Tag Archive dureri de cap

Bydr. Cristina Munteanu

Migrenele și durerile de cap – cele mai bune remedii naturale

foto: istockphoto

Ce sunt migrenele și durerile de cap?

Migrenele și durerile de cap sunt afecțiuni destul de comune care afectează calitatea vieții a numeroase persoane. Potrivit statisticilor, aceste probleme sunt întâlnite mai frecvent în rândul femeilor decât al bărbaților. Deși pot părea similare, ele au totuși caracteristici și cauze diferite.

Migrenele

Durerea de tip migrenă este o durere de cap intensă, care afectează adesea doar o jumătate a capului, dar nu este obligatoriu. Poate fi însoțită de simptome precum greață, vărsături, sensibilitate la mirosuri, lumină și sunete și poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Uneori, la debutul sau în timpul atacurilor migrenoase pacientul poate vedea anumite spoturi luminoase (migrena cu aură) sau poate avea senzația de amorțire a unor zone ale corpului.

Mecanismul de producere a migrenelor nu este complet elucidat, fiind unul plurifactorial, care ține de factori genetici, de mediu sau locali. Astfel, anumite dezechilibre ale neurotransmițătorilor pot avea efect proinflamator și vasodilatator, crescând sensibilitatea la durere. Un nivel scăzut de serotonină, de exemplu, poate determina vasodilatație la nivelul vaselor de sânge cerebrale și duce la o modificare a percepției durerii. Anumiți hormoni, precum estrogenul, afectează nivelul de serotonină și al altor neurotransmițători, astfel încât fluctuațiile hormonale pot contribui la apariția migrenelor.

Componenta genetică poate fi obiectivată prin existența mai multor membri în aceeași familie cu episoade migrenoase.

foto: istockphoto

Durerea de cap

Durerea simplă de cap are ca și cauză frecventă ascensiunea tensiunii arteriale, dar poate fi dată și de hipotensiune, sinuzite ori afecțiuni oftalmologice (miopie, glaucom). Există însă și condiții medicale severe care se pot ascunde în spatele unei dureri de cap. Astfel, o durere de cap puternică, brusc apărută și care nu cedează la medicamente antalgice, poate fi cauzată de ruperea unui anevrism cerebral și constituie o urgență medicală. De asemenea, durerile de cap asociate cu febră mare și stări de confuzie necesită și ele evaluare medicală de urgență pentru a exclude afecțiuni de tipul encefalitelor sau meningitelor. Durerile de cap asociate cu tulburări de memorie, schimbări ale dispoziției, tulburări de auz, văz sau limbaj trebuie investigate pentru a exclude o eventuală tumoare cerebrală.

Deși uneori nu poate fi identificată o cauză anume a durerilor de cap, există totuși factori care au fost demonstrați a avea legătură cu o frecvență mai mare a acestora.

Stresul: tensiunea și stresul psihologic pot declanșa adesea dureri de cap tensionale.

Alimentația: anumite alimente și băuturi, cum ar fi alcoolul, cafeaua, ciocolata, energizantele, precum și alimentele procesate, afumate ori conservele pot declanșa și ele migrene periodice.

Modificări hormonale: femeile pot experimenta migrene legate de ciclul menstrual, sarcină sau menopauză.

Lipsa somnului: un somn insuficient sau de proastă calitate poate duce la dureri de cap.

Deshidratarea: consumul insuficient de apă poate provoca și el dureri de cap.

Astfel, în încercarea de a reduce frecvența atacurilor migrenoase sau a durerilor de cap, se impun o serie de măsuri precum o alimentație sănătoasă și echilibrată, sport și odihnă. Consultul medical de specialitate este necesar pentru a exclude anumite condiții medicale ca și cauze ale durerilor de cap și pentru a beneficia de tratament personalizat.

Pe lângă acestea, este bine să nu uităm că natura ne-a pus la dispoziție remedii minunate prin care putem ameliora sau combate aceste dureri.

Remediile naturale – un aliat împotriva durerilor de cap și a migrenelor

Durerile de cap sau migrenele pot fi prevenite sau ameliorate şi cu ajutorul plantelor medicinale, motiv pentru care vom enumera câteva dintre cele mai cunoscute plante cu rol dovedit în acest sens.

Roinița

foto: istockphoto

Roinița, cunoscută și sub numele de melisă (Melissa officinalis), este o plantă perenă din familia Lamiaceae, deosebit de apreciată pentru proprietățile sale medicinale. Originară din regiunea mediteraneană, roinița este acum cultivată pe scară largă în întreaga lume datorită beneficiilor sale terapeutice, în special în tratarea problemelor legate de sistemul nervos și digestiv.

Roinița este recunoscută pentru efectele sale calmante asupra sistemului nervos. Componentele active din melisă, cum ar fi uleiurile esențiale, flavonoidele și acidul rozmarinic, contribuie la reducerea anxietății și a stresului. Consumul regulat de roiniță poate contribui la inducerea unei stări de calm și relaxare. Cercetările demonstrează că extractele de roiniță au efecte neuroprotectoare, ajutând la prevenirea deteriorării neuronale cauzate de stres și la îmbunătățirea funcției cognitive. Roinița s-a dovedit a fi astfel eficientă în reducerea frecvenței și intensității migrenelor datorită proprietăților sale analgezice și antispasmodice.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule sau ulei volatil. Extern, uleiul volatil de roiniță poate fi folosit pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Spilcuța – iarba fetei

Spilcuța (Tanacetum parthenium), cunoscută și sub numele de iarba fetei sau feverfew în engleză, este o plantă perenă din familia Asteraceae, mai puțin cunoscută, dar cu proprietăți medicinale deosebit de eficiente în gestionarea și prevenirea migrenelor.

foto: istockphoto

Principala substanță activă din spilcuță este partenolida, un compus cu efecte dovedite antiinflamatoare, antispastice și analgezice. Partenolida din spilcuță inhibă producția de prostaglandine, care joacă un rol cheie în procesul inflamator și în declanșarea durerii. De asemenea, spilcuța ajută la stabilizarea funcției serotoninei, neurotransmițător implicat în apariția migrenelor. Prin blocarea receptorilor de serotonină, spilcuța reglează tonusul vaselor sanguine cerebrale, având un efect vasoconstrictor. Ea are și un efect relaxant, prin stimularea receptorilor GABA.

Spilcuța poate fi folosită sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule.

Rozmarinul

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o plantă perenă din familia Lamiaceae, cunoscută nu doar pentru utilizările culinare, ci și pentru numeroasele sale proprietăți medicinale. Originar din regiunile mediteraneene, rozmarinul este apreciat pentru aroma sa distinctă și beneficiile sale pentru sănătate, inclusiv pentru tratamentul migrenelor.

foto: istockphoto

Rozmarinul poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor migrenelor datorită mai multor mecanisme. Astfel, compusul principal al rozmarinului, acidul rozmarinic, are puternice proprietăți antioxidante, contribuind la reducerea inflamației. Antioxidanții din rozmarin, precum carnosolul și acidul carnosic, protejează celulele de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele. Uleiul esențial de rozmarin conține cineol și camfor, compuși care au efecte analgezice și pot ajuta la ameliorarea durerii asociate migrenelor. De asemenea, rozmarinul stimulează circulația sângelui, asigurând o mai bună oxigenare a creierului, contribuind și prin acest mecanism la reducerea riscului de apariție a migrenelor.

Rozmarinul poate fi utilizat sub formă de infuzie, tinctură, comprimate, capsule sau ulei volatil.

Salvia

foto: istockphoto

Salvia, cunoscută și sub denumirea științifică de Salvia officinalis, este o plantă aromatică folosită de secole în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru migrene. Salvia conține compuși activi, precum acid rosmarinic și carnosol (regăsite și în rozmarin), care au proprietăți antiinflamatoare și antioxidante și care contribuie la reducerea inflamației implicate în durerea de tip migrenos. Uleiurile esențiale extrase din salvie pot avea un efect calmant asupra sistemului nervos, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele care suferă de migrene legate de stres sau tensiune nervoasă. Unele tipuri de migrene, cum ar fi cele legate de ciclul menstrual, sunt influențate de fluctuațiile hormonale, salvia fiind cunoscută pentru capacitatea sa de a influența echilibrul hormonal, fapt care contribuie la reducerea frecvenței și severității migrenelor hormonale din timpul menstruației sau asociate cu menopauza.

Ea poate fi folosită intern sub formă de infuzie, tincturi, ulei volatil sau comprimate. Extern, uleiul esențial poate fi folosit în aromoterapie sau aplicat topic pe zonele afectate, cum ar fi tâmplele sau ceafa.

Passiflora

foto: istockphoto

Passiflora (Passiflora incarnata), cunoscută și sub denumirea de floarea-pasiunii, este o plantă medicinală utilizată în mod tradițional pentru efectele sale calmante, anxiolitice, antispasmodice și analgezice, care pot fi utile în gestionarea migrenelor. Passiflora conține substanțe active precum flavonoidele și alcaloizii, care au efecte calmante și anxiolitice, care pot contribui la reducerea tensiunii și a anxietății, prevenind astfel apariția migrenelor. Compușii activi precum harmanul și harmalina, au efecte analgezice și pot ajuta la reducerea intensității durerii de cap asociate migrenelor. De asemenea, antioxidanții din passiflora pot proteja celulele cerebrale de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele.

Passiflora poate fi consumată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, se folosește sub formă de ulei pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Coada racului

foto: istockphoto

Coada racului (Potentilla anserina), cunoscută și sub numele de argințică, este o plantă perenă din familia Rosaceae, utilizată în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni. Datorită flavonoidelor din componența sa, care au efect antioxidant și spasmolitic, coada racului poate contribui la reducerea durerii și a inflamației asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie sau tinctură iar extern sub formă de comprese.

Scoarța de salcie

foto: istockphoto

Salcia (Salix alba), în special scoarța de salcie, este cunoscută pentru proprietățile sale analgezice și antiinflamatoare, datorită conținutului de salicină, un compus chimic care este metabolizat în organism în acid salicilic, având efecte similare aspirinei (acid acetilsalicilic). Această substanță conferă salciei proprietăți analgezice, antiinflamatoare și antipiretice, care sunt utile în tratamentul durerilor articulare, durerilor de cap sau migrenelor.

Scoarța de salcie poate fi consumată intern sub formă de infuzie, extract gemoterapic, comprimate sau capsule. Extern, se pot aplica comprese cu infuzie sau unguent pe bază de scoarță de salcie.

Gheara diavolului

foto: istockphoto

Gheara diavolului (Harpagophytum procumbens) este o plantă perenă originară din sudul Africii, cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare și analgezice. Denumirea sa populară provine de la aspectul fructelor sale, care are formă de gheară. Utilizată tradițional pentru tratarea durerilor și a inflamațiilor, gheara diavolului a atras atenția fitoterapeuților pentru potențialul său în tratarea migrenelor. Principalele componente active din gheara diavolului sunt harpagozidele, flavonoidele și fitosterolii. Harpagozidele au puternice proprietăți antiinflamatoare, care pot ajuta la reducerea inflamației în țesuturile cerebrale, contribuind astfel la prevenirea și ameliorarea migrenelor. De asemenea, componentele active inhibă sinteza prostaglandinelor, substanțe care joacă un rol important în inflamație și în percepția durerii.

Gheara diavolului poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, poate fi folosită sub forma gelurilor sau unguentelor.

Menta

foto: istockphoto

Menta (Mentha spp.) este o plantă aromatică și medicinală folosită de secole în diverse culturi pentru proprietățile sale terapeutice. Aceasta este apreciată în special pentru efectele sale analgezice, antiinflamatoare și calmante, care o fac utilă în gestionarea problemelor digestive, susținerea sistemului imunitar, ameliorarea simptomelor răcelilor sau gripelor și nu numai. Menta este bogată în uleiuri volatile ce conțin mentol, compus activ cu efecte analgezice, ce poate contribui la reducerea intensității durerii asociate migrenelor. Mentolul acționează prin desensibilizarea receptorilor de durere și creșterea fluxului sanguin la nivelul pielii. În plus, proprietățile calmante ale mentei pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, factori declanșatori pentru migrene. Cunoscută și pentru efectele sale digestive, menta poate fi de un real folos în ameliorarea senzației de greață și a tulburărilor digestive asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură sau ulei volatil. Extern, inhalarea vaporilor uleiului esențial de mentă adăugat în apă fierbinte sau difuzarea prin intermediul lămpilor de aromoterapie poate oferi un efect calmant și relaxant și diminua durerile de cap. Uleiul esențial de mentă aplicat pe frunte și pe tâmple produce o senzație de răcorire care poate reduce tensiunea și durerea asociate migrenelor.

Ghimbirul

foto: istockphoto

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă perenă care face parte din familia Zingiberaceae, cu o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a migrenelor. Tulpina subterană, rizomul, este partea utilizată în scopuri medicinale și culinare. Rizomul are un gust picant și o aromă distinctă, datorită prezenței compușilor activi gingerol și shogaol. Gingerolul, principalul compus bioactiv din ghimbir, are puternice proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, care poate ajuta la reducerea inflamației asociate migrenelor. Datorită proprietăților sale antiemetice, ghimbirul poate constitui un remediu excelent și în ameliorarea senzației de greață și a vărsăturilor asociate migrenelor.

Ghimbirul poate fi consumat ca atare, ras în limonade sau salate. El mai poate fi consumat și sub formă de infuzie ori comprimate sau capsule.

Magneziul

foto: istockphoto

Magneziul este un mineral a cărui deficiență a fost asociată frecvent cu migrenele. Magneziul este un mineral esențial care joacă un rol important în numeroase procese fiziologice ale organismului, inclusiv în funcționarea sistemului nervos și muscular. El contribuie la reglarea tonusului vaselor de sânge și este implicat în reglarea neurotransmițătorilor: un nivel adecvat de magneziu poate ajuta la menținerea unui echilibru normal între neurotransmițători precum serotonina și glutamatul, care sunt implicați în apariția migrenelor.

Magneziul poate fi administrat sub formă de suplimente orale sau poate fi aplicat topic prin uleiuri sau săruri de magneziu sub formă de spray pentru ameliorarea locală. Magneziul se găsește în mod natural în alimente precum spanac și alte legume cu frunze verzi, nuci și cereale integrale.

Putem observa astfel că utilizarea plantelor medicinale reprezintă o resursă prețioasă în gestionarea migrenelor și a durerilor de cap, plante medicinale precum spilcuța, ghimbirul, menta, passiflora, roinița și multe altele, fiind recunoscute pentru proprietățile lor terapeutice care pot contribui semnificativ la ameliorarea simptomelor prin mecanisme precum reducerea inflamației, ameliorarea durerii, relaxarea mușchilor, reducerea stresului și a anxietății.

Utilizarea plantelor medicinale poate aduce, așadar, un echilibru natural și eficient în gestionarea durerilor de cap și a migrenelor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la promovarea bunăstării generale. Integrând cu înțelepciune aceste remedii naturale în rutina zilnică, putem găsi noi căi de ameliorare și vindecare, în armonie cu natura.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Boala zgârieturii de pisică sau limfadenita subacută regională

foto: Cristina Munteanu

Boala zgârieturii de pisică reprezintă o afecțiune cauzată de infecția organismului uman cu o bacterie ce se transmite prin saliva unei pisici infestate. Mai rar, această boală poate fi transmisă și prin înțepătura de purice sau căpușă. Bacteria responsabilă de boală se numește Bartonella henselae. Pisicile purtătoare ale acestei bacterii sunt de obicei asimptomatice, din acest motiv proprietarii lor nu au de unde să știe în mod normal că pisica lor este infestată.

Transmiterea bacteriei de la pisică la om se poate realiza prin mușcătura sau zgârietura realizată de pisică. Mai rar, dacă tegumentul este lezat și animalul de companie ne linge în acea zonă, se poate transmite și astfel. Ea este mult mai frecventă în rândul copiilor deoarece ei nu rezistă tentației de a mângâia și lua în brațe toate animalele întâlnite. Bacteria nu se transmite de la omul infestat la alți oameni.

Simptomele bolii pot apărea într-un interval de 3-14 zile și cuprind manifestări la locul zgârieturii/mușcăturii precum: durere, roșeață, vezicule, secreții purulente, cruste. Persoana care a avut incidentul cu blănosul infestat poate dezvolta febră, frisoane, dureri de cap, stare generală proastă, oboseală, dureri musculare și/sau articulare, lipsa poftei de mâncare. Specifică acestei boli este și inflamația ganglionilor din vecinătatea rănii produse de pisică – de unde și denumirea alternativă a afecțiunii; cel mai frecvent sunt inflamați ganglionii axilari și din zona capului, dar trebuie verificate toate grupele ganglionare. Limfadenopatiile pot apărea și la două luni după inocularea bacteriei în organism.

Persoanele cu un sistem imunitar care funcționează corespunzător vor trece cu ușurință peste afecțiune, de cele mai multe ori fără a fi necesar un tratament. Ea este problematică pentru cei care au un sistem imunitar slăbit, pentru copiii mici care încă nu și-au dezvoltat sistemul imunitar și pentru vârstnici care suferă de obicei de boli cronice precum diabetul. Complicațiile acestei infecții (rare) pot fi: encefalită (dureri de cap, stări de confuzie, comă), neuroretinită (pierderea vederii unilateral pentru un interval de câteva luni, nedureroasă), sindromul oculoglandular Parinaud (conjunctivită granulomatoasă și limfadenopatie preauriculară), endocardită, osteomielită, hepatită granulomatoasă, granulom splenic, eritem nodos, vasculită.

Pentru punerea diagnosticului acestei boli, pe lângă istoricul confirmat de incidentul cu pisica sau înțepături recente de purec/căpușă, semnele și simptomele clinice prezentate de pacient, avem posibilitatea de a efectua analize din sânge care să demonstreze prezența bacteriei (Bartonella henselae ADN- test PCR) și a anticorpilor anti-Bartonella în ser (IgM și IgG).

Unele persoane pot trece peste infecție fiind asimptomatice, astfel încât nici nu vor ști că au contractat-o și nu vor primi tratament pentru aceasta.

Prevenția este cea mai importantă. Să învățăm copiii de mici că este indicat să nu mângâiem pisicile maidaneze, în special cele care observăm că au lipsuri/goluri de blană, secreții (aceasta pentru a evita transmiterea și a altor boli) sau care ne ,,sâsâie”. Dacă totuși o fac, să se spele imediat după aceea pe mâini cu apă și săpun. Dacă iau pisicile în brațe și acestea nu doresc, să nu le țină cu forța deoarece ele vor încerca să fugă, se vor zbate și, inevitabil, vor zgâria. Deparazitarea lor periodică este utilă pentru a evita înmulțirea puricilor și transmiterea bolii de la o felină la alta prin înțepăturile de purice, aceasta fiind cea mai frecventă modalitate de transmitere a bacteriei. De asemenea, nu lăsați pisicile să vă lingă dacă aveți leziuni pe piele.

Dacă totuși ați fost zgâriat sau mușcat de o pisică, spălați imediat zona cu apă și săpun, lăsând apa să curgă câteva minute pe rană și dați cu o soluție antiseptică. Dacă sângerează, mențineți două minute presiune continuă pe locul respectiv, aplicând o compresă sterilă. Ca remediu natural, puteți spăla zona cu ceai de salvie și tampona cu tinctură de propolis sau ulei esențial din arbore de ceai sau lavandă. Discutați cu medicul dumneavoastră despre aspectul, evoluția rănii și a stării generale, precum și despre necesitatea efectuării serului antitetanic sau antirabic ori a altui tratament sau a analizelor de laborator.

Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Flori de mai – afecțiuni pe care acestea le tratează

Fotografie de Mina-Marie Michell pe Pexels.com

Luna mai este numită popular și Florar, deoarece este luna florilor. Pe lângă efectul lor estetic și mirosul îmbietor, majoritatea florilor din luna mai au însă și numeroase indicații terapeutice. Vom face, așadar, o scurtă incursiune florală și vom enumera calitățile tămăduitoare ale celor mai importante flori ce își deschid bobocii în luna mai.

1. Salcâmul

Foto: Cristina Munteanu

Florile de salcâm au o acțiune antiacidă, emolientă, relaxantă. Ele sunt indicate intern în funcționarea normală a stomacului și plămânilor: gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, tuse. Se mai recomandă în stări depresive, migrene, insomnii, anxietate, stres. Extern: în iritații ale pielii, arsuri.

Se recomandă folosirea florilor de salcâm intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop. Un preparat deosebit de apreciat și care păstrează proprietățile plantei este mierea de salcâm. Florile de salcâm se mai pot folosi proaspete, presărate în salate.

Extern, se pot face băi cu flori de salcâm și se pot aplica pe piele comprese cu infuzie sau ulei din flori de salcâm.

Rețetă dulceață din flori de salcâm aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-salcam/

2. Teiul

Florile de tei au acțiune antiinflamatoare, emolientă, expectorantă, sedativă, hipotensivă.

Ele sunt indicate intern în afecțiuni respiratorii însoțite de tuse (bronșite, pneumonii), în afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, laringite, sinuzite), în stări de anxietate, agitație psiho-motorie, insomnii, dureri de cap (cefalee), nevroză cardiacă, sindromul picioarelor neliniștite, crampe abdominale. Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii.

Se recomandă folosirea florilor de tei intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, miere.

Extern, se pot aplica comprese cu infuzie din flori de tei sau extract uleios din flori de tei: calmarea iritațiilor pielii.

Rețetă apă florală de tei aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-tei/

3. Socul

Florile de soc au acțiune detoxifiantă, sudorifică, mucolitică (fluidifică secrețiile și favorizează eliminarea lor), antalgică, antibacteriană, antivirală, ușor diuretică, ușor laxativă.

Ele sunt indicate intern în: gripe, viroze, bronșite, traheite, stări febrile, tuse, reumatism, gută, stimularea lactației (la mamele care alăptează).

Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii, hemoroizi.

Se recomandă folosirea florilor de soc intern sub formă de suc, infuzie, tinctură, sirop, capsule cu pulbere.

Extern, se folosesc comprese cu infuzie din flori de soc în înțepături de insecte, arsuri, eczeme, nevralgii; infuzia din flori de soc mai poate fi utilizată sub formă de băi de șezut (hemoroizi, cistite).

Rețetă sirop din flori de soc aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/sirop-din-flori-de-soc/

4. Păducelul

Fotografie de Inthemomentprints pe Pexels.com

Florile de păducel au acțiune reglatoare a tensiunii arteriale, antiaritmică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, ușor sedativă, calmantă.

Ele sunt indicate intern în: buna funcționare a aparatului cardiovascular, hipertensiune, tahicardie (palpitații), angină pectorală, hipercolesterolemie, tulburări induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri), insomnie, anxietate, stres.

Se recomandă folosirea florilor de păducel intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, vin tonic, capsule cu pulbere, comprimate, miere.

Rețetă tinctură din flori de păducel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/tinctura-din-flori-de-paducel/

5. Iasomia (lămâiţa)

Fotografie: Pexels.com

Florile de iasomie au acțiune tonică generală, relaxantă, antioxidantă, antitumorală, analgezică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie sau sirop în: insomnie, stres, anxietate, stări depresive.

Extern, în aromaterapie uleiul esențial de iasomie este deosebit de apreciat pentru inducerea unei stări de relaxare și optimism. Tot extern, se folosește uleiul de iasomie în masaj. Apa florală de iasomie se folosește ca loțiune tonică.

Apă florală de iasomie – rețetă aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/apa-florala-de-iasomie/

6. Liliacul

Fotografie de Pille Kirsi pe Pexels.com

Florile de liliac au acțiune antiinflamatoare, hipoglicemiantă, antifungică, antibacteriană.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, vin medicinal, sirop în: reumatism, diabet zaharat, stări gripale, anxietate. Gemoderivatul din muguri de liliac este indicat în afecțiuni ale sistemului arterial coronarian (sindroame coronariene), angină pectorală.

Un preparat deosebit de apreciat pentru consumul intern este dulceața din flori de liliac.

Rețetă dulceață din flori de liliac aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-flori-de-liliac/

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, dureri articulare, nevralgii sub formă de comprese sau băi cu infuzie sau oțet din flori de liliac, masaj cu ulei de liliac. Pentru durerile dentare sau în afecțiuni ale cavității bucale (laringite, faringite, halenă) se recomandă sub formă de gargară. Un alt remediu preparat din flori de liliac este unguentul, util în durerile reumatismale.

Despre halenă poți găsi informații și aici:

Uleiul esențial de liliac se recomandă în aromaterapie în stări de stres, ca și decongestionant nazal etc. De asemenea, se poate combina cu alte ingrediente în realizarea unor creme, loțiuni, parfumuri.

7. Gălbenelele

Fotografie de Eva Elijas pe Pexels.com

Florile de gălbenele au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, antispastică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, epitelizantă, antiseptică, antibacteriană, antimicotică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din flori: gastrite, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară (fiere leneșă), hepatite, dismenoree.

Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, răni, degerături, afte, gingivite, acnee, cuperoză, hemoroizi, candidoză vaginală, sub formă de infuzie, gargară, comprese, băi de șezut, unguent, ulei vegetal.

Rețetă unguent din flori de gălbenele aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/unguent-din-flori-de-galbenele/

8. Macul

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Florile de mac au acțiune analgezică, sedativă, emolientă, antitusivă, hemostatică.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop din petale în stări de anxietate, stres, insomnie, gripă, bronșită, laringită, tuse.

Extern, infuzia din petale de mac se folosește sub formă de gargară în afecțiuni ale cavității bucale (gingivite, faringite, abcese dentare). Sub formă de comprese faciale infuzia este utilizată pentru diminuarea ridurilor.

Atenție!

Macul de grădină (Papaver somniferum – în special semințele) conține morfină, codeină și papaverină. Acești compuși activi sunt responsabili pentru efectele terapeutice ale macului, însă pot provoca dependență și intoxicații.

Dulceață din petale de mac – rețeta aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/dulceata-din-petale-de-mac/

9. Mușețelul

Fotografie de ROMAN ODINTSOV pe Pexels.com

Florile de mușețel au acțiune antispastică, antiinflamatoare, antioxidantă, antimicrobiană, sedativă.

Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule în: colici abdominale, sinuzite, insomnii.

Extern, florile de mușețel (infuzie, ulei) au indicație în cosmetică, afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, gingivite, sinuzite) și stomatologice (dureri dentare – în special cele date de erupție, abcese dentare). Unguentul, uleiul și infuzia din flori de mușețel se folosesc extern în afecțiuni ale pielii sau în dureri musculare. În lămpile de aromaterapie este utilizat pentru reducerea anxietății, stres, insomnii.

Rețetă ulei de mușețel aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/ulei-de-musetel/

10. Lăcrămioarele

Fotografie de Eugenia pe Pexels.com

Florile de lăcrămioare au acțiune cardiotonică și diuretică.

Ele sunt indicate pentru uz intern numai sub îndrumare și supraveghere medicală sub formă de tinctură sau extract apos și în doze bine stabilite (planta are potențial toxic).

Extern, se folosesc infuzia, uleiul, oțetul sau unguentul pe bază de flori de lăcrămioare.

În aromaterapie uleiul de lăcrămioare este folosit ca parfumant și relaxant.

Extern, infuzia de lăcrămioare se poate folosi sub formă de comprese pentru diminuarea cearcănelor și a ochilor umflați dimineața (edem al pleoapelor) sau ca loțiune tonică pentru față. Unguentul și oțetul pe bază de flori de lăcrămioare sunt utile în durerile de cap.

Rețetă oțet de lăcrămioare aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/05/28/otet-de-lacramioare/

Atenție!

Acest material este unul informativ și nu înlocuiește vizita la medic!

Nu folosiți produse din plante din surse nesigure și fără a avea recomandarea unui medic fitoterapeut!

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Pulsoximetrul: moft sau necesitate?

De data aceasta mă voi abate de la materialele despre tratamentele naturiste pentru a clarifica niște aspecte legate de un dispozitiv medical frecvent utilizat la domiciliu de 2 ani încoace: pulsoximetrul pentru deget.

Aceasta, deoarece am constatat că mulți dintre noi încă nu îl folosim corect și intrăm în panică atunci când aparatul arată măsurători sub limita considerată normală.

Mă voi referi în special la pulsoximetrul pentru deget, dar informațiile sunt valabile și pentru aplicațiile care pot măsura saturația în oxigen cu ajutorul senzorului aflat lângă camera foto a telefonului mobil sau pentru smartwatch-uri.

Ce este pulsoximetrul?

Pulsoximetrul este un dispozitiv medical care înregistrează nivelul de oxigen din sânge/saturația de oxigen (SpO2) și pulsul (frecvența cardiacă). Majoritatea dispozitivelor mai indică un parametru, numit indice de perfuzie (IP) sau indice de modulație a pulsului (PMI). Aparatele mai performante pot măsura și alți parametri.

Foto: Cristina Munteanu

Pulsoximetria este procedura prin care se determină acești parametri cu ajutorul unui pulsoximetru. Saturația arterială a oxigenului măsoară de fapt cantitatea de oxigen transportată de hemoglobină. Oxigenul care pătrunde în plămâni atunci când respirăm este transportat în cea mai mare parte prin sânge cu ajutorul hemoglobinei (o proteină din globulele roșii).

Pulsoximetria folosește lumina pentru a determina saturația de oxigen, mai precis, se bazează pe caracteristica hemoglobinei de absorbție a luminii.

Astfel, pulsoximetrul este dotat cu o sursă de lumină, un detector de lumină și un microprocesor care efectuează calculele necesare. Lumina este emisă de fapt de 2 surse care traversează sonda și ajunge la detectorul de lumină. Doar una dintre surse este vizibilă (cu lungime de undă pentru lumină roșie), în timp ce cealaltă sursă este invizibilă (în spectrul infraroșu). Sursele de lumină și senzorul sunt montate într-un cuplu ce se atașează la pulpa degetului. Absorbția radiației luminoase de către sângele venos, piele și țesut subcutanat sunt de obicei constante, singura variabilă fiind cantitatea de hemoglobină (unda pulsatorie) din patul vascular. Măsurarea saturației se face în vârful undei pulsatile, pentru a izola semnalul arterial. Microprocesorul măsoară diferențele de absorbție date de pulsul arterial față de cele două surse de lumină utilizate.

Foto: Cristina Munteanu

Așadar, cu ajutorul pulsoximetrului putem evalua cât de bine distribuie organismul oxigenul din plămâni către sânge și celule. Valorile normale ale saturației în oxigen sunt cuprinse de obicei între 95-100%. O valoare sub 93-92% se numește hipoxemie și necesită adresarea către medic.

Saturația în oxigen are, așadar, o singură valoare, care ar trebui să fie cuprinsă între 95-100%. Nu avem două valori, ca la tensiune. Cealaltă valoare indicată este pulsul. Atunci când efectuăm o măsurătoare, în dreptul saturației apare SpO2, iar în dreptul pulsului apare PRbpm (PR= puls rate; bpm= beats per minute/bătăi pe minut).

Unele aparate oferă un alt treilea parametru: IP, indicele de perfuzie, care reprezintă valoarea rezistenței pulsului la locul senzorului. Indicele de perfuzie variază în funcție de pacienți, de condițiile fiziologice și de zonele de monitorizare.

Putem avea erori de măsurătoare?

Da, putem avea erori care țin de aparatul în sine, de tehnica de măsurare sau de anumite condiții fiziologice sau patologice.

Legat de aparat, este bine să știm că nu toate pulsoximetrele comercializate sunt dispozitive avizate de Ministerul Sănătății, ceea ce face ca unele dintre ele, deși apropiate ca măsurători, să dea totuși erori.

Nu se recomandă folosirea pulsoximetrului imediat după ce aparatul a fost mutat dintr-un mediu rece într-un loc cald, umed sau invers. De asemenea, nu se recomandă utilizarea sa dacă există surse de radiații electromagnetice în vecinătate.

Legat de tehnica în sine, trebuie să ne asigurăm că degetul pătrunde cu ușurință în dispozitiv și nu este presat. De asemenea, trebuie să așteptăm puțin pentru ca aparatul să facă măsurătoarea. Unele pulsoximetre au plasată sub cifre o undă (pletismogramă, care apreciază  variațiile pulsului)– aceasta trebuie să fie simetrică pentru a avea o măsurătoare corectă. De obicei o undă simetrică apare în decurs de 8-10 secunde dacă nu se mișcă degetul.

Foto: Cristina Munteanu – Exemplu de pletismogramă care nu este simetrică

Cele mai frecvente cauze care pot determina valori eronate ale măsurătorilor sunt cele legate de utilizarea unui dispozitiv necorespunzător (cel de adult pentru copil) sau mișcarea degetului în timpul măsurătorii (în special la copii), aspectul și condiția degetelor și a unghiilor. Astfel, nu se vor introduce în dispozitiv:

– degete ale căror unghii sunt făcute cu lac (îndeosebi cele cu gel influențează măsurătoarea) sau degete care au aplicate unghii false

– degete cu cicatrici sau edeme

-degete/unghii umede sau murdare

– degete foarte reci.

Afecțiuni care pot influența valorile sunt:

– anemia

– hipotensiunea

– hipotermia sau hipertermia (febra)

– boli pulmonare acute și cronice

– afecțiuni cardiace (malformații congenitale, insuficiență cardiacă).

Saturația de oxigen depinde de:

– oxigenul disponibil din aerul atmosferic (pe care îl respirăm)

– concentrația de hemoglobină din celulele roșii

–  schimbul de gaze realizat în plămâni: oxigenul trebuie să ajungă la alveole și să treacă prin pereții alveolari pentru a ajunge la celulele roșii.

Atunci când avem extremitățile reci, avem o vasoconstricție locală și deci o hipoperfuzie cu sânge a degetelor. Acest fapt se va răsfrânge într-o valoare mai mică a saturației.

Calitatea aerului pe care îl respirăm este importantă, deoarece există substanțe care se leagă mai puternic de hemoglobină decât oxigenul, precum  monoxidul de carbon, caz în care apare intoxicația cu monoxid de carbon.    

În anemie avem de obicei o cantitate de hemoglobină redusă, fapt care determină un nivel scăzut de oxigen în sânge.

În bolile pulmonare cronice avem o afectare a schimbului de gaze la nivel pulmonar. Acești pacienți au de fond saturații mai scăzute și folosesc medicație bronhodilatatoare sau oxigenoterapie.

Pacienții care suferă de boli pulmonare acute (pneumonii, bronșite, crize de astm bronșic) înregistrează valori scăzute ale saturației în oxigen pe fondul inflamației și alterării schimburilor gazoase la nivelul membranei alveolo-capilare.

Pacienții care suferă de afecțiuni cardiace au un flux sanguin insuficient, care afectează cantitatea de oxigen din sânge și, deci, valoarea saturației în oxigen.

Valorile măsurate de pulsoximetru pot fi modificate la altitudini peste 2000m, unde concentrația de oxigen din aerul atmosferic este scăzută.

O saturație mică, sub 92%, este însoțită de dificultăți de respirație. Aceste dificultăți sunt mai evidente pentru o afecțiune care a debutat recent (acută) și sunt mai puțin evidente în cazul afecțiunilor mai vechi (cronice).

Dacă saturația este mică, dar persoana căreia îi monitorizați saturația nu are nici un semn sau simptom de greutate în respirație (respirații scurte, rapide, dureri în piept), cel mai probabil avem o eroare de măsurare. În acest caz, se recomandă repetarea măsurătorii peste câteva minute. Dacă saturația mică este însoțită de dificultăți de respirație, stări de confuzie, amețeală, dureri de cap, puls rapid, unghii și buze albăstrii, atunci este momentul să vă adresați medicului.

Un aspect important (mai ales acum, în pandemia generată de noul coronavirus) îl constituie asocierea semnelor și simptomelor de mai sus cu un atac de panică. Diferențierea poate fi făcută însă tot de către un cadru medical. De obicei însă, în atacurile de panică saturația se menține la valori normale și manifestările atacului de panică se diminuează după aplicare unor tehnici de respirație și relaxare.

Atunci când achiziționați un pulsoximetru rugați medicul sau farmacistul să vă explice cum se efectuează corect măsurătorile. De asemenea, citiți cu atenție prospectul produsului.

Pulsoximetrul constituie un dispozitiv medical care, utilizat corect, ne poate ajuta să evaluăm cantitatea de oxigen din sângele nostru și să solicităm ajutor medical într-un timp adecvat atunci când este necesar.

dr. Cristina Munteanu