Category Archive Psihoterapie

Bydr. Cristina Munteanu

Crizele de tantrum (I)

foto: pixabay.com

Ce sunt așa-numitele crize de tantrum ale copiilor?

Crizele de tantrum sunt de fapt crize de furie ale copilului mai mare de 18 luni, de obicei apărute în jurul vârstei de 2-4 ani. O asemenea criză poate dura de la câteva minute până la jumătate de oră. După vârsta de 4 ani crizele se răresc semnificativ, dar sunt situații în care pot persista și la copiii de vârstă școlară.

Cum se manifestă aceste crize?

foto: pixabay.com

Copilul începe să țipe, plânge, este extrem de agitat, se trântește și tăvălește pe jos, se poate lovi pe sine sau îi poate lovi pe cei de lângă el, își trage/rupe hainele, zgârâie, mușcă, aruncă cu obiectele pe care le are în mână sau în apropiere. Uneori copilul își poate ține respirația sau poate asocia vărsături.

De ce apar crizele de tantrum?

Aceste crize se suprapun peste perioada în care copilul își dezvoltă autonomia, dar în același timp limbajul lui nu s-a dezvoltat suficient încât să îi poată asigura o comunicare eficientă cu cei din jur. Copilul experimentează astfel emoții puternice, pe care nu știe cum altfel să le gestioneze. Pe scurt, crizele de tantrum reprezintă o manifestare a supărării, furiei, frustrării, oboselii, stări pe care copilul nu le poate exprima prin cuvinte. Aceste crize au loc de obicei în prezența aceluiași membru al familiei și deseori în public.

Există anumite situații ce pot declanșa crizele de tantrum?

Aceste crize apar aparent din senin, dar, la o analiză mai profundă, de cele mai multe ori putem identifica anumiți factori sau situații declanșatoare.

foto: pixabay.com

Dintre factorii / situațiile ce pot declanșa o criză de tantrum menționăm:

  • schimbarea mediului copilului (acasă, grădiniță, locuri de joacă, vizite)
  • dificultăți de comunicare (adulții nu înțeleg ce spune/dorește copilul)
  • competiția cu alte persoane pe un obiect (jucărie) sau atenție – frate, copii din parc, copii de la grădiniță
  • o experiență neplăcută (asistarea la conflicte, un consult medical)
  • o dorință neîmplinită (a sta mai mult la locul de joacă, o jucărie nouă, a purta o anumită haină etc.)
  • impunerea de prea multe limite
  • neimpunerea unor limite
  • oboseala
  • suprastimularea
  • foamea
  • setea

Unele crize de furie pot apărea deoarece copilul dorește să evite ceva. De exemplu nu dorește să meargă la culcare atunci când i se spune. Sau nu dorește să plece din parc.

De asemenea, dacă un copil a sesizat că printr-o criză de furie anterioară a obținut ce a dorit, va relua aceste crize pentru a obține în continuare beneficii. Aceste crize mai sunt numite tantrum-uri cu intenție, de manipulare.

Pot fi prevenite aceste crize?

foto: pixabay.com

Nu există o formulă sau soluție magică prin care să facem tantrum-urile să dispară și să nu mai apară. Dar există câteva recomandări care pot ajuta la prevenirea lor, scurtarea perioadei de furie și rărirea crizelor. Rolul părintelui sau adultului responsabil este deosebit de important în acest proces, el trebuind să își păstreze calmul, să identifice triggerii și să ofere alternative copilului.

Se recomandă astfel ignorarea crizei, dar rămânerea alături de copil. Majoritatea copiilor nu doresc să te apropii de ei în momentul crizei. Părintele va trebui să îi ofere copilului spațiu, să se îndepărteze puțin, dar să îl asigure cu calm că va fi acolo pentru momentul în care se liniștește. De asemenea, în tot acest timp părintele trebuie să fie atent la siguranța fizică a copilului și a celor de lângă el.

Dacă am identificat situația care a stat la cauza crizei, atunci este bine să scoatem copilul din acel mediu.

Este recomandat să îi facem copilului un program zilnic pe care să îl respectăm: mese la ore fixe, ore de somn în același interval orar etc. Copilul poate fi destul de afectat de o modificare în rutina zilnică sau de un program dezordonat. De aceea, dacă intervine ceva în rutina zilnică este bine să îl anunțăm și pe copil. Contrar a ceea ce cred de multe ori adulții, copilul are capacitatea de a înțelege mult mai multe lucruri decât ne închipuim chiar și la vârste mici.

Dacă știm că criza de tantrum are loc deoarece copilul nu dorește să meargă la culcare este recomandat să stabilim împreună cu el ora de mers la somn și ar fi util să îi atragem atenția cu un timp înainte că se apropie această oră, pentru a putea să își încheie jocul, să strângă jucăriile etc.

Când copilul are un comportament bun, încurajăm acest comportament și felicităm copilul pentru el.

Tantrum-urile nu trebuie răsplătite!

Dacă părintele cedează și îi oferă copilului ce își dorește (de exemplu jucăria din magazin) pentru a pune capăt crizei și jenei publice, problema va fi departe de a fi rezolvată. Copilul este suficient de inteligent pentru a proceda la fel data viitoare și a manipula adultul. Părintele trebuie să fie consecvent. Dacă uneori cedează și alteori nu, crizele pot deveni mai severe și se pot prelungi spre vârste mai mari.

Cerințele față de copil trebuie să nu fie exagerate, să corespundă cu vârsta lui. Părintele trebuie să îi ofere alternative precise copilului, nu sugestii vagi. Se vor evita astfel întrebările prea generale, de tipul: cu ce haine vrei să te îmbraci sau ce vrei să mănânci? Și se vor pune întrebări precise, dar care să îi lase copilului posibilitatea de a alege: vrei să te îmbraci cu tricoul alb sau cu cel roșu? Vrei un măr sau o pară la gustare? Vrei să speli pe dinți înainte sau după ce te îmbraci în pijama?

De asemenea, este recomandat să implicăm copilul în activitățile zilnice, dându-i sarcini potrivite cu vârsta și achizițiile sale: să adune jucăriile, să se îmbrace, să își pună hainele murdare în coșul de rufe etc.

Dacă părintele observă că cel mic se concentrează prea mult pe o activitate și este evident că nu va reuși să o finalizeze, poate dirija atenția copilului spre o altă activitate pentru a evita frustrarea celui mic și a preveni o criză de furie.

Atunci când mergem cu copilul la diverse locuri de joacă sau în parc, trebuie să îi explicăm copilului că există anumite reguli ce trebuie respectate.

foto : pixabay.com

Dacă știm că se apropie ora de somn sau copilul este obosit, este indicat a evita situații care îl pot obosi mai tare și favoriza o criză de furie. Astfel, e recomandat să nu mergeți la cumpărături sau în vizite în asemenea situații.

Copiii trebuie încurajați să se joace cât mai mult cu alți copii de vârstă apropiată și se recomandă evitarea stimulării lor prin expunerea la dispozitive precum telefon, laptop, tabletă sau televizor.

La sfârșitul crizei de furie copilului nu trebuie să i se reproșeze comportamentul sau să se insiste asupra disconfortului simțit de părinte. O îmbrățișare este mult mai potrivită. Și orientarea spre o activitate plăcută sau spre odihnă.

Este necesar un echilibru în impunerea limitelor. Acestea trebuie puse cu blândețe și adaptate vârstei copilului. Impunerea de prea multe limite va diminua autonomia copilului și va sta la originea declanșării crizelor de furie, în loc să le stopeze.

Toate aceste lucruri sunt mai greu de pus în practică dacă părinții nu se pun de acord în ceea ce privește atitudinea față de copil și limitele pe care trebuie să i le impună. Copilul va alege să facă crize de furie și în prezența părintelui mai restrictiv, încercând să obțină avantajele pe care le are cu celălalt părinte. La fel stau lucrurile și cu bunicii sau bona. De aceea este bine ca adulții care se ocupă de creșterea și educația copilului să discute înainte și să se pună de acord asupra metodelor de educație și a recompenselor oferite copilului.

foto: pixabay.com

De asemenea, ar putea fi utilă întocmirea unui fel de jurnal în care să notăm data în care copilul a făcut o criză de tantrum și evenimentele care au avut loc înainte și după criza de furie, locul sau persoanele în preajma căruia s-a întâmplat etc. Astfel ar putea identifica anumiți factori declanșatori și ar putea să îi evite pe viitor. De exemplu, dacă observăm că crizele copilului sunt mai frecvente înainte de orele de somn sau de masă, vom putea să modificăm programul de odihnă al acestuia, sau îl putem scoate mai devreme la locul de joacă, putem să îi oferim o gustare sau oferi masa înainte de a merge afară etc. Dacă crizele au loc de obicei la cumpărături atunci trebuie să urmărim dacă nu este prea obosit pentru a îl lua cu noi sau dacă nu cumva l-am răsplătit vreodată după o asemenea criză sau nu suntem consecvenți.

Când este momentul să ne îngrijorăm?

De cele mai multe ori crizele de tantrum reprezintă o manifestare normală a unui copil care nu poate altfel să își exprime frustrarea, furia sau oboseala. Există însă și situații care ar trebui să ne determine să cerem sfatul unui medic pediatru sau specialist în neuro-psihiatrie infantilă. Uneori crizele de tantrum pot fi asociate cu anumite patologii precum afectări ale auzului, limbajului sau văzului, tulburări de spectru autist etc. Consultul medical și investigațiile suplimentare vor stabili dacă există anumite probleme de sănătate sau nu.

Situațiile în care este momentul să ne ridicăm semne de întrebare și să solicităm sfatul unui specialist sunt

  • crizele se repetă foarte des, de mai multe ori pe zi și în mai mult de 2 zile pe săptămână
  • crizele au frecvent durată peste 15 minute
  • crizele se prelungesc după vârsta de 4-5 ani
  • copilul se lovește frecvent în timpul acestor crize și se rănește sau îi lovește pe cei de lângă el
  • copilul are tulburări de somn
  • copilul nu privește în ochi persoana care îi vorbește
  • copilul prezintă ticuri
  • copilul prezintă enurezis / encoprezis (când vorbim de vârste mai mari)

De asemenea, atunci când părintele sau adultul responsabil simte că nu poate gestiona situația și nu își poate menține calmul și consecvența poate beneficia de consiliere psihologică sau psihoterapie.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

Daniels E, Mandleco B, Luthy KE. Assessment, management, and prevention of childhood temper tantrums. J Am Acad Nurse Pract. 2012 Oct;24(10):569-73. doi: 10.1111/j.1745-7599.2012.00755.x. Epub 2012 Jul 2. PMID: 23006014.

Bydr. Cristina Munteanu

Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay therapy

Foto: pixabay.com

Ce este terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip este o metodă terapeutică utilizată cu succes în psihoterapia copiilor, dar ea poate fi folosită și în terapia adultului. Ea utilizează capacitatea creatoare a copilului interior și puterea vindecătoare a acesteia.

Scurt istoric

Bazele acestei terapii se regăsesc în anii 1920, când medicul pediatru Margaret Lowenfeld, nemulțumit de limitele terapiei tradiționale, a urmărit descoperirea unei modalități de înțelege emoțiile pe care copiii nu reușeau să le comunice prin intermediul cuvintelor. Ea a studiat astfel impactul terapiei prin joc în psihologia copilului și a observat cum copiii sunt atrași în special de jocul cu nisip și apă, dezvoltând această tehnică pe care a intitulat-o Tehnica lumii.

Cunoscând rezultatele lui Margaret Lowenfeld, Carl Jung a îndrumat-o pe terapeuta Dora Kalff să studieze această tehnică de la M. Lowenfeld. Dora Kalff a preluat această metodă și i-a adus anumite modificări, dezvoltând terapia jocului cu nisip așa cum o cunoaștem astăzi.

Tehnica sandplay

“Spre deosebire de adulţi, al căror mediu natural de comunicare este verbalizarea, mediul natural de comunicare al copiilor este jocul şi activitatea… Copiii nu au nevoie să fie învăţaţi cum să se joace şi nici nu trebuie determinaţi să se joace. Joaca este spontană, de obicei agreabilă, voluntară şi fără un scop” (Garry L. Lendreth).

foto: internet

Terapia prin jocul cu nisip utilizează două tăvițe cu nisip, așezate pe mese, una cu nisip uscat și una cu nisip umed. Tăvița (sandbox) este vopsită pe interior în albastru și are dimensiuni standard: 50 cm lățime x 70 cm lungime x 8 cm înălțime. Dar se pot utiliza și tăvi de alte dimensiuni.

În apropierea tăvițelor cu nisip sunt plasate rafturi sau sertare cu figurine a căror dimensiune nu trebuie să depășească 10 cm și diverse materiale, cât mai variate și așezate tematic:

foto: pixabay.com

omuleți (de diverse vârste: bebeluși, copii, adolescenți, adulți, vârstnici), soldăței, roboți, păpuși, eroi, personaje din basm, filme și desene animate, case, mașinuțe, avioane, diverse unelte și obiecte de uz casnic în miniatură, obiecte simbolice, animale (domestice, sălbatice, fantastice), păsări, pești, insecte, scoici, copăcei, flori, conuri de brad, ghinde, castane, pietre de diverse forme, culori și dimensiuni, crenguțe, pene, materiale textile etc. Cu cât figurinele sunt mai multe și din domenii variate, cu atât persoana implicată în terapie beneficiază de mai multe oportunități de a se exprima. De asemenea, este important ca oferta figurinelor să includă atât personaje și imagini frumoase și pozitive, cât și urâte și negative.

foto: pixabay.com

Persoana implicată în terapie alege figurinele care îi atrag atenția și apoi realizează o compoziție în nisip.

Psihoterapeutul are rolul unui martor, observator, el asistă atent și tacit pe parcursul realizării compoziției, nu interpretează și nu dă nici o instrucțiune. La final, dacă este posibil, persoana implicată în terapie poate da un nume acestei compoziții și poate povești despre obiectele plasate acolo și dacă există asocieri cu viața sa de zi cu zi, amintiri etc.

Succesul acestei terapii în psihoterapia copilului se bazează pe faptul că pentru copii jocul în tăvița cu nisip constituie un mod natural de exprimare. Când se joacă, copilul (dar și adultul) se detașează de realitate, se detensionează, iar frământările lui interioare ies la suprafață prin intermediul compoziției din tăviță. Compoziția din tăviță este o reprezentare vizuală, simbolică, a preocupărilor inconștiente ale persoanei care a realizat-o. Prin intermediul acestei terapii, persoana implicată se poate exprima atât nonverbal, cât și verbal.

Cui se adresează terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip se adresează în primul rând copiilor, dar poate fi introdusă și în terapia adultului sau a familiei. Ea este utilă îndeosebi în exprimarea emoțiilor și sentimentelor persoanelor care au trecut sau trec prin diverse traume, dar poate fi folosită și pentru stimularea creativității și dezvoltarea abilităților copiilor.

“În timpul jocului un copil este capabil să-şi cunoască sentimentele închise ale anxietăţii, dezamăgirea, furia, agresiunea, nesiguranţa şi confuzia. Scoţând aceste sentimente la suprafaţă încurajăm copilul să se acomodeze cu ele, îl învăţăm să le gestioneze sau să le abandoneze. Datorită reprezentărilor simbolice copilul câştigă control asupra evenimentelor care par de necontrolat în realitate. Adesea, copiii se află în incapacitatea de a exprima verbal ceea ce simt. De aceea în terapia prin joc, jucăriile servesc drept cuvinte, iar joaca drept limbaj pentru copil” (Garry L. Lendreth).

Putem apela la terapia prin jocul cu nisip în:

  • stres posttraumatic
  • stări depresive
  • anxietate
  • divorț
  • decesul unei persoane din familie
  • violență
  • abuz
  • afecțiuni oncologice
  • afecțiuni psiho-somatice
  • bulimie
  • anorexie
  • refuzul alimentației
  • ticuri
  • fobii
  • tulburări de somn (coșmaruri, pavor nocturn)
  • ADHD
  • enurezis
  • encoprezis
  • tulburări de vorbire (balbism, tahilalie, bradilalie)
  • tulburări de învățare
  • tulburări comportamentale (agresivitate, comportament antisocial)
  • tulburări de adaptare
  • stimularea creativității
  • dezvoltarea abilităților

dr. Cristina Munteanu

foto: pixabay.com

Bibliografie selectivă:

1. Ruth Ammann, Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalității. Ed. Trei, 2014

2. Dora M. Kalff, Sandplay. O abordare psihoterapeutica a sufletului. Asociaţia Lapis, București, 2012

3. Garry L. Landreth, Terapia prin joc. Arta Relaționării. Editura For You, 2017

Bydr. Cristina Munteanu

Remediile florale Bach sau psihoterapia prin flori

Ce sunt Remediile florale Bach?
Healing power of herbs and flowers. CONCEPT an copy space for text. Daisy flowers in a dish.

Remediile florale Bach au fost concepute de dr. Edward Bach, medic şi bacteriolog britanic la începutul anilor 1930, din ingrediente naturale, prelevate din flora spontană. Terapia florala Bach este o terapie informațională aparținând medicinei complementare. Remediile florale se prepară în apă, prin impregnarea acesteia cu informația inflorescenței plantei respective.

În viziunea dr Bach, boala este o consecință a lipsei armoniei între trup, minte și suflet.

Boala trupului în sine nu este nimic altceva decât rezultatul lipsei armoniei dintre suflet și minte…adevărata cauză din spatele bolii este cea care are importanța cea mai mare – starea mentală a bolnavului, nu starea trupului său” – Dr. Edward Bach   

Dr. Bach a identificat și dezvoltat 38 de remedii florale, pe care le-a împărțit în șapte grupe principale, corespunzătoare unor dispoziții sau dificultăți emoționale. Aceste șapte grupe sunt: teama/frica, nesiguranța/incertitudinea, interesul insuficient față de circumstanțele prezente, singurătatea, hipersensibilitatea, deznădejdea/disperarea, preocuparea excesivă pentru binele celor din jur.

Beautiful flowers in bottles, natural medicine – BACH aromatherpy cocept.

Pe lângă cele 38 de remedii florale simple, Bach a dezvoltat și un remediu de urgență, cunoscut și ca al 39-lea remediu, compus din cinci plante – Rescue remedy (Rock Rose, Cherry Plum, Clematis, Impatiens şi Star of Bethlehem).

Grupa 1: Remedii florale pentru frică

– Aspen

– Cherry Plum

– Mimulus

– Red Chestnut

– Rock Rose

Grupa 2: Remedii florale pentru incertitudine

– Cerato

– Gentian

– Gorse

– Hornbeam

– Scleranthus

– Wild Oat

Grupa 3: Remedii florale pentru interes insuficient față de circumstanțele prezente

– Chestnut Bud

– Clematis

– Honeysuckle

– Mustard

– Olive

– White Chestnut

– Wild Rose

Grupa 4: Remedii florale pentru singurătate

– Heather

 – Impatiens

– Water Violet

Grupa 5: Remedii florale pentru hipersensibilitate la influente și idei

– Agrimony

– Centaury

– Holly

– Walnut

Grupa 6: Remedii florale pentru deznădejde / disperare

– Crab Apple

– Elm

– Larch

– Oak

– Pine

– Star of Bethlehem

– Sweet Chestnut

– Willow

Grupa 7: Remedii florale pentru preocupare excesivă pentru bunăstarea celorlalți

– Beech

– Chicory

– Rock Water

– Vervain

– Vine

Remediile florale Bach acționează prin stimularea capacității organismului de a se vindeca, bazându-se pe propriile resurse în dobândirea echilibrului mental și emoţional.

Alternative medicine herb – Copyspace for text.

În ce afecțiuni pot fi utilizate remediile florale Bach sau spune-mi ce problemă ai ca să știu ce floare îți ofer:

-anxietate

-atacuri de panică

– stări de epuizare, sindrom de burnout, stress

– stări depresive

– fobii

– insomnie

– stări obsesiv-compulsive

-imaturitate psiho-afectivă

– tulburări psiho-emoționale în perioada adolescenței, în timpul sarcinii, sindrom premenstrual sau menopauză ș.a.

Terapia florală Bach reprezintă astfel un tratament blând, ce poate fi administrat tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, la recomandarea unui medic specialist. Pot fi administrate  în combinație cu orice alt tip de tratamente, fie ele alopate, homeopate sau fitoterapice.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Mâncatul emoțional

Tot mai mult se vorbește în ultimul timp despre mâncatul emoțional sau compulsiv.

Ce este acest mâncat emoțional?

Fotografie de Olya Kobruseva pe Pexels.com

Este mâncatul ca răspuns la un stimul emoțional:

  • stres
  • supărare
  • tristețe
  • anxietate
  • agitație
  • furie
  • plictiseală
  • bucurie (mai rar).

Mâncarea în aceste condiții nu ne este prieten, ci dușman. Nu mâncăm pentru că ne este foame. Mâncăm de nervi, de supărare, de  tristețe, de orice altceva, dar nu de foame.

Cum deosebim mâncatul emoțional de mâncatul de foame?

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

O modalitate de a diferenția mâncatul emoțional de mâncatul de foame este senzația de sațietate. Atunci când mâncăm pentru că ne este foame apare această senzație. Acest lucru nu se întâmplă în cazul mâncatului emoțional.

Dacă te simți sătul, înseamnă că ai mâncat pentru că îți era foame și astfel ai oprit senzația de foame. Dacă te simți vinovat înseamnă că ai mâncat ca și consolare/recompensă pentru ceva …

Ce consecințe are mâncatul emoțional?

Dacă ajungem să consumăm mai mult dulciuri (ciocolată, prăjituri, înghețată), snaks-uri  (chipsuri, grisine) sau fast-food avem într-adevăr o problemă mare.

Carbohidrații și grăsimile stimulează creierul să producă serotonină, care este responsabilă de starea noastră de bine (din acest motiv serotonina mai este numită și hormonul fericirii). Dar în același timp carbohidrații au un indice glicemic mare și calorii multe și se depun sub formă de țesut adipos.

Putem mânca emoțional în diferite feluri: mai mult, mai des, mai repede.

Toate tipurile ne vor da o stare de disconfort ulterior și câteva kilograme în plus, care se vor tot acumula dacă nu vom lua atitudine. Iar kilogramele acumulate sunt ca un bulgăre de zăpadă ce se rostogolește și devine tot mai mare, deoarece aduc cu ele și alte probleme de sănătate precum diabet, hipertensiune, colesterol, artropatii etc.  

Mâncatul emoțional este o problemă atât psihică, cât și fizică. Este o supapă, un mod de apărare.

Un gol emoțional nu va putea fi niciodată umplut cu ceva fizic. Da, ne va umple de țesut adipos, de remușcări, dar toate acestea nu vor rezolva problema. Nici măcar pe termen scurt nu putem spune că ne aduce o mare satisfacție întrucât remușcările apar curând. Capcana plăcerii de moment este aceea a surplusului ponderal ulterior.

Există soluții?

Da!

Conștientizarea problemei: Te simți sătul sau vinovat după ce ai mâncat?

În primul rând să ne dăm seama că acest mâncat dirijat de emoții nu este firesc și nici folositor. Încearcă să identifici emoțiile care declanșează mâncatul  compulsiv.

Ia atitudine!

  • Stabilește-ți un orar al meselor și încearcă să respecți mesele și gustările la ore fixe. Evită ronțăielile între acestea! Nu sări peste mese!

Dacă acest lucru este foarte greu de realizat, încearcă în primă fază să înlocuiești toate ciugulelile compulsive cu gustări sănătoase (bucăți de fructe, felii de legume, nuci, migdale). Caută să înlocuiești nevoia de carbohidrați cu alimente ce conțin carbohidrați sănătoși (de exemplu cereale integrale precum fulgii de ovăz).  

  • Hidratează-te corespunzător!
  • Mergi la cumpărături cu o listă atent întocmită și nu mai pune alimente nesănătoase pe listă și în coșul de cumpărături!
  • Nu merge la cumpărături flămând!
  • Ține un jurnal alimentar! Notează aici și emoțiile încercate pe parcursul zilei respective! La sfârșitul zilei analizează-ți comportamentul alimentar și vezi dacă există corelații cu stările tale sufletești. Învață din greșeli. Mâine va fi o zi mai bună!
Fotografie de Tirachard Kumtanom pe Pexels.com
  • Găsește-ți un hobby! Sau dacă ai deja unul (sau mai multe), preocupă-te de el.
  • Alege hrană pentru suflet! Încearcă să umpli golul care a creat acest vârtej comportamental! Ascultă muzică, citește o carte, bea un ceai, vizionează un film, desenează, dansează, sună un prieten, ieși în natură, fă o baie relaxantă, fă o faptă bună …

Cere ajutor de specialitate!

Dacă nu reușești să depășești de unul singur problema mâncatului emoțional și simți că situația se înrăutățește, devii depresiv, kilogramele se adună… poți cere ajutorul unui psihoterapeut. Acesta te va ajuta să descoperi problema care a declanșat mâncatul emoțional, să o înțelegi și să iei măsuri eficiente în schimbarea comportamentului alimentar și emoțional.

Unele carențe de minerale pot interfera cu apetitul. Suplimentele pe bază de crom ajută la scăderea apetitului pentru dulciuri.

Apelează la ajutorul plantelor!

Fotografie de Teejay pe Pexels.com
  • guarana – reduce apetitul
  • Garcinia cambogia – contribuie la creșterea nivelului de serotonina, ceea ce duce la scăderea consumului de alimente în urma unui trigger emoțional
  • menta
  • valeriana
  • socul
  • ceaiul verde
  • Gymnema sylvestre
  • mate

Aromaterapie

  • uleiurile esențiale de mentă, bergamotă, grapefruit, portocală, lămâie, scorțișoară, ghimbir, rozmarin, lavandă sunt doar câteva din uleiurile ce ne ajută în lupta cu emoțiile și mâncatul compulsiv. Le putem folosi în difuzor, în amestecuri de masaj, baie.

dr. Cristina Munteanu