Category Archive Uncategorized

Bydr. Cristina Munteanu

Beneficiile și contraindicațiile tratamentului în salină

foto: istockphoto

Salinele, fie că vorbim de cele naturale, fie de cele artificiale, au devenit din ce în ce mai populare datorită beneficiilor lor pentru sănătate. În acest articol, vom explora beneficiile și contraindicațiile expunerii la salină, precum și diferențele dintre anumite tipuri de saline, umede sau uscate, dar și diferențele existente între aerosolii din salină și cei de la mare.

Ce este o salină?

Salina este un spațiu în care aerul este saturat cu particule de sare. Aceasta poate fi naturală sau artificială. Salinele naturale sunt practic mine de sare din munți, care au fost ulterior amenajate ca destinație terapeutică sau turistică. Salinele artificiale sunt cele amenajate în centre de tratament și concepute astfel încât să imite microclimatul specific al unei saline naturale.

Aerul sărat din salină are proprietăți terapeutice, fiind folosit pentru ameliorarea diverselor afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului imunitar. Aerosolii salini sunt de fapt micro-particule care, inhalate prin nas și gură, pătrund apoi în căile respiratorii inferioare (laringe, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare) unde reduc inflamația, refac elasticitatea membranelor celulare, dezinfectează mucoasele și reduc prezența microorganismelor. Aceste particule au proprietăți higrofile, adică absorb apa, ceea ce duce la diminuarea cantității de mucus din căile respiratorii. În plus, sarea stimulează mișcarea cililor de la nivelul celulelor epiteliale respiratorii, facilitând mobilizarea și eliminarea secrețiilor.

Copiii cu astm sau infecții respiratorii recurente pot experimenta ameliorări semnificative ale stării de sănătate după expuneri regulate la aerul din salină.

Beneficiile tratamentului în salină

  1. Îmbunătățirea sănătății respiratorii: Sarea are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene, purificând aerul și ajutând la desfundarea căilor respiratorii și la ameliorarea simptomelor din astm, bronșită, sinuzită, rinită, hipertrofie amigdaliană, vegetații adenoide (polipi), alergie. De asemenea, salina este recomandată pentru cei cu fibroză chistică și bronșite cronice alergice sau obstructive.
  2. Susținerea sistemului imunitar: Inhalarea aerului salin poate ajuta la fortificarea sistemului imunitar, făcând organismul mai rezistent la infecții.
  3. Relaxează și reduce stresul: Multe persoane folosesc salinele pentru relaxare sau în stările de oboseală cronică, datorită efectului calmant pe care îl are mediul sărat asupra sistemului nervos.
  4. Îmbunătățirea calității somnului: Aerul din salină poate contribui la o respirație mai ușoară și la reducerea sforăitului, ceea ce poate favoriza un somn mai odihnitor.
  5. Piele sănătoasă: Sarea poate avea efecte benefice și asupra pielii, prin echilibrarea florei bacteriene de la acest nivel, ajutând la tratarea unor afecțiuni precum eczema, dermatita, psoriazisul sau acneea.

Contraindicații ale tratamentului în salină

Deși tratamentele în salină sunt, în general, sigure, există câteva contraindicații de care trebuie să ținem cont:

  1. Afecțiuni severe ale rinichilor (insuficiență renală, transplant renal): Persoanele cu insuficiență renală ar trebui să evite salinele, deoarece acestea pot avea dificultăți în eliminarea excesului de sare din organism. Deși inhalarea particulelor de sare nu este același lucru cu ingerarea lor, totuși absorbția sării se realizează și de la nivelul căilor respiratorii; în anumite situații medicale la risc, datorită faptului că nu se poate cuantifica exact cantitatea de sare care ajunge în organism este mai prudent să evităm această expunere la mediul salin.
  2. Afecțiuni cardiace severe (hipertensiune arterială, infarct miocardic recent, insuficiență cardiacă): Expunerea prelungită la aer sărat poate crește tensiunea arterială, ceea ce poate fi periculos pentru persoanele care suferă de hipertensiune stadiul II-III, necontrolată medicamentos sau oscilantă.
  3. Probleme respiratorii severe: Persoanele cu afecțiuni respiratorii grave, cum ar fi tuberculoza sau cancerul pulmonar, ar trebui să evite salina, deoarece aerul sărat poate agrava simptomele.
  4. Infecții respiratorii acute (febră, frisoane, tuse productivă) și boli infecto-contagioase
  5. Claustrofobie, anxietate: persoanele care suferă de claustrofobie sau cele care suferă de anxietate s-ar putea să nu poată intra sau rămâne prea mult timp în saline.
  6. Femeile însărcinate în ultimul trimestru: datorită presiunii atmosferice ușor crescute și datorită posibilității intrării în travaliu în această perioadă a sarcinii.
  7. Alte afecțiuni: hipertiroidism, afecțiuni oncologice, epilepsie (și alte afecțiuni ce pot evolua cu pierderea stării de conștiență), criză de astm bronșic recent
  8. Vârsta: nu se recomandă acest tip de tratament copiilor sub 3 ani sau adulților peste 65 ani, decât în situații speciale, la recomandarea medicului. Excepție fac salinele artificiale, unde haloterapia se recomandă și în afara acestor intervale (la recomandarea medicului).

Persoanele care se regăsesc la rubrica de contraindicații pot vizita totuși salinele în scop turistic, atât timp cât expunerea este limitată la o perioadă scurtă și rămâne unică. În aceste cazuri, vizita poate fi considerată sigură, având în vedere că durata redusă de expunere nu este suficientă pentru a declanșa efecte adverse semnificative. Totuși, este important ca aceste persoane să fie atente la orice semn de disconfort nou apărut.

Se recomandă, de asemenea tuturor, să acorde o atenție deosebită hidratării corespunzătoare în perioada terapiei în salină.

Criteriul vârstei și expunerea treptată

foto: istockphoto
  1. Criteriul vârstei:
    • Copii: Tratamentele în salină sunt cel mai adesea recomandate pentru copii, mai ales pentru cei care suferă de afecțiuni respiratorii. Tratamentul în salină se recomandă de regulă începând cu vârsta de 3 ani, și doar în cazuri particulare, cu recomandarea medicului pediatru, înainte de această vârstă (de regulă nu sub 1 an). Durata expunerii în cazul copiilor trebuie să fie mai scurtă decât în cazul adulților, de obicei între 20 și 30 de minute per ședință. Expunerile sunt însă întotdeauna individualizate în funcție de vârstă și afecțiuni. De asemenea, este important ca părinții să fie atenți și să monitorizeze orice reacție nou apărută.
    • Adulți: Adulții pot beneficia de ședințe mai lungi, de până la 45-60 de minute, în funcție de afecțiune, toleranță și de recomandările medicului.
    • Persoane vârstnice: Persoanele în vârstă ar trebui să înceapă cu sesiuni mai scurte, de aproximativ 30 de minute, și să crească treptat durata, în funcție de starea lor generală de sănătate.
  2. Expunerea treptată:
    • Începerea tratamentului: Este recomandat ca persoanele care nu au mai fost expuse la aerul salin să înceapă cu ședințe scurte, de 15-20 de minute, pentru a permite organismului să se acomodeze. Acest lucru este valabil în special pentru copii și pentru persoanele cu afecțiuni cronice.
    • Creșterea graduală a timpului: După câteva ședințe inițiale, durata poate fi crescută treptat cu 5-10 minute, până la atingerea unei durate maxime recomandate de medic, care poate varia între 45 și 60 de minute pentru adulți.
    • Monitorizarea reacțiilor: Pe măsură ce durata ședințelor crește, este esențial să se monitorizeze reacțiile organismului. Dacă apar simptome precum amețeli, dureri de cap, disconfort respirator, accese de tuse, ședința trebuie întreruptă și timpul de expunere redus la următoarea vizită.

3. Durata tratamentului: aceasta se personalizează în funcție de vârstă și afecțiuni, variind de la 7-10 zile în rândul copiilor mici și crescând la 14-21 zile pentru copiii mari și adulți. Ședințele de terapie în salină vor fi efectuate de două ori pe zi, iar curele se pot repeta odată la câteva luni dacă este necesar pentru ameliorarea simptomatologiei. Cel mai frecvent se recomandă repetarea după 6 luni, dar salinoterapia poate fi individualizată de către medicul curant în funcție de problemele de sănătate ale fiecărui pacient.

Salina umedă vs. Salina uscată

Nu toate salinele sunt la fel, există așa-numitele saline umede și saline uscate, fiecare cu indicațiile ei, pe care este bine să le cunoaștem atunci când alegem această metodă terapeutică.

  1. Salina umedă: Aceasta implică o umiditate mai mare a aerului. Umiditatea ridicată ajută la dizolvarea și absorbția particulelor de sare în căile respiratorii. Este adesea recomandată pentru tratarea afecțiunilor respiratorii severe și pentru persoanele care nu tolerează aerul foarte uscat.
  2. Salina uscată: În acest tip de salină, aerul este mult mai uscat, iar concentrația de particule de sare este mai mare. Salina uscată este preferată pentru tratamente scurte, fiind eficientă pentru curățarea căilor respiratorii și pentru stimularea sistemului imunitar. Este mai des întâlnită în centrele de wellness urbane.

Pe teritoriul României se regăsesc și saline umede, dintre care cea mai renumită este cea de la Turda (județul Cluj), dar și saline uscate precum cea de la Praid (județul Harghita).

foto: internet

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre o salină umedă și una uscată, vom oferi câteva exemple concrete.

În salinele considerate umede, cum este Salina Turda, temperatura aerului se situează în jurul valorilor de 12-14 °C, iar umiditatea relativă variază între 78-82% la intrare și 73-80% în diferitele săli ale salinei.

Pe de altă parte, salinele uscate, cum este Salina Praid, au o temperatură de aproximativ 14-16 °C și o umiditate mai scăzută, cuprinsă între 66-70%.

În cazul salinelor amenajate de suprafață (salinele artificiale urbane), microclimatul este controlat pentru a menține o temperatură între 20-24 °C și o umiditate relativă de 40-60%, creând astfel condițiile ideale pentru tratamentele cu aerosoli uscați.

Alte saline naturale se găsesc la:

Slănic Prahova (județul Prahova) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 50-60 %

Târgu Ocna (județul Bacău) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 74-82 %

Ocnele Mari (județul Vâlcea) – temperatură 13-15 °C, umiditate relativă a aerului 50 %

Cacica (județul Suceava) – temperatură 14 °C, umiditate relativă a aerului 70-80%

Ocna Mureș (județul Albă) – temperatură 10-12°C, umiditate relativă a aerului 75-85 %

foto: internet

Există, de asemenea, în țară stațiuni balneo-climaterice pe teritoriul sau în apropierea unor foste mine de sare, unde, prin  surparea galeriilor ocnei de sare au apărut lacuri de apă sărată, precum cele de la Ocna Şugatag (județul Maramureș) sau Ocna Sibiului ș.a. – unde se trateaza cu rezultate deosebite preponderent boli ale aparatului locomotor, reumatisme degenerative cronice, artroze etc.

Pentru a putea petrece timpul cât mai plăcut, în majoritatea acestor saline au fost amenajate locuri de joacă, terenuri de sport, restaurante, muzee, biserici.

Este important să alegem salinele în funcție de afecțiunile pe care urmărim să le tratăm sau ameliorăm. Salina umedă, este recomandată pentru aerosoli îndeosebi în cazul copiilor cu infecții respiratorii frecvente (acei copii care răcesc des), au vegetații adenoide (polipi), amigdale hipertrofice, astm, dar nu este atât de recomandată celor cu fond alergic. Salina uscată este recomandată în toate afecțiunile menționate, dar și celor cu teren alergic.

Cu toate acestea, efectele pot varia de la o persoană la alta, fiind întotdeauna recomandat să se consulte un medic înainte de a începe terapia într-o salină, fie ea umedă sau uscată.

Se recomandă ca ședințele de terapie în salinele naturale să fie efectuate primăvara sau toamna, datorită faptului că în salină temperaturile sunt mai scăzute și umiditatea crescută, pentru a nu fi discrepanțe foarte mari de temperatură între interior și exterior și organismul să se adapteze ușor la aceste diferențe. Există persoane, în special cele cu astm bronșic care pot face bronhospasm (contracție bruscă și involuntară a mușchilor bronhiilor care duce la îngustarea căilor respiratorii și dificultăți de respirație) în timpul terapiei în salină. Diferența mare de temperatură între înauntru și afară, în condițiile în care în salină sunt în medie 12-14°C și afară aproape 40°C poate fi un factor declanșator al bronhospasmului, care se manifestă cu dificultăți de respirație, durere în piept, tuse, respirație șuierătoare (wheezing).

Pe de altă parte, inhalarea aerosolilor de sare poate fi benefică pentru mulți, dar pentru unele persoane, particulele mici de sare pot irita căile respiratorii, în special atunci când nu se respectă timpul de expunere. Acest lucru poate provoca bronhospasm, mai ales la cei cu sensibilitate crescută a căilor respiratorii, cum ar fi persoanele cu astm, bronșită cronică sau alergii.

Pentru unele persoane, stresul sau anxietatea legate de starea lor de sănătate sau de mediul înconjurător pot provoca un bronhospasm. Deși acest lucru nu este specific salinei, poate fi o reacție la frica de a fi într-un spațiu închis sau necunoscut, mai ales dacă cineva are un istoric de atacuri de panică sau anxietate.

Aerosolii din salină vs aerosolii marini

Aerosolii salini din saline și cei de la mare au compoziții și caracteristici diferite datorită mediului în care se formează, iar aceste diferențe influențează efectele terapeutice și utilizările lor.

Aerosolii din saline se formează în interiorul minelor de sare, unde aerul este saturat cu particule fine de sare provenite din evaporarea sau desprinderea naturală a cristalelor de sare din pereții salinei. Acești aerosoli sunt compuși aproape exclusiv din clorură de sodiu (sare) și alte minerale precum calciu, magneziu și potasiu. Aceștia au, așadar, o concentrație foarte mare de particule de sare; particulele sunt de dimensiuni foarte mici, permițându-le să pătrundă adânc în căile respiratorii. Acest lucru este esențial pentru tratarea afecțiunilor respiratorii cronice, cum ar fi astmul, bronșita sau alergiile. Aerosolii din saline sunt utilizați în principal pentru tratamente respiratorii specifice, având capacitatea de a curăța și dezinfecta căile respiratorii, reducând inflamația și ameliorând simptomele bolilor cronice amintite deja. Nu în ultimul rând, aerosolii din saline sunt concentrați într-un spațiu închis și controlat, ceea ce permite o expunere consistentă și intensivă în timpul terapiei.

foto: istockphoto

Aerosolii de la mare se formează prin evaporarea apei de mare. Aerosolii marini conțin nu doar clorură de sodiu, ci și alte substanțe organice și anorganice, inclusiv iod, magneziu, și particule microscopice de alge și microorganisme. Particulele sunt mai mari și mai puțin concentrate decât cele din saline, ceea ce le face mai ușor de inhalat, dar cu o penetrare mai superficială în căile respiratorii. Aerosolii de la mare sunt considerați benefici pentru sănătate în general, având un efect tonic asupra sistemului imunitar și oferind beneficii pentru sănătatea pielii. Ei contribuie și la relaxarea și reducerea stresului, datorită atmosferei marine. În plus, sub acțiunea radiațiilor solare se stimulează sintetizarea de către organism a vitaminei D, implicată în modularea răspunsului imun, menținerea sănătății osoase și nu numai. Aerosolii marini sunt dispersați într-un mediu deschis, cu factori variabili precum vântul și umiditatea, ceea ce face ca efectele să fie mai puțin concentrate, dar mai accesibile și recreative.

Tratamentele în salină oferă, așadar, numeroase beneficii pentru sănătate, în special pentru sistemul respirator și cel imunitar. Totuși, este important să se ia în considerare contraindicațiile și să se consulte un specialist înainte de a începe un astfel de tratament, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale preexistente.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

De ce mușcă și lovesc copiii mici?

foto: istockphoto

Care este motivul pentru care copiii mici manifestă un comportament agresiv? De ce simt nevoia să muște? De ce ciupesc? De ce lovesc sau împing?

Sunt întrebări adresate frecvent de către părinții copiilor care frecventează creșa sau grădinița.

Copiii mici pot avea acest comportament din mai multe motive și voi încerca să detaliez câteva dintre acestea.

Erupția dentară

Unul din primele motive la care ne-am putea gândi în această situație ar fi faptul că acel copil se poate afla în plină erupție dentară. Dacă este așa, mușcătura îi calmează durerea gingivală. Soluția în această situație este să aplicăm un gel calmant pe locul erupției și să oferim copilului acele jucării specifice erupției dentare. La nevoie, la recomandarea medicului, se pot administra medicamente cu efect calmant al durerii.

foto: istockphoto

Nevoia de stimulare orală

Dacă identificăm o nevoie de stimulare orală putem oferi copilului coliere pentru dentiție, alimente sau fructe cu culori și texturi variate, pe care copilul le poate gusta și mesteca, oferindu-i astfel stimularea orală de care are nevoie pentru a explora și a învăța.

Jocurile senzoriale cu gust pot reprezenta o sugestie de activitate potrivită în aceste situații. Putem crea pentru copii o serie de activități precum pictatul cu degetele în iaurt sau în fructe pasate (afinele, de exemplu, care ne oferă și posibilitatea pigmentului) și această activitate poate fi o modalitate distractivă de a implica copilul și de a-i satisface nevoia de stimulare orală.

Imitația

Copiii mici pot imita comportamentele pe care le văd în jurul lor, inclusiv agresivitatea. Dacă un copil observă un comportament agresiv la televizor sau în mediul în care crește, el ar putea să îl reproducă fără însă să înțeleagă consecințele acestui comportament.

Nevoia de atenție

Uneori, copiii recurg la comportamente precum mușcatul, lovitul, ciupitul sau împinsul altor copii pentru a atrage atenția adulților sau pentru a-și exprima nevoia de afecțiune și conexiune. Dacă atunci când a mușcat prima dată copilul a observat că adulții se adună în jurul lui și îi acordă multă importanță, el va putea interpreta atitudinea adulților ca fiind recompensarea unui comportament pozitiv și va recurge la acest tip de comportament în continuare pentru a atrage atenția adulților. În mod paradoxal, în această situație copilul este încurajat de către adulți să facă aceste gesturi mai departe pentru a obține atenție.

Exprimarea unei emoții puternice

Copiii mici, până spre aproximativ 3 ani, nu au un limbaj suficient de dezvoltat pentru a-și putea exprima uneori emoțiile puternice pe care le trăiesc sau anumite nevoi. În această situație, mușcatul, ciupitul sau alte comportamente asemănătoare, pot reprezenta o modalitate prin care copilul reușește să își exprime acea emoție. Această emoție poate fi: furie, frustrare, gelozie și … chiar bucurie. Mușcăturile sau loviturile pot fi o modalitate de a elibera din tensiunea emoțională mare pe care ei o simt. Adesea ei nu pot spune prin cuvinte celuilalt copil “Sunt foarte supărat / supărată pe tine!” sau “Stai prea aproape de mine!” sau “Sunt foarte bucuros / bucuroasă!” și mușcatul sau ciupitul (lovitul, împinsul, zgâriatul etc.) reprezintă pentru ei o formă de a comunica, de a transmite acest mesaj.

Ce putem face pentru a opri acest comportament?

Pentru a gestiona comportamentul agresiv al copiilor mici, este important să le oferiți alternative sănătoase de exprimare a emoțiilor, să le acordați atenție și să le oferiți sprijin în dezvoltarea abilităților de comunicare și gestionare a emoțiilor. De asemenea, este benefic să identificați cauzele acestui comportament și să lucrați împreună cu copilul pentru a găsi soluții constructive.

Observarea contextului

Pentru a corecta acest comportament, în primul rând trebuie să observăm cu atenție contextul în care se întâmplă, să identificăm pattern-urile și să gestionăm situațiile în mod calm și empatic, explicând copilului consecințele comportamentului.

Copilul mușcă întotdeauna la creșă / grădiniță sau doar în parc? Sau mușcă indiferent de locul în care se află?

Mușcă în orice moment al zilei sau doar atunci când e obosit?

Mușcă întotdeauna același copil sau sunt copii diferiți?

Cine se ocupa de copil în acel moment – educatoarea, bunica / bunicul, unul dintre părinți?

Ce s-a întâmplat înainte de a mușca? Poate copiii se certau pentru o jucărie?

Apoi, dacă surprindem momentul de dinainte de a se întâmpla, adică dacă observăm că urmează să muște, putem să îi distragem copilului atenția. Îi puteți oferi copilului o jucărie sau propune o activitate interesantă, de exemplu.

Dacă tocmai a mușcat și nu am putut preveni gestul, trebuie să ne păstrăm calmul, să nu ridicăm tonul și să nu țipăm la copil sau să îl pedepsim ori lovim. Îi vom explica copilului că acest tip de comportament nu este acceptabil, că nu are voie să muște și că mușcătura sa îi provoacă durere celuilalt copil, care plânge din această cauză. Este indicat să punem copilul să își ceară scuze față de celălalt copil și poate să îi ofere o îmbrățișare. Copilul care a fost victimă trebuie consolat și să i se explice faptul că acel copil care l-a mușcat sau lovit nu este rău, ci doar a greșit.

Dacă conflictul a fost generat de o dispută legată de o jucărie, îi vom arăta copilului cum poate să împartă corect jucăriile. Puteți exersa cu el împărțitul jucăriilor atunci când mergeți în parc, de exemplu sau când vine cineva în vizită. Puteți folosi un ceas pentru a stabili timpul în care fiecare copil se joacă cu jucăria, după care aceasta este împrumutată celuilalt. Uneori, copilul poate nu se simte confortabil nu atât din cauza împărțirii jucăriei, ci pentru că celălalt copil este prea aproape de el. În acest caz, îl putem învăța pe copil să exprime deschis acest lucru celuilalt copil.

O abordare preventivă, precum asigurarea mai multor jucării similare în locuri precum creșe sau grădinițe, poate contribui la evitarea conflictelor și a mușcăturilor.

Povești

Puteți să îi citiți copilului povești care au ca personaje copiii care mușcă, lovesc, ciupesc sau împing. În timp ce îi citiți aceste povești, implicați-l pe copil în discuții despre emoții. Puteți întreba cum crede că se simt personajele în diverse situații. Dacă este mai mare, puteți să îl încurajați să ,,citească” singur povestea pe baza ilustrațiilor.

Jocuri de rol

O altă abordare a situației ar putea fi reprezentată de jocurile de rol. Puteți organiza sesiuni de jocuri de rol în care copiii pot învăța să își exprime emoțiile, cerințele și nevoile într-un mod pașnic, non-violent. Aceste activități pot include scenarii comune în care copiii se confruntă cu provocări și să găsească soluții constructive. În timpul acestor jocuri de rol, se pot recrea situații similare, în care cineva interpretează rolul persoanei agresive, iar altcineva pe cel al victimei. Atunci când persoana care care joacă rolul victimei este pe punctul de a fi lovită sau mușcată, aceasta va pune mâna în față și va spune: Stop! Oprește-te! Nu vreau să mă lovești! / Nu vreau să mă muști! / Nu vreau să fiu rănit! / Mă doare!

Prin intermediul unor astfel de scenarii simulate, copiii pot învăța cum să comunice eficient și non-violent. Este, așadar, important să încurajăm copiii să își exprime nevoile și să le oferim instrumente și strategii eficiente pentru a face față situațiilor dificile și pentru a preveni comportamentele agresive.

Exerciții de respirație și relaxare

Putem învăța copiii, chiar de la vârste mici, anumite tehnici simple de respirație și relaxare într-o manieră distractivă și adaptată vârstei lor pentru a-i ajuta să se calmeze în momentele de stres sau frustrare. Aceste exerciții îi pot învăța să își regleze emoțiile și să gestioneze comportamentul agresiv. Practic, ne dorim ca ei să ajungă să își conștientizeze treptat emoțiile și să ia o pauză înainte de a acționa. Evident, aceste tehnici nu vor putea fi aplicate la un copil de 10 luni, dar cu un copil de 3 ani am putea încerca.

Un exercițiu care funcționează la copiii mici este ,,respirația în culori”: copiii pot alege o culoare preferată și să respire în ritmul ei. De exemplu, inspiră în timp ce se gândesc la culoarea albastru și expiră când se gândesc la culoarea roz. Această tehnică poate fi folosită pentru a le oferi copiilor o modalitate distractivă de a-și regla respirația.

Un alt exercițiu potrivit acestor vârste este ,,respirația ca un animal”: jocul presupune în acest caz ca o respirație profundă să fie asociată cu sunetul unui animal. De exemplu, atunci când inspiră, copilul poate să fie un leu care răcnește, iar când expiră, să devină un fluture care zboară ușor.

foto: istockphoto

Pentru copiii puțin mai mari putem folosi un exercițiu de tipul ,,respirația ca un supererou”: Încurajați copiii să-și imagineze că sunt supereroi și că pot controla puterea lor interioară prin intermediul respirației. În momentele de stres sau frustrare, îi puteți îndruma să facă câteva respirații adânci pentru a-și activa superputerile și a-și regăsi echilibrul emoțional.

Terapia prin artă

Puteți folosiți arta ca modalitate terapeutică pentru a-i ajuta pe copii să își exprime emoțiile. Ei pot desena sau picta ceea ce simt în momentele de frustrare sau nevoie, oferindu-le astfel un mijloc creativ de comunicare.

Utilizarea artei ca instrument terapeutic pentru copii poate oferi o modalitate sigură și non-verbală de a-și exprima emoțiile. Prin desene sau picturi, copiii pot transmite sentimente profunde și pot începe un proces de vindecare prin creativitate. Prin artă, copiii pot transpune în culori și forme ceea ce le poate fi dificil de exprimat în cuvinte. Este esențial să le oferim suport și să îi încurajăm să își exprime liber creativitatea într-un mediu sigur, dar trebuie să ținem în acest caz cont și de vârsta copilului.

Pentru copiii mici, între 3 și 5 ani, putem adapta această practică astfel încât să fie una interactivă și distractivă. De exemplu, putem crea un joc în care copiii să aleagă culorile care corespund stării lor emoționale sau să picteze cum arată pentru ei o zi fericită sau o zi tristă. Acest lucru îi va ajuta să învețe să identifice și să exprime emoțiile lor într-un mod pozitiv și creativ.

foto: istockphoto

Un alt joc ce poate fi încercat în asemenea situații este cel al ,,pietrelor cu emoții”: putem alege pietre de diferite forme și mărimi, pe care apoi copilul le pictează cu diferite culori pentru a reprezenta diferite emoții precum fericirea, tristețea, gelozia sau furia. Încurajați apoi copilul să aleagă o piatră care să reprezinte felul în care se simte și să vorbească despre ea.

Terapia prin jocul cu nisip

Jocul ,,tărâmului de nisip” poate oferi copiilor un spațiu special și sigur, unde pot folosi nisipul și diferite obiecte sau figurine pentru a-și construi lumi imaginare, pentru a crea scene sau povestiri în nisip, reflectând astfel stările lor emoționale. Copiii pot explora diferite tipuri de nisip (fin, grosier, colorat) pentru a-și exprima stările emoționale sau pentru a se relaxa.

Modelarea comportamentului

foto: istockphoto

Fiți un model pozitiv pentru copil, arătându-i cum să gestioneze situațiile de conflict sau frustrare fără a recurge la violență sau mușcături. Prin comportamentul dumneavoastră, puteți să îi arătați copilului că există abordări alternative și constructive în fața provocărilor. De exemplu, puteți folosi cuvinte pentru a vă exprima nevoile și sentimentele, puteți arăta cum vă calmați prin respirație profundă sau luați o pauză pentru a vă regăsi liniștea. Prin aceste acțiuni, copilul poate învăța să imite comportamentul dumneavoastră și să își dezvolte abilități de gestionare a emoțiilor într-un mod sănătos și non-violent.

Învațarea empatiei

Ajutați copilul să înțeleagă impactul acțiunilor sale asupra altora și să dezvolte empatie. Puteți discuta despre cum se simt ceilalți când sunt răniți fizic sau emoțional, evident, adaptat vârstei și nivelului de înțelegere al copilului. Este important să subliniați importanța de a fi atent și de a avea grijă de sentimentele celor din jur și să încurajați comportamentele pozitive în acest sens.

foto: istockphoto

Combinația dintre citirea poveștilor, jocurile de rol, activitățile artistice și implicarea în experiențe practice va contribui semnificativ la creșterea lor emoțională și socială. Copiii pot fi implicați astfel, adaptat vârstei, în diverse activități de voluntariat sau de ajutorare a celor din jur, pentru a le oferi o perspectivă practică asupra empatiei. Puteți organiza, de exemplu, împreună cu copiii o campanie de strângere de jucării sau hăinuțe pe care să le doneze la un orfelinat sau un centru de copii defavorizați. Se pot organiza vizite la centre de îngrijire pentru persoane vârstnice sau cu anumite dizabilități, unde copiii pot cânta, citi povești, desena sau pur și simplu socializa cu aceștia.

Mușcatul este, așadar, un comportament obișnuit pentru copiii cu vârste între 10 luni și 3 ani, dar de obicei dispare undeva în jurul vârstei de 3 ani și jumătate. Dacă mușcatul continuă și după această vârstă, sau dacă frecvența cu care apare nu scade, atunci este indicat să apelați la un specialist. Un psiholog sau psihoterapeut vă poate ajuta să identificați cauzele și să găsiți o strategie potrivită pentru a aborda acest comportament cât mai eficient.

dr. Cristina Munteanu

medic specialist pediatru și psihoterapeut

Bydr. Cristina Munteanu

Cosmeticele și copilăria: Când e prea devreme pentru frumusețe?

foto: istockphoto

Am citit de curând un material despre utilizarea cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai fragede.

Cât de ok este acest lucru?

Într-o lume în care imaginea a devenit un aspect central al societății noastre, este esențial să ne întrebăm care sunt consecințele introducerii timpurii a cosmeticelor în viața copiilor noștri.

Nu vorbim doar de plăcerea copiilor de a se juca cu trusa de machiaj a mamei, să fim sinceri, cu toții am făcut-o…

Mi se pare îngrijorător că se încurajează folosirea parfumurilor și a cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai mici. Cât de necesar este oare un parfum pentru bebeluși? Pielea lor miroase oricum atât de proaspăt și de frumos în mod natural… Adăugarea parfumului în rutina zilnică a unui bebeluș mi se pare nu numai inutilă, dar și cu implicații pe termen lung.

foto: istockphoto

Dar nu vorbim numai de parfum. Există truse de machiaj și cosmetice pentru copii de câțiva anișori.

Deși pot părea inofensive și distractive, ele pot afecta dezvoltarea sănătoasă a pielii și a percepției de sine a copiilor noștri.

Problemele dermatologice sunt doar vârful aisbergului. Pielea copiilor este mult mai subțire și mai sensibilă decât cea a adulților.

Utilizarea produselor cosmetice poate perturba bariera naturală de protecție a pielii, ducând la probleme precum uscăciunea tegumentului, iritații sau chiar eczeme. Este important să ținem cont de faptul că multe produse cosmetice pentru adulți și chiar cele etichetate ca fiind pentru copii conțin substanțe chimice care pot fi nocive pentru pielea delicată a celor mici. Parabenii, ftalații și sulfații sunt doar câteva dintre ingredientele controversate care pot fi găsite frecvent în compoziția lor. Aceste substanțe pot interfera cu echilibrul hormonal, ceea ce ne aduce la riscurile endocrinologice. Prezența xenoestrogenilor în anumite produse poate afecta sistemul endocrin al copiilor, influențând dezvoltarea lor hormonală. Xenoestrogenii sunt compuși chimici străini organismului uman ce pot mima efectele estrogenului. În organismele în creștere ale copiilor, acești compuși pot produce perturbări hormonale cu efecte pe termen lung, cum ar fi maturizarea precoce sau probleme de fertilitate. Este deosebit de important să înțelegem că pielea nu este doar un înveliș protector, ci și un organ extrem de permeabil, capabil să absoarbă substanțe care pot ajunge în circulația sanguină și să afecteze diverse funcții ale organismului.

Privind acum spre dimensiunea psihologică, o suprastimulare senzorială și un mediu care pune un accent exagerat pe aspectul fizic pot avea repercusiuni psihologice profunde. Creșterea într-un astfel de mediu poate crea presiuni nedorite asupra copiilor și poate distorsiona valorile importante în dezvoltarea lor. Într-o lume care valorizează din ce în ce mai mult imaginea exterioară, este important să ne întrebăm: ce le transmitem copiilor noștri despre frumusețe și valoarea de sine?

foto: istockphoto

Utilizarea atât de timpurie a cosmeticelor poate avea implicații profunde asupra modului în care copiii își percep propriul corp și valoarea personală și poate transmite mesajul că aspectul fizic este prioritar, în detrimentul altor calități personale sau realizări. Li se sugerează astfel că trebuie să-și îmbunătățească sau să-și schimbe aspectul pentru a fi acceptați, iar acest lucru poate eroda stima de sine și poate promova o imagine corporală nerealistă. Într-o societate care valorizează în mod excesiv aspectul fizic, copiii pot dezvolta obsesii legate de imaginea lor, ce pot conduce la tulburări alimentare sau la o preocupare constantă pentru aspectul fizic în detrimentul altor calități personale și interese intelectuale. Este important să ne reamintim și să le reamintim copiilor noștri că frumusețea adevărată vine din interior și că fiecare persoană este unică și frumoasă în felul său.

Așadar, cum putem găsi echilibrul între a le permite copiilor să exploreze și totodată a le proteja sănătatea și bunăstarea? Cum putem proteja sănătatea și fericirea copiilor noștri în această eră a frumuseții comercializate?

Când vine vorba de îngrijirea zilnică, mulți părinți preferă produsele fără parfum, coloranți sau conservanți agresivi. Este esențial să citim etichetele și să ne informăm despre ingredientele din produsele pe care le folosim.

În plus, ar trebui să putem decide care este vârsta la care să introducem anumite produse cosmetice în rutina zilnică a copilului, fără a cădea pradă presiunilor societății și marketingului.

Este esențial să ne educăm atât pe noi înșine, cât și pe cei mici despre importanța autoacceptării și a frumuseții interioare. Este important să limităm expunerea copiilor la reclamele care promovează standarde nerealiste de frumusețe. În loc să le oferim cosmetice, să le încurajăm creativitatea și să le arătăm că adevărata frumusețe nu depinde de un fard sau de un parfum, ci de calitățile și caracterul lor unic.

foto: istockphoto

Mai mult, poate ar fi mai important să ne gândim la mesajele pe care le transmitem prin alegerile noastre. Încurajarea curiozității naturale a copiilor este sănătoasă, dar ar trebui să ne asigurăm că le oferim o perspectivă echilibrată.

Nu este vorba doar de a spune “nu” la fiecare nou gadget, jucărie sau produs cosmetic care apare pe piață, ci de a învăța copilul de ce unele lucruri sunt mai puțin necesare decât altele și cum pot acestea să afecteze atât bugetul familiei, cât și mediul.

Discutați cu copilul dumneavoastră despre publicitate și modul în care aceasta este creată pentru a ne face să dorim produsele prezentate. Copiii trebuie să înțeleagă că nu toate produsele sunt esențiale și că fericirea nu este măsurată în lucruri materiale. Că este o diferență între nevoia de a avea ceva și dorința de a avea acel ceva. De asemenea, este important să stabilim un exemplu pozitiv. Dacă noi, ca părinți, ne lăsăm pradă ultimelor trenduri și cumpărăm constant lucruri noi, copiii vor prelua acest model de comportament.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Laringita la copii. Cauze. Simptome. Tratament. Remedii naturale

foto: istockphoto.com

Laringita reprezintă o afecțiune care se datorează inflamației mucoasei care căptușește laringele, apărută de obicei în infecții virale.

Afectează cel mai frecvent copiii sub vârsta de 3 ani, dar și copiii mai mari și adulții pot face laringită.

Factorii favorizanți ai laringitelor sunt reprezentați de:

  • temperaturi scăzute (perioada toamnă-primăvară)
  • schimbări bruște de temperatură
  • vânt, umezeală
  • infecții virale (virusurile Influenza și parainfluenza, sincițial respirator, rinovirus, coronavirus ș.a.)
  • infecții bacteriene (mai rar)
  • poluare, vapori toxici, alergeni
  • efort vocal (țipat, plâns, cântat, tuse)
  • boala de reflux gastro-esofagian.

Laringita este o afecțiune mai frecventă în rândul copiilor mici, cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.

Infecțiile virale determină inflamația mucoasei faringiene și, în cazul laringitelor, și a laringelui, fapt care duce la îngustarea lumenului laringelui. Acest fapt are consecințe imediate în ceea ce privește calitatea respirației: aerul pătrunde mai greu în căile respiratorii și apare așa-numita dispnee inspiratorie, cu senzație de respirație dificilă și lipsă de aer.

Laringele nu este numai parte a căilor aeriene superioare în organism, ci reprezintă și organul principal al fonaţiei, al vorbirii, la acest nivel aflându-se corzile vocale. Din acest motiv, pe lângă dispnee, afectarea inflamatorie a laringelui și a corzilor vocale determină și afectarea vocii, cu modificarea sunetelor emise, apariția răgușelii (disfonie) sau chiar pierderea completă a vocii (afonie).

Laringitele ușoare prezintă de obicei doar răgușeală, senzație de gât uscat, iritat, durere, usturime și tuse seacă, iritativă, bitonală (,,lătrătoare”). Datorită senzațiilor neplăcute de la nivelul gâtului, cel mai adesea copiii mici refuză alimentația, apărând în plus pericolul deshidratării și al hipoglicemiei.

Laringitele în formele mai severe asociază, pe lângă cele enumerate mai sus, și probleme de respirație.

Dacă urmărim cu atenție copilul vom putea observa anumite semne și simptome ale dificultății în respirație:

  • scoaterea unui sunet atipic în timpul respirației, de obicei în inspir, asemănător unui șuierat sau sforăit mai subțire (stridor laringian: sunet produs de trecerea aerului prin lumenul laringian îngustat); dacă sunetul se aude și în expir înseamnă că inflamația a coborât pe căile respiratorii și cuprinde și traheea
  • retracția părților moi ale cutiei toracice în inspir (tiraj: acesta poate fi localizat în laringite supraclavicular, cu aspirarea și înfundarea zonei situate deasupra claviculelor, suprasternal sau intercostal – vedem cum în inspir porțiunea de piele dintre coaste se înfundă)
  • în timpul respirației burta copilului se trage în interior, ca și cum ar ,,respira” cu abdomenul (balans toraco-abdominal)
  • bătăi ale aripilor nasului
  • geamăt în timpul respirației
  • pauze în respirație (apnee)
  • paloare sau cianoză
  • agitație.

Aceste semne descrise mai sus reprezintă motiv de prezentare urgentă cu copilul la medic, arătând o laringită care evoluează cu insuficiență respiratorie.

De ce laringitele sunt mai periculoase în cazul copiilor?

foto: istockphoto.com

Sau de ce evoluează cu un tablou clinic mai zgomotos, care sperie de cele mai multe ori aparținătorii?

Deoarece laringele unui copil este îngust, mult mai îngust decât al unui adult. Iar atunci când se produce inflamația, chiar dacă este vorba de o inflamație, de exemplu, de 1 mm a mucoasei, contează enorm dacă acel 1 mm îngustează circumferențial un tub cu diametrul de 5-10 mm (sugar, copil mic) sau 3-4 cm (adult). Inflamația mucoasei lasă un spațiu de trecere al aerului foarte mic la copil, reducând circumferința laringelui cu aproximativ 75%. Pentru adult, aceeași inflamație va reduce relativ nesemnificativ circumferința laringelui.

Există așadar, mai multe forme de laringită. În primul rând, laringita poate fi acută sau cronică.

Laringitele acute pot fi la rândul lor simple sau complicate.

Consultul medical este necesar în toate formele de laringită, medicul fiind cel care poate aprecia cel mai corect în ce formă se încadrează laringita copilului și ce tratament este cel mai potrivit.

foto: istockphoto.com

1. Laringita acută simplă (catarală)

Este cea mai ușoară formă de laringită. Ea este determinată de o infecție virală și cel mai frecvent, cu 1-2 zile anterior debutului laringitei copilul prezintă simptome ale unei banale răceli: năsuc înfundat (obstrucție nazală), secreții nazale apoase (rinoree). Evoluția este de obicei fără febră (dar nu neapărat), asociind durere în gât (disfagie), greutate/durere la înghițire (odinofagie), răgușeală (disfonie) și tuse seacă, iritativă, ,,lătrătoare” (bitonală). Poate apărea, de asemenea, greutatea realizării inspirului și stridor.

Consultul medical este necesar, mai ales datorită posibilității evoluției uneori rapide spre insuficiență respiratorie, în special la copiii mici. Medicul, va decide care este tratamentul potrivit pentru copilul dumneavoastră și dacă este necesară internarea. De obicei laringitele acute simple se pot trata la domiciliu.

2. Laringita acută spastică (striduloasă)

Este o laringită care evoluează cu spasm și insuficiență respiratorie, cel mai frecvent la copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani. Debutul este în plină stare de sănătate, brusc și de obicei seara sau în timpul nopții, când copilul are accese de tuse: o tuse lătrătoare, răgușită, cu timbru metalic (bitonală); copilul respiră greu, prezintă stridor și celelalte semne de insuficiență respiratorie. Nu face de obicei febră. Manifestările sunt mai violente noaptea, pe timpul zilei copilul putând prezenta doar răgușeală și stridor. Simptomele se pot repeta mai multe nopți la rând. Cauza acestei laringite este cel mai frecvent alergică și implicând adeseori factori psihologici (un copil anxios).

Manifestările copilului se ameliorează dacă îl scoatem afară.

3. Laringita acută subglotică (edematoasă)

Este o laringită care apare de obicei după o infecție respiratorie, la copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.

Manifestările clinice cuprind inițial: stridorul inspirator acut, tusea cu timbru metalic și răguşeala. Apoi boala evoluează cu apariția stridorului și în expir și apariția unei senzații de sufocare. Apar tirajul, cianoza, transpirații și o stare marcată de anxietate/agitație datorată lipsei de aer. Ulterior copilul devine apatic, somnolent. Este o urgență medicală.

4. Laringita acută supraglotică (epiglotita)

Reprezintă inflamația de cauză bacteriană a zonei laringelui de deasupra corzilor vocale (epiglota este o formațiune cartilaginoasă, acoperită de o membrană, situată la baza limbii, care atunci când înghițim acoperă laringele pentru ca alimentele să nu pătrundă în căile respiratorii).

Epiglotita este întotdeauna o urgență medicală, putând duce la obstrucția totală a căilor respiratorii. Bacteriile care provoacă această afecțiune sunt cel mai frecvent: Haemophilus influenzae tip B, Streptococul beta hemolitic, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus.

De obicei afectează copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, debutând brusc cu febră mare și stridor inspirator la copiii mici și cu febră, faringită și greutate la înghițit la copiii mai mari. Evoluția bolii este destul de rapidă, în decurs de câteva ore putându-se ajunge la obstrucţie laringiană aproape totală. Copilul cu epiglotită are o stare generală proastă, se sprijină în mâini (poziția trepiedului) și ține capul într-o manieră caracteristică (hiperextensie), pentru a-și ușura respirația: ține capul cu gâtul extins și gura deschisă, saliva prelingându-se din gură. Prezintă stridor, tiraj, disfonie, tuse.

Laringita cronică

Spunem despre o laringită că este cronică atunci când inflamația mucoasei laringelui persistă peste 2-3 săptămâni. Acest tip de laringită se datorează frecvent suprasolicitării vocii sau expunerii repetate a mucoasei laringiene la factori iritanți: sucul gastric (boala de reflux gastro-esofagian), fumul de țigară, alcool, vapori toxici etc. Eliminarea factorilor favorizanți determină de obicei diminuarea simptomelor și dispariția laringitei.

De reținut!

Doar medicul poate aprecia ce formă de laringită are copilul, dacă este necesară internarea și care este tratamentul cel mai potrivit pentru copil.

foto: istockphoto.com

Formele de laringită medii și severe necesită internare în spital și tratament cu aerosoli cu adrenalină, administrare de oxigen, la care se adaugă tratamentul celorlalte simptome (febră, durere, tuse).

Dacă copilul are o formă ușoară și medicul a decis că nu este necesară internarea, există câteva lucruri pe care e bine să le știm.

Plânsul şi agitaţia agravează simptomele laringitei, de aceea vom încerca să limităm manevrele care supără copilul, asigurându-i un mediu calm, liniștit. Repausul vocal este important, dar greu de realizat la bebeluși sau copiii mici.

Aerul din încăperea în care stă copilul trebuie să fie mai umed iar temperatura din cameră să fie de aproximativ 20-22°C. Putem în acest sens folosi un umidificator sau plasa pe calorifer un recipient cu apă sau un prosop umed.

Evităm expunerea copilului la aer rece, schimbări bruște de temperatură sau fum de țigară. Când aerisim încăperea în care stă de obicei copilul, îl mutăm în altă încăpere și îl readucem după ce temperatura mediului ambiant a ajuns la temperatura de 20-22°C.

foto: istockphoto.com

Alimentele oferite copilului vor fi de consistență moale și călduțe sau la temperatura camerei (nu fierbinți, nu reci!): supe cremă, piure de legume/fructe, carne mixată, iaurturi.

Avem grijă la hidratarea copilului: îi vom oferi apă (nu rece) des, cu guri mici, pentru a preveni deshidratarea și a umidifica mucoasele. Putem oferi copilului lichide călduțe: ceai, compot, supă.

Remedii naturale

Blackurrant flower on branch. foto: istockphoto.com

Coacăzul negru

Extractul din muguri de coacăz negru este un remediu natural care acționează similar cortizonului, deosebit de util în laringite deoarece reduce inflamația. De asemenea, este și un bun antialergic, folositor atunci când laringitele pot avea și o cauză alergică.

Teiul, nalba, mușețelul, pătlagina

Ceaiurile de tei, nalbă, mușețel sau pătlagină au efecte emoliente, deosebit de benefice pentru căile respiratorii inflamate. În cazul copiilor mai mari de un an, ceaiurile pot fi îndulcite cu miere.

Cimbrișorul, busuiocul, salvia

Ceaiurile de cimbrișor, busuioc și salvie au efect antiseptic, fiind eficiente în afecțiunile de etiologie microbiană.

Putem aplica pe zona gâtului comprese calde cu ceai de mușețel, cimbrișor, salvie.

Uleiuri esențiale

Difuzarea în aparatul de aromaterapie sau în umidificator a uleiului esențial de lavandă diminuează stările anxioase. Uleiurile de tămâie sau cimbru au efect antiinflamator, antiviral și antibacterian.

Uleiul esențial de mentă contribuie și el la decongestionarea căilor respiratorii și la ușurarea respirației. Masajul zonei gâtului cu ulei esențial de tămâie, copaiba sau lavandă diluate într-un ulei vegetal pot, de asemenea, diminua inflamația și simptomele laringitei.

Administrarea produselor din plante va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de alte simptome sau probleme de sănătate ale copilului.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay therapy

Foto: pixabay.com

Ce este terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip este o metodă terapeutică utilizată cu succes în psihoterapia copiilor, dar ea poate fi folosită și în terapia adultului. Ea utilizează capacitatea creatoare a copilului interior și puterea vindecătoare a acesteia.

Scurt istoric

Bazele acestei terapii se regăsesc în anii 1920, când medicul pediatru Margaret Lowenfeld, nemulțumit de limitele terapiei tradiționale, a urmărit descoperirea unei modalități de înțelege emoțiile pe care copiii nu reușeau să le comunice prin intermediul cuvintelor. Ea a studiat astfel impactul terapiei prin joc în psihologia copilului și a observat cum copiii sunt atrași în special de jocul cu nisip și apă, dezvoltând această tehnică pe care a intitulat-o Tehnica lumii.

Cunoscând rezultatele lui Margaret Lowenfeld, Carl Jung a îndrumat-o pe terapeuta Dora Kalff să studieze această tehnică de la M. Lowenfeld. Dora Kalff a preluat această metodă și i-a adus anumite modificări, dezvoltând terapia jocului cu nisip așa cum o cunoaștem astăzi.

Tehnica sandplay

“Spre deosebire de adulţi, al căror mediu natural de comunicare este verbalizarea, mediul natural de comunicare al copiilor este jocul şi activitatea… Copiii nu au nevoie să fie învăţaţi cum să se joace şi nici nu trebuie determinaţi să se joace. Joaca este spontană, de obicei agreabilă, voluntară şi fără un scop” (Garry L. Lendreth).

foto: internet

Terapia prin jocul cu nisip utilizează două tăvițe cu nisip, așezate pe mese, una cu nisip uscat și una cu nisip umed. Tăvița (sandbox) este vopsită pe interior în albastru și are dimensiuni standard: 50 cm lățime x 70 cm lungime x 8 cm înălțime. Dar se pot utiliza și tăvi de alte dimensiuni.

În apropierea tăvițelor cu nisip sunt plasate rafturi sau sertare cu figurine a căror dimensiune nu trebuie să depășească 10 cm și diverse materiale, cât mai variate și așezate tematic:

foto: pixabay.com

omuleți (de diverse vârste: bebeluși, copii, adolescenți, adulți, vârstnici), soldăței, roboți, păpuși, eroi, personaje din basm, filme și desene animate, case, mașinuțe, avioane, diverse unelte și obiecte de uz casnic în miniatură, obiecte simbolice, animale (domestice, sălbatice, fantastice), păsări, pești, insecte, scoici, copăcei, flori, conuri de brad, ghinde, castane, pietre de diverse forme, culori și dimensiuni, crenguțe, pene, materiale textile etc. Cu cât figurinele sunt mai multe și din domenii variate, cu atât persoana implicată în terapie beneficiază de mai multe oportunități de a se exprima. De asemenea, este important ca oferta figurinelor să includă atât personaje și imagini frumoase și pozitive, cât și urâte și negative.

foto: pixabay.com

Persoana implicată în terapie alege figurinele care îi atrag atenția și apoi realizează o compoziție în nisip.

Psihoterapeutul are rolul unui martor, observator, el asistă atent și tacit pe parcursul realizării compoziției, nu interpretează și nu dă nici o instrucțiune. La final, dacă este posibil, persoana implicată în terapie poate da un nume acestei compoziții și poate povești despre obiectele plasate acolo și dacă există asocieri cu viața sa de zi cu zi, amintiri etc.

Succesul acestei terapii în psihoterapia copilului se bazează pe faptul că pentru copii jocul în tăvița cu nisip constituie un mod natural de exprimare. Când se joacă, copilul (dar și adultul) se detașează de realitate, se detensionează, iar frământările lui interioare ies la suprafață prin intermediul compoziției din tăviță. Compoziția din tăviță este o reprezentare vizuală, simbolică, a preocupărilor inconștiente ale persoanei care a realizat-o. Prin intermediul acestei terapii, persoana implicată se poate exprima atât nonverbal, cât și verbal.

Cui se adresează terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip se adresează în primul rând copiilor, dar poate fi introdusă și în terapia adultului sau a familiei. Ea este utilă îndeosebi în exprimarea emoțiilor și sentimentelor persoanelor care au trecut sau trec prin diverse traume, dar poate fi folosită și pentru stimularea creativității și dezvoltarea abilităților copiilor.

“În timpul jocului un copil este capabil să-şi cunoască sentimentele închise ale anxietăţii, dezamăgirea, furia, agresiunea, nesiguranţa şi confuzia. Scoţând aceste sentimente la suprafaţă încurajăm copilul să se acomodeze cu ele, îl învăţăm să le gestioneze sau să le abandoneze. Datorită reprezentărilor simbolice copilul câştigă control asupra evenimentelor care par de necontrolat în realitate. Adesea, copiii se află în incapacitatea de a exprima verbal ceea ce simt. De aceea în terapia prin joc, jucăriile servesc drept cuvinte, iar joaca drept limbaj pentru copil” (Garry L. Lendreth).

Putem apela la terapia prin jocul cu nisip în:

  • stres posttraumatic
  • stări depresive
  • anxietate
  • divorț
  • decesul unei persoane din familie
  • violență
  • abuz
  • afecțiuni oncologice
  • afecțiuni psiho-somatice
  • bulimie
  • anorexie
  • refuzul alimentației
  • ticuri
  • fobii
  • tulburări de somn (coșmaruri, pavor nocturn)
  • ADHD
  • enurezis
  • encoprezis
  • tulburări de vorbire (balbism, tahilalie, bradilalie)
  • tulburări de învățare
  • tulburări comportamentale (agresivitate, comportament antisocial)
  • tulburări de adaptare
  • stimularea creativității
  • dezvoltarea abilităților

dr. Cristina Munteanu

foto: pixabay.com

Bibliografie selectivă:

1. Ruth Ammann, Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalității. Ed. Trei, 2014

2. Dora M. Kalff, Sandplay. O abordare psihoterapeutica a sufletului. Asociaţia Lapis, București, 2012

3. Garry L. Landreth, Terapia prin joc. Arta Relaționării. Editura For You, 2017