Parazitozele intestinale – remedii și soluții naturale

Parazitozele intestinale reprezintă o problemă frecvent întâlnită în rândul copiilor preșcolari, având cauze variate precum igiena precară, contactul cu animalele infectate sau consumul de alimente și apă contaminate.

Dar de ce sunt copiii atât de vulnerabili la aceste infestări?

Răspunsul se află în natura lor jucăușă și curioasă: adesea, în entuziasmul jocurilor, uită de regulile de igienă, facilitând astfel contactul cu germenii prin simpla introducere a mâinilor murdare în gură. Mai mult, această etapă a vieții coincide și cu debutul intrării în colectivitate, unde riscurile de expunere la paraziți cresc considerabil. Iar toate acestea se desfășoară pe un sistem imunitar în formare, care nu are încă instrumente eficiente de luptă.

Printre cele mai comune parazitoze intestinale se numără giardiaza, ascaridioza și oxiuraza.

Giardiaza

Giardiaza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Giardia lamblia, motiv pentru care afecțiunea se mai numește și lambliază. Aceasta se transmite prin ingestia de apă sau alimente contaminate sau prin contactul cu persoane infectate. Ce este foarte important de știut, este faptul că în ciclul său de dezvoltare Giardia poate persista sub forma chistică chiar și în apa clorinată. Simptomele infestării cu acest parazit includ: diaree, crampe abdominale, balonare, greață, lipsa poftei de mâncare și stări de oboseală. Diareea poate fi intermitentă, explozivă și poate avea un miros neplăcut. Copiii sunt cei mai expuși datorită modalității de transmitere fecal-orală a parazitului, fiind situații de adevărate epidemii în colectivități.

Ascaridioza

Ascaridioza este o infecție provocată de Ascaris lumbricoides sau, cum mai este cunoscut de toată lumea – limbric. Ouăle parazitului se găsesc în solul contaminat și pot fi ingerate prin alimente sau apă contaminate. Infecția poate cauza simptome precum: dureri abdominale, obstrucție intestinală, pierdere în greutate și în unele cazuri, reacții alergice. La adult infecția poate fi asimptomatică. Infecția cu Ascaris poate avea și consecințe asupra sistemului respirator, conducând la apariția așa-numitului sindrom Löffler. După ingestia accidentală a ouălor de Ascaris, acestea eclozează la nivelul intestinului subțire, de unde migrează sub formă de larve prin circulația sanguină sau limfatică la nivel pulmonar, determinând apariția simptomelor respiratorii: tuse, dificultăți de respirație și febră. După o perioadă de aproximativ 10-14 zile, larvele sunt expectorate prin tuse, o parte din ele fiind reînghițite și ajungând astfel din nou în intestin. Ascaridioza nu se transmite interuman, ci doar prin intermediul solului sau apei contaminate cu materii fecale umane sau de porc.

Oxiuraza

Oxiuraza este o infecție intestinală cauzată de parazitul Enterobius vermicularis, cunoscut și sub numele de oxiur. Oxiurii se transmit prin ingestia ouălor contaminate, care pot fi întâlnite pe suprafețe sau haine. Odată ajunse în tractul digestiv, ouăle eclozează la nivelul intestinului și ating stadiul de maturitate în câteva săptămâni. Simptomele includ: dureri abdominale, senzație de greață, mâncărime anală (în special noaptea), iritabilitate, tulburări de somn, bruxism.

Metode de prevenție ale infestărilor cu paraziți intestinali

Prevenirea infecțiilor cu paraziți intestinali la copii este esențială pentru menținerea sănătății acestora. Iată câteva metode eficiente de prevenire:

Spălarea pe mâini: învață copiii să-și spele mâinile cu apă și săpun, mai ales după ce s-au jucat afară, după ce au pus mâna pe animale, înainte de a mânca, după utilizarea toaletei. Dar nu numai copiii trebuie să se spele corect pe mâini, ci și persoanele care îngrijesc copiii trebuie să se spele cu apă și săpun când vin de afară, înainte și după schimbarea scutecului, înainte de a se apuca de prepararea și administrarea meselor etc.

Educarea copiilor cu privire la folosirea corectă a toaletei: nu deschidem robinetul cu aceeași mână cu care ne-am șters după ce am folosit toaleta; în cazul fetițelor ștergerea trebuie efectuată din față spre spate (dinspre uretră spre anus).

Tăierea unghiilor: menținerea unghiilor scurte și curate pentru a preveni acumularea de murdărie sau ouă de paraziți.

Consumul de apă din surse sigure și evitarea înghițirii de apă atunci când se frecventează piscine, bazine, râuri, lacuri etc.

Spălarea fructelor și legumelor înainte de consumul în stare proaspătă.

Gătirea corespunzătoare a alimentelor (în special cele din carne) la temperaturi adecvate pentru a distruge eventualii paraziți.

Deparazitarea regulată a animalelor de companie și igiena acestora sunt și ele esențiale. Spălați-vă pe mâini după ce ați interacționat cu animalele.

Atunci când avem o infecție confirmată sunt necesare măsuri suplimentare:

Toaleta riguroasă în regiunea perianală cu apă și săpun imediat după trezire pentru limitarea riscului de autoinfestare și de contaminare cu mâinile murdare a suprafețelor.

Toaleta riguroasă a oliței și a vasului de toaletă, precum și a robinetelor și clanțelor ușilor de la baie.

Schimbarea zilnică a lenjeriei de corp a copilului și a așternuturilor de pat.

Spălarea articolelor vestimentare și a lenjeriei de pat la temperaturi ridicate pentru distrugerea ouălor.

Evitarea scărpinării în zona anală sau purtarea de mănuși pe timpul nopții pentru a evita contaminarea cu ouă a mâinilor.

Diagnosticul parazitozelor intestinale

Uneori, în rare cazuri, paraziții pot fi vizualizați direct în materiile fecale eliminate. Pentru diagnosticarea lor, cel mai frecvent se utilizează examenul coproparazitologic, care însă de multe ori iese cu rezultat fals negativ, chiar dacă organismul este infestat. Acesta este motivul pentru care acest examen coproparazitologic se recomandă să se efectueze de trei ori consecutiv la distanță de 3-5 zile.

De multe ori, la un copil infestat și cu simptome specifice ne poate atrage atenția asupra unei parazitoze intestinale creșterea eozinofilelor pe hemoleucogramă.

În cazul oxiurilor se mai utilizează analiza numită amprentă anală, fiind poate cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de Enterobius vermicularis. Atenție însă, un examen inițial negativ, nu exclude parazitoza. Pentru a exclude un diagnostic de enterobioză sunt necesare astfel 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

Efectuarea analizei amprentei anale se face dimineața, înainte de toaleta perineală sau de defecare, această metodă putând astfel evidenția ouăle prezente în pliurile anale, depuse acolo în timpul nopții de femela parazit.

Giardiaza poate fi diagnosticată cu ajutorul examenului coproparazitologic, însă trebuie menționat faptul că eliminarea chisturilor în scaun este intermitentă, ceea ce poate oferi uneori rezultate fals negative. Mai eficientă este astfel detectarea antigenului Giardia în materiile fecale, care poate detecta și chisturile de parazit distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte.

În cazul infestării cu Ascaris examenul coproparazitologic poate fi negativ până la 40 de zile de la infecție.

Mult mai eficientă este testarea prezenței viermilor intestinali prin analize de tip PCR, analiză care este ceva mai costisitoare însă.

Am menționat cele mai frecvente parazitoze intestinale, dar infecții cu paraziți care determină simptomatologii digestive asemănătoare și care trebuie luate în considerare la copiii cu dureri abdominale persistente, stări de greață, lipsa poftei de mâncare ori scădere ponderală sunt și cele determinate de: Toxocara canis și cati, Tenia etc. De asemenea, în cazul unei simptomatologii digestive trebuie luată în considerare și infecția cu bacteria Helicobacter pylori sau bolile inflamatorii intestinale.

Tratament

Tratamentul clasic al parazitozelor intestinale depinde de tipul de parazit și este în general reprezentat de medicamente antiparazitare specifice precum furazolidon, metronidazol, albendazol sau mebendazol dar nu numai.

Datorită efectelor adverse ale acestor medicamente tot mai multe persoane aleg să exploreze metode alternative de tratament. În special pentru copii, tratamentul alternativ este ideal, ajutând la eliminarea paraziților și la diminuarea blândă a simptomelor digestive.

Astfel, există numeroase alimente și plante medicinale care pot fi incluse în alimentația persoanelor cu parazitoze intestinale, care și-au dovedit eficiența în viața de zi cu zi, dar și în studii științifice. Acestea pot fi introduse în alimentația zilnică sau administrate sub diferite forme, de la ceaiuri, tincturi sau siropuri la capsule ori comprimate.

Dacă un membru al familiei are paraziți intestinali, toți ceilalți membri trebuie să urmeze schema de tratament. Această măsură ar fi ideal să se respecte și în cazul colectivităților de preșcolari (creșe, grădinițe).

Dintre alimentele cu rol dovedit antiparazitar amintim:

Usturoiul

Usturoiul este cunoscut pentru proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare. Conține alicină, un compus activ ce ajută la eliminarea paraziților din intestin. Poate fi consumat crud sau sub formă de tincturi sau capsule.

Semințele de dovleac

Acestea conțin cucurbitacină, o substanță care inhibă activitatea unor paraziți prin afectarea metabolismului acestora (paralizează viermii intestinali) și poate astfel ajuta la eliminarea paraziților. În plus, conține zinc, un mineral esențial care sprijină sistemul imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor, inclusiv a infecțiilor parazitare.

Se recomandă folosirea semințelor de dovleac neprăjite, ca atare sau măcinate ori administrarea de ulei din semințe de dovleac presat la rece. Semințele măcinate pot fi amestecate cu lapte, miere de albine și propolis și administrate astfel câte o linguriță de trei ori pe zi. Uleiul de dovleac poate fi administrat ca atare sau în salate, piureuri etc.

Papaya

Papaya este o resursă importantă în lupta împotriva viermilor intestinali, îndeosebi datorită enzimei numite papaină, care perturbă ciclul de viață al paraziților și duce la omorârea și eliminarea acestora.

Se recomandă consumul fructelor și integrarea pudrei din semințe de papaya în alimentație. Adulții pot folosi și capsulele cu pudră din semințe.

Alte preparate antiparazitare eficiente sunt: nuca neagră, quercetina, chitosanul etc.

Condimente și plante medicinale

Cimbrul

Cimbrul este una dintre plantele medicinale cele mai utilizate în afecțiuni infecțioase, datorită efectului său antiviral, antibacterian, antifungic și antiparazitar. Substanța activă responsabilă în principal de proprietățile sale antimicrobiene și antiparazitare este timolul.

Oregano

Oregano sau șovârvul este una din plantele cunoscute din vechime pentru proprietățile sale antimicrobiene. Poate fi consumat sub formă de infuzie, tinctură sau capsule cu plantă mărunțită sau ulei, în doze adaptate în funcție de vârstă și toleranță. Uleiul de oregano este foarte puternic și de aceea se recomandă întotdeauna diluat, atât pentru consumul intern, cât și pentru uzul extern.

Pelinul

Pelinul este una din plantele folosite în medicina tradițională încă din cele mai vechi timpuri pentru a combate paraziții intestinali sub formă de pulbere, ceai sau tinctură. Ceaiul de pelin conține compuși activi precum artemisinina, substanță care combate direct paraziții intestinali. În comerț se găsesc acum și comprimate sau capsule cu artemisină extrasă și din alte surse, nu doar din pelin.

Menta

Menta este una din plantele cu recunoscute beneficii asupra sistemului digestiv, fiind mai puțin cunoscut efectul său antibacterian și antiparazitar. Datorită compușilor săi activi, menta (și în special uleiul de mentă) ajută la eliminarea paraziților intestinali.

O rețetă ușor de preparat ce poate fi folosită în acest scop este cea de lapte cu mentă: 100 ml lapte se fierb 2 minute împreună cu 5 fire de mentă (tulpina cu tot cu frunze). Se lasă să se răcească și apoi se adaugă o linguriță de miere. Acest lapte se prepară și se consumă dimineața pe stomacul gol, cu o oră înainte de micul dejun. Se recomandă repetarea procedurii după o săptămână.

Această rețetă poate fi adaptată și îmbogățită în funcție de vârstă prin adăugarea a trei căței de usturoi, 2-3 cuișoare și a unei lingurițe de pudră de turmeric.

Produse ale stupului

Dintre produsele stupului, propolisul are proprietăți antivirale, antibacteriene și antiparazitare recunoscute, intrând în compoziția multor preparate antiparazitare. Se recomandă așadar, fie tinctura de propolis simplă, fie alte preparate complexe. Tinctura de propolis se va administra de 3 ori pe zi timp de 20 zile pe lună, după care se va face o pauză de 10 zile și se va relua schema pentru încă alte două ture de 20 zile, având în total trei luni de tratament. Pentru copii se poate folosi extractul apos sau hidrogliceric de propolis.

Uleiuri esențiale

În cazul parazitozelor intestinale se recomandă masajul abdomenului în sensul acelor de ceas cu amestecuri de uleiuri esențiale diluate în funcție de vârsta persoanei. Dintre cele mai folosite uleiuri esențiale în deparazitare amintim cele de: cimbru, oregano, arbore de ceai, fenicul, anason, mentă, cuișoare, tămâie, lămâie etc.

Tratament homeopat

Tratamentul homeopat este mai individualizat decât celelalte remedii alternative și cuprinde remedii precum: Cina, Silicea, Spigelia, Cuprum mettalicum, Colocynthis ș.a. sau formule complexe realizate din combinarea acestor remedii în diluții specifice, urmărind susținerea organismului în eliminarea paraziților intestinali și diminuarea simptomelor digestive. Dacă parazitul a fost identificat, homeopatia deține remedii specifice precum: Lamblia, Oxiuri sau Ascaris.

Remediile naturiste și homeopate se administrează în funcție de fazele lunii, ținând cont de un aspect important, și anume faptul că în apropierea zilei de lună plină paraziţii au un maxim de dezvoltare şi multiplicare. Din acest motiv se recomandă ca și recoltarea probelor pentru identificarea paraziților să fie efectuate în aceste perioade, crescând șansa identificării lor.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic, nu încurajează autodiagnosticul și automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

acupunctură, alopat, aromaterapie, fitoterapie, holistic, homeopatie, integrativ, medicină alternativă, medicină complementară, medicină convențională, medicină holistică, medicină integrativă, medicină neconvențională, medicină personalizată, medicină tradițională chineză, meditație, naturopatie, remedii naturale, sănătate

Medicină alternativă, complementară sau integrativă? Care, când și de ce?

În ultima vreme, interesul pentru soluții terapeutice bazate pe remedii naturale a crescut semnificativ. Au devenit astfel tot mai populare expresii precum medicină neconvențională, medicină holistică, medicină alternativă, medicină complementară, medicină personalizată sau medicină integrativă.

Sunt acești termeni sinonimi?

Nu, deși sunt termeni aparent asemănători, aceștia definesc concepte distincte și abordări diferite în ceea ce privește tratamentul și îngrijirea pacienților.

Voi încerca să explic mai detaliat în continuare diferențele dintre acești termeni.

Medicina neconvențională

Medicina neconvențională reprezintă un concept larg, care cuprinde mai multe abordări terapeutice în tratarea și prevenirea bolilor care pot completa sau înlocui tratamentele convenționale. Pentru a fi mai clari, vom defini și conceptul de medicină convențională.

Medicina convențională, clasică sau alopată, se referă la o serie de standarde medicale acceptate la nivel global, bazate pe cercetare și dovezi științifice. Medicina convențională are la bază consultul medical, diagnosticarea și tratamentul bolilor folosind metode și tehnologii medicale moderne: analize, intervenții chirurgicale, medicamente.

În medicina convențională unei boli sau unui simptom îi corespunde de regulă în mod standard un medicament. De exemplu, toate persoanele care fac febră vor primi în mod clasic un preparat pe bază de ibuprofen, paracetamol sau algocalmin.

Medicina neconvențională nu respinge informațiile primite din cadrul explorărilor clinice și paraclinice ale medicinei clasice, ci se poate baza pe ele în stabilirea recomandărilor terapeutice. De asemenea, medicina neconvențională se bazează la rândul ei din ce în ce mai mult pe cercetări științifice, pentru a-și confirma metodele și terapiile și propunând remedii standardizate și sigure.

Din cadrul medicinei neconvenționale fac parte terapii naturale precum acupunctura, homeopatia, fitoterapia, aromaterapia, medicina tradițională chineză, chiropractica, meditația etc.

Medicina holistică

Medicina holistică este un termen folosit pentru a desemna practicile terapeutice care se adresează persoanei privite ca un întreg indivizibil – corp, minte şi suflet.

Medicina alternativă

Acest termen se referă la practicile medicale și terapiile neconvenționale, care nu sunt considerate parte a medicinei clasice, alopate și care sunt folosite ca alternative la tratamentele convenționale. Adică dacă de exemplu pe o persoană o doare capul, în mod clasic va lua un medicament antalgic. Dacă dorește să folosească o alternativă la acest tratament, atunci această persoană nu își va administra medicamentul clasic pentru durere de cap, ci va încerca în locul acestuia să practice tehnici de relaxare, să se hidrateze sau să consume plante cu efect antalgic precum scoarța de salcie sau roinița.

Medicina complementară

Termenul de medicină complementară se referă la terapiile și tratamentele neconvenționale care sunt folosite împreună cu tratamentele recomandate în medicina clasică, pentru a completa și a spori eficacitatea tratamentului. Cu alte cuvinte, medicina complementară combină terapiile clasice cu cele neconvenționale. De exemplu, aceeași persoană prezentată anterior ca având durerea de cap, alege în această situație, să ia medicamentul antalgic clasic, dar, în plus, și să completeze tratamentul cu tehnici de relaxare sau cu un preparat din plante.

Medicina integrativă

Termenul de medicină integrativă descrie acel tip de medicină care îmbină practicile medicale clasice cu terapiile complementare și alternative, punând accent pe abordarea holistică a pacientului. Medicina integrativă presupune astfel o abordare multidisciplinară și alegerea celor mai bune soluții terapeutice pentru pacient, punând accent pe tratamentul recomandat pacientului ca întreg, luând în considerare atât aspectele fizice, cât și cele psiho-emoționale și mintale.

Practicienii medicinei neconvenționale, alternative sau complementare, de cele mai multe ori sunt medici ca formare de bază, care au ales să își completeze studiile obținând o calificare suplimentară în fitoterapie, homeopatie, acupunctură etc. Aceste specializări sunt cursuri acreditate de Ministerul Sănătății, ceea ce ar trebui să elimine etichetele acordate acestor practicieni (de multe ori chiar de către colegii lor) de vraci sau alți termeni depreciativi înrudiți. Da, cu siguranță există și practicieni care nu sunt medici, ci sunt afiliați Ordinului Practicienilor de Medicină Alternativă, aceștia nefiind absolvenți de medicină, dar urmând în cadrul cursurilor efectuate și însușirea noțiunilor de anatomie umană, fiziologie și fiziopatologie. În această situație, nefiind medici, ei nu au capacitatea de a solicita investigații și de a pune un diagnostic, bazându-se doar pe diagnosticele puse în prealabil de un medic specialist.

Dacă medicina clasică abordează în general sănătatea ca fiind absenţa bolii, în medicina neconvențională accentul este pus pe modificări ce pot apărea înainte de a fi evidente simptomele unei afecțiuni și pe prevenție.

Sănătatea este de cele mai multe ori o reflecție a stilului nostru de viață și a alegerilor zilnice, iar boala este astfel mai mult decât un simptom izolat, căci ea începe cu mult înainte ca noi să simțim fizic semnele ei. Boala este rezultatul unui dezechilibru care s-a acumulat în timp (luni sau ani), iar simptomele sunt adesea semnale tardive, un fel de strigăte de ajutor ale unui organism deja afectat și un semnal că ceva nu funcționează cum trebuie.

Abordarea holistică și integrativă este astfel, din punctul meu de vedere, cheia spre o vindecare deplină, spre o experiență în care mintea, corpul și sufletul nu mai funcționează separat, ci ca un tot unitar, în deplină armonie.

În concluzie, pe scurt:

terapiile integrative abordează pacientul în mod holistic, combinând practicile medicale convenționale cu terapiile neconvenționale
tratamentele alternative sunt folosite în locul tratamentelor convenționale
tratamentele complementare sunt utilizate în paralel cu tratamentele convenționale.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

De ce mușcă și lovesc copiii mici?

Care este motivul pentru care copiii mici manifestă un comportament agresiv? De ce simt nevoia să muște? De ce ciupesc? De ce lovesc sau împing?

Sunt întrebări adresate frecvent de către părinții copiilor care frecventează creșa sau grădinița.

Copiii mici pot avea acest comportament din mai multe motive și voi încerca să detaliez câteva dintre acestea.

Erupția dentară

Unul din primele motive la care ne-am putea gândi în această situație ar fi faptul că acel copil se poate afla în plină erupție dentară. Dacă este așa, mușcătura îi calmează durerea gingivală. Soluția în această situație este să aplicăm un gel calmant pe locul erupției și să oferim copilului acele jucării specifice erupției dentare. La nevoie, la recomandarea medicului, se pot administra medicamente cu efect calmant al durerii.

Nevoia de stimulare orală

Dacă identificăm o nevoie de stimulare orală putem oferi copilului coliere pentru dentiție, alimente sau fructe cu culori și texturi variate, pe care copilul le poate gusta și mesteca, oferindu-i astfel stimularea orală de care are nevoie pentru a explora și a învăța.

Jocurile senzoriale cu gust pot reprezenta o sugestie de activitate potrivită în aceste situații. Putem crea pentru copii o serie de activități precum pictatul cu degetele în iaurt sau în fructe pasate (afinele, de exemplu, care ne oferă și posibilitatea pigmentului) și această activitate poate fi o modalitate distractivă de a implica copilul și de a-i satisface nevoia de stimulare orală.

Imitația

Copiii mici pot imita comportamentele pe care le văd în jurul lor, inclusiv agresivitatea. Dacă un copil observă un comportament agresiv la televizor sau în mediul în care crește, el ar putea să îl reproducă fără însă să înțeleagă consecințele acestui comportament.

Nevoia de atenție

Uneori, copiii recurg la comportamente precum mușcatul, lovitul, ciupitul sau împinsul altor copii pentru a atrage atenția adulților sau pentru a-și exprima nevoia de afecțiune și conexiune. Dacă atunci când a mușcat prima dată copilul a observat că adulții se adună în jurul lui și îi acordă multă importanță, el va putea interpreta atitudinea adulților ca fiind recompensarea unui comportament pozitiv și va recurge la acest tip de comportament în continuare pentru a atrage atenția adulților. În mod paradoxal, în această situație copilul este încurajat de către adulți să facă aceste gesturi mai departe pentru a obține atenție.

Exprimarea unei emoții puternice

Copiii mici, până spre aproximativ 3 ani, nu au un limbaj suficient de dezvoltat pentru a-și putea exprima uneori emoțiile puternice pe care le trăiesc sau anumite nevoi. În această situație, mușcatul, ciupitul sau alte comportamente asemănătoare, pot reprezenta o modalitate prin care copilul reușește să își exprime acea emoție. Această emoție poate fi: furie, frustrare, gelozie și … chiar bucurie. Mușcăturile sau loviturile pot fi o modalitate de a elibera din tensiunea emoțională mare pe care ei o simt. Adesea ei nu pot spune prin cuvinte celuilalt copil “Sunt foarte supărat / supărată pe tine!” sau “Stai prea aproape de mine!” sau “Sunt foarte bucuros / bucuroasă!” și mușcatul sau ciupitul (lovitul, împinsul, zgâriatul etc.) reprezintă pentru ei o formă de a comunica, de a transmite acest mesaj.

Ce putem face pentru a opri acest comportament?

Pentru a gestiona comportamentul agresiv al copiilor mici, este important să le oferiți alternative sănătoase de exprimare a emoțiilor, să le acordați atenție și să le oferiți sprijin în dezvoltarea abilităților de comunicare și gestionare a emoțiilor. De asemenea, este benefic să identificați cauzele acestui comportament și să lucrați împreună cu copilul pentru a găsi soluții constructive.

Observarea contextului

Pentru a corecta acest comportament, în primul rând trebuie să observăm cu atenție contextul în care se întâmplă, să identificăm pattern-urile și să gestionăm situațiile în mod calm și empatic, explicând copilului consecințele comportamentului.

Copilul mușcă întotdeauna la creșă / grădiniță sau doar în parc? Sau mușcă indiferent de locul în care se află?

Mușcă în orice moment al zilei sau doar atunci când e obosit?

Mușcă întotdeauna același copil sau sunt copii diferiți?

Cine se ocupa de copil în acel moment – educatoarea, bunica / bunicul, unul dintre părinți?

Ce s-a întâmplat înainte de a mușca? Poate copiii se certau pentru o jucărie?

Apoi, dacă surprindem momentul de dinainte de a se întâmpla, adică dacă observăm că urmează să muște, putem să îi distragem copilului atenția. Îi puteți oferi copilului o jucărie sau propune o activitate interesantă, de exemplu.

Dacă tocmai a mușcat și nu am putut preveni gestul, trebuie să ne păstrăm calmul, să nu ridicăm tonul și să nu țipăm la copil sau să îl pedepsim ori lovim. Îi vom explica copilului că acest tip de comportament nu este acceptabil, că nu are voie să muște și că mușcătura sa îi provoacă durere celuilalt copil, care plânge din această cauză. Este indicat să punem copilul să își ceară scuze față de celălalt copil și poate să îi ofere o îmbrățișare. Copilul care a fost victimă trebuie consolat și să i se explice faptul că acel copil care l-a mușcat sau lovit nu este rău, ci doar a greșit.

Dacă conflictul a fost generat de o dispută legată de o jucărie, îi vom arăta copilului cum poate să împartă corect jucăriile. Puteți exersa cu el împărțitul jucăriilor atunci când mergeți în parc, de exemplu sau când vine cineva în vizită. Puteți folosi un ceas pentru a stabili timpul în care fiecare copil se joacă cu jucăria, după care aceasta este împrumutată celuilalt. Uneori, copilul poate nu se simte confortabil nu atât din cauza împărțirii jucăriei, ci pentru că celălalt copil este prea aproape de el. În acest caz, îl putem învăța pe copil să exprime deschis acest lucru celuilalt copil.

O abordare preventivă, precum asigurarea mai multor jucării similare în locuri precum creșe sau grădinițe, poate contribui la evitarea conflictelor și a mușcăturilor.

Povești

Puteți să îi citiți copilului povești care au ca personaje copiii care mușcă, lovesc, ciupesc sau împing. În timp ce îi citiți aceste povești, implicați-l pe copil în discuții despre emoții. Puteți întreba cum crede că se simt personajele în diverse situații. Dacă este mai mare, puteți să îl încurajați să ,,citească” singur povestea pe baza ilustrațiilor.

Jocuri de rol

O altă abordare a situației ar putea fi reprezentată de jocurile de rol. Puteți organiza sesiuni de jocuri de rol în care copiii pot învăța să își exprime emoțiile, cerințele și nevoile într-un mod pașnic, non-violent. Aceste activități pot include scenarii comune în care copiii se confruntă cu provocări și să găsească soluții constructive. În timpul acestor jocuri de rol, se pot recrea situații similare, în care cineva interpretează rolul persoanei agresive, iar altcineva pe cel al victimei. Atunci când persoana care care joacă rolul victimei este pe punctul de a fi lovită sau mușcată, aceasta va pune mâna în față și va spune: Stop! Oprește-te! Nu vreau să mă lovești! / Nu vreau să mă muști! / Nu vreau să fiu rănit! / Mă doare!

Prin intermediul unor astfel de scenarii simulate, copiii pot învăța cum să comunice eficient și non-violent. Este, așadar, important să încurajăm copiii să își exprime nevoile și să le oferim instrumente și strategii eficiente pentru a face față situațiilor dificile și pentru a preveni comportamentele agresive.

Exerciții de respirație și relaxare

Putem învăța copiii, chiar de la vârste mici, anumite tehnici simple de respirație și relaxare într-o manieră distractivă și adaptată vârstei lor pentru a-i ajuta să se calmeze în momentele de stres sau frustrare. Aceste exerciții îi pot învăța să își regleze emoțiile și să gestioneze comportamentul agresiv. Practic, ne dorim ca ei să ajungă să își conștientizeze treptat emoțiile și să ia o pauză înainte de a acționa. Evident, aceste tehnici nu vor putea fi aplicate la un copil de 10 luni, dar cu un copil de 3 ani am putea încerca.

Un exercițiu care funcționează la copiii mici este ,,respirația în culori”: copiii pot alege o culoare preferată și să respire în ritmul ei. De exemplu, inspiră în timp ce se gândesc la culoarea albastru și expiră când se gândesc la culoarea roz. Această tehnică poate fi folosită pentru a le oferi copiilor o modalitate distractivă de a-și regla respirația.

Un alt exercițiu potrivit acestor vârste este ,,respirația ca un animal”: jocul presupune în acest caz ca o respirație profundă să fie asociată cu sunetul unui animal. De exemplu, atunci când inspiră, copilul poate să fie un leu care răcnește, iar când expiră, să devină un fluture care zboară ușor.

Pentru copiii puțin mai mari putem folosi un exercițiu de tipul ,,respirația ca un supererou”: Încurajați copiii să-și imagineze că sunt supereroi și că pot controla puterea lor interioară prin intermediul respirației. În momentele de stres sau frustrare, îi puteți îndruma să facă câteva respirații adânci pentru a-și activa superputerile și a-și regăsi echilibrul emoțional.

Terapia prin artă

Puteți folosiți arta ca modalitate terapeutică pentru a-i ajuta pe copii să își exprime emoțiile. Ei pot desena sau picta ceea ce simt în momentele de frustrare sau nevoie, oferindu-le astfel un mijloc creativ de comunicare.

Utilizarea artei ca instrument terapeutic pentru copii poate oferi o modalitate sigură și non-verbală de a-și exprima emoțiile. Prin desene sau picturi, copiii pot transmite sentimente profunde și pot începe un proces de vindecare prin creativitate. Prin artă, copiii pot transpune în culori și forme ceea ce le poate fi dificil de exprimat în cuvinte. Este esențial să le oferim suport și să îi încurajăm să își exprime liber creativitatea într-un mediu sigur, dar trebuie să ținem în acest caz cont și de vârsta copilului.

Pentru copiii mici, între 3 și 5 ani, putem adapta această practică astfel încât să fie una interactivă și distractivă. De exemplu, putem crea un joc în care copiii să aleagă culorile care corespund stării lor emoționale sau să picteze cum arată pentru ei o zi fericită sau o zi tristă. Acest lucru îi va ajuta să învețe să identifice și să exprime emoțiile lor într-un mod pozitiv și creativ.

Un alt joc ce poate fi încercat în asemenea situații este cel al ,,pietrelor cu emoții”: putem alege pietre de diferite forme și mărimi, pe care apoi copilul le pictează cu diferite culori pentru a reprezenta diferite emoții precum fericirea, tristețea, gelozia sau furia. Încurajați apoi copilul să aleagă o piatră care să reprezinte felul în care se simte și să vorbească despre ea.

Terapia prin jocul cu nisip

Jocul ,,tărâmului de nisip” poate oferi copiilor un spațiu special și sigur, unde pot folosi nisipul și diferite obiecte sau figurine pentru a-și construi lumi imaginare, pentru a crea scene sau povestiri în nisip, reflectând astfel stările lor emoționale. Copiii pot explora diferite tipuri de nisip (fin, grosier, colorat) pentru a-și exprima stările emoționale sau pentru a se relaxa.

Modelarea comportamentului

Fiți un model pozitiv pentru copil, arătându-i cum să gestioneze situațiile de conflict sau frustrare fără a recurge la violență sau mușcături. Prin comportamentul dumneavoastră, puteți să îi arătați copilului că există abordări alternative și constructive în fața provocărilor. De exemplu, puteți folosi cuvinte pentru a vă exprima nevoile și sentimentele, puteți arăta cum vă calmați prin respirație profundă sau luați o pauză pentru a vă regăsi liniștea. Prin aceste acțiuni, copilul poate învăța să imite comportamentul dumneavoastră și să își dezvolte abilități de gestionare a emoțiilor într-un mod sănătos și non-violent.

Învațarea empatiei

Ajutați copilul să înțeleagă impactul acțiunilor sale asupra altora și să dezvolte empatie. Puteți discuta despre cum se simt ceilalți când sunt răniți fizic sau emoțional, evident, adaptat vârstei și nivelului de înțelegere al copilului. Este important să subliniați importanța de a fi atent și de a avea grijă de sentimentele celor din jur și să încurajați comportamentele pozitive în acest sens.

Combinația dintre citirea poveștilor, jocurile de rol, activitățile artistice și implicarea în experiențe practice va contribui semnificativ la creșterea lor emoțională și socială. Copiii pot fi implicați astfel, adaptat vârstei, în diverse activități de voluntariat sau de ajutorare a celor din jur, pentru a le oferi o perspectivă practică asupra empatiei. Puteți organiza, de exemplu, împreună cu copiii o campanie de strângere de jucării sau hăinuțe pe care să le doneze la un orfelinat sau un centru de copii defavorizați. Se pot organiza vizite la centre de îngrijire pentru persoane vârstnice sau cu anumite dizabilități, unde copiii pot cânta, citi povești, desena sau pur și simplu socializa cu aceștia.

Mușcatul este, așadar, un comportament obișnuit pentru copiii cu vârste între 10 luni și 3 ani, dar de obicei dispare undeva în jurul vârstei de 3 ani și jumătate. Dacă mușcatul continuă și după această vârstă, sau dacă frecvența cu care apare nu scade, atunci este indicat să apelați la un specialist. Un psiholog sau psihoterapeut vă poate ajuta să identificați cauzele și să găsiți o strategie potrivită pentru a aborda acest comportament cât mai eficient.

dr. Cristina Munteanu

medic specialist pediatru și psihoterapeut

Bydr. Cristina Munteanu

alergii, antimicrobian, antioxidant, cancer, chefir, ciuperca de kefir, colesterol, diabet, hipertensiune, imunitate, intoleranță la lactoză, kefir, lactobacili, Lactobacillus, osteoporoza, probiotice

Kefirul – un aliment minune

10 motive să îl introduci în alimentația zilnică

Kefirul este o băutură fermentată, bogată în probiotice și alți nutrienți benefici organismului, care poate contribui la menținerea unei flore intestinale sănătoase, îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar. Această băutură poate fi integrată în diverse rețete sau consumată ca atare, pentru a te bucura de gustul său unic și de beneficiile sale pentru sănătate.

Istoria kefirului

Originile kefirului nu sunt foarte clare, însă par să meargă mult înapoi în timp, până în perioada antică. Cei care au descoperit kefirul și, practic, primii producători ai acestuia au fost, din câte se știe, populațiile de păstori din nordul Caucazului. Aceștia au produs această minunată băutură punând lapte în burduful din piele de capră în care transportau apa. Datorită căldurii și a agitării continue din timpul mersului, păstorii au observat că laptele din burduf a început să se adune în grămăjoare asemănătoare unei conopide în miniatură. Păstorii au păstrat aceste grămăjoare și, atunci când se golea burduful, adăugau lapte proaspăt peste ele, continuând astfel procesul de fermentație și multiplicându-le.

Locuitorii din regiunea Caucazului au pus astfel bazele unei tradiții sănătoase consumând această băutură și ,,elixirul vieții, cum a fost numit kefirul, a captat atenția cercetătorilor care au încercat să înțeleagă secretul longevității acestor comunități de păstori.

Profilul nutrițional al kefirului

Kefirul este un aliment fermentat cu un profil nutrițional impresionant. El reprezintă o sursă excelentă de proteine, enzime, calciu, magneziu, fosfor, vitamine din grupul B, vitamina D și K, precum și probiotice și drojdii care susțin sănătatea intestinală.

Dintre lactobacilii prezenți în kefir amintim Lactobacillus kefiranofaciens, Lactobacillus paracasei, Lactobacillus plantarum, Lactobacillus acidophilus și Lactobacillus delbructobacillus sub. bulgaricus. Dintre speciile de drojdie predominante în kefir menționăm: Saccharomyces cerevisiae, S. unisporus, Candida kefyr și Kluyveromyces marxianus ssp. marxianus.

Compoziția microflorei din kefir poate fi însă ușor diferită, depinzând și de substratul utilizat în procesul de fermentație, dar și de metoda de menținere a culturii (timpul de fermentare, temperatura, gradul de agitare sau raportul dintre boabele de kefir și laptele folosit ca substrat).

Consumul regulat de kefir poate aduce astfel numeroase beneficii pentru sănătate, precum îmbunătățirea digestiei și întărirea sistemului imunitar, dar nu numai.

Tipuri de kefir

În prezent există mai multe tipuri de kefir disponibile, lactate și non-lactate, în funcție de tipul de substrat utilizat pentru fermentație, precum kefirul de lapte, kefirul de apă sau kefirul de cocos. Mai rar, se folosește ca substrat de fermentație suc de fructe sau legume.

Kefirul non-lactat mai este denumit și orez de mare indian. Speciile bacteriene se hrănesc cu zahăr și produc în schimb acid lactic, alcool și dioxid de carbon, rezultând o băutură fermentată carbonată, de aceea la prepararea kefirului de apă se adaugă zahăr sau miere.

Indiferent însă de tipul de kefir ales, consumul regulat al acestei băuturi poate contribui la îmbunătățirea digestiei și a funcționării optime a întregului organism. Este important să alegem varianta care se potrivește cel mai bine preferințelor noastre și să ne bucurăm de gustul și de beneficiile sale.

Beneficiile kefirului pentru sănătate

1. Îmbunătățește sănătatea aparatului digestiv

Poate cea mai cunoscută proprietate a kefirului este cea de susținere a sistemului digestiv. Bogat în probiotice și drojdie, kefirul este un aliment fermentat care contribuie la menținerea sănătății intestinale și la echilibrarea florei intestinale.

Consumul regulat de kefir poate contribui la modularea microbiotei intestinale, la creșterea toleranței la lactoză și la îmbunătățirea digestiei în general. Acest fapt va duce la o mai bună absorbție a nutrienților, la diminuarea senzației de balonare sau disconfort abdominal și la normalizarea consistenței scaunului.

Kefirul reprezintă astfel o băutură ce poate fi consumată de persoanele cu boli inflamatorii intestinale și chiar de către cei cu intoleranță la lactoză, deoarece el este produsul lactat cu cel mai scăzut conținut de lactoză. Cu toate acestea, persoanele cu forme severe de intoleranță la lactoză sau cele care prezintă disconfort abdominal marcat în urma consumului de kefir, ar trebui să îl evite.

2. Are proprietăți antihipertensive

Kefirul este o alegere excelentă și pentru menținerea sănătății sistemului cardiovascular datorită efectelor sale antihipertensive. Studiile au demonstrat că kefirul inhibă enzima de conversie a angiotensinei, implicată în mecanismul hipertensiunii arteriale, având astfel beneficii semnificative pentru cei cu valori tensionale crescute. De asemenea, pe lângă efectul antihipertensiv, a fost constatat și cel de reducere a hipertrofiei ventriculare.

Consumul regulat de kefir poate contribui astfel la reducerea tensiunii arteriale si la menținerea unei stări optime de sănătate.

3. Scade colesterolul

Kefirul este un aliment minunat care nu doar aduce un plus de savoare dietelor noastre, ci contribuie la menținerea sănătății. Studiile arată că introducerea sa în alimentația zilnică poate avea un impact pozitiv asupra nivelului de colesterol din sânge, contribuind astfel la menținerea unei inimi sănătoase, la reducerea obezității și a altor condiții medicale precum steatoza hepatică.

4. Previne diabetul

Kefirul este considerat nu doar o sursă bogată de nutrienți benefici organismului, ci și un aliat în prevenirea diabetului. Introducerea kefirului în dieta zilnică poate contribui la menținerea unui nivel optim al glucozei în sânge, conform studiilor efectuate.

Este impresionant cum un aliment atât de gustos poate avea un impact atât de benefic asupra sănătății!

5. Previne osteoporoza și riscul de fracturi

Kefirul este un aliment bogat în calciu, vitamina D și proteine, elemente esențiale pentru sănătatea oaselor și articulațiilor.

Consumul regulat de kefir poate contribui la menținerea densității osoase și la prevenirea osteoporozei. Este recomandat astfel să incluzi kefirul în dieta ta pentru a beneficia de menținerea unei structuri osoase sănătoase pe termen lung.

6. Are rol antioxidant

Kefirul este cunoscut și pentru proprietățile sale antioxidante, care ajută la combaterea radicalilor liberi din organism și la menținerea sănătății celulare. Consumul regulat de kefir poate contribui, așadar, la protejarea organismului de afecțiunile asociate stresului oxidativ și poate atenua progresia bolilor neurodegenerative de tipul Alzheimer, Parkinson sau scleroză laterală amiotrofică.

7. Are rol antimicrobian

Probioticele și substanțele antimicrobiene din kefir pot inhiba dezvoltarea unor bacterii și ciuperci nocive, contribuind la prevenirea sau chiar tratarea unor infecții. Activitatea antimicrobiană a kefirului a fost atribuită în principal kefiranului și acidului lactic și ar putea fi explicată prin diferite mecanisme. Unul dintre aceste mecanisme ar putea fi capacitatea microorganismelor din kefir de a adera la epiteliul intestinal unde formează un biofilm, împiedicând astfel aderarea agenților patogeni. Studiile au demonstrat faptul că bacteriile și drojdiiile izolate din kefir prezintă activitate antimicrobiană împotriva bacteriilor enteropatogene și a ciupercilor. Astfel, kefiranul a demonstrat în studiile efectuate un efect antimicrobian pentru: Streptococcus faecalis, Pseudomonas aeruginosa, Salmonella typhi, Bacillus subtilis, Bacillus cereus, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Staphylococcus aureus, Streptococcus graecarum. Alte microorganisme din kefir s-au remarcat prin activitatea antimicrobiană împotriva Clostridium difficile, Pseudomonas aeruginosa, Helicobacter pylori sau Staphylococcus aureus meticilino-rezistent.

8. Susține sistemul imunitar

În ultimii ani, cercetările au subliniat importanța microbiotei intestinale si a conexiunii acesteia cu axa intestin-piele-creier. Această relație complexă influențează nu doar sănătatea digestivă, ci și funcționarea sistemului imunitar.

Kefirul, prin bogata sa compoziție în probiotice, contribuie la echilibrarea microbiotei intestinale și poate crește astfel protecția organismului față de agenții patogeni. Studiile au demonstrat că substanțele active din kefir pot regla nivelul de anticorpi IgA, anticorpi prezenți în mucoasa tubului digestiv și respirator și implicați în menținerea imunității.

Consumând un pahar de kefir pe zi putem reduce astfel riscul de a ne îmbolnăvi!

9. Util în afecțiuni alergice

Dezechilibrele microbiotei intestinale pot afecta în mod negativ sănătatea noastră, putând contribui la apariția unor afecțiuni precum alergiile. Studiile arată că kefirul poate avea beneficii semnificative în contextul afecțiunilor antialergice datorită efectului său antiinflamator și antialergic. De exemplu, într-un studiu efectuat pe astm alergic indus la șoarece, administrarea de kefir a inhibat semnificativ creșterea numărului total de celule inflamatorii și a numărului de eozinofile în lichidul de lavaj bronhoalveolar. Alte studii au investigat modalitatea prin care anumite tulpini de Lactobacillus și specii de drojdii prezente în kefir pot juca un rol benefic în dermatita atopică și au demonstrat o scădere a nivelurilor de IgE, precum și a numărului de eozinofile și mastocite.

Astfel, suplimentarea dietei zilnice cu kefir ar putea fi benefică și ca strategie preventivă a afecțiunilor alergice.

10. Anticancerigen

Diverse cercetări realizate in vitro au demonstrat efectele anticancerigene ale compușilor bioactivi din kefir asupra anumitor tipuri de celule canceroase. De exemplu, kefiranul a fost asociat cu creșterea expresiei genelor apoptotice în celulele tumorale de sân, colon, col uterin și carcinom hepatocelular. Mai mult, un studiu efectuat pe celule tumorale de glioblastom a arătat că supernatantul băuturii de kefir fermentat are efect letal asupra acestora, subliniind potențialul terapeutic al kefirului ca aliment funcțional în tratamentul cancerului.

Cum să faci kefir acasă pas cu pas

Este mai simplu decât credeți și beneficiile sunt pe măsură!

Pentru a face kefir acasă, ai nevoie de lapte (sau substituenți vegetali) și ciupercă de kefir sau starter de kefir și să respecți câteva reguli simple. Starterul de kefir reprezintă acele pliculețe din comerț cu pulbere conținând culturi de bacterii lactice și drojdii, pe care le vom adăuga în lapte pentru a ne produce kefirul.

Pentru a ușura parcurgerea materialului și pentru că ne dorim să folosim metode cât mai naturale, în continuare mă voi referi strict la ciuperca de kefir (dar rămâne posibilitatea pentru cei care nu o dețineți să folosiți acele pliculețe starter). Voi folosi termenul de ciupercă pentru că este mai ușor în exprimare, dar am subșiniat mai sus că de fapt vorbim de un conglomerat de lactobacili și drojdii.

1. Respectarea proporțiilor

Una din primele reguli pentru a obține un kefir de calitate este respectarea proporțiilor folosite. Astfel, se recomandă un raport de 5-10% ciupercă de kefir ceea ce corespunde la o linguriță de ciupercă (sau un buchețel de 1-2 cm) la o cantitate de 200 ml lapte.

2. Vase și ustensile din anumite materiale

Pentru a obține un kefir de calitate se recomandă utilizarea vaselor ceramice sau de sticlă și a lingurițelor de lemn sau ceramice. Se poate folosi și plasticul la nevoie, dar eu prefer să îl evit.

Utilizarea componentelor metalice, chiar și inoxul, pare să ducă la afectarea conglomeratelor de ciuperci de kefir.

3. Ciuperca trebuie îngrijită

Ciuperca de kefir trebuie curățată periodic pentru a avea constant un kefir de calitate. Ciuperca de kefir se spală cu apă (sau cu lapte), având grijă să nu o distrugem. Ar fi indicat să folosim apă microbiologic pură, pentru a nu contamina ciuperca cu alte culturi microbiene. Tot din acest motiv trebuie să fim foarte atenți la regulile de igienă pentru a nu produce impurificarea kefirului cu germeni de fermentare din mediu.

foto: arhiva personală

4. Laptele

Există o întreagă discuție legat de tipul și proveniența laptelui utilizat în prepararea kefirului, unii recomandând laptele pasteurizat, în timp ce alții îl recomandă pe cel crud, nefiert.

Laptele nefiert conține fermenți naturali distincți de cei din kefir, care pot perturba procesul de fermentare specific kefirului. Din acest motiv se recomandă ca laptele utilizat să fie pasteurizat pentru a acționa predominant fermenții din ciuperca de kefir, nu cei din lapte. Cu toate acestea, dacă deții o sursă de încredere de lapte crud, poți prepara cu succes kefirul din acest lapte. Problema este că atunci când folosim lapte crud nu cunoaștem tulpinile bacteriene prezente în acest lapte, tulpini bacteriene ce vor concura cu tulpinile bacteriene de kefir. Fiind o bătălie, contează care bacterii sunt mai puternice și se înmulțesc mai bine, astfel încât dacă ciuperca de kefir este de calitate și conține bacterii puternice nu va fi o problemă în a obține kefir de calitate din lapte crud.

Nu se recomandă însă lapte de tip UHT și nici lapte de la animale care au fost tratate cu antibiotic. Laptele de tip UHT, prin procesarea sa la temperaturi ridicate denaturează proteinele din lapte și va afecta enzimele, iar kefirul nu va fermenta corespunzător.

Legat de proveniență, în funcție de preferințe, putem folosi la prepararea kefirului lapte de vacă, de capră sau de oaie.

În ce privește kefirul din lapte de capră, grăsimile și proteinele conținute de acesta sunt mai ușor de digerat decât cele din laptele de vacă, kefirul din lapte de capră fiind și mai cremos ca și consistență.

5. Procesul de fermentare

Laptele se încălzește la aproximativ 70°C, dar nu este obligatoriu (eu folosesc doar lapte la temperatura camerei) și în el se adaugă ciuperca de kefir în proporțiile menționate mai sus. Se lasă să fermenteze aproximativ 24 de ore, dar acest timp poate fi diferit, cu o variație de 12-36 de ore, în funcție de temperatura mediului ambiant. După ce am obținut băutura, boabele de kefir le vom scoate cu o lingură de lemn și le vom pune într-un vas nou, adăugăm lapte proaspăt și procesul de fermentație va fi reluat. Putem alege și varianta de strecurare, folosind o sită cu găuri de dimensiuni mai mari, important fiind ca această sită să nu fie de metal.

6. Durata de viață a ciupercii de kefir

Aspectul ciupercii de kefir este cel al unei mici conopide, de culoare albă sau crem și de consistență fermă. Uneori, ciuperca moare, și vom recunoaște acest lucru prin faptul că își modifică culoarea spre galben-maroniu, consistența sa devine cleioasă și nu vom mai obține kefirul.

7. Cum păstrăm ciuperca de kefir în timp

Culturile de kefir conțin organisme vii și trebuie îngrijite pentru a le păstra în timp. Bacteriile au nevoie permanentă de zaharuri, astfel încât ca să nu moară trebuie hrănite. Ciupercilor de kefir nu le place căldura excesivă, ele dezvoltându-se optim la temperatura camerei. Temperatura rece le încetinește creșterea, acesta fiind motivul pentru care atunci când avem nevoie să conservăm ciupercile de kefir pentru câteva zile – o săptămână putem plasa amestecul lapte-ciupercă (cu o cantitate puțin mai mare de lapte) la frigider. Dacă însă trebuie să plecăm pentru mai mult de o săptămână, putem congela ciupercile de kefir. Se recomandă ca acest procedeu de congelare al ciupercii de kefir să fie făcut în lapte praf sau lapte simplu. Acest procedeu nu se recomandă a fi repetat foarte des, deoarece procedeele de congelare-decongelare vor diminua durata de viață a ciupercilor de kefir și în final vor grăbi moartea ciupercuțelor. Prin congelare s-a observat că ciuperca de kefir își micșorează puțin dimensiunile, fără a constitui o problemă. Decongelarea se face încet, la temperatura camerei sau în frigider, prin plasarea ciupercii de kefir în lapte pentru 12-24 ore. După acest timp nu vom obține un kefir optim pentru consum: se recomandă spălarea ciupercii și plasarea într-un alt vas, adăugându-se lapte și reîncepând abia acum procedeul normal de fermentare pentru a produce kefirul.

Alternative la lapte în prepararea kefirului

Putem face kefir din lapte fără lapte?

Da, pentru a face kefir acasă, putem folosi băuturi din lapte vegetal în loc de lapte clasic. În acest mod de preparare însă, după trei utilizări consecutive, se recomandă o fermentare a ciupercii de kefir pentru 12 ore în lapte normal și spălarea ciupercilor în lapte înainte de a relua procesul de fermentare cu lapte vegetal.

Se pot folosi băuturi vegetale pe bază de ovăz, orez, soia, migdale, cânepă, fistic, nuci, nucă de cocos, semințe de floarea soarelui sau dovleac etc. Ca și consistență, kefirul obținut din băuturi vegetale este de obicei mai subțire decât cel obținut din lapte, și se separă în zer și caș (necesită doar agitarea înainte de consum), deoarece băuturile vegetale conțin o cantitate mare de apă. Acest fenomen este normal la folosirea băuturilor vegetale pentru fermentație, dar trebuie să nu uităm să adăugăm la prepararea acestui tip de kefir puțin zahăr sau miere. Aceasta deoarece băuturile vegetale au un conținut mai mic de carbohidrați și nu conțin lactoză, care constituie principala sursă de hrană pentru bacteriile din ciuperca de kefir.

Încorporarea kefirului în dieta ta

Există numeroase modalități extrem de creative și gustoase de a încorpora kefirul în dieta ta zilnică și vom explora în continuare câteva dintre acestea.

1. Smoothie cu kefir

Combinați kefirul cu fructe proaspete sau congelate, semințe de chia și miere pentru a crea un smoothie cremos și sănătos.

2. Kefir cu cereale și fructe

Serviți kefirul cu fulgi de cereale, fructe proaspete tăiate, nuci sau alune și puțină scorțișoară pentru un mic dejun hrănitor și delicios.

3. Salată de cartofi cu dressing de kefir

Încercați să înlocuiți maioneza din salata de cartofi cu un dressing preparat din kefir, iaurt, muștar și ierburi aromatice proaspete pentru o variantă mai sănătoasă și gustoasă.

4. Marinată de kefir pentru carne

Folosiți kefirul ca bază pentru o marinată delicioasă pentru carne, adăugând usturoi, lămâie și ierburi aromatice.

5. Pâine de kefir

Încercați să gătiți o pâine pufoasă și sănătoasă folosind kefir în loc de lapte sau iaurt, pentru o aromă și textură unică.

6. Înghețată cu kefir

Transformați kefirul într-o gustare răcoritoare și sănătoasă, adăugând fructe de pădure, miere și nuci măcinate pentru un desert delicios.

7. Supă rece de castraveți cu kefir

Combinați kefirul cu castraveți tăiați mărunt, usturoi și ierburi aromatice proaspete pentru a crea o supă rece revigorantă și plină de vitamine.

Sper că aceste idei v-au inspirat să folosiți kefirul în moduri noi și creative în bucătărie!

Încorporarea kefirului în rutina cosmetică

Kefirul este un ingredient minunat pe care îl putem introduce și în rutina pentru îngrijirea pielii, datorită proprietăților sale vitaminizante, hidratante și calmante. El poate fi astfel folosit în măști faciale sau creme pentru un ten luminos și sănătos. Este o modalitate naturală de a-ți răsfăța pielea în fiecare zi!

Mască hidratantă cu kefir pentru ten normal sau uscat

Se amestecă 2 linguri de kefir cu un gălbenuș de ou sau câteva picături de ulei de cătină și 1 linguriță de pulbere spirulină și se aplică pe față masând ușor, după care se clătește cu apă călduță.

Mască de kefir cu argilă pentru îngrijirea tenului gras

Se amestecă bine 2 linguri de kefir cu 2 linguri de pulbere de argilă și compoziția astfel obținută se aplică pe față, masând ușor. Se lasă să acționeze 10-15 minute, după care se spală fața cu apă călduță și se aplică o cremă hidratantă.

În concluzie, kefirul reprezintă un aliment prețios pentru susținerea sănătății organismului nostru și ar trebui integrat în dieta noastră zilnică și chiar și în rutina cosmetică!

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie orientativă:

1. Azizi NF, Kumar MR, Yeap SK, Abdullah JO, Khalid M, Omar AR, Osman MA, Mortadza SAS, Alitheen NB. Kefir and Its Biological Activities. Foods. 2021 May 27;10(6):1210. doi: 10.3390/foods10061210. PMID: 34071977; PMCID: PMC8226494.

2. Brasil GA, Silva-Cutini MA, Moraes FSA, Pereira TMC, Vasquez EC, Lenz D, Bissoli NS, Endringer DC, de Lima EM, Biancardi VC, Maia JF, de Andrade TU. The benefits of soluble non-bacterial fraction of kefir on blood pressure and cardiac hypertrophy in hypertensive rats are mediated by an increase in baroreflex sensitivity and decrease in angiotensin-converting enzyme activity. Nutrition. 2018 Jul-Aug;51-52:66-72. doi: 10.1016/j.nut.2017.12.007. Epub 2018 Feb 7. PMID: 29605766.

3. Chang GR, Lin WY, Fan HC, Tu MY, Liu YH, Yen CC, Cidem A, Chen W, Chen CM. Kefir peptides ameliorate osteoporosis in AKR1A1 knockout mice with vitamin C deficiency by promoting osteoblastogenesis and inhibiting osteoclastogenesis. Biomed Pharmacother. 2022 Dec;156:113859. doi: 10.1016/j.biopha.2022.113859. Epub 2022 Oct 14. PMID: 36252352.

4. Curciarello R, Canziani KE, Salto I, Barbiera Romero E, Rocca A, Doldan I, Peton E, Brayer S, Sambuelli AM, Goncalves S, Tirado P, Correa GJ, Yantorno M, Garbi L, Docena GH, Serradell MLÁ, Muglia CI. Probiotic Lactobacilli Isolated from Kefir Promote Down-Regulation of Inflammatory Lamina Propria T Cells from Patients with Active IBD. Front Pharmacol. 2021 Apr 15;12:658026. doi: 10.3389/fphar.2021.658026. PMID: 33935778; PMCID: PMC8082687.

5. Fathi Y, Ghodrati N, Zibaeenezhad MJ, Faghih S. Kefir drink causes a significant yet similar improvement in serum lipid profile, compared with low-fat milk, in a dairy-rich diet in overweight or obese premenopausal women: A randomized controlled trial. J Clin Lipidol. 2017 Jan-Feb;11(1):136-146. doi: 10.1016/j.jacl.2016.10.016. Epub 2016 Nov 9. PMID: 28391880.

6. González-Orozco BD, García-Cano I, Jiménez-Flores R, Alvárez VB. Invited review: Milk kefir microbiota-Direct and indirect antimicrobial effects. J Dairy Sci. 2022 May;105(5):3703-3715. doi: 10.3168/jds.2021-21382. Epub 2022 Feb 25. PMID: 35221067.

7. Hatmal MM, Nuirat A, Zihlif MA, Taha MO. Exploring the influence of culture conditions on kefir’s anticancer properties. J Dairy Sci. 2018 May;101(5):3771-3777. doi: 10.3168/jds.2017-13539. Epub 2018 Mar 1. PMID: 29501341.

8. Kim JH, Kim K, Kanjanasuntree R, Kim W. Kazachstania turicensis CAU Y1706 ameliorates atopic dermatitis by regulation of the gut-skin axis. J Dairy Sci. 2019 Apr;102(4):2854-2862. doi: 10.3168/jds.2018-15849. Epub 2019 Feb 7. PMID: 30738679.

9. Nurliyani, Harmayani E, Sunarti. Antidiabetic Potential of Kefir Combination from Goat Milk and Soy Milk in Rats Induced with Streptozotocin-Nicotinamide. Korean J Food Sci Anim Resour. 2015;35(6):847-58. doi: 10.5851/kosfa.2015.35.6.847. Epub 2015 Dec 31. PMID: 26877646; PMCID: PMC4726966.

10. Rodrigues KL, Carvalho JC, Schneedorf JM. Anti-inflammatory properties of kefir and its polysaccharide extract. Inflammopharmacology. 2005;13(5-6):485-92. doi: 10.1163/156856005774649395. PMID: 16280101.

11. Teruya K, Yamashita M, Tominaga R, Nagira T, Shim SY, Katakura Y, Tokumaru S, Tokumaru K, Barnes D, Shirahata S. Fermented milk, Kefram-Kefir enhances glucose uptake into insulin-responsive muscle cells. Cytotechnology. 2002 Nov;40(1-3):107-16. doi: 10.1023/A:1023926407877. PMID: 19003111; PMCID: PMC3449522.

12. Tu MY, Han KY, Chang GR, Lai GD, Chang KY, Chen CF, Lai JC, Lai CY, Chen HL, Chen CM. Kefir Peptides Prevent Estrogen Deficiency-Induced Bone Loss and Modulate the Structure of the Gut Microbiota in Ovariectomized Mice. Nutrients. 2020 Nov 9;12(11):3432. doi: 10.3390/nu12113432. PMID: 33182364; PMCID: PMC7695289.

13. Vieira CP, Rosario AILS, Lelis CA, Rekowsky BSS, Carvalho APA, Rosário DKA, Elias TA, Costa MP, Foguel D, Conte-Junior CA. Bioactive Compounds from Kefir and Their Potential Benefits on Health: A Systematic Review and Meta-Analysis. Oxid Med Cell Longev. 2021 Oct 27;2021:9081738. doi: 10.1155/2021/9081738. PMID: 34745425; PMCID: PMC8566050.

Bydr. Cristina Munteanu

bicarbonat de sodiu, chlorella, coriandru, detoxifiere, fitoterapie, lămâie, pesticide, plante medicinale, spirulina, turmeric

STOP pesticidelor!

În ultima vreme, tot mai des apar știri îngrijorătoare despre alimente contaminate cu pesticide. Aceste substanțe chimice sunt folosite pentru a proteja culturile agricole de dăunători, dar pot avea efecte negative asupra sănătății noastre. Este important să fim conștienți de riscurile asociate consumului de alimente tratate cu pesticide și să încercăm să alegem produse cât mai naturale și sigure pentru noi și familia noastră.

Din categoria pesticidelor fac parte insecticidele, fungicidele și alte substanțe care pot influența calitatea și siguranța alimentelor. Utilizarea excesivă a pesticidelor poate duce la contaminarea solului, apei și aerului, afectând biodiversitatea și provocând numeroase probleme de sănătate.

Este important să se găsească un echilibru între protejarea culturilor și reducerea impactului negativ al pesticidelor pe termen lung asupra noastră și a mediului. La nivel de agricultură practicată în gospodăriile mici este mai ușor de gestionat această problemă prin utilizare diverselor soluții mai naturale de protejare a plantelor, însă la nivel macro, unde se mizează pe obținerea unor producții de amploare și a unor produse aspectuoase din punct de vedere estetic, este mai greu.

Potrivit studiilor și statisticilor, fructele și legumele cu cantitățile cele mai mari de pesticide ar fi: merele, căpșunile, strugurii, pepenii verzi, caisele, perele, spanacul, salata, nectarinele, fasolea verde, cireșele etc. La polul opus, fructele și legumele cu cele mai scăzute niveluri de pesticide sunt: mazărea, conopida, avocado, porumbul dulce, ananasul, kiwi.

Ce putem face noi pentru a ne proteja?

Pentru a ne proteja, putem opta pentru produse a căror sursă de proveniență o cunoaștem și pentru produse certificate bio. Sau…dacă avem posibilitatea…ne putem cultiva singuri fructele și legumele.

În plus, există câteva trucuri la care putem apela în bucătărie pentru a reduce din contaminarea cu pesticide.

Unul dintre acestea este spălarea fructelor și legumelor sub jet de apă, fiind prima modalitate de a elimina pesticidele. Această simplă acțiune poate îndepărta până la 80% din reziduurile de pesticide ce se regăsesc pe coaja fructelor și legumelor.

O altă soluție pentru a elimina reziduurile de pesticide ar fi să lăsăm fructele și legumele în apă cu bicarbonat de sodiu sau apă cu suc de lămâie sau oțet pentru 15-30 minute înainte de a le folosi. Proporțiile ar fi o treime suc de lămâie sau oțet și 2 treimi apă sau 1 lingură bicarbonat de sodiu la 1 litru apă. Am întâlnit și varianta de a combina ulei esențial de lămâie cu apă. Această soluție contribuie la îndepărtarea pesticidelor într-un procent de până la 98%.

Aceste trucuri nu sunt doar mituri sau leacuri băbești, există studii care au urmărit modificarea nivelului de pesticide prin punerea în contact cu diverse soluții. Un astfel de studiu a fost publicat în ,,Journal of Agricultural and Food Chemistry”, potrivit căruia folosirea bicarbonatului de sodiu este de fapt cea mai bună metodă de a scăpa de pesticidele aflate pe coaja fructelor și legumelor pe care le consumăm. În acest studiu merele care au fost puse într-o soluție de 1% bicarbonat de sodiu și apă pentru 8 minute, au avut după aceea în mod semnificativ mai puține pesticide pe suprafața lor, comparativ cu merele care au fost lăsate în apă simplă sau în apă cu înălbitor. După 12-15 minute de stat în apa cu bicarbonat, aproape toate urmele de pesticide au dispărut de pe fructe.

Un lucru la care trebuie să fim atenți este acela că păstrarea fructelor și legumelor în apa cu bicarbonat poate duce la modificări în conținutul în minerale al acestora, în special în ceea ce privește potasiul. Pacienților care suferă de boli de rinichi și au hiperpotasemie, de exemplu, li se recomandă să țină înainte de consum fructele și legumele (preferabil decojite și tăiate) jumătate de oră în apă sau apă cu bicarbonat.

De asemenea, există fructe care nu pot fi păstrate în apă atât de mult timp, precum căpșunile sau zmeura, în acest caz fiind recomandată doar trecerea sub jet de apă de mai multe ori sau spălarea cu apă în combinație cu bicarbonat de sodiu sau suc de lămâie.

Pentru cantitățile de pesticide rămase în fructe și legume, care vor ajunge prin consum în organismul nostru și ne vor putea afecta pe termen lung sănătatea, este bine să știm că putem apela la o serie de metode naturale de detoxifiere,

Pentru a ne proteja organismul împotriva efectelor nocive ale pesticidelor din fructe și legume, putem integra în dieta noastră zilnică alimente care au proprietăți detoxifiante: ceai de coriandru, fructe bogate în pectină, turmeric sau alge precum chlorella și spirulina. Aceste alimente au capacitatea de a ajuta organismul să elimine metalele grele și alte toxine, inclusiv pesticide, contribuind astfel la menținerea unei stări de sănătate optime.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Chung RT. Detoxification effects of phytonutrients against environmental toxicants and sharing of clinical experience on practical applications. Environ Sci Pollut Res Int. 2017 Apr;24(10):8946-8956. doi: 10.1007/s11356-015-5263-3. Epub 2015 Aug 28. PMID: 26310706.

2. Tianxi Yang, Jeffery Doherty, Bin Zhao, Amanda J. Kinchla, John M. Clark and Lili He. Effectiveness of Commercial and Homemade Washing Agents in Removing Pesticide Residues on and in Apples. Journal of Agricultural and Food Chemistry 2017 65 (44), 9744-9752. DOI: 10.1021/acs.jafc.7b03118

Bydr. Cristina Munteanu

Orjelet vs Șalazion

Deși se aseamănă destul de mult, cele două afecțiuni au cauze, evoluții și tratamente destul de diferite.

Orjeletul

Orjeletul, cunoscut popular și sub numele de ulcior sau medical de furuncul palpebral, este o inflamație dureroasă și neplăcută ce se manifestă la nivelul pleoapelor. Această afecțiune poate crea disconfort semnificativ, afectând atât aspectul fizic, cât și calitatea vieții.

Orjeletul este cauzat de regulă de o infecție bacteriană, cel mai adesea implicând Stafilococul auriu. Este mai frecvent întâlnit la copii și aceasta din mai multe motive, unul fiind sistemul imunitar în formare și celălalt, atingerea frecventă a ochilor fără a spăla mâinile înainte. Microbul prezent la suprafața pielii pătrunde în interiorul foliculului de păr de la baza genelor, la nivelul glandelor sebacee sau al celor sudoripare de la nivelul pleoapei, procesul infecțios debutând cu înroșirea și umflarea zonei afectate și fiind urmat de o durere acută și/sau o senzație de arsură la nivelul pleoapei. În următoarele 2-3 zile, se poate forma o colecție purulentă care, în funcție de localizarea glandei afectate, poate duce la formarea unui orjelet extern (când se exteriorizează spre piele, la baza genelor) sau a unui orjelet intern (când inflamația se dezvoltă spre partea interioară a pleoapei). Această colecție purulentă este adesea vizibilă sub forma unui punct alb-gălbui, ceea ce indică acumularea de puroi.

Persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cele care suferă de dermatită seboreică, diabet zaharat sau care au un nivel crescut de lipide totale în sânge par să aibă un risc crescut de a dezvolta această patologie.

De asemenea, folosirea în comun a produselor cosmetice, cum ar fi rimelul sau creioanele de ochi, poate transfera bacteriile de la o persoană la alta. În plus, o igienă necorespunzătoare a lentilelor de contact în cazul persoanelor care folosesc aceste dispozitive medicale poate duce la acumularea de microorganisme pe suprafața oculară, favorizând dezvoltarea orjeletului. Înotul în piscine care nu sunt dezinfectate corespunzător este o altă sursă potențială de infecție, deoarece apa poate conține o varietate de agenți patogeni, care pot contamina ușor zona sensibilă a ochilor.

Tratamentul orjeletului presupune o abordare atentă pentru a preveni răspândirea infecției și a grăbi vindecarea. Igiena este esențială. Folosirea compreselor sterile îmbibate în ser fiziologic sau a șervețelelor special concepute pentru igiena oculară este primul pas, care ajută la curățarea zonei afectate și la eliminarea secrețiilor dacă este cazul. Mai departe, aplicarea alternativă de comprese reci și calde este recomandată pentru a ajuta la reducerea inflamației și a disconfortului (compresele reci) și la fluidizarea și drenarea secrețiilor (cele calde). În cazuri mai severe sau când simpla igienă nu este suficientă, poate fi necesară administrarea de antibiotice. Acestea trebuie prescrise de medic și utilizate conform indicațiilor pentru a combate eficient infecția. Este important să se evite “stoarcerea” orjeletului, deoarece acest gest poate duce la răspândirea bacteriilor în zonele învecinate și chiar în alte părți ale corpului. Manipularea orjeletului poate agrava infecția și poate întârzia procesul de vindecare. Pentru a menține un mediu curat și a reduce riscul de reinfectare, este recomandat să se schimbe zilnic fețele de pernă și prosoapele utilizate. Această precauție suplimentară ajută la eliminarea bacteriilor care ar putea să persiste pe textile și să reinfecteze zona oculară. În concluzie, tratamentul orjeletului implică o combinație de igienă riguroasă, aplicarea de comorese reci/calde și, dacă este cazul, terapie antibiotică și antiinflamatoare. În rare cazuri, este necesară intervenția chirurgicală pentru drenarea orjeletului. Respectarea acestor pași și a recomandărilor medicului poate asigura o vindecare rapidă și sigură, fără complicații suplimentare sau recidivă.

imagini din cazuistica personală

Șalazionul (scris și Chalazion)

Șalazionul, numit și chist meibomian sau lipogranulom, reprezintă o inflamație ce apare ca urmare a obstrucției glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor, glande numite Meibomius.

Aceste glande, în număr de aproximativ 50 pe pleoapa superioară și 20-25 pe pleoapa inferioară, sunt responsabile pentru secreția unei substanțe uleioase ce contribuie la lubrifierea ochiului. Atunci când aceste glande acumulează o cantitate mai mare de secreție seboreică, secreția respectivă se blochează în canalul de excreţie și apare șalazionul, care, în funcţie de evoluţie, poate avea diverse forme şi dimensiuni. La palpare, șalazionul se simte ca o formațiune dură, asemănătoare unui bob de orez.

Deși șalazionul poate fi confundat adesea cu orjeletul, cele două condiții sunt diferite și am subliniat mai sus faptul că orjeletul este cauzat de o infecție bacteriană.

Șalazionul, este mai puțin dureros la atingere decât orjeletul, uneori chiar spre deloc, dar cu toate acestea poate produce un disconfort local. De asemenea, șalazionul evoluează spre o inflamație cronică, crescând progresiv în dimensiuni, persistând de obicei perioade mai lungi de timp și având frecvent recidive. Dacă șalazionul este de mici dimensiuni, frecvent poate dispărea spontan, fără a necesita tratament. Un șalazion de dimensiuni mai mari poate exercita presiune pe globul ocular şi poate determina vedere înceţoşată.

Ca și în cazul orjeletului, anumite condiții medicale precum dermatita seboreică, blefarita sau rozaceea și conjunctivitele recidivante pot favoriza apariția șalazionului. Un aspect ce pare a fi incriminat în apariția șalazioanelor pare a fi carența vitaminei A la persoanele respective. În afara condițiilor medicale, nerespectarea normelor de igienă, utilizarea cosmeticelor în comun cu alte persoane, aplicarea genelor false pot și ele favoriza șalazioanele.

Tratamentul obișnuit în cazul șalazionului include aplicarea de comprese calde, masajul pleoapei afectate și, în situații mai grave, intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea chistului. Compresele calde au rolul de a fluidifica sebumul din interiorul glandei blocate și astfel să permită drenarea în mod natural. Pentru a fi eficiente, compresele trebuie aplicate de mai multe ori pe zi și asociate cu masajul ușor al pleoapei.

De asemenea, se recomandă a nu folosi produse cosmetice pe pleoapa afectată până la vindecarea completă.

Tratamente alternative

Există și soluții alternative, tradiționale, de tratament ale acestor afecțiuni, nu mai puțin eficiente.

Compreselor calde le sunt recunoscute deja beneficiile terapeutice în aceste situații, iar atunci când acestea sunt îmbibate în soluții naturale, efectele pot fi și mai pronunțate. Trebuie subliniat că recomandările sunt individualizate și trebuie făcute de persoane specializate.

Putem aplica comprese cu ceai de mușețel?

În ultima vreme s-a creat o reticență în ceea ce privește utilizarea mușețelului în afecțiunile oculare, dar, da, el poate fi folosit în compresele pentru toaletarea ochiului. În comprese, nu turnat în ochi. De altfel, extractul de mușețel intră în compoziția a numeroase picături oftalmice sau șervețele pentru toaleta oculară. Trebuie avut însă grijă ca el să fie din surse sigure, preparat termic (infuzie) și întotdeauna ceaiul să fie proaspăt: nu se folosește ceaiul reîncălzit sau de pe o zi pe alta deoarece există riscul contaminării bacteriene (acest fapt e valabil pentru toate plantele).

Astfel, compresele calde aplicate pot fi cu ser fiziologic sau cu ceaiuri care cresc imunitatea locală sau au efect antiinflamator, precum salvie, echinaceea, gălbenele, albăstrele, silur, levănțică, mușețel, crăițe. Pe acest principiu se bazează în practica modernă și șervețelele cosmetice pentru toaleta oculară în aceste situații, care conțin, pe lângă acid hialuronic, extracte de echinaceea, gălbenele, aloe, mușețel etc. și având avantajul că sunt sterile. Uneori însă nu le avem la îndemână și apelarea la tratamentele tradiționale poate fi o soluție la fel de eficientă.

În completarea terapiei locale, se pot integra în tratament și preparate naturiste sau homeopate de uz intern. Acestea sunt personalizate în funcție de nevoile și specificul fiecărui pacient, în concordanță cu istoricul medical și starea de sănătate curentă a persoanei.

În concluzie, spălarea mâinilor în mod frecvent, demachierea și curățarea atentă a pleoapelor sunt pași simpli, dar eficienți în combaterea afecțiunilor oculare. În plus, este recomandat să ne schimbăm periuța de rimel la fiecare trei luni, să nu folosim produse cosmetice expirate și să evităm partajarea cu alte persoane a oricăror produse pentru ochi (și a niciunui produs cosmetic de fapt). Dacă purtăm lentile de contact, este important să respectăm instrucțiunile de îngrijire și să le înlocuim conform recomandărilor specialiștilor. În cazul apariției unor inflamații sau secreții la nivelul ochilor este important să ne adresăm cât mai repede medicului oftalmolog pentru tratament specializat și individualizat.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

anxietate, autoacceptare, depresie, dietă, echilibru hormonal, exerciții fizice, gânduri negative, gânduri pozitive, meditație, odihnă, psihoterapie, relații sănătoase, relații toxice, reziliență, rugăciune, sănătate mintală, stima de sine, stimă de sine scăzută

Călătoria către o stimă de sine mai bună: strategii și exerciții

Stima de sine este un concept psihologic care a apărut la începutul secolului XX, fiind strâns legată de lucrările și teoriile unor psihologi renumiţi precum William James și Charles Cooley. Stima de sine este astfel termenul utilizat pentru a descrie sentimentele unei persoane despre sine însăși și despre propria valoare. Ea reprezintă un aspect fundamental al sănătății noastre mintale și poate influența numeroase domenii ale vieții, de la bunăstarea generală la relațiile personale și profesionale.

Cel mai adesea auzim vorbindu-se despre o stimă de sine scăzută. Dar pentru a vorbi de o stimă de sine scăzută trebuie să știm care este nivelul normal al stimei de sine. Deci, ce înseamnă o stimă de sine normală, sănătoasă?

Pentru a răspunde, trebuie să subliniem că stima de sine este sentimentul valorii personale, respectul pe care ni-l acordăm fiecare în parte. Pe de o parte, aceasta se poate manifesta printr-o încredere sănătoasă în propriile abilități și o acceptare realistă a limitelor personale. Pe de altă parte, nivelul normal al stimei de sine nu înseamnă a te considera superior altora sau fără cusur. Este un echilibru care se reflectă în capacitatea noastră de a face față eșecurilor și criticilor fără a lăsa ca acestea să ne afecteze simțul propriei valori, fără a fi paralizați de frica eșecului sau de judecata celorlalți. Un nivel normal al stimei de sine presupune capacitatea de a ne recunoaște realizările personale și calitățile, dar și conștientizarea și acceptarea minusurilor pe care le avem, fără a ne face o auto-judecată aspră. Un nivel normal al stimei de sine promovează reziliența (capacitatea de adaptare) și flexibilitatea, permițându-ne astfel să ne adaptăm la schimbări cu o atitudine pozitivă.

În concluzie, stima de sine normală este acea stare de echilibru care îți permite să te simți confortabil în pielea ta, fără te subestima și fără a te supraevalua. De obicei pentru stima de sine adecvată, aflată în limite normale, se folosește termenul de stimă de sine crescută sau înaltă.

După ce am clarificat ce este stima de sine normală, cumva se subînțelege ce înseamnă stima de sine scăzută. Dar de ce acordăm acestui subiect atât de multă atenție?

Acordăm atenție acestui subiect deoarece nivelurile reduse de încredere în sine pot influența negativ calitatea vieții persoanei respective, relațiile sociale, succesul profesional și sănătatea mintală. Conștientizarea și abordarea stimei de sine scăzute este importantă pentru dezvoltarea personală și pentru a trăi o viață împlinită. Prin înțelegerea factorilor care contribuie la stima de sine scăzută, putem identifica metode de intervenție și sprijin pentru persoanele afectate.

Fără o stimă de sine adecvată, oamenii pot deveni vulnerabili la diverse forme de presiune, se pot simți triști sau nefolositori. În acest context ei pot să facă alegeri nepotrivite, să dezvolte comportamente autodistructive, să intre în relații toxice sau să nu reușească să-și atingă întregul potențial.

Dacă un nivel sănătos al stimei de sine ne permite să ne confruntăm cu provocările vieții cu încredere și reziliență, o stimă de sine scăzută poate duce la probleme precum anxietatea și depresia.

Factori cheie pentru o stimă de sine adecvată

Stima de sine este puternic modelată de experiențele timpurii pe care le avem în copilărie. Modul în care părinții sau îngrijitorii răspund nevoilor copiilor contribuie semnificativ la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor și dezvoltarea unei stime de sine normale este important modul în care copiii sunt încurajați și validați, fără a fi supra-protejați, dar nici expuși unor așteptări nerealiste.

Un alt factor cheie în dezvoltarea și menținerea stimei de sine este auto-acceptarea. Învățarea de a ne recunoaște și a ne accepta propriile calități și imperfecțiuni poate duce la o mai mare compasiune față de sine și la o rezistență îmbunătățită în fața criticilor sau eșecurilor. Prin auto-acceptare, ne oferim șansa de a ne împăca cu trecutul, de a ne îmbrățișa prezentul și de a privi cu încredere spre viitor. Auto-acceptarea este un proces dinamic, continuu, care necesită practică și răbdare, dar care ne ajută să ne valorizăm unicitatea și să ne gestionăm așteptările, ceea ce ne conduce către o stare de bine și echilibru interior. Procesul de auto-acceptare poate fi unul extrem de provocator, deoarece adesea ne confruntăm nu doar cu o critică interioară mai aspră în cazul unei stime de sine scăzute, ci și cu standarde sociale nerealiste. Succesul în zilele noastre este strâns legat de prezența în social media, unde numărul de like-uri, comentarii și urmăritori poate deveni un aparat de măsurat valoarea de sine.

Este important însă să ne dăm seama că de cele mai multe ori realitatea prezentată în media este intens cosmetizată, prezentând doar crâmpeie nerealiste și exagerat perfecte, departe însă de realitatea zilnică a tuturor, transformând viața noastră într-o adevărată cursă după aprobarea unor persoane pe care de multe ori nici nu le cunoaștem personal. În ciuda like-urilor și aplauzelor virtuale, adevărata auto-acceptare vine din interior și nu este condiționată de standarde externe sau de aprobarea celorlalți. Învățând să ne acceptăm așa cum suntem, vom găsi libertatea de a trăi autentic și de a ne bucura de viață în toată complexitatea și frumusețea ei.

10 pași pentru a ne îmbunătăți stima de sine

Îmbunătățirea stimei de sine este un proces, o călătorie interioară, care se va desfășura cu pași mici. Acești pași trebuie să fie însă unii fermi, hotărâți. Călătoria aceasta nu este una tip sprint, ci mai degrabă un maraton, care necesită antrenamente zilnice, răbdare și perseverență. Obiectivele stabilite trebuie să fie unele realiste, tangibile, pentru a le putea parcurge și a ne motiva să mergem mai departe. Astfel, fiecare mic pas făcut ne va crește încrederea în sine.

1. Conștientizarea

Un prim pas esențial este conștientizarea.În cadrul acestui exercițiu de conștientizare începeți prin a observa gândurile negative pe care le aveți despre propria persoană și momentele când acestea apar. Este posibil să descoperiți faptul că aceste gânduri sunt bazate pe frici nerealiste sau pe experiențe negative din trecut: un eșec, o critică a unui părinte etc. Analizați-le atent, pe rând și întrebați-vă: Este acest gând o realitate absolută? Sau este doar percepția mea subiectivă? Acest fenomen se numește pattern de gândire și, prin exercițiu, poate fi modificat.

2. Înlocuirea gândurilor negative

După ce ați identificat anumite gânduri negative, încercați să le înlocuiți cu unele pozitive. Înlocuirea gândurilor negative cu afirmații pozitive transformă treptat percepția despre sine și consolidează încrederea. De exemplu, în loc să vă spuneți ,,Nu sunt bun la nimic”, puteți înlocui acest gând cu ,,Am abilități/sunt creativ în domeniul cutare” (alegeți un domeniu în care aveți reușite și cu siguranță este ceva în care chiar vă descurcați bine, fie sunteți creativ în bucătărie, fie aveți un talent literar etc.). Sau un alt exemplu: în loc de ,,Dau greș tot timpul”, puteți alege să vă spuneți ,,Învăț din fiecare experiență”.

Acest exercițiu de înlocuire a gândurilor negative cu cele pozitive nu este doar o practică de moment, ci reprezintă o schimbare de perspectivă importantă, menită a vă ajuta să construiți o imagine de sine realistă și sănătoasă care să vă conducă spre creșterea personală. Pe măsură ce perseverați, veți observa că atitudinea față de provocări se schimbă și reziliența (capacitatea de adaptare) se construiește. Aceste schimbări mici, dar semnificative, vă vor ajuta să vă vedeți într-o lumină mai echilibrată și optimistă și vor consolida fundamentul pentru o creștere personală durabilă.

3. Recunoașterea realizărilor noastre

Recunoașterea realizărilor noastre este un alt pas esențial. Este important să ne amintim succesul și progresul, oricât de mic ar părea. Fiecare realizare, fie că este legată de carieră, relații sau dezvoltare personală, trebuie să fie consemnată și apreciată. În acest fel, încurajăm o mentalitate pozitivă și construim un fundament solid pentru succesul de mâine.

4. Sărbătorirea realizărilor noastre

Sărbătorirea realizărilor noastre, indiferent cât de mici, ne motivează să continuăm pe drumul dezvoltării personale, ne ajută să construim o imagine pozitivă despre noi înșine și să consolidăm credința că suntem capabili. Putem astfel să ne oferim un moment pentru a savura succesul, fapt demonstrat a avea un impact semnificativ asupra stimei de sine.

5. Relații sănătoase

Relațiile sănătoase sunt fundamentale pentru o stimă de sine solidă. Acestea sunt o sursă de suport emoțional, încurajare și înțelegere reciprocă, care ne valorizează și ne susțin creșterea personală. Pe de altă parte, relațiile toxice pot avea un impact negativ asupra noastră, subminându-ne încrederea în sine și lăsându-ne epuizați emoțional. Este important astfel să recunoaștem semnele unei relații toxice, care cel mai frecvent includ: lipsa respectului, comunicarea negativă constantă și manipularea emoțională. Renunțarea la legături toxice poate fi dificilă, dar este un pas necesar pentru a proteja și a cultiva propria noastră bunăstare emoțională și mintală. În final, alegerea de a ne înconjura cu persoane care ne împărtășesc valorile și ne susțin în evoluția personală este un act de autorespect și o investiție în propria noastră fericire.

6. Meditația sau rugăciunea

Meditația sau rugăciuneasunt practici carecontribuie la obținerea și păstrarea echilibrului interior și a liniștii sufletești. În funcție de credințele sau convingerile noastre, putem alege o tehnică potrivită, care să ne confere momente de introspecție prin care să ne reconectăm cu sinele nostru, să ne clarificăm gândurile și să ne întărim rezistența emoțională în fața provocărilor cotidiene. Practicate cu regularitate, meditația și rugăciunea sunt resurse de putere interioară și stabilitate. Fiecare persoană este unică și astfel răspunde la stresul și agitația lumii moderne în mod diferit. De aceea este esențial să găsim fiecare acea practică personală care rezonează cu ființa noastră. Această practică poate fi pentru unii o rugăciune, în timp ce pentru alții poate fi o plimbare contemplativă în natură. Oricare ar fi metoda de relaxare aleasă, aceasta ne va oferi o oază de calm în tumultul vieții cotidiene și ne va întări capacitatea de a ne păstra echilibrul interior.

7. Exerciții fizice

Exercițiile fizice nu sunt doar un mod eficient de a ne menține sănătatea fizică, ci și un instrument puternic pentru îmbunătățirea stimei de sine. Prin dedicarea timpului pentru activitatea fizică, ne antrenăm mintea să recunoască și să valorifice fiecare mic progres, fie că este vorba de alergarea a câțiva metri în plus sau de ridicarea unei greutăți mai mari. Aceste realizări, chiar și cele aparent nesemnificative, contribuie la construirea unei imagini de sine pozitive și la creșterea încrederii în propriile forțe. Acest sentiment de autoeficiență se întărește cu fiecare nouă provocare depășită, cu fiecare nouă limită personală atinsă. În plus, endorfinele eliberate în timpul exercițiilor fizice pot îmbunătăți starea de spirit generală, ceea ce, la rândul său, poate influența pozitiv percepția de sine.

8. Dietă

O alimentație sănătoasă și echilibrată poate avea și ea efecte benefice asupra stimei de sine. Pe lângă faptul că ne ajută să ne simțim mai bine în pielea noastră prin îmbunătățirea aspectului fizic, alimentația corectă influențează și nivelurile de energie și starea generală de bine. Pe lângă beneficiile vizibile pentru sănătatea fizică, o dietă echilibrată poate contribui semnificativ la menținerea sănătății mintale, menționând aici nutrienții esențiali, precum acizii grași omega, magneziul și vitaminele din complexul B, recunoscute pentru rolul lor în funcționarea normală a sistemului nervos și astfel în stabilitatea emoțională.

9. Odihnă, somn

Odihna și somnul suficient sunt vitale pentru menținerea clarității mentale și a unei dispoziții pozitive. Insuficiența odihnei poate avea consecințe nefavorabile asupra auto-percepției și ne poate afecta capacitatea de a face față stresului. Asigurându-ne că avem un somn de calitate, ne îmbunătățim starea de spirit și funcționarea cognitivă.

10. Psihoterapie

Psihoterapia poate fi un instrument extrem de valoros în călătoria de îmbunătățire a stimei de sine. Prin lucrul cu un profesionist în acest domeniu, putem descoperi rădăcinile problemelor noastre și învăța strategii eficiente pentru a ne construi o imagine de sine pozitivă și durabilă.

În acest sens, terapia cognitiv-comportamentală și alte forme de psihoterapie pot fi foarte eficiente în cultivarea unei stime de sine pozitive.

În concluzie, putem afirma faptul că stima de sine nu este un concept static, ea putând fluctua pe parcursul vieții unei persoane, fiind influențată de o multitudine de factori, cum ar fi realizările personale, relațiile sociale, starea de sănătate și chiar cultura în care trăim. Dezvoltarea stimei de sine este o călătorie continuă, care presupune introspecție, auto-evaluare și auto-îmbunătățire. Prin aplicarea acestor pași, ne putem transforma percepția despre noi înșine și ne putem îmbogăți viața cu o încredere autentică în propriile forțe. Este important să ne amintim că orice efort, cât de mic, contează și de aceea este util să ne stabilim obiective mici și pe termen scurt, care să ne conducă spre o imagine de sine pozitivă. Recunoașterea valorii personale și acceptarea unicității noastre sunt astfel esențiale în construirea unei stime de sine sănătoase.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

boala a cincea a copilăriei, boala obrajilor pălmuiți, parvovirus B19

Boala obrajilor pălmuiți – cauze, simptome, prevenție

Boala obrajilor pălmuiți, cunoscută și sub numele de boala a cincea a copilăriei, reprezintă o provocare pentru multe familii la începutul primăverii.

De ce boala a cincea? Pentru că a fost așezată în lista bolilor eruptive ale copilăriei, alături de rujeolă, rubeolă, varicelă și Roseola infantum.

Boala obrajilor pălmuiți este de fapt o afecțiune eruptivă infecțioasă, cauzată de infecția cu virusul parvovirus B19, un agent patogen care cel mai frecvent afectează copiii de vârstă preșcolară și școlară. Caracteristică bolii este apariția unui eritem facial, ce conferă aspectul tipic de obraji pălmuiți, de unde și numele afecțiunii. Această erupție poate fi însoțită de elemente eruptive pe trunchi și pe membre și de simptome precum febră ușoară, rinoree, dureri de gât, dureri de cap sau oboseală. Erupția poate să apară și să dispară timp aproximativ trei săptămâni, fiind mai vizibilă atunci când persoana este expusă la soare, aleargă sau face o baie cu apă caldă.

Deși este mai puțin frecventă în rândul adulților, infecția poate fi făcută totuși și de către adulți, aceștia fiind în majoritatea cazurilor asimptomatici. Adulții care vor dezvolta simptome, vor putea prezenta elementele eruptive specifice, sindrom pseudo-gripal cu subfebrilități sau febră moderată, dureri articulare. Cele mai afectate articulații în acest caz sunt cele de la nivelul mâinii, pumnilor, genunchilor și gleznelor. Durerile articulare sunt mai frecvente la femei și pot avea o durată de la câteva zile-săptămâni până la câteva luni-un an, această durată extinsă de timp putând aduce în discuție diagnostice diferențiale precum artrita reumatoidă, fapt pentru care este importantă consultarea unui medic pentru stabilirea unui diagnostic corect. De cele mai multe ori însă acești adulți au în familie un membru copil care face infecția cu simptomele tipice și astfel se face legătura cu simptomele adultului. Articulațiile se vor vindeca complet, fără sechele.

Majoritatea cazurilor au o evoluție ușoară și se vindecă fără tratament specific, însă trebuie să știm că virusul poate provoca complicații în cazul anumitor categorii de persoane, precum femeile însărcinate ori persoanele cu sistem imunitar slăbit.

Parvovirusul uman B19 este un patogen specific speciei noastre și nu trebuie confundat cu parvovirusurile care afectează animalele de companie, cum ar fi câinii și pisicile. Contrar credințelor populare, eritemul infecțios dat de parvovirus B19 nu poate fi transmis de la om la animalele de companie sau invers. Parvovirusul uman B19 nu poate infecta și nu poate supraviețui în organismele animalelor de companie, iar parvovirusurile care afectează aceste animale nu pot afecta oamenii. Prin urmare, dacă aveți un animal de companie care a fost diagnosticat cu parvoviroză, nu trebuie să vă faceți griji că vă puteți îmbolnăvi de la acesta, și nici nu trebuie să vă temeți pentru sănătatea lui dacă un membru al familiei dezvoltă boala obrajilor pălmuiți.

Transmiterea parvovirusului B19 se face, așadar, doar de la om la om, cel mai frecvent prin picături de salivă, atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, sau prin contact direct cu secreții nazale ale unei persoane infectate. De asemenea, virusul mai poate fi transmis și prin sânge, în cazul transfuziilor sau în timpul sarcinii de la mamă la făt.

Perioada de incubație a bolii este în general de 4-14 zile. Este important de menționat faptul că boala obrajilor pălmuiți este contagioasă înainte de apariția simptomelor vizibile, ceea ce face astfel dificilă prevenirea răspândirii virusului. Copiii cu simptome trebuie să rămână acasă și să evite contactul cu alte persoane până când febra dispare și erupția cutanată începe să se atenueze.

fotografii din cazuistica personală

Odată pătruns în organism, virusul se multiplică inițial la nivelul căilor respiratorii superioare și apoi se fixează la nivelul măduvei osoase deoarece se poate multiplica eficient numai în celulele precursoare eritropoietice de aici. Astfel, producerea de eritrocite este temporar oprită pentru câteva zile, fapt care asupra unei persoane anterior sănătoase nu va avea răsunet, dar va afecta persoanele cu afecțiuni hematologice (anemie hemolitică cronică, talasemie, siclemie). Același fenomen s-a constatat în rare cazuri și în ceea ce privește producția de leucocite sau trombocite.

Diagnosticul este de obicei bazat pe simptomele clinice ale pacientului, dar se pot efectua analize de laborator care să confirme infecția precum anticorpii anti-parvovirus B19 IgM și IgG. Anticorpii de tip IgM apar la aproximativ 10-12 zile de la contactul infectant, în timp ce anticorpii de tip IgG la aproximativ 2 săptămâni de la infectare. Anticorpii de tip IgM persistă în organism timp de câteva luni, în timp ce cei de tip IgG pot circula în serul pacienților toată viața, conferind o imunitate durabilă față de parvovirus B19.

În ceea ce privește tratamentul, acesta este în principal simptomatic, vizând febra sau durerile. Repausul, hidratarea adecvată și administrarea de antipiretice sau analgezice pot ajuta în gestionarea simptomelor.

Fitoterapia poate constitui o metodă alternativă de tratament, recomandările fiind individualizate în funcție de simptomele fiecărui pacient în parte.

În cazuri rare, boala progresează către complicații, precum ar fi anemia, trombocitopenia sau artrita, și atunci este necesară intervenția medicală specifică.

Nu există un vaccin pentru prevenirea bolii obrajilor pălmuiți, singura prevenție o putem realiza printr-o bună igienă personală și evitarea contactului cu persoanele infectate, putând reduce în acest mod riscul de transmitere a virusului. În școli și alte colectivități, curățarea și dezinfectarea periodică a suprafețelor care sunt atinse frecvent poate ajuta, de asemenea, la limitarea răspândirii parvovirusului B19.

Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

cosmetice, dermatologie, frumusețe, frumusețe interioară, imagine de sine, machiaj, parabeni, parfum, psihologie, psihoterapie, rutina zilnică, skin care, standarde, stima de sine, xenoestrogeni

Cosmeticele și copilăria: Când e prea devreme pentru frumusețe?

Am citit de curând un material despre utilizarea cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai fragede.

Cât de ok este acest lucru?

Într-o lume în care imaginea a devenit un aspect central al societății noastre, este esențial să ne întrebăm care sunt consecințele introducerii timpurii a cosmeticelor în viața copiilor noștri.

Nu vorbim doar de plăcerea copiilor de a se juca cu trusa de machiaj a mamei, să fim sinceri, cu toții am făcut-o…

Mi se pare îngrijorător că se încurajează folosirea parfumurilor și a cosmeticelor de la vârste din ce în ce mai mici. Cât de necesar este oare un parfum pentru bebeluși? Pielea lor miroase oricum atât de proaspăt și de frumos în mod natural… Adăugarea parfumului în rutina zilnică a unui bebeluș mi se pare nu numai inutilă, dar și cu implicații pe termen lung.

Dar nu vorbim numai de parfum. Există truse de machiaj și cosmetice pentru copii de câțiva anișori.

Deși pot părea inofensive și distractive, ele pot afecta dezvoltarea sănătoasă a pielii și a percepției de sine a copiilor noștri.

Problemele dermatologice sunt doar vârful aisbergului. Pielea copiilor este mult mai subțire și mai sensibilă decât cea a adulților.

Utilizarea produselor cosmetice poate perturba bariera naturală de protecție a pielii, ducând la probleme precum uscăciunea tegumentului, iritații sau chiar eczeme. Este important să ținem cont de faptul că multe produse cosmetice pentru adulți și chiar cele etichetate ca fiind pentru copii conțin substanțe chimice care pot fi nocive pentru pielea delicată a celor mici. Parabenii, ftalații și sulfații sunt doar câteva dintre ingredientele controversate care pot fi găsite frecvent în compoziția lor. Aceste substanțe pot interfera cu echilibrul hormonal, ceea ce ne aduce la riscurile endocrinologice. Prezența xenoestrogenilor în anumite produse poate afecta sistemul endocrin al copiilor, influențând dezvoltarea lor hormonală. Xenoestrogenii sunt compuși chimici străini organismului uman ce pot mima efectele estrogenului. În organismele în creștere ale copiilor, acești compuși pot produce perturbări hormonale cu efecte pe termen lung, cum ar fi maturizarea precoce sau probleme de fertilitate. Este deosebit de important să înțelegem că pielea nu este doar un înveliș protector, ci și un organ extrem de permeabil, capabil să absoarbă substanțe care pot ajunge în circulația sanguină și să afecteze diverse funcții ale organismului.

Privind acum spre dimensiunea psihologică, o suprastimulare senzorială și un mediu care pune un accent exagerat pe aspectul fizic pot avea repercusiuni psihologice profunde. Creșterea într-un astfel de mediu poate crea presiuni nedorite asupra copiilor și poate distorsiona valorile importante în dezvoltarea lor. Într-o lume care valorizează din ce în ce mai mult imaginea exterioară, este important să ne întrebăm: ce le transmitem copiilor noștri despre frumusețe și valoarea de sine?

Utilizarea atât de timpurie a cosmeticelor poate avea implicații profunde asupra modului în care copiii își percep propriul corp și valoarea personală și poate transmite mesajul că aspectul fizic este prioritar, în detrimentul altor calități personale sau realizări. Li se sugerează astfel că trebuie să-și îmbunătățească sau să-și schimbe aspectul pentru a fi acceptați, iar acest lucru poate eroda stima de sine și poate promova o imagine corporală nerealistă. Într-o societate care valorizează în mod excesiv aspectul fizic, copiii pot dezvolta obsesii legate de imaginea lor, ce pot conduce la tulburări alimentare sau la o preocupare constantă pentru aspectul fizic în detrimentul altor calități personale și interese intelectuale. Este important să ne reamintim și să le reamintim copiilor noștri că frumusețea adevărată vine din interior și că fiecare persoană este unică și frumoasă în felul său.

Așadar, cum putem găsi echilibrul între a le permite copiilor să exploreze și totodată a le proteja sănătatea și bunăstarea? Cum putem proteja sănătatea și fericirea copiilor noștri în această eră a frumuseții comercializate?

Când vine vorba de îngrijirea zilnică, mulți părinți preferă produsele fără parfum, coloranți sau conservanți agresivi. Este esențial să citim etichetele și să ne informăm despre ingredientele din produsele pe care le folosim.

În plus, ar trebui să putem decide care este vârsta la care să introducem anumite produse cosmetice în rutina zilnică a copilului, fără a cădea pradă presiunilor societății și marketingului.

Este esențial să ne educăm atât pe noi înșine, cât și pe cei mici despre importanța autoacceptării și a frumuseții interioare. Este important să limităm expunerea copiilor la reclamele care promovează standarde nerealiste de frumusețe. În loc să le oferim cosmetice, să le încurajăm creativitatea și să le arătăm că adevărata frumusețe nu depinde de un fard sau de un parfum, ci de calitățile și caracterul lor unic.

Mai mult, poate ar fi mai important să ne gândim la mesajele pe care le transmitem prin alegerile noastre. Încurajarea curiozității naturale a copiilor este sănătoasă, dar ar trebui să ne asigurăm că le oferim o perspectivă echilibrată.

Nu este vorba doar de a spune “nu” la fiecare nou gadget, jucărie sau produs cosmetic care apare pe piață, ci de a învăța copilul de ce unele lucruri sunt mai puțin necesare decât altele și cum pot acestea să afecteze atât bugetul familiei, cât și mediul.

Discutați cu copilul dumneavoastră despre publicitate și modul în care aceasta este creată pentru a ne face să dorim produsele prezentate. Copiii trebuie să înțeleagă că nu toate produsele sunt esențiale și că fericirea nu este măsurată în lucruri materiale. Că este o diferență între nevoia de a avea ceva și dorința de a avea acel ceva. De asemenea, este important să stabilim un exemplu pozitiv. Dacă noi, ca părinți, ne lăsăm pradă ultimelor trenduri și cumpărăm constant lucruri noi, copiii vor prelua acest model de comportament.

dr. Cristina Munteanu

Bydr. Cristina Munteanu

Sindromul ovarelor polichistice – cauze, simptome, abordare alternativă

Sindromul ovarelor polichistice reprezintă o afecțiune ce cuprinde o serie de modificări care au loc la nivelul ovarelor, modificări care se reflectă negativ în primul rând asupra funcției reproductive a femeii, dar și asupra întregului organism.

În cazul existenței sindromului de ovare polichistice, structura ovarelor femeii respective este modificată, la suprafața ovarelor găsindu-se mai multe chisturi, care pot avea dimensiuni diferite. Ovarul deține două mari funcții în cadrul organismului, un rol endocrin (secretă estrogen și progesteron) și un rol exocrin (în inducerea ovulației).

Cauze

O cauză exactă nu a putut fi identificată, sindromul ovarelor polichistice fiind o afecțiune multifactorială, în care pot fi implicați factori genetici, factori hormonali, dar și factori care țin de modul de viață al persoanei și inflamația cronică a organismului.

Simptome

Cum se manifestă sindromul ovarelor polichistice?

Cele mai frecvente și supărătoare modificări ce pot apărea în cadrul acestui sindrom sunt:

dereglări ale ciclului menstrual

tulburări de fertilitate

ten gras, acnee, dermatită seboreică

creștere în greutate

hirsutism (creșterea părului în zone tipice masculine: mustață, barbă) și alte semne de virilizare (îngroșarea vocii)

acantozis nigricans (o colorare brună a pielii din zona gâtului și a subrațului)

stări depresive.

Sindromul ovarelor polichistice interferează cu ovulația, putând afecta capacitatea femeilor de a rămâne însărcinate. Unul din factorii incriminați în acest sens este excesul de hormoni androgeni. De unde și prezența simptomelor de virilizare (apariția caracteristicilor de sex masculin): hirsutismul, îngroșarea vocii etc.

Ce se întâmplă mai exact în organism? În mod normal, în fiecare lună în interiorul unui ovar (de obicei alternativ) se dezvoltă un ovocit (gamet feminin). Ovocitul este, de fapt, un ovul imatur.

Ovocitele se formează în timpul vieții intrauterine, astfel încât ele sunt prezente în ovarul fetiței încă de la naștere.

Până atinge stadiul maturității, ovocitul se dezvoltă în interiorul unui folicul. În cadrul fiecărui ciclu menstrual, un ovocit se va transforma într-un ovul matur, moment în care peretele foliculului se rupe și ovulul este eliberat – fenomen numit ovulație.

După momentul ovulației, foliculul se va transforma în așa-numitul corp galben care secretă hormonul progesteron, cu rol în pregătirea endometrului în eventualitatea unei sarcini. Această secreție de progesteron durează aproximativ 14 zile. Dacă în timpul acestor zile ovulul eliberat este fecundat și rezultă o sarcină, sarcina nou formată va determina corpul galben să secrete în continuare progesteron pentru ca sarcina să își urmeze cursul normal. Dacă fecundarea nu are loc, secreția de progesteron scade, corpul galben involuează în așa-numitul corp alb și endometrul se elimină, moment în care apare menstruația. Apoi urmează în mod normal un alt ciclu ovarian.

Toate acestea se întâmplă sub un control mai amplu hormonal, dar nu este subiectul materialului de față a detalia rolul celorlalte glande endocrine și al celorlalți hormoni implicați.

Astfel, în cazul femeilor cu sindrom de ovare polichistice, ovulația este perturbată, neregulată sau absentă, deoarece ovocitul nu ajunge să fie eliberat, persistând însă foliculii în care ovocitul s-a dezvoltat. Datorită anovulației, organismul nu va secreta progesteronul necesar apariției menstruației sau va secreta o cantitate insuficientă, de unde menstruații neregulate, rare sau absente.

Tratament

În cazul în care ați fost diagnosticată cu sindromul ovarelor polichistice, este important de știut că unul din primele lucruri pe care trebuie să le faceți este să acordați o atenție deosebită modului dumneavoastră de viață. O dietă adecvată, mișcarea și scăderea ponderală (atunci când e cazul) pot contribui la un mai bun control al simptomelor și al afecțiunii.

Uneori medicul ginecolog poate decide că este necesar tratamentul hormonal, cu preparate care conțin progesteron sau combinații de estrogen și progesteron.

Tratament alternativ

În perturbările ciclului ovarian, vorbim cel mai adesea de un nivel scăzut de progesteron. Acest nivel scăzut de progesteron poate fi cauzat de un nivel ridicat al hormonilor estrogeni, de o insuficiență ovariană cu lipsa ovulației ș.a. Uneori nivelurile de hormoni sunt normale, dar receptorii celulari sunt afectați. Este important în acest sens să cunoaștem nivelurile principalilor hormoni implicați în aceste procese și momentul ciclului menstrual când se secretă, deoarece și tratamentele, inclusiv cele din plante, vor ținti echilibrarea acestora.

Dintre cele mai frecvente manifestări asociate cu nivelul scăzut de progesteron menționăm: sindromul premenstrual, menstruații neregulate, chisturi ovariene, fibroame, infertilitate, atrofie vaginală, mastopatie fibrochistică, avorturi spontane etc.

Există însă o multitudine de plante cu efect deosebit pe aparatul reproducător feminin la care putem apela în această situație, plante care pot contribui la ameliorarea simptomelor din cadrul sindromului ovarelor polichistice și la o funcționare normală a ovarelor.

Majoritatea acestor plante conțin fitosteroli, substanțe active care acționează în organism pe echilibrarea balanței estrogen/progesteron, creșterea nivelului de progesteron sau utilizarea corespunzătoare a acestuia la nivel ovarian.

Măr pădureț

Există numeroase plante care conțin progesteron, așa-numitul fitoprogesteron. Dintre acestea amintim mărul și preparatele gemoterapice din muguri de măr pădureț (Malus sylvestris) care sunt recomandate ca reglator hormonal feminin în faza progesteronică (începând cu ziua 14 a ciclului menstrual pentru un ciclu menstrual de 28 de zile sau în funcție de ziua identificată a ovulației pentru ciclurile menstruale cu altă durată).

Crețișoara

Cretișoara (Alchemilla vulgaris) este o altă plantă cunoscută, bogată în numeroase principii active, printre care și fitosteroli, de unde acțiunea sa specifică pe aparatul reproducător feminin. Deoarece contribuie la stimularea producției proprii de progesteron în organism, ei i s-a alăturat denumirea de progesteron natural.

Indicațiile sale clinice sunt în special antihemoragice și uterotonice, fiind astfel recomandată în cazul menstruațiilor abundente și a metroragiilor.

Coada șoricelului

Coada șoricelului (Achillea millefolium) reprezintă o plantă autohtonă cu o compoziție chimică complexă, renumită pentru utilitatea sa în afecțiunile ginecologice și nu numai.

Consumul acestei plante reglează fluxul menstrual și periodicitatea menstruațiilor, fiind deosebit de utilă și în perioada perimenopauzei.

Zmeur

Zmeurul (Rubus idaeus) reprezintă un aliat important în problemele feminine, acest fapt datorându-se compoziției sale bogate în minerale, antioxidanți, fitosterină și fragarină. Îndeosebi părțile tinere de plantă conțin cantități importante de principii active, ceea ce face ca extractul din mlădițe de zmeur să fie un preparat atât de utilizat de către femei. Acesta acționează astfel pe reglarea secreției hormonale ovariene, fiind util în: sindromul ovarelor polichistice, fibrom uterin, mastopatie fibrochistică, sindrom premenstrual, infertilitate etc.

Vitex agnus-castus

O plantă renumită ca echilibrator hormonal feminin, asupra căreia s-au efectuat numeroase studii și care are o eficiență dovedită pe creșterea perioadei progesteronice și diminuarea sindomului premenstrual sau în simptome legate de perimenopauză este Vitex agnus-castus (mielăreaua).

Vitex echilibrează raportul estrogeni/progesteron din organism; prin acțiunea sa asupra hipofizei conduce la stimularea eliberării hormonului luteinizant (LH), inhibă secreția de hormon foliculostimulant (FSH) și scade nivelul de prolactină, ducând la creșterea nivelului de progesteron.

Dioscorea villosa – Yam sălbatic

Dioscoreea sau ignama sălbatică este o plantă bogată în principii active fitosterolice precum diosgenina, un precursor vegetal al hormonilor steroizi. Diosgenina reprezintă astfel o materie primă importantă în industria farmaceutică în prepararea unor medicamente steroidiene. Conversia acestor fitosteroli în organism în progesteron reprezintă încă un subiect de cercetare. Cu toate acestea, practica clinică dovedește eficiența acestei substanțe în numeroase afecțiuni inflamatorii, neurologice sau endocrine. Este luat în discuție faptul că principiile active din plante acționează în sinergie, iar atunci când sunt izolate doar anumite principii pentru studiile de laborator, eficiența nu mai este aceeași.

Yam-ul este astfel, datorită diosgeninei, una din plantele utilizate cu succes în patologia aparatului reproducător feminin. În calitatea sa de fitomodulator hormonal reduce simptomele neplăcute ale dezechilibrelor hormonale premenstruale (spasme uterine, dureri) sau postmenopauză (uscăciune vaginală, bufeuri, osteoporoză).

Uleiuri esențiale

Uleiurile volatile utile în dezechilibrele hormonale feminine sunt:

trandafir
grapefruit
tămâie
scorțișoară
geraniu
salvie.

Xenoestrogenii

Un aspect tot mai discutat în ultimul timp este cel al xenoestrogenilor. Ce sunt de fapt xenoestrogenii? Sunt niște substanțe cu efect similar estrogenului, care se găsesc în pesticide, materiale plastice, cosmetice și în alte produse de îngrijire și care au efect perturbator endocrin. Odată pătrunse în corp, cresc nivelul de estrogen și pot induce dezechilibrul glandei tiroide, modificări ale funcției suprarenale, perturbarea echilibrului dintre estrogen și progesteron, tulburări neurologice ș.a.

Este așadar important să acordăm o atenție deosebită și produselor pe care le punem pe piele și le utilizăm în gospodărie, nu doar alimentelor pe care le consumăm.

Arsenalul plantelor utilizate în afecțiunile aparatului reproducător feminin este mult mai complex, unele plante fiind mai cunoscute în medicina tradițională orientală. Dintre acestea, menționăm: Maca (Lepidium meyenii), Lotus (Nelumbo nucifera), Leuștean chinezesc (Ligusticum wallichii), Degetar chinezesc (Rehmannia glutinosa), Bujor alb (Paeonia lactiflora), Angelica chinezeacă (Dong Quai) ș.a. Majoritatea sunt întâlnite în preparate destinate sănătății aparatului genital feminin.

Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă

1. Arentz S, Abbott JA, Smith CA, Bensoussan A. Herbal medicine for the management of polycystic ovary syndrome (PCOS) and associated oligo/amenorrhoea and hyperandrogenism; a review of the laboratory evidence for effects with corroborative clinical findings. BMC Complement Altern Med. 2014 Dec 18;14:511. doi: 10.1186/1472-6882-14-511. PMID: 25524718; PMCID: PMC4528347.

2. Bojor O – Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Ed. Fiat Lux, București, 2003.

3. Grandi G, Facchinetti F, Melotti C, Sgandurra A. Phyto-progestins for the treatment of abnormal uterine bleeding without organic cause in women at high risk for breast cancer and breast cancer survivors: a prospective, pilot study. Gynecol Endocrinol. 2023 Jul 21;39(1):2239936. doi: 10.1080/09513590.2023.2239936. PMID: 37494965.

4. Iino, Mayumi, et al. “Progesterone: its occurrence in plants and involvement in plant growth.” Phytochemistry 68.12 (2007): 1664-1673.

5. Manouchehri A, Abbaszadeh S, Ahmadi M, Nejad FK, Bahmani M, Dastyar N. Polycystic ovaries and herbal remedies: A systematic review. JBRA Assist Reprod. 2023 Mar 30;27(1):85-91. doi: 10.5935/1518-0557.20220024. PMID: 35916457; PMCID: PMC10065776.

6. Niroumand, Mina Cheraghi, Fatemeh Heydarpour și Mohammad Hosein Farzaei. „Efectele farmacologice și terapeutice ale Vitex agnus-castus L.: O revizuire”. Recenzii de farmacognozie 12.23 (2018).

7. Pitera F – Compendiu de gemoterapie clinică, Tipografia Muntenia, Constanța, 2000.

8. Reddy V, McCarthy M, Raval AP. Xenoestrogens impact brain estrogen receptor signaling during the female lifespan: A precursor to neurological disease? Neurobiol Dis. 2022 Feb;163:105596. doi: 10.1016/j.nbd.2021.105596. Epub 2021 Dec 20. PMID: 34942334.

9. Tikhonova MA, Ting CH, Kolosova NG, Hsu CY, Chen JH, Huang CW, Tseng GT, Hung CS, Kao PF, Amstislavskaya TG, Ho YJ. Improving Bone Microarchitecture in Aging with Diosgenin Treatment: A Study in Senescence-Accelerated OXYS Rats. Chin J Physiol. 2015 Oct 31;58(5):322-31. doi: 10.4077/CJP.2015.BAD325. PMID: 26387656.

Yearly Archive July 25, 2024

Erupția dentară

Nevoia de stimulare orală

Imitația

Nevoia de atenție

Exprimarea unei emoții puternice

Ce putem face pentru a opri acest comportament?

Observarea contextului

Povești

Jocuri de rol

Exerciții de respirație și relaxare

Terapia prin artă

Terapia prin jocul cu nisip

Modelarea comportamentului

Învațarea empatiei

10 motive să îl introduci în alimentația zilnică

Istoria kefirului

Profilul nutrițional al kefirului

Tipuri de kefir

Beneficiile kefirului pentru sănătate

1. Îmbunătățește sănătatea aparatului digestiv

2. Are proprietăți antihipertensive

3. Scade colesterolul

4. Previne diabetul

5. Previne osteoporoza și riscul de fracturi

6. Are rol antioxidant

7. Are rol antimicrobian

8. Susține sistemul imunitar

9. Util în afecțiuni alergice

10. Anticancerigen

Cum să faci kefir acasă pas cu pas

1. Respectarea proporțiilor

2. Vase și ustensile din anumite materiale

3. Ciuperca trebuie îngrijită

4. Laptele

5. Procesul de fermentare

6. Durata de viață a ciupercii de kefir

7. Cum păstrăm ciuperca de kefir în timp

Alternative la lapte în prepararea kefirului

Încorporarea kefirului în dieta ta

1. Smoothie cu kefir

2. Kefir cu cereale și fructe

3. Salată de cartofi cu dressing de kefir

4. Marinată de kefir pentru carne

5. Pâine de kefir

6. Înghețată cu kefir

7. Supă rece de castraveți cu kefir

Încorporarea kefirului în rutina cosmetică

Ce putem face noi pentru a ne proteja?

Deși se aseamănă destul de mult, cele două afecțiuni au cauze, evoluții și tratamente destul de diferite.

Orjeletul

Șalazionul (scris și Chalazion)

Tratamente alternative

Putem aplica comprese cu ceai de mușețel?

Factori cheie pentru o stimă de sine adecvată

10 pași pentru a ne îmbunătăți stima de sine

1. Conștientizarea

2. Înlocuirea gândurilor negative

3. Recunoașterea realizărilor noastre

4. Sărbătorirea realizărilor noastre

5. Relații sănătoase

6. Meditația sau rugăciunea

7. Exerciții fizice

8. Dietă

9. Odihnă, somn

10. Psihoterapie

Cauze

Simptome

Tratament

Tratament alternativ

Măr pădureț

Crețișoara

Coada șoricelului

Zmeur

Vitex agnus-castus

Dioscorea villosa – Yam sălbatic

Uleiuri esențiale

Xenoestrogenii

Căutare

Categorii