Monthly Archive October 17, 2022

Bydr. Cristina Munteanu

Constipația la copii. Cauze și tratament

Caucasian Three years old sitting in his potty expressing constipation. foto: istockphoto.com

Ce este constipația?

Este o tulburare a tranzitului intestinal care dă bătăi de cap multor părinți în primii ani de viață ai copiilor și reprezintă deseori un motiv de prezentare la medic.

Cum se manifestă constipația?

  • scaune tari și dificil de evacuat
  • mai puțin de 2 scaune pe săptămână
  • dureri de burtă
  • impactare fecală
  • scaune cu diametru mare, care blochează vasul de toaletă
  • eliminarea scaunelor în locuri nepotrivite (incontinență fecală/encoprezis).

Puteți citi mai multe despre encoprezis aici:

Cauze ale constipației:

  • alimentație săracă în fibre
  • trecerea de la un tip de alimentație la altul (de la lapte matern la lapte praf, diversificarea, introducerea laptelui de vacă)
  • hidratare necorespunzătoare (consum insuficient de lichide mai ales pe perioada verii, febră)
  • anumite medicamente (calciu, fier, vitamina D, anticonvulsivante, antiacide)
  • stres, tulburări emoționale
  • încercarea de a forma reflexul de defecare (trecerea de la scutec la oliță)
  • anumite afecțiuni (diabet, hipotiroidism, malformații ano-rectale).

Constipația poate fi:

– ocazională sau cronică

– funcțională sau organică.

Constipația organică apare ca urmare a unor afecțiuni de organ:

  • hipotiroidism
  • boala Hirschprung (megacolon congenital)
  • malformații la nivel anal sau rectal (stenoze, stricturi)
  • afecțiuni la nivel anal sau rectal (abcese, fisuri)
  • traumatisme ale coloanei
  • leziuni medulare, spina bifida
  • anomalii la nivelul mușchilor abdominali
  • alergie la proteinele laptelui de vacă
  • neurofibromatoză ș.a.

Constipația funcțională nu are legătură cu afectarea vreunui organ, ea poate fi legată de:

  • administrare insuficientă de lichide
  • schimbarea mediului copilului sau a persoanei care se ocupă de acesta
  • anumite tulburări emoționale
  • sedentarism
  • dietă restrictivă în cazul unor boli (enterocolite)
  • deprinderea utilizării oliței/toaletei
  • reținerea materiilor fecale la grădiniță/școală/alt mediu decât cel de acasă.

Constipația ocazională presupune eliminarea unui scaun tare întâmplător, în timp ce constipația cronică presupune persistența scaunelor tari (mai puțin de 2 pe săptămână) și a celorlalte semne enumerate mai sus pe o perioadă mai mare de 4 săptămâni.

În constipația cu afectare organică, deși se intervine pentru corecția dietei și a factorilor emoționali, scaunele tari și dificil de eliminat persistă.

În încercarea de a ușura clasificarea scaunelor și a tipurilor de constipație există câteva criterii și scale specifice pe care le utilizează medicii pediatri și pediatrii gastroenterologi, și anume: criteriile ROMA IV și Scala formei scaunului Bristol.

Scala Bristol
Bristol stool chart with medicine description of human excrement at health stomach and diseases of digestion. foto: istockphoto.com

Criteriile ROMA IV

Complicații

Evacuarea dificilă și prelungită a scaunelor tari duce în timp la apariția unor complicații:

  • hemoroizi
  • fisuri anale
  • hemoragii
  • prolaps rectal
  • hernie abdominală
  • incontinența fecală.

Nu tratăm efectul! Trebuie descoperită cauza!

foto: istockphoto.com

Stimularea în exces prin supozitoare, microclisme, administrare de laxative va contribui în final la apariția sindromului colonului leneș. Organismul nu va mai funcționa optim de unul singur, ci va aștepta să fie ,,ajutat”, reflexul de defecație poate dispărea. Deci, încercând să rezolvăm problema, nu vom face altceva decât să o agravăm. Din acest motiv, se recomandă prezentarea la medic pentru depistarea cauzei constipației și tratarea ei corespunzătoare.

Pe de altă parte, atunci când avem un copil care reține materiile fecale, mucoasa colonului absoarbe apa din materiile fecale, acestea devenind și mai tari și mai greu și dureros de evacuat. Se creează astfel un cerc vicios, copilul refuzând să evacueze materiile fecale din cauza durerii, iar reținându-le vor fi și mai greu de evacuat. Acumularea materiilor fecale în rect va determina în plus scăderea motilității intestinale.

Nu stimulăm defecarea cu ajutorul termometrului!

O practică destul de mult folosită în cazul bebelușilor, din categoria sfaturilor ,,băbești”, este stimularea defecației cu ajutorul termometrului. Mamele se sperie dacă sugarul nu face scaun 1 sau 2 zile și apelează deseori la această metodă. Sau au impresia că prin urgentarea scaunului se diminuează colicile copilului.

Din nefericire, această sugestie de ,,tratament” este prezentată și pe unele site-uri cu tentă medicală…cu precizarea a nu se folosi des…

De ce să nu folosim această metodă?

foto: istockphoto.com

Din cel puțin 3 motive:

1. Stimularea defecației prin această metodă va duce în timp la pierderea sau diminuarea reflexului de defecație. Deci nu vom rezolva constipația, dimpotrivă.

2. Există riscul spargerii termometrului în anusul copilului, cu posibilitatea lezării grave a mucoasei ano-rectale.

3. Copilul poate prezenta ca și cauză a constipației (încă nediagnosticată) o malformație, fistulă sau abces la nivel ano-rectal și putem crea prin introducerea termometrului leziuni ce vor determina complicații.

În primul rând trebuie să vedem dacă este vorba de constipație: la ce interval sunt eliminate scaunele și care este consistența scaunelor evacuate. Dacă sunt tari, atunci va trebui sa investigăm diferit în funcție de modul de alimentare al sugarului: lapte matern, lapte praf, mixt, diversificare.

Ne interesează așadar, de cât timp a apărut constipația, care este consistența scaunelor (mai sus avem scala Bristol care ne arată tipurile de scaune), la cât timp face scaun (scaunul poate fi tare, dar zilnic). Apoi, trebuie urmărit dacă scaunul este cu sânge sau nu. Investigăm dacă ne aflăm în perioada de renunțare la scutec, dacă micul pacient tocmai a început grădinița sau școala. Ne interesează de fapt, orice schimbare s-a produs în alimentația copilului sau în modul lui de viață în perioada în care s-a instalat constipația.

Soluții:

– corectarea greșelilor alimentare

– tratament medicamentos (indicat de medicul pediatru/gastroenterolog pediatru)

– reeducarea reflexului de defecație.

Copilul alăptat exclusiv

În cazul copiilor alăptați exclusiv putem avea scaun la fiecare masă sau o dată pe săptămână, fără a fi considerat patologic dacă scaunele au aspect normal și copilul pune în greutate. Mama trebuie să se asigure că mănâncă variat, nu alimente care constipă și, de asemenea, să consume lichide suficiente. Trebuie investigat dacă mama a început să ia recent suplimente pe bază de calciu, fier sau orice alt tip de supliment alimentar.

Masajul pe burtică în sensul acelor de ceas (al evacuării intestinului) va stimula peristaltismul intestinal al bebelușului. De asemenea, se recomandă efectuarea exercițiilor fizice tip ,,bicicletă”.

O baie caldă poate fi și ea benefică.

Copilul alimentat cu formulă de lapte praf

Trebuie verificat dacă laptele praf se prepară corespunzător și se respectă măsura de lapte praf la cantitatea de apă. Se va utiliza cupa pentru măsurarea laptelui praf aflată în cutia de lapte, nu cupa unei alte mărci. Laptele praf pus în cupa respectivă se nivelează doar, nu se presează pentru a intra mai multă pudră în cupă.

De asemenea, trebuie verificat conținutul în minerale al apei cu care se prepară laptele praf. Dacă este o apă bogată în săruri de calciu, aceasta ar putea constitui o cauză favorizantă.

Suplimentarea între mese cu puțină apă (la recomandarea pediatrului) ar putea fi de ajutor.

Schimbarea formulei de lapte praf se va iniția doar după consultarea cu medicul pediatru.

Masajul pe burtică în sensul acelor de ceas (al evacuării intestinului), exercițiile fizice tip ,,bicicletă” și băița caldă sunt eficiente și în cazul sugarilor alimentați cu lapte praf și va stimula peristaltismul intestinal.

Copilul la care s-a inițiat diversificarea

Trebuie urmărite alimentele care s-au introdus și verificat dacă aportul de lichide este suficient.

Se poate completa alimentația cu supă de zarzavat, supe cremă, aport de apă, ceai sau suc natural de fructe (cantitate limitată, la recomandarea pediatrului).

Masajul, băița și evitarea sedentarismului pot contribui la obținerea unui tranzit normal.

Copilul la care se încearcă învățarea reflexului de defecație

Trebuie să ținem cont de faptul că reflexul gastro-colic reprezintă răspunsul colonic la ingestia de alimente și se declanșează după mese. Din acest motiv, se recomandă ca mesele să fie servite pe cât posibil la ore fixe, iar copilul va fi pus pe oliță sau pe toaletă (cu reductor) după mesele principale, câte 10 minute. Nu vom forța copilul.

foto: istockphoto.com

În cazul copiilor mai mari, care refuză să mănânce fructe și legume

  • încercați să le oferiți sub forme atractive
  • încercați să le ascundeți în supe cremă sau piureuri
  • nu oferiți mâncare între mese

Există copii care toată ziua ciugulesc: iau câte o gură de biscuit, un pufulete, o pătrățică de ciocolată, o bomboană, o gură de banană, oferite bineînțeles tot de părinți sau bunici și apoi aceștia se miră când copilul nu mănâncă la mesele principale.

  • nu oferiți sucuri sau lapte între mese

Un copil mai leneș va prefera alimentele lichide și va refuza mesele solide.

De asemenea, este important și exemplul părinților. Dacă aceștia nu consumă fructe și legume, nu putem avea pretenția de la copii să o facă.

Alimente recomandate în constipație:

foto: istockphoto.com
  • fructe proaspete sub formă de piure sau bucățele (în funcție de vârstă): pere, mere, prune, kiwi, portocale, struguri, piersici, caise, avocado, smochine, mango, papaya (copiii mai mari pot primi și fructe uscate)
  • fructe sub formă de compot: mere, pere, prune, piersici, caise
  • fructe sub formă de dulceață: prune, piersici, caise (1-2 lingurițe)
  • legume: cartof dulce, broccoli, castravete, spanac, roșii
  • iaurt și kefir preferabil preparate în casă (surse de probiotice).

Alimente pe care le vom utiliza mai rar în cazul unui copil cu constipație:

  • morcov fiert
  • orez (vom alege orezul integral)
  • banane (vom alege banane mai verzi deoarece acestea au un conținut mai ridicat în fibre)
  • pudră de roșcove
  • lapte de vacă (la copilul peste 2 ani, o cantitate de maximum 500 ml/zi)
  • ceaiul de mentă

Menta poate fi consumată ocazional de copilul cu constipație dacă acestuia îi face plăcere: favorizează digestia și evacuarea gazelor intestinale, având acțiune calmantă în durerile abdominale. O vom evita însă în constipațiile cronice.

Remedii din plante pe care le putem utiliza în cazul constipației:

foto: istockphoto.com
  • uleiuri vegetale cu rol de lubrifiere a materiilor fecale (ulei de in, ulei de măsline, ulei de ricin)
  • senna (ceai, sirop – la copiii mai mari de un an)
  • semințe de in măcinate fin sau ulei de in adăugate în iaurt, piure
  • sirop de curmale
  • miere de albine (la copii mai mari de un an)
  • crușin (adolescenți și adulți)
  • tinctură din fructe de soc (adolescenți și adulți)
  • gel de aloe vera (1-2 lingurițe cu puțină apă în cazul copiilor peste 3 ani)
  • fenicul (ceai)
  • ghimbir (ceai)
foto: istockphoto.com
  • mușețel (ceai)
  • frasin frunze (ceai)
  • lemn dulce (ceai – copii peste 6 luni, tinctură – copii peste 3 ani)
  • fructe de pădure (ceai)
  • masaj pe burtică cu uleiuri esențiale (ghimbir, mentă, coriandru, cimbru)

Uleiurile vor fi diluate corespunzător în funcție de vârsta copilului într-un ulei vegetal (măsline, cocos, avocado).

Atenție!

Nu dăm laxative la un copil care nu a avut scaun de mai multe zile fără a avea indicația medicului. Dacă avem mase fecale care se întăresc în intestin (fecaloame) există risc de ocluzie și perforație intestinală!

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical. Diagnosticul de constipație trebuie pus de medic și conduita terapeutică stabilită de acesta, în funcție de cauză și de vârsta pacientului.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

  1. Wegh CAM, Baaleman DF, Tabbers MM, Smidt H, Benninga MA. Nonpharmacologic Treatment for Children with Functional Constipation: A Systematic Review and Meta-analysis. J Pediatr. 2022 Jan;240:136-149.e5. doi: 10.1016/j.jpeds.2021.09.010. Epub 2021 Sep 16. PMID: 34536492.
Bydr. Cristina Munteanu

Colicile bebelușilor

foto: istockphoto.com

Colicile bebelușului NU sunt o boală, ele reprezintă o modalitate de adaptare a organismului, respectiv a sistemului digestiv, la noul mod de alimentație. Unii copii manifestă o sensibilitate la durere mai mare decât alții, fapt care are legătură cu dezvoltarea diferită a sistemului lor nervos. Pe de altă parte, anxietatea maternă sau depresia poate determina o percepție exagerată a colicilor.

Așadar, ce sunt colicile?

Colicile reprezintă durerea de burtică provocată de distensia intestinală dată de gaze. Bebelușii resimt această durere ca pe o crampă. Perioada în care apar colicile este situată undeva în jurul vârstei de 2-3 săptămâni și este legată de procesul de adaptare al sistemului digestiv la noul tip de alimentație. Ele dispar apoi în jurul vârstei de 4-6 luni.

Dar dumneavoastră nu vă veți liniști pentru că vor începe să erupă dințișorii și așa mai departe.

Cum recunoaștem colicile?

foto: istockphoto.com

Bebelușul este de obicei

  • mai agitat
  • se înroșește la față
  • prezintă un plâns puternic, neconsolat, pentru perioade mai lungi de timp (minimum 3 ore pe zi, minimum 3 zile pe săptămână, cel puțin 3 săptămâni consecutiv) – așa numita regulă a lui 3
  • ține genunchii strânși la piept (poziție de ghemuire)
  • își freacă piciorușele în timpul plânsului
  • ține pumni încleștați
  • burtica este tare și balonată
  • scoate multe „vânturi”

Toate aceste stări au o predominanță în a doua parte a zilei.

Soluții care ar putea calma colicile bebelușilor

foto: istockphoto.com

Deoarece colicile sunt determinate de acumularea excesivă de gaze în intestinele bebelușilor, o primă recomandare este încercarea de a evita acumularea suplimentară de aer în tractul digestiv. Atunci când copilul nu are o poziție corespunzătoare în timpul mesei (fie că este alăptat, fie că este hrănit cu biberonul) sau când este hrănit doar când este foarte flămând și plânge de foame, probabilitatea să înghită o cantitate mai mare de aer împreună cu laptele este crescută. De aceea se recomandă în cazul nou-născuților alimentați natural verificarea atașării corecte la sân și poziționarea la 45° în timpul hrănirii (nu la orizontală). Sugarii alimentați cu biberonul, vor fi, de asemenea ținuți la 45° în timpul hrănirii și nu vor fi lăsați singuri cu biberonul sprijinit de un prosop sau jucărie.

foto: istockphoto.com

Pentru eliminarea aerului acumulat în timpul mesei în stomac, bebelușul trebuie poziționat după fiecare masă la verticală și bătut ușor și scurt pe spate.

Utile sunt și tetinele anti-colici în cazul sugarilor hrăniți la biberon.

Masajul pe burtică în cercuri concentrice în sensul acelor de ceas favorizează tranzitul intestinal și eliminarea gazelor.

Alte practici la care putem apela în încercarea de a calma durerile sunt:

foto: istockphoto.com

– contactul mamă-copil piele pe piele

– gimnastica (exerciții tip „bicicleta”)

– înfășatul

– legănatul

– o băiță

– o plimbare cu căruciorul/mașina

– sistemele de babywearing

– poziționarea sugarului astfel încât să se exercite o ușoară presiune pe burtică: pe umărul sau antebrațului părintelui (așa-numita poziție tigru în copac)

– aplicarea pe burtică a unor săculeți cu sâmburi de cireșe/struguri (se încălzesc)

– aplicarea unei centuri anti-colici (cu sâmburi/gel)

– muzică, sunete albe.

Pe lângă soluțiile enumerate mai sus, este posibil să fie necesară susținerea formării florei intestinale prin administrarea unui probiotic (prin consultare cu pediatrul copilului dumneavoastră). Alături de probiotic, tot la recomandarea medicului, sugarului îi pot fi administrate picături anti-colici pe bază de substanțe care dispersează bulele de gaz din intestin (simeticonă) sau plante medicinale. Este important de ținut minte că, odată începută administrarea unor picături anti-colici, acestea nu se schimbă după câteva administrări. Nu de puține ori în practică am întâlnit bebeluși de câteva săptămâni care au schimbat deja câteva mărci de picături anti-colici, unele având de fapt aceeași substanță activă și doar altă denumire comercială, mamele afirmând că niciunele nu și-au făcut efectul.

De asemenea, nu este necesară trecerea de la alăptat la formulă de lapte praf. Nu este demonstrat faptul că sugarii alăptați ar avea colici mai puternice decât cei alimentați cu lapte praf.

Mai mult, nu este recomandată schimbarea formulei de lapte praf în situația copiilor alimentați artificial! La fel ca în cazul picăturilor anti-colici, există deja un obicei din a schimba uneori săptămânal formulele de lapte praf, fapt care dereglează și mai mult sistemul digestiv al sugarilor. Formulele de lapte praf este preferabil să fie recomandate de către medicii neonatologi sau pediatri și schimbate tot de aceștia. Dacă există și alte simptome asociate colicilor, sugarul nu pune corespunzător în greutate sau prezintă scaune modificate, cu mucus sau striuri de sânge, se recomandă un consult de gastroenterologie pediatrică. Dacă se dovedește (prin analize!) că este vorba de o intoleranță sau alergie, doar atunci se justifică schimbarea formulei de lapte cu una adaptată problemei specifice copilului dumneavoastră și nu pe încercate și ghicite.

Mamele care alăptează pot consuma ceai anti-colici, prin aceasta ele putând transmite bebelușilor prin lapte substanțele active. În principiu, nu se recomandă administrarea de ceai, nici chiar anti-colici sugarilor. Chiar dacă administrarea de ceai a fost o practică mult folosită în trecut, nu înseamnă că este cea mai bună metodă. Administrarea de ceai poate interfera cu absorbția anumitor minerale, de exemplu a fierului. În plus, poate tăia pofta de mâncare a bebelușilor, care astfel nu își vor lua din laptele administrat nutrienții necesari și nu vor pune corespunzător în greutate.

Mamele care alăptează vor evita consumul alimentelor care balonează, al celor greu digerabile (grăsimi, prăjeli), condimentate sau picante. De asemenea, vor evita băuturile carbogazoase și cu cofeină.

foto: istockphoto.com

Anxietatea sau starea depresivă a mamei poate influența percepția asupra colicilor bebelușului. De asemenea, se discută tot mai mult de somatizarea de către nou-născut a fricilor mamei și de faptul că suferințele copilului care nu sunt justificate medical reprezintă de fapt o afectare a relației emoționale mamă-copil.

În cazul în care mama suferă de stări depresive sau de anxietate, colicile bebelușului vor agrava simptomele mamei, iar starea emoțională a mamei se va răsfrânge asupra copilului amplificându-i acestuia suferințele. În această situație un rol important îl are restul familiei care ar trebui să ofere sprijin atât în ceea ce privește preluarea din sarcinile mamei pentru a reuși să se odihnească, cât și adresarea ei către un medic specialist psihiatru sau psihoterapeut dacă simptomele sunt severe.

Suprastimularea nou-născutului poate și ea amplifica colicile. Astfel, este recomandată reducerea vizitelor persoanelor străine acasă sau expunerea bebelușilor în spații aglomerate și cu mult zgomot.

De evitat sunt și jucăriile care scot zgomote foarte puternice sau au jocuri de lumini, precum și ecranele TV sau ale telefoanelor mobile în câmpul vizual al acestora.

V-am prezentat în acest material câteva sfaturi și recomandări pentru a face față mai ușor acestei perioade. Majoritatea recomandărilor nu vor fi însă un praf magic, nu vor face să dispară colicile, dar vor contribui la rărirea episoadelor și la o mai bună toleranță a durerii.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu

Bibliografie selectivă:

1. Akman I, Kusçu K, Ozdemir N, Yurdakul Z, Solakoglu M, Orhan L, Karabekiroglu A, Ozek E. Mothers’ postpartum psychological adjustment and infantile colic. Arch Dis Child. 2006 May;91(5):417-9. doi: 10.1136/adc.2005.083790. Epub 2006 Feb 1. PMID: 16452109; PMCID: PMC2082735.

2. Daelemans S, Peeters L, Hauser B, Vandenplas Y. Recent advances in understanding and managing infantile colic. F1000Res. 2018 Sep 7;7:F1000 Faculty Rev-1426. doi: 10.12688/f1000research.14940.1. PMID: 30271572; PMCID: PMC6134333.

3. Hurrell RF, Reddy M, Cook JD. Inhibition of non-haem iron absorption in man by polyphenolic-containing beverages. Br J Nutr. 1999 Apr;81(4):289-95. PMID: 10999016.

Bydr. Cristina Munteanu

Laringita la copii. Cauze. Simptome. Tratament. Remedii naturale

foto: istockphoto.com

Laringita reprezintă o afecțiune care se datorează inflamației mucoasei care căptușește laringele, apărută de obicei în infecții virale.

Afectează cel mai frecvent copiii sub vârsta de 3 ani, dar și copiii mai mari și adulții pot face laringită.

Factorii favorizanți ai laringitelor sunt reprezentați de:

  • temperaturi scăzute (perioada toamnă-primăvară)
  • schimbări bruște de temperatură
  • vânt, umezeală
  • infecții virale (virusurile Influenza și parainfluenza, sincițial respirator, rinovirus, coronavirus ș.a.)
  • infecții bacteriene (mai rar)
  • poluare, vapori toxici, alergeni
  • efort vocal (țipat, plâns, cântat, tuse)
  • boala de reflux gastro-esofagian.

Laringita este o afecțiune mai frecventă în rândul copiilor mici, cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.

Infecțiile virale determină inflamația mucoasei faringiene și, în cazul laringitelor, și a laringelui, fapt care duce la îngustarea lumenului laringelui. Acest fapt are consecințe imediate în ceea ce privește calitatea respirației: aerul pătrunde mai greu în căile respiratorii și apare așa-numita dispnee inspiratorie, cu senzație de respirație dificilă și lipsă de aer.

Laringele nu este numai parte a căilor aeriene superioare în organism, ci reprezintă și organul principal al fonaţiei, al vorbirii, la acest nivel aflându-se corzile vocale. Din acest motiv, pe lângă dispnee, afectarea inflamatorie a laringelui și a corzilor vocale determină și afectarea vocii, cu modificarea sunetelor emise, apariția răgușelii (disfonie) sau chiar pierderea completă a vocii (afonie).

Laringitele ușoare prezintă de obicei doar răgușeală, senzație de gât uscat, iritat, durere, usturime și tuse seacă, iritativă, bitonală (,,lătrătoare”). Datorită senzațiilor neplăcute de la nivelul gâtului, cel mai adesea copiii mici refuză alimentația, apărând în plus pericolul deshidratării și al hipoglicemiei.

Laringitele în formele mai severe asociază, pe lângă cele enumerate mai sus, și probleme de respirație.

Dacă urmărim cu atenție copilul vom putea observa anumite semne și simptome ale dificultății în respirație:

  • scoaterea unui sunet atipic în timpul respirației, de obicei în inspir, asemănător unui șuierat sau sforăit mai subțire (stridor laringian: sunet produs de trecerea aerului prin lumenul laringian îngustat); dacă sunetul se aude și în expir înseamnă că inflamația a coborât pe căile respiratorii și cuprinde și traheea
  • retracția părților moi ale cutiei toracice în inspir (tiraj: acesta poate fi localizat în laringite supraclavicular, cu aspirarea și înfundarea zonei situate deasupra claviculelor, suprasternal sau intercostal – vedem cum în inspir porțiunea de piele dintre coaste se înfundă)
  • în timpul respirației burta copilului se trage în interior, ca și cum ar ,,respira” cu abdomenul (balans toraco-abdominal)
  • bătăi ale aripilor nasului
  • geamăt în timpul respirației
  • pauze în respirație (apnee)
  • paloare sau cianoză
  • agitație.

Aceste semne descrise mai sus reprezintă motiv de prezentare urgentă cu copilul la medic, arătând o laringită care evoluează cu insuficiență respiratorie.

De ce laringitele sunt mai periculoase în cazul copiilor?

foto: istockphoto.com

Sau de ce evoluează cu un tablou clinic mai zgomotos, care sperie de cele mai multe ori aparținătorii?

Deoarece laringele unui copil este îngust, mult mai îngust decât al unui adult. Iar atunci când se produce inflamația, chiar dacă este vorba de o inflamație, de exemplu, de 1 mm a mucoasei, contează enorm dacă acel 1 mm îngustează circumferențial un tub cu diametrul de 5-10 mm (sugar, copil mic) sau 3-4 cm (adult). Inflamația mucoasei lasă un spațiu de trecere al aerului foarte mic la copil, reducând circumferința laringelui cu aproximativ 75%. Pentru adult, aceeași inflamație va reduce relativ nesemnificativ circumferința laringelui.

Există așadar, mai multe forme de laringită. În primul rând, laringita poate fi acută sau cronică.

Laringitele acute pot fi la rândul lor simple sau complicate.

Consultul medical este necesar în toate formele de laringită, medicul fiind cel care poate aprecia cel mai corect în ce formă se încadrează laringita copilului și ce tratament este cel mai potrivit.

foto: istockphoto.com

1. Laringita acută simplă (catarală)

Este cea mai ușoară formă de laringită. Ea este determinată de o infecție virală și cel mai frecvent, cu 1-2 zile anterior debutului laringitei copilul prezintă simptome ale unei banale răceli: năsuc înfundat (obstrucție nazală), secreții nazale apoase (rinoree). Evoluția este de obicei fără febră (dar nu neapărat), asociind durere în gât (disfagie), greutate/durere la înghițire (odinofagie), răgușeală (disfonie) și tuse seacă, iritativă, ,,lătrătoare” (bitonală). Poate apărea, de asemenea, greutatea realizării inspirului și stridor.

Consultul medical este necesar, mai ales datorită posibilității evoluției uneori rapide spre insuficiență respiratorie, în special la copiii mici. Medicul, va decide care este tratamentul potrivit pentru copilul dumneavoastră și dacă este necesară internarea. De obicei laringitele acute simple se pot trata la domiciliu.

2. Laringita acută spastică (striduloasă)

Este o laringită care evoluează cu spasm și insuficiență respiratorie, cel mai frecvent la copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani. Debutul este în plină stare de sănătate, brusc și de obicei seara sau în timpul nopții, când copilul are accese de tuse: o tuse lătrătoare, răgușită, cu timbru metalic (bitonală); copilul respiră greu, prezintă stridor și celelalte semne de insuficiență respiratorie. Nu face de obicei febră. Manifestările sunt mai violente noaptea, pe timpul zilei copilul putând prezenta doar răgușeală și stridor. Simptomele se pot repeta mai multe nopți la rând. Cauza acestei laringite este cel mai frecvent alergică și implicând adeseori factori psihologici (un copil anxios).

Manifestările copilului se ameliorează dacă îl scoatem afară.

3. Laringita acută subglotică (edematoasă)

Este o laringită care apare de obicei după o infecție respiratorie, la copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani.

Manifestările clinice cuprind inițial: stridorul inspirator acut, tusea cu timbru metalic și răguşeala. Apoi boala evoluează cu apariția stridorului și în expir și apariția unei senzații de sufocare. Apar tirajul, cianoza, transpirații și o stare marcată de anxietate/agitație datorată lipsei de aer. Ulterior copilul devine apatic, somnolent. Este o urgență medicală.

4. Laringita acută supraglotică (epiglotita)

Reprezintă inflamația de cauză bacteriană a zonei laringelui de deasupra corzilor vocale (epiglota este o formațiune cartilaginoasă, acoperită de o membrană, situată la baza limbii, care atunci când înghițim acoperă laringele pentru ca alimentele să nu pătrundă în căile respiratorii).

Epiglotita este întotdeauna o urgență medicală, putând duce la obstrucția totală a căilor respiratorii. Bacteriile care provoacă această afecțiune sunt cel mai frecvent: Haemophilus influenzae tip B, Streptococul beta hemolitic, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus.

De obicei afectează copiii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, debutând brusc cu febră mare și stridor inspirator la copiii mici și cu febră, faringită și greutate la înghițit la copiii mai mari. Evoluția bolii este destul de rapidă, în decurs de câteva ore putându-se ajunge la obstrucţie laringiană aproape totală. Copilul cu epiglotită are o stare generală proastă, se sprijină în mâini (poziția trepiedului) și ține capul într-o manieră caracteristică (hiperextensie), pentru a-și ușura respirația: ține capul cu gâtul extins și gura deschisă, saliva prelingându-se din gură. Prezintă stridor, tiraj, disfonie, tuse.

Laringita cronică

Spunem despre o laringită că este cronică atunci când inflamația mucoasei laringelui persistă peste 2-3 săptămâni. Acest tip de laringită se datorează frecvent suprasolicitării vocii sau expunerii repetate a mucoasei laringiene la factori iritanți: sucul gastric (boala de reflux gastro-esofagian), fumul de țigară, alcool, vapori toxici etc. Eliminarea factorilor favorizanți determină de obicei diminuarea simptomelor și dispariția laringitei.

De reținut!

Doar medicul poate aprecia ce formă de laringită are copilul, dacă este necesară internarea și care este tratamentul cel mai potrivit pentru copil.

foto: istockphoto.com

Formele de laringită medii și severe necesită internare în spital și tratament cu aerosoli cu adrenalină, administrare de oxigen, la care se adaugă tratamentul celorlalte simptome (febră, durere, tuse).

Dacă copilul are o formă ușoară și medicul a decis că nu este necesară internarea, există câteva lucruri pe care e bine să le știm.

Plânsul şi agitaţia agravează simptomele laringitei, de aceea vom încerca să limităm manevrele care supără copilul, asigurându-i un mediu calm, liniștit. Repausul vocal este important, dar greu de realizat la bebeluși sau copiii mici.

Aerul din încăperea în care stă copilul trebuie să fie mai umed iar temperatura din cameră să fie de aproximativ 20-22°C. Putem în acest sens folosi un umidificator sau plasa pe calorifer un recipient cu apă sau un prosop umed.

Evităm expunerea copilului la aer rece, schimbări bruște de temperatură sau fum de țigară. Când aerisim încăperea în care stă de obicei copilul, îl mutăm în altă încăpere și îl readucem după ce temperatura mediului ambiant a ajuns la temperatura de 20-22°C.

foto: istockphoto.com

Alimentele oferite copilului vor fi de consistență moale și călduțe sau la temperatura camerei (nu fierbinți, nu reci!): supe cremă, piure de legume/fructe, carne mixată, iaurturi.

Avem grijă la hidratarea copilului: îi vom oferi apă (nu rece) des, cu guri mici, pentru a preveni deshidratarea și a umidifica mucoasele. Putem oferi copilului lichide călduțe: ceai, compot, supă.

Remedii naturale

Blackurrant flower on branch. foto: istockphoto.com

Coacăzul negru

Extractul din muguri de coacăz negru este un remediu natural care acționează similar cortizonului, deosebit de util în laringite deoarece reduce inflamația. De asemenea, este și un bun antialergic, folositor atunci când laringitele pot avea și o cauză alergică.

Teiul, nalba, mușețelul, pătlagina

Ceaiurile de tei, nalbă, mușețel sau pătlagină au efecte emoliente, deosebit de benefice pentru căile respiratorii inflamate. În cazul copiilor mai mari de un an, ceaiurile pot fi îndulcite cu miere.

Cimbrișorul, busuiocul, salvia

Ceaiurile de cimbrișor, busuioc și salvie au efect antiseptic, fiind eficiente în afecțiunile de etiologie microbiană.

Putem aplica pe zona gâtului comprese calde cu ceai de mușețel, cimbrișor, salvie.

Uleiuri esențiale

Difuzarea în aparatul de aromaterapie sau în umidificator a uleiului esențial de lavandă diminuează stările anxioase. Uleiurile de tămâie sau cimbru au efect antiinflamator, antiviral și antibacterian.

Uleiul esențial de mentă contribuie și el la decongestionarea căilor respiratorii și la ușurarea respirației. Masajul zonei gâtului cu ulei esențial de tămâie, copaiba sau lavandă diluate într-un ulei vegetal pot, de asemenea, diminua inflamația și simptomele laringitei.

Administrarea produselor din plante va fi personalizată la recomandarea unui medic fitoterapeut în funcție de vârstă și de alte simptome sau probleme de sănătate ale copilului.

Acest articol are caracter informativ, nu încurajează automedicația și nu înlocuiește consultul medical.

dr. Cristina Munteanu