Author Archive dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Crizele de tantrum (I)

foto: pixabay.com

Ce sunt așa-numitele crize de tantrum ale copiilor?

Crizele de tantrum sunt de fapt crize de furie ale copilului mai mare de 18 luni, de obicei apărute în jurul vârstei de 2-4 ani. O asemenea criză poate dura de la câteva minute până la jumătate de oră. După vârsta de 4 ani crizele se răresc semnificativ, dar sunt situații în care pot persista și la copiii de vârstă școlară.

Cum se manifestă aceste crize?

foto: pixabay.com

Copilul începe să țipe, plânge, este extrem de agitat, se trântește și tăvălește pe jos, se poate lovi pe sine sau îi poate lovi pe cei de lângă el, își trage/rupe hainele, zgârâie, mușcă, aruncă cu obiectele pe care le are în mână sau în apropiere. Uneori copilul își poate ține respirația sau poate asocia vărsături.

De ce apar crizele de tantrum?

Aceste crize se suprapun peste perioada în care copilul își dezvoltă autonomia, dar în același timp limbajul lui nu s-a dezvoltat suficient încât să îi poată asigura o comunicare eficientă cu cei din jur. Copilul experimentează astfel emoții puternice, pe care nu știe cum altfel să le gestioneze. Pe scurt, crizele de tantrum reprezintă o manifestare a supărării, furiei, frustrării, oboselii, stări pe care copilul nu le poate exprima prin cuvinte. Aceste crize au loc de obicei în prezența aceluiași membru al familiei și deseori în public.

Există anumite situații ce pot declanșa crizele de tantrum?

Aceste crize apar aparent din senin, dar, la o analiză mai profundă, de cele mai multe ori putem identifica anumiți factori sau situații declanșatoare.

foto: pixabay.com

Dintre factorii / situațiile ce pot declanșa o criză de tantrum menționăm:

  • schimbarea mediului copilului (acasă, grădiniță, locuri de joacă, vizite)
  • dificultăți de comunicare (adulții nu înțeleg ce spune/dorește copilul)
  • competiția cu alte persoane pe un obiect (jucărie) sau atenție – frate, copii din parc, copii de la grădiniță
  • o experiență neplăcută (asistarea la conflicte, un consult medical)
  • o dorință neîmplinită (a sta mai mult la locul de joacă, o jucărie nouă, a purta o anumită haină etc.)
  • impunerea de prea multe limite
  • neimpunerea unor limite
  • oboseala
  • suprastimularea
  • foamea
  • setea

Unele crize de furie pot apărea deoarece copilul dorește să evite ceva. De exemplu nu dorește să meargă la culcare atunci când i se spune. Sau nu dorește să plece din parc.

De asemenea, dacă un copil a sesizat că printr-o criză de furie anterioară a obținut ce a dorit, va relua aceste crize pentru a obține în continuare beneficii. Aceste crize mai sunt numite tantrum-uri cu intenție, de manipulare.

Pot fi prevenite aceste crize?

foto: pixabay.com

Nu există o formulă sau soluție magică prin care să facem tantrum-urile să dispară și să nu mai apară. Dar există câteva recomandări care pot ajuta la prevenirea lor, scurtarea perioadei de furie și rărirea crizelor. Rolul părintelui sau adultului responsabil este deosebit de important în acest proces, el trebuind să își păstreze calmul, să identifice triggerii și să ofere alternative copilului.

Se recomandă astfel ignorarea crizei, dar rămânerea alături de copil. Majoritatea copiilor nu doresc să te apropii de ei în momentul crizei. Părintele va trebui să îi ofere copilului spațiu, să se îndepărteze puțin, dar să îl asigure cu calm că va fi acolo pentru momentul în care se liniștește. De asemenea, în tot acest timp părintele trebuie să fie atent la siguranța fizică a copilului și a celor de lângă el.

Dacă am identificat situația care a stat la cauza crizei, atunci este bine să scoatem copilul din acel mediu.

Este recomandat să îi facem copilului un program zilnic pe care să îl respectăm: mese la ore fixe, ore de somn în același interval orar etc. Copilul poate fi destul de afectat de o modificare în rutina zilnică sau de un program dezordonat. De aceea, dacă intervine ceva în rutina zilnică este bine să îl anunțăm și pe copil. Contrar a ceea ce cred de multe ori adulții, copilul are capacitatea de a înțelege mult mai multe lucruri decât ne închipuim chiar și la vârste mici.

Dacă știm că criza de tantrum are loc deoarece copilul nu dorește să meargă la culcare este recomandat să stabilim împreună cu el ora de mers la somn și ar fi util să îi atragem atenția cu un timp înainte că se apropie această oră, pentru a putea să își încheie jocul, să strângă jucăriile etc.

Când copilul are un comportament bun, încurajăm acest comportament și felicităm copilul pentru el.

Tantrum-urile nu trebuie răsplătite!

Dacă părintele cedează și îi oferă copilului ce își dorește (de exemplu jucăria din magazin) pentru a pune capăt crizei și jenei publice, problema va fi departe de a fi rezolvată. Copilul este suficient de inteligent pentru a proceda la fel data viitoare și a manipula adultul. Părintele trebuie să fie consecvent. Dacă uneori cedează și alteori nu, crizele pot deveni mai severe și se pot prelungi spre vârste mai mari.

Cerințele față de copil trebuie să nu fie exagerate, să corespundă cu vârsta lui. Părintele trebuie să îi ofere alternative precise copilului, nu sugestii vagi. Se vor evita astfel întrebările prea generale, de tipul: cu ce haine vrei să te îmbraci sau ce vrei să mănânci? Și se vor pune întrebări precise, dar care să îi lase copilului posibilitatea de a alege: vrei să te îmbraci cu tricoul alb sau cu cel roșu? Vrei un măr sau o pară la gustare? Vrei să speli pe dinți înainte sau după ce te îmbraci în pijama?

De asemenea, este recomandat să implicăm copilul în activitățile zilnice, dându-i sarcini potrivite cu vârsta și achizițiile sale: să adune jucăriile, să se îmbrace, să își pună hainele murdare în coșul de rufe etc.

Dacă părintele observă că cel mic se concentrează prea mult pe o activitate și este evident că nu va reuși să o finalizeze, poate dirija atenția copilului spre o altă activitate pentru a evita frustrarea celui mic și a preveni o criză de furie.

Atunci când mergem cu copilul la diverse locuri de joacă sau în parc, trebuie să îi explicăm copilului că există anumite reguli ce trebuie respectate.

foto : pixabay.com

Dacă știm că se apropie ora de somn sau copilul este obosit, este indicat a evita situații care îl pot obosi mai tare și favoriza o criză de furie. Astfel, e recomandat să nu mergeți la cumpărături sau în vizite în asemenea situații.

Copiii trebuie încurajați să se joace cât mai mult cu alți copii de vârstă apropiată și se recomandă evitarea stimulării lor prin expunerea la dispozitive precum telefon, laptop, tabletă sau televizor.

La sfârșitul crizei de furie copilului nu trebuie să i se reproșeze comportamentul sau să se insiste asupra disconfortului simțit de părinte. O îmbrățișare este mult mai potrivită. Și orientarea spre o activitate plăcută sau spre odihnă.

Este necesar un echilibru în impunerea limitelor. Acestea trebuie puse cu blândețe și adaptate vârstei copilului. Impunerea de prea multe limite va diminua autonomia copilului și va sta la originea declanșării crizelor de furie, în loc să le stopeze.

Toate aceste lucruri sunt mai greu de pus în practică dacă părinții nu se pun de acord în ceea ce privește atitudinea față de copil și limitele pe care trebuie să i le impună. Copilul va alege să facă crize de furie și în prezența părintelui mai restrictiv, încercând să obțină avantajele pe care le are cu celălalt părinte. La fel stau lucrurile și cu bunicii sau bona. De aceea este bine ca adulții care se ocupă de creșterea și educația copilului să discute înainte și să se pună de acord asupra metodelor de educație și a recompenselor oferite copilului.

foto: pixabay.com

De asemenea, ar putea fi utilă întocmirea unui fel de jurnal în care să notăm data în care copilul a făcut o criză de tantrum și evenimentele care au avut loc înainte și după criza de furie, locul sau persoanele în preajma căruia s-a întâmplat etc. Astfel ar putea identifica anumiți factori declanșatori și ar putea să îi evite pe viitor. De exemplu, dacă observăm că crizele copilului sunt mai frecvente înainte de orele de somn sau de masă, vom putea să modificăm programul de odihnă al acestuia, sau îl putem scoate mai devreme la locul de joacă, putem să îi oferim o gustare sau oferi masa înainte de a merge afară etc. Dacă crizele au loc de obicei la cumpărături atunci trebuie să urmărim dacă nu este prea obosit pentru a îl lua cu noi sau dacă nu cumva l-am răsplătit vreodată după o asemenea criză sau nu suntem consecvenți.

Când este momentul să ne îngrijorăm?

De cele mai multe ori crizele de tantrum reprezintă o manifestare normală a unui copil care nu poate altfel să își exprime frustrarea, furia sau oboseala. Există însă și situații care ar trebui să ne determine să cerem sfatul unui medic pediatru sau specialist în neuro-psihiatrie infantilă. Uneori crizele de tantrum pot fi asociate cu anumite patologii precum afectări ale auzului, limbajului sau văzului, tulburări de spectru autist etc. Consultul medical și investigațiile suplimentare vor stabili dacă există anumite probleme de sănătate sau nu.

Situațiile în care este momentul să ne ridicăm semne de întrebare și să solicităm sfatul unui specialist sunt

  • crizele se repetă foarte des, de mai multe ori pe zi și în mai mult de 2 zile pe săptămână
  • crizele au frecvent durată peste 15 minute
  • crizele se prelungesc după vârsta de 4-5 ani
  • copilul se lovește frecvent în timpul acestor crize și se rănește sau îi lovește pe cei de lângă el
  • copilul are tulburări de somn
  • copilul nu privește în ochi persoana care îi vorbește
  • copilul prezintă ticuri
  • copilul prezintă enurezis / encoprezis (când vorbim de vârste mai mari)

De asemenea, atunci când părintele sau adultul responsabil simte că nu poate gestiona situația și nu își poate menține calmul și consecvența poate beneficia de consiliere psihologică sau psihoterapie.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

Daniels E, Mandleco B, Luthy KE. Assessment, management, and prevention of childhood temper tantrums. J Am Acad Nurse Pract. 2012 Oct;24(10):569-73. doi: 10.1111/j.1745-7599.2012.00755.x. Epub 2012 Jul 2. PMID: 23006014.

Bydr. Cristina Munteanu

Loțiune home-made pentru arsuri solare din suc de castravete și glicerină

foto: pixabay.com

Deoarece soarele a început să strălucească tot mai tare și se apropie concediile, vă voi prezenta o loțiune home-made în cazul în care vă confruntați cu arsuri solare.

Castravetele reprezintă o legumă bogată în apă, dar care conține enzime și vitamine (A, C, E). În plus, are un pH asemănător pielii. De aceea, atunci când v-ați expus pielea la soare fără a vă proteja și v-ați ales cu arsuri solare, puteți apela la o rețetă rapidă pe bază de castravete. Un alt ingredient al loțiunii este reprezentat de glicerină, care este solubilă în apă, deci se va dizolva ușor în sucul de castravete. Glicerina are rolul de a reține apa în piele și a o proteja de deshidratare, fapt care se întâmplă în cazul arsurilor solare. Opțional, putem adăuga și apă de lavandă sau trandafir, pentru a beneficia de efectul calmant al acesteia asupra pielii.

foto: pixabay.com

Ingrediente:

* 1 castravete mare (sau 2 castraveți medii)

* 50 ml apă florală de lavandă/trandafir

* 50 ml glicerină vegetală.

Astfel, se ia un castravete mare, se spală bine și se mixează într-un blender sau se stoarce în storcător. Se strecoară și sucul obținut se amestecă cu apa florală de lavandă și cu glicerina. Soluția obținută se depozitează într-un recipient de sticlă la frigider. Ideale sunt recipientele tip spray pentru a putea aplica soluția prin pulverizare. Dacă nu dispunem de un asemenea tip de recipient, soluția obținută se aplică prin tamponare ușoară cu o dischetă demachiantă (sau un prosop moale de bumbac) de câte ori este nevoie pentru calmarea arsurilor solare.

Dacă nu avem la dispoziție un blender și nici restul ingredientelor putem pur și simplu tampona pielea cu felii de castravete rece.

Soluția poate fi îmbunătățită, dacă dispunem de aceste produse, cu câteva picături de ulei esențial de tămâie și cedru.

Atenție!

Această rețetă este utilă în cazul arsurilor solare ușoare. În cazul arsurilor grave, care evoluează cu apariția unor vezicule (flictene) pe piele și spargerea acestora, este important să vă prezentați la medic, existând un risc mare de infectare a acestora.

Bydr. Cristina Munteanu

Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay therapy

Foto: pixabay.com

Ce este terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip este o metodă terapeutică utilizată cu succes în psihoterapia copiilor, dar ea poate fi folosită și în terapia adultului. Ea utilizează capacitatea creatoare a copilului interior și puterea vindecătoare a acesteia.

Scurt istoric

Bazele acestei terapii se regăsesc în anii 1920, când medicul pediatru Margaret Lowenfeld, nemulțumit de limitele terapiei tradiționale, a urmărit descoperirea unei modalități de înțelege emoțiile pe care copiii nu reușeau să le comunice prin intermediul cuvintelor. Ea a studiat astfel impactul terapiei prin joc în psihologia copilului și a observat cum copiii sunt atrași în special de jocul cu nisip și apă, dezvoltând această tehnică pe care a intitulat-o Tehnica lumii.

Cunoscând rezultatele lui Margaret Lowenfeld, Carl Jung a îndrumat-o pe terapeuta Dora Kalff să studieze această tehnică de la M. Lowenfeld. Dora Kalff a preluat această metodă și i-a adus anumite modificări, dezvoltând terapia jocului cu nisip așa cum o cunoaștem astăzi.

Tehnica sandplay

“Spre deosebire de adulţi, al căror mediu natural de comunicare este verbalizarea, mediul natural de comunicare al copiilor este jocul şi activitatea… Copiii nu au nevoie să fie învăţaţi cum să se joace şi nici nu trebuie determinaţi să se joace. Joaca este spontană, de obicei agreabilă, voluntară şi fără un scop” (Garry L. Lendreth).

foto: internet

Terapia prin jocul cu nisip utilizează două tăvițe cu nisip, așezate pe mese, una cu nisip uscat și una cu nisip umed. Tăvița (sandbox) este vopsită pe interior în albastru și are dimensiuni standard: 50 cm lățime x 70 cm lungime x 8 cm înălțime. Dar se pot utiliza și tăvi de alte dimensiuni.

În apropierea tăvițelor cu nisip sunt plasate rafturi sau sertare cu figurine a căror dimensiune nu trebuie să depășească 10 cm și diverse materiale, cât mai variate și așezate tematic:

foto: pixabay.com

omuleți (de diverse vârste: bebeluși, copii, adolescenți, adulți, vârstnici), soldăței, roboți, păpuși, eroi, personaje din basm, filme și desene animate, case, mașinuțe, avioane, diverse unelte și obiecte de uz casnic în miniatură, obiecte simbolice, animale (domestice, sălbatice, fantastice), păsări, pești, insecte, scoici, copăcei, flori, conuri de brad, ghinde, castane, pietre de diverse forme, culori și dimensiuni, crenguțe, pene, materiale textile etc. Cu cât figurinele sunt mai multe și din domenii variate, cu atât persoana implicată în terapie beneficiază de mai multe oportunități de a se exprima. De asemenea, este important ca oferta figurinelor să includă atât personaje și imagini frumoase și pozitive, cât și urâte și negative.

foto: pixabay.com

Persoana implicată în terapie alege figurinele care îi atrag atenția și apoi realizează o compoziție în nisip.

Psihoterapeutul are rolul unui martor, observator, el asistă atent și tacit pe parcursul realizării compoziției, nu interpretează și nu dă nici o instrucțiune. La final, dacă este posibil, persoana implicată în terapie poate da un nume acestei compoziții și poate povești despre obiectele plasate acolo și dacă există asocieri cu viața sa de zi cu zi, amintiri etc.

Succesul acestei terapii în psihoterapia copilului se bazează pe faptul că pentru copii jocul în tăvița cu nisip constituie un mod natural de exprimare. Când se joacă, copilul (dar și adultul) se detașează de realitate, se detensionează, iar frământările lui interioare ies la suprafață prin intermediul compoziției din tăviță. Compoziția din tăviță este o reprezentare vizuală, simbolică, a preocupărilor inconștiente ale persoanei care a realizat-o. Prin intermediul acestei terapii, persoana implicată se poate exprima atât nonverbal, cât și verbal.

Cui se adresează terapia prin jocul cu nisip?

Terapia prin jocul cu nisip se adresează în primul rând copiilor, dar poate fi introdusă și în terapia adultului sau a familiei. Ea este utilă îndeosebi în exprimarea emoțiilor și sentimentelor persoanelor care au trecut sau trec prin diverse traume, dar poate fi folosită și pentru stimularea creativității și dezvoltarea abilităților copiilor.

“În timpul jocului un copil este capabil să-şi cunoască sentimentele închise ale anxietăţii, dezamăgirea, furia, agresiunea, nesiguranţa şi confuzia. Scoţând aceste sentimente la suprafaţă încurajăm copilul să se acomodeze cu ele, îl învăţăm să le gestioneze sau să le abandoneze. Datorită reprezentărilor simbolice copilul câştigă control asupra evenimentelor care par de necontrolat în realitate. Adesea, copiii se află în incapacitatea de a exprima verbal ceea ce simt. De aceea în terapia prin joc, jucăriile servesc drept cuvinte, iar joaca drept limbaj pentru copil” (Garry L. Lendreth).

Putem apela la terapia prin jocul cu nisip în:

  • stres posttraumatic
  • stări depresive
  • anxietate
  • divorț
  • decesul unei persoane din familie
  • violență
  • abuz
  • afecțiuni oncologice
  • afecțiuni psiho-somatice
  • bulimie
  • anorexie
  • refuzul alimentației
  • ticuri
  • fobii
  • tulburări de somn (coșmaruri, pavor nocturn)
  • ADHD
  • enurezis
  • encoprezis
  • tulburări de vorbire (balbism, tahilalie, bradilalie)
  • tulburări de învățare
  • tulburări comportamentale (agresivitate, comportament antisocial)
  • tulburări de adaptare
  • stimularea creativității
  • dezvoltarea abilităților

dr. Cristina Munteanu

foto: pixabay.com

Bibliografie selectivă:

1. Ruth Ammann, Terapia prin jocul cu nisip – Sandplay. Drumul creator al dezvoltării personalității. Ed. Trei, 2014

2. Dora M. Kalff, Sandplay. O abordare psihoterapeutica a sufletului. Asociaţia Lapis, București, 2012

3. Garry L. Landreth, Terapia prin joc. Arta Relaționării. Editura For You, 2017

Bydr. Cristina Munteanu

Sirop de trandafiri

Ingrediente:

  • petalele de la 15-20 flori de trandafir
  • 500 g zahăr
  • 1 l apă
  • sucul de la 1 lămâie
Foto: Cristina Munteanu

Mod de preparare:

Petalele de trandafir se pun într-o strecurătoare și se spală, apoi se lasă să se scurgă. Se așază într-o oală și se presară zahărul peste. Mie îmi place să frec puțin petalele cu zahărul pentru a elibera din aromă. Turnăm peste apa și punem la fiert la foc mic, amestecând să nu se prindă. După ce începe să fiarbă, lăsăm să fiarbă aproximativ 10 minute și tragem oala de pe foc. Adăugăm sucul proaspăt stors de la o lămâie. Acoperim oala și lăsăm așa până a doua zi. A doua zi încălzim amestecul și mai dăm un clocot, după care strecurăm și punem siropul în sticle.

Recomandări:

Foto: Cristina Munteanu

Se poate consuma ca băutură răcoritoare sau pentru efectele sale terapeutice.

Siropul din petale de trandafiri este benefic în stări de anxietate, stări depresive, stres, oboseală, convalescență, afecțiuni respiratorii, probleme digestive, reglator menstrual, infertilitate.

Bydr. Cristina Munteanu

Trandafirată

Foto: Cristina Munteanu

Rețetă:

Ingrediente:

15-20 trandafiri (petalele)

2 lămâi

250 g zahăr

3 l apă

Mod de preparare:

Din cele 2 lămâi, una se stoarce, cealaltă se taie felii.

Sucul de la lămâie se amestecă cu zahărul și o cană cu apă.

Petalele de trandafir se pun într-o strecurătoare și se spală, apoi se lasă să se scurgă și se așază în borcan. Peste petale se pun feliile de lămâie și se adaugă mixul din apă, suc de lămâie și zahăr. Se completează cu restul cantității de apă, se acoperă borcanul cu o farfurioară și se lasă la soare 2-3 zile.

Foto: Cristina Munteanu

Se strecoară și se savurează rece!

Trandafirul este o plantă cu numeroase beneficii terapeutice.

Pe lângă efectul răcoritor într-o zi de vară, ne putem bucura și de efectele antistres ale sucului de trandafir. În plus, are acțiune benefică în stări de oboseală, convalescență, stări de anxietate, depresie, tulburări digestive și afecțiuni respiratorii. Pentru femei trandafirul are efect în reglarea ciclului menstrual și infertilitate.

Bydr. Cristina Munteanu

Dulceață din flori de salcâm

Foto credit: Cristina Munteanu

Ingrediente:

– 500 g flori de salcâm desprinse de pe tijă

– 1 kg zahăr

– 1 l apă

– 1 lămâie

– 1 baton de vanilie sau 1 plic de zahăr vanilat

Mod de preparare:

Florile de salcâm se desprind una câte una de pe tijă, se pun într-o strecurătoare, se spală sub apă rece și se lasă apoi să se scurgă. Lămâia se spală bine și se decojește (doar partea galbenă de coajă deoarece cea albă va lăsa siropului un gust amărui), coaja tăindu-se în felii. Într-un vas de inox sau emailat se pune apa la fiert, se adaugă zahărul și coaja de lămâie. Se fierbe amestecul pe foc mic până ajunge la consistența unui sirop. Se extrag cojile de lămâie și se adaugă în compoziție florile de salcâm, aducând din nou amestecul în clocot pentru câteva minute. Se adaugă sucul de lămâie și vanilia și se oprește fierberea, apoi dulceața obținută se toarnă fierbinte în borcane, care se închid și întorc cu capul în jos pentru etanșare.

Bydr. Cristina Munteanu

Apă florală de tei

Foto: pixabay.com

Ingrediente și ustensile:

– 100 g de flori de tei proaspete sau uscate

– 500 ml apă plată sau distilată

– 1 pungă cu gheață

– 1 vas emailat sau de inox cu o capacitate de 1,5-2 litri, cu capac convex (nu plat)

– 1 castron termorezistent

Mod de preparare:

250 ml apă se toarnă în vasul emailat/inox și în interiorul vasului se plasează castronul termorezistent (acesta trebuie să fie suficient de greu pentru a nu fi ridicat de apă). Se pornește focul și se completează încet cu restul de apă pe lângă castron, fără a depăși marginile acestuia. În apa dimprejurul castronului se presară încet florile de tei. Se acoperă vasul cu capacul până când apa începe să fiarbă. În momentul în care apa a început să fiarbă, capacul se întoarce cu mânerul în jos și pe el se așază punga cu gheață. Aburul care se produce în interior la contactul cu capacul rece (din cauza gheții) se va transforma în lichid – apa noastră florală. Focul se oprește când obținem suficientă apă florală sau când s-a topit gheața. După ce s-a răcit, apa florală se pune într-un recipient din sticlă de culoare închisă și se depozitează la loc răcoros sau în frigider. Ea poate fi păstrată la frigider cel mult o săptămână.

Apa florală de tei este un adevărat elixir pentru ten. Se recomandă datorită efectului său calmant și antiinflamator pentru îngrijirea pielii sensibile a copiilor, tenuri obosite, cuperotice.

Bydr. Cristina Munteanu

Sirop din flori de soc

Foto: pixabay.com

Ingrediente:

– 20 de flori de soc

– 500 ml apă

– 500 g zahăr

– sucul și coaja de la 1 lămâie

Mod de preparare:

Florile de soc se scutură ușor pentru a îndepărta insectele, se rup de pe tije, apoi se pun într-o strecurătoare, se spală ușor în apă rece și se lasă la scurs. Lămâia se spală bine și se decojește (doar partea galbenă de coajă deoarece cea albă va lăsa siropului un gust amărui), coaja tăindu-se în felii. Într-un vas emailat sau de inox se pune la fiert apa, zahărul și coaja de lămâie. Se fierbe amestecul pe foc mic timp de aproximativ 10 minute, amestecând continuu. Se trage vasul de pe foc și se adaugă sucul proaspăt stors de lămâie. După ce compoziția se răcește se adaugă florile de soc, se acoperă vasul și se lasă la macerat într-un loc răcoros sau la frigider pentru 5 zile, după care se strecoară și se depozitează în sticle la loc răcoros.

Siropul din flori de soc se va dilua cu apă plată sau carbogazoasă și va putea fi consumat ca băutură răcoritoare sau pentru efectele sale terapeutice.

Bydr. Cristina Munteanu

Tinctură din flori de păducel

Fotografie de Ellie Burgin pe Pexels.com

Ingrediente:

– 20 g flori de păducel

– 100 ml alcool de 60-70 de grade

Mod de preparare:

Florile de păducel se pun într-o strecurătoare, se spală sub apă rece și se lasă să se scurgă. Apoi se pun într-un recipient de sticlă de culoare închisă, se toarnă alcoolul peste, se amestecă și se închide ermetic recipientul. Compoziția se depozitează la roc răcoros și întunecat pentru 10-14 zile, după care se strecoară și se toarnă într-un recipient de sticlă de culoare închisă, preferabil cu picurător.

Se folosește în hipertensiune, palpitații, angină pectorală, bufeuri, stări de agitație, câte 15-20 picături de 3 ori pe zi, în puțină apă, înainte de mese.

Tinctura se poate prepara și din frunze și fructe de păducel.

Bydr. Cristina Munteanu

Apă florală de iasomie

Fotografie de Kris Mu00f8klebust pe Pexels.com

Ingrediente:

– 100 g de flori de iasomie

– 150 ml apă

– 1-2 lingurițe alcool etanolic peste 40 % de alcool pe volum (vodkă)

Mod de preparare:

Se culeg 100 g flori de iasomie, se pun într-o strecurătoare, se spală sub apă rece, se scurg și apoi se așază într-un vas emailat sau de inox. Separat, într-un alt vas, se pune apa la fiert și în momentul în care a ajuns să fiarbă, se toarnă apa peste florile de iasomie. Se acoperă vasul și se lasă la infuzat aproximativ 15 minute, după care se strecoară. După ce s-a răcit, în compoziție se toarnă alcoolul, apoi se pune în recipiente cu pulverizator (preferabil din sticlă închisă la culoare).

Opțional, această apă florală poate fi îmbunătățită prin adăugarea câtorva picături de ulei esențial (vanilie, lavandă, trandafir, geranium, portocală).

Într-un mod relativ similar se poate prepara apa florală din flori de levănțică, flori de mușețel, flori de liliac sau petale de trandafir.