Astăzi vreau să vorbim despre un subiect pe care doresc să îl abordez de mult timp: importanța evaluării în evoluție a unui pacient de către același medic.
Este acest lucru cu adevărat important?
Este doar un moft al medicului? Sau poate chiar un orgoliu al medicului?
Eu consider că este un lucru deosebit de important, mai ales în cazul copiilor mici unde semnele și simptomele unei boli se modifică uneori de la o oră la alta și cu siguranță de la o zi la alta. Este important și în cazul adultului, dar nu atât de pregnant ca la vârstele mici.
Pentru a înțelege mai bine ce vreau să vă transmit, voi exemplifica.
Tabloul I
Avem un copil care vine medic în consult. Mama observă că este mai plângăcios, parcă nu mai mănâncă așa bine de o zi-două, îi curge puțin apos nasul. Medicul îl consultă și totul este în parametri normali, cu excepția unui gât puțin roșu. Diagnosticul medicului va fi de Rinofaringită acută și va recomanda cel mai probabil un antiinflamator și ceva spray local.
O zi parcă copilul este ceva mai bine, cu excepția secrețiilor din nas care devin mai vâscoase și mai gălbui. Apoi începe să facă febră… mama se adresează de data aceasta unui alt medic. Medicul consultă copilul și îi spune mamei că gâtul copilului este extrem de roșu, amigdalele mari și cu puncte de puroi și are și timpanele inflamate. Diagnostic: Amigdalită acută pultacee și Otită congestivă bilaterală. La tratament medicul va adăuga și antibiotic.
Mama va spune tuturor prietenilor și pe grupurile din care face parte că primul medic nu este bun, nu a consultat bine copilul, nu a văzut amigdalele mari și puroiul…
Tabloul II
Copil care tușește când sec când productiv de câteva zile este adus de mamă la medic. Mama îi spune medicului că de o săptămână copilul e mai agitat noaptea și sforăie mai urât decât de obicei. Medicul îl consultă și observă copilul că respiră pe gură și că prezintă secreții purulente care se preling din nas în spatele gâtului (medical: pe peretele posterior al faringelui). Ascultă copilul cu stetoscopul, plămânii sunt în regulă. Diagnosticul va fi unul de Rinoadenoidită cronică acutizată și tratamentul, pe lângă antibiotic, va urmări toaletarea corespunzătoare a nasului, picături nazale care să reducă inflamația locală, vasoconstrictoare și dezinfectante nazale. Mama nu reușește să îi administreze copilului antibioticul deoarece copilul refuză să îl ia și, în plus, vecina i-a zis că nu are nevoie copilul de antibiotic dacă nu face febră, mai bine să îi facă niște aerosoli (copiilor ei mereu le fac bine aerosolii). În evoluție copilul însă începe să tușească tot mai rău, cu secreții multe… bunica îi recomandă mamei să îi dea și niște sirop care să oprească tusea… Copilul însă se simte tot mai rău, nu mai poate respira cum trebuie și a început să facă și febră. Mama merge din nou la medic (altul, pentru că tratamentul recomandat de primul nu a avut nici un efect) și diagnosticul este de pneumonie (confirmat pe radiografie).
Aceste două tablouri sunt poate cele mai frecvente întâlnite în practică. Sunt doar niște exemple aleatorii și succinte și din ele se pot face multe combinații. Dar nu acesta este scopul meu. De altfel, nu am dat nici nume de medicamente pentru a nu da nimănui idei de automedicație.
A greșit primul medic? A greșit al doilea? Trebuia să meargă la un al treilea?
Nu am nimic împotriva a ceea ce se numește second opinion, chiar și ,,n” opinion. Eu însămi am cerut mai multe păreri la mai mulți medici diferiți atunci când am întâmpinat probleme într-o anumită situație de sănătate cu anumiți membri ai familiei. Trăim într-o lume presupus liberă și democratică și avem acest drept. Și, da, putem recunoaște că unii medici sunt mai bine pregătiți sau au mai multă experiență clinică decât alții.
Deci, care medic a greșit sau care a avut dreptate?
Nu a greșit niciunul, și cel mai probabil dacă părintele păstra legătura cu primul medic și administra corespunzător tratamentul indicat nu s-ar fi ajuns la evoluția spre agravare. Medicul pune diagnosticul pe semnele și simptomele pe care le prezintă copilul în momentul când vine la consult, dar acestea se pot schimba în câteva ore sau în câteva zile…
Nu sunt rare situațiile în care părinții administrează copilului un tratament primit de la medicul anterior și nu spun medicului la care se prezintă după aceea că îi dau copilului acel tratament. Și medicul care consultă a doua oară copilul înmânează părintelui rețeta lui. Medicamentul recomandat de al doilea medic este, de exemplu, unul cu efect expectorant. Primul medic indicase un medicament antitusiv, care să oprească tusea. Mama se gândește că nu are ce să îi facă rău copilului dacă le dă pe amândouă, fără să știe că cele două medicamente se bat cap în cap, ca să mă exprim așa …
Apoi mai sunt o mulțime de mici detalii importante pe care părinții adesea uită mai mult sau mai puțin intenționat să le spună medicului…
Și cum afinitățile mele sunt spre medicina alternativă, nu pot să nu amintesc de tratamentele naturiste și cele homeopate…
Există părinți care fac efectiv o salată de tratamente și combină de la ei putere medicamente clasice, cu ceaiuri, cu homeopate. Fără a cunoaște anumite reguli, anumite compatibilități sau incompatibilități între acestea. Și copilul continuă să prezinte noi și noi simptome de boală. Dar părintele nu spune medicului despre ele…
Din experiența mea, copiii care primesc foarte multe medicamente, fie ele și naturiste sau homeopate, merg cel mai prost. Copiii ai căror părinți nu reușesc să rămână pe recomandările unui medic și combină tot felul de tratamente de la medici cu principii diferite, de pe grupuri sau de la prieteni, vecini, bunici etc., evoluează cel mai nefavorabil. Și nu, nu putem da nici produsele din plante sau homeopate oricui și oricum!!! Pe principiul că nu are ce să îi facă rău. Ba da! Pentru că produsele din plante conțin și ele niște principii active și au un mod de acțiune. Iar cele homeopate funcționează puțin diferit de medicamentele clasice.
Știu că orice părinte vrea binele copilului său și tocmai de aceea am îndrăznit să scriu până la urmă aceste rânduri. Doar că uneori din dorința de a face bine, putem face și rău…Și aici mă adresez atât părinților care au copiii bolnăviori și cer sfaturi pe la prieteni sau pe grupuri, cât și celor care cu atâta ușurință oferă recomandări de tratamente care i-au ajutat pe ei. Gândiți-vă de două ori înainte de a recomanda cuiva un tratament!!! …și la nevoie și de trei… Nu putem da copilului nostru ce i-a dat vecina copilului ei la aparent aceleași simptome. Pentru că uneori pare că seamănă, dar boala poate fi alta. Și ce l-a ajutat pe copilul vecinei îi poate face rău copilului meu…
Ca să concluzionez, puteți cere câte opinii medicale doriți. Este dreptul vostru. Dar întotdeauna fiți sinceri și spuneți-i medicului la care vă prezentați tot tratamentul primit de copil. Căutați însă acel medic în care să aveți încredere și cu care să rezonați. Nu uitați că medicul este și el om, are zile mai bune și zile mai proaste, are și el familie, are nevoie de timp pentru a învăța și a putea fi la curent cu noutățile din medicină și are nevoie și de odihnă, tocmai pentru a putea decide corect în ceea ce privește sănătatea pacienților săi.
Și nu în ultimul rând, relația medic-pacient trebuie clădită pe încredere reciprocă.
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu