Vinul medicinal – un medicament desuet?

Bydr. Cristina Munteanu

Vinul medicinal – un medicament desuet?

Foto: internet

Vinurile medicinale reprezintă un medicament și nu trebuie să le confundăm cu vinul de masă.

Ele sunt produse care se prepară având la bază un vin de masă (alb sau roșu, cât mai natural), dar în care se adaugă diferite plante medicinale, fructe sau legume – în funcție de efectul terapeutic urmărit. Se consumă în cantități moderate, de câțiva ml pe zi, conform indicației medicului fitoterapeut.

Vinurile medicinale versus infuzii din plante medicinale

De ce am apela la un proces mai laborios de obținere a unui vin terapeutic când ne putem prepara pur și simplu un ceai? Răspunsul constă în faptul că, datorită conținutului în alcool, vinul are o putere mai mare de extragere a principiilor active din plantele medicinale decât cea a apei folosite pentru a prepara o infuzie sau un decoct.

Afecțiuni tratate prin vinuri medicinale

Pentru ce afecțiuni se pot folosi vinurile medicinale?

Vinurile medicinale sunt recomandate în diverse afecțiuni. Cel mai adesea sunt utilizate ca tonice generale sau elixiruri în stări astenice, oboseală sau în convalescență. Ele pot fi utilizate în anemie, hipertensiune, hipercolesterolemie, afecțiuni pulmonare, afecțiuni renale, afecțiuni hepatice, reumatism, parazitoze intestinale, stări depresive, insomnii etc.

Pentru stările anemice, astenice sau în convalescență se recomandă de obicei vinurile medicinale din fructe, îndeosebi cele de coacăze, afine, mure, mere, portocale, măceșe, cătină, dar și din alte fructe.

Rețeta vinului de afine o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-afine/

Pentru afecțiunile hepatice și biliare se utilizează plante medicinale cu rol terapeutic, îndeobște plante amare: rostopască, anghinare, cicoare ș.a.

În afecțiunile pulmonare rezultate bune are vinul de hrean sau vinul preparat cu amestec din plante medicinale (cimbrișor, podbal, scai vânăt, tei, echinaceea ș.a.).

Rețeta vinului de hrean o puteți găsi aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-hrean/

foto: internet

Pentru hipertensiune sunt cunoscute rețetele vinului de mărar, ceapă, păducel, saschiu ș.a.

Rețeta vinului de păducel o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-paducel/

Ca tonic nervos sunt recomandate vinurile de busuioc, iasomie, mentă, ginkgo biloba etc.

În cefalee și migrene pot fi de ajutor vinurile preparate din măceșe, levănțică, iasomie, saschiu ș.a.

Afecțiunile reumatismale constituie o serie de afecțiuni ce pot beneficia de ameliorare prin utilizarea vinurilor medicinale. Dintre vinurile recomandate în aceste situații amintim: vinul de tarhon, vinul de ridiche neagră, vinul de ghimbir sau turmeric ș.a.

Rețeta vinului de tarhon o găsiți aici:

https://fitoclinicdrm.ro/2022/06/12/vin-de-tarhon/

În cazul parazitozelor intestinale se poate utiliza cu succes vinul din pelin, cel de cuișoare, oregano, cimbru ș.a.

Un caz aparte este cel al pacienților oncologici. Pacienții care urmează cure de radioterapie pot consuma (în acord cu medicul oncolog, căruia trebuie să i se aducă la cunoștință orice tratament alternativ urmează pacientul) după ședințele de radioterapie 50 ml vin din pelin. Vinul din pelin este bogat în principii active precum azulenele, cu rol dovedit antiinflamator și antitumoral.

Pentru prepararea vinurilor medicinale se recomandă a urma cu strictețe prescripțiile medicului fitoterapeut. De asemenea, se recomandă utilizarea unor recipiente curate, din sticlă (nu vase din aluminiu sau cupru). Recipientele din sticlă se recomandă a fi de culoare închisă sau a se păstra la întuneric, închise ermetic. Plantele folosite vor fi achiziționate din surse sigure, pentru a evita utilizarea unor plante contaminate sau a altor plante decât cele indicate.

Un dezavantaj al acestor vinuri medicinale este faptul că ele necesită un timp mai îndelungat pentru preparare, care diferă în funcție de ingredientele folosite, de la câteva zile până la două-trei săptămâni. Dar vinurile astfel obținute și depozitate corespunzător au o perioadă de valabilitate mare (6 luni-1 an).

Aceste preparate nu se recomandă celor cu ulcer gastro-duodenal și celor cu afecțiuni hepatice sau renale severe. De asemenea, pentru afecțiuni ale copiilor este recomandată alegerea unei forme de administrare specifice vârstei (siropuri), care să coreleze raportul risc-beneficiu.

Pacientul trebuie să aducă la cunoștința medicului fitoterapeut toate afecțiunile de care suferă și medicamentele de sinteză pe care le consumă în mod constant, pentru a evita eventualele interacțiuni între principiile active din medicamente și cele din plantele medicinale.

                                                               dr. Cristina Munteanu

About the author

dr. Cristina Munteanu administrator

Leave a Reply