsăturilor asociate migrenelor.

Ghimbirul poate fi consumat ca atare, ras în limonade sau salate. El mai poate fi consumat și sub formă de infuzie ori comprimate sau capsule.

Magneziul

Magneziul este un mineral a cărui deficiență a fost asociată frecvent cu migrenele. Magneziul este un mineral esențial care joacă un rol important în numeroase procese fiziologice ale organismului, inclusiv în funcționarea sistemului nervos și muscular. El contribuie la reglarea tonusului vaselor de sânge și este implicat în reglarea neurotransmițătorilor: un nivel adecvat de magneziu poate ajuta la menținerea unui echilibru normal între neurotransmițători precum serotonina și glutamatul, care sunt implicați în apariția migrenelor.

Magneziul poate fi administrat sub formă de suplimente orale sau poate fi aplicat topic prin uleiuri sau săruri de magneziu sub formă de spray pentru ameliorarea locală. Magneziul se găsește în mod natural în alimente precum spanac și alte legume cu frunze verzi, nuci și cereale integrale.

Putem observa astfel că utilizarea plantelor medicinale reprezintă o resursă prețioasă în gestionarea migrenelor și a durerilor de cap, plante medicinale precum spilcuța, ghimbirul, menta, passiflora, roinița și multe altele, fiind recunoscute pentru proprietățile lor terapeutice care pot contribui semnificativ la ameliorarea simptomelor prin mecanisme precum reducerea inflamației, ameliorarea durerii, relaxarea mușchilor, reducerea stresului și a anxietății.

Utilizarea plantelor medicinale poate aduce, așadar, un echilibru natural și eficient în gestionarea durerilor de cap și a migrenelor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la promovarea bunăstării generale. Integrând cu înțelepciune aceste remedii naturale în rutina zilnică, putem găsi noi căi de ameliorare și vindecare, în armonie cu natura.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Începe școala – creștem imunitatea copilului cu ceva?

Cu Emoția de toamnă a lui Nichita în gând, acum, la final de august, ca orice mamă, fac pregătirile pentru începerea școlii: rechizite, haine etc.

Și imunitatea? Cum rămâne cu imunitatea?

La o scurtă căutare pe internet apar o mulțime de recomandări de a întări imunitatea copilului înainte de începerea școlii cu produsul x sau cu produsul y.

E de bine sau nu?

Este bine că ne preocupăm de imunitatea noastră și a copiilor noștri, dar ce nu înțelegem noi este că această imunitate nu este un hocus-pocus, ea se clădește pas cu pas și zi de zi din primele zile de viață prin obiceiuri sănătoase. Pot să îi dau copilului n suplimente vitaminice și pentru imunitate dacă nu insist pe un mod de viață sănătos. Atât timp cât el mănâncă predominant fast-food și junk-food, atât timp cât bea mai mult suc decât apă, atât timp cât nu face mișcare și nu vede lumina soarelui zilnic, atât timp cât nu se odihnește suficient și stă foarte mult în fața diferitelor ecrane, orice supliment îi voi da, nu va fi de prea mare ajutor.

Ce este imunitatea?

Imunitatea este capacitatea organismului de a se apăra de agenții patogeni pe care îi întâlnește, adică bacteriile, virusurile, paraziții sau diverse toxine.

Există două componente ale acesteia:

– imunitatea înnăscută (naturală) – adică cea cu care ne naștem

-imunitatea dobândită – aceasta este realizată pe tot parcursul vieții prin contactul cu agenții patogeni și mai poate fi ajutată prin vaccinare.

Sistemul imunitar este un sistem inteligent care are capacitatea de a detecta agenții patogeni pătrunși în organism, de a-i distruge și de a memora „dușmanul”, pentru ca la un alt contact cu el să îl recunoască și să îl anihileze mult mai rapid.

Așadar, venim pe lume cu o „zestre” imunologică, dar imunitatea de la naștere nu este completă față de toate microorganismele, ea se îmbunătățește de-a lungul vieții pe măsură ce organismul intră în contact cu diverși microbi. E ca un șirag pe care mai adăugăm câte o mărgea…

Creștem sau nu imunitatea?

De ce nu e corect spus că putem crește imunitatea? Pentru că ea crește singură cu fiecare contact al organismului cu un microb. Nu avem nevoie de soluții magice precum fertilizantul de flori. Copiii noștri nu au deficiențe imunitare, sunt foarte puțini acei copii care au probleme de imunodeficiență și aceia au nevoie de tratamente speciale. Copiii noștri sunt copii sănătoși, vioi, care explorează mediul înconjurător și au o imunitate în formare. Cu fiecare tăvălire în noroi, mână băgată în gură, cu fiecare răceală și enteroviroză ei își formează anticorpi care îi vor ajuta să aibă un sistem imunitar pregătit data viitoare când organismul uman și acel microb se vor reîntâlni.

Cu rare excepții, problema nu sunt copiii care se îmbolnăvesc, ci mamele speriate că nu doarme puiul, că nu mănâncă, că nu îl pot duce la creșă/grădiniță și nu au cu cine îl lăsa etc. Un anumit număr de îmbolnăviri pe an este firesc, ca să mă exprim așa – la contacte cu virusuri, bacterii mai puternice. Pentru altele, corpul gestionează situația inteligent fără a ne raporta și nouă (doar pe memoria sa dacă am putea scana, am găsi anticorpii deja formați).

Și atunci, ce putem totuși face?

Unul dintre primele acte pe care o mamă le poate realiza pentru o imunitate bună a copilului său este alăptarea. În primele luni de viață nou-născuții sunt protejați de anticorpii materni, transmiși în timpul sarcinii și apoi după naștere prin alăptare. Anticorpii materni dispar încet în primele 6-8 luni de viață, în timp ce sugarii încep să își „fabrice” proprii anticorpi. Odată începută această producție, nivelul de anticorpi va atinge nivelul adultului abia peste câțiva ani.

Lăsăm copiii să exploreze, DAR

– îi învățăm să se spele pe mâini înainte și după ce mănâncă, înainte și după ce merg la toaletă

– după ce se spală pe mâini să închidă robinetul cu un șervețel sau cu antebrațul (acolo unde este posibil) – studiile arată că foarte mulți microbi își au sediul acolo, pe mânerele robinetelor și pe dispozitivele de săpun lichid (mai puțin pe cele cu eliberare dozată, dar chiar și pe acelea)

– le explicăm să nu bage jucăriile și mâinile în gură

– le explicăm că nu este ok să își roadă unghiile

– le explicăm că fiecare copil are tacâmurile lui, paharul lui, sticla lui

– le explicăm noțiuni minime de igienă, precum toaleta organelor genitale

-le spunem că atunci când tușesc sau strănută să o facă în șervețel sau, dacă îi ia prin surprindere, să tușească/strănute în plica cotului/antebraț/braț

– îi învățăm de mici să își sufle năsucul, alternativ câte o nară, apoi îi învățăm să arunce la gunoi șervețelul folosit

– nu îi învățăm să stea în casă cu hainele cu care merg la școală sau în oraș

– nu băgăm suzeta lor în gura noastră pentru a o umezi înainte de a le-o da lor (sunt o mulțime de microbi cu care corpul nostru a luat contact și nouă nu ne fac aparent nimic, dar lor le pot provoca faringite, amigdalite, afte, candidoze etc.)

– nu îi pupăm pe guriță și nu încurajăm copiii între ei să facă asta, oricât de drăguți ar fi

– când un copil are amigdalită sau candidoză înlocuim periuța dentară și schimbăm dacă se poate zilnic prosopelul de față

– când un copil are conjunctivită sau herpes, schimbăm dacă este posibil zilnic fața de perină/cearșaful

– când un copil începe să facă subfebrilități nu sărim imediat cu nurofenul la 37,4 ̊C (excepție pentru copiii care se știu cu convulsii febrile), lăsăm organismul să lupte și el puțintel

– când are febră îl dezbrăcăm, iar dacă are frisoane îl acoperim cu un cearșaf ușor de bumbac nu cu duna sau cu pături din fibre sintetice

– nu îmbrăcăm copilul gros pentru că nouă ne este frig și încercăm să evităm să îi îmbrăcăm cu șapte rânduri de haine (maieu, tricou, cămasă de corp, sfeter, fâș)

– nu îl expunem la fumul de țigară

– nu ducem copiii bolnavi la grădiniță sau școală (și nici nu îi plimbăm prin mall dacă tot nu i-am dus); și nu numai pentru a nu îmbolnăvi alți copii, ci și pentru a ne proteja propriul copil: un organism convalescent va ,,culege” cu ușurință alți microbi

– nu facem aerosoli pentru orice muc. Aerosolii se fac în laringite, bronșiolite, crize de astm. De ce? Pentru că, în primul rând, nu ajută și în al doilea rând, putem ,,împinge” prin aerosoli microbii în plămâni, și provocăm noi o pneumonie de toată frumusețea puiului… iată de ce uneori o simplă rinoree și un simplu roșu în gât care ar trece foarte ușor se pot complica și boala se lungește (nu pentru că medicii nu au știut ce să dea…de multe ori părinții nici nu consideră necesar să spună medicului că au făcut aerosoli copilului).

Oricât de absurde vi se par unele sfaturi, vă asigur că sunt lucruri pe care le-am sesizat în practică. Procedând astfel evităm îmbolnăvire după îmbolnăvire, scurtăm durata bolii.

Există trenduri și trenduri…mămici care își lasă copiii să se bălăcească în bălți și noroaie… mămici care i-ar ține sub un clopot de sticlă dacă ar putea…și? surpriză, primii sunt mai sănătoși… tocmai pentru că au intrat în contact cu diverși microbi și și-au format imunitatea. Evident nu vă spun să începeți să vă folosiți copilul pe post de mop, vă rog să filtrați aceste informații.

Și acum, după toate aceste poliloghii…ce facem cu puii noștri? E normal să ia contact cu microbii, nu îi putem izola într-un glob de sticlă. Putem să îi ajutăm să treacă mai ușor peste acest contact. În acest demers sunt importante multe lucruri mărunte cărora poate nu le dăm întotdeauna sau chiar deloc importanță. Și nu pentru că nu dorim binele puiuților noștri, ci pentru că așa sunt vremurile, trebuie să ne zbatem să supraviețuim. Însă de multe ori, în această goană a noastră inversăm valorile și prioritățile.

Astfel, un rol important îl are absența stresului și a conflictelor (copiii noștri sunt ca niște sugative emoționale care absorb și care simt mai multe decât bănuim noi), alimentația cât mai fără fast-food, dulciuri, produse rafinate și cât mai bogată în fructe și legume proaspete, cu un consum adecvat de lichide (apă, ceai, supe, ciorbe și mai puțin spre deloc sucuri carbogazoase). Aici intervine și modul adulților de alimentație. Dacă noi nu consumăm fructe și legume să nu ne așteptăm ca ei să o facă doar pentru că așa vrem sau spunem noi. Cel puțin până la o anumită vârstă copiii sunt tentați să ne copieze. Dacă eu beau numai Pepsi sau energizante nu o să aștept ca el să fie tentat să bea suc de morcovi sau de sfeclă, nu? Copilul mic sesizează imediat culoarea diferită și bineînțeles gustul.

Odihna: lipsa orelor necesare de somn afectează funcționarea corespunzătoare a organismului. Gageturile…Lipsa exercițiilor fizice și sedentarismul…Trebuie să îi învățăm să se joace mai mult afară în aer liber și la soare, decât pe computer/tabletă/telefon.

Organe cu rol în imunitate

Organe cu rol în imunitatea copiilor sunt timusul, amigdalele, splina, ganglionii limfatici. De aceea în perioada copilăriei copilașii noștri sunt mai mereu cu amigdalele mari, cu ganglioni și de aceea nu se recomandă scoaterea amigdalelor (mai nou doar parțială) decât în anumite cazuri, în care copilul face amigdalite pultacee frecvente.

La polul opus unei imunodeficiențe avem o hiper-reactivitate a sistemului imunitar, care se finalizează prin apariția bolilor autoimune (sistemul imunitar lucrează atât de intens încât percepe ca „dușman” propriile sale celule și ia inițiativa distrugerii lor).

Putem face analize pentru a verifica statusul imunitar?

Da, putem. Două dintre analize sunt destul de bine cunoscute și la îndemână ca și costuri: hemoleucograma și imunograma. Imunograma este cea care ne arată valorile imunoglobulinelor – anticorpii.

Legat de folosirea anumitor produse pentru imunitate… Cel mai înțelept este să ne preocupăm constant, după cum am exemplificat mai sus, de stilul de viață și de modul de alimentație. În situația în care corpul are totuși nevoie de suplimente, le vom administra la recomandarea medicului. Ele în general nu stimulează imunitatea, ele ajută organismul să își regăsească echilibrul, îi furnizează anumite resurse atunci când are nevoie.

Fotografie de Engin Akyurt pe Pexels.com

Vitamina C – preferabil lăsat corpul să o asimileze din alimentație. Bogate în vitamina C sunt coacăzele, măceșele, cătina, kiwi, citricele, căpșunele, rodia, ananasul… Organismul nu poate realiza depozite de vitamina C. Deci nu are sens să ne îndopăm cu pastile. Surplusul pe care organismul nu îl utilizează este eliminat prin urină.

Minerale precum Zinc, Seleniu, Magneziu, Calciu – le găsim în diferitele feluri de nuci existente pe piață (atenție la copiii mici, cărora nu le putem administra decât măcinate fin, în amestec cu alte alimente, existând risc de aspirație în căile aeriene).

Vitamina D – prin zâmbetul nostru către soare, fie el cu dinți iarna, în plimbările zilnice pe care ar trebui să le avem cu copilașii noștri în aer liber.

Plante precum Echinaceea, produsele apicole precum propolisul și mierea de albine, mierea de manuka – sunt foarte folositoare, dar trebuie ținut cont de existența anumitor contraindicații sau precauții. Mierea nu o administrăm înainte de vârsta de un an datorită riscului de transmitere a toxinei botulinice (organismele mai mari reușesc să gestioneze contactul cu bacteria Clostridium botulinum, în schimb cei mici, datorită imaturității sistemului digestiv și a florei intestinale încă insuficiente nu pot). Propolisul, polenul, echinaceea pot declanșa reacții alergice la un copil cu teren atopic.

Gemoterapicele sunt extracte din germeni, mlădițe, muguri sau sevă de plante care pot fi folosite cu succes în demersurile noastre: brad, cătină, măceș, porumbar etc.

Uleiurile esențiale – cel de tămâie, melaleuca, oregano, lavandă și altele – ne pot ajuta în situația în care copilul a ,,colectat” un microb. Dar avem nevoie să știm cum să le administrăm corect pentru a nu mai avea surprize de genul am dat copilul cu un ulei pe mâna stângă și cu altul pe dreapta și am așteptat să se vindece cu un tratament total neadecvat…

Produsele bazate pe uleiuri tip omega (cele din cânepă sau uleiurile de pește), cele bazate pe colostru și pe aloe sunt, de asemenea, de ajutor.

În concluzie, nu putem opri corpul nostru să cunoască noi și noi microbi. În fond, aceasta îi e menirea, și, prin această perpetuă cunoaștere, ne protejează. Să ne bucurăm de sfârșitul verii și de roadele toamnei, să încercăm să ne adaptăm modul de viață pentru a ne asigura o alimentație care să ne furnizeze toate resursele de care avem nevoie pentru un organism sănătos, cu un sistem imunitar eficient.

dr Cristina Munteanu

Tag Archive magneziu