dr. Cristina Munteanu – Page 2

Beneficiile și contraindicațiile tratamentului în salină

Salinele, fie că vorbim de cele naturale, fie de cele artificiale, au devenit din ce în ce mai populare datorită beneficiilor lor pentru sănătate. În acest articol, vom explora beneficiile și contraindicațiile expunerii la salină, precum și diferențele dintre anumite tipuri de saline, umede sau uscate, dar și diferențele existente între aerosolii din salină și cei de la mare.

Ce este o salină?

Salina este un spațiu în care aerul este saturat cu particule de sare. Aceasta poate fi naturală sau artificială. Salinele naturale sunt practic mine de sare din munți, care au fost ulterior amenajate ca destinație terapeutică sau turistică. Salinele artificiale sunt cele amenajate în centre de tratament și concepute astfel încât să imite microclimatul specific al unei saline naturale.

Aerul sărat din salină are proprietăți terapeutice, fiind folosit pentru ameliorarea diverselor afecțiuni respiratorii și pentru susținerea sistemului imunitar. Aerosolii salini sunt de fapt micro-particule care, inhalate prin nas și gură, pătrund apoi în căile respiratorii inferioare (laringe, bronhii, bronhiole, alveole pulmonare) unde reduc inflamația, refac elasticitatea membranelor celulare, dezinfectează mucoasele și reduc prezența microorganismelor. Aceste particule au proprietăți higrofile, adică absorb apa, ceea ce duce la diminuarea cantității de mucus din căile respiratorii. În plus, sarea stimulează mișcarea cililor de la nivelul celulelor epiteliale respiratorii, facilitând mobilizarea și eliminarea secrețiilor.

Copiii cu astm sau infecții respiratorii recurente pot experimenta ameliorări semnificative ale stării de sănătate după expuneri regulate la aerul din salină.

Beneficiile tratamentului în salină

Îmbunătățirea sănătății respiratorii: Sarea are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene, purificând aerul și ajutând la desfundarea căilor respiratorii și la ameliorarea simptomelor din astm, bronșită, sinuzită, rinită, hipertrofie amigdaliană, vegetații adenoide (polipi), alergie. De asemenea, salina este recomandată pentru cei cu fibroză chistică și bronșite cronice alergice sau obstructive.
Susținerea sistemului imunitar: Inhalarea aerului salin poate ajuta la fortificarea sistemului imunitar, făcând organismul mai rezistent la infecții.
Relaxează și reduce stresul: Multe persoane folosesc salinele pentru relaxare sau în stările de oboseală cronică, datorită efectului calmant pe care îl are mediul sărat asupra sistemului nervos.
Îmbunătățirea calității somnului: Aerul din salină poate contribui la o respirație mai ușoară și la reducerea sforăitului, ceea ce poate favoriza un somn mai odihnitor.
Piele sănătoasă: Sarea poate avea efecte benefice și asupra pielii, prin echilibrarea florei bacteriene de la acest nivel, ajutând la tratarea unor afecțiuni precum eczema, dermatita, psoriazisul sau acneea.

Contraindicații ale tratamentului în salină

Deși tratamentele în salină sunt, în general, sigure, există câteva contraindicații de care trebuie să ținem cont:

Afecțiuni severe ale rinichilor (insuficiență renală, transplant renal): Persoanele cu insuficiență renală ar trebui să evite salinele, deoarece acestea pot avea dificultăți în eliminarea excesului de sare din organism. Deși inhalarea particulelor de sare nu este același lucru cu ingerarea lor, totuși absorbția sării se realizează și de la nivelul căilor respiratorii; în anumite situații medicale la risc, datorită faptului că nu se poate cuantifica exact cantitatea de sare care ajunge în organism este mai prudent să evităm această expunere la mediul salin.
Afecțiuni cardiace severe (hipertensiune arterială, infarct miocardic recent, insuficiență cardiacă): Expunerea prelungită la aer sărat poate crește tensiunea arterială, ceea ce poate fi periculos pentru persoanele care suferă de hipertensiune stadiul II-III, necontrolată medicamentos sau oscilantă.
Probleme respiratorii severe: Persoanele cu afecțiuni respiratorii grave, cum ar fi tuberculoza sau cancerul pulmonar, ar trebui să evite salina, deoarece aerul sărat poate agrava simptomele.
Infecții respiratorii acute (febră, frisoane, tuse productivă) și boli infecto-contagioase
Claustrofobie, anxietate: persoanele care suferă de claustrofobie sau cele care suferă de anxietate s-ar putea să nu poată intra sau rămâne prea mult timp în saline.
Femeile însărcinate în ultimul trimestru: datorită presiunii atmosferice ușor crescute și datorită posibilității intrării în travaliu în această perioadă a sarcinii.
Alte afecțiuni: hipertiroidism, afecțiuni oncologice, epilepsie (și alte afecțiuni ce pot evolua cu pierderea stării de conștiență), criză de astm bronșic recent
Vârsta: nu se recomandă acest tip de tratament copiilor sub 3 ani sau adulților peste 65 ani, decât în situații speciale, la recomandarea medicului. Excepție fac salinele artificiale, unde haloterapia se recomandă și în afara acestor intervale (la recomandarea medicului).

Persoanele care se regăsesc la rubrica de contraindicații pot vizita totuși salinele în scop turistic, atât timp cât expunerea este limitată la o perioadă scurtă și rămâne unică. În aceste cazuri, vizita poate fi considerată sigură, având în vedere că durata redusă de expunere nu este suficientă pentru a declanșa efecte adverse semnificative. Totuși, este important ca aceste persoane să fie atente la orice semn de disconfort nou apărut.

Se recomandă, de asemenea tuturor, să acorde o atenție deosebită hidratării corespunzătoare în perioada terapiei în salină.

Criteriul vârstei și expunerea treptată

Criteriul vârstei:
- Copii: Tratamentele în salină sunt cel mai adesea recomandate pentru copii, mai ales pentru cei care suferă de afecțiuni respiratorii. Tratamentul în salină se recomandă de regulă începând cu vârsta de 3 ani, și doar în cazuri particulare, cu recomandarea medicului pediatru, înainte de această vârstă (de regulă nu sub 1 an). Durata expunerii în cazul copiilor trebuie să fie mai scurtă decât în cazul adulților, de obicei între 20 și 30 de minute per ședință. Expunerile sunt însă întotdeauna individualizate în funcție de vârstă și afecțiuni. De asemenea, este important ca părinții să fie atenți și să monitorizeze orice reacție nou apărută.
- Adulți: Adulții pot beneficia de ședințe mai lungi, de până la 45-60 de minute, în funcție de afecțiune, toleranță și de recomandările medicului.
- Persoane vârstnice: Persoanele în vârstă ar trebui să înceapă cu sesiuni mai scurte, de aproximativ 30 de minute, și să crească treptat durata, în funcție de starea lor generală de sănătate.
Expunerea treptată:
- Începerea tratamentului: Este recomandat ca persoanele care nu au mai fost expuse la aerul salin să înceapă cu ședințe scurte, de 15-20 de minute, pentru a permite organismului să se acomodeze. Acest lucru este valabil în special pentru copii și pentru persoanele cu afecțiuni cronice.
- Creșterea graduală a timpului: După câteva ședințe inițiale, durata poate fi crescută treptat cu 5-10 minute, până la atingerea unei durate maxime recomandate de medic, care poate varia între 45 și 60 de minute pentru adulți.
- Monitorizarea reacțiilor: Pe măsură ce durata ședințelor crește, este esențial să se monitorizeze reacțiile organismului. Dacă apar simptome precum amețeli, dureri de cap, disconfort respirator, accese de tuse, ședința trebuie întreruptă și timpul de expunere redus la următoarea vizită.

3. Durata tratamentului: aceasta se personalizează în funcție de vârstă și afecțiuni, variind de la 7-10 zile în rândul copiilor mici și crescând la 14-21 zile pentru copiii mari și adulți. Ședințele de terapie în salină vor fi efectuate de două ori pe zi, iar curele se pot repeta odată la câteva luni dacă este necesar pentru ameliorarea simptomatologiei. Cel mai frecvent se recomandă repetarea după 6 luni, dar salinoterapia poate fi individualizată de către medicul curant în funcție de problemele de sănătate ale fiecărui pacient.

Salina umedă vs. Salina uscată

Nu toate salinele sunt la fel, există așa-numitele saline umede și saline uscate, fiecare cu indicațiile ei, pe care este bine să le cunoaștem atunci când alegem această metodă terapeutică.

Salina umedă: Aceasta implică o umiditate mai mare a aerului. Umiditatea ridicată ajută la dizolvarea și absorbția particulelor de sare în căile respiratorii. Este adesea recomandată pentru tratarea afecțiunilor respiratorii severe și pentru persoanele care nu tolerează aerul foarte uscat.
Salina uscată: În acest tip de salină, aerul este mult mai uscat, iar concentrația de particule de sare este mai mare. Salina uscată este preferată pentru tratamente scurte, fiind eficientă pentru curățarea căilor respiratorii și pentru stimularea sistemului imunitar. Este mai des întâlnită în centrele de wellness urbane.

Pe teritoriul României se regăsesc și saline umede, dintre care cea mai renumită este cea de la Turda (județul Cluj), dar și saline uscate precum cea de la Praid (județul Harghita).

foto: internet

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre o salină umedă și una uscată, vom oferi câteva exemple concrete.

În salinele considerate umede, cum este Salina Turda, temperatura aerului se situează în jurul valorilor de 12-14 °C, iar umiditatea relativă variază între 78-82% la intrare și 73-80% în diferitele săli ale salinei.

Pe de altă parte, salinele uscate, cum este Salina Praid, au o temperatură de aproximativ 14-16 °C și o umiditate mai scăzută, cuprinsă între 66-70%.

În cazul salinelor amenajate de suprafață (salinele artificiale urbane), microclimatul este controlat pentru a menține o temperatură între 20-24 °C și o umiditate relativă de 40-60%, creând astfel condițiile ideale pentru tratamentele cu aerosoli uscați.

Alte saline naturale se găsesc la:

Slănic Prahova (județul Prahova) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 50-60 %

Târgu Ocna (județul Bacău) – temperatură 12-13°C, umiditate relativă a aerului 74-82 %

Ocnele Mari (județul Vâlcea) – temperatură 13-15 °C, umiditate relativă a aerului 50 %

Cacica (județul Suceava) – temperatură 14 °C, umiditate relativă a aerului 70-80%

Ocna Mureș (județul Albă) – temperatură 10-12°C, umiditate relativă a aerului 75-85 %

foto: internet

Există, de asemenea, în țară stațiuni balneo-climaterice pe teritoriul sau în apropierea unor foste mine de sare, unde, prin surparea galeriilor ocnei de sare au apărut lacuri de apă sărată, precum cele de la Ocna Şugatag (județul Maramureș) sau Ocna Sibiului ș.a. – unde se trateaza cu rezultate deosebite preponderent boli ale aparatului locomotor, reumatisme degenerative cronice, artroze etc.

Pentru a putea petrece timpul cât mai plăcut, în majoritatea acestor saline au fost amenajate locuri de joacă, terenuri de sport, restaurante, muzee, biserici.

Este important să alegem salinele în funcție de afecțiunile pe care urmărim să le tratăm sau ameliorăm. Salina umedă, este recomandată pentru aerosoli îndeosebi în cazul copiilor cu infecții respiratorii frecvente (acei copii care răcesc des), au vegetații adenoide (polipi), amigdale hipertrofice, astm, dar nu este atât de recomandată celor cu fond alergic. Salina uscată este recomandată în toate afecțiunile menționate, dar și celor cu teren alergic.

Cu toate acestea, efectele pot varia de la o persoană la alta, fiind întotdeauna recomandat să se consulte un medic înainte de a începe terapia într-o salină, fie ea umedă sau uscată.

Se recomandă ca ședințele de terapie în salinele naturale să fie efectuate primăvara sau toamna, datorită faptului că în salină temperaturile sunt mai scăzute și umiditatea crescută, pentru a nu fi discrepanțe foarte mari de temperatură între interior și exterior și organismul să se adapteze ușor la aceste diferențe. Există persoane, în special cele cu astm bronșic care pot face bronhospasm (contracție bruscă și involuntară a mușchilor bronhiilor care duce la îngustarea căilor respiratorii și dificultăți de respirație) în timpul terapiei în salină. Diferența mare de temperatură între înauntru și afară, în condițiile în care în salină sunt în medie 12-14°C și afară aproape 40°C poate fi un factor declanșator al bronhospasmului, care se manifestă cu dificultăți de respirație, durere în piept, tuse, respirație șuierătoare (wheezing).

Pe de altă parte, inhalarea aerosolilor de sare poate fi benefică pentru mulți, dar pentru unele persoane, particulele mici de sare pot irita căile respiratorii, în special atunci când nu se respectă timpul de expunere. Acest lucru poate provoca bronhospasm, mai ales la cei cu sensibilitate crescută a căilor respiratorii, cum ar fi persoanele cu astm, bronșită cronică sau alergii.

Pentru unele persoane, stresul sau anxietatea legate de starea lor de sănătate sau de mediul înconjurător pot provoca un bronhospasm. Deși acest lucru nu este specific salinei, poate fi o reacție la frica de a fi într-un spațiu închis sau necunoscut, mai ales dacă cineva are un istoric de atacuri de panică sau anxietate.

Aerosolii din salină vs aerosolii marini

Aerosolii salini din saline și cei de la mare au compoziții și caracteristici diferite datorită mediului în care se formează, iar aceste diferențe influențează efectele terapeutice și utilizările lor.

Aerosolii din saline se formează în interiorul minelor de sare, unde aerul este saturat cu particule fine de sare provenite din evaporarea sau desprinderea naturală a cristalelor de sare din pereții salinei. Acești aerosoli sunt compuși aproape exclusiv din clorură de sodiu (sare) și alte minerale precum calciu, magneziu și potasiu. Aceștia au, așadar, o concentrație foarte mare de particule de sare; particulele sunt de dimensiuni foarte mici, permițându-le să pătrundă adânc în căile respiratorii. Acest lucru este esențial pentru tratarea afecțiunilor respiratorii cronice, cum ar fi astmul, bronșita sau alergiile. Aerosolii din saline sunt utilizați în principal pentru tratamente respiratorii specifice, având capacitatea de a curăța și dezinfecta căile respiratorii, reducând inflamația și ameliorând simptomele bolilor cronice amintite deja. Nu în ultimul rând, aerosolii din saline sunt concentrați într-un spațiu închis și controlat, ceea ce permite o expunere consistentă și intensivă în timpul terapiei.

Aerosolii de la mare se formează prin evaporarea apei de mare. Aerosolii marini conțin nu doar clorură de sodiu, ci și alte substanțe organice și anorganice, inclusiv iod, magneziu, și particule microscopice de alge și microorganisme. Particulele sunt mai mari și mai puțin concentrate decât cele din saline, ceea ce le face mai ușor de inhalat, dar cu o penetrare mai superficială în căile respiratorii. Aerosolii de la mare sunt considerați benefici pentru sănătate în general, având un efect tonic asupra sistemului imunitar și oferind beneficii pentru sănătatea pielii. Ei contribuie și la relaxarea și reducerea stresului, datorită atmosferei marine. În plus, sub acțiunea radiațiilor solare se stimulează sintetizarea de către organism a vitaminei D, implicată în modularea răspunsului imun, menținerea sănătății osoase și nu numai. Aerosolii marini sunt dispersați într-un mediu deschis, cu factori variabili precum vântul și umiditatea, ceea ce face ca efectele să fie mai puțin concentrate, dar mai accesibile și recreative.

Tratamentele în salină oferă, așadar, numeroase beneficii pentru sănătate, în special pentru sistemul respirator și cel imunitar. Totuși, este important să se ia în considerare contraindicațiile și să se consulte un specialist înainte de a începe un astfel de tratament, mai ales în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale preexistente.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Epistaxisul. Cum oprim rapid și eficient sângerarea nazală?

Epistaxisul, cum este numită în termeni medicali sângerarea nazală, reprezintă o situație neplăcută, dar care trebuie să fie tratată cu maximă seriozitate.

Este important să fim pregătiți și să știm exact ce măsuri să luăm pentru a opri rapid și eficient sângerarea, fie că ne confruntăm noi înșine cu această problemă, fie că ajutăm o altă persoană.

Epistaxisul poate fi clasificat în funcție de localizarea sa în: epistaxis anterior și epistaxis posterior.

Epistaxisul anterior este cel mai frecvent întâlnit și se produce de obicei din zona numită pata vasculară Kisselbach, situată pe septul nazal (peretele ce desparte cele două nări) în porțiunea anterioară. Aceasta este o zonă extrem de bine vascularizată, ceea ce o face vulnerabilă la sângerări.

Epistaxisul posterior este mai rar și provine din partea din spate a cavității nazale, din arterele etmoidale cel mai adesea. Acest tip de sângerare poate fi mai greu de controlat și este adesea mai grav, necesitând uneori intervenție medicală de urgență.

Tehnici de oprire a sângerării

În majoritatea cazurilor, epistaxisul anterior poate fi gestionat acasă prin câteva măsuri simple, dacă sunt corect efectuate: poziționarea și presiunea.

Importanța poziționării corecte în gestionarea epistaxisului: pacientul trebuie să fie așezat cu corpul și capul ușor aplecate în față.

De ce această poziție ușor aplecat în față este importantă?

Cea mai importantă rațiune pentru aplecarea în față – și nu poziționarea pe spate – este prevenirea înghițirii, înecării sau aspirării sângelui în plămâni.

Dacă pacientul este poziționat pe spate, crește presiunea în vasele de sânge de la nivelul feței, fapt care va agrava sângerarea. Sângele care curge din cavitatea nazală se va prelinge la nivelul faringelui posterior și, ajungând în gură, cel mai probabil va fi înghițit. Ingerarea sângelui poate provoca iritația stomacului, ceea ce va duce la greață și vărsături. Efortul de vărsătură și vărsăturile în sine pot agrava sângerarea nazală. Din acest motiv, sângele care se acumulează la nivelul gurii este recomandat să fie scuipat, nu înghițit.

În anumite situații, mai ales la copiii mici sau la persoanele semiconștiente, există riscul ca sângele să fie aspirat în căile respiratorii, ceea ce poate duce la pneumonie sau chiar înecare.

În plus, aplecarea ușoară înainte permite un control mai bun al sângerării, deoarece sângele curge în afara nării, facilitând observarea cantității acestuia. Poziția întins pe spate, poate ascunde amploarea sângerării și poate complica evaluarea reală a situației.

Presiunea

Se recomandă să se aplice presiune pe aripa nazală (partea moale a nasului) timp de 5-10 minute, exercitarea acestei presiuni constant, continuu, fiind esențială pentru a opri sângerarea. Din acest motiv, nu vom întrerupe compresiunea după câteva secunde pentru a verifica dacă mai curge sânge. Se recomandă ca timpul de exercitare al presiunii să fie cronometrat, deoarece în astfel de situații se pierde noțiunea timpului.

Dacă sângerarea persistă după 20 de minute sau dacă epistaxisul este posterior, este necesară evaluarea medicală de urgență. O modalitate de a ne da seama că epistaxisul este posterior este și constatarea faptului că, deși exercităm compresiunea corect pe aripile nazale și persoana este poziționată cu corpul și cu capul ușor aplecate în față, sângele continuă să se acumuleze în cavitatea bucală.

O recomandare frecventă este aplicarea compreselor reci pe față pentru a induce vasoconstricție și a reduce astfel sângerarea și prin acest mecanism. Totuși, nu întotdeauna avem la dispoziție comprese reci sau riscăm să pierdem timp prețios, în loc să efectuăm imediat compresiunea corectă, care este esențială pentru a controla sângerarea.

O situație frecvent întâlnită este aceea de a încerca oprirea sângerării nazale prin introducerea în nară a unui șervețel de hârtie sau a unui tampon de vată. Aceste măsuri nu sunt recomandate, deoarece nu pot produce presiune pe locul de sângerare. Aceste materiale doar absorb din sângele care curge, dar nu rezolvă problema: sângele continuă să curgă și se va acumula în nară, începând să se coaguleze; persoana căreia îi curge sânge din nas va simți la un moment dat nevoia să sufle nasul și va elimina acel cheag, vederea acestuia generând de cele mai multe ori panică. Mai mult, resturi de fibre pot rămâne în interiorul nasului și irita mucoasa nazală. Dacă există la îndemână, se pot folosi însă bureți hemostatici, care au o capacitate mare de absorbție și aderă la locul sângerării, activând trombocitele și inițiind astfel procesul de oprire a sângerării.

Așadar, poziția aplecat în față în timpul unui episod de epistaxis nu doar că ajută la gestionarea eficientă a sângerării, dar previne și complicațiile potențial grave, cum ar fi ingerarea sau aspirația sângelui. Această poziționare corectă, combinată cu presiunea constantă aplicată pe aripa nazală, constituie primele măsuri de tratament care trebuie urmate în caz de sângerare nazală.

Cauzele frecvente ale epistaxisului

Majoritatea episoadelor de epistaxis sunt localizate anterior, la nivelul plexului vascular Kisselbach, fiind cauzate de iritația sau lezarea mucoasei nazale.

Printre cauzele cele mai comune se numără:

– infecții virale: majoritatea virusurilor au ca poartă de intrare în corpul uman căile nazale și, odată pătrunse în organism, ele încep rapid multiplicarea la acest nivel, fapt care determină inflamarea mucoasei nazale

– picături de nas: utilizarea excesivă a picăturilor și spray-urilor nazale poate irita mucoasa nazală

– lezarea mucoasei: introducerea degetului sau a altor corpuri străine în nas poate provoca leziuni care duc la sângerare

– afecțiuni de tipul rinitelor (alergice și non-alergice), deviației de sept

– aer uscat: umiditatea redusă din încăperi usucă mucoasa nazală și poate contribui la apariția de fisuri și cruste la acest nivel

– administrare de medicamente antiinflamatoare sau anticoagulante

– carențe vitaminice: de exemplu, lipsa vitaminei C sau K

Alte cauze care pot determina sângerări nazale sunt:

Tensiunea arterială: creșterea tensiunii arteriale poate determina apariția epistaxisului și, în această situație, sângerarea nazală apare frecvent după efort fizic sau este asociată cu dureri de cap severe.

Probleme hematologice:

Anumite afecțiuni hematologice predispun la epistaxis:

– trombocitopenie: un număr scăzut de trombocite poate afecta coagularea sângelui și duce la sângerări

– hemofilie

– boala von Willebrand

Atunci când vorbim de existența unor probleme hematologice, în marea lor majoritate afecțiuni ereditare ce afectează coagularea sângelui, aceste persoane prezintă sângerări nazale frecvente, asociate cu sângerări gingivale sau cu apariția de vânătăi spontane – situații care necesită consult medical de specialitate.

Afecțiuni ale ficatului: acestea pot afecta producția de factori de coagulare, care sunt esențiali pentru controlul sângerării. Când funcția ficatului este compromisă (în boli hepatice precum ciroza sau hepatita cronică), scade și producția acestor factori, ceea ce determină o tendință crescută de sângerare.

Mai rar, putem vorbi și de traumatisme, tumori sau intervenții chirurgicale la nivelul nasului sau feței.

Ce facem după oprirea sângerării?

După oprirea unei sângerări nazale este important să luăm măsuri adecvate pentru a preveni resângerarea. Mucoasa nazală rămâne vulnerabilă și fragilă după un episod de epistaxis, iar anumite activități sau comportamente pot declanșa o nouă sângerare. De aceea, este important să știm ce trebuie evitat pentru a facilita vindecarea completă a mucoasei nazale și a reduce riscul apariției altor episoade de epistaxis.

Iată câteva măsuri esențiale pentru a reduce riscul de resângerare:

– evitarea efortului fizic intens

– evitarea suflării nasului: suflarea nasului poate crea o presiune internă ridicată asupra vaselor de sânge din nas. Aceasta poate afecta crusta formată pentru a opri sângerarea, determinând desprinderea ei și, implicit, resângerarea. Dacă este absolut necesar să se îndepărteze secrețiile nazale, este recomandat să se procedeze într-un mod delicat, preferabil folosind un spray salin sau ser fiziologic pentru a umezi interiorul nasului și a înmuia crustele, facilitând astfel eliminarea lor fără a aplica presiune.

– strănutul puternic poate declanșa o nouă sângerare: dacă se întâmplă să strănutați, este recomandat să nu vă abțineți și să strănutați cu gura deschisă

– evitarea expunerii la medii uscate: puteți încerca utilizarea unui umidificator în camera în care petreceți cel mai mult timp

– hidratare corespunzătoare: consumul adecvat de lichide poate contribui la menținerea hidratării mucoasei nazale

– evitarea mâncărurilor și băuturilor fierbinți: acestea pot provoca vasodilatație (dilatarea vaselor de sânge), inclusiv la nivelul nasului, ceea ce poate crește riscul de resângerare

– evitarea băilor cu apă fierbinte, inhalațiilor cu abur cald sau a saunei: provoacă vasodilatație

– poziționarea capului mai sus în timpul somnului: dormitul cu capul ușor mai ridicat poate contribui la reducerea presiunii asupra vaselor de sânge din nas, diminuând riscul de resângerare pe timpul nopții

– lubrifierea mucoasei nazale: aplicarea unui unguent nazal pe bază de vaselină poate contribui la protejarea mucoasei (sau a unor unguente special concepute pentru aceste situații). Se mai pot folosi spray-uri nazale cu acid hialuronic sau panthenol. Foarte eficient este în aceste situații și uleiul de cătină, care lubrifiază mucoasa nazală, dar (prin conținutul în vitamine A, C, K și E) contribuie și la refacerea mucoasei nazale și la reducerea fragilității vaselor de sânge.

– evitarea expunerii la fum de țigară sau alte substanțe iritante (parfumuri, praf, ciment etc.)

– monitorizarea tensiunii arteriale (în cazul persoanelor hipertensive)

– reducerea pe cât posibil a utilizării medicamentelor care pot favoriza sângerarea, cum ar fi aspirina și ibuprofenul. De asemenea, este important să evaluați dacă ați introdus recent un medicament nou, chiar și un supliment din plante, înainte de apariția sângerării.

În concluzie, gestionarea corectă a epistaxisului și adoptarea măsurilor de prevenție sunt esențiale pentru a reduce riscul reapariției sângerărilor nazale. Prin aplicarea rapidă poziționării corecte și a tehnicilor adecvate de compresiune, prin evitarea factorilor declanșatori și protejarea mucoasei nazale în perioada de vindecare, putem asigura un proces de recuperare eficient și preveni astfel recidivele.

Epistaxisul este un simptom relativ comun, dar el nu trebuie ignorat, mai ales dacă apare frecvent sau este însoțit de alte simptome. În astfel de cazuri, este esențială evaluarea medicală pentru a identifica și trata cauzele subiacente.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

acupunctură, Agaricus blazei, alcaloizi de vinca, anemie, anxietate, apigenina, aromoterapie, astragalus, berberina, brebenoc, Camellia sinensis, camptotecină, Camptotheca acuminata, canabidiol, cancer, Cannabis sativa, Catharanthus roseus, cătină roșie, ceai verde, chaga, chimioterapie, ciuperca de mesteacăn, ciuperca lui Dumnezeu, copaiba, cordyceps, Cordyceps sinensis, Curcuma longa, curcumina, depresie, docetaxel, echinaceea, epigalocatechin-3-galat EGCG, etopozid, fitoterapie, Ganoderma lucidum, gemoterapie, ghimbir, greață, Grifola frondosa, homeopatie, Inonotus obliquus, insomnie, Ipeca, irinotecan, iscador, lavandă, Lentinula edodes, leucopenie, licopenul, Maitake, medicină alternativă, medicină complementară, medicină convențională, medicină holistică, medicină integrativă, medicină personalizată, meloterapie, micoterapie, nutriție ortomoleculară, Nux vomica, oncologie, paclitaxel, plante medicinale, podofilină, podofilotoxina, Podophyllum peltatum, psihooncologie, quercetina, radioterapie, Reishi, resveratrolul, Shiitake, sulforafanul, Tamarix gallica, taxani, Taxus brevifolia, tisa, topotecan, trombocitopenie, turmeric, ulei CBD, valeriană, vărsături, vâsc, vinblastina, vincristina, Viscum album, Zingiber officinale

Medicina alternativă, complementară sau integrativă în oncologie

Soluții alternative sau complementare există pentru orice problemă de sănătate, dar atunci când vine vorba despre patologiile oncologice lucrurile sunt puțin diferite. În contextul oncologiei, discuția despre soluțiile alternative și complementare devine mult mai complexă și delicată comparativ cu alte patologii. Acest lucru se datorează naturii grave a cancerului și fragilității pacienților care, în majoritatea cazurilor, se confruntă nu doar cu boala în sine, ci și cu efectele adverse semnificative ale tratamentelor convenționale (chimioterapia, radioterapia, intervențiile chirurgicale) necesare pentru a încetini sau opri progresia bolii.

Obiecția principală adusă terapiilor și soluțiilor alternative este aceea că nu se regăsesc pe același nivel de susținere științifică precum tratamentele convenționale, care au trecut prin procese riguroase de cercetare și validare științifică.

Medicina integrativă încearcă să construiască o punte între medicina convențională și soluțiile alternative, oferind o abordare holistică și personalizată. În cadrul medicinei integrative, soluțiile complementare precum fitoterapia, gemoterapia, micoterapia, homeopatia, aromoterapia, meloterapia, nutriția ortomoleculară, acupunctura, tehnicile de relaxare și masaj sunt integrate în planul de tratament sub strictă supraveghere medicală. Scopul acestei integrări este de a ameliora efectele secundare, de a reduce stresul și de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului, fără a compromite eficacitatea tratamentelor oncologice principale.

În acest sens, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog, pentru a înțelege preocupările și preferințele pacientului, dar și pentru a preveni eventuale decizii care ar putea afecta negativ prognosticul bolii.

Importanța plantelor medicinale în oncologie

În medicina alternativă și complementară, fitoterapia (terapia cu plante) ocupă un loc central. Aceasta include utilizarea extractelor din plante și a suplimentelor pe bază de plante sub orice formă poate fi administrată mai eficient pacientului: infuzie, tinctură, extract, sirop, comprimate, capsule, uleiuri volatile etc.

Plantele medicinale au fost folosite de mii de ani pentru a susține sănătatea generală și pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a cancerului. Nu trebuie să uităm că primele medicamente au fost la origine extracte din plante. Iar plantele reprezintă în continuare o resursă importantă în curs de explorare în cercetările științifice ce urmăresc descoperirea și dezvoltarea a noi preparate anticancerigene eficiente. Astfel, se discută tot mai mult de fitoterapia științifică, ce poate fi inclusă în medicina integrativă alături de preparatele convenționale utilizate în oncologie.

Alcaloizii de vinca – Catharanthus roseus

În prezent, medicina modernă recunoaște valoarea unor compuși naturali derivați din plante, iar acest lucru este evident prin utilizarea în oncologie a unor medicamente precum alcaloizii de vinca – vincristina și vinblastina. Aceștia sunt obținuți din planta numită Catharanthus roseus cunoscută și sub denumirea populară de brebenoc trandafiriu sau brebenoc de Madagascar. Alcaloizii de vinca sunt utilizați în chimioterapie pentru tratarea unor tipuri de cancer precum leucemia și limfoamele, datorită capacității lor de a împiedica diviziunea celulară.

Taxanii – Taxus brevifolia

Alcaloizii de vinca nu sunt însă singurul exemplu în acest sens. Astfel, taxanii sunt substanțe extrase din Taxus brevifolia, copac cunoscut sub denumirea de tisa. Din categoria taxanilor fac parte paclitaxelul și docetaxelul, primul utilizat îndeosebi în tratamentul cancerului de sân, ovarian și pulmonar.

Camptotecinele – Camptotheca acuminata

Camptotheca acuminata, cunoscută sub denumirea de arborele de fericire chinezesc, este sursa substanței active numită camptotecină, un alcaloid utilizat pentru a produce medicamente precum irinotecanul și topotecanul, folosite în principal în tratamentul cancerului colorectal, pulmonar și ovarian.

Etopozidul – Podophyllum peltatum

foto: istockphoto – Podophyllum peltatum

Podophyllum peltatum, este o plantă ce conține substanța activă numită podofilină (din care se extrage podofilotoxina). Etopozidul este un derivat semisintetic al podofilinei, fiind utilizat în tratamentul cancerului testicular, leucemiei mieloide acute și al limfoamelor. Etopozidul funcționează prin interferarea cu ADN-ul celulelor canceroase, împiedicându-le să se dividă și să se multiplice.

Alte preparate din plante cu rol anticancerigen

Iscadorul – Viscum album

Pe lângă acești derivați din plante utilizați în chimioterapie în mod curent, există și preparate care se produc și comercializează în scopul susținerii organismului pacienților cu patologii oncologice, dar care nu sunt unanim acceptate de lumea medicală. Unul dintre aceste preparate este Iscadorul, provenit din vâsc, utilizat de mulți ani în medicina alternativă europeană sub formă de preparate injectabile.

Curcumina – Curcuma longa

Turmericul este o plantă cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii și antioxidante. Curcumina, principala sa componentă activă, a fost studiată pentru potențialul său în prevenirea și tratarea diferitelor tipuri de cancer. Deși cercetările sunt în curs, curcumina este apreciată pentru capacitatea sa de a inhiba proliferarea celulelor canceroase și de a induce apoptoza acestora.

Uleiul CBD

Uleiul CBD, extras din planta de cannabis (Cannabis sativa), a câștigat popularitate în ultimii ani datorită proprietăților sale terapeutice, explorate inclusiv în contextul tratamentului cancerului. CBD, sau canabidiolul, substanța activă din acest ulei este diferită de componenta numită tetrahidrocanabinol (THC), compusul responsabil pentru efectele psihoactive ale canabisului. CBD este apreciat pentru efectele sale antiinflamatoare, analgezice și anxiolitice, fiind utilizat pentru a ameliora o serie de simptome asociate cu cancerul și tratamentele oncologice.

Există cercetări în curs care explorează potențialul CBD de a inhiba multiplicarea celulelor canceroase. Studiile preclinice au arătat că CBD poate induce apoptoza și poate încetini proliferarea celulelor canceroase în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de colon și glioblastomul. De asemenea, se sugerează că CBD ar putea interfera cu angiogeneza, procesul prin care tumorile își dezvoltă o rețea de vase de sânge pentru a se alimenta, limitând astfel capacitatea tumorii de a crește.

Totuși, este important de menționat că aceste rezultate sunt în mare parte obținute din studii de laborator în vitro și studii pe animale. În prezent, nu există suficiente dovezi clinice pentru a recomanda CBD ca tratament unic pentru cancer, însă acesta poate fi folosit complementar altor terapii oncologice.

Uleiul de copaiba

Ulei esențial de copaiba este extras din rășina copacilor din genul Copaifera, care cresc în America de Sud. Acest ulei este cunoscut pentru conținutul său bogat în sesquiterpene, în special beta-cariofilen și diterpene, precum acidul copalic. Sesquiterpenele și, în special, beta-cariofilenul au efecte antiinflamatoare puternice prin modularea receptorilor canabinoizi de tip 2 (CB2), ceea ce ajută la reducerea inflamației cronice asociate cu progresia cancerului. În plus, uleiul de copaiba prezintă activitate citotoxică împotriva anumitor linii celulare canceroase. Studiile in vitro și in vivo sugerează că uleiul de copaiba poate induce apoptoza și poate inhiba proliferarea celulelor tumorale prin perturbarea ciclului celular și inhibarea semnalizării inflamatorii, putând reduce metastazele în anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de colon și cancerul de piele (melanom).

Substanțele active explorate până acum pentru efectul lor anticancerigen sunt mult mai numeroase și nu le putem prezenta în acest material pe toate, însă nu putem să nu menționăm măcar în treacăt câteva dintre ele: quercetina, sulforafanul, resveratrolul, licopenul, berberina, apigenina, epigalocatechin-3-galat (EGCG) ș.a.

Ciupercile medicinale

Ciupercile medicinale au fost utilizate de mii de ani în diverse sisteme tradiționale de medicină pentru proprietățile lor benefice asupra sănătății. În ultimele decenii, atenția cercetătorilor s-a concentrat pe potențialul anticancerigen al unor ciuperci specifice, care ar putea juca un rol important atât în prevenirea cancerului, cât și în sprijinirea tratamentului pacienților oncologici. Aceste ciuperci conțin o gamă variată de compuși bioactivi care pot contribui la inhibarea creșterii tumorale, stimularea sistemului imunitar și ameliorarea efectelor secundare ale terapiilor convenționale. Dintre principalele ciuperci cu potențial anticancerigen menționăm: reishi, shiitake, maitake, cordyceps, agaricus sau chaga.

Reishi (Ganoderma lucidum)

Reishi este una dintre cele mai cunoscute ciuperci medicinale, apreciată pentru proprietățile sale imunomodulatoare și anticancerigene. Studiile au arătat că extractele de reishi pot inhiba proliferarea celulelor canceroase, pot induce apoptoza și pot reduce metastazele. De asemenea, ciuperca reishi este cunoscută pentru capacitatea sa de a îmbunătăți funcția imunitară, ceea ce este important pentru pacienții care urmează tratamente oncologice.

Shiitake (Lentinula edodes)

Shiitake este o altă ciupercă cu proprietăți terapeutice recunoscute. Aceasta conține lentinan, un compus care s-a dovedit eficient în stimularea sistemului imunitar și în susținerea organismului în lupta împotriva cancerului. Lentinanul este utilizat în unele țări ca adjuvant în terapia cancerului, în special pentru a crește eficiența chimioterapiei și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților.

Maitake (Grifola frondosa)

Maitake, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca dansatoare”, este bogată în beta-glucani, substanțe active cunoscute pentru capacitatea lor de a stimula sistemul imunitar. Studiile preclinice sugerează că maitake poate încetini creșterea tumorilor și poate crește eficacitatea tratamentelor oncologice prin activarea celulelor imunitare, cum ar fi celulele NK (natural killer) și macrofagele, care joacă un rol esențial în distrugerea celulelor canceroase.

Cordyceps (Cordyceps sinensis)

Cordyceps este utilizată tradițional în medicina chineză pentru proprietățile sale de întărire a sistemului imunitar și de creștere a vitalității. Cercetările sugerează că cordyceps poate inhiba proliferarea celulelor canceroase și poate induce apoptoza în anumite tipuri de cancer. În plus, cordyceps poate contribui la reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei și radioterapiei, cum ar fi oboseala și scăderea numărului de celule albe din sânge.

Agaricus blazei

Agaricus blazei Murill, cunoscută și sub numele de ,,ciuperca lui Dumnezeu”, este o ciupercă comestibilă originară din Brazilia, dar care este cultivată și în alte țări, inclusiv în Japonia și China. De-a lungul anilor, această ciupercă a atras atenția cercetătorilor datorită proprietăților sale terapeutice, în special în ceea ce privește potențialul său anticancerigen. Ea conține o gamă largă de compuși bioactivi, printre care polizaharide, proteine, lipide și steroli. Numeroase studii preclinice au demonstrat faptul că extractele de agaricus au capacitatea de a inhiba creșterea tumorilor, atât in vitro cât și in vivo. În modelele de animale, s-a observat că tratamentul cu această ciupercă a dus la o reducere semnificativă a dimensiunii tumorilor și la o rată mai mare de supraviețuire. Studiile clinice pe pacienți umani sunt mai puține, dar rezultatele preliminare sunt promițătoare. De exemplu, un studiu efectuat pe paciente cu cancer ginecologic a arătat că administrarea sa a îmbunătățit calitatea vieții și a redus efectele secundare ale chimioterapiei. Agaricus poate avea un efect sinergic atunci când este utilizat în combinație cu terapiile convenționale, chimio și radioterapia, putând ajuta la diminuarea efectelor secundare asociate cu aceste tratamente și poate îmbunătăți răspunsul general al pacientului la tratament.

Ciuperca de mesteacăn (Chaga – Inonotus obliquus)

Chaga este o ciupercă bogată în antioxidanți, care crește în principal pe mesteacăn și este cunoscută pentru efectele sale antiinflamatorii și anticancerigene. Studiile indică faptul că extractele de chaga pot inhiba creșterea tumorilor și pot reduce stresul oxidativ, un factor cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea cancerului.

Includerea ciupercilor medicinale în regimul de tratament al pacienților cu cancer poate oferi astfel beneficii semnificative, atât în prevenirea bolii, cât și în îmbunătățirea rezultatelor tratamentului și a calității vieții. Cu toate acestea, este esențial ca utilizarea lor să fie discutată cu medicul oncolog și cu un medic fitoterapeut, pentru a evita posibilele interacțiuni cu alte tratamente și pentru a stabili dozele adecvate.

Suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei

Pe lângă explorarea efectului direct antitumoral, medicina alternativă și complementară poate oferi un real suport în gestionarea efectelor adverse ale chimio și radioterapiei: grețuri, vărsături, tulburări digestive, anemie, trombocitopenie sau leucopenie.

Pacienții cu cancer se confruntă adesea cu un sistem imunitar deficitar, probleme de nutriție și alte complicații, realități care necesită o gestionare foarte atentă a patologiei lor.

Gimbirul (Zingiber officinale) este bine cunoscut pentru capacitatea sa de a ameliora grețurile și vărsăturile induse de chimioterapie. Gingerolii și shogaolii, principalele substanțe active din ghimbir, acționează prin blocarea receptorilor serotoninei (5-HT3) din tractul gastrointestinal și din sistemul nervos central, reducând astfel senzația de greață și reflexul de vomă. Această acțiune este deosebit de importantă în gestionarea grețurilor și vărsăturilor induse de chimioterapie, unde ghimbirul poate fi utilizat ca un tratament complementar. Se poate folosi ca atare, sub formă de infuzie sau ulei volatil.

Ceaiul verde (Camellia sinensis) conține antioxidanți puternici care pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de daunele cauzate de radioterapie. Astfel, ceaiul verde este bogat în polifenoli, în special catechine, dintre care epigalocatechina galat (EGCG) este cea mai studiată pentru efectele sale benefice. Alte catechine importante sunt epicatechina (EC), epicatechina galat (ECG) și epigalocatechina (EGC). Acești compuși au puternice proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și anticarcinogene. Catechinele din ceaiul verde neutralizează radicalii liberi, molecule reactive care pot provoca stres oxidativ și daune la nivelul ADN-ului celulelor. Prin reducerea stresului oxidativ, antioxidanții din ceaiul verde pot ajuta la protejarea celulelor sănătoase de deteriorările cauzate de radiațiile utilizate în tratamentul cancerului. Catechinele din ceaiul verde inhibă totodată producția de citokine proinflamatorii, reducând inflamația indusă de radiații.

Tot în ceea ce privește suplimentele naturale cu proprietăți protectoare față de efectele adverse ale radiațiilor, merită să amintim și: turmericul, ginsengul, ginkgo biloba, spirulina, chlorella, astragalus, rhodiola ș.a.

Echinaceea (Echinacea spp.) și astragalus (Astragalus membranaceus) sunt plante folosite frecvent în gestionarea efectelor secundare ale tratamentelor anticancerigene. Chimioterapia și radioterapia, pot avea efecte adverse semnificative asupra sistemului imunitar. Unul dintre efectele secundare critice este leucopenia, o scădere semnificativă a numărului de leucocite (globule albe), care lasă pacienții vulnerabili la infecții. Astfel, echinaceea este cunoscută pentru compușii săi activi, precum alchilamidele, acidul chicoric și polizaharidele, care au efecte imunostimulatoare și antiinflamatoare. Echinaceea stimulează activitatea fagocitară a macrofagelor și crește producția de citokine, care joacă un rol esențial în răspunsul imunitar și poate spori activitatea celulelor natural killer (NK), care sunt cruciale în distrugerea celulelor infectate sau maligne. Prin îmbunătățirea funcției imunitare, echinaceea poate ajuta, așadar, la prevenirea și combaterea infecțiilor oportuniste care apar frecvent la pacienții cu leucopenie indusă de chimioterapie. De asemenea, ea poate reduce severitatea și durata infecțiilor respiratorii și alte infecții comune în rândul pacienților cu sistem imunitar slăbit.

Cealaltă plantă menționată, astragalus, conține compuși activi precum polizaharide, saponine și flavonoide, care sunt cunoscuți pentru proprietățile lor imunostimulatoare și antioxidante. Datorită acestora, astragalus poate stimula producția de celule imune, inclusiv limfocite și macrofage, și poate îmbunătăți activitatea celulelor natural killer (NK). Studiile arată că astragalus poate reduce toxicitatea chimioterapiei și poate îmbunătăți calitatea vieții pacienților, ajutând la menținerea funcțiilor imunitare și la combaterea infecțiilor.

Cătina roșie (Tamarix gallica) reprezintă o resursă importantă pentru pacienții care se confruntă cu anemie, trombocitopenie și leucopenie post chimioterapie. Cătina roșie conține o gamă variată de compuși bioactivi, inclusiv flavonoide, taninuri și acizi organici, care contribuie la regenerarea celulară și la îmbunătățirea profilului hematologic. Flavonoidele, în special, sunt cunoscute pentru efectele lor antioxidante și antiinflamatorii, care pot ajuta la protejarea celulelor sanguine de stresul oxidativ indus de chimioterapie.

În cazul anemiei, care este o scădere a numărului de globule roșii sau a hemoglobinei, cătina roșie poate contribui la stimularea producției de celule roșii și la îmbunătățirea transportului de oxigen în organism.

Trombocitopenia, caracterizată printr-un număr redus de trombocite, este o altă complicație comună post-chimioterapie. Trombocitele joacă un rol esențial în coagularea sângelui, iar un nivel scăzut al acestora poate duce la risc crescut de sângerare. Consumul de cătină roșie poate ajuta la stimularea megacariocitelor din măduva osoasă, ceea ce duce la creșterea producției de trombocite și la îmbunătățirea capacității de coagulare a sângelui.

Leucopenia, o reducere a numărului de leucocite (globule albe), afectează capacitatea sistemului imunitar de a combate infecțiile. În acest sens, cătina roșie poate ajuta la regenerarea celulelor albe și la consolidarea imunității pacienților, ceea ce este crucial pentru a reduce riscul de infecții post-chimioterapie.

Uleiul CBD s-a dovedit a fi eficient pentru pacienții care urmează tratamente în urma cărora pot experimenta stări de greață, vărsături, dureri cronice, anxietate și insomnie. Prin interacțiunea cu receptorii din sistemul endocanabinoid al corpului, CBD poate reduce inflamația și poate diminua percepția durerii, oferind o alternativă sau un adjuvant la analgezicele tradiționale. Uleiul CBD este cunoscut pentru efectele sale anxiolitice și sedative ușoare, ajutând la îmbunătățirea stării generale și la reducerea stresului emoțional.

Pacienții oncologici se confruntă adesea cu un stres psihologic intens, anxietate și tulburări de somn, cauzate de diagnostic, tratamente și incertitudinea legată de prognostic. Aromoterapia, utilizând uleiuri esențiale, este o metodă complementară din ce în ce mai folosită pentru a ameliora aceste simptome și a promova relaxarea. Lavanda (Lavandula angustifolia) și valeriana (Valeriana officinalis) sunt astfel două dintre cele mai utilizate plante în acest context, cunoscute pentru proprietățile lor anxiolitice și sedative.

Meloterapia, sau terapia prin muzică, combinată cu utilizarea suplimentelor pe bază de plante cu proprietăți calmante, poate juca un rol esențial în crearea unei stări de bine și în reducerea simptomelor de depresie și anxietate. Aceste intervenții nu doar că promovează relaxarea, dar pot și ameliora tensiunea emoțională, oferind pacienților un sprijin semnificativ în gestionarea stresului.

De asemenea, tehnicile de relaxare, rugăciunea și meditația aduc beneficii importante prin îmbunătățirea echilibrului psiho-emoțional, contribuind la o mai bună gestionare a emoțiilor și la creșterea rezilienței în fața provocărilor. În acest context, psiho-oncologia, o ramură a psihologiei care s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani, se dedică în mod special sprijinirii pacienților oncologici.

Homeopatia reprezintă și ea o resursă valoroasă în tratamentul complementar al afecțiunilor oncologice și în susținerea organismului pentru a face față efectelor adverse ale tratamentelor convenționale. În combaterea stărilor de disconfort digestiv din timpul chimioterapiei sunt recomandate de exemplu remedii precum Nux vomica sau Ipeca. Tratamentul homeopat este unul individualizat, în care remediul este ales pe baza totalității simptomelor fizice, emoționale și mentale ale pacientului, nu doar pe baza diagnosticului specific de cancer. Fiecare persoană este tratată în mod unic, chiar dacă mai mulți pacienți au aceeași boală. De exemplu, două paciente cu cancer de sân ar putea primi remedii homeopate diferite în funcție de simptomele lor individuale (tipul durerii, starea emoțională și alte trăsături distincte).

Medicina integrativă nu urmărește astfel să înlocuiască tratamentele convenționale, ci să le completeze printr-o abordare holistică care ia în considerare toate aspectele vieții pacientului. Prin integrarea terapiilor complementare și a plantelor medicinale în planul de tratament, se urmărește ameliorarea simptomelor, îmbunătățirea calității vieții și oferirea unui suport fizic și emoțional pacienților. Pentru ca aceste terapii să fie sigure și eficiente, este esențială o comunicare deschisă între pacient și medicul oncolog. Medicul poate ajuta la identificarea terapiilor complementare care sunt sigure și compatibile cu tratamentele convenționale și poate ghida pacientul către cele mai potrivite soluții pentru nevoile sale.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă

^1.^{Gariboldi MB, Marras E, Ferrario N, Vivona V, Prini P, Vignati F, Perletti G. Anti-Cancer Potential of Edible/Medicinal Mushrooms in Breast Cancer. International Journal of Molecular Sciences. 2023; 24(12):10120. https://doi.org/10.3390/ijms241210120}

^2.^{Lal S, Shekher A, Puneet, Narula AS, Abrahamse H, Gupta SC. Cannabis and its constituents for cancer: History, biogenesis, chemistry and pharmacological activities. Pharmacol Res. 2021 Jan;163:105302. doi: 10.1016/j.phrs.2020.105302. Epub 2020 Nov 24. PMID: 33246167.}

^3.^{Marineci CD, Cornel Chiriţă C. Vechi şi nou în terapia antineoplazică.}^{https://medichub.ro/reviste-de-specialitate/farmacist-ro/vechi-si-nou-in-terapia-antineoplazica-id-1680-cmsid-62}

^4.^{Narayanan S, de Mores AR, Cohen L, Anwar MM, Lazar F, Hicklen R, Lopez G, Yang P, Bruera E. Medicinal Mushroom Supplements in Cancer: A Systematic Review of Clinical Studies. Curr Oncol Rep. 2023 Jun;25(6):569-587. doi: 10.1007/s11912-023-01408-2. Epub 2023 Mar 30. PMID: 36995535.}

^5.^{Shah Z, Gohar UF, Jamshed I, Mushtaq A, Mukhtar H, Zia-Ui-Haq M, Toma SI, Manea R, Moga M, Popovici B. Podophyllotoxin: History, Recent Advances and Future Prospects. Biomolecules. 2021 Apr 19;11(4):603. doi: 10.3390/biom11040603. PMID: 33921719; PMCID: PMC8073934.}

^6.^{Shimizu T, Kawai J, Ouchi K, Kikuchi H, Osima Y, Hidemi R. Agarol, an ergosterol derivative from Agaricus blazei, induces caspase-independent apoptosis in human cancer cells. Int J Oncol. 2016 Apr;48(4):1670-8. doi: 10.3892/ijo.2016.3391. Epub 2016 Feb 15. PMID: 26893131.}

^7.^{Wong JH, Ng TB, Chan HHL, Liu Q, Man GCW, Zhang CZ, Guan S, Ng CCW, Fang EF, Wang H, Liu F, Ye X, Rolka K, Naude R, Zhao S, Sha O, Li C, Xia L. Mushroom extracts and compounds with suppressive action on breast cancer: evidence from studies using cultured cancer cells, tumor-bearing animals, and clinical trials. Appl Microbiol Biotechnol. 2020 Jun;104(11):4675-4703. doi: 10.1007/s00253-020-10476-4. Epub 2020 Apr 9. PMID: 32274562.}

^8.^{Yu CH, Kan SF, Shu CH, Lu TJ, Sun-Hwang L, Wang PS. Inhibitory mechanisms of Agaricus blazei Murill on the growth of prostate cancer in vitro and in vivo. J Nutr Biochem. 2009 Oct;20(10):753-64. doi: 10.1016/j.jnutbio.2008.07.004. Epub 2008 Oct 16. PMID: 18926679.}

^9.^{Zhang Y, Zhang M, Jiang Y, Li X, He Y, Zeng P, Guo Z, Chang Y, Luo H, Liu Y, Hao C, Wang H, Zhang G, Zhang L. Lentinan as an immunotherapeutic for treating lung cancer: a review of 12 years clinical studies in China. J Cancer Res Clin Oncol. 2018 Nov;144(11):2177-2186. doi: 10.1007/s00432-018-2718-1. Epub 2018 Jul 24. PMID: 30043277.}

Bydr. Cristina Munteanu

Migrenele și durerile de cap – cele mai bune remedii naturale

Ce sunt migrenele și durerile de cap?

Migrenele și durerile de cap sunt afecțiuni destul de comune care afectează calitatea vieții a numeroase persoane. Potrivit statisticilor, aceste probleme sunt întâlnite mai frecvent în rândul femeilor decât al bărbaților. Deși pot părea similare, ele au totuși caracteristici și cauze diferite.

Migrenele

Durerea de tip migrenă este o durere de cap intensă, care afectează adesea doar o jumătate a capului, dar nu este obligatoriu. Poate fi însoțită de simptome precum greață, vărsături, sensibilitate la mirosuri, lumină și sunete și poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Uneori, la debutul sau în timpul atacurilor migrenoase pacientul poate vedea anumite spoturi luminoase (migrena cu aură) sau poate avea senzația de amorțire a unor zone ale corpului.

Mecanismul de producere a migrenelor nu este complet elucidat, fiind unul plurifactorial, care ține de factori genetici, de mediu sau locali. Astfel, anumite dezechilibre ale neurotransmițătorilor pot avea efect proinflamator și vasodilatator, crescând sensibilitatea la durere. Un nivel scăzut de serotonină, de exemplu, poate determina vasodilatație la nivelul vaselor de sânge cerebrale și duce la o modificare a percepției durerii. Anumiți hormoni, precum estrogenul, afectează nivelul de serotonină și al altor neurotransmițători, astfel încât fluctuațiile hormonale pot contribui la apariția migrenelor.

Componenta genetică poate fi obiectivată prin existența mai multor membri în aceeași familie cu episoade migrenoase.

Durerea de cap

Durerea simplă de cap are ca și cauză frecventă ascensiunea tensiunii arteriale, dar poate fi dată și de hipotensiune, sinuzite ori afecțiuni oftalmologice (miopie, glaucom). Există însă și condiții medicale severe care se pot ascunde în spatele unei dureri de cap. Astfel, o durere de cap puternică, brusc apărută și care nu cedează la medicamente antalgice, poate fi cauzată de ruperea unui anevrism cerebral și constituie o urgență medicală. De asemenea, durerile de cap asociate cu febră mare și stări de confuzie necesită și ele evaluare medicală de urgență pentru a exclude afecțiuni de tipul encefalitelor sau meningitelor. Durerile de cap asociate cu tulburări de memorie, schimbări ale dispoziției, tulburări de auz, văz sau limbaj trebuie investigate pentru a exclude o eventuală tumoare cerebrală.

Deși uneori nu poate fi identificată o cauză anume a durerilor de cap, există totuși factori care au fost demonstrați a avea legătură cu o frecvență mai mare a acestora.

Stresul: tensiunea și stresul psihologic pot declanșa adesea dureri de cap tensionale.

Alimentația: anumite alimente și băuturi, cum ar fi alcoolul, cafeaua, ciocolata, energizantele, precum și alimentele procesate, afumate ori conservele pot declanșa și ele migrene periodice.

Modificări hormonale: femeile pot experimenta migrene legate de ciclul menstrual, sarcină sau menopauză.

Lipsa somnului: un somn insuficient sau de proastă calitate poate duce la dureri de cap.

Deshidratarea: consumul insuficient de apă poate provoca și el dureri de cap.

Astfel, în încercarea de a reduce frecvența atacurilor migrenoase sau a durerilor de cap, se impun o serie de măsuri precum o alimentație sănătoasă și echilibrată, sport și odihnă. Consultul medical de specialitate este necesar pentru a exclude anumite condiții medicale ca și cauze ale durerilor de cap și pentru a beneficia de tratament personalizat.

Pe lângă acestea, este bine să nu uităm că natura ne-a pus la dispoziție remedii minunate prin care putem ameliora sau combate aceste dureri.

Remediile naturale – un aliat împotriva durerilor de cap și a migrenelor

Durerile de cap sau migrenele pot fi prevenite sau ameliorate şi cu ajutorul plantelor medicinale, motiv pentru care vom enumera câteva dintre cele mai cunoscute plante cu rol dovedit în acest sens.

Roinița

Roinița, cunoscută și sub numele de melisă (Melissa officinalis), este o plantă perenă din familia Lamiaceae, deosebit de apreciată pentru proprietățile sale medicinale. Originară din regiunea mediteraneană, roinița este acum cultivată pe scară largă în întreaga lume datorită beneficiilor sale terapeutice, în special în tratarea problemelor legate de sistemul nervos și digestiv.

Roinița este recunoscută pentru efectele sale calmante asupra sistemului nervos. Componentele active din melisă, cum ar fi uleiurile esențiale, flavonoidele și acidul rozmarinic, contribuie la reducerea anxietății și a stresului. Consumul regulat de roiniță poate contribui la inducerea unei stări de calm și relaxare. Cercetările demonstrează că extractele de roiniță au efecte neuroprotectoare, ajutând la prevenirea deteriorării neuronale cauzate de stres și la îmbunătățirea funcției cognitive. Roinița s-a dovedit a fi astfel eficientă în reducerea frecvenței și intensității migrenelor datorită proprietăților sale analgezice și antispasmodice.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule sau ulei volatil. Extern, uleiul volatil de roiniță poate fi folosit pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Spilcuța – iarba fetei

Spilcuța (Tanacetum parthenium), cunoscută și sub numele de iarba fetei sau feverfew în engleză, este o plantă perenă din familia Asteraceae, mai puțin cunoscută, dar cu proprietăți medicinale deosebit de eficiente în gestionarea și prevenirea migrenelor.

Principala substanță activă din spilcuță este partenolida, un compus cu efecte dovedite antiinflamatoare, antispastice și analgezice. Partenolida din spilcuță inhibă producția de prostaglandine, care joacă un rol cheie în procesul inflamator și în declanșarea durerii. De asemenea, spilcuța ajută la stabilizarea funcției serotoninei, neurotransmițător implicat în apariția migrenelor. Prin blocarea receptorilor de serotonină, spilcuța reglează tonusul vaselor sanguine cerebrale, având un efect vasoconstrictor. Ea are și un efect relaxant, prin stimularea receptorilor GABA.

Spilcuța poate fi folosită sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule.

Rozmarinul

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este o plantă perenă din familia Lamiaceae, cunoscută nu doar pentru utilizările culinare, ci și pentru numeroasele sale proprietăți medicinale. Originar din regiunile mediteraneene, rozmarinul este apreciat pentru aroma sa distinctă și beneficiile sale pentru sănătate, inclusiv pentru tratamentul migrenelor.

Rozmarinul poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor migrenelor datorită mai multor mecanisme. Astfel, compusul principal al rozmarinului, acidul rozmarinic, are puternice proprietăți antioxidante, contribuind la reducerea inflamației. Antioxidanții din rozmarin, precum carnosolul și acidul carnosic, protejează celulele de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele. Uleiul esențial de rozmarin conține cineol și camfor, compuși care au efecte analgezice și pot ajuta la ameliorarea durerii asociate migrenelor. De asemenea, rozmarinul stimulează circulația sângelui, asigurând o mai bună oxigenare a creierului, contribuind și prin acest mecanism la reducerea riscului de apariție a migrenelor.

Rozmarinul poate fi utilizat sub formă de infuzie, tinctură, comprimate, capsule sau ulei volatil.

Salvia

Salvia, cunoscută și sub denumirea științifică de Salvia officinalis, este o plantă aromatică folosită de secole în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni, inclusiv pentru migrene. Salvia conține compuși activi, precum acid rosmarinic și carnosol (regăsite și în rozmarin), care au proprietăți antiinflamatoare și antioxidante și care contribuie la reducerea inflamației implicate în durerea de tip migrenos. Uleiurile esențiale extrase din salvie pot avea un efect calmant asupra sistemului nervos, ceea ce poate fi benefic pentru persoanele care suferă de migrene legate de stres sau tensiune nervoasă. Unele tipuri de migrene, cum ar fi cele legate de ciclul menstrual, sunt influențate de fluctuațiile hormonale, salvia fiind cunoscută pentru capacitatea sa de a influența echilibrul hormonal, fapt care contribuie la reducerea frecvenței și severității migrenelor hormonale din timpul menstruației sau asociate cu menopauza.

Ea poate fi folosită intern sub formă de infuzie, tincturi, ulei volatil sau comprimate. Extern, uleiul esențial poate fi folosit în aromoterapie sau aplicat topic pe zonele afectate, cum ar fi tâmplele sau ceafa.

Passiflora

Passiflora (Passiflora incarnata), cunoscută și sub denumirea de floarea-pasiunii, este o plantă medicinală utilizată în mod tradițional pentru efectele sale calmante, anxiolitice, antispasmodice și analgezice, care pot fi utile în gestionarea migrenelor. Passiflora conține substanțe active precum flavonoidele și alcaloizii, care au efecte calmante și anxiolitice, care pot contribui la reducerea tensiunii și a anxietății, prevenind astfel apariția migrenelor. Compușii activi precum harmanul și harmalina, au efecte analgezice și pot ajuta la reducerea intensității durerii de cap asociate migrenelor. De asemenea, antioxidanții din passiflora pot proteja celulele cerebrale de stresul oxidativ, care poate declanșa sau agrava migrenele.

Passiflora poate fi consumată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, se folosește sub formă de ulei pentru masaj sau în lămpi de aromoterapie.

Coada racului

Coada racului (Potentilla anserina), cunoscută și sub numele de argințică, este o plantă perenă din familia Rosaceae, utilizată în medicina tradițională pentru diverse afecțiuni. Datorită flavonoidelor din componența sa, care au efect antioxidant și spasmolitic, coada racului poate contribui la reducerea durerii și a inflamației asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie sau tinctură iar extern sub formă de comprese.

Scoarța de salcie

Salcia (Salix alba), în special scoarța de salcie, este cunoscută pentru proprietățile sale analgezice și antiinflamatoare, datorită conținutului de salicină, un compus chimic care este metabolizat în organism în acid salicilic, având efecte similare aspirinei (acid acetilsalicilic). Această substanță conferă salciei proprietăți analgezice, antiinflamatoare și antipiretice, care sunt utile în tratamentul durerilor articulare, durerilor de cap sau migrenelor.

Scoarța de salcie poate fi consumată intern sub formă de infuzie, extract gemoterapic, comprimate sau capsule. Extern, se pot aplica comprese cu infuzie sau unguent pe bază de scoarță de salcie.

Gheara diavolului

Gheara diavolului (Harpagophytum procumbens) este o plantă perenă originară din sudul Africii, cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatoare și analgezice. Denumirea sa populară provine de la aspectul fructelor sale, care are formă de gheară. Utilizată tradițional pentru tratarea durerilor și a inflamațiilor, gheara diavolului a atras atenția fitoterapeuților pentru potențialul său în tratarea migrenelor. Principalele componente active din gheara diavolului sunt harpagozidele, flavonoidele și fitosterolii. Harpagozidele au puternice proprietăți antiinflamatoare, care pot ajuta la reducerea inflamației în țesuturile cerebrale, contribuind astfel la prevenirea și ameliorarea migrenelor. De asemenea, componentele active inhibă sinteza prostaglandinelor, substanțe care joacă un rol important în inflamație și în percepția durerii.

Gheara diavolului poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură, comprimate sau capsule. Extern, poate fi folosită sub forma gelurilor sau unguentelor.

Menta

Menta (Mentha spp.) este o plantă aromatică și medicinală folosită de secole în diverse culturi pentru proprietățile sale terapeutice. Aceasta este apreciată în special pentru efectele sale analgezice, antiinflamatoare și calmante, care o fac utilă în gestionarea problemelor digestive, susținerea sistemului imunitar, ameliorarea simptomelor răcelilor sau gripelor și nu numai. Menta este bogată în uleiuri volatile ce conțin mentol, compus activ cu efecte analgezice, ce poate contribui la reducerea intensității durerii asociate migrenelor. Mentolul acționează prin desensibilizarea receptorilor de durere și creșterea fluxului sanguin la nivelul pielii. În plus, proprietățile calmante ale mentei pot ajuta la reducerea stresului și anxietății, factori declanșatori pentru migrene. Cunoscută și pentru efectele sale digestive, menta poate fi de un real folos în ameliorarea senzației de greață și a tulburărilor digestive asociate migrenelor.

Ea poate fi utilizată intern sub formă de infuzie, tinctură sau ulei volatil. Extern, inhalarea vaporilor uleiului esențial de mentă adăugat în apă fierbinte sau difuzarea prin intermediul lămpilor de aromoterapie poate oferi un efect calmant și relaxant și diminua durerile de cap. Uleiul esențial de mentă aplicat pe frunte și pe tâmple produce o senzație de răcorire care poate reduce tensiunea și durerea asociate migrenelor.

Ghimbirul

Ghimbirul (Zingiber officinale) este o plantă perenă care face parte din familia Zingiberaceae, cu o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională pentru tratarea diverselor afecțiuni, inclusiv a migrenelor. Tulpina subterană, rizomul, este partea utilizată în scopuri medicinale și culinare. Rizomul are un gust picant și o aromă distinctă, datorită prezenței compușilor activi gingerol și shogaol. Gingerolul, principalul compus bioactiv din ghimbir, are puternice proprietăți antiinflamatoare și antioxidante, care poate ajuta la reducerea inflamației asociate migrenelor. Datorită proprietăților sale antiemetice, ghimbirul poate constitui un remediu excelent și în ameliorarea senzației de greață și a vărsăturilor asociate migrenelor.

Ghimbirul poate fi consumat ca atare, ras în limonade sau salate. El mai poate fi consumat și sub formă de infuzie ori comprimate sau capsule.

Magneziul

Magneziul este un mineral a cărui deficiență a fost asociată frecvent cu migrenele. Magneziul este un mineral esențial care joacă un rol important în numeroase procese fiziologice ale organismului, inclusiv în funcționarea sistemului nervos și muscular. El contribuie la reglarea tonusului vaselor de sânge și este implicat în reglarea neurotransmițătorilor: un nivel adecvat de magneziu poate ajuta la menținerea unui echilibru normal între neurotransmițători precum serotonina și glutamatul, care sunt implicați în apariția migrenelor.

Magneziul poate fi administrat sub formă de suplimente orale sau poate fi aplicat topic prin uleiuri sau săruri de magneziu sub formă de spray pentru ameliorarea locală. Magneziul se găsește în mod natural în alimente precum spanac și alte legume cu frunze verzi, nuci și cereale integrale.

Putem observa astfel că utilizarea plantelor medicinale reprezintă o resursă prețioasă în gestionarea migrenelor și a durerilor de cap, plante medicinale precum spilcuța, ghimbirul, menta, passiflora, roinița și multe altele, fiind recunoscute pentru proprietățile lor terapeutice care pot contribui semnificativ la ameliorarea simptomelor prin mecanisme precum reducerea inflamației, ameliorarea durerii, relaxarea mușchilor, reducerea stresului și a anxietății.

Utilizarea plantelor medicinale poate aduce, așadar, un echilibru natural și eficient în gestionarea durerilor de cap și a migrenelor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții și la promovarea bunăstării generale. Integrând cu înțelepciune aceste remedii naturale în rutina zilnică, putem găsi noi căi de ameliorare și vindecare, în armonie cu natura.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Parazitozele intestinale – remedii și soluții naturale

Parazitozele intestinale reprezintă o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor preșcolari, având cauze variate precum igiena precară, contactul cu animalele infectate sau consumul de alimente și apă contaminate.

Dar de ce sunt copiii atât de vulnerabili la aceste infestări?

Răspunsul se află în natura lor jucăușă și curioasă: adesea, în entuziasmul jocurilor, uită de regulile de igienă, facilitând astfel contactul cu germenii prin simpla introducere a mâinilor murdare în gură. Mai mult, această etapă a vieții coincide și cu debutul intrării în colectivitate, unde riscurile de expunere la paraziți cresc considerabil. Iar toate acestea se desfășoară pe un sistem imunitar în formare, care nu are încă instrumente eficiente de luptă.

Printre cele mai comune parazitoze intestinale se numără giardiaza, ascaridioza și oxiuraza.

Giardiaza

Giardiaza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Giardia lamblia, motiv pentru care afecțiunea se mai numește și lambliază. Aceasta se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate sau prin contactul cu persoane infectate. Ce este foarte important de știut, este faptul că în ciclul său de dezvoltare Giardia poate persista sub forma chistică chiar și în apa clorinată. Simptomele infestării cu acest parazit includ: diaree, crampe abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și stări de oboseală. Diareea poate fi intermitentă, explozivă și poate avea un miros neplăcut. Copiii sunt cei mai expuși datorită modalității de transmitere fecal-orală a parazitului, fiind situații de adevărate epidemii în colectivități.

Ascaridioza

Ascaridioza este o infecție provocată de Ascaris lumbricoides sau, cum mai este cunoscut de toată lumea – limbric. Ouăle parazitului se găsesc în solul contaminat și pot fi ingerate prin alimente sau apă contaminate. Infecția poate cauza simptome precum: dureri abdominale, obstrucție intestinală, pierdere în greutate și în unele cazuri, reacții alergice. La adult infecția poate fi asimptomatică. Infecția cu Ascaris poate avea și consecințe asupra sistemului respirator, conducând la apariția așa-numitului sindrom Löffler. După ingestia accidentală a ouălor de Ascaris, acestea eclozează la nivelul intestinului subțire, de unde migrează sub formă de larve prin circulația sanguină sau limfatică la nivel pulmonar, determinând apariția simptomelor respiratorii: tuse, dificultăți de respirație și febră. După o perioadă de aproximativ 10-14 zile, larvele sunt expectorate prin tuse, o parte din ele fiind reînghițite și ajungând astfel din nou în intestin. Ascaridioza nu se transmite interuman, ci doar prin intermediul solului sau apei contaminate cu materii fecale umane sau de porc.

Oxiuraza

Oxiuraza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Enterobius vermicularis, cunoscut și sub numele de oxiur. Oxiurii se transmit prin ingestia ouălor contaminate, care pot fi întâlnite pe suprafețe sau haine. Odată ajunse în tractul digestiv, ouăle eclozează la nivelul intestinului și ating stadiul de maturitate în câteva săptămâni. Simptomele includ: dureri abdominale, senzație de greață, mâncărime anală (în special noaptea), iritabilitate, tulburări de somn, bruxism.

Metode de prevenție ale infestărilor cu paraziți intestinali

Prevenirea infecțiilor cu paraziți intestinali la copii este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Iată câteva metode eficiente de prevenire:

Spălarea pe mâini: învață copiii să-și spele mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce s-au jucat afară, după ce au pus mâna pe animale, înainte de a mânca, după utilizarea toaletei. Dar nu numai copiii trebuie să se spele corect pe mâini, ci și persoanele care îngrijesc copiii trebuie să se spele cu apă și săpun când vin de afară, înainte și după schimbarea scutecului, înainte de a se apuca de prepararea și administrarea meselor etc.

Educarea copiilor cu privire la folosirea corectă a toaletei: nu deschidem robinetul cu aceeași mână cu care ne-am șters după ce am folosit toaleta; în cazul fetițelor ștergerea trebuie efectuată din față spre spate (dinspre uretră spre anus).

Tăierea unghiilor: menținerea unghiilor scurte și curate pentru a preveni acumularea de murdărie sau ouă de paraziți.

Consumul de apă din surse sigure și evitarea înghițirii de apă atunci când se frecventează piscine, bazine, râuri, lacuri etc.

Spălarea fructelor și legumelor înainte de consumul în stare proaspătă.

Gătirea corespunzătoare a alimentelor (în special cele din carne) la temperaturi adecvate pentru a distruge eventualii paraziți.

Deparazitarea regulată a animalelor de companie și igiena acestora sunt și ele esențiale. Spălați-vă pe mâini după ce ați interacționat cu animalele.

Atunci când avem o infecție confirmată sunt necesare măsuri suplimentare:

Toaleta riguroasă în regiunea perianală cu apă și săpun imediat după trezire pentru limitarea riscului de autoinfestare și de contaminare cu mâinile murdare a suprafețelor.

Toaleta riguroasă a oliței și a vasului de toaletă, precum și a robinetelor și clanțelor ușilor de la baie.

Schimbarea zilnică a lenjeriei de corp a copilului și a așternuturilor de pat.

Spălarea articolelor vestimentare și a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate pentru distrugerea ouălor.

Evitarea scărpinării în zona anală sau purtarea de mănuși pe timpul nopții pentru a evita contaminarea cu ouă a mâinilor.

Diagnosticul parazitozelor intestinale

Uneori, în rare cazuri, paraziții pot fi vizualizați direct în materiile fecale eliminate. Pentru diagnosticarea lor, cel mai frecvent se utilizează examenul coproparazitologic, care însă de multe ori iese cu rezultat fals negativ, chiar dacă organismul este infestat. Acesta este motivul pentru care acest examen coproparazitologic se recomandă să se efectueze de trei ori consecutiv la distanță de 3-5 zile.

De multe ori, la un copil infestat și cu simptome specifice ne poate atrage atenția asupra unei parazitoze intestinale creșterea eozinofilelor pe hemoleucogramă.

În cazul oxiurilor se mai utilizează analiza numită amprentă anală, fiind poate cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Atenție însă, un examen inițial negativ, nu exclude parazitoza. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare astfel 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

Efectuarea analizei amprentei anale se face dimineața, înainte de toaleta perineală sau de defecare, această metodă putând astfel evidenția ouăle prezente în pliurile anale, depuse acolo în timpul nopții de femela parazit.

Giardiaza poate fi diagnosticată cu ajutorul examenului coproparazitologic, însă trebuie menționat faptul că eliminarea chisturilor în scaun este intermitentă, ceea ce poate oferi uneori rezultate fals negative. Mai eficientă este astfel detectarea antigenului Giardia în materiile fecale, care poate detecta și chisturile de parazit distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte.

În cazul infestării cu Ascaris examenul coproparazitologic poate fi negativ până la 40 de zile de la infecție.

Mult mai eficientă este testarea prezenței viermilor intestinali prin analize de tip PCR, analiză care este ceva mai costisitoare însă.

Am menționat cele mai frecvente parazitoze intestinale, dar infecții cu paraziți care determină simptomatologii digestive asemănătoare și care trebuie luate în considerare la copiii cu dureri abdominale persistente, stări de greață, lipsa poftei de mâncare ori scădere ponderală sunt și cele determinate de: Toxocara canis și cati, Tenia etc. De asemenea, în cazul unei simptomatologii digestive trebuie luată în considerare și infecția cu bacteria Helicobacter pylori sau bolile inflamatorii intestinale.

Tratament

Tratamentul clasic al parazitozelor intestinale depinde de tipul de parazit și este în general reprezentat de medicamente antiparazitare specifice precum furazolidon, metronidazol, albendazol sau mebendazol dar nu numai.

Datorită efectelor adverse ale acestor medicamente tot mai multe persoane aleg să exploreze metode alternative de tratament. În special pentru copii, tratamentul alternativ este ideal, ajutând la eliminarea paraziților și la diminuarea blândă a simptomelor digestive.

Astfel, există numeroase alimente și plante medicinale care pot fi incluse în alimentația persoanelor cu parazitoze intestinale, care și-au dovedit eficiența în viața de zi cu zi, dar și în studii științifice. Acestea pot fi introduse în alimentația zilnică sau administrate sub diferite forme, de la ceaiuri, tincturi sau siropuri la capsule ori comprimate.

Dacă un membru al familiei are paraziți intestinali, toți ceilalți membri trebuie să urmeze schema de tratament. Această măsură ar fi ideal să se respecte și în cazul colectivităților de preșcolari (creșe, grădinițe).

Dintre alimentele cu rol dovedit antiparazitar amintim:

Usturoiul

Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare. Conține alicină, un compus activ ce ajută la eliminarea paraziților din intestin. Poate fi consumat crud sau sub formă de tincturi sau capsule.

Semințele de dovleac

Acestea conțin cucurbitacină, o substanță care inhibă activitatea unor paraziți prin afectarea metabolismului acestora (paralizează viermii intestinali) și poate astfel ajuta la eliminarea paraziților. În plus, conține zinc, un mineral esențial care sprijină sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a infecțiilor parazitare.

Se recomandă folosirea semințelor de dovleac neprăjite, ca atare sau măcinate ori administrarea de ulei din semințe de dovleac presat la rece. Semințele măcinate pot fi amestecate cu lapte, miere de albine și propolis și administrate astfel câte o linguriță de trei ori pe zi. Uleiul de dovleac poate fi administrat ca atare sau în salate, piureuri etc.

Papaya

Papaya este o resursă importantă în lupta împotriva viermilor intestinali, îndeosebi datorită enzimei numite papaină, care perturbă ciclul de viață al paraziților și duce la omorârea și eliminarea acestora.

Se recomandă consumul fructelor și integrarea pudrei din semințe de papaya în alimentație. Adulții pot folosi și capsulele cu pudră din semințe.

Alte preparate antiparazitare eficiente sunt: nuca neagră, quercetina, chitosanul etc.

Condimente și plante medicinale

Cimbrul

Cimbrul este una dintre plantele medicinale cele mai utilizate în afecțiuni infecțioase, datorită efectului său antiviral, antibacterian, antifungic și antiparazitar. Substanța activă responsabilă în principal de proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare este timolul.

Oregano

Oregano sau șovârvul este una din plantele cunoscute din vechime pentru proprietățile sale antimicrobiene. Poate fi consumat sub formă de infuzie, tinctură sau capsule cu plantă mărunțită sau ulei, în doze adaptate în funcție de vârstă și toleranță. Uleiul de oregano este foarte puternic și de aceea se recomandă întotdeauna diluat, atât pentru consumul intern, cât și pentru uzul extern.

Pelinul

Pelinul este una din plantele folosite în medicina tradițională încă din cele mai vechi timpuri pentru a combate paraziții intestinali sub formă de pulbere, ceai sau tinctură. Ceaiul de pelin conține compuși activi precum artemisinina, substanță care combate direct paraziții intestinali. În comerț se găsesc acum și comprimate sau capsule cu artemisină extrasă și din alte surse, nu doar din pelin.

Menta

Menta este una din plantele cu recunoscute beneficii asupra sistemului digestiv, fiind mai puțin cunoscut efectul său antibacterian și antiparazitar. Datorită compușilor săi activi, menta (și în special uleiul de mentă) ajută la eliminarea paraziților intestinali.

O rețetă ușor de preparat ce poate fi folosită în acest scop este cea de lapte cu mentă: 100 ml lapte se fierb 2 minute împreună cu 5 fire de mentă (tulpina cu tot cu frunze). Se lasă să se răcească și apoi se adaugă o linguriță de miere. Acest lapte se prepară și se consumă dimineața pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Se recomandă repetarea procedurii după o săptămână.

Această rețetă poate fi adaptată și îmbogățită în funcție de vârstă prin adăugarea a trei căței de usturoi, 2-3 cuișoare și a unei lingurițe de pudră de turmeric.

Produse ale stupului

Dintre produsele stupului, propolisul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiparazitare recunoscute, intrând în compoziția multor preparate antiparazitare. Se recomandă așadar, fie tinctura de propolis simplă, fie alte preparate complexe. Tinctura de propolis se va administra de 3 ori pe zi timp de 20 zile pe lună, după care se va face o pauză de 10 zile și se va relua schema pentru încă alte două ture de 20 zile, având în total trei luni de tratament. Pentru copii se poate folosi extractul apos sau hidrogliceric de propolis.

Uleiuri esențiale

În cazul parazitozelor intestinale se recomandă masajul abdomenului în sensul acelor de ceas cu amestecuri de uleiuri esențiale diluate în funcție de vârsta persoanei. Dintre cele mai folosite uleiuri esențiale în deparazitare amintim cele de: cimbru, oregano, arbore de ceai, fenicul, anason, mentă, cuișoare, tămâie, lămâie etc.

Tratament homeopat

Tratamentul homeopat este mai individualizat decât celelalte remedii alternative și cuprinde remedii precum: Cina, Silicea, Spigelia, Cuprum mettalicum, Colocynthis ș.a. sau formule complexe realizate din combinarea acestor remedii în diluții specifice, urmărind susținerea organismului în eliminarea paraziților intestinali și diminuarea simptomelor digestive. Dacă parazitul a fost identificat, homeopatia deține remedii specifice precum: Lamblia, Oxiuri sau Ascaris.

Remediile naturiste și homeopate se administrează în funcție de fazele lunii, ținând cont de un aspect important, și anume faptul că în apropierea zilei de lună plină paraziţii au un maxim de dezvoltare şi multiplicare. Din acest motiv se recomandă ca și recoltarea probelor pentru identificarea paraziților să fie efectuate în aceste perioade, crescând șansa identificării lor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

acupunctură, alopat, aromaterapie, fitoterapie, holistic, homeopatie, integrativ, medicină alternativă, medicină complementară, medicină convențională, medicină holistică, medicină integrativă, medicină neconvențională, medicină personalizată, medicină tradițională chineză, meditație, naturopatie, remedii naturale, sănătate

Medicină alternativă, complementară sau integrativă? Care, când și de ce?

În ultima vreme, interesul pentru soluții terapeutice bazate pe remedii naturale a crescut semnificativ. Au devenit astfel tot mai populare expresii precum medicină neconvențională, medicină holistică, medicină alternativă, medicină complementară, medicină personalizată sau medicină integrativă.

Sunt acești termeni sinonimi?

Nu, deși sunt termeni aparent asemănători, aceștia definesc concepte distincte și abordări diferite în ceea ce privește tratamentul și îngrijirea pacienților.

Voi încerca să explic mai detaliat în continuare diferențele dintre acești termeni.

Medicina neconvențională

Medicina neconvențională reprezintă un concept larg, care cuprinde mai multe abordări terapeutice în tratarea și prevenirea bolilor care pot completa sau înlocui tratamentele convenționale. Pentru a fi mai clari, vom defini și conceptul de medicină convențională.

Medicina convențională, clasică sau alopată, se referă la o serie de standarde medicale acceptate la nivel global, bazate pe cercetare și dovezi științifice. Medicina convențională are la bază consultul medical, diagnosticarea și tratamentul bolilor folosind metode și tehnologii medicale moderne: analize, intervenții chirurgicale, medicamente.

În medicina convențională unei boli sau unui simptom îi corespunde de regulă în mod standard un medicament. De exemplu, toate persoanele care fac febră vor primi în mod clasic un preparat pe bază de ibuprofen, paracetamol sau algocalmin.

Medicina neconvențională nu respinge informațiile primite din cadrul explorărilor clinice și paraclinice ale medicinei clasice, ci se poate baza pe ele în stabilirea recomandărilor terapeutice. De asemenea, medicina neconvențională se bazează la rândul ei din ce în ce mai mult pe cercetări științifice, pentru a-și confirma metodele și terapiile și propunând remedii standardizate și sigure.

Din cadrul medicinei neconvenționale fac parte terapii naturale precum acupunctura, homeopatia, fitoterapia, aromaterapia, medicina tradițională chineză, chiropractica, meditația etc.

Medicina holistică

Medicina holistică este un termen folosit pentru a desemna practicile terapeutice care se adresează persoanei privite ca un întreg indivizibil – corp, minte şi suflet.

Medicina alternativă

Acest termen se referă la practicile medicale și terapiile neconvenționale, care nu sunt considerate parte a medicinei clasice, alopate și care sunt folosite ca alternative la tratamentele convenționale. Adică dacă de exemplu pe o persoană o doare capul, în mod clasic va lua un medicament antalgic. Dacă dorește să folosească o alternativă la acest tratament, atunci această persoană nu își va administra medicamentul clasic pentru durere de cap, ci va încerca în locul acestuia să practice tehnici de relaxare, să se hidrateze sau să consume plante cu efect antalgic precum scoarța de salcie sau roinița.

Medicina complementară

Termenul de medicină complementară se referă la terapiile și tratamentele neconvenționale care sunt folosite împreună cu tratamentele recomandate în medicina clasică, pentru a completa și a spori eficacitatea tratamentului. Cu alte cuvinte, medicina complementară combină terapiile clasice cu cele neconvenționale. De exemplu, aceeași persoană prezentată anterior ca având durerea de cap, alege în această situație, să ia medicamentul antalgic clasic, dar, în plus, și să completeze tratamentul cu tehnici de relaxare sau cu un preparat din plante.

Medicina integrativă

Termenul de medicină integrativă descrie acel tip de medicină care îmbină practicile medicale clasice cu terapiile complementare și alternative, punând accent pe abordarea holistică a pacientului. Medicina integrativă presupune astfel o abordare multidisciplinară și alegerea celor mai bune soluții terapeutice pentru pacient, punând accent pe tratamentul recomandat pacientului ca întreg, luând în considerare atât aspectele fizice, cât și cele psiho-emoționale și mintale.

Practicienii medicinei neconvenționale, alternative sau complementare, de cele mai multe ori sunt medici ca formare de bază, care au ales să își completeze studiile obținând o calificare suplimentară în fitoterapie, homeopatie, acupunctură etc. Aceste specializări sunt cursuri acreditate de Ministerul Sănătății, ceea ce ar trebui să elimine etichetele acordate acestor practicieni (de multe ori chiar de către colegii lor) de vraci sau alți termeni depreciativi înrudiți. Da, cu siguranță există și practicieni care nu sunt medici, ci sunt afiliați Ordinului Practicienilor de Medicină Alternativă, aceștia nefiind absolvenți de medicină, dar urmând în cadrul cursurilor efectuate și însușirea noțiunilor de anatomie umană, fiziologie și fiziopatologie. În această situație, nefiind medici, ei nu au capacitatea de a solicita investigații și de a pune un diagnostic, bazându-se doar pe diagnosticele puse în prealabil de un medic specialist.

Dacă medicina clasică abordează în general sănătatea ca fiind absenţa bolii, în medicina neconvențională accentul este pus pe modificări ce pot apărea înainte de a fi evidente simptomele unei afecțiuni și pe prevenție.

Sănătatea este de cele mai multe ori o reflecție a stilului nostru de viață și a alegerilor zilnice, iar boala este astfel mai mult decât un simptom izolat, căci ea începe cu mult înainte ca noi să simțim fizic semnele ei. Boala este rezultatul unui dezechilibru care s-a acumulat în timp (luni sau ani), iar simptomele sunt adesea semnale tardive, un fel de strigăte de ajutor ale unui organism deja afectat și un semnal că ceva nu funcționează cum trebuie.

Abordarea holistică și integrativă este astfel, din punctul meu de vedere, cheia spre o vindecare deplină, spre o experiență în care mintea, corpul și sufletul nu mai funcționează separat, ci ca un tot unitar, în deplină armonie.

În concluzie, pe scurt:

terapiile integrative abordează pacientul în mod holistic, combinând practicile medicale convenționale cu terapiile neconvenționale
tratamentele alternative sunt folosite în locul tratamentelor convenționale
tratamentele complementare sunt utilizate în paralel cu tratamentele convenționale.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

De ce mușcă și lovesc copiii mici?

Care este motivul pentru care copiii mici manifestă un comportament agresiv? De ce simt nevoia să muște? De ce ciupesc? De ce lovesc sau împing?

Sunt întrebări adresate frecvent de către părinții copiilor care frecventează creșa sau grădinița.

Copiii mici pot avea acest comportament din mai multe motive și voi încerca să detaliez câteva dintre acestea.

Erupția dentară

Unul din primele motive la care ne-am putea gândi în această situație ar fi faptul că acel copil se poate afla în plină erupție dentară. Dacă este așa, mușcătura îi calmează durerea gingivală. Soluția în această situație este să aplicăm un gel calmant pe locul erupției și să oferim copilului acele jucării specifice erupției dentare. La nevoie, la recomandarea medicului, se pot administra medicamente cu efect calmant al durerii.

Nevoia de stimulare orală

Dacă identificăm o nevoie de stimulare orală putem oferi copilului coliere pentru dentiție, alimente sau fructe cu culori și texturi variate, pe care copilul le poate gusta și mesteca, oferindu-i astfel stimularea orală de care are nevoie pentru a explora și a învăța.

Jocurile senzoriale cu gust pot reprezenta o sugestie de activitate potrivită în aceste situații. Putem crea pentru copii o serie de activități precum pictatul cu degetele în iaurt sau în fructe pasate (afinele, de exemplu, care ne oferă și posibilitatea pigmentului) și această activitate poate fi o modalitate distractivă de a implica copilul și de a-i satisface nevoia de stimulare orală.

Imitația

Copiii mici pot imita comportamentele pe care le văd în jurul lor, inclusiv agresivitatea. Dacă un copil observă un comportament agresiv la televizor sau în mediul în care crește, el ar putea să îl reproducă fără însă să înțeleagă consecințele acestui comportament.

Nevoia de atenție

Uneori, copiii recurg la comportamente precum mușcatul, lovitul, ciupitul sau împinsul altor copii pentru a atrage atenția adulților sau pentru a-și exprima nevoia de afecțiune și conexiune. Dacă atunci când a mușcat prima dată copilul a observat că adulții se adună în jurul lui și îi acordă multă importanță, el va putea interpreta atitudinea adulților ca fiind recompensarea unui comportament pozitiv și va recurge la acest tip de comportament în continuare pentru a atrage atenția adulților. În mod paradoxal, în această situație copilul este încurajat de către adulți să facă aceste gesturi mai departe pentru a obține atenție.

Exprimarea unei emoții puternice

Copiii mici, până spre aproximativ 3 ani, nu au un limbaj suficient de dezvoltat pentru a-și putea exprima uneori emoțiile puternice pe care le trăiesc sau anumite nevoi. În această situație, mușcatul, ciupitul sau alte comportamente asemănătoare, pot reprezenta o modalitate prin care copilul reușește să își exprime acea emoție. Această emoție poate fi: furie, frustrare, gelozie și … chiar bucurie. Mușcăturile sau loviturile pot fi o modalitate de a elibera din tensiunea emoțională mare pe care ei o simt. Adesea ei nu pot spune prin cuvinte celuilalt copil “Sunt foarte supărat / supărată pe tine!” sau “Stai prea aproape de mine!” sau “Sunt foarte bucuros / bucuroasă!” și mușcatul sau ciupitul (lovitul, împinsul, zgâriatul etc.) reprezintă pentru ei o formă de a comunica, de a transmite acest mesaj.

Ce putem face pentru a opri acest comportament?

Pentru a gestiona comportamentul agresiv al copiilor mici, este important să le oferiți alternative sănătoase de exprimare a emoțiilor, să le acordați atenție și să le oferiți sprijin în dezvoltarea abilităților de comunicare și gestionare a emoțiilor. De asemenea, este benefic să identificați cauzele acestui comportament și să lucrați împreună cu copilul pentru a găsi soluții constructive.

Observarea contextului

Pentru a corecta acest comportament, în primul rând trebuie să observăm cu atenție contextul în care se întâmplă, să identificăm pattern-urile și să gestionăm situațiile în mod calm și empatic, explicând copilului consecințele comportamentului.

Copilul mușcă întotdeauna la creșă / grădiniță sau doar în parc? Sau mușcă indiferent de locul în care se află?

Mușcă în orice moment al zilei sau doar atunci când e obosit?

Mușcă întotdeauna același copil sau sunt copii diferiți?

Cine se ocupa de copil în acel moment – educatoarea, bunica / bunicul, unul dintre părinți?

Ce s-a întâmplat înainte de a mușca? Poate copiii se certau pentru o jucărie?

Apoi, dacă surprindem momentul de dinainte de a se întâmpla, adică dacă observăm că urmează să muște, putem să îi distragem copilului atenția. Îi puteți oferi copilului o jucărie sau propune o activitate interesantă, de exemplu.

Dacă tocmai a mușcat și nu am putut preveni gestul, trebuie să ne păstrăm calmul, să nu ridicăm tonul și să nu țipăm la copil sau să îl pedepsim ori lovim. Îi vom explica copilului că acest tip de comportament nu este acceptabil, că nu are voie să muște și că mușcătura sa îi provoacă durere celuilalt copil, care plânge din această cauză. Este indicat să punem copilul să își ceară scuze față de celălalt copil și poate să îi ofere o îmbrățișare. Copilul care a fost victimă trebuie consolat și să i se explice faptul că acel copil care l-a mușcat sau lovit nu este rău, ci doar a greșit.

Dacă conflictul a fost generat de o dispută legată de o jucărie, îi vom arăta copilului cum poate să împartă corect jucăriile. Puteți exersa cu el împărțitul jucăriilor atunci când mergeți în parc, de exemplu sau când vine cineva în vizită. Puteți folosi un ceas pentru a stabili timpul în care fiecare copil se joacă cu jucăria, după care aceasta este împrumutată celuilalt. Uneori, copilul poate nu se simte confortabil nu atât din cauza împărțirii jucăriei, ci pentru că celălalt copil este prea aproape de el. În acest caz, îl putem învăța pe copil să exprime deschis acest lucru celuilalt copil.

O abordare preventivă, precum asigurarea mai multor jucării similare în locuri precum creșe sau grădinițe, poate contribui la evitarea conflictelor și a mușcăturilor.

Povești

Puteți să îi citiți copilului povești care au ca personaje copiii care mușcă, lovesc, ciupesc sau împing. În timp ce îi citiți aceste povești, implicați-l pe copil în discuții despre emoții. Puteți întreba cum crede că se simt personajele în diverse situații. Dacă este mai mare, puteți să îl încurajați să ,,citească” singur povestea pe baza ilustrațiilor.

Jocuri de rol

O altă abordare a situației ar putea fi reprezentată de jocurile de rol. Puteți organiza sesiuni de jocuri de rol în care copiii pot învăța să își exprime emoțiile, cerințele și nevoile într-un mod pașnic, non-violent. Aceste activități pot include scenarii comune în care copiii se confruntă cu provocări și să găsească soluții constructive. În timpul acestor jocuri de rol, se pot recrea situații similare, în care cineva interpretează rolul persoanei agresive, iar altcineva pe cel al victimei. Atunci când persoana care care joacă rolul victimei este pe punctul de a fi lovită sau mușcată, aceasta va pune mâna în față și va spune: Stop! Oprește-te! Nu vreau să mă lovești! / Nu vreau să mă muști! / Nu vreau să fiu rănit! / Mă doare!

Prin intermediul unor astfel de scenarii simulate, copiii pot învăța cum să comunice eficient și non-violent. Este, așadar, important să încurajăm copiii să își exprime nevoile și să le oferim instrumente și strategii eficiente pentru a face față situațiilor dificile și pentru a preveni comportamentele agresive.

Exerciții de respirație și relaxare

Putem învăța copiii, chiar de la vârste mici, anumite tehnici simple de respirație și relaxare într-o manieră distractivă și adaptată vârstei lor pentru a-i ajuta să se calmeze în momentele de stres sau frustrare. Aceste exerciții îi pot învăța să își regleze emoțiile și să gestioneze comportamentul agresiv. Practic, ne dorim ca ei să ajungă să își conștientizeze treptat emoțiile și să ia o pauză înainte de a acționa. Evident, aceste tehnici nu vor putea fi aplicate la un copil de 10 luni, dar cu un copil de 3 ani am putea încerca.

Un exercițiu care funcționează la copiii mici este ,,respirația în culori”: copiii pot alege o culoare preferată și să respire în ritmul ei. De exemplu, inspiră în timp ce se gândesc la culoarea albastru și expiră când se gândesc la culoarea roz. Această tehnică poate fi folosită pentru a le oferi copiilor o modalitate distractivă de a-și regla respirația.

Un alt exercițiu potrivit acestor vârste este ,,respirația ca un animal”: jocul presupune în acest caz ca o respirație profundă să fie asociată cu sunetul unui animal. De exemplu, atunci când inspiră, copilul poate să fie un leu care răcnește, iar când expiră, să devină un fluture care zboară ușor.

Pentru copiii puțin mai mari putem folosi un exercițiu de tipul ,,respirația ca un supererou”: Încurajați copiii să-și imagineze că sunt supereroi și că pot controla puterea lor interioară prin intermediul respirației. În momentele de stres sau frustrare, îi puteți îndruma să facă câteva respirații adânci pentru a-și activa superputerile și a-și regăsi echilibrul emoțional.

Terapia prin artă

Puteți folosiți arta ca modalitate terapeutică pentru a-i ajuta pe copii să își exprime emoțiile. Ei pot desena sau picta ceea ce simt în momentele de frustrare sau nevoie, oferindu-le astfel un mijloc creativ de comunicare.

Utilizarea artei ca instrument terapeutic pentru copii poate oferi o modalitate sigură și non-verbală de a-și exprima emoțiile. Prin desene sau picturi, copiii pot transmite sentimente profunde și pot începe un proces de vindecare prin creativitate. Prin artă, copiii pot transpune în culori și forme ceea ce le poate fi dificil de exprimat în cuvinte. Este esențial să le oferim suport și să îi încurajăm să își exprime liber creativitatea într-un mediu sigur, dar trebuie să ținem în acest caz cont și de vârsta copilului.

Pentru copiii mici, între 3 și 5 ani, putem adapta această practică astfel încât să fie una interactivă și distractivă. De exemplu, putem crea un joc în care copiii să aleagă culorile care corespund stării lor emoționale sau să picteze cum arată pentru ei o zi fericită sau o zi tristă. Acest lucru îi va ajuta să învețe să identifice și să exprime emoțiile lor într-un mod pozitiv și creativ.

Un alt joc ce poate fi încercat în asemenea situații este cel al ,,pietrelor cu emoții”: putem alege pietre de diferite forme și mărimi, pe care apoi copilul le pictează cu diferite culori pentru a reprezenta diferite emoții precum fericirea, tristețea, gelozia sau furia. Încurajați apoi copilul să aleagă o piatră care să reprezinte felul în care se simte și să vorbească despre ea.

Terapia prin jocul cu nisip

Jocul ,,tărâmului de nisip” poate oferi copiilor un spațiu special și sigur, unde pot folosi nisipul și diferite obiecte sau figurine pentru a-și construi lumi imaginare, pentru a crea scene sau povestiri în nisip, reflectând astfel stările lor emoționale. Copiii pot explora diferite tipuri de nisip (fin, grosier, colorat) pentru a-și exprima stările emoționale sau pentru a se relaxa.

Modelarea comportamentului

Fiți un model pozitiv pentru copil, arătându-i cum să gestioneze situațiile de conflict sau frustrare fără a recurge la violență sau mușcături. Prin comportamentul dumneavoastră, puteți să îi arătați copilului că există abordări alternative și constructive în fața provocărilor. De exemplu, puteți folosi cuvinte pentru a vă exprima nevoile și sentimentele, puteți arăta cum vă calmați prin respirație profundă sau luați o pauză pentru a vă regăsi liniștea. Prin aceste acțiuni, copilul poate învăța să imite comportamentul dumneavoastră și să își dezvolte abilități de gestionare a emoțiilor într-un mod sănătos și non-violent.

Învațarea empatiei

Ajutați copilul să înțeleagă impactul acțiunilor sale asupra altora și să dezvolte empatie. Puteți discuta despre cum se simt ceilalți când sunt răniți fizic sau emoțional, evident, adaptat vârstei și nivelului de înțelegere al copilului. Este important să subliniați importanța de a fi atent și de a avea grijă de sentimentele celor din jur și să încurajați comportamentele pozitive în acest sens.

Combinația dintre citirea poveștilor, jocurile de rol, activitățile artistice și implicarea în experiențe practice va contribui semnificativ la creșterea lor emoțională și socială. Copiii pot fi implicați astfel, adaptat vârstei, în diverse activități de voluntariat sau de ajutorare a celor din jur, pentru a le oferi o perspectivă practică asupra empatiei. Puteți organiza, de exemplu, împreună cu copiii o campanie de strângere de jucării sau hăinuțe pe care să le doneze la un orfelinat sau un centru de copii defavorizați. Se pot organiza vizite la centre de îngrijire pentru persoane vârstnice sau cu anumite dizabilități, unde copiii pot cânta, citi povești, desena sau pur și simplu socializa cu aceștia.

Mușcatul este, așadar, un comportament obișnuit pentru copiii cu vârste între 10 luni și 3 ani, dar de obicei dispare undeva în jurul vârstei de 3 ani și jumătate. Dacă mușcatul continuă și după această vârstă, sau dacă frecvența cu care apare nu scade, atunci este indicat să apelați la un specialist. Un psiholog sau psihoterapeut vă poate ajuta să identificați cauzele și să găsiți o strategie potrivită pentru a aborda acest comportament cât mai eficient.

dr. Cristina Munteanu

medic specialist pediatru și psihoterapeut

Bydr. Cristina Munteanu

alergii, antimicrobian, antioxidant, cancer, chefir, ciuperca de kefir, colesterol, diabet, hipertensiune, imunitate, intoleranță la lactoză, kefir, lactobacili, Lactobacillus, osteoporoza, probiotice

Kefirul – un aliment minune

10 motive să îl introduci în alimentația zilnică

Kefirul este o băutură fermentată, bogată în probiotice și alți nutrienți benefici organismului, care poate contribui la menținerea unei flore intestinale sănătoase, îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar. Această băutură poate fi integrată în diverse rețete sau consumată ca atare, pentru a te bucura de gustul său unic și de beneficiile sale pentru sănătate.

Istoria kefirului

Originile kefirului nu sunt foarte clare, însă par să meargă mult înapoi în timp, până în perioada antică. Cei care au descoperit kefirul și, practic, primii producători ai acestuia au fost, din câte se știe, populațiile de păstori din nordul Caucazului. Aceștia au produs această minunată băutură punând lapte în burduful din piele de capră în care transportau apa. Datorită căldurii și a agitării continue din timpul mersului, păstorii au observat că laptele din burduf a început să se adune în grămăjoare asemănătoare unei conopide în miniatură. Păstorii au păstrat aceste grămăjoare și, atunci când se golea burduful, adăugau lapte proaspăt peste ele, continuând astfel procesul de fermentație și multiplicându-le.

Locuitorii din regiunea Caucazului au pus astfel bazele unei tradiții sănătoase consumând această băutură și ,,elixirul vieții, cum a fost numit kefirul, a captat atenția cercetătorilor care au încercat să înțeleagă secretul longevității acestor comunități de păstori.

Profilul nutrițional al kefirului

Kefirul este un aliment fermentat cu un profil nutrițional impresionant. El reprezintă o sursă excelentă de proteine, enzime, calciu, magneziu, fosfor, vitamine din grupul B, vitamina D și K, precum și probiotice și drojdii care susțin sănătatea intestinală.

Dintre lactobacilii prezenți în kefir amintim Lactobacillus kefiranofaciens, Lactobacillus paracasei, Lactobacillus plantarum, Lactobacillus acidophilus și Lactobacillus delbructobacillus sub. bulgaricus. Dintre speciile de drojdie predominante în kefir menționăm: Saccharomyces cerevisiae, S. unisporus, Candida kefyr și Kluyveromyces marxianus ssp. marxianus.

Compoziția microflorei din kefir poate fi însă ușor diferită, depinzând și de substratul utilizat în procesul de fermentație, dar și de metoda de menținere a culturii (timpul de fermentare, temperatura, gradul de agitare sau raportul dintre boabele de kefir și laptele folosit ca substrat).

Consumul regulat de kefir poate aduce astfel numeroase beneficii pentru sănătate, precum îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar, dar nu numai.

Tipuri de kefir

În prezent există mai multe tipuri de kefir disponibile, lactate și non-lactate, în funcție de tipul de substrat utilizat pentru fermentație, precum kefirul de lapte, kefirul de apă sau kefirul de cocos. Mai rar, se folosește ca substrat de fermentație suc de fructe sau legume.

Kefirul non-lactat mai este denumit și orez de mare indian. Speciile bacteriene se hrănesc cu zahăr și produc în schimb acid lactic, alcool și dioxid de carbon, rezultând o băutură fermentată carbonată, de aceea la prepararea kefirului de apă se adaugă zahăr sau miere.

Indiferent însă de tipul de kefir ales, consumul regulat al acestei băuturi poate contribui la îmbunătățirea digestiei și a funcționării optime a întregului organism. Este important să alegem varianta care se potrivește cel mai bine preferințelor noastre și să ne bucurăm de gustul și de beneficiile sale.

Beneficiile kefirului pentru sănătate

1. Îmbunătățește sănătatea aparatului digestiv

Poate cea mai cunoscută proprietate a kefirului este cea de susținere a sistemului digestiv. Bogat în probiotice și drojdie, kefirul este un aliment fermentat care contribuie la menținerea sănătății intestinale și la echilibrarea florei intestinale.

Consumul regulat de kefir poate contribui la modularea microbiotei intestinale, la creșterea toleranței la lactoză și la îmbunătățirea digestiei în general. Acest fapt va duce la o mai bună absorbție a nutrienților, la diminuarea senzației de balonare sau disconfort abdominal și la normalizarea consistenței scaunului.

Kefirul reprezintă astfel o băutură ce poate fi consumată de persoanele cu boli inflamatorii intestinale și chiar de către cei cu intoleranță la lactoză, deoarece el este produsul lactat cu cel mai scăzut conținut de lactoză. Cu toate acestea, persoanele cu forme severe de intoleranță la lactoză sau cele care prezintă disconfort abdominal marcat în urma consumului de kefir, ar trebui să îl evite.

2. Are proprietăți antihipertensive

Kefirul este o alegere excelentă și pentru menținerea sănătății sistemului cardiovascular datorită efectelor sale antihipertensive. Studiile au demonstrat că kefirul inhibă enzima de conversie a angiotensinei, implicată în mecanismul hipertensiunii arteriale, având astfel beneficii semnificative pentru cei cu valori tensionale crescute. De asemenea, pe lângă efectul antihipertensiv, a fost constatat și cel de reducere a hipertrofiei ventriculare.

Consumul regulat de kefir poate contribui astfel la reducerea tensiunii arteriale si la menținerea unei stări optime de sănătate.

3. Scade colesterolul

Kefirul este un aliment minunat care nu doar aduce un plus de savoare dietelor noastre, ci contribuie la menținerea sănătății. Studiile arată că introducerea sa în alimentația zilnică poate avea un impact pozitiv asupra nivelului de colesterol din sânge, contribuind astfel la menținerea unei inimi sănătoase, la reducerea obezității și a altor condiții medicale precum steatoza hepatică.

4. Previne diabetul

Kefirul este considerat nu doar o sursă bogată de nutrienți benefici organismului, ci și un aliat în prevenirea diabetului. Introducerea kefirului în dieta zilnică poate contribui la menținerea unui nivel optim al glucozei în sânge, conform studiilor efectuate.

Este impresionant cum un aliment atât de gustos poate avea un impact atât de benefic asupra sănătății!

5. Previne osteoporoza și riscul de fracturi

Kefirul este un aliment bogat în calciu, vitamina D și proteine, elemente esențiale pentru sănătatea oaselor și articulațiilor.

Consumul regulat de kefir poate contribui la menținerea densității osoase și la prevenirea osteoporozei. Este recomandat astfel să incluzi kefirul în dieta ta pentru a beneficia de menținerea unei structuri osoase sănătoase pe termen lung.

6. Are rol antioxidant

Kefirul este cunoscut și pentru proprietățile sale antioxidante, care ajută la combaterea radicalilor liberi din organism și la menținerea sănătății celulare. Consumul regulat de kefir poate contribui, așadar, la protejarea organismului de afecțiunile asociate stresului oxidativ și poate atenua progresia bolilor neurodegenerative de tipul Alzheimer, Parkinson sau scleroză laterală amiotrofică.

7. Are rol antimicrobian

Probioticele și substanțele antimicrobiene din kefir pot inhiba dezvoltarea unor bacterii și ciuperci nocive, contribuind la prevenirea sau chiar tratarea unor infecții. Activitatea antimicrobiană a kefirului a fost atribuită în principal kefiranului și acidului lactic și ar putea fi explicată prin diferite mecanisme. Unul dintre aceste mecanisme ar putea fi capacitatea microorganismelor din kefir de a adera la epiteliul intestinal unde formează un biofilm, împiedicând astfel aderarea agenților patogeni. Studiile au demonstrat faptul că bacteriile și drojdiiile izolate din kefir prezintă activitate antimicrobiană împotriva bacteriilor enteropatogene și a ciupercilor. Astfel, kefiranul a demonstrat în studiile efectuate un efect antimicrobian pentru: Streptococcus faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella typhi, Bacillus subtilis, Bacillus cereus, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Staphylococcus aureus, Streptococcus graecarum. Alte microorganisme din kefir s-au remarcat prin activitatea antimicrobiană împotriva Clostridium difficile, Pseudomonas aeruginosa, Helicobacter pylori sau Staphylococcus aureus meticilino-rezistent.

8. Susține sistemul imunitar

În ultimii ani, cercetările au subliniat importanța microbiotei intestinale si a conexiunii acesteia cu axa intestin-piele-creier. Această relație complexă influențează nu doar sănătatea digestivă, ci și funcționarea sistemului imunitar.

Kefirul, prin bogata sa compoziție în probiotice, contribuie la echilibrarea microbiotei intestinale și poate crește astfel protecția organismului față de agenții patogeni. Studiile au demonstrat că substanțele active din kefir pot regla nivelul de anticorpi IgA, anticorpi prezenți în mucoasa tubului digestiv și respirator și implicați în menținerea imunității.

Consumând un pahar de kefir pe zi putem reduce astfel riscul de a ne îmbolnăvi!

9. Util în afecțiuni alergice

Dezechilibrele microbiotei intestinale pot afecta în mod negativ sănătatea noastră, putând contribui la apariția unor afecțiuni precum alergiile. Studiile arată că kefirul poate avea beneficii semnificative în contextul afecțiunilor antialergice datorită efectului său antiinflamator și antialergic. De exemplu, într-un studiu efectuat pe astm alergic indus la șoarece, administrarea de kefir a inhibat semnificativ creșterea numărului total de celule inflamatorii și a numărului de eozinofile în lichidul de lavaj bronhoalveolar. Alte studii au investigat modalitatea prin care anumite tulpini de Lactobacillus și specii de drojdii prezente în kefir pot juca un rol benefic în dermatita atopică și au demonstrat o scădere a nivelurilor de IgE, precum și a numărului de eozinofile și mastocite.

Astfel, suplimentarea dietei zilnice cu kefir ar putea fi benefică și ca strategie preventivă a afecțiunilor alergice.

10. Anticancerigen

Diverse cercetări realizate in vitro au demonstrat efectele anticancerigene ale compușilor bioactivi din kefir asupra anumitor tipuri de celule canceroase. De exemplu, kefiranul a fost asociat cu creșterea expresiei genelor apoptotice în celulele tumorale de sân, colon, col uterin și carcinom hepatocelular. Mai mult, un studiu efectuat pe celule tumorale de glioblastom a arătat că supernatantul băuturii de kefir fermentat are efect letal asupra acestora, subliniind potențialul terapeutic al kefirului ca aliment funcțional în tratamentul cancerului.

Cum să faci kefir acasă pas cu pas

Este mai simplu decât credeți și beneficiile sunt pe măsură!

Pentru a face kefir acasă, ai nevoie de lapte (sau substituenți vegetali) și ciupercă de kefir sau starter de kefir și să respecți câteva reguli simple. Starterul de kefir reprezintă acele pliculețe din comerț cu pulbere conținând culturi de bacterii lactice și drojdii, pe care le vom adăuga în lapte pentru a ne produce kefirul.

Pentru a ușura parcurgerea materialului și pentru că ne dorim să folosim metode cât mai naturale, în continuare mă voi referi strict la ciuperca de kefir (dar rămâne posibilitatea pentru cei care nu o dețineți să folosiți acele pliculețe starter). Voi folosi termenul de ciupercă pentru că este mai ușor în exprimare, dar am subșiniat mai sus că de fapt vorbim de un conglomerat de lactobacili și drojdii.

1. Respectarea proporțiilor

Una din primele reguli pentru a obține un kefir de calitate este respectarea proporțiilor folosite. Astfel, se recomandă un raport de 5-10% ciupercă de kefir ceea ce corespunde la o linguriță de ciupercă (sau un buchețel de 1-2 cm) la o cantitate de 200 ml lapte.

2. Vase și ustensile din anumite materiale

Pentru a obține un kefir de calitate se recomandă utilizarea vaselor ceramice sau de sticlă și a lingurițelor de lemn sau ceramice. Se poate folosi și plasticul la nevoie, dar eu prefer să îl evit.

Utilizarea componentelor metalice, chiar și inoxul, pare să ducă la afectarea conglomeratelor de ciuperci de kefir.

3. Ciuperca trebuie îngrijită

Ciuperca de kefir trebuie curățată periodic pentru a avea constant un kefir de calitate. Ciuperca de kefir se spală cu apă (sau cu lapte), având grijă să nu o distrugem. Ar fi indicat să folosim apă microbiologic pură, pentru a nu contamina ciuperca cu alte culturi microbiene. Tot din acest motiv trebuie să fim foarte atenți la regulile de igienă pentru a nu produce impurificarea kefirului cu germeni de fermentare din mediu.

foto: arhiva personală

4. Laptele

Există o întreagă discuție legat de tipul și proveniența laptelui utilizat în prepararea kefirului, unii recomandând laptele pasteurizat, în timp ce alții îl recomandă pe cel crud, nefiert.

Laptele nefiert conține fermenți naturali distincți de cei din kefir, care pot perturba procesul de fermentare specific kefirului. Din acest motiv se recomandă ca laptele utilizat să fie pasteurizat pentru a acționa predominant fermenții din ciuperca de kefir, nu cei din lapte. Cu toate acestea, dacă deții o sursă de încredere de lapte crud, poți prepara cu succes kefirul din acest lapte. Problema este că atunci când folosim lapte crud nu cunoaștem tulpinile bacteriene prezente în acest lapte, tulpini bacteriene ce vor concura cu tulpinile bacteriene de kefir. Fiind o bătălie, contează care bacterii sunt mai puternice și se înmulțesc mai bine, astfel încât dacă ciuperca de kefir este de calitate și conține bacterii puternice nu va fi o problemă în a obține kefir de calitate din lapte crud.

Nu se recomandă însă lapte de tip UHT și nici lapte de la animale care au fost tratate cu antibiotic. Laptele de tip UHT, prin procesarea sa la temperaturi ridicate denaturează proteinele din lapte și va afecta enzimele, iar kefirul nu va fermenta corespunzător.

Legat de proveniență, în funcție de preferințe, putem folosi la prepararea kefirului lapte de vacă, de capră sau de oaie.

În ce privește kefirul din lapte de capră, grăsimile și proteinele conținute de acesta sunt mai ușor de digerat decât cele din laptele de vacă, kefirul din lapte de capră fiind și mai cremos ca și consistență.

5. Procesul de fermentare

Laptele se încălzește la aproximativ 70°C, dar nu este obligatoriu (eu folosesc doar lapte la temperatura camerei) și în el se adaugă ciuperca de kefir în proporțiile menționate mai sus. Se lasă să fermenteze aproximativ 24 de ore, dar acest timp poate fi diferit, cu o variație de 12-36 de ore, în funcție de temperatura mediului ambiant. După ce am obținut băutura, boabele de kefir le vom scoate cu o lingură de lemn și le vom pune într-un vas nou, adăugăm lapte proaspăt și procesul de fermentație va fi reluat. Putem alege și varianta de strecurare, folosind o sită cu găuri de dimensiuni mai mari, important fiind ca această sită să nu fie de metal.

6. Durata de viață a ciupercii de kefir

Aspectul ciupercii de kefir este cel al unei mici conopide, de culoare albă sau crem și de consistență fermă. Uneori, ciuperca moare, și vom recunoaște acest lucru prin faptul că își modifică culoarea spre galben-maroniu, consistența sa devine cleioasă și nu vom mai obține kefirul.

7. Cum păstrăm ciuperca de kefir în timp

Culturile de kefir conțin organisme vii și trebuie îngrijite pentru a le păstra în timp. Bacteriile au nevoie permanentă de zaharuri, astfel încât ca să nu moară trebuie hrănite. Ciupercilor de kefir nu le place căldura excesivă, ele dezvoltându-se optim la temperatura camerei. Temperatura rece le încetinește creșterea, acesta fiind motivul pentru care atunci când avem nevoie să conservăm ciupercile de kefir pentru câteva zile – o săptămână putem plasa amestecul lapte-ciupercă (cu o cantitate puțin mai mare de lapte) la frigider. Dacă însă trebuie să plecăm pentru mai mult de o săptămână, putem congela ciupercile de kefir. Se recomandă ca acest procedeu de congelare al ciupercii de kefir să fie făcut în lapte praf sau lapte simplu. Acest procedeu nu se recomandă a fi repetat foarte des, deoarece procedeele de congelare-decongelare vor diminua durata de viață a ciupercilor de kefir și în final vor grăbi moartea ciupercuțelor. Prin congelare s-a observat că ciuperca de kefir își micșorează puțin dimensiunile, fără a constitui o problemă. Decongelarea se face încet, la temperatura camerei sau în frigider, prin plasarea ciupercii de kefir în lapte pentru 12-24 ore. După acest timp nu vom obține un kefir optim pentru consum: se recomandă spălarea ciupercii și plasarea într-un alt vas, adăugându-se lapte și reîncepând abia acum procedeul normal de fermentare pentru a produce kefirul.

Alternative la lapte în prepararea kefirului

Putem face kefir din lapte fără lapte?

Da, pentru a face kefir acasă, putem folosi băuturi din lapte vegetal în loc de lapte clasic. În acest mod de preparare însă, după trei utilizări consecutive, se recomandă o fermentare a ciupercii de kefir pentru 12 ore în lapte normal și spălarea ciupercilor în lapte înainte de a relua procesul de fermentare cu lapte vegetal.

Se pot folosi băuturi vegetale pe bază de ovăz, orez, soia, migdale, cânepă, fistic, nuci, nucă de cocos, semințe de floarea soarelui sau dovleac etc. Ca și consistență, kefirul obținut din băuturi vegetale este de obicei mai subțire decât cel obținut din lapte, și se separă în zer și caș (necesită doar agitarea înainte de consum), deoarece băuturile vegetale conțin o cantitate mare de apă. Acest fenomen este normal la folosirea băuturilor vegetale pentru fermentație, dar trebuie să nu uităm să adăugăm la prepararea acestui tip de kefir puțin zahăr sau miere. Aceasta deoarece băuturile vegetale au un conținut mai mic de carbohidrați și nu conțin lactoză, care constituie principala sursă de hrană pentru bacteriile din ciuperca de kefir.

Încorporarea kefirului în dieta ta

Există numeroase modalități extrem de creative și gustoase de a încorpora kefirul în dieta ta zilnică și vom explora în continuare câteva dintre acestea.

1. Smoothie cu kefir

Combinați kefirul cu fructe proaspete sau congelate, semințe de chia și miere pentru a crea un smoothie cremos și sănătos.

2. Kefir cu cereale și fructe

Serviți kefirul cu fulgi de cereale, fructe proaspete tăiate, nuci sau alune și puțină scorțișoară pentru un mic dejun hrănitor și delicios.

3. Salată de cartofi cu dressing de kefir

Încercați să înlocuiți maioneza din salata de cartofi cu un dressing preparat din kefir, iaurt, muștar și ierburi aromatice proaspete pentru o variantă mai sănătoasă și gustoasă.

4. Marinată de kefir pentru carne

Folosiți kefirul ca bază pentru o marinată delicioasă pentru carne, adăugând usturoi, lămâie și ierburi aromatice.

5. Pâine de kefir

Încercați să gătiți o pâine pufoasă și sănătoasă folosind kefir în loc de lapte sau iaurt, pentru o aromă și textură unică.

6. Înghețată cu kefir

Transformați kefirul într-o gustare răcoritoare și sănătoasă, adăugând fructe de pădure, miere și nuci măcinate pentru un desert delicios.

7. Supă rece de castraveți cu kefir

Combinați kefirul cu castraveți tăiați mărunt, usturoi și ierburi aromatice proaspete pentru a crea o supă rece revigorantă și plină de vitamine.

Sper că aceste idei v-au inspirat să folosiți kefirul în moduri noi și creative în bucătărie!

Încorporarea kefirului în rutina cosmetică

Kefirul este un ingredient minunat pe care îl putem introduce și în rutina pentru îngrijirea pielii, datorită proprietăților sale vitaminizante, hidratante și calmante. El poate fi astfel folosit în măști faciale sau creme pentru un ten luminos și sănătos. Este o modalitate naturală de a-ți răsfăța pielea în fiecare zi!

Mască hidratantă cu kefir pentru ten normal sau uscat

Se amestecă 2 linguri de kefir cu un gălbenuș de ou sau câteva picături de ulei de cătină și 1 linguriță de pulbere spirulină și se aplică pe față masând ușor, după care se clătește cu apă călduță.

Mască de kefir cu argilă pentru îngrijirea tenului gras

Se amestecă bine 2 linguri de kefir cu 2 linguri de pulbere de argilă și compoziția astfel obținută se aplică pe față, masând ușor. Se lasă să acționeze 10-15 minute, după care se spală fața cu apă călduță și se aplică o cremă hidratantă.

În concluzie, kefirul reprezintă un aliment prețios pentru susținerea sănătății organismului nostru și ar trebui integrat în dieta noastră zilnică și chiar și în rutina cosmetică!

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. Azizi NF, Kumar MR, Yeap SK, Abdullah JO, Khalid M, Omar AR, Osman MA, Mortadza SAS, Alitheen NB. Kefir and Its Biological Activities. Foods. 2021 May 27;10(6):1210. doi: 10.3390/foods10061210. PMID: 34071977; PMCID: PMC8226494.

2. Brasil GA, Silva-Cutini MA, Moraes FSA, Pereira TMC, Vasquez EC, Lenz D, Bissoli NS, Endringer DC, de Lima EM, Biancardi VC, Maia JF, de Andrade TU. The benefits of soluble non-bacterial fraction of kefir on blood pressure and cardiac hypertrophy in hypertensive rats are mediated by an increase in baroreflex sensitivity and decrease in angiotensin-converting enzyme activity. Nutrition. 2018 Jul-Aug;51-52:66-72. doi: 10.1016/j.nut.2017.12.007. Epub 2018 Feb 7. PMID: 29605766.

3. Chang GR, Lin WY, Fan HC, Tu MY, Liu YH, Yen CC, Cidem A, Chen W, Chen CM. Kefir peptides ameliorate osteoporosis in AKR1A1 knockout mice with vitamin C deficiency by promoting osteoblastogenesis and inhibiting osteoclastogenesis. Biomed Pharmacother. 2022 Dec;156:113859. doi: 10.1016/j.biopha.2022.113859. Epub 2022 Oct 14. PMID: 36252352.

4. Curciarello R, Canziani KE, Salto I, Barbiera Romero E, Rocca A, Doldan I, Peton E, Brayer S, Sambuelli AM, Goncalves S, Tirado P, Correa GJ, Yantorno M, Garbi L, Docena GH, Serradell MLÁ, Muglia CI. Probiotic Lactobacilli Isolated from Kefir Promote Down-Regulation of Inflammatory Lamina Propria T Cells from Patients with Active IBD. Front Pharmacol. 2021 Apr 15;12:658026. doi: 10.3389/fphar.2021.658026. PMID: 33935778; PMCID: PMC8082687.

5. Fathi Y, Ghodrati N, Zibaeenezhad MJ, Faghih S. Kefir drink causes a significant yet similar improvement in serum lipid profile, compared with low-fat milk, in a dairy-rich diet in overweight or obese premenopausal women: A randomized controlled trial. J Clin Lipidol. 2017 Jan-Feb;11(1):136-146. doi: 10.1016/j.jacl.2016.10.016. Epub 2016 Nov 9. PMID: 28391880.

6. González-Orozco BD, García-Cano I, Jiménez-Flores R, Alvárez VB. Invited review: Milk kefir microbiota-Direct and indirect antimicrobial effects. J Dairy Sci. 2022 May;105(5):3703-3715. doi: 10.3168/jds.2021-21382. Epub 2022 Feb 25. PMID: 35221067.

7. Hatmal MM, Nuirat A, Zihlif MA, Taha MO. Exploring the influence of culture conditions on kefir’s anticancer properties. J Dairy Sci. 2018 May;101(5):3771-3777. doi: 10.3168/jds.2017-13539. Epub 2018 Mar 1. PMID: 29501341.

8. Kim JH, Kim K, Kanjanasuntree R, Kim W. Kazachstania turicensis CAU Y1706 ameliorates atopic dermatitis by regulation of the gut-skin axis. J Dairy Sci. 2019 Apr;102(4):2854-2862. doi: 10.3168/jds.2018-15849. Epub 2019 Feb 7. PMID: 30738679.

9. Nurliyani, Harmayani E, Sunarti. Antidiabetic Potential of Kefir Combination from Goat Milk and Soy Milk in Rats Induced with Streptozotocin-Nicotinamide. Korean J Food Sci Anim Resour. 2015;35(6):847-58. doi: 10.5851/kosfa.2015.35.6.847. Epub 2015 Dec 31. PMID: 26877646; PMCID: PMC4726966.

10. Rodrigues KL, Carvalho JC, Schneedorf JM. Anti-inflammatory properties of kefir and its polysaccharide extract. Inflammopharmacology. 2005;13(5-6):485-92. doi: 10.1163/156856005774649395. PMID: 16280101.

11. Teruya K, Yamashita M, Tominaga R, Nagira T, Shim SY, Katakura Y, Tokumaru S, Tokumaru K, Barnes D, Shirahata S. Fermented milk, Kefram-Kefir enhances glucose uptake into insulin-responsive muscle cells. Cytotechnology. 2002 Nov;40(1-3):107-16. doi: 10.1023/A:1023926407877. PMID: 19003111; PMCID: PMC3449522.

12. Tu MY, Han KY, Chang GR, Lai GD, Chang KY, Chen CF, Lai JC, Lai CY, Chen HL, Chen CM. Kefir Peptides Prevent Estrogen Deficiency-Induced Bone Loss and Modulate the Structure of the Gut Microbiota in Ovariectomized Mice. Nutrients. 2020 Nov 9;12(11):3432. doi: 10.3390/nu12113432. PMID: 33182364; PMCID: PMC7695289.

13. Vieira CP, Rosario AILS, Lelis CA, Rekowsky BSS, Carvalho APA, Rosário DKA, Elias TA, Costa MP, Foguel D, Conte-Junior CA. Bioactive Compounds from Kefir and Their Potential Benefits on Health: A Systematic Review and Meta-Analysis. Oxid Med Cell Longev. 2021 Oct 27;2021:9081738. doi: 10.1155/2021/9081738. PMID: 34745425; PMCID: PMC8566050.

Bydr. Cristina Munteanu

bicarbonat de sodiu, chlorella, coriandru, detoxifiere, fitoterapie, lămâie, pesticide, plante medicinale, spirulina, turmeric

STOP pesticidelor!

În ultima vreme, tot mai des apar știri îngrijorătoare despre alimente contaminate cu pesticide. Aceste substanțe chimice sunt folosite pentru a proteja culturile agricole de dăunători, dar pot avea efecte negative asupra sănătății noastre. Este important să fim conștienți de riscurile asociate consumului de alimente tratate cu pesticide și să încercăm să alegem produse cât mai naturale și sigure pentru noi și familia noastră.

Din categoria pesticidelor fac parte insecticidele, fungicidele și alte substanțe care pot influența calitatea și siguranța alimentelor. Utilizarea excesivă a pesticidelor poate duce la contaminarea solului, apei și aerului, afectând biodiversitatea și provocând numeroase probleme de sănătate.

Este important să se găsească un echilibru între protejarea culturilor și reducerea impactului negativ al pesticidelor pe termen lung asupra noastră și a mediului. La nivel de agricultură practicată în gospodăriile mici este mai ușor de gestionat această problemă prin utilizare diverselor soluții mai naturale de protejare a plantelor, însă la nivel macro, unde se mizează pe obținerea unor producții de amploare și a unor produse aspectuoase din punct de vedere estetic, este mai greu.

Potrivit studiilor și statisticilor, fructele și legumele cu cantitățile cele mai mari de pesticide ar fi: merele, căpșunile, strugurii, pepenii verzi, caisele, perele, spanacul, salata, nectarinele, fasolea verde, cireșele etc. La polul opus, fructele și legumele cu cele mai scăzute niveluri de pesticide sunt: mazărea, conopida, avocado, porumbul dulce, ananasul, kiwi.

Ce putem face noi pentru a ne proteja?

Pentru a ne proteja, putem opta pentru produse a căror sursă de proveniență o cunoaștem și pentru produse certificate bio. Sau…dacă avem posibilitatea…ne putem cultiva singuri fructele și legumele.

În plus, există câteva trucuri la care putem apela în bucătărie pentru a reduce din contaminarea cu pesticide.

Unul dintre acestea este spălarea fructelor și legumelor sub jet de apă, fiind prima modalitate de a elimina pesticidele. Această simplă acțiune poate îndepărta până la 80% din reziduurile de pesticide ce se regăsesc pe coaja fructelor și legumelor.

O altă soluție pentru a elimina reziduurile de pesticide ar fi să lăsăm fructele și legumele în apă cu bicarbonat de sodiu sau apă cu suc de lămâie sau oțet pentru 15-30 minute înainte de a le folosi. Proporțiile ar fi o treime suc de lămâie sau oțet și 2 treimi apă sau 1 lingură bicarbonat de sodiu la 1 litru apă. Am întâlnit și varianta de a combina ulei esențial de lămâie cu apă. Această soluție contribuie la îndepărtarea pesticidelor într-un procent de până la 98%.

Aceste trucuri nu sunt doar mituri sau leacuri băbești, există studii care au urmărit modificarea nivelului de pesticide prin punerea în contact cu diverse soluții. Un astfel de studiu a fost publicat în ,,Journal of Agricultural and Food Chemistry”, potrivit căruia folosirea bicarbonatului de sodiu este de fapt cea mai bună metodă de a scăpa de pesticidele aflate pe coaja fructelor și legumelor pe care le consumăm. În acest studiu merele care au fost puse într-o soluție de 1% bicarbonat de sodiu și apă pentru 8 minute, au avut după aceea în mod semnificativ mai puține pesticide pe suprafața lor, comparativ cu merele care au fost lăsate în apă simplă sau în apă cu înălbitor. După 12-15 minute de stat în apa cu bicarbonat, aproape toate urmele de pesticide au dispărut de pe fructe.

Un lucru la care trebuie să fim atenți este acela că păstrarea fructelor și legumelor în apa cu bicarbonat poate duce la modificări în conținutul în minerale al acestora, în special în ceea ce privește potasiul. Pacienților care suferă de boli de rinichi și au hiperpotasemie, de exemplu, li se recomandă să țină înainte de consum fructele și legumele (preferabil decojite și tăiate) jumătate de oră în apă sau apă cu bicarbonat.

De asemenea, există fructe care nu pot fi păstrate în apă atât de mult timp, precum căpșunile sau zmeura, în acest caz fiind recomandată doar trecerea sub jet de apă de mai multe ori sau spălarea cu apă în combinație cu bicarbonat de sodiu sau suc de lămâie.

Pentru cantitățile de pesticide rămase în fructe și legume, care vor ajunge prin consum în organismul nostru și ne vor putea afecta pe termen lung sănătatea, este bine să știm că putem apela la o serie de metode naturale de detoxifiere,

Pentru a ne proteja organismul împotriva efectelor nocive ale pesticidelor din fructe și legume, putem integra în dieta noastră zilnică alimente care au proprietăți detoxifiante: ceai de coriandru, fructe bogate în pectină, turmeric sau alge precum chlorella și spirulina. Aceste alimente au capacitatea de a ajuta organismul să elimine metalele grele și alte toxine, inclusiv pesticide, contribuind astfel la menținerea unei stări de sănătate optime.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Chung RT. Detoxification effects of phytonutrients against environmental toxicants and sharing of clinical experience on practical applications. Environ Sci Pollut Res Int. 2017 Apr;24(10):8946-8956. doi: 10.1007/s11356-015-5263-3. Epub 2015 Aug 28. PMID: 26310706.

2. Tianxi Yang, Jeffery Doherty, Bin Zhao, Amanda J. Kinchla, John M. Clark and Lili He. Effectiveness of Commercial and Homemade Washing Agents in Removing Pesticide Residues on and in Apples. Journal of Agricultural and Food Chemistry 2017 65 (44), 9744-9752. DOI: 10.1021/acs.jafc.7b03118

Bydr. Cristina Munteanu

Orjelet vs Șalazion

Deși se aseamănă destul de mult, cele două afecțiuni au cauze, evoluții și tratamente destul de diferite.

Orjeletul

Orjeletul, cunoscut popular și sub numele de ulcior sau medical de furuncul palpebral, este o inflamație dureroasă și neplăcută ce se manifestă la nivelul pleoapelor. Această afecțiune poate crea disconfort semnificativ, afectând atât aspectul fizic, cât și calitatea vieții.

Orjeletul este cauzat de regulă de o infecție bacteriană, cel mai adesea implicând Stafilococul auriu. Este mai frecvent întâlnit la copii și aceasta din mai multe motive, unul fiind sistemul imunitar în formare și celălalt, atingerea frecventă a ochilor fără a spăla mâinile înainte. Microbul prezent la suprafața pielii pătrunde în interiorul foliculului de păr de la baza genelor, la nivelul glandelor sebacee sau al celor sudoripare de la nivelul pleoapei, procesul infecțios debutând cu înroșirea și umflarea zonei afectate și fiind urmat de o durere acută și/sau o senzație de arsură la nivelul pleoapei. În următoarele 2-3 zile, se poate forma o colecție purulentă care, în funcție de localizarea glandei afectate, poate duce la formarea unui orjelet extern (când se exteriorizează spre piele, la baza genelor) sau a unui orjelet intern (când inflamația se dezvoltă spre partea interioară a pleoapei). Această colecție purulentă este adesea vizibilă sub forma unui punct alb-gălbui, ceea ce indică acumularea de puroi.

Persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cele care suferă de dermatită seboreică, diabet zaharat sau care au un nivel crescut de lipide totale în sânge par să aibă un risc crescut de a dezvolta această patologie.

De asemenea, folosirea în comun a produselor cosmetice, cum ar fi rimelul sau creioanele de ochi, poate transfera bacteriile de la o persoană la alta. În plus, o igienă necorespunzătoare a lentilelor de contact în cazul persoanelor care folosesc aceste dispozitive medicale poate duce la acumularea de microorganisme pe suprafața oculară, favorizând dezvoltarea orjeletului. Înotul în piscine care nu sunt dezinfectate corespunzător este o altă sursă potențială de infecție, deoarece apa poate conține o varietate de agenți patogeni, care pot contamina ușor zona sensibilă a ochilor.

Tratamentul orjeletului presupune o abordare atentă pentru a preveni răspândirea infecției și a grăbi vindecarea. Igiena este esențială. Folosirea compreselor sterile îmbibate în ser fiziologic sau a șervețelelor special concepute pentru igiena oculară este primul pas, care ajută la curățarea zonei afectate și la eliminarea secrețiilor dacă este cazul. Mai departe, aplicarea alternativă de comprese reci și calde este recomandată pentru a ajuta la reducerea inflamației și a disconfortului (compresele reci) și la fluidizarea și drenarea secrețiilor (cele calde). În cazuri mai severe sau când simpla igienă nu este suficientă, poate fi necesară administrarea de antibiotice. Acestea trebuie prescrise de medic și utilizate conform indicațiilor pentru a combate eficient infecția. Este important să se evite “stoarcerea” orjeletului, deoarece acest gest poate duce la răspândirea bacteriilor în zonele învecinate și chiar în alte părți ale corpului. Manipularea orjeletului poate agrava infecția și poate întârzia procesul de vindecare. Pentru a menține un mediu curat și a reduce riscul de reinfectare, este recomandat să se schimbe zilnic fețele de pernă și prosoapele utilizate. Această precauție suplimentară ajută la eliminarea bacteriilor care ar putea să persiste pe textile și să reinfecteze zona oculară. În concluzie, tratamentul orjeletului implică o combinație de igienă riguroasă, aplicarea de comorese reci/calde și, dacă este cazul, terapie antibiotică și antiinflamatoare. În rare cazuri, este necesară intervenția chirurgicală pentru drenarea orjeletului. Respectarea acestor pași și a recomandărilor medicului poate asigura o vindecare rapidă și sigură, fără complicații suplimentare sau recidivă.

imagini din cazuistica personală

Șalazionul (scris și Chalazion)

Șalazionul, numit și chist meibomian sau lipogranulom, reprezintă o inflamație ce apare ca urmare a obstrucției glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor, glande numite Meibomius.

Aceste glande, în număr de aproximativ 50 pe pleoapa superioară și 20-25 pe pleoapa inferioară, sunt responsabile pentru secreția unei substanțe uleioase ce contribuie la lubrifierea ochiului. Atunci când aceste glande acumulează o cantitate mai mare de secreție seboreică, secreția respectivă se blochează în canalul de excreţie și apare șalazionul, care, în funcţie de evoluţie, poate avea diverse forme şi dimensiuni. La palpare, șalazionul se simte ca o formațiune dură, asemănătoare unui bob de orez.

Deși șalazionul poate fi confundat adesea cu orjeletul, cele două condiții sunt diferite și am subliniat mai sus faptul că orjeletul este cauzat de o infecție bacteriană.

Șalazionul, este mai puțin dureros la atingere decât orjeletul, uneori chiar spre deloc, dar cu toate acestea poate produce un disconfort local. De asemenea, șalazionul evoluează spre o inflamație cronică, crescând progresiv în dimensiuni, persistând de obicei perioade mai lungi de timp și având frecvent recidive. Dacă șalazionul este de mici dimensiuni, frecvent poate dispărea spontan, fără a necesita tratament. Un șalazion de dimensiuni mai mari poate exercita presiune pe globul ocular şi poate determina vedere înceţoşată.

Ca și în cazul orjeletului, anumite condiții medicale precum dermatita seboreică, blefarita sau rozaceea și conjunctivitele recidivante pot favoriza apariția șalazionului. Un aspect ce pare a fi incriminat în apariția șalazioanelor pare a fi carența vitaminei A la persoanele respective. În afara condițiilor medicale, nerespectarea normelor de igienă, utilizarea cosmeticelor în comun cu alte persoane, aplicarea genelor false pot și ele favoriza șalazioanele.

Tratamentul obișnuit în cazul șalazionului include aplicarea de comprese calde, masajul pleoapei afectate și, în situații mai grave, intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea chistului. Compresele calde au rolul de a fluidifica sebumul din interiorul glandei blocate și astfel să permită drenarea în mod natural. Pentru a fi eficiente, compresele trebuie aplicate de mai multe ori pe zi și asociate cu masajul ușor al pleoapei.

De asemenea, se recomandă a nu folosi produse cosmetice pe pleoapa afectată până la vindecarea completă.

Tratamente alternative

Există și soluții alternative, tradiționale, de tratament ale acestor afecțiuni, nu mai puțin eficiente.

Compreselor calde le sunt recunoscute deja beneficiile terapeutice în aceste situații, iar atunci când acestea sunt îmbibate în soluții naturale, efectele pot fi și mai pronunțate. Trebuie subliniat că recomandările sunt individualizate și trebuie făcute de persoane specializate.

Putem aplica comprese cu ceai de mușețel?

În ultima vreme s-a creat o reticență în ceea ce privește utilizarea mușețelului în afecțiunile oculare, dar, da, el poate fi folosit în compresele pentru toaletarea ochiului. În comprese, nu turnat în ochi. De altfel, extractul de mușețel intră în compoziția a numeroase picături oftalmice sau șervețele pentru toaleta oculară. Trebuie avut însă grijă ca el să fie din surse sigure, preparat termic (infuzie) și întotdeauna ceaiul să fie proaspăt: nu se folosește ceaiul reîncălzit sau de pe o zi pe alta deoarece există riscul contaminării bacteriene (acest fapt e valabil pentru toate plantele).

Astfel, compresele calde aplicate pot fi cu ser fiziologic sau cu ceaiuri care cresc imunitatea locală sau au efect antiinflamator, precum salvie, echinaceea, gălbenele, albăstrele, silur, levănțică, mușețel, crăițe. Pe acest principiu se bazează în practica modernă și șervețelele cosmetice pentru toaleta oculară în aceste situații, care conțin, pe lângă acid hialuronic, extracte de echinaceea, gălbenele, aloe, mușețel etc. și având avantajul că sunt sterile. Uneori însă nu le avem la îndemână și apelarea la tratamentele tradiționale poate fi o soluție la fel de eficientă.

În completarea terapiei locale, se pot integra în tratament și preparate naturiste sau homeopate de uz intern. Acestea sunt personalizate în funcție de nevoile și specificul fiecărui pacient, în concordanță cu istoricul medical și starea de sănătate curentă a persoanei.

În concluzie, spălarea mâinilor în mod frecvent, demachierea și curățarea atentă a pleoapelor sunt pași simpli, dar eficienți în combaterea afecțiunilor oculare. În plus, este recomandat să ne schimbăm periuța de rimel la fiecare trei luni, să nu folosim produse cosmetice expirate și să evităm partajarea cu alte persoane a oricăror produse pentru ochi (și a niciunui produs cosmetic de fapt). Dacă purtăm lentile de contact, este important să respectăm instrucțiunile de îngrijire și să le înlocuim conform recomandărilor specialiștilor. În cazul apariției unor inflamații sau secreții la nivelul ochilor este important să ne adresăm cât mai repede medicului oftalmolog pentru tratament specializat și individualizat.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Author Archive dr. Cristina Munteanu

Ce este o salină?

Beneficiile tratamentului în salină

Contraindicații ale tratamentului în salină

Criteriul vârstei și expunerea treptată

Salina umedă vs. Salina uscată

Pe teritoriul României se regăsesc și saline umede, dintre care cea mai renumită este cea de la Turda (județul Cluj), dar și saline uscate precum cea de la Praid (județul Harghita).

Alte saline naturale se găsesc la:

Migrenele

Durerea de cap

Remediile naturale – un aliat împotriva durerilor de cap și a migrenelor

Roinița

Spilcuța – iarba fetei

Rozmarinul

Salvia

Passiflora

Coada racului

Scoarța de salcie

Erupția dentară

Nevoia de stimulare orală

Imitația

Nevoia de atenție

Exprimarea unei emoții puternice

Ce putem face pentru a opri acest comportament?

Observarea contextului

Povești

Jocuri de rol

Exerciții de respirație și relaxare

Terapia prin artă

Terapia prin jocul cu nisip

Modelarea comportamentului

Învațarea empatiei

10 motive să îl introduci în alimentația zilnică

Istoria kefirului

Profilul nutrițional al kefirului

Tipuri de kefir

Beneficiile kefirului pentru sănătate

1. Îmbunătățește sănătatea aparatului digestiv

2. Are proprietăți antihipertensive

3. Scade colesterolul

4. Previne diabetul

5. Previne osteoporoza și riscul de fracturi

6. Are rol antioxidant

7. Are rol antimicrobian

8. Susține sistemul imunitar

9. Util în afecțiuni alergice

10. Anticancerigen

Cum să faci kefir acasă pas cu pas

1. Respectarea proporțiilor

2. Vase și ustensile din anumite materiale

3. Ciuperca trebuie îngrijită

4. Laptele

5. Procesul de fermentare

6. Durata de viață a ciupercii de kefir

7. Cum păstrăm ciuperca de kefir în timp

Alternative la lapte în prepararea kefirului

Încorporarea kefirului în dieta ta

1. Smoothie cu kefir

2. Kefir cu cereale și fructe

3. Salată de cartofi cu dressing de kefir

4. Marinată de kefir pentru carne

5. Pâine de kefir

6. Înghețată cu kefir

7. Supă rece de castraveți cu kefir

Încorporarea kefirului în rutina cosmetică

Ce putem face noi pentru a ne proteja?

Deși se aseamănă destul de mult, cele două afecțiuni au cauze, evoluții și tratamente destul de diferite.

Orjeletul

Șalazionul (scris și Chalazion)

Tratamente alternative

Putem aplica comprese cu ceai de mușețel?

Căutare

Categorii

Etichete

Arhivă

Menu

Categorii

Informații legale