În ultima vreme, tot mai des apar știri îngrijorătoare despre alimente contaminate cu pesticide. Aceste substanțe chimice sunt folosite pentru a proteja culturile agricole de dăunători, dar pot avea efecte negative asupra sănătății noastre. Este important să fim conștienți de riscurile asociate consumului de alimente tratate cu pesticide și să încercăm să alegem produse cât mai naturale și sigure pentru noi și familia noastră.
Din categoria pesticidelor fac parte insecticidele, fungicidele și alte substanțe care pot influența calitatea și siguranța alimentelor. Utilizarea excesivă a pesticidelor poate duce la contaminarea solului, apei și aerului, afectând biodiversitatea și provocând numeroase probleme de sănătate.
foto: istockphoto
Este important să se găsească un echilibru între protejarea culturilor și reducerea impactului negativ al pesticidelor pe termen lung asupra noastră și a mediului. La nivel de agricultură practicată în gospodăriile mici este mai ușor de gestionat această problemă prin utilizare diverselor soluții mai naturale de protejare a plantelor, însă la nivel macro, unde se mizează pe obținerea unor producții de amploare și a unor produse aspectuoase din punct de vedere estetic, este mai greu.
Potrivit studiilor și statisticilor, fructele și legumele cu cantitățile cele mai mari de pesticide ar fi: merele, căpșunile, strugurii, pepenii verzi, caisele, perele, spanacul, salata, nectarinele, fasolea verde, cireșele etc. La polul opus, fructele și legumele cu cele mai scăzute niveluri de pesticide sunt: mazărea, conopida, avocado, porumbul dulce, ananasul, kiwi.
Ce putem face noi pentru a ne proteja?
Pentru a ne proteja, putem opta pentru produse a căror sursă de proveniență o cunoaștem și pentru produse certificate bio. Sau…dacă avem posibilitatea…ne putem cultiva singuri fructele și legumele.
În plus, există câteva trucuri la care putem apela în bucătărie pentru a reduce din contaminarea cu pesticide.
Unul dintre acestea este spălarea fructelor și legumelor sub jet de apă, fiind prima modalitate de a elimina pesticidele. Această simplă acțiune poate îndepărta până la 80% din reziduurile de pesticide ce se regăsesc pe coaja fructelor și legumelor.
foto: istockphoto
O altă soluție pentru a elimina reziduurile de pesticide ar fi să lăsăm fructele și legumele în apă cu bicarbonat de sodiu sau apă cu suc de lămâie sau oțet pentru 15-30 minute înainte de a le folosi. Proporțiile ar fi o treime suc de lămâie sau oțet și 2 treimi apă sau 1 lingură bicarbonat de sodiu la 1 litru apă. Am întâlnit și varianta de a combina ulei esențial de lămâie cu apă. Această soluție contribuie la îndepărtarea pesticidelor într-un procent de până la 98%.
Aceste trucuri nu sunt doar mituri sau leacuri băbești, există studii care au urmărit modificarea nivelului de pesticide prin punerea în contact cu diverse soluții. Un astfel de studiu a fost publicat în ,,Journal of Agricultural and Food Chemistry”, potrivit căruia folosirea bicarbonatului de sodiu este de fapt cea mai bună metodă de a scăpa de pesticidele aflate pe coaja fructelor și legumelor pe care le consumăm. În acest studiu merele care au fost puse într-o soluție de 1% bicarbonat de sodiu și apă pentru 8 minute, au avut după aceea în mod semnificativ mai puține pesticide pe suprafața lor, comparativ cu merele care au fost lăsate în apă simplă sau în apă cu înălbitor. După 12-15 minute de stat în apa cu bicarbonat, aproape toate urmele de pesticide au dispărut de pe fructe.
Un lucru la care trebuie să fim atenți este acela că păstrarea fructelor și legumelor în apa cu bicarbonat poate duce la modificări în conținutul în minerale al acestora, în special în ceea ce privește potasiul. Pacienților care suferă de boli de rinichi și au hiperpotasemie, de exemplu, li se recomandă să țină înainte de consum fructele și legumele (preferabil decojite și tăiate) jumătate de oră în apă sau apă cu bicarbonat.
De asemenea, există fructe care nu pot fi păstrate în apă atât de mult timp, precum căpșunile sau zmeura, în acest caz fiind recomandată doar trecerea sub jet de apă de mai multe ori sau spălarea cu apă în combinație cu bicarbonat de sodiu sau suc de lămâie.
Pentru cantitățile de pesticide rămase în fructe și legume, care vor ajunge prin consum în organismul nostru și ne vor putea afecta pe termen lung sănătatea, este bine să știm că putem apela la o serie de metode naturale de detoxifiere,
Pentru a ne proteja organismul împotriva efectelor nocive ale pesticidelor din fructe și legume, putem integra în dieta noastră zilnică alimente care au proprietăți detoxifiante: ceai de coriandru, fructe bogate în pectină, turmeric sau alge precum chlorella și spirulina. Aceste alimente au capacitatea de a ajuta organismul să elimine metalele grele și alte toxine, inclusiv pesticide, contribuind astfel la menținerea unei stări de sănătate optime.
foto: istockphoto
Acest material are caracter informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
dr. Cristina Munteanu
Bibliografie selectivă:
1. Chung RT. Detoxification effects of phytonutrients against environmental toxicants and sharing of clinical experience on practical applications. Environ Sci Pollut Res Int. 2017 Apr;24(10):8946-8956. doi: 10.1007/s11356-015-5263-3. Epub 2015 Aug 28. PMID: 26310706.
2. Tianxi Yang, Jeffery Doherty, Bin Zhao, Amanda J. Kinchla, John M. Clark and Lili He. Effectiveness of Commercial and Homemade Washing Agents in Removing Pesticide Residues on and in Apples. Journal of Agricultural and Food Chemistry 2017 65 (44), 9744-9752. DOI: 10.1021/acs.jafc.7b03118
Deși se aseamănă destul de mult, cele două afecțiuni au cauze, evoluții și tratamente destul de diferite.
Orjeletul
Orjeletul, cunoscut popular și sub numele de ulcior sau medical de furuncul palpebral, este o inflamație dureroasă și neplăcută ce se manifestă la nivelul pleoapelor. Această afecțiune poate crea disconfort semnificativ, afectând atât aspectul fizic, cât și calitatea vieții.
Orjeletul este cauzat de regulă de o infecție bacteriană, cel mai adesea implicând Stafilococul auriu. Este mai frecvent întâlnit la copii și aceasta din mai multe motive, unul fiind sistemul imunitar în formare și celălalt, atingerea frecventă a ochilor fără a spăla mâinile înainte. Microbul prezent la suprafața pielii pătrunde în interiorul foliculului de păr de la baza genelor, la nivelul glandelor sebacee sau al celor sudoripare de la nivelul pleoapei, procesul infecțios debutând cu înroșirea și umflarea zonei afectate și fiind urmat de o durere acută și/sau o senzație de arsură la nivelul pleoapei. În următoarele 2-3 zile, se poate forma o colecție purulentă care, în funcție de localizarea glandei afectate, poate duce la formarea unui orjelet extern (când se exteriorizează spre piele, la baza genelor) sau a unui orjelet intern (când inflamația se dezvoltă spre partea interioară a pleoapei). Această colecție purulentă este adesea vizibilă sub forma unui punct alb-gălbui, ceea ce indică acumularea de puroi.
Persoanele care au un sistem imunitar slăbit, cele care suferă de dermatită seboreică, diabet zaharat sau care au un nivel crescut de lipide totale în sânge par să aibă un risc crescut de a dezvolta această patologie.
De asemenea, folosirea în comun a produselor cosmetice, cum ar fi rimelul sau creioanele de ochi, poate transfera bacteriile de la o persoană la alta. În plus, o igienă necorespunzătoare a lentilelor de contact în cazul persoanelor care folosesc aceste dispozitive medicale poate duce la acumularea de microorganisme pe suprafața oculară, favorizând dezvoltarea orjeletului. Înotul în piscine care nu sunt dezinfectate corespunzător este o altă sursă potențială de infecție, deoarece apa poate conține o varietate de agenți patogeni, care pot contamina ușor zona sensibilă a ochilor.
Tratamentul orjeletului presupune o abordare atentă pentru a preveni răspândirea infecției și a grăbi vindecarea. Igiena este esențială. Folosirea compreselor sterile îmbibate în ser fiziologic sau a șervețelelor special concepute pentru igiena oculară este primul pas, care ajută la curățarea zonei afectate și la eliminarea secrețiilor dacă este cazul. Mai departe, aplicarea alternativă de comprese reci și calde este recomandată pentru a ajuta la reducerea inflamației și a disconfortului (compresele reci) și la fluidizarea și drenarea secrețiilor (cele calde). În cazuri mai severe sau când simpla igienă nu este suficientă, poate fi necesară administrarea de antibiotice. Acestea trebuie prescrise de medic și utilizate conform indicațiilor pentru a combate eficient infecția. Este important să se evite “stoarcerea” orjeletului, deoarece acest gest poate duce la răspândirea bacteriilor în zonele învecinate și chiar în alte părți ale corpului. Manipularea orjeletului poate agrava infecția și poate întârzia procesul de vindecare. Pentru a menține un mediu curat și a reduce riscul de reinfectare, este recomandat să se schimbe zilnic fețele de pernă și prosoapele utilizate. Această precauție suplimentară ajută la eliminarea bacteriilor care ar putea să persiste pe textile și să reinfecteze zona oculară. În concluzie, tratamentul orjeletului implică o combinație de igienă riguroasă, aplicarea de comorese reci/calde și, dacă este cazul, terapie antibiotică și antiinflamatoare. În rare cazuri, este necesară intervenția chirurgicală pentru drenarea orjeletului. Respectarea acestor pași și a recomandărilor medicului poate asigura o vindecare rapidă și sigură, fără complicații suplimentare sau recidivă.
imagini din cazuistica personală
Șalazionul (scris și Chalazion)
Șalazionul, numit și chist meibomian sau lipogranulom, reprezintă o inflamație ce apare ca urmare a obstrucției glandelor sebacee de la nivelul pleoapelor, glande numite Meibomius.
Aceste glande, în număr de aproximativ 50 pe pleoapa superioară și 20-25 pe pleoapa inferioară, sunt responsabile pentru secreția unei substanțe uleioase ce contribuie la lubrifierea ochiului. Atunci când aceste glande acumulează o cantitate mai mare de secreție seboreică, secreția respectivă se blochează în canalul de excreţie și apare șalazionul, care, în funcţie de evoluţie, poate avea diverse forme şi dimensiuni. La palpare, șalazionul se simte ca o formațiune dură, asemănătoare unui bob de orez.
Deși șalazionul poate fi confundat adesea cu orjeletul, cele două condiții sunt diferite și am subliniat mai sus faptul că orjeletul este cauzat de o infecție bacteriană.
Șalazionul, este mai puțin dureros la atingere decât orjeletul, uneori chiar spre deloc, dar cu toate acestea poate produce un disconfort local. De asemenea, șalazionul evoluează spre o inflamație cronică, crescând progresiv în dimensiuni, persistând de obicei perioade mai lungi de timp și având frecvent recidive. Dacă șalazionul este de mici dimensiuni, frecvent poate dispărea spontan, fără a necesita tratament. Un șalazion de dimensiuni mai mari poate exercita presiune pe globul ocular şi poate determina vedere înceţoşată.
Ca și în cazul orjeletului, anumite condiții medicale precum dermatita seboreică, blefarita sau rozaceea și conjunctivitele recidivante pot favoriza apariția șalazionului. Un aspect ce pare a fi incriminat în apariția șalazioanelor pare a fi carența vitaminei A la persoanele respective. În afara condițiilor medicale, nerespectarea normelor de igienă, utilizarea cosmeticelor în comun cu alte persoane, aplicarea genelor false pot și ele favoriza șalazioanele.
Tratamentul obișnuit în cazul șalazionului include aplicarea de comprese calde, masajul pleoapei afectate și, în situații mai grave, intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea chistului. Compresele calde au rolul de a fluidifica sebumul din interiorul glandei blocate și astfel să permită drenarea în mod natural. Pentru a fi eficiente, compresele trebuie aplicate de mai multe ori pe zi și asociate cu masajul ușor al pleoapei.
De asemenea, se recomandă a nu folosi produse cosmetice pe pleoapa afectată până la vindecarea completă.
Tratamente alternative
Există și soluții alternative, tradiționale, de tratament ale acestor afecțiuni, nu mai puțin eficiente.
Compreselor calde le sunt recunoscute deja beneficiile terapeutice în aceste situații, iar atunci când acestea sunt îmbibate în soluții naturale, efectele pot fi și mai pronunțate. Trebuie subliniat că recomandările sunt individualizate și trebuie făcute de persoane specializate.
Putem aplica comprese cu ceai de mușețel?
În ultima vreme s-a creat o reticență în ceea ce privește utilizarea mușețelului în afecțiunile oculare, dar, da, el poate fi folosit în compresele pentru toaletarea ochiului. În comprese, nu turnat în ochi. De altfel, extractul de mușețel intră în compoziția a numeroase picături oftalmice sau șervețele pentru toaleta oculară. Trebuie avut însă grijă ca el să fie din surse sigure, preparat termic (infuzie) și întotdeauna ceaiul să fie proaspăt: nu se folosește ceaiul reîncălzit sau de pe o zi pe alta deoarece există riscul contaminării bacteriene (acest fapt e valabil pentru toate plantele).
Astfel, compresele calde aplicate pot fi cu ser fiziologic sau cu ceaiuri care cresc imunitatea locală sau au efect antiinflamator, precum salvie, echinaceea, gălbenele, albăstrele, silur, levănțică, mușețel, crăițe. Pe acest principiu se bazează în practica modernă și șervețelele cosmetice pentru toaleta oculară în aceste situații, care conțin, pe lângă acid hialuronic, extracte de echinaceea, gălbenele, aloe, mușețel etc. și având avantajul că sunt sterile. Uneori însă nu le avem la îndemână și apelarea la tratamentele tradiționale poate fi o soluție la fel de eficientă.
În completarea terapiei locale, se pot integra în tratament și preparate naturiste sau homeopate de uz intern. Acestea sunt personalizate în funcție de nevoile și specificul fiecărui pacient, în concordanță cu istoricul medical și starea de sănătate curentă a persoanei.
În concluzie, spălarea mâinilor în mod frecvent, demachierea și curățarea atentă a pleoapelor sunt pași simpli, dar eficienți în combaterea afecțiunilor oculare. În plus, este recomandat să ne schimbăm periuța de rimel la fiecare trei luni, să nu folosim produse cosmetice expirate și să evităm partajarea cu alte persoane a oricăror produse pentru ochi (și a niciunui produs cosmetic de fapt). Dacă purtăm lentile de contact, este important să respectăm instrucțiunile de îngrijire și să le înlocuim conform recomandărilor specialiștilor. În cazul apariției unor inflamații sau secreții la nivelul ochilor este important să ne adresăm cât mai repede medicului oftalmolog pentru tratament specializat și individualizat.
Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.
Stima de sine este un concept psihologic care a apărut la începutul secolului XX, fiind strâns legată de lucrările și teoriile unor psihologi renumiţi precum William James și Charles Cooley. Stima de sine este astfel termenul utilizat pentru a descrie sentimentele unei persoane despre sine însăși și despre propria valoare. Ea reprezintă un aspect fundamental al sănătății noastre mintale și poate influența numeroase domenii ale vieții, de la bunăstarea generală la relațiile personale și profesionale.
Cel mai adesea auzim vorbindu-se despre o stimă de sine scăzută. Dar pentru a vorbi de o stimă de sine scăzută trebuie să știm care este nivelul normal al stimei de sine. Deci, ce înseamnă o stimă de sine normală, sănătoasă?
Pentru a răspunde, trebuie să subliniem că stima de sine este sentimentul valorii personale, respectul pe care ni-l acordăm fiecare în parte. Pe de o parte, aceasta se poate manifesta printr-o încredere sănătoasă în propriile abilități și o acceptare realistă a limitelor personale. Pe de altă parte, nivelul normal al stimei de sine nu înseamnă a te considera superior altora sau fără cusur. Este un echilibru care se reflectă în capacitatea noastră de a face față eșecurilor și criticilor fără a lăsa ca acestea să ne afecteze simțul propriei valori, fără a fi paralizați de frica eșecului sau de judecata celorlalți. Un nivel normal al stimei de sine presupune capacitatea de a ne recunoaște realizările personale și calitățile, dar și conștientizarea și acceptarea minusurilor pe care le avem, fără a ne face o auto-judecată aspră. Un nivel normal al stimei de sine promovează reziliența (capacitatea de adaptare) și flexibilitatea, permițându-ne astfel să ne adaptăm la schimbări cu o atitudine pozitivă.
În concluzie, stima de sine normală este acea stare de echilibru care îți permite să te simți confortabil în pielea ta, fără te subestima și fără a te supraevalua. De obicei pentru stima de sine adecvată, aflată în limite normale, se folosește termenul de stimă de sine crescută sau înaltă.
După ce am clarificat ce este stima de sine normală, cumva se subînțelege ce înseamnă stima de sine scăzută. Dar de ce acordăm acestui subiect atât de multă atenție?
Acordăm atenție acestui subiect deoarece nivelurile reduse de încredere în sine pot influența negativ calitatea vieții persoanei respective, relațiile sociale, succesul profesional și sănătatea mintală. Conștientizarea și abordarea stimei de sine scăzute este importantă pentru dezvoltarea personală și pentru a trăi o viață împlinită. Prin înțelegerea factorilor care contribuie la stima de sine scăzută, putem identifica metode de intervenție și sprijin pentru persoanele afectate.
Fără o stimă de sine adecvată, oamenii pot deveni vulnerabili la diverse forme de presiune, se pot simți triști sau nefolositori. În acest context ei pot să facă alegeri nepotrivite, să dezvolte comportamente autodistructive, să intre în relații toxice sau să nu reușească să-și atingă întregul potențial.
Dacă un nivel sănătos al stimei de sine ne permite să ne confruntăm cu provocările vieții cu încredere și reziliență, o stimă de sine scăzută poate duce la probleme precum anxietatea și depresia.
Factori cheie pentru o stimă de sine adecvată
Stima de sine este puternic modelată de experiențele timpurii pe care le avem în copilărie. Modul în care părinții sau îngrijitorii răspund nevoilor copiilor contribuie semnificativ la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor și dezvoltarea unei stime de sine normale este important modul în care copiii sunt încurajați și validați, fără a fi supra-protejați, dar nici expuși unor așteptări nerealiste.
foto: istockphoto
Un alt factor cheie în dezvoltarea și menținerea stimei de sine este auto-acceptarea. Învățarea de a ne recunoaște și a ne accepta propriile calități și imperfecțiuni poate duce la o mai mare compasiune față de sine și la o rezistență îmbunătățită în fața criticilor sau eșecurilor. Prin auto-acceptare, ne oferim șansa de a ne împăca cu trecutul, de a ne îmbrățișa prezentul și de a privi cu încredere spre viitor. Auto-acceptarea este un proces dinamic, continuu, care necesită practică și răbdare, dar care ne ajută să ne valorizăm unicitatea și să ne gestionăm așteptările, ceea ce ne conduce către o stare de bine și echilibru interior. Procesul de auto-acceptare poate fi unul extrem de provocator, deoarece adesea ne confruntăm nu doar cu o critică interioară mai aspră în cazul unei stime de sine scăzute, ci și cu standarde sociale nerealiste. Succesul în zilele noastre este strâns legat de prezența în social media, unde numărul de like-uri, comentarii și urmăritori poate deveni un aparat de măsurat valoarea de sine.
foto: istockphoto
Este important însă să ne dăm seama că de cele mai multe ori realitatea prezentată în media este intens cosmetizată, prezentând doar crâmpeie nerealiste și exagerat perfecte, departe însă de realitatea zilnică a tuturor, transformând viața noastră într-o adevărată cursă după aprobarea unor persoane pe care de multe ori nici nu le cunoaștem personal. În ciuda like-urilor și aplauzelor virtuale, adevărata auto-acceptare vine din interior și nu este condiționată de standarde externe sau de aprobarea celorlalți. Învățând să ne acceptăm așa cum suntem, vom găsi libertatea de a trăi autentic și de a ne bucura de viață în toată complexitatea și frumusețea ei.
10 pași pentru a ne îmbunătăți stima de sine
Îmbunătățirea stimei de sine este un proces, o călătorie interioară, care se va desfășura cu pași mici. Acești pași trebuie să fie însă unii fermi, hotărâți. Călătoria aceasta nu este una tip sprint, ci mai degrabă un maraton, care necesită antrenamente zilnice, răbdare și perseverență. Obiectivele stabilite trebuie să fie unele realiste, tangibile, pentru a le putea parcurge și a ne motiva să mergem mai departe. Astfel, fiecare mic pas făcut ne va crește încrederea în sine.
1. Conștientizarea
Un prim pas esențial este conștientizarea.În cadrul acestui exercițiu de conștientizare începeți prin a observa gândurile negative pe care le aveți despre propria persoană și momentele când acestea apar. Este posibil să descoperiți faptul că aceste gânduri sunt bazate pe frici nerealiste sau pe experiențe negative din trecut: un eșec, o critică a unui părinte etc. Analizați-le atent, pe rând și întrebați-vă: Este acest gând o realitate absolută? Sau este doar percepția mea subiectivă? Acest fenomen se numește pattern de gândire și, prin exercițiu, poate fi modificat.
2. Înlocuirea gândurilor negative
foto: istockphoto
După ce ați identificat anumite gânduri negative, încercați să le înlocuiți cu unele pozitive. Înlocuirea gândurilor negative cu afirmații pozitive transformă treptat percepția despre sine și consolidează încrederea. De exemplu, în loc să vă spuneți ,,Nu sunt bun la nimic”, puteți înlocui acest gând cu ,,Am abilități/sunt creativ în domeniul cutare” (alegeți un domeniu în care aveți reușite și cu siguranță este ceva în care chiar vă descurcați bine, fie sunteți creativ în bucătărie, fie aveți un talent literar etc.). Sau un alt exemplu: în loc de ,,Dau greș tot timpul”, puteți alege să vă spuneți ,,Învăț din fiecare experiență”.
Acest exercițiu de înlocuire a gândurilor negative cu cele pozitive nu este doar o practică de moment, ci reprezintă o schimbare de perspectivă importantă, menită a vă ajuta să construiți o imagine de sine realistă și sănătoasă care să vă conducă spre creșterea personală. Pe măsură ce perseverați, veți observa că atitudinea față de provocări se schimbă și reziliența (capacitatea de adaptare) se construiește. Aceste schimbări mici, dar semnificative, vă vor ajuta să vă vedeți într-o lumină mai echilibrată și optimistă și vor consolida fundamentul pentru o creștere personală durabilă.
3. Recunoașterea realizărilor noastre
Recunoașterea realizărilor noastre este un alt pas esențial. Este important să ne amintim succesul și progresul, oricât de mic ar părea. Fiecare realizare, fie că este legată de carieră, relații sau dezvoltare personală, trebuie să fie consemnată și apreciată. În acest fel, încurajăm o mentalitate pozitivă și construim un fundament solid pentru succesul de mâine.
4. Sărbătorirea realizărilor noastre
Sărbătorirea realizărilor noastre, indiferent cât de mici, ne motivează să continuăm pe drumul dezvoltării personale, ne ajută să construim o imagine pozitivă despre noi înșine și să consolidăm credința că suntem capabili. Putem astfel să ne oferim un moment pentru a savura succesul, fapt demonstrat a avea un impact semnificativ asupra stimei de sine.
5. Relații sănătoase
Relațiile sănătoase sunt fundamentale pentru o stimă de sine solidă. Acestea sunt o sursă de suport emoțional, încurajare și înțelegere reciprocă, care ne valorizează și ne susțin creșterea personală. Pe de altă parte, relațiile toxice pot avea un impact negativ asupra noastră, subminându-ne încrederea în sine și lăsându-ne epuizați emoțional. Este important astfel să recunoaștem semnele unei relații toxice, care cel mai frecvent includ: lipsa respectului, comunicarea negativă constantă și manipularea emoțională. Renunțarea la legături toxice poate fi dificilă, dar este un pas necesar pentru a proteja și a cultiva propria noastră bunăstare emoțională și mintală. În final, alegerea de a ne înconjura cu persoane care ne împărtășesc valorile și ne susțin în evoluția personală este un act de autorespect și o investiție în propria noastră fericire.
6. Meditația sau rugăciunea
Meditația sau rugăciuneasunt practici carecontribuie la obținerea și păstrarea echilibrului interior și a liniștii sufletești. În funcție de credințele sau convingerile noastre, putem alege o tehnică potrivită, care să ne confere momente de introspecție prin care să ne reconectăm cu sinele nostru, să ne clarificăm gândurile și să ne întărim rezistența emoțională în fața provocărilor cotidiene. Practicate cu regularitate, meditația și rugăciunea sunt resurse de putere interioară și stabilitate. Fiecare persoană este unică și astfel răspunde la stresul și agitația lumii moderne în mod diferit. De aceea este esențial să găsim fiecare acea practică personală care rezonează cu ființa noastră. Această practică poate fi pentru unii o rugăciune, în timp ce pentru alții poate fi o plimbare contemplativă în natură. Oricare ar fi metoda de relaxare aleasă, aceasta ne va oferi o oază de calm în tumultul vieții cotidiene și ne va întări capacitatea de a ne păstra echilibrul interior.
7. Exerciții fizice
Exercițiile fizice nu sunt doar un mod eficient de a ne menține sănătatea fizică, ci și un instrument puternic pentru îmbunătățirea stimei de sine. Prin dedicarea timpului pentru activitatea fizică, ne antrenăm mintea să recunoască și să valorifice fiecare mic progres, fie că este vorba de alergarea a câțiva metri în plus sau de ridicarea unei greutăți mai mari. Aceste realizări, chiar și cele aparent nesemnificative, contribuie la construirea unei imagini de sine pozitive și la creșterea încrederii în propriile forțe. Acest sentiment de autoeficiență se întărește cu fiecare nouă provocare depășită, cu fiecare nouă limită personală atinsă. În plus, endorfinele eliberate în timpul exercițiilor fizice pot îmbunătăți starea de spirit generală, ceea ce, la rândul său, poate influența pozitiv percepția de sine.
8. Dietă
foto: istockphoto
O alimentație sănătoasă și echilibrată poate avea și ea efecte benefice asupra stimei de sine. Pe lângă faptul că ne ajută să ne simțim mai bine în pielea noastră prin îmbunătățirea aspectului fizic, alimentația corectă influențează și nivelurile de energie și starea generală de bine. Pe lângă beneficiile vizibile pentru sănătatea fizică, o dietă echilibrată poate contribui semnificativ la menținerea sănătății mintale, menționând aici nutrienții esențiali, precum acizii grași omega, magneziul și vitaminele din complexul B, recunoscute pentru rolul lor în funcționarea normală a sistemului nervos și astfel în stabilitatea emoțională.
9. Odihnă, somn
Odihna și somnul suficient sunt vitale pentru menținerea clarității mentale și a unei dispoziții pozitive. Insuficiența odihnei poate avea consecințe nefavorabile asupra auto-percepției și ne poate afecta capacitatea de a face față stresului. Asigurându-ne că avem un somn de calitate, ne îmbunătățim starea de spirit și funcționarea cognitivă.
10. Psihoterapie
Psihoterapia poate fi un instrument extrem de valoros în călătoria de îmbunătățire a stimei de sine. Prin lucrul cu un profesionist în acest domeniu, putem descoperi rădăcinile problemelor noastre și învăța strategii eficiente pentru a ne construi o imagine de sine pozitivă și durabilă.
foto: istockphoto
În acest sens, terapia cognitiv-comportamentală și alte forme de psihoterapie pot fi foarte eficiente în cultivarea unei stime de sine pozitive.
În concluzie, putem afirma faptul că stima de sine nu este un concept static, ea putând fluctua pe parcursul vieții unei persoane, fiind influențată de o multitudine de factori, cum ar fi realizările personale, relațiile sociale, starea de sănătate și chiar cultura în care trăim. Dezvoltarea stimei de sine este o călătorie continuă, care presupune introspecție, auto-evaluare și auto-îmbunătățire. Prin aplicarea acestor pași, ne putem transforma percepția despre noi înșine și ne putem îmbogăți viața cu o încredere autentică în propriile forțe. Este important să ne amintim că orice efort, cât de mic, contează și de aceea este util să ne stabilim obiective mici și pe termen scurt, care să ne conducă spre o imagine de sine pozitivă. Recunoașterea valorii personale și acceptarea unicității noastre sunt astfel esențiale în construirea unei stime de sine sănătoase.
Boala obrajilor pălmuiți, cunoscută și sub numele de boala a cincea a copilăriei, reprezintă o provocare pentru multe familii la începutul primăverii.
De ce boala a cincea? Pentru că a fost așezată în lista bolilor eruptive ale copilăriei, alături de rujeolă, rubeolă, varicelă și Roseola infantum.
foto: istockphoto
Boala obrajilor pălmuiți este de fapt o afecțiune eruptivă infecțioasă, cauzată de infecția cu virusul parvovirus B19, un agent patogen care cel mai frecvent afectează copiii de vârstă preșcolară și școlară. Caracteristică bolii este apariția unui eritem facial, ce conferă aspectul tipic de obraji pălmuiți, de unde și numele afecțiunii. Această erupție poate fi însoțită de elemente eruptive pe trunchi și pe membre și de simptome precum febră ușoară, rinoree, dureri de gât, dureri de cap sau oboseală. Erupția poate să apară și să dispară timp aproximativ trei săptămâni, fiind mai vizibilă atunci când persoana este expusă la soare, aleargă sau face o baie cu apă caldă.
foto: istockphoto
Deși este mai puțin frecventă în rândul adulților, infecția poate fi făcută totuși și de către adulți, aceștia fiind în majoritatea cazurilor asimptomatici. Adulții care vor dezvolta simptome, vor putea prezenta elementele eruptive specifice, sindrom pseudo-gripal cu subfebrilități sau febră moderată, dureri articulare. Cele mai afectate articulații în acest caz sunt cele de la nivelul mâinii, pumnilor, genunchilor și gleznelor. Durerile articulare sunt mai frecvente la femei și pot avea o durată de la câteva zile-săptămâni până la câteva luni-un an, această durată extinsă de timp putând aduce în discuție diagnostice diferențiale precum artrita reumatoidă, fapt pentru care este importantă consultarea unui medic pentru stabilirea unui diagnostic corect. De cele mai multe ori însă acești adulți au în familie un membru copil care face infecția cu simptomele tipice și astfel se face legătura cu simptomele adultului. Articulațiile se vor vindeca complet, fără sechele.
Majoritatea cazurilor au o evoluție ușoară și se vindecă fără tratament specific, însă trebuie să știm că virusul poate provoca complicații în cazul anumitor categorii de persoane, precum femeile însărcinate ori persoanele cu sistem imunitar slăbit.
Parvovirusul uman B19 este un patogen specific speciei noastre și nu trebuie confundat cu parvovirusurile care afectează animalele de companie, cum ar fi câinii și pisicile. Contrar credințelor populare, eritemul infecțios dat de parvovirus B19 nu poate fi transmis de la om la animalele de companie sau invers. Parvovirusul uman B19 nu poate infecta și nu poate supraviețui în organismele animalelor de companie, iar parvovirusurile care afectează aceste animale nu pot afecta oamenii. Prin urmare, dacă aveți un animal de companie care a fost diagnosticat cu parvoviroză, nu trebuie să vă faceți griji că vă puteți îmbolnăvi de la acesta, și nici nu trebuie să vă temeți pentru sănătatea lui dacă un membru al familiei dezvoltă boala obrajilor pălmuiți.
Transmiterea parvovirusului B19 se face, așadar, doar de la om la om, cel mai frecvent prin picături de salivă, atunci când o persoană infectată tușește sau strănută, sau prin contact direct cu secreții nazale ale unei persoane infectate. De asemenea, virusul mai poate fi transmis și prin sânge, în cazul transfuziilor sau în timpul sarcinii de la mamă la făt.
Perioada de incubație a bolii este în general de 4-14 zile. Este important de menționat faptul că boala obrajilor pălmuiți este contagioasă înainte de apariția simptomelor vizibile, ceea ce face astfel dificilă prevenirea răspândirii virusului. Copiii cu simptome trebuie să rămână acasă și să evite contactul cu alte persoane până când febra dispare și erupția cutanată începe să se atenueze.
fotografii din cazuistica personală
Odată pătruns în organism, virusul se multiplică inițial la nivelul căilor respiratorii superioare și apoi se fixează la nivelul măduvei osoase deoarece se poate multiplica eficient numai în celulele precursoare eritropoietice de aici. Astfel, producerea de eritrocite este temporar oprită pentru câteva zile, fapt care asupra unei persoane anterior sănătoase nu va avea răsunet, dar va afecta persoanele cu afecțiuni hematologice (anemie hemolitică cronică, talasemie, siclemie). Același fenomen s-a constatat în rare cazuri și în ceea ce privește producția de leucocite sau trombocite.
Diagnosticul este de obicei bazat pe simptomele clinice ale pacientului, dar se pot efectua analize de laborator care să confirme infecția precum anticorpii anti-parvovirus B19 IgM și IgG. Anticorpii de tip IgM apar la aproximativ 10-12 zile de la contactul infectant, în timp ce anticorpii de tip IgG la aproximativ 2 săptămâni de la infectare. Anticorpii de tip IgM persistă în organism timp de câteva luni, în timp ce cei de tip IgG pot circula în serul pacienților toată viața, conferind o imunitate durabilă față de parvovirus B19.
În ceea ce privește tratamentul, acesta este în principal simptomatic, vizând febra sau durerile. Repausul, hidratarea adecvată și administrarea de antipiretice sau analgezice pot ajuta în gestionarea simptomelor.
Fitoterapia poate constitui o metodă alternativă de tratament, recomandările fiind individualizate în funcție de simptomele fiecărui pacient în parte.
În cazuri rare, boala progresează către complicații, precum ar fi anemia, trombocitopenia sau artrita, și atunci este necesară intervenția medicală specifică.
Nu există un vaccin pentru prevenirea bolii obrajilor pălmuiți, singura prevenție o putem realiza printr-o bună igienă personală și evitarea contactului cu persoanele infectate, putând reduce în acest mod riscul de transmitere a virusului. În școli și alte colectivități, curățarea și dezinfectarea periodică a suprafețelor care sunt atinse frecvent poate ajuta, de asemenea, la limitarea răspândirii parvovirusului B19.
Acest material are caracter strict informativ, nu înlocuiește prezentarea la medic și nu încurajează automedicația.
Fotografiile din cazuistica personală sunt postate cu acordul pacienților. Ele nu au fost realizate pentru a fi postate, neavând o calitate deosebită, dar am ales să le public, considerând că sunt destul de relevante în prezentarea patologiei.
