Am citit de curând un material despre utilizarea cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai fragede.
Cât de ok este acest lucru?
Într-o lume în care imaginea a devenit un aspect central al societății noastre, este esențial să ne întrebăm care sunt consecințele introducerii timpurii a cosmeticelor în viața copiilor noștri.
Nu vorbim doar de plăcerea copiilor de a se juca cu trusa de machiaj a mamei, să fim sinceri, cu toții am făcut-o…
Mi se pare îngrijorător că se încurajează folosirea parfumurilor și a cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai mici. Cât de necesar este oare un parfum pentru bebeluși? Pielea lor miroase oricum atât de proaspăt și de frumos în mod natural… Adăugarea parfumului în rutina zilnică a unui bebeluș mi se pare nu numai inutilă, dar și cu implicații pe termen lung.
foto: istockphoto
Dar nu vorbim numai de parfum. Există truse de machiaj și cosmetice pentru copii de câțiva anișori.
Deși pot părea inofensive și distractive, ele pot afecta dezvoltarea sănătoasă a pielii și a percepției de sine a copiilor noștri.
Problemele dermatologice sunt doar vârful aisbergului. Pielea copiilor este mult mai subțire și mai sensibilă decât cea a adulților.
Utilizarea produselor cosmetice poate perturba bariera naturală de protecție a pielii, ducând la probleme precum uscăciunea tegumentului, iritații sau chiar eczeme. Este important să ținem cont de faptul că multe produse cosmetice pentru adulți și chiar cele etichetate ca fiind pentru copii conțin substanțe chimice care pot fi nocive pentru pielea delicată a celor mici. Parabenii, ftalații și sulfații sunt doar câteva dintre ingredientele controversate care pot fi găsite frecvent în compoziția lor. Aceste substanțe pot interfera cu echilibrul hormonal, ceea ce ne aduce la riscurile endocrinologice. Prezența xenoestrogenilor în anumite produse poate afecta sistemul endocrin al copiilor, influențând dezvoltarea lor hormonală. Xenoestrogenii sunt compuși chimici străini organismului uman ce pot mima efectele estrogenului. În organismele în creștere ale copiilor, acești compuși pot produce perturbări hormonale cu efecte pe termen lung, cum ar fi maturizarea precoce sau probleme de fertilitate. Este deosebit de important să înțelegem că pielea nu este doar un înveliș protector, ci și un organ extrem de permeabil, capabil să absoarbă substanțe care pot ajunge în circulația sanguină și să afecteze diverse funcții ale organismului.
Privind acum spre dimensiunea psihologică, o suprastimulare senzorială și un mediu care pune un accent exagerat pe aspectul fizic pot avea repercusiuni psihologice profunde. Creșterea într-un astfel de mediu poate crea presiuni nedorite asupra copiilor și poate distorsiona valorile importante în dezvoltarea lor. Într-o lume care valorizează din ce în ce mai mult imaginea exterioară, este important să ne întrebăm: ce le transmitem copiilor noștri despre frumusețe și valoarea de sine?
foto: istockphoto
Utilizarea atât de timpurie a cosmeticelor poate avea implicații profunde asupra modului în care copiii își percep propriul corp și valoarea personală și poate transmite mesajul că aspectul fizic este prioritar, în detrimentul altor calități personale sau realizări. Li se sugerează astfel că trebuie să-și îmbunătățească sau să-și schimbe aspectul pentru a fi acceptați, iar acest lucru poate eroda stima de sine și poate promova o imagine corporală nerealistă. Într-o societate care valorizează în mod excesiv aspectul fizic, copiii pot dezvolta obsesii legate de imaginea lor, ce pot conduce la tulburări alimentare sau la o preocupare constantă pentru aspectul fizic în detrimentul altor calități personale și interese intelectuale. Este important să ne reamintim și să le reamintim copiilor noștri că frumusețea adevărată vine din interior și că fiecare persoană este unică și frumoasă în felul său.
Așadar, cum putem găsi echilibrul între a le permite copiilor să exploreze și totodată a le proteja sănătatea și bunăstarea? Cum putem proteja sănătatea și fericirea copiilor noștri în această eră a frumuseții comercializate?
Când vine vorba de îngrijirea zilnică, mulți părinți preferă produsele fără parfum, coloranți sau conservanți agresivi. Este esențial să citim etichetele și să ne informăm despre ingredientele din produsele pe care le folosim.
În plus, ar trebui să putem decide care este vârsta la care să introducem anumite produse cosmetice în rutina zilnică a copilului, fără a cădea pradă presiunilor societății și marketingului.
Este esențial să ne educăm atât pe noi înșine, cât și pe cei mici despre importanța autoacceptării și a frumuseții interioare. Este important să limităm expunerea copiilor la reclamele care promovează standarde nerealiste de frumusețe. În loc să le oferim cosmetice, să le încurajăm creativitatea și să le arătăm că adevărata frumusețe nu depinde de un fard sau de un parfum, ci de calitățile și caracterul lor unic.
foto: istockphoto
Mai mult, poate ar fi mai important să ne gândim la mesajele pe care le transmitem prin alegerile noastre. Încurajarea curiozității naturale a copiilor este sănătoasă, dar ar trebui să ne asigurăm că le oferim o perspectivă echilibrată.
Nu este vorba doar de a spune “nu” la fiecare nou gadget, jucărie sau produs cosmetic care apare pe piață, ci de a învăța copilul de ce unele lucruri sunt mai puțin necesare decât altele și cum pot acestea să afecteze atât bugetul familiei, cât și mediul.
Discutați cu copilul dumneavoastră despre publicitate și modul în care aceasta este creată pentru a ne face să dorim produsele prezentate. Copiii trebuie să înțeleagă că nu toate produsele sunt esențiale și că fericirea nu este măsurată în lucruri materiale. Că este o diferență între nevoia de a avea ceva și dorința de a avea acel ceva. De asemenea, este important să stabilim un exemplu pozitiv. Dacă noi, ca părinți, ne lăsăm pradă ultimelor trenduri și cumpărăm constant lucruri noi, copiii vor prelua acest model de comportament.
Scarlatina reprezintă o afecțiune determinată de infecția acută cu streptococ beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Ea este o boală contagioasă, fiind una dintre cele mai întâlnite infecții bacteriene în cadrul colectivităților de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani (grădinițe, școli, before/after-school).
Există și alte tulpini streptococice care pot duce la apariția scarlatinei, precum cele din grupul C sau G, dar sunt mult mai rar întâlnite.
Deși scarlatina este o boală care poate apărea oricând pe parcursul anului, totuși putem vorbi de o perioadă în care aceasta prezintă o incidență maximă, și anume: toamna, iarna și primăvara (lunile septembrie-mai).
Cum se transmite și manifestă scarlatina?
Ca orice boală contagioasă, scarlatina necesită un interval de timp de la momentul infectării și până la apariția primelor semne și simptome, interval de timp care se numește perioadă de incubație. În cazul scarlatinei această perioadă de incubație este de aproximativ 2-5 zile. O persoană este contagioasă, adică poate transmite boala, aproximativ cu o zi înainte de apariția semnelor și simptomelor, adică atunci când nu știe că este bolnavă.
Infecția poate fi transmisă de o persoană purtătoare de streptococ (cu localizare în faringe, cavitate nazală sau pe piele). Această persoană purtătoare poate fi bolnavă, adică prezintă semne și simptome ale infecției streptococice sau poate fi așa-numitul purtător sănătos.
Calea de transmitere a streptococului este cel mai des aerogenă (prin picături cu secreție nazo-faringiană și salivă rezultate din strănut, tuse, vorbit) și mai rar, prin obiecte contaminate (prin utilizarea aceluiași pahar, tacâmuri, jucării).
Deși numeroase persoane iau contact cu streptococul beta-hemolitic, totuși nu toate persoanele dezvoltă scarlatină.
Apariția scarlatinei este determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a produce o toxină eritrogenă (eritrotoxina Dick). Odată pătruns în organism, streptococul se multiplică la nivelul faringelui, considerat poartă de intrare, unde determină înroșirea puternică a mucoasei și eventual apariția secrețiilor purulente. Streptococul eliberează toxina eritrogenă menționată, care difuzează apoi pe cale sanguină în organism și produce erupția și sindromul toxic din scarlatină.
Imunitatea este durabilă, dar este specifică eritrotoxinei streptococice implicate. Cu alte cuvinte, persoana nu va mai face scarlatină, dar va mai putea avea infecții streptococice.
În primul rând, să vedem care sunt principalele manifestări ale acestei afecțiuni:
– febră care apare brusc
– frisoane
– stare generală alterată
– dureri de cap (cefalee)
– dureri în gât și dificultăți la înghițit (odinofagie, disfagie)
– lipsa poftei de mâncare (inapetență)
– stări de greață, vărsături
– dureri abdominale
– erupție caracteristică la nivelul pielii (exantem)
– roșeață (congestie) intensă la nivel faringian și amigdalian (uneori depozite de puroi la nivelul amigdalelor) și modificări ale mucoasei limbii (enantem)
– creșterea în dimensiuni a ganglionilor din zona gâtului (adenopatii latero-cervicale și submandibulare)
Exantemul sau erupția de la nivelul pielii are câteva aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (debutul erupției)
– apare la nivelul gâtului, axilelor și toracelui și apoi coboară pe membrele superioare și inferioare (de obicei până la genunchi)
– este asemănătoare unei arsuri solare, punctiformă, dar care confluează
– este aspră la atingere (senzația este ca și cum ai trece mâna peste șmirghel)
– nu este pruriginoasă: copilul nu se plânge că îl ,,mănâncă” pielea
– nu afectează fața, palmele și tălpile picioarelor
– fața poate avea aspect pălmuit sau de mască (,,masca lui Filatov”): obrajii sunt roșii, există o zonă mai palidă în jurul buzelor iar buzele sunt de culoare roșu-aprins (carminate)
– la nivelul plicii cotului, pumnului sau genunchilor pot fi prezente linii roșii-vineții (semnul Grozovici-Pastia), care dispar după retragerea erupției de pe piele
– după apariția erupției, febra nu mai este atât de înaltă
– erupția începe în următoarele zile să pălească și urmează o descuamare sub forma unor solzi fini și uneori în fâșii mai mari (lambouri) la nivelul mâinilor
Enantemul sau erupția la nivelul mucoaselor prezintă, de asemenea, aspecte caracteristice în scarlatină:
foto: cazuistica personală (faringe intens congestionat, cu contur bine delimitat, depozite de puroi pe amigdale)
– gâtul copilului este extrem de roșu la nivel faringo-amigdalian, fiind descris cu aspect de flacără și de contur tras cu creionul, deoarece roșeața intensă se oprește brusc la limita dintre palatul moale și cel dur
– pot fi prezente depozite de puroi pe amigdale
– limba prezintă o serie de modificări ciclice, specifice (ciclu lingual):
ziua 1: aspect încărcat, alb (limbă saburală)
ziua 2: începe să se descuameze de la vârf și de la margini spre centru (vârful limbii și marginile devin roșii, în timp ce restul limbii rămâne alb)
ziua 3: continuă descuamarea limbii în direcția menționată, iar limba are un aspect descris în forma literei V
descuamare de la vârf și margini spre baza limbiilimba pe care se vizualizează bine papilele, aspect de zmeură
foto: cazuistica personală
ziua 4: limba este complet descuamată, roșie, cu aspect de zmeură (aspect datorat papilelor gustative care sunt descoperite)
ziua 5-7: limba începe să își refacă stratul epitelial, având un aspect lăcuit
ziua 10-14: limba revine la aspectul normal
Perioada de convalescență începe cu încheierea ciclului lingual și dispariția erupției și are o durată de 2-3 săptămâni.
Persoana bolnavă este contagioasă atât timp cât este purtător de streptococ. După începerea tratamentului specific cu antibiotic, contagiozitatea dispare în 1-2 zile.
Diagnostic
În prezența unui pacient cu simptomele menționate, diagnosticul se pune prin detectarea streptococului în exsudatul faringian. În această situație este foarte important să se respecte recomandările de recoltare (pe nemâncate, fără toaleta prealabilă a gurii, utilizarea de spray-uri sau tablete cu efect dezinfectant ori apă de gură și înainte de începerea antibioterapiei) și tehnica de recoltare să fie corectă (cu tamponul steril de recoltare să se șteargă amigdalele și peretele faringian, insistând pe zonele inflamate și cu secreții purulente, nu doar să se atingă puțin de aceste zone). Un dezavantaj al exsudatului faringian este acela că rezultatul îl primim abia după 2-3 zile. El reprezintă însă investigația de certitudine.
Există varianta efectuării testului Antigen streptococic rapid prin intermediul căruia putem primi rezultatul în decurs de câteva minute.
Nu facem analiza ASLO pentru diagnosticarea infecției streptococice! De ce? Pentru că anticorpii anti-streptolizină O apar după aproximativ 2 săptămâni de la debutul bolii. Ei au importanță ulterior, creșterea lor corelându-se cu riscul dezvoltării anumitor complicații.
Mai multe despre ASLO puteți citi în articolul de aici:
– alimentație constând alimente moi, ușor de înghițit, bogate în vitamine și minerale
– hidratare corespunzătoare
– tratamentul simptomelor: febra beneficiază de antitermice, durerea de gât de antiinflamatoare și spray-uri locale
– tratamentul infecției: antibiotic de tipul penicilinei sau la cei cunoscuți cu alergie la penicilină: claritromicină, azitromicină, cefalosporină
– măsuri preventive: igiena mâinilor cu apă și săpun, strănutul/tușitul în plica cotului sau șervețel și spălarea ulterioară pe mâini, interzicerea folosirii la comun a veselei și tacâmurilor, dezinfectarea suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, neprezentarea în colectivitate a copiilor cu infecții respiratorii acute (febră, secreții muco-purulente, tuse).
Diagnosticul și tratamentul antibiotic vor fi efectuate și inițiate de către medic!
Se ridică 3 întrebări majore vis-a-vis de testarea pentru streptococ în urma depistării unui caz de scarlatină:
1. Testăm toți contacții?
NU!!!
Vom testa doar contacții persoanei cu scarlatină care prezintă simptome (febră, angină eritematoasă)!
Contacții persoanei cu scarlatină (membrii familiei, colegii de colectivitate) vor fi însă supravegheați de către medicul de familie timp de 10 zile de la depistarea cazului.
Vom testa, de asemenea, pacienții care sunt suspecți de complicații (reumatism articular, glomerulonefrită).
2. Tratăm toți contacții?
NU!!!
Nu este necesar tratamentul profilactic cu antibiotic la contacții asimptomatici!
3. Tratăm purtătorul sănătos de streptococ?
NU!!!
Purtătorul de streptococ va fi tratat doar în situația în care face parte dintr-un focar de angină streptococică sau scarlatină sau dacă locuiește cu o persoană cu reumatism articular acut sau alte complicații dezvoltate post infecție cu streptococ. O categorie aparte reprezintă persoanele care lucrează în spital, asistență socială, învățământ sau sectorul alimentar.
Conform metodologiei DSP definiția pentru cazul de scarlatină presupune:
Criterii clinice:
– orice persoană cu vârsta ≤ 14 ani care întrunește următoarele trei criterii: angină, febră, erupție cutanată micro-papulo-eritematoasă, aspră la pipăit.
Criterii de laborator:
– izolarea streptococului beta-hemolitic de grup A prin cultura exsudatului faringian.
Criterii epidemiologice:
– legătura epidemiologică cu un caz confirmat de scarlatină.
Focarul de scarlatină este definit ca apariția a cel puțin 3 cazuri de scarlatină într-o colectivitate (școală, grădiniță) raportate la distanță de maximum 10 zile unul față de celălalt și cu legătură epidemiologică între cazuri.
Tratament alternativ
Alături de tratamentul clasic al scarlatinei, putem beneficia de metode alternative de tratament în susținerea organismului, remedii care pot diminua simptomele neplăcute și pot scurta perioada de convalescență.
Febra o putem gestiona cu ajutorul produselor pe bază de scoarță de salcie, al extractului din muguri de coacăz negru și al celui din mlădițe de măceș.
foto: istockphoto.com
Durerile de gât pot beneficia de gargară cu ceai de salvie, un redutabil antibacterian natural. De asemenea, extractul din muguri de coacăz negru, datorită efectului său antiinflamator, este benefic și în această situație. Extractul din muguri de nuc și cel din mlădițe de lemn câinesc sunt de asemenea un redutabil ajutor în reducerea inflamaţiei de la nivelul mucoaselor.
Susținerea sistemului imunitar o putem realiza prin produsele stupului și prin preparate pe bază de porumbar, cătină, usturoi, noni, aloe, turmeric.
Consumul adecvat de lichide poate fi încurajat prin prepararea de limonadă, apă enzimatică, sucuri de fructe și legume, ceaiuri din plante (levănțică, salvie, tei, coada șoricelului, nalbă, mentă, mușețel, fructe de pădure).
Uleiurile volatile (esențiale) care ne pot fi de ajutor sunt: tămâie, salvie, melaleuca, copaiba, levănțică, mentă, eucalipt, citrice, scorțișoară, cuișoare, oregano, cimbru etc.
foto: istockphoto.com
De asemenea, toate simptomele pot beneficia de tratament homeopat, care este individualizat. Dintre remediile care pot fi utilizate în amigdalita streptococică, în scarlatină și în convalescența acestor afecțiuni, menționăm: Streptococcinum, Hepar sulfur, Mercurius solubilis, Phytolacca decandra, Belladona, Apis mellifica, Lachesis mutus etc.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul părinților. Ele aparțin aceluiași pacient, în evoluție. Scopul efectuării fotografiilor a fost de a mă ține la curent cu evoluția, nu au fost concepute pentru a fi postate, dar consider că sunt destul de relevante în înțelegerea patologiei.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Curs de boli infecțioase (coord. Alexandru Crișan), Ed. De Vest, Timișoara, 2015
2. Tratat de pediatrie (coord. Florea Iordăchescu), Ed. All, 2019
3. Tratat de pediatrie (coord. Doina Anca Pleșca), Ed. MedicHub Media, București, 2021
4. Boiron M, Roux F – Homeopatie Dosarele expertului: Pediatrie, Ed. Viața medicală românească, București, 2016
5. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003
6. Chiotan, M – Boli infecțioase, Ed. Național, 2011
7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000
Astăzi vreau să vorbim despre un subiect pe care doresc să îl abordez de mult timp: importanța evaluării în evoluție a unui pacient de către același medic.
Este acest lucru cu adevărat important?
Este doar un moft al medicului? Sau poate chiar un orgoliu al medicului?
Eu consider că este un lucru deosebit de important, mai ales în cazul copiilor mici unde semnele și simptomele unei boli se modifică uneori de la o oră la alta și cu siguranță de la o zi la alta. Este important și în cazul adultului, dar nu atât de pregnant ca la vârstele mici.
Pentru a înțelege mai bine ce vreau să vă transmit, voi exemplifica.
Tabloul I
foto: ishtockphoto.com
Avem un copil care vine medic în consult. Mama observă că este mai plângăcios, parcă nu mai mănâncă așa bine de o zi-două, îi curge puțin apos nasul. Medicul îl consultă și totul este în parametri normali, cu excepția unui gât puțin roșu. Diagnosticul medicului va fi de Rinofaringită acută și va recomanda cel mai probabil un antiinflamator și ceva spray local.
O zi parcă copilul este ceva mai bine, cu excepția secrețiilor din nas care devin mai vâscoase și mai gălbui. Apoi începe să facă febră… mama se adresează de data aceasta unui alt medic. Medicul consultă copilul și îi spune mamei că gâtul copilului este extrem de roșu, amigdalele mari și cu puncte de puroi și are și timpanele inflamate. Diagnostic: Amigdalită acută pultacee și Otită congestivă bilaterală. La tratament medicul va adăuga și antibiotic.
Mama va spune tuturor prietenilor și pe grupurile din care face parte că primul medic nu este bun, nu a consultat bine copilul, nu a văzut amigdalele mari și puroiul…
Tabloul II
foto: ishtockphoto.com
Copil care tușește când sec când productiv de câteva zile este adus de mamă la medic. Mama îi spune medicului că de o săptămână copilul e mai agitat noaptea și sforăie mai urât decât de obicei. Medicul îl consultă și observă copilul că respiră pe gură și că prezintă secreții purulente care se preling din nas în spatele gâtului (medical: pe peretele posterior al faringelui). Ascultă copilul cu stetoscopul, plămânii sunt în regulă. Diagnosticul va fi unul de Rinoadenoidită cronică acutizată și tratamentul, pe lângă antibiotic, va urmări toaletarea corespunzătoare a nasului, picături nazale care să reducă inflamația locală, vasoconstrictoare și dezinfectante nazale. Mama nu reușește să îi administreze copilului antibioticul deoarece copilul refuză să îl ia și, în plus, vecina i-a zis că nu are nevoie copilul de antibiotic dacă nu face febră, mai bine să îi facă niște aerosoli (copiilor ei mereu le fac bine aerosolii). În evoluție copilul însă începe să tușească tot mai rău, cu secreții multe… bunica îi recomandă mamei să îi dea și niște sirop care să oprească tusea… Copilul însă se simte tot mai rău, nu mai poate respira cum trebuie și a început să facă și febră. Mama merge din nou la medic (altul, pentru că tratamentul recomandat de primul nu a avut nici un efect) și diagnosticul este de pneumonie (confirmat pe radiografie).
Aceste două tablouri sunt poate cele mai frecvente întâlnite în practică. Sunt doar niște exemple aleatorii și succinte și din ele se pot face multe combinații. Dar nu acesta este scopul meu. De altfel, nu am dat nici nume de medicamente pentru a nu da nimănui idei de automedicație.
A greșit primul medic? A greșit al doilea? Trebuia să meargă la un al treilea?
foto: ishtockphoto.com
Nu am nimic împotriva a ceea ce se numește second opinion, chiar și ,,n” opinion. Eu însămi am cerut mai multe păreri la mai mulți medici diferiți atunci când am întâmpinat probleme într-o anumită situație de sănătate cu anumiți membri ai familiei. Trăim într-o lume presupus liberă și democratică și avem acest drept. Și, da, putem recunoaște că unii medici sunt mai bine pregătiți sau au mai multă experiență clinică decât alții.
Deci, care medic a greșit sau care a avut dreptate?
foto: ishtockphoto.com
Nu a greșit niciunul, și cel mai probabil dacă părintele păstra legătura cu primul medic și administra corespunzător tratamentul indicat nu s-ar fi ajuns la evoluția spre agravare. Medicul pune diagnosticul pe semnele și simptomele pe care le prezintă copilul în momentul când vine la consult, dar acestea se pot schimba în câteva ore sau în câteva zile…
Nu sunt rare situațiile în care părinții administrează copilului un tratament primit de la medicul anterior și nu spun medicului la care se prezintă după aceea că îi dau copilului acel tratament. Și medicul care consultă a doua oară copilul înmânează părintelui rețeta lui. Medicamentul recomandat de al doilea medic este, de exemplu, unul cu efect expectorant. Primul medic indicase un medicament antitusiv, care să oprească tusea. Mama se gândește că nu are ce să îi facă rău copilului dacă le dă pe amândouă, fără să știe că cele două medicamente se bat cap în cap, ca să mă exprim așa …
Apoi mai sunt o mulțime de mici detalii importante pe care părinții adesea uită mai mult sau mai puțin intenționat să le spună medicului…
foto: ishtockphoto.com
Și cum afinitățile mele sunt spre medicina alternativă, nu pot să nu amintesc de tratamentele naturiste și cele homeopate…
Există părinți care fac efectiv o salată de tratamente și combină de la ei putere medicamente clasice, cu ceaiuri, cu homeopate. Fără a cunoaște anumite reguli, anumite compatibilități sau incompatibilități între acestea. Și copilul continuă să prezinte noi și noi simptome de boală. Dar părintele nu spune medicului despre ele…
Din experiența mea, copiii care primesc foarte multe medicamente, fie ele și naturiste sau homeopate, merg cel mai prost. Copiii ai căror părinți nu reușesc să rămână pe recomandările unui medic și combină tot felul de tratamente de la medici cu principii diferite, de pe grupuri sau de la prieteni, vecini, bunici etc., evoluează cel mai nefavorabil. Și nu, nu putem da nici produsele din plante sau homeopate oricui și oricum!!! Pe principiul că nu are ce să îi facă rău. Ba da! Pentru că produsele din plante conțin și ele niște principii active și au un mod de acțiune. Iar cele homeopate funcționează puțin diferit de medicamentele clasice.
Știu că orice părinte vrea binele copilului său și tocmai de aceea am îndrăznit să scriu până la urmă aceste rânduri. Doar că uneori din dorința de a face bine, putem face și rău…Și aici mă adresez atât părinților care au copiii bolnăviori și cer sfaturi pe la prieteni sau pe grupuri, cât și celor care cu atâta ușurință oferă recomandări de tratamente care i-au ajutat pe ei. Gândiți-vă de două ori înainte de a recomanda cuiva un tratament!!! …și la nevoie și de trei… Nu putem da copilului nostru ce i-a dat vecina copilului ei la aparent aceleași simptome. Pentru că uneori pare că seamănă, dar boala poate fi alta. Și ce l-a ajutat pe copilul vecinei îi poate face rău copilului meu…
foto: ishtockphoto.com
Ca să concluzionez, puteți cere câte opinii medicale doriți. Este dreptul vostru. Dar întotdeauna fiți sinceri și spuneți-i medicului la care vă prezentați tot tratamentul primit de copil. Căutați însă acel medic în care să aveți încredere și cu care să rezonați. Nu uitați că medicul este și el om, are zile mai bune și zile mai proaste, are și el familie, are nevoie de timp pentru a învăța și a putea fi la curent cu noutățile din medicină și are nevoie și de odihnă, tocmai pentru a putea decide corect în ceea ce privește sănătatea pacienților săi.
Și nu în ultimul rând, relația medic-pacient trebuie clădită pe încredere reciprocă.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Convulsiile sunt contracții musculare generalizate, involuntare, care sunt cauzate de o descărcare electrică anormală ce are loc la nivelul neuronilor sistemului nervos central. Ele sunt asociate cu pierderea stării de conștiență și a capacității persoanei de a-și menține tonusul postural. Există însă și convulsii în care tonusul postural nu este pierdut, cum este cazul convulsiilor de tip absență; în această situație, persoana respectivă nu cade, dar nu răspunde la stimuli externi și rămâne cu privirea într-un punct fix (privește ,,în gol”).
De ce apar convulsiile?
Cauze de apariție a convulsiilor pot fi:
hipoglicemia (glicemie < 40mg%)
hipocalcemia
hipomagneziemia
hiponatremia
deficiența de piridoxină / piridoxindependenţa (deficienţă în sinteza neurotransmiţătorului inhibitor GABA care necesită ca și cofactor piridoxina)
febra
infecțiile respiratorii sau de altă natură care evoluează cu febră mare (rujeola, roseola infantum, amigdalita etc.)
infecții sau inflamații ale sistemului nervos central (meningite, encefalite)
– clonice (mișcări ritmice, clonii; pot fi localizate pe o parte a corpului sau pot migra de la un membru la altul)
– tonice (extensia, încordarea membrelor)
– tonico-clonice (combinație între cele două de mai sus)
– mioclonice (flexia membrelor)
– atone (pierderea tonusului muscular)
– tip absență (privire ,,în gol”)
– apnee-cianoză și bradicardie (la nou-născuți)
– mişcări atipice precum: protruzia limbii, sucţiune, masticaţie, hipersalivaţie, privire fixă, clipit, devierea privirii, pedalat etc. (la nou-născuți)
De obicei convulsiile se opresc de la sine, dar este important ca aceste persoane să nu se lovească prin cădere sau prin contracturile violente ale musculaturii. Dacă ne aflăm în fața unei persoane care convulsionează, indiferent că este copil sau adult, trebuie să îndepărtăm obiectele din jur de care se poate lovi, să o așezăm pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca. Nu introducem nimic în gura unei persoane care convulsionează și renunțăm la orice manipulare.
De asemenea, dacă putem, este important să cronometrăm pe ceas durata convulsiei (uneori, deși trec doar câteva secunde aparținătorii au impresia că a trecut o veșnicie) și să sunăm la ambulanță dacă ea depășește 5 minute.
Convulsiile febrile
Cel mai frecvent întâlnite în viața de zi cu zi sunt poate convulsiile febrile, care constituie subiectul materialului de față.
Acestea, așa cum le spune și numele, apar în asociere cu febra la copiii cu vârste cuprinse de regulă între 3 luni și 5 ani și nu sunt asociate cu infecții acute ale sistemului nervos central sau alte cauze demonstrabile metabolice ce pot provoca convulsii (vezi mai sus).
foto: istockphoto.com
Este important de menționat faptul că aceste convulsii febrile nu sunt și nu ar trebui diagnosticate ca epilepsie: epilepsia presupune existența unor convulsii recurente în stare de afebrilitate. Ele apar de obicei în prima zi a unei infecții acute virale cel mai frecvent și uneori reprezintă primul semn de manifestare al bolii. De cele mai multe ori asociază o predispoziție genetică, acești copii având în familie părinți sau frați care au avut în mica copilărie convulsii febrile.
Primul lucru care trebuie făcut în această situație este administrarea unui antitermic. Nu vom ține copilul în brațe pentru a nu favoriza creșterea temperaturii, ci îl vom așeza pe un plan drept, în poziție laterală, pentru a nu se îneca cu salivă în cursul episodului convulsiv sau a nu aspira secrețiile (mai ales dacă prezintă și o vărsătură concomitent).
Dacă există posibilitatea și sunt și alte persoane în apropiere, se poate înregistra video convulsia și cronometra.
Majoritatea convulsiilor febrile apar la o valoare a temperaturii peste 38°C și sunt datorate unei vulnerabilități ridicate la febră a creierului care se află în dezvoltare și scăderii pragului convulsivant. La vârste mici, creierul este imatur, iar mecanismele excitatorii cerebrale (neurotransmițătorul excitator glutamat) predomină în detrimentul celor inhibitorii (neurotransmițătorul inhibitor GABA). În timpul febrei apare o alcaloză secundară hipervențilației care accentuează excitabilitatea neuronală. La aceasta se poate adăuga și acțiunea factorilor pirogeni.
Puteți citi mai multe despre mecanismul de producere al febrei aici:
Convulsiile febrile simple au o durată mai scurtă, sub 10-15 minute (de obicei sub 1-2 minute) și nu se repetă pe parcursul următoarelor 24 de ore. De regulă au caracter bilateral, generalizat, adică se manifestă pe ambele părți ale corpului. Din punct de vedere medical, convulsiile febrile simple sunt considerate benigne și nu necesită tratament anticonvulsivant. Dar ele reprezintă o întâmplare cu un mare impact psiho-emoțional, care sperie părinții sau aparținătorii.
Convulsiile febrile complexe apar mai rar, durează mai mult (peste 15 minute) și de obicei sunt specifice copiilor care sunt diagnosticați cu afecțiuni neurologice sau prematurilor. De regulă au caracter unilateral. Copiii care prezintă acest tip de convulsii prezintă un risc mai mare de a dezvolta ulterior epilepsie.
Cum se manifestă convulsia febrilă?
foto: istockphoto.com
Convulsia febrilă poate să apară când sugarul/copilul este treaz sau poate apărea în timpul somnului (putând fi mai greu de identificat dacă copilul este lăsat nesupravegheat). Acesta devine inconștient, nu răspunde dacă este strigat, în timp ce mâinile și/sau picioarele încep să zvâcnească într-un mod ritmic, necontrolat. Uneori este prezent doar un tremor la nivelul capului sau zvâcnituri, spasme ale ochilor. Copiii pot prezenta gemete și emisii spontane de urină sau materii fecale (greu de cuantificat la copiii mici, care nu au dobândit încă un control sfincterian și poartă scutec).
În timpul unei convulsii putem observa modificări ale respirației persoanei respective, care poate fi mai accelerată sau mai zgomotoasă. După încetarea crizei convulsive respirația revine la normal și în general copiii sunt obosiți și somnolenți. Acei copii care după o criză convulsivă prezintă un deficit motor sau neurologic trebuie investigați.
Convulsiile febrile pot fi confundate cu frisoanele. Însă atunci când un copil mic prezintă un frison, el își păstrează starea de conștiență. Mai mult, de obicei după un frison urmează o creștere a temperaturii.
O altă entitate ce poate fi confundată cu convulsia la copilul mic este spasmul hohotului de plâns. Acesta apare însă în afebrilitate, se asociază cu paloare sau cianoză, plâns în hohote și o scurtă perioadă de pierdere a stării de conștiență după episodul de plâns.
Când mergem la medic?
Orice convulsie trebuie adusă la cunoștința medicului. Copilul trebuie consultat de către medicul curant sau specialist pentru a vedea dacă sunt semne și simptome ale unei infecții și a primi tratament corespunzător.
Se merge de urgență la spital:
în cazul unei convulsii care durează mai mult de 3-5 minute, cu caracter de convulsie febrilă complexă (vezi mai sus)
în cazul unor convulsii care se repetă în decurs de 24 de ore
dacă sugarul / copilul prezintă deficit motor sau neurologic după criza convulsivă
dacă sugarul / copilul prezintă o fontanelă care bombează, vomită în jet sau este letargic.
foto: istockphoto.com
În cazul unui copil care a prezentat o convulsie febrilă complexă se recomandă efectuarea unei electroencefalograme (EEG).
Se recomandă, de asemenea, efectuarea unor analize de laborator care pot elucida etiologia infecțioasă sau metabolică.
Puncția lombară se recomandă doar în cazuri selecționate, când se suspectează o meningită sau encefalită.
Tomografia computerizată a craniului se recomandă atunci când se suspectează hemoragii, procese tumorale sau malformații cerebrale.
Convulsiile febrile simple nu sunt asociate cu riscul de a dezvolta modificări ale structurii cerebrale, deficite cognitive sau comportamentale ulterioare.
Convulsiile febrile simple nu necesită tratament anticonvulsivant!
Părinții trebuie să fie informați și pregătiți asupra posibilității repetării convulsiei în cadrul unui alt episod febril.
De aceea, ei vor trebui să intervină prompt pentru scăderea febrei în cazul afecțiunilor acute viitoare, pentru a evita o posibilă convulsie febrilă.
Există o reticență destul de răspândită în ultimii ani de a nu administra antitermice copiilor de teama toxicității hepatice a paracetamolului sau a tulburărilor gastrice ce pot fi determinate de ibuprofen. Într-adevăr, recomandarea generală este de a nu administra antitermic la un copil cu stare generală bună la primele semne de creștere a temperaturii. Febra are efecte benefice prin stimularea sistemului imunitar și a producției de anticorpi și, de asemenea, prin împiedicarea multiplicării microbilor. Putem apela la metode de scădere a temperaturii prin scăderea temperaturii mediului ambiant, prin termoliză fizică, creșterea consumului de lichide etc. Dar uneori aceste măsuri acționează mult prea lent în comparație cu ascensiunea temperaturii. Ele pot fi de mare ajutor în cazul copiilor care nu prezintă un prag convulsivant scăzut, dar întârzierea scăderii febrei poate reprezenta un pericol pentru apariția unei convulsii febrile la un copil cu antecedente de convulsii febrile sau cu o sensibilitate în acest sens.
Este bine de știut, că, pe lângă tratamentele clasice, ne putem ajuta în scăderea temperaturii de metode complementare precum fitoterapia sau homeopatia. Aceste tratamente sunt individualizate și recomandate de medicul specialist în funcție de particularitățile fiecărui copil în parte.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie orientativă:
1. American Academy of Pediatrics – Subcommittee on Febrile Seizures. Neurodiagnostic evaluation of the child with a simple febrile seizure. Pediatrics 2011; 127:389-94.
2. Febrile seizures: clinical practice guideline for the long-term management of the child with simple febrile seizures. Pediatrics 2008; 121:1281-6.Natsume J., Hamano S.-I., Iyoda K., et al.
3. New guidelines for management of febrile seizures in Japan. Brain Dev 2017; 39:2-9.
4. Offringa M., Newton R., Cozijnsen M.A., Nevitt S.J. Prophylactic drug management for febrile seizures in children. Cochrane Database Syst Rev 2017; 2:CD003031.
5. Wilmshurst J.M., Gaillard W.D., Vinayan K.P., et al. Summary of recommendations for the management of infantile seizures: Task Force Report for the ILAE Commission of Pediatrics. Epilepsia 2015; 56:1185-97.
Varicela este una dintre cele mai cunoscute boli infecto-contagioase ale copilăriei. Ea este cauzată de virusul varicelo-zosterian, același virus care determină zona zoster la pacienții adulți. De obicei boala apare în mici epidemii, în colectivitățile de preșcolari și școlari, în perioada toamnă-primăvară. Sugarii sunt de obicei protejați în primele luni de viață (4-6) prin anticorpii transmiși transplacentar de la mamă sau prin alăptare.
Virusul varicelo-zosterian (care este un virus herpetic) pătrunde în organism pe cale aerogenă, respiratorie, prin inspirarea particulelor virale răspândite de o persoană contagioasă sau prin atingerea obiectelor contaminate cu secreții de la o persoană contagioasă (salivă, lichid din vezicule).
Odată pătruns în organism, virusul începe să se multiplice la nivelul mucoasei respiratorii, generând mai multe valuri de viremie (eliberarea virusului în sânge) care se manifestă prin pusee de febră, urmate de erupții la nivelul pielii și mucoaselor. Există și forme care evoluează fără febră sau doar cu subfebrilități.
Varicela este manifestarea unei prime infecții cu virusul varicelo-zosterian, virusul rămânând însă cantonat în ganglionii radiculari ai nervilor senzitivi pe toată durata vieții. În anumite condiții de scădere a rezistenței organismului, infecția latentă se poate reactiva, cu apariția unei erupții pe jumătate de corp (mai exact, pe dermatoamele nervului afectat), caracteristică pentru zona zoster.
Varicela cuprinde mai multe etape: incubația, perioada preeruptivă și perioada de erupție propriu-zisă.
foto: istockphoto.com
Incubația
Incubația în cazul varicelei durează între 10-21 zile. Contagiozitatea începe aproximativ din ultimele 5 zile ale incubației și se menține până când toate veziculele au ajuns la stadiul de cruste. Astfel, copiii răspândesc cu foarte mare ușurință virusul în ultimele zile ale incubației, când părinții nu știu că al lor copil urmează să facă varicelă.
Perioada preeruptivă
Debutul varicelei are loc cu simptome nespecifice precum: febră, lipsa poftei de mâncare, apatie, secreții nazale, dureri de gât, cap sau dureri musculare. În funcție de vârstă și de statusul imunitar al copilului, această perioadă poate lipsi sau poate dura între 1 și 7 zile.
Perioada eruptivă
Erupția apare în valuri, de obicei precedată de pusee febrile (generate de viremie), mai întâi pe trunchi, apoi pe membre și pe zona feței. De asemenea, erupția apare și pe pielea păroasă a capului, pe mucoase (buco-faringiană, conjunctivală, ano-genitală) și, în formele severe, pe organele interne.
Children hands with chicken pox, rash and blisters. foto: istockphoto.com
La momentul eruperii, pe piele apar mici pete roșii (macule) rotunde sau ovale, inegale, cu o dimensiune aproximativă de 2-5 mm. Ulterior, în următoarele câteva ore (6-12) petele roșii devin mai ieșite în relief (papule) și în alte câteva ore se transformă în mici beșicuțe cu lichid clar (vezicule), înconjurate de o zonă roșiatică. În următoarele zile, lichidul din vezicule începe să se resoarbă și are un aspect mai tulbure. Vezicula se deprimă treptat și se formează în 3-5 zile crusta. Crustele se detașează în aproximativ 7-10 zile, pielea din zona crustelor rămânând ușor depigmentată.
Erupția în valuri succesive determină astfel un caracter foarte variat al erupției, fapt care face ca pe corp să se găsească în același timp ,,bubițe” în diverse stadii de evoluție (de la macule, la papule, vezicule sau cruste).
Starea generală a copiilor este în general bună. În primele zile predomină disconfortul dat de tabloul febril, iar mai apoi caracterul pruriginos al erupției. În cazul erupției la nivelul mucoasei buco-faringiene, veziculele se sparg cu ușurință și ulcerează, fiind foarte dureroase și determinând copilul să refuze alimentația. În plus, acestea se pot suprainfecta cu ușurință.
Evoluția varicelei este în general bună, cu vindecare și dobândirea unei imunități durabile, uneori pentru toată viața. Un număr mic de pacienți pot face totuși complicații grave precum encefalită sau pneumonie. Din acest motiv este recomandat să păstrați legătura cu medicul copilului și să vă prezentați la consult dacă febra înaltă persistă mai mult de 3 zile, copilul are dureri puternice de cap, redoare de ceafă, îl deranjează lumina, varsă, are tulburări de limbaj sau de mers. Un alt motiv pentru consultul medical îl reprezintă răspândirea erupției în zona ochilor, modificarea aspectului veziculelor, lichidul din interior devenind purulent, veziculele crescând în volum sau unindu-se.
Tratament
Pacienții cu varicelă se izolează la domiciliu pentru o perioadă de aproximativ 2 săptămâni. În general, la copiii fără alte probleme de sănătate, nu este necesară spitalizarea.
Alimentația va fi una ușoară, constând din alimente moi, pasate, pireuri, iaurturi, pentru a putea fi consumate în cazul ulcerațiilor bucale. Aport lichidian corespunzător: supe, ciorbe, supe cremă, ceaiuri, limonadă, sucuri din fructe și legume proaspete.
În caz de febră cu stare generală proastă se pot administra antitermice. Se vor evita aspirina la copii (risc de sindrom Reye) și, de asemenea, ibuprofenul. Ibuprofenul poate duce la complicații supurative sau necrotice severe ale pielii și ale țesutului celular subcutanat (să nu uităm de erupțiile de pe mucoase!).
Calmarea mâncărimilor provocate de erupții se face prin administrare de antihistaminice și aplicarea locală a unor creme sau loțiuni calmante. Unghiile vor fi tăiate scurt pentru a evita leziunile produse prin scărpinare (leziuni de grataj) și infectarea lor.
Tratamentul antiviral este indicat doar pacienților cu imunodeficiențe sau forme severe.
Profilaxia se poate realiza prin intermediul vaccinului antivirus varicelo-zosterian.
Remedii naturale
O serie de remedii naturale pot fi folosite pentru a trece cu ușurință peste infecția cu virusul varicelo-zosterian:
– extractul din muguri de coacăz negru are efect antiinflamator și calmează erupția și mâncărimile provocate de aceasta
– extractul din mlădițe de lemn câinesc are un efect antiinflamator pe mucoase și contribuie la regenerarea acestora
Pentru erupțiile de pe piele:
– băi scurte în apă în care se adaugă infuzie de gălbenele, infuzie de salvie, bicarbonat de sodiu sau făină din fulgi de ovăz: bicarbonatul și fulgii contribuie la calmarea mâncărimilor, iar infuziile au efect reepitelizant, antiviral și antibacterian
foto: istockphoto.com
– spray cu gel de aloe vera, apă termală sau extract hidrogliceric de propolis (fără alcool)
– putem aplica pe zonele de erupție un unguent preparat din ulei de cocos, bicarbonat de sodiu și o picătură de ulei esențial de mentă
– un alt unguent se poate prepara din ulei de cocos, pudră de argilă și o picătură de ulei din arbore de ceai
Pentru erupțiile de pe mucoase:
– gargară cu apă cu bicarbonat de sodiu
– gargară cu un amestec din ceai de gălbenele, salvie, levănțică și nalbă
– infuzia din plantele amintite poate fi turnată într-un recipient tip spray cu care se pulverizează periodic mucoasa bucală
– spray cu extract hidrogliceric de propolis (fără alcool)
– în cazul leziunilor apărute pe mucoasa ano-genitală se pot face băi de șezut cu infuzie călduță din plantele amintite, în care putem adăuga și bicarbonat de sodiu
Mituri sau de la pacienți adunate….
foto: istockphoto.com
Spălarea copilului este contraindicată!
Dimpotrivă, igiena previne suprainfectarea veziculelor. Trebuie doar evitate băile prelungite și frecarea corpului cu prosopul după spălare, pentru a nu rupe veziculele. De aceea, sunt mai recomandate dușurile scurte și uscarea corpului prin tamponare ușoară cu prosopul.
Purtarea de haine roșii grăbește vindecarea!
Potrivit cromoterapiei, culoarea roșie contribuie la îmbunătățirea stării generale, dar este contraindicată în febră și erupții deoarece stimulează creșterea temperaturii corpului.
Deci nu contează în ce culoare îi îmbrăcați pe copii, este important ca hainele să fie comode, din fibre naturale, pentru a lăsa pielea să respire și să nu se supraîncălzească.
Copilul nu are voie să iasă deloc afară
Izolarea la domiciliu se recomandă pentru limitarea răspândirii bolii și în principal pentru evitarea contactului cu femeile însărcinate (care nu au avut varicelă și nu sunt vaccinate), cu sugarii mici neimunizați sau cu persoane ce suferă de imunodeficiențe. Copilul poate fi scos însă afară în curte să se joace dacă nu intră în contact cu alți copii/persoane. Reținem: restricția ieșirii se face pentru a nu răspândi infecția și a nu infecta alte persoane, în special grupele cu risc. Virusul este puțin rezistent în mediul înconjurător.
Varicela se face o singură dată în viață
Există situații când imunitatea lăsată de varicelă nu este pe viață și adulții (sau copiii mai mari) pot face din nou varicelă, deși au avut în copilărie. Cel mai frecvent însă, adulții care au avut varicelă fac zona zoster.
Vaccinul te scapă de varicelă
Vaccinarea nu oferă protecție 100%. Ajută organismul să facă o formă mai ușoară de varicelă, fără complicații.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă
1. Alexandru Crișan (coord.), Curs de boli infecțioase, Ed. de Vest, Timișoara, 2015, p. 51-55.
2. Doina Anca Pleşca (coord.), Tratat de pediatrie, Ed. MEDICHUB MEDIA, București, 2021, p.788-789.
3. Nelson, Textbook of Pediatrics,18th edition, p. 1366-1372.
4. Mikaeloff Y, Kezouh A, Suissa S. Nonsteroidal anti-inflammatory drug use and the risk of severe skin and soft tissue complications in patients with varicella or zoster disease. Br J Clin Pharmacol. 2008 Feb;65(2):203-9. doi: 10.1111/j.1365-2125.2007.02997.x. Erratum in: Br J Clin Pharmacol. 2010 Jun;69(6):722. PMID: 18251759; PMCID: PMC2291221.
Caucasian Three years old sitting in his potty expressing constipation. foto: istockphoto.com
Ce este constipația?
Este o tulburare a tranzitului intestinal care dă bătăi de cap multor părinți în primii ani de viață ai copiilor și reprezintă deseori un motiv de prezentare la medic.
Cum se manifestă constipația?
scaune tari și dificil de evacuat
mai puțin de 2 scaune pe săptămână
dureri de burtă
impactare fecală
scaune cu diametru mare, care blochează vasul de toaletă
eliminarea scaunelor în locuri nepotrivite (incontinență fecală/encoprezis).
trecerea de la un tip de alimentație la altul (de la lapte matern la lapte praf, diversificarea, introducerea laptelui de vacă)
hidratare necorespunzătoare (consum insuficient de lichide mai ales pe perioada verii, febră)
anumite medicamente (calciu, fier, vitamina D, anticonvulsivante, antiacide)
stres, tulburări emoționale
încercarea de a forma reflexul de defecare (trecerea de la scutec la oliță)
anumite afecțiuni (diabet, hipotiroidism, malformații ano-rectale).
Constipația poate fi:
– ocazională sau cronică
– funcțională sau organică.
Constipația organică apare ca urmare a unor afecțiuni de organ:
hipotiroidism
boala Hirschprung (megacolon congenital)
malformații la nivel anal sau rectal (stenoze, stricturi)
afecțiuni la nivel anal sau rectal (abcese, fisuri)
traumatisme ale coloanei
leziuni medulare, spina bifida
anomalii la nivelul mușchilor abdominali
alergie la proteinele laptelui de vacă
neurofibromatoză ș.a.
Constipația funcțională nu are legătură cu afectarea vreunui organ, ea poate fi legată de:
administrare insuficientă de lichide
schimbarea mediului copilului sau a persoanei care se ocupă de acesta
anumite tulburări emoționale
sedentarism
dietă restrictivă în cazul unor boli (enterocolite)
deprinderea utilizării oliței/toaletei
reținerea materiilor fecale la grădiniță/școală/alt mediu decât cel de acasă.
Constipația ocazională presupune eliminarea unui scaun tare întâmplător, în timp ce constipația cronică presupune persistența scaunelor tari (mai puțin de 2 pe săptămână) și a celorlalte semne enumerate mai sus pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni.
În constipația cu afectare organică, deși se intervine pentru corecția dietei și a factorilor emoționali, scaunele tari și dificil de eliminat persistă.
În încercarea de a ușura clasificarea scaunelor și a tipurilor de constipație există câteva criterii și scale specifice pe care le utilizează medicii pediatri și pediatrii gastroenterologi, și anume: criteriile ROMA IV și Scala formei scaunului Bristol.
Scala Bristol
Bristol stool chart with medicine description of human excrement at health stomach and diseases of digestion. foto: istockphoto.com
Criteriile ROMA IV
Complicații
Evacuarea dificilă și prelungită a scaunelor tari duce în timp la apariția unor complicații:
hemoroizi
fisuri anale
hemoragii
prolaps rectal
hernie abdominală
incontinența fecală.
Nu tratăm efectul! Trebuie descoperită cauza!
foto: istockphoto.com
Stimularea în exces prin supozitoare, microclisme, administrare de laxative va contribui în final la apariția sindromului colonului leneș. Organismul nu va mai funcționa optim de unul singur, ci va aștepta să fie ,,ajutat”, reflexul de defecație poate dispărea. Deci, încercând să rezolvăm problema, nu vom face altceva decât să o agravăm. Din acest motiv, se recomandă prezentarea la medic pentru depistarea cauzei constipației și tratarea ei corespunzătoare.
Pe de altă parte, atunci când avem un copil care reține materiile fecale, mucoasa colonului absoarbe apa din materiile fecale, acestea devenind și mai tari și mai greu și dureros de evacuat. Se creează astfel un cerc vicios, copilul refuzând să evacueze materiile fecale din cauza durerii, iar reținându-le vor fi și mai greu de evacuat. Acumularea materiilor fecale în rect va determina în plus scăderea motilității intestinale.
Nu stimulăm defecarea cu ajutorul termometrului!
O practică destul de mult folosită în cazul bebelușilor, din categoria sfaturilor ,,băbești”, este stimularea defecației cu ajutorul termometrului. Mamele se sperie dacă sugarul nu face scaun 1 sau 2 zile și apelează deseori la această metodă. Sau au impresia că prin urgentarea scaunului se diminuează colicile copilului.
Din nefericire, această sugestie de ,,tratament” este prezentată și pe unele site-uri cu tentă medicală…cu precizarea a nu se folosi des…
De ce să nu folosim această metodă?
foto: istockphoto.com
Din cel puțin 3 motive:
1. Stimularea defecației prin această metodă va duce în timp la pierderea sau diminuarea reflexului de defecație. Deci nu vom rezolva constipația, dimpotrivă.
2. Există riscul spargerii termometrului în anusul copilului, cu posibilitatea lezării grave a mucoasei ano-rectale.
3. Copilul poate prezenta ca și cauză a constipației (încă nediagnosticată) o malformație, fistulă sau abces la nivel ano-rectal și putem crea prin introducerea termometrului leziuni ce vor determina complicații.
În primul rând trebuie să vedem dacă este vorba de constipație: la ce interval sunt eliminate scaunele și care este consistența scaunelor evacuate. Dacă sunt tari, atunci va trebui sa investigăm diferit în funcție de modul de alimentare al sugarului: lapte matern, lapte praf, mixt, diversificare.
Ne interesează așadar, de cât timp a apărut constipația, care este consistența scaunelor (mai sus avem scala Bristol care ne arată tipurile de scaune), la cât timp face scaun (scaunul poate fi tare, dar zilnic). Apoi, trebuie urmărit dacă scaunul este cu sânge sau nu. Investigăm dacă ne aflăm în perioada de renunțare la scutec, dacă micul pacient tocmai a început grădinița sau școala. Ne interesează de fapt, orice schimbare s-a produs în alimentația copilului sau în modul lui de viață în perioada în care s-a instalat constipația.
Soluții:
– corectarea greșelilor alimentare
– tratament medicamentos (indicat de medicul pediatru/gastroenterolog pediatru)
– reeducarea reflexului de defecație.
Copilul alăptat exclusiv
În cazul copiilor alăptați exclusiv putem avea scaun la fiecare masă sau o dată pe săptămână, fără a fi considerat patologic dacă scaunele au aspect normal și copilul pune în greutate. Mama trebuie să se asigure că mănâncă variat, nu alimente care constipă și, de asemenea, să consume lichide suficiente. Trebuie investigat dacă mama a început să ia recent suplimente pe bază de calciu, fier sau orice alt tip de supliment alimentar.
Masajul pe burtică în sensul acelor de ceas (al evacuării intestinului) va stimula peristaltismul intestinal al bebelușului. De asemenea, se recomandă efectuarea exercițiilor fizice tip ,,bicicletă”.
O baie caldă poate fi și ea benefică.
Copilul alimentat cu formulă de lapte praf
Trebuie verificat dacă laptele praf se prepară corespunzător și se respectă măsura de lapte praf la cantitatea de apă. Se va utiliza cupa pentru măsurarea laptelui praf aflată în cutia de lapte, nu cupa unei alte mărci. Laptele praf pus în cupa respectivă se nivelează doar, nu se presează pentru a intra mai multă pudră în cupă.
De asemenea, trebuie verificat conținutul în minerale al apei cu care se prepară laptele praf. Dacă este o apă bogată în săruri de calciu, aceasta ar putea constitui o cauză favorizantă.
Suplimentarea între mese cu puțină apă (la recomandarea pediatrului) ar putea fi de ajutor.
Schimbarea formulei de lapte praf se va iniția doar după consultarea cu medicul pediatru.
Masajul pe burtică în sensul acelor de ceas (al evacuării intestinului), exercițiile fizice tip ,,bicicletă” și băița caldă sunt eficiente și în cazul sugarilor alimentați cu lapte praf și va stimula peristaltismul intestinal.
Copilul la care s-a inițiat diversificarea
Trebuie urmărite alimentele care s-au introdus și verificat dacă aportul de lichide este suficient.
Se poate completa alimentația cu supă de zarzavat, supe cremă, aport de apă, ceai sau suc natural de fructe (cantitate limitată, la recomandarea pediatrului).
Masajul, băița și evitarea sedentarismului pot contribui la obținerea unui tranzit normal.
Copilul la care se încearcă învățarea reflexului de defecație
Trebuie să ținem cont de faptul că reflexul gastro-colic reprezintă răspunsul colonic la ingestia de alimente și se declanșează după mese. Din acest motiv, se recomandă ca mesele să fie servite pe cât posibil la ore fixe, iar copilul va fi pus pe oliță sau pe toaletă (cu reductor) după mesele principale, câte 10 minute. Nu vom forța copilul.
foto: istockphoto.com
În cazul copiilor mai mari, care refuză să mănânce fructe și legume
încercați să le oferiți sub forme atractive
încercați să le ascundeți în supe cremă sau piureuri
nu oferiți mâncare între mese
Există copii care toată ziua ciugulesc: iau câte o gură de biscuit, un pufulete, o pătrățică de ciocolată, o bomboană, o gură de banană, oferite bineînțeles tot de părinți sau bunici și apoi aceștia se miră când copilul nu mănâncă la mesele principale.
nu oferiți sucuri sau lapte între mese
Un copil mai leneș va prefera alimentele lichide și va refuza mesele solide.
De asemenea, este important și exemplul părinților. Dacă aceștia nu consumă fructe și legume, nu putem avea pretenția de la copii să o facă.
Alimente recomandate în constipație:
foto: istockphoto.com
fructeproaspete sub formă de piure sau bucățele (în funcție de vârstă): pere, mere, prune, kiwi, portocale, struguri, piersici, caise, avocado, smochine, mango, papaya (copiii mai mari pot primi și fructe uscate)
fructe sub formă de compot: mere, pere, prune, piersici, caise
fructe sub formă de dulceață: prune, piersici, caise (1-2 lingurițe)
iaurt și kefir preferabil preparate în casă (surse de probiotice).
Alimente pe care le vom utiliza mai rar în cazul unui copil cu constipație:
morcov fiert
orez (vom alege orezul integral)
banane (vom alege banane mai verzi deoarece acestea au un conținut mai ridicat în fibre)
pudră de roșcove
lapte de vacă (la copilul peste 2 ani, o cantitate de maximum 500 ml/zi)
ceaiul de mentă
Menta poate fi consumată ocazional de copilul cu constipație dacă acestuia îi face plăcere: favorizează digestia și evacuarea gazelor intestinale, având acțiune calmantă în durerile abdominale. O vom evita însă în constipațiile cronice.
Remedii din plante pe care le putem utiliza în cazul constipației:
foto: istockphoto.com
uleiuri vegetale cu rol de lubrifiere a materiilor fecale (ulei de in, ulei de măsline, ulei de ricin)
senna (ceai, sirop – la copiii mai mari de un an)
semințe de in măcinate fin sau ulei de in adăugate în iaurt, piure
sirop de curmale
miere de albine (la copii mai mari de un an)
crușin (adolescenți și adulți)
tinctură din fructe de soc (adolescenți și adulți)
gel de aloe vera (1-2 lingurițe cu puțină apă în cazul copiilor peste 3 ani)
fenicul (ceai)
ghimbir (ceai)
foto: istockphoto.com
mușețel (ceai)
frasin frunze (ceai)
lemn dulce (ceai – copii peste 6 luni, tinctură – copii peste 3 ani)
fructe de pădure (ceai)
masaj pe burtică cu uleiuri esențiale (ghimbir, mentă, coriandru, cimbru)
Uleiurile vor fi diluate corespunzător în funcție de vârsta copilului într-un ulei vegetal (măsline, cocos, avocado).
Atenție!
Nu dăm laxative la un copil care nu a avut scaun de mai multe zile fără a avea indicația medicului. Dacă avem mase fecale care se întăresc în intestin (fecaloame) există risc de ocluzie și perforație intestinală!
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical. Diagnosticul de constipație trebuie pus de medic și conduita terapeutică stabilită de acesta, în funcție de cauză și de vârsta pacientului.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
Wegh CAM, Baaleman DF, Tabbers MM, Smidt H, Benninga MA. Nonpharmacologic Treatment for Children with Functional Constipation: A Systematic Review and Meta-analysis. J Pediatr. 2022 Jan;240:136-149.e5. doi: 10.1016/j.jpeds.2021.09.010. Epub 2021 Sep 16. PMID: 34536492.
Colicile bebelușului NU sunt o boală, ele reprezintă o modalitate de adaptare a organismului, respectiv a sistemului digestiv, la noul mod de alimentație. Unii copii manifestă o sensibilitate la durere mai mare decât alții, fapt care are legătură cu dezvoltarea diferită a sistemului lor nervos. Pe de altă parte, anxietatea maternă sau depresia poate determina o percepție exagerată a colicilor.
Așadar, ce sunt colicile?
Colicile reprezintă durerea de burtică provocată de distensia intestinală dată de gaze. Bebelușii resimt această durere ca pe o crampă. Perioada în care apar colicile este situată undeva în jurul vârstei de 2-3 săptămâni și este legată de procesul de adaptare al sistemului digestiv la noul tip de alimentație. Ele dispar apoi în jurul vârstei de 4-6 luni.
Dar dumneavoastră nu vă veți liniști pentru că vor începe să erupă dințișorii și așa mai departe.
Cum recunoaștem colicile?
foto: istockphoto.com
Bebelușul este de obicei
mai agitat
se înroșește la față
prezintă un plâns puternic, neconsolat, pentru perioade mai lungi de timp (minimum 3 ore pe zi, minimum 3 zile pe săptămână, cel puțin 3 săptămâni consecutiv) – așa numita regulă a lui 3
ține genunchii strânși la piept (poziție de ghemuire)
își freacă piciorușele în timpul plânsului
ține pumni încleștați
burtica este tare și balonată
scoate multe „vânturi”
Toate aceste stări au o predominanță în a doua parte a zilei.
Soluții care ar putea calma colicile bebelușilor
foto: istockphoto.com
Deoarece colicile sunt determinate de acumularea excesivă de gaze în intestinele bebelușilor, o primă recomandare este încercarea de a evita acumularea suplimentară de aer în tractul digestiv. Atunci când copilul nu are o poziție corespunzătoare în timpul mesei (fie că este alăptat, fie că este hrănit cu biberonul) sau când este hrănit doar când este foarte flămând și plânge de foame, probabilitatea să înghită o cantitate mai mare de aer împreună cu laptele este crescută. De aceea se recomandă în cazul nou-născuților alimentați natural verificarea atașării corecte la sân și poziționarea la 45° în timpul hrănirii (nu la orizontală). Sugarii alimentați cu biberonul, vor fi, de asemenea ținuți la 45° în timpul hrănirii și nu vor fi lăsați singuri cu biberonul sprijinit de un prosop sau jucărie.
foto: istockphoto.com
Pentru eliminarea aerului acumulat în timpul mesei în stomac, bebelușul trebuie poziționat după fiecare masă la verticală și bătut ușor și scurt pe spate.
Utile sunt și tetinele anti-colici în cazul sugarilor hrăniți la biberon.
Masajul pe burtică în cercuri concentrice în sensul acelor de ceas favorizează tranzitul intestinal și eliminarea gazelor.
Alte practici la care putem apela în încercarea de a calma durerile sunt:
foto: istockphoto.com
– contactul mamă-copil piele pe piele
– gimnastica (exerciții tip „bicicleta”)
– înfășatul
– legănatul
– o băiță
– o plimbare cu căruciorul/mașina
– sistemele de babywearing
– poziționarea sugarului astfel încât să se exercite o ușoară presiune pe burtică: pe umărul sau antebrațului părintelui (așa-numita poziție tigru în copac)
– aplicarea pe burtică a unor săculeți cu sâmburi de cireșe/struguri (se încălzesc)
– aplicarea unei centuri anti-colici (cu sâmburi/gel)
– muzică, sunete albe.
Pe lângă soluțiile enumerate mai sus, este posibil să fie necesară susținerea formării florei intestinale prin administrarea unui probiotic (prin consultare cu pediatrul copilului dumneavoastră). Alături de probiotic, tot la recomandarea medicului, sugarului îi pot fi administrate picături anti-colici pe bază de substanțe care dispersează bulele de gaz din intestin (simeticonă) sau plante medicinale. Este important de ținut minte că, odată începută administrarea unor picături anti-colici, acestea nu se schimbă după câteva administrări. Nu de puține ori în practică am întâlnit bebeluși de câteva săptămâni care au schimbat deja câteva mărci de picături anti-colici, unele având de fapt aceeași substanță activă și doar altă denumire comercială, mamele afirmând că niciunele nu și-au făcut efectul.
De asemenea, nu este necesară trecerea de la alăptat la formulă de lapte praf. Nu este demonstrat faptul că sugarii alăptați ar avea colici mai puternice decât cei alimentați cu lapte praf.
Mai mult, nu este recomandată schimbarea formulei de lapte praf în situația copiilor alimentați artificial! La fel ca în cazul picăturilor anti-colici, există deja un obicei din a schimba uneori săptămânal formulele de lapte praf, fapt care dereglează și mai mult sistemul digestiv al sugarilor. Formulele de lapte praf este preferabil să fie recomandate de către medicii neonatologi sau pediatri și schimbate tot de aceștia. Dacă există și alte simptome asociate colicilor, sugarul nu pune corespunzător în greutate sau prezintă scaune modificate, cu mucus sau striuri de sânge, se recomandă un consult de gastroenterologie pediatrică. Dacă se dovedește (prin analize!) că este vorba de o intoleranță sau alergie, doar atunci se justifică schimbarea formulei de lapte cu una adaptată problemei specifice copilului dumneavoastră și nu pe încercate și ghicite.
Mamele care alăptează pot consuma ceai anti-colici, prin aceasta ele putând transmite bebelușilor prin lapte substanțele active. În principiu, nu se recomandă administrarea de ceai, nici chiar anti-colici sugarilor. Chiar dacă administrarea de ceai a fost o practică mult folosită în trecut, nu înseamnă că este cea mai bună metodă. Administrarea de ceai poate interfera cu absorbția anumitor minerale, de exemplu a fierului. În plus, poate tăia pofta de mâncare a bebelușilor, care astfel nu își vor lua din laptele administrat nutrienții necesari și nu vor pune corespunzător în greutate.
Mamele care alăptează vor evita consumul alimentelor care balonează, al celor greu digerabile (grăsimi, prăjeli), condimentate sau picante. De asemenea, vor evita băuturile carbogazoase și cu cofeină.
foto: istockphoto.com
Anxietatea sau starea depresivă a mamei poate influența percepția asupra colicilor bebelușului. De asemenea, se discută tot mai mult de somatizarea de către nou-născut a fricilor mamei și de faptul că suferințele copilului care nu sunt justificate medical reprezintă de fapt o afectare a relației emoționale mamă-copil.
În cazul în care mama suferă de stări depresive sau de anxietate, colicile bebelușului vor agrava simptomele mamei, iar starea emoțională a mamei se va răsfrânge asupra copilului amplificându-i acestuia suferințele. În această situație un rol important îl are restul familiei care ar trebui să ofere sprijin atât în ceea ce privește preluarea din sarcinile mamei pentru a reuși să se odihnească, cât și adresarea ei către un medic specialist psihiatru sau psihoterapeut dacă simptomele sunt severe.
Suprastimularea nou-născutului poate și ea amplifica colicile. Astfel, este recomandată reducerea vizitelor persoanelor străine acasă sau expunerea bebelușilor în spații aglomerate și cu mult zgomot.
De evitat sunt și jucăriile care scot zgomote foarte puternice sau au jocuri de lumini, precum și ecranele TV sau ale telefoanelor mobile în câmpul vizual al acestora.
V-am prezentat în acest material câteva sfaturi și recomandări pentru a face față mai ușor acestei perioade. Majoritatea recomandărilor nu vor fi însă un praf magic, nu vor face să dispară colicile, dar vor contribui la rărirea episoadelor și la o mai bună toleranță a durerii.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Akman I, Kusçu K, Ozdemir N, Yurdakul Z, Solakoglu M, Orhan L, Karabekiroglu A, Ozek E. Mothers’ postpartum psychological adjustment and infantile colic. Arch Dis Child. 2006 May;91(5):417-9. doi: 10.1136/adc.2005.083790. Epub 2006 Feb 1. PMID: 16452109; PMCID: PMC2082735.
2. Daelemans S, Peeters L, Hauser B, Vandenplas Y. Recent advances in understanding and managing infantile colic. F1000Res. 2018 Sep 7;7:F1000 Faculty Rev-1426. doi: 10.12688/f1000research.14940.1. PMID: 30271572; PMCID: PMC6134333.
3. Hurrell RF, Reddy M, Cook JD. Inhibition of non-haem iron absorption in man by polyphenolic-containing beverages. Br J Nutr. 1999 Apr;81(4):289-95. PMID: 10999016.
Laringita este o afecțiune mai frecventă în rândul copiilor mici, cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.
Infecțiile virale determină inflamația mucoasei faringiene și, în cazul laringitelor, și a laringelui, fapt care duce la îngustarea lumenului laringelui. Acest fapt are consecințe imediate în ceea ce privește calitatea respirației: aerul pătrunde mai greu în căile respiratorii și apare așa-numita dispnee inspiratorie, cu senzație de respirație dificilă și lipsă de aer.
Laringele nu este numai parte a căilor aeriene superioare în organism, ci reprezintă și organul principal al fonaţiei, al vorbirii, la acest nivel aflându-se corzile vocale. Din acest motiv, pe lângă dispnee, afectarea inflamatorie a laringelui și a corzilor vocale determină și afectarea vocii, cu modificarea sunetelor emise, apariția răgușelii (disfonie) sau chiar pierderea completă a vocii (afonie).
Laringitele ușoare prezintă de obicei doar răgușeală, senzație de gât uscat, iritat, durere, usturime și tuse seacă, iritativă, bitonală (,,lătrătoare”). Datorită senzațiilor neplăcute de la nivelul gâtului, cel mai adesea copiii mici refuză alimentația, apărând în plus pericolul deshidratării și al hipoglicemiei.
Laringitele în formele mai severe asociază, pe lângă cele enumerate mai sus, și probleme de respirație.
Dacă urmărim cu atenție copilul vom putea observa anumite semne și simptome ale dificultății în respirație:
scoaterea unui sunet atipic în timpul respirației, de obicei în inspir, asemănător unui șuierat sau sforăit mai subțire (stridor laringian: sunet produs de trecerea aerului prin lumenul laringian îngustat); dacă sunetul se aude și în expir înseamnă că inflamația a coborât pe căile respiratorii și cuprinde și traheea
retracția părților moi ale cutiei toracice în inspir (tiraj: acesta poate fi localizat în laringite supraclavicular, cu aspirarea și înfundarea zonei situate deasupra claviculelor, suprasternal sau intercostal – vedem cum în inspir porțiunea de piele dintre coaste se înfundă)
în timpul respirației burta copilului se trage în interior, ca și cum ar ,,respira” cu abdomenul (balans toraco-abdominal)
bătăi ale aripilor nasului
geamăt în timpul respirației
pauze în respirație (apnee)
paloare sau cianoză
agitație.
Aceste semne descrise mai sus reprezintă motiv de prezentare urgentă cu copilul la medic, arătând o laringită care evoluează cu insuficiență respiratorie.
De ce laringitele sunt mai periculoase în cazul copiilor?
foto: istockphoto.com
Sau de ce evoluează cu un tablou clinic mai zgomotos, care sperie de cele mai multe ori aparținătorii?
Deoarece laringele unui copil este îngust, mult mai îngust decât al unui adult. Iar atunci când se produce inflamația, chiar dacă este vorba de o inflamație, de exemplu, de 1 mm a mucoasei, contează enorm dacă acel 1 mm îngustează circumferențial un tub cu diametrul de 5-10 mm (sugar, copil mic) sau 3-4 cm (adult). Inflamația mucoasei lasă un spațiu de trecere al aerului foarte mic la copil, reducând circumferința laringelui cu aproximativ 75%. Pentru adult, aceeași inflamație va reduce relativ nesemnificativ circumferința laringelui.
Există așadar, mai multe forme de laringită. În primul rând, laringita poate fi acută sau cronică.
Laringitele acute pot fi la rândul lor simple sau complicate.
Consultul medical este necesar în toate formele de laringită, medicul fiind cel care poate aprecia cel mai corect în ce formă se încadrează laringita copilului și ce tratament este cel mai potrivit.
foto: istockphoto.com
1. Laringita acută simplă (catarală)
Este cea mai ușoară formă de laringită. Ea este determinată de o infecție virală și cel mai frecvent, cu 1-2 zile anterior debutului laringitei copilul prezintă simptome ale unei banale răceli: năsuc înfundat (obstrucție nazală), secreții nazale apoase (rinoree). Evoluția este de obicei fără febră (dar nu neapărat), asociind durere în gât (disfagie), greutate/durere la înghițire (odinofagie), răgușeală (disfonie) și tuse seacă, iritativă, ,,lătrătoare” (bitonală). Poate apărea, de asemenea, greutatea realizării inspirului și stridor.
Consultul medical este necesar, mai ales datorită posibilității evoluției uneori rapide spre insuficiență respiratorie, în special la copiii mici. Medicul, va decide care este tratamentul potrivit pentru copilul dumneavoastră și dacă este necesară internarea. De obicei laringitele acute simple se pot trata la domiciliu.
2. Laringita acută spastică (striduloasă)
Este o laringită care evoluează cu spasm și insuficiență respiratorie, cel mai frecvent la copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani. Debutul este în plină stare de sănătate, brusc și de obicei seara sau în timpul nopții, când copilul are accese de tuse: o tuse lătrătoare, răgușită, cu timbru metalic (bitonală); copilul respiră greu, prezintă stridor și celelalte semne de insuficiență respiratorie. Nu face de obicei febră. Manifestările sunt mai violente noaptea, pe timpul zilei copilul putând prezenta doar răgușeală și stridor. Simptomele se pot repeta mai multe nopți la rând. Cauza acestei laringite este cel mai frecvent alergică și implicând adeseori factori psihologici (un copil anxios).
Manifestările copilului se ameliorează dacă îl scoatem afară.
3. Laringita acută subglotică (edematoasă)
Este o laringită care apare de obicei după o infecție respiratorie, la copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.
Manifestările clinice cuprind inițial: stridorul inspirator acut, tusea cu timbru metalic și răguşeala. Apoi boala evoluează cu apariția stridorului și în expir și apariția unei senzații de sufocare. Apar tirajul, cianoza, transpirații și o stare marcată de anxietate/agitație datorată lipsei de aer. Ulterior copilul devine apatic, somnolent. Este o urgență medicală.
4. Laringita acută supraglotică (epiglotita)
Reprezintă inflamația de cauză bacteriană a zonei laringelui de deasupra corzilor vocale (epiglota este o formațiune cartilaginoasă, acoperită de o membrană, situată la baza limbii, care atunci când înghițim acoperă laringele pentru ca alimentele să nu pătrundă în căile respiratorii).
Epiglotita este întotdeauna o urgență medicală, putând duce la obstrucția totală a căilor respiratorii. Bacteriile care provoacă această afecțiune sunt cel mai frecvent: Haemophilus influenzae tip B, Streptococul beta hemolitic, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus.
De obicei afectează copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, debutând brusc cu febră mare și stridor inspirator la copiii mici și cu febră, faringită și greutate la înghițit la copiii mai mari. Evoluția bolii este destul de rapidă, în decurs de câteva ore putându-se ajunge la obstrucţie laringiană aproape totală. Copilul cu epiglotită are o stare generală proastă, se sprijină în mâini (poziția trepiedului) și ține capul într-o manieră caracteristică (hiperextensie), pentru a-și ușura respirația: ține capul cu gâtul extins și gura deschisă, saliva prelingându-se din gură. Prezintă stridor, tiraj, disfonie, tuse.
Laringita cronică
Spunem despre o laringită că este cronică atunci când inflamația mucoasei laringelui persistă peste 2-3 săptămâni. Acest tip de laringită se datorează frecvent suprasolicitării vocii sau expunerii repetate a mucoasei laringiene la factori iritanți: sucul gastric (boala de reflux gastro-esofagian), fumul de țigară, alcool, vapori toxici etc. Eliminarea factorilor favorizanți determină de obicei diminuarea simptomelor și dispariția laringitei.
De reținut!
Doar medicul poate aprecia ce formă de laringită are copilul, dacă este necesară internarea și care este tratamentul cel mai potrivit pentru copil.
foto: istockphoto.com
Formele de laringită medii și severe necesită internare în spital și tratament cu aerosoli cu adrenalină, administrare de oxigen, la care se adaugă tratamentul celorlalte simptome (febră, durere, tuse).
Dacă copilul are o formă ușoară și medicul a decis că nu este necesară internarea, există câteva lucruri pe care e bine să le știm.
Plânsul şi agitaţia agravează simptomele laringitei, de aceea vom încerca să limităm manevrele care supără copilul, asigurându-i un mediu calm, liniștit. Repausul vocal este important, dar greu de realizat la bebeluși sau copiii mici.
Aerul din încăperea în care stă copilul trebuie să fie mai umed iar temperatura din cameră să fie de aproximativ 20-22°C. Putem în acest sens folosi un umidificator sau plasa pe calorifer un recipient cu apă sau un prosop umed.
Evităm expunerea copilului la aer rece, schimbări bruște de temperatură sau fum de țigară. Când aerisim încăperea în care stă de obicei copilul, îl mutăm în altă încăpere și îl readucem după ce temperatura mediului ambiant a ajuns la temperatura de 20-22°C.
foto: istockphoto.com
Alimentele oferite copilului vor fi de consistență moale și călduțe sau la temperatura camerei (nu fierbinți, nu reci!): supe cremă, piure de legume/fructe, carne mixată, iaurturi.
Avem grijă la hidratarea copilului: îi vom oferi apă (nu rece) des, cu guri mici, pentru a preveni deshidratarea și a umidifica mucoasele. Putem oferi copilului lichide călduțe: ceai, compot, supă.
Remedii naturale
Blackurrant flower on branch. foto: istockphoto.com
Coacăzul negru
Extractul din muguri de coacăz negru este un remediu natural care acționează similar cortizonului, deosebit de util în laringite deoarece reduce inflamația. De asemenea, este și un bun antialergic, folositor atunci când laringitele pot avea și o cauză alergică.
Teiul, nalba, mușețelul, pătlagina
Ceaiurile de tei, nalbă, mușețel sau pătlagină au efecte emoliente, deosebit de benefice pentru căile respiratorii inflamate. În cazul copiilor mai mari de un an, ceaiurile pot fi îndulcite cu miere.
Cimbrișorul, busuiocul, salvia
Ceaiurile de cimbrișor, busuioc și salvie au efect antiseptic, fiind eficiente în afecțiunile de etiologie microbiană.
Putem aplica pe zona gâtului comprese calde cu ceai de mușețel, cimbrișor, salvie.
Uleiuri esențiale
Difuzarea în aparatul de aromaterapie sau în umidificator a uleiului esențial de lavandă diminuează stările anxioase. Uleiurile de tămâie sau cimbru au efect antiinflamator, antiviral și antibacterian.
Uleiul esențial de mentă contribuie și el la decongestionarea căilor respiratorii și la ușurarea respirației. Masajul zonei gâtului cu ulei esențial de tămâie, copaiba sau lavandă diluate într-un ulei vegetal pot, de asemenea, diminua inflamația și simptomele laringitei.
Administrarea produselor din plante va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de alte simptome sau probleme de sănătate ale copilului.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
Febra reprezintă poate cel mai frecvent motiv pentru care părinții se prezintă cu copiii la medic. Ea nu este o boală, ci reprezintă un simptom, cel mai adesea al unei infecții.
Ea poate fi definită potrivit OMS ca fiind creșterea temperaturii corpului peste 38৹C măsurat intrarectal sau 37,5৹C axilar.
Temperatura normală a corpului uman este situată în jurul valorii de 37৹C (36,4-37৹C), înregistrând anumite variații în cursul zilei și în funcție de vârstă; de obicei aceste variații sunt în jur de 0,5৹C, cu o valoare a temperaturii mai mare spre seară.
Există mai multe modalități de măsurare a temperaturii și mai multe tipuri de termometre.
Termometrul poate fi:
Close-up hand holding on thermometer for checking patient.Woman hands holding a medicine digital thermometer with high body temperature measurement on light background. Fever, flu illness and coronovirus desease symptoms concept.Healthcare worker checking body temperature of a young sick man with contactless digital infrared thermometer.asian female doctor wearing gloves and isolation mask is using infrared forehead thermometer gun to check little boy temperature for virus covid-19 symptomsA happy young child gets a check up from the doctorfoto: istockphoto.com
clasic, cu alcool sau galinstan (similar celui cu mercur, care a fost retras de pe piață datorită potențialului toxic în cazul spargerii)
digital, cu baterii, asemănător termometrului clasic
digital non-contact, cu senzor infraroșu (tip pistol)
digital, tip suzetă
tip benzi/plasture (conțin cristale lichide care își modifică culoarea în funcție de temperatură; sunt de multe ori concepute într-un design atractiv pentru copii).
Temperatura poate fi înregistrată:
foto: istockphoto.com
intrarectal
Termometrul digital (spălat și dezinfectat înainte și după fiecare utilizare) se introduce ușor la nivelul rectului (până când vârful argintiu al termometrului nu este vizibil) și se menține 1-2 minute. La temperatura înregistrată intrarectal scădem 0,5৹C. De exemplu, dacă termometrul ne afișează 38,5৹C intrarectal, înseamnă că temperatura corpului este 38৹C. Această metodă este considerată cea mai exactă (temperatura variază în diferite regiuni ale corpului) și este folosită cu predilecție în cazul sugarilor și copiilor mici. Poate fi utilizat și termometrul clasic, dar acesta necesită un timp mai lung (aproximativ 5 minute) pentru înregistrarea temperaturii și uneori copiii nu stau liniștiți iar părintele este stresat. În plus, acesta trebuie scuturat viguros, uneori de mai multe ori consecutiv, pentru revenirea la temperatura sub 36৹C ca să putem avea o măsurătoare corectă.
Există unele opinii care nu sunt de acord cu formularea de a ,,scădea” 0,5৹C consecutiv măsurării temperaturii rectal, pe motivul că induce părinților confuzie. Dacă nu folosim această ,,corecție”, atunci trebuie doar să reținem faptul că se consideră febră creșterea temperaturii corpului peste 38৹C măsurat intrarectal sau 37,5৹C axilar (ceea ce este de fapt același lucru, formulat altfel – ideea principală este de a determina corect temperatura și de a iniția măsurile ce se impun la momentul oportun, nu de a ne măsura orgoliile medico-științifice). Sau, considerăm febră temperatura de 38৹C în orice zonă a corpului o măsurăm.
axilar (subraț)
Termometrul se plasează la nivelul subrațului și va fi susținut cu ajutorul brațului care va fi menținut lipit de corp (copiii mici vor fi supravegheați atent pentru a avea garanția că termometrul a fost menținut corect și temperatura înregistrată este reală). Dacă avem un termometru clasic, acesta va fi menținut aproximativ 5 minute, iar dacă utilizăm un termometru digital, vom aștepta semnalul sonor al acestuia.
la nivelul urechii (intraauricular)
Termometrele pentru ureche permit o măsurătoare rapidă, funcționând cu un sistem pe bază de infraroșii. Ele sunt special concepute în acest sens, având vârful cu dimensiuni adaptate pentru a nu leza timpanul, astfel încât NU încercați să folosiți un termometru clasic pentru a lua temperatura la nivelul urechii!
la nivelul frunții
Temperatura la nivelul frunții poate fi luată cu termometre tip pistol sau cu termometre sub formă de benzi.
la nivelul gurii
Termometrul folosit poate fi unul clasic sau digital. Spălat și dezinfectat înainte, el va fi plasat sub limbă, menținând gura închisă pe parcursul măsurării temperaturii. Metoda nu este recomandată copiilor mici (sub 5-6 ani) care nu pot înțelege procedura și care pot plimba termometrul prin gură sau, mai grav, îl pot mușca și sparge. Tot la nivelul gurii sunt utilizate la sugari termometrele tip suzetă.
tactil
Un alt mod de măsurare a temperaturii copilului, frecvent întâlnit, este cel tactil – prin punerea mâinii examinatorului pe corpul copilului. Această metodă nu este recomandată, fiind subiectivă și influențată de temperatura corpului persoanei care dorește să ia astfel temperatura copilului. Oricum, această modalitate nu ne poate oferi o valoare precisă a temperaturii. Poate fi utilă în situații în care nu avem la dispoziție un termometru și în acest caz se recomandă verificarea temperaturii pielii pe abdomen sau spate.
Astfel, în funcție de modalitatea de măsurare a temperaturii, se consideră general acceptat febră temperatura ce depășește
– 37,5৹C axilar și auricular
– 37,8৹C pe cale orală
– 38৹C intrarectal.
Deoarece există diferențe între societățile de pediatrie din lume și ghidurile diferă de la o țară la alta, putem rămâne la valoarea de 38৹C considerată febră. Recomandările sunt aceleași și depind nu atât de valoarea temperaturii, cât de starea copilului.
Există câteva reguli pentru a avea o temperatură înregistrată cât mai corectă:
– nu se ia temperatura după efort fizic (este mai crescută fiziologic)
– nu se ia temperatura după ce copilul a făcut baie
– rectal, nu se măsoară imediat după ce copilul a avut o emisie de scaun
– oral, nu se măsoară după ce copilul tocmai a mâncat sau a băut un lichid cald sau rece (ar trebui să așteptăm aproximativ 30 minute după masă pentru a avea o măsurătoare corectă)
– auricular, nu se măsoară temperatura imediat după ce copilul a venit de afară (așteptăm 15-20 minute)
– cu termometrul non-contact, nu se măsoară în zone cu lumină directă a soarelui sau unde există surse de căldură în apropiere (fiind un termometru care se bazează pe tehnologia cu infraroșii, lumina directă poate da valori eronate ale măsurătorii).
În funcție de valoarea temperaturii, avem noțiunile de:
subfebrilitate (între 37 și 37,9৹C)
Noțiunea de subfebrilitate este folosită mai mult la noi în țară, în străinătate discutându-se de obicei de febră ușoară, moderată sau înaltă.
febră ușoară (între 38 și 38,4৹C)
febră moderată (între 38,5 și 38,9৹C)
febră mare/înaltă (depășește 39-40৹C)
hiperpirexie (depășește 41,5°C)
Ce este febra?
Febra, cum am spus deja, reprezintă creșterea temperaturii corpului peste anumite valori. Organismul uman este dotat cu un așa-numit termostat la nivelul sistemului nervos central, hipotalamusul (regiunea preoptică a hipotalamusului anterior), prin intermediul căruia menține temperatura corpului relativ constantă indiferent de temperaturile din mediul înconjurător. Există anumiți factori, numiți pirogeni, care pot reseta acest termostat, unii dintre ei fiind interni, iar alții externi. Dintre factorii interni menționăm anumite substanțe cu efect inflamator (citokine: interleukina-1, interleukina-6, TNF-α). Factorii externi sunt reprezentați de virusuri, bacterii, toxine etc.
foto: istockphoto.com
Procesul este complex, dar voi încerca să îl explic pe scurt. Atunci când intervine febra are loc o resetare a acestui termostat la o valoare mai ridicată: de exemplu de la 37৹C la 39৹C. Modificarea valorii de referință a temperaturii va determina activarea neuronilor din centrul vasomotor. Urmarea imediată este un proces de vasoconstricție la nivelul extremităților: sângele de la nivelul mâinilor și picioarelor este direcționat către organele interne; această redirecționare a fluxului sanguin face ca pierderile de căldură de la nivelul pielii să scadă. Persoana simte că îi este frig și apare tremurul/frisonul care crește producția de căldură. Aceste două procese – cel de vasoconstricție (prin care corpul încearcă să își conserve căldura) și frisonul (prin care corpul produce căldură) – continuă până când neuronii din hipotalamus primesc prin temperatura sângelui informația că temperatura organismului este potrivită cu resetarea. Termostatul hipotalamic poate fi resetat înapoi la valorile normale prin utilizarea substanțelor medicamentoase care scad temperatura sau prin scăderea numărului factorilor pirogeni. La resetarea în jos a termostatului apar vasodilatație și transpirație, care au rolul de a pierde căldura.
Trebuie să fim atenți îndeosebi la copiii mici, aceștia având o capacitate scăzută de autoreglare termică, de aceea și valorile temperaturii cresc brusc în cazul lor.
Cauzele cel mai frecvent întâlnite de febră și subfebrilitate la copii sunt:
infecțiile (virale sau bacteriene): rino-faringită, amigdalită, otită, sinuzită, pneumonie, gastroenterocolită, infecție urinară, rujeolă, varicelă, mononucleoză, boala gură-mână-picior, meningită, encefalită etc.
statusul post vaccinare
insolația
Cazul insolației ridică o discuție separată. Corect, în cazul insolației ar trebui să vorbim de hipertermie, nu de febră. Hipertermia reprezintă o creștere necontrolată a temperaturii organismului, această creștere depășind capacitatea corpului de a pierde căldură. Setarea centrului de termoreglare din hipotalamus este nemodificată în insolație pentru că nu avem factori pirogeni. Pacienții cu insolație au temperatură mare, piele fierbinte, dar uscată și nu răspund sau răspund greu la medicația antipiretică.
erupțiile dentare
Nu exista dovezi științifice care să susțină creșterea temperaturii în timpul erupției dentare. Cu toate acestea, practica a demonstrat că uneori copiii pot înregistra anumite creșteri moderate ale temperaturii corpului în această perioadă, îndeosebi în ziua erupției, care nu sunt asociate cu niciun alt simptom al unei posibile infecții.
supraîncălzirea
Putem verifica dacă sugarul sau copilul este supraîncălzit prin compararea temperaturii în diverse regiuni ale corpului: dacă extremitățile (palmele și tălpile) sunt la fel de calde ca abdomenul, cel mai probabil vorbim de supraîncălzire și tot ce trebuie să facem este să dezbrăcăm copilul și să scădem temperatura mediului ambiant. În cazul febrei, de regulă extremitățile sunt mai reci decât zona abdomenului.
Cauze mai rare rare:
inflamatorii, boli autoimune (reumatism, lupus)
neoplazii.
Deși majoritatea părinților se sperie de febră și vor să o combată imediat, trebuie să ne gândim la aspectele pozitive ale acestui proces, care este un răspuns sănătos al organismului în special dacă vorbim de infecții:
stimularea sistemului imunitar prin declanșarea proceselor de apărare (migrarea leucocitelor la locul infecției, fagocitoză, producere de anticorpi etc.)
S-a demonstrat faptul că temperatura ridicată îmbunătățește potențialul fagocitar al macrofagelor și al celulelor dendritice (un tip special de leucocite care, între altele, au capacitate de a stimula limfocitele T native și de a iniția un răspuns imun primar). Un rol important în acest proces îl au așa-numitele proteine de șoc termic Hsp90 din celule. Această proteină este stimulată când temperatura corporală depăşeşte 38,5৹C. Ea va accelera accesul celulelor imunitare la locul infecţiei în vederea eliminării agentului infecțios. Graba de a scădea febra poate astfel încetini răspunsul imunitar.
majoritatea microbilor nu rezistă la temperaturi înalte, ceea ce înseamnă că prin creșterea temperaturii corpul contribuie la împiedicarea multiplicării și la distrugerea acestora.
Copiii cu febră reacționează diferit, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia, de anumite caracteristici individuale, de cauza febrei. Astfel, putem avea copii care la febră 39৹C aleargă și se joacă, în timp ce alții la temperatură 38৹C plâng, sunt somnolenți, nu au poftă de mâncare, au dureri de cap sau dureri musculare, prezintă frisoane, palpitații etc.
Febra nu se scade brusc! Nu este în folosul organismului ca febra să fie scăzută în mod brutal. Această scădere trebuie să aibă loc treptat, prin mijloace blânde.
Ce facem atunci când avem un copil cu febră ?
foto: istockphoto.com
dezbrăcăm copilul și îl lăsăm doar în scutec/chiloței
scădem temperatura din încăpere (deschidem geamul, pornim un ventilator sau aerul condiționat – dar să nu bată direct pe copil și setăm temperatura progresiv în scădere: adică dacă avem febră 40৹C nu vom seta aparatul de aer condiționat la 18৹C)
facem dușuri repetate copilului cu apă călduță (călâie, ușor mai rece decât temperatura sa cu 1-2৹C)
foto: istockphoto.com
aplicăm comprese (împachetări) doar cu apă (nu folosim oțet sau alcool, nici chiar diluate – alcoolul poate fi absorbit prin piele sau inhalat, putând duce în cazul copiilor mici la intoxicații cu alcool sau comă)
Compresele nu le vom aplica sub formă de șosete, ci vor fi aplicate de la umăr până la încheietura mâinii și de la șold până la gleznă; se schimbă frecvent. O alternativă la comprese, mai ales în cazul copilului mic, care cu siguranță nu va sta, este tamponarea repetată a corpului cu un prosop de bumbac umezit în apă.
dăm copilului să bea apă sau ceai (nu reci!) pentru a preveni deshidratarea
nu ținem copilul strâns în brațe pentru a nu se supraîncălzi de la temperatura corpului nostru. Dacă copilul este agitat și plânge când îl lăsăm jos, îl vom lua în brațe dar vom încerca să îl ținem cât mai lejer
dacă are frisoane sau acuză senzație de frig îl vom acoperi cu un cearșaf subțire din bumbac (vom evita materialele din fibre sintetice care favorizează supraîncălzirea)
lăsăm copilul să se joace dacă este într-o stare bună, dar vom încerca să îi oferim alternative de joc care să nu îl determine să depună efort sau să alerge (pentru a nu-i crește suplimentar temperatura)
Copilul va fi supravegheat peste noapte. Dacă doarme și nu se trezește nu înseamnă că nu se simte rău sau nu mai are temperatură.
Copilul va fi ținut câteva zile sub observație, nu va primi o doză de antitermic dimineața și va fi trimis în colectivitate!
foto: istockphoto.com Two Digital Thermometers isolated on white – normal and high fever temperatures (Celcius degrees) – clipping path included (excluding the shadow)
Trebuie să știm că nu există o valoare minimă sau maximă la care se indică administrarea tratamentului medicamentos. Totul depinde de felul în care organismul copilului reacționează la febră. Cum am mai spus, unii copii la febră 39৹C sunt veseli și se joacă/aleargă, în timp ce alții la 38৹C sunt pleoștiți, apatici. Astfel, antitermicele se administrează de obicei la temperaturi ce depășesc 38,5৹C (dar, repet, decizia se ia în funcție de starea generală a copilului și de alte simptome care sunt prezente). Nu vom administra în principiu niciun medicament copilului febril fără a ne consulta în prealabil cu medicul, mai ales dacă nu a mai primit acel medicament niciodată.
Antitermicele uzuale sunt ibuprofenul și acetaminofenul (paracetamolul). Acestea se administrează la indicația medicului după o schemă bine stabilită și în doze corespunzătoare greutății copilului. Foarte des părinții se plâng că nu le scade febra copiilor după administrarea antitermicului, dar au administrat jumătate din doza care trebuia, de exemplu. De multe ori părinții au administrat la o anumită vârstă o anumită cantitate în ml de siropel și peste câteva luni vor dori să administreze aceeași cantitate, ceea ce nu este corect deoarece copilul a crescut în greutate și are nevoie de mai multă substanță activă pentru a atinge efectul scontat.
De obicei se recomandă administrarea fie a ibuprofenului (la 6-8 ore), fie a paracetamolului (la 4-6 ore) la temperaturi mai mari de 38-38,5৹C, dacă febra este asociată cu o stare generală influențată a copilului. Dacă febra nu poate fi controlată cu un singur antitermic și revine la intervale mai mici, iar copilul prezintă disconfort, ibuprofenul și paracetamolul se pot alterna, la recomandarea medicului. Părerile sunt împărțite legat de administrarea unui singur antipiretic sau de combinarea și alternarea medicamentelor, fiind indicat să vă sfătuiți cu medicul pediatru legat de acest aspect. După administrarea siropelului antitermic, efectul de scădere a temperaturii nu va fi în 5 minute. Durează 30-40 minute, uneori chiar o oră până începe să își facă efectul. Timp în care noi trebuie să aplicăm metodele de scădere a temperaturii prin răcirea mediului ambiant, duș sau comprese. Un efect ceva mai rapid (20-30 minute) obținem prin administrarea antitermicului sub formă de supozitor (aceleași substanțe medicamentoase).
Fiecare pediatru explică părinților schema de tratament în cazul febrei și majoritatea o cunosc în teorie, dar, atunci când copilul face febră, de cele mai multe ori părinții se pierd cu firea. Este bine să vă notați ora la care luați temperatura și valoarea acesteia și, de asemenea, ora la care ați administrat antitermicul, care a fost acesta și doza. Această procedură vă poate fi utilă și dumneavoastră atunci când aveți impresia că a trecut o veșnicie și febra parcă nu mai scade, dar și în cazul în care vă veți prezenta la medic.
Atenție la denumirile comerciale! De multe ori părinții, mai ales la început, încurcă produsele și în loc să administreze două substanțe diferite, administrează aceeași substanță în doze greșite.
Nu vom administra ibuprofen copiilor cu vârste mai mici de 3 luni, celor cunoscuți cu astm bronșic sau celor cu varicelă (decât la recomandarea medicului).
Nu vom da copiilor sub vârsta de 12 ani NICIODATĂ aspirină (acid acetilsalicilic) !
Aspirina administrată copiilor poate cauza sindromul Reye. Acesta reprezintă o afecțiune rară, dar severă, care poate produce leziuni ale ficatului și ale creierului.
Chiar dacă febra este benefică trebuie să avem în vedere faptul că poate fi periculoasă dacă:
– depășește anumite valori (peste 39-40৹C la sugar și copilul mic)
– persistă mai multe zile
– copilul este cu stare generală proastă
– apar convulsiile febrile
– copilul suferă de boli cronice cardiace, respiratorii, neurologice, oncologice ș.a.
Motive de îngrijorare și de prezentare la medic sunt:
febra apărută la un copil mai mic de 3 luni
febră la un sugar cu fontanelă anterioară care bombează
febra înaltă care nu cedează la administrare de antitermice și la metodele de scădere a temperaturii corpului
febra înaltă care persistă mai multe zile (peste 3 zile)
febra sau subfebrilitățile care persistă mai mult de o săptămână
febra în timpul căruia copilul asociază o stare generală proastă, este apatic, somnolent, nu interacționează cu cei din jur
febra care asociază dureri severe de cap, imposibilitatea de a mișca gâtul, sensibilitate la lumină, vărsături fără greață, ,,în jet”
febra care asociază convulsii
febra care asociază dureri puternice ale urechilor, cu sau fără scurgeri purulente din conductul auditiv
febra asociată cu greață, vărsături și diaree (copilul nu poate primi antitermicele nici pe cale orală, nici pe cale rectală și există pericolul deshidratării)
febra asociată cu semne de respirație dificilă
febra asociată cu dureri de spate, urinare cu sânge
febră asociată cu erupții cutanate
foto: internet Testul paharului
În cazul erupțiilor cutanate asociate cu febră util este recomandat așa-numitul ,,test al paharului”. Ce presupune el? Când avem un copil pe pielea căruia au ieșit niște ,,bubițe” sau ,,pete” mici, roșii-violacee (peteșii), luăm un pahar transparent de sticlă și aplicăm, apăsând ușor, lateralul paharului pe o zonă cu erupții. Ne uităm prin pahar și urmărim dacă la presiunea exercitată acele ,,bubițe” dispar sau nu.
Dacă nu dispar, acest lucru poate fi un semn de gravitate și este necesar să ne prezentăm de urgență la medic, putând avea în față un copil cu septicemie sau meningită.
febra în cazul unor copii care suferă de probleme cronice de sănătate (cardiovasculare, pulmonare, autoimune ș.a.).
Remedii naturale
Există și remedii naturale care pot contribui la scăderea febrei, dintre care menționăm:
foto: istockphoto.com herbal tea from willow
extractul din muguri de coacăz negru
extractul din scoarță de salcie
ceaiul din scoarță de salcie
ceaiul din flori de soc
ceaiul de tei
ceaiul de mușețel
ceaiul de mentă
ceaiul de roiniță.
De asemenea, difuzarea prin intermediul lămpilor de aromaterapie a uleiurilor esențiale cu efect calmant, antiinfecțios și de scădere a febrei sau aplicarea lor topică prin masaj în tălpi (diluat corespunzător) poate fi benefică.
Putem alege pentru difuzare:
ulei esențial de tămâie
ulei esențial de lavandă
ulei esențial de arbore de ceai
ulei esențial de mentă
ulei esențial de ghimbir
ulei esențial de scorțișoară.
Administrarea produselor din plante va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de alte simptome sau probleme de sănătate ale copilului.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Georgescu, Adrian; Anca, Ioana-Alina (coord.). Compendiu de pediatrie, Editura: ALL, 2017, p. 839-847.
2. Iordachescu, Florea (coord.). Tratat de pediatrie, Editura: ALL, 2019, p.1428-1439.
3. Evans SS, Repasky EA, Fisher DT. Fever and the thermal regulation of immunity: the immune system feels the heat. Nat Rev Immunol. 2015 Jun;15(6):335-49. doi: 10.1038/nri3843. Epub 2015 May 15. PMID: 25976513; PMCID: PMC4786079.
4. Niven DJ, Gaudet JE, Laupland KB, Mrklas KJ, Roberts DJ, Stelfox HT. Accuracy of peripheral thermometers for estimating temperature: a systematic review and meta-analysis. Ann Intern Med. 2015 Nov 17;163(10):768-77. doi: 10.7326/M15-1150. PMID: 26571241.
5. Ogoina D. Fever, fever patterns and diseases called ‘fever’–a review. J Infect Public Health. 2011 Aug;4(3):108-24. doi: 10.1016/j.jiph.2011.05.002. Epub 2011 Jun 14. PMID: 21843857.
6. Wake M, Hesketh K, Lucas J. Teething and tooth eruption in infants: A cohort study. Pediatrics. 2000 Dec;106(6):1374-9. doi: 10.1542/peds.106.6.1374. PMID: 11099591.
7. Wise J. Rectal thermometer should be used for accurate temperature reading, analysis finds. BMJ. 2015 Nov 16;351:h6125. doi: 10.1136/bmj.h6125. PMID: 26577054.
8. Wong T, Stang AS, Ganshorn H, Hartling L, Maconochie IK, Thomsen AM, Johnson DW. Cochrane in context: Combined and alternating paracetamol and ibuprofen therapy for febrile children. Evid Based Child Health. 2014 Sep;9(3):730-2. doi: 10.1002/ebch.1979. PMID: 25236310
9. Protocoale de diagnostic și tratament în pediatrie 2019, Ed. Amalteea, 2019, p.408-414.
Molluscum contagiosum reprezintă o infecție a pielii cauzată de virusul cu același nume (din familia poxivirusurilor).
Acest virus pătrunde prin micile fisuri existente în piele și, după o perioadă de incubație medie de aproximativ 14 zile (dar poate fi și mai lungă), poate determina apariția unor proeminențe la nivelul pielii. Apariția excrescențelor nu este însă obligatorie, depinzând de statusul imunitar al persoanei, o bună parte dintre persoanele care au contractat virusul putând rămâne asimptomatică. Aceste leziuni pot apărea în aproape toate zonele corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite în regiuni precum degetele, fața dorsală a mâinii, coate, genunchi, subraț, piept, spate, față, și, mai rar, în regiunea ano-genitală; nu apar în palme, pe tălpi sau pe mucoase.
Close-up of Molluscum Contagiosum also called water wart. Viral formations in the chin on the skin of the child. Maternal plaque is in the center and small later rash around. Health care.Detail of a molluscum contagiosum nodule produced by the Molluscipoxvirus virus on the skin of the abdomen of a child.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin. The infection is most common in children aged one to ten years old.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin or occasionally of the mucous membranes. It is caused by a DNA poxvirus called the molluscum contagiosum virus(MCV) infecting only humans.
foto: istockphoto.com
Dimensiunile lor variază de la 1-5 mm până la 10-15 mm în cazul celor de dimensiuni mari. Papulele sunt rotunde, relativ dure, de culoare roz-gălbuie și au un aspect caracteristic, vizibil în special la cele de dimensiuni mai mari, prezentând o mică depresiune în centru; la cele de dimensiuni mici această depresiune poate fi interceptată doar sub forma unui punct. Această zonă centrală este bogată în material viral și, în urma ruperii leziunii, este contagioasă și contribuie la răspândirea sa pe alte zone ale corpului (particulele virale fiind mutate cu ajutorul degetelor). Leziunile nu sunt dureroase și nu produc senzație de mâncărime. Mai rar, în cazul persoanelor cu dermatită atopică, poate fi prezentă senzația de mâncărime, cel mai probabil în corelație cu dermatita preexistentă, fapt care și determină o răspândire mai facilă a molluscum contagiosum în cazul acestor persoane.
foto: istockphoto.com
Transmiterea infecției se produce prin intermediul unei persoane contaminate, prin atingerea unei alte persoane sau a diverselor obiecte de uz personal sau comun: prosoape, haine, jucării, creioane, pixuri etc. Se poate transmite astfel prin utilizarea spațiilor publice din parcuri, piscine, bazine de înot etc.
Persoana infectată poate continua să își transmită virusul în alte zone ale corpului necontaminate încă, prin atingerea papulelor sau scărpinarea acestora și apoi atingerea unor zone de țesut sănătos. Această modalitate de transmitere se numește autoinoculare.
De regulă leziunile de molluscum se vindecă de la sine în decurs de câteva luni și nu lasă în urmă cicatrici. Dacă se rup, lichidul din centrul lor poate fi răspândit în zone ale corpului încă neafectate. Dintre complicațiile posibile amintim suprainfectarea bacteriană a acestora, în special în cazul în care copiii se scarpină și locul respectiv devine poartă de intrare pentru bacterii (acest fapt duce la apariția leziunilor cu puroi, a crustelor și este posibil să lase în urmă cicatrici). Răspândirea infecției la nivelul ochilor poate determina apariția conjunctivitei și a keratitei.
De obicei diagnosticul este ușor de pus și se bazează pe aspectul clinic specific al papulelor. Mai dificil este atunci când persoana infectată prezintă doar leziuni de dimensiuni mici, în cazul cărora depresiunea centrală nu este vizibilă. Rar, se recomandă prelevarea unei probe-biopsie pentru punerea diagnosticului.
O persoană care a fost infectată cu virusul molluscum contagiosum va putea să se reinfecteze ulterior.
Având de regulă un potențial de vindecare fără sechele, infecția cu molluscum contagiosum se vindecă de cele mai multe ori fără tratament în decurs de câteva luni.
Uneori, însă, papulele sunt dispuse în zona feței și, dacă sunt de dimensiuni mari, deranjează mai ales din punct de vedere estetic.
foto: istockphoto.com Doctor applying Chryotherapy on Patient Skin on Hand
Dintre terapiile clasice recomandate în infecția cu molluscum contagiosum menționăm:
– crioterapia (se folosește azot lichid, procedură ce poate lăsa cicatrici)
– laserterapia (cauterizarea cu laser, procedură care de asemenea poate lăsa cicatrici)
– intervenția chirurgicală (excizia lor pe cale chirurgicală lasă cicatrici)
– soluții pe bază de acid lactic și acid salicilic (trebuie aplicate cu atenție strict pe zona papulelor, putând produce arsuri pe pielea sănătoasă)
– creme cu podofilotoxina, imiquimod, cantaridină, hidroxid de potasiu, peroxid de benzoil sau tretinoin (acid retinoic).
Și în cazul molluscum infectiosum cea mai bună cale de tratament este prevenția. Este importantă educarea copiilor de mici privind utilizarea obiectelor de igienă personală: prosoapele, periuța de dinți, periile de păr, sticla de apă constituie obiecte personale și nu se împrumută. În cazul copiilor mai mari și al adulților: strugurelul/rujul, rimelul, creioanele de buze/ochi, aparatele de ras/epilat, ochelarii, lănțișoarele, brățările, inelele sunt obiecte personale. Aceste reguli previn nu doar răspândirea moluscum infectiosum, dar și a altor virusuri și bacterii.
foto: istockphoto.com
Dacă totuși am contractat infecția, vom evita să punem mâna pe papule, să le scărpinăm sau să le rupem. Dacă totuși s-a întâmplat să le atingem, este indicat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, fără a atinge alte zone ale corpului sau obiecte. Dacă am rupt papulele, zona va fi ștearsă cu un tampon steril și tamponată cu un antiseptic.
Și în cazul infestării cu molluscum contagiosum avem la dispoziție și metode de tratament pe bază de plante.
Local putem aplica comprese cu:
– ceai de salvie, gălbenele, cimbru
– ulei de arbore de ceai, cimbru, oregano, tămâie, cedru, lavandă, scorțișoară, cuișoare, neem (diluate corespunzător în funcție de vârstă în ulei de jojoba, avocado sau cătină) – se poate folosi un bețișor de ureche înmuiat în ulei, care va fi aplicat direct pe leziuni
foto: istockphoto.com Bottles of thyme and rosemary essential oil or infusion, herbal medicine.
Pentru susținerea sistemului imunitar se recomandă un regim de viață sănătos, cu respectarea programului de odihnă, un consum adecvat de apă, fructe și legume proaspete. Tot în acest sens, putem suplimenta aportul intern cu produse pe bază de echinaceea, măceș, cătină, aloe, turmeric, ghimbir, quercetină, urzică, brusture. Extractul din muguri de nuc este un produs cu efecte benefice asupra pielii și un efect antiviral și antibacterian demonstrat. Acesta poate fi asociat pentru sporirea efectului terapeutic cu consumul sevei de mesteacăn și al extractului din muguri de platan.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.
