HALENA sau HALITOZA

Ce este halena?

Halena sau halitoza reprezintă o respirație cu miros neplăcut, care deranjează persoana în cauză și persoanele din anturajul acesteia.

Acest aspect poate influența relațiile interumane și reprezintă un motiv pentru care oamenii se prezintă la medic.

Putem vorbi de o halenă ocazională sau cronică. De asemenea, putem discuta de o halenă orală sau extraorală.

Cauze

Halena reprezintă în majoritatea situațiilor o afecţiune limitată la cavitatea orală, cauzată de activitatea microflorei de la acest nivel, în special a germenilor patogeni anaerobi. Ea este consecința degradării proteinelor, urmată de eliberarea aminoacizilor şi apariţia compuşilor volatili sulfuraţi.

După ce mâncăm, resturile alimentare rămase în cavitatea bucală (datorită lipsei periajului sau a periajului necorespunzător) sunt pre­lucrate de bacterii, încep să fermenteze şi astfel să emane un mi­ros neplăcut.

Există însă numeroase cauze ale halitozei, de o mare diversitate, ce pot determina un miros neplăcut al respirației unei persoane.

Vom încerca să le enumerăm în cele ce urmează pe cele mai frecvente:

• igiena

Când igiena cavității bucale nu este realizată corespunzător, persistența resturilor alimentare în cavitatea bucală duce la fermentarea acestora și la eliberarea compușilor volatili sulfurați.

• afecțiuni stomatologice (carii, gingivită, parodontoză, tartru)

• purtarea anumitor dispozitive (proteze, aparate ortodontice) care favorizează acumularea de resturi alimentare

• consumul anumitor alimente (aici se încadrează de obicei halena ocazională) precum: usturoi, ceapă

• fumatul

• infecții (amigdalită pultacee, flegmon amigdalian, faringită, sinuzită, abces dentar, stomatită, candidoză, abces pulmonar, bronșiectazii,  tuberculoză ș.a.)

• fenilcetonuria

Fenilcetonuria este o boală genetică, în care este afectată gena implicată în producerea enzimei necesare pentru a descompune fenilalanina. Organismul nu poate astfel metaboliza fenilalanina, care se acumulează în țesuturi și determină un miros specific – de șoarece, mucegai – al respirației și urinei. Fenilcetonuria este o boală pentru care se efectuează screening la nou-născuți.

• diabet zaharat

Persoanele cu diabet se pot afla în cetoacidoză diabetică, perioadă în care organismul nu produce (sau nu primește) suficientă insulină pentru a face glucoza disponibilă celulelor. În consecință, organismul începe să descompună grăsimi pentru a avea energie. Acest proces duce la o acumulare de acizi în sânge, numiți cetone sau corpi cetonici, ceea ce face ca respirația acestor persoane să prezinte un miros specific de mere acre/acetonă.

Acest lucru se poate întâmpla și în curele drastice de slăbire sau în stări de inaniție.

• insuficiența și ciroza hepatică

La aceste persoane respirația are un miros specific de amoniac, așa numitul foetor hepatic.

• insuficiența  renală

La persoanele cu insuficiență renală respirația miroase a amoniac, asemănător mirosului de urină, fapt cauzat de nivelul crescut al ureei în sânge.

• afecțiuni digestive (stenoze, diverticuli, hernie hiatală, reflux gastro-esofagian, ocluzii intestinale, infecția cu Helicobacter pylori, cancere în sfera digestivă, constipație cronică)

• intoxicaţii

În anumite intoxicații respirația emană un miros specific de usturoi (intoxicația cu fosfor) sau migdale (intoxicația cu cianură de potasiu).

• deshidratarea

O hidratare necorespunzătoare poate determina uscăciunea mucoaselor și favoriza apariția halenei. Această deshidratare poate apărea și în cazul anumitor tratamente medicamentoase (antihipertensive, antihistaminice, antidepresive ș.a.), al consumului exagerat de alcool sau cafea. Un anumit grad de deshidratare poate apărea în decursul nopții prin scăderea fiziologică a secreției de salivă în această perioadă (corelată cu un miros mai pregnant al respirației dimineața, la trezire).

• carențe vitaminice

Anumite carențe vitaminice pot favoriza apariția unor afecțiuni care se manifestă și prin respirație urât mirositoare: gingivite (carența vitaminei C), tartru (carența vitaminei A).

• alimentația

Consumul frecvent de alimente procesate (mezeluri, carne, dulciuri) în detrimentul fructelor și legumelor poate genera un miros neplăcut al respirației.

• parazitoze intestinale

Diagnostic

De obicei pacientul se prezintă la medic deoarece mirosul respirației este deranjant, puternic, constant și îi afectează viața socială și familială.

Pe lângă constatarea organoleptică a acestui miros (la o distanță de 10 cm), există anumite metode de determinare a compușilor sulfurați în aerul expirat, dar acestea nu sunt foarte utilizate în practică:

halimetria – determină hidrogenul sulfurat din aerul expirat

cromatografia gazoasă (determină prezența compușilor cu sulf în aerul expirat).

Tratament

Pentru a efectua un tratament eficient trebuie să determinăm cauza. Dacă sunt afecțiuni medicale, orale sau extraorale, acestea se vor trata corespunzător.

În cele ce urmează ne vom referi la măsurile de igienă, cele ce țin de viața noastră de zi cu zi și alimentație.

• igiena cavității bucale (periajul corespunzător al dinților și al limbii după fiecare masă, folosirea aței dentare, a irigatorului bucal și a apei de gură), schimbarea periodică a periuței dentare și controlul stomatologic periodic

• hidratare corespunzătoare

• evitarea consumului exagerat de alcool, cafea și a fumatului

• alimentație echilibrată și diversificată, bogată în fructe și legume (fibre)

Soluții naturale în combaterea halenei

Legat de această afecțiune vă voi prezenta în cele ce urmează câteva soluții naturale ce pot contribui la menținerea sănătății cavității bucale și prevenirea respirațiilor cu miros neplăcut.

Tehnica de oil pulling sau “clătirea” gurii cu ulei

Este o tehnică străveche, tot mai des folosită în ultimul timp, care prezintă anumite beneficii privind sănătatea cavității bucale.

În ce constă această tehnică?

În plimbarea prin gură dimineața, timp de câteva minute (aprox. 10), a unei cantități de ulei (o lingură). Practic, vorbim de o “clătire” a cavității bucale cu ulei. Această operațiune se efectuează utilizând un ulei nerafinat, de preferință presat la rece (măsline, cocos, susan), care nu se înghite după. Ulterior se recomandă clătirea gurii cu apă cu sare, după care se efectuează periajul normal al dinților și al limbii.

Avantajele acestei tehnici rezidă în faptul că uleiul folosit nu distruge echilibrul florei microbiene din cavitatea bucală. Chiar dacă mecanismele nu sunt pe deplin înțelese, există mai multe ipoteze ale oamenilor de știință conform cărora pelicula de ulei formată la suprafața dinților și a gingiei reduce adeziunea bacteriană. În plus, uleiul de cocos, de exemplu, are efect antimicrobian pe Helicobacter pylori, Staphylococcus aureus, Candida albicans sau Streptococcus mutans.

Studiile științifice au demonstrat că utilizarea acestei tehnici contribuie la reducerea gingivitei, a plăcii bacteriene și a altor afecțiuni.

Efectele acestei tehnici nu se observă imediat, ci după câteva săptămâni.

Gargară cu “apă de gură” preparată în casă

• apă cu bicarbonat (benefică în cazul candidozelor)

• ceai concentrat de salvie (efect antibacterian), mentă, gălbenele, ceai verde, rozmarin

• apă în care punem câteva picături de ulei de mentă/scorțișoară/ fenicul / oregano/ arbore de ceai / smirnă / tămâie / citrice
• apă cu tinctură de propolis

Mestecarea frunzelor proaspete de pătrunjel, mentă sau rozmarin, a semințelor de anason ori fenicul poate contribui, de asemenea, la îmbunătățirea mirosului respirației, mai ales după consumul de usturoi sau ceapă.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă

https://www.healthline.com/nutrition/6-benefits-of-oil-pulling

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25838632/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27084861/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19336860/

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32923724/