Tag Archive coșmaruri

Bydr. Cristina Munteanu

Umbre pe zâmbetul copilului: Cum recunoaștem și abordăm anxietatea și depresia la vârste mici?

foto: istockphoto

Viața emoțională a copiilor și adolescenților este complexă, anxietatea și depresia putând lua uneori forma unor umbre care le fură zâmbetul și bucuria.

Ca părinți sau specialiști, avem responsabilitatea de a identifica semnele timpurii ale acestor tulburări și de a interveni pentru a le oferi suportul de care au nevoie.

Diferențe între copii și adolescenți

La adolescenți, manifestările anxietății și depresiei sunt mai apropiate de cele ale adulților, ceea ce le face uneori mai ușor de recunoscut și diagnosticat. Pe de altă parte, la copii, simptomele sunt adesea mascate în spatele unor comportamente sau manifestări fizice, ceea ce face diagnosticul mai dificil.

foto: istockphoto

Un adolescent care petrece ore întregi în camera sa, refuză să vorbească sau pare să fi pierdut bucuria din ochi poate trăi o furtună emoțională de fapt.

La copii, semnele pot include schimbări inexplicabile în comportament, refuzul de a se despărți de părinți sau manifestări somatice precum durerile de burtă sau de cap fără cauze medicale.

Cum recunoaștem anxietatea și depresia?

Copiii nu exprimă întotdeauna ce simt prin cuvinte. În schimb, comportamentele lor sunt adesea indicii puternice ale stării lor emoționale.

Semne frecvente la copii:

foto: istockphoto
  1. Tulburări somatice:
    • dureri de burtă sau de cap repetate, greață, vărsături – fără o cauză medicală evidentă
    • oboseală persistentă
  2. Probleme de somn:
    • dificultăți în a adormi, treziri frecvente sau coșmaruri
  3. Schimbări de comportament:
    • pierderea interesului pentru activități preferate
    • copilul refuză să încerce lucruri noi
    • accese de furie inexplicabile, tantrumuri sau schimbări bruște de dispoziție
    • sensibilitate crescută la interacțiunile sociale
    • conflicte frecvente cu frații sau la școală
  4. Atașament excesiv:
    • refuzul de a rămâne singur
    • teama de a se despărți de părinți
    • teama constantă de abandon, cereri constante de reasigurare („Mă iubești?”, „Fac bine?”, „Ți-e dor de mine?”)
  5. Comportamente repetitive:
    • rosul unghiilor, rosul părului, mușcatul buzelor/obrajilor, zgâriatul pielii sau alte ticuri
  6. Schimbări în apetit:
    • lipsa poftei de mâncare sau, dimpotrivă, mâncat excesiv

Semne frecvente la adolescenți:

  1. Izolare socială:
    • refuzul de a petrece timp cu prietenii sau familia
  2. Probleme școlare:
    • scăderea performanțelor școlare, dificultăți de concentrare, absențe frecvente
  3. Gânduri de inutilitate sau devalorizare:
    • sentimente persistente de vinovăție, inutilitate sau lipsă de speranță
  4. Comportamente auto-vătămătoare:
    • tăieturi, zgârieturi sau alte gesturi care indică un strigăt de ajutor
  5. Lipsa bucuriei:
    • absența entuziasmului față de activități care în trecut le aduceau plăcere
  6. Atacuri de panică
foto: istockphoto


Toate aceste semne pot varia în intensitate și frecvență, dar sunt un semnal de alarmă atunci când persistă o perioadă mai lungă de timp.

Cum abordăm aceste tulburări?

Abordarea anxietății și depresiei la copii și adolescenți necesită empatie, răbdare și colaborare între părinți, medici și psihoterapeuți.

Rolul părinților:

  1. Ascultarea activă:
    • ascultați nu doar cu urechile, ci și cu inima: copiii vorbesc adesea prin gesturi, diferite comportamente și ne ,,vorbesc” chiar prin tăcere
  1. Acordarea de timp:
    • cele mai mari conversații pot porni din momentele mici: o plimbare, o îmbrățișare, un „Sunt aici pentru tine.”
  2. Crearea unei rutine:
    • un program regulat de somn, o alimentație sănătoasă și activități în aer liber pot face minuni pentru echilibrul emoțional
  3. Cererea de ajutor:
    • a cere sprijinul unui specialist nu este un semn de slăbiciune, ci un act de iubire

Rolul specialiștilor:

Medicul pediatru ascultă cu atenție părintele și copilul și exclude eventualele cauze fizice ale acestor stări.

În continuare, psihoterapia este o cale esențială pentru a ajuta copiii să înceapă să-și înțeleagă emoțiile.

Printre metodele utilizate frecvent în psihoterapie se numără:

foto: istockphoto
  • Terapia prin desen: copiii își pot exprima emoțiile prin culori și imagini, creând un spațiu de siguranță pentru a discuta teme dificile
  • Modelajul cu lut: această metodă le permite celor mici să dea o formă concretă sentimentelor lor, reducând tensiunea emoțională și stimulând creativitatea
  • Sandplay therapy (jocul în lădița cu nisip): copiii creează lumi miniaturale în lădița cu nisip, explorând simboluri și povești care reflectă starea lor interioară
  • Jocuri de rol și teatru terapeutic: aceste activități îi ajută să exerseze soluții pentru situațiile care îi neliniștesc, într-un mod interactiv și non-invaziv
  • Tehnici de relaxare: exercițiile de respirație și meditația ghidată pot contribui la reducerea anxietății și la îmbunătățirea concentrării

Aceste tehnici creative și expresive le oferă copiilor un mediu sigur în care să își exprime emoțiile și să exploreze soluții pentru provocările cu care se confruntă. Ele sunt adaptabile și pot fi integrate în planuri terapeutice personalizate, în funcție de nevoile fiecărui copil.

Anxietatea și depresia nu sunt doar cuvinte mari, ci realități care pot fi depășite. Cu dragoste, răbdare și ajutorul potrivit, copiii și adolescenții pot reveni la un echilibru emoțional și se pot bucura de copilărie și adolescență. Ei au nevoie de noi – nu doar de lucruri materiale, ci de prezența noastră autentică, de căldura și sprijinul nostru necondiționat.

Semnalele nu trebuie ignorate. Fiecare gest, fiecare tăcere sau schimbare de comportament poate fi un strigăt de ajutor.

Ascultați-i, fiți alături de ei în momentele dificile și, atunci când este necesar, apelați cu încredere la specialiști.

Vindecarea este posibilă, iar împreună putem transforma umbrele în zâmbete și lacrimile în râsete.

dr. Cristina Munteanu

medic specialist pediatru

psihoterapeut



Bydr. Cristina Munteanu

Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay therapy

Foto: pixabay.com

Ce este terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip este o metodă terapeutică utilizată cu succes în psihoterapia copiilor, dar ea poate fi folosită și în terapia adultului. Ea utilizează capacitatea creatoare a copilului interior și puterea vindecătoare a acesteia.

Scurt istoric

Bazele acestei terapii se regăsesc în anii 1920, când medicul pediatru Margaret Lowenfeld, nemulțumit de limitele terapiei tradiționale, a urmărit descoperirea unei modalități de înțelege emoțiile pe care copiii nu reușeau să le comunice prin intermediul cuvintelor. Ea a studiat astfel impactul terapiei prin joc în psihologia copilului și a observat cum copiii sunt atrași în special de jocul cu nisip și apă, dezvoltând această tehnică pe care a intitulat-o Tehnica lumii.

Cunoscând rezultatele lui Margaret Lowenfeld, Carl Jung a îndrumat-o pe terapeuta Dora Kalff să studieze această tehnică de la M. Lowenfeld. Dora Kalff a preluat această metodă și i-a adus anumite modificări, dezvoltând terapia jocului cu nisip așa cum o cunoaștem astăzi.

Tehnica sandplay

“Spre deosebire de adulţi, al căror mediu natural de comunicare este verbalizarea, mediul natural de comunicare al copiilor este jocul şi activitatea… Copiii nu au nevoie să fie învăţaţi cum să se joace şi nici nu trebuie determinaţi să se joace. Joaca este spontană, de obicei agreabilă, voluntară şi fără un scop” (Garry L. Lendreth).

foto: internet

Terapia prin jocul cu nisip utilizează două tăvițe cu nisip, așezate pe mese, una cu nisip uscat și una cu nisip umed. Tăvița (sandbox) este vopsită pe interior în albastru și are dimensiuni standard: 50 cm lățime x 70 cm lungime x 8 cm înălțime. Dar se pot utiliza și tăvi de alte dimensiuni.

În apropierea tăvițelor cu nisip sunt plasate rafturi sau sertare cu figurine a căror dimensiune nu trebuie să depășească 10 cm și diverse materiale, cât mai variate și așezate tematic:

foto: pixabay.com

omuleți (de diverse vârste: bebeluși, copii, adolescenți, adulți, vârstnici), soldăței, roboți, păpuși, eroi, personaje din basm, filme și desene animate, case, mașinuțe, avioane, diverse unelte și obiecte de uz casnic în miniatură, obiecte simbolice, animale (domestice, sălbatice, fantastice), păsări, pești, insecte, scoici, copăcei, flori, conuri de brad, ghinde, castane, pietre de diverse forme, culori și dimensiuni, crenguțe, pene, materiale textile etc. Cu cât figurinele sunt mai multe și din domenii variate, cu atât persoana implicată în terapie beneficiază de mai multe oportunități de a se exprima. De asemenea, este important ca oferta figurinelor să includă atât personaje și imagini frumoase și pozitive, cât și urâte și negative.

foto: pixabay.com

Persoana implicată în terapie alege figurinele care îi atrag atenția și apoi realizează o compoziție în nisip.

Psihoterapeutul are rolul unui martor, observator, el asistă atent și tacit pe parcursul realizării compoziției, nu interpretează și nu dă nici o instrucțiune. La final, dacă este posibil, persoana implicată în terapie poate da un nume acestei compoziții și poate povești despre obiectele plasate acolo și dacă există asocieri cu viața sa de zi cu zi, amintiri etc.

Succesul acestei terapii în psihoterapia copilului se bazează pe faptul că pentru copii jocul în tăvița cu nisip constituie un mod natural de exprimare. Când se joacă, copilul (dar și adultul) se detașează de realitate, se detensionează, iar frământările lui interioare ies la suprafață prin intermediul compoziției din tăviță. Compoziția din tăviță este o reprezentare vizuală, simbolică, a preocupărilor inconștiente ale persoanei care a realizat-o. Prin intermediul acestei terapii, persoana implicată se poate exprima atât nonverbal, cât și verbal.

Cui se adresează terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip se adresează în primul rând copiilor, dar poate fi introdusă și în terapia adultului sau a familiei. Ea este utilă îndeosebi în exprimarea emoțiilor și sentimentelor persoanelor care au trecut sau trec prin diverse traume, dar poate fi folosită și pentru stimularea creativității și dezvoltarea abilităților copiilor.

“În timpul jocului un copil este capabil să-şi cunoască sentimentele închise ale anxietăţii, dezamăgirea, furia, agresiunea, nesiguranţa şi confuzia. Scoţând aceste sentimente la suprafaţă încurajăm copilul să se acomodeze cu ele, îl învăţăm să le gestioneze sau să le abandoneze. Datorită reprezentărilor simbolice copilul câştigă control asupra evenimentelor care par de necontrolat în realitate. Adesea, copiii se află în incapacitatea de a exprima verbal ceea ce simt. De aceea în terapia prin joc, jucăriile servesc drept cuvinte, iar joaca drept limbaj pentru copil” (Garry L. Lendreth).

Putem apela la terapia prin jocul cu nisip în:

  • stres posttraumatic
  • stări depresive
  • anxietate
  • divorț
  • decesul unei persoane din familie
  • violență
  • abuz
  • afecțiuni oncologice
  • afecțiuni psiho-somatice
  • bulimie
  • anorexie
  • refuzul alimentației
  • ticuri
  • fobii
  • tulburări de somn (coșmaruri, pavor nocturn)
  • ADHD
  • enurezis
  • encoprezis
  • tulburări de vorbire (balbism, tahilalie, bradilalie)
  • tulburări de învățare
  • tulburări comportamentale (agresivitate, comportament antisocial)
  • tulburări de adaptare
  • stimularea creativității
  • dezvoltarea abilităților

dr. Cristina Munteanu

foto: pixabay.com

Bibliografie selectivă:

1. Ruth Ammann, Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalității. Ed. Trei, 2014

2. Dora M. Kalff, Sandplay. O abordare psihoterapeutica a sufletului. Asociaţia Lapis, București, 2012

3. Garry L. Landreth, Terapia prin joc. Arta Relaționării. Editura For You, 2017