Bicarbonat de sodiu – 10 lingurițe cu vârf (aproximativ 100 g)
Pulbere de cărbune vegetal – 1 linguriță rasă
Calciu vegetal sau coral – 2 capsule
Ulei de mentă 5-10 picături
Ulei de melaleuca 2 picături
Ulei de copaiba 2 picături
Ulei de cuișoare 2 picături
Ulei de lămâie 2 picături
Se topește uleiul de cocos pe ,,bain-marie”, apoi se lasă puțin să se răcească, după care se adaugă încet, amestecând ușor, bicarbonatul de sodiu.
Foto credit: Cristina Munteanu
Foto credit: Cristina Munteanu
După ce compoziția a devenit omogenă, adaugăm și pulberea de cărbune vegetal, amestecând până aceasta se încorporează uniform.
Adăugăm ulterior conținutul a 2 capsule de calciu vegetal sau calciu coral și amestecăm din nou până la omogenizare.
La final se adaugă uleiurile esențiale și se mai amestecă puțin compoziția, după care se depozitează la loc răcoros până se solidifică.
Fiecare poate opta pentru ce uleiuri dorește în funcție de preferințe și de problemele cavității bucale.
În gingivite, stomatite, parodontoze recomand uleiul de tămâie, copaiba, cuișoare, melaleuca.
Foto credit: Cristina Munteanu
PS
Dacă din anumite motive pasta de dinți nu are consistența dorită, se poate retușa. Dacă este prea uleioasă, se depozitează într-un loc mai cald câteva minute (de exemplu, acum iarna, pe calorifer), apoi se adaugă bicarbonat de sodiu. Dacă este prea solidă și reușim cu greu să o luăm pe periuța de dinți, după ce o aducem la o consistență mai moale prin depozitare la cald, mai adăugăm ulei de cocos. De asemenea, dacă dorim o aromă mai puternică, putem completa cu câteva picături de ulei esențial.
Ultimul an a reprezentat o provocare din multe puncte de vedere, iar mâinile noastre au fost expuse agresiunii folosirii repetate a soluțiilor dezinfectante. Săpunul de Castilia reprezintă o variantă naturală de săpun fără miros, recomandat persoanelor cu piele sensibilă sau cu teren alergic. De aceea reprezintă o alternativă la săpunurile pline de coloranți și substanțe chimice din comerț.
Săpunul de Castilia este o combinație de uleiuri de măsline, cocos, palmier, jojoba și cânepă. Hidroxidul de potasiu din compoziție nu se regăsește în produsul final după saponificare. În urma acestui procedeu de saponificare se formează glicerina, care are efect de hidratare a pielii.
Acest săpun poate fi utilizat ca săpun solid, săpun lichid, gel de duș, șampon, pastă de dinți, detergent de vase sau de rufe. De asemenea, poate fi folosit ca șampon pentru animalele de companie sau ca insecticid natural sub formă de spray pulverizat pe plante sau suprafețe.
Pentru fiecare utilizare în parte se aplică un alt mod de diluare.
Din săpunul de Castilia lichid putem crea un săpun antibacterian adăugând apă și câteva picături de ulei esențial de melaleuca și/sau tămâie. De asemenea, ne putem personifica săpunul prin adăugarea unui ulei esențial preferat pe post de parfum: bergamotă, grapefruit, levănțică, mentă, trandafir, ylang-ylang etc.
Putem dilua produsul la fiecare folosire sau putem face o diluare prealabilă într-un recipient.
Pentru față de exemplu, se umezesc în prealabil fața și mâinile, apoi se pun 2-3 picături în palmele umezite și se aplică pe față prin masaj ușor, apoi se clătește.
Pentru corp se pun câteva picături de săpun lichid de Castilia pe un burete de corp și apoi se aplică pe corpul umezit în prealabil. Sau se pot adăuga 2 linguri de săpun lichid la o cadă.
Pentru păr se umezește părul și se pune o jumătate de lingură de săpun lichid în palmă, care se aplică și masează apoi ca un șampon obișnuit și ulterior se clătește. Sau se diluează o jumătate de lingură de săpun lichid cu o jumătate de cană de apă, se amestecă ușor și apoi se aplică pe părul umezit.
În cazul în care am rămas fără pastă de dinți putem aplica o picătură de săpun lichid de Castilia pe periuța de dinți și efectua astfel periajul. Pentru a contracara gustul de săpun putem adăuga o picătură de ulei esențial de mentă sau tămâie.
Pentru spălatul vaselor se diluează o parte de săpun cu 10 părți de apă.Pentru spălatul rufelor se folosesc 80-120 ml de săpun lichid de Castilia pentru o mașină (se pot adăuga câteva picături de ulei esențial pentru un miros plăcut, mirosul săpunului fiind unul neutru). La limpezire se adaugă 120 ml de oțet.
Ca și detergent universal se aplică o diluție de 60 ml de săpun lichid de Castilia la 900 ml de apă (de asemenea, se poate adăuga ulei esențial de lămâie sau portocală, atât pentru mirosul plăcut, cât și pentru intensificarea efectului de curățare).
Luna mai este numită popular și Florar, deoarece este luna florilor. Pe lângă efectul lor estetic și mirosul îmbietor, majoritatea florilor din luna mai au însă și numeroase indicații terapeutice. Vom face, așadar, o scurtă incursiune florală și vom enumera calitățile tămăduitoare ale celor mai importante flori ce își deschid bobocii în luna mai.
1. Salcâmul
Foto: Cristina Munteanu
Florile de salcâm au o acțiune antiacidă, emolientă, relaxantă. Ele sunt indicate intern în funcționarea normală a stomacului și plămânilor: gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, tuse. Se mai recomandă în stări depresive, migrene, insomnii, anxietate, stres. Extern: în iritații ale pielii, arsuri.
Se recomandă folosirea florilor de salcâm intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop. Un preparat deosebit de apreciat și care păstrează proprietățile plantei este mierea de salcâm. Florile de salcâm se mai pot folosi proaspete, presărate în salate.
Extern, se pot face băi cu flori de salcâm și se pot aplica pe piele comprese cu infuzie sau ulei din flori de salcâm.
Florile de tei au acțiune antiinflamatoare, emolientă, expectorantă, sedativă, hipotensivă.
Ele sunt indicate intern în afecțiuni respiratorii însoțite de tuse (bronșite, pneumonii), în afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, laringite, sinuzite), în stări de anxietate, agitație psiho-motorie, insomnii, dureri de cap (cefalee), nevroză cardiacă, sindromul picioarelor neliniștite, crampe abdominale. Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii.
Se recomandă folosirea florilor de tei intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, miere.
Extern, se pot aplica comprese cu infuzie din flori de tei sau extract uleios din flori de tei: calmarea iritațiilor pielii.
Florile de soc au acțiune detoxifiantă, sudorifică, mucolitică (fluidifică secrețiile și favorizează eliminarea lor), antalgică, antibacteriană, antivirală, ușor diuretică, ușor laxativă.
Foto: pixabay.com
Ele sunt indicate intern în: gripe, viroze, bronșite, traheite, stări febrile, tuse, reumatism, gută, stimularea lactației (la mamele care alăptează).
Extern, se recomandă în afecțiuni ale pielii, hemoroizi.
Se recomandă folosirea florilor de soc intern sub formă de suc, infuzie, tinctură, sirop, capsule cu pulbere.
Extern, se folosesc comprese cu infuzie din flori de soc în înțepături de insecte, arsuri, eczeme, nevralgii; infuzia din flori de soc mai poate fi utilizată sub formă de băi de șezut (hemoroizi, cistite).
Florile de păducel au acțiune reglatoare a tensiunii arteriale, antiaritmică, hipocolesterolemiantă, antioxidantă, ușor sedativă, calmantă.
Ele sunt indicate intern în: buna funcționare a aparatului cardiovascular, hipertensiune, tahicardie (palpitații), angină pectorală, hipercolesterolemie, tulburări induse de menopauză (palpitații, iritabilitate, bufeuri), insomnie, anxietate, stres.
Se recomandă folosirea florilor de păducel intern sub formă de infuzie, tinctură, gemoderivat, sirop, vin tonic, capsule cu pulbere, comprimate, miere.
Florile de iasomie au acțiune tonică generală, relaxantă, antioxidantă, antitumorală, analgezică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie sau sirop în: insomnie, stres, anxietate, stări depresive.
Extern, în aromaterapie uleiul esențial de iasomie este deosebit de apreciat pentru inducerea unei stări de relaxare și optimism. Tot extern, se folosește uleiul de iasomie în masaj. Apa florală de iasomie se folosește ca loțiune tonică.
Florile de liliac au acțiune antiinflamatoare, hipoglicemiantă, antifungică, antibacteriană.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, vin medicinal, sirop în: reumatism, diabet zaharat, stări gripale, anxietate. Gemoderivatul din muguri de liliac este indicat în afecțiuni ale sistemului arterial coronarian (sindroame coronariene), angină pectorală.
Un preparat deosebit de apreciat pentru consumul intern este dulceața din flori de liliac.
Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, dureri articulare, nevralgii sub formă de comprese sau băi cu infuzie sau oțet din flori de liliac, masaj cu ulei de liliac. Pentru durerile dentare sau în afecțiuni ale cavității bucale (laringite, faringite, halenă) se recomandă sub formă de gargară. Un alt remediu preparat din flori de liliac este unguentul, util în durerile reumatismale.
Uleiul esențial de liliac se recomandă în aromaterapie în stări de stres, ca și decongestionant nazal etc. De asemenea, se poate combina cu alte ingrediente în realizarea unor creme, loțiuni, parfumuri.
Florile de gălbenele au acțiune antioxidantă, antiinflamatoare, antispastică, hepatoprotectoare, cicatrizantă, epitelizantă, antiseptică, antibacteriană, antimicotică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule cu pulbere din flori: gastrite, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară (fiere leneșă), hepatite, dismenoree.
Extern, se recomandă în arsuri, eczeme, răni, degerături, afte, gingivite, acnee, cuperoză, hemoroizi, candidoză vaginală, sub formă de infuzie, gargară, comprese, băi de șezut, unguent, ulei vegetal.
Florile de mac au acțiune analgezică, sedativă, emolientă, antitusivă, hemostatică.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură sau sirop din petale în stări de anxietate, stres, insomnie, gripă, bronșită, laringită, tuse.
Extern, infuzia din petale de mac se folosește sub formă de gargară în afecțiuni ale cavității bucale (gingivite, faringite, abcese dentare). Sub formă de comprese faciale infuzia este utilizată pentru diminuarea ridurilor.
Atenție!
Macul de grădină (Papaver somniferum – în special semințele) conține morfină, codeină și papaverină. Acești compuși activi sunt responsabili pentru efectele terapeutice ale macului, însă pot provoca dependență și intoxicații.
Florile de mușețel au acțiune antispastică, antiinflamatoare, antioxidantă, antimicrobiană, sedativă.
Ele sunt indicate intern sub formă de infuzie, tinctură, capsule în: colici abdominale, sinuzite, insomnii.
Extern, florile de mușețel (infuzie, ulei) au indicație în cosmetică, afecțiuni din sfera ORL (faringite, amigdalite, gingivite, sinuzite) și stomatologice (dureri dentare – în special cele date de erupție, abcese dentare). Unguentul, uleiul și infuzia din flori de mușețel se folosesc extern în afecțiuni ale pielii sau în dureri musculare. În lămpile de aromaterapie este utilizat pentru reducerea anxietății, stres, insomnii.
Florile de lăcrămioare au acțiune cardiotonică și diuretică.
Ele sunt indicate pentru uz intern numai sub îndrumare și supraveghere medicală sub formă de tinctură sau extract apos și în doze bine stabilite (planta are potențial toxic).
Extern, se folosesc infuzia, uleiul, oțetul sau unguentul pe bază de flori de lăcrămioare.
În aromaterapie uleiul de lăcrămioare este folosit ca parfumant și relaxant.
Extern, infuzia de lăcrămioare se poate folosi sub formă de comprese pentru diminuarea cearcănelor și a ochilor umflați dimineața (edem al pleoapelor) sau ca loțiune tonică pentru față. Unguentul și oțetul pe bază de flori de lăcrămioare sunt utile în durerile de cap.
Fitoterapia reprezintă o modalitate de tratament alternativ în cazul a numeroase afecțiuni în populația adultă. Ea constituie o metodă de tratament blândă și bine tolerată, care ar putea fi de folos și în cazul afecțiunilor pediatrice, în situația unor efecte adverse, rezistențe medicamentoase sau contraindicații în ce privește administrarea anumitor medicamente la vârste mici.
Numeroși părinți recurg la tratamente alternative din proprie inițiativă, de cele mai multe ori consultând internetul și apelând la sfatul unor persoane fără pregătire medicală. Pe de altă parte, există studii insuficiente privind tratamentele alternative la această categorie de vârstă, motiv care stă la baza reticenței medicilor în a prescrie pacienților pediatrici o medicație bazată pe plante. Cu toate acestea, utilizarea tratamentelor bazate pe plante este un proces care ia amploare. Acest fapt constituie o realitate nu doar în România, ci și în alte țări.
Datorită progreselor științifice, manifestate și în domeniul chimiei și farmacologiei, astăzi putem beneficia de produse standardizate din plante și de un control mai eficient al fitocompușilor și al efectelor lor. Acest fapt, corelat cu efectuarea unor studii clinice în populația pediatrică, poate contribui la utilizarea pe scară largă a fitoterapiei în pediatrie într-un mod responsabil, sub supraveghere medicală și cu monitorizarea atât a efectelor terapeutice, cât și a posibilelor efecte adverse.
Obiective
Obiectivul acestui studiu l-a constituit identificarea și analizarea studiilor existente privind utilizarea fitoterapiei în pediatrie în afecțiunile căilor respiratorii.
Material și metodă
Am căutat articole și studii științifice privitoare la utilizarea fitoterapiei în pediatrie în afecțiunile căilor respiratorii în bazele de date electronice Pub Med, Google Academic și Science Direct, în perioada 01.01.2008-30.03.2021. Am inclus în cercetarea noastră studii privind fitoterapia și aromaterapia în pediatrie. Nu am inclus în căutarea efectuată materiale care fac referire la tratamente homeopate sau vitamine.
Rezultate și discuții
Utilizarea fitoterapiei constituie o preocupare în țări cu un sistem medical bine dezvoltat și a fost documentată în diferite afecțiuni în cazul populației pediatrice, singură sau în asociere cu alte medicamente (1, 2, 3, 4, 5, 6).
În cercetarea efectuată am descoperit studii privind utilizarea produselor din plante în afecțiuni pediatrice respiratorii, digestive, endocrine, metabolice, urinare, dermatologice, oncologice etc. dar ne-am oprit atenția asupra celor respiratorii, urmând ca celelalte categorii să fie abordate separat, constituind tema unor materiale științifice următoare.
Dintre afecțiunile respiratorii, astmul a reprezentat un subiect de cercetare pentru mai multe studii științifice (7, 8). Acestea au relevat faptul că un procent de până la 89% dintre părinți folosesc medicina complementară și alternativă pentru a trata astmul copilului lor. O explicație a acestui fapt o constituie natura cronică a afecțiunii și efectele adverse ale medicației clasice utilizate pe termen lung. Dintre plantele și substanțele care au îmbunătățit funcția respiratorie menționăm îndeosebi Petasites hybridus (captalan) și picnogenolul, în urma utilizării cărora s-a constatat o îmbunătățire semnificativă a funcției pulmonare și a scorurilor astmului, scăderea inflamației căilor respiratorii, precum și reducerea dozelor de medicamente administrate. Alte plante și substanțe menționate privind efectul lor în astm, îndeosebi la adulți, sunt Boswellia serrata (tămâia), Tylophora indica, Lobelia inflata, ghimbirul, eucaliptolul.
O metaanaliză (9) care a studiat utilizarea plasturilor pe bază de plante Acupoint (AHP) în cadrul terapiei medicinei tradiționale chineze în astmul la copii a identificat unsprezece studii care au implicat 882 de copii cu astm. Semințele de muștar alb, rhizoma Corydalis și radix Kansui au fost cele mai frecvent utilizate plante medicinale. Tratamentul adjuvant cu AHP a redus semnificativ frecvența crizelor de astm acut și a îmbunătățit debitul expirator de vârf. Revizuirea respectivă a concluzionat faptul că adăugarea tratamentului bazat pe plasturii din plante la medicația clasică ar putea reduce frecvența crizelor de astm, comparativ cu medicația clasică singură.
Turmericul (Curcuma longa L.) a fost evaluat într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo (10), care a demonstrat ameliorarea astmului la copii și adolescenți. Pacienții au fost repartizați aleatoriu să primească 30 mg/kg/zi de C. longa timp de 6 luni sau placebo. Pacienții cărora li s-a administrat turmeric au prezentat treziri nocturne mai puțin frecvente, utilizarea mai rară a agoniștilor β-adrenergici cu acțiune scurtă și un control mai bun al bolii după 3 și 6 luni, în comparație cu cei care au primit placebo.
Tot în ceea ce privește astmul bronșic la copii, extractul din rădăcină de Pelargonium sidoides (geraniu) a fost evaluat (11) în privința eficienței în reducerea crizelor de astm. Studiul a înrolat 61 de copii astmatici cu infecție virală a tractului respirator superior și a concluzionat faptul că grupul de copii care a beneficiat de tratamentul cu Pelargonium sidoides a avut o frecvență mai mică a atacurilor de astm în timpul infecțiilor virale ale tractului respirator.
Geraniul (Pelargonium sidoides) a constituit subiectul unei revizii de literatură (12) care a analizat șapte studii cu 1067 copii având vârsta sub 6 ani privind eficiența în infecțiile acute ale tractului respirator. Copiii au prezentat în majoritatea cazurilor recuperare completă sau îmbunătățiri majore ale simptomelor în timpul perioadei de tratament. Preparatul pe bază de geraniu a avut eficiență în astmul bronșic, faringo-amigdalita acută și în rinosinuzita acută.
Pelargonium sidoides a constituit, de asemenea, subiectul unor studii (13) privind evaluarea eficacității acestei plante în bronșitele acute la copii. Studiul a inclus 220 de copii, împărțiți pe grupe de vârstă (1-6 ani, 6-12 ani, 12-18 ani), cărora li s-a administrat geraniu sau placebo timp de 7 zile. S-a constatat o îmbunătățire în ce privește tusea și ralurile auscultatorice la pacienții ce au primit geraniu, indicând faptul că această plantă poate constitui o opțiune bine tolerată și eficientă de tratament în bronșita acută.
Un studiu clinic multicentric, randomizat, deschis (14) a fost efectuat privind siguranța și efectele dependente de doză ale echinaceei în tratamentul episoadelor de infecții respiratorii acute la copii. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 79 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, cărora li s-au administrat începând de la primele semne și simptome de infecție respiratorie comprimate cu extract de Echinaceea. Rezultatele au fost dependente de doză, ducând la scurtarea timpului de boală și la recurențe mai puține în perioada următoare în cazul copiilor care au beneficiat de doza mai mare.
În ceea ce privește alte afecțiuni respiratorii, precum bronșiolita, chestionare aplicate aparținătorilor copiilor cu această afecțiune au relevat că aceștia au apelat la medicamente tradiționale chineze și au fost mulțumiți de efectele acestora (15).
În pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae s-a constatat (16) faptul că asocierea unor remedii aparținând medicinei chineze cu antibioterapia (azitromicină) a prezentat avantaje clinice mai evidente și eficacitate semnificativă, comparativ cu tratamentul antibiotic singur. Un alt studiu (17) a comparat efectele ameliorative ale formulei tradiționale chineze Qingfei Tongluo și ale azitromicinei asupra pneumoniei cu Mycoplasma. Concluzia studiului a fost aceea că tratamentul medicinal clasic chinez a inhibat progresia pneumoniei cu Mycoplasma pneumoniae, a redus permeabilitatea vasculară și a îmbunătățit microcirculația pulmonară mai eficient decât tratamentul convențional cu azitromicină.
În tratamentul tusei în medicina tradițională iraniană a fost demonstrat a avea efect planta numită Zataria multiflora. Astfel, următorul studiu (18) a realizat o revizie de literatură privind utilizarea acestei plante în tratamentul tusei, singură sau în combinație cu Althaea officinalis (nalbă) sau uleiul esențial de Foeniculum vulgare (fenicul). Toate studiile clinice analizate au confirmat eficacitatea Z. multiflora în ameliorarea tusei acute la copii, adolescenți și adulți, fără a se semnala efecte adverse.
În cadrul tratamentelor cu plante medicinale, un loc important îl ocupă aromaterapia. Uleiurile esențiale sunt folosite în special prin difuzare în mediul ambiant prin intermediul lămpilor de aromaterapie sau sunt aplicate topic, prin masaj, diluate într-un ulei vegetal. Există studii (19) privind eficiența acestora în diverse afecțiuni respiratorii, în special la adulți, bibliografia pediatrică fiind mai săracă. Menționăm aici un caz (20) al unui copil de 3 ani aflat sub oxigenoterapie pentru o pneumonie cu virus sincițial respirator care a beneficiat de aromaterapie. Pacienta, suferind și de miopatie centrală, boală pulmonară restrictivă, scolioză și atelectazie a lobului pulmonar superior stâng, se afla sub oxigenoterapie de 18 zile, timp în care a primit și medicație alopată. În ziua 18 de boală s-a sistat medicația și, la cererea părinților, s-a difuzat în camera pacientei o combinație de lavandă, cimbru, brad și mentă, pacienta inhalând astfel pasiv aceste substanțe. S-a înregistrat o îmbunătățire semnificativă a stării pacientei, constând în reducerea necesarului de oxigen după administrarea prin difuzare a uleiurilor esențiale. Saturația în oxigen a crescut de la 94% la 97%, cu reducerea episoadelor de desaturare.
Potențialul antimicrobian al uleiurilor esențiale a început să fie tot mai studiat și în ce privește pacienții cu fibroză chistică, bine fiind cunoscut faptul că aceștia suferă din primii ani de viață de infecții respiratorii recurente și cronice, în care sunt implicate tulpini bacteriene tot mai rezistente la antibiotice, precum Staphylococcus aureus sau Pseudomonas aeruginosa. Testarea pe care o consemnăm aici (21) a fost realizată pe probe respiratorii obținute de la 30 de pacienți cu fibroză chistică având o medie de vârstă de 20,5 ani. Se remarcă în acest studiu trei uleiuri esențiale cu activitate bactericidă pe tulpinile bacteriene menționate: uleiul de scorțișoară, mesteacăn dulce și ienupăr.
Întrucât una dintre reținerile de a administra tratamente fitoterapice copiilor este legată de formele farmaceutice tip tincturi sau extracte, care conțin alcool, considerăm util a menționa un studiu (22) care a evaluat concentrațiile de alcool din sânge după administrarea orală a unei combinații fixe de extract de fluid din rădăcină de cimbru și primulă la copiii cu bronșită acută. Studiul respectiv a demonstrat în cazul menționat un raport risc/beneficiu favorabil al medicamentului.
Concluzii
Frecvența utilizării plantelor medicinale în general, și în pediatrie în special, ne indică fitoterapia ca fiind o resursă terapeutică importantă, demnă de luat în considerare în prevenirea anumitor afecțiuni și în ameliorarea simptomelor, singură sau în asociere cu alte tratamente medicamentoase. Se poate remarca din scurta incursiune științifică întreprinsă că există plante a căror acțiune este benefică în afecțiunile respiratorii întâlnite la copii. Dintre acestea se remarcă Petasites hybridus (captalan), Boswellia serrata (tămâia), Pelargonium sidoides (geraniu), Curcuma longa (turmeric), echinaceea ș.a. Aceste plante, prin compușii lor activi, pot îmbunătăți semnificativ funcția respiratorie a pacienților pediatrici și majoritatea pot constitui o alternativă viabilă la tratamentele clasice, atât în afecțiunile acute, cât și în cele cronice. În fața acestei perspective, consider că este benefic ca medicii să își însușească cunoștințe privind terapiile alternative în vederea permiterii accesului pacienților la o medicație bazată pe plante atunci când afecțiunile pot fi tratate și astfel. În această ordine de idei, se poate asigura accesul la o medicație sigură, în care pot fi evitate eventualele interacțiuni între substanțele medicamentoase și efectele adverse nedorite. De asemenea, ar încuraja folosirea produselor standardizate, recomandate de specialiști, și ar elimina pericolul recomandării acestor produse de către persoane neinstruite și al plantelor culese în condiții nesigure și contaminate cu diverși poluanți.
