Laringita este o afecțiune mai frecventă în rândul copiilor mici, cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.
Infecțiile virale determină inflamația mucoasei faringiene și, în cazul laringitelor, și a laringelui, fapt care duce la îngustarea lumenului laringelui. Acest fapt are consecințe imediate în ceea ce privește calitatea respirației: aerul pătrunde mai greu în căile respiratorii și apare așa-numita dispnee inspiratorie, cu senzație de respirație dificilă și lipsă de aer.
Laringele nu este numai parte a căilor aeriene superioare în organism, ci reprezintă și organul principal al fonaţiei, al vorbirii, la acest nivel aflându-se corzile vocale. Din acest motiv, pe lângă dispnee, afectarea inflamatorie a laringelui și a corzilor vocale determină și afectarea vocii, cu modificarea sunetelor emise, apariția răgușelii (disfonie) sau chiar pierderea completă a vocii (afonie).
Laringitele ușoare prezintă de obicei doar răgușeală, senzație de gât uscat, iritat, durere, usturime și tuse seacă, iritativă, bitonală (,,lătrătoare”). Datorită senzațiilor neplăcute de la nivelul gâtului, cel mai adesea copiii mici refuză alimentația, apărând în plus pericolul deshidratării și al hipoglicemiei.
Laringitele în formele mai severe asociază, pe lângă cele enumerate mai sus, și probleme de respirație.
Dacă urmărim cu atenție copilul vom putea observa anumite semne și simptome ale dificultății în respirație:
scoaterea unui sunet atipic în timpul respirației, de obicei în inspir, asemănător unui șuierat sau sforăit mai subțire (stridor laringian: sunet produs de trecerea aerului prin lumenul laringian îngustat); dacă sunetul se aude și în expir înseamnă că inflamația a coborât pe căile respiratorii și cuprinde și traheea
retracția părților moi ale cutiei toracice în inspir (tiraj: acesta poate fi localizat în laringite supraclavicular, cu aspirarea și înfundarea zonei situate deasupra claviculelor, suprasternal sau intercostal – vedem cum în inspir porțiunea de piele dintre coaste se înfundă)
în timpul respirației burta copilului se trage în interior, ca și cum ar ,,respira” cu abdomenul (balans toraco-abdominal)
bătăi ale aripilor nasului
geamăt în timpul respirației
pauze în respirație (apnee)
paloare sau cianoză
agitație.
Aceste semne descrise mai sus reprezintă motiv de prezentare urgentă cu copilul la medic, arătând o laringită care evoluează cu insuficiență respiratorie.
De ce laringitele sunt mai periculoase în cazul copiilor?
foto: istockphoto.com
Sau de ce evoluează cu un tablou clinic mai zgomotos, care sperie de cele mai multe ori aparținătorii?
Deoarece laringele unui copil este îngust, mult mai îngust decât al unui adult. Iar atunci când se produce inflamația, chiar dacă este vorba de o inflamație, de exemplu, de 1 mm a mucoasei, contează enorm dacă acel 1 mm îngustează circumferențial un tub cu diametrul de 5-10 mm (sugar, copil mic) sau 3-4 cm (adult). Inflamația mucoasei lasă un spațiu de trecere al aerului foarte mic la copil, reducând circumferința laringelui cu aproximativ 75%. Pentru adult, aceeași inflamație va reduce relativ nesemnificativ circumferința laringelui.
Există așadar, mai multe forme de laringită. În primul rând, laringita poate fi acută sau cronică.
Laringitele acute pot fi la rândul lor simple sau complicate.
Consultul medical este necesar în toate formele de laringită, medicul fiind cel care poate aprecia cel mai corect în ce formă se încadrează laringita copilului și ce tratament este cel mai potrivit.
foto: istockphoto.com
1. Laringita acută simplă (catarală)
Este cea mai ușoară formă de laringită. Ea este determinată de o infecție virală și cel mai frecvent, cu 1-2 zile anterior debutului laringitei copilul prezintă simptome ale unei banale răceli: năsuc înfundat (obstrucție nazală), secreții nazale apoase (rinoree). Evoluția este de obicei fără febră (dar nu neapărat), asociind durere în gât (disfagie), greutate/durere la înghițire (odinofagie), răgușeală (disfonie) și tuse seacă, iritativă, ,,lătrătoare” (bitonală). Poate apărea, de asemenea, greutatea realizării inspirului și stridor.
Consultul medical este necesar, mai ales datorită posibilității evoluției uneori rapide spre insuficiență respiratorie, în special la copiii mici. Medicul, va decide care este tratamentul potrivit pentru copilul dumneavoastră și dacă este necesară internarea. De obicei laringitele acute simple se pot trata la domiciliu.
2. Laringita acută spastică (striduloasă)
Este o laringită care evoluează cu spasm și insuficiență respiratorie, cel mai frecvent la copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani. Debutul este în plină stare de sănătate, brusc și de obicei seara sau în timpul nopții, când copilul are accese de tuse: o tuse lătrătoare, răgușită, cu timbru metalic (bitonală); copilul respiră greu, prezintă stridor și celelalte semne de insuficiență respiratorie. Nu face de obicei febră. Manifestările sunt mai violente noaptea, pe timpul zilei copilul putând prezenta doar răgușeală și stridor. Simptomele se pot repeta mai multe nopți la rând. Cauza acestei laringite este cel mai frecvent alergică și implicând adeseori factori psihologici (un copil anxios).
Manifestările copilului se ameliorează dacă îl scoatem afară.
3. Laringita acută subglotică (edematoasă)
Este o laringită care apare de obicei după o infecție respiratorie, la copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.
Manifestările clinice cuprind inițial: stridorul inspirator acut, tusea cu timbru metalic și răguşeala. Apoi boala evoluează cu apariția stridorului și în expir și apariția unei senzații de sufocare. Apar tirajul, cianoza, transpirații și o stare marcată de anxietate/agitație datorată lipsei de aer. Ulterior copilul devine apatic, somnolent. Este o urgență medicală.
4. Laringita acută supraglotică (epiglotita)
Reprezintă inflamația de cauză bacteriană a zonei laringelui de deasupra corzilor vocale (epiglota este o formațiune cartilaginoasă, acoperită de o membrană, situată la baza limbii, care atunci când înghițim acoperă laringele pentru ca alimentele să nu pătrundă în căile respiratorii).
Epiglotita este întotdeauna o urgență medicală, putând duce la obstrucția totală a căilor respiratorii. Bacteriile care provoacă această afecțiune sunt cel mai frecvent: Haemophilus influenzae tip B, Streptococul beta hemolitic, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus.
De obicei afectează copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, debutând brusc cu febră mare și stridor inspirator la copiii mici și cu febră, faringită și greutate la înghițit la copiii mai mari. Evoluția bolii este destul de rapidă, în decurs de câteva ore putându-se ajunge la obstrucţie laringiană aproape totală. Copilul cu epiglotită are o stare generală proastă, se sprijină în mâini (poziția trepiedului) și ține capul într-o manieră caracteristică (hiperextensie), pentru a-și ușura respirația: ține capul cu gâtul extins și gura deschisă, saliva prelingându-se din gură. Prezintă stridor, tiraj, disfonie, tuse.
Laringita cronică
Spunem despre o laringită că este cronică atunci când inflamația mucoasei laringelui persistă peste 2-3 săptămâni. Acest tip de laringită se datorează frecvent suprasolicitării vocii sau expunerii repetate a mucoasei laringiene la factori iritanți: sucul gastric (boala de reflux gastro-esofagian), fumul de țigară, alcool, vapori toxici etc. Eliminarea factorilor favorizanți determină de obicei diminuarea simptomelor și dispariția laringitei.
De reținut!
Doar medicul poate aprecia ce formă de laringită are copilul, dacă este necesară internarea și care este tratamentul cel mai potrivit pentru copil.
foto: istockphoto.com
Formele de laringită medii și severe necesită internare în spital și tratament cu aerosoli cu adrenalină, administrare de oxigen, la care se adaugă tratamentul celorlalte simptome (febră, durere, tuse).
Dacă copilul are o formă ușoară și medicul a decis că nu este necesară internarea, există câteva lucruri pe care e bine să le știm.
Plânsul şi agitaţia agravează simptomele laringitei, de aceea vom încerca să limităm manevrele care supără copilul, asigurându-i un mediu calm, liniștit. Repausul vocal este important, dar greu de realizat la bebeluși sau copiii mici.
Aerul din încăperea în care stă copilul trebuie să fie mai umed iar temperatura din cameră să fie de aproximativ 20-22°C. Putem în acest sens folosi un umidificator sau plasa pe calorifer un recipient cu apă sau un prosop umed.
Evităm expunerea copilului la aer rece, schimbări bruște de temperatură sau fum de țigară. Când aerisim încăperea în care stă de obicei copilul, îl mutăm în altă încăpere și îl readucem după ce temperatura mediului ambiant a ajuns la temperatura de 20-22°C.
foto: istockphoto.com
Alimentele oferite copilului vor fi de consistență moale și călduțe sau la temperatura camerei (nu fierbinți, nu reci!): supe cremă, piure de legume/fructe, carne mixată, iaurturi.
Avem grijă la hidratarea copilului: îi vom oferi apă (nu rece) des, cu guri mici, pentru a preveni deshidratarea și a umidifica mucoasele. Putem oferi copilului lichide călduțe: ceai, compot, supă.
Remedii naturale
Blackurrant flower on branch. foto: istockphoto.com
Coacăzul negru
Extractul din muguri de coacăz negru este un remediu natural care acționează similar cortizonului, deosebit de util în laringite deoarece reduce inflamația. De asemenea, este și un bun antialergic, folositor atunci când laringitele pot avea și o cauză alergică.
Teiul, nalba, mușețelul, pătlagina
Ceaiurile de tei, nalbă, mușețel sau pătlagină au efecte emoliente, deosebit de benefice pentru căile respiratorii inflamate. În cazul copiilor mai mari de un an, ceaiurile pot fi îndulcite cu miere.
Cimbrișorul, busuiocul, salvia
Ceaiurile de cimbrișor, busuioc și salvie au efect antiseptic, fiind eficiente în afecțiunile de etiologie microbiană.
Putem aplica pe zona gâtului comprese calde cu ceai de mușețel, cimbrișor, salvie.
Uleiuri esențiale
Difuzarea în aparatul de aromaterapie sau în umidificator a uleiului esențial de lavandă diminuează stările anxioase. Uleiurile de tămâie sau cimbru au efect antiinflamator, antiviral și antibacterian.
Uleiul esențial de mentă contribuie și el la decongestionarea căilor respiratorii și la ușurarea respirației. Masajul zonei gâtului cu ulei esențial de tămâie, copaiba sau lavandă diluate într-un ulei vegetal pot, de asemenea, diminua inflamația și simptomele laringitei.
Administrarea produselor din plante va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de alte simptome sau probleme de sănătate ale copilului.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
Cătina albă (Hippophaë rhamnoides) este o plantă cu numeroase proprietăți medicale, cosmetice sau alimentare.
O cunoaștem cu toții sub forma acelor fructe rotund-ovale galben-portocalii cu gust acrișor care se comercializează toamna, despre care bătrânii ne spun că sunt foarte bune pentru sănătate. De fapt, cătina este un adevărat panaceu, motiv pentru care a fost supranumită planta de aur, iar uleiul de cătină aur lichid.
Care sunt motivele pentru care cătina este atât de benefică pentru sănătate, vă invit să le descoperiți în continuare.
1. Conținutul în vitamine
Cătina conține aproximativ 200 de substanțe active cunoscute, între care vitamine lipo și hidrosolubile, minerale, proteine, acizi grași esențiali.
Vitamina C
Fructele de cătină conțin de două ori mai multă vitamina C decât măceșele și aproximativ de 10 ori mai multă decât citricele.
Mai mult, cercetările arată faptul că vitamina C din fructele de cătină este mai stabilă decât în alte fructe, păstrându-și proprietățile în caz de uscare sau fierbere.
Pe lângă vitamina C, cătina este bogată în vitaminele A și E, complexul de vitamine B (B1, B2, B6, B9), vitamina D, K și P (rutin).
2. Conținutul în minerale
Cătina este o sursă importantă de substanțe minerale precum: calciu, cupru, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, sodiu, zinc.
3. Conținutul în acizi grași Omega
Cătina este probabil singura plantă care asigură toți acizii de tip Omega: Omega 3, Omega 6, Omega 7 și Omega 9.
Acizii grași de tip Omega 3 și 6 sunt grăsimi polinesaturate pe care organismul nostru nu le poate produce singur (din acest motiv sunt numite grăsimi esențiale) și pe care trebuie astfel să le obțină prin aport extern: alimente sau suplimente.
Acizii grași de tip Omega 7 și 9 sunt grăsimi mononesaturate, neesențiale, adică pe care organismul le poate produce.
Acizii grași de tip Omega au rol imunomodulator, neuroprotector și antiinflamator, contribuind la ameliorarea bolilor cronice, la buna funcționare a aparatului cardio-vascular, la susținerea funcției neuro-cognitive etc.
4. Conținutul în antioxidanți
Alături de vitaminele A, C, E cu rol antioxidant, cătina este bogată și în alte substanțe care reduc radicalii liberi din organism: flavonoide (quercetină, isorhamnetină), carotenoizi (licopen, luteină, zeaxantină, betacaroten), compuși fenolici (acid galic, acid cafeic), acizii grași Omega ș.a.
Antioxidanții, așa cum le spune și numele, împiedică oxidarea și degradarea celulară, ceea ce contribuie la încetinirea proceselor de îmbătrânire a organismului.
5. Conținutul în proteine și aminoacizi
Pe lângă toate substanțele enumerate anterior, trebuie să subliniem conținutul în proteine și aminoacizi al cătinei, fapt care o face benefică în susținerea sănătății organismului.
Cătina conține 18 aminoacizi, inclusiv toți aminoacizii esențiali (izoleucină, leucină, lizină, metionină, fenilalanină, treonină, triptofan, valină şi histidină).
Aminoacizii au un rol esențial în funcționarea organismului, fiind implicați în producerea hormonilor, buna funcționare a sistemului nervos, realizarea structurii musculare, producerea de anticorpi etc.
6. Conținutul în hormoni și precursori hormonali
Cătina, în special scoarța, are un conținut ridicat de serotonină și triptofan, care reprezintă un precursor pentru serotonină și melatonină. Iată de ce cătina este o resursă valoroasă în combaterea stresului, a stărilor depresive și a insomniei.
De asemenea, cătina se remarcă prin conținutul său în fitosteroli, mai ridicat decât în produsele pe bază de soia, cu rol în inhibarea absorbției colesterolului, efect cardioprotector și reglator al proceselor inflamatorii.
***
Datorită acestor asocieri de substanțe active, cătina este recomandată în diferite afecțiuni ale organismului.
foto: istockphoto.com
7. Afecțiuni hepatice
Conținutul în acizi grași esențiali (care sunt grăsimi sănătoase), dar și în carotenoizi și vitamina E protejează celulele hepatice și susțin regenerarea ficatului.
Cătina este recomandată astfel în:
hepatite acute și cronice
steatoză hepatică
ciroză hepatică.
Se recomandă consumul de cătină persoanelor care sunt nevoite să lucreze în medii toxice sau cărora li se administrează medicamente cu toxicitate hepatică.
8. Afecțiuni gastro-intestinale
Cătina, și în special uleiul de cătină, are rol protector și regenerator al mucoasei stomacului și intestinelor.
Conținutul în fibre al fructelor de cătină contribuie la reglarea florei intestinale și susține o digestie sănătoasă.
Astfel, cătina e recomandată în:
gastrită
ulcer gastro-duodenal (de stres sau cu Helicobacter pylori)
constipație
gastro-enterocolite.
9. Anemie
Datorită faptului că fructele de cătină sunt bogate în fier și vitamina C, consumul de cătină este recomandat persoanelor care suferă de anemie carențială.
10. Rahitism
Conținutul în vitamina D și calciu recomandă cătina ca adjuvant în rahitism, nivel insuficient de vitamina D și hipocalcemie.
11. Alte carențe minerale și vitaminice, stări de astenie, convalescență
Asocierea de minerale și polivitamine fac din cătină un aliment ce susține refacerea organismului în diferite carențe, în stări de astenie sau convalescență. De asemenea, consumul de cătină este recomandat sportivilor de performanță și persoanelor care depun efort fizic intens.
12. Infecții bacteriene, virale și fungice
Cătina posedă o activitate antivirală, antibacteriană și antifungică cu spectru larg. Studiile au demonstrat o activitate de inhibare a unor germeni precum: E. coli, Shigella dysenteriae, Yersinia enterocolitica, Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori, Streptococcus pneumoniae, Candida albicans ș.a.
Consumul de cătină poate susține astfel organismul în afecțiuni precum:
pneumonie
bronșită
sinuzită
otită
amigdalită
enterocolită
infecție urinară
ulcer cu Helicobacter pylori
candidoză.
13. Susținerea sistemului imunitar
foto: istockphoto.com
Cătina este un bun imunomodulator datorită conținutului bogat de vitamina C, flavonoide și alți antioxidanți. Conținutul în aminoacizi susține sistemul imunitar în producerea de anticorpi.
Se poate administra pentru susținerea sistemului imunitar în prevenirea și tratarea gripei, precum și a altor afecțiuni infecțioase.
14. Afecțiuni oculare
Datorită conținutului ridicat de carotenoizi, proantocianidine, antioxidanți și acizi Omega, cătina
îmbunătățește vederea
ameliorează sindromul ochiului uscat
reduce riscul de cataractă
previne bolile oculare
încetinește progresia miopiei.
15. Afecțiuni cardio-vasculare
foto: istockphoto.com
Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați echilibrează sinteza de prostaglandine cu rol reglator al tensiunii arteriale. Un alt component activ cu rol protectiv cardiovascular identificat în cătină este isorhamnetina.
16. Protector al vaselor sanguine. Coagulare
Consumul de cătină reduce fragilitatea vasculară datorită, între altele, conținutului în vitamina C și rutin.
De asemenea, fructele de cătină conțin vitamina K, care are un rol deosebit de important în coagularea sângelui și previne calcifierea vaselor de sânge (și, implicit, hipertensiunea arterială).
17. Reduce nivelul colesterolului
Conținutul în acizi grași esențiali polinesaturați contribuie, de asemenea, la scăderea nivelului de colesterol și trigliceride din sânge și previne ateroscleroza.
Studii realizate pe șoareci obezi au demonstrat că un consum de infuzie din frunze de cătină reduce nivelul seric al colesterolului total și trigliceridelor, precum și grăsimea viscerală.
18. Acțiune antitumorală
Numeroși compuși regăsiți și în cătină sunt studiați ca având efecte antiproliferative tumorale sau de radioprotecție. Substanțe active precum kaempferol, quercetină și izorhamnetină, regăsite în cătină, protejează celulele de deteriorarea oxidativă care poate duce la mutații genetice și, în final, la cancer.
Consumul de cătină reduce riscul bolilor oncologice și susține organismul după chimio și radioterapie.
19. Ameliorează simptomele menopauzei
Consumul de cătină poate ameliora simptomele menopauzei. Fitohormonii conținuți în cătină susțin organismul femeilor postmenopauză și contribuie la scăderea riscului de osteoporoză și la reducerea atrofiei vaginale.
20. Susține fertilitatea
Prin conținutul său în vitamina E, cătina susține sistemul reproducător feminin și masculin, fiind recomandată în infertilitate.
21. Efect antiinflamator
Cătina este un bun antiinflamator, fapt care o recomandă în
parodontoză
gingivită
afecțiuni dermatologice
alergii
astm bronșic
reumatism.
foto: istockphoto.com
22. Afecțiuni ale pielii
Consumul de cătină are un efect protector asupra pielii împotriva efectelor nocive ale radiațiilor UVA și UVB și contribuie la regenerarea celulelor pielii prin refacerea barierei lipidice de la suprafața epidermei.
Uleiul de cătină aplicat extern
calmează iritațiile pielii
contribuie la vindecarea arsurilor solare sau postradioterapie
ajută la vindecarea rănilor și escarelor
previne și tratează acneea
are efect antirid
ameliorează psoriazisul
contribuie la vindecarea eczemelor
este benefic în dermatite.
23. Efect calmant
Conținutul în serotonină al cătinei, cunoscută drept ,,hormonul fericirii”, contribuie la îmbunătățirea stării psihice. În plus, cătina conține și aminoacidul esențial triptofan, folosit de organism pentru a produce serotonina și melatonina, consumul de alimente care conțin triptofan susținând acest proces. Complexul de vitamine B are, de asemenea, un rol important în buna funcționare a sistemului nervos.
foto: istockphoto.com
Cătina este recomandată astfel în:
stres
sindrom de burnout
anxietate
stări depresive
insomnie
stări de suprasolicitare intelectuală.
24. Neuroprotecție, îmbunătățirea memoriei și a cogniției
Unul din compușii flavonoizi conținuți în cătină – isorhamnetina – are efecte protectoare cerebrovasculare. Alături de isorhamnetină, vitaminele din grupul B care se regăsesc în cătină contribuie și ele la susținerea bunei funcționări a sistemului nervos.
Consumul de cătină este recomandat în
prevenirea bolilor neurodegenerative
Alzheimer
Parkinson
scleroză multiplă
îmbunătățirea memoriei.
25. Reumatism
Efectul antiinflamator al cătinei contribuie la diminuarea simptomelor din afecțiunile reumatice: reduce tumefierile articulare, diminuează durerile osteo-articulare și încetinește progresia bolii.
26. Obezitate
Conținutul în fibre și acizi grași polinesaturați contribuie la reglarea nivelului de grăsimi din sânge și la o bună funcționare a tractului digestiv, cu rol în menținerea unei greutăți corporale normale.
27. Diabet zaharat
Cătina conține substanțe cu efect hipoglicemiant, care o recomandă persoanelor ce suferă de diabet zaharat. Studiile efectuate au demonstrat că un consum regulat de cătină poate stabiliza hiperglicemia postprandială, combate hipoglicemia ulterioară și îmbunătăți profilul glicemic.
28. Alcoolism, tabagism
Cătina este recomandată persoanelor care consumă tutun și alcool, contribuind la diminuarea consecințelor negative ale intoxicării organismului cu aceste substanțe (prin conținutul său bogat în antioxidanți). Cătina diminuează toxicitatea hepatică a alcoolului și reprezintă o sursă de vitamine, minerale și aminoacizi, necesare organismelor care duc un mod de viață nesănătos.
29. Păr frumos
Bogăția de substanțe active prezente în cătină, în special mineralele, contribuie la aspectul sănătos al scalpului și al firului de păr.
Uleiul de cătină poate fi folosit și ca mască pentru păr, singur sau alături de alte ingrediente cosmetice.
30. Unghii sănătoase
Cătina este benefică și pentru unghii. Uleiul de cătină poate reprezenta un tratament pentru reducerea exfolierii unghiilor. Datorită proprietăților antifungice, contribuie la menținerea unui aspect sănătos al unghiilor și la prevenirea sau tratarea onicomicozelor.
***
Cum consumăm cătina?
foto: istockphoto.com Sea buckthorn frozen in pieces of ice, macro. Healthy organic food.
De la cătină se pot utiliza fructele, frunzele, mlădițele, semințele și scoarța.
Fructele se pot consuma proaspete, uscate sau congelate sub formă de ceai, suc, sirop, gem, vin, tinctură. Uscate, se pot măcina și consuma sub formă de pulbere. O altă modalitate de consum este prin adăugarea fructelor în fursecuri, prăjituri, smoothie, shake-uri, înghețată.
Uleiul de cătină poate fi preparat din fructe sau semințe.
Uleiul din semințe de cătină se folosește pentru uz extern, diluat cu alte uleiuri vegetale, ca hidratant și calmant în iritații ale pielii, acnee, cuperoză, răni, arsuri, ten ridat sau ca protector solar.
Uleiul din fructe de cătină se folosește atât pentru uz intern, cât și extern în afecțiunile enumerate.
Infuzia din frunze de cătină reprezintă o sursă de vitamine, antioxidanți, aminoacizi, acizi grași și minerale. Se consumă ca tonic general, pentru reglarea tensiunii arteriale, scăderea colesterolului, susținerea sistemului imunitar, în afecțiuni hepatice, anemie, stări alergice, afecțiuni ale pielii.
Tinctura de cătină se prepară prin macerarea alcoolică a fructelor, crenguțelor sau scoarței.
Extractul din muguri de cătină este recomandat în susținerea sistemului imunitar, anemie, anorexie, ca tonic al sistemului nervos, în situații de suprasolicitare fizică și psihică.
De asemenea, cătina se comercializează sub formă de capsule cu ulei sau pulbere din fructe, consumul fiind indicat în perioade de convalescență, astenie fizică și psihică, precum și în toate afecțiunile menționate mai sus.
Unguentul pe bază de cătină are acțiune emolientă, cicatrizantă, antiseptică și este recomandat în eczeme, acnee, arsuri, degerături, hemoroizi, psoriazis.
Administrarea produselor din cătină va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de afecțiunile existente.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Ovidiu Bojor, Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, 2003.
2. Mihaela Temelie, Enciclopedia plantelor medicinale spontane din România, Rovimed Publishers, 2017.
3. De Seta F, Caruso S, Di Lorenzo G, Romano F, Mirandola M, Nappi RE. Efficacy and safety of a new vaginal gel for the treatment of symptoms associated with vulvovaginal atrophy in postmenopausal women: A double-blind randomized placebo-controlled study. Maturitas. 2021 May;147:34-40. doi: 10.1016/j.maturitas.2021.03.002. Epub 2021 Mar 4. PMID: 33832645.
4. Dupak R, Hrnkova J, Simonova N, Kovac J, Ivanisova E, Kalafova A, Schneidgenova M, Prnova MS, Brindza J, Tokarova K, Capcarova M. The consumption of sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) effectively alleviates type 2 diabetes symptoms in spontaneous diabetic rats. Res Vet Sci. 2022 Aug 31;152:261-269. doi: 10.1016/j.rvsc.2022.08.022. Epub ahead of print. PMID: 36063603.
5. Galitsyn, G. U., KreymeGalitsyn, G. U., Kreymer, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.r, V. K., Lomovsky, O. I., & Lomovsky, I. O. (2013). Seabuckthorn as a source of Serotonin. Cortex, 1, 3-6.
6. Gong G, Guan YY, Zhang ZL, Rahman K, Wang SJ, Zhou S, Luan X, Zhang H. Isorhamnetin: A review of pharmacological effects. Biomed Pharmacother. 2020 Aug;128:110301. doi: 10.1016/j.biopha.2020.110301. Epub 2020 Jun 2. PMID: 32502837.
7. Guo C, Han L, Li M, Yu L. Seabuckthorn (Hippophaë rhamnoides) Freeze-Dried Powder Protects against High-Fat Diet-Induced Obesity, Lipid Metabolism Disorders by Modulating the Gut Microbiota of Mice. Nutrients. 2020 Jan 20;12(1):265. doi: 10.3390/nu12010265. PMID: 31968607; PMCID: PMC7020008.
8. Janceva S, Andersone A, Lauberte L, Bikovens O, Nikolajeva V, Jashina L, … & Krasilnikova J (2022). Sea buckthorn (Hippophae rhamnoides) waste biomass after harvesting as a source of valuable biologically active compounds with nutraceutical and antibacterial potential. Plants, 11(5), 642.
9. Jaśniewska A, Diowksz A. Wide Spectrum of Active Compounds in Sea Buckthorn (Hippophae rhamnoides) for Disease Prevention and Food Production. Antioxidants (Basel). 2021 Aug 12;10(8):1279. doi: 10.3390/antiox10081279. PMID: 34439527; PMCID: PMC8389226.
10. Lee HI, Kim MS, Lee KM, Park SK, Seo KI, Kim HJ, Kim MJ, Choi MS, Lee MK. Anti-visceral obesity and antioxidant effects of powdered sea buckthorn (Hippophae rhamnoides L.) leaf tea in diet-induced obese mice. Food Chem Toxicol. 2011 Sep;49(9):2370-6. doi: 10.1016/j.fct.2011.06.049. Epub 2011 Jun 23. PMID: 21723364.
11. Olas B, Skalski B, Ulanowska K. The Anticancer Activity of Sea Buckthorn [Elaeagnus rhamnoides (L.) A. Nelson]. Front Pharmacol. 2018 Mar 15;9:232. doi: 10.3389/fphar.2018.00232. PMID: 29593547; PMCID: PMC5861756.
12. Ren R, Li N, Su C, Wang Y, Zhao X, Yang L, Li Y, Zhang B, Chen J, Ma X. The bioactive components as well as the nutritional and health effects of sea buckthorn. RSC Adv. 2020 Dec 17;10(73):44654-44671. doi: 10.1039/d0ra06488b. PMID: 35516250; PMCID: PMC9058667.
13. Zielińska A, Nowak I. Abundance of active ingredients in sea-buckthorn oil. Lipids Health Dis. 2017 May 19;16(1):95. doi: 10.1186/s12944-017-0469-7. PMID: 28526097; PMCID: PMC5438513.
Uleiul rămas în gospodărie după gătit nu trebuie aruncat!
Aruncarea sa este nocivă pentru mediul înconjurător, 1 litru de ulei aruncat poluând un milion de litri de apă.
În prezent există numeroase campanii de colectare a uleiului uzat, în schimbul căruia puteți primi ulei proaspăt, apă sau detergent de vase.
De asemenea, există organizații care colectează uleiul uzat și confecționează lumânări din el, oferind astfel locuri de muncă pentru persoane vulnerabile.
Dar uleiul uzat poate fi refolosit și în propria gospodărie și transformat în lucruri frumoase și utile, precum săpun de casă sau lumânări.
Rețeta pentru lumânări din ulei uzat o găsiți aici:
În acest material vă prezint posibilitatea de transformare a uleiului uzat în săpun de casă.
Ingrediente și materiale necesare:
foto: istockphoto.com
1 litru apă
400 g sodă caustică (hidroxid de sodiu de puritate 98%)
3 litri ulei uzat
5 linguri bicarbonat de sodiu
+/- uleiuri esențiale
vas de fontă cu capacitate de 5 litri sau mai mult
mănuși de unică folosință
mască medicală
ochelari de protecție
halat cu mânecă lungă sau haine cu mâneci lungi și șorț de protecție
mixer vertical
termometru
castron
spatulă/lingură de lemn pentru amestecat
forme pentru turnarea săpunului
o cană cu oțet (pentru neutralizarea sodei în cazul unui accident)
Mod de preparare:
foto: istockphoto.com
Metoda aceasta de preparare a săpunului de casă este numită preparare la rece.
Înainte de a lucra cu soda caustică trebuie să știm că această acțiune trebuie să se desfășoare într-o cameră bine aerisită și cu multă prudență, acest proces presupunând degajare de vapori toxici și obținerea unui lichid fierbinte fără proces de fierbere, cu risc de arsuri. Din acest motiv, este recomandat să nu fie copii sau animale de companie prin preajmă în timpul preparării săpunului de casă. Și tot pentru protecție, mai ales în primele încercări, se recomandă folosirea mănușilor de protecție, a unui șorț sau halat cu mâneci lungi și chiar a unei măști și a ochelarilor.
Prepararea săpunului nu se va face în vase de plastic! Cele mai recomandate sunt vasele de fontă sau inox. Vasele emailate se pot fisura din cauza creșterii bruște a temperaturii în momentul dizolvării sodei. Vasele din plastic se pot topi. Este recomandat ca ustensilele folosite la prepararea săpunului să fie utilizate doar în acest scop.
Este bine să avem la îndemână pe parcursul acestui proces o cană cu oțet: în cazul unui accident, oțetul neutralizează soda caustică.
Într-un vas de inox sau fontă punem cantitatea necesară de apă, după care turnăm încet, amestecând continuu, fulgii de sodă caustică.
Întotdeauna turnăm soda în apă nu apa peste sodă!!!
În timp ce soda se topește lichidul obținut devine fierbinte. Amestecăm continuu, încet, până se topește toată soda. Așteptăm să se răcească puțin soda, apoi turnăm încet uleiul uzat peste soda topită și amestecăm ușor la început, pentru omogenizare. Uleiul trebuie să fie la temperatura camerei sau încălzit la aproximativ 40৹C. Apoi vom utiliza un mixer vertical, cu ajutorul căruia amestecăm 5-10 minute, până când compoziția noastră dobândește consistența unei smântâni subțiri sau a aluatului de clătite puțin mai gros. La final putem adăuga și bicarbonatul de sodiu care are rolul de a albi săpunul obținut. Tot acum putem adăuga și uleiul sau uleiurile esențiale. Procesul de amestecare este important pentru a omogeniza ingredientele și a obține un săpun cu consistență fermă.
Mai ales la început este posibil, din anumite motive, să nu ne reușească compoziția corectă și să obținem un săpun mai moale sau prea uscat. Avem câteva metode relativ ușoare de a ne verifica la finalul procesului și de a putea ajusta compoziția: luăm cu o lingură o picătură din compoziție și o aplicăm pe deget:
– dacă amestecul nostru dobândește consistența unei picături de ceară în timp ce se usucă pe deget, înseamnă că am obținut o compoziție corectă
– dacă amestecul se întărește imediat, dar dobândește un aspect ramificat, înseamnă că am pus în compoziție prea multă sodă și putem adăuga încă puțin ulei
– dacă amestecul lasă pe degetul nostru o urmă grasă, unsuroasă, înseamnă că am pus prea puțină sodă și mai trebuie completat cu sodă.
Compoziția obținută se toarnă apoi încet în forme de silicon pentru săpun sau în alte recipiente pe care le avem la îndemână: cutii de iaurt, înghețată etc.
Săpunul se lasă în aceste recipiente pentru o săptămână, după care se scoate, se feliază și se lasă în repaus timp de aproximativ o lună. Acest repaus este necesar pentru omogenizarea ingredientelor componente.
Spa concept with candle, rosemary, towels, soap, massage oilclose up of a group of handmade herbal white square soap blocks with jasmine essential oil in ceramic bowlOrganic Natural Soap BarsA woman makes handmade natural soap.The finished soap is cut into pieces using special machine. Home spa. Small business.Organic Natural Soap BarsDirectly above shot of large group of handmade soaps from natural oils
foto: istockphoto.com
Acest săpun poate fi folosit pentru spălarea rufelor. Pentru că majoritatea avem mașini de spălat rufe automate și nu mai spălăm de mână, din blocurile de săpun de casă putem prepara detergent lichid de rufe. Săpunul se rade pe răzătoare și se amestecă apoi cu apă, până obținem un lichid de consistență ușor vâscoasă. Detergentul astfel obținut îl turnăm în recipiente goale de detergent lichid sau în sticle și îl folosim la spălatul rufelor. Rufele nu vor avea un miros deosebit, vor mirosi doar a proaspăt, a curat. Dacă doriți un plus de parfum, puteți completa la fiecare spălare cu câteva picături de ulei esențial în compartimentul pentru balsam de rufe.
Dacă considerați utile informațiile din acest articol, puteți lăsa un comentariu, like sau puteți distribui mai departe conținutul către prietenii dumneavoastră.
Reusing old candles leftovers and making melting a new one: various ingredients on table: candle wicks, glass jar, old candles wax, aroma oil. New candle in glass in center. foto: istockphoto.com
Dacă obișnuiți să vă răsfățați cu lumânări parfumate, nu aruncați resturile de ceară care rămân după arderea lor. Aceste resturi de ceară le putem topi și crea noi acasă alte lumânări în culoarea, forma și cu mirosul pe care îl dorim. Este o activitate ușoară, care ne poate deconecta de la momentele stresante de peste zi, o activitate pe care o putem face împreună cu ceilalți membri ai familiei.
Ingrediente și materiale necesare
old candle pieces for making new ones as a recycling project theme. foto: istockphoto.com
Resturi de lumânări
fulgi de ceară de soia sau ceară de albine (doar dacă nu avem suficiente resturi de lumânări)
fitiluri
ulei esențial (opțional)
pigment colorant (opțional)
borcănașe/pahare de sticlă sau alte recipiente
Mod de preparare
Topim resturile de lumânări pe bain-marie, amestecând încet și extragem resturile de fitil sau capsele-suport. Dacă nu avem suficiente lumânări uzate, putem completa cu ceară de soia sau ceară de albine, pe care le adăugăm împreună cu resturile de ceară și amestecăm încet până se topește toată cantitatea.
După ce ceara s-a topit, oprim sursa de căldură și așteptăm să se răcească puțin (nu foarte mult, pentru că începe să se solidifice). Dacă avem posibilitatea să măsurăm temperatura pentru turnare, atunci aceasta trebuie să fie în jurul valorii de 60-70°C.
Cât timp așteptăm putem cerui fitilurile, dacă nu sunt ceruite.
Fitilurile
În ce privește fitilurile, există mai multe modalități de a le atașa lumânării, în funcție de timp, preferințe și aparatura disponibilă.
Fitilurile se pot cumpăra gata cerate sau le ceruim noi.
Dacă fitilul este neceruit, va trebui să ne ocupăm de acest aspect imediat după topirea cerii. Ceruirea unui fitil se face în modul următor: se înmoaie sfoara fitilului în fulgii de ceară topiți pe o dimensiune măsurată mai lungă decât înălțimea recipientului. Apoi fitilul se taie și se depune pe o suprafață plană (farfurie, tocător, hârtie de copt). Ceara se întărește imediat și fitilurile vor căpăta un aspect ferm, fără a se îndoi când sunt ținute la verticală. Vom repeta procedura pentru câte fitiluri sunt necesare. Atunci când tăiem fitilul, luăm în calcul faptul că acesta va fi cu jumătate de cm – 1 cm mai lung față de marginea superioară a cerii. Dacă achiziționăm fitil gata ceruit, nu vom avea de făcut decât să tăiem bucăți la dimensiunea corespunzătoare.
Există fitiluri de grosime diferită. Alegerea tipului de fitil se face în funcție de tipul de ceară folosit. Astfel, pentru lumânările din ceară naturală fitilul necesită o grosime mai mare decât pentru lumânările confecționate din parafină. Pentru a ne da seama de tipul de fitil necesar, după 24 de ore de la confecționarea lumânării, se realizează așa-numitul test de ardere. Un fitil prea gros va determina o ardere accelerată și va genera funingine, în timp ce un fitil prea subțire va genera o flacără slabă și, pe măsură ce lumânarea arde, se va afunda și se va stinge. Capsele-suport pentru fitil au orificiul cu diametre diferite, pentru fitilurile de diferite grosimi.
Există și fitiluri din lemn, cu lățimi diferite, adaptate diametrului recipientului folosit. Acestea se achiziționează cu suport special. Pentru o ardere mai bună, fitilurile din lemn pot fi înmuiate (înainte de plasarea în recipient) în ulei de măsline.
Bineînțeles, că nu veți ști de la început toate aceste lucruri și nu veți nimeri uneori din prima proporțiile. Dacă însă vă pasionează confecționarea lumânărilor, cu timpul vă veți familiariza cu procedura și veți ști când un fitil nu e potrivit.
A close up image of pouring melted candle wax into glass molds. foto: istockphoto.com
Achiziționarea fitilurilor se face din magazinele de profil concomitent cu niște capse-suport de metal. Fitilul se poziționează în capsă, iar capsa se atașează de fundul recipientului ales pentru noua lumânare. Pentru a fi siguri că rămâne centrată, putem lipi capsa cu un pistol cu silicon sau o putem fixa cu benzi dublu-adezive tip buline. O altă modalitate, puțin mai migăloasă, este picurarea de puțină ceară în interiorul recipientului și fixarea capsei prin întărirea cerii.
Fitilul se menține, până la întărirea cerii, centrat în recipient cu ajutorul unei cleme de rufe sau agrafe.
Uleiuri esențiale și pigment
După ceruirea fitilurilor, înainte de a turna ceara topită în recipiente, putem adăuga opțional uleiul/uleiurile esențiale alese. Adăugarea uleiului esențial pentru un miros plăcut al lumânărilor reprezintă însă și ea o mică provocare. Dacă se adaugă prea mult ulei esențial, va apărea ulterior după întărirea amestecului fenomenul de „transpirație”. Deci, este important să nu punem prea mult ulei esențial. Raportul ar trebui să fie cam de 5-10 % ulei esențial la cantitatea totală de ceară topită. De exemplu, la o cantitate de ceară de aproximativ 500 g, numărul maxim de picături de ulei esențial va fi 50.
Putem folosi ulei esențial de: lavandă, portocală, lămâie, arbore de ceai, tămâie, mentă, ylang-ylang sau orice alt ulei esențial dorim. Pentru sănătatea noastră, este important să alegem uleiuri esențiale de calitate, chiar dacă nu miros la fel de puternic ca parfumurile sau uleiurile parfumate sintetice.
Tot acum se poate adăuga și pigment mineral pentru colorarea cerii, dacă se dorește. Pentru o cantitate de aproximativ 500 g ceară avem nevoie de aproximativ 1 g pigment. Depinde însă și de intensitatea culorii pe care o dorim.
Unele persoane aleg pentru culoare să radă creioane cerate în ceară în timp ce se topește pe bain-marie. Personal, prefer să adaug pigmenți minerali naturali sau să nu adaug deloc, pentru că nu știu ce substanțe au fost adăugate la colorarea creioanelor și nu doresc să inhalez substanțe toxice.
Turnare
Handmade candle made with bees wax and lavender flower. foto: istockphoto.com
Amestecul astfel obținut se toarnă încet, de la o distanță mică, în recipientele pregătite în prealabil. Putem alege borcane sau pahare de diferite dimensiuni și modele sau culori, după preferințe. O alternativă este folosirea altor recipiente pe care le putem recicla: căni de cafea descompletate, bomboniere, jumătăți de nuci de cocos, forme de silicon pentru brioșe etc. Dacă această activitate devine una constantă, putem apela pentru un farmec în plus, la matrițele speciale din silicon pentru turnarea lumânărilor. Important este ca recipientele să fie curate și uscate atunci când turnăm amestecul în ele.
Lumânările vor fi lăsate să se răcească lent. Nu le vom pune, de exemplu la frigider. De ce? Pentru că o răcire rapidă va determina desprinderea lumânării de peretele recipientelor și apariția grunjilor.
Lumânările pot fi folosite de obicei după 24 ore. Totuși, pentru o mai bună încorporare a ingredientelor (maturare) și pentru un parfum mai pregnant, se recomandă aprinderea lor după aproximativ două săptămâni de la preparare. Dacă folosim borcane, acestea pot fi închise cu capac, pentru a nu se pierde din parfum.
Reciclează!
homemade scented multicoloured beige candle in mason jar with gray knit sweaters in a wooden box. Handmade craft organic gift. Monochrome product advertisementTrendy Soy Wax Cube Bubble Candle on light background, Interior object, HandmadeWooden table filled with essential oils bottles, aromatic herbs, scented spices, dried flowers, incense sticks, candles for aromatherapy, body care and well being. Natural eco home decor, succulent plant, candles, towels on table.Two organic wax candles in glass jar with dry purple flowers hand made on white background. Aroma candlesEcological and vegan handmade candle on a white background with dry flowers in a glass made of concrete. Soy or coconut candle with a wooden wick.“Three candles on table with flower, plants, and window.”Yellow and pink aroma candles with tulips in dark wooden oriental box.a pile of breakable and fragile pastel teacups balancing one on top of each other on top on a white table in front of a light blue backgroundClose-up cropped shot of unrecognizable female artisan taking beautiful white piece of author candle out of silicone mold. Process of making handmade natural candle at workshop.Soy candle handmade with flowers. Beautiful handmade candle. Relaxation atmosphere. Luxurious lifestyle. Selective focus
foto: istockphoto.com
Nu doar resturile de ceară le putem recicla.
Putem recicla și recipientele în care vom turna ceara: borcănașele de la iaurturi, sosuri sau piure de fructe pentru bebeluși ori pahare de la alte lumânări folosite. O altă sugestie este folosirea fie a ceștilor de cafea descompletate, fie a unor boluri, bomboniere, scrumiere ori a cojilor de nuci de cocos, a formelor de silicon pentru brioșe. Se pot folosi chiar cutii de conserve, pe care le putem decora. După arderea lumânărilor, toate recipientele pot fi refolosite.
Ateliere copii
Această activitate se poate realiza cu succes în familie sau în diverse întruniri cu copii cu vârste de la aproximativ 5 ani în sus. Recipientele sau lumânările pot fi decorate cu abțibilduri, condimente, flori sau frunze uscate, markere permanente, panglici de diverse culori, pentru a face activitatea cât mai atractivă și lumânările cât mai aspectuoase.
Feedback
Dacă îți place să faci lumânări sau alte lucruri home-made, te aștept în comentarii cu pozele reușitelor tale.
Handmade elegant candle in modern style, beautiful shape. Home decor. foto: istockphoto.com
Cu siguranță în fiecare gospodărie rămâne ulei după gătit. Chiar dacă mâncăm sănătos, măcar din când în când ne răsfățăm cu o porție de cartofi prăjiți. Majoritatea aruncăm uleiul după prăjit, dar acest gest este extrem de nociv pentru mediul înconjurător. 1 litru de ulei uzat aruncat poluează un milion de litri de apă!
În acest articol vă ofer o soluție practică de a recicla uleiul uzat, de a proteja mediul înconjurător, dar și de a confecționa ceva util și plăcut.
Ingrediente și materiale necesare:
Ingredients for homemade candle foto: istockphoto.com
400 ml ulei uzat
100 g fulgi de ceară de soia
25 g fulgi de ceară de albine (opțional)
5 fitiluri ceruite
30-50 picături ulei esențial (opțional)
1g pigment colorant (opțional)
5 borcănașe/pahare de sticlă cu capacitatea de aproximativ 100 ml
Mod de preparare:
Într-un recipient cu capacitate de 1-2 l turnăm uleiul folosit, strecurat în prealabil, pentru a nu avea impurități.
Woman working on Home Made Candle. foto: istockphoto.com
Fulgii de ceară se topesc pe bain-marie, amestecând încet.
Atenție! Dacă nu avem fitiluri ceruite, acesta este momentul în care trebuie să le ceruim. Găsiți informațiile necesare despre fitiluri mai jos.
După ce fulgii de ceară s-au topit, se așteaptă să se răcească puțin, amestecând din când în când, apoi se toarnă încet peste ulei, amestecând continuu câteva minute.
Timpul de așteptare pentru răcire nu va fi prea mare, deoarece compoziția va începe să se solidifice. Dacă avem posibilitatea să măsurăm temperatura pentru turnare, atunci aceasta trebuie să fie în jurul valorii de 60-70°C.
După omogenizare putem adăuga opțional uleiul/uleiurile esențiale alese. Adăugarea uleiului esențial pentru un miros plăcut al lumânărilor reprezintă însă și ea o mică provocare. Dacă se adaugă prea mult ulei esențial, va apărea ulterior după întărirea amestecului așa-numitul fenomen de „transpirație”. Deci, este important să nu punem prea mult ulei esențial. Raportul ar trebui să fie cam de 5-10 % ulei esențial la cantitatea totală de ceară topită. De exemplu, la amestecul nostru care are aproximativ 500 g, numărul maxim de picături de ulei esențial va fi 50.
Putem folosi ulei esențial de: lavandă, portocală, arbore de ceai, tămâie, mentă, ylang-ylang, geraniu, trandafir sau orice alt ulei esențial dorim. Pentru sănătatea noastră, este important să alegem uleiuri esențiale de calitate, chiar dacă nu miros la fel de puternic ca parfumurile sau uleiurile parfumate sintetice.
Se poate adăuga și pigment mineral pentru colorarea cerii, dacă se dorește. În activitățile cu copiii putem adăuga și puțin sclipici. Pigmentul și sclipiciul se vor adăuga tot acum, înainte de turnarea în recipiente. Pentru o cantitate de aproximativ 500 g ceară avem nevoie de aproximativ 1 g pigment. Depinde însă și de intensitatea culorii pe care o dorim.
După omogenizarea amestecului ne ocupăm de punerea fitilurilor în borcan.
Creative occupation of candle making showing the pouring of liquid wax into jars. foto: istockphoto.com
Apoi amestecul obținut se toarnă încet, de la o distanță mică, în borcănașele pregătite în prealabil (pentru a preveni apariția bulelor de aer și un aspect grunjos, nu tocmai plăcut al lumânării).
Putem alege borcane de diferite dimensiuni și modele sau culori, după preferințe. Important este ca recipientele să fie curate și uscate atunci când turnăm amestecul în ele.
Fitilurile
În ce privește fitilurile, există mai multe modalități de a le atașa lumânării, în funcție de timp, preferințe și aparatura disponibilă.
Fitilurile se pot cumpăra gata cerate sau le ceruim noi.
Dacă fitilul este neceruit, va trebui să ne ocupăm de acest aspect imediat după topirea fulgilor de ceară. Ceruirea unui fitil se face în modul următor: se înmoaie sfoara fitilului în fulgii de ceară topiți (înainte de a turna fulgii topiți în uleiul uzat!) pe o dimensiune măsurată mai lungă decât înălțimea borcanului. Apoi fitilul se taie și se depune pe o suprafață plană (farfurie, tocător, hârtie de copt). Ceara se întărește imediat și fitilurile vor căpăta un aspect ferm, fără a se îndoi când sunt ținute la verticală. Vom repeta procedura pentru câte fitiluri sunt necesare. Atunci când tăiem fitilul, luăm în calcul faptul că acesta va fi cu jumătate de cm – 1 cm mai lung față de marginea superioară a cerii.
Există fitiluri de grosime diferită. Alegerea tipului de fitil se face în funcție de tipul de ceară folosit. Astfel, pentru lumânările din ceară naturală fitilul necesită o grosime mai mare decât pentru lumânările confecționate din parafină. Pentru a ne da seama de tipul de fitil necesar, după 24 de ore de la confecționarea lumânării, se realizează așa-numitul test de ardere. Un fitil prea gros va determina o ardere accelerată și va genera funingine, în timp ce un fitil prea subțire va genera o flacără slabă și, pe măsură ce lumânarea arde, se va afunda și se va stinge. Capsele-suport pentru fitil au orificiul cu diametre diferite, pentru fitilurile de diferite grosimi.
Bineînțeles, că nu veți ști de la început toate aceste lucruri și nu veți nimeri uneori din prima proporțiile. Dacă însă vă pasionează confecționarea lumânărilor, cu timpul vă veți familiariza cu procedura și veți ști când un fitil nu e potrivit.
A close up image of pouring melted candle wax into glass molds. foto: istockphoto.com
Achiziționarea fitilurilor se face din magazinele de profil concomitent cu niște capse-suport de metal. Fitilul se poziționează în capsă, iar capsa se atașează de fundul borcanului de sticlă. Pentru a fi siguri că rămâne centrată, putem lipi capsa cu un pistol cu silicon sau o putem fixa cu benzi dublu-adezive tip buline. O altă modalitate, puțin mai migăloasă, este picurarea de puțină ceară în interiorul borcanului și fixarea capsei prin întărirea cerii.
Fitilul se menține, până la întărirea cerii, centrat în borcan cu ajutorul unei cleme de rufe sau agrafe.
Există și fitiluri din lemn, cu lățimi diferite, adaptate diametrului recipientului folosit. Acestea se achiziționează cu suport special. Pentru o ardere mai bună, fitilurile din lemn pot fi înmuiate (înainte de plasarea în recipient) în ulei de măsline.
Lumânările vor fi lăsate să se răcească lent. Nu le vom pune, de exemplu la frigider. De ce? Pentru că o răcire rapidă va determina desprinderea lumânării de peretele borcanelor și apariția grunjilor.
Lumânările pot fi folosite de obicei după 24 ore. Totuși, pentru o mai bună încorporare a ingredientelor (maturare) și pentru un parfum mai pregnant, se recomandă aprinderea lor după aproximativ două săptămâni de la preparare. Borcanele pot fi închise cu capac, pentru a nu se pierde din parfum.
Lumânările obținute din ulei uzat și fulgi de ceară vegetală conferă produsului finit o textură ușor cremoasă, spre deosebire de lumânările din parafină, care au o textură mai fermă.
Reciclează!
Se poate utiliza și ulei nefolosit, dar scopul acestui demers este de a recicla și de a proteja mediul: 1 litru de ulei uzat aruncat poluează un milion de litri de apă.
Dacă ai ulei uzat și nu dorești să confecționezi lumânări sau săpun de casă, îl poți preda în centrele care se ocupă cu colectarea lui sau în supermarketurile care oferă la schimb ulei proaspăt, detergent de vase sau apă îmbuteliată.
De asemenea, putem recicla borcănașele de la iaurturi sau piure de fructe pentru bebeluși ori pahare de la alte lumânări folosite. O altă sugestie este folosirea fie a cănilor de cafea descompletate, fie a unor castronașe sau bomboniere ori a cojilor de nuci de cocos. După arderea lumânărilor, toate recipientele pot fi refolosite.
Dacă avem prin casă lumânări vechi, după topirea lor, putem extrage fitilurile pe care le putem refolosi dacă au dimensiuni corespunzătoare.
Soy candle handmade with flowers. Beautiful handmade candle. Relaxation atmosphere. Luxurious lifestyle. Selective focusHandmade soy candles of unique design, with different colors, in the glass. Relaxation atmosphere. Luxurious lifestyle. Selective focusHandmade soy candles of unique design, with different colors, in the glass. Relaxation atmosphere. Luxurious lifestyle. Selective focus
foto: istockphoto.com
Ateliere copii
Această activitate se poate realiza cu succes în diverse întruniri cu copii cu vârste de la aproximativ 5 ani în sus. Borcănașele pot fi decorate cu abțibilduri, flori sau frunze uscate, markere permanente, panglici de diverse culori, pentru a face activitatea cât mai atractivă.
Feedback
Dacă îți place să faci lumânări sau alte lucruri home-made, te aștept în comentarii cu pozele reușitelor tale.
Febra reprezintă poate cel mai frecvent motiv pentru care părinții se prezintă cu copiii la medic. Ea nu este o boală, ci reprezintă un simptom, cel mai adesea al unei infecții.
Ea poate fi definită potrivit OMS ca fiind creșterea temperaturii corpului peste 38৹C măsurat intrarectal sau 37,5৹C axilar.
Temperatura normală a corpului uman este situată în jurul valorii de 37৹C (36,4-37৹C), înregistrând anumite variații în cursul zilei și în funcție de vârstă; de obicei aceste variații sunt în jur de 0,5৹C, cu o valoare a temperaturii mai mare spre seară.
Există mai multe modalități de măsurare a temperaturii și mai multe tipuri de termometre.
Termometrul poate fi:
Close-up hand holding on thermometer for checking patient.Woman hands holding a medicine digital thermometer with high body temperature measurement on light background. Fever, flu illness and coronovirus desease symptoms concept.Healthcare worker checking body temperature of a young sick man with contactless digital infrared thermometer.asian female doctor wearing gloves and isolation mask is using infrared forehead thermometer gun to check little boy temperature for virus covid-19 symptomsA happy young child gets a check up from the doctorfoto: istockphoto.com
clasic, cu alcool sau galinstan (similar celui cu mercur, care a fost retras de pe piață datorită potențialului toxic în cazul spargerii)
digital, cu baterii, asemănător termometrului clasic
digital non-contact, cu senzor infraroșu (tip pistol)
digital, tip suzetă
tip benzi/plasture (conțin cristale lichide care își modifică culoarea în funcție de temperatură; sunt de multe ori concepute într-un design atractiv pentru copii).
Temperatura poate fi înregistrată:
foto: istockphoto.com
intrarectal
Termometrul digital (spălat și dezinfectat înainte și după fiecare utilizare) se introduce ușor la nivelul rectului (până când vârful argintiu al termometrului nu este vizibil) și se menține 1-2 minute. La temperatura înregistrată intrarectal scădem 0,5৹C. De exemplu, dacă termometrul ne afișează 38,5৹C intrarectal, înseamnă că temperatura corpului este 38৹C. Această metodă este considerată cea mai exactă (temperatura variază în diferite regiuni ale corpului) și este folosită cu predilecție în cazul sugarilor și copiilor mici. Poate fi utilizat și termometrul clasic, dar acesta necesită un timp mai lung (aproximativ 5 minute) pentru înregistrarea temperaturii și uneori copiii nu stau liniștiți iar părintele este stresat. În plus, acesta trebuie scuturat viguros, uneori de mai multe ori consecutiv, pentru revenirea la temperatura sub 36৹C ca să putem avea o măsurătoare corectă.
Există unele opinii care nu sunt de acord cu formularea de a ,,scădea” 0,5৹C consecutiv măsurării temperaturii rectal, pe motivul că induce părinților confuzie. Dacă nu folosim această ,,corecție”, atunci trebuie doar să reținem faptul că se consideră febră creșterea temperaturii corpului peste 38৹C măsurat intrarectal sau 37,5৹C axilar (ceea ce este de fapt același lucru, formulat altfel – ideea principală este de a determina corect temperatura și de a iniția măsurile ce se impun la momentul oportun, nu de a ne măsura orgoliile medico-științifice). Sau, considerăm febră temperatura de 38৹C în orice zonă a corpului o măsurăm.
axilar (subraț)
Termometrul se plasează la nivelul subrațului și va fi susținut cu ajutorul brațului care va fi menținut lipit de corp (copiii mici vor fi supravegheați atent pentru a avea garanția că termometrul a fost menținut corect și temperatura înregistrată este reală). Dacă avem un termometru clasic, acesta va fi menținut aproximativ 5 minute, iar dacă utilizăm un termometru digital, vom aștepta semnalul sonor al acestuia.
la nivelul urechii (intraauricular)
Termometrele pentru ureche permit o măsurătoare rapidă, funcționând cu un sistem pe bază de infraroșii. Ele sunt special concepute în acest sens, având vârful cu dimensiuni adaptate pentru a nu leza timpanul, astfel încât NU încercați să folosiți un termometru clasic pentru a lua temperatura la nivelul urechii!
la nivelul frunții
Temperatura la nivelul frunții poate fi luată cu termometre tip pistol sau cu termometre sub formă de benzi.
la nivelul gurii
Termometrul folosit poate fi unul clasic sau digital. Spălat și dezinfectat înainte, el va fi plasat sub limbă, menținând gura închisă pe parcursul măsurării temperaturii. Metoda nu este recomandată copiilor mici (sub 5-6 ani) care nu pot înțelege procedura și care pot plimba termometrul prin gură sau, mai grav, îl pot mușca și sparge. Tot la nivelul gurii sunt utilizate la sugari termometrele tip suzetă.
tactil
Un alt mod de măsurare a temperaturii copilului, frecvent întâlnit, este cel tactil – prin punerea mâinii examinatorului pe corpul copilului. Această metodă nu este recomandată, fiind subiectivă și influențată de temperatura corpului persoanei care dorește să ia astfel temperatura copilului. Oricum, această modalitate nu ne poate oferi o valoare precisă a temperaturii. Poate fi utilă în situații în care nu avem la dispoziție un termometru și în acest caz se recomandă verificarea temperaturii pielii pe abdomen sau spate.
Astfel, în funcție de modalitatea de măsurare a temperaturii, se consideră general acceptat febră temperatura ce depășește
– 37,5৹C axilar și auricular
– 37,8৹C pe cale orală
– 38৹C intrarectal.
Deoarece există diferențe între societățile de pediatrie din lume și ghidurile diferă de la o țară la alta, putem rămâne la valoarea de 38৹C considerată febră. Recomandările sunt aceleași și depind nu atât de valoarea temperaturii, cât de starea copilului.
Există câteva reguli pentru a avea o temperatură înregistrată cât mai corectă:
– nu se ia temperatura după efort fizic (este mai crescută fiziologic)
– nu se ia temperatura după ce copilul a făcut baie
– rectal, nu se măsoară imediat după ce copilul a avut o emisie de scaun
– oral, nu se măsoară după ce copilul tocmai a mâncat sau a băut un lichid cald sau rece (ar trebui să așteptăm aproximativ 30 minute după masă pentru a avea o măsurătoare corectă)
– auricular, nu se măsoară temperatura imediat după ce copilul a venit de afară (așteptăm 15-20 minute)
– cu termometrul non-contact, nu se măsoară în zone cu lumină directă a soarelui sau unde există surse de căldură în apropiere (fiind un termometru care se bazează pe tehnologia cu infraroșii, lumina directă poate da valori eronate ale măsurătorii).
În funcție de valoarea temperaturii, avem noțiunile de:
subfebrilitate (între 37 și 37,9৹C)
Noțiunea de subfebrilitate este folosită mai mult la noi în țară, în străinătate discutându-se de obicei de febră ușoară, moderată sau înaltă.
febră ușoară (între 38 și 38,4৹C)
febră moderată (între 38,5 și 38,9৹C)
febră mare/înaltă (depășește 39-40৹C)
hiperpirexie (depășește 41,5°C)
Ce este febra?
Febra, cum am spus deja, reprezintă creșterea temperaturii corpului peste anumite valori. Organismul uman este dotat cu un așa-numit termostat la nivelul sistemului nervos central, hipotalamusul (regiunea preoptică a hipotalamusului anterior), prin intermediul căruia menține temperatura corpului relativ constantă indiferent de temperaturile din mediul înconjurător. Există anumiți factori, numiți pirogeni, care pot reseta acest termostat, unii dintre ei fiind interni, iar alții externi. Dintre factorii interni menționăm anumite substanțe cu efect inflamator (citokine: interleukina-1, interleukina-6, TNF-α). Factorii externi sunt reprezentați de virusuri, bacterii, toxine etc.
foto: istockphoto.com
Procesul este complex, dar voi încerca să îl explic pe scurt. Atunci când intervine febra are loc o resetare a acestui termostat la o valoare mai ridicată: de exemplu de la 37৹C la 39৹C. Modificarea valorii de referință a temperaturii va determina activarea neuronilor din centrul vasomotor. Urmarea imediată este un proces de vasoconstricție la nivelul extremităților: sângele de la nivelul mâinilor și picioarelor este direcționat către organele interne; această redirecționare a fluxului sanguin face ca pierderile de căldură de la nivelul pielii să scadă. Persoana simte că îi este frig și apare tremurul/frisonul care crește producția de căldură. Aceste două procese – cel de vasoconstricție (prin care corpul încearcă să își conserve căldura) și frisonul (prin care corpul produce căldură) – continuă până când neuronii din hipotalamus primesc prin temperatura sângelui informația că temperatura organismului este potrivită cu resetarea. Termostatul hipotalamic poate fi resetat înapoi la valorile normale prin utilizarea substanțelor medicamentoase care scad temperatura sau prin scăderea numărului factorilor pirogeni. La resetarea în jos a termostatului apar vasodilatație și transpirație, care au rolul de a pierde căldura.
Trebuie să fim atenți îndeosebi la copiii mici, aceștia având o capacitate scăzută de autoreglare termică, de aceea și valorile temperaturii cresc brusc în cazul lor.
Cauzele cel mai frecvent întâlnite de febră și subfebrilitate la copii sunt:
infecțiile (virale sau bacteriene): rino-faringită, amigdalită, otită, sinuzită, pneumonie, gastroenterocolită, infecție urinară, rujeolă, varicelă, mononucleoză, boala gură-mână-picior, meningită, encefalită etc.
statusul post vaccinare
insolația
Cazul insolației ridică o discuție separată. Corect, în cazul insolației ar trebui să vorbim de hipertermie, nu de febră. Hipertermia reprezintă o creștere necontrolată a temperaturii organismului, această creștere depășind capacitatea corpului de a pierde căldură. Setarea centrului de termoreglare din hipotalamus este nemodificată în insolație pentru că nu avem factori pirogeni. Pacienții cu insolație au temperatură mare, piele fierbinte, dar uscată și nu răspund sau răspund greu la medicația antipiretică.
erupțiile dentare
Nu exista dovezi științifice care să susțină creșterea temperaturii în timpul erupției dentare. Cu toate acestea, practica a demonstrat că uneori copiii pot înregistra anumite creșteri moderate ale temperaturii corpului în această perioadă, îndeosebi în ziua erupției, care nu sunt asociate cu niciun alt simptom al unei posibile infecții.
supraîncălzirea
Putem verifica dacă sugarul sau copilul este supraîncălzit prin compararea temperaturii în diverse regiuni ale corpului: dacă extremitățile (palmele și tălpile) sunt la fel de calde ca abdomenul, cel mai probabil vorbim de supraîncălzire și tot ce trebuie să facem este să dezbrăcăm copilul și să scădem temperatura mediului ambiant. În cazul febrei, de regulă extremitățile sunt mai reci decât zona abdomenului.
Cauze mai rare rare:
inflamatorii, boli autoimune (reumatism, lupus)
neoplazii.
Deși majoritatea părinților se sperie de febră și vor să o combată imediat, trebuie să ne gândim la aspectele pozitive ale acestui proces, care este un răspuns sănătos al organismului în special dacă vorbim de infecții:
stimularea sistemului imunitar prin declanșarea proceselor de apărare (migrarea leucocitelor la locul infecției, fagocitoză, producere de anticorpi etc.)
S-a demonstrat faptul că temperatura ridicată îmbunătățește potențialul fagocitar al macrofagelor și al celulelor dendritice (un tip special de leucocite care, între altele, au capacitate de a stimula limfocitele T native și de a iniția un răspuns imun primar). Un rol important în acest proces îl au așa-numitele proteine de șoc termic Hsp90 din celule. Această proteină este stimulată când temperatura corporală depăşeşte 38,5৹C. Ea va accelera accesul celulelor imunitare la locul infecţiei în vederea eliminării agentului infecțios. Graba de a scădea febra poate astfel încetini răspunsul imunitar.
majoritatea microbilor nu rezistă la temperaturi înalte, ceea ce înseamnă că prin creșterea temperaturii corpul contribuie la împiedicarea multiplicării și la distrugerea acestora.
Copiii cu febră reacționează diferit, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia, de anumite caracteristici individuale, de cauza febrei. Astfel, putem avea copii care la febră 39৹C aleargă și se joacă, în timp ce alții la temperatură 38৹C plâng, sunt somnolenți, nu au poftă de mâncare, au dureri de cap sau dureri musculare, prezintă frisoane, palpitații etc.
Febra nu se scade brusc! Nu este în folosul organismului ca febra să fie scăzută în mod brutal. Această scădere trebuie să aibă loc treptat, prin mijloace blânde.
Ce facem atunci când avem un copil cu febră ?
foto: istockphoto.com
dezbrăcăm copilul și îl lăsăm doar în scutec/chiloței
scădem temperatura din încăpere (deschidem geamul, pornim un ventilator sau aerul condiționat – dar să nu bată direct pe copil și setăm temperatura progresiv în scădere: adică dacă avem febră 40৹C nu vom seta aparatul de aer condiționat la 18৹C)
facem dușuri repetate copilului cu apă călduță (călâie, ușor mai rece decât temperatura sa cu 1-2৹C)
foto: istockphoto.com
aplicăm comprese (împachetări) doar cu apă (nu folosim oțet sau alcool, nici chiar diluate – alcoolul poate fi absorbit prin piele sau inhalat, putând duce în cazul copiilor mici la intoxicații cu alcool sau comă)
Compresele nu le vom aplica sub formă de șosete, ci vor fi aplicate de la umăr până la încheietura mâinii și de la șold până la gleznă; se schimbă frecvent. O alternativă la comprese, mai ales în cazul copilului mic, care cu siguranță nu va sta, este tamponarea repetată a corpului cu un prosop de bumbac umezit în apă.
dăm copilului să bea apă sau ceai (nu reci!) pentru a preveni deshidratarea
nu ținem copilul strâns în brațe pentru a nu se supraîncălzi de la temperatura corpului nostru. Dacă copilul este agitat și plânge când îl lăsăm jos, îl vom lua în brațe dar vom încerca să îl ținem cât mai lejer
dacă are frisoane sau acuză senzație de frig îl vom acoperi cu un cearșaf subțire din bumbac (vom evita materialele din fibre sintetice care favorizează supraîncălzirea)
lăsăm copilul să se joace dacă este într-o stare bună, dar vom încerca să îi oferim alternative de joc care să nu îl determine să depună efort sau să alerge (pentru a nu-i crește suplimentar temperatura)
Copilul va fi supravegheat peste noapte. Dacă doarme și nu se trezește nu înseamnă că nu se simte rău sau nu mai are temperatură.
Copilul va fi ținut câteva zile sub observație, nu va primi o doză de antitermic dimineața și va fi trimis în colectivitate!
foto: istockphoto.com Two Digital Thermometers isolated on white – normal and high fever temperatures (Celcius degrees) – clipping path included (excluding the shadow)
Trebuie să știm că nu există o valoare minimă sau maximă la care se indică administrarea tratamentului medicamentos. Totul depinde de felul în care organismul copilului reacționează la febră. Cum am mai spus, unii copii la febră 39৹C sunt veseli și se joacă/aleargă, în timp ce alții la 38৹C sunt pleoștiți, apatici. Astfel, antitermicele se administrează de obicei la temperaturi ce depășesc 38,5৹C (dar, repet, decizia se ia în funcție de starea generală a copilului și de alte simptome care sunt prezente). Nu vom administra în principiu niciun medicament copilului febril fără a ne consulta în prealabil cu medicul, mai ales dacă nu a mai primit acel medicament niciodată.
Antitermicele uzuale sunt ibuprofenul și acetaminofenul (paracetamolul). Acestea se administrează la indicația medicului după o schemă bine stabilită și în doze corespunzătoare greutății copilului. Foarte des părinții se plâng că nu le scade febra copiilor după administrarea antitermicului, dar au administrat jumătate din doza care trebuia, de exemplu. De multe ori părinții au administrat la o anumită vârstă o anumită cantitate în ml de siropel și peste câteva luni vor dori să administreze aceeași cantitate, ceea ce nu este corect deoarece copilul a crescut în greutate și are nevoie de mai multă substanță activă pentru a atinge efectul scontat.
De obicei se recomandă administrarea fie a ibuprofenului (la 6-8 ore), fie a paracetamolului (la 4-6 ore) la temperaturi mai mari de 38-38,5৹C, dacă febra este asociată cu o stare generală influențată a copilului. Dacă febra nu poate fi controlată cu un singur antitermic și revine la intervale mai mici, iar copilul prezintă disconfort, ibuprofenul și paracetamolul se pot alterna, la recomandarea medicului. Părerile sunt împărțite legat de administrarea unui singur antipiretic sau de combinarea și alternarea medicamentelor, fiind indicat să vă sfătuiți cu medicul pediatru legat de acest aspect. După administrarea siropelului antitermic, efectul de scădere a temperaturii nu va fi în 5 minute. Durează 30-40 minute, uneori chiar o oră până începe să își facă efectul. Timp în care noi trebuie să aplicăm metodele de scădere a temperaturii prin răcirea mediului ambiant, duș sau comprese. Un efect ceva mai rapid (20-30 minute) obținem prin administrarea antitermicului sub formă de supozitor (aceleași substanțe medicamentoase).
Fiecare pediatru explică părinților schema de tratament în cazul febrei și majoritatea o cunosc în teorie, dar, atunci când copilul face febră, de cele mai multe ori părinții se pierd cu firea. Este bine să vă notați ora la care luați temperatura și valoarea acesteia și, de asemenea, ora la care ați administrat antitermicul, care a fost acesta și doza. Această procedură vă poate fi utilă și dumneavoastră atunci când aveți impresia că a trecut o veșnicie și febra parcă nu mai scade, dar și în cazul în care vă veți prezenta la medic.
Atenție la denumirile comerciale! De multe ori părinții, mai ales la început, încurcă produsele și în loc să administreze două substanțe diferite, administrează aceeași substanță în doze greșite.
Nu vom administra ibuprofen copiilor cu vârste mai mici de 3 luni, celor cunoscuți cu astm bronșic sau celor cu varicelă (decât la recomandarea medicului).
Nu vom da copiilor sub vârsta de 12 ani NICIODATĂ aspirină (acid acetilsalicilic) !
Aspirina administrată copiilor poate cauza sindromul Reye. Acesta reprezintă o afecțiune rară, dar severă, care poate produce leziuni ale ficatului și ale creierului.
Chiar dacă febra este benefică trebuie să avem în vedere faptul că poate fi periculoasă dacă:
– depășește anumite valori (peste 39-40৹C la sugar și copilul mic)
– persistă mai multe zile
– copilul este cu stare generală proastă
– apar convulsiile febrile
– copilul suferă de boli cronice cardiace, respiratorii, neurologice, oncologice ș.a.
Motive de îngrijorare și de prezentare la medic sunt:
febra apărută la un copil mai mic de 3 luni
febră la un sugar cu fontanelă anterioară care bombează
febra înaltă care nu cedează la administrare de antitermice și la metodele de scădere a temperaturii corpului
febra înaltă care persistă mai multe zile (peste 3 zile)
febra sau subfebrilitățile care persistă mai mult de o săptămână
febra în timpul căruia copilul asociază o stare generală proastă, este apatic, somnolent, nu interacționează cu cei din jur
febra care asociază dureri severe de cap, imposibilitatea de a mișca gâtul, sensibilitate la lumină, vărsături fără greață, ,,în jet”
febra care asociază convulsii
febra care asociază dureri puternice ale urechilor, cu sau fără scurgeri purulente din conductul auditiv
febra asociată cu greață, vărsături și diaree (copilul nu poate primi antitermicele nici pe cale orală, nici pe cale rectală și există pericolul deshidratării)
febra asociată cu semne de respirație dificilă
febra asociată cu dureri de spate, urinare cu sânge
febră asociată cu erupții cutanate
foto: internet Testul paharului
În cazul erupțiilor cutanate asociate cu febră util este recomandat așa-numitul ,,test al paharului”. Ce presupune el? Când avem un copil pe pielea căruia au ieșit niște ,,bubițe” sau ,,pete” mici, roșii-violacee (peteșii), luăm un pahar transparent de sticlă și aplicăm, apăsând ușor, lateralul paharului pe o zonă cu erupții. Ne uităm prin pahar și urmărim dacă la presiunea exercitată acele ,,bubițe” dispar sau nu.
Dacă nu dispar, acest lucru poate fi un semn de gravitate și este necesar să ne prezentăm de urgență la medic, putând avea în față un copil cu septicemie sau meningită.
febra în cazul unor copii care suferă de probleme cronice de sănătate (cardiovasculare, pulmonare, autoimune ș.a.).
Remedii naturale
Există și remedii naturale care pot contribui la scăderea febrei, dintre care menționăm:
foto: istockphoto.com herbal tea from willow
extractul din muguri de coacăz negru
extractul din scoarță de salcie
ceaiul din scoarță de salcie
ceaiul din flori de soc
ceaiul de tei
ceaiul de mușețel
ceaiul de mentă
ceaiul de roiniță.
De asemenea, difuzarea prin intermediul lămpilor de aromaterapie a uleiurilor esențiale cu efect calmant, antiinfecțios și de scădere a febrei sau aplicarea lor topică prin masaj în tălpi (diluat corespunzător) poate fi benefică.
Putem alege pentru difuzare:
ulei esențial de tămâie
ulei esențial de lavandă
ulei esențial de arbore de ceai
ulei esențial de mentă
ulei esențial de ghimbir
ulei esențial de scorțișoară.
Administrarea produselor din plante va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de alte simptome sau probleme de sănătate ale copilului.
Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Georgescu, Adrian; Anca, Ioana-Alina (coord.). Compendiu de pediatrie, Editura: ALL, 2017, p. 839-847.
2. Iordachescu, Florea (coord.). Tratat de pediatrie, Editura: ALL, 2019, p.1428-1439.
3. Evans SS, Repasky EA, Fisher DT. Fever and the thermal regulation of immunity: the immune system feels the heat. Nat Rev Immunol. 2015 Jun;15(6):335-49. doi: 10.1038/nri3843. Epub 2015 May 15. PMID: 25976513; PMCID: PMC4786079.
4. Niven DJ, Gaudet JE, Laupland KB, Mrklas KJ, Roberts DJ, Stelfox HT. Accuracy of peripheral thermometers for estimating temperature: a systematic review and meta-analysis. Ann Intern Med. 2015 Nov 17;163(10):768-77. doi: 10.7326/M15-1150. PMID: 26571241.
5. Ogoina D. Fever, fever patterns and diseases called ‘fever’–a review. J Infect Public Health. 2011 Aug;4(3):108-24. doi: 10.1016/j.jiph.2011.05.002. Epub 2011 Jun 14. PMID: 21843857.
6. Wake M, Hesketh K, Lucas J. Teething and tooth eruption in infants: A cohort study. Pediatrics. 2000 Dec;106(6):1374-9. doi: 10.1542/peds.106.6.1374. PMID: 11099591.
7. Wise J. Rectal thermometer should be used for accurate temperature reading, analysis finds. BMJ. 2015 Nov 16;351:h6125. doi: 10.1136/bmj.h6125. PMID: 26577054.
8. Wong T, Stang AS, Ganshorn H, Hartling L, Maconochie IK, Thomsen AM, Johnson DW. Cochrane in context: Combined and alternating paracetamol and ibuprofen therapy for febrile children. Evid Based Child Health. 2014 Sep;9(3):730-2. doi: 10.1002/ebch.1979. PMID: 25236310
9. Protocoale de diagnostic și tratament în pediatrie 2019, Ed. Amalteea, 2019, p.408-414.
Molluscum contagiosum reprezintă o infecție a pielii cauzată de virusul cu același nume (din familia poxivirusurilor).
Acest virus pătrunde prin micile fisuri existente în piele și, după o perioadă de incubație medie de aproximativ 14 zile (dar poate fi și mai lungă), poate determina apariția unor proeminențe la nivelul pielii. Apariția excrescențelor nu este însă obligatorie, depinzând de statusul imunitar al persoanei, o bună parte dintre persoanele care au contractat virusul putând rămâne asimptomatică. Aceste leziuni pot apărea în aproape toate zonele corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite în regiuni precum degetele, fața dorsală a mâinii, coate, genunchi, subraț, piept, spate, față, și, mai rar, în regiunea ano-genitală; nu apar în palme, pe tălpi sau pe mucoase.
Close-up of Molluscum Contagiosum also called water wart. Viral formations in the chin on the skin of the child. Maternal plaque is in the center and small later rash around. Health care.Detail of a molluscum contagiosum nodule produced by the Molluscipoxvirus virus on the skin of the abdomen of a child.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin. The infection is most common in children aged one to ten years old.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin or occasionally of the mucous membranes. It is caused by a DNA poxvirus called the molluscum contagiosum virus(MCV) infecting only humans.
foto: istockphoto.com
Dimensiunile lor variază de la 1-5 mm până la 10-15 mm în cazul celor de dimensiuni mari. Papulele sunt rotunde, relativ dure, de culoare roz-gălbuie și au un aspect caracteristic, vizibil în special la cele de dimensiuni mai mari, prezentând o mică depresiune în centru; la cele de dimensiuni mici această depresiune poate fi interceptată doar sub forma unui punct. Această zonă centrală este bogată în material viral și, în urma ruperii leziunii, este contagioasă și contribuie la răspândirea sa pe alte zone ale corpului (particulele virale fiind mutate cu ajutorul degetelor). Leziunile nu sunt dureroase și nu produc senzație de mâncărime. Mai rar, în cazul persoanelor cu dermatită atopică, poate fi prezentă senzația de mâncărime, cel mai probabil în corelație cu dermatita preexistentă, fapt care și determină o răspândire mai facilă a molluscum contagiosum în cazul acestor persoane.
foto: istockphoto.com
Transmiterea infecției se produce prin intermediul unei persoane contaminate, prin atingerea unei alte persoane sau a diverselor obiecte de uz personal sau comun: prosoape, haine, jucării, creioane, pixuri etc. Se poate transmite astfel prin utilizarea spațiilor publice din parcuri, piscine, bazine de înot etc.
Persoana infectată poate continua să își transmită virusul în alte zone ale corpului necontaminate încă, prin atingerea papulelor sau scărpinarea acestora și apoi atingerea unor zone de țesut sănătos. Această modalitate de transmitere se numește autoinoculare.
De regulă leziunile de molluscum se vindecă de la sine în decurs de câteva luni și nu lasă în urmă cicatrici. Dacă se rup, lichidul din centrul lor poate fi răspândit în zone ale corpului încă neafectate. Dintre complicațiile posibile amintim suprainfectarea bacteriană a acestora, în special în cazul în care copiii se scarpină și locul respectiv devine poartă de intrare pentru bacterii (acest fapt duce la apariția leziunilor cu puroi, a crustelor și este posibil să lase în urmă cicatrici). Răspândirea infecției la nivelul ochilor poate determina apariția conjunctivitei și a keratitei.
De obicei diagnosticul este ușor de pus și se bazează pe aspectul clinic specific al papulelor. Mai dificil este atunci când persoana infectată prezintă doar leziuni de dimensiuni mici, în cazul cărora depresiunea centrală nu este vizibilă. Rar, se recomandă prelevarea unei probe-biopsie pentru punerea diagnosticului.
O persoană care a fost infectată cu virusul molluscum contagiosum va putea să se reinfecteze ulterior.
Având de regulă un potențial de vindecare fără sechele, infecția cu molluscum contagiosum se vindecă de cele mai multe ori fără tratament în decurs de câteva luni.
Uneori, însă, papulele sunt dispuse în zona feței și, dacă sunt de dimensiuni mari, deranjează mai ales din punct de vedere estetic.
foto: istockphoto.com Doctor applying Chryotherapy on Patient Skin on Hand
Dintre terapiile clasice recomandate în infecția cu molluscum contagiosum menționăm:
– crioterapia (se folosește azot lichid, procedură ce poate lăsa cicatrici)
– laserterapia (cauterizarea cu laser, procedură care de asemenea poate lăsa cicatrici)
– intervenția chirurgicală (excizia lor pe cale chirurgicală lasă cicatrici)
– soluții pe bază de acid lactic și acid salicilic (trebuie aplicate cu atenție strict pe zona papulelor, putând produce arsuri pe pielea sănătoasă)
– creme cu podofilotoxina, imiquimod, cantaridină, hidroxid de potasiu, peroxid de benzoil sau tretinoin (acid retinoic).
Și în cazul molluscum infectiosum cea mai bună cale de tratament este prevenția. Este importantă educarea copiilor de mici privind utilizarea obiectelor de igienă personală: prosoapele, periuța de dinți, periile de păr, sticla de apă constituie obiecte personale și nu se împrumută. În cazul copiilor mai mari și al adulților: strugurelul/rujul, rimelul, creioanele de buze/ochi, aparatele de ras/epilat, ochelarii, lănțișoarele, brățările, inelele sunt obiecte personale. Aceste reguli previn nu doar răspândirea moluscum infectiosum, dar și a altor virusuri și bacterii.
foto: istockphoto.com
Dacă totuși am contractat infecția, vom evita să punem mâna pe papule, să le scărpinăm sau să le rupem. Dacă totuși s-a întâmplat să le atingem, este indicat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, fără a atinge alte zone ale corpului sau obiecte. Dacă am rupt papulele, zona va fi ștearsă cu un tampon steril și tamponată cu un antiseptic.
Și în cazul infestării cu molluscum contagiosum avem la dispoziție și metode de tratament pe bază de plante.
Local putem aplica comprese cu:
– ceai de salvie, gălbenele, cimbru
– ulei de arbore de ceai, cimbru, oregano, tămâie, cedru, lavandă, scorțișoară, cuișoare, neem (diluate corespunzător în funcție de vârstă în ulei de jojoba, avocado sau cătină) – se poate folosi un bețișor de ureche înmuiat în ulei, care va fi aplicat direct pe leziuni
foto: istockphoto.com Bottles of thyme and rosemary essential oil or infusion, herbal medicine.
Pentru susținerea sistemului imunitar se recomandă un regim de viață sănătos, cu respectarea programului de odihnă, un consum adecvat de apă, fructe și legume proaspete. Tot în acest sens, putem suplimenta aportul intern cu produse pe bază de echinaceea, măceș, cătină, aloe, turmeric, ghimbir, quercetină, urzică, brusture. Extractul din muguri de nuc este un produs cu efecte benefice asupra pielii și un efect antiviral și antibacterian demonstrat. Acesta poate fi asociat pentru sporirea efectului terapeutic cu consumul sevei de mesteacăn și al extractului din muguri de platan.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.
Boala zgârieturii de pisică reprezintă o afecțiune cauzată de infecția organismului uman cu o bacterie ce se transmite prin saliva unei pisici infestate. Mai rar, această boală poate fi transmisă și prin înțepătura de purice sau căpușă. Bacteria responsabilă de boală se numește Bartonella henselae. Pisicile purtătoare ale acestei bacterii sunt de obicei asimptomatice, din acest motiv proprietarii lor nu au de unde să știe în mod normal că pisica lor este infestată.
Transmiterea bacteriei de la pisică la om se poate realiza prin mușcătura sau zgârietura realizată de pisică. Mai rar, dacă tegumentul este lezat și animalul de companie ne linge în acea zonă, se poate transmite și astfel. Ea este mult mai frecventă în rândul copiilor deoarece ei nu rezistă tentației de a mângâia și lua în brațe toate animalele întâlnite. Bacteria nu se transmite de la omul infestat la alți oameni.
Simptomele bolii pot apărea într-un interval de 3-14 zile și cuprind manifestări la locul zgârieturii/mușcăturii precum: durere, roșeață, vezicule, secreții purulente, cruste. Persoana care a avut incidentul cu blănosul infestat poate dezvolta febră, frisoane, dureri de cap, stare generală proastă, oboseală, dureri musculare și/sau articulare, lipsa poftei de mâncare. Specifică acestei boli este și inflamația ganglionilor din vecinătatea rănii produse de pisică – de unde și denumirea alternativă a afecțiunii; cel mai frecvent sunt inflamați ganglionii axilari și din zona capului, dar trebuie verificate toate grupele ganglionare. Limfadenopatiile pot apărea și la două luni după inocularea bacteriei în organism.
Persoanele cu un sistem imunitar care funcționează corespunzător vor trece cu ușurință peste afecțiune, de cele mai multe ori fără a fi necesar un tratament. Ea este problematică pentru cei care au un sistem imunitar slăbit, pentru copiii mici care încă nu și-au dezvoltat sistemul imunitar și pentru vârstnici care suferă de obicei de boli cronice precum diabetul. Complicațiile acestei infecții (rare) pot fi: encefalită (dureri de cap, stări de confuzie, comă), neuroretinită (pierderea vederii unilateral pentru un interval de câteva luni, nedureroasă), sindromul oculoglandular Parinaud (conjunctivită granulomatoasă și limfadenopatie preauriculară), endocardită, osteomielită, hepatită granulomatoasă, granulom splenic, eritem nodos, vasculită.
Pentru punerea diagnosticului acestei boli, pe lângă istoricul confirmat de incidentul cu pisica sau înțepături recente de purec/căpușă, semnele și simptomele clinice prezentate de pacient, avem posibilitatea de a efectua analize din sânge care să demonstreze prezența bacteriei (Bartonella henselae ADN- test PCR) și a anticorpilor anti-Bartonella în ser (IgM și IgG).
Unele persoane pot trece peste infecție fiind asimptomatice, astfel încât nici nu vor ști că au contractat-o și nu vor primi tratament pentru aceasta.
Prevenția este cea mai importantă. Să învățăm copiii de mici că este indicat să nu mângâiem pisicile maidaneze, în special cele care observăm că au lipsuri/goluri de blană, secreții (aceasta pentru a evita transmiterea și a altor boli) sau care ne ,,sâsâie”. Dacă totuși o fac, să se spele imediat după aceea pe mâini cu apă și săpun. Dacă iau pisicile în brațe și acestea nu doresc, să nu le țină cu forța deoarece ele vor încerca să fugă, se vor zbate și, inevitabil, vor zgâria. Deparazitarea lor periodică este utilă pentru a evita înmulțirea puricilor și transmiterea bolii de la o felină la alta prin înțepăturile de purice, aceasta fiind cea mai frecventă modalitate de transmitere a bacteriei. De asemenea, nu lăsați pisicile să vă lingă dacă aveți leziuni pe piele.
Dacă totuși ați fost zgâriat sau mușcat de o pisică, spălați imediat zona cu apă și săpun, lăsând apa să curgă câteva minute pe rană și dați cu o soluție antiseptică. Dacă sângerează, mențineți două minute presiune continuă pe locul respectiv, aplicând o compresă sterilă. Ca remediu natural, puteți spăla zona cu ceai de salvie și tampona cu tinctură de propolis sau ulei esențial din arbore de ceai sau lavandă. Discutați cu medicul dumneavoastră despre aspectul, evoluția rănii și a stării generale, precum și despre necesitatea efectuării serului antitetanic sau antirabic ori a altui tratament sau a analizelor de laborator.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.
Completăm apoi până la 100 ml cu apă fiartă și răcită, apă de hamamelis sau apă de lavandă.
Pentru o mai bună stabilitate a uleiurilor esențiale se poate folosi un solubilizant care permite încorporarea uleiurilor esențiale, dar modul de preparare este puțin mai elaborat. Dacă folosim solubilizant, atunci vom amesteca întâi solubilizantul cu uleiurile esențiale și vom adăuga treptat apa, amestecând. Solubilizantul se amestecă în proporții bine stabilite cu celelalte substanțe și se găsește la magazinele de profil naturist. Nu vom mai folosi glicerina dacă folosim solubilizant.
Acest repelent poate fi folosit în siguranță atât pentru copii, cât și pentru animalele de companie. Recomand însă, în cazul copiilor mici aplicarea doar pe hăinuțe (aplicarea pe piele se va face doar după o testare prealabilă). Alegeți uleiuri esențiale de calitate. Agitați flaconul înainte de fiecare pulverizare.
Recomand recipientele mai mici, pentru a prepara de câte ori este nevoie un repelent proaspăt, având astfel garanția unei mai bune eficiențe. Mărimea dispozitivului poate fi apreciată în funcție de timpul petrecut în aer liber și de numărul de persoane care îl folosesc: dacă avem o familie cu 2-3 copii care petrece o după-amiază în aer liber, un recipient de 100 ml este posibil să nu fie suficient. Rețeta este pentru un recipient de 100 ml, iar în cazul recipientelor mai mari se va multiplica numărul picăturilor de ulei esențial.
Înțepăturile de insecte reprezintă o provocare pentru copii și adulți deopotrivă, pe tot parcursul anului, dar în special în sezonul primăvară-toamnă.
Dintre cele mai frecvente înțepături menționăm cele de: țânțar, purice, păduche, păianjen, muscă, viespe, albină, căpușă, ploșniță sau furnică.
Sunt periculoase înțepăturile de insectă?
Unele dintre ele pot transmite anumite boli sau pot provoca reacții alergice severe. Însă majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt problematice, nu transmit boli și nu creează reacții alergice puternice persoanelor fără probleme anterioare de sănătate.
Când este cazul să ne îngrijorăm?
Unele înțepături sunt foarte dureroase sau pot provoca o reacție alergică locală puternică: pielea se înroșește și se umflă (apare edemul), pot apărea vezicule. În unele cazuri acul (albină, viespe) poate rămâne în piele și trebuie scos. Alteori, întreaga insectă poate rămâne sub piele, cum este cazul căpușei și, fiind mică la început poate să nu fie observată de către părinți imediat, mai ales dacă se află în zona scalpului, în spatele urechilor etc.
Periculoase sunt înțepăturile din jurul ochilor, nasului, gurii, datorită edemului alergic care poate crea dificultăți în respirație. Acest tip de înțepături necesită de obicei prezentarea la medic de urgență.
Dacă în urma unei înțepături de insectă starea generală a persoanei devine foarte influențată prin apariția febrei, durerilor articulare sau musculare, somnolenței, oboselii excesive, durerilor de cap și apar modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, dificultăți de respirație sau chiar pierderea conștienței, atunci este necesar să ne prezentăm de urgență la medic.
foto: istockphoto.com
Dacă înțepătura a provocat o reacție violentă poate fi util, în cazul în care aveți posibilitatea, să puneți insecta (vie sau moartă) într-un recipient și să o luați cu dumneavoastră. Astfel, poate fi identificată insecta și dacă este vorba de o specie veninoasă sau, în situații speciale, poate fi trimisă la laborator pentru a fi analizată.
Cum recunoaștem o reacție alergică severă?
Recunoașterea unei reacții alergice severe (reacție anafilactică) la înțepăturile de insecte este importantă deoarece poate pune viața persoanei înțepate în pericol. Reacția alergică severă necesită tratament medical de urgență. Chiar dacă procentul persoanelor care dezvoltă reacții alergice severe este relativ mic, este util să putem recunoaște cum se manifestă acestea putând astfel salva viața unei persoane sau chiar pe a noastră.
O reacție alergică severă se poate manifesta prin:
– reacții la nivelul pielii: piele roșie (sau, dimpotrivă, palidă), senzație de mâncărime/usturime/arsură; zonele de piele roșie pot fi unice sau multiple ori se pot generaliza pe întreg corpul (urticarie); aceste zone pot avea diferite forme și mărimi, pot fi în relief sau nu, pot prezenta vezicule
– umflarea feței/buzelor/limbii/gâtului
– dificultăți la înghițire
– dificultăți de respirație/respirație șuierătoare
– modificări ale pulsului (rapid și slab)
– modificări ale tensiunii arteriale (hipotensiune)
– dureri de cap
– stări de greață însoțite sau nu de vărsături
– dureri abdominale severe/ diaree
– stări de amețeală
– leșin/pierderea conștienței.
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. O persoană care a prezentat o reacție alergică severă la o înțepătură de insectă, este foarte probabil ca la un eveniment similar să prezinte din nou reacție anafilactică. Este recomandat consultul unui medic alergolog și purtarea permanentă cu sine a unui dispozitiv de injectare intramusculară a unei substanțe recomandate în tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe dacă ați avut un prim episod de reacție anafilactică post înțepătură de insectă.
Putem preveni înțepăturile de insectă?
Putem încerca să prevenim înțepăturile de insectă prin montarea plaselor pentru insecte în locuințe. Atunci când mergem în aer liber, putem folosi îmbrăcăminte corespunzătoare: bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șosete, haine în culori deschise (pentru a putea observa cu ușurință eventualele insecte). Dacă avem păr lung, este recomandat să îl prindem într-o coadă sau coc.
Lămpile de aromaterapie constituie și în acest caz o soluție eficientă pentru interior. Putem astfel să ținem insectele la distanță difuzând uleiuri precum: eucalipt, mentă, lavandă, bergamotă, cimbru, salvie, citronella, arbore de ceai, lemongrass ș.a.
De asemenea, putem folosi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, lumânări îmbogățite cu uleiurile esențiale enumerate mai sus. Sau putem să ardem pe o farfurioară crenguțe de rozmarin și/sau salvie.
foto: istockphoto.com
Țânțarii sunt atrași de mirosul pe care îl emană pielea transpirată, de aceea o soluție în plus pentru evitarea înțepăturilor produse de ei o poate constitui efectuarea unui duș înaintea ieșirii în aer liber.
Plasarea în apropierea ferestrelor a unor ghivece cu plante precum lavandă, rozmarin, busuioc, mentă, iarba mâței (cătușnică) poate constitui o soluție în a ține insecte precum țânțarii și muștele la distanță.
foto: istockphoto.com
Nu în ultimul rând, putem apela la aplicarea unor repelente anti-insecte. Fiind fitoterapeut, vă voi recomanda repelentele naturale, care nu prezintă toxicitate pentru pielea noastră și nici pentru mediul înconjurător. Aceste repelente pot fi pulverizate pe îmbrăcăminte sau chiar direct pe piele în zonele de puls și mai expuse la potențialul atac al insectelor precum gleznele, încheieturile mâinilor sau regiunea cefei înainte de ieșirea în aer liber și ulterior la intervale de 1-2 ore (în cazul în care nu îl preparați dumneavoastră în casă vă recomand să citiți cu atenție eticheta produsului; unele repelente conțin uleiuri esențiale care nu se aplică pe pielea nou-născuților și nici a copiilor mici). Dacă ne așezăm pătura pe iarbă, putem pulveriza repelentul în perimetrul în care ne așezăm și pe pătura pe care o folosim. Evitați așezarea directă pe iarbă. Atenție să nu pulverizăm în ochi sau, în special în cazul copiilor, aceștia să nu atingă cu mâinile zonele în care au fost dați cu repelent și apoi să se frece la ochi.
Uleiurile esențiale utilizate cel mai frecvent pentru îndepărtarea insectelor sunt:
arbore de ceai (tea tree)
bergamotă
busuioc
cătușnică (rozmarin sălbatic, iarba mâței)
cedru
cimbru
citronella
eucalipt
foto: istockphoto.com
eucalipt citronat
geranium
lavandă
lămâie
lemongrass
mentă
rozmarin
scorțișoară
vanilie
verbină exotică (litsea)
tuia
ylang ylang
O rețetă de repelent natural anti-insecte puteți găsi aici:
Există în comerț brățări-repelente, plasturi impregnați cu uleiuri esențiale, lănțișoare, brățări și brelocuri care au un dispozitiv-recipient în care se montează bucăți de fetru colorat ce pot fi impregnate cu uleiuri esențiale – toate fiind utile pentru a ține insectele la distanță.
După o ieșire în aer liber, mai ales dacă a fost în parcuri sau zone bogate în vegetație, este bine să vă examinați cu atenție corpul, să faceți un duș și să puneți hainele purtate la spălat. Examinați cu atenție copiii, insistând în următoarele zone: cap (linia părului, în spatele urechilor, în pavilionul urechilor), axile, zona inghinală, abdomen (buric), în spatele genunchilor. Urmăriți copiii cu atenție și în cazul în care vedeți că duc mâna repetitiv într-o anumită zonă a corpului examinați acea zonă, poate fi sediul unei înțepături de insectă sau poate ascunde o căpușă mică.
Dacă aveți prieteni blănoși este recomandat să folosiți produsele antiparazitare recomandate de medicul veterinar și să le examinați periodic blana pentru a depista eventualii musafiri nepoftiți (pureci, căpușe).
În cazul în care vă aflați la un moment dat într-o zonă cu insecte, încercați să vă mențineți pe cât posibil calmul și să vă retrageți încet din acea zonă: dacă veți începe să alergați și să dați din mâini, nu veți face decât să agitați și să speriați insectele care se vor simți amenințate și vă vor ataca.
Ce putem face în cazul în care ne confruntăm cu mușcăturile de insecte?
Voi detalia în cele ce urmează principalele tipuri de insecte care ne pot înțepa și ce este specific fiecărui caz în parte. Majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt periculoase și pot fi tratate acasă. Citește cu atenție despre fiecare tip de înțepătură și când este cazul să te prezinți de urgență la medic.
Înțepătura de țânțar
foto: istockphoto.com
Majoritatea țânțarilor sunt inofensivi. Femelele de țânțar sunt cele care înțeapă și se hrănesc cu sânge, având nevoie de acesta pentru maturizarea și depunerea ouălor. Atunci când înțeapă, femela țânțar injectează în piele saliva sa, salivă care conține, între altele, substanțe anticoagulante (acestea împiedică coagularea sângelui pentru ca să poată fi aspirat cu ușurință prin trompă), responsabile pentru reacțiile alergice provocate.
La locul înțepăturii de țânțar apare de obicei o pată roșie și zona înțepăturii se umflă puțin (aceste leziuni se numesc medical papule). Deoarece în special copiii au tendința să se scarpine, leziunile tind să se agraveze: pielea este lezată și apar rănile, care se pot infecta.
Dintre bolile ce pot fi transmise de către țânțari, menționăm: malaria, febra galbenă și infecția cu virusul Zika. Dar trebuie să știm că nu toți țânțarii transmit aceste boli. Există anumite specii care transmit și, și în cadrul acelor specii, femelele țânțar trebuie să fie la rândul lor, infestate.
În cazul în care înțepătura de țânțar s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai verde/ ceai de gălbenele umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural precum extractul din coacăz negru.
În mod normal, la locul înțepăturii ar trebui să rămână vizibil punctul înțepăturii și o mică zonă roșie împrejur, la început ușor în relief, apoi doar la nivelul pielii. Dacă erupția ia amploare, asociază dureri articulare sau musculare, febră, greață și vărsături, dureri de cap, stare generală proastă, amețeli, leșin, atunci ne vom adresa medicului de urgență. De asemenea, dacă am călătorit într-o țară străină și înțepătura s-a produs acolo.
Dacă locul înțepăturii a fost scărpinat și s-au produs leziuni suplimentare ale pielii, este posibil să se formeze cruste și să se infecteze. În această situație zona se menține roșie, caldă, poate prezenta scurgeri purulente – caz în care trebuie examinată de medic și evaluat dacă se impune tratament antibacterian. O alternativă naturală în acest context o constituie preparatele pe bază de arbore de ceai, propolis, salvie.
Înțepătura de purice
foto: istockphoto.com
Puricele este o insectă frecvent întâlnită în gospodăriile unde sunt câini și pisici. Datorită faptului că sar, puricii pot ajunge cu ușurință la distanțe relativ mari. Ei pot supraviețui între 2 și 3 luni fără o gazdă.
Înțepătura de purice este mai intens resimțită decât cea de țânțar, saliva inoculată în timpul înțepăturii putând provoca reacții alergice puternice. Înțepătura de purice poate fi recunoscută după dispunerea mușcăturilor în grupuri de câte 3-5 înțepături și în apropierea zonelor de chilot, pantalon, șosete (deasupra liniei șosetelor), zona subrațului, în spatele genunchilor, plasate la intervale libere (deoarece purecul se deplasează prin sărituri). Locul înțepăturii va prezenta un punct roșu în mijloc și o zonă roșie, în relief, relativ dură, în jurul punctului de înțepătură.
De asemenea, putem să ne dăm seama că este vorba de o înțepătură de purice identificând mici puncte negre sau roșii pe cearșafuri sau haine, care nu sunt altceva decât materii fecale de purice (culoarea se datorează sângelui ingerat).
Puricii pot fi purtătorii anumitor boli, pe care le pot transmite prin înțepătură, precum: tifosul sau boala zgârieturii de pisică. În trecut, prin înțepăturile de purice s-a transmis ciuma.
Persoanele cu teren alergic pot prezenta reacții alergice severe – dermatita alergică la înțepătura de purice. Acestea pot dezvolta vezicule (beșici cu lichid limpede în jurul înțepăturii).
Datorită senzației puternice de mâncărime și/sau durere persoanele sensibile pot prezenta insomnie, stare de agitație.
Este necesar să ne prezentăm la medic în cazul unei dermatite severe, supurării și infectării locului de înțepătură, apariției febrei, durerilor de cap, stărilor de greață, somnolenței, inflamării ganglionilor (limfadenopatie), durerilor articulare și/sau musculare, modificării pulsului și/sau tensiunii arteriale, stărilor de amețeală sau leșin.
În cazul în care înțepătura de purice s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai de trei frați pătați umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile
– o pastă obținută din amestecul unei linguri de bicarbonat de sodiu (se poate folosi și de amoniu) și 2 linguri de apă; se poate pune o picătură de ulei esențial de mentă în pasta obținută pentru a amplifica efectul
– o felie de lămâie rece.
În plus, se recomandă schimbarea hainelor, efectuarea unor dușuri repetate (inițial cu săpun, apoi doar cu apă călduță), schimbarea lenjeriei de pat, aspirarea și scuturarea covoarelor, preșurilor, cuverturilor (acestea pot adăposti ouă de pureci). Se va acorda o atenție sporită aspirării colțurilor și crăpăturilor din parchet/podea, zonelor de sub mobilă, în care se pot afla ouăle de purice. Coconii de purice pot rezista în astfel de locuri ascunse și câteva luni.
foto: istockphoto.com
În cazul în care avem animale de companie se recomandă igienizarea periodică a canapelelor și a saltelelor folosind dispozitive de curățare profundă tip injecție-extracție. Animalele de companie vor fi deparazitate periodic; putem folosi zgărzi anti-purici.
Se recomandă și tunderea periodică a ierbii în apropierea locuinței.
Înțepătura de păduche
foto: istockphoto.com
Înțepătura de păduche constituie o problemă în special în cazul copiilor mici aflați în colectivitate, dar nu numai. Ei se atașează de părul persoanelor (indiferent dacă este curat sau nu) și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei cu părul lung (dacă mai este și creț…).
Păduchele se agață de firele de păr și se hrănește cu mici cantități de sânge. În momentul înțepăturii, păduchele injectează în piele împreună cu saliva sa anumite substanțe care împiedică coagularea sângelui și irită terminațiile nervoase de la nivelul pielii. Din acest motiv înțepătura lor provoacă mâncărimi puternice și ar trebui să ne ajute să o recunoaștem (în cazul în care nu am identificat insecta sau ouăle) semnele lăsate la limita părului pe care persoana înțepată și le face prin scărpinare (leziuni de grataj). Aceste răni pot fi observate la nivelul scalpului sau la linia părului în zona cefei și în spatele urechilor. Senzația de mâncărime este una destul de puternică, astfel încât persoana infestată cu păduchi se va scărpina într-una în cap. Copiii pot prezenta stări de nervozitate, insomnie, scăderea performanțelor școlare.
Păduchii își depun ouăle (lindini) pe lungimea firelor de păr, în apropierea scalpului. Ouăle sunt de formă ovală, de culoare alb-gălbuie.
foto: istockphoto.com
Pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora există șampoane speciale și piepteni special concepuți, cu perii foarte apropiați pentru a favoriza desprinderea ouălor (unii piepteni sunt prevăzuți și cu lupă). Mai nou, au apărut și piepteni electrici pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora, care pot ușura chinul acestei activități, având pe lângă dispozitivul clasic tip pieptene și capacitatea de aspirare și colectare a insectelor.
Lenjeria de pat și îmbrăcămintea vor fi schimbate des până la scăparea de paraziți și spălate la temperaturi înalte.
De obicei înțepătura de păduche nu pune alte probleme decât reacția alergică locală și foarte rar păduchii pot transmite boli. Îndepărtarea lor trebuie să fie cât mai rapidă pentru a preveni răspândirea în cadrul colectivității și la ceilalți membri ai familiei.
Pentru calmarea leziunilor de la nivelul scalpului și prevenirea infectării lor se poate clăti părul cu un amestec din ceai de gălbenele, levănțică, mentă și salvie.
Puteți pulveriza părul cu un dispozitiv tip spray în care preparați un amestec din apă și uleiuri esențiale cu efect insecticid: arbore de ceai, cedru, lavandă, mentă, cuișoare, eucalipt, geraniu.
Înțepătura de muscă
foto: istockphoto.com
Înțepătura de muscă nu este atât de frecventă ca și precedentele, în primul rând datorită faptului că este o insectă de dimensiuni mai mari, care poate fi observată mai ușor și care pătrunde mai greu în locuințe dacă am amplasat plase de protecție. Cu toate acestea trebuie să fim vigilenți, în special în zilele de caniculă, când, din cauza temperaturilor ridicate, muștele devin mai agresive. Înțepăturile de muscă pot provoca durere la locul înțepăturii și apariția unei zone roșii, care se estompează în decurs de câteva ore în mod normal.
De asemenea, prin înțepătura de muscă pot fi transmise anumite virusuri, precum virusul Zika. Dacă în urma unei înțepături de muscă prezentați simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, somnolență, modificări ale pulsului și/sau tensiunii, stări de amețeală sau leșin, este necesar să vă prezentați la medic.
O insectă care seamănă cu musca și poate ocazional înțepa și omul este tăunul. Înțepătura de tăun este foarte dureroasă și poate transmite numeroase boli. Dacă în urma unei înțepături de tăun locul înțepăturii se umflă foarte tare și apar secreții purulente este necesar să vă prezentați la medic.
În cazul în care înțepătura de muscă s-a produs putem aplica local remediile indicate în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de furnică
foto: istockphoto.com
Este inevitabil atunci când ieșim în aer liber să nu întâlnim furnici. Trebuie să știm că furnicile atacă doar dacă se simt amenințate. Și cum s-ar simți când copiii le strică mușuroiul cu piciorul sau lopățica? Majoritatea înțepăturilor de furnici nu sunt problematice; ele vor determina o senzație de durere și arsură la locul înțepăturii, roșeață, urmată de apariția unei mici vezicule cu lichid transparent, care în mod normal se remit în câteva zile.
Dintre speciile care pun probleme trebuie să menționăm furnicile roșii. Acestea sunt o specie de furnici mai agresive și veninoase. Înțepăturile lor provoacă local dureri intense, arsuri și vezicule, care pot persista mai multe zile, dar pot determina reacții alergice severe locale sau generale. Dacă ați fost înțepat de o furnică roșie ar fi indicat să vă prezentați într-un serviciu medical de urgență datorită potențialului alergenic puternic al înțepăturilor acestor insecte.
Dacă atunci când ieșiți în aer liber vedeți un furnicar, este indicat să vă așezați cu pătura la distanță de acesta. Dacă furnicile s-au urcat pe dumneavoastră, încercați să le dați jos de pe corp și haine și să vă îndepărtați de furnicar.
În cazul în care înțepătura de furnică s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de căpușă
A tick crawls on a man’s arm.Pair of “seed” ticks, attached to human skin with a pin near one to give an indication of their miniscule size. Seed ticks are baby ticks, freshly hatched and the are tiny. They look like specks of dust when attached to people or animals but can cause irritating bites equal to those from larger ticks. Photo taken in Gainesville, Florida, ticks were picked up while hiking in Jennings state forest in Northeast Florida. Nikon D7200 with Nikon 105mm macro lens with extension tubesTick sucking blood from human skin
Small Ixodes ricinus bug on human skin sucking blood. Tick insect parasite biting, macro photoA female dog tick (Rhipicephalus sanguineus) stuck in the arm skin of a man in SummerThe castor bean tick in human skin
foto: istockphoto.com
Căpușele sunt insecte întâlnite în zone cu multă vegetație. Înțepătura de căpușă poate trece neobservată la început deoarece, spre deosebire de înțepăturile despre care am vorbit până acum, aceasta nu este dureroasă: saliva căpușei conține substanțe anestezice, pe care le introduce în piele în timpul înțepăturii. Dar, căpușa se atașează de pielea persoanei pe care o înțeapă și continuă să se hrănească cu sângele acesteia. Dacă la început este mică și nu o observăm, pe măsură ce aspiră tot mai mult sânge, se umflă și devine vizibilă. Dacă ajunge la dimensiuni mari, poate fi îndepărtată cu ușurință sau cade singură. Cu cât căpușa rămâne mai mult timp atașată pe pielea unei persoane, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor. Boala cea mai de temut în cazul înțepăturii de căpușă este boala Lyme sau borelioza, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Nu toate căpușele transmit această bacterie, doar căpușele care sunt infectate, iar o căpușă contaminată ar trebui să stea atașată de pielea persoanei un interval de 36-48 ore pentru a o transmite.
În cazul înțepăturii de căpușă trebuie să urmărim astfel două aspecte importante. Primul este îndepărtarea cât mai rapidă și corectă a căpușei, fără a rămâne resturi din insectă sub piele. Apoi, va trebui să urmărim un semn specific al infectării cu bacteria Borrelia burgdorferi, și anume, apariția eritemului; acestuia i se adaugă semne și simptome generale precum febră, dureri de cap, dureri articulare și/sau musculare, oboseală, somnolență. Eritemul (roșeața) care apare în boala Lyme are anumite caracteristici. Astfel, există o zonă roșie de formă rotundă sau ovală, înconjurată de o zonă de piele normal colorată, care la rândul ei este înconjurată de o altă zonă roşie ce se extinde progresiv. Eritemul are astfel un aspect asemănător unei ținte.
foto: istockphoto.com
Eritemul crește cu câțiva centimetri pe zi, din acest motiv fiind numit eritem migrator, nu este dureros și nici nu dă senzație de mâncărime. De obicei eritemul apare la locul înțepăturii într-un interval cuprins între 1 zi și o lună de la momentul înțepăturii căpușei, dar poate apărea și la distanță de locul înțepăturii și dispare după câteva săptămâni. Eritemul migrator reprezintă primul stadiu al bolii Lyme. Etapele următoare ale bolii cuprind manifestări cardiace, neurologice și dureri articulare, putând dura de la câteva săptămâni până la câteva luni; ultimul stadiu poate apărea la distanță de câțiva ani. Tratamentul clasic constă în administrare orală de antibiotic. Când avem afectare neurologică, antibioticul va fi administrat intravenos.
Va trebui astfel să ne adresăm medicului dacă
– am fost înțepați de o căpușă și aceasta a stat atașată de piele mai mult de 24-36 ore (de cele mai multe ori nu putem identifica cu exactitate momentul în care s-a atașat căpușa)
– în urma înțepăturii de căpușă apare eritemul migrator
– apar simptome asemănătoare unei gripe în interval de până la o lună de la înțepătură.
Dacă am fost înțepați de o căpușă, aceasta va trebui îndepărtată. Cel mai sigur este să ne deplasăm într-un serviciu medical de chirurgie sau urgențe, care va acționa corespunzător în acest sens. Dacă din anumite motive nu ne putem prezenta la medic, putem îndepărta căpușa urmând pașii de mai jos:
foto: istockphoto.com
– avem nevoie de o pensetă cu vârf bont (există în farmacii pensete și clești speciali pentru îndepărtarea căpușelor)
– cu ajutorul pensetei, prindem căpușa cât mai aproape de piele și tragem (ușor și ferm) drept în sus, fără a roti pentru a nu rupe insecta și a rămâne segmentul cefalic al acesteia în piele și fără a strânge foarte tare, caz în care putem să o zdrobim sau să exercităm o presiune prea mare pe stomac și să forțăm eliminarea conținutului stomacului sub piele.
În mod normal, dacă, în încercarea de a scoate căpușa, parte din segmentul cefalic (căpușa nu are un cap propriu-zis) al acesteia rămâne sub piele, se va elimina în zilele următoare; există totuși un risc de infectare.
Deși controversate, există unele metode care pot determina căpușa să se desprindă singură. Acestea sunt aplicarea cu un bețișor de urechi de jur împrejurul căpușei a acetonei sau a uleiului esențial de mentă, lavandă, cimbru, oregano sau arbore de ceai. Utilizând această metodă, căpușa va părăsi singură locul în care s-a atașat, neexistând riscul rămânerii de resturi sub piele, dar este posibil ca ea să elimine o cantitate mai mare de salivă sau să regurgiteze conținutul stomacal, crescând riscul de infecție.
Nu vom încerca să presăm și să ,,stoarcem” zona în care se află căpușa deoarece insecta nu se va elimina în acest mod datorită cleștilor cu care se atașează.
După îndepărtarea căpușei, zona înțepăturii trebuie dezinfectată; dintre substanțele antiseptice naturale pot fi utile: salvia, propolisul, arborele de ceai. Zona înțepăturii va fi examinată periodic în următoarele zile și, de asemenea, întreg corpul, în cazul apariției eritemului la distanță de locul înțepăturii. Vom fi atenți și la simptomele asemănătoare gripei.
Înțepătura de ploșniță
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de ploșniță sunt relativ greu de diagnosticat, ele semănând cu cele de purice sau țânțar. Un indiciu care ar trebui să ne conducă spre identificarea ploșnițelor este acela că ne punem la somn fără nici o leziune și dimineața ne trezim cu puncte roșii pe piele. Aceasta deoarece ploșnițele ies din ascunzători noaptea, atrase fiind de dioxidul de carbon expirat de noi și de căldura corpului uman.
Atunci când ne înțeapă, ele injectează în piele substanțe cu efect anestezic, ceea ce face ca să nu ne trezim din somn în timpul înțepăturii și să nu le putem vedea. După câteva ore apare însă și senzația de durere și/sau mâncărime, destul de intensă.
Înțepăturile de ploșnițe sunt grupate câte 3-5, plasate la o oarecare distanță, mult asemănătoare celor de purice.
foto: istockphoto.com
În cazul în care înțepătura de ploșniță s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Ploșnițele se ascund în locuri întunecoase, unde există umezeală și își pot face cuiburi și depune ouăle în saltele, sub parchet, sub mobilă, pe perdele/draperii, între haine, în spatele tablourilor, veiozelor/altor obiecte decorative sau în spatele tapetului sau plăcilor de rigips. Ele pot rezista și câteva luni fără a se hrăni.
Este însă important să facem curățenie generală în locuință pentru a identifica toate cuiburile de ploșnițe și a le elimina.
Diagram showing life cycle of bed bug illustrationBed bugBed bugs
Ploșnițele nu rezistă la temperaturi care depășesc 32 ৹C. Spălarea hainelor și a lenjeriei de pat, a perdelelor și draperiilor la temperaturi cât mai ridicate va determina eliminarea insectelor. Saltelele și alte obiecte de mobilier pot fi scoase afară la soare. Recomand însă, dacă ați descoperit cuibul în saltea, să înlocuiți acea saltea. Pentru a preveni repetarea contaminării locuinței cu ploșnițe putem apela la dispozitive cu ultrasunete special concepute în acest sens și la uleiurile esențiale eficiente în îndepărtarea insectelor (menționate la începutul acestui articol).
foto: istockphoto.com
Plasați în dulapuri și în colțurile camerelor săculeți cu plante medicinale uscate precum lavandă, mentă, salvie, rozmarin, cimbru. De asemenea, puteți amesteca uleiurile esențiale menționate cu apă într-un dispozitiv tip spray și pulveriza zilnic locuința (cu mare atenție la colțuri și locurile retrase) până la dispariția ploșnițelor, apoi periodic. Dintre uleiurile menționate, uleiul de cedru este un bun insecticid.
Înțepătura de viespe
foto: istockphoto.com
Viespile sunt insecte care sunt atrase în special de mâncărurile dulci (prăjituri, siropuri, marmeladă, limonadă etc.), parfumuri florale puternice sau de apa stătătoare din bălți sau piscine. O viespe ne poate înțepa de mai multe ori, fără a-și pierde acul (spre deosebire de albină). Înțepăturile de viespe sunt periculoase pentru persoanele care sunt alergice.
Viespile înțeapă dacă sunt sau se simt atacate. Din acest motiv, atunci când vedem o viespe, este recomandat să nu începem să ne agităm și să dăm necontrolat din mâini.
Dacă în urma înțepăturii unei viespi acul acesteia a rămas în piele, este necesară eliminarea acestuia. Se va evita extragerea acului prin utilizarea pensetei, deoarece prin presiunea exercitată de strângerea pensetei putem favoriza eliberarea veninului. Acul de viespe va fi scos printr-o mișcare de rașchetare cu un cuțit cu lama boantă (de uns), un card sau chiar cu unghia, direcția fiind înspre locul în care e înfipt.
În cazul în care înțepătura de viespe s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Dacă locul înțepăturii se umflă foarte mult și pune probleme de respirație sau vedere în cazul în care este în zona feței, ne vom prezenta de urgență la medic. De asemenea, dacă apar dureri de cap, modificări ale pulsului, respirației, tensiunii, dacă ne simțim obosiți, amețiți sau avem stări de leșin.
Înțepătura de albină
foto: istockphoto.com
Ca și viespile, albinele pot fi atrase de mâncărurile dulci, parfumuri sau ape stătătoare. În plus, ele sunt atrase de flori prin natura ,,meseriei”, astfel încât este imposibil să nu ne intersectăm cu ele în ieșirile noastre în aer liber. Albinele înțeapă rar atunci când se află la distanță de stup și dacă o fac e pentru că se simt amenințate. Din acest motiv, ca și în cazul celorlalte insecte zburătoare, este recomandat să ne păstrăm calmul și să nu începem să fluturăm din mâini ori cu reviste sau haine atunci când vedem o albină.
foto: istockphoto.com
O diferență între înțepăturile de viespe și albină este aceea că, spre deosebire de viespe, albina va lăsa întotdeauna acul înfipt în piele și va muri după aceea. Acul va trebui îndepărtat cât mai repede după metoda explicată la înțepătura de viespe sau, dacă nu reușim, ne vom prezenta la un centru medical. Înțepătura de albină este periculoasă datorită potențialului alergen.
Persoanele care sunt alergice la veninul de albine pot face șoc anafilactic. O persoană care este alergică la veninul de albine nu este obligatoriu să fie alergică și la cel de viespe sau invers, între cele două tipuri neexistând alergie încrucișată.
Înțepătura de albină este destul de dureroasă, iar după injectarea veninului locul înțepăturii se înroșește și se umflă. În funcție de reacția fiecărei persoane, locul se va umfla mai mult sau mai puțin. Dacă o persoană este alergică la înțepătura de albină, aceasta va prezenta extinderea erupției, stări de amețeală, greață/vomă, umflarea buzelor/limbii/feței (edem Quincke/angioedem), dificultăți în respirație, modificări ale pulsului și tensiunii – în aceste situații se va prezenta de urgență la medic.
foto: istockphoto.com Treating the kid severe allergic reaction with the epinephrine
O persoană care a făcut șoc anafilactic la înțepătura de albină este indicat să poarte întotdeauna cu ea o seringă preumplută cu epinefrină pentru injectarea de urgență în mușchi (intramuscular) în cazul unei alte reacții alergice severe – aceasta va fi recomandată de medicul alergolog, doza fiind diferită în funcție de vârstă.
În cazul în care înțepătura de albină s-a produs putem aplica local, după extragerea acului, gheață și remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Nu trebuie să uităm însă, că înțepăturile de albine sunt folosite cu succes în diferite afecțiuni osteo-articulare și nu numai. Terapia prin înțepături de albine poate fi utilizată însă numai în cazul persoanelor care nu sunt alergice și sub stricta supraveghere a unui personal medical instruit în acest sens.
Înțepătura de păianjen
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de păianjen sunt relativ mai rare decât precedentele. Majoritatea păianjenilor sunt specii inofensive și nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor, atacând doar dacă se simt în pericol. Dintre păianjenii periculoși menționăm văduva neagră și păianjenul pustnic maro.
Înțepătura de păianjen poate fi identificată de obicei datorită particularității sale: se pot vizualiza două semne de înțepătură alăturate, nu unul singur ca în cazul celorlalte insecte. Locul se poate înroși sau umfla, poate fi mai mult sau mai puțin dureros sau poate genera senzație de mâncărime. Uneori pot apărea și vezicule.
În cazul înțepăturii unui păianjen, ne vom prezenta de urgență la medic dacă apar în următoarele ore dureri musculare, spasme/contracturi musculare, febră, frisoane, transpirație, dureri de cap, stări de greață sau vărsături, dureri abdominale, amețeală, oboseală, modificări ale pulsului și tensiunii, stări de leșin.
În cazul în care înțepătura de păianjen s-a produs, spălăm rana și putem aplica local
– gheață (toxina poate fi inactivată de aplicarea gheții)
– tinctură de arnica sau echinaceea
– oricare dintre remediile menționate în cazul celorlalte înțepături de insecte.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural și antiinflamator precum extractul din coacăz negru.
De reținut în cazul în care am fost înțepați de o insectă!
foto: istockphoto.com Insect bites flat vector illustrations set. Mosquito drinking blood, tick getting under skin, bee sting. Bed bug, ant and spider bites. Skin lesion, wound and inflammation, allergic reaction
Dacă prezentăm semnele unei reacții alergice severe, ne adresăm imediat unui serviciu medical de urgență!
Locul înțepăturii se spală și se examinează cu atenție pentru a verifica să nu fi rămas acul insectei sau insecta întreagă.
Dacă la locul înțepăturii a rămas acul insectei, acesta va fi îndepărtat!
Dacă la locul înțepăturii a rămas insecta (căpușa), aceasta trebuie scoasă cât mai repede!
Urmărim reacțiile apărute pe piele în zilele următoare înțepăturii – locul înțepăturii și zonele învecinate, în special ganglionii.
Urmărim semnele generale și în zilele următoare înțepăturii: febră, frisoane, inapetență, greață, dificultăți de înghițire și/sau respirație, dureri de cap, modificări ale pulsului sau tensiunii, dureri musculare, amețeli, somnolență, oboseală, confuzie, pierderea stării de conștiență, umflarea anumitor segmente ale corpului (în special regiunea feței).
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. Uneori nu știm ce insecte ne-au înțepat în trecut și considerăm înțepătura actuală ca fiind prima.
Ne adresăm medicului dacă apar semnele generale menționate mai sus sau locul înțepăturii se infectează.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Materialul se axează în principal pe remediile alternative care pot fi folosite în cazul înțepăturilor de insecte și pentru ținerea lor la distanță. Uneori este necesară asocierea medicației clasice. Din acest motiv, este recomandat să vă consultați cu medicul dumneavoastră în cazul în care ați fost înțepat de o insectă.
