Parazitozele intestinale reprezintă o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor preșcolari, având cauze variate precum igiena precară, contactul cu animalele infectate sau consumul de alimente și apă contaminate.
Dar de ce sunt copiii atât de vulnerabili la aceste infestări?
Răspunsul se află în natura lor jucăușă și curioasă: adesea, în entuziasmul jocurilor, uită de regulile de igienă, facilitând astfel contactul cu germenii prin simpla introducere a mâinilor murdare în gură. Mai mult, această etapă a vieții coincide și cu debutul intrării în colectivitate, unde riscurile de expunere la paraziți cresc considerabil. Iar toate acestea se desfășoară pe un sistem imunitar în formare, care nu are încă instrumente eficiente de luptă.
Printre cele mai comune parazitoze intestinale se numără giardiaza, ascaridioza și oxiuraza.
Giardiaza
Giardiaza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Giardia lamblia, motiv pentru care afecțiunea se mai numește și lambliază. Aceasta se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate sau prin contactul cu persoane infectate. Ce este foarte important de știut, este faptul că în ciclul său de dezvoltare Giardia poate persista sub forma chistică chiar și în apa clorinată. Simptomele infestării cu acest parazit includ: diaree, crampe abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și stări de oboseală. Diareea poate fi intermitentă, explozivă și poate avea un miros neplăcut. Copiii sunt cei mai expuși datorită modalității de transmitere fecal-orală a parazitului, fiind situații de adevărate epidemii în colectivități.
Ascaridioza
Ascaridioza este o infecție provocată de Ascaris lumbricoides sau, cum mai este cunoscut de toată lumea – limbric. Ouăle parazitului se găsesc în solul contaminat și pot fi ingerate prin alimente sau apă contaminate. Infecția poate cauza simptome precum: dureri abdominale, obstrucție intestinală, pierdere în greutate și în unele cazuri, reacții alergice. La adult infecția poate fi asimptomatică. Infecția cu Ascaris poate avea și consecințe asupra sistemului respirator, conducând la apariția așa-numitului sindrom Löffler. După ingestia accidentală a ouălor de Ascaris, acestea eclozează la nivelul intestinului subțire, de unde migrează sub formă de larve prin circulația sanguină sau limfatică la nivel pulmonar, determinând apariția simptomelor respiratorii: tuse, dificultăți de respirație și febră. După o perioadă de aproximativ 10-14 zile, larvele sunt expectorate prin tuse, o parte din ele fiind reînghițite și ajungând astfel din nou în intestin. Ascaridioza nu se transmite interuman, ci doar prin intermediul solului sau apei contaminate cu materii fecale umane sau de porc.
foto: istockphoto
Oxiuraza
Oxiuraza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Enterobius vermicularis, cunoscut și sub numele de oxiur. Oxiurii se transmit prin ingestia ouălor contaminate, care pot fi întâlnite pe suprafețe sau haine. Odată ajunse în tractul digestiv, ouăle eclozează la nivelul intestinului și ating stadiul de maturitate în câteva săptămâni. Simptomele includ: dureri abdominale, senzație de greață, mâncărime anală (în special noaptea), iritabilitate, tulburări de somn, bruxism.
Metode de prevenție ale infestărilor cu paraziți intestinali
foto: istockphoto
Prevenirea infecțiilor cu paraziți intestinali la copii este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Iată câteva metode eficiente de prevenire:
Spălarea pe mâini: învață copiii să-și spele mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce s-au jucat afară, după ce au pus mâna pe animale, înainte de a mânca, după utilizarea toaletei. Dar nu numai copiii trebuie să se spele corect pe mâini, ci și persoanele care îngrijesc copiii trebuie să se spele cu apă și săpun când vin de afară, înainte și după schimbarea scutecului, înainte de a se apuca de prepararea și administrarea meselor etc.
Educarea copiilor cu privire la folosirea corectă a toaletei: nu deschidem robinetul cu aceeași mână cu care ne-am șters după ce am folosit toaleta; în cazul fetițelor ștergerea trebuie efectuată din față spre spate (dinspre uretră spre anus).
Tăierea unghiilor: menținerea unghiilor scurte și curate pentru a preveni acumularea de murdărie sau ouă de paraziți.
Consumul de apă din surse sigure și evitarea înghițirii de apă atunci când se frecventează piscine, bazine, râuri, lacuri etc.
Spălarea fructelor și legumelor înainte de consumul în stare proaspătă.
Gătirea corespunzătoare a alimentelor (în special cele din carne) la temperaturi adecvate pentru a distruge eventualii paraziți.
Deparazitarea regulată a animalelor de companie și igiena acestora sunt și ele esențiale. Spălați-vă pe mâini după ce ați interacționat cu animalele.
Atunci când avem o infecție confirmată sunt necesare măsuri suplimentare:
Toaleta riguroasă în regiunea perianală cu apă și săpun imediat după trezire pentru limitarea riscului de autoinfestare și de contaminare cu mâinile murdare a suprafețelor.
Toaleta riguroasă a oliței și a vasului de toaletă, precum și a robinetelor și clanțelor ușilor de la baie.
Schimbarea zilnică a lenjeriei de corp a copilului și a așternuturilor de pat.
Spălarea articolelor vestimentare și a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate pentru distrugerea ouălor.
Evitarea scărpinării în zona anală sau purtarea de mănuși pe timpul nopții pentru a evita contaminarea cu ouă a mâinilor.
Diagnosticul parazitozelor intestinale
Uneori, în rare cazuri, paraziții pot fi vizualizați direct în materiile fecale eliminate. Pentru diagnosticarea lor, cel mai frecvent se utilizează examenul coproparazitologic, care însă de multe ori iese cu rezultat fals negativ, chiar dacă organismul este infestat. Acesta este motivul pentru care acest examen coproparazitologic se recomandă să se efectueze de trei ori consecutiv la distanță de 3-5 zile.
De multe ori, la un copil infestat și cu simptome specifice ne poate atrage atenția asupra unei parazitoze intestinale creșterea eozinofilelor pe hemoleucogramă.
foto: istockphoto
În cazul oxiurilor se mai utilizează analiza numită amprentă anală, fiind poate cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Atenție însă, un examen inițial negativ, nu exclude parazitoza. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare astfel 7 examene efectuate la interval de 2 zile.
Efectuarea analizei amprentei anale se face dimineața, înainte de toaleta perineală sau de defecare, această metodă putând astfel evidenția ouăle prezente în pliurile anale, depuse acolo în timpul nopții de femela parazit.
Giardiaza poate fi diagnosticată cu ajutorul examenului coproparazitologic, însă trebuie menționat faptul că eliminarea chisturilor în scaun este intermitentă, ceea ce poate oferi uneori rezultate fals negative. Mai eficientă este astfel detectarea antigenului Giardia în materiile fecale, care poate detecta și chisturile de parazit distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte.
În cazul infestării cu Ascaris examenul coproparazitologic poate fi negativ până la 40 de zile de la infecție.
Mult mai eficientă este testarea prezenței viermilor intestinali prin analize de tip PCR, analiză care este ceva mai costisitoare însă.
Am menționat cele mai frecvente parazitoze intestinale, dar infecții cu paraziți care determină simptomatologii digestive asemănătoare și care trebuie luate în considerare la copiii cu dureri abdominale persistente, stări de greață, lipsa poftei de mâncare ori scădere ponderală sunt și cele determinate de: Toxocara canis și cati, Tenia etc. De asemenea, în cazul unei simptomatologii digestive trebuie luată în considerare și infecția cu bacteria Helicobacter pylori sau bolile inflamatorii intestinale.
Tratament
Tratamentul clasic al parazitozelor intestinale depinde de tipul de parazit și este în general reprezentat de medicamente antiparazitare specifice precum furazolidon, metronidazol, albendazol sau mebendazol dar nu numai.
Datorită efectelor adverse ale acestor medicamente tot mai multe persoane aleg să exploreze metode alternative de tratament. În special pentru copii, tratamentul alternativ este ideal, ajutând la eliminarea paraziților și la diminuarea blândă a simptomelor digestive.
Astfel, există numeroase alimente și plante medicinale care pot fi incluse în alimentația persoanelor cu parazitoze intestinale, care și-au dovedit eficiența în viața de zi cu zi, dar și în studii științifice. Acestea pot fi introduse în alimentația zilnică sau administrate sub diferite forme, de la ceaiuri, tincturi sau siropuri la capsule ori comprimate.
Dacă un membru al familiei are paraziți intestinali, toți ceilalți membri trebuie să urmeze schema de tratament. Această măsură ar fi ideal să se respecte și în cazul colectivităților de preșcolari (creșe, grădinițe).
Dintre alimentele cu rol dovedit antiparazitar amintim:
Usturoiul
Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare. Conține alicină, un compus activ ce ajută la eliminarea paraziților din intestin. Poate fi consumat crud sau sub formă de tincturi sau capsule.
Semințele de dovleac
foto: istockphoto
Acestea conțin cucurbitacină, o substanță care inhibă activitatea unor paraziți prin afectarea metabolismului acestora (paralizează viermii intestinali) și poate astfel ajuta la eliminarea paraziților. În plus, conține zinc, un mineral esențial care sprijină sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a infecțiilor parazitare.
Se recomandă folosirea semințelor de dovleac neprăjite, ca atare sau măcinate ori administrarea de ulei din semințe de dovleac presat la rece. Semințele măcinate pot fi amestecate cu lapte, miere de albine și propolis și administrate astfel câte o linguriță de trei ori pe zi. Uleiul de dovleac poate fi administrat ca atare sau în salate, piureuri etc.
Papaya
Papaya este o resursă importantă în lupta împotriva viermilor intestinali, îndeosebi datorită enzimei numite papaină, care perturbă ciclul de viață al paraziților și duce la omorârea și eliminarea acestora.
Se recomandă consumul fructelor și integrarea pudrei din semințe de papaya în alimentație. Adulții pot folosi și capsulele cu pudră din semințe.
Alte preparate antiparazitare eficiente sunt: nuca neagră, quercetina, chitosanul etc.
Condimente și plante medicinale
Cimbrul
Cimbrul este una dintre plantele medicinale cele mai utilizate în afecțiuni infecțioase, datorită efectului său antiviral, antibacterian, antifungic și antiparazitar. Substanța activă responsabilă în principal de proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare este timolul.
Oregano
Oregano sau șovârvul este una din plantele cunoscute din vechime pentru proprietățile sale antimicrobiene. Poate fi consumat sub formă de infuzie, tinctură sau capsule cu plantă mărunțită sau ulei, în doze adaptate în funcție de vârstă și toleranță. Uleiul de oregano este foarte puternic și de aceea se recomandă întotdeauna diluat, atât pentru consumul intern, cât și pentru uzul extern.
Pelinul
Pelinul este una din plantele folosite în medicina tradițională încă din cele mai vechi timpuri pentru a combate paraziții intestinali sub formă de pulbere, ceai sau tinctură. Ceaiul de pelin conține compuși activi precum artemisinina, substanță care combate direct paraziții intestinali. În comerț se găsesc acum și comprimate sau capsule cu artemisină extrasă și din alte surse, nu doar din pelin.
Menta
Menta este una din plantele cu recunoscute beneficii asupra sistemului digestiv, fiind mai puțin cunoscut efectul său antibacterian și antiparazitar. Datorită compușilor săi activi, menta (și în special uleiul de mentă) ajută la eliminarea paraziților intestinali.
O rețetă ușor de preparat ce poate fi folosită în acest scop este cea de lapte cu mentă: 100 ml lapte se fierb 2 minute împreună cu 5 fire de mentă (tulpina cu tot cu frunze). Se lasă să se răcească și apoi se adaugă o linguriță de miere. Acest lapte se prepară și se consumă dimineața pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Se recomandă repetarea procedurii după o săptămână.
Această rețetă poate fi adaptată și îmbogățită în funcție de vârstă prin adăugarea a trei căței de usturoi, 2-3 cuișoare și a unei lingurițe de pudră de turmeric.
Produse ale stupului
foto: istockphoto
Dintre produsele stupului, propolisul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiparazitare recunoscute, intrând în compoziția multor preparate antiparazitare. Se recomandă așadar, fie tinctura de propolis simplă, fie alte preparate complexe. Tinctura de propolis se va administra de 3 ori pe zi timp de 20 zile pe lună, după care se va face o pauză de 10 zile și se va relua schema pentru încă alte două ture de 20 zile, având în total trei luni de tratament. Pentru copii se poate folosi extractul apos sau hidrogliceric de propolis.
Uleiuri esențiale
În cazul parazitozelor intestinale se recomandă masajul abdomenului în sensul acelor de ceas cu amestecuri de uleiuri esențiale diluate în funcție de vârsta persoanei. Dintre cele mai folosite uleiuri esențiale în deparazitare amintim cele de: cimbru, oregano, arbore de ceai, fenicul, anason, mentă, cuișoare, tămâie, lămâie etc.
Tratament homeopat
foto: istockphoto
Tratamentul homeopat este mai individualizat decât celelalte remedii alternative și cuprinde remedii precum: Cina, Silicea, Spigelia, Cuprum mettalicum, Colocynthis ș.a. sau formule complexe realizate din combinarea acestor remedii în diluții specifice, urmărind susținerea organismului în eliminarea paraziților intestinali și diminuarea simptomelor digestive. Dacă parazitul a fost identificat, homeopatia deține remedii specifice precum: Lamblia, Oxiuri sau Ascaris.
Remediile naturiste și homeopate se administrează în funcție de fazele lunii, ținând cont de un aspect important, și anume faptul că în apropierea zilei de lună plină paraziţii au un maxim de dezvoltare şi multiplicare. Din acest motiv se recomandă ca și recoltarea probelor pentru identificarea paraziților să fie efectuate în aceste perioade, crescând șansa identificării lor.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.
Molluscum contagiosum reprezintă o infecție a pielii cauzată de virusul cu același nume (din familia poxivirusurilor).
Acest virus pătrunde prin micile fisuri existente în piele și, după o perioadă de incubație medie de aproximativ 14 zile (dar poate fi și mai lungă), poate determina apariția unor proeminențe la nivelul pielii. Apariția excrescențelor nu este însă obligatorie, depinzând de statusul imunitar al persoanei, o bună parte dintre persoanele care au contractat virusul putând rămâne asimptomatică. Aceste leziuni pot apărea în aproape toate zonele corpului, dar sunt mai frecvent întâlnite în regiuni precum degetele, fața dorsală a mâinii, coate, genunchi, subraț, piept, spate, față, și, mai rar, în regiunea ano-genitală; nu apar în palme, pe tălpi sau pe mucoase.
Close-up of Molluscum Contagiosum also called water wart. Viral formations in the chin on the skin of the child. Maternal plaque is in the center and small later rash around. Health care.Detail of a molluscum contagiosum nodule produced by the Molluscipoxvirus virus on the skin of the abdomen of a child.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin. The infection is most common in children aged one to ten years old.Molluscum contagiosum (MC) is a viral infection of the skin or occasionally of the mucous membranes. It is caused by a DNA poxvirus called the molluscum contagiosum virus(MCV) infecting only humans.
foto: istockphoto.com
Dimensiunile lor variază de la 1-5 mm până la 10-15 mm în cazul celor de dimensiuni mari. Papulele sunt rotunde, relativ dure, de culoare roz-gălbuie și au un aspect caracteristic, vizibil în special la cele de dimensiuni mai mari, prezentând o mică depresiune în centru; la cele de dimensiuni mici această depresiune poate fi interceptată doar sub forma unui punct. Această zonă centrală este bogată în material viral și, în urma ruperii leziunii, este contagioasă și contribuie la răspândirea sa pe alte zone ale corpului (particulele virale fiind mutate cu ajutorul degetelor). Leziunile nu sunt dureroase și nu produc senzație de mâncărime. Mai rar, în cazul persoanelor cu dermatită atopică, poate fi prezentă senzația de mâncărime, cel mai probabil în corelație cu dermatita preexistentă, fapt care și determină o răspândire mai facilă a molluscum contagiosum în cazul acestor persoane.
foto: istockphoto.com
Transmiterea infecției se produce prin intermediul unei persoane contaminate, prin atingerea unei alte persoane sau a diverselor obiecte de uz personal sau comun: prosoape, haine, jucării, creioane, pixuri etc. Se poate transmite astfel prin utilizarea spațiilor publice din parcuri, piscine, bazine de înot etc.
Persoana infectată poate continua să își transmită virusul în alte zone ale corpului necontaminate încă, prin atingerea papulelor sau scărpinarea acestora și apoi atingerea unor zone de țesut sănătos. Această modalitate de transmitere se numește autoinoculare.
De regulă leziunile de molluscum se vindecă de la sine în decurs de câteva luni și nu lasă în urmă cicatrici. Dacă se rup, lichidul din centrul lor poate fi răspândit în zone ale corpului încă neafectate. Dintre complicațiile posibile amintim suprainfectarea bacteriană a acestora, în special în cazul în care copiii se scarpină și locul respectiv devine poartă de intrare pentru bacterii (acest fapt duce la apariția leziunilor cu puroi, a crustelor și este posibil să lase în urmă cicatrici). Răspândirea infecției la nivelul ochilor poate determina apariția conjunctivitei și a keratitei.
De obicei diagnosticul este ușor de pus și se bazează pe aspectul clinic specific al papulelor. Mai dificil este atunci când persoana infectată prezintă doar leziuni de dimensiuni mici, în cazul cărora depresiunea centrală nu este vizibilă. Rar, se recomandă prelevarea unei probe-biopsie pentru punerea diagnosticului.
O persoană care a fost infectată cu virusul molluscum contagiosum va putea să se reinfecteze ulterior.
Având de regulă un potențial de vindecare fără sechele, infecția cu molluscum contagiosum se vindecă de cele mai multe ori fără tratament în decurs de câteva luni.
Uneori, însă, papulele sunt dispuse în zona feței și, dacă sunt de dimensiuni mari, deranjează mai ales din punct de vedere estetic.
foto: istockphoto.com Doctor applying Chryotherapy on Patient Skin on Hand
Dintre terapiile clasice recomandate în infecția cu molluscum contagiosum menționăm:
– crioterapia (se folosește azot lichid, procedură ce poate lăsa cicatrici)
– laserterapia (cauterizarea cu laser, procedură care de asemenea poate lăsa cicatrici)
– intervenția chirurgicală (excizia lor pe cale chirurgicală lasă cicatrici)
– soluții pe bază de acid lactic și acid salicilic (trebuie aplicate cu atenție strict pe zona papulelor, putând produce arsuri pe pielea sănătoasă)
– creme cu podofilotoxina, imiquimod, cantaridină, hidroxid de potasiu, peroxid de benzoil sau tretinoin (acid retinoic).
Și în cazul molluscum infectiosum cea mai bună cale de tratament este prevenția. Este importantă educarea copiilor de mici privind utilizarea obiectelor de igienă personală: prosoapele, periuța de dinți, periile de păr, sticla de apă constituie obiecte personale și nu se împrumută. În cazul copiilor mai mari și al adulților: strugurelul/rujul, rimelul, creioanele de buze/ochi, aparatele de ras/epilat, ochelarii, lănțișoarele, brățările, inelele sunt obiecte personale. Aceste reguli previn nu doar răspândirea moluscum infectiosum, dar și a altor virusuri și bacterii.
foto: istockphoto.com
Dacă totuși am contractat infecția, vom evita să punem mâna pe papule, să le scărpinăm sau să le rupem. Dacă totuși s-a întâmplat să le atingem, este indicat să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun, fără a atinge alte zone ale corpului sau obiecte. Dacă am rupt papulele, zona va fi ștearsă cu un tampon steril și tamponată cu un antiseptic.
Și în cazul infestării cu molluscum contagiosum avem la dispoziție și metode de tratament pe bază de plante.
Local putem aplica comprese cu:
– ceai de salvie, gălbenele, cimbru
– ulei de arbore de ceai, cimbru, oregano, tămâie, cedru, lavandă, scorțișoară, cuișoare, neem (diluate corespunzător în funcție de vârstă în ulei de jojoba, avocado sau cătină) – se poate folosi un bețișor de ureche înmuiat în ulei, care va fi aplicat direct pe leziuni
foto: istockphoto.com Bottles of thyme and rosemary essential oil or infusion, herbal medicine.
Pentru susținerea sistemului imunitar se recomandă un regim de viață sănătos, cu respectarea programului de odihnă, un consum adecvat de apă, fructe și legume proaspete. Tot în acest sens, putem suplimenta aportul intern cu produse pe bază de echinaceea, măceș, cătină, aloe, turmeric, ghimbir, quercetină, urzică, brusture. Extractul din muguri de nuc este un produs cu efecte benefice asupra pielii și un efect antiviral și antibacterian demonstrat. Acesta poate fi asociat pentru sporirea efectului terapeutic cu consumul sevei de mesteacăn și al extractului din muguri de platan.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical.
Înțepăturile de insecte reprezintă o provocare pentru copii și adulți deopotrivă, pe tot parcursul anului, dar în special în sezonul primăvară-toamnă.
Dintre cele mai frecvente înțepături menționăm cele de: țânțar, purice, păduche, păianjen, muscă, viespe, albină, căpușă, ploșniță sau furnică.
Sunt periculoase înțepăturile de insectă?
Unele dintre ele pot transmite anumite boli sau pot provoca reacții alergice severe. Însă majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt problematice, nu transmit boli și nu creează reacții alergice puternice persoanelor fără probleme anterioare de sănătate.
Când este cazul să ne îngrijorăm?
Unele înțepături sunt foarte dureroase sau pot provoca o reacție alergică locală puternică: pielea se înroșește și se umflă (apare edemul), pot apărea vezicule. În unele cazuri acul (albină, viespe) poate rămâne în piele și trebuie scos. Alteori, întreaga insectă poate rămâne sub piele, cum este cazul căpușei și, fiind mică la început poate să nu fie observată de către părinți imediat, mai ales dacă se află în zona scalpului, în spatele urechilor etc.
Periculoase sunt înțepăturile din jurul ochilor, nasului, gurii, datorită edemului alergic care poate crea dificultăți în respirație. Acest tip de înțepături necesită de obicei prezentarea la medic de urgență.
Dacă în urma unei înțepături de insectă starea generală a persoanei devine foarte influențată prin apariția febrei, durerilor articulare sau musculare, somnolenței, oboselii excesive, durerilor de cap și apar modificări ale pulsului și tensiunii arteriale, dificultăți de respirație sau chiar pierderea conștienței, atunci este necesar să ne prezentăm de urgență la medic.
foto: istockphoto.com
Dacă înțepătura a provocat o reacție violentă poate fi util, în cazul în care aveți posibilitatea, să puneți insecta (vie sau moartă) într-un recipient și să o luați cu dumneavoastră. Astfel, poate fi identificată insecta și dacă este vorba de o specie veninoasă sau, în situații speciale, poate fi trimisă la laborator pentru a fi analizată.
Cum recunoaștem o reacție alergică severă?
Recunoașterea unei reacții alergice severe (reacție anafilactică) la înțepăturile de insecte este importantă deoarece poate pune viața persoanei înțepate în pericol. Reacția alergică severă necesită tratament medical de urgență. Chiar dacă procentul persoanelor care dezvoltă reacții alergice severe este relativ mic, este util să putem recunoaște cum se manifestă acestea putând astfel salva viața unei persoane sau chiar pe a noastră.
O reacție alergică severă se poate manifesta prin:
– reacții la nivelul pielii: piele roșie (sau, dimpotrivă, palidă), senzație de mâncărime/usturime/arsură; zonele de piele roșie pot fi unice sau multiple ori se pot generaliza pe întreg corpul (urticarie); aceste zone pot avea diferite forme și mărimi, pot fi în relief sau nu, pot prezenta vezicule
– umflarea feței/buzelor/limbii/gâtului
– dificultăți la înghițire
– dificultăți de respirație/respirație șuierătoare
– modificări ale pulsului (rapid și slab)
– modificări ale tensiunii arteriale (hipotensiune)
– dureri de cap
– stări de greață însoțite sau nu de vărsături
– dureri abdominale severe/ diaree
– stări de amețeală
– leșin/pierderea conștienței.
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. O persoană care a prezentat o reacție alergică severă la o înțepătură de insectă, este foarte probabil ca la un eveniment similar să prezinte din nou reacție anafilactică. Este recomandat consultul unui medic alergolog și purtarea permanentă cu sine a unui dispozitiv de injectare intramusculară a unei substanțe recomandate în tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe dacă ați avut un prim episod de reacție anafilactică post înțepătură de insectă.
Putem preveni înțepăturile de insectă?
Putem încerca să prevenim înțepăturile de insectă prin montarea plaselor pentru insecte în locuințe. Atunci când mergem în aer liber, putem folosi îmbrăcăminte corespunzătoare: bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, șosete, haine în culori deschise (pentru a putea observa cu ușurință eventualele insecte). Dacă avem păr lung, este recomandat să îl prindem într-o coadă sau coc.
Lămpile de aromaterapie constituie și în acest caz o soluție eficientă pentru interior. Putem astfel să ținem insectele la distanță difuzând uleiuri precum: eucalipt, mentă, lavandă, bergamotă, cimbru, salvie, citronella, arbore de ceai, lemongrass ș.a.
De asemenea, putem folosi, atât pentru interior, cât și pentru exterior, lumânări îmbogățite cu uleiurile esențiale enumerate mai sus. Sau putem să ardem pe o farfurioară crenguțe de rozmarin și/sau salvie.
foto: istockphoto.com
Țânțarii sunt atrași de mirosul pe care îl emană pielea transpirată, de aceea o soluție în plus pentru evitarea înțepăturilor produse de ei o poate constitui efectuarea unui duș înaintea ieșirii în aer liber.
Plasarea în apropierea ferestrelor a unor ghivece cu plante precum lavandă, rozmarin, busuioc, mentă, iarba mâței (cătușnică) poate constitui o soluție în a ține insecte precum țânțarii și muștele la distanță.
foto: istockphoto.com
Nu în ultimul rând, putem apela la aplicarea unor repelente anti-insecte. Fiind fitoterapeut, vă voi recomanda repelentele naturale, care nu prezintă toxicitate pentru pielea noastră și nici pentru mediul înconjurător. Aceste repelente pot fi pulverizate pe îmbrăcăminte sau chiar direct pe piele în zonele de puls și mai expuse la potențialul atac al insectelor precum gleznele, încheieturile mâinilor sau regiunea cefei înainte de ieșirea în aer liber și ulterior la intervale de 1-2 ore (în cazul în care nu îl preparați dumneavoastră în casă vă recomand să citiți cu atenție eticheta produsului; unele repelente conțin uleiuri esențiale care nu se aplică pe pielea nou-născuților și nici a copiilor mici). Dacă ne așezăm pătura pe iarbă, putem pulveriza repelentul în perimetrul în care ne așezăm și pe pătura pe care o folosim. Evitați așezarea directă pe iarbă. Atenție să nu pulverizăm în ochi sau, în special în cazul copiilor, aceștia să nu atingă cu mâinile zonele în care au fost dați cu repelent și apoi să se frece la ochi.
Uleiurile esențiale utilizate cel mai frecvent pentru îndepărtarea insectelor sunt:
arbore de ceai (tea tree)
bergamotă
busuioc
cătușnică (rozmarin sălbatic, iarba mâței)
cedru
cimbru
citronella
eucalipt
foto: istockphoto.com
eucalipt citronat
geranium
lavandă
lămâie
lemongrass
mentă
rozmarin
scorțișoară
vanilie
verbină exotică (litsea)
tuia
ylang ylang
O rețetă de repelent natural anti-insecte puteți găsi aici:
Există în comerț brățări-repelente, plasturi impregnați cu uleiuri esențiale, lănțișoare, brățări și brelocuri care au un dispozitiv-recipient în care se montează bucăți de fetru colorat ce pot fi impregnate cu uleiuri esențiale – toate fiind utile pentru a ține insectele la distanță.
După o ieșire în aer liber, mai ales dacă a fost în parcuri sau zone bogate în vegetație, este bine să vă examinați cu atenție corpul, să faceți un duș și să puneți hainele purtate la spălat. Examinați cu atenție copiii, insistând în următoarele zone: cap (linia părului, în spatele urechilor, în pavilionul urechilor), axile, zona inghinală, abdomen (buric), în spatele genunchilor. Urmăriți copiii cu atenție și în cazul în care vedeți că duc mâna repetitiv într-o anumită zonă a corpului examinați acea zonă, poate fi sediul unei înțepături de insectă sau poate ascunde o căpușă mică.
Dacă aveți prieteni blănoși este recomandat să folosiți produsele antiparazitare recomandate de medicul veterinar și să le examinați periodic blana pentru a depista eventualii musafiri nepoftiți (pureci, căpușe).
În cazul în care vă aflați la un moment dat într-o zonă cu insecte, încercați să vă mențineți pe cât posibil calmul și să vă retrageți încet din acea zonă: dacă veți începe să alergați și să dați din mâini, nu veți face decât să agitați și să speriați insectele care se vor simți amenințate și vă vor ataca.
Ce putem face în cazul în care ne confruntăm cu mușcăturile de insecte?
Voi detalia în cele ce urmează principalele tipuri de insecte care ne pot înțepa și ce este specific fiecărui caz în parte. Majoritatea înțepăturilor de insecte nu sunt periculoase și pot fi tratate acasă. Citește cu atenție despre fiecare tip de înțepătură și când este cazul să te prezinți de urgență la medic.
Înțepătura de țânțar
foto: istockphoto.com
Majoritatea țânțarilor sunt inofensivi. Femelele de țânțar sunt cele care înțeapă și se hrănesc cu sânge, având nevoie de acesta pentru maturizarea și depunerea ouălor. Atunci când înțeapă, femela țânțar injectează în piele saliva sa, salivă care conține, între altele, substanțe anticoagulante (acestea împiedică coagularea sângelui pentru ca să poată fi aspirat cu ușurință prin trompă), responsabile pentru reacțiile alergice provocate.
La locul înțepăturii de țânțar apare de obicei o pată roșie și zona înțepăturii se umflă puțin (aceste leziuni se numesc medical papule). Deoarece în special copiii au tendința să se scarpine, leziunile tind să se agraveze: pielea este lezată și apar rănile, care se pot infecta.
Dintre bolile ce pot fi transmise de către țânțari, menționăm: malaria, febra galbenă și infecția cu virusul Zika. Dar trebuie să știm că nu toți țânțarii transmit aceste boli. Există anumite specii care transmit și, și în cadrul acelor specii, femelele țânțar trebuie să fie la rândul lor, infestate.
În cazul în care înțepătura de țânțar s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai verde/ ceai de gălbenele umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural precum extractul din coacăz negru.
În mod normal, la locul înțepăturii ar trebui să rămână vizibil punctul înțepăturii și o mică zonă roșie împrejur, la început ușor în relief, apoi doar la nivelul pielii. Dacă erupția ia amploare, asociază dureri articulare sau musculare, febră, greață și vărsături, dureri de cap, stare generală proastă, amețeli, leșin, atunci ne vom adresa medicului de urgență. De asemenea, dacă am călătorit într-o țară străină și înțepătura s-a produs acolo.
Dacă locul înțepăturii a fost scărpinat și s-au produs leziuni suplimentare ale pielii, este posibil să se formeze cruste și să se infecteze. În această situație zona se menține roșie, caldă, poate prezenta scurgeri purulente – caz în care trebuie examinată de medic și evaluat dacă se impune tratament antibacterian. O alternativă naturală în acest context o constituie preparatele pe bază de arbore de ceai, propolis, salvie.
Înțepătura de purice
foto: istockphoto.com
Puricele este o insectă frecvent întâlnită în gospodăriile unde sunt câini și pisici. Datorită faptului că sar, puricii pot ajunge cu ușurință la distanțe relativ mari. Ei pot supraviețui între 2 și 3 luni fără o gazdă.
Înțepătura de purice este mai intens resimțită decât cea de țânțar, saliva inoculată în timpul înțepăturii putând provoca reacții alergice puternice. Înțepătura de purice poate fi recunoscută după dispunerea mușcăturilor în grupuri de câte 3-5 înțepături și în apropierea zonelor de chilot, pantalon, șosete (deasupra liniei șosetelor), zona subrațului, în spatele genunchilor, plasate la intervale libere (deoarece purecul se deplasează prin sărituri). Locul înțepăturii va prezenta un punct roșu în mijloc și o zonă roșie, în relief, relativ dură, în jurul punctului de înțepătură.
De asemenea, putem să ne dăm seama că este vorba de o înțepătură de purice identificând mici puncte negre sau roșii pe cearșafuri sau haine, care nu sunt altceva decât materii fecale de purice (culoarea se datorează sângelui ingerat).
Puricii pot fi purtătorii anumitor boli, pe care le pot transmite prin înțepătură, precum: tifosul sau boala zgârieturii de pisică. În trecut, prin înțepăturile de purice s-a transmis ciuma.
Persoanele cu teren alergic pot prezenta reacții alergice severe – dermatita alergică la înțepătura de purice. Acestea pot dezvolta vezicule (beșici cu lichid limpede în jurul înțepăturii).
Datorită senzației puternice de mâncărime și/sau durere persoanele sensibile pot prezenta insomnie, stare de agitație.
Este necesar să ne prezentăm la medic în cazul unei dermatite severe, supurării și infectării locului de înțepătură, apariției febrei, durerilor de cap, stărilor de greață, somnolenței, inflamării ganglionilor (limfadenopatie), durerilor articulare și/sau musculare, modificării pulsului și/sau tensiunii arteriale, stărilor de amețeală sau leșin.
În cazul în care înțepătura de purice s-a produs putem aplica local:
– compresă rece sau gheață
– un unguent calmant pentru senzația de mâncărime sau usturime (există produse pe bază de rozmarin sălbatic /Ledum palustre, ulei esențial de lime; arnica)
– ulei esențial de mentă, citrice sau lavandă (diluate cu un ulei vegetal în funcție de vârstă)
– plasturi special concepuți în acest sens (conțin uleiuri esențiale, vitamina E)
– un plic de ceai de trei frați pătați umezit și rece
– spray cu aloe vera sau gel de aloe
– o compresă cu oțet aromat
– o frunză proaspătă de busuioc sau mentă, pe care o frecăm puțin între degete pentru a elibera uleiurile volatile
– o pastă obținută din amestecul unei linguri de bicarbonat de sodiu (se poate folosi și de amoniu) și 2 linguri de apă; se poate pune o picătură de ulei esențial de mentă în pasta obținută pentru a amplifica efectul
– o felie de lămâie rece.
În plus, se recomandă schimbarea hainelor, efectuarea unor dușuri repetate (inițial cu săpun, apoi doar cu apă călduță), schimbarea lenjeriei de pat, aspirarea și scuturarea covoarelor, preșurilor, cuverturilor (acestea pot adăposti ouă de pureci). Se va acorda o atenție sporită aspirării colțurilor și crăpăturilor din parchet/podea, zonelor de sub mobilă, în care se pot afla ouăle de purice. Coconii de purice pot rezista în astfel de locuri ascunse și câteva luni.
foto: istockphoto.com
În cazul în care avem animale de companie se recomandă igienizarea periodică a canapelelor și a saltelelor folosind dispozitive de curățare profundă tip injecție-extracție. Animalele de companie vor fi deparazitate periodic; putem folosi zgărzi anti-purici.
Se recomandă și tunderea periodică a ierbii în apropierea locuinței.
Înțepătura de păduche
foto: istockphoto.com
Înțepătura de păduche constituie o problemă în special în cazul copiilor mici aflați în colectivitate, dar nu numai. Ei se atașează de părul persoanelor (indiferent dacă este curat sau nu) și reprezintă o adevărată pacoste pentru cei cu părul lung (dacă mai este și creț…).
Păduchele se agață de firele de păr și se hrănește cu mici cantități de sânge. În momentul înțepăturii, păduchele injectează în piele împreună cu saliva sa anumite substanțe care împiedică coagularea sângelui și irită terminațiile nervoase de la nivelul pielii. Din acest motiv înțepătura lor provoacă mâncărimi puternice și ar trebui să ne ajute să o recunoaștem (în cazul în care nu am identificat insecta sau ouăle) semnele lăsate la limita părului pe care persoana înțepată și le face prin scărpinare (leziuni de grataj). Aceste răni pot fi observate la nivelul scalpului sau la linia părului în zona cefei și în spatele urechilor. Senzația de mâncărime este una destul de puternică, astfel încât persoana infestată cu păduchi se va scărpina într-una în cap. Copiii pot prezenta stări de nervozitate, insomnie, scăderea performanțelor școlare.
Păduchii își depun ouăle (lindini) pe lungimea firelor de păr, în apropierea scalpului. Ouăle sunt de formă ovală, de culoare alb-gălbuie.
foto: istockphoto.com
Pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora există șampoane speciale și piepteni special concepuți, cu perii foarte apropiați pentru a favoriza desprinderea ouălor (unii piepteni sunt prevăzuți și cu lupă). Mai nou, au apărut și piepteni electrici pentru îndepărtarea păduchilor și a ouălor acestora, care pot ușura chinul acestei activități, având pe lângă dispozitivul clasic tip pieptene și capacitatea de aspirare și colectare a insectelor.
Lenjeria de pat și îmbrăcămintea vor fi schimbate des până la scăparea de paraziți și spălate la temperaturi înalte.
De obicei înțepătura de păduche nu pune alte probleme decât reacția alergică locală și foarte rar păduchii pot transmite boli. Îndepărtarea lor trebuie să fie cât mai rapidă pentru a preveni răspândirea în cadrul colectivității și la ceilalți membri ai familiei.
Pentru calmarea leziunilor de la nivelul scalpului și prevenirea infectării lor se poate clăti părul cu un amestec din ceai de gălbenele, levănțică, mentă și salvie.
Puteți pulveriza părul cu un dispozitiv tip spray în care preparați un amestec din apă și uleiuri esențiale cu efect insecticid: arbore de ceai, cedru, lavandă, mentă, cuișoare, eucalipt, geraniu.
Înțepătura de muscă
foto: istockphoto.com
Înțepătura de muscă nu este atât de frecventă ca și precedentele, în primul rând datorită faptului că este o insectă de dimensiuni mai mari, care poate fi observată mai ușor și care pătrunde mai greu în locuințe dacă am amplasat plase de protecție. Cu toate acestea trebuie să fim vigilenți, în special în zilele de caniculă, când, din cauza temperaturilor ridicate, muștele devin mai agresive. Înțepăturile de muscă pot provoca durere la locul înțepăturii și apariția unei zone roșii, care se estompează în decurs de câteva ore în mod normal.
De asemenea, prin înțepătura de muscă pot fi transmise anumite virusuri, precum virusul Zika. Dacă în urma unei înțepături de muscă prezentați simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare sau articulare, somnolență, modificări ale pulsului și/sau tensiunii, stări de amețeală sau leșin, este necesar să vă prezentați la medic.
O insectă care seamănă cu musca și poate ocazional înțepa și omul este tăunul. Înțepătura de tăun este foarte dureroasă și poate transmite numeroase boli. Dacă în urma unei înțepături de tăun locul înțepăturii se umflă foarte tare și apar secreții purulente este necesar să vă prezentați la medic.
În cazul în care înțepătura de muscă s-a produs putem aplica local remediile indicate în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de furnică
foto: istockphoto.com
Este inevitabil atunci când ieșim în aer liber să nu întâlnim furnici. Trebuie să știm că furnicile atacă doar dacă se simt amenințate. Și cum s-ar simți când copiii le strică mușuroiul cu piciorul sau lopățica? Majoritatea înțepăturilor de furnici nu sunt problematice; ele vor determina o senzație de durere și arsură la locul înțepăturii, roșeață, urmată de apariția unei mici vezicule cu lichid transparent, care în mod normal se remit în câteva zile.
Dintre speciile care pun probleme trebuie să menționăm furnicile roșii. Acestea sunt o specie de furnici mai agresive și veninoase. Înțepăturile lor provoacă local dureri intense, arsuri și vezicule, care pot persista mai multe zile, dar pot determina reacții alergice severe locale sau generale. Dacă ați fost înțepat de o furnică roșie ar fi indicat să vă prezentați într-un serviciu medical de urgență datorită potențialului alergenic puternic al înțepăturilor acestor insecte.
Dacă atunci când ieșiți în aer liber vedeți un furnicar, este indicat să vă așezați cu pătura la distanță de acesta. Dacă furnicile s-au urcat pe dumneavoastră, încercați să le dați jos de pe corp și haine și să vă îndepărtați de furnicar.
În cazul în care înțepătura de furnică s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Înțepătura de căpușă
A tick crawls on a man’s arm.Pair of “seed” ticks, attached to human skin with a pin near one to give an indication of their miniscule size. Seed ticks are baby ticks, freshly hatched and the are tiny. They look like specks of dust when attached to people or animals but can cause irritating bites equal to those from larger ticks. Photo taken in Gainesville, Florida, ticks were picked up while hiking in Jennings state forest in Northeast Florida. Nikon D7200 with Nikon 105mm macro lens with extension tubesTick sucking blood from human skin
Small Ixodes ricinus bug on human skin sucking blood. Tick insect parasite biting, macro photoA female dog tick (Rhipicephalus sanguineus) stuck in the arm skin of a man in SummerThe castor bean tick in human skin
foto: istockphoto.com
Căpușele sunt insecte întâlnite în zone cu multă vegetație. Înțepătura de căpușă poate trece neobservată la început deoarece, spre deosebire de înțepăturile despre care am vorbit până acum, aceasta nu este dureroasă: saliva căpușei conține substanțe anestezice, pe care le introduce în piele în timpul înțepăturii. Dar, căpușa se atașează de pielea persoanei pe care o înțeapă și continuă să se hrănească cu sângele acesteia. Dacă la început este mică și nu o observăm, pe măsură ce aspiră tot mai mult sânge, se umflă și devine vizibilă. Dacă ajunge la dimensiuni mari, poate fi îndepărtată cu ușurință sau cade singură. Cu cât căpușa rămâne mai mult timp atașată pe pielea unei persoane, cu atât crește posibilitatea transmiterii bolilor. Boala cea mai de temut în cazul înțepăturii de căpușă este boala Lyme sau borelioza, cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi. Nu toate căpușele transmit această bacterie, doar căpușele care sunt infectate, iar o căpușă contaminată ar trebui să stea atașată de pielea persoanei un interval de 36-48 ore pentru a o transmite.
În cazul înțepăturii de căpușă trebuie să urmărim astfel două aspecte importante. Primul este îndepărtarea cât mai rapidă și corectă a căpușei, fără a rămâne resturi din insectă sub piele. Apoi, va trebui să urmărim un semn specific al infectării cu bacteria Borrelia burgdorferi, și anume, apariția eritemului; acestuia i se adaugă semne și simptome generale precum febră, dureri de cap, dureri articulare și/sau musculare, oboseală, somnolență. Eritemul (roșeața) care apare în boala Lyme are anumite caracteristici. Astfel, există o zonă roșie de formă rotundă sau ovală, înconjurată de o zonă de piele normal colorată, care la rândul ei este înconjurată de o altă zonă roşie ce se extinde progresiv. Eritemul are astfel un aspect asemănător unei ținte.
foto: istockphoto.com
Eritemul crește cu câțiva centimetri pe zi, din acest motiv fiind numit eritem migrator, nu este dureros și nici nu dă senzație de mâncărime. De obicei eritemul apare la locul înțepăturii într-un interval cuprins între 1 zi și o lună de la momentul înțepăturii căpușei, dar poate apărea și la distanță de locul înțepăturii și dispare după câteva săptămâni. Eritemul migrator reprezintă primul stadiu al bolii Lyme. Etapele următoare ale bolii cuprind manifestări cardiace, neurologice și dureri articulare, putând dura de la câteva săptămâni până la câteva luni; ultimul stadiu poate apărea la distanță de câțiva ani. Tratamentul clasic constă în administrare orală de antibiotic. Când avem afectare neurologică, antibioticul va fi administrat intravenos.
Va trebui astfel să ne adresăm medicului dacă
– am fost înțepați de o căpușă și aceasta a stat atașată de piele mai mult de 24-36 ore (de cele mai multe ori nu putem identifica cu exactitate momentul în care s-a atașat căpușa)
– în urma înțepăturii de căpușă apare eritemul migrator
– apar simptome asemănătoare unei gripe în interval de până la o lună de la înțepătură.
Dacă am fost înțepați de o căpușă, aceasta va trebui îndepărtată. Cel mai sigur este să ne deplasăm într-un serviciu medical de chirurgie sau urgențe, care va acționa corespunzător în acest sens. Dacă din anumite motive nu ne putem prezenta la medic, putem îndepărta căpușa urmând pașii de mai jos:
foto: istockphoto.com
– avem nevoie de o pensetă cu vârf bont (există în farmacii pensete și clești speciali pentru îndepărtarea căpușelor)
– cu ajutorul pensetei, prindem căpușa cât mai aproape de piele și tragem (ușor și ferm) drept în sus, fără a roti pentru a nu rupe insecta și a rămâne segmentul cefalic al acesteia în piele și fără a strânge foarte tare, caz în care putem să o zdrobim sau să exercităm o presiune prea mare pe stomac și să forțăm eliminarea conținutului stomacului sub piele.
În mod normal, dacă, în încercarea de a scoate căpușa, parte din segmentul cefalic (căpușa nu are un cap propriu-zis) al acesteia rămâne sub piele, se va elimina în zilele următoare; există totuși un risc de infectare.
Deși controversate, există unele metode care pot determina căpușa să se desprindă singură. Acestea sunt aplicarea cu un bețișor de urechi de jur împrejurul căpușei a acetonei sau a uleiului esențial de mentă, lavandă, cimbru, oregano sau arbore de ceai. Utilizând această metodă, căpușa va părăsi singură locul în care s-a atașat, neexistând riscul rămânerii de resturi sub piele, dar este posibil ca ea să elimine o cantitate mai mare de salivă sau să regurgiteze conținutul stomacal, crescând riscul de infecție.
Nu vom încerca să presăm și să ,,stoarcem” zona în care se află căpușa deoarece insecta nu se va elimina în acest mod datorită cleștilor cu care se atașează.
După îndepărtarea căpușei, zona înțepăturii trebuie dezinfectată; dintre substanțele antiseptice naturale pot fi utile: salvia, propolisul, arborele de ceai. Zona înțepăturii va fi examinată periodic în următoarele zile și, de asemenea, întreg corpul, în cazul apariției eritemului la distanță de locul înțepăturii. Vom fi atenți și la simptomele asemănătoare gripei.
Înțepătura de ploșniță
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de ploșniță sunt relativ greu de diagnosticat, ele semănând cu cele de purice sau țânțar. Un indiciu care ar trebui să ne conducă spre identificarea ploșnițelor este acela că ne punem la somn fără nici o leziune și dimineața ne trezim cu puncte roșii pe piele. Aceasta deoarece ploșnițele ies din ascunzători noaptea, atrase fiind de dioxidul de carbon expirat de noi și de căldura corpului uman.
Atunci când ne înțeapă, ele injectează în piele substanțe cu efect anestezic, ceea ce face ca să nu ne trezim din somn în timpul înțepăturii și să nu le putem vedea. După câteva ore apare însă și senzația de durere și/sau mâncărime, destul de intensă.
Înțepăturile de ploșnițe sunt grupate câte 3-5, plasate la o oarecare distanță, mult asemănătoare celor de purice.
foto: istockphoto.com
În cazul în care înțepătura de ploșniță s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul înțepăturii de purice sau țânțar.
Ploșnițele se ascund în locuri întunecoase, unde există umezeală și își pot face cuiburi și depune ouăle în saltele, sub parchet, sub mobilă, pe perdele/draperii, între haine, în spatele tablourilor, veiozelor/altor obiecte decorative sau în spatele tapetului sau plăcilor de rigips. Ele pot rezista și câteva luni fără a se hrăni.
Este însă important să facem curățenie generală în locuință pentru a identifica toate cuiburile de ploșnițe și a le elimina.
Diagram showing life cycle of bed bug illustrationBed bugBed bugs
Ploșnițele nu rezistă la temperaturi care depășesc 32 ৹C. Spălarea hainelor și a lenjeriei de pat, a perdelelor și draperiilor la temperaturi cât mai ridicate va determina eliminarea insectelor. Saltelele și alte obiecte de mobilier pot fi scoase afară la soare. Recomand însă, dacă ați descoperit cuibul în saltea, să înlocuiți acea saltea. Pentru a preveni repetarea contaminării locuinței cu ploșnițe putem apela la dispozitive cu ultrasunete special concepute în acest sens și la uleiurile esențiale eficiente în îndepărtarea insectelor (menționate la începutul acestui articol).
foto: istockphoto.com
Plasați în dulapuri și în colțurile camerelor săculeți cu plante medicinale uscate precum lavandă, mentă, salvie, rozmarin, cimbru. De asemenea, puteți amesteca uleiurile esențiale menționate cu apă într-un dispozitiv tip spray și pulveriza zilnic locuința (cu mare atenție la colțuri și locurile retrase) până la dispariția ploșnițelor, apoi periodic. Dintre uleiurile menționate, uleiul de cedru este un bun insecticid.
Înțepătura de viespe
foto: istockphoto.com
Viespile sunt insecte care sunt atrase în special de mâncărurile dulci (prăjituri, siropuri, marmeladă, limonadă etc.), parfumuri florale puternice sau de apa stătătoare din bălți sau piscine. O viespe ne poate înțepa de mai multe ori, fără a-și pierde acul (spre deosebire de albină). Înțepăturile de viespe sunt periculoase pentru persoanele care sunt alergice.
Viespile înțeapă dacă sunt sau se simt atacate. Din acest motiv, atunci când vedem o viespe, este recomandat să nu începem să ne agităm și să dăm necontrolat din mâini.
Dacă în urma înțepăturii unei viespi acul acesteia a rămas în piele, este necesară eliminarea acestuia. Se va evita extragerea acului prin utilizarea pensetei, deoarece prin presiunea exercitată de strângerea pensetei putem favoriza eliberarea veninului. Acul de viespe va fi scos printr-o mișcare de rașchetare cu un cuțit cu lama boantă (de uns), un card sau chiar cu unghia, direcția fiind înspre locul în care e înfipt.
În cazul în care înțepătura de viespe s-a produs putem aplica local remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Dacă locul înțepăturii se umflă foarte mult și pune probleme de respirație sau vedere în cazul în care este în zona feței, ne vom prezenta de urgență la medic. De asemenea, dacă apar dureri de cap, modificări ale pulsului, respirației, tensiunii, dacă ne simțim obosiți, amețiți sau avem stări de leșin.
Înțepătura de albină
foto: istockphoto.com
Ca și viespile, albinele pot fi atrase de mâncărurile dulci, parfumuri sau ape stătătoare. În plus, ele sunt atrase de flori prin natura ,,meseriei”, astfel încât este imposibil să nu ne intersectăm cu ele în ieșirile noastre în aer liber. Albinele înțeapă rar atunci când se află la distanță de stup și dacă o fac e pentru că se simt amenințate. Din acest motiv, ca și în cazul celorlalte insecte zburătoare, este recomandat să ne păstrăm calmul și să nu începem să fluturăm din mâini ori cu reviste sau haine atunci când vedem o albină.
foto: istockphoto.com
O diferență între înțepăturile de viespe și albină este aceea că, spre deosebire de viespe, albina va lăsa întotdeauna acul înfipt în piele și va muri după aceea. Acul va trebui îndepărtat cât mai repede după metoda explicată la înțepătura de viespe sau, dacă nu reușim, ne vom prezenta la un centru medical. Înțepătura de albină este periculoasă datorită potențialului alergen.
Persoanele care sunt alergice la veninul de albine pot face șoc anafilactic. O persoană care este alergică la veninul de albine nu este obligatoriu să fie alergică și la cel de viespe sau invers, între cele două tipuri neexistând alergie încrucișată.
Înțepătura de albină este destul de dureroasă, iar după injectarea veninului locul înțepăturii se înroșește și se umflă. În funcție de reacția fiecărei persoane, locul se va umfla mai mult sau mai puțin. Dacă o persoană este alergică la înțepătura de albină, aceasta va prezenta extinderea erupției, stări de amețeală, greață/vomă, umflarea buzelor/limbii/feței (edem Quincke/angioedem), dificultăți în respirație, modificări ale pulsului și tensiunii – în aceste situații se va prezenta de urgență la medic.
foto: istockphoto.com Treating the kid severe allergic reaction with the epinephrine
O persoană care a făcut șoc anafilactic la înțepătura de albină este indicat să poarte întotdeauna cu ea o seringă preumplută cu epinefrină pentru injectarea de urgență în mușchi (intramuscular) în cazul unei alte reacții alergice severe – aceasta va fi recomandată de medicul alergolog, doza fiind diferită în funcție de vârstă.
În cazul în care înțepătura de albină s-a produs putem aplica local, după extragerea acului, gheață și remediile indicate mai sus în cazul celorlalte înțepături.
Nu trebuie să uităm însă, că înțepăturile de albine sunt folosite cu succes în diferite afecțiuni osteo-articulare și nu numai. Terapia prin înțepături de albine poate fi utilizată însă numai în cazul persoanelor care nu sunt alergice și sub stricta supraveghere a unui personal medical instruit în acest sens.
Înțepătura de păianjen
foto: istockphoto.com
Înțepăturile de păianjen sunt relativ mai rare decât precedentele. Majoritatea păianjenilor sunt specii inofensive și nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea oamenilor, atacând doar dacă se simt în pericol. Dintre păianjenii periculoși menționăm văduva neagră și păianjenul pustnic maro.
Înțepătura de păianjen poate fi identificată de obicei datorită particularității sale: se pot vizualiza două semne de înțepătură alăturate, nu unul singur ca în cazul celorlalte insecte. Locul se poate înroși sau umfla, poate fi mai mult sau mai puțin dureros sau poate genera senzație de mâncărime. Uneori pot apărea și vezicule.
În cazul înțepăturii unui păianjen, ne vom prezenta de urgență la medic dacă apar în următoarele ore dureri musculare, spasme/contracturi musculare, febră, frisoane, transpirație, dureri de cap, stări de greață sau vărsături, dureri abdominale, amețeală, oboseală, modificări ale pulsului și tensiunii, stări de leșin.
În cazul în care înțepătura de păianjen s-a produs, spălăm rana și putem aplica local
– gheață (toxina poate fi inactivată de aplicarea gheții)
– tinctură de arnica sau echinaceea
– oricare dintre remediile menționate în cazul celorlalte înțepături de insecte.
De asemenea, putem administra intern un antialergic natural și antiinflamator precum extractul din coacăz negru.
De reținut în cazul în care am fost înțepați de o insectă!
foto: istockphoto.com Insect bites flat vector illustrations set. Mosquito drinking blood, tick getting under skin, bee sting. Bed bug, ant and spider bites. Skin lesion, wound and inflammation, allergic reaction
Dacă prezentăm semnele unei reacții alergice severe, ne adresăm imediat unui serviciu medical de urgență!
Locul înțepăturii se spală și se examinează cu atenție pentru a verifica să nu fi rămas acul insectei sau insecta întreagă.
Dacă la locul înțepăturii a rămas acul insectei, acesta va fi îndepărtat!
Dacă la locul înțepăturii a rămas insecta (căpușa), aceasta trebuie scoasă cât mai repede!
Urmărim reacțiile apărute pe piele în zilele următoare înțepăturii – locul înțepăturii și zonele învecinate, în special ganglionii.
Urmărim semnele generale și în zilele următoare înțepăturii: febră, frisoane, inapetență, greață, dificultăți de înghițire și/sau respirație, dureri de cap, modificări ale pulsului sau tensiunii, dureri musculare, amețeli, somnolență, oboseală, confuzie, pierderea stării de conștiență, umflarea anumitor segmente ale corpului (în special regiunea feței).
Semnele unei alergii severe apar uneori la a doua sau la următoarele înțepături ale insectei. Uneori nu știm ce insecte ne-au înțepat în trecut și considerăm înțepătura actuală ca fiind prima.
Ne adresăm medicului dacă apar semnele generale menționate mai sus sau locul înțepăturii se infectează.
Acest material are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Materialul se axează în principal pe remediile alternative care pot fi folosite în cazul înțepăturilor de insecte și pentru ținerea lor la distanță. Uneori este necesară asocierea medicației clasice. Din acest motiv, este recomandat să vă consultați cu medicul dumneavoastră în cazul în care ați fost înțepat de o insectă.
Florile de gălbenele se culeg când sunt deschise, se desprind petalele și apoi se pun într-o strecurătoare, se spală sub apă rece, după care se lasă să se scurgă. Se pun după aceea pe un prosop curat de bumbac sau pe un șervețel de hârtie pentru a se evapora toată apa. Untura sau uleiul de cocos se topesc încet într-un vas emailat sau de inox și după ce s-a topit se presară încet petalele de gălbenele și compoziția se fierbe la foc mic aproximativ 5 minute, timp în care se amestecă încontinuu. Vasul cu compoziția obținută se depozitează într-un loc răcoros până a doua zi. A doua zi, vasul se pune pe foc mic și se lasă până untura sau uleiul se topește, după care se strecoară printr-un tifon și se toarnă fierbinte în borcane mici de sticlă, se închid și se păstrează la rece.
Opțional, pentru un plus de beneficii se poate adăuga în compoziția finală vitamina E, tinctură de propolis, ulei de lavandă, ulei de cedru, ulei de melaleuca sau ulei de cătină.
Sinuzita reprezintă inflamația sinusurilor paranazale. Sinusurile paranazale sunt niște cavități osoase care în mod normal sunt pline cu aer. Ele sunt căptușite de o mucoasă la nivelul căreia se găsesc mai multe tipuri de celule; dintre aceste celule unele produc mucus, iar altele drenează, ajută la eliminarea mucusului.
Există mai multe tipuri de sinusuri, pereche, grupate după localizarea lor în:
Foto: internet
– frontale (deasupra ochilor)
– etmoidale (între ochi)
– maxilare (sub ochi)
– sfenoidale (în spatele ochilor).
Rolul sinusurilor paranazale este multiplu. Exemplificăm prin rolul de a proteja căile aeriene, de a umidifica și încălzi aerul inspirat, de a regla presiunea intranazală sau de a amplifica rezonanța vocii. De asemenea, ele au un rol în apărarea imunitară, la nivelul mucoasei existând limfocite și mastocite.
În sinuzite, mucoasa care căptușește aceste sinusuri este inflamată, iar în interiorul cavităților se acumulează secreții (exces de mucus), care pot bloca astfel sinusurile și se pot suprainfecta. Datorită inflamației mucoasei, secreția normală de mucus și drenarea acestuia este afectată. Inflamația poate fi de natură alergică, virală, bacteriană sau fungică. De asemenea, ea poate fi acută sau cronică.
– secreții nazale vâscoase, galben-verzui sau transparente
– nas înfundat (datorită inflamației mucoasei)
– respirație dificilă (datorită nasului înfundat)
– diminuarea mirosului
– senzația de presiune la nivelul sinusurilor paranazale
– durere la nivelul frunții, la baza nasului, în jurul ochilor
– durere la nivelul maxilarului, dinților sau urechilor
– respirație urât mirositoare (halenă)
– tuse (datorită secrețiilor care drenează postnazal, ajungând în orofaringe)
– febră
Factori favorizanți
Există o serie de factori care pot favoriza apariția sinuzitelor:
– deviația de sept
– polipii nazali
– alergiile
– infecțiile respiratorii (virale, bacteriene sau fungice)
– boli care presupun alterarea statusului imunitar (imunodeficiențe, boli autoimune).
Netratată, sinuzita poate duce la complicații grave precum abcesul orbitar, meningita, osteomielita, afectarea vederii, de aceea este importantă diagnosticarea corectă și tratarea corespunzătoare a acesteia.
Tratament naturist
Ca în cazul majorității afecțiunilor, avem și posibilități naturiste de a ameliora simptomele sau de a trata sinuzitele. Tratamentul trebuie individualizat, depinzând de tipul sinuzitei (acută sau cronică) și de factorul etiologic (alergic, infecțios etc.) și poate fi asociat medicației clasice.
Dintre soluțiile pe care natura ni le oferă, voi prezenta în cele ce urmează câteva alternative.
În sinuzitele de natură alergică se pot folosi plante care au efect antialergic:
– coacăz negru
– trei frați pătați
– lemn dulce.
În sinuzitele de natură infecțioasă sunt utile:
– salvia
– echinaceea
– cimbrul
– propolisul.
Pentru inhalații se pot folosi infuzii din următoarele plante (sau uleiuri esențiale adăugate în apa pentru inhalații):
Pentru uz intern, eficiente sunt extractele din coacăz negru, carpen, mesteacăn pufos, arin negru sau cel din semințe de grapefruit.
Acest material nu înlocuiește consultația medicală și nici nu încurajează automedicația. Pentru a trata o afecțiune, chiar și naturist, avem nevoie în primul rând de un diagnostic corect! Tratamentele se individualizează în funcție de simptomele fiecărui pacient și de cauza sinuzitei sale.
La o scurtă căutare pe internet apar o mulțime de recomandări de a întări imunitatea copilului înainte de începerea școlii cu produsul x sau cu produsul y.
E de bine sau nu?
Este bine că ne preocupăm de imunitatea noastră și a copiilor noștri, dar ce nu înțelegem noi este că această imunitate nu este un hocus-pocus, ea se clădește pas cu pas și zi de zi din primele zile de viață prin obiceiuri sănătoase. Pot să îi dau copilului n suplimente vitaminice și pentru imunitate dacă nu insist pe un mod de viață sănătos. Atât timp cât el mănâncă predominant fast-food și junk-food, atât timp cât bea mai mult suc decât apă, atât timp cât nu face mișcare și nu vede lumina soarelui zilnic, atât timp cât nu se odihnește suficient și stă foarte mult în fața diferitelor ecrane, orice supliment îi voi da, nu va fi de prea mare ajutor.
Ce este imunitatea?
Imunitatea este capacitatea organismului de a se apăra de agenții patogeni pe care îi întâlnește, adică bacteriile, virusurile, paraziții sau diverse toxine.
Există două componente ale acesteia:
– imunitatea înnăscută (naturală) – adică cea cu care ne naștem
-imunitatea dobândită – aceasta este realizată pe tot parcursul vieții prin contactul cu agenții patogeni și mai poate fi ajutată prin vaccinare.
Sistemul imunitar este un sistem inteligent care are capacitatea de a detecta agenții patogeni pătrunși în organism, de a-i distruge și de a memora „dușmanul”, pentru ca la un alt contact cu el să îl recunoască și să îl anihileze mult mai rapid.
Așadar, venim pe lume cu o „zestre” imunologică, dar imunitatea de la naștere nu este completă față de toate microorganismele, ea se îmbunătățește de-a lungul vieții pe măsură ce organismul intră în contact cu diverși microbi. E ca un șirag pe care mai adăugăm câte o mărgea…
Creștem sau nu imunitatea?
De ce nu e corect spus că putem crește imunitatea? Pentru că ea crește singură cu fiecare contact al organismului cu un microb. Nu avem nevoie de soluții magice precum fertilizantul de flori. Copiii noștri nu au deficiențe imunitare, sunt foarte puțini acei copii care au probleme de imunodeficiență și aceia au nevoie de tratamente speciale. Copiii noștri sunt copii sănătoși, vioi, care explorează mediul înconjurător și au o imunitate în formare. Cu fiecare tăvălire în noroi, mână băgată în gură, cu fiecare răceală și enteroviroză ei își formează anticorpi care îi vor ajuta să aibă un sistem imunitar pregătit data viitoare când organismul uman și acel microb se vor reîntâlni.
Cu rare excepții, problema nu sunt copiii care se îmbolnăvesc, ci mamele speriate că nu doarme puiul, că nu mănâncă, că nu îl pot duce la creșă/grădiniță și nu au cu cine îl lăsa etc. Un anumit număr de îmbolnăviri pe an este firesc, ca să mă exprim așa – la contacte cu virusuri, bacterii mai puternice. Pentru altele, corpul gestionează situația inteligent fără a ne raporta și nouă (doar pe memoria sa dacă am putea scana, am găsi anticorpii deja formați).
Unul dintre primele acte pe care o mamă le poate realiza pentru o imunitate bună a copilului său este alăptarea. În primele luni de viață nou-născuții sunt protejați de anticorpii materni, transmiși în timpul sarcinii și apoi după naștere prin alăptare. Anticorpii materni dispar încet în primele 6-8 luni de viață, în timp ce sugarii încep să își „fabrice” proprii anticorpi. Odată începută această producție, nivelul de anticorpi va atinge nivelul adultului abia peste câțiva ani.
Lăsăm copiii să exploreze, DAR
– îi învățăm să se spele pe mâini înainte și după ce mănâncă, înainte și după ce merg la toaletă
– după ce se spală pe mâini să închidă robinetul cu un șervețel sau cu antebrațul (acolo unde este posibil) – studiile arată că foarte mulți microbi își au sediul acolo, pe mânerele robinetelor și pe dispozitivele de săpun lichid (mai puțin pe cele cu eliberare dozată, dar chiar și pe acelea)
– le explicăm să nu bage jucăriile și mâinile în gură
– le explicăm că nu este ok să își roadă unghiile
– le explicăm că fiecare copil are tacâmurile lui, paharul lui, sticla lui
– le explicăm noțiuni minime de igienă, precum toaleta organelor genitale
-le spunem că atunci când tușesc sau strănută să o facă în șervețel sau, dacă îi ia prin surprindere, să tușească/strănute în plica cotului/antebraț/braț
– îi învățăm de mici să își sufle năsucul, alternativ câte o nară, apoi îi învățăm să arunce la gunoi șervețelul folosit
– nu îi învățăm să stea în casă cu hainele cu care merg la școală sau în oraș
– nu băgăm suzeta lor în gura noastră pentru a o umezi înainte de a le-o da lor (sunt o mulțime de microbi cu care corpul nostru a luat contact și nouă nu ne fac aparent nimic, dar lor le pot provoca faringite, amigdalite, afte, candidoze etc.)
– nu îi pupăm pe guriță și nu încurajăm copiii între ei să facă asta, oricât de drăguți ar fi
– când un copil are amigdalită sau candidoză înlocuim periuța dentară și schimbăm dacă se poate zilnic prosopelul de față
– când un copil are conjunctivită sau herpes, schimbăm dacă este posibil zilnic fața de perină/cearșaful
– când un copil începe să facă subfebrilități nu sărim imediat cu nurofenul la 37,4 ̊C (excepție pentru copiii care se știu cu convulsii febrile), lăsăm organismul să lupte și el puțintel
– când are febră îl dezbrăcăm, iar dacă are frisoane îl acoperim cu un cearșaf ușor de bumbac nu cu duna sau cu pături din fibre sintetice
– nu îmbrăcăm copilul gros pentru că nouă ne este frig și încercăm să evităm să îi îmbrăcăm cu șapte rânduri de haine (maieu, tricou, cămasă de corp, sfeter, fâș)
– nu îl expunem la fumul de țigară
– nu ducem copiii bolnavi la grădiniță sau școală (și nici nu îi plimbăm prin mall dacă tot nu i-am dus); și nu numai pentru a nu îmbolnăvi alți copii, ci și pentru a ne proteja propriul copil: un organism convalescent va ,,culege” cu ușurință alți microbi
– nu facem aerosoli pentru orice muc. Aerosolii se fac în laringite, bronșiolite, crize de astm. De ce? Pentru că, în primul rând, nu ajută și în al doilea rând, putem ,,împinge” prin aerosoli microbii în plămâni, și provocăm noi o pneumonie de toată frumusețea puiului… iată de ce uneori o simplă rinoree și un simplu roșu în gât care ar trece foarte ușor se pot complica și boala se lungește (nu pentru că medicii nu au știut ce să dea…de multe ori părinții nici nu consideră necesar să spună medicului că au făcut aerosoli copilului).
Oricât de absurde vi se par unele sfaturi, vă asigur că sunt lucruri pe care le-am sesizat în practică. Procedând astfel evităm îmbolnăvire după îmbolnăvire, scurtăm durata bolii.
Există trenduri și trenduri…mămici care își lasă copiii să se bălăcească în bălți și noroaie… mămici care i-ar ține sub un clopot de sticlă dacă ar putea…și? surpriză, primii sunt mai sănătoși… tocmai pentru că au intrat în contact cu diverși microbi și și-au format imunitatea. Evident nu vă spun să începeți să vă folosiți copilul pe post de mop, vă rog să filtrați aceste informații.
Și acum, după toate aceste poliloghii…ce facem cu puii noștri? E normal să ia contact cu microbii, nu îi putem izola într-un glob de sticlă. Putem să îi ajutăm să treacă mai ușor peste acest contact. În acest demers sunt importante multe lucruri mărunte cărora poate nu le dăm întotdeauna sau chiar deloc importanță. Și nu pentru că nu dorim binele puiuților noștri, ci pentru că așa sunt vremurile, trebuie să ne zbatem să supraviețuim. Însă de multe ori, în această goană a noastră inversăm valorile și prioritățile.
Astfel, un rol important îl are absența stresului și a conflictelor (copiii noștri sunt ca niște sugative emoționale care absorb și care simt mai multe decât bănuim noi), alimentația cât mai fără fast-food, dulciuri, produse rafinate și cât mai bogată în fructe și legume proaspete, cu un consum adecvat de lichide (apă, ceai, supe, ciorbe și mai puțin spre deloc sucuri carbogazoase). Aici intervine și modul adulților de alimentație. Dacă noi nu consumăm fructe și legume să nu ne așteptăm ca ei să o facă doar pentru că așa vrem sau spunem noi. Cel puțin până la o anumită vârstă copiii sunt tentați să ne copieze. Dacă eu beau numai Pepsi sau energizante nu o să aștept ca el să fie tentat să bea suc de morcovi sau de sfeclă, nu? Copilul mic sesizează imediat culoarea diferită și bineînțeles gustul.
Odihna: lipsa orelor necesare de somn afectează funcționarea corespunzătoare a organismului. Gageturile…Lipsa exercițiilor fizice și sedentarismul…Trebuie să îi învățăm să se joace mai mult afară în aer liber și la soare, decât pe computer/tabletă/telefon.
Organe cu rol în imunitate
Organe cu rol în imunitatea copiilor sunt timusul, amigdalele, splina, ganglionii limfatici. De aceea în perioada copilăriei copilașii noștri sunt mai mereu cu amigdalele mari, cu ganglioni și de aceea nu se recomandă scoaterea amigdalelor (mai nou doar parțială) decât în anumite cazuri, în care copilul face amigdalite pultacee frecvente.
La polul opus unei imunodeficiențe avem o hiper-reactivitate a sistemului imunitar, care se finalizează prin apariția bolilor autoimune (sistemul imunitar lucrează atât de intens încât percepe ca „dușman” propriile sale celule și ia inițiativa distrugerii lor).
Putem face analize pentru a verifica statusul imunitar?
Da, putem. Două dintre analize sunt destul de bine cunoscute și la îndemână ca și costuri: hemoleucograma și imunograma. Imunograma este cea care ne arată valorile imunoglobulinelor – anticorpii.
Legat de folosirea anumitor produse pentru imunitate… Cel mai înțelept este să ne preocupăm constant, după cum am exemplificat mai sus, de stilul de viață și de modul de alimentație. În situația în care corpul are totuși nevoie de suplimente, le vom administra la recomandarea medicului. Ele în general nu stimulează imunitatea, ele ajută organismul să își regăsească echilibrul, îi furnizează anumite resurse atunci când are nevoie.
Vitamina C – preferabil lăsat corpul să o asimileze din alimentație. Bogate în vitamina C sunt coacăzele, măceșele, cătina, kiwi, citricele, căpșunele, rodia, ananasul… Organismul nu poate realiza depozite de vitamina C. Deci nu are sens să ne îndopăm cu pastile. Surplusul pe care organismul nu îl utilizează este eliminat prin urină.
Minerale precum Zinc, Seleniu, Magneziu, Calciu – le găsim în diferitele feluri de nuci existente pe piață (atenție la copiii mici, cărora nu le putem administra decât măcinate fin, în amestec cu alte alimente, existând risc de aspirație în căile aeriene).
Vitamina D – prin zâmbetul nostru către soare, fie el cu dinți iarna, în plimbările zilnice pe care ar trebui să le avem cu copilașii noștri în aer liber.
Plante precum Echinaceea, produsele apicole precum propolisul și mierea de albine, mierea de manuka – sunt foarte folositoare, dar trebuie ținut cont de existența anumitor contraindicații sau precauții. Mierea nu o administrăm înainte de vârsta de un an datorită riscului de transmitere a toxinei botulinice (organismele mai mari reușesc să gestioneze contactul cu bacteria Clostridium botulinum, în schimb cei mici, datorită imaturității sistemului digestiv și a florei intestinale încă insuficiente nu pot). Propolisul, polenul, echinaceea pot declanșa reacții alergice la un copil cu teren atopic.
Gemoterapicele sunt extracte din germeni, mlădițe, muguri sau sevă de plante care pot fi folosite cu succes în demersurile noastre: brad, cătină, măceș, porumbar etc.
Uleiurile esențiale – cel de tămâie, melaleuca, oregano, lavandă și altele – ne pot ajuta în situația în care copilul a ,,colectat” un microb. Dar avem nevoie să știm cum să le administrăm corect pentru a nu mai avea surprize de genul am dat copilul cu un ulei pe mâna stângă și cu altul pe dreapta și am așteptat să se vindece cu un tratament total neadecvat…
Produsele bazate pe uleiuri tip omega (cele din cânepă sau uleiurile de pește), cele bazate pe colostru și pe aloe sunt, de asemenea, de ajutor.
În concluzie, nu putem opri corpul nostru să cunoască noi și noi microbi. În fond, aceasta îi e menirea, și, prin această perpetuă cunoaștere, ne protejează. Să ne bucurăm de sfârșitul verii și de roadele toamnei, să încercăm să ne adaptăm modul de viață pentru a ne asigura o alimentație care să ne furnizeze toate resursele de care avem nevoie pentru un organism sănătos, cu un sistem imunitar eficient.
Pandemia generată de noul coronavirus și absența unui tratament eficient și etiologic a determinat o serie de cercetători să își îndrepte atenția spre oportunitățile oferite de medicina alternativă. Materialul de mai jos cuprinde studii științifice care au urmărit să identifice plante și fitocompuși cu acțiune antivirală în infecția cu virusul SARS-CoV-2.
REZUMAT
În decembrie 2019 a izbucnit în Wuhan (China) epidemia de COVID-19, care s-a extins în scurt timp la nivelul întregului glob, generând pandemia ce a pus lumea medicală în dificultate. În absența unui tratament etiologic și a unui vaccin eficient, cercetătorii și-au îndreptat atenția și spre tratamentele alternative, o serie de molecule vegetale fiind analizate prin simulări computerizate în ceea ce privește potențialul inhibitor asupra proteinelor principale ale SARS-CoV-2. De asemenea, s-au inițiat o serie de studii clinice bazate pe formule tradiționale din plante medicinale, în special de către țări în care există o orientare spre medicina alternativă.
Începând cu finele anului 2019 și continuând până în prezent întreaga omenire a fost pusă în fața gestionării unei probleme de proporții – pandemia generată de noul coronavirus – SARS-CoV-2. Apărut în Wuhan (China) în luna decembrie 2019 virusul SARS-CoV-2, înrudit cu virusurile SARS-CoV și MERS-CoV (1), provoacă boala COVID-19. Cu un impact medical, social, economic, mass-media și psiho-emoțional de mare însemnătate, noul coronavirus prezintă o contagiozitate ridicată (2) și un polimorfism al simptomatologiei ce include de la forme asimptomatice la forme cu simptome grave, potențial letale. Simptomele pot fi respiratorii (3), dermatologice (4,5), digestive (6,7), renale (8), neurologice (9), psihiatrice (10) etc.
Cu o fiziopatologie complexă, principalele mecanisme implicate în infecția cu virusul SARS-CoV-2 sunt cele imunologice și hematologice, în formele severe de boală generându-se acea producție exagerată de interleukine supranumită furtună de citokine (11,12); ceea ce urmează este un răspuns inflamator grav și serioase probleme de coagulare prin activarea cascadei coagulării (13). Deși populația pediatrică și adulții tineri fac forme predominant asimptomatice sau ușoare, acest lucru nu constituie o regulă, existând cazuri care au evoluat cu sindrom acut de detresă respiratorie (ARDS) sau disfuncție multiplă de organ (MODS) (14,15). La aproape un an de la apariția declarată oficial a primelor cazuri de infecție cu noul coronavirus în Wuhan, China, lumea medicală nu deține încă un tratament eficient și etiologic. Se utilizează tratament suportiv și simptomatic. Opțiunile actuale de tratament sunt medicamente cu efect antiviral precum antimalaricele de tipul hidroxiclorochinei (16),
inhibitorii de protează utilizați în tratamentul infecției HIV de tipul combinației lopinavir-ritonavir (Kaletra), alte antivirale de tipul remdesivir, favipiravir (17) ș.a. Opțiunile mai noi de tratament includ tratament cu plasmă de la persoane convalescente (18), anticorpi monoclonali anti-receptor IL-6 (sarilumab, tocilizumab), anticorpi monoclonali anti-IL-6 (siltuximab) sau antagoniști de receptori de IL-1 (Anakinra) (19,20). Vaccinul încă se află în stadiul studiilor clinice (21). De asemenea, o serie de micronutrienți precum vitamina C, vitamina D, vitamina A, vitamina E, zincul, seleniul, acizii grași Omega-3 ș.a. au fost sau sunt evaluați în ceea ce privește beneficiul adus în infecția cu virusul SARS-CoV-2 (22, 23). În absența unui tratament etiologic și a multiplelor efecte adverse ale tratamentelor încercate până acum (24-29), preocupările cercetătorilor s-au orientat și spre tratamentele alternative în încercarea de a găsi un tratament eficient împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2. Preocupările pentru un tratament alternativ pe bază de plante sunt realizate îndeosebi de țări care au o orientare spre medicina alternativă precum China și alte state orientale sau statele africane. Astfel, în luna septembrie 2020 experții OMS au aprobat un protocol pentru testarea unor medicamente bazate pe plante în tratamentul COVID-19 în cadrul unor studii clinice care se vor derula în Africa (30).
OBIECTIVE
Obiectivul acestui studiu a fost identificarea unor metode alternative de prevenție și tratament în COVID-19.
MATERIAL ȘI METODĂ
Am căutat articole și studii științifice care să identifice plante și fitocompuși cu acțiune antivirală în infecția cu virusul SARS-CoV-2 în bazele electronice de date PubMed, ScienceDirect și Google Academic în perioada 1 ianuarie 2020 – 30 octombrie 2020. Am identificat astfel numeroase studii, in silico și in vitro, mai puțin studii clinice, care au avut ca subiect de cercetare plante sau compuși activi din plante cu acțiune antivirală în infecția cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, am identificat studii care au avut ca subiect de cercetare acțiunea antivirală a propolisului, studii pe care le-am inclus în cercetarea noastră, apiterapia constituind alături de fitoterapie una din principalele metode tradiționale de tratament. Nu am inclus în cercetarea noastră materialele care făceau referire la microbiota intestinală și la nutriție în prevenția infecției cu SARS-CoV-2 și ameliorarea simptomatologiei COVID-19. De asemenea, nu am inclus materialele la care se specifică faptul că nu au trecut prin procedura de peer review.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Țintele farmacologice în tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2 sunt anumite proteine implicate în procedeul de replicare al virusului, precum: 3CLpro (Mpro), PLpro, helicaza, RdRp (ARN polimeraza ARN-dependentă), proteina S (29) ș.a. De asemenea, deoarece virusul pătrunde în celulele gazde utilizând enzima 2 de conversie a angiotensinei, a fost investigată și relația cu angiotensin convertaza 2 (ACE2). Cercetările bazate pe plante și pe compușii lor bioactivi au selectat în primă instanță plante medicinale cu recunoscute proprietăți antivirale pe virusuri precum Influenza A și B, herpes virusuri (herpes simplex tip 1 și 2, virusul varicelo-zosterian, citomegalvirus, Epstein-Barr), virusuri hepatitice, MERS-CoV, SARS-CoV (31-38) etc. Ulterior, cercetările au fost aprofundate prin testarea in silico a acelorași ținte farmacologice vizate și în tratamentele clasice. Screeningul pe scară largă al plantelor medicinale în vederea identificării compușilor antivirali activi datează încă din anul 1952 (39). Dintre plantele cu recunoscute proprietăți antivirale menționăm coacăzul negru (40-42), echinaceea (43-45), salvia (46), ceaiul verde (47,48), cuișoarele (49,50), busuiocul (51), cătina (52), usturoiul (53), ceapa (54,55), ghimbirul (49,56,57), turmericul (58), pătlagina (59), aloea (60), pelinul dulce/pelinița (61), extractul din semințe de struguri (62), frunzele de măslin (63), lemnul dulce (64), ciupercile de tipul Maitake (65), Shiitake (66) dar și alte specii (67,34), o serie de alge (68), plante chinezești (69), plante indiene (70,71), lista rămânând deschisă. Dintre produsele apicole propolisul este documentat a avea acțiune antivirală (72,73). Deoarece cercetările efectuate pe plantele medicinale au descoperit în componența acestora compuși activi de ordinul zecilor și sutelor (74), oamenii de știință au încercat să izoleze acei fitocompuși cu potențiale acțiuni farmacologice și efecte adverse minime. Dintre compușii activi din plante cu acțiuni antivirale se remarcă astfel quercetina (75,76), andrografolida (77), acidul glicirizic (78), baicalina (79,80), luteolina (81,82), resveratrolul (83,84), curcumina (85-87), eugenolul (88), artemisinina (89), galatul de epigalocatechină (90) hesperitina (91), antocianina (92) și multe altele.
Au fost realizate screeninguri computerizate pe numeroase plante, mai precis pe fitocompușii activi din acestea, pentru a prezice interacțiunile dintre diferite substanțe (fitocompuși sau medicamente) și proteinele SARS-CoV-2. Astfel, a putut fi determinată afinitatea de legare a diferitelor substanțe față de țintele moleculare ce prezintă interes în contextul noii pandemii și au putut fi subliniate proprietățile antivirale ale compușilor activi din diverse plante. O serie de medicamente pe bază de plante chinezești și fitocompuși cu acțiune antivirală, cu potențial de a inhiba virusul SARS-CoV-2, au fost evaluate (93) vizând proteine precum proteina S (Spike), 3CLpro, PLpro, RdRp și angiotensin convertaza 2 (ACE2). Fitocompușii analizați în studiul la care facem referință sunt: quercetina, andrografolida, acidul glicirizic, baicalina, luteolina și extractul alcoolic de patchouli. Studiul a prezis afinitățile de legare dintre acești compuși și țintele farmacologice care vizează virusul SARS-CoV-2. Astfel, în urma testelor efectuate, s-a dovedit in silico faptul că quercetina, andrografolida (izolată din Andrographis paniculata), glicirizina (izolată din lemnul dulce/Glycyrrhiza glabra), baicalina (izolată din Scutellaria baicalensis), extractul alcoolic de patchouli și luteolina inhibă 3CLpro în special, dar și celelalte proteine: PLpro, RdRp, proteina S, având potențial terapeutic în infecția cu virusul SARS-CoV-2. Următorul studiu (94) reprezintă o revizie de literatură sistematică și meta-analiză, care a evaluat studii controlate randomizate ce au determinat eficacitatea în COVID-19 a medicinei chinezești bazate pe plante. Un număr de 18 studii s-au încadrat în criteriile de includere, 5 studii multicentrice și 13 monocentrice – studii realizate în anul 2020 în China și publicate în limba chineză (cu excepția unuia singur, publicat în limba engleză). 31 de medicamente chinezești bazate pe plante au fost utilizate în această revizuire. Cele mai des utilizate plante sunt: rădăcina de lemn dulce (Gancao, Radix Glycyrrhizae) (48,39%), rădăcina de Scutellaria (Huangqin, Radix Scutellariae Baicalensis) (35,48%), rizomul de Pinellia (Banxia, Rhizoma Pinelliae Tematae) (35,48%), fructul de Forsythia (Lianqiao, Fructus Forsythiae Suspensae) (32,26%) și semințele de caise amare (Kuxingren, Semen Armeniacae Amarum) (32,26%). Ca și modalitate de prezentare a remediilor se remarcă: decoctul (54,84%), urmat de granule (22,58%), forma injectabilă (12,90%), lichid pentru administrare orală (6,45%), capsulă (6,45%) și tabletă (3,23%). Eficacitatea tratamentelor a fost evaluată într-o meta-analiză prin îmbunătățirea semnificativă a imaginilor CT-ului pulmonar (13 studii, n = 1402; RR = 1,23; IC 95%: 1,15-1,32; I 2 = 31%, P <0,00001). De asemenea, rata de vindecare a înregistrat o îmbunătățire semnificativă la cei tratați cu remediile pe bază de plante chinezești (7 studii, n = 1523; RR = 1,18; IC 95%: 1,13-1,24; I 2 = 24%, P <0,00001) și s-a remarcat o reducere semnificativă a duratei de spitalizare (2 studii, n = 119; WMD: -1,99; IC 95%: -3,28 până la -0,70; I 2 = 0%, P = 0,002), a simptomelor clinice (febră, tuse, oboseală) și a markerilor inflamatori.
O formulă – Qing Fei Pai Du Tang (QFPDT) – utilizată în medicina chineză, care include 21 de plante, a fost raportată (95) a fi eficientă în COVID-19 în 10 provincii din China continentală. În acest studiu au fost analizate plante precum Ephedra sinica, Bupleurum chinense, Pogostemon cablin, Cinnamomum cassia, Scutellaria baicalensis, cu acțiune antivirală și imunomodulatoare, implicate în prevenirea furtunii de citokine și reglarea ACE2. Două flavone și o triterpenă au fost analizate (96) ca fiind eficace împotriva SARS-CoV-2, prezentând în simularea computerizată efectuată o energie de andocare mai mică comparativ cu medicamentul antiviral indinavir. Acești trei fitocompuși propuși pentru cercetări suplimentare sunt: sodwanona B obținută din speciile sud-africane ale buretelui marin Axinella sp., kemferol (regăsit în alimente precum varză, broccoli, roșii, fasole, struguri sau în plante medicinale precum Ginkgo biloba, Tilia spp., Acacia nilotica) și ciclomulberrina din Morus alba L. Medicina tradițională chineză apare din nou în interesul cercetătorilor (97) cu un remediu utilizat în tratarea infecțiilor acute ale tractului respirator superior și inferior – capsulele Shufeng Jiedu (SFJDC). Cele opt plante din compoziția remediului – rhizoma Polygoni Cuspidati, fructus Forsythiae, radix Isatidis, radix Bupleuri, herba Patriniae, herba Verbenae, rhizoma Phragmitis și radix Glycyrrhizae – au demonstrat efecte imunomodulatoare și antiinflamatorii prin mecanisme multiple, constituind un remediu cu potențial antiviral în infecția COVID-19. Un studiu retrospectiv (98) a analizat efectul granulelor Jinhua Qinggan asupra pneumoniei cu noul coronavirus la un număr de 80 de pacienți cu vârste cuprinse între 15 și 86 de ani, diagnosticați în perioada 24 ianuarie – 17 februarie 2020 în Beijing YouAn Hospital. Dintre aceștia, grupul experimental (44 de pacienți) a primit granule Jinhua Qinggan în termen de 24 de ore de la internare, în timp ce grupul de control (36 de pacienți) fie nu a primit granule Jinhua Qinggan, fie a luat granulele pentru mai puțin de 2 zile. Studiul a comparat durata detectării acidului nucleic viral în cele două grupuri și timpul de recuperare pulmonară prin modificarea imaginilor la CT toracic, ambele mai mici în grupul experimental – ceea ce demonstrează eficiența utilizării acestui remediu la pacienții cu infecție COVID-19. Un alt studiu retrospectiv (99) a analizat evoluția unui număr de 36 pacienți internați în perioada 17 ianuarie 2020 – 28 ianuarie 2020 în The Fifth Affiliated Hospital of Sun Yat-sen University din Zhuhai, Guangdong, China. Studiul a urmărit eficacitatea remediilor bazate pe plante (NMH), astfel încât din cei 36 au fost selectați 22 pacienți și au fost create două grupuri, grupul experimental NMH (11 pacienți) care a beneficiat de tratament combinat NHM cu tratament medical occidental standard și grupul de control (11 pacienți) care a beneficiat doar de tratamentul medical standard. Durata febrei a fost mai mică în grupul NMH, numărul cazurilor cu diaree mai mic și îmbunătățirea imaginii CT toracic a fost constatată într-o perioadă mai scurtă în grupul experimental comparativ cu cel de control. Studiul concluzionează faptul că remediile bazate pe plante pot îmbunătăți simptomele clinice ale pacienților cu COVID-19 și ar putea fi eficiente în tratarea COVID-19, fiind necesară efectuarea unui studiu clinic mai larg, controlat randomizat prospectiv. Proprietățile plantei indiene Tinospora cordifolia, utilizată frecvent în medicina ayurvedică, au fost investigate prin screening computerizat (100). Mai exact, au fost evaluați fitocompușii berberină, β-sitosterol, colină, tetrahidropalmatină și octacosanol privind proprietățile lor de inhibare asupra 3CLpro. Berberina a prezentat cel mai bun potențial de inhibare al 3CLpro, urmată de β-sitosterol, octacosanol, tetrahidropalmatină, colină. Tinospora cordifolia (Guduchi/Giloy) a constituit subiectul unor cercetări (101) și alături de alte plante indiene precum busuiocul (Ocimum sanctum /Tulsi) și Withania somnifera (Ashwagandha). Studiul de andocare moleculară la care ne referim a arătat șase inhibitori probabili împotriva Mpro, extrași din aceste plante medicinale: doi din Withania somnifera (withanosida V și somniferina), unul din Tinospora cordifolia (tinocordisida) și trei din Ocimum sanctum (vicenina, isorientin 4′-O-glucozid 2″-O-p-hidroxibenzoat și acidul ursolic). Fitocompușii din Ashwagandha și propolis au fost analizați într-un studiu (102) care a examinat potențialul de legare la proteina Mpro a SARS-CoV-2 al withaferinei-A, withanonei (withanolide active din Ashwagandha) și esterulului fenetilic al acidului cafeic (CAPE – ingredient bioactiv al propolisului). Prezentul studiu a prezis o bună afinitate de legare a acestor compuși naturali și potențialul inhibitor al withanonei și CAPE pentru proteaza Mpro a SARS-CoV-2. Potențialul unor flavonoide prezente în propolis de a se lega de receptorii ACE2 a fost investigat in silico (103), cuantificând constantele de legare ale acestora. Flavonoidele analizate au fost: acidul cafeic, esterul fenetilic al acidului cafeic, crisina, galangina, miricetina, rutina, hesperitina, pinocembrina, luteolina și quercetina. Studiul concluzionează că aceste substanțe prezintă afinitate de legare bună și reprezintă un potențial terapeutic în tratamentul COVID-19. Propolisul și Ashwaganda au constituit subiectul unui alt studiu (104), care a demonstrat potențialul inhibitor asupra proteazei Mpro al fitocopușilor withaferină A, withanonă și al esterului fenetilic al acidului cafeic. 32 de condimente și plante naturale au fost examinate (105), folosind procedeul de andocare moleculară, ca inhibitori pentru Mpro. Acidul salvianolic A (din Salvia officinalis) și curcumina (din Curcuma longa) au prezentat afinități de legare mai bune împotriva Mpro față de lopinavir. Acidul salvianolic A a demonstrat o stabilitate complexă mai mare decât curcumina sau lopinavirul. Planta indiană Azadirachta Indica (Neem) a fost investigată într-un studiu (106) care a evaluat 19 compuși extrași din frunze (quercetina, nimbosterol/β-sitosterol, nimbolid), flori (acid palmitic, acid oleic, linoleic acid), scoarță (margocin, nimbidiol, nimbiona) și semințe (azadiradiona, fraxinellona, salannina, salannol, vepin, azadirona, gedunina, azadirachtina H, nimbina, desacetilgedunina); aceștia au fost testați prin simulare computerizată și au demonstrat acțiunea asupra PLpro. Dintre cei 19 enumerați anterior, desacetilgedunina (DCG) a prezentat cea mai mare afinitate de legare față de PLpro. În acest studiu desacetilgedunina a prezentat o afinitate de legare mai mare decât toate medicamentele cunoscute și active utilizate: clorochina, hidroxiclorochina, remdesivirul, ribavirina (tribavirină), favipiravirul (avigan), ritonavirul, nitazoxanida. Un alt studiu privitor la Neem (107) a utilizat metode de andocare și simulare computerizată pentru a identifica inhibitori ai proteinei membranare (M) și de înveliș (E) a SARS-CoV-2. Din cei 70 de fitocompuși ai plantei medicinale Azadirachta indica (Neem) analizați prin procedee de andocare moleculară, nimocina și nimbolina A au demonstrat capacitatea de a inhiba activitatea proteinelor de înveliș (perturbând activitatea canalelor ionice) și membranare ale SARS-CoV-2.
Rolul canalelor ionice ale proteinei E de înveliș a fost studiat și în alte materiale (108), studiile efectuate până acum sugerând că activitatea acestor canale ionice este necesară pentru propagarea virusului. Fitomolecule precum belachinal, bacaflavanona E și vibsanol B au fost documentate (109) ca având rol în restricționarea canalelor ionice ale proteinei E de înveliș a SARS-CoV-2, reducând mișcarea de îndoire a membranei și diminuând astfel patogeneza virusului. Planta indiană Justicia adhatoda a constituit subiectul unei alte cercetări (110), care a identificat în frunzele acesteia șase alcaloizi (vasicolină, vasicolinonă, vasicinonă, vasicină, adatodină și anizotină) care interacționează cu proteina Mpro a SARS CoV-2. Dintre aceștia, anizotina este compusul care a interacționat cel mai puternic, complexul Mpro-anizotină fiind mai stabil decât complexul Mpro-darunavir/lopinavir. Din aceste motive, anizotina a fost propusă pentru a inhiba activitatea proteolitică a proteazei Mpro. Un număr de zece plante indiene a fost investigat (111) în ceea e privește acțiunea fitocompușilor lor asupra Mpro și a proteinei S a noului coronavirus, precum și a receptorului ACE2. S-au remarcat cucurbitacina E, orientina, bis-andrografolida, cucurbitacina B, isocucurbitacina B, vitexina, berberina, acidul brionolic, piperina și magnoflorina cu proprietăți inhibitoare virale. Broussonetia papyrifera (dud japonez) a fost analizată într-un studiu in silico (112), care a identificat în componența sa polifenoli cu rol inhibitor pentru proteaza Mpro/3CLpro a SARS-CoV-2. Studiul a plecat de la raportările deja existente ale eficienței polifenolilor din Broussonetia papyrifera în interacțiunea cu proteazele SARS-CoV și MERS-CoV (113). Simulările dinamicii moleculare au arătat că toate complexele Mpro-polifenol analizate au prezentat o afinitate de legare mai mare și, în concluzie, sunt mai stabile decât complexul Mpro-darunavir/lopinavir. Opt diterpene (18-hidroxferruginol, hinokiol, ferruginol, 18-oxoferruginol, O-acetil-18-hidroxferruginol, metil dehidroabietat, acid izopimaric, kayadiol) și patru biflavonoide (amentoflavonă, bilobetină, ginkgetin, sciadopitysină) din frunzele plantei Torreya nucifera au fost evaluate (114) ca potențiali inhibitori ai proteazei Mpro a SARS CoV-2. Studiul a relevat faptul că trei biflavonoide ale T. nucifera (amentoflavona, bilobetina și ginkgetinul) au o afinitate de legare mai puternică decât inhibitorul N3 și lopinavir față de Mpro și pot acționa astfel ca inhibitori pentru SARS-CoV-2. Proprietatea unor fitoestrogeni de a inhiba virusul SARS-CoV-2 a fost investigată (115) prin testarea moleculelor din plante în relația cu proteina de șoc termic A5 de la suprafața celulelor (HSPA5). Rezultatele cercetării arată o afinitate de legare ridicată pentru fitoestrogeni (diadiazina, genisteina, formonteina și biochanina A din Cicer arietinum – năut), acid clorogenic (găsit în cafea), acid linolenic (extras din uleiurile vegetale precum canola, soia, semințe de in, măsline și unele nuci), acid palmitic, acid cafeic (găsit în multe surse, inclusiv fructe de pădure, ierburi, ciuperci și boabe de cafea), hidroxitirosol (găsit în uleiul de măsline extravirgin), acid cis-p-cumaric (găsit în ciuperci, alune, roșii și usturoi), cinamaldehidă (găsită în Cinnamomum verum), timochinonă (semințe de Nigella sativa). Planta de ceai (Camellia sinensis L.) a constituit obiectul unui studiu (116) ce a selectat moleculele bioactive din componența sa cu acțiune inhibitoare asupra proteazei Mpro a SARS-CoV-2. Fitomoleculele oolonghomobisflavan-A, teasinensin-D și teaflavin-3-O- gallat au prezentat în simularea computerizată realizată scoruri de andocare mai mari decât medicamentele atazanavir, darunavir și lopinavir. De asemenea, opt polifenoli din ceaiul verde au fost investigați (117) într-un studiu in silico ca potențiali inhibitori ai proteazei Mpro. Dintre aceștia, trei –și anume: epigallocatechin gallat (EGCG), epicatechin gallat (ECG) și gallocatechin-3-gallat (GCG) – au prezentat o afinitate de legare mai mare decât inhibitorul de protează N3. Flavonoidele din ceaiul verde (Camelia sinensis) au fost selectate într-un alt studiu (118) care a urmărit testarea rolului acestora în procesul de legare al glicoproteinelor SARS-CoV-2 de receptorul celulei gazdă ACE2. Dintre moleculele selectate, epigallocatechin gallat (EGCG), teaflavin digallat (TFDG) și teaflavin monogallat (TFMG) au demonstrat o afinitate mult mai mare față de proteina virală S în comparație cu idroxiclorochina. Câțiva metaboliți naturali secundari, între care delfinidin 3,5-diglucozid, scutellarein 7-glucozid, avicularina și acidul 3,5-di-O-galloylshikimic, au fost analizați in silico (119) în ceea ce privește afinitatea de legare față de proteaza Mpro a noului coronavirus și receptorul ACE2 al celulei gazdă. Fitocompușii au prezentat afinitate de legare bună, însă cercetarea subliniază o biodisponibilitate orală slabă a acestora, sugerând necesitatea încorporării acestora în nano/microparticule enterorezistente. Plantele medicinale africane au ridicat și ele interesul cercetătorilor într-un studiu (120) care a analizat 62 alcaloizi și 100 terpene ca potențiali inhibitori ai 3CLpro. Dintre aceștia, un număr de șapte (10-hidroxiusambarensină, criptoquindolină, 6-oxoisoiguesterină, 22-hidroxihopan-3-onă, criptospirolepină, izoiguesterină, acid 20- epi brionolic) au prezentat afinitatea de legare cea mai bună pentru 3CLpro în procedeul de simulare computerizată. O serie de plante marocane au fost analizate (121) ca inhibitori împotriva proteazei principale a SARS-CoV-2. Dintre cele 67 de molecule naturale analizate, trei – crocina (Crocus Sativus L.), digitoxigenina (Nerium Oleander) și β-eudesmol (Lauris Nobilis L.) – au fost propuse ca inhibitori ai noului coronavirus, cu o afinitate de legare bună față de proteaza principală a SARS-CoV-2.
Studiul următor (122) a selectat un număr de 40 de fitocompuși cu acțiune antivirală, urmărind să demonstreze prin procedee de andocare moleculară interacțiunea acestora cu proteaza principală a SARS-CoV-2. Din numărul inițial de compuși s-au remarcat hipericina, cianidina 3-glucozida, baicalina, glabridina și α-cetoamida-11r, care ar putea fi utilizate ca inhibitori pentru 3CLpro. O serie de fitocompuși din plante și condimente indiene, precum și un preparat ayurvedic Anupana, au fost urmăriți într-un studiu in silico (123) ca potențiali inhibitori ai proteinelor SARS-CoV-2 și ai angiotensin convertazei 2. Rezultatele de andocare și simulare computerizată au indicat faptul că epicatechina, embelina, hesperidina, cafestolul, murraianina și murrayaquinona-A prezintă o eficacitate mai mare a inhibării proteinelor noului coronavirus decât hidroxiclorochina, remdesivirul și ribavirina. Preparatul Anupana a fost inclus în studiu datorită faptului că are în componență epicatechină, hesperidină și mangiferină. Cei cinci inhibitori enumerați anterior se regăsesc în plante și condimente precum: mentă, ceai, frunze de curry, cacao, citrice, struguri, piper negru fals (Embelia ribes). Un alt material (124), de data aceasta un studiu in vitro, ne demonstrează efectul antiviral al remdesivirului, lopinavirului, homorringtoninei și emetinei împotriva virusului SARS-CoV-2. Remdesivirul inhibă replicarea SARS-CoV-2 în celulele Vero-E6 cu EC 50 la 23,15 μM. Lopinavirul inhibă replicarea SARS-CoV-2 cu EC 50 la 26,63 μM. Homoharringtonina și emetina inhibă replicarea SARS-CoV-2 cu EC 50 la 2,55 și respectiv 0,46 μM. În acest studiu s-a observat in vitro o acțiune sinergică a combinației remdesivir –emetină, cu obținerea unei inhibări de 64,9% a randamentului viral. 100 de polifenoli naturali au fost selectați pentru a evalua (125) prin andocare moleculară potențialul lor de a acționa ca inhibitori ai RdRp a SARS-CoV-2. Dintre polifenolii selectați, teaflavina, teaflavin-3′-O-galat, teaflavin-3′-gallat, teaflavin 3,3′-digalat, hesperidina, EGCG, miricetina și quercetagetina au prezentat o afinitate bună de legare față de RdRp. În plus, EGCG (polifenol din ceaiul verde), teaflavin-3′-O-galat, teaflavin-3′-galat și teaflavin 3,3′-digalat posedă o afinitate de legare mai bună decât remdesivirul față de RdRp. Lemnul dulce este planta care a trezit atenția a numeroși cercetători, fapt care se reflectă în studiile rezultate (126-137). Acidul glicirizic izolat din o varietate chinezească a lemnului dulce (Glycyrrhiza uralensis Fisch.) a prezentat un scor de andocare bun în simulările computerizate efectuate (126) și a influențat interacțiunea dintre proteina S și ACE2, sugerând astfel o activitate antivirală față de SARS-CoV-2.
20 de molecule active din lemnul dulce au fost investigate (127) privind interacțiunea cu proteina țintă a SARS-CoV-2. Dintre aceștia, șase fitocompuși – acid glicirizic, izolicviritin-apiozidă, glasperină A, lichiritină, 1-metoxifazolidină și hedisarimcumestan B – au prezentat o bună afinitate față de proteina virală Mpro, recomandându-le astfel ca o alternativă în terapia împotriva COVID-19. Un alt material (128) descrie simulările computerizate efectuate pe molecule active din lemnul dulce împotriva diferitelor ținte proteice ale noului coronavirus precum proteina S și Nsp15. Conform acestui studiu, acidul glicirizic, dehidrogliasperinda C, licviritina, glyasperina A, izolicviritin-apiozida și licocalcona D au prezentat cele mai bune energii de legare, majoritatea mai bune decât ribavirina și lopinavirul. În plus, acidul glicirizic a perturbat conexiunea virusului cu receptorul ACE-2 la pătrunderea în celula gazdă, în timp ce glasperina A a inhibat procesul de replicare a virusului după intrarea acestuia în celulă – ceea ce le recomandă a fi soluții utile împotriva COVID-19. Acidul glicirizic a demonstrat proprietăți inhibitoare împotriva proteinei S a SARS-CoV-2 și într-un alt studiu (129), fiind recomandat a fi utilizat în tratarea COVID-19. Un studiu clinic randomizat (130), de această dată, a investigat efectele extractului din rădăcina de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra L.), comparativ cu regimul terapeutic obișnuit abordat la pacienții cu COVID-19 confirmat, cu simptome moderate. Studiul s-a desfășurat la Spitalul Shahid Mohammadi, Bandar Abbas, Iran și a inclus un total de 60 de participanți. Recrutarea a început pe 30 iulie 2020 și se preconizează că va fi finalizată până pe 30 octombrie a.c. La data întocmirii cercetării noastre încă nu a fost publicat rezultatul acestui studiu, pe care îl așteptăm cu interes. Un alt material (131) care a acordat atenție glicirizinei din lemnul dulce menționează două studii clinice înregistrate pe site-ul web Chinese Clinical Trial Registry. Primul (132) este un studiu clinic intervențional (ChiCTR2000029768), care a inclus 60 pacienți cu pneumonie în cadrul COVID-19, cu vârste cuprinse între 18-75 ani, cărora li s-au administrat per os 3 capsule enterice de 150 mg glicirizină (glicirinizat de amoniu)/zi în combinație cu 1 tabletă de 500 mg vitamina C/zi. Al doilea studiu (133) a inclus 100 pacienți (ChiCTR2000030490) cărora li s-au administrat per os capsule enterice de glicirizină (nu se precizează doza) și apă hidrogenată. 154 limonoide și triterpene din neem, tulsi, citrice, lemn dulce și măsline au fost analizate (134) prin simulare computerizată ca potențiali inhibitori ai proteinelor țintă ale SARS-CoV-2: 3CLpro, PLpro, SGp-RBD (domeniul de legare la receptorul glicoproteinei), RdRp și ACE2. Rezultatele au demonstrat faptul că fitocompuși precum acidul glicirizic, limonina, 7-deacetil-7-benzoilgedunina, acidul maslinic, acidul corosolic, obacunona și acidul ursolic s-au dovedit a fi eficienți împotriva proteinelor țintă ale SARS-CoV-2. Un alt studiu (135) a investigat acțiunea antivirală a derivaților de resveratrol împotriva activității PLpro și RdRp, concluzionând că toți derivații au scoruri de andocare bună și proprietăți inhibitoare virale, ce îi recomandă ca remedii în infecția COVID-19. Glicirizina, triptantrina, reina și berberina au fost investigate într-un alt material (136) prin metode de simulare computerizată, cercetarea dovedind faptul că aceste fitomolecule prezintă un grad mare de interacțiune cu proteaza virală Mpro, ceea ce le recomandă ca potențiali inhibitori ai proteazei principale a noului coronavirus.
Nu în ultimul rând, merită să amintim cercetările (137) efectuate pentru crearea unor măști din materiale biodegradabile în prevenirea răspândirii noului coronavirus. Prezentul studiu a urmărit proiectarea și fabricarea unei măști antivirale din trei straturi, folosind extract din rădăcină de lemn dulce; lemnul dulce conține acid glicirretinic și glicirizină, cu proprietăți antivirale. Studiul a demonstrat proprietățile de captare și inhibare ale rădăcinii de lemn dulce asupra coronavirusului. Dimensiunea porilor de 75 nm este mai mică decât dimensiunea SARS-CoV-2, fapt care o recomandă în prevenirea răspândirii virusului. Nouă flavone și o saponină, izolate din planta africană Cleome amblyocarpa, au fost studiate într-o altă cercetare (138), prezentând afinitate de legare bună față de proteaza principală a virusului și moduri de legare mai bune decât inhibitorul N3. Următorul studiu (139) analizează fillirina (KD-1), un ingredient extras din planta Forsythia suspensa, cu dovedite proprietăți antiinflamatoare. Studiul a evaluat in vitro eficiența antivirală și antiinflamatoare a KD-1 împotriva unui izolat clinic de SARS-CoV-2 și a coronavirusului uman 229E (HCoV-229E) pentru a explica mecanismele de tratament ale inflamației induse de virus. Rezultatele au demonstrat că KD-1 a exercitat un efect antiviral asupra SARS-CoV-2 și HCoV-229E, inhibând replicarea într-o manieră dependentă de doză. De asemenea, KD-1 a inhibat puternic expresia citokinelor proinflamatorii in vitro și a scăzut semnificativ expresia proteinelor cheie legate de calea de semnalizare NF-κB. 37 de compuși vegetali, izolați din remediile ayurvedice Kabasura Kudineer Chooranam și JACOM au fost analizate in silico (140), rezultatul studiului concluzionând că nouă dintre acești compuși (magnoflorină, 5-hidroxi-7,8-dimetoxiflavanonă, tinospononă, cirsimaritină, crisoeriol, 6-metoxigenkwanină, vasicinonă, quercetină și luteolină) au cea mai mare afinitate de legare cu proteina S a SARS-CoV-2. Pe baza acestor cercetări, șase plante medicinale (Sida acuta, Adhatoda vasica, Andrographis paniculata, Tinospora Cordifolia, Costus speciosus, Plectranthus ambonicus) care conțin acești nouă compuși au fost propuse pentru un preparat numit „SNACK-V” cu propiretăți inhibitoare în lupta cu noul coronavirus. Biscoclaurina, norreticulina, amentoflavona, licoricidina și miricetina au constituit obiectul cercetării într-un alt studiu in silico (141), dintre acestea remarcându-se în special biscoclaurina și norreticulina, biscoclaurina demonstrând o afinitate de legare mai mare pentru țintele 3CLpro și PLpro, în timp ce norreticulina pentru PLpro și proteina S. Nigella sativa (chimen negru), Trigonella foenum-graecum (schinduf) și Anona muricata (graviola), plante medicinale cu proprietăți antivirale dovedite, au fost examinate într-un studiu (142) care a analizat un număr de 38 molecule active. Dintre acestea, opt –apigenină, kemferol, luteolină, ditimochinonă, naringenină, nornuciferină, quercetină și nigelidină – au dovedit o bună activitate inhibitoare față de 3CLpro. Nigella sativa a trezit atenția cercetătorilor într-un studiu clinic (143), care a investigat eficacitatea suplimentării cu ulei de chimen negru la pacienții cu boală coronariană ușoară în cadrul COVID-19. Au fost selectați pentru prezentul studiu pacienți cu COVID-19 formă ușoară (cu simptome de infecție a tractului respirator superior în absența semnelor clinice sau radiologice ale pneumoniei). Recrutarea a fost începută pe 21 mai 2020, iar data de finalizare preconizată este 31 decembrie 2020. Un studiu efectuat pe plante medicinale arabe (144) relevă faptul că acidul betulinic, silibinina, acidul oleanolic și epigalocatechin-3-galat au demonstrat prin procedee de simulare virtuală afinitate mai mare față de proteaza Mpro decât inhibitorul N3, clorochina și hidroxiclorochina. De asemenea, atropina, apigenina, quercetina și shogaolul au prezentat o energie de legare mai mică decât clorochina și hidroxiclorochina, dar mai mare decât N3. Embelina din Lysimachia punctata și Embelia ribes a fost evaluată (145) în ceea ce privește capacitatea de inhibare asupra proteazei 3CLpro, demonstrând proprietăți antivirale pe SARS-CoV-2. 65 de compuși din plante medicinale africane cu proprietăți antivirale au fost selectate (146) pentru a fi investigate in silico în ceea ce privește potențialul lor terapeutic în contextul pandemiei actuale. 3-galoilcatechina, proantocianidina B1 și luteolina 7-galactozida – regăsite în migdale (Terminalia catappa), struguri (Vitis vinifera) și verbenă comună (Verbena officinalis) – se remarcă în acest studiu ca potențiali inhibitori ai SARS-CoV-2. Un alt studiu (147) a investigat in silico fitocompușii din Asparagus racemosus, demonstrând că asparosida-C, shatavarina-I, asparosida-D, ahatavarina-X și racemosida-A prezintă cele mai scăzute energii libere de legare la receptorul proteinei S a SARS-CoV-2, în timp ce asparosida-C, asparosida-F, rutina, asparosida-D, racemosida-A cu Nsp15. Studiul de andocare sugerează că asparosida-C prezintă interacțiuni de legare favorabile și scoruri bune de andocare în comparație cu medicamentul de referință remdesivir. Sute de fitocompuși din zece plante medicinale (Rheum emodi, Thymus serpyllum, Cymbopogon citrates, Moringa oleifera, Thalictrum foliolosum, Berberis aristata, Piper nigrum, Allium sativum, Myristica fragrans și Zanthoxylum armatum) au fost investigați in silico (148) ca potențiali inhibitori ai fosfoproteinei nucleocapsidice a SARS-CoV-2. Dintre numeroșii compuși analizați, emodina, aloe-emodina, antrrarufina, alizarina și dantronul (Rodium emodi) au prezentat o bună afinitate de legare la toate cele trei situsuri active diferite ale domeniului N-terminal al proteinei nucleocapsidei SARS-CoV-2 și pot preveni asamblarea particulelor virale, fapt care le indică drept molecule cu potențial antiviral în infecția cu SARS-CoV-2. Mai mulți derivați de antocianină au fost analizați (149) ca potențiali agenți antivirali împotriva proteazei Mpro a SARS-CoV-2. Șase dintre numeroșii compuși analizați au prezentat rezultate de andocare bune și proprietăți inhibitoare asupra Mpro.
Într-un alt studiu (150) fitocompuși precum acidul asiatic, avicularina (quercetina-3-O-α-L-arabinofuranozida), guajaverina (quercetina 3-arabinopiranozidă) și withaferina au fost analizați privind activitatea împotriva proteazelor principale ale SARS-CoV-2, demonstrând energii minime de legare și scor de andocare bun. Efectele ghimbirului au fost investigate într-un studiu clinic randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo (151), care a urmărit efectele acestuia asupra manifestărilor clinice și a caracteristicilor paraclinice ale pacienților cu sindrom respirator acut sever datorat infecției COVID-19. Studiul s-a desfășurat la Spitalul Shahid Mohammadi, Bandar Abbas, Iran, pe un total de 84 participanți împărțiți în două grupuri a câte 42 pacienți. Grupul experimental a beneficiat de tratamentul standard pentru COVID-19, împreună cu comprimatele pe bază de ghimbir în doză de 1000 mg de trei ori pe zi, pentru o perioadă de 14 zile (152). Grupul de control a primit tratamentul standard pentru COVID-19, împreună cu comprimatele placebo de trei ori pe zi pentru o perioadă de sapte zile. Recrutarea a început pe 21 iulie 2020 și se preconizează că va fi finalizată până la 30 octombrie 2020. La data întocmirii acestui material încă nu au fost făcute publice rezultatele acestui studiu. Planta Aframomum melegueta a fost analizată într-un studiu (153) ce a investigat proprietatea a o sută de metaboliți de a inhiba 3CLpro, Nsp16 și interfața de legare a glicoproteinei de suprafață cu receptorul ACE2. Dintre aceste molecule, diarilheptanoidul (letestuianin A), fenilpropanoidul, flavonoidele (quercetină, apigenină și tectochrysină) au fost identificate ca fiind cu afinitate mare legare la țintele SARS-COV-2.
Un studiu in silico (154) a examinat potențialul uleiurilor esențiale în lupta cu noul coronavirus și a urmărit interacțiunea unor componente extrase din acestea cu proteinele cheie ale SARS-CoV-2: Mpro, Nsp15, ADRP, RdRp, rS și hACE2. Astfel, cele mai bune scoruri de andocare le-au demonstrat compuși sesquiterpenici precum α-farnesen, β-farnesen și farnesol. Studiul concluzionează totuși că aceste energii de andocare sunt mai slabe comparativ cu energiile de andocare față de alte proteine, ceea ce nu le-ar recomanda ca agenți chimioterapici viabili în infecția cu SARS-CoV-2. Cu toate acestea, componentele uleiurilor esențiale pot acționa sinergic și uleiurile esențiale pot potența alți agenți antivirali sau pot oferi o diminuare a simptomelor COVID-19. Plantele medicinale Momordica charantia L. și Azadirachta indica au fost investigate prin următorul screening virtual (155) în ceea ce privește potențialul lor inhibitor împotriva proteazei Mpro. Din cei 86 de fitocompuși, un număr de șase – momordicină, deacetilnimninenă, margolononă, momordiciodă F2, nimbandiol, 17-hidroxiazadiradionă – au fost examinate și comparate cu trei medicamente de referință în noul context epidemiologic (remdesivir, hidroxiclorochină și ribavirină), demonstrând interacțiuni puternice și stabile cu resturile de aminoacizi din situsul activ al Mpro. În acest studiu, doi dintre fitoliganzi, momordicina și momordicioda F2, au prezentat o energie liberă de legare mai mare în comparație cu ribavirina, remdesivirul și hidroxiclorochina. Nicotina și cofeina au fost studiate in silico (156) în ceea ce privește interacțiunea proteinei S cu receptorul uman al enzimei de conversie a angiotensinei 2 (ACE2). Simulările computerizate au relevat blocarea eficientă a ACE2 împotriva SARS-CoV-2 de către cofeină și nicotină. Următorul material (157) a investigat o potențială interacțiune între proteina S a SARS-CoV-2 și sistemul colinergic nicotinic (nAChRs). Sistemul colinergic nicotinic a fost identificat ca fiind un modulator important al răspunsului inflamator, iar acest studiu a precizat o interacțiune directă între SARS-CoV-2 și nAChRs, fapt ce poate perturba activitatea acestor receptori și întreruperea căii antiinflamatorii colinergice.
Un agent hemostatic (Ankaferd Blood Stopper, ABS) – aprobat și utilizat în managementul sângerărilor post-chirurgicale sau dentare și pentru vindecarea rănilor inflamatorii ale mucoasei, precum și în mucozita orală severă indusă de chimio/radioterapie la pacienți pediatrici și adulți – a fost analizat într-un studiu (158) privind potențialul său terapeutic în mucozita asociată COVID-19. ABS este un agent hemostatic topic de origine vegetală ce are în compoziție un amestec standardizat de T. vulgaris, G. glabra, V. vinifera, A. officinarum și U. dioica. Pe baza proprietăților ABS, studiul emite ipoteza utilizării topice a unei soluții diluate pentru gargară în mucozita asociată COVID-19 și chiar utilizarea acesteia prin nebulizare sau administrare pe cale endobronșică în fazele incipiente ale infecției cu SARS-CoV-2 (experiență clinică în hemoragiile mucoasei pulmonare și hemoptizia severă rezistentă controlate prin administrarea endobronșică de ABS). Studii anterioare au demonstrat acțiunea ABS asupra receptorului proteinei C endoteliale (EPCR) și a inhibitorului activatorului plasminogen-1 (PAI-1) în celulele endoteliale ale venei ombilicale umane. Moleculele EPCR și PAI-1 sunt considerate ca asociații PAR (receptori activați cu proteinază) în mai multe condiții patologice. PAR-1 este principalul receptor funcțional al trombinei; el mediază agregarea plachetară indusă de trombină, precum și nteracțiunea dintre inflamație, coagulare și răspunsul fibrotic – aspecte semnificative regăsite în fiziopatologia infecției cu noul coronavirus. Studiul concluzionează că PAR-1 poate reprezenta o potențială țintă terapeutică în tratamentul COVID-19, în timp ce ABS ar putea fi un bun candidat pentru tratamentul COVID-19, datorită efectului său antagonist al PAR-1. Nu în ultimul rând, următorul material (159) a investigat calea inhalatorie de administrare a unor substanțe volatile în afecțiunile pulmonare și potențialul său în complicațiile la acest nivel asociate COVID-19. Una din plantele frecvent utilizate în acest sens este eucaliptul, uleiul esențial de eucalipt fiind menționat în farmacopeile europene și fiind utilizat în mod tradițional ca mucolitic, antiseptic al căilor respiratorii, recomandat în tratamentul astmului, febrei, gripei, bronșitei și tusei convulsive. Eucaliptolul (1,8-cineolul) este principalul monoterpen al uleiului esențial de eucalipt, dovedit în studii in vitro cu proprietăți antivirale, bronhodilatatoare, îmbunătățirea clearance-lui mucociliar și inhibarea eliberării de citokine proinflamatorii. Materialul enumeră studii anterioare, in vitro și in vivo, care au relevat aceste proprietăți în urma administrării orale sau prin nebulizare a eucaliptolului, recomandând această moleculă pentru cercetarea în tratamentul afectării pulmonare din infecția COVID-19. Au fost propuse soluții bazate pe plante inclusiv pentru fibroza pulmonară post infecție COVID-19, fiind analizate (160) mai multe tipuri de polizaharide cu proprietăți în acest sens. Producția în exces de TGF-β1 (factorul de creștere și transformare β1) a fost recunoscută ca fiind cel mai relevant element legat de progresul fibrozei pulmonare. Polizaharide din plante precum Angelica sinensis, Panax ginseng, Dendrobium officinale, Radix astragali au demonstrat diminuarea expresiei TGF și a inflamației alveolare în studii anterioare. Studiul de față a analizat acțiunea unui număr de polizaharide din plante medicinale, din anumite alge și ciuperci și a demonstrat activitatea lor antifibrotică, recomandându-le astfel ca agenți alternativi pentru prevenirea sau tratarea fibrozei pulmonare la pacienții cu COVID-19. Următorul studiu (161) a explorat posibilitatea producerii RBD al proteinei S și a anticorpului monoclonal anti-SARS-CoV (mAb) CR3022 în planta Nicotiana benthamiana. RBD produs de plante a demonstrat legarea specifică de ACE2. mAb CR3022 produs din plante a prezentat legare de proteina RBD a SARS-CoV-2, dar nu a reușit să neutralizeze virusul in vitro. Dată fiind capacitatea plantelor de a asambla anticorpi și antigeni funcționali, precum și viteza rapidă de producție a proteinelor funcționale, sistemul de exprimare al plantelor pentru producerea rapidă de RBD și mAb CR3022 ar putea fi aplicat în producerea unui vaccin – este concluzia acestei cercetări. Probabilitatea creării unui vaccin pe bază de fitomolecule, în speță pe nicotină, extrasă din planta Nicotiana benthamiana, o rudă apropiată tutunului a fost deja lansată (162).
CONCLUZII
În acest material am încercat să realizăm o prezentare a celor mai interesante și de actualitate studii și articole în ceea ce privește potențialul de acțiune antiviral pe SARS-CoV-2 al numeroși fitocompuși. Din studiile analizate reiese faptul că fitoterapia poate constitui o metodă alternativă și complementară în prevenția și tratamentul COVID-19, în special la pacienții cu simptomatologie ușoară și moderată. Bibliografia cu siguranță este mult mai vastă, numeroase studii aflându-se încă în procedura de peer review sau în limbi ce nu sunt de circulație internațională. Sperăm ca această incursiune să fi trezit interesul și înclinația cercetătorilor și pentru fitoterapie, ca aliat în lupta comună împotriva noului coronavirus. Studiile in silico au contribuit la proiectarea medicamentelor asistate de computer și reprezintă un instrument valoros și în cercetările pe fitomolecule, mai puțin costisitoare și de orientare pentru viitoarele studii in vitro sau in vivo. Extinderea proprietăților antivirale deja recunoscute ale unor plante medicinale asupra SARS-CoV-2 este utilă, dar nu suficientă. Studiile in silico prezentate în această revizie de literatură efectuată ne etalează numeroase plante și fitocompuși cu un potențial antiviral semnificativ în ceea ce privește noul coronavirus. De asemenea, există studii clinice în desfășurare și unele ce tocmai s-au încheiat, ale căror rezultate le așteptăm cu deosebit interes. Puținele studii clinice efectuate deja ne demonstrează efectul pozitiv al tratamentelor bazate pe plante în diminuarea simptomatologiei, scurtarea perioadei de convalescență și îmbunătățirea parametrilor biologici și imagistici. Este însă nevoie de continuarea cercetărilor prin studii clinice mai ample, cu criterii și standarde bine definite.
