Tag Archive paraziți

Bydr. Cristina Munteanu

Parazitozele intestinale – remedii și soluții naturale

foto: istockphoto

Parazitozele intestinale reprezintă o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor preșcolari, având cauze variate precum igiena precară, contactul cu animalele infectate sau consumul de alimente și apă contaminate.

Dar de ce sunt copiii atât de vulnerabili la aceste infestări?

Răspunsul se află în natura lor jucăușă și curioasă: adesea, în entuziasmul jocurilor, uită de regulile de igienă, facilitând astfel contactul cu germenii prin simpla introducere a mâinilor murdare în gură. Mai mult, această etapă a vieții coincide și cu debutul intrării în colectivitate, unde riscurile de expunere la paraziți cresc considerabil. Iar toate acestea se desfășoară pe un sistem imunitar în formare, care nu are încă instrumente eficiente de luptă.

Printre cele mai comune parazitoze intestinale se numără giardiaza, ascaridioza și oxiuraza.

Giardiaza

Giardiaza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Giardia lamblia, motiv pentru care afecțiunea se mai numește și lambliază. Aceasta se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate sau prin contactul cu persoane infectate. Ce este foarte important de știut, este faptul că în ciclul său de dezvoltare Giardia poate persista sub forma chistică chiar și în apa clorinată. Simptomele infestării cu acest parazit includ: diaree, crampe abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și stări de oboseală. Diareea poate fi intermitentă, explozivă și poate avea un miros neplăcut. Copiii sunt cei mai expuși datorită modalității de transmitere fecal-orală a parazitului, fiind situații de adevărate epidemii în colectivități.

Ascaridioza

Ascaridioza este o infecție provocată de Ascaris lumbricoides sau, cum mai este cunoscut de toată lumea – limbric. Ouăle parazitului se găsesc în solul contaminat și pot fi ingerate prin alimente sau apă contaminate. Infecția poate cauza simptome precum: dureri abdominale, obstrucție intestinală, pierdere în greutate și în unele cazuri, reacții alergice. La adult infecția poate fi asimptomatică. Infecția cu Ascaris poate avea și consecințe asupra sistemului respirator, conducând la apariția așa-numitului sindrom Löffler. După ingestia accidentală a ouălor de Ascaris, acestea eclozează la nivelul intestinului subțire, de unde migrează sub formă de larve prin circulația sanguină sau limfatică la nivel pulmonar, determinând apariția simptomelor respiratorii: tuse, dificultăți de respirație și febră. După o perioadă de aproximativ 10-14 zile, larvele sunt expectorate prin tuse, o parte din ele fiind reînghițite și ajungând astfel din nou în intestin. Ascaridioza nu se transmite interuman, ci doar prin intermediul solului sau apei contaminate cu materii fecale umane sau de porc.

foto: istockphoto

Oxiuraza

Oxiuraza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Enterobius vermicularis, cunoscut și sub numele de oxiur. Oxiurii se transmit prin ingestia ouălor contaminate, care pot fi întâlnite pe suprafețe sau haine. Odată ajunse în tractul digestiv, ouăle eclozează la nivelul intestinului și ating stadiul de maturitate în câteva săptămâni. Simptomele includ: dureri abdominale, senzație de greață, mâncărime anală (în special noaptea), iritabilitate, tulburări de somn, bruxism.

Metode de prevenție ale infestărilor cu paraziți intestinali

foto: istockphoto

Prevenirea infecțiilor cu paraziți intestinali la copii este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Iată câteva metode eficiente de prevenire:

Spălarea pe mâini: învață copiii să-și spele mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce s-au jucat afară, după ce au pus mâna pe animale, înainte de a mânca, după utilizarea toaletei. Dar nu numai copiii trebuie să se spele corect pe mâini, ci și persoanele care îngrijesc copiii trebuie să se spele cu apă și săpun când vin de afară, înainte și după schimbarea scutecului, înainte de a se apuca de prepararea și administrarea meselor etc.

Educarea copiilor cu privire la folosirea corectă a toaletei: nu deschidem robinetul cu aceeași mână cu care ne-am șters după ce am folosit toaleta; în cazul fetițelor ștergerea trebuie efectuată din față spre spate (dinspre uretră spre anus).

Tăierea unghiilor: menținerea unghiilor scurte și curate pentru a preveni acumularea de murdărie sau ouă de paraziți.

Consumul de apă din surse sigure și evitarea înghițirii de apă atunci când se frecventează piscine, bazine, râuri, lacuri etc.

Spălarea fructelor și legumelor înainte de consumul în stare proaspătă.

Gătirea corespunzătoare a alimentelor (în special cele din carne) la temperaturi adecvate pentru a distruge eventualii paraziți.

Deparazitarea regulată a animalelor de companie și igiena acestora sunt și ele esențiale. Spălați-vă pe mâini după ce ați interacționat cu animalele.

Atunci când avem o infecție confirmată sunt necesare măsuri suplimentare:

Toaleta riguroasă în regiunea perianală cu apă și săpun imediat după trezire pentru limitarea riscului de autoinfestare și de contaminare cu mâinile murdare a suprafețelor.

Toaleta riguroasă a oliței și a vasului de toaletă, precum și a robinetelor și clanțelor ușilor de la baie.

Schimbarea zilnică a lenjeriei de corp a copilului și a așternuturilor de pat.

Spălarea articolelor vestimentare și a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate pentru distrugerea ouălor.

Evitarea scărpinării în zona anală sau purtarea de mănuși pe timpul nopții pentru a evita contaminarea cu ouă a mâinilor.

Diagnosticul parazitozelor intestinale

Uneori, în rare cazuri, paraziții pot fi vizualizați direct în materiile fecale eliminate. Pentru diagnosticarea lor, cel mai frecvent se utilizează examenul coproparazitologic, care însă de multe ori iese cu rezultat fals negativ, chiar dacă organismul este infestat. Acesta este motivul pentru care acest examen coproparazitologic se recomandă să se efectueze de trei ori consecutiv la distanță de 3-5 zile.

De multe ori, la un copil infestat și cu simptome specifice ne poate atrage atenția asupra unei parazitoze intestinale creșterea eozinofilelor pe hemoleucogramă.

foto: istockphoto

În cazul oxiurilor se mai utilizează analiza numită amprentă anală, fiind poate cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Atenție însă, un examen inițial negativ, nu exclude parazitoza. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare astfel 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

Efectuarea analizei amprentei anale se face dimineața, înainte de toaleta perineală sau de defecare, această metodă putând astfel evidenția ouăle prezente în pliurile anale, depuse acolo în timpul nopții de femela parazit.

Giardiaza poate fi diagnosticată cu ajutorul examenului coproparazitologic, însă trebuie menționat faptul că eliminarea chisturilor în scaun este intermitentă, ceea ce poate oferi uneori rezultate fals negative. Mai eficientă este astfel detectarea antigenului Giardia în materiile fecale, care poate detecta și chisturile de parazit distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte.

În cazul infestării cu Ascaris examenul coproparazitologic poate fi negativ până la 40 de zile de la infecție.

Mult mai eficientă este testarea prezenței viermilor intestinali prin analize de tip PCR, analiză care este ceva mai costisitoare însă.

Am menționat cele mai frecvente parazitoze intestinale, dar infecții cu paraziți care determină simptomatologii digestive asemănătoare și care trebuie luate în considerare la copiii cu dureri abdominale persistente, stări de greață, lipsa poftei de mâncare ori scădere ponderală sunt și cele determinate de: Toxocara canis și cati, Tenia etc. De asemenea, în cazul unei simptomatologii digestive trebuie luată în considerare și infecția cu bacteria Helicobacter pylori sau bolile inflamatorii intestinale.

Tratament

Tratamentul clasic al parazitozelor intestinale depinde de tipul de parazit și este în general reprezentat de medicamente antiparazitare specifice precum furazolidon, metronidazol, albendazol sau mebendazol dar nu numai.

Datorită efectelor adverse ale acestor medicamente tot mai multe persoane aleg să exploreze metode alternative de tratament. În special pentru copii, tratamentul alternativ este ideal, ajutând la eliminarea paraziților și la diminuarea blândă a simptomelor digestive.

Astfel, există numeroase alimente și plante medicinale care pot fi incluse în alimentația persoanelor cu parazitoze intestinale, care și-au dovedit eficiența în viața de zi cu zi, dar și în studii științifice. Acestea pot fi introduse în alimentația zilnică sau administrate sub diferite forme, de la ceaiuri, tincturi sau siropuri la capsule ori comprimate.

Dacă un membru al familiei are paraziți intestinali, toți ceilalți membri trebuie să urmeze schema de tratament. Această măsură ar fi ideal să se respecte și în cazul colectivităților de preșcolari (creșe, grădinițe).

Dintre alimentele cu rol dovedit antiparazitar amintim:

Usturoiul

Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare. Conține alicină, un compus activ ce ajută la eliminarea paraziților din intestin. Poate fi consumat crud sau sub formă de tincturi sau capsule.

Semințele de dovleac

foto: istockphoto

Acestea conțin cucurbitacină, o substanță care inhibă activitatea unor paraziți prin afectarea metabolismului acestora (paralizează viermii intestinali) și poate astfel ajuta la eliminarea paraziților. În plus, conține zinc, un mineral esențial care sprijină sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a infecțiilor parazitare.

Se recomandă folosirea semințelor de dovleac neprăjite, ca atare sau măcinate ori administrarea de ulei din semințe de dovleac presat la rece. Semințele măcinate pot fi amestecate cu lapte, miere de albine și propolis și administrate astfel câte o linguriță de trei ori pe zi. Uleiul de dovleac poate fi administrat ca atare sau în salate, piureuri etc.

Papaya

Papaya este o resursă importantă în lupta împotriva viermilor intestinali, îndeosebi datorită enzimei numite papaină, care perturbă ciclul de viață al paraziților și duce la omorârea și eliminarea acestora.

Se recomandă consumul fructelor și integrarea pudrei din semințe de papaya în alimentație. Adulții pot folosi și capsulele cu pudră din semințe.

Alte preparate antiparazitare eficiente sunt: nuca neagră, quercetina, chitosanul etc.

Condimente și plante medicinale

Cimbrul

Cimbrul este una dintre plantele medicinale cele mai utilizate în afecțiuni infecțioase, datorită efectului său antiviral, antibacterian, antifungic și antiparazitar. Substanța activă responsabilă în principal de proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare este timolul.

Oregano

Oregano sau șovârvul este una din plantele cunoscute din vechime pentru proprietățile sale antimicrobiene. Poate fi consumat sub formă de infuzie, tinctură sau capsule cu plantă mărunțită sau ulei, în doze adaptate în funcție de vârstă și toleranță. Uleiul de oregano este foarte puternic și de aceea se recomandă întotdeauna diluat, atât pentru consumul intern, cât și pentru uzul extern.

Pelinul

Pelinul este una din plantele folosite în medicina tradițională încă din cele mai vechi timpuri pentru a combate paraziții intestinali sub formă de pulbere, ceai sau tinctură. Ceaiul de pelin conține compuși activi precum artemisinina, substanță care combate direct paraziții intestinali. În comerț se găsesc acum și comprimate sau capsule cu artemisină extrasă și din alte surse, nu doar din pelin.

Menta

Menta este una din plantele cu recunoscute beneficii asupra sistemului digestiv, fiind mai puțin cunoscut efectul său antibacterian și antiparazitar. Datorită compușilor săi activi, menta (și în special uleiul de mentă) ajută la eliminarea paraziților intestinali.

O rețetă ușor de preparat ce poate fi folosită în acest scop este cea de lapte cu mentă: 100 ml lapte se fierb 2 minute împreună cu 5 fire de mentă (tulpina cu tot cu frunze). Se lasă să se răcească și apoi se adaugă o linguriță de miere. Acest lapte se prepară și se consumă dimineața pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Se recomandă repetarea procedurii după o săptămână.

Această rețetă poate fi adaptată și îmbogățită în funcție de vârstă prin adăugarea a trei căței de usturoi, 2-3 cuișoare și a unei lingurițe de pudră de turmeric.

Produse ale stupului

foto: istockphoto

Dintre produsele stupului, propolisul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiparazitare recunoscute, intrând în compoziția multor preparate antiparazitare. Se recomandă așadar, fie tinctura de propolis simplă, fie alte preparate complexe. Tinctura de propolis se va administra de 3 ori pe zi timp de 20 zile pe lună, după care se va face o pauză de 10 zile și se va relua schema pentru încă alte două ture de 20 zile, având în total trei luni de tratament. Pentru copii se poate folosi extractul apos sau hidrogliceric de propolis.

Uleiuri esențiale

În cazul parazitozelor intestinale se recomandă masajul abdomenului în sensul acelor de ceas cu amestecuri de uleiuri esențiale diluate în funcție de vârsta persoanei. Dintre cele mai folosite uleiuri esențiale în deparazitare amintim cele de: cimbru, oregano, arbore de ceai, fenicul, anason, mentă, cuișoare, tămâie, lămâie etc.

Tratament homeopat

foto: istockphoto

Tratamentul homeopat este mai individualizat decât celelalte remedii alternative și cuprinde remedii precum: Cina, Silicea, Spigelia, Cuprum mettalicum, Colocynthis ș.a. sau formule complexe realizate din combinarea acestor remedii în diluții specifice, urmărind susținerea organismului în eliminarea paraziților intestinali și diminuarea simptomelor digestive. Dacă parazitul a fost identificat, homeopatia deține remedii specifice precum: Lamblia, Oxiuri sau Ascaris.

Remediile naturiste și homeopate se administrează în funcție de fazele lunii, ținând cont de un aspect important, și anume faptul că în apropierea zilei de lună plină paraziţii au un maxim de dezvoltare şi multiplicare. Din acest motiv se recomandă ca și recoltarea probelor pentru identificarea paraziților să fie efectuate în aceste perioade, crescând șansa identificării lor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Începe școala – creștem imunitatea copilului cu ceva?

Cu Emoția de toamnă a lui Nichita în gând, acum, la final de august, ca orice mamă, fac pregătirile pentru începerea școlii: rechizite, haine etc.

Fotografie de Yan Krukov pe Pexels.com

Și imunitatea? Cum rămâne cu imunitatea?

La o scurtă căutare pe internet apar o mulțime de recomandări de a întări imunitatea copilului înainte de începerea școlii cu produsul x sau cu produsul y.

E de bine sau nu?

Este bine că ne preocupăm de imunitatea noastră și a copiilor noștri, dar ce nu înțelegem noi este că această imunitate nu este un hocus-pocus, ea se clădește pas cu pas și zi de zi din primele zile de viață prin obiceiuri sănătoase. Pot să îi dau copilului n suplimente vitaminice și pentru imunitate dacă nu insist pe un mod de viață sănătos. Atât timp cât el mănâncă predominant fast-food și junk-food, atât timp cât bea mai mult suc decât apă, atât timp cât nu face mișcare și nu vede lumina soarelui zilnic, atât timp cât nu se odihnește suficient și stă foarte mult în fața diferitelor ecrane, orice supliment îi voi da, nu va fi de prea mare ajutor.

Ce este imunitatea?

Imunitatea este capacitatea organismului de a se apăra de agenții patogeni pe care îi întâlnește, adică bacteriile, virusurile, paraziții sau diverse toxine.

Există două componente ale acesteia:

– imunitatea înnăscută (naturală) – adică cea cu care ne naștem

-imunitatea dobândită – aceasta este realizată pe tot parcursul vieții prin contactul cu agenții patogeni și mai poate fi ajutată prin vaccinare. 

Sistemul imunitar este un sistem inteligent care are capacitatea de a detecta agenții patogeni pătrunși în organism, de a-i distruge și de a memora „dușmanul”, pentru ca la un alt contact cu el să îl recunoască și să îl anihileze mult mai rapid.

Așadar, venim pe lume cu o „zestre” imunologică, dar imunitatea de la naștere nu este completă față de toate microorganismele, ea se îmbunătățește de-a lungul vieții pe măsură ce organismul intră în contact cu diverși microbi. E ca un șirag pe care mai adăugăm câte o mărgea…

Creștem sau nu imunitatea?

De ce nu e corect spus că putem crește imunitatea? Pentru că ea crește singură cu fiecare contact al organismului cu un microb. Nu avem nevoie de soluții magice precum fertilizantul de flori. Copiii noștri nu au deficiențe imunitare, sunt foarte puțini acei copii care au probleme de imunodeficiență și aceia au nevoie de tratamente speciale. Copiii noștri sunt copii sănătoși, vioi, care explorează mediul înconjurător și au o imunitate în formare. Cu fiecare tăvălire în noroi, mână băgată în gură, cu fiecare răceală și enteroviroză ei își formează anticorpi care îi vor ajuta să aibă un sistem imunitar pregătit data viitoare când organismul uman și acel microb se vor reîntâlni.

Cu rare excepții, problema nu sunt copiii care se îmbolnăvesc, ci mamele speriate că nu doarme puiul, că nu mănâncă, că nu îl pot duce la creșă/grădiniță și nu au cu cine îl lăsa etc. Un anumit număr de îmbolnăviri pe an este firesc, ca să mă exprim așa – la contacte cu virusuri, bacterii mai puternice. Pentru altele, corpul gestionează situația inteligent fără a ne raporta și nouă (doar pe memoria sa dacă am putea scana, am găsi anticorpii deja formați).

Fotografie de cottonbro pe Pexels.com

Și atunci, ce putem totuși face?

Unul dintre primele acte pe care o mamă le poate realiza pentru o imunitate bună a copilului său este alăptarea. În primele luni de viață nou-născuții sunt protejați de anticorpii materni, transmiși în timpul sarcinii și apoi după naștere prin alăptare. Anticorpii materni dispar încet în primele 6-8 luni de viață, în timp ce sugarii încep să își „fabrice” proprii anticorpi. Odată începută această producție, nivelul de anticorpi va atinge nivelul adultului abia peste câțiva ani.

Lăsăm copiii să exploreze, DAR

– îi învățăm să se spele pe mâini înainte și după ce mănâncă, înainte și după ce merg la toaletă

– după ce se spală pe mâini să închidă robinetul cu un șervețel sau cu antebrațul (acolo unde este posibil) – studiile arată că foarte mulți microbi își au sediul acolo, pe mânerele robinetelor și pe dispozitivele de săpun lichid (mai puțin pe cele cu eliberare dozată, dar chiar și pe acelea)

– le explicăm să nu bage jucăriile și mâinile în gură

– le explicăm că nu este ok să își roadă unghiile

– le explicăm că fiecare copil are tacâmurile lui, paharul lui, sticla lui

– le explicăm noțiuni minime de igienă, precum toaleta organelor genitale

-le spunem că atunci când tușesc sau strănută să o facă în șervețel sau, dacă îi ia prin surprindere, să tușească/strănute în plica cotului/antebraț/braț

– îi învățăm de mici să își sufle năsucul, alternativ câte o nară, apoi îi învățăm să arunce la gunoi șervețelul folosit

– nu îi învățăm să stea în casă cu hainele cu care merg la școală sau în oraș

– nu băgăm suzeta lor în gura noastră pentru a o umezi înainte de a le-o da lor (sunt o mulțime de microbi cu care corpul nostru a luat contact și nouă nu ne fac aparent nimic, dar lor le pot provoca faringite, amigdalite, afte, candidoze etc.)

– nu îi pupăm pe guriță și nu încurajăm copiii între ei să facă asta, oricât de drăguți ar fi

– când un copil are amigdalită sau candidoză înlocuim periuța dentară și schimbăm dacă se poate zilnic prosopelul de față

– când un copil are conjunctivită sau herpes, schimbăm dacă este posibil zilnic fața de perină/cearșaful

– când un copil începe să facă subfebrilități nu sărim imediat cu nurofenul la 37,4  ̊C (excepție pentru copiii care se știu cu convulsii febrile), lăsăm organismul să lupte și el puțintel

– când are febră îl dezbrăcăm, iar dacă are frisoane îl acoperim cu un cearșaf ușor de bumbac nu cu duna sau cu pături din fibre sintetice

– nu îmbrăcăm copilul gros pentru că nouă ne este frig și încercăm să evităm să îi îmbrăcăm cu șapte rânduri de haine (maieu, tricou, cămasă de corp, sfeter, fâș)

– nu îl expunem la fumul de țigară

– nu ducem copiii bolnavi la grădiniță sau școală (și nici nu îi plimbăm prin mall dacă tot nu i-am dus); și nu numai pentru a nu îmbolnăvi alți copii, ci și pentru a ne proteja propriul copil: un organism convalescent va ,,culege” cu ușurință alți microbi

– nu facem aerosoli pentru orice muc. Aerosolii se fac în laringite, bronșiolite, crize de astm. De ce? Pentru că, în primul rând, nu ajută și în al doilea rând, putem ,,împinge” prin aerosoli microbii în plămâni, și provocăm noi o pneumonie de toată frumusețea puiului… iată de ce uneori o simplă rinoree și un simplu roșu în gât care ar trece foarte ușor se pot complica și boala se lungește (nu pentru că medicii nu au știut ce să dea…de multe ori părinții nici nu consideră necesar să spună medicului că au făcut aerosoli copilului).

Oricât de absurde vi se par unele sfaturi, vă asigur că sunt lucruri pe care le-am sesizat în practică. Procedând astfel evităm îmbolnăvire după îmbolnăvire, scurtăm durata bolii.

Există trenduri și trenduri…mămici care își lasă copiii să se bălăcească în bălți și noroaie… mămici care i-ar ține sub un clopot de sticlă dacă ar putea…și? surpriză, primii sunt mai sănătoși… tocmai pentru că au intrat în contact cu diverși microbi și și-au format imunitatea. Evident nu vă spun să începeți să vă folosiți copilul pe post de mop, vă rog să filtrați aceste informații.

Și acum, după toate aceste poliloghii…ce facem cu puii noștri? E normal să  ia contact cu microbii, nu îi putem izola într-un glob de sticlă. Putem să îi ajutăm să treacă mai ușor peste acest contact. În acest demers sunt importante multe lucruri mărunte cărora poate nu le dăm întotdeauna sau chiar deloc importanță. Și nu pentru că nu dorim binele puiuților noștri, ci pentru că așa sunt vremurile, trebuie să ne zbatem să supraviețuim. Însă de multe ori, în această goană a noastră inversăm valorile și prioritățile.

Astfel, un rol important îl are absența stresului și a conflictelor (copiii noștri sunt ca niște sugative emoționale care absorb și care simt mai multe decât bănuim noi), alimentația cât mai fără fast-food, dulciuri, produse rafinate și cât mai bogată în fructe și legume proaspete, cu un consum adecvat de lichide (apă, ceai, supe, ciorbe și mai puțin spre deloc sucuri carbogazoase). Aici intervine și modul adulților de alimentație. Dacă noi nu consumăm fructe și legume să nu ne așteptăm ca ei să o facă doar pentru că așa vrem sau spunem noi. Cel puțin până la o anumită vârstă copiii sunt tentați să ne copieze. Dacă eu beau numai Pepsi sau energizante nu o să aștept ca el să fie tentat să bea suc de morcovi sau de sfeclă, nu? Copilul mic sesizează imediat culoarea diferită și bineînțeles gustul.

Odihna: lipsa orelor necesare de somn afectează funcționarea corespunzătoare a organismului. Gageturile…Lipsa exercițiilor fizice și sedentarismul…Trebuie să îi învățăm să se joace mai mult afară în aer liber și la soare, decât pe computer/tabletă/telefon.

Organe cu rol în imunitate

Organe cu rol în imunitatea copiilor sunt timusul, amigdalele, splina, ganglionii limfatici. De aceea în perioada copilăriei copilașii noștri sunt mai mereu cu amigdalele mari, cu ganglioni și de aceea nu se recomandă scoaterea amigdalelor (mai nou doar parțială) decât în anumite cazuri, în care copilul face amigdalite pultacee frecvente.

La polul opus unei imunodeficiențe avem o hiper-reactivitate a sistemului imunitar, care se finalizează prin apariția bolilor autoimune (sistemul imunitar lucrează atât de intens încât percepe ca „dușman” propriile sale celule și ia inițiativa distrugerii lor).

Putem face analize pentru a verifica statusul imunitar?

Da, putem. Două dintre analize sunt destul de bine cunoscute și la îndemână ca și costuri: hemoleucograma și imunograma. Imunograma este cea care ne arată valorile imunoglobulinelor – anticorpii.

Legat de folosirea anumitor produse pentru imunitate… Cel mai înțelept este să ne preocupăm constant, după cum am exemplificat mai sus, de stilul de viață și de modul de alimentație. În situația în care corpul are totuși nevoie de suplimente, le vom administra la recomandarea medicului. Ele în general nu stimulează imunitatea, ele ajută organismul să își regăsească echilibrul, îi furnizează anumite resurse atunci când are nevoie.

Fotografie de Engin Akyurt pe Pexels.com

Vitamina C – preferabil lăsat corpul să o asimileze din alimentație. Bogate în vitamina C sunt coacăzele, măceșele, cătina, kiwi, citricele, căpșunele, rodia, ananasul… Organismul nu poate realiza depozite de vitamina C. Deci nu are sens să ne îndopăm cu pastile. Surplusul pe care organismul nu îl utilizează este eliminat prin urină.

Minerale precum Zinc, Seleniu, Magneziu, Calciu – le găsim în diferitele feluri de nuci existente pe piață (atenție la copiii mici, cărora nu le putem administra decât măcinate fin, în amestec cu alte alimente, existând risc de aspirație în căile aeriene).

Vitamina D – prin zâmbetul nostru către soare, fie el cu dinți iarna, în plimbările zilnice pe care ar trebui să le avem cu copilașii noștri în aer liber.

Plante precum Echinaceea, produsele apicole precum propolisul și mierea de albine, mierea de manuka – sunt foarte folositoare, dar trebuie ținut cont de existența anumitor contraindicații sau precauții. Mierea nu o administrăm înainte de vârsta de un an datorită riscului de transmitere a toxinei botulinice (organismele mai mari reușesc să gestioneze contactul cu bacteria Clostridium botulinum, în schimb cei mici, datorită imaturității sistemului digestiv și a florei intestinale încă insuficiente nu pot). Propolisul, polenul, echinaceea pot declanșa reacții alergice la un copil cu teren atopic.

Gemoterapicele sunt extracte din germeni, mlădițe, muguri sau sevă de plante care pot fi folosite cu succes în demersurile noastre: brad, cătină, măceș, porumbar etc.

Uleiurile esențiale – cel de tămâie, melaleuca, oregano, lavandă și altele – ne pot ajuta în situația în care copilul a ,,colectat” un microb. Dar avem nevoie să știm cum să le administrăm corect pentru a nu mai avea surprize de genul am dat copilul cu un ulei pe mâna stângă și cu altul pe dreapta și am așteptat să se vindece cu un tratament total neadecvat…

Produsele bazate pe uleiuri tip omega (cele din cânepă sau uleiurile de pește), cele bazate pe colostru și pe aloe sunt, de asemenea, de ajutor.

În concluzie, nu putem opri corpul nostru să cunoască noi și noi microbi. În fond, aceasta îi e menirea, și, prin această perpetuă cunoaștere, ne protejează. Să ne bucurăm de sfârșitul verii și de roadele toamnei, să încercăm să ne adaptăm modul de viață pentru a ne asigura o alimentație care să ne furnizeze toate resursele de care avem nevoie pentru un organism sănătos, cu un sistem imunitar eficient.

dr Cristina Munteanu